CAP. 5.3.1.

TRAVERSELE DIN LEMN

1. MATERIALE DE EXECUŢIE

Traversele din lemn îndeplinesc majoritatea condiţiilor necesare unei

traverse de cale ferată, realizând căi ferate elastice şi confortabile.
Se confecţionează din:
- lemn de esenţă moale: răşinoase, plop, salcâm, ulm, etc. Sunt greu de
protejat contra putrezirii;
- lemn de esenţă tare: stejar, fag, gorun, gârniţă, cer, etc. Sunt rezistente
şi durabile cu excepţia fagului;
- lemn de esenţe speciale, exotice, tropicale cu rezistenţe mecanice mari,
grele, dure: gabonul în Franţa şi laricea în Australia. În general, nu se pot
impregna şi în condiţiile climatice ale Europei se degradează uşor.
Traversele din lemn de esenţă tare se folosesc pe sectoarele de cale cu
solicitări importante: cale ferată principală, curbe cu raze mici care necesită
supralărgiri (R < 500 m), declivităţi sporite, (i > 5 o/oo), precum şi pe sectoarele
cu suprastructuri speciale (tuneluri, pasaje de nivel, pe podurile fără cale pe
balast, aparate de cale, cale încălecată, zonele cu curbe cu rază mică unde se
dispun contraşine la firul interior contra deraierilor, peroane, etc.).

2. CARACTERISTICI GEOMETRICE ALE TRAVERSELOR

DIN LEMN

Traversele din lemn se clasifică după cum urmează:

- traverse normale – pentru linii cu ecartament normal;
- traverse pentru linii cu ecartament îngust / larg;
- traverse speciale pentru poduri;
- traverse speciale pentru aparate de cale şi linii încălecate.
Traversele normale după forma secţiunii transversale se clasifică:
- tip A 1 – cu patru feţe prelucrate;
- tip A 2 - cu patru feţe prelucrate, dar şi cu muchii teşite la 45o;
- tip B – cu trei feţe prelucrate, iar a patra faţă corespunzător razei
naturale a lemnului;
- tip C - cu două feţe prelucrate şi cu două feţe corespunzătoare razei
naturale a lemnului.
45o a

A1 A2 B C h

bt
 Lungimile uzuale ale traverselor sunt: 2,60; 2,50 şi 2,40 m.
Traversele speciale pentru poduri sunt de tipul A 1 de dimensiuni:
24 x 24 x 270 (280) cm
22 x 22 sau 22 x 24 x 259 (270) şi
20 x 22 sau 20 x 24 x 240 cm
Traversele speciale pentru aparate de cale şi linii încălecate sunt de
tipul A1 de dimensiuni 16 x 26 cm şi lungimi de la 280 la 520 cm din 10 în 10
cm.
Traversele din lemn, indiferent de categorie, nu trebuie să aibă anomalii şi
defecte care să le depăşească pe cele din normative: curburi, crăpături, noduri,
coloraţii, putregaiuri, etc, mai ales în zonele de fixare ale plăcilor de fixare ale
şinelor (zone de 40 cm extinse pe traverse în dreptul şinelor, câte 20 cm de o
parte şi de alta a axei şinei).
Dimensiunile traverselor rezultă din condiţii constructive sau de
dimensionare (deformaţii, solicitări raţionale) şi anume:
1. Lăţimea minimă a feţei superioare (a) rezultă din lăţimea plăcii
suport dintre şină şi traversă şi din condiţia ca presiunile transmise de şine
traverselor să nu depăşească rezistenţa la strivire a materialului traversei (a min =
14 cm).
2. Lăţimea tălpii (bt) rezultă din presiunea admisă în prismul de piatră
spartă. Pentru a nu se produce deformaţii remanente în prismul de piatră spartă,
trebuie ca presiunea efectivă, invers proporţională cu lăţimea tălpii traversei, să
fie mai mică decât presiunea admisibilă (bt min = 20 cm).
3. Înălţimea traversei (h) este condiţionată de solicitarea la încovoiere,
de evitarea fisurărilor din oboseală şi din necesitatea ca elementele de prindere
ale şinei de traversă – crampoane şi / sau tirfoane – să nu străbată traversa (h min
= 13 cm). Înălţimea traversei contribuie direct la sporirea stabilităţii căii în sens
transversal. Este recomandabil ca traversele să fie de tip A 1, cu laturile
verticale, pentru ca dispozitivele contra fugirii şinelor să rezeme pe traverse în
condiţii cât mai bune şi nu pe elementele de prindere.
4. Lungimea traversei (2l) este condiţionată de ecartament, de condiţiile
de rezemare şi de cele de deformabilitate a traversei. Studiile teoretice şi
experimentale au arătat că lungimea optimă a traversei pentru ecartament normal
este de 250 … 260 cm, lungimi pentru care rezemarea, deformaţia şi stabilitatea
traversei sunt normale.
Dacă lungimea traversei este prea
mare, fibra medie deformată are forma (a), (a)
capetele traversei având tendinţa de a se
ridica.
Dacă lungimea traversei este prea
mică, fibra medie deformată are forma (c). (b)
La traversele de lungime normală sau
prea lungi tangenta la fibra medie deformată
este aproximativ orizontală, pe când la cele (c)

