1

Sindromul febril

* secundar unor modificări la nivelul centrului de termoreglare situat la nivelul hipotalamusului anterior.
* echilibru între pierderea de căldură în periferie şi producerea de căldură în ţesuturi, mai ales la nivelul
muşchilor şi ficatului.

Temperatura este definită drept o creştere a valorilor matinale mai mult de 37,2°C, şi/sau a celei vesperale
de 37,7°C. La femeile care au menstruaţie, temperatura matinală în cele două săptămâni dinaintea ovulaţiei
este mai scăzută, pentru a creşte cu aproximativ 0,6°C la ovulaţie, nivel care se menţine astfel până la
apariţia menstrei.
Etiologie.
pirogeni exo- / endogeni.
 Pirogenii endogeni =polipeptide fabricate de monocitele şi macrofagele, limfocitele, celulele
endoteliale, hepatocitele, celulele epiteliale, keratocitele, fibroblaştii ş.a. produc citokine cu rol pirogen.
interleukinele, TNF α, interferonul α.
 endogene cu rol antipiretic, : arginin vasopresina, adrenocorticotropina, hormonul α-melanocito-
stimulator, hormonul elibarator al corticotropinei.

Efectele febrei
 Virulenţa şi rata de înmulţire a unor bacterii scade
 Creşte activitatea fagocitară şi antibacteriană a neutrofilelor şi efectele citotoxice ale limfocitelor

"Costurile" ascensionărilor termice sunt:

 creşterea consumului de oxigen, decompensează funcţia unor organe compensate la limită (ex. cordul)
 reducerea acuităţii mintale,  delir sau stupoare, alterarea stării mentale fiind mai evidentă la extremele
de vârstă, precum şi la pacienţii cu insuficienţă de organe
 crizele tonico-clonice + convulsii.

Simptome de însoţire: dorsalgii, mialgii generalizate, artralgii, anorexie, somnolenţă, frisoane.

Cadru nosologic:
 Subfebrilitatea = 37°C şi 37,5°C.
 Febra de etiologie neprecizată este dată de înregistrarea de valori ale temperaturii rectale de peste
38,3°C timp de minim 3 săptămâni, fără a se putea preciza cauza care a determinat-o.
 Hipertermia maligna este o anomalie congenitală la nivelul reticolului sarcoplasmatic din muşchiul
scheletic, care permite o creştere rapidă a nivelului de calciu intracelular ca răspuns la administrarea de
halotan sau alte anestezice inhalatorii, sau la administrarea de succinilcolină.

1. Starea subfebrilă = de 37°C (respectiv 37,1 – 37,5°C);

* tuberculoza, hipertiroidia.
2. Temperatura continuă reprezintă curba termică cu valori ridicate, cu oscilaţii de maxim un grad, de
cele mai multe ori în jurul valorii de 39°C, cu durată de la câteva zile, la câteva luni.
*pneumonia pneumococică, febra tifoidă.
3. Febra remitentă desemnează oscilaţiile importante ale temperaturii în 24 de ore, de 2-3°C,
temperatura de dimineaţă fiind doar uşor ascensionată sau normală (febra cu remisiune matinală).
* bolile infecţioase, pleurezie exsudativă, tuberculoza pulmonară.
 2
4. Febra intermitentă se caracterizează prin apariţia unui acces febril în cursul a 24 de ore, cu valori
care pot urca până la 39-40°C, pentru ca în 3-4 ore să coboare la normal.
*malariei.
Dacă accesul este zilnic se numeşte febră cotidiană, la 2 zile este febra terţă, la 3 zile este febra cvartă.
Când apar mai multe asemenea croşete hipertermice în cursul unei zile există suspiciunea unei septico-
pioemii, adică febră intermitentă de supuraţie.
5. Febra hectică desemnează oscilaţiile de 3-5°C în 24 de ore, cu scăderi bruşte la normal sau sub
normal. * avansate de tuberculoză.
6. Febra recurentă reprezintă perioade cu temperatură ridicată de 38-40°C, care se menţin 3-5 zile,
separate de perioade de temperatură normală. * spirochetoze.
7. Febra ondulantă este reprezentată de creşteri zilnice, progresive faţă de ziua precedentă, pentru ca după
obţinerea unui maxim să se înregistreze scăderi zilnice treptate, fenomen care prin repetare, descrie o linie
ondulantă. * bruceloză, endocardita bacteriană şi boala Hodgkin.
8. Febra de tip invers înseamnă creşteri termice matinale şi temperaturi vesperale normale. *tuberculoza.
9. Febra neregulată este febra care înregistrează oscilaţii nesistematizate în timp şi cu apariţie neregulată
de la o zi la alta. Se întâlneşte mai ales în supuraţiile pulmonare cronice (abcese, bronşiectazii), angiocolite.
10. Febra cu apariţie regulată revine periodic, la un număr relativ constant de zile, aşa cum se
întâmplă în neutropenia ciclică.

