Anita Morojani

s-a născut in Singapore din părinți indieni, s-a mutat in Hong Kong la
vârsta de 2 ani, şi a trăit aici mare pare a vieții. Datorită educației
britanice primate, este poliglotă şi a crescut vorbind simultan limba
engleză, cantoneză şi indiană în dialect; ulterior a învățat limba franceză
la scoală. Anita a lucrat în lumea corporatistă mulți ani înainte de a fi
diagnosticată cu cancer în 2002. Experiența ei fascinantă şi mișcătoare la întâlnirea cu moartea
pe lângă care a trecut la începutul lui 2006 i-a schimbat perspectiva asupra vieții, şi toata munca
ei este acum imprimată de profunzimea şi cunoașterea pe care le-a dobândit în vizita pe celălalt
târam.
Ca rezultat al acestei experiențe Anita este deseori invitata să împărtășească din această
cunoaștere la conferințe şi evenimente pe tot globul. Este de asemenea o invitata frecventă a
Universității din Hong Kong, departamentul de științe comportamentale, pentru a vorbi despre
subiecte în legătura cu boli în faza terminală şi psihologia credințelor spirituale. Ea reprezintă 1
personificarea adevărului că noi toți deținem puterea interioara şi înțelepciunea pentru a depăși
majoritatea situațiilor din viată, ea fiind dovada vie ce demonstrează această posibilitate.

Ce veți învăța în această lecție:

· Cum experimentarea celei de-a doua dimensiuni poate aduce inspirație.
· Șocul uluitor al realizării că are cancer, care a ajutat-o enorm pe Anita.
· Vindecarea în 6 săptămâni.
· Modalitatea de a găsi dieta perfectă pentru tine.
· Cum autenticitatea te poate ajuta să vindeci anxietatea și bolile.
· Ce nu trebuie să spui niciodată unei persoane cu cancer.
Aplicație în viața ta:
Ce te-ar ajuta să fii mai autentic cu tine și cu ceilalți fără să-ți fie teamă?

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

2
TRANSCRIERE
NOONAN GORES: Povestiţi versiunea Reader's Digest a poveştii dv.
MOORJANI: Pe 2 februarie 2006 ar fi trebuit să fie ultima zi a vieţii mele. Dacă doctorii ar
fi avut dreptate, n-aş fi fost azi aici. În acea zi, am intrat în coma, fiindcă aveam cancer în stadiu
terminal şi organele cedau pe rând. Sufeream de cancer de patru ani. Aveam limfom Hodgkin care
debutase cu patru ani înainte cu o umflătură pe gât. Timp de patru ani, cancerul se răspândise
prin sistemul limfatic şi dăduse metastaze. În 2006 aveam tumori multiple, unele de mărimea
lămâilor, la baza craniului, în jurul gâtului, la subraţ, pe piept, chiar şi pe abdomen. Aveam leziuni
deschise pe unde toxinele ieşeau din piele. Corpul meu deja nu mai absorbea substanţe
hrănitoare şi cântăream doar 39 kg. Muşchii se deterioraseră complet şi nu mai puteam să merg.
Mergeam în scaunul cu rotile sau stăteam în pat. Plămânii mei erau plini de lichid. Dacă stăteam
prea mult culcată, mă înecam singură. Aveam capul ridicat întotdeauna. Şi când stăteam ridicată,
corpul meu era atât de slăbit, încât gâtul nu-mi susţinea capul.
 Capul meu atârna în faţă întotdeauna. Simţeam foarte multă durere şi foarte mult
disconfort. Pe 2 februarie 2006, mă simţeam atât de slăbită, încât organele mele au început să se
închidă pe rând şi am intrat în comă. Doctorii au informat familia că nu voi rezista până la noapte
şi că nu voi ieşi din coma, iar acelea erau ultimele ore. Eram în coma pe acel pat de spital şi doctorii
roiau în jurul meu. Asistentele îmi puneau tuburi în vene, iar familia mea plângea, era tristă. Fără
ca ei să ştie, eram conştientă de tot ceea ce se întâmpla, deşi eram în coma. Deşi corpul meu era
în coma şi ochii mei erau închişi, vedeam şi auzeam tot ceea ce se întâmpla în jurul corpului meu
fizic. Simţeam că nu mai sunt în corpul meu. Simţeam că sunt în exterior şi îmi vedeam corpul
zăcând pe patul de spital. Ce-mi amintesc cel mai bine e cât de bine mă simţeam. Fiindcă nu mai
eram în corp, durerea dispăruse. Disconfortul pe care îl simţisem timp de atâţia ani, dispăruse.
Toată teama, teama de cancer... Dispăruse şi ea. Simţeam un sentiment grozav de eliberare. Nu
mai avusesem niciodată acest sentiment în viaţa fizică. Îmi amintesc că m-am simţit complet liberă
şi foarte puternică. M-am simţit magnific şi incredibil de puternică, mai puternică decât îmi
imaginasem în viaţa fizică. Era un sentiment incredibil. Simţeam că sunt învelită într-o pătură de
iubire necondiţionată. Era genul de iubire pe care n-o mai simţisem în viaţa fizică. A fost cel mai
frumos şi mai minunat sentiment. Cuvintele din limba noastră nu l-ar putea descrie. Am folosit 3
expresia "iubire necondiţionată", dar şi asta e prea puţin în comparaţie cu ce am simţit. Era ca şi
când sunt iubită, doar fiindcă exist. În viaţa fizică am simţit întotdeauna că trebuie să fac ceva
pentru a fi iubită sau că trebuie să merit iubirea. În acea lume, simţeam că sunt iubită indiferent.
Eram iubită fără motiv. Apoi, am intrat într-o lume unde am devenit conştientă de tatăl meu
decedat. Tata murise cu zece an înainte şi ştiam că e acolo să mă ajute ca să trec pe lumea cealaltă.
Când l-am întâlnit pe tata, am simţit că a fost lângă mine pe toată durata bolii. În copilărie, tata şi
cu mine am avut o relaţie foarte încordată, fiindcă părinţii mei sunt indieni, dar am crescut în
Hong Kong şi am făcut şcoala britanică, deci am fost expusă la culturi diferite. Părinţii mei voiau
să cresc conform valorilor hinduse. În adolescenţă şi ca tânără, voiau să mă pregătească pentru o
căsătorie aranjată, ceea ce e normal în cultura mea. Dar fiindcă am crescut într-o şcoală unde se
predau valorile britanice, nu mi-am dorit o căsătorie aranjată, aşa că m-am revoltat.
 La finalul adolescenţei şi pe la vreo 20 de ani, au vrut să-mi aranjeze căsătoria şi să cunosc
bărbaţi care îmi puteau fi soţi. Eu m-am opus, am luptat, dar am ajuns într-un punct în care am
cedat, fiindcă prietenele mele se căsătoreau în aceeaşi situaţie şi mă gândeam că e ceva în
neregulă cu mine.
Am cedat şi am fost de acord cu o căsătorie
aranjată. Ne-am logodit şi eram logodiţi de câteva luni, dar cu trei zile înainte de nuntă,
mi-am dat seama că nu pot face asta. Mi-am dat seama că nu pot fi acea femeie pe care o aşteaptă
logodnicul meu. Cu trei zile înainte de nuntă, am fugit. Familia mea şi familia lui au trecut printr-
o mare ruşine, iar eu am fost ostracizată în cultura mea. Făcusem ceva deosebit de grav şi toţi cei
din comunitate le-au spus părinţilor mei că niciun indian nu va dori să mă ia de soţie şi părinţii nu
le vor permite fiilor lor să se căsătorească cu mine, din cauza a ceea ce făcusem. Părinţii mei erau
foarte ruşinaţi. Îi pusesem într-o situaţie teribilă. La moartea tatălui meu, înainte să-l cunosc pe
soţul meu, Danny, simţeam că l-am făcut de ruşine, că l-am dezamăgit şi că nu am fost fiica pe
care şi-a dorit-o. Şi l-am regăsit pe cealaltă lume. Esenţa lui şi esenţa mea. Şi tot ce simţeam din
partea lui şi pentru el era iubire pură şi necondiţionată. N-am simţit că mă judecă pentru tot ceea 4
ce făcusem. Cât timp am fost în această lume, mi-am dat seama că atunci când murim nu lăsăm
în urmă doar corpurile, ci lăsăm în urmă sexul, cultura, rasa, religia şi toate acele straturi de filtre
pe care le-am acumulat de-a lungul vieţii. Lăsăm toate astea în urmă. Acestea fac parte din viaţa
fizică, nu din tărâmul morţii. Dacă lăsăm toate astea în urmă, ce trece pe lumea cealaltă ? Mi-am
dat seama că ceea ce trece e esenţa noastră pură. Putem să-i spunem esenţă pură, iubire pură,
natură divină, putem să-i spunem cum vrem, dar e una şi aceeaşi. Şi mi-am dat seama că pe lumea
cealaltă esenţa mea pură s-a întâlnit cu cea a tatălui meu şi comunicam unul cu celălalt. Când se
întâlnesc două esenţe pure, nu există loc de comunicare greşită. Nu există ego. Am simţit că
esenţa lui şi esenţa mea sunt una şi aceeaşi. Aşa am aflat tot ce voia să-mi spună. Voia să-mi spună
că m-a iubit necondiţionat. Deşi am fost o victimă a culturii mele în viaţa fizică, şi el a fost o victimă
a aceleiaşi culturi şi făcea doar ceea ce credea că aşteaptă societatea de la el. Nu îşi dorise să pună
atâta presiune pe mine. Şi mi-am dat seama în acel moment că tot ce am avem şi tot ce suntem
e iubire pură necondiţionată.
 Am simţit în acel moment că tata vrea să-mi spună că nu mi-a sosit vremea, dar nicio parte
din mine nu voia să se întoarcă în acel corp. Acel corp murea şi voiam să rămân în acea lume,
voiam să pătrund în acea lume. Deşi simţeam că mama şi soţul meu suferă, mă simţeam detaşată
de ei, fiindcă timpul nu curge liniar acolo. Toţi ani pe care-i percepusem în lumea fizică, mi s-au
părut o clipă în cealaltă lume. Era ca şi când eram conştientă de tot acel timp într-o clipă. Ştiam
că mă voi reîntoarce la familia mea. Voiam să continui să explorez acea lume şi mi-am simţit
prietena cea mai bună care murise cu doi ani înainte. Am simţit că era şi ea acolo. Din nou, am
simţit şi de la ea doar iubire necondiţionată. Am simţit că sunt înconjurată de fiinţe iubitoare, dar
nu le-am recunoscut pe toate. Am simţit că erau acolo ca să mă ajute. Mi se părea că iubirea
necondiţionată pe care o simţeam venea de la întregul Univers. Nu simţeam că vine de la o
anumită fiinţă căreia i-aş spune Dumnezeu care mă iubea atât de mult. De fapt, mi-am dat seama
că ceea ce percepusem înainte ca fiind un Dumnezeu separat de mine în cealaltă lume nu e deloc
separat de mine. De fapt, m-am contopit cu tot ceea ce există. De fapt, eu devenisem ceea ce noi
numim Dumnezeu. Mi-am dat seama că, după moarte, ne contopim cu ceea ce noi considerăm
Dumnezeu. Fiecare din noi e o expresie a lui Dumnezeu. Dumnezeu se exprimă prin ochii noştri,
prin vieţile noastre. Toţi suntem expresii ale lui Dumnezeu. De asemenea, eram conştientă ce i se 5
întâmpla corpului meu în salonul de spital. Am simţit că eram acolo unde mă concentram. Dacă
mă concentram pe familia mea, eram împreună cu ei. Dacă mă concentram pe cei dragi care
plecaseră dintre noi, eram cu ei. Şi am devenit conştientă că fratele meu, care locuia în India când
eu eram într-un spital din Hong Kong, aflase că eram pe patul de moarte şi încerca să găsească un
zbor direct, fiindcă îşi dorea să mă vadă înainte să mor. Îmi amintesc că am simţit că trebuie să
rămân în viaţă măcar până ajunge el, fiindcă ştiam că va fi trist dacă voi muri înainte să vină. Îmi
amintesc că mi-am spus că trebuie să trăiesc până ajunge el. Eram conştientă şi de alte vieţi pe
care le împărtăşisem cu fratele meu şi simţeam că trebuie să-l apăr şi să-i apăr sentimentele,
fiindcă ştiam că împărţisem şi alte vieţi înainte. Mi-am dat seama că scopul meu în viaţă era legat
de scopul soţului meu, Danny. Îl vedeam pe patul de spital, cum mă ţinea de mână. N-a plecat de
lângă mine şi m-a ţinut de mână şi m-a rugat să mă întorc. Mi-am dat seama că, dacă muream,
cel mai probabil şi el ar fi murit şase luni mai târziu, un an mai târziu, fiindcă n-ar fi putut să-şi
atingă scopul.
 Totuşi, nu-mi părea deloc rău, fiindcă, dacă murea, mi s-ar fi alăturat pe lumea cealaltă.
Şi în tot acest timp, tata mă încuraja să mă întorc. Îmi spunea că nu mi-am atins scopul şi că trebuie
să mă întorc. Nu înţelegeam de ce vrea să mă întorc, fiindcă eram bolnavă şi pe moarte, sufeream
enorm, familia mea suferea. Cam în acel moment am simţit că am ajuns într-o stare de claritate
totală. În acea stare de claritate, am înţeles de ce mă îmbolnăvisem de cancer. Am înţeles cum
fiecare decizie şi fiecare alegere din viaţa mea m-au adus în acel moment când stăteam pe patul
de spital, bolnavă de cancer. Şi am simţit că... Acum că ştiu de ce m-am îmbolnăvit de cancer şi
acum că ştiu cine sunt cu adevărat, dacă aleg să mă întorc în corpul meu, mă voi vindeca. Am
simţit că am ajuns într-un punct de unde, dacă aş fi continuat, n-aş mai fi putut să mă întorc, iar
tatăl meu îmi spunea: "Nu poţi merge mai departe." "Dacă înaintezi, vei ajunge în lumea morţilor.
Şi nu te mai poţi întoarce." Nu m-ar fi deranjat să continui, dar tata mi-a spus că mă aşteaptă nişte
daruri pe lumea cealaltă dacă aleg să mă întorc la viaţă. Dacă nu mă întorceam în corpul meu, aş
fi irosit acele daruri. Deja ai suferit suficient şi, după ce te vei întoarce, vei vedea darurile pentru
acea suferinţă. Dacă nu te întorci, nu vei vedea acele daruri. În acel moment, am decis că vreau
să mă întorc. După ce am luat această decizie, tata şi cea mai bună prietenă mi-au spus că, acum
că ştiu adevărul, voi putea să-mi trăiesc viaţa fără frică. În acele momente, am simţit că ies din 6
coma, am început să-mi deschid ochii, m-am uitat în jur şi mă întorsesem în patul de spital, în
salonul de spital. Iar soţul meu, Danny, era lângă mine şi mă ţinea de mână. A început să
zâmbească imediat ce mi-am deschis ochii. Mama era acolo, fratele meu era acolo. Şi încă eram
somnoroasă şi foarte confuză. Ca şi când aveam un picior în fiecare lume. Am început să le spun
că mă voi face bine. Tata e aici. Mi-a spus că nu e vremea mea. Nimeni n-a înţeles despre ce
vorbeam, dar toţi erau foarte fericiţi că ieşisem din coma. Fusesem în coma o zi şi jumătate, poate
30 şi ceva de ore şi au chemat doctorul. Când doctorul a intrat în salon... Era doctorul care
începuse să mă trateze după ce intrasem în coma. El era doctorul de gardă. Când a intrat în
cameră, i-am spus pe nume, i-am spus: "Bună ziua, dr. Chen." M-a întrebat: "De unde-mi cunoşti
numele ?" L-am întrebat: "Nu sunteţi doctorul care mă tratează de ieri ?" Nu mi-aţi scos lichidul
din corp de dimineaţă, când am început să tuşesc ? M-a întrebat: "De unde ştiţi ? Eraţi în coma.
N-aveţi de unde să ştiţi că v-am scos apa din plămâni." Atunci, am avut un moment de confuzie şi
am întrebat: "Am fost în coma ?" Nu-mi dădusem seamă că am fost în coma, fiindcă ambele lumi
erau amestecate în capul meu.
 Simţeam că sunt cumva în ambele lumi şi mă simţeam foarte confuză. Apoi, după plecarea
doctorului, mi-am întrebat soţul: "De ce e atât de confuz ?" Nu e doctorul care ţi-a spus că nu mai
rezist încă 24 de ore ? Şi soţul meu m-a întrebat: "Cum ai auzit asta ?" "Nu mi-a spus asta în salon.
Eram pe hol, la 20 de metri de cameră, în cabinetul asistentelor." L-am întrebat, serios ? Puteam
să jur că l-am văzut spunându-ţi asta. Abia atunci, cei din jurul meu şi-au dat seama că s-a
întâmplat ceva. Chiar şi eu mi-am dat seama că da, nu eram în corpul meu. Atunci, am început să
vorbesc despre asta. A doua sau a treia zi, am început să mă simt euforică. Mi-am dat seama că
m-am întors, deşi călătorisem pe lumea cealaltă. Voiam să mă ridic. Voiam să-mi scot tuburile şi
le spuneam doctorilor şi familiei că mă voi face bine. Dacă tata mi-a spus asta, mă voi face bine.
Doctorii voiau să fie atenţi. Au informat familia că încă eram în stare critică. Dar după a treia-a
patra zi, toţi au început să fie convinşi, fiindcă eram euforică, voiam să mă ridic şi mă întremasem.
În a cincea zi, doctorii puteau vedea, fizic, că tumorile se micşorează. Doar la o simplă palpare,
tumorile se micşoraseră cu 60-70%. După o săptămână, au făcut analize, au făcut radiografii şi
tomografii şi se vedea clar că tumorile se dizolvau mai repede decât văzuseră vreodată. După trei
săptămâni, nu mai găseau nici urmă de cancer în corpul meu. Aşteptau să mă întremez înainte să
fiu externată. Făceam fizioterapie şi recuperare. Dar doctorii nu erau convinşi că mă vindecasem 7
de cancer, aşa că au tot făcut analize. Eu nu mai voiam şi alte analize, fiindcă erau foarte
dureroase. Făceau biopsii la nodulii limfatici, biopsii la măduva spinării, iar acestea erau
dureroase. Pe atunci, mă opuneam complet. Azi, mă bucur că au făcut toate testele posibile,
fiindcă am un dosar medical care dovedeşte ce mi s-a întâmplat. La finalul celor cinci săptămâni,
prinsesem puteri şi chiar n-au mai găsit nicio urmă de cancer în corp, aşa că m-au lăsat să merg
acasă şi să trăiesc după vindecare.
NOONAN GORES: Spuneţi-mi care erau cele mai mari temeri. Aţi spus că vă temeaţi nu
doar de cancer, ci şi de tratamente, fiindcă ştiaţi cât a suferit prietena dv. Vorbiţi-mi despre aceste
temeri, despre gândirea temătoarea care vă însoţea atunci.
MOORJANI: Sunt convinsă că una din cauzele cancerului meu a fost teama. Mi-am trăit
viaţa cu teamă. De fapt, toată viaţa mea, am simţit întotdeauna că nu mă integrez şi că trebuie să
fac anumite lucruri ca să fiu acceptată. Mereu m-am temut că oamenii nu mă plac. Mereu m-am
temut de dezaprobare, m-am temut că nu voi fi acceptată.
 Şi mereu m-am temut că nu sunt suficient de bună. Le făceam pe plac oamenilor şi mă
priveam ca pe un preş Toată viaţa am simţit teamă. Apoi, cea mai bună prietenă a mea s-a
îmbolnăvit de cancer şi a murit din cauza cancerului şi am început să mă tem mai tare. Am început
să mă tem de cancer, şi de tratamentele împotriva cancerului, fiindcă a beneficiat de cele mai
bune tratamente şi a continuat să se simtă rău şi a murit. Şi am văzut-o trecând prin acest proces.
Eram atât de terorizată de cancer, încât am căutat tot ce se putea despre prevenirea cancerului.
Cu cât căutam mai mult, cu atât eram mai temătoare, fiindcă aflasem că pesticidele din alimente
sunt cancerigene, că plumbul şi fluorul din apă sunt cancerigene, că băutul din sticle de plastic
poate cauza cancerul, că microundele cauzează cancer. Şi eram din ce în ce mai temătoare de
fiecare lucru cu care intra în contact corpul meu. Am început să mănânc foarte, foarte sănătos.
Mâncam doar alimente organice. Cumpăram tot felul de suplimente care se spune că previn
cancerul. Toţi antioxidanţii. Am cumpărat toate astea şi am căutat informaţii peste tot. Am
început să mănânc alimente organice pe bază de plante. Mâncam toate aceste lucruri, fiindcă mă
temeam de cancer. Nu le mâncam fiindcă-mi doream să trăiesc mai mult, sau fiindcă îmi iubeam
viaţa, sau fiindcă îmi plăceau aceste mâncăruri. Nu-mi plăcea să mănânc aşa ceva. Primul lucru pe
care l-am aflat când am fost pe cealaltă lume, a fost că fiecare alegere făcută până în acel moment 8
când mă aflam pe patul de spital, a fost făcută de teamă, nu din iubire. Din acel moment, m-am
angajat ca atâta vreme cât voi trăi, să aleg din iubire.
NOONAN GORES: Cineva ca mine, cineva care poate înţelege locul în care aţi ajuns şi îşi
poate imagina uniunea, fericirea şi iubirea pură simţită, cum putem concretiza asta ca să învăţăm
să ne nu ne fie teamă. Cum putem memora asta şi cum putem concretiza asta ?
MOORJANI: Deşi e dificil pentru cei care n-au trecut prin această experienţă, să simtă ceea
ce am simţit eu, unul dintre motivele pentru care-mi spun povestea e ca oamenii să ştie că mai e
ceva, că ne aşteaptă ceva mult mai mult, fără să trecem prin ceea ce am îndurat eu. Unul dintre
sentimentele avute când m-am întors de pe cealaltă lume, principalul sentiment a fost, de ce am
aflat asta abia după moarte ? Dacă nu mă întorceam ? Şi de ce aflăm asta abia după moarte ?
Apoi, mi-am dat seama că ne naştem cu aceste cunoştinţe. Ne naştem ştiind că suntem iubire şi
că suntem iubiţi. Ne naştem ştiind cine suntem, dar trecem prin viaţă şi acest sentiment se
erodează şi începem să ne temem, fiindcă suntem condiţionaţi de teamă.
 Totul începe cu educaţia, societatea şi cultura noastră. Şi cu cât suntem îndemnaţi să ne
temem mai mult, cu atât mai repede uităm cine suntem cu adevărat, fiindcă iubirea şi teama nu
pot exista simultan. Fie una, fie cealaltă. Ne naştem ştiind că suntem iubire şi că venim din iubire,
dar teama erodează această noţiune. Şi guvernele noastre ne fac să ne temem. Societăţile noastre
ne fac să ne temem. Sistemul de educaţie se bazează pe teamă, pe concurenţă, pe cine e cel mai
bun. Sistemul medical se bazează pe teamă, pe teama de îmbolnăviri, nu pe promovarea sănătăţii.
Chiar şi religiile noastre se bazează pe teamă. Teama de lumea de apoi, când n-ar trebui să ne
temem de ea. Când îmi spun povestea, descopăr că nu contează că oamenii aud ceva nou. Am
observat că le reaminteşte oamenilor ceva ce ştiau deja. De aceea povestesc. Simt că trezesc ceva
în ei, că-şi reamintesc ceva ce deja cunoşteau.
NOONAN GORES: Având în vedere asta, aţi înţeles care e scopul vieţii ?
MOORJANI:Cred că motivul pentru care trăim e să vedem ce înseamnă lumea fizică. În
acea lume, nu avem corpuri, nu avem nimic anatomic. Nu avem toate acele sentimente pe care
le avem aici. În acea lume, simţim doar iubire necondiţionată. Nu există critică, gelozie, nu există
concurenţă. Venim aici să avem experienţă de viaţă. Îmi amintesc când m-am întors, am simţit că 9
am ales să mă întorc. Mă simţeam recunoscătoare chiar şi pentru experienţele negative.
Avusesem şansa să văd cum sunt. Şi toate experienţele noastre sunt daruri, fiindcă am ales să
venim aici şi să trecem prin asta. Privesc în urmă şi realizez că până şi cancerul a fost un dar, fiindcă
m-a adus aici unde mă aflu azi.
NOONAN GORES: Ce alimentaţie urmaţi ? Ştiu că nu mai trăiţi cu teamă, dar urmaţi o
anumită alimentaţie ? Cum vă menţineţi sănătoasă ?
MOORJANI: Deşi am ales să mănânc sănătos în mare parte, fac asta fiindcă-mi iubesc viaţa
şi iubesc tot ceea ce fac. Iubesc ceea ce fac şi vreau să fiu sănătoasă şi să trăiesc mult, chiar vreau.
Dar, în acelaşi timp, nu mă tem pentru sănătatea mea. Nu mă tem de cancer sau de alimentele
pe care le mănânc. Şi ştiu că cel mai important lucru e să mă distrez, să-mi găsesc pasiunea, să-mi
găsesc bucuria. Dacă ies cu prietenii şi mă distrez, beau un pahar de şampanie sau mănânc desert,
mă bucur de fiecare bucăţică.
 Cel mai important lucru de care mi-am dat seama e să mă bucur de viaţă, fiindcă bucuria,
distracţia şi râsul ne vindecă mai mult decât orice altceva, decât orice medicament, decât orice
meditaţie, rugăciune, invocaţie sau mâncare sănătoasă. În al doilea rând, îmi ascult corpul. Corpul
îmi spune exact ce-şi doreşte, dacă îşi doreşte să facă sport, să mănânce un anumit aliment.
Uneori, când călătoresc mult, nu am foarte multe opţiuni şi sunt cazată la hotel, dar când mă
întorc acasă, corpul îmi cere că vrea să facă exerciţii, să se întindă sau să facă yoga. Şi nu urmez
niciun regim alimentar specific. Ca să vă dau un exemplu... Îmi amintesc că mă simţeam foarte
obosită la un moment dat şi nu eram în ritm cu corpul meu. M-am dus la un naturopat şi i-am
spus că mă simt obosită. Ce îmi recomandă ? Naturopatul mi-a recomandat o cură de detoxificare.
Naturopatul mi-a spus că e din cauza călătoriilor făcute şi a mâncărurilor pe care le consum şi
probabil avea dreptate. Dar nu mi-am ascultat corpul şi am urmat programul de detoxificare al
naturopatului. Era un program cu produse pe bază de plante. Erau multe pudre, pulberi şi chestii
din astea. Am urmat programul timp de zece zile şi, în loc să mă simt mai bine, m-am simţit mai
rău. Naturopatul mi-a spus să continui, deoarece corpul se detoxifica. Am continuat şi n-am
observat nicio îmbunătăţire. Îmi era din ce în ce mai rău. În cele din urmă, m-am oprit şi m-am
întors către sine, mi-am ascultat corpul. Nu mai puteam continua tratamentul. Mi-am ascultat 10
corpul, iar acesta îmi arăta imagini, mintea mea îmi arăta imagini cu ouă fierte şi peşte. M-am
gândit că-mi lipseau proteinele, fiindcă urmasem un regim alimentar doar pe bază de plante cu
foarte multe prafuri. M-am dus în bucătărie, am fiert două ouă şi le-am mâncat. M-am simţit mai
bine imediat. Astfel, mi-am dat seama că, deşi trebuia să mănânc mai sănătos, nu pot să scap de
proteine. Sunt o persoană care are nevoie de ouă, peşte şi astfel de lucruri. În primul rând, un
anumit regim alimentar nu face la fel de bine tuturor. Când ceva ni se pare că nu e bine, avem
tendinţa să începem să căutăm. Căutăm pe internet, întrebăm profesioniştii. Dar toate aceste
informaţii care vin din exterior, poate că nu ne fac bine. Poate nu sunt pentru noi. Cu cât privim
mai mult la exterior pentru informaţii, cu atât devenim mai confuzi, deoarece, cu cât căutăm mai
mult pe Internet, cu atât vom găsi mai multe informaţii care se contrazic una pe cealaltă. Vom
găsi informaţii în contradictoriu. Întotdeauna recomand introspecţia.
 NOONAN GORES: Aveţi momente în gândurile dv. când sunteţi copleşită de teamă ? Dacă
da, cum depăşiţi momentul ?
MOORJANI: Există momente în care realizez că încep să mă tem din nou. De obicei, au
legătură cu faptul că am devenit o persoană publică. Mă tem că-i voi dezamăgi pe oameni sau că-
i voi supăra. Cu cât mai mult apar în public, cu atât mai des apare această teamă. Intru în panică.
Dacă următorul lucru pe care îl fac sau îl spun dezamăgeşte oamenii sau îi supără ? Trec prin asta
şi apoi mă întreb: dar care e mesajul meu ? Mesajul meu e să fim noi înşine şi să trăim fără frică,
să fim autentici. Mereu simt că sunt în postura în care trebuie să aleg între a spune publicului ceea
ce vrea să audă sau să le spun adevărata mea poveste. Iar ceea ce mă ajută e să-mi amintesc că
acea persoană temătoare de dinainte, cea care se temea de autenticitate a fost cea care a făcut
cancer. Nu vreau să mă întorc la acea persoană. Când sunt în situaţia aceea şi mă gândesc că voi
dezamăgi, atunci îmi spun că trebuie să trăiesc neînfricat. Trebuie să fiu autentică. Trebuie să fi
eu însămi. Nu vreau să revin la cea de dinainte. Libertatea înseamnă să mă eliberez de gândul că
voi dezamăgi oamenii. Dacă mă gândesc la momentul căsătoriei aranjate, dacă în acel moment
mă temeam că voi dezamăgi societatea, comunitatea, familia mea, familia lui, aş fi mers până la
capăt cu acea căsătorie aranjată. Nu ştiu ce m-a făcut să iau acea decizie, dar ceva m-a împins 11
într-acolo. Dar când am trecut pe lumea cealaltă, am crezut că voi fi judecată pentru asta, fiindcă
credeam că am făcut ceva rău. Am adus ruşine tuturor. Dar în acea stare de linişte din cealaltă
lume, când am văzut întregul meu drum prin viaţă, mi-am dat seama că alegerile mele erau
perfecte în ansamblu. Erau perfecte, fiindcă mi-au permis să continui, să-mi cunosc soţul, dar, în
acelaşi timp, deşi rănisem familia logodnicului meu, ceea ce s-a întâmplat în familia lui şi în
comunitate, oamenii au început să privească altfel căsătoriile aranjate. Alte femei, care mi-au
urmat, şi-au făcut curaj să se opună şi să spună că nu vor căsătorii aranjate. Părinţii tinerelor şi
tinerilor din comunitatea mea şi-au privit copiii cu alţi ochi şi le-au vorbit altfel. De fapt, dacă
privesc în ansamblu, deciziile mele au fost perfecte. Am luat o decizie autentică, deşi mi s-a părut
o greşeală în acel moment. Oamenii se tem de cancer, mai ales în stadiu terminal.
 NOONAN GORES: Cum scăpăm de acea teamă asociată cu moartea, cu stadiul patru şi
cum facem să sperăm că n-am ajuns la final de drum ? Cum le putem spune că pot avea tumori
cât lămâile şi pot dispărea în doar trei săptămâni.
MOORJANI: Ştiu că diagnosticul de cancer aduce cu sine multă teamă, mai ales dacă
diagnosticul e de stadiul III sau stadiul IV. Imediat, ne gândim că vom muri. O să mor. Mai întâi,
vreau să mă adresez tuturor celor care lucrează în comunitatea medicală, doctori, oncologi. Cred
că şi ei contribuie la această teamă, fiindcă, dacă stăm să ne gândim, când doctorul pune
diagnosticul de cancer în stadiul III sau IV, şi acesta e copleşit de teamă. Când doctorii se tem,
pacientul simte asta imediat. Cred că teama de cancer e mai ameninţătoare decât cancerul.
Adesea, când un doctor ne spune că nu există un tratament, asta înseamnă că în medicina vestică,
în oncologie, nu există un tratament. Asta nu înseamnă că nu există un tratament. Există mai
multe opţiuni decât suntem făcuţi să credem. Şi oncologia, sau medicina vestică, e doar una dintre
acestea. Şi doar fiindcă medicina vestică nu poate oferi un tratament, teama începe să ne
cuprindă imediat şi cuprinde societatea.
NOONAN GORES: Cum poate o persoană care primeşte diagnosticul, sau persoanele dragi 12
persoanei care primeşte diagnosticul, cum pot să-şi umple mintea de speranţă ?
MOORJANI:Când vin la mine persoane care-mi spun că au fost diagnosticate cu cancer,
sau că cei dragi au fost diagnosticaţi, primul lucru pe care-l spun e să nu se mai gândească la
cancer. Eu eram obsedată de cancer când am fost diagnosticată, dar le spun tuturor să nu se
gândească la cancer. Să se gândească la viaţă, la ceva care aduce bucurie. Să se gândească la
iubire, la cei dragi. Asta ar trebui să facem oricum, fie că avem cancer sau nu. Marea mea greşeală
a fost să devin obsedată de cancer. Dacă suntem obsedaţi de o boală, rămânem înmărmuriţi de
teamă. Să ne concentrăm asupra lucrurilor care ne bucură, asupra persoanelor pe care le iubiţi şi
a persoanelor care vă iubesc şi petreceţi fiecare zi făcând lucruri care vă aduc bucurie. Dacă sprijini
o persoană dragă care s-a îmbolnăvit de cancer, încurajaţi-i să facă asta.
Chiar dacă trebuie să urmeze tratamente, chiar dacă trebuie să urmaţi tratamente, faceţi-
le ca pe nişte cumpărături, nu faceţi din ele punctul central al zilei şi nu faceţi din boală punctul
central al zilei voastre.
 Când oamenii din comunitatea medicală mi-au citit povestea prima dată, unii dintre ei au
spus că e periculos să-mi spun povestea, fiindcă le dă oamenilor speranţe false. Dar vreau să-i
întreb: de ce e periculos să dăm oamenilor speranţă ? De ce le consideră speranţe false ? Fie că
mai avem o zi de trăit, sau o lună, sau un an, trebuie să avem speranţă. Dacă nu avem speranţă,
ne pierdem pofta de viaţă. Cred că dacă un doctor spune că mai avem trei luni sau trei săptămâni,
e mult mai periculos, fiindcă năruie speranţele oamenilor. Aş schimba atât de multe la modul cum
comunitatea medicală tratează boala. În primul rând, aş scăpa de cuvântul remisiune din
vocabular, fiindcă mi se pare foarte periculos. Oamenii trăiesc cu teama că acel cancer se va
întoarce şi acea teamă contribuie la îmbolnăvirea noastră. Ceea ce le spun, de regulă, persoanelor
care sunt în remisiune, în primul rând le spun că au scăpat de cancer. În al doilea rând, le spun că
remisiune înseamnă să ne reamintim de misiunea noastră. E timpul să trăieşti şi să-ţi reaminteşti
misiunea ta. Ai scăpat de cancer.
NOONAN GORES: Şi e adevărat. Acesta e efectul placebo.
MOORJANI: Exact ! Cu toţii cunoaştem puterea autosugestiei, care, în medicină, e
cunoscută drept efectul placebo. Acest lucru a fost dovedit ştiinţific. De fapt, când doctorii mi-au 13
spus că mai am trei luni de trăit, sănătatea mea s-a deteriorat mult mai repede, până când am
trecut prin acea experienţă şi am realizat că nu e vremea mea.
NOONAN GORES: Mă bucur mult că aţi spus că bucuria şi râsul sunt mai importante decât
tratamentul sau decât rugăciunea. De acolo vine speranţa. Aşa ne amintim misiunea noastră.
Suntem atenţi la viaţa noastră.
MOORJANI:Foarte frumos !
Ştiu că doctorii sunt bine intenţionaţi şi majoritatea aleg această meserie ca să-i ajute pe
oameni, dar uneori, sunt condiţionaţi de domeniul în care lucrează. Doctorii care m-au tratat au
fost nemaipomeniţi, dar aştept cu nerăbdare ziua când oamenii bolnavi care ajung la doctor sunt
întrebaţi lucruri de genul: aţi trecut printr-un necaz recent ? Aveţi alături persoane iubite şi care
vă iubesc ? Astfel de întrebări, în loc să se concentreze şi să manipuleze doar aspectul fizic. De
fapt, boala nu apare încă de la început în corp.
 Apare într-un loc mai profund, într-un loc ezoteric. Începe în latura emoţională şi
spirituală. Iar noi nu suntem atenţi la asta. Privim doar latura fizică şi manipulăm doar latura fizică.
De fapt, ultimul loc în care se manifestă e la nivel fizic. Dacă un doctor vă dă un diagnostic
terminal, atâta timp cât respiraţi, încă există speranţă. Nimeni nu vă poate spune când veţi muri,
nimeni. Iar eu sunt dovada vie.

