Universitatea “Dunărea de Jos”, Galaţi

Facultatea de Arte

Meşterul Manole

Student: Profesor coordonator

Andrei Ardeleanu Prof. Univ. Dr. Mihaela Dumitriu

Galaţi
2020
 Cuprins
I. Despre autor...................................................................................................................3
II. Meşterul Manole............................................................................................................4
III. Bibliografie......................................................................................................................9

2
 I. Despre autor

S-a născut la Lancrăm, lângă Sebeș. Localitatea natală se afla atunci în comitatul
Sibiu. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoți, fiul lui Isidor Blaga și al
Anei (n. Moga). Copilăria i-a stat, după cum mărturisește el însuși, „sub semnul unei
fabuloase absențe a cuvântului”, viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers
celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru
ani.
Primele clase le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană (1902-1906), după care
a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914), unde era profesor ruda sa, Iosif
Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei.
A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în Românul, cu
studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la
Sebeș în 1909. În anul 1911 călătorește în Italia, unde își petrece timpul în librării, căutând
cărți de filosofie, și vizitând vestigiile istorice ale acestei țări.
A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în perioada 1914–1916,
pe care le-a finalizat cu licență în 1917. A studiat filosofia și biologia la Universitatea din
Viena între anii 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe
Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soție. A revenit în țară în ajunul Marii Uniri. În anul
1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul.
Publică la Sibiu, în 1919, placheta de versuri Poemele luminii (reeditată în același an
la Cartea Românească, în București), precum și culegerea de aforisme Pietre pentru templul
meu.
Prima sa dramă, Zamolxe, îi apare în ziarul Voința (1920), iar în volum în 1921, la
Cluj, la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”. Academia Română îi decernează
Premiul Adamachi pentru debut (1921). Universitatea din Cluj îi premiază piesa Zamolxe
(1922). I se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernauțeană Die
Brucke (1922) (Podul). În 1924-1925, locuiește în Lugoj. A fost redactor la ziarele Voința și
Patria, membru in comitetul de direcție al revistei Cultura, colaborator permanent la
publicațiile Gândirea, Adevărul literar și artistic și Cuvântul.
După Dictatul de la Viena, se află în refugiu la Sibiu, însoțind Universitatea din Cluj
(1940–1946). Conferențiază la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj (1946–1948). Are un
rol major în formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu și o mare influență
asupra lui Ion Desideriu Sârbu.
Revenit în România reîntregită, s-a dăruit cauzei presei românești din Transilvania,
fiind redactor la revistele Cultura din Cluj și Banatul din Lugoj. A fost ales membru al
Academiei Române în anul 1937. Discursul de recepție și l-a intitulat Elogiul satului
românesc.
În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată
temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului de la Viena (1940–1944). La Sibiu redactează,

3
începând cu 1943, revista Saeculum, care va apărea un an. A funcționat ca profesor
universitar până în 1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră. Motivul este de
natură politică: se pare că Blaga a refuzat invitația de a conduce Partidul Național Popular,
un satelit al Partidului Comunist. Împreună cu el au fost înlăturați și conferențiarul și
discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, și profesorii universitari Liviu Călin și Nicolae Mărgineanu.
Din 1948, fiind îndepărtat de la catedră, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a
Academiei Române ca bibliograf. Devine cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie (1949–
1951), apoi bibliotecar-șef (1951–1954) și director-adjunct (1954–1959) la filiala clujeană a
Bibliotecii Academiei. Nu îi mai sunt publicate volumele și preferă să se ocupe de traduceri.
În această perioadă a finalizat traducerea piesei Faust de Goethe, iar în 1958 apare primul
volum din Opere de G.E. Lessing în traducerea lui Lucian Blaga. A tradus poeți germani clasici
și moderni. Poeziile scrise acum vor fi publicate postum. Tot în această perioadă scrie
romanul cu tentă autobiografică Luntrea lui Caron, publicat de asemenea postum. A decedat
la 6 mai 1961, în Cluj. Lucian Blaga a fost înmormântat în ziua sa de naștere, 9 mai, în
cimitirul din Lancrăm.