examenul clinic general

 Facies – există aspecte patognomonice sau sugestive pentru anumite diagnostice, precum: aspectul
”vespertillio” tipic pentru LES, faciesul de ”paiaţă” în rujeolă, faciesul heliotrop din dermatomiozită,
faciesul speriat din tireotoxicoză, prezenţa herpesului nazo-labial şi a congestiei pometelui de partea
hemitoracelui care prezintă ascultaţie de sindrom de condensare cu bronşie liberă semnează diagnosticul de
pneumonie pneumococică.
 Aspectul tegumentelor şi mucoaselor.
 Sistemul limfoganglionar:
- adenopatii localizate, secundare unor focare infecţioase acute sau cronice
- adenopatii generalizate întâlnite în rubeolă, sifilis secundar, leucemii şi limfoame, infecţii HIV

 Sistem osteo-articular - există modificări tipice în poliartrita reumatoidă, algii articulare în LES, semne
galenice de inflamaţie în artritele septice sau reactive, uneori în osteomielită, algii şi modificări locale în
neoplaziile osoase, tbc osos
 Sistemul muscular – algii spontane şi la compresia maselor musculare în polimiozite şi dermatomiozite,
abcese musculare şi tromboflebită profundă

Afecţiuni ce pot determina sindroame subfebrile:

Hipertiroidia
Infecţia tuberculoasă
Infecţiile de focar
Carenţa marţială
Febra prin metale
RAA
Distonia neurovegetativă
Sindromul Münchausen

Afecţiuni responsabile de sindrom febril prelungit de etiologie neprecizată

 3

Cauze infecţioase Alte infecţii cu mycobacterii atipice

Infecţii piogenice localizate Infecţii fungice
Apendicită Aspergiloză
Boala zgârieturii de pisică Blastomicoză
Colangită Candidiază
Colecistită Coccidioidomicoză
Abces dentar Cryptococoză
Deverticulită/Abces diverticular Histoplasmoză
Abcese ale fundurilor de sac Mucormicoză
Limfadenită mezenterică Paracoccidioidomicoză
Osteomielită Sporotrichoză
Abces pancreatic Alte infecţii bacteriene
Boală inflamatorie pelvină Actinomicoză
Abces nefretic sau perinefretic Nocardioză
Abces prostatic Boala Whipple
Malakoplakia renală Infecţii rickettsiene
Sinuzită Ehrlichioza
Abces subfrenic Tifosul murin
Tromboflebită supurativă Febra Q
Abces tuboovarian
Infecţii intravasculare Infecţii cu Mycoplasme
Aortită bacteriană Infecţii cu Chlamydia
Endocardită bacteriană Limfogranulomul venerian
Infecţii legate de cateterizări vasculare Psitacoza
Infecţii bacteriene sistemice Infecţii virale
Bartinelloză Infecţii cu Citomegalovirus
Bruceloză Infecţii cu virusuri Coxsackie grup B
Infecţii cu Campylobacter Infecţii cu virus Ebstein-Barr
Angiomatoza bacilară/Boala zgârieturii de pisică Hepatitele A, B, C, D, E
Gonococcemia Infecţia cu HIV
Boala legionarilor Coriomeningita limfocitară
Leptospiroză Infecţii cu parvovirusuri
Listerioză Infecţii parazitare
Boala de Lima Toxoplasmoza
Melioidoză Trichineloza
Meningococcemia Infestarea cu Toxocara
Febra muşcăturii de şobolan Strongiloidoza
Febra recurentă Amebiaza
Salmoneloză Babesiaza
Sifilis Boala Chgas
Tularemie Leishmaniaza
Febra tifoidă Malaria
Holera Boli probabil determinate de agenţi microbieni
Infecţii cu Yersinia neidentificaţi
Infecţii cu Mycobacterii Boala Kawasaki
Tuberculoza Boala Kikuki (limfadenita necrotică)
 4