14
 Anthony William s-a născut cu abilitate unică de a conversa cu spiritul
la nivel superior, care ii furnizează o informație extraordinara de exactă
asupra sănătății, un lucru ce este cu mult înaintea timpului actual. Când
Anthony avea doar 4 ani şi-a șocat familia anunțând în timpul cinei că
bunica lui suferea de cancer la plămâni. Analizele medicale au confirmat
acest diagnostic.
De peste 25 ani Anthony şi-a dedicat întreaga viată ajutând oamenii să
depășească şi să prevină boala, pentru a-şi descoperi viată pe care erau
meniți să o aibă. Ceea ce face el are la bază câteva decenii de descoperire științifica. Abordarea
sa plină de compasiune care ia în considerare starea de bine la orice nivel, nu doar sănătatea
fizica, a adus alinare şi rezultate acelora care îl caută.
Acuratețea fără precedent a lui Anthony şi rata de succes ca Medium Medical i-au adus încrederea
şi recunoștința a mii de oameni de peste tot din lume, starurilor de cinema, vedetelor rock,
miliardarilor, atleților profesioniști, autorilor de renume mondial şi nenumăratelor persoane care
au mers pe diferite căi şi nu au găsit vindecarea pană ce el nu le-a oferit cunoașterea de la Spirit. 15
Anthony a devenit o sursă inestimabilă pentru doctorii care au nevoie de ajutor în rezolvarea celor
mai dificile cazuri. El este autorul best-seller-ului new-yorkez Medium Medical: Secrete dincolo de
Cronicitatea, Misterul Bolii şi cum să te vindeci definitiv.

Ce veți învăța în această lecție:

· Virusul care îmbolnăvește 95% dintre oameni.
· Ceea ce provoacă cu adevărat boli cronice la nivel mondial.
· Sucul simplu pe care îl puteți face acum pentru a vă vindeca intestinul în câteva săptămâni.
· Plăcerea dulce care îmbunătățește longevitatea.
· Mineralul nr. 1 de care ai nevoie pentru a lupta împotriva virușilor și a rămâne sănătos
· Singurul fruct pe care Anthony îl numește „răspunsul pentru mântuirea generațiilor
viitoare”.
Aplicație în viața ta:
Anthony crede că corpul tău nu va permite niciodată să te îmbolnăvești. Ce crezi că vrea să îți

spună corpul tău când nu te simți bine?

_____________________________________________________________________________________

_______________________________________________________________________________

TRANSCRIERE
NOONAN GORES: Spuneţi-mi povestea dv. Cum a început totul ?
WILLIAM: Totul a început la patru ani când am auzit prima dată Spiritul. Şi vocea aceasta 16
îmi vorbea aşa cum îmi vorbeşte oricine. Ca atunci când auzi pe cineva şi răspunzi persoanei. O
aud în timp real, dar diferenţa cu vocea asta e că o aud în momentul respectiv şi e cât se poate de
reală. În acea dimineaţă am auzit Spiritul foarte clar. L-am auzit toată ziua, apoi, când stăteam la
cină cu familia mea, a venit şi Spiritul. Prima dată, l-am văzut pe Spirit în spatele bunicii şi mi-a
făcut semn să mă ridic de pe scaun. M-am ridicat, am mers la bunica, apoi, Spiritul mi-a luat mâna,
mi-a pus-o pe pieptul bunicii şi Spiritul a spus: "Spune cancer la plămâni." "Spune că bunica are
cancer la plămâni." Mi-a luat câteva încercări, dar am spus-o şi toţi cei de la masă au început să
intre în panică.
Furculiţele, cuţitele, lingurile cădeau din mâini şi aşa a început. După câteva săptămâni, i-
au făcut analize din curiozitate. N-au uitat spusele mele şi avea cancer la plămâni. Aşa am început
să aud Spiritul mereu. Auzeam vocea foarte clar. E interesant faptul că pot să-l blochez. Îl aud în
urechea dreaptă şi pot să-l blochez, punându-mi mâna peste ureche, fiindcă vine din exterior. Nu
vine din interior.
 Cineva m-a întrebat: "Canalizezi această voce ?" Sau: "Vocea vine din tine ?" "E în capul
tău ?" "Te gândeşti la ea ?" Vine din afară şi, când eram mic, am folosit-o tot timpul cu oricine
care avea probleme de sănătate, fiindcă primeam informaţii despre toţi cei care aveau o
problemă. Spre exemplu, în şcoala primară, eram în clasă într-o zi şi aveam un coleg care stătea
lângă mine şi Spiritul a zis că are meningită. I-am spus învăţătoarei, s-a supărat, s-a speriat şi a
vorbit cu colegul meu ca să afle ce-i cu meningita asta. Copilul nu cunoştea cuvântul, iar
asistentele de la cabinet i-au sunat familia şi ei nu ştiau nimic. Copilul nu avea niciun simptom. În
acea seară, colegul meu a făcut febră, a fost diagnosticat la spital cu meningită şi aşa e mereu. Şi
ăsta e unul dintre cazuri. Făceam asta în fiecare săptămână. Întâlneam un cunoscut sau dădeam
peste cineva.
NOONAN GORES Când spuneţi Spirit, ce înseamnă Spiritul pentru dv. ?
WILLIAM: Spiritul mi-a spus că el este întruchiparea compasiunii. Când am crescut
suficient ca să întreb această voce care venea din exteriorul meu... Să vă vorbesc despre asta.
Fiindcă aud Spiritul din exterior, înseamnă că nu contează dacă sunt morocănos, trist, deprimat
din cauza a ceva, nervos, sau dacă am avut o zi grea. Indiferent ce se întâmplă, informaţia vine 17
către mine din exterior. Asta voiam să vă spun. Când informaţia vine din interior, când oamenii o
canalizează, dezechilibrul poate apărea dacă are loc un eveniment în viaţa lor. Şi îmi doresc să fi
fost şi cazul meu. Îmi doresc să-l fac să tacă atunci când nu mă simt bine. Să se oprească atunci
când sunt obosit, sau când am avut o zi foarte grea. Dar nu se întâmplă. Spiritul se face auzit
mereu. Spiritul mi-a spus de când am putut să-l întreb, că nu e un înger, fiindcă asta am crezut.
Mi-a spus că n-a fost om niciodată, n-a trăit niciodată, adică, n-a trăit în lumea asta. Spiritul spune
că e întruchiparea compasiunii şi compasiunea are o forţă vitală în Rai. Are o forţă vitală în Rai,
asta e tot ce mi-a spus. Apoi, Spiritul mi-a mai spus că temelia iubirii e compasiunea. Iubirea e
slabă fără compasiune. De aceea, încetăm să mai iubim. De aceea, iubim restaurantul favorit şi
uităm de el. Iubeam mâncarea favorită, dar ne-am săturat de ea. Ne-am iubit partenerul, sufletul
pereche, dar s-a terminat şi viceversa, fiindcă nu simţim compasiune. Când simţim compasiune,
totul contează. Dacă mâncăm la restaurantul preferat dar nu-l plăcem pe proprietar şi nu mai
mâncăm acolo ? Dacă aţi simţi compasiune, aţi mânca acolo în continuare. Compasiunea e
legătura care ţine totul împreună, e totul !
 Asta m-a învăţat Spiritul. Imaginaţi-vă că cineva e cu voi în permanenţă. Vorbeşte cu voi şi
nu se opreşte. Nu se opreşte nici acum. Spiritul îmi spune ce e cu tine. Spiritul îmi spune ce i se
întâmplă lui şi lui. Şi nu pot să-l fac să tacă. Mi-a fost greu când am crescut, foarte greu. De fapt,
a fost esenţial să supravieţuiesc. Fiindcă nu puteam să-mi trăiesc viaţa şi să fac ce făceau ceilalţi.
Ştiam totul despre profesorii mei, fiindcă Spiritul îmi povestea. Cum faci dacă ştii totul despre
oamenii din jur şi afli totul în continuare ? Mi-a fost foarte greu să mă obişnuiesc cu el. Am trecut
prin vremurile grele şi am fost ajutat să trec peste ele, aşa că am rămas puternic. A fost foarte
greu, m-am simţit torturat. M-am gândit că e un blestem, dar e un dar. Am perseverat şi am mers
mai departe.
NOONAN GORES Aţi mai văzut Spiritul, sau doar...
WILLIAM: L-am mai văzut o dată, când mi-am salvat câinele de la înec. Eram în ape tulburi
şi Spiritul a apărut. A fost a doua oară.
NOONAN GORES Cum îi convingeţi pe sceptici să vă creadă ?
WILLIAM: Scepticii sunt interesanţi, fiindcă, în primul rând, scepticii sunt aşa în legătură 18
cu orice. Indiferent. Lumea e plină de sceptici în orice domeniu, aşa că depinde cum privim
situaţia. De regulă, scepticii au probleme cu încrederea. Eu mă gândesc că e vorba de cineva care
are probleme cu încrederea. N-au reuşit să aibă încredere în alţii şi sunt convins că sunt sceptici
în privinţa multor alte lucruri din viaţa lor şi din jurul lor. Mă gândesc că sunt persoane care trebuie
să evolueze puţin. Eu am făcut-o, fiindcă m-am născut sceptic. A trebuit să trăiesc în acest corp
cu acest dar, să aud Spiritul şi să spun că nu e aşa, fiindcă n-are logică, M-am născut sceptic. Am
asta în sânge şi nu reuşeam să scap de acea parte din mine, fiindcă e acolo întotdeauna şi a trebuit
să trec prin viaţă spunând bine, sunt sceptic şi îi înţeleg pe ceilalţi. Nu au încredere în mine sau
poate au vreo problemă. Dar îi înţeleg, fiindcă sunt ca ei. Dar am învăţat să trăiesc cu asta. Cât
despre ce cred ceilalţi, chiar nu mă interesează. Fiindcă oamenii din jurul meu m-au crezut încă
din copilărie. M-au crezut din prima zi până acum şi nu mă preocupă asta.
 NOONAN GORES - E o ipoteză susţinută.
WILLIAM: - Exact. Informaţiile primite de mine au fost demonstrate iar şi iar. Au fost
testate iar şi iar. Nu e o mare problemă şi, sincer, nu mă întâlnesc cu scepticii. Sunt sigur că există
în lume, dar când ai acest dar, vrei să ajuţi oamenii, vrei să le oferi răspunsuri celor care suferă de
boli cronice şi nu găsesc singuri răspunsul. Nu m-am gândit să demonstrez ceva scepticilor, ci să
vindec pe cineva. Mă interesează nevoile lor. Chiar nu mă concentrez asupra scepticilor.
NOONAN GORESSă vorbim despre epidemia de boli cronice şi să vedem cine e vinovatul.
WILLIAM: Există mai mulţi vinovaţi în spatele bolilor şi simptomelor din prezent. Unul
dintre ei e virusul Epstein-Barr. Mulţi vor spune că ştiu despre Epstein-Barr. Ce-i nou în asta ?
Vreau să vă transmit de la Spirit informaţiile despre Epstein-Barr ca să ştiţi mai multe despre el,
fiindcă informaţiile nu există. În primul rând, am fost primul care a demonstrat că Epstein-Barr e
cauza tiroiditei Hashimoto. Inflamaţia tiroidei e cauzată în special de virusul Epstein-Barr. În
primul rând. În al doilea rând, toate simptomele. Vorbesc de ace şi amorţeli, creier înceţoşat,
oboseală, depresie, tot felul de simptome neurologice care sunt cauzate de Epstein-Barr. Nu
vorbim de toate simptomele neurologice ale unui pacient, ci de un mare procent in ele, fiindcă 19
virusul Epstein-Barr trece prin mai multe stadii. Când mergi la doctor şi faci o analiză pentru virusul
Epstein-Barr şi spun că am avut Epstein-Barr la un moment dat, o infecţie. Acesta e primul stadiu.
Acum multă vreme. Trece prin mai multe etape, părăseşte sistemul sangvin şi cauzează tiroidita
Hashimoto, ajunge la ficat, îi încetineşte procesul, îi creează probleme tiroidei şi, de acolo, creează
probleme neurologice. Tot felul simptome, de la spasme, amorţeli, probleme de concentrare, de
memorie, toate apar în stadiul patru al virusului Epstein-Barr. Spun asta ca oamenii să se poată
vindeca. Spiritul mi-a spus că Epstein-Barr face ceva foarte interesant. Stă în ficatul fiecăruia
dintre noi. Cauzează hepatită C mai târziu, acesta e numele bolii. Nu i se cunosc cauzele. E doar
un nume pentru o boală care produce anastomoze în ficat. Se numeşte hepatită C. Epstein-Barr
se află în ficat şi cauzează această boală. Şi alte virusuri hepatice aşteaptă în ficat, dar Epstein-
Barr e cauza diagnosticului cu hepatită C. Acesta stă în ficat şi eliberează o neurotoxină.
 Toxina se plimbă prin organism şi începe să inflameze nervii. Unele tulpini de Epstein-Barr
se ataşează de nervi. Dacă sunteţi proaspăt mămică, tocmai aţi născut şi vă doare spatele, fiindcă
v-aţi încordat, coloana s-a mişcat şi au rămas expuse terminaţiile nervoase. Dacă Epstein-Barr se
mişcă prin organism, acesta amplifică simptomele. La fel cu accidentele de maşină. Am văzut
oameni implicaţi în accidente minore, era doar o zgârietură. După câteva săptămâni, au inflamaţii
pretutindeni. Acum sunt la doctor. Să fie reumatism ? Ei spun asta, dar totul a fost din cauza
virusului Epstein-Barr. Şi adrenalina de la un simplu accident, i-a pus totul la dispoziţie, a ajutat la
hrănirea virusului. Epstein-Barr e un virus înfometat. Se hrăneşte cu orice. Se hrăneşte cu
adrenalină, cu ouă, cu lactate. Cei care au probleme autoimune, sau afecţiuni autoimune să lase
ouăle, să lase lactatele, să evite adrenalina cât pot de mult. Dar viaţa ne rezervă lucruri diferite
tuturor şi facem tot ce putem. Dar această neurotoxină, aşa cum am spus, pluteşte prin organism,
inflamează nervii şi oamenii încep să simtă amorţeli şi spasme. Şi tot felul de alte simptome.
Ameţeala e de la inflamarea nervului vag. Toţi cei care suferă de boala Méniere simt că plutesc
pe o barcă, simt că n-au echilibru. Şi e vina virusului Epstein-Barr. Neurotoxina ajunge la nervul
vag şi produce un dezechilibru. Ţiuitul urechilor e cauzat de Epstein-Barr. Tot el e cauza. Puteţi
avea ţiuit în urechi, ameţeli, orice simptom şi e din cauza virusului Epstein-Barr. 20
NOONAN GORES Adică boala Lyme e diagnosticată prost ?
WILLIAM: Boala Lyme era diagnosticată corect la început. Ştiau că boala Lyme e o boală
virală. Şi virologii se ocupau de ea. Apoi, au clasat-o ca boală bacteriană, fiindcă nu aveau un
tratament pentru Lyme la început. Ca boală virală, în anii '70, nu exista niciun tratament. Azi avem
câteva medicamente antivirale la care încă se lucrează. Pe atunci, nu exista tratament. După ce
doctorii au realizat că era o boală virală la început, şi-au pus mâinile în sân şi au zis că nu pot face
nimic. Mai târziu, a devenit boală bacteriană. Avem şase ore la dispoziţie ca să discutăm despre
Lyme. Spre exemplu, bacteria bartonella, BBZA chiar există. Verallia există, dar mai există şi alte
bacterii în organismele oamenilor, care n-au primit nume. Dar aceste bacterii, borellia, verallia,
bartonella şi BBZA, nu stau la baza simptomelor neurologice ale bolii Lyme. Chiar dacă au BBZA,
poate dă alte simptome. Poate că au verallia, dar poate şi asta dă alte simptome. Boala Lyme e
încă o confuzie. Neurologic vorbind, Lyme e cauzată de virusuri, nu de bacterii. Şi virusul vine din
familia herpesurilor.
 Herpesurile HHV6, HHV7, Spiritul spune HHV10, 11 şi 12 care nu există încă. N-au fost
descoperiţi încă, dar să ştiţi că aţi auzit despre ei aici. După cum spunea, HHV6, herpesul zoster,
Spirit mi-a vorbit despre peste 30 de tulpini de zoster care cauzează boala Lyme neurologică.
Există diferite tulpini şi pentru virusul Epstein-Barr. Spiritul mi-a vorbit despre asta. Există peste
60 de tulpini de Epstein-Barr. De la mai puţin grave la grave, diverse nivele şi tulpini care au suferit
mutaţii şi multe dintre ele cauzează scleroza multiplă, simptome de SM, boala Lyme, boala Lyme
neurologică. Practic, nu ştim nimic despre boala Lyme, nu ştim nimic despre scleroza multiplă şi
Spiritul dezvăluie informaţiile. Asta am scris în carte şi asta fac de câţiva ani. Organismul se poate
vindeca. Trebuie să credem în asta. Trebuie să sperăm în asta. O parte importantă a vindecării e
să ştim ce se întâmplă. Aşadar, medicina, cercetătorii medicali nu ştiu ce face Epstein-Barr acum
şi de unde provine epidemia. Nu e doar sindromul oboselii cronice şi puţină mononucleoză. E mult
mai mult de atât, are mai multe stadii şi afectează populaţia. Nu uitaţi că tiroidita Hashimoto e
inflamarea tiroidei fără răspunsuri concrete. Nu vă pot da răspunsuri, fiindcă nu există. Dar
răspunsul e că Epstein-Barr inflamează tiroida. E un alt stadiu al virusului.
NOONAN GORES Puteţi vorbi despre bolile cronice misterioase pe care doctorii le numesc
boli autoimune ? 21

WILLIAM: E îngrozitor să numim o afecţiune sau un set de simptome "autoimune". Asta le