II. Meşterul Manole

Piesa re-construieste mitul creatorului de frumos, conferindu-i alte sensuri decat

cele prefigurate in balada populara. Reducerea personajelor la esente, refuzand tipicul,
individualul, in favoarea simbolului, a conceptului, ca intruchipari ale marilor stihii, in
maniera expresionista, impune o constructie a subiectului relativ simpla: mesterul Manole,
impreuna cu zece zidari lucreaza la ridicarea unei biserici. Munca le este insa zadarnicita de
"puterile" Pamantului, astfel ca "de saptezeci si sapte de ori" biserica se va surpa. in
deznadejde, mesterii apeleaza la o practica magica precrestina, gratie careia numai o fiinta
omeneasca, zidita din temelie poate opri Furiile, jertfa avand, astfel, un rol ocrotitor.
"intamplator", jertfa-victima este chiar Mira, sotia lui Manole, actul sacrificial fiind potentat
la maximum, cu atat mai mult cu cat Mesterul, si nu oricare dintre zidari, va trebui sa
indeplineasca sacrificiul. Astfel, tema piesei, conditia tragica a destinului creator, se bazeaza
pe constientizarea din plin a insuficientei propriei jertfiri; patima cere renuntarea la tot si
adoptarea unei atitudini catabasice, de intoarcere spre abis, pentru o inaltare prin cadere. in
final, Manole moare, iar ceilalti zidari, transformati esential de actul creator, nu se mai pot
integra vietii cotidiene.Actiunea piesei e plasata in anistorie, cu indicii spatiali si temporali
4
nedefiniti, "pe Arges in jos", in "timp mitic romanesc". E vorba, aici, de un timp si spatiu de
germinatie. in aceasta germinatie, personajul Manole primeste dimensiuni demiurgice.
Textul incepe ex abrupto, dupa vagi trimiteri spatio-temporale, cu imaginea de Mare Mester
in constructii medievale a unui Manole chinuit, inconjurat de multe lumanari (semn al
fondului sau spiritual), masurand -iar si iar -"chinuit si framantat". in exterior, Manole e
inconjurat de credinta, dar nu e "patruns" de ea, divinul aparandu-i ca un Deus Otiosus,
determinandu-l sa-si asume, el, conditia de creator. Atmosfera creata nu este doar stranie, ci
si terifianta, staretul Bogumil (personaj aflat la granita dintre malefic si benefic) considerand-
o ca o razvratire a adancurilor, ca un blestem asupra lumii: "intr-o seara am iesit pe malurile
Argesului. Apele erau crescute pana-n gura vadului. Si, in navala apelor, un sicriu plutind
vazui. Apoi altul, pe urma altul, pe urma cinci, pe urma zece, si tot mai multe, pe urma tot
mai multe, pe urma fara numar -ca o plutire de trunchiuri spre marile fierastraie. (...) Zidurile
tale s-ar prabusi, fiinca le clatina strigoi nelinistiti."
La inceput, Manole pare o fiinta slaba, care nu vrea sa mai lupte cu destinul. El
renunta sa inteleaga rational existenta (opreste lucrul si masuratorile) si cauta o solutie
magica. Daca, in discutia cu Bogumil de la inceput, Manole vede si alte solutii, Bogumil simte
si vede cu ochiul dinlauntru necesitatea sacrificiului -mod de implinire cunoscut si de
Manole, dar refuzat mereu:"Manole: Ce sa incep? Bogumil: Ti-am spus. Manole: Nu! Eu nu!
Bogumil: Va trebui!"Tot Bogumil va cere si va explica jertfa ca pe o necesitate si o mantuire a
sufletului celui care face jertfirea: "Bogumil: Ochiul cerului sa ne pazeasca. Asculta -coceni de
brad cad pe sindrila -poc, poc! Ca un deget care bate-n coperis. Manole, nu crezi oare ca
insusi timpul zoreste? -Da, inima ne trebuie -rece! Si mai ales tie -sange rece de sarpe sau
serafim.Sufletul unui om cladit in zid ar tine laolalta incheieturile lacasului pana-n veacul
veacului. Nu vrei sa pui odata capat acestei griji? Ce e trupul asta? Raia sufletului. Faptuieste,
nu cumpani! Sufletul iese din trupul harazit viermilor albi si parosi si intra invingator in trupul
bisericii, harazit vesniciei. Pentru suflet e un castig. Manole, fa-ti cruce larga si picura-ti pe
inima ceara aceasta topita: numai jertfa cea mare poate sa ajute!" Revolta lui Manole e una
omeneasca: "Jertfa aceasta de neinchipuit -cine-o cere? Din lumina, Dumnezeu nu poate s-o
ceara, fiindca e jertfa de sange, din adancimi, puterile necurate nu pot s-o ceara, fiindca e
impotriva lor." Raspunsul lui Bogumil contine ideea dualitatii lumii si a divinului: "Si daca
intru vesnicie bunul Dumnezeu si crancenul Satanail sunt Frati?" Bogumil, ca si Gaman, sunt
forte stihiale, creatii cu rol esential in structura dramei. Dialogul dintre Manole si Bogumil

