Balade des pendus
Frères humains qui après nous vivez
N’ayez les cœurs contre nous endurcis,
Car, se pitié de nous pauvres avez,
Dieu en aura plus tost de vous merciz.
Vous nous voyez cy attachez cinq, six
Quant de la chair, que trop avons
nourrie,
Elle est pieça devoree et pourrie,
Et nous les os, devenons cendre et
pouldre.
De nostre mal personne ne s’en rie :
Mais priez Dieu que tous nous vueille
absouldre!
Se frères vous clamons, pas n’en devez
Avoir desdain, quoy que fusmes occiz
Par justice. Toutesfois, vous savez
Que tous hommes n’ont pas bon sens
rassiz;
Excusez nous, puis que sommes
transis,
Envers le filz de la Vierge Marie,
Que sa grâce ne soit pour nous tarie,
Nous préservant de l’infernale fouldre.
Nous sommes mors, ame ne nous
harie;
Mais priez Dieu que tous nous vueille
absouldre!
La pluye nous a débuez et lavez,
Et le soleil desséchez et noirciz:
Pies, corbeaulx nous ont les yeulx
cavez
Et arraché la barbe et les sourciz.
Jamais nul temps nous ne sommes
assis;
Puis ça, puis la, comme le vent varie,
A son plaisir sans cesser nous charie,
Plus becquetez d’oiseaulx que dez à
couldre.
Ne soyez donc de nostre confrarie;
Mais priez Dieu que tous nous vueille
absouldre!
Prince Jhesus, qui sur tous a maistrie,
Garde qu’Enfer n’ait de nous
seigneurie :
A luy n’avons que faire ne que souldre.
Balada spânzuraților
Fraţi oameni, care-n urmă-ne trăiţi,
Cu aspre inimi nu veniţi spre noi;
Căci nouă milă, dacă ne vădiţi,
Devreme Domnul s-o-ndura de noi;
Aici noi stăm cinci-şase-n sbilţ snopiţi;
Iar cât de carnea lacom îmbuibată,
Ea-i putredă de mult, şi devorată;
Noi, oase, fi-vom scrum şi colb în zare;
De răul nostru nimeni joc să-şi bată,
Ci vă rugaţi s-avem de Sus iertare!
Dacă vă zicem fraţi, nu ne-azvârliţi
Dispreţ; deşi pe drept al nostru soi
Fu morţii dat. Însă doar bine ştiţi
Că nu-n tot omul prinde-un bun altoi.
Acum, că-am răposat, ne sprijiniţi
La fiul din Maria Preacurată,
Spre-a nu ne fi-ndurarea lui secată,
Scăpându-ne de-a Iadului dogoare
Noi morţi suntem, ni-e firea împăcată,
Ci vă rugaţi s-avem de Sus iertare!
De soare-am fost uscaţi şi înnegriţi,
Daţi cu leşie şi spălaţi de ploi;
De corbi şi găi ni-s ochii ciuguliţi,
Ni-e geana smulsă, bărbile-n noroi;
Nicicând şederii n-om mai fi meniţi,
Că-n fel şi chip se-ntoarce vântul, iată,
Şi-ntruna, cum îi place lui să bată,
Împunşi de ciori ca nişte degetare.
Voi nu vă înhăitaţi cu noi în ceată,
Ci vă rugaţi s-avem de Sus iertare!
Hommes, icy n’a point de mocquerie;
Mais priez Dieu que tous nous vueille
absouldre.
(Transcription : Lagarde et Michard)
Balade des dames du temps jadis
Ballade des Dames du temps jadis
François Villon
Dictes-moy où, n’en quel pays,
Est Flora, la belle Romaine ;
Archipiada, ne Thaïs,
Qui fut sa cousine germaine ;
Echo, parlant quand bruyt on maine
Dessus rivière ou sus estan,
Qui beauté eut trop plus qu’humaine ?
Mais où sont les neiges d’antan !
Où est la très sage Heloïs,
Pour qui fut chastré et puis moyne
Pierre Esbaillart à Sainct-Denys ?
Pour son amour eut cest essoyne.
Semblablement, où est la royne
Qui commanda que Buridan
Fust jetté en ung sac en Seine ?
Mais où sont les neiges d’antan !
La royne Blanche comme ung lys,
Qui chantoit à voix de sereine ;
Prinţe Isus, stăpân pe lumea toată
Nu ne lăsa-n Ghehena-nvăpăiată:
Cu ea să n-avem învoieli, nici dare.
Oameni, aici nu-i loc de râs vreodată,
Ci vă rugaţi s-avem de Sus iertare!
Balada doamnelor de alta-data
Pe unde-s, prin ce ţări de vis,
Flora, romana-ncântătoare,
Alcibiada sau Thais,
Echo, dând zvonuri chemătoare
Pe stânci şi ape spre liman,
Frumoasă de pereche n-are?
Dar unde-i neaua din cel an?
Dar înţeleapta Helois?
De dragu-i, cât a pătimit
Pierre Abelard la Saint Denis,
Scopit şi-apoi călugărit.
La fel, Doamna ce-a poruncit
Să se înece Buridan
În sac şi-n Sena azvârlit?
Dar unde-i neaua din cel an?
https://Versuri.ro/w/pv87
Regina Blanche ca floarea-nvoaltă
Cântând cu voce descântată,
Betris, Alis, Berte cea înaltă,
Erembourg, doamnă-n Maine odată,
Berthe au grand pied, Bietris, Allys ;
Harembourges, qui tint le Mayne,
Et Jehanne, la bonne Lorraine,
Qu’Anglois bruslèrent à Rouen ;
Où sont-ilz, Vierge souveraine ?…
Mais où sont les neiges d’antan !
ENVOI
Prince, n’enquerez de sepmaine
Où elles sont, ne de cest an,
Qu’à ce refrain ne vous remaine :
Mais où sont les neiges d’antan !
François Villon, 1458-9
Ballade des femmes de Paris
Quoiqu'on tient belles langagères
Florentines, Vénitiennes,
Assez pour être messagères,
Et mêmement les anciennes,
Mais soient Lombardes, Romaines.
Genevoises, à mes périls,
Pimontoises, savoisiennes,
Il n'est bon bec que de Paris.
De beau parler tiennent chaïères,
Ce dit-on, les Napolitaines,
Et sont très bonnes caquetières
Allemandes et Prussiennes ;
Lorena Jeanne, nevinovată
De englezi arsă la Rouan,
Unde-s, Fecioară preacurată?
Dar unde-i neaua din cel an?
REFREN
Prinţe, nu întreba pe unde,
Nici de al vremilor noian,
Doar un refren îţi va răspunde:
Dar unde-i neaua din cel an?
Ce fost-au bune verişoare,
                în româneşte de Dan Dănilă ©
      Balada  femeilor  din  Paris
      