face rău oamenilor. Nu e vina doctorilor, nu putem da vina pe ei. N-are nicio legătură cu doctorii.
E o neînţelegere care s-a înrădăcinat în accepţia lucrurilor. Când spunem că ceva e autoimun,
organismul se autodistruge. Să zicem că aţi mers la doctor şi v-a spus că aveţi tiroidită Hashimoto.
Aţi căutat sau doctorul v-a spus că e o boală autoimună şi vă întrebaţi ce este. Atunci, doctorul a
spus, sau asistenta a spus că organismul nostru atacă glanda tiroidă. În locul vostru, m-aş urca în
maşină destul de supărat. Mi-aş pierde încrederea în propriul organism. Organismul meu se
autodistruge. Asta e o mare greşeală. Spiritul mi-a spus că s-au făcut o serie de greşeli grave.
Grave din cauza răului pe care l-au provocat. - Aţi greşit vreodată ?
 NOONAN GORES - Da.
WILLIAM: Nu-i nimic rău în asta. O mică greşeală. N-aţi făcut rău nimănui. Oamenii greşesc
zilnic, asta e natura noastră. E normal. Şi eu greşesc, toţi greşim. Dar greşelile grave provoacă rău
multor persoane. Rănesc multe persoane. Tocmai de aceea se numeşte greşeală gravă. Cuvântul
"autoimun" e o greşeală enormă. Când ne gândim că organismul nostru se autodistruge, se atacă,
gândiţi-vă la ramificaţii, gândiţi-vă la implicaţii. Gândiţi-vă ce ar putea merge prost. Adevărul e că
organismul nostru nu se atacă singur niciodată. Organismul nostru se iubeşte necondiţionat.
Funcţionează în folosul nostru mereu. E alături de noi oricând. E cel mai bun prieten al nostru. Îi
spunem boală autoimună, fiindcă nu cunoaştem cauza sau simptomele bolii. Psoriazis şi eczeme,
cauze necunoscute. Scleroză multiplă, cauze necunoscute. Fibromialgie, cauze necunoscute.
Reumatism, cauze necunoscute. Cum e posibil să spunem cuiva că e o boală autoimună, că
organismul se autodistruge când cauza e necunoscută ? E o mare greşeală care ne destabilizează.
Există un agent patogen. Ceva cauzează problema. O toxină sau un patogen cauzează simptomele.
Organismul încearcă să ne protejeze, dar principala problemă sunt inflamaţiile cauzate de un
patogen. Asta înseamnă "autoimun". Există un agent patogen în noi care cauzează inflamaţia şi
doar fiindcă medicina n-a descoperit încă, despre ce patogen e vorba, sau nu ştie cum apare 22
această boală, nu înseamnă că trebuie să aruncăm vina asupra organismului. Corpul e învinuit
degeaba. Şi nu porneşte de la doctori. E altceva. Doctorul spune că nu ştie ce se întâmplă, iar toţi
cred că bolile autoimune înseamnă că organismul e periculos. Ne jucăm de-a găsirea vinovatului.
Dăm vina pe corp. Eşti o persoană rea, corpul tău e la fel de rău, fiindcă medicina nu ştie ce agent
cauzează boala ta.
NOONAN GORES Îţi administrează imunosupresoare ca să te simţi mai bine, dar acestea
ne îmbolnăvesc mai tare.
WILLIAM: Prescriu medicamente care calmează lucrurile, calmează efectul patogenului
asupra organismului. Medicamentele sunt importante, fără îndoială. Spiritul nu militează
împotriva medicamentelor. Ne ajută în situaţiile de criză. Ne ajută în multe privinţe, inclusiv
antibioticele, dar acestea au un efect negativ în boala Lyme şi putem vorbi despre asta. În privinţa
bolilor autoimune, antibioticele sunt o mare greşeală.
 O altă mare greşeală e genetica de acum. Trebuie să avem grijă. Din nou, fiindcă nu ştim
care e problema cuiva, începem să vorbim despre genele lor. Şi noi muşcăm momeala. Eu cred,
toţi credem că asta e cauza. Nu ştim răspunsul, e ceva genetic. Trebuie să consultăm istoricul
medical. Acum mulţi ani, credeam că suntem avansaţi. De-a lungul istoriei am crezut că suntem
avansaţi de când foloseam lipitori sau sângeram pe cineva. Credeam că sunt cele mai avansate
tehnici. Nimeni nu tăgăduia. Am rămas la fel. Vorbesc despre cercetări în domeniul medicinii, boli
cronice, despre asta vorbesc. Am rămas la acelaşi nivel. Nu vorbesc despre operaţiile pe cord.
Acolo facem progrese. Nu vorbesc despre transplantul de ficat. Acolo facem progrese ! Medicina
e uimitoare ! Pot să extirpe un anevrism cu ajutorul roboţilor. Neurochirurgi minunaţi, chirurgi
minunaţi. Îţi rupi piciorul şi ţi-l pun la loc mai bine decât înainte. Înainte, te înfăşurau cu o aţă,
câteva scânduri, te trimiteau acasă şi mureai. Ţi se sparge vezica biliară, ai nevoie de un chirurg
bun şi de nişte calmante. Ideea e, că din punctul ăsta de vedere, facem progrese şi nu ne oprim
aici. Ştim că mergem mai departe, ştim că e doar o chestiune de timp. În privinţa bolilor cronice
şi a celor misterioase, medicina şi cercetările se află în impas. De aceea, de 70 de ani încoace
femeilor li se spune că sunt leneşe şi nebune. Sunt leneşe şi nebune şi de aceea sunt obosite şi
anxioase, fiindcă sunt leneşe, plictisite şi nebune. Exact asta se întâmplă. Încă avem aceeaşi 23
mentalitate, dar folosim alte cuvinte. Acum, spunem "autoimun", deci nu mai suntem leneşi,
organismul se autodistruge, doar fiindcă nu ştim cauza. Asta e una dintre marile greşeli.
Etichetarea bolilor e acolo să ne ofere alinare când încă nu ştim despre ce e vorba. Spre exemplu,
lupus. Ni se spune că avem lupus, dar nu există o cale sigură de a diagnostica lupusul, dar avem
un nume pentru o serie de simptome. Şi identificarea anticorpilor antinucleari, analiza proteinei
C reactive, sunt doar analize care testează apariţia unei inflamaţii, dar care e cauza inflamaţiei ?
Necunoscută. Atât suntem de înapoiaţi. Aşadar, avem etichete: fibromialgie, lupus, scleroză
multiplă. Avem toate aceste etichete, dar nu ştim care e cauza încă. Când credem că am găsit-o,
a mai apărut ceva. Apare un joc nou. Şi noul joc spune că noi ne manifestăm boala, noi o atragem.
E un joc foarte periculos. Nu-i nimic când vorbim de carieră şi e în regulă când vorbim despre
găsirea sufletului pereche. Vă puteţi manifesta, puteţi folosi legea atracţiei. Dar nu recomand să
faceţi asta cu bolile cronice. E periculos şi deja cunosc tineri care se urăsc îngrozitor, fiindcă cred
că au adus asupra lor aceste boli autoimune.
 Cred că şi-au creat simptomele. Cred că organismul lor se autodistruge, fiindcă ei au făcut
asta. E o nouă idee în scenă care-i afectează pe tineri, în special. Cei care au 20 de ani se gândesc,
stai puţin, eu am creat boala ! De fapt, nu. Există cauze adevărate pentru boli şi simptome şi
Epstein-Barr e una dintre ele. Momentan, face ravagii printre tineri, sunt diferite tulpini. Zece
procente din studenţi care încep o facultate, nu se întorc la facultate. Şi nu se întorc nu fiindcă
abandonează, ci fiindcă sunt epuizaţi. Trebuie să ţinem seamă şi de acest aspect, dar când vine
vorba de relaţii, vrem să atragem sufletul pereche. Asta ne dorim. Vrem să avem o viaţă bună.
Vrem să muncim din greu, vrem să fim optimişti şi vrem să întindem mâna şi să fim optimişti.
Când vine vorba de boli, trebuie să avem mare grijă, fiindcă vorbim despre bolile cronice şi sunt
foarte periculoase. Există un motiv în spatele oricărei boli. Există un motiv, iar Spiritul le înşiră
pentru noi.
NOONAN GORES Nu-i aşa că există o componentă mentală, spirituală, emoţională a
vindecării ?
WILLIAM: Sigur, dar am văzut oameni răi care ajung la 90 de ani. Mănâncă tot ce vor şi
sunt fraţi şi iubiţi îngrozitori. N-aţi văzut oameni ca aceştia ? Aţi văzut ? 24
NOONAN GORES Fumători, alcoolici, nemernici.
WILLIAM: De toate categoriile. Sunt părinţi teribili şi fac lucruri rele tuturor. Sunt nefericiţi
şi-i fac şi pe ceilalţi la fel. Trăiesc ! Deci asta nu e totul. Normal că trebuie să fim optimişti. Nimeni
nu spune să fim pesimişti. E recomandat să medităm, să facem yoga, orice. Ne face bine la
sănătate şi ne ajută să ne vindecăm. Nu spun că nu. Dar asta nu e tot. Există oameni nefericiţi
toată viaţa, care ajung la 80 de ani. Cineva mi-a spus că pe strada lui un tip care, de 50 de ani face
scandaluri uriaşe în familia lui, cu alte familii. Tipul e perfect sănătos. Şi are 80 de ani. Deci nu e
doar atât. Trebuie să avem grijă de noi, să medităm, să fim sănătoşi, să mergem cu bicicleta, să
ne plimbăm, să fim în natură, să înotăm, să fim activi şi optimişti şi ghiciţi ce ? Toate astea contează
când suferim de o boală cronică şi ne luptăm cu virusul Epstein-Barr sau cu tiroidita Hashimoto.
Vrei să te înconjori doar de lucruri bune. Trebuie să avem credinţă, fiindcă ne va ajuta să luptăm.
Dar asta nu e totul. Contează şi esenţa noastră. Ceea ce se întâmplă în interior ne poate îmbolnăvi
mai tare, decât simpla nefericire.
 NOONAN GORES Am luat interviu unor oameni care fac totul bine, sunt yogini, mănâncă
bine. Fac totul bine. Dar nu ştiau despre emoţii, despre stres, despre iubirea de sine.
WILLIAM:Stresul e un declanşator. Dacă avem ceva în interior, să zicem, virusul Epstein-
Barr, sau herpesul zoster, atunci, eşti în pericol. Acest herpes nu provoacă nici măcar o iritaţie,
pur şi simplu te îmbolnăvesc, produc simptome neurologice. Dacă aveţi aşa ceva, stresul îl poate
declanşa. Mucegaiul îl poate declanşa sau o înjunghiere în spate. Cineva care ne dezamăgeşte îl
poate declanşa, problemele la muncă, pierderea slujbei. Orice îl poate declanşa, dar trebuie să
existe un declanşator. Şi scopul e să-i însănătoşim pe oameni ca să poată trăi şi să fie pregătiţi
pentru asta. Să intre într-un bar mucegăit şi să nu se îmbolnăvească. Să aibă probleme în relaţie,
dar să nu se lase doborâţi şi să nu se îmbolnăvească. Toţi ar avem dreptul şi libertatea de a trece
prin viaţă, de a ne lovi de problemele de zi cu zi fără să le lăsăm să ne declanşeze boala. Iar secretul
e să ştim care e adevărata cauză ca să trăim normal, fără să ne lăsăm doborâţi de probleme. Să
zicem că sunteţi cineva cu un declanşator. Ştiţi că sunteţi stresaţi, aţi pierdut pe cineva drag,
treceţi printr-un divorţ şi aflaţi că organismul vostru se autodistruge fiindcă aveţi Hashimoto sau
reumatism. Aflaţi toate astea şi nu puteţi funcţiona corect, sunteţi dezamăgiţi, treceţi printr-un
moment dificil şi totul e un haos. Se întâmplă tot timpul. Când vorbim despre cercetările din 25
domeniul medicinii, spunem... Ce-i cu cercetările medicale, ce-i cu medicina ? Poate ar trebui să
întrebăm o femeie de 30 de ani care nu se poate da jos din pat să-şi îngrijească copiii. A fost la
toate clinicile sofisticate, de la est la vest, poate chiar şi peste ocean, a fost la toţi doctorii şi nimeni
nu ştie de ce nu se poate da jos din pat şi nu poate munci. Avem mari probleme cu bolile cronice
şi multă lume suferă. Trebuie să acţionăm altfel. E vorba despre oameni, despre ce se întâmplă,
ce le lipseşte, care sunt cauzele.
NOONAN GORES Când oferiţi sfaturi în carte, sau când primiţi consultaţii despre cum să
scape de un virus sau o altă cauză...
WILLIAM: Le dau sfaturi să-şi îmbunătăţească sănătatea şi să primească răspunsuri, să ştie
că organismul lor nu se autodistruge, fiindcă e o informaţie greşită, aşa cum am mai spus. –
 NOONAN GORES Spre exemplu, Hashimoto. –
WILLIAM: Da.
NOONAN GORES Scopul ar fi să scăpăm de virus ca mucegaiul să declanşeze...
WILLIAM:Scopul e să scăpăm de virus, fiindcă Hashimoto rămâne o boală pe viaţă.
Rămânem cu o problemă de tiroidă care se agravează dacă nu e tratată şi îngrijită.
NOONAN GORES Dar dacă există în atmosferă, nu ne molipsim de virus iar ?
WILLIAM: Nu. Fiindcă există diferite tulpini. Trebuie să înţelegeţi asta. Apoi, desigur că
putem să ne molipsim de ceva din nou, dar trebuie să vindecăm afecţiunea deja existentă. Cine
ştie ce aduce viitorul ? Ne molipsim de altceva peste 20 de ani. Dar trebuie să ne însănătoşim, să
ne recuperăm, să depăşim momentul. Să vorbim despre bolile misterioase. Sunt o altă greşeală şi
e foarte important. Vedem boli misterioase, cercetări medicale. Medicina vede bolile misterioase
ca pe şase copii din Idaho care au făcut febră din nimic. Sau nouă copii din Oklahoma care nu se
simt bine, dar nu ştim de ce. Asta crede lumea, dar fibromialgia e o boală misterioasă. Scleroza
multiplă, boala Lyme, ambele sunt misterioase, Lupus e o boală misterioasă, şi tot aşa. ALS e o 26
boală misterioasă, toate sunt mistere. Trebuie să recunoaştem asta deschis. E singurul mod de a
ne vindeca şi de a ne proteja copiii pe viitor. Trebuie să fim deschişi şi să realizăm că sunt boli
cronice şi misterioase. Să avansăm, să obţinem fonduri şi să facem ceea ce trebuie. Să aducem
virologii, cei mai buni specialişti, şi să trecem la treabă într-o bună zi.
NOONAN GORES ALS mi se pare o boală devastatoare. Aţi ajutat pe cineva cu ALS ? E o
afecţiune curabilă ?
WILLIAM: În primul rând, nu putem să diagnosticăm ALS-ul. E o singură cale. Să vedem
sănătatea cuiva deteriorându-se şi când se deteriorează neurologic şi cu se pot hrăni, nu pot
funcţiona, atunci, sunt diagnosticaţi cu ALS. Nu putem măsura această boală din punct de vedere
medical. Fiecare doctor are un diagnostic diferit pentru problemele neurologice. Dacă e un
specialist în Lyme, nu e ALS, ci e Lyme.
 Dacă mergem la un specialist în scleroză multiplă, nu e ALS, e SM. Dar nu putem
diagnostica ALS în afară de deteriorarea rapidă sau de deteriorarea în timp prin care trece corpul
cuiva. E vorba de stadiile de deteriorare ale corpului. Putem lua pe cineva cu scleroză multiplă
avansată, în scaun cu rotile, pe care-l ducem la alt doctor şi e diagnosticat cu ALS. Şi ne plimbăm
de la unul la altul. Asta fiindcă nu putem să înţelegem sub nicio formă care sunt cauzele în afara
faptului că nu mai putem folosi braţul, sau nu mai putem folosi piciorul. Nu mai putem gândi, apar
toate aceste simptome. Apoi, se gândesc că e ceva neurologic. Încearcă să măsoare diversele
stadii de simptome neurologice. Încearcă, măsoară şi cineva spune că e ALS. Sau un doctor spune
cred că e Lyme neurologic sau ştiu eu... Un caz de fibromialgie. Asta vreau să spun când spun că
e o perioadă nefastă pentru bolile cronice. Dar ce e ALS ? E encefalita creierului, o infecţie virală
care include existenţa multor metale grele în corp. Concentraţii mari de cupru, mercur şi un agent
patogen viral. Asta înseamnă ALS. Şi vine în forme şi mărimi diferite pentru fiecare persoană Aşa
se manifestă. Pe viitor, vor putea să o măsoare. Poate nu voi mai fi aici când vor rezolva problema,
dar sper să fiu.
NOONAN GORES Şi scleroza multiplă e la fel ? Tot metale grele ?
27
WILLIAM:Scleroza multiplă e Epstein-Barr. Acesta cauzează leziunile. E una dintre tulpini.
În cartea mea am scris că e în subgrupa care cauzează boala. Iar simptomele persoanei nu sunt
evidente mereu. Când păşesc într-un mall plin de 500 de persoane, ceea ce nu prea se întâmplă,
fiindcă citesc pe cineva în fiecare minut şi trebuie să fiu foarte puternic şi să am un motiv întemeiat
să fiu acolo. Din 500 de persoane de acolo, 150 au ceva la creier. Au diverse tipuri de leziuni,
calcifieri, cristalizări, chisturi mici. Tumori mici, puncte maro, puncte negre, puncte albe, avem
multe chestii în creiere, iar asta nu înseamnă că simptomele se potrivesc. Simptomele neurologice
apar datorită altor alte lucruri din corp. Vă pot spune că mii de persoane ne contactează cu boli.
Oameni de toate categoriile. Femeile de 20 de ani ne scriu mai mult decât înainte. De aceea,
manifestarea e un subiect periculos. Când fetele stau în pat la 21 de ani şi nu ştiu de ce nu pot
funcţiona şi cred că ele sunt cauza... Şi dacă nu au o familie alături, e un dezastru şi mai mare,
fiindcă sprijinul lipseşte. Stai puţin. Semnele vitale sunt bune. E în imaginaţia ta ? Ce se întâmplă
? Şi întâmpină mari dificultăţi dacă nu au sprijinul necesar.
 Când oamenii nu pot funcţiona, au 20 de ani şi nu pot munci, se uită la prietenii lor pe
reţelele de socializare cum trăiesc, unde lucrează, cum avansează în carieră, cum fac sport, iar ei
nu se simt bine, nu pot face sport, sunt foarte obosiţi, trebuie să renunţe la slujbă, au 24-25 de
ani, e un dezastru, mai ales dacă li se spune că e vina lor, au boli autoimune şi corpul lor se
autodistruge. E periculos să audă asta. Am 23-24 de ani, sunt tânăr, e o tragedie. Nu există ajutor
pentru ei. Dacă trebuie să ascultăm ceva, sau să descoperim ceva, e că bolile autoimune nu sunt
ceea ce se crede că sunt. Fiindcă sunt bolile care chiar rănesc oamenii. Să avem încredere în corpul
nostru şi în abilitatea noastră de vindecare.
NOONAN GORES Cât de importantă e credinţa şi convingerea ?
WILLIAM:Când oamenii află că amorţelile şi furnicăturile din corp, sau ţiuitul din urechi,
sau problema cu tiroida sunt cauzate de un agent patogen, adevărul iese la iveală şi înţeleg că
organismul nu se autodistruge. Nici nu aveţi idee cât de mult vor să se vindece, cât de mult se
ambiţionează. Fiindcă acum se gândesc, hei, mă lupt cu altceva, nu cu mine. Şi merg mai departe
şi încep să se vindece, mai ales dacă fac ce trebuie şi chiar dacă nu fac ce trebuie, tot se vor
recupera. Oamenilor le e greu să nu primească răspunsuri şi sunt persoane care trăiesc de 30 de 28
ani fără răspunsuri. Şi chiar şi răspunsurile primite nu spun ce se poate face împotriva acestei boli.
NOONAN GORES Care sunt cauzele ADHD-ului şi ale autismului ? Autismul e reversibil ?
WILLIAM:Cunoaştem deja adevărul despre autism de câţiva ani. E transmis de la mama şi
tatăl tău, de la părinţii lor, şi părinţii părinţilor lor, şi părinţii părinţilor părinţilor lor, şi asta e cauza
autismului. E o boală genetică şi nu vom descoperi acest lucru decât dacă dezvălui informaţiile de
la Spirit sau scriu o carte. Dar cauza autismului sunt metalele grele, dar din trecut. Iată cum
funcţionează. În secolul XVIII-XIX, strămoşii noştri beau tonice cu mercur mereu, mai ales când
mergeau la doctor. Acesta era tratamentul. Se prescria un tonic cu mercur. Şi erau expuşi la
mercur. Pălării îmbibate în mercur. Problema e marea cantitate de mercur pe care oamenii o
aveau în ei acum câteva sute de ani. Ideea e că rămâne în familie şi e transmisă din generaţie în
generaţie la nivel homeopat. Practic, e tot mai scăzută, se diluează, şi joacă un efect tot mai vizibil,
face rău în viaţa copiilor noştri de acum multă vreme.
 Mercurul din anumiţi oameni e vechi de acum 1.000 de ani şi copilul poate avea mercur
în creier şi în corp care are 1.000 de ani vechime, a fost scos din mină acum 1.000 de ani. Şi e în
sistemul lor, dar avem o problemă. Copiii de azi nu-l pot tolera aşa cum îl toleram noi. Toleranţa
e din ce în ce mai scăzută, iar asta e o altă problemă cu alte cauze, mici factori, precum alimentele,
spre exemplu. Ştiţi că avem o grămadă de probleme cu semipreparatele, dar şi alte tipuri de
probleme alimentare. Toxine, plastic, şi multe altele. Asta plus faptul că diluăm acel mercur la
nivel homeopat, de acum 1.000 de ani de acum 300 de ani şi asta face ca numărul copiilor autişti
să crească şi nu vorbim despre asta. Latura homeopată a mercurului înseamnă că se diluează la
nesfârşit şi devine mai puternic. Când va fi diluat de încă zece ori, vom avea probleme mai mari,
dacă nu schimbăm totul în jurul nostru şi nu învăţăm cum să scoatem mercurul din noi. Spiritul
ştie despre asta. Să învăţăm despre asta, dar şi despre alte lucruri pe care să le evităm ca să lăsăm
corpul să se vindece. Aşa putem ajuta autiştii. În plus, avem DDT în corp. Încă din 1874, când am
dezvoltat DDT-ul şi a fost folosit până în 1939, când a explodat. DDT-ul e în noi şi îl transmitem
copiilor noştri. Deci vorbim şi despre pesticide, precum DDT-ul, alături de metale grele, precum
mercurul şi versiunea lor homeopată. Versiunea homeopată a DDT-ului, a mercurului, mai ales a
mercurului. De aceea ne îmbolnăvit. Nu încerc să vă sperii. Toate aceste lucruri pot fi remediate. 29
Putem trece peste asta, dar trebuie să acordăm atenţie.
NOONAN GORES Deci autismul este reversibil prin detoxificare ?
Am văzut persoane care s-au vindecat de orice. Şi sunt sigur că şi alţi vindecători, alţi
doctori, alţi practicanţi, alţi medici au văzut oameni care s-au vindecat pe neaşteptate. Nu trebuie
să uităm niciodată că ne putem vindeca oricând, putem inversa efectele. Avem această abilitate.
Trebuie să gândim optimist în privinţa acestor lucruri. Putem face ceva. De aceea, avem nevoie
de credinţă.
NOONAN GORES Ştiţi ceva despre cefaleele cluster ? Mi se par fascinante, fiindcă durerea
e violentă, dar sunt conectate cu stelele.
WILLIAM:Le spunem cefalee cluster, dar ce sunt acestea ? Din nou, boli misterioase. Le
putem adăuga acolo alături de tot pachetul. Fiindcă sunt un mister şi nu cunoaştem cauzele.
Practic, acolo unde se află planeta, în raport cu celelalte stele, şi în acel moment...
 Sau unde se află luna, sau vremea, toate au un rol şi afectează aceste cefalee. Cefaleea
cluster e dată de aliajele din metale grele. Nu e doar un metal greu, ci o combinaţie de metale
grele. Bicicleta noastră e făcută din aliaje. Deci amestecăm câteva metale să facem bicicleta mai
uşoară. Aceasta e schimba. Când avem prea multe metale în creier, cupru, aluminiu, cadmiu,
nichel, mercur şi puţin plumb, rezultă cefaleele cluster, fiindcă e un amestec de metale. Practic,
aliajul dintr-o persoană se manifestă şi cere o detoxificare de aceste metale grele. Suferinzii de
aceste cefalee au nevoie de o detoxificare. Mai ales dacă au un sistem nervos foarte sensibil.
Există mulţi factori care declanşează cefaleele cluster. Să zicem că cineva are un aliaj de metale în
creier sau în sistemul nervos, dar, ca femeie, are menstruaţie acesta e un factor. Fiindcă 80% din
rezerva corpului ajunge la sistemul reproducător când o femeie e la menstruaţie. Deci 20% din
resurse se ocupă de restul sistemului. Deci dacă suferă de cefalee cluster, poate fi uşor declanşată
atunci, sau orice tip de migrenă. Se pot declanşa imediat. Contează şi hidratarea, oamenii sun
deshidrataţi cronic. Oamenii trăiesc deshidrataţi, iar acesta e un alt factor. Stresul e un alt
exemplu şi lista continuă.
NOONAN GORES Deci migrenele intră în această categorie ? Cunosc multe persoane care
suferă de migrene şi iau Maxol. 30

WILLIAM:Sigur că da. Şi infecţiile virale pot juca un rol important. Migrenele şi cefaleele
cluster, poate fi vorba chiar de alergii la alimente, sensibilităţi la alimente, sensibilitate chimică,
ce face Pământul, ce face Luna, ce face galaxia. În plus, eşti la menstruaţie, sau nu eşti. Eşti
deshidratat, totul joacă un rol important. E important să eliminăm factorul declanşator, să facem
ce-i mai bine pentru noi şi putem scăpa de cefalee. Scoatem metalele grele din corp şi scăpăm de
cefalee. Am văzut sute de oameni vindecaţi de dureri de cap şi migrene.
NOONAN GORES Care e importanţa sănătăţii florei intestinale ?
WILLIAM:Momentan, e foarte importantă, există boala celiacă, o boală misterioasă. Asta
chiar e o boală misterioasă. Cum se face că unii oameni pot mânca toate cerealele din lume, dar
nu suferă de boala celiacă, dar alte persoane suferă de ea ? Fiindcă suntem diferiţi şi e vorba
despre corpul fiecăruia. Când avem probleme de sănătate, e important să renunţăm la gluten şi
la cereale, la lactate, indiferent dacă suntem sensibili sau alergici.
 Le îndepărtăm din alimentaţie, scăpăm de alimentele toxice, fiindcă declanşează boli.
Boala celiacă e numită boală autoimună şi nu e corect. Când e vorba de flora intestinală,
persoanele cu probleme digestive, inflamaţii ale intestinului gros sau subţire cu cauze reale, fie că
au colită, sindromul Crohn, indiferent ce li se întâmplă, au nevoie de suc de ţelină. E unul dintre
răspunsurile de la Spirit, ca să ajut oamenii. Asta nu înseamnă că nu trebuie să beţi sucul din multe
legume. Nu renunţaţi la păpădie, dacă înţelegeţi ce spun, sau la coriandru, sau la tot ce puneţi în
suc. Sau sfeclă, morcovi, mere, orice beţi momentan. Să ştiţi că ar trebui să beţi un pahar de suc
de ţelină, 500 ml de suc de ţelină şi flora intestinală va fi mai sănătoasă ca niciodată. În prezent,
ştiu că există sute, chiar mii de oameni, care se însănătoşesc cu sfatul Spiritului şi cu suc de ţelină.
Cu 500 ml de suc de ţelină vă puteţi schimba viaţa mai mult decât cu orice alt remediu. Pentru
unii, efectele se văd chiar după o săptămână. La alţii durează câteva luni, în funcţie de gravitatea
problemei. Depinde câte antibiotice au ingerat. Depinde de agenţii patogeni din intestin, depinde
de situaţie, de activitatea peristaltică, de tot. Dar sucul de ţelină e secretul. E ceva de reţinut. E
important.
NOONAN GORES Puteţi vorbi despre zahăr, cancer şi fructe ?
31
WILLIAM:Zahărul e ceva foarte important, fiindcă nu consumăm zahăr şi carbohidraţi. Şi
avem două victime în toată povestea asta. Fructele devin victime, din cauza fricii de zahăr. Şi
cineva care nu mănâncă fructe e cealaltă victimă. Longevitatea depinde de fructele din
alimentaţie. Nu trăiţi numai cu fructe, dar includeţi câteva în alimentaţie. Nu puteţi renunţa la
fructe, deoarece conţin anumite substanţe care ne ţin pe lume mai mult timp. Vorbiţi cu oamenii
de 90-100 de ani şi vă vor povesti despre fructele de pădure din tinereţe. Vă vor spune că au
mâncat grepfrut în fiecare dimineaţă de 25-30 de ani. Vă vor spune despre portocalele pe care le
mâncau mereu, clementine. Ne menţin sănătatea şi ne aduc la linia de sosire. Fructele ajută
împotriva cancerului, conţin fitochimicale care alungă toate bolile. Nu spun că sunt un remediu,
dar luaţi o navă, puneţi câţiva bărbaţi pe ea, butoaie pline cu mâncare, inclusiv legume. După şase
luni sau un an, acea navă ajunge într-un port şi probabil toţi vor fi morţi, fiindcă n-au avut lămâi
la bord. Adevărul e că nu mâncăm fructe. O clementină de sărbători ? Căpşune într-un pandişpan
? Afine într-o brioşă ? Câţi dintre noi consumă fructe ? Nu provoacă boli. Nu stimulează afecţiuni.
Iată care e greşeala. Există zaharuri nocive.
 Există trestia de zahăr procesată, siropul de porumb, îl cunoaştem. Dar cunoaştem şi
întrebuinţările lor în torturi cu ciocolată, în deserturi, iar acel zahăr nu e bun pentru noi, să ştiţi.
Nu conţine nimic hrănitor, dar fructoza din fructe, nu e duşmanul, e o greşeală. O altă greşeală
care va afecta viitoarele generaţii. Le va face rău copiilor noştri, fie că vă place sau nu. Vă spun
adevărul. N-am spus să trăiţi cu fructe, dar nu vă temeţi de ele. Mâncaţi câteva mere pe zi, mâncaţi
câteva afine pe zi. Trebuie să încercaţi şi altceva, poate un mango, banane. Afinele sunt răspunsul
pentru salvarea generaţiilor viitoare. E fructul care ne va ţine aici mai mult timp. În fructele acelea
se află ştiinţă nedescoperită încă. Am scris despre ele în a doua carte. Am scris ce conţin. Am scris
că ne protejează creierul, toate organele, în zeci de feluri şi trebuie să-l consumăm. Avem nevoie
de fructe de pădure. În vreo cinci-zece ani de acum, vom auzi totul despre afine sălbatice. Nu cele
cultivate, cele sălbatice. Asta e tot ce vor căuta şi vor folosi toţi oamenii. Afinele sălbatice deja
schimbă viaţa anumitor pacienţi cu boli cronice. Dacă ne temem de fructe, nu vom mânca afine
sălbatice. Poate vom mânca nişte afine, sau doar nişte căpşune, dar avem nevoie de mai multe, e
important, e esenţial.
NOONAN GORES Deci cu ce diferă fructoza din fructe ?
32
WILLIAM:Fructoza din fructe, da. Deci acele zaharuri sunt legate de fitochimicale, de
antioxidanţi. Cum trăim mai mult ? Datorită antioxidanţilor. Ştiţi de ce murim ? Fiindcă oxidăm.
Aşa murim încet, oxidăm. Unii oxidează mai repede, alţii oxidează mai încet, dar dacă vrem să
trăim mai mult, dacă vă place longevitatea, sper că mâncaţi fructe, fiindcă aceste fitochimicale şi
aceşti antioxidanţi alungă moartea. De ce să-i evităm ? N-are logică şi e o greşeală care s-a
perpetuat, deoarece zaharurile sunt nocive, dar fructele sunt judecate nedrept. Şi din cauza
sistemelor de valori care nu se bazează pe date concrete, apar adevăratele victime, femeile şi
copiii. Ei vor suferi din cauza lipsei de fructe pe viitor. Fertilitatea, generaţiile viitoare, naşterile
fără probleme, nou-născuţi sănătoşi, toate se bazează pe câte fructe consumăm, poate nu azi, dar
pe viitor.
NOONAN GORES Vorbiţi-ne despre medicamente. Aţi menţionat antibioticele. De ce ne
fac rău pe termen lung ? Şi când e în regulă să le luăm ?
WILLIAM:Când e vorba de boala Lyme, antibioticele nu prea ajută.
 Există specialişti în Lyme, doctori foarte buni, care nu le mai folosesc, fiindcă după 20 de
ani de administrare, n-au ajuns prea departe. Şi afecţiunea s-a agravat. Acum folosesc plante cum
ar fi gheaţa-mâţei. Folosesc balsam de lămâie, folosesc genţiană, tot felul de plante, vitamine
diferite şi pacienţii cu Lyme se ameliorează. Antibioticele nu sunt soluţia pentru bolile cronice şi
misterioase. Avem nevoie de ele în situaţii de criză, când avem o infecţie a tractului urinar, când
lucrurile scapă de sub control în corp. Le putem folosi şi ne ajută enorm în diferite situaţii, la
momentul oportun. Dar pentru Lyme, nu. E valabil în cazul tuturor medicamentelor. Trebuie să
fim proactivi când e vorba de sănătate. Dacă avem o infecţie de tract urinar, atunci, trebuie
tratată. De regulă, e o infecţie cu streptococ. Acesta îşi face de cap în corp şi cauzează o infecţie
de tract urinar. Trebuie să avem grijă de noi şi altfel. Să ne alimentăm corect, să trăim sănătos, să
luăm suplimente, să găsim un naturopat. Să găsim un doctor bun care ne poate ajuta. Trebuie să
fim proactivi în astfel de situaţii.
NOONAN GORES Spiritul vorbeşte despre soartă sau karma ? Fiindcă unii oameni nu-şi
revin, sau fac tot ceea ce trebuie şi mor la 30 de ani.
WILLIAM:Oamenii care suferă de boli cronice sau misterioase, dacă fac tot ce trebuie să 33
facă, dacă ştiu ce trebuie să facă, vor face totul şi se vor recupera, simplu. E vorba despre
informaţie, despre aflarea adevărului. Trebuie să ştii ce să faci. Dacă ştim cauza, câştigăm
jumătate de bătălie. Simplul fapt că am aflat cauza ! Aşa cum am spus, corpul nu se autodistruge,
boala nu e vina ta, dacă afli cauza din spatele durerii şi agoniei e primul pas. Al doilea pas sunt
măsurile pe care le luăm. La cine mergem ? Ce facem ? Cum rezolvăm problema ? Dacă facem
aceste două lucruri, ne vom face bine, pur şi simplu, cu karma, fără karma, orice s-a întâmplat în
vieţile anterioare, acum zece vieţi, oricare ar fi sistemul de valori, se va vindeca. Deci aşa stau
lucrurile cu karma, dar trebuie să ne ferim şi de ea. În ziua de azi, toţi spun, vai, mi-e rău. E karma.
Merit să fiu bolnav, merit să zac la pat, merit să gândesc mai greu, merit să-mi pierd slujba, orice
ar fi. E un drum alunecos, trebuie să avem grijă. Se pot întâmpla lucruri bune, fantastic ! Dar
trebuie să avem grijă cu karma.
NOONAN GORES Ne puteţi spune cum să scăpăm de virusul Epstein-Barr ?
 WILLIAM:Sigur că da. Secretul cu Epstein-Barr e... Şi se găseşte în corpul multora dintre
noi. La un anumit moment, toţi îl vom avea în noi. Ca să scăpăm de el, trebuie să consumăm
anumite plante, anumite alimente. E foarte important să ştim ce-l înfometează. Acesta e secretul.
Momentan, doctorii îşi fac griji din cauza candidei. Nu vor să hrănească candida şi prescriu
alimentaţie restrictivă. Putem vorbi despre asta mai târziu. Acum nu vorbim despre candida.
Există persoane care se simt fantastic, plini de candida, joacă tenis, beau cocktailuri zilnic şi
candida le iese prin urechi, le iese prin ochi, e absolut peste tot, dar se simt grozav, e un adevăr.
Acum vorbim despre cum să înfometăm Epstein-Barr. Când vorbim despre Epstein-Barr şi cum
scăpăm de el, trebuie să renunţăm la anumite alimente. Un anumit aliment sunt ouăle. N-am nicio
problemă cu ouăle, dar hrănesc virusul Epstein-Barr şi rămâne activ în corp timp de zeci de ani.
Când avem o boală cronică, trebuie să scăpăm de ouă. Ca să scăpăm de Epstein-Barr trebuie să
scăpăm de alimente precum ouăle, lactatele, produse care-l hrănesc. Porumbul îl hrăneşte. Uleiul
de rapiţă îl hrăneşte bine, asta e altă problemă. Dacă mâncaţi prea multă carne de pui, reduceţi.
Trebuie să avem grijă cu ea, dar puteţi mânca dacă doriţi. E valabil şi pentru alte proteine de
origine animală, fără cele mari. Reduceţi consumul de lactate, de ouă, de carne de pui, fiindcă au
legătură cu oul, deşi sunt puţin diferite. Trebuie să reduceţi consumul. Trebuie să reduceţi 34
consumul de gluten din grâu. Acum, în medicina naturistă toţi vor să dea nume regimurilor
alimentare, să-i spunem acestui regim, regim pentru bolile autoimune sau pentru orice altceva,
dar toate nu conţin gluten. Şi nimeni nu ştie de ce are un efect atât de mare. Cred că alimentele
cauzează inflamaţia, asta vă spuneam. Sunt mulţi oameni care mănâncă cereale fără a avea
inflamaţii. Chiar şi la 60-70 de ani şi n-au nicio problemă. Glutenul din grâu, glutenul în general nu
cauzează inflamaţii, ci hrăneşte virusul Epstein-Barr, iar acesta cauzează inflamaţia. În medicina
naturistă, încă e loc de îmbunătăţiri, trebuie să conştientizăm că alimentele hrănesc patogenii.
Cum scăpăm de Epstein-Barr ? Renunţăm la alimentele care îl hrănesc, în primul rând, apoi,
trebuie să-l ucidem, să-l vânăm. În prezent, există o deficienţă de zinc, Kelly şi tu o ai.
NOONAN GORES - Bine. –
 WILLIAM:Asta e una din problemele tale. Deficienţa de zinc face ravagii. Toţi ne
confruntăm cu un aspect al ei, al tău e mai vizibil. Spiritul mi-a spus că e mai bine, a fost mai rău
înainte, acum câţiva ani, dar e mai bine acum. Dar faptul că nu ai zinc în corp poate fi un factor
declanşator. Dacă nu ai zinc în corp, nu te poţi apăra de patogeni. Fie că sunt bacterii, virusuri.
Acesta e un exemplu a aceea ce trebuie să facem. Puteţi scăpa de Epstein-Barr şi poate rămâne
latent în noi, dar trebuie să rămână acolo. Nu trebuie să dispară de tot, ci să ne simţim mai bine,
vindecaţi dar trebuie să rămână acolo în cazul în care contractăm altul. Contractezi o tulpină, şi
corpul o va elimina, fiindcă a mai rămas puţin din celălalt. - Avem nevoie de el.
NOONAN GORES – Produce anticorpi.
WILLIAM:Oricine luptă cu o boală cronică, reumatism, Lyme, Lyme neurologic, scleroză
multiplă, ALS, migrene, fibromialgie, probabil am mai zis-o o dată, sau chiar şi lupus, sau orice,
trebuie să ne hrănim cu vitamina B12. Acesta e celălalt răspuns. Spiritul îmi spune ce apare în
natură ca să ajut oamenii să se vindece. Cum putem schimba totul ? Trebuie să consumaţi un
anumit tip de B12 pentru bolile cronice numit adenozilcobalamină. Există şi metilcobalamină.
Când mergeţi la medic şi vă prescrie vitamina B12, probabil e metilcobalamină. Aceasta e cea mai 35
folosită. Nu rezolvă problemele neurologice ale oamenilor. Datorită Spiritului i-am convins pe
doctori să-şi ajute pacienţii să se vindece şi le-am spus că adenozilcobalamina în combinaţie cu
metilcobalamina ajută la reabilitarea sistemului nervos şi vindecă. Îi scapă pe oameni de SM şi de
o grămadă de boli. Şi e chiar aici ! Asiguraţi-vă că primiţi tipul bun de vitamina B12. Mâncaţi fructe
de pădure. Trebuie să fie congelate. Afinele sălbatice congelate vindecă problemele neurologice,
scot metalele grele din creier. Luaţi suplimente de zinc. Vorbiţi cu doctorul şi întrebaţi de cât zinc
aveţi nevoie, sau cum să asimilaţi zincul potrivit. Deci aveţi nevoie de asta, eliminaţi alimentele
care nu vă ajută. Nu trebuie să eliminaţi totul şi să continuaţi.
NOONAN GORES În timpul interviului, Spiritul v-a şoptit răspunsuri ?
WILLIAM: Sigur că da, îl ascult. Trebuie să ascult, n-am de ales. Spiritul vrea să discute
despre probiotice şi am evitat subiectul, dar n-am încotro.
 Acum, cultura noastră e interesată de probiotice. Şi suntem fermi convinşi că avem nevoie
de microorganisme benefice florei intestinale. Există microorganismele transmise de sol, dar nu
sunt microorganisme la fel de puternice. Se găsesc pe varza de frunze când creşte în grădină.
Trebuie să le consumăm uneori. Dacă mergeţi la piaţă şi vedeţi varză de frunze sau ceapă verde,
sau usturoi verde, sunt pline de microorganisme mai puternice decât cele transmise din sol. Sunt
mai puternice decât orice probiotic. Au un efect benefic. Vă explic şi de ce. Aceste biotice care se
găsesc pe spanacul şi roşiile din grădină sau de la piaţă, după ce au fost culese şi spălate. Nu
vorbesc despre murdărie pe legume. Putem clăti murdăria, fiindcă murdăria conţine
microorganismele din sol care nu sunt atât de eficiente ca cele biotice. Când culegem roşia
proaspătă sau un măr din livadă, sunt acoperite cu o peliculă plină de milioane de biotice care
ajung în ileu, în intestinul gros şi ne vindecă. Asta ne protejează în timp, faptul că am mâncat o
afină cu puţină peliculă pe ea. Dacă n-aţi făcut asta, atunci, nu e bine, fiindcă pot avea probleme
cu stomacul. Fiţi atenţi la acest detaliu, vă poate schimba viaţa. Creează B12 în ileu şi reface flora
intestinală. Deci bioticele, şi ştiinţa nu ştie nimic despre ele, n-am ajuns acolo încă, iar peste zece
ani, încă ne vom juca cu microorganismele transmise prin sol, despre asta vom vorbi, apoi, vom
ajunge la biotice. Poate peste zece sau 15 ani, poate mai devreme datorită mie. Cam aşa 36
schimbăm flora intestinală şi ne vindecăm.
NOONAN GORES Vorbiţi despre homeopatie, despre transmiterea din generaţie în
generaţie. Unii oameni spun că e genetică, dar oare aşa să fie ?
WILLIAM: Mi-ar plăcea să vorbesc despre asta. Una dintre cele mai mari greşeli ale tuturor
timpurilor e genetica. Dăm vina pe gene pentru boală, mai ales când vorbim despre sensibilităţi
ereditare. Dacă mercurul transmis din generaţie în generaţie e o problemă şi prezintă aceleaşi
simptome ca strămoşii lui, credem că e vorba de genetică, dar nu e aşa. E o sensibilitate ereditară.
Dacă ai deficienţă de zinc şi faci un copil, acel copil va avea o deficienţă de zinc şi mai mare. Cam
aşa merg lucrurile. Dacă avem carenţă de B12 şi facem un copil, va avea şi el problema, nu e o
genă, deşi le învinuim pentru asta. Există mutaţia MTHFR a genelor care e foarte în vogă. De fapt,
e o problemă de metilare, dar nu e o problemă genetică şi vom realiza asta. Dăm vina pe gene
pentru multe, dar e o mare greşeală să spunem că avem gene proaste. Ce urmează după aceea ?
 Nu ne putem repara genele. Putem doar să medităm cu genele noastre. Putem încerca,
dar dacă credem că avem o genă bolnavă, ne vom pierde în acest detaliu. Trebuie să fii un anumit
tip de persoană să-ţi vindeci genele prin meditaţie, dar, chiar şi atunci, te gândeşti măcar puţin că
ai gene proaste. Există o parte a creierului uman care mereu va crede asta, mereu ne va da
târcoale şi ne va face rău. Bolile cronice nu ţin de gene, ci de motive adevărate, reale. Acestea
cauzează boala cronică, iar noi credem în gene. Diferenţe ereditare, iar acestea sunt cu totul
altceva. Avem gene în corp, aceeaşi culoare a părului ca strămoşul tău, ca mama, ca tata sau ca
bunicul... Asta înseamnă gene. Dar bolile cronice sunt diferite. Poate suntem sensibili ca mama
sau ca bunica, asta e o trăsătură ereditară care e acolo datorită altor lucruri din corp, dar genele
rămân intacte, sunt tefere. Nu putem crede asta.
NOONAN GORES O temă foarte importantă printre experţi este epigenetica şi cum
meditaţia poate alunga boala şi genele pot deveni gene imunostimulatoare.
WILLIAM:Sunt de acord cu ideea. Cu meditaţie, un stil de viaţă sănătos, reducerea stresului
şi alimente bune, putem stimula genele care ne pot ajuta să ne vindecăm. E adevărat, se întâmplă
şi putem închide gene care au fost activate de alte probleme, dar trebuie să muncim enorm 37
pentru această abilitate, iar mintea umană nu funcţionează aşa întotdeauna. Nu putem fi yogini
cu toţii sau guru cu toţii, stând pe un vârf de munte. Putem încerca, dar dacă credem că avem
gene rele, acesta va fi obstacolul nostru întotdeauna, când începem bătălia. Trebuie să ne dăm
seama că meditaţia ne schimbă vieţile în aşa fel şi consolidează sistemul imunitar şi sănătatea şi
exact asta se întâmplă. Când luăm medicamentele, când avem grijă de noi, când facem astfel de
lucruri, când mâncăm sănătos, sistemul imunitar se întăreşte şi joacă un rol important în sănătate,
Şi da, anumite gene ne dictează sănătatea, dar nu sunt gene mutate, nu sunt gene cu leziuni. Nu
sunt gene rele care trebuie îndepărtate, care trebuie alungate, fiindcă ne trag în jos, într-o vizuină
în care n-avem ce căuta.
NOONAN GORES Ni se spune că 2% din boli au la bază o mutaţie genetică ?
WILLIAM: E nevoie de ceva pentru o mutaţie genetică. Dacă am moştenit mercur de acum
500 de ani, DTT de acum trei generaţii, da, sigur că apar problemele, dar să nu dăm vina pe gene.
 Genetica se dezvoltă abia acum, fiindcă, din nou, nu prea ştim care sunt efectele virusului
Epstein-Barr. Nu ştim cât ne afectează, nu ştim ce face herpesul zoster. Zosterul cauzează
neuropatiile, spre exemplu neuropatie a picioarelor. Nervul sciatic se inflamează din cauza
zosterului. Nu ştim aceste lucruri, n-am descoperit totul. Endocardita e cauzată de HAB6 şi vom
afla asta peste mult timp. Medicina mai are mult până să ajungă acolo. Aşadar, să perfecţionăm
teoria genelor, fiindcă există. Da, dacă suntem stresaţi şi avem greutăţi, putem slăbi sistemul
imunitar, iar genele pot slăbi şi ele. Dar slăbirea genelor e altceva faţă de o mutaţie genetică sau
o genă lezată şi inutilă. Indiferent în ce credem, indiferent ce s-a întâmplat, indiferent de regimul
alimentar în care credem, indiferent ce am ales să facem, fiindcă ne simţim bine. Însă nu uitaţi că,
în prezent, tot nu ştim ce se întâmplă cu mâncarea care ajunge în stomac. Nu ştim cum
funcţionează. Nu ştim ce-i cu enzimele, ce-i cu digestia, cu asimilarea, cu descompunerea
mâncării. Dar ştiinţa va descoperi asta abia peste 100 de ani. Trebuie să înţelegem asta, fiindcă e
un miracol şi ştiinţa nu poate măsura miracolele. E imposibil. Digestia alimentelor e un miracol de
la Dumnezeu. Şi e un miracol de care nu ne putem atinge. Când ne hrănim nu ştim cu exactitate
ce se întâmplă, şi vom afla peste multă vreme. Indiferent de ceea ce credeţi, aveţi grijă cât de
departe mergeţi şi ce vreţi să faceţi. Încercaţi lucruri diferite, nu vă temeţi de fructe. Vorbiţi cu 38
doctorul dv. despre noua vitamină B12. Nu vă temeţi să încercaţi. Simţiţi compasiune pentru voi
înşivă, găsiţi compasiunea pentru voi înşivă prin procesul de vindecare. Nu credeţi în greşeli de
genul "organismul se autodistruge". Să nu credeţi că aveţi gene bolnave. Să nu acceptaţi aceste
lucruri. Conştientizaţi că ne putem vindeca, asimilăm informaţia asta care ne face mai puternici,
mergem înainte şi ne vindecăm. Nu uitaţi că organismul nostru funcţionează pentru noi, se
vindecă şi angrenează totul, chiar dacă nu ne dăm seama. Dacă suferiţi timp de 20 de ani, de zece
ani, sau chiar şi după un an şi v-aţi pierdut drumul şi aveţi nevoie de ajutor, corpul se află alături
de voi. Nu vă dezamăgeşte nici măcar când credeţi că ar putea. N-o face, vă însoţeşte, vă ajută să
ajungeţi acolo. Mişcaţi-vă în continuare, nu vă opriţi. Nu v-aţi îmbolnăvit singuri, n-aţi atras voi
nesiguranţa. Corpul vă iubeşte necondiţionat şi nu vă va dezamăgi. Da?i dovadă de răbdare, de
compasiune, trăiţi fiecare zi pe rând. Veţi ajunge la vindecare, indiferent de cât timp sunteţi
bolnavi, vă veţi vindeca întotdeauna, nu uitaţi.
 Bernie Siegel, Medic, este chirurg pediatru/generalist care este implicat
în umanizarea îngrijirii medicale si educației medicale. In 1978 a
elaborat Pacienții Excepționali cu Cancer (ECap), o formă specifică a
terapiei individuale și de grup. Este autorul lucrării Dragoste,
Medicament & Miracole; Pace, Dragoste & Vindecare; Cum să trăiești
între vizitele la birou; Rețete pentru viată; Ajuta-mă să te vindec (
împreună cu Yosaif August). Bernie și soția lui Bobbie trăiesc in
Connecticut și au 5 copii si 8 nepoți. Bernie îmbrățișează filozofia vieții
și morții care stă la baza chestiunilor spirituale și etice cu care societatea și sistemul medical se
confruntă azi.