5
inseamna, de fapt, confruntarea intre doua conceptii: religioasa si laica. Manole masoara,
calculeaza, construieste, iar Bogumil crede ca, intru inaltare, omul nu mai e stapan pe fiinta
sa si nici pe a celor de langa el; puterea nu mai sta in Apa, Foc si Pamant, ci, undeva, in afara
sferei noastre de intelegere. Gaman, reprezentare simbolica a pamantului ce se opune zidirii,
se scutura "fantastic, imprastiind din lana nisip si pamant cu un sunet prelung, sinistru,
nearticulat" imitand "zgomotul ce-l aude de sub pamant" si parand o aratare de poveste. El
tresare din somn de cate ori se surpa zidurile si cere jertfa in cuvinte de neinteles: "Se
deschid portile fara de chei. Acum iese o putere ce galgaie, acum o zburatoare in vazduh s-
azvarle, acum o caramida, acum un os, acum un cap -ochi-bazaochi, frunte-valatuc -toate
negre nici una curata." Momentul declansator al conflictului interior este aparitia Mirei, sotia
lui Manole, sufletul ingemanat nu numai prin nume. Sfera masculina e alcatuita jumatate
barbat, jumatate creator, in reprezentarea mimetica feminina, Ea reprezinta jumatatea de
sfera, in timp ce biserica e cealalta jumatate, chiar daca Manole marturiseste: "intre voi doua
nici o deosebire nu fac, pentru mine sunteti una." Sferele -si nu jumatatile de sfera -vor
putea nunti abia prin "de-savarsirea" suprema. Scena in care Mira, "intr-un fel de extaz
strengaresc" joaca pe spinarea lui Gaman e o metafora a jertfei spre bucuria zidirii, in
momentul identificarii Mirei insesi cu biserica, "eu sunt biserica -jucaria puterilor", Manole
intuieste semnificatia cuvintelor lui Bogumil: numai un suflet neprihanit, Mira, poate invinge
intunericul. in studiul Nou-velles variantes roumaines du chant du maitre Manole,
semnaleaza ca "dansul Mirei apare ca o exorcizare -si prin gestica, dar mai ales prin formula
incantatorie, imperativa si defulatoare -a pamantului, a stihiei neimblanzite. in cadrul
formulei exorcizante apar si semnele sigure ale traseului sacrificial de mai tarziu: «Scutura-
te, Gamane, voiniceste ca zmeii taramului celuilalt, inca o data -asa -scutura-te! Tu esti
pamantul marele, eu sunt biserica -jucaria puterilor! Seninatate -vreau, nestapanitilor -ca
toti sunteti innorati si prapastiosi. Manole e chin. Calugarul e stafie intunecata. Tu cutremur.
Tara ingrijorare. Vreau sa sfarseasca odata povestea aceasta de spaima si trista
nebunie.»"Venirea solului din partea lui Voda care "mai da ajutor pentru o singura
incercare", acutizeaza drama lui Manole, care accepta destinul ce impune necesitatea
jertfirii: "Rabdarea lui Voda o mai cer pentru trei zile. Pe urma, ori biserica va ramane
dreapta, sau sangele nostru se va slei." E momentul in care, lamurindu-si zidarii sa ramana
alaturi de el, Manole se va recunoaste in ipostaza de artist bolnav de creatia sa: "Nu sunt si
eu patruns de aceasta boala pana in oase? Nu e dorul de ea si in mine ca un dor de casa?"