Neoformaţii Boala mixtă a ţesutului conjunctiv

Maligne Poliarterita nodoasă
Cancer de colon Policondrita recidivantă
Hepatom Poliartrita reumatoidă
Limfom Hodgkin Lupusul eritematos sistemic
Limfadenopatia imunoblastică Aortita Takayasu
Leucemii Granulomatoza Wegener
Granulomatoza limfomatoidă Boala Weber-Christian
Histiocitoza malignă Febra reumatoidă
Limfoame non-Hodgkiniene Granulomatoze
Cancer pancreatic Boala Crohn
Sarcoame Hepatita granulomatoasă idiopatică
Benigne Sarcoidoza
Mixomul atrial Condiţii diverse
Angiomiolipomul renal Disecţia de aortă
Colagenoze Febra indusă de medicamente
Boala Still Guta
Maladia Behçet Hematoame
Eritemul multiform Anemii hemolitice
Eritemul nodos Ciroza Laennec
Arterita cu celule gigante Sindromul postinfarct miocardic
Pneumonite prin hipersensibilizare Embolia pulmonară recurentă
Vasculite prin hipersensibilizare Tiroidita subacută (de Quervain)
Infarcte/Necroze tisulare Hipertiroidie
Maladii congenitale sau metabolice Feocromocitom
Insuficienţa corticosuprarenaliană Febra factitia
Neutropenia ciclică Febra ”afebrilă” (sub 38,3°C)
Maladia Fabry Hipertermia habituală (ritm circadian exagerat)
Febra Mediteraneană familială
Febra periodică
Hipertrigliceridemia tip V
Tulburări ale termoreglării
Centrale
Tumori cerebrale
Accident vascular cerebral
Encefalite
Disfuncţii hipotalamice
Periferice
 5

Tabelul este preluat, cu unele modificări, după Harrison

Paraclinic
1. Investigaţii iniţiale, orientative
 Examen hematologic: hemoleucogramă completă, numărătoare de trombocite
 Examen biochimic: reactanţii de fază acută (VSH, fibrinogen, PCR, electroforeză pentru α-2-globuline)
Investigaţii privind funcţia hepatică: TGP, TGO, electroforeză
Investigaţii privind funcţia renală: creatinină, acid uric, uree
Electroliţi
 Alte investigaţii
Radiografie toraco-pulmonară (faţă şi profil)
EKG
Ecografie abdominală
Examen genital la femeie, tuşeu rectal la bărbaţi
Uroculturi (minim 2 cu însămânţări şi pe medii speciale, inclusiv pentru BK); în caz de dubiu se poate
ajunge până la puncţie vezicală
Coproculturi cu însămânţări pe medii obişnuite şi speciale
Examen de spută pentru bacterii fungi şi BK
Serologie pentru lues
IDR la tuberculină
Hemoculturi cu însămânţări pe medii aerobe şi anaerobe ( 3 culturi în 24 ore); se preferă recoltarea în
plin croşet febril
2. Investigaţii speciale (efectuate dacă cele iniţiale nu sunt concludente; ele pot fi recomandate şi iniţial
dacă anamneza şi examenul clinic sugerează un diagnostic mai puţin obişnuit)
 Serologie pentru toxoplasma, citomegalovirus, HIV, virus B, C, mononucleoză infecţioasă, salmonele,
yersinii; în caz de rezultate neconcludente se urmăreşte titrul anticorpilor în dinamică
 Exsudat nazal şi faringian
 ASLO
 Examene serologice pentru autoanticorpi: factor reumatoid, Ac antinucleari, Ac anticitoplasmatici
nucleofili
 TSH bazal, T3, T4 (tireotoxicoza)
 Tipizarea limfocitelor, determinarea Ig în ser şi urină, multitestul Merieux
3. Investigaţii care se vor solicita când cele de mai sus nu sunt relevante
 Repetarea examenului fizic
 Suspicionarea diagnosticului de endocardită implică efectuarea a 10 hemoculturi cu însămânţări de
medii obişnuite şi speciale
 Suspectarea malariei presupune efectuarea unui examen al sângelui în picătură groasă (examene
repetate!)
 CT toracic cu substanţă de contrast, CT abdominal
 Biopsie de arteră temporală
 Pentru evidenţierea unor focare infecţioase se poate solicita scintigrafie cu granulocite marcate cu Indiu-
11
 Puncţie lombară cu studiu LCR
 Gastroduodenoscopie eventual cu biopsie sau pasaj baritat eso-gastro-duodenal
 Recto- şi/sau colonoscopie
 Biopsie de măduvă osoasă
 Biopsie cutanată, hepatică