Ce veți învăța în această lecție:

· De ce durerile din copilărie nesoluționate te pot face mai predispus la boli.
· De ce boala nu este o pedeapsă. 39
· Cum simptomele dvs. actuale sunt indicii ale altor probleme care necesită atenție.
· Diferența de percepție care ajută oamenii să supraviețuiască cancerului.
· Cum să găsești un motiv suficient de bun pentru pentru a împiedica pe cineva să moară.

Aplicație în viața ta:

Dacă aveți dureri, descrieți-vă simptomele. Vedeți o legătură între aceste simptome și
circumstanțele de viață actuale?

______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
__________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
________________________________

TRANSCRIERE
NOONAN GORES: Voiaţi să discutăm despre vină, ruşine şi teamă.
- Vină, ruşine şi blamare.
NOONAN GORES: - Exact, mă scuzaţi.
SIEGEL: Îmi amintesc de o femeie care avea cancer şi a spus: "Cuvintele mamei mă
consumau şi poate aşa m-am îmbolnăvit de cancer." Când m-am întâlnit cu ea, purta un costum
roşu care mi-a dat dureri de cap. Şi nu înţelegeam cum de soţul ei a lăsat-o să iasă din casă aşa.
Mi-a dat o scrisoare după curs, fiindcă stătea pe rândul din faţă. Mi-a spus că mama ei o îmbrăca
doar în haine închise la culoare, îi spunea că e o ratată şi o făcea de râs. Apoi, scria că i-am permis 40
să fie ea însăşi. Când am început să vorbim i-am spus că nu avea nevoie de permisiunea mea. Vom
vorbi şi despre regulile impuse de părinţii ei. Mi-a scris că şi-a cumpărat o rochie roşie şi pantofi
roşii cu toc. Atunci, am iertat-o. Locuieşte în apropiere de Allentown, Pennsylvania. Am ţinut un
curs acolo recent şi ştiam că va fi în public. Am rugat-o să se ridice. Era îmbrăcată în roşu. Le-am
atras atenţia oamenilor. Până la şase ani, practic, eşti hipnotizat. Ceea ce-ţi spun părinţii tăi are
un impact uriaş asupra ta. Psihologul Alice Miller spune că copilăria noastră e stocată în corp. Şi
continuă ideea spunând că într-o zi, corpul va cere nota de plată. Cu alte cuvinte, dacă nu
răspundem... Un psihiatru, i-am uitat numele, de la Johns Hopkins, acum mulţi ani a făcut un
studiu de caz cu studenţii. Desenaţi un autoportret. Completaţi profilul personalităţii. S-a uitat la
ele după câţiva ani şi a spus că îşi putea da seama de ce boală vor suferi. Şi nu credea în chestiile
astea. Am fost uimit. Deci vedeţi şi voi... Dar dacă creştem gândind că suntem eşecuri, facem
numai greşeli şi Siegel vine şi spune, alăturaţi-vă grupului, desenaţi un autoportret, citiţi o carte.
 Am văzut imagini care erau desenate de copiii lor, fiindcă ei nu erau buni la desen.
Cucoană, încerc să te vindec de cancer şi tu-ţi faci griji pentru un desen. Sau... N-am timp să
desenez, sau dacă intru în grup şi nu mă vindec, iar am eşuat. Mi-a părut rău să văd asta. Aşa cum
am spus şi tot scriu despre asta şi vorbesc despre asta, creşterea copilului e vitală. Dacă un copil
creşte cu iubire şi respect pentru viaţă, e tot ce au nevoie. A apărut un studiu recent făcut pe
sugarii... ... cu mame dependente de droguri. Dacă părinţii aveau voie să rămână cu copiii lor,
aceştia se recuperau într-o săptămână sau două, faţă de cinci-şase săptămâni dacă erau trataţi la
terapie intensivă. O altă parte a unui articol pe care l-am scris... La începutul secolului XIX,
orfelinatele aveau 100% mortalitate. Nu atingeţi copiii, vor fi infectaţi. Tocmai asta îi omoară. E
vorba de legătura minte-corp. Ce se întâmplă cu sistemul imunitar când nimeni nu ne atinge ?
Când nu există râs, bucurie, iubire. Asta se întâmplă cu actorii. Citeşte pamfletul ăsta. Sistemul
imunitar se întăreşte, iar hormonii se stres dispar. Citeşte tragedia asta, el îi omoară soţul, îl
confruntă. Sistemul imunitar slăbeşte, stresul creşte. Practic, supravieţuitorii nu sunt deprimaţi
fiindcă sunt deprimaţi, ci folosesc această stare. Joseph Campbell spunea: "Dacă înduri iadul pe
pământ, întreabă-te ce ai învăţat din asta." Tocmai ăsta e secretul. Nu vă place cum vă simţiţi. Ce
trebuie să schimbaţi în viaţă ? Mereu îi întreb pe oameni cum e să te confrunţi cu aceste probleme 41
? Se întâmplă două lucruri. Rareori se întreabă ce încerc să-i pun să facă. Am învăţat ceva din asta,
mi-a fost de ajutor, m-am trezit la realitate, e un nou început. Fiindcă au întrebat ce trebuie să
schimbe în viaţa lor. Iată şi un exemplu. O doamnă era pe punctul de a se interna cu mari dureri
de cap, folosise cuvântul presiune. Am întrebat-o ce presiune simte în viaţa ei. Nu era pacienta
mea, dar o ajutam, fiindcă eram în cabinetul altui doctor, iar ea aştepta să fie dusă la spital. Dacă
ar fi fost pacienta mea, aş fi întrebat-o unde simte presiune în viaţă ? I-am spus să scăpăm de
presiunea din viaţa ei. Am plecat şi asistenta a venit la mine după 15 minute şi mi-a spus că pleacă
acasă, n-o mai doare capul, e căsnicia ei. O altă femeie a spus eşecul. Ţipa la doctorul ei că a urâţit-
o când a operat-o de cancer. Mi-a spus că aspectul nu contează, dacă pot să vorbesc cu ea. Mulţi
doctori ştiau că, deşi par nebun, le pot fi de ajutor. Iar ea a folosit cuvântul eşec. Am întrebat-o
unde a eşuat în viaţă. Mi-a spus că părinţii ei se sinuciseseră când era mică. Credea că e din cauza
ei. Era o doamnă care se izolase, fiindcă fusese rănită. Dar discuţia noastră i-a schimbat viaţa. Am
învăţat să privesc prin ce trec şi ce altceva din viaţa lor dă acea stare negativă. Ce îi goleşte de
energie, ce îi face confuzi ?
 E minunat când găsesc şi lucruri pozitive. Toate aceste cărţi care se scriu şi au fost deja
scrise. Mă înnebunesc. Toţi vor să le analizez cartea. Da, e o carte minunată, dar ştii că a fost scrisă
deja de 500 de ori ? Fiindcă oamenii trec printr-o tragedie şi se trezesc la realitate. Cel mai
important e să privim în retrospectivă: religie, creştere, profesori. Toate figurile autoritare din
viaţă te pot ajuta să creşti. Un adolescent sinucigaş mi-a spus că eu sunt TA-ul lui. L-am întrebat
ce înseamnă. Mi-a spus: "Tatăl ales". De aceea, le spun multora: dacă vrei un tată, sunt aici. Şi
există oameni care trăiesc azi, fiindcă le-am spus asta. Am primit un e-mail de la una dintre ei,
care are din nou probleme. Mi-a trimis mesaj... De fapt, mi-a lăsat un mesaj pe robotul telefonic.
Voia numărul lui Jack Kevorkian ca să-i pună capăt zilelor. Avea o tumoră pe creier, abuz sexual,
dar i-am spus că o iubesc şi e copilul lui Dumnezeu. Mi-a trimis fotografii şi am înţeles câte ceva
despre viaţa ei. Avea multe pete pe faţă. De atâtea ori fusese abuzată. O scorbură în copac. Acelea
sunt vârstele. Cu alte cuvinte, dacă acel copac era vârsta ei, ţi-ai fi dat seama când s-a întâmplat
asta. Mi-a spus că-s un nimeni, din cauza unor comentarii la adresa fotografiilor. Dar acum trăieşte
sănătoasă, fiindcă cineva o iubeşte şi ţine la ea. Am văzut asta şi în birou. Doctorilor nu li se spune
asta. Vine cineva... Opusul iubirii e indiferenţa, respingerea şi abuzul. Dacă mergi la doctor dar nu
faci nimic din ce ţi se spune ? Atunci, nu mai eşti bine primit acolo. "Asta mi-au spus şi părinţii 42
mei." O doamnă fumează sub semnul cu "fumatul interzis". Ce fac ? Râd cât pot de tare. Nu
înţelege de ce râd. I-am spus că e evident că vrea atenţie şi am poftit-o în cabinet. Şi am învăţat
să-i invit la o consultaţie mai târziu. Chiar şi peste câteva luni. Au început să aibă grijă de ei, fiindcă
au realizat că ţin la ei şi probabil valorează ceva. Vă pot spune zeci de poveşti despre profesori.
Dar vă spun doar povestea unuia. O femeie a scris o carte despre ea numită "Mov", fiindcă în clasa
întâi a făcut un desen şi învăţătoarea a ţipat la ea. Cortul nu poate fi mov. E o culoare pentru
morţi. Când a fost rugată să deseneze în clasa a doua, a lăsat foaia goală. Ce i-a spus învăţătoarea
? Căderea zăpezii, ce alb şi ce frumos şi curat ! I-a dat o nouă viaţă. E una din descoperirile mele.
Când începi o viaţă nouă, corpul nostru primeşte un mesaj în timp real. Dacă eşti înconjurat de
iubire şi te bucuri de zi, corpul tău te va ţine sănătos. Dacă te trezeşti trist, corpul tău te ajută să
mori. Atunci, nu vei mai fi măcinat de probleme. Chiar nu e greu să mori. Mi-e greu să nu vă dau
exemple. O femeie din Florida se afla în moarte cerebrală. I-am uitat numele. Le uit uşor. Am
memorie vizuală. Dar... Schiavo, aşa o chema. Soţul voia să oprească alimentaţia.
 Era în moarte cerebrală, era hrănită prin tuburi. I-au spus că o omoară. Am primit un apel
telefonic: "Sunt doctor, mama e în moarte cerebrală de doi ani. Cei de la ospiciu nu o acceptă
dacă refuzăm să o mai hrănim. Ne-au spus că o omorâm." Le-am spus să treacă pe la mine, fiindcă
opresc eu alimentaţia. Când o duceţi acolo, n-o să mai aibă tubul. Avocatul n-a fost de acord,
fiindcă credea că o ucidem. M-au sunat din nou şi le-am spus s-o aducă la spital, fiindcă o internez
şi ne ocupăm de ea. Am internat-o. Am mers să o văd şi familia se afla la ea în salon. Le-am spus
să-i spună mamei că poate să renunţe, că dragostea ei îi va însoţi pretutindeni. "Nu putem..."
Plângeau toţi. M-am aşezat lângă ea şi i-am spus: "Vezi, familia ta e aici, te iubeşte." Iubirea ta va
rămâne cu ei. Dacă ţi-a sosit vremea, iubirea ta îi va însoţi mereu. După 15 minute, a murit. Nu e
greu deloc. În familia noastră, părinţii soţiei mele au trăit peste 90 de ani, la fel şi părinţii mei. Şi
nu le-a fost greu să moară. Nu-şi făceau griji că ginerele lor îi ajută pe oameni să se vindece şi nu...
Au spus că sunt obosiţi. Tata a spus: "Trebuie să plec de aici." Se săturase de corpul lui şi a murit
râzând, literalmente. Părea atât de sănătos încât credeam că nu va mai muri, fiindcă mama îi
spunea poveşti. Şi asta m-a schimbat. Mi s-au întâmplat atâtea lucruri mistice, încât e incredibil.
În dimineaţa când ştiam că va muri, am mers la alergat, înainte să merg la spital. Am auzit o voce
care m-a întrebat cum s-au cunoscut părinţii mei. Nu ştiam. Vocea mi-a cerut s-o întreb pe mama 43
când ajungeam la spital. Asta a schimbat întreaga zi. Am intrat, vocea mă foloseşte. Nu decid să
spun asta... Mama şi tata erau în salon. Îi îmbrăţişez, curg câteva lacrimi. Îi iubesc. Cum v-aţi
cunoscut ? La finalul poveştii, mama începuse să spună că tatăl meu a pierdut un pariu şi a trebuit
să mă scoată în oraş. De atunci înainte, nu ştiu de ce, dar au rămas împreună. De aceea râdea
toată lumea din cameră. Şi copiii erau acolo, strănepoţii erau acolo, nimănui nu-i era teamă. Toată
lumea se teme de moarte. Cum e ? Deci aşa arată moartea ? E foarte frumoasă. Am învăţat şi
asta. Să revenim la vină, ruşine, blamare. Totul e o problemă. Când mori la spital ? La miez de
noapte. Familia nu e acolo să te facă să te simţi vinovat. Eşti un ratat, ai pierdut lupta, ai dat greş.
Nu e vorba despre asta. Şi doctorul nu e acolo să te oprească. Un doctor a scris un articol, "Nu pe
tura mea". La terapie intensivă sunt ture de opt ore.. Ce îşi spun toţi ? Nu pe tura mea, despre un
anumit pacient. Apoi realizezi, ce-i facem săracului om ? E la terapie intensivă. Nu mai trăieşte,
dacă înţelegeţi. Şi noi ne dăm mari că putem să-i amânăm moartea cu opt ore. Învăţăm şi asta.
Maica Teresa a spus asta foarte frumos. Nu particip la o demonstraţie antirăzboi, dar vin la una
pentru pace.
 Îi ajut pe oameni să-şi vindece vieţile şi apar şi beneficiile fizice. Un pacient mi-a spus că
vrea să ştie cum să trăiască între vizite şi m-am simţit util. Pot să-i ajut pe oameni să trăiască. Nu
pot vindeca toate bolile, dar îi pot ajuta să trăiască. Dacă-i ajutăm să trăiască, nu mor când le vine
rândul. E un produs secundar, dar nu asta era intenţia. Mă gândeam la ceva mai devreme şi era
la fel de important. Într-un articol, Billy Graham a fost întrebat de cineva dacă Dumnezeu i-a trimis
cancerul. Nu sunt cel mai rău om din lume, dar nici cel mai bun. Şi nu-mi venea să cred ce i-a
răspuns. Nu neapărat. Nu înţelegeam ce voia să spună. Dacă cineva întreabă: "Dumnezeu vrea să
fac cancer?" Aş spune nu, cum adică nu neapărat ? Nu mi-a plăcut cum a spus că, uneori,
Dumnezeu te readuce la viaţă prin asta. Câştigi la loterie, totul e minunat, nu eşti o persoană
religioasă şi te îmbolnăveşti de cancer. O să cer ajutorul lui Dumnezeu. E diferit faţă de un pacient
care spune că a fost deşteptarea lui. Am citit şi m-am gândit cum poţi spune asta oamenilor ?
Comentariul meu pentru Billy Graham e că ieşi din biserică şi urci în maşină. Nu-mi găsesc cheile.
Dumnezeu vrea să mergi pe jos. Dacă spune: "Nu fi ridicol ! Probabil le-am lăsat pe birou." Dacă
cineva îşi pierde sănătatea, de ce să nu-i ajutăm s-o recupereze ? Asta a spus Maimonide acum
câteva sute de ani. Boala înseamnă pierderea sănătăţii. Biblia spune să returnăm vecinului ceea
ce a pierdut, dacă găsim acel lucru. Nu văd lucrurile ca pe o pedeapsă. Acum 900 de ani a spus că 44
dacă oamenii... Şi e de actualitate chiar şi azi. Dacă oamenii ar avea grijă unii de alţii cum au grijă
de animalele lor, n-ar mai fi atât de bolnavi. Iată o întrebare pentru voi. E o poveste din "Cat Fancy
Magazine". O doamnă şi soţul ei au nouă pisici şi sunt fumători. Una dintre pisici face cancer
pulmonar şi moare. Celelalte au probleme respiratorii. Ce aţi face în locul lor ? Mulţi spun că s-ar
lăsa de fumat. Conform "Cat Fancy Magazine", e răspunsul greşit. Ultimul paragraf m-a dat pe
spate: "Doug şi cu mine fumăm în curte. Nu ne mai omorâm pisicile. Ne iubim pisicile mai mult
decât comoditatea de a fuma în casă. Nu ne mai omorâm pisicile. Sper că şi voi faceţi la fel." Am
scris revistei: deci e în regulă să te omori cu bună ştiinţă ? N-au publicat răspunsul meu, dar e de
necrezut. Trebuie să învăţăm să ne iubim, dar e foarte greu dacă suntem crescuţi cu indiferenţă,
respingere şi abuz. Un băiat care m-a marcat voia să se sinucidă. Fusese abuzat sexual şi avea
SIDA, iar eu îl ajutam acum mulţi ani. Într-o zi m-a sunat: "Dr. Siegel ?" L-am întrebat ce e. "O să
mă sinucid." "O să sar în faţa trenului." I-am spus că sunt din New York şi am prieteni mafioţi.
Facem rost de un pistol şi-i omorâm părinţii. Nu glumesc când le spun asta pacienţilor.
 Mi-a răspuns că nu vrea să fie ca ei niciodată. Asta m-a mişcat. Partea bună e că trenul n-
a apărut, aşa că a sunat la linia pentru prevenirea sinuciderilor, acel număr cu 800 şi au venit şi l-
au salvat. Nu e o coincidenţă faptul că trenul nu a venit, la cât de bun era. Astfel, mi-am adus
aminte de un alt lucru important. V-am spus că, în calitate de doctor, nu mi-am manifestat
sentimentele. De ce m-am ras pe cap ? Sunt îmbrăcat din cap până-l picioare, cu mască, cu
costum, la chirurgie. Apoi, m-am ras pe cap şi copiilor mei le era ruşine cu mine. Pe atunci, băieţii
purtau plete până la umeri. Slavă Domnului că Yung explică totul. Citeam scrierile lui şi în cazul
unuia din mituri, capul eroului era ras. E ceea ce fac călugării se numeşte tonsură. Şi e un act
spiritual. Când am citit asta, am simţit că am scăpat de o povară. Că trebuia să mă tund ca să fiu
o persoană mai bună. Şi dacă îţi razi părul, toţi te cred puţin ţăcănit. Atunci, încep să-ţi spună tot
ceea ce-i frământă. Oamenii veneau la spital doar ca să discute cu mine. La început, nu-mi venea
să cred. Apoi, mi-am dat seama că ştiau că pot vorbi cu mine. Mi s-a întâmplat în "Stop and Shop"
şi le spun psihologilor să facă asta, chiar şi medicilor, să-şi pună un bandaj pe ochi când vin la
muncă. Atunci, oamenii văd că suferi şi îţi vorbesc ca niciodată. Cineva m-a bătut pe spate în "Stop
and Shop". Era o doamnă cu un bandaj pe ochi şi mi-a spus că sunt singura persoană din magazin
care n-a întrebat-o ce a păţit. În interiorul meu, se ascunde un copil. Reacţia mea a fost să-i spun 45
că ştiu ce a păţit. - Serios ? - Da. Şi eu am o soţie abuzivă. Şi nu ştia ce să-mi spună, dar asta m-a
impresionat. Toţi vorbesc cu ea despre problemă, fiindcă e vizibilă. Eu întotdeauna merg la
magazin în scopuri terapeutice, ca să interacţionez cu oamenii, fiindcă toţi avem probleme. Dacă
nu putem vedea asta, nu înseamnă că nu avem vreo boală... ... şi comunicăm. S-a mai întâmplat
ceva mistic în timpul unei imaginări ghidate. Crezusem că am înnebunit. Trăiesc conform
experienţelor mele, nu conform convingerilor. Nu las convingerile să mă oprească. Dacă se
întâmplă ceva şi funcţionează, e adevărat. Nu pot explica asta. Pot vorbi cu Einstein, fiindcă
cunoaşte misterul vieţii. Totul e o minune. Nu ştim cum se întâmplă totul. E mai uşor să vorbesc
cu fizicienii şi astronomii, decât cu alţi doctori. În timp ce meditam, am cunoscut un bărbat pe
nume George şi era îmbrăcat într-un halat, avea barbă şi o şapcă pe cap. Îl căutam pe Iisus sau pe
Moise şi a apărut George. Nu credeam în asta, dar mi-am închis ochii, fiindcă doctorul care
conducea programul s-a uitat la mine. Şi nu voiam să ştie că nu vreau să particip, dar au apărut
toate viziunile astea. De două ori, după un curs la un centru spiritual. Ambele au apărut la Mercy
Center.
 Prima, în timpul unei prelegeri, a doua, la o înmormântare. Oamenii mi-au spus că un
bărbat stă în faţa mea. Am desenat ceva pentru tine. Sunt George. Aşa mi-a spus că-l cheamă. A
doua a fost la o înmormântare creştină şi am fost întrebat dacă-s evreu, fiindcă am vorbit la
înmormântare, şi m-am gândit că prietena mea e confuză. Mi-a spus că nu e confuză. Lângă mine
stă un rabin. Era tot George. Apoi, m-am dus la magazin şi îmi făceam cumpărăturile şi o femeie
zice: "Bună, dr. Siegel." I-am spus să nu mă dea de gol. Nu voiam ca oamenii să ştie că mă port
ciudat. I-am zis să-mi spună altfel. Şi mi-a spus "George", uite-aşa. I-am spus că trebuie să-i spun
povestea. Ştiu că astea se numesc coincidenţe, dar cum apar ? Asta m-a convins să cred. Şi am
avut vise despre trecut, prezent şi viitor. Când am început să am simptome, ca sângele în urină,
colegii mei erau îngrijoraţi, voiau să-mi fac un control. Eram atât de ocupat, încât n-aveam timp
de doctori. Atunci, am avut un vis. Eram la un grup de sprijin pentru bolnavii de cancer şi am spus:
"Prezentaţi-vă". Toţi şi-au spus problema. Au ajuns la mine şi am vrut să vorbesc, dar mi-au spus
că n-am cancer. Ştiu ce îmi spunea acel vis. Că sângele din urină n-avea legătură cu cancerul. Şi
era adevărat. Era o simplă infecţie. N-am cunoscut niciun doctor care spune că Jung a interpretat
un vis şi a diagnosticat o tumoră. A fost doar un vis. La baza creierului se află corpii mamilari, două
boabe de mazăre. Bărbatul ăsta vorbea despre un lichid lăptos, şi exista o obstrucţie. Pe scurt, 46
Jung a diagnosticat o tumoră la baza creierului în lichidul cefalorahidian şi avea perfectă dreptate.
Aşa că am început să vorbesc cu pacienţii. O astfel de discuţie e relatată în cartea mea, "Cartea
Minunilor". O femeie se culcă. Apare o femeie cu pielea neagră care-i spune că are un nodul la
sân care trebuie evaluat. S-a trezit, s-a pipăit şi a simţit ceva. Se duce la spital. Îi spun că are cancer
şi că doctorul care o va îngriji vine peste câteva minute. Cine credeţi că intră în cameră ? Un doctor
din India, o femeie cu pielea neagră. Femeia din visul ei era doctorul. Oamenii trebuie să se simtă
în siguranţă spunând aceste lucruri. Lucrurile s-au schimbat faţă de acum 30-40 de ani, când
pacienţii îmi spuneau anumite lucruri pe şoptite. Şi chiar şi credinţa. Am vorbit despre religie mai
devreme. Poate fi o problemă, dacă Dumnezeu te pedepseşte. Haideţi să vă spun ceva ca să
înţelegeţi. La începutul secolului XIX, acest papă umanizează catolicismul. Papa Leon al XII-lea a
spus dacă vă vaccinaţi împotriva vărsatului de vânt, nu mai sunteţi copiii Domnului şi nu veţi
merge în Rai, fiindcă Dumnezeu alege cine se îmbolnăveşte şi cine nu. Gândiţi-vă la vină. Vreţi să
vă salvaţi copilul, dar nu veţi mai ajunge în Rai. E bizar şi ciudat.
 Am avut pacienţi care s-au dus acasă pentru a muri şi s-au întors vindecaţi de cancer. Ce
ai făcut ? Mi-am lăsat problemele în grija Domnului. E un citat exact de la o doamnă. Dumnezeu
nu e problema. Există oameni şi există religii. Felul cum interpretăm totul devine foarte important.
Iar doctorii nu sunt pregătiţi pentru aceste lucruri. Trebuie să ne gândim la experienţă, la pacient
şi să-l sprijinim.
NOONAN GORES: Ce-i rău în facultăţile de medicină ?
SIEGEL: Una dintre probleme e că nu analizăm de ce unii din noi devin doctori. Un decan
spunea că mulţi studenţi sunt fascinaţi de corpul uman. Dar cine vine în faţa voastră ? O persoană.
Cel care m-a ajutat enorm a fost un pacient care era veterinar. I-am spus că nu pot să-i iau durerea.
O să fac medicină veterinară şi o să-mi fie mai simplu. Mi-a spus să nu fac asta. De ce nu ? Vino cu
mine şi priveşte în sala de aşteptare. Oamenii îşi aduc animalele de companie. Ai grijă de oameni.
Da... Trebuie să învăţăm de ce suntem doctori. Oamenii bat la uşa noastră. Poate suntem
interesaţi de cercetare. Bine, dar chiar şi Kevorkian a devenit patolog. E un tip pasionat de moarte
de la început. Şi dacă era ajutat în facultate ? De ce alegi patologia ? De ce alegi chirurgia ? Vreau
să ai oameni. Şi îmi amintesc că mă gândeam că-mi plac oamenii, îmi place să repar lucrurile, 47
vreau să-mi folosesc mâinile. Nu ştiam că poţi fi artist şi poţi face bani din asta. N-aş mai fi devenit
doctor, dacă oamenii-mi spuneau că pot să trăiesc din pictură. N-ar mai fi trebuit să muncesc. Mă
gândeam să le îmbin pe amândouă. Dar poţi să-ţi pui anumite întrebări. De ce ne dă Dumnezeu
atâta suferinţă ? Şi îi întreb pe oameni... Dacă ai putea fi Dumnezeu pentru o zi, de ce ai vrea asta
? Răspunsul corect e ca să înţeleg de ce. Nu să repar totul. Să înţelegem de ce lumea nu e perfectă,
de ce totul e un truc magic şi că toţi venim aici să învăţăm. E o glumă la medicină care-i ajută pe
studenţi. Dacă cineva alege psihiatrie, sunt studenţi cu probleme. Aşadar, unii psihiatri fac asta ca
să-şi rezolve propriile probleme. Dar fiecare pacient vine cu propria problemă. De aceea trebuie
să analizăm de ce dorim să devenim doctori, cum ne vom ocupa de oameni ? Rata de sinucidere
în rândul doctorilor e cu mult peste media generală. Avem conferinţe despre complicaţii,
morbiditate şi mortalitate. Analizăm pacienţii care au decedat din cauza complicaţiilor. Ai greşit
cu ceva ? Puteai face ceva mai bine ? La spital, i se spune conferinţa "cărţii negre". Cartea neagră.
Îi spuneam mereu chirurgului şef dacă era vorba despre pacienţi mei, pot să-ţi spun cum mă simt?
 Ştiau că sunt Siegel nebunul şi mă refuzau. E foarte trist. De ce nu mă laşi să-ţi spun cum
mă simt ? Pacienţii de care-mi amintesc sunt cei care au avut complicaţii. Stau noaptea în pat şi
mă gândesc la bieţii pacienţi. Nu vorbesc despre malpraxis, ci despre complicaţi, despre greşeli.
Imaginaţi-vă că cineva sângerează de moarte pe masa de operaţie şi n-ai cum să-l ajuţi. Dar am
învăţat să merg la familie, să fiu cu ei, să plâng cu ei.
NOONAN GORES: Aşa cum aţi spus, există atâtea lucruri cruciale pentru vindecare, dar
doctorii de azi...
SIEGEL: Iată ce le spun oamenilor. Vreţi un doctor bun ? Sunteţi criticaţi de pacienţi, de
familie şi de asistente ? Şi cei mai bun răspund da. E interesant, fiindcă am făcut asta în public, cu
nişte doctori cunoscuţi. Şi oamenii din salon şi familiile lor se uită la mine acuzator. Când răspund
cu da, le spun: "Înţelegeţi că nu mă iau de el ?" Vreau ca toţi să ştie că e un doctor minunat. În
spital, într-o zi, i-am spus unei asistente: "Ce naiba am ?" M-a întrebat ce vreau să spun. "Toţi mă
criticaţi." Mi-a spus că eu ascult, aşa că vin la mine când există o metodă mai bună. Mulţi doctori
inventează scuze, dau vina pe pacienţi şi nu mai vorbim cu ei. Asta m-a ajutat să înţeleg. Aceasta
e o lecţie dată de viaţă. Apoi, încerc să-i ajut pe pacienţi să devină războinicii iubirii. Şi iubirea e o 48
armă. Fie că ne înnebunim doctorii, sau pe cineva din familie, dar când folosim iubirea ca armă,
creăm o altă relaţie.
NOONAN GORES: Ce înseamnă asta ?
SIEGEL: Dacă cineva strigă la noi, fiindcă le-am ocupat locul de parcare, ce se întâmplă
când coborâm geamul şi spunem "te iubesc" ? Pleacă. În loc să ţipăm la doctori, fiindcă nu
înţelegem ce spun, nu înţelegeţi cum mă afectează, nu ştiţi ce faceţi... Spuneţi: "Vreau să ştiţi că
vă iubesc, dar nu-mi place cum vă purtaţi cu mine." Numesc această situaţie "localnicul şi turistul".
Dacă aş conduce o facultate de medicină, nimeni n-ar absolvi fără să petreacă o săptămână într-
un pat de spital. Ar fi diagnosticaţi cu cancer în fază terminală şi trimişi într-un spital unde nimeni
nu-i cunoaşte. Unul dintre copiii mei a venit de la şcoală cu un cuvânt... ... cu cuvântul "cuvinte"
pe toată pânza. E acasă dacă vreţi s-o filmaţi. Şi mi-am dat seama că acele "cuvinte" deveneau
săbii. Poţi ucide sau vindeca prin cuvinte. Literalmente. Nu inventez aceste poveşti. Aveţi cancer
la plămâni, faceţi cataractă.
 Mergeţi la casa de asigurare şi cereţi o operaţie de cataractă. Omul ăsta făcuse toată viaţa
pariuri la cursele de cai, dar nu mai vedea să citească. Nu mai vedea să se joace cu nepoţii lui. A
cerut o operaţie de cataractă. I-au spus că o să moară peste şase luni. Nu vă aprobăm operaţia.
S-a dus acasă şi a murit în mai puţin de o săptămână. Şi am sfătuit familia să dea în judecată casa
de asigurări. Nu ştiu cum a mers procesul. Se spune că nu e etic să folosim efectul placebo ca să
înşelăm... Am operat foarte mulţi copii. Copiii aveau încredere în mine şi în părinţii lor. Îi puteam
minţi, pentru binele lor. Iată cum mi-am dat seama şi de ce am început s-o fac. Îi spui copilului de
la urgenţe ceea ce crezi tu că e adevărat. O să adormi în sala de operaţii. Mă gândesc la anestezie.
Vreau să salvez copilul. A devenit o glumă în spital. Fiindcă duceam copiii în sală şi adormeau pe
targă. Tot blocul operator râdea. Copiii nu se trezeau şi unul din cazuri a fost amuzant... Un băieţel
cu apendicită. Îl ducem în sală şi doarme. Îl ridic, dar se întorsese pe burtă înainte să adoarmă. Îl
ridic în braţe, îl întorc şi îl aşez pe masă. Începe să ţipe la mine şi mă întreabă ce fac. L-am întrebat
ce vrea să spună. Mi-a spus că el doarme pe burtă. Nu pot să-ţi scot apendicele din spate. "Bine."
Dar a crezut totul literalmente. Şi am început să mint copiii. Luam un burete cu alcool. O să-ţi
amorţească pielea. E un burete nou. O treime din ei simt anestezie totală şi se gândesc că eşti
minunat. De ce nu sunt şi ceilalţi doctori ca tine ? Ceilalţi, spun că simt. Ce burete rău ! Le spuneam 49
părinţilor să ia un flacon de vitamine şi să pună în el pastilele împotriva vărsăturilor, pentru
regenerarea părului, la chimioterapie, pentru copii. Iar rezultatele sunt miraculoase, fiindcă copiii
au încredere în ei. Le numesc "minciuni care aduc sănătate". Dar înţeleg reversul medaliei. Cât
mai am de trăit ? Poţi ucide oamenii, fiindcă nu cunoaştem viitorul. Oamenii nu sunt statistici.
Privesc statisticile ca pe o cale de a înţelege ce e benefic pentru noi, nu ce se va întâmpla cu noi.
Am fost criticat fiindcă dau speranţe false. Ce înseamnă speranţe false ? E un oximoron. Putem
câştiga la loterie oricând. Se poate, aşa că încerc să-i învăţ pe oameni ce fac cei care depăşesc
aşteptările. În afaceri, asta încearcă să facă toată lumea. Cum pot să fac bani ? Cum pot să trăiesc
mai mult ?
NOONAN GORES: Şi cum putem spune că nu e etic să dăm speranţe false, când nu ştim
dacă cineva va muri peste trei-şase luni. Asta e media statistică, dar prin această medie îi
hipnotizăm pe pacienţi să moară.
 SIEGEL: Avem potenţial. Îmi place cuvântul potenţial. De fapt, Ernest Holmes a scris ceva
în "Ştiinţa Minţii". Dacă Iisus a fost singurul om normal care a trăit vreodată ? Iar Iisus a spus că ni
se întâmplă exact ceea ce credem. Toţi spun acelaşi lucru. Căutaţi teme comune care au ajutat
supravieţuitorii. Iisus, Buddha, Ernest Holmes, Siegel, sunt acelaşi lucru, aşa că probabil
funcţionează, fiindcă învăţăm de la cei care au făcut bine. Nu ne mai facem griji că greşim. Această
credinţă profundă, când avem un pacient care pleacă acasă şi revine şi nu mai putem găsi tumora,
tot ce a făcut a fost să-şi lase problemele cu Dumnezeu.
Mă gândesc şi la alte modalităţi de a-i ajuta pe oameni să trăiască, unele foarte practice.
Avea cancer, era într-un grup de sprijin, divorţa, şi îmi spune: "Nu ştiu dacă să accept plata unei
sume întregi, sau pensie alimentară." I-am spus că e foarte evident. S-a uitat la mine mirată.
Pensie alimentară ca să nu mai mori. Începe să râdă în hohote. Ani mai târziu, trăieşte, ca să i-o
tragă fostului ei soţ şi să trăiască mai mult decât el şi să rămână cu toţi banii. Astea sunt lucrurile
care-i afectează cu adevărat pe oameni. Şi am învăţat să fiu copilăros. Umorul distruge teama. Nu
te poţi teme, dacă râzi. În sala de operaţii, când oamenii se tem cineva spune: "Slavă Domnului,
toţi fricoşii ăştia au grijă de mine." I-am spus că lucrez cu ei de ani de zile. Nu sunt oameni
minunaţi. A început să râdă. Toţi cei din sală râdeau. Îl cunoşteau pe nebunul de Siegel, teama 50
dispăruse şi s-a recuperat minunat. Am învăţat să fiu copilăros cu simţul umorului. Şi mai e ceva
pe care-l ştii foarte bine. Eram unul dintre vorbitori de la o întâlnire despre radioterapie şi m-am
întâlnit cu un alt doctor pe coridor şi mi-a spus că se simte teribil. L-am întrebat ce a păţit. Am