prea scurte, aceasta este înclinată spre
exteriorul căii cu unghiul .
 Această înclinare spre exteriorul căii cu unghiul  are următoarele efecte
negative:
1. se modifică (sporeşte) lărgimea căii
cu valoarea  = 2 h tg, unde « h » este (a)
înălţimea şinei şi a plăcii support (a). h 
2. Se ajunge la un echilibru instabil
prin sporirea reacţiunilor în partea centrală a
traversei, modificându – se în mod
defavorabil şi solicitările în traversă (b).
(b)
3. Stabilitatea şinelor (a căii), este
periclitată deoarece în condiţiile unei traverse h 
deformate, sarcinile transmise de materialul
rulant – chiar şi numai cele verticale –
acţionează defavorabil faţă de axa verticală a (c) 
şinei rotită cu unghiul  (b). Acest fapt este h’
accentuat în curbele cu supraînălţări mari, caz
în care firul interior ajunge înclinat cu unghiul
 (c)
   + h’ / l’
unde:
 = înclinarea în dreptul şinei a traversei din încovoiere;
h’ = supraînălţarea căii mai mare de 75 mm;
l’ = distanţa dintre axele şinelor.
Şinele montate în cale sunt înclinate spre interior cu panta 1 / 20. Pentru
orice supraînălţare mai mare de 75 mm (75 : 1500 = 1 : 20), şina interioară căii
este înclinată faţă de verticală spre exterior. În aceste condiţii, pe lângă sporirea
excesului de supraînălţare, este periclitată şi stabilitatea şinei interioare, mai ales
dacă intervin şi forţe orizontale care acţionează la nivelul ciupercii şinei spre
interiorul curbei.
Traversele din lemn – mult mai elastice decât cele din beton – cu
lungimea sub 250 cm, se utilizează numai pe linii cu trafic redus, iar traversele
cu lungimea sub 240 cm numai pe linii industriale. l’
u u
Dacă se consideră lungimea de rezemare a ‘
blocheţilor traverselor (2 u  100 … 120 cm), 30 30
lungimea traversei (2l) devine:
2l = l’ + 2u
unde: l’ = 150 cm; u = 50 … 60 cm
2l  l2l =  1,…
3 250 73l260  l 3  1,73l
2l cm
u u 2l-4u u u
Pentru orice ecartament, lungimea normală
a traversei este:
2l
2l  l 3  1,73l
Dimensiunile în plan ale traverselor se corelează cu distanţa dintre ele
(poza traverselor) şi cu grosimea stratului de piatră spartă de sub traverse, astfel
încât repartiţia presiunilor pe platforma căii să conducă la valori inferioare
presiunilor admisibile.

h  

bt bt+2h tg 2l+2h tg

 2P
p
 b t  2 h tg   x  2 l  2 h tg   a
unde: h = grosimea stratului de piatră spartă sub talpa traversei;
 = unghiul de repartiţie a presiunilor în prismul de piatră spartă ( 
o
45 ).