4. Dacă şi după aceste investigaţii s-a eşuat în precizarea diagnosticului

 6
(1)Se repetă toate testele efectuate anterior, în speranţa că unele dintre ele au suferit între timp modificări
relevante
(2)Se poate iniţia o probă terapeutică (de ex. asociere de HIN+Rifampicină în caz de suspiciune TBC)
(3)Sau pacientul este trimis la domiciliu cu recomandarea de a reveni la control după 6-8 săptămâni, dacă
temperatura persistă
Tratament
1. Aspirină, comprimate (cpr) de 500 mg ( cu precauţie la pacienţii cu boală ulceroasă, gastrite hiperacide,
hemoragii digestive superioare în antecedente, astm bronşic, alergii la acid acetil salicilic, diateze
hemoragice;
 cpr tamponate conţin 500 mg acid acetil salicilic + gluconat de calciu 150 mg
 cpr pentru uz pediatric conţin 100 mg acid acetil salicilic.
2. metamizol sodiu 500 mg AINS
 fiole de 2 ml soluţie apoasă injectabilă cu 1 gr metamizol sodic; soluţia injectabilă poate fi administrată
i.v. sau i.m. în caz de frisoane sau hiperpiraxie.
3. Antinevralgic, cpr cu 250 mg acid acetilsalicilic + 150 mg fenacetină + 50 mg cafeină
4. Fasconal cpr cu 200 mg acid acetil salicilic + 200 mg fenacetină + 50 mg cafeină citrică + 10 mg
codeină fosforică + 25 mg fenobarbital
5. Paracetamol, cpr de 500 mg conţinând substanţă activă cu aceeaşi denumire, are rol antalgic şi
antipiretic; este contraindicat în insuficienţa hepato-renală sau în cazul alergiei la paracetamol; se
administrează max. 3 g/zi, iar al copiii 3-15 ani 20-30 mg/kgc/zi, repartizat în 3-4 prize.
6. Saridon, cpr cu 250 mg paracetamol + 150 mg propifenazonă + 50 mg cafeină