verificat aparatul pentru radioterapie. Îl verificăm lunar, aşa cum verificăm şi maşina. N-am găsit
material radioactiv în el. L-au reparat luna trecută şi au uitat să-l înlocuiască. N-am tratat pe
nimeni luna asta. I-am spus că nu ştie ce vorbeşte. Mi-a spus că se simte prost. I-am spus că nu e
un idiot. Dacă nu tratai pe nimeni, crezi că nu ţi-ai fi dat seama ? Toţi pacienţii s-au purtat de parcă
erau trataţi. N-o să-i uit privirea. A exclamat: "Doamne !" I-am spus să scrie un articol despre asta,
dar n-a făcut-o. Bănuiesc că să teme că va fi dat în judecată.
NOONAN GORES: Puteţi explica privitorilor că tratamentul a mers în continuare ?
 SIEGEL: Oamenii care credeau că sunt trataţi, aveau iritaţii pe piele, tumorile se micşorau,
iar el presupunea că toţi răspund la tratament şi simt efectele secundare şi beneficiile. Pe de altă
parte... I-aş educa puţin şi pe oameni. Dacă am desena, la fel ca o doamnă că diavolul îi dă otravă...
Deci asta e chimioterapia. Vei avea efecte secundare în drum spre spital. Dar cineva a desenat o
sursă de radiaţii cu o rază mov minunată. Care e diferenţa ? Mă sună radioterapeutul de la spitalul
de la Yale. Bernie, credeam că aparatul e stricat. De ce ? Pacientul nu are efecte secundare, iar
tumora se micşorează. Nu vedem efectele secundare. N-are nicio logică. Mă gândeam că aparatul
e stricat, dar ţi-am văzut numele pe fişă. M-am gândit că e unul din pacienţii tăi nebuni şi am
întrebat-o de ce nu simte efectele secundare ? I-a răspuns că se dă deoparte şi tratamentul ajunge
la tumoră. Bine, dar cum a făcut asta ? Corpul crede ceea ce creează mintea. Aşa cum spunea
Iisus, ceea ce credem. Da, e în minte. Dacă ni-l imaginăm pe diavol dându-ne otravă, avem o
problemă. Dar putem spune că e un dar de la Dumnezeu care ne ajută. Nu e ceva ce poţi spune,
şi dacă desenez o imagine urâtă ? O puteţi schimba. O femeie a desenat sala de operaţii ca o cutie
neagră şi stătea singură pe masă doar cu două picioare. I-am spus să nu facă operaţia, dar mi-a
spus că vrea asta. I-am spus că de trei-patru ori pe zi să-şi imagineze că intră în spital şi are o
operaţie reuşită. Te poţi ridica, mănânci, nu simţi durere, etc. O săptămână mai târziu a desenat 51
o imagine cu o lumină în sala de operaţii, o fereastră, cu lumina lui Dumnezeu şi e înconjurată de
doctori, familia e acolo, e o imagine frumoasă. Asistentele îmi spuneau că pacienţii mei refuză
calmantele pentru durere. Le-am întrebat cum aşa ? Au fost operaţi şi n-au cerut niciun calmant.
Le întrebam dacă s-au gândit cumva că poate n-au dureri. Şi eu am fost uimit. Trec prin operaţii
grele şi spun: "Da, mă doare puţin, dar n-am nevoie de morfină" şi ce mare diferenţă !
NOONAN GORES: Fiindcă imaginea desenată i-a pregătit ?
SIEGEL: Corpul lor e pregătit să se opereze, să se trezească, să-i fie foame şi să se simtă
bine. Dacă ai făcut 50 de operaţii, ce mai contează a 51-a ? Nu diferă cu nimic. Eu ascultam muzică
în timpul operaţiilor. Spuneau că e pericol de explozie. Fiindcă aduceam un walkman şi aveam
gaze în jurul nostru. După o săptămână, nu mi-au mai atras atenţia, fiindcă se simţeau mai bine.
Acum, există studii. Durează zeci de ani până când cineva face un studiu în loc să spună, care-i
diferenţa ?
 Studiile arată că e nevoie de mai puţin anestezic, că operaţia se termină mai repede şi că
pacientul se trezeşte cu mai puţine dureri, dacă muzica e bună. Mereu îmi vin asemenea idei.
Frank Sinatra care cântă "All of me, why not take all of me" pe o casetă şi pacientul începe să râdă.
Zice: "Totul e bine ?" Cealaltă melodie era Amazing Grace. Pacientul s-a speriat. De ce ascultăm
asta ? Dar încă zâmbesc şi asta face diferenţa. Şi nimeni nu se opune succesului. La o lună-două
mai târziu, fiecare sală de operaţii avea difuzor. Ceea ce a făcut Siegel a dat roade şi nu ne
distrăgea. Unii chirurgi ascultau melodii care nu erau vindecătoare şi calme. Am învăţat multe de
la Elisabeth Kubler-Ross, care vorbea cu pacienţii sub anestezie. M-am întâlnit cu ea în aeroport.
Toţi ceilalţi au plecat de lângă noi, fiindcă probabil ne credeau nebuni. Ea începuse să vorbească
despre spirite. Am observat că toţi se ridică de la masă şi pleacă. Mi-a spus că de aceea a început
să le vorbească pacienţilor anesteziaţi, ştiind că ascultă, că aud... ... iar asta le-a adus beneficii.
Interesant a fost ceea ce a făcut-o să creadă în aceste beneficii a fost că un pacient s-a trezit şi a
spus: "N-am auzit finalul bancului." Care banc ? Şi i-a povestit întregul banc, dar fără sfârşit.
NOONAN GORES: Cum e cu boala Lyme sau virusul Zika sau sistemul imunitar susceptibil
la aceste boli ? Şi acestea sunt tot răspunsuri emoţionale ?
52
SIEGEL: Trebuie să spun că există o sensibilitate, dar persoanele mai fericite şi mai
sănătoase, nu sunt la fel de sensibile ca cele deprimate. Am vorbit despre funcţiile sistemului
imunitar. Luni dimineaţa se produc mai multe infarcturi, accidente vasculare, sinucideri,
îmbolnăviri. Să zicem că ieşim cu câinele la plimbare. Să vedeţi cum mintea ne poate crea
probleme. Am o pată pe genunchi, poate m-am lovit. De fapt, era Lyme. Un semn clasic. Din nou,
asta a fost problema mea, fiindcă mă gândeam la altceva. De ce eşti deprimat ? Investigăm partea
emoţională, iau şi nişte antibiotice şi mă simt bine din nou. Da, există şi boli fizice. Dacă n-aş fi
fost atât de nevrotic, m-aş fi tratat mai devreme, în loc să mă tot întreb ce am şi de ce mă simt
aşa. Trebuie să fim echilibraţi şi să folosim tratamentele disponibile. Fie antibiotice, fie o operaţie.
Nu mă deranjează lucrurile astea, doar n-o să mă vindec singur. Acestea sunt darurile ce ne-au
fost date ca să ne putem ajuta şi vindeca. Aleg modul în care vreau să mă vindec. Pot să-mi las
problemele cu Dumnezeu. Sau pot să-mi schimb alimentaţia şi să iau o pastilă. Şi nu e genul de
tratament.
 Unii oameni au desenat imagini oribile ale bucătăriilor lor. De ce stau toţi în cap ? Aşa
stătea familia în imagine. Zice: "Urăsc regimul. Nevestei nu-i place să-l pregătească şi copiii nu mai
mănâncă cu noi. Mai bine mă operez." Bine, hai să te operezi. "Pot ?" Sigur că da. Asta trebuie să
aleagă oamenii. Ce mi se potriveşte ? N-are nicio legătură cu eşecul sau cu eşuarea. Există oameni
cu minţi atât de rigide şi de fixate, încât nu văd toate opţiunile. Le-am tot spun oamenilor să nu
încerce să păcălească moartea. Sunt consilier al consiliului director din Rai. Lui Dumnezeu îi place
să afle ce se întâmplă aici. I-am spus lui Dumnezeu... I-am spus ceva despre toamnă. E o perioadă
foarte spirituală. Şi Dumnezeu zice: "Cum aşa ?" Suntem muritori, lăsăm haina verde deoparte,
ne arătăm frumuseţea înainte să renunţăm la copacul vieţii. Şi Dumnezeu mi-a zis că nu-i aşa.
Încerc să colectez fonduri pentru statele New England. Am zis: "Cred că încercam o abordare mai
drăguţă." Dar în Rai există şi mulţi oameni ursuzi. Ce naiba se întâmplă cu ei ? Eşti în Rai, pot vedea
dacă vă e dor de cei dragi. Tipul zice: "Am făcut jogging în fiecare dimineaţă, am mâncat legume
timp de 25 de ani şi am meditat de trei ori pe zi şi uite că am murit. Trebuia să dorm până târziu
şi să mănânc homar. Nu faceţi lucrurile ca să trăiţi mai mult. Faceţi-le ca să sporiţi calitatea vieţii.
Şi putem vedea asta într-un mod foarte simplu. Mă rănisem la spate şi nu puteam să stau în
picioare. Am observat că dacă pictez un portret, pot sta în picioare două ore. Operam timp de 53
patru-cinci ore, apoi, mă prăbuşeam. Când cream, când făceam ceva cu mâinile, eram în transă,
nu simţeam durerea deloc. Pierdeam noţiunea timpului. Cred că nu putem îmbătrâni. Dacă crezi
că patru ore sunt o oră, îmbătrâneşti doar o oră. Dacă facem ceea ce ne aduce în transă, cred că
e cea mai sănătoasă stare. Am întrebat un grup de lucru, care-l includea şi pe unul din fiii mei, ce
ar face dacă ar avea de trăit doar 15 minute. Un bărbat a spus că ar juca golf, iar fiul nostru a spus
că ar cumpăra îngheţată de ciocolată şi ar mânca-o. I-am zis că e bine aşa. Tipul cu golful mi-a zis
că de ce-l apostrofez. Poate aia e îngheţata mea cu ciocolată. Asta m-a ajutat să înţeleg ceva.
Acum nu mă mai impresionează dacă oamenii spun că i-ar suna pe toţi cei dragi şi le-ar spune că-
i iubesc. Chiar ţi-ar plăcea să faci asta ? Le-am spus să se gândească la îngheţata lor cu ciocolată.
Lăsaţi-vă conduşi de inimă. Avocaţii au deja mari probleme, fiindcă sunt pregătiţi să gândească
într-un anume fel. Avocatul a concluzionat, că, dacă s-ar fi produs o tragedie, în limitele
rezonabilului şi logicii, deşi nu crede în asta, fiindcă a învăţat să gândească, dar a uitat să simtă.
 Am avut pacienţi în cabinet, cu soţia şi copiii lângă ei, care spuneau că viaţa n-are rost,
fiindcă nu mai pot munci. Le-am spus să privească în jur. Ce nu-mi place la femei e următorul
lucru: "Nu pot să mor până nu eşti însurat şi pleci de acasă." Atunci moare şi mama. De ce nu te
îngrijeşti de parcă ai fi unul din copiii tăi ? De ce nu te bucuri de viaţă ? Într-una din familii, mama
avea 12 pisici, casa ei mirosea, copiii nu voiau s-o viziteze. Avea cancer şi voiau să facă curat şi să
scape de pisici. Ba nu. "Cum adică ?" "Scăpaţi de pisici şi mama moare." Îi spuneţi mamei că nimeni
nu vrea 12 pisici, apoi, n-are cum să moară, dar faceţi curat în casă. Şi copiii ei au făcut curat şi au
înţeles despre ce vorbeam. E vorba de relaţii. Bărbaţii căsătoriţi trăiesc mai mult decât celibatarii,
acelaşi tip de cancer. Femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii cu acelaşi tip de cancer. Am vorbit
despre educaţia medicală. Imaginaţi-vă un doctor care scrie despre melanom malign şi spune că
femeile cu acelaşi melanom, formă, mărime, fază, etc. trăiesc mai mult decât bărbaţii. Estrogenul
şi progesteronul le protejează pe femei. Mă gândeam că tipul e un idiot. Trăieşte în izolare ? Ce
naiba se întâmplă ? Dacă bărbaţii căsătoriţi trăiesc mai mult decât celibatarii, fumează la fel de
mult şi fac mai puţin cancer de plămâni, faptul că se culcă cu estrogenul şi progesteronul îi
protejează. E o nebunie curată. Totul ţine de persoană. Un studiu în Australia despre infarcturi.
Dacă faci infarct, întoarce-te într-o casă cu un câine. Un an mai târziu 6% din pacienţi au murit. 54
Fără câine, 24% din pacienţi au murit. Acum, studiem lucrurile astea. Când mângâiem animăluţele
blănoase, oxitocina şi serotonina cresc. Le spun mereu femeilor singure să-şi ia un câine, dacă îşi
caută un soţ. Fiindcă 37% dintre femei s-au căsătorit cu un bărbat cunoscut în timp ce plimbau
câinele. Soţia mea nu mai căuta pe nimeni. Îi spuneam: "Scumpo, ai cunoscut pe cineva ?" Fiindcă
toată lumea vorbeşte cu tine când ieşi cu câinele.
NOONAN GORES: Bărbaţii căsătoriţi trăiesc mai mult decât celibatarii, fiindcă
interacţionează, iar alte femei trăiesc mai mult decât alţi bărbaţi cu aceeaşi boală, fiindcă îşi pot
exprima sentimentele, nu ?
SIEGEL: Sentimentele şi relaţiile, găsesc motive pentru a trăi şi nu doar cele mecanice. Asta
încercam să arăt cu bărbatul care nu mai putea munci. Priveşte şi celelalte lucruri din viaţa ta, în
afară de muncă. Adesea, când îi rog pe bărbaţi să se deseneze, desenează doar capul. Şi imaginile
arată problemele. Am desenat 11 copaci, munceam de 11 luni.
 O femeie a desenat o inimă frântă cu 21 de picături de sânge. I-am rugat doctorul s-o pună
să facă un desen, fiindcă mi-a spus că are o problemă la pelvis şi nimic din ceea ce făceam nu
dădea rezultate. Spune-i să deseneze ceva. Nu i-am spus să se deseneze, ci doar să deseneze ceva.
A desenat o inimă frântă şi 21 de picături de sânge. Întreab-o ce a păţit la 21 de ani. Desigur, a
fost teribil. A trecut printr-un abuz sexual crunt în acel an al vieţii. Acelaşi lucru cu un reporter.
Desenează. Era vorba de o femeie intelectuală, căreia nu mi-ar fi plăcut să-i acord un interviu. A
desenat o imagine în care avea capul mare. Şi mi-am dat seama că am avut dreptate. Era foarte
inteligentă. Apoi, a desenat un ceas pe perete şi una din limbi era îndreptată spre 12. Am întrebat-
o ce s-a întâmplat la 12 ani. Voiam să o înţeleg pe ea, nu doar semnificaţia cifrei 12. Ce s-a
întâmplat când aveai 12 ani. Nu-mi plac termenele. I-am spus că a desenat o limbă pe ceas. A
început să plângă şi mi-a spus că şi ea fusese abuzată. Lucrurile astea rămân cu noi şi numerele
au o mare însemnătate. Poate fi anul naşterii, poate fi o serie de lucruri, persoana decide. Am
descoperit că, dacă vorbesc o oră în faţa unor doctori... Dacă vorbesc celor suferinzi de cancer,
plec de acolo simţindu-mă bine, fiindcă se conectează cu noi şi ne oferă energie. Conştiinţa nu e
ceva localizat. Am aflat asta de la o prietenă. Deşi era în Africa sau în California, mi-a spus să
găsesc animale pierdute aici, în Connecticut. Vedeţi, indiferent dacă vorbim de vindecare fizică, 55
de comunicare animală, de conştiinţă, mintea tăcută contează. Acest iaz calm ne permite să
vedem adevărul. Când întrebăm pacienţii dacă doctorul i-a ascultat, dacă au simţit compasiune,
dacă au răspuns că nu, chiar şi pentru o gripă, le ia cinci-şase zile ca să se vindece. Dacă doctorii
ar fi mai sensibili, ne-am face bine în trei zile. Au fost făcute studii pe atitudinea doctorului. Aveam
un doctor aşa şi mă înnebunea. Intram în cabinetul lui şi ce avea pe pereţi ? Infarct, diabet, cancer
de sân, hipertensiune. Cine ar vrea să stea acolo 20 de minute şi să vadă asta ? Doctorul de acum
ce credeţi că are în cabinet ? Pereţi de un albastru-verzui, culori sănătoase, naturale şi scene din
natură. Dacă rămâi acolo singur timp de 20 de minute, te simţi mai calm. Aceste studii au fost
făcute în spitale. Un tablou abstract provoacă mai multă durere şi te recuperezi mai greu, decât
dacă priveşti o scenă din natură. La fel şi în ghetouri, dacă locuieşti la primul etaj şi vezi doar un
zid de cărămidă, eşti nefericit. Dacă locuieşti la etajele superioare şi te uiţi la orizont, eşti mai
fericit decât tipul din aceeaşi clădire, de la primul etaj. Şi trebuie să ţinem cont de asta şi în
medicină. Să tratăm şi psihicul, întreaga persoană, nu doar partea fizică, ci şi emoţională.
 Mi s-au întâmplat multe lucruri neaşteptate. La patru ani, imitam nişte tâmplari care
lucrau la casă şi ţineau cuiele în gură. Eu am dezmembrat o jucărie, am luat o piesă din ea şi am
aspirat-o. Stăteam în dormitor şi nu puteam să respir. A fost foarte dureros, apoi, am ieşit din trup
şi m-am simţit minunat. Nu e bine să râd, dar îmi amintesc că mă simţeam minunat. Nu mai voiam
să trăiesc. Îmi părea rău că părinţii mă vor găsi mort, dar asta e. Evident, puştiul de pe pat n-a
murit. Nici măcar nu simţeam că acela eram eu. A avut o criză, a vomat. Îngerul meu mi-a făcut
manevra Heimlich. Am vomat, piesa a ieşit şi am început să respir şi să urlu cine a fost. Eram foarte
supărat, dar m-am gândit că Dumnezeu are un program şi nu e acelaşi cu programul meu. Avem
în noi conştiinţa celor care au trăit înaintea noastră. Când am văzut un puşti de cinci ani care cânta
la vioară cu o orchestră, acesta are conştiinţa unui violonist din trecut. Multe talente pot veni aşa.
Cu cât suntem mai conştienţi, cu atât suntem mai sănătoşi. De ce mă interesează asta ? De ce mă
port aşa ? Cu cât ne cunoaştem mai bine, cu atât suntem mai sănătoşi. Şi faci lucruri din motivele
corecte.
NOONAN GORES: Deci alinierea cu scopul nostru e o temă recurentă. Când ne uităm
scopul sau lucrăm pentru familie... Le e mai bine dacă renunţă la asta şi-şi regăsesc scopul.
56
SIEGEL: Oferă iubire lumii, în modul ales de ei. Fie deveniţi doctori, instalatori, actori, nu
contează. Cum oferiţi iubire lumii ? Am găsit o poveste frumoasă pe care am citit-o familiei mele.
Era într-un ziar vechi din casă şi mi-am dat seama că eu am scris-o. În sfârşit, am făcut ceva
concret. Plecaserăm într-o excursie. Venise cu noi şi o femeie însărcinată şi mi se părea o idee
proastă. Intră în travaliu şi mă cheamă, fiindcă eram singurul doctor. Mă duc la ea, naşte,
bebeluşul nu respiră, e mov. Nu pot să-l resuscitez. Inima, compresiile, respiraţia, gură la gură, i l-
am dat în braţe. I-am zis să-l ţină în braţe, fiindcă uneori se întâmplă minuni. Nou-născuţi care
erau la un pas de moarte se trezesc, încep să sugă şi viaţa îşi vede cursul. A spus s-o lăsăm baltă,
a murit, pot accepta asta. I-am spus că nu vreau să renunţ, am continuat şi bebeluşul s-a reanimat.
I-am dat bebeluşul înapoi, respira, se colorase la faţă. Am ieşit afară şi am simţit că am făcut ceva
care a contat. Asta înseamnă viaţa. Am avut acelaşi sentiment când am scris "Iubire, Medicină,
Miracole". Am scris o carte care ajunge pe lista de bestselleruri New York Times. Gândiţi-vă cu
câte milioane de oameni am reuşit să comunic. E un adevărat dar să ştiu că am ajutat oamenii. Şi
n-am nevoie de mulţumiri.
 Mulţumirea e că-i ajut. Toţi trebuie să găsim o cale de a face ceva real, ceva semnificativ.
Trebuie doar să cunoaştem oameni. Nu contează meseria aleasă. Fie că lucraţi la Subway...
Contează să oferi ceva cuiva. Eu aşa am fost crescut. Acesta e un model de viaţă. Aşa devenim mai
sănătoşi, faţă de modelele "de moarte". Cuvintele mamei mă rodeau, sau părinţii mei care-mi
spuneau... "Mamă, nu ştiu ce să fac." Fă ce te face fericit. "Mamă, am avut o zi oribilă." O să iasă
ceva bun şi din asta. "Tată, mă simt vinovat că trebuie să te rog să mă ajuţi cu facultatea." Nu-ţi
face griji. Lucrurile materiale sunt acolo ca lumea să fie mai bună pentru toţi. Dacă nu vreau să te
ajut, te refuz. Am crescut într-un mediu diferit faţă de alţi oameni. Nu făceau asta ca să
impresioneze vecinii sau să le iasă totul bine. Norman Vincent Peale a devenit un prieten foarte
bun. Mama lui îi spunea: "Norman, dacă Dumnezeu închide o uşă, deschide o alta mai departe."
Părinţii noştri ne creează. Creează felul cum privim aversiunile. Dacă am crescut frumos, e simplu.
Când eram mic nu m-am gândit că alţii... Cineva a spus că nu l-am întrebat cum vrea să moară.
Contează ce au spus părinţii. Asta e povestea unui pacient. A intrat pe uşă zâmbind. Apartamentul
meu a fost jefuit. Şi eşti fericită ? Mama spunea că, dacă se întâmplă un lucru bun, să nu ne
bucurăm prea mult, fiindcă urmează ceva rău. "M-am întors din concediu, apartamentul a fost
jefuit. Suntem chit." Şi abuzurile... Dacă vedem un puşti cu ochiul vânăt, întrebăm ce are. Am 57
căzut de pe bicicletă. Nu spune că tatăl lui l-a bătut. Copiii agresaţi mint întotdeauna, şi copiii care
n-au fost agresaţi îi cred, fiindcă au fost crescuţi altfel. Mai spun ceva, fiindcă profesorii au fost
impresionaţi. Le-am cerut copiilor să deseneze casa şi familia. Şi profesorii mă întrebau de unde
ştiu atâtea despre copii. Priviţi desenele. În cazul unora, sunt împreună, mama-i atinge pe toţi. Un
copil cu cancer... Familia e pe canapea, fraţii şi părinţii ei, iar ea stă pe scaun, singură. Şi e un loc
liber pe canapea. Le-am arătat părinţilor şi mi-au mulţumit enorm, fiindcă s-au ocupat mai mult
de ea şi de cancerul ei. Puteţi vorbi cu şase oameni, să-i întrebaţi ce caută aici Dar desenul îi face
pe părinţi să înţeleagă. Aş vrea ca profesorii să le arate ce a desenat copilul lor. Le recomand
părinţilor să-şi roage copilul să deseneze familia ca să o pună pe frigider. Atunci ştiţi cum se simt
copiii. Dacă tata e la muncă, mama în bucătărie, fraţii în curte şi eu în dormitor, nu-i bine.
NOONAN GORES: Renunţarea la trecut şi iertarea sunt secretul ?
 SIEGEL: Vorbeam cu nişte psihoterapeuţi ieri. Unul vorbea despre depresie şi cum nu este
o alegere. Eu cred că putem alege cum să ne simţim. Nu trebuie să spunem că avem depresie şi
ne trezim deprimaţi zilnic. Şi dacă aţi spune, nu trebuie să fiu deprimat şi să alegem altfel. Woody
Allen a spus asta. Doi tipi vorbesc, unul e foarte deprimat. Nu redau întregul dialog, dar spunea
că universul e sumbru. Prietenul îl întreabă ce face sâmbătă. Zice: "Mă sinucid." Şi vineri ? Dacă
aş şti că mor săptămâna viitoare, aş avea o săptămână mai frumoasă. Unul dintre copiii mei, am
crezut că va muri într-un an când avea o tumoră osoasă şi trebuia să-i amputăm piciorul. Avea
şapte ani şi mi-a spus că privesc problema prost. Pe atunci, eram doctor şi vedeam viitorul altfel.
"Încercăm să ne jucăm şi tu vrei să stăm deprimaţi în dormitor." A fost psihoterapeutul meu o
săptămână. Copiii şi animalele înţeleg asta. Mi-e greu să nu vă spun poveşti. O prietenă a scris o
carte numită "Animalele: instructori şi vindecători" A făcut cancer, partenerul a părăsit-o. N-a
putut face faţă. Era singură în casă, deprimată că va muri peste un an şi o pisică fără stăpân vine
pe verandă. A început să-i pună mâncare şi a adus-o în casă. Şi a dus-o la veterinar, fiindcă se trata
de cancer. Veterinarul zice că pisica are leucemie felină şi un an de trăit. S-au întors amândouă
acasă. Amândouă urmau să moară peste un an. Dar a observat că pisica alerga prin casă şi se
distra. Mi-am zis că pisica ştie ceva ce eu nu ştiu. Pisica a trăit 12 ani, iar prietena mea trăieşte şi 58
s-a recăsătorit. Deci a reuşit să se vindece, dar fără acea pisică, probabil că şi-ar fi aşteptat
moartea. Şi eu am învăţat de la animalele mele. Nu stau şi se plâng în faţa oglinzii, ci trăiesc viaţa.
Şi când trăim, aşa cum spun mereu, substanţele chimice vorbesc cu corpul. Au făcut un studiu pe
seniori şi au întrebat cât de bătrâni se simt. Cei care se simţeau tineri, au trăit cel mai mult. Dacă
erau zece vârstnici de 90 de ani şi unul a zis că se simte ca la 60, şi ceilalţi spuneau 85... E ceva.
Relaţiile, alimentaţia rezonabilă şi activitatea. Şi dacă nu-ţi pasă de tine... Eşti fumător şi faci
cancer de plămâni. După operaţie, un studiu arată că 10% din pacienţi fumează din nou. Ce naiba,
eşti prost ? "Nu, nu sunt prost." Dar asta e aprecierea faţă de ei înşişi şi faţă de viaţa lor. Dacă n-
ai simţit iubire, devii dependent, încerci să găseşti ceva care te face să te amorţească, să nu mai
simţi lumea. O doamnă avea scris pe frigider: dacă trăieşti în inimă, se naşte magia. Există oameni
cu HIV care au reuşit să se vindece. Trebuie să alegem cum vrem să ne simţim, ce vrem să facem.
Încerc să păstrez o viaţă echilibrată şi mă întreb întotdeauna ce trebuie să învăţ.
 Să fiu propriul antrenor, să fiu dur cu mine însumi în privinţa alegerilor şi opţiunilor mele
şi să-mi cer scuze când nu mă comport cum ar trebui. Un studiu arată că 70% dintre elevii de liceu
au contemplat sinuciderea. Mesajul meu pentru lume e acesta: cei care încearcă să-şi salveze
viaţa, o va pierde. Cel care e dispus să-şi piardă viaţa, va fi salvat. Când devii ceea ce vor alţii, ceea
ce-ţi impun alţii, îţi pierzi viaţa. Când renunţi la ceea ce se impune asupra ta şi alegi să-ţi creezi
propriul drum şi să faci ceva, să oferi iubire lumii, atunci, îţi salvezi viaţa. Aceasta e atitudinea
universală pe care ar trebui s-o avem. Asta îmi spuneau părinţii mei. Ce să fac ? Ceea ce te face
fericit. Tata era dezamăgit că voiam să devin doctor. N-a spus că e mândru că fiul lui va fi doctor.
Credea că nu are cum să mă ajute să devin doctor, faţă de lumea afacerilor. Din nou, cel care
încearcă să-şi salveze viaţa, o va pierde. Cel care e dispus să-şi piardă viaţa, va fi salvat. Trăiţi viaţa
din plin şi eliminaţi ceea ce vă ucide, nu pe voi înşivă. Şi să spunem şi o anecdotă... Când eram
chirurg al poliţiei în New Haven, un poliţist a venit şi mi-a spus: "Dr. Siegel, mă sinucid." L-am
întrebat cu ce-l pot ajuta, dar copilul din mine a reacţionat. Jimmy, dacă te sinucizi, nu mai vorbesc
cu tine. După 15 minute, vine un fost fotbalist care credeam că o să mă omoare. Arăta de parcă o
să mă ridice şi o să mă arunce pe fereastră. Urla că sunt un nemernic... Ce naiba ai ? Am un pistol
în gură şi vreau să mă omor. Vorbeşti ca un prost. Întreb dacă a observat ceva. Ce ? Nu eşti mort. 59
Zice: "Vulpoi bătrân !" Şi am rămas prieteni pe viaţă. Am învăţat să scot la iveală copilul din mine,
să spun glume. E o terapie de şoc, dar le dă şi alte opţiuni oamenilor, Salvaţi-vă viaţa, fiţi autentici
şi unici. Şi dacă vă faceţi copiii de râs, vor fi liberi să fie ei înşişi.
NOONAN GORES: Şi dacă tu eşti tu însuţi, şi alţii îţi vor urma exemplul.
SIEGEL: Exact. Când îţi creşti copiii îngrijorându-te de părerea vecinilor... Eu n-am avut
problema asta. Am avut animale, creaturi şi un alt principiu important. Ne-au învăţat să respectăm
viaţa. Să vedem de ce citim ştirile azi. Cum poţi să intri într-o şcoală şi să omori oameni ? De ce
intri într-un restaurant ? De ce bombardezi maratonul din Boston ? Din cauza respingerii. Acum,
vrei răzbunare. Citiţi John Steinbeck, "La răsărit de Eden". Toţi simţim respingerea. Cu
respingerea, vine dorinţa de răzbunare. Cu răzbunarea, vine vina. Asta e povestea omenirii. Toate
aceste întâmplări sunt provocate de cineva care a fost respins, vrea răzbunare şi fie se sinucid sau
lasă pe alţii să-i omoare.
 Apoi, s-a terminat. Dar dacă creştem cu iubire şi respect faţă de viaţă, ceea ce făceau copiii
noştri cu animalele de companie... Unul din fiii mei lucrează la FBI. Are pistol. Trebuie să poată
ucide pe cineva, altfel nu eşti acceptat în FBI. Când am auzit asta, cum credeţi că m-am simţit ca
părinte ? Poţi ucide ? Dar ştiu că ar face-o din motive corecte. Într-o zi, mi-a scris un e-mail. Bună,
sunt la o pregătire în Virginia. Am ieşit la plimbare şi am văzut o ţestoasă pe stradă. Mi-a luat
jumătate de oră să găsesc un iaz pentru ea. Şi are simţul umorului. Probabil era un mascul care n-
a cerut indicaţii. E un tip care a petrecut jumătate de oră să salveze o ţestoasă. Aşa erau toţi. Şi
dacă aş lua-o de la capăt, le-aş insufla acelaşi respect faţă de viaţă. Ultimul exemplu, promit. E de
la Albert Schweitzer, care m-a aşteptat enorm. Mergi pe stradă după ploaie. Vezi mulţi limacşi pe
trotuar, insecte în băltoace, ce faci ? De ani de zile, îi ridic de pe trotuar şi îi pun pe pământ. Mai
ales dimineaţa, când plimb câinele, toţi limacşii sunt acolo. Aşa sunt eu, nevrotic, şi o să fac asta
în continuare. Mi-e greu să ignor toţi aceşti viermi. Am vorbit cu Schweitzer şi mi-a zis: "Dacă ieşi
pe stradă după ploaie, iei limaxul şi-l pui pe pământ." Dacă vezi o insectă într-o băltoacă, o ridici
pe o frunză. Mereu spunea să respectăm viaţa. Când am citit asta, mi-am dat seama că nu sunt
nevrotic şi respect viaţa. Şi fac asta datorită creşterii mele. Toţi trebuie să creştem cu respectul
faţă de viaţă. Chiar şi când plimb câinele, mă opresc să fac ceva, să fac lucruri de care nu-mi pasă 60
dacă cineva observă. Simt că am făcut lumea un loc mai bun. Să fotografiaţi spatele maşinii mele
şi căsuţa poştală, din cauza mesajelor. O organizaţie mi-a trimis un autocolant cu "războiul nu e
soluţia". Ce am făcut ? Am luat foarfecele, am tăiat literele şi am scris dragostea e răspunsul şi l-
am pus pe maşină. Şi am lipit acelaşi lucru şi pe căsuţa poştală. Dacă înţelegem că iubirea e
răspunsul şi devenim războinicii iubirii... Fiindcă cineva spunea "poţi fi iubit sau războinic." Ba nu,
devii războinicul iubirii. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla în lume, dacă le-am spune aşa-zişilor duşmani:
"Lasă-mă să-ţi îmbunătăţesc viaţa, lasă-mă să-ţi fac ţara mai bună, să te ajut, să-ţi hrănesc
flămânzii, să construiesc case, în loc să cheltuiesc banii pe bombe." Ar trebui să-i uimim pe toţi.
Te iubesc. Poftim ? Chiar şi pe candidaţii la preşedinţie, care se critică. Spune-i contracandidatului:
"Te iubesc". Nu vor şti cum să răspundă după aceea. Dar dacă spunem că eşti nepoliticos, necioplit
şi grosolan... Da, atunci ripostăm. Dar dacă creştem cu iubire, nu ne purtăm aşa. Salvaţi-vă. Trăiţi
cu adevărat. Şi faceţi ceva care contează.
 Bruce Lipton, Doctor, este un leader recunoscut pe plan mondial pentru
interconectarea științei cu spiritul. Biolog in domeniul celulelor stem,
autor al bestseller-ului Biologia Credintei si deținătorul Premiului GOI
pentru Pace, este invitatul a sute de canale de televiziune și emisiuni
radio, de asemenea un prezentator important la conferințe naționale si
internaționale.
Doctorul Lipton și-a început cariera științifică in calitate de biolog in cercetarea celulei. A primit
titlul de Doctor de la Universitatea din Virginia, Charlottesville înainte de a se alătura
Departamentului de Anatomie al Facultății de Medicină din cadrul Universității din Wisconsin in
anul 1973. Munca de cercetare a Dr. Lipton în domeniul distrofiei musculare, studiul folosind celule
stem umane clonate, s-au concentrat pe mecanismele moleculare de control al comportamentului
celular. O tehnică de transplant de țesut dezvoltată de către Dr. Lipton și colegul său Dr. Ed Schultz,
publicată în Jurnalul de știintă, a fost considerată ca o nouă formă a ingineriei genetice umane.
61
In 1982 Dr. Lipton a început examinarea principiilor fizicii cuantice și modul cum ar putea fi
integrate în înțelegerea sistemelor de procesare a informației celulei. A elaborat studii progresiste
asupra membranei celulei. Munca de cercetare la facultatea de Medicină din cadrul Universității
Stanford între anii 1987 si 1992 a reliefat că mediul, influențând membrana, controlează
comportamentul și fiziologia celulei, activând sau eliminând gene. Descoperirile sale care
contrazic teoria științifică cum că viața este controlată de către gene prevesteau unul dintre
domeniile actuale cele mai importante, știința epigenetică.