3. MĂSURI PENTRU PRELUNGIREA DURATEI DE

FOLOSIRE A TRAVERSELOR DIN LEMN

Factorii care provoacă şi grăbesc scoaterea din cale a traverselor din lemn
– deci reducerea duratei de utilizare a acestora, sunt:
- putrezirea traverselor;
- fisurarea şi crăparea traverselor;
- uzura mecanică a traverselor.
1. Putrezirea traverselor este provocată de ciuperci şi microorganisme
sub acţiunea umidităţii şi a aerului. Acest fenomen se combate prin impregnarea
traverselor cu substanţe antiseptice care împiedică dezvoltarea ciupercilor şi a
microorganismelor, deci putrezirea lemnului.
Neimpregnate, traversele din fag rezistă 2 … 3 ani, cele din răşinoase 8 …
10 ani iar cele din stejar 12 … 15 ani, fapt total neeconomic şi neacceptabil în
practica curentă.
Prin impregnare, durata de serviciu a traverselor creşte după cum
urmează: traversele din fag la 15 … 20 ani, iar cele din lemn de răşinoase şi
stejar, practic se dublează. Prin măsuri speciale de recoltare în perioada de
repaus vegetativ a lemnului, uscare controlată, impregnare exploatare şi
întreţinere corectă, traversele din stejar pot rezista şi 40 de ani, după care, prin
reparare mai pot fi folosite pe liniile secundare şi industriale.
Lemnul trebuie să fie propice impregnării.
Substanţele folosite la impregnat trebuie să:
- pătrundă uşor în masa lemnoasă;
- să nu atace lemnul şi / sau oţelul;
- să nu fie volatil sau solubil în apă;
- să nu se degradeze sub efectul razelor solare;
- să nu fie bun conducător electric pentru a nu periclita electroizolarea
căii;
- să nu fie nociv pentru muncitori.
Substanţele antiseptice folosite la impregnarea traverselor din lemn pot fi
substanţe minerale sau organice.
În general, substanţele minerale sunt volatile şi / sau solubile în apă şi
atacă lemnul sau oţelul:
 - clorura de zinc şi clorura mercurică atacă lemnul;
- sulfatul de cupru, fluorura de sodiu şi pentaclorfenolul sunt solubile în
apă.
Substanţele minerale dau rezultate nesatisfăcătoare în practica curentă.
Substanţele organice sunt net superioare din punct de vedere al calităţilor
de protejare contra putrezirii a lemnului.
Creozotul de huilă este un lichid vâscos, uleios, portocaliu, cu miros
caracteristic, insolubil în apă. Se obţine prin distilarea uscată a gudroanelor de
huilă la temperaturi ridicate. Este cel mai bun material de impregnare a
traverselor din lemn, dar este scump.
Carbolineum, cuprizol sau diferite uleiuri distilate din gudroanele de
cărbune diluate în produse petroliere sunt des utilizate pentru protejarea
lemnului împotriva putrezirii.
Metode de impregnare a traverselor:
a. prin înmuiere în bazine – se obţin rezultate necorespunzătoare;
b. prin injectare cu presiune în autoclave la o presiune de 7 … 8 barr;
c. prin injectare cu vidare şi presiune în autoclave:
- se creează un vid parţial (0,55 … 0,65 barr) timp de 30 minute, care va
scoate seva şi aerul din lemn pe o adâncime de 3 … 4 cm;
- se introduce impregnantul încălzit la 90 … 100oC (pentru fluidizarea
acestuia) timp de 60 minute la presiunea de 7,5 … 9 barr. Astfel, locul aerului şi
al sevei din lemn va fi ocupat de către agentul de impregnare;
- se produce un nou vid parţial de 0,6 barr timp de 20 minute care elimină
excesul de material de impregnare.
Impregnarea traverselor se face în uzine specializate, dotate
corespunzător.
2. Fisurarea şi crăparea traverselor se produce prin:
- contracţia lemnului;
- efectul de despicare produs de elementele de fixare ale şinei pe traverse
(crampoane sau tirfoane) chiar dacă au fost introduse în găuri făcute anterior cu
diametrul cu 1 … 2 mm mai mic decât al elementului de prindere;
- acţiunea forţelor orizontale transmise prin crampoane sau tirfoane;
- caracterul dinamic al solicitărilor produse de vehicule.
Pentru prevenirea fisurării şi / sau a crăpării traverselor, se iau
următoarele măsuri:
- la impregnare, lemnul să aibă umiditatea maximă de 18 … 20 %;
- traversele se confecţionează din lemn de esenţă tare recoltat în perioade
de repaus vegetativ;
- pentru fixarea şinelor sau a plăcilor pe traverse, se folosesc numai
tirfoane care sunt introduse în găuri făcute anterior cu diametrul cu 1 … 2 mm
mai mic decât al elementului de prindere. Este interzisă baterea tirfoanelor cu
ciocanul;
- traversele se aşează pe un strat de piatră spartă compactat corespunzător
şi uniform în sens longitudinal şi transversal, astfel ca să fie asigurată o
rezemare cât mai corectă şi mai elastică a traverselor şi deci şi a căii.
 Repararea traverselor se face prin:
- agrafe din oţel de formă „S” sau „Z” sau plăci metalice semiperforate
bătute în capul traversei perpendicular pe fisură, după ce fisura a fost umplută cu
creozot sau alt material de impregnare;

- prin balotarea capetelor traverselor cu fier balot (platbandă cu lăţimea de

20 … 300 mm şi grosimea de 2 … 3 mm) sau cu oţel beton cu diametrul de 5 …
7 mm;

- şuruburi sau cepuri filetate din lemn de esenţă

tare înşurubate în găuri filetate date perpendicular pe
fisură, după ce în prealabil crăpăturile au fost umplute cu
creozot şi apoi strânse în menghine speciale pentru a fi
închise fisurile.

3. Uzura mecanică a traverselor se manifestă prin:

- strivirea lemnului sub talpa şinei sau a plăcii metalice;
- forfecarea fibrelor la marginea tălpii şinei sau a plăcii metalice;
- uzura găurilor pentru tirfoane.
Uzura mecanică se previne prin:
- confecţionarea traverselor din lemn de esenţă tare;
- traverse de dimensiuni sporite;
- folosirea plăcilor metalice de dimensiuni sporite pentru reducerea
presiunilor;
- menţinerea prinderilor corecte, fără jocuri care pot provoca uzuri
mecanice;
- sabotarea mecanică şi impregnarea suplimentară a părţilor sabotate;
- împiedecarea pătrunderii apei în găurile tirfoanelor;
- întreţinerea corectă a liniei.