6
Abia in acest moment, zidarii vor afla cum biserica-Fata Morgana va putea deveni zidire: "O
viata de om se va cladi in zid, jertfa va fi o sotie care inca n-a nascut, sora sau fiica."
Cumplitul adevar ii va determina sa se lege unul de altul printr-un la fel de cumplit legamant,
dar tot posibilitatea implinirii jertfei ii va impinge spre neimplinirea lui si spre invrajbire: "Al
saselea: Asta-noapte, cel putin o data, fiecare din noi a calcat juramantul. (...) Pe tine frate
te-am auzit rugan-du-te: Doamne, sotiei plecate scoate-i in cale serpii padurii, sa se sperie de
taratoarele galbene si sa se intoarca acasa. Pe tine te-am auzit zicand: Doamne, umfla cu
inspumegare paraul, sa se faca Arges mare, sa nu poata sora sa treaca. Pe tine tot asa: Pune,
Doamne, aratare cu spada de foc in usa grajdului sa nu-mi vie fata cu ulciorul de lapte. Iar tu
ai murmurat la intaiul cantat: Opreste-mi nevasta si atine-i drumul, prefacandu-te in fulger
sau in musca rea, Doamne. in rascoala patimei toti ne-am rugat si fiecare din noi a incercat
sa schimbe mersul pecetluit cu juramant al intamplarilor." Tacerea si aparenta seninatate ale
lui Manole ii fac sa creada ca au fost atrasi intr-un joc dracesc si isi vor cere dezlegare de
juramant. Acum si numai acum poate sosi Mira (bucuria si lumina si viata), incercand sa
opreasca ea insasi infaptuirea crimei. Daca jumatatea de sfera-barbat este doborata de
destin si chiar incearca sa calce legamantul, cealalta jumatate de sfera, Manole-Creatorul, e
cuprinsa de dorul "de-savarsirii". Zidirea Mirei sta sub semnul ludicului, dar al unuia tragic. in
uitarea de sine, toti sunt in transa. "Dracii lui Cristos" si Creatorul (lor) sunt "in-stapaniti" de
Puterile Pamantului, care implinesc minunea luminii, Biserica, pe care "n-a vrut-o nici
Dumnezeu, nici Dracul". Auzind vaierul din zid, Omul se revolta impotriva Creatorului; intr-o
ultima razvratire asupra destinului, Manole vrea sa darame zidurile, dar este impiedicat de
ceilalti pentru ca, o data terminata Creatia, ea nu mai apartine creatorului, ci lumii
intregi.Finalul e doar in aparenta consecinta unui factor exterior: Voda admira "minunea", in
timp ce boierii si calugarii cer pedepsirea crimei, vazand in biserica alba "primullacas al lui
Anticrist". intr-un Ev Mediu dominat de bogumilism (reprezentat in piesa de staret), intarind
intrepatrunderea elementelor crestine cu cele pagane, nu (mai) poate fi vorba de o crima,
cel putin pentru ca nu exista un Dumnezeu (numai) "crestin". Pe de alta parte, pe Manole
nu-l mai atinge pedeapsa venita din spatiul teluricului. El e situat undeva "sus", dupa spusele
multimii, "deasupra bisericii", atat trupeste, cat si sufleteste. De acolo, rosteste, revoltat,
unui Dumnezeu ce a avut privilegiul de a infaptui fara sacrificiu, doar prin Logosul
intemeietor, o apostrofa ce subliniaza tragismul conditiei de artist: "Doamne, pentru ce vina
nestiuta am fost pedepsit cu dorul de a zamisli frumusete?" Maretia eroului vine din

7
asumarea constienta a luptei cu destinul, o lupta inutila, pe care Manole o poarta din orgoliu
si vocatie creatoare.Daca in balada populara, Manole isi primeste pedeapsa pentru orgoliul
sau si isi gaseste sfarsitul din invidia manioasa a lui Voda, in drama blagiana moarteaeste un
gest asumat. Nu e vorba nicidecum de o sinucidere, ci de contopirea si nuntirea suprema cu
Creatia si cu Mira. Menirea artistului s-a implinit, el intra in spatiul de Dincolo-de-Fiinta, si,
evident, in memoria colectiva.

8
 III. Bibliografie

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Lucian_Blaga
2. https://www.slideshare.net/bibliolynne/125073597-lucianblagamesterulmanolepdf
3.https://crispedia.ro/mesterul-manole-de-lucian-blaga-comentariu-literar-rezumat-literar/
4.file:///C:/Users/Toshiba/Desktop/Facultate/MD/DRAMA_-
Lucian_Blaga_Mesterul_Manole_-_d.pdf