Ce veți învăța în această lecție:

· Măsuri pentru a opri auto-sabotarea și cum să devii propriul tău aliat sănătos.
· Cum să vă reprogramați gândurile pentru sănătate.
· Efectul lunii de miere în relații și modul de extindere a acesteia.
 · Modul secret în care creierul tău transformă gândurile în energie.

Aplicație în viața ta:

Care este mesajul pe care vrei să-l impui celulelor tale? Dă indicații clare celulelor tale pentru a-ți
susține călătoria de vindecare!

_____________________________________________________________________________________

_______________________________________________________________________________

TRANSCRIERE
62

NOONAN GORES: Să discutăm momentul când aţi decis să abordaţi o nouă ştiinţă, ce înseamnă
noua ştiinţă ?
LIPTON: Mă consider norocos, fiindcă în 1968 lucram cu clonarea celulelor stem. Pe atunci, doar
o mână de oameni din lume ştiau ce sunt celulele stem. Eram la locul potrivit pentru a face
descoperiri interesante. Iată una dintre cele mai importante descoperiri. Clonam celule stem.
Acestea sunt celule embrionare. Se află în corpul nostru chiar acum. Ce caută în corpul nostru
adult ? În fiecare zi, prin procesul de uzură, pierdem sute de miliarde de celule în fiecare zi.
Celulele pielii, celule foliculare, învelişul tractului digestiv e înlocuit la fiecare trei zile, un trilion
de celule. Dacă pierd sute de miliarde de celule în fiecare zi, ca să trăiesc trebuie să le înlocuiesc
în fiecare zi. Asta e treaba celulelor stem. Celula stem e un alt cuvânt pentru celula embrionară.
Când te naşti, nu mai eşti un embrion, şi nu le mai putem numi aşa. Le-am dat numele de celule
stem, dar sunt celule embrionare. De ce ?
Dacă las deoparte o cultură de celule stem, se divid la fiecare 10-12 ore. La început, e una, apoi
două, patru, opt, 16, 32, se dublează la fiecare 12 ore. După o săptămână avem 50.000 de celule
într-un vas petri. Acestea sunt identice din punct de vedere genetic, fiindcă provin de la un singur
părinte. Am 50.000 de celule identice. Nu e un experiment, e un fapt. Împart celulele în trei vase
petri diferite. Apoi, schimb compoziţia chimică a mediului de cultură din aceste vase. Deci mediul
de cultură diferă puţin. Ce e un mediu de cultură ? Mediul de cultură e echivalentul sângelui. Dacă
cresc celule de şoareci, analizez sângele şoarecilor, văd din ce e alcătuit şi încerc să creez o
versiune sintetică. Acesta e mediul de cultură. Dacă creştem celule umane, analizez compoziţia
sângelui uman şi creez mediul de cultură astfel. Deci punem celule identice din punct de vedere
genetic în trei vase cu un mediu de cultură uşor diferit, datorită chimiei. Într-un vas, celulele
formează muşchi, în al doilea, formează os şi în al treilea, formează celule adipoase. Ce înseamnă
asta ? Ce controlează soarta celulelor ? Ce vreau să spun ? Erau identice din punct de vedere
genetic. Mediul a selectat activitatea genetică a fiecărui grup de celule. E cu totul altă realitate
faţă de ceea ce predam. Studenţii de la medicină învăţau despre determinismul genetic.
Caracteristicile, trăsăturile, comportamentul, sentimente, sunt legate de prezenţa genelor. Se
pare că nu e adevărat. Sunt legate de mediul de cultură. Ce înseamnă această descoperire ? 63
Simplu. Dacă genele ne controlează viaţa, şi, din câte ştim, nu ne-am ales genele şi dacă nu ne
plac caracteristicile nu le putem schimba, ci rămânem blocaţi cu genele noastre, iar genele ne
controlează viaţa. Practic, suntem victime ale eredităţii. Dacă în familie există cazuri de cancer,
Alzheimer sau diabet, vom anticipa că şi noi vom suferi de aceleaşi boli. Când spunem că genele
ne controlează, devenim victime. Ce ne demonstrează noile cercetări cu celule stem ? Iată. Dacă
schimbăm mediul, schimb expresia acelei celule. Ce înseamnă asta ? Că eu pot schimba mediul.
Sunt stăpânul genelor mele, nu sunt victima lor. Sunt cel care poate schimba mediul şi pot
schimba percepţia asupra mediului, iar asta controlează soarta celulelor.
NOONAN GORES: Deci percepţia noastră asupra mediului controlează activitatea celulelor.
LIPTON: Natura biologiei e simplă. Organismele îşi adaptează anatomia la mediul
înconjurător. O celulă "citeşte" mediul şi îşi modifică activitatea conform acestuia. Acum apare o
problemă. Să zicem că analizez activitatea celulelor mele hepatice şi spun că ar trebui să se
adapteze la ce se întâmplă în mediu.
 Şi spun, de unde ştie celula hepatică ce se întâmplă în mediu ? Iată de unde. Celula
hepatică nu atinge mediul. Depinde de sistemul nervos care-i trimite informaţii despre mediu.
Celulele îşi schimbă anatomia în funcţie de ce se întâmplă la exterior. Există o singură problemă
cu această descoperire. Conştiinţa e o interpretare. Mintea mea interpretează mediul şi apoi nu
trimite informaţii reale, ci interpretarea mea asupra mediului. De ce e relevant ? Pot trăi într-un
mediu sănătos care mă sprijină, dar dacă-l percep ca mediu negativ, atunci, celulele din corpul
meu nu ştiu că e un mediu sănătos, ci văd doar percepţia mea asupra lui. Percepţia devine foarte
importantă, fiindcă celulele noastre nu intră în contact direct cu mediul, ci depind de
interpretarea sistemului nervos pentru a se adapta. Dacă-mi schimb percepţia, mentalitatea şi
convingerile legate de viaţă, schimb semnalele care ajung în creier şi reglez funcţiile celulelor. Şi
iată de ce e atât de important. Nu sunt o victimă a genelor mele, fiindcă pot schimba mediul
exterior şi îmi pot schimba percepţia despre mediu. Prin urmare, pot controla activitatea genelor
mele. Nu sunt o victimă a eredităţii, ci stăpânul activităţii mele genetice.
NOONAN GORES: Cum putem să ne schimbăm percepţia asupra mediului ? Cum face
asta...
64
LIPTON: Ca să înţelegem ce facem cu mediul şi cu percepţia noastră, trebuie să spunem,
în primul rând, că există o mintea care se află între mediu şi celule. Când spun minte, toţi se
gândesc la ea ca la o entitate singulară. Şi nu e chiar aşa. Iată de ce. Mintea e formată din două
elemente interdependente care lucrează împreună, dar au funcţii diferite şi învaţă în moduri
diferite. Faptul că nu suntem conştienţi de acest aspect, creează problema. Când vorbim despre
minte, ne gândim la ceva singular. Există două minţi cu percepţii şi convingeri diferite, cu atitudini
de viaţă diferite. Una e mintea conştientă, iar alta e mintea subconştientă. Diferenţa e profundă.
Mintea conştientă, ultima evoluţie a creierului, e mintea creativă. Te întreb ce vrei de la viaţă.
Creativitatea e răspunsul minţii conştiente. Aceasta e cea care poate vedea în viitor. Aceasta ne
face mai puternici decât celelalte organisme. Conştientul creativ ne permite să nu funcţionăm pe
bază de stimul-răspuns, ca restul animalelor. Între stimul şi răspuns, există creativitatea. Pot
schimba modul de a răspunde vieţii. Eu decid cum. Mintea creativă ne-a ajutat să formăm lumea
de azi. Atunci, ce face cealaltă minte ? Mintea subconştientă. E mintea de tip înregistrare-
playback. E mintea obişnuinţelor.
 Învăţ un comportament şi după ce mi l-am însuşit, apăs pe buton şi acel comportament se
desfăşoară. Nu contează dacă e bun sau rău, îl voi efectua în acelaşi fel. Când privim lumea, o
putem privi prin prisma minţii conştiente şi să-mi exprim dorinţele... Să spun, asta vreau de la
viaţă. Sau, aşa cum fac mulţi dintre noi fără să-şi dea seama, privim lumea prin prisma minţii
subconştiente. Avem programe pentru a interpreta viaţa şi a răspunde vieţii. De ce e important ?
Iată de ce. Programele din subconştient vin din descărcarea comportamentelor altor persoane:
mama, tatăl, fraţii, surorile, comunitatea. În primii şapte ani din viaţă, ai descărcat aceste
comportamente, observând alţi oameni şi, prin urmare, răspunsurile comportamentale din
subconştient nu sunt dorinţe. Sunt doar copii ale comportamentului altor persoane. Problema
apare când, dacă operez din mintea conştientă şi îmi controlez viaţa aşa cum îmi doresc, dar apoi
schimb acest aspect şi operez din subconştient, pe automat, dar deschid programe pe care le am
de la alţi oameni şi care nu mă ajută neapărat. Apoi, un alt aspect importat e acesta. De ce să fug
de mintea subconştientă ? Pot să-mi folosesc mintea conştientă. E o idee foarte bună, dar apare
o problemă. Când gândim, angajăm conştientul. E foarte simplu. Te întreb ce faci luni la ora 14:00.
Dacă ne gândim bine la întrebare, unde se află răspunsul ? Nu e în exterior, e aici. Când mă întreb
ce fac luni la ora 14:00, conştiinţa mea se întoarce către interior, către planificator. Momentul în 65
care gândesc înseamnă că nu sunt atent. Exact. Când gândesc, înseamnă că nu mai fac nimic până
procesez gândul ? Merg pe stradă, mă gândesc, mă opresc, gândul s-a terminat şi încep să merg
din nou ? Nu, tocmai asta e. Când mintea conştientă gândeşte, subconştientul e pilotul automat,
programul din fundal. Conştientul gândeşte, dar subconştientul continuă activitatea: mers,
condus, comunicarea cu alte persoane. N-am nevoie de conştient pentru asta. Deja am programe
care fac asta. Ideea e următoarea. Când gândim... Nu ne folosim conştientul pentru a ne controla
vieţile, adică, nu deţinem personal controlul. Când gândim, folosim programele din subconştient.
De aici vine problema. A. Programele din subconştient vin de la alţi oameni. B. Majoritatea
programelor, 70% dintre ele, sunt factori negativi care ne autosabotează. C. Când rulez aceste
programe, motivul pentru care le rulez e fiindcă mintea mea gândeşte timp de 95% din zi. Şi de
ce ne interesează asta ? Dacă mintea conştientă gândeşte, iar eu rulez un program subconştient,
atunci, nu-mi văd propriul comportament. De ce ? Fiindcă observaţia mea e în minte, gândindu-
se la altceva şi comportamentul automat trece neobservat de mine. Asta înseamnă că 95% din zi,
nu operăm pe baza dorinţelor conştientului sau a ceea ce ne dorim.
 Deci 95% din zi, fiindcă gândim, operăm din subconştient. De ce contează ? Fiindcă
majoritatea acelor programe sunt negative şi ne autosabotăm. Şi e o forţă invizibilă care ne spune:
azi mă voi trezi şi-mi voi urma visele şi dorinţele, voi găsi iubirea, voi găsi cea mai bună slujbă, voi
fi sănătos, acestea sunt dorinţele şi visele mele. Plecăm de dimineaţă în formă şi ne întoarcem
seara cu coada între picioare, nu s-a întâmplat azi. Apoi, privim în jur şi spunem, nu e vina mea.
Eu am plecat de dimineaţă gândind că voi avea succes. Sunt o victimă, viaţa mea nu-mi aparţine.
Şi nu am succes, fiindcă universul nu mă ajută. Asta e percepţia noastră şi se pare că... Ne înşelăm.
În 95% din zi ne-am făcut rău singuri cu programe subconştiente nocive. La finalul zilei, ne uităm
în jur şi ne întrebăm cine ne-a rănit. Ne-am rănit singuri. Ce înseamnă noua anatomie ? Noua
anatomie spune că funcţionăm pe bază de program 95% din timp, majoritatea programelor sunt
negative şi ne autosabotăm. Când operăm din conştient, când conducem autovehiculul cu
propriile mâini, cu dorinţe şi vise, ce credeţi că se întâmplă ? Răspunsul e minunat. Fiindcă ştiinţa
a descoperit că oamenii fac asta fără să ştie că fac asta, când se îndrăgostesc. Când se
îndrăgostesc, rămân conştienţi. Motivul e simplu. Ceea ce căutai toată viaţa îţi apare în faţa
ochilor. Unde-ţi laşi mintea să viseze ? Asta vreau, de aceea sunt aici ! E interesant, fiindcă atunci
când ne îndrăgostim, urmează o perioadă frumoasă, luna de miere. Gândiţi-vă la ea, viaţa era 66
frumoasă, indiferent ce viaţă duceaţi înainte să vă îndrăgostiţi, în ziua următoare, e raiul pe
Pământ, totul e frumos. Viaţa e frumoasă, e minunată, suntem îndrăgostiţi. În acea perioadă de
iubire ne iubim viaţa, viaţa e frumoasă şi minunată. În ziua dinainte să cunoşti persoana asta, nu
era chiar aşa şi acum că ai cunoscut-o, viaţa ta s-a schimbat. Cum aşa ? Răspunsul e simplu. Ştiinţa
a recunoscut că atunci când ne îndrăgostim, rămânem prezenţi şi conştienţi. De ce contează ?
Ţinem mâinile pe volan şi conducem pentru visele şi dorinţele noastre. Ce e luna de miere ?
Manifestarea dorinţelor şi viselor. De ce ? Fiindcă de acolo operăm. Da, dar, din păcate, luna de
miere nu durează şi ne reîntoarcem la normal. Da, există un mod de a înţelege asta. Cum creaţi
luna de miere ? Suntem prezenţi, gândim mai puţin. Când gândim mult, trecem la programele
nocive. Când suntem prezenţi, operăm prin prisma dorinţelor. Da, dar chiar dacă sunt îndrăgostit
viaţa merge mai departe. Trebuie să ne ocupăm de anumite lucruri. Avem slujbe, avem treburi.
Avem lucruri de rezolvat, trebuie să reparăm maşina. Ce să facem dacă apar astea în perioada
lunii de miere ? Încep să gândesc. Trebuie să fac asta pentru slujbă, am o treabă de făcut. Dacă
gândesc, pierd controlul.
 Apoi, mă întorc la subconştientul cu comportamente negative. Şi care e consecinţa ? Nu
mai creăm viaţă din dorinţe şi vise şi ne întoarcem la programele de dinainte de a ne îndrăgosti.
Şi ce legătură are asta cu luna de miere ? Partenerul tău nu-ţi cunoaşte aspectele negative de
când v-aţi îndrăgostit. De ce ? Fiindcă împreună cu el nu ai recurs la subconştient, aşa cum faci cu
alte persoane, iar asta e o lună de miere. Amândoi creaţi vise şi dorinţe şi apoi ce urmează ? Ce
se întâmplă când gândesc ? Trec pe pilot automat. Mă întorc la subconştient. Da, dar acele
comportamente nu îmi aparţin. Brusc, scot la iveală aceste comportamente negative şi partenerul
mă priveşte şi se întreabă de unde am apărut. Problema e că eu nici n-am văzut ceea ce am spus.
De ce ? Fiindcă eu gândeam şi a vorbit pilotul automat. Conştientul meu nici măcar nu a văzut
comportamentul care a fost negativ în esenţă. Partenerul meu l-a văzut şi m-a întrebat ce-i cu
mine. Iar eu mă gândesc, despre ce vorbeşte ? De ce ? Fiindcă eu sunt cel care nu şi-a dat seama
ce a spus şi încerc să mă apăr. Ce spui ? Eu nu sunt aşa. Şi care e consecinţa ? Te îndrăgosteşti,
devii conştient, creezi vise şi dorinţe, creezi raiul pe Pământ şi ce urmează ? Viaţa îşi urmează
cursul şi atunci începem să gândim. Când începem să gândim, intrăm pe pilot automat, în
subconştient şi acele programe ies la iveală fără să îţi dai seama ce ai spus. Şi fiindcă ai spus ceva
negativ, ţi-ai jignit partenerul, pe cei din jur şi luna de miere devine o serie de compromisuri. 67
Acum apar comportamentele care nu făceau parte din luna de miere şi nu sunt pozitive deloc. Ce
va spune partenerul tău când brusc şi subit te comporţi ca tatăl şi mama ta ? Tu nu vezi asta, dar
partenerul tău vede. Ce urmează ? Partenerul tău se gândeşte: accept sau nu acest comportament
? Şi ne gândim că în mare parte din timp suntem în luna de miere şi, uneori, iese la iveală şi chestia
asta neplăcută. Deci e doar uneori. O să fac un compromis. E doar un singur comportament. Când
apar şi celelalte comportamente, facem şi mai multe compromisuri şi ne îndepărtăm şi mai tare
de luna de miere. Brusc, viaţa se întoarce la cum era înainte.
NOONAN GORES: Dar ce legătură are asta cu vindecarea.
LIPTON: Cea mai interesantă observaţie din clonarea celulelor stem e aceea că mediul de
cultură stabileşte soarta celulelor. Bine, dar acesta e un vas petri cu un mediu sintetic. Ce legătură
are cu realitatea ? Când ne privim în oglindă şi ne vedem ca entităţi singulare, ne înşelăm.
Adevărul e că suntem făcuţi din 50 de triliarde de celule. Celulele formează o entitate vie. Prin
definiţie, suntem comunităţi.
 Dacă spun "Bruce", nu vorbesc despre o entitate singulară. Vorbesc despre o comunitate
cu 50 de trilioane de cetăţeni. Practic, o fiinţă umană e un vas petri învelit în piele. Iar mediul de
cultură din interior e sângele. Pentru celule nu contează dacă se dezvoltă pe plastic sau pe piele.
Soarta celulei e determinată de mediul de cultură şi de compoziţia lui chimică. Deci în corpul meu,
mediul de cultură e sângele. Atunci, ce controlează compoziţia chimică a sângelui ? Creierul e
chimistul. Apoi, următoarea întrebare e: ce compuşi chimici eliberează creierul ? Aici intervine
mintea. Mintea citeşte mediul înconjurător, îl interpretează, apoi creierul transpune
interpretarea în componenţa chimică a sângelui. Interpretarea mea asupra vieţii determină
compoziţia chimică a mediului meu de cultură, a sângelui. Iar asta îmi stabileşte profilul genetic.
Când îmi schimb gândurile, îmi schimb compoziţia chimică. E foarte simplu. Stau aici cu ochii
închişi, îi deschid şi văd o persoană dragă. Chimia iubirii, interpretarea iubirii e transpusă într-o
compoziţie chimică interesantă. Dopamina e rezultatul iubirii, produce plăcere. Oxitocina e
rezultatul iubirii, adică o relaţie cu sursa plăcerii. Când suntem îndrăgostiţi, vasopresina e un
compus chimic eliberat în sânge care ne face mai atrăgători în ochii partenerului. Şi mai
important, hormoni de creştere. Când suntem îndrăgostiţi, creierul eliberează hormoni de
creştere. De ce sunt importanţi ? Fiindcă atunci când vedem pe cineva îndrăgostit, vedeţi că 68
strălucesc, că sunt foarte sănătoşi. Nu e doar o întâmplare sau coincidenţă, ci are legătură cu
compoziţia chimică a sângelui. Când suntem îndrăgostiţi, amplificăm sănătatea şi creşterea
celulelor. Să facem o comparaţie. Stau aici, dar, când deschid ochii, văd ceva care mă sperie.
Imaginea sau interpretarea acelei ameninţări ajunge la creier şi creează o compoziţie chimică
diferită. Când văd ceva care mă sperie, eliberez hormonii de stres. De ce e important ? Fiindcă
substanţele chimice eliberate când percepem stresul opresc creşterea celulelor şi inhibă sistemul
imunitar. Şi cine ar vrea să-i facă asta corpului său ? De ce aş vrea să-mi opresc regenerarea şi
sistemul imunitar ? Răspunsul e simplu. Ceea ce percepem ca ameninţare, înainte spuneam că
activăm glandele suprarenale, reacţia de luptă sau fugă. Dacă suntem urmăriţi de un tigru-cu-
dinţi-sabie, câtă energie să fie disponibilă ca să fugim de acel tigru ? Să vă mai dau un exemplu.
Am o infecţie bacteriană şi sistemul imunitar îmi cere energie ca să lupte cu ea. Îmi cere multă
energie, fiindcă suntem obosiţi mereu când suntem bolnavi. Sistemul imunitar foloseşte energia,
iar asta te oboseşte. Să continuăm povestea. Avem o infecţie bacteriană şi un tigru-cu-dinţi-sabie
ne urmăreşte. Noi suntem responsabili de distribuirea energiei.
 Câtă energie merge în lupta cu bacteriile şi câtă energie merge ca să fugi de tigru ?
Răspunsul e unul absolut evident. Vreau toată energia disponibilă ca să fug de tigru. De ce ?
Fiindcă, dacă nu scap de tigru, infecţia bacteriană nu mai contează de atunci înainte. Ideea e că
atunci când trăim cu teamă, luăm toată energia disponibilă în organism şi o folosim pentru reacţia
de fugă sau luptă. Renunţăm la regenerare şi la sistemul imunitar. Şi componenţa chimică a
sângelui redirecţionează activitatea genetică de la regenerare la protecţie. Cele două se exclud.
Nu le putem avea pe ambele în acelaşi timp. Ce face diferenţa ? În primul rând, percepţia noastră
şi felul în care aceasta e transmisă de creier în compoziţia chimică. Compoziţia chimică ajunge în
mediul de cultură numit sânge care hrăneşte direct activitatea celor 50 de trilioane de celule din
vasul acoperit cu piele. Asta e semnificaţia modului în care gândurile noastre schimbă genetica
activităţilor, fiindcă gândurile sunt transpuse în substanţe chimice de către creier.
NOONAN GORES: Spuneaţi că 90% din boli şi din programările la doctor sunt rezultatul
stresului. Evident, nu mai există tigri care aleargă printre noi. Oamenii percep viaţa ca pe un stres,
iar asta îi îmbolnăveşte.
LIPTON: Dacă putem genera conceptul de teamă în cineva... Slujba ta nu e sigură, pot 69
apărea duşmani, mâncarea nu e sănătoasă, poluarea ne ameninţă, percepţia fricii eliberează
substanţe chimice care, aşa cum spuneam, opresc creşterea şi opresc sistemul imunitar. Ne
gândim că suntem adulţi, nu mai avem nevoie de creştere. Da, dar în fiecare zi trebuie să înlocuim
sute de miliarde e celule care mor. Aşadar, indiferent de vârstă, trebuie să creşti zilnic. Da, dar
dacă teama opreşte creşterea, atunci, viaţa mea e în impas. Da, dar uite cum stă treaba. Când am
evoluat ca oameni, răspunsul la teamă era folosit pe perioade scurte şi intermitent. Dacă tigrul
apărea, fie o să fug, fie o să lupt. După ce scap de tigru, mă reîntorc la sănătate şi creştere. În
trecut, eram expuşi la teamă pe perioade scurte. Dacă vrem să oprim creşterea şi sistemul
imunitar pe o perioadă scurtă de timp, nu prea contează. Factorii de stres de azi sunt prezenţi
zilnic, la fiecare pas. Nu dispar. Asta înseamnă că zilnic ne compromitem creşterea din cauza
hormonilor de stres şi ne compromitem sistemul imunitar. Rezultatul sunt bolile. E singura
consecinţă inevitabilă care apare din chimia fricii, şi, totuşi, priviţi lumea de azi. Suntem conduşi
şi motivaţi de frică în fiecare zi, toată ziua.
 NOONAN GORES: Dacă suntem diagnosticaţi cu cancer, imediat ne e teamă de moarte,
ne e teamă să-i pierdem pe cei dragi. E cel mai toxic sentiment.
LIPTON: Pentru a înţelege cum mintea controlează anatomia, să vorbim despre ceva foarte
cunoscut, efectul placebo. Ce e ăsta ? Să zicem că sunt bolnav. Doctorul îmi dă un medicament
nou. E cel mai bun, nou şi miraculos medicament. E mov, deci asta înseamnă că e şi mai puternic
şi acesta e medicamentul care te va vindeca. Deja am fost convins că acest medicament mă va
vindeca. Iau medicamentul, mă fac bine şi apoi descopăr că era o pastilă cu zahăr, un medicament
placebo. Atunci, ne rămâne să ne întrebăm, ce m-a vindecat ? Pastila de zahăr ? Răspunsul e nu.
Pastila n-a făcut nimic. Convingerea că pastila te va vindeca te-a vindecat. Deci nu pastila,
convingerea. Toţi spun că da, cunosc efectul. E echivalentul a ceea ce numim gândire pozitivă.
Placebo înseamnă gândire pozitivă. Te va vindeca şi te vindecă. Bine, dar uite care e problema.
Toată lumea cunoaşte efectul placebo, rezultatul gândirii pozitive, dar care sunt consecinţele
gândirii negative ? Ghiciţi ce ? E la fel de puternică precum gândirea pozitivă, dar acţionează total
opus. Efectul placebo, gândirea pozitivă, te poate vindeca de orice. Nocebo, convingerile negative
pot provoca orice îmbolnăvire, chiar şi moartea, doar fiindcă credeţi asta. E important, fiindcă,
dacă excludem rolul convingerilor negative, atunci, am exclus cel mai influent personaj din vieţile 70
noastre. Psihologii ne spun că majoritatea convingerilor noastre sunt negative sau pesimiste, prin
urmare, zilnic, gândirea negativă ne afectează sănătatea. De ce ? Eliberează hormonii de stres
care opresc creşterea şi sistemul imunitar şi devenim predispuşi la boală.
Convingerile pozitive sau negative ne pot contura viaţa. Doar că în sensuri total opuse.
NOONAN GORES: Deci diagnosticul e periculos.
LIPTON: Situaţia nefericită cu care ne confruntăm zilnic e că trăim conform programului
95% din viaţă. Aspectul semnificativ al sănătăţii e că majoritatea oamenilor când cresc capătă
comportamente asociate cu faptul că, atunci când cineva e bolnav trebuie să meargă la doctor.
Mama e bolnavă, merge la doctor. Eşti bolnav, mergi la doctor. Ce învaţă un copil sub şapte ani
din toate astea ? Iată ce. Nu sunt responsabil de îngrijirea sănătăţii mele. Doctorul este. De ce vă
spun asta ? Fiindcă atunci credem că părerea doctorului e lege.
 Şi fiindcă funcţia minţii e să dea sens convingerilor noastre şi să le transforme în anatomie,
atunci, şi un neadevăr se transformă în anatomie negativă. Diagnosticele sunt nefaste, de multe
ori. Practic, sunt echivalentul unui efect nocebo, a unei convingeri negative care ne cuprinde
mintea. Doctorul îi spune pacientului, ascultă, mai ai trei luni de trăit. Pacientul chiar mai are doar
trei luni de trăit ? Sau sentinţa la moarte prescrisă de doctor se va întâmpla în decursul celor trei
luni ? Iar răspunsul se învârte în jurul celor trei luni. Spunem, doctorul ştia că va muri în trei luni.
Nu. De fapt, doctorul i-a prescris moartea peste trei luni. De ce ? Mintea a fost programată să
creadă în efectul nocebo. Mai am doar trei luni. Timpul se scurge în defavoarea noastră. Vom
transforma convingerea, o boală terminală, în realitate. Poate că persoana a fost diagnosticată
greşit. Doctorul pune mâna pe dosarul greşit, ia loc şi spune pacientului că-i pare rău, dar mai are
doar trei luni. Are cancer. S-a răspândit în corp, etc. Pacientul e sănătos. Dar ghici ce ? Diagnosticul
va programa mintea să creadă în cancer. Iar funcţia minţii e să ia imaginea şi să o transpună în
substanţe chimice, care controlează celulele. Diagnosticele sunt negative, de cele mai multe ori.
Nu ni se spune, te vei face bine şi te vindeci de minune. Aproape toate au un rezultat negativ.
Placebo, nocebo, ce înseamnă ? Conştiinţa controlează anatomia. Dacă cedăm puterea noastră
altcuiva şi credem în adevărul lor, atunci, adevărul lor devine anatomia noastră. Iată cum aş putea 71
să simplific această explicaţie. Majoritatea dintre noi, în tinereţe, am colorat pe numere. Când
colorezi pe numere, avem o imagine fragmentată cu numere în fiecare dintre fragmente, în
fiecare piesă, iar numărul aparţine unei culori din set. Apoi, luăm culoarea respectivă şi colorăm
acel loc. Iată, am devenit Picasso ! Creăm o imagine uriaşă. Iată concluzia simplă. Conştiinţa în
domeniul sănătăţii funcţionează ca pictează pe numere, dar în sens invers. Începem cu o imagine
în minte şi creierul o decodează în zeci de fragmente cu numere, dar numerele nu reflectă
pigmenţii sau culoarea, ci reflectă neurohormoni şi neurosecreţii. De ce facem asta ? Mintea face
o fotografie. Creierul transformă imaginea în substanţe chimice care reglează corpul pentru a
transforma fotografia într-o imagine tridimensională. Începem cu o fotografie în minte şi creăm
un corp aidoma ei. Dacă diagnosticul e negativ, începem cu asta. Mintea va folosi acea imagine,
iar creierul o va transpune în substanţe chimice care vor corespunde cu diagnosticul. Dacă
doctorul spune că vei muri peste trei luni, atunci, aşa va fi. Nu fiindcă era impetuos necesar, ci
fiindcă nocebo, convingerea negativă se transpune în anatomie.
 NOONAN GORES: Vreţi să ne explicaţi de ce filozofia medicală vestică cu medicamente şi
operaţii nu e sustenabilă ?
LIPTON: Multă vreme, mai atunci când înţelegem natura geneticii, insinuăm că fiecare
caracteristică a corpului uman e asociată materialului genetic pe care-l deţinem. Asta înseamnă
nu doar caracteristicile bune, pozitive şi sănătoase, ci şi cele negative. De fiecare dată când vedem
o boală, diabet, boli cardiovasculare, cancer, imediat ne gândim că există anumite gene
responsabile pentru boală. Prin urmare, vrem să schimbăm genele, să schimbăm activitatea şi aici
intervine industria farmaceutică. Aceasta ne oferă medicamente şi compuşi chimici care schimbă
modul în care celulele citesc informaţiile. S-a dovedit ştiinţific, că mai puţin de 1% din alcătuirea
unei boli e legată de genetică. De ce e important ? Dacă încercăm să influenţăm genetica şi să
vindecăm boala, putem influenţa doar 1% din acea boală. Şi restul de 90% din acea boală prin
care trece o persoană ? Se datorează stilului de viaţă. Ce am descoperit ? Cei mai mari ucigaşi ai
planetei, bolile cardiovasculare, cancerul, diabetul, Alzheimer, nu sunt probleme organice ale
corpului nostru. Aceste boli sunt o consecinţă ale modului în care răspundem la lumea din jurul
nostru, pe baza stilului de viaţă. Deci 90% sau mai mult dintr-o boală cardiovasculară nu are
legătură cu individul. E doar o consecinţă a faptului că suntem stresaţi. Cancerul. Mereu căutăm 72
gene care cauzează cancerul şi proiectul Human Genome a distrus această idee. De ce ? Nu există
gene care cauzează cancerul. Ceea ce noi numim gena care cauzează cancerul, e o genă care are
legătură cu stresul. Când suntem într-o situaţie stresantă, gena poate precipita cancerul. Deci
gena respectivă nu cauzează cancerul în sine, ci e corelată cu boala. E foarte important, fiindcă
atunci când dăm genelor putere, ne concentrăm pe gene de parcă ar fi sursa problemei. Asta
spune medicina modernă. Ghiciţi ce ? Cu toate descoperirile făcute, mai ales în domeniul
cancerului, câte miliarde de dolari au fost folosite pentru a găsi gena cauzatoare de cancer, pentru
a descoperi, în final, că aceasta nu există. Şi ghiciţi ce ? Chiar şi Societatea Americană pentru
Cancer a declarat că între 70-90% din cancere sunt cauzate de stilul de viaţă. Asta ne face pe noi
responsabili, nu genele noastre, fiindcă atunci când dăm vina pe gene, ne transformăm în victime
şi cineva trebuie să ne vindece. Dar nu suntem victime ! Suntem creatori. Putem crea cancer sau
sănătate. Indiferent dacă avem gena BRCA sau nu. Putem crea cancer sau boli cardiovasculare
sau chiar şi diabetul de tip II.
 N-are nicio legătură cu genetica, ci cu stilul de viaţă. Medicina convenţională e prinsă într-
un sistem învechit de convingeri, se concentrează pe cauza bolii, e prinsă în genetică şi biochimie.
Prin urmare, industria farmaceutică vine ca o mare salvatoare. De ce ? Fiindcă pregătesc compuşii
chimici care trebuie să ne însănătoşească. Se pare că e fals. De fapt, industria farmaceutică e una
dintre principalele cauze ale decesului în SUA cu peste 300.000 de persoane care mor din cauza
medicamentelor anual. De ce contează ? Iată de ce. Nu suntem victime, suntem creatori. Dacă
invităm stresul în vieţile noastre, se manifestă prin boală. Dacă scăpăm de stresul din viaţa
noastră, putem îndepărta boala. Conceptul de remisiune spontană există. Oamenii pot avea
cancer, pot fi condamnaţi la moarte, apoi, se pot vindeca peste noapte. Cum ? Schimbându-şi
percepţia şi convingerile despre viaţă, nu schimbând genetica. Asta înseamnă că toate
medicamentele sunt nocive ? Sigur că nu ! Medicina e minunată pentru traume. Dacă mă rănesc
fizic, într-un accident de maşină, nu mă trimiteţi la chiropractician. Şi n-am nevoie de un masaj,
iar homeopatia nu ajută. Am nevoie de un chirurg. Deci trauma sau transplanturile, tot ceea ce e
legat de fizic. În cazul ăsta, medicina face minuni. Dar în cazul bolilor ? Cancer, diabet, Alzheimer,
toate bolile convenţionale nu au nicio legătură cu traumele. Au legătură cu mintea.
NOONAN GORES: Ce spuneţi de paraziţi, de boala Lyme ? Antibioticele fac bine vreodată? 73

