Căţea din Franţa, şi mai rea ca lupii,

Veninul limbei tale e mai tare

Decît ai colţilor de viperi hîde!

Batjocură ţi-i masla de femeie!

Cum de-ndrăzneşti, netrebnică-amazoană

Să rîzi desoarta frîntă-a celor prinşi?!

De nu ţi-ar fi-mpietrită mască faţa

Şi coajâ-a sufletului tău murdar,

Te-aş face să roşeşti spunîndu-ţi numai

Ce eşti... de unde vii... Te-aş ruşina

De n-ai fi-atîta de neruşinată...

Se zice despre tată-tău, că rege

De JNeapol, de Ierusalim ar fi

Şi rege al Siciliilor, totuşi

Golan e cum nu e ţăran englez

Pe-ogorul celei mai săraci feude.

Obrăznicia de la el o ţii?

E-un lucru de nimica, e-n deşert,

Ajută însă mult, înfumurato,

Să prinzi o zicătoare care spune:

„De-ajunge cerşetorul călăreţ

Goneşte calul pînă ce-l omoară..."

Adeseori, trufaşă e femeia

Prin frumuseţea ei... A ta doar Domnul

O vede, dacă e, cît de măruntă-i...

Cinstită-i pentru cinstea ei femeia:

Necinstea ta înmărmureşte lumea.

Prin buna-i cuviinţă e femeia

Un dar dumnezeiesc... Tu, însă, eşti

Respingătoare prin necuviinţă.

De tot ce-i bun atît eşti de departe,

Aşa cum antipozii sînt de noi,

Cum miezul zilei e de miezul nopţii...

Femeie, tu?! Ha, inimă de tigru!

Cum poţi, cu al copilului meu sînge

Mînjindu-te şi tatălui spunîndu-i

Să-şi şteargă ochii, să mai fii femeie?

Femeile sînt dulci, mîngîictoare,

Miloase... Piatră eşti... şi aspră, dîrză,

Nendurătoare... Vreai să mă înfurii?

Ei bine, ţi-i dorinţa împlinită...

Voiai să plîng? Priveşte-mă, da, plîng,

Căci vîntu-alungă nesfîrşitul ropot,

Dar cînd mînia-i stă, porneşte ploaia.

Sînt lacrimile mele-n mormîntarea

Iubitului meu Rutland.

Toate strigă Să-i fie moartea răzbunată...

Da, Pe tine, Clifîord, crud şi crunt, pe tine,

Mîrşavă franţuzoaică necinstită...

NORTHUMBERLAND: Vai, cit mă mişcă-ndurerarea lui!

De-abia de-mi mai pot ţine plînsul!

YORK: înfometaţii canibali, nici ei

Obrajii nu i-ar fi însîngerat

Şi nici chiar nu i-ar fi atins, voi însă,

Voi sînteţi mai neomenoşi, da... sînteţi

Mai neîndurători decît sînt tigrii Hyrcaniei!

Regină fără suflet,

Vezi, e muiat acum şervetu-n lacrimi,

Nu doar în sînge... ia-ţi-l înapoi:

Ai lacrimile tatălui acum

Cu sîngele copilului ucis.

Da... ia-l... spre laudă să-ţi fie... ia-l!

(li dă şervetul.)

Şi de vei povesti vrodat' povestea

De plîns a-ndureratei mele inimi,

Asa or plînge-n hohot cei ce-or asculta-o...

Vor spune: tristă faptă... trist-a fost...

Ia-ţi înapoi coroana şi cu ea

Blestemul meu... Dea Domnul

mîngîiere în suferinţ-atîta să găseşti

Cît eu culeg acum din mîna-ţi crudă.

Hai, Clifford, ia-mă din această lume,

Să-mi meargă sufletul în ceruri, sus.

Iar sîngele pe capetele voastre.

Să-mi fi ucis pe toţi ai mei şi totuşi

nu m-aş împiedica să plîng cu dînsul,

Cînd văd cum i se frînge inima... Cum?

Stai să plîngi, milord Northumberland?

Dar aminteşte-ţi rău cît ne-a făcut,

Şi-atuncea iute-ţi vei seca şi plînsul.

Na. Iată pentru-a tatălui meu moarte.

Mi-e jurămîntuacuma îndeplinit.