A. Febre specifice
Mononucleoza infecţioasă este considerată una dintre cele mai comune cauze de sindrom febril prelungit
la copii şi adulţii tineri, mai ales dacă aceştia au pierdut în greutate sau prezintă adenopatii. Cum clinica a
fost deja descrisă, menţionăm doar faptul că unii autori consideră mononucleoza infecţioasă mai mult un
sindrom decât o boală, el fiind datorat nu numai infecţiei cu virusul Ebstein-Barr; un aspect clinic mult
asemănător se regăseşte şi în infecţia cu virusul citomegalic sau în toxoplasmoză, dar numai infecţia cu
virusul Ebstein-Barr pozitivează reacţia Paul-Bunnell-Hăngănuţiu.
Febra tifoidă este o boală infecţioasă acută, sistemică, specifică omului cauzată de Salmonella typhy, care
trebuie luată în considerare la un pacient (netratat cu antibiotice) care prezintă o curbă febrilă sugestivă, de
aspect trapezoidal, greu însă de regăsit în prezent, sau sindrom febril care creşte gradat, asociat cu
frisonete, cefalee persistentă şi chinuitoare, astenie fizică şi psihică, vertij, algii musculare, insomnie,
anorexie. În timp, la acestea se adaugă splenomegalie, sindrom bronşitic, febra atinge nivelul maxim şi se
menţine în platou, iar starea tifică se instalează deplin: bolnavii sunt apatici, comunică cu dificultate, sunt
obnubilaţi, prezintă delir şi mişcări carfologice; cefalee este intensă şi se asociază cu insomnie, tegumentele
uscate dezvoltă o erupţie caracteristică dominată de rozeola tific (pete lenticulare, rozate, discret reliefate,
de dimensiuni mici, predominant la nivelul abdomenului, flancuri şi baza toracelui, şi care dispar la
vitropresiune). Manifestările digestive constau din limbă saburală, faringe hiperemic, anorexie, dureri
difuze abdominale, mai intense în fosa iliacă dreaptă ca semn al stazei ileo-cecale; în formele severe exista
ileus paralitic, altfel, 1/3 cazuri tranzitul este normal, 1/3 cazuri există diaree, iar 1/3 cazuri constipaţie.
Splenomegalia este o constantă, iar hepatomegalia se poate întâlni în formele hipertoxice. Manifestările
cardio-vasculare sunt şi ele constant prezente: zgomote cardiace asurzite, hipotensiune arterială, puls
bradicardic (evident discordant cu ascensiunea termică) şi dicrot (secundar acţiunii endotoxinei tifice
asupra endoteliului vascular). Este o boală cu declarare nominală şi spitalizare obligatorie.
Legioneloza (boala legionarilor) fie se vindecă, fie produce deces în 3 săptămâni, dar există şi cazuri care
pot determina sindroame febrile prelungite. Boala este determinată de Legionella pneumophila, şi este
responsabilă de o pneumonie, asociată cu manifestări din partea altor aparate şi sisteme (digestive, renale,
SNC, hepatice), dar şi de o boală febrilă fără pneumonie, constând din mialgii, febră, cefalee, şi mai rar,
tuse şi dureri toracice. Diagnosticul pozitiv este dificil, dar pot fi sugestive anumite date din anamneză
 7
precum lucrul în spaţii închise şi puţin igienizate (hoteluri, spitale), profesii cum ar fi instalatorii de
climatizare, lucrători din instalaţiile de apă, din şantiere sau populaţiile din preajma acestora, prezenţa în
ambient a aerului condiţionat sau a duşurilor cu protecţie din folie de plastic, ce pot crea aerosoli încărcaţi
cu bacterii. Diagnosticul pozitiv impune efectuarea de teste serologice, culturi, imunofluorescenţă directă.
Rickettsiozele sunt boli determinate de microorganisme din familia Rickettsiaceae, unele dintre ele fiind
proprii omului ( tifosul exantematic, febra de 5 zile), altele având un rezervor extrauman, transmiterea
realizându-se la om prin intermediul unor artropode (purici, căpuşe, păduchi), înţepătoare şi sugătoare de
sânge. Ele însă nu persistă în organism mai mult de 20 de zile.
Psittacoza sau ornitoza este o maladie infecto-contagioasă determinată de Chlamidia psittaci, un
microorganism transmis de la păsări (papagali, porumbei, raţe, curcani) la om, unde realizează o
pneumonie atipică (o pneumonită), asociată cu semne şi simptome generale de intensitate variabilă.
Ornitoza poate astfel avea un caracter profesional, dovedit fiind prin procentul mai însemnat al bolii la
crescătorii de păsări. Transmiterea se face aerogen, prin secreţiile nazale, spută sau dejecţii ale păsărilor,
dar există şi posibilitatea de transmitere de la omul bolnav la cel sănătos. Atât contagiozitatea infecţiei, cât
şi receptivitatea la om sunt foarte mari, iar imunitatea de după boală fiind scurtă, pot reapare îmbolnăviri.
După o incubaţie de 6-15 zile, apare frison, febră, cefalee, dureri musculare, astenie marcată, chiar