LIPTON: Sistemul nostru imunitar poate lupta cu absolut orice. Întrebarea e, cum de ne
îmbolnăvim dacă sistemul meu imunitar e destul de puternic ? Iată cum. Funcţiile sistemului
imunitar sunt legate de percepţia noastră. Dacă vedem stres, hormonii de stres inhibă sistemul
imunitar. Cât de eficient ? Când doctorii vor să facă un transplant de la persoana A la persoana B,
inima, un rinichi sau un plămân, primitorului i se administrează hormoni de stres înainte. De ce ?
Hormonii de stres inhibă funcţiile sistemului imunitar. Doctorul administrează hormonii, apoi,
transplantează organul. De ce ? Organul ajunge în noul corp şi sistemul imunitar e închis de
hormonii de stres, ca să nu respingă acest organ. Ideea e că sistemul imunitar se închide din cauza
stresului, iar medicii folosesc acest lucru în scop terapeutic, pentru a inhiba sistemul imunitar, în
cazul transplantului de organe. Practic, ghiciţi ce face stresul când nu transplantăm organe ?
Închide sistemul imunitar. Prin urmare, dacă sunteţi stresaţi şi aveţi, bronşită, să zicem, o infecţie
a plămânilor, pe care eu chiar am avut-o...
 Mă uitam în jur şi-mi spuneam, mă îmbolnăvesc, bateriile ajung la mine. De ce ? Fiindcă
eram foarte stresat atunci. Aveam două opţiuni. Să elimin stresul din viaţa mea sau să iau
penicilină. Privindu-mi situaţia, realizând că eram stresat atunci, sigur că am ales penicilina. De ce
? Nu voiam să o iau o perioadă lungă de timp, da aveam nevoie de ajutor să lupt puţin cu infecţia
ca să-mi adun puterile interioare şi să-mi activez sistemul imunitar ca să combat infecţia. Da,
există momente când medicamentele ajută. Dacă pierdem bătălia, să facem ceva ca să ne
regrupăm. Folosim un antibiotic, dacă trebuie, dar doar în cazuri izolate. Asta e foarte important.
Fiinţele umane erau considerate cândva simple organisme din celule umane. Azi, am descoperit
că suntem formaţi din microbi, bacterii, paraziţi, alături de aceste celule umane. Aceştia sunt nişte
paraziţi ? Răspunsul e nu. Nu putem trăi fără ei. Dacă eliminăm bacteriile numite microbiotă, adică
o comunitate de bacterii care trăiesc în noi. Fiecare din noi poartă cu el cel puţin un kilogram de
bacterii. Dacă le eliminăm, vom muri. De ce spun asta ? Bacteriile nu sunt produse secundare ale
vieţii noastre. Sunt necesare pentru viaţa noastră. Ştiinţa a descoperit un nou nume pentru
oameni. Nu suntem doar un organism. Suntem un superorganism. De ce e important ?
Microbiota, bacteriile din corp, sunt necesare pentru sistemul digestiv şi pentru funcţionarea
sistemului. Există un schimb de informaţii între bacterii şi genele corpului. Sunt o comunitate. 74
Există bacterii bune pe care comunitatea le va păstra în interiorul nostru, fiindcă sunt necesare
sănătăţii şi există bacterii rele. Sistemul imunitar luptă împotriva bacteriilor rele. Şi ghiciţi ce ?
Chiar şi bacteriile bune luptă împotriva celor rele. Practic, ca superorganism, recunoaştem că
bacteriile sunt o parte fundamentală a vieţii noastre. Fără ele, murim. Asta ne aduce la supra-
prescrierea de antibiotice. Dacă administrăm unei persoane antibiotice, acestea omoară fără să
discrimineze toţi microbii. Şi dacă microbii buni sunt omorâţi, nu te vei face bine. Iată ce să
înţelegem. Trebuie să folosim antibiotice doar în situaţii extreme, nu în fiecare zi ca mod de
vindecare. Acestea distrug microbiota, o parte funcţională a vieţii noastre.
NOONAN GORES: Doctorii ar trebui să înveţe asta. Curriculumul şcolii medicale trebuie să
evolueze cu noua medicină.
LIPTON: În prezent, trecem printr-o criză în domeniul sănătăţii, în ciuda sistemului medical
uriaş pe care l-am pus la punct. Investim mai mulţi bani în medicină decât orice altă ţară din lume
şi avem cele mai slabe statistici de sănătate. Care e problema ?
 Evident, dacă investesc în sănătate, ar trebui să fiu mai sănătos. Iată care e problema.
Medicina convenţională se bazează pe industria farmaceutică. Descoperim o boală şi industria
farmaceutică găseşte glonţul magic care o vindecă. Totuşi, prea puţine dintre boli sunt de natură
organică. Bolile care există pe planetă se datorează stresului şi stilului de viaţă. Dacă mă duc la
doctor cu o boală, se uită la mine şi spun, te-ai defectat, o să pun nişte chimicale în corp şi o să te
repar. E o viziune drăguţă, doar că 90% din boli nu au legătură cu problemele organice ale
corpului. De aceea, faptul că ne bazăm pe industria farmaceutică e o piedică în calea sănătăţii. De
ce să lăsăm industria farmaceutică să împiedice sănătatea ? Răspunsul e simplu. Industria
farmaceutică e o industrie corporatistă. Ce sunt corporaţiile ? Sunt sisteme în care oamenii
investesc pentru a face profit. Ia stai aşa... Sănătatea e o industrie motivată de profit ? Normal că
da. Oamenii investesc în ea. Iar industria farmaceutică face bani din industria medicală. Atâta timp
cât suntem convinşi că răspunsul problemelor noastre e industria farmaceutică, vom merge la ea
pentru vindecare. Problema e că majoritatea bolilor n-au nevoie de medicamente. Atunci, de ce
şcolile medicale nu ţin pasul cu noile informaţii ? Apoi, trebuie să recunosc că sistemul de sănătate
e condiţionat de interesele industriei farmaceutice. Mă pot vindeca cu gândul şi cu energia
vindecătoare, o nouă fază a vindecării. De ce se opune industria farmaceutică ? Răspunsul e 75
simplu. Nu pot face bani din asta. Cum poţi face o pastilă de energie ? Puteţi să-mi vindeţi una ?
Răspunsul e, nu. Atunci, energia e relevantă pentru industria farmaceutică ? Răspunsul e sigur că
nu. De fapt, dacă ar putea elimina toată energia, probabil că ar face-o ca să poată vinde pastile
mai multe. Dar majoritatea bolilor nu se vindecă cu aceste pastile. Iar industria medicală e confuză
din cauza banilor oferiţi de industria farmaceutică, una dintre cele mai mari corporaţii din lume.
Semnificaţia e foarte profundă. Cuvintele om, uman, umanitate, toate au la bază compasiunea,
cineva care are grijă de altcineva. Atunci, medicina e o industrie umană. Păcat, fiindcă medicina
de azi e o industrie inumană. Medicina e inumană ? Da ! De ce ? E foarte simplu. Un acţionar face
bani de pe urma bolilor tale. Cum fac asta ? Fiindcă industria îţi ia mai mulţi bani decât e nevoie
ca să te vindece. Din acei bani, facem profit. Deci o persoană bolnavă, care a fost deja lovită de
soartă e lovită din nou. De ce ? Fiindcă facem profit de pe urma cuiva bolnav. E total opusul
compasiunii. Şi, deoarece compasiunea e o trăsătură umană, opusul e inuman. În prezent,
sistemul medical din Statele Unite, prin definiţie, e inuman, fiindcă nu ţine la cei bolnavi, ci ţine la
profitul corporaţiilor.
 NOONAN GORES: E important ca oamenii să ştie că atunci când iau o pastilă pentru A,
provoacă un dezechilibru sistemelor B, C, D.
LIPTON: Există o abordare veche asupra anatomiei, un mod linear. A se transformă în B, în
C şi în D, în concluzie. Dacă e ceva în neregulă cu concluzia, atunci, reglăm A sau B sau reglăm C
sau D şi schimbăm concluzia. Deci industria farmaceutică priveşte boala ca pe o concluzie şi spune
ce pot schimba pe drum ? Dar problema e că acest concept de informaţie liniară nu există. În timp
ce pretindem că A merge la B, merge la C, merge la D, în mod liniar, iată ce am aflat. Toate sunt
interconectate. A e conectat de B, dar şi de C şi de D. Şi D e conectat la A, B şi C. Totul e
interconectat. De ce contează ? Dacă schimb unul, nu schimb linia A, B, C, D şi finalul. Schimb unul
şi am creat o reţea. Iar această reţea schimbă concluzia în moduri diferite. În prospectul
medicamentului scrie că acesta e făcut pentru A, B, C, D şi deznodământul se va schimba. Da, dar
apar cinci pagini de efecte secundare. Şi ce sunt efectele secundare ? E un eufemism. Sunt efecte
directe. Sunt efecte directe, fiindcă o reţea atât de integrată înseamnă, dacă tragi un fir, le afectezi
pe toate celelalte. Se numesc aşa, fiindcă intenţia medicamentului a fost alta atunci când a fost
produs, dar, din păcate, aceleaşi medicamente sunt folosite de tot corpul pentru funcţii diferite.
Terapia de înlocuire a hormonilor la femei a fost exclusă din comunitatea medicală dintr-un singur 76
motiv. La menopauză, femeile pierd estrogen, iar asta produce schimbări emoţionale şi fiziologice
la apariţia menopauzei. Bine, introducem estrogen în sistem şi totul va fi în echilibru din nou. Ce-
i rău în asta ? Păi, estrogenul are legătură cu sistemul reproducător şi cu dorinţele sexuale la
femei. Aşa este. Dar există estrogen şi la bărbaţi. Ce caută acolo ? Estrogenul influenţează şi alte
funcţii. Pentru inimă şi creier, semnalele estrogenului nu sunt sexuale. Reglează circulaţia
sângelui. Ce înseamnă asta ? Dacă adăugăm estrogen pentru a stimula sistemul reproducător,
estrogenul rămâne în corp şi afectează tot ce afecta şi înainte. Ce anume ? Circulaţia sângelui în
inimă şi în creier. Ce au descoperit ? Terapia cu hormoni are efecte secundare. Care anume ?
Accidente vasculare şi infarcturi. Efecte secundare ? Sunt efecte directe ale introducerii de
estrogen în sistem dar nu doar în sistemul reproducător, ci în întregul sistem. Dacă aş fi femeie,
aş secreta estrogen pentru sistemul reproducător, nu pentru tot corpul meu. De ce ? Afectează
ovarele altfel decât afectează inima.
 Care e problema ? Industria farmaceutică se gândeşte la ce trebuie vindecat, dar ignoră
faptul că, atunci, când adăugăm un medicament, există interacţiuni multiple cu acel medicament,
iar acestea sunt efecte directe care dezechilibrează corpul. Cele mai mari probleme cu
medicamentele sunt efecte secundare care conduc către decesul a 300.000 de oameni anual, din
cauza medicamentelor pe bază de reţetă.
NOONAN GORES: Să vorbim despre statine şi despre colesterol. Ce e colesterolul ?
LIPTON: Una dintre descoperirile care au determinat răspunsul medicinii la ateroscleroză
e faptul că plăcile de ţesut şi celule se acumulează în vasele de sânge, cauzând infarcturi şi
accidente vasculare. Când medicina a început să cerceteze locurile unde se găsesc plăcile, în vasul
de sânge, au descoperit că celulele erau umplute cu colesterol. Imediat au spus, doamne !
Colesterolul e duşmanul. Apoi, au presupus, fiindcă colesterolul există în fiecare placă, au
presupus că el e problema. Acum am aflat ceva important. Colesterolul e un compus important al
membranei celulare, care e creierul celulei. Creierele noastre sunt pline de colesterol. Creierul e
alb, nu e roşu, fiindcă conţine multă grăsime, iar acesta e colesterolul. Deci am dat vina pe
colesterol. Ce a descoperit ştiinţa ? Colesterolul apare după ce problema deja a debutat. 77
Marchează celulele bolnave, dar nu le îmbolnăveşte. Dacă spunem că colesterolul e cauza, apoi,
schimbăm alimentaţia şi spunem că colesterolul e problema, îl reducem din alimentaţie. Avem
două probleme. Prima. Colesterolul e vital în sistemul nostru. Dacă eliminăm colesterolul,
sistemul nu mai produce suficient şi nu e prea bine. A doua, problema aterosclerozei nu vine de
la colesterol. De la ce apare ateroscleroza ? De la stres. Stresul cauzează schimbări în circulaţia
sângelui. Când sângele curge prin vase, împinge pereţii lor, apare un fel de presiune. Apare
tensiunea. Deci celulele citesc tensiunea. Dacă tensiunea e ridicată, celulele se divid. Dacă un vas
de sânge e îngust şi trebuie să transporte o cantitate mare de sânge, tensiunea e uriaşă. Cum
reducem tensiunea ? Să producem mai multe celule şi să lărgim vasul. Dacă sunt stresat, iar
tensiunea creşte, celulele mele spun: "Trebuie să producem mai multe celule, trebuie să lărgim
vasul de sânge şi să reducem stresul." Problema e că nu trăim într-un stres continuu. Avem o
perioadă de stres, apoi ne calmăm, apoi suntem stresaţi. Cum aşa ? Când suntem stresaţi, celulele
se divizează. Când stresul dispare, celulele rămân acolo, dar nu pleacă nicăieri. Data viitoare, se
divid din nou. De ce ? Fiindcă vor să lărgească vasul de sânge.
 Problema e că placa de celule găsite în vasele de sânge sunt rezultatul stresului
intermitent care stimulează celulele să lărgească vasul de sânge, dar, când stresul dispare, vasul
de sânge spune, sunt suficient de larg. Acum, celulele se adună acolo. Rezultatul e că-i spun
sistemului că am nevoie de celule, apoi, sistemul spune, nu mai ai nevoie de ele, iar celulele se
adună. Încep să nu se simtă bine şi absorb colesterol. Apoi, vedem colesterolul din celule. De aici
apare colesterolul. Deci colesterolul apare după ce răul a fost deja făcut. Reglarea colesterolului
nu e o problemă. Reglarea stresului e o problemă. Deci suntem informaţi greşit şi luăm statine.
De ce ? Ca să reduc colesterolul negativ din corp. Să privim datele. Acestea sunt foarte clare. Iată
cum stă treaba. În jur de 3%, deci doar trei din 100 de persoane care iau statine au beneficii de
pe urma medicamentului Iar aceştia sunt cazurile cele mai grave. Cei care sunt pe punctul de a
avea un infarct. În jur de 97 dintre cei 100 nu simt efectele pozitive ale statinelor. Dar există efecte
secundare. Iar efectele secundare afectează între 15-23% dintre pacienţi. Să analizăm rezultatele
administrării de statine. Trei din 100 de oameni se însănătoşesc, iar 20-25% dintre ei se
îmbolnăvesc de la statine. Unde sunt beneficiile ? Nu există beneficii, cu excepţia companiei de
medicamente care face profit din asta. Sunt ca traficanţi de droguri şi provoacă dependenţă
pacienţilor care cred că medicamentul îi ajută, când, de fapt, datele arată că acest medicament 78
face mai mult rău decât bine.
NOONAN GORES: Deci colesterolul nu e omul rău.
LIPTON: Periodic, "autorităţile" de la conducere schimbă nivelul de colesterol acceptabil.
Scad nivelul din ce în ce mai mult. De ce vă spun asta ? Fiindcă de fiecare dată când scad valoarea
de colesterol admis, cresc numărul de reţete de un milion de ori sau mai mult. Prin urmare, când
scad valoarea de colesterol, compania farmaceutică face un profit uriaş, iar oamenii pierd din nou.
NOONAN GORES: De unde vine valoarea?
LIPTON: Spun că există o valoare sănătoasă pentru un om obişnuit. Ce înseamnă un om
obişnuit ? Există oameni la ambele capete ale spectrului. Unde e media ? Exact în mijloc. Dacă o
persoană e la acest capăt al nivelului de colesterol şi spuneţi că ar trebui să fie în mijloc, acea
persoană ar trebui să-şi aducă valoarea colesterolului în mijloc ? Sigur că nu. Acea persoană nu
are valoare medie. Cine are valoare medie ? Tipul din mijloc.
 Nu există o medie propriu-zisă. Când încerci să creezi o medie, practic, iei extremele şi spui
că nu se încadrează în medie, deci au nevoie de tratament. Creăm o medie pentru un om care nu
există. Nu există un om care să fie etalonul mediu. Inventăm numere. Recent, FDA a scos
colesterolul de pe lista restricţiilor alimentare fiindcă au recunoscut, în sfârşit, că tot colesterolul
din alimentaţie nu are impact asupra aterosclerozei.
NOONAN GORES: Uimitor. Vreţi să vorbiţi despre energie ?
LIPTON: Ştiinţa a evoluat în vest prin descoperirile lui Isaac Newton. Isaac Newton încerca
să descopere mecanica universului. Iată de ce sunt importante descoperirile lui Isaac Newton.
Încerca să descopere mişcările planetelor în sistemul nostru solar. Pe vremea lui Isaac Newton,
biserica se ocupa de civilizaţie şi ei credeau că Dumnezeu manipulează tot ce se întâmplă pe
planetă, de parcă am fi marionete, şi stelele şi planetele se rotesc conform capriciilor lui
Dumnezeu. Dar Isaac Newton privea totul ca pe un mecanism, o maşinărie. De ce vă spun asta ?
Fiindcă a luat în calcul fizica, pentru a înţelege mişcarea planetelor, mărimea lor, masa, acceleraţia
unei planete, vectorul de mişcare, caracteristice fizice. Folosindu-se de ele, a reuşit să calculeze
mişcările planetelor în sistemul solar, iar biserica nu putea înţelege asta. De ce vă spun toate astea 79
? Fiindcă Isaac Newton nu s-a folosit de forţe invizibile şi a ajuns la simpla concluzie că putem
înţelege cum merge universul, fără să includem lumea invizibilă, spirituală, energetică, sau cum
vreţi să-i spuneţi. Putem studia doar lumea fizică şi putem înţelege cum funcţionează. Medicina
derivă din fizica newtoniană şi vede corpul ca pe un dispozitiv fizic, care, dacă se strică, devine o
problemă de mecanică, de parcă e o maşinărie. Toate astea sunau bine până în 1925. Atunci, a
apărut fizica cuantică. De ce e relevantă ? Stipulează că tărâmul invizibil al energiei care exista
acolo şi nu l-am luat în calcul în lumea medicinii, fiindcă tratăm corpul fizic... Dar se pare că
percepţia noastră asupra lucrurilor fizice e o iluzie. Nu suntem un corp fizic. Probabil, cineva care
priveşte ecranul în acest momente se gândeşte: dacă nu avem formă fizică, atunci, de ce te văd ?
Răspunsul e simplu. Lumina e aprinsă. Toată lumea râde. Ce înseamnă că lumina e aprinsă ? Iată
cum stau lucrurile. Când fotonii de lumină lovesc energia corpului meu, se reflectă înapoi. Când
mă priveşti, nu vezi energia mea. Vezi suprafaţa mea care reflectă fotoni. Vezi cum se reflectă
lumina. Vezi reflecţia mea. Dincolo de suprafaţa unde se află fotonii, nu există nimic fizic, există
doar energie. Asta e natura fizicii cuantice. Când analizăm un atom...
 Da, se spunea că atomii sunt cea mai mică unitate fizică. Apoi, l-au analizat şi au descoperit
că există protoni, electroni, neutroni şi particule mai mici. Dar lumea s-a schimbat când fizicienii
au întrebat din ce sunt făcute aceste particule mici. Din ce e făcut un electron ? Din ce e făcut un
proton ? Şi când au analizat, au găsit doar energie în interior. Brusc, lumea s-a schimbat, fiindcă
tot ceea ce ni se părea fizic e o altă formă de energie. De ce vă spun asta ? Există energie care ia
formă fizică şi energie invizibilă. De ce e atât de important ? În fizica cuantică, ambele sunt
conectate. În fizica cuantică, energia invizibilă se numeşte câmpul energetic. Lynne McTaggart a
scris o carte minunate despre acest câmp. De ce vă spun toate astea ? Răspunsul e acest citat de
Albert Einstein. Câmpul, energia invizibilă, câmpul e singurul agent care poate controla particula.
Particula e materie. Ce spunea Einstein ? Energia invizibilă e singurul agent care poate controla
ceea ce noi numim particule. Corpul e format din particule. Da, dar e influenţat în exclusivitate de
energia invizibilă. Care e definiţia cuvântului "câmp" ? Forţe invizibile care influenţează lumea
fizică. Da, asta e definiţia câmpului folosită şi în fizică. Interesant. Acum multă vreme, care era
definiţia cuvântului "spirit" ? Forţe invizibile care influenţează lumea fizică. Fizica cuantică ne duce
înapoi în timp când forţele invizibile pe care le-am dat deoparte în medicină, par a fi forţele
principale care controlează totul. Atunci, spunem că medicina, în abordarea ei newtoniană, care 80
ia în considerare doar aspectul fizic, chimic, medicamentele, operaţiile, sună bine, Dar ce facem
cu forţele invizibile ? Nu sunt aici. Şi care sunt acestea ? Mintea, conştiinţa, acestea sunt forţe. Şi
încă ceva. Chiar şi fizicienii specializaţi în fizica cuantică, atunci când au fondat domeniul fizicii
cuantice, au recunoscut că universul arată ca o maşinărie uriaşă, dar e mai bine descris de
sintagma gând uriaş. Sunt toate gânduri. De aceea, dacă e să ne întoarcem la puterea supremă
de dincolo de anatomie, aceasta e gândul, energia invizibilă a minţii noastre care nu numai că dă
formă corpului nostru, dar şi relaţiilor cu lumea în care trăim.
NOONAN GORES: Frecvenţa gândurilor şi energia. Putem vorbi despre asta ?Despre
emoţiile şi gândurile noastre şi cum frecvenţele diferite cauzează boli...
LIPTON: Ştiinţa convenţională a exclus energia din proces. Toţi am trecut prin experienţe
personale în care energia ne-a afectat viaţa. Vreau să dau un nume acestei energii. Noi numim
această energie vibraţii pozitive sau negative. Ce înseamnă asta ? Vibraţiile reprezintă energia.
Care e diferenţa dintre vibraţiile pozitive şi negative ?
 Să facem un pas în spate şi să spunem asta. Deşi ne percepem ca fiind fiinţe fizice,
adevărul e că suntem fiinţe energetice. Energia e viaţă. Oamenii ştiu asta. Dacă pierdem acea
energie, ne pierdem viaţa. Iată o înţelegere interesantă. Dacă arunc două pietre în apă, undele
pietrelor reprezintă energia. Undele nu sunt energie fizică, ci energia care dă formă apei. Undele
din apă sunt create de o energie invizibilă. Energia înseamnă unde. Deci undele a două pietre care
ajung în apă se întâlnesc. Pe măsură ce undele se apropie, ce se va întâmpla când acestea se
întâlnesc ? Trec una prin cealaltă, sau se afectează reciproc ? Răspunsul e că se afectează reciproc.
Undele pietrei A şi undele pietrei B se întrepătrund când interacţionează. Există două consecinţe
ale interacţiunii, extremele. Două energii se unesc şi formează o energie mai mare. Sau două
energii se unesc şi se anulează reciproc, se sting. Ce legătură are asta cu viaţa ? E foarte simplu.
Energia e viaţă. Cu cât avem mai multă energie, cu atât vom trăi mai mult, cu cât avem mai puţină
energie, cu atât gravităm spre moarte. În viaţă, simţim uneori ceea ce numim vibraţii pozitive. Ce
sunt astea ? Mergi la petreceri şi eşti foarte obosit, dar când ajungi la petrecere, cunoşti nişte
oameni. Apoi, muzica începe să cânte, dansezi şi eşti plin de energie. De unde a venit energia ?
Veniseşi aici obosit. Am cunoscut nişte oameni şi mi-au dat o stare de bine. Ce înseamnă asta ?
Corpurile sunt ca undele, sunt energie. Nu uitaţi că nu suntem material. Undele altor oameni, 81
când sunt în armonie cu tine, două unde în armonie, ambele mergând înainte, în sus. Două unde
în armonie creează ceea ce numim interferenţă constructivă. Valoarea undelor de energie se
adună şi creează ceva puternic. Vibraţii bune, bună dispoziţie. De ce vibraţii bune ? Mai multă
energie, mai multă viaţă. Mai puţină energie, mai puţină viaţă. Dacă simţim vibraţii pozitive,
energia noastră sporeşte şi ne aflăm la locul pozitiv. Dacă simţim vibraţii negative, două energii
nu sunt sincron. Unele unde merg în sus, iar altele merg în jos. Când una urcă, cealaltă coboară.
Nu sunt sincronizate. Ce se întâmplă când le adunăm pe amândouă ? Se anulează reciproc. Ce
înseamnă vibraţiile negative ? Te afli într-o parte periculoasă a oraşului, nu ştii unde eşti şi, dintr-
o dată, simţi că rămâi fără energie. Te simţi slab, te simţi vulnerabil. Acelea sunt vibraţii negative.
Ce ne indică ? Că viaţa ta nu va prospera în acest mediu. Trebuie să te îndrepţi spre vibraţiile
pozitive. Acesta e secretul comunicării dintre animale şi plante, inclusiv a comunicării cu oamenii.
Fiecare organism de pe planetă citeşte vibraţiile. De ce ? Viaţa e energie. Dacă un organism ajunge
într-un mediu unde energia lor e anulată, e un răspuns care te anunţă că pierzi energie, deci pierzi
forţă vitală.
 Pe de altă parte, dacă mergi pe aici şi energia ta sporeşte, înseamnă că voi trăi mai mult
dacă merg în această direcţie. E interesant. Un melc nu merge la şcoală ca să înveţe ce mănâncă,
sau pe unde să meargă. Nu merge la şcoală ca să înveţe asta. Interpretează doar energia. Orice
organism foloseşte energia ca principala sursă de comunicare. Sunt în siguranţă sau nu ? Simţi
mai multă putere sau mai puţină ? Puterea înseamnă viaţă. Relevanţa vibraţiilor nu e o
coincidenţă sau un accident. E unul dintre cei mai importanţi indicatori "la bordul vieţii". Dacă
reuşim să-l citim, vom şti dacă mergem spre viaţă sau ne îndepărtăm de viaţă şi ne pierdem
energia. E interesant, fiindcă oamenii sunt programaţi în primii şapte ani de viaţă să ignore vibraţia
şi să asculte cuvinte. Asta e problema. Vibraţiile există. Dacă o persoană e rea, vor emite vibraţii
negative, dar pot vorbi foarte frumos. Dacă asculţi acele cuvinte, nu simţi vibraţiile. Prin urmare,
am pierdut cea mai importantă comunicare pe care o folosesc organismele de pe planetă. Asta
înseamnă să ascultăm vibraţiile. Cum ştii dacă cineva îţi e prieten cu adevărat ? Simţi asta. Dacă
nu simţi asta, dar îi asculţi vorbele, vei fi indus în eroare. Uităm de indicatorul vibraţiilor şi
ascultăm cuvintele înşelătoare. Trebuie să ne reamintim că vibraţiile ne oferă informaţii. Vibraţiile
ne sporesc sănătatea când sunt constructive şi vibraţiile ne reduc sănătatea când trăim cu vibraţii
negative. Când încercăm să ne vindecăm, vrem să ne îmbunătăţim vitalitatea. Asta înseamnă 82
vindecarea. Dacă nu suntem în armonie şi nu ne simţim bine, nu avem vitalitate şi de aceea, nu
avem energie. Ce vom folosi ca să ajungem spre această vitalitate ? Avem două minţi. Fiecare ne
va trimite într-o direcţie diferită. Majoritatea oamenilor cred că dacă au gânduri pozitive se vor
vindeca. E o idee foarte bună, doar că e o mică problemă. În 95% din zi, gândurile noastre
îndepărtează conştientul de la controlul anatomiei noastre, fiindcă suntem pe pilot automat.
Mulţi oameni încearcă să gândească pozitiv. Câte minute din zi vă petreceţi făcând asta ? Evident,
o mică parte din zi. Asta e o problemă, fiindcă operaţi din subconştient. Acesta are un program
toxic şi operează 95% din zi. Asta e problema oamenilor. Ei cred că vor face doar alegeri pozitive.
E un gând lăudabil, dar va prinde contur ? Pentru o persoană obişnuită, răspunsul e nu, deoarece
conştientul nostru funcţionează doar 5% din zi, cel mult. Pentru majoritatea, de fapt, e 1%. Şi
întrebarea e, ce faci ca să te ajuţi ? Următoarea întrebare e, ceea ce faci se bazează pe conştient
sau pe subconştient ? Dacă se bazează pe subconştient, atunci, funcţionăm conform programului.
Dacă se bazează pe conştient, e mintea care a creat efectul de lună de miere, e mintea care ne dă
acea strălucire a iubirii, acea vitalitate. De ce ? Conştientul va gravita întotdeauna către latura
asta. Când începem să ne gândim în programul de bază al subconştientului, acesta ne va eroda
sănătatea. Acest program e invizibil şi veţi fi ultimii care află, cu excepţia bolii pe care o veţi avea.
NOONAN GORES: Vorbeaţi despre faptul că un anumit ţel, dărnicia şi recunoştinţa sunt
instrumente cu care ne putem schimba imediat componenţa chimică.
LIPTON: Recent, am descoperit că există echivalentul Fântânii Tinereţii în fiecare celulă. E
asociată cu ADN-ul, dar acesta nu e cel care programează. Nu sunt genele. Acestea sunt mici
extensii ale ADN-ului, la capătul cromozomilor, telomerii. Iar telomerii copiază ADN-ul. Avem
nevoie de telomeri cu care să completăm ADN-ul. De fiecare dată când replicăm ADN-ul, cu alte
cuvinte, când o celulă se divizează, pierde o parte din telomer. Telomerii, ca să înţelegeţi, arată
ca nişte şireturi. La capătul şiretului, avem un înveliş de plastic. Asta ţine firele şiretului la un loc.
Dacă acel plastic cade, şiretul începe să se destrame. Telomerii nu lasă ADN-ul să se destrame.
Când pierdem un telomer, aşa cum pierdem capătul şiretului, ADN-ul începe să se deschidă şi
apare îmbătrânirea şi bolile. Lungimea telomerilor e direct proporţională cu sănătatea şi
longevitatea. Cu cât telomerii sunt mai scurţi, cu atât mai probabil ne vom îmbolnăvi. Iniţial, ne
gândeam că telomerii apar la naştere, şi după aceea îi pierdem pe măsură ce celulele se divid. 83
Apoi, îmbătrânirea apare când ne-am pierdut telomerii. Afectăm procesul de copiere a genelor
când reproducem celula. Asta credeam. Ne-am spus că viaţa umană are o anumită durată. Încă
ceva. Ştiinţa a descoperit o enzimă numită telomerază care măreşte lungimea telomerilor. Dacă
telomerii pot fi lungiţi, înseamnă că celulele se pot divide mult mai frecvent fără să se
îmbolnăvească şi fără să îmbătrânească. Întrebarea e, ce stimulează această telomerază care ne
face să trăim mai mult şi mai sănătos ? Iată răspunsul. Felul cum răspundem vieţii. Când ne iubim
pe noi înşine, când iubim ceea ce suntem. Asta activează telomeraza. Din păcate, 80-90% din
oamenii planetei nu prea se iubesc pe sine. Asta in cauza faptului că părinţii ne critică în primii
şapte ani. Copiii sunt criticaţi pentru a-i face să se conformeze. Criticile sunt negative. Şi copilul îşi
însuşeşte acest sistem negativ. La şapte ani, copiii au gânduri negative la adresa lor. Nu sunt destul
de inteligenţi, nu merită, nu sunt destul de buni. Iar asta le spun părinţii în încercarea de a-i face
mai buni, fără să realizeze că un copil sub şapte ani înregistrează tot ce i se spune. Nu meriţi asta,
Un copil sub şapte ani ? Nu merit. Eu asta am auzit când eram mic.
 În mare parte, nu ne iubim aşa cum suntem, din cauza modului în care părinţii s-au
comportat ca nişte antrenori, încercând să ne motiveze cu cuvinte negative. Şi am descărcat un
program negativ. Iubirea de sine e importantă. Şi recunoştinţa pentru viaţă e la fel de importantă,
bucuria, aprecierea, faptul că ne iubim vieţile. Ce vrei să spui cu gândul ăsta că-ţi iubeşti viaţa ?
Le spui celor 50 de trilioane de celule că sunt grozave, să continue să facă asta, să fie sănătoase,
e grozav ! Încurajăm sănătatea celulelor noastre, care încurajează telomerii să o lungească. Şi cel
mai important lucru e menirea noastră. Faptul că avem ceva de oferit acestei planete, că suntem
aici să oferim ceva. Atâta vreme cât nu uităm de menire, trebuie să rămânem sănătoşi ca să o
putem duce la capăt. Când oamenii îşi pierd menirea, pierd sensul vieţii. Îmi pare rău, ai 65 de ani
şi trebuie să te pensionezi. Acum că m-am pensionat, ce mă fac ? Nu mai am niciun scop. Menirea
mea s-a încheiat. De aceea durata de viaţă scade când oamenii se pensionează, fiindcă şi-au
pierdut menirea şi scopul în viaţă. De aceea, însoţitorii au vieţi mai sănătoase şi mai lungi decât
oamenii care nu sunt însoţitori. Trebuie să fiu sănătos şi să am grijă de cineva. Iar acest lucru e
relevant pentru activitatea telomerazei. Cu alte cuvinte, dacă avem un scop în viaţă, vom duce
vieţi mai lungi şi mai sănătoase. Dacă nu avem un scop în viaţă, vă mulţumesc, ne vedem data
viitoare. 84
NOONAN GORES: Mi-a plăcut când aţi spus că, dacă vrem să scăpăm de stres, să aducem
corpul în poziţie neutră, dar putem să îmbunătăţim procesul de vindecare şi să întărim sistemul
imunitar.
LIPTON: Când vorbim despre sănătatea corpului, corpul are două directive: modul de
creştere sau modul de protecţie. Sunt două comportamente total diferite. Şi se exclud reciproc.
Când un stimul oferă creştere, trebuie să merg şi să-l accept. Spre exemplu, iubirea. Trebuie să o
accept. Asimilare, creştere. Dacă un stimul e negativ şi ameninţător, nu mă îndrept către stimul,
mă îndepărtez de el. Sunt dispus să-l primesc ? Nu, îl resping. De ce spun asta ? Creştere, mergem
spre stimul. Protecţie, ne îndepărtăm de el. Creştere, suntem dispuşi să asimilăm. Protecţie,
suntem în defensivă. Nu ne putem mişca înainte şi înapoi în acelaşi timp. Nu putem fi deschişi şi
închişi în acelaşi timp. Creşterea şi protecţia se exclud reciproc. Bine, am o percepţie negativă
asupra vieţii mele, un diagnostic negativ. Ce urmează să fac ? Urmează să mă protejez, să-mi
închid sistemul ca să mă apăr de problemă.
 Închiderea sistemului înseamnă opusul creşterii, şi va trebui să înfruntăm boala şi decesul.
Teama aduce decesul. Spui, bine, dar nu mă tem. Nu te temi, dar simţi iubirea ? Spui, care e
diferenţa ? Iubirea te ajută să te deschizi şi să creşti. Dacă nu eşti stresat şi nici nu iubeşti, unde
eşti ? La mijloc. Ce se întâmplă la mijloc ? Nimic. Nici nu creşti, nici nu te aperi. Dacă vrei să trăieşti
mai mult, trebuie să traversezi de la teamă la creştere. Dacă vrei să-ţi îmbunătăţeşti viaţa, imagini
de fericire, unitate, apartenenţă la ceva care e vibrant şi viu, aceşti stimuli afectează creşterea.
Deci să scăpăm de stres ? Da, dar dacă scapi de stres şi nu simţi iubire sau creştere, eşti în mijlocul
nimănui. Nu creşti, dar nici nu mori. Nu faci nimic. Dar dacă scapi de stres şi îl înlocuieşti cu iubire,
atunci, sistemul se transformă complet de la un sistem aproape închis, într-un sistem deschis. Şi
vei fi sănătos şi vei creşte cu el. Problema nu e eliminarea stresului, ci eliminarea şi înlocuirea lui
cu ceva pozitiv, iubitor, care promovează creşterea.
NOONAN GORES: Care ar fi mesajul final despre vindecare ? Sfatul dv. pentru cineva care
trebuie să-şi schimbe viaţa.
LIPTON: Cel mai important aspect pentru a ne înţelege viaţa şi sănătatea e că nu suntem
victime ale geneticii aşa cum am fost programaţi să credem. Ca victime, putem spune că suntem 85
lipsiţi de putere. Sunt lipsit de putere şi nu pot controla asta. Iar această atitudine promovează
iresponsabilitatea. Dacă nu pot controla asta, de ce să-mi pese şi să iau măsuri ? Asta ne răpeşte
controlul. Trebuie să înţelegem că deţinem controlul absolut. Putem schimba orice în anatomia
noastră. Putem fi bolnavi de cancer în stadiu terminal ca prietena mea, Anita Moorjani a cărei
carte "Moartea pentru mine" dezvăluie că, după patru ani de cancer şi cu un corp extrem de slăbit,
conectată la aparate... Oncologul ei vine şi spune că se află în fază terminală şi s-ar putea să nu
iasă din coma, iar dacă iese, va fi pentru puţin timp. Era pe moarte. Anita a avut o experienţă
extrasenzorială şi şi-a dat seama că programul ei cultural era în conflict cu viaţa ei, iar acel conflict
a dat naştere bolii. Apoi, când a rezolvat acest conflict în experienţa extrasenzorială şi s-a întors
în corpul ei care nici măcar nu mai funcţiona, era conectat la aparate şi era măciat, avea noduli
cancerigeni peste tot pe corp. La câteva săptămâni de la trezirea din coma, cancerul începuse deja
să se vindece, era în remisiune. Acum, e complet vindecată. Iată de ce v-am spus toate astea. A
descoperit care erau marile conflicte din viaţa ei şi le-a identificat drept sursa problemei. Prin
rezolvarea lor, s-a întors dintr-un loc de unde oncologul ei a spus că nimeni nu se mai întoarce ca
să fie, din punctul meu de vedere, dovada vie a anatomiei convingerilor. Dacă ne schimbăm
convingerile, ne putem întoarce din morţi.
NOONAN GORES: ALS e o boală teribilă. Ne putem vindeca de ALS ?
LIPTON: Lucreaz cu un prieten de-al meu, iar starea lui s-a ameliorat şi scrie un studiu
ştiinţific. Am studii scrise de el, iar oamenii de ştiinţă, printre care mă număr şi eu îl sprijinim. Ce
încearcă să demonstreze ? Că declinul nu e continuu şi că se poate recupera. Deja a început să se
ridice şi să se mişte şi încearcă să se elibereze de boală. Deci cum a evitat condamnarea la moarte
? Prin percepţia sa şi intenţia de a se vindeca. Soarta era împotriva lui. Se afla la un ospiciu, apoi,
l-au dat afară de acolo, fiindcă nu mai era pe moarte. Asta fiindcă şi-a schimbat percepţia asupra
vieţii Acest lucru se aplică şi în cazul sclerozei multiple. E o afecţiune psihosomatică minte-corp.
Un prieten de-al meu care era în scaun cu rotile, cu aparat respirator şi abia îşi ţinea capul sus,
era în scaun cu rotile şi-a schimbat perspectiva şi acum e alergător de cursă lungă. S-a vindecat
de scleroză multiplă, e perfect sănătos. SM e o boală autoimună. Ce înseamnă asta ?
Autodistructivă. Autoimun înseamnă autodistructiv. De ce explic asta ? Dacă tu eşti autodistructiv,
cum ar fi să te schimbi ? Răspunsul e că atunci, te poţi recupera. Deci bolile autoimune sunt o 86
consecinţă a gândurilor noastre.
NOONAN GORES: Trebuie să înveţe să se iubească...
LIPTON: Da, fiindcă de ce nu se vindecă ? Ce convingeri au ? Convingerea lor e că nu te
poţi vindeca singur, fiindcă nu eşti doctor. Cine te crezi ? Asta ne răpeşte puterea. Toţi am fost
demobilizaţi de persoanele care ne-au spus că nu avem putere, că nu ne putem controla genele.
E o mare tâmpenie. De regulă, spun că sunt prostii. Toţi se uită la mine ciudat şi le spun că astea
sunt convingerile lor. Suntem incredibil de puternici. Putem păşi pe cărbuni încinşi. Dar trebuie să
gândim bine. Nu putem să ne îndoim cât facem asta, fiindcă ne ardem. Înţelegeţi ? Spre exemplu,
în sud, fundamentaliştii ajung într-o stare de extaz religios, încep să vorbească în anumite limbi
străine. Unii dintre ei se joacă cu şerpi veninoşi. Şerpi cu clopoţei, şerpi coral, sunt foarte veninoşi.
Chiar dacă sunt muşcaţi, n-au nicio problemă. Un fleac. Cei mai grozavi sunt cei care beau stricnină
în doze toxice gândind că Dumnezeu îi protejează. Şi ghici ce ? O beau şi nu au absolut nimic. De
ce ? Datorită conştiinţei.
 Nu o puteam bea crezând că ne otrăvim, fiindcă aşa va fi. Încă una care-mi place. Am citit
o mulţime de articole din lume despre femei care ridică maşini de pe propriul copil. Putem să
mergem în parcare şi să ridicăm o maşină acum ? Răspunsul e, probabil că nu. Apoi, le arăt o
imagine cu un halterofil care ridică o maşină. Şi le arăt şi articolele despre aceste mame care ridică
maşini fără să fi făcut vreun antrenament. De ce ? Erau convinse că pot. Copilul lor era sub maşină.
Nu există niciun sistem de convingeri care să spună, tu mori acolo, eu sunt aici. O să ridic maşina
asta şi chiar reuşesc ! Ce vreau să spun e că suntem foarte puternici Dar convingerile noastre spun
că nu suntem. Tocmai asta e problema. Dacă credem că nu suntem puternici, atunci, chiar nu
suntem. Am demobilizat o fiinţă umană chiar de la început. Cele două surse care ne-au
demobilizat în timp au fost biserica. Demobilizare ? Noi vorbim cu Dumnezeu, voi nu puteţi. Noi
ne vom ocupa de voi din punct de vedere spiritual. Ştiţi şi voi să faceţi asta, dar vă minţim şi vă
spunem că nu ştiţi. Şi medicina. Avem noi grijă de voi. Voi nu puteţi, dar noi putem. Asta e mare
prostie. De fapt, pacienţii bolnavi de cancer au şanse mai mari dacă nu se tratează de cancer,
decât dacă se tratează. E o statistică. Da. Cât suntem de puternici ? Mai mult decât ne putem
imagina.
87
David Hamilton, Doctor, are un doctorat in Chimia Organică și a petrecut 4 ani în industria
farmaceutică, dezvoltând medicamente pentru afecțiuni
cardiovasculare și cancer. Inspirat de efectul Placebo, a părăsit
industria farmaceutică pentru a scrie cărți și a educa oamenii despre
cum își pot valorifica mintea si emoțiile pentru a-şi îmbunătăți
sănătatea. El este acum autorul a 9 cărți, toate publicate de Hay House,
inclusiv bestseller-urile Cum mintea poate vindeca organismul, Îmi
ascult inima și cele 5 efecte adverse ale bunătății. Scrie frecvent într-
un blog pe website-ul său, și de asemenea în unele bloguri ocazionale
pentru Huffington Post (versiunea Americană) și Laboratoarele Vieții Psihologice. Este de
asemenea redactorul articolului lunar “Sclavii Vieții” din revista “Spirit & Suflet”. In 2016 a fost
votat “Cel mai bun scriitor” de către cititorii revistei Spirit Înrudit ( Kibdred Spirit Magazine).
David este recunoscut pentru bunătate și muncește cu pasiune pentru a inspira o lume mai bună.