      Chiar de le ştim că sunt limbute
      Pe florentine, veneţiene,
      La zvonuri tare pricepute,
      Chiar şi bătrânele viclene,
      De-ar fi lombarde ori râmlene,
      Ori genoveze, ştiu precis,
      Nici piemonteze ori savoiene,
      N-au plisc mai bun ca la Paris.
      
      Cică ţin curs de-oratorie
Soient Grecques, Egyptiennes,
De Hongrie ou d'autres pays,
Espagnoles ou Catelennes,
Il n'est bon bec que de Paris.
Brettes, Suisses n'y savent guères,
Gasconnes, n'aussi Toulousaines :
De Petit Pont deux harengères
Les concluront, et les Lorraines,
Angloises et Calaisiennes,
(Ai-je beaucoup de lieux compris ?)
Picardes de Valenciennes ;
Il n'est bon bec que de Paris.
Prince, aux dames parisiennes
De bien parler donnez le prix ;
Quoi que l'on die d'Italiennes,
Il n'est bon bec que de Paris.
BALLADE
POUR SERVIR DE CONCLUSION.
Icy se clost le Testament
Et finist du pouvre Villon.
Venez à son enterrement,
      Napolitanele; le place
      Cotcodăceala, cum se ştie,
      Celor nemţoaice ori prusace.
      De-s eghiptene ori grecoaice
      Sau unguroaice, nici în vis,
      Nici castiliene, spanioloaice,
      N-au plisc mai bun ca la Paris.
      
      Bretone, şvitere? să-nveţe,
      La fel gascone, touluziene:
      La Podul Mic, ştiu precupeţe
      De peşti ce le-ar muţí; lorene,
      Ori englezoaice, caleziene,
      (Nu ştiu, ajunge câte-am zis?)
      Nici picarde din Vallencienne,
      N-au plisc mai bun ca la Paris.
      
      Prinţe, dă premiu de limbuţie
      Pariziencelor, chiar dacă li-s
      Talienele pizmaşe; dar, se ştie,
      N-au plisc mai bun ca la Paris!
Balada de încheiere a
Testamentului Mare
Ici testamentul s-a-ncheiat,
Sfârşind, al bietului Villon.
Veniţi când clopotele bat
Şi dau de mormântare zvon,
Quant vous orrez le carillon,
Vestuz rouges com vermillon,
Car en amours mourut martir ;
Ce jura-il sur son coullon
Quand de ce monde voult partir.
Et je croy bien que pas n’en ment,
Car chassié fut comme un soullon
De ses amours hayneusement,
Tant que, d’icy à Roussillon,
Brosses n’y a ne brossillon,
Qui n’eust, ce dit-il sans mentir,
Ung lambeau de son cotillon,
Quand de ce monde voult partir.
Il est ainsi, et tellement,
Quand mourut n’avoit qu’un haillon.
Qui plus ? En mourant, mallement
L’espoignoit d’amours l’esguillon ;
Plus agu que le ranguillon
D’un baudrier luy faisoit sentir,
C’est de quoy nous esmerveillon,
Quand de ce monde voult partir.
ENVOI.
Prince, gent comme esmerillon,
Saichiez qu’il fist, au departir :
Ung traict but de vin morillon,
Quand de ce monde voult partir.
În straie roşii vermillon.
El fu, (pe fudulii jurase),
Amant martir, morţii plocon
Când lumea asta o lăsase.
Şi cred că nu minţea deloc,
Căci l-au gonit fără pardon
Iubitele, haíne foc,
Că de-aici până-n Roussillon
Nu-i spine, ghimpe ori ghimpon
Să n-aibă, (nu exagerase),
Din straie, zdrenţe de barşon,
Când lumea asta o lăsase.
Aşa a fost, nu altcumva,
Golaş pieri, fără zorzon;
Ba, pe deasupra, când murea,
Simţea al dragostei canon
Mai ascuţit ca un piron
De la curea, până la oase.
(Noi dăm mirării noastre ton),
Când lumea asta o lăsase.
REFREN
Prinţe ca şoimul acvilon,
Plecând, o duşcă bună trase
De roşu vin, acest craidon
Când lumea asta o lăsase.