prostatism şi stare tifică. Febra este înaltă, cu mici variaţii zilnice, şi poate persista 3 săptămâni, până la 3
luni, stări subfebrile fiind înregistrate şi după epuizarea episodului acut; pe acest fond apar semne şi
simptome din partea aparatului respirator: tuse, iniţial iritativă, ulterior cu expectoraţie în cantitate redusă
de aspect gălbui, uneori hemoptoică; se asociază dureri toracice difuze sau junghi la acelaşi nivel. Clinic
obiectiv pulmonar semnele sunt sărace, eventual câteva raluri bronşice. Aspectul radiologic este adesea
sugestiv, de pneumopatie interstiţială, dar şi aspecte mai puţin caracteristice, micronodulare, atelectazii.
Confirmarea diagnosticului se face fie prin izolarea germenului din spută, sânge, lichid de spălătură
faringiană şi este posibilă doar în laboratoare specializate, în primele 2 săptămâni de febră. Inocularea
produsului se face la şoareci sau la oul embrionat. Diagnosticul serologic foloseşte reacţia de fixare a
complementului şi teste de imunofluorescenţă. Se impune declararea obligatorie a bolii şi izolarea
pacienţilor.
Sifilisul secundar poate fi responsabil de sindroame febrile prelungite. Diagnosticul clinic este sugerat de
prezenţa rozeolei sifilitice, adenopatia generalizată, eventual existenţa unui şancru primar în rezoluţie,
ulcere tipice la nivelul amigdalelor sau faringelui. Spirochetele pot fi izolate din leziunile cutanate, iar
reacţiile serologice tranşează diagnosticul.
Bruceloza este o boală infecţioasă determinată de bacterii din genul Brucella, transmisă la om de la animal,
caracterizată clinic prin febră neregulată, frisoane, transpiraţii nocturne, astenie, dureri musculare şi
articulare; are o evoluţie acută, subacută sau cronică de ani, cu multiple recăderi. După unii autori nu este o
cauză rar întâlnită de sindrom febril prelungit, mai ales în anumite zone geografice, sau la crescătorii de
animale. Rezervorul de infecţie îl constituie animalul bolnav (bovine, ovine, porcine) la care determină
avortul epizootic. Animalele bolnave elimină agentul patogen prin scurgeri vaginale, placentă, sânge, urină,
lapte. Transmiterea se realizează cel mai adesea prin contact direct cu animalele infectate (prin escoriaţii
ale tegumentului), pe cale orală (prin ingestia de lapte crud), cale respiratorie (aerosoli) şi rarisim prin
transfuzii de sânge.
Listerioza este o zoonoză determinată de Listeria monocytogenes, care se manifestă clinic deosebit de
variat. La om poate determina aspect clinic de meningită, encefalită, septicemie, conjunctivită, adenopatii
sau toxiinfecţii alimentare, mai cu seamă la copii, dar şi la adulţii cu rezistenţă scăzută, astfel că dacă
Listeria este o bacterie larg răspândită, boala este totuşi rară, evoluând zgomotos numai la gazdele
imunocompromise, în timp ce la cei cu imunitate conservată boala este inaparentă. Rezervorul este alcătuit
din animale infectate (domestice sau sălbatice), ceea ce face din listerioză o boală cu potenţial profesional.
Omul bolnav poate fi o sursă de infecţie ( mai ales nou-născuţii), iar femeile pot fi purtătoare de listerii în
tractul genital (infecţie de tip venerian). Transmiterea de la animale la om se realizează pe cale digestivă
(prin alimente), respiratorie, conjunctivală sau cutanată (contact cu animalele bolnave). Transmiterea prin
ectoparaziţi este posibilă. Nou-născutul se poate infecta în viaţa intrauterină sau în cursul travaliului.
Listerioza, ca formă septicemică, poate să apară după transplantul renal. Diagnosticul pozitiv este
 8
suspicionat în urma examenului clinic asociat anamnezei riguroase, datelor epidemiologice, şi este
confirmat prin izolarea listeriei din produse biologice sau prin reacţii serologice de tipul creşterii titrului
aglutininelor în ser. Este boală cu declarare şi internare obligatorie.
Febra muşcăturii de şobolan este o formulare generică pentru 2 boli cu etiologii diferite:
a. febra muşcăturii de şobolan de etiologie spirilară (sodoku), unde agentul cauzal este Spirillum minus
(mai frecvent în Asia şi Europa)
Tularemia este o boală infecţioasă a unor specii de animale (special rozătoare), determinată de
Francisella tularensis şi care poate fi accidental transmisă la om. Aceasta se poate realiza direct prin contact
cu animalele bolnave sau produse ale acestora, pe cale digestivă (prin consumarea de apă sau de alimente
contaminate), prin intermediul unor agenţi vectori (artropode), pe cale respiratorie (rar, la agricultori care
strâng recolte intens contaminate prin prezenţa de rozătoare infectate).

B. Bacteriemii
Endocardita bacteriană este o boală septică cu debut insidios sau brusc, care determină leziuni cardiace
sau le agravează pe cele existente, dar care poate afecta şi alte organe. Dacă apare la femei vârsta la care se
instalează este de 30 ani, iar la bărbaţi la 50 ani.
Poarta de intrare poate fi un focar de infecţie dentar, extracţie dentară sau amigdaliană, infecţii bronho-
pulmonare, manopere sau intervenţii genito-urinare, cateterizări intervenţii pe cord deschis, hemodializă,
traheostomii, periajul dinţilor, gingivite, avorturi, intervenţii chirurgicale, iar frecvent aceasta poate rămâne
neidentificată.

Infecţia meningococică
Neisseria meningitidis poate determina mai multe manifestări clinice:
 Septicemia meningococică
 Meningita meningococică
 Rinofaringite meningococice
 Purtători de meningococ

Septicemia meningococică (meningococemia) se poate prezenta sub forma:

 Acută, cu varianta ei cea mai gravă, fulminantă
 Cronică, care poate dura luni sau ani

a. Meningococemia acută
Debutul este brusc cu:
 frisoane, febră, mialgii şi artralgii, mimând reumatismul;
 pacientul poate dezvolta manifestări neurologice, cu apatie, delir şi comă
 în 50% din cazuri, tegumentul se acoperă de o erupţie caracteristică peteşială sau purpurică, cu aspect
hemoragic, cu distribuţie neuniformă pe trunchi şi membre, iar cazurile severe cu tromboze venoase iau
aspectul de purpură necrotică cu cangrenă tegumentară secundară; meningococii pot fi izolaţi din aceste
leziuni cutanate

Perioada de stare:
 splenomegalie (inconstantă)
 artralgii şi chiar artrite supurative
 herpes
 meningoencefalită
b. Meningococemia fulgerătoare
Debutul este brusc cu şoc bacterian, iar dacă nu se instalează decesul, în aproximativ 10 ore apare o
purpură masivă cu hemoragii extinse, stare cunoscută sub denumirea de sindrom Waterhouse-Friderichsen.
 9
Starea de şoc, cu paloare, sau cianoză, tahicardie, hipotensiune este urmată de agitaţie sau obnubilare şi
comă. Fiziopatologic are loc fenomenul de coagulare intravasculară diseminată care justifică şi leziunile
tegumentare. Complicaţiile frecvente sunt miocardita şi plămânul de şoc.
c. Meningococemia cronică este o forma rară de meningococemie manifestată prin episoade febrile
repetate, care succed frisoanelor, cefalee, artralgii, şi apariţia unor peteşii şi noduli purpurici. Aspectul