Ce veți învăța în această lecție:

88
· meditație de 2 minute pentru a ne vindeca corpul la nivel cuantic.
· Principalul ingredient pe care medicii buni îl folosesc pentru a-și vindeca pacienții.
· Puterea secretă a condiționării pentru a crește credința și a grăbi vindecarea.
· Componenta chimică care te ajută să te simți bine,care îți susține sistemul
cardiovascular și îl ajută să se vindece.
· Cum să îţi faci propria vindecarea în câmpul cuantic.
· O istorie miraculoasă a vindecării trupului doar cu ajutorul minţii.

Aplicație în viața ta:

David sugerează să folosești postura și limbajul tău corporal pentru a consolida iubirea de sine și
încrederea în sine. Stai drept toată ziua și remarcă diferența.
_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

TRANSCRIERE
NOONAN GORES: Ce pregătire profesională aveţi şi ce v-a stârnit interesul pentru medicina
minte-corp ?
HAMILTON: Am un doctorat în chimie organică. N-are legătură cu alimentele organice.
Chimia organică e ca un Lego cu atomi. La Lego, luăm o piesă galbenă, una verde, una albastră şi
una albă şi construim structuri. Un chimist organic face exact acelaşi lucru, doar că aceste cărămizi
sunt atomi. Putem lua o serie de atomi de carbon, hidrogen, azot, oxigen, etc. ca să creăm un 89
compus cu o anumită formă şi anumite proprietăţi. Cei ca mine lucrează în industria farmaceutică.
Am lucrat pentru multe companii farmaceutice mari şi am produs medicamente pentru boli
cardiovasculare şi cancer. Deşi îmi plăcea meseria mea, îmi plăcea ştiinţa, pot spune că eram mai
fascinat de procesul de testare al medicamentelor. Să spunem că 100 de persoane primeau
medicamentul, iar alte 100 e persoane primeau placebo pentru a face comparaţie. Iar 75 de
persoane se simţeau mai bine cu medicamentul, dar 40-50-60-70, uneori chiar 75 de persoane, în
funcţie e mărimea studiului, se simţeau mai bine şi cu efectul placebo, fiindcă cred că primesc
tratamentul. Mi s-a părut incredibil. După ce am văzut acelaşi lucru de fiecare dată, am început
să fac cercetări în timpul liber, simple cercetări despre aspectele legăturii minte-corp, începând
cu efectul placebo. În cele din urmă, mi-am dat demisia şi m-am hotărât să-i învăţ pe oameni
despre legătura minte-corp.
 NOONAN GORES: Explicaţi-ne pe larg efectul placebo şi efectul nocebo. Ar trebui să facem
cercetări despre cum să exploatăm efectul placebo în mod pozitiv. Din păcate, doctorii folosesc
efectul nocebo fără să-şi dea seama. Ne puteţi explica ?
HAMILTON: Efectul placebo e foarte puternic fiindcă vedem cum convingerile noastre ne
schimbă anatomia. Cred că nu înveţi asta la medicină. Acum câţiva ani, un prieten doctor mi-a
spus că în toate cursurile la Facultatea de Medicină s-a vorbit doar 30 de minute despre efectul
placebo şi doar despre considerentele etice ale prescrierii de placebo. Nimic despre puterea
credinţei, puterea speranţei, a limbajului, chiar efectul modului în care comunici ceva, cum acesta
afectează efectul placebo. N-au învăţat aşa ceva. Aş vrea ca medicii să înveţe şi despre asta.
Uneori, fără să vrea, un doctor ne poate ucide speranţa. De fapt, am vorbit cu cineva recent care
mi-a spus că doctorul i-a ucis orice urmă de speranţă, vorbindu-i în termeni medicali despre boală,
iar el îşi păstra speranţa. Uneori, oamenii rămân doar cu speranţa. Se agaţă de ea. Şi cred că nu
înţelegem că statisticile urmează modelul clasic Bell şi majoritatea se încadrează la mijloc. Mereu
există cineva la capetele care sfidează pronosticul. Şi trebuie să privim ce fac aceştia. De ce sunt
diferiţi de majoritate ? Adesea, acea hotărâre sau poate ceva mental sau emoţional prin care trec
atunci are un efect benefic. Cred că am înţelege asta mai bine, dacă medicina ar înţelege asta, 90
dacă doctorii ar vorbi altfel cu pacienţii lor. Empatia, spre exemplu, e unul din factorii cei mai
puternici. Înţelegem dacă doctorul e empatic şi spune cuiva: "Vei fi bine. Cred că vei fi bine." Ia
medicamentul acesta, crezi în puterea lui, iar asta denotă căldură emoţională în personalitatea
lor. Asta face pacientul să creadă în el. Şi empatia amplifică efectul placebo. Uneori, când există
o boală complicată, fără empatie, pacientul pleacă simţind că nimeni nu-l ascultă, prin urmare, o
parte a recuperării unui pacient e încrederea lui în doctor. Dacă doctorul nu e empatic, pacientul
se gândeşte: "Nu cred că va funcţiona." Şi propria lor convingere are un impact hotărâtor asupra
a ceea ce vor să obţină. Cuvântul placebo provine din latină şi înseamnă "voi fi pe plac". Iar nocebo
e exact opusul. Spunem că e geamănul malefic. Nocebo vine din latină şi înseamnă, "voi face rău".
La fel ca efectul placebo când credem că ceva ne ajută şi e aşa, efectul nocebo e când credem că
ceva agravează starea şi asta se întâmplă. Unii doctori folosesc involuntar efectul nocebo, prin
limbaj. Jurnalul Medical Britanic a făcut un studiu acum câţiva ani, numit "Puterea consultării
pozitive".
 Analiza limbajul folosit de doctori. Şi au aflat că, pe o perioadă de timp, cu doctori diferiţi,
pentru diferite afecţiuni, dacă doctorul foloseşte un limbaj pozitiv şi spune: "Ştii ce ? Te vei face
bine." Şi arată puţină empatie, spre exemplu: "Vei fi bine." "Nu e nimic grav." "Dacă iei
paracetamol sau aspirină, vei fi bine." "Dacă nu te simţi mai bine, revino peste câteva săptămâni
şi vom vedea ce putem face." Aceasta e o consultaţie pozitivă. O consultaţie negativă e atunci
când doctorul spune: "Nu ştiu ce se întâmplă cu dv, deci nu ştiu dacă va funcţiona." "Dar puteţi
încerca cu nişte paracetamol sau aspirină. Dacă nu funcţionează, întoarceţi-vă la mine." De fapt,
acesta e un limbaj pesimist cu aşteptări negative. "Nu ştiu ce să zic", spre deosebire de
consultaţiile pozitive: "Sunt sigur. Veţi fi bine." Aproape de două ori mai multe persoane care au
primit consultaţii pozitive au scăpat de simptome într-o lună, faţă de cei care au primit consultaţii
negative. Limbajul a avut un impact dramatic asupra simptomelor pacienţilor. Dacă aş avea un
program la o facultate de medicină, i-aş învăţa pe studenţi şi pe doctori despre puterea limbajului.
I-aş învăţa să înţeleagă mai bine efectul placebo. În loc de efect placebo, eu îi spun "mecanism
placebo". Mecanism, după modul în care funcţionează. Efectul placebo e analizat prin prisma
noţiunii că e doar o închipuire psihosomatică, nu e real. Dar mecanismul placebo există.
Însumează modurile diferite de gândire şi convingerile tale care stimulează un efect anatomic la 91
nivelul creierului şi al corpului. I-aş instrui cu privire la efectul placebo şi la câteva modalităţi în
care-l putem folosi, cum putem folosi limbajul, cum putem ajuta o persoană să creadă sau să
simtă un anumit lucru care are efect vindecător. Deci aş preda cursuri despre mecanismul
placebo, despre diferitele aspecte ale legăturii minte-corp, mai ales folosirea limbajului optimist,
afirmativ ştiind că acesta poate avea un efect vindecător.
NOONAN GORES: Pe de altă parte, un doctor care spune: "Statistic vorbind, aveţi 20%
şanse de a supravieţui peste doi ani." Mi se pare o afirmaţie mai neetică decât speranţa falsă dacă
spui: "Veţi fi bine." Speranţa e suficient de puternică să schimbe anatomia. Când spunem că nu
sunt şanse să facem asta, oamenii vor crede.
HAMILTON: Am vorbit cu un oncolog acum ceva timp şi mi-a spus că le explică pacienţilor
că există cel puţin un exemplu de remisiune spontană pentru fiecare formă de cancer la fiecare
stadiu. Şi le spune asta pacienţilor, fiindcă ştie că le dă speranţă. Uneori, e tot ce le trebuie
oamenilor, fiindcă din speranţă se naşte convingerea că pot face asta, pot găsi o cale, indiferent
ce va urma. Simplul gând are efecte benefice şi de aceea vorbeşte despre aceste remisiuni
spontane. Le dă speranţă pacienţilor.
NOONAN GORES: Mi se pare minunat, fiindcă nu minte. E o realitate. Se simte bine
spunând asta, deci nu e nimic neetic. Şi le dă speranţă. Toţi doctorii ar trebui să spună asta. Totul
ţine de cânt de hotărât e pacientul să creadă că vor reuşi. Încrederea doctorului într-un
medicament afectează felul în care pacientul crede în asta, felul cum comunică.
HAMILTON: Dacă doctorul crede într-un medicament, vor transmite acea convingere prin
limbaj, prin gesturi, chiar şi prin empatie. Prin urmare, pacientul va simţi aceeaşi convingere.
Convingerile doctorului amplifică efectele. Dacă luaţi un medicament care e foarte bun, când îl
credeţi pe doctor sau când comunică cu voi, puteţi lua acelaşi medicament şi să aibă efecte
miraculoase. Pe e altă parte, dacă nu credeţi în tratament, fiindcă nu există empatie, fiindcă v-au
curmat speranţele, atunci, puteţi lua acelaşi medicament, iar efectul lui e suprimat. Diferenţa
dintre cel mai bun efect şi cel mai slab efect e în capul nostru, în ceea ce credem şi ceea ce gândim.
E ceva ce cunoaştem bine, de la preţul şi ambalajul medicamentelor. În Marea Britanie, avem
paracetamol, care e atât de bun. Dar cel ambalat frumos... Pe baza unui studiu făcut pe aspirină 92
acum câţiva ani, care se aplică şi paracetamolului, cel ambalat mai frumos, costă de zece ori mai
mult şi fiindcă e mai scump, acţionează mai bine, fiindcă avem o poveste în cap care spune că ce
e scump e bun. Trecem prin această experienţă în vieţile noastre. Cred că toţi ne gândim că plătim
mai mult pentru o pereche mai bună de pantofi şi vor ţine mai mult, sau blugi, sau o bluză. Deci
avem impresia că, dacă plătim mai mult, e mai bun. Facem asta şi cu medicamentele. Dacă plătim
mai mult pe ceva mai frumos ambalat decât pe o bucată de carton din care pastila ţi se sfărâmă
în mână. Mai bine avem o folie şi trebuie să o desfacem cu dichis şi ne gândim: "Ăsta sigur e de
calitate !" Faptul că credem în el fiindcă e mai scump, îl face să acţioneze mai bine. Creierul e ca
o farmacie. E ca atunci când o persoană alege între sentimentul de uşurare sau durere. Mintea ne
face creierul să privească prin farmacie şi spune: "Ce să trimitem dintre toate substanţele mele
chimice, ce putem să trimitem ? Ce vrea pacientul ?" Se aşteaptă ca durerea să dispară. Ce să-i
dăm ? "Ştiu ! Chestia asta." Şi se pare e trimite versiunea naturală a morfinei, opioide endogene.
Acestea sunt eliberate în corp, iar persoana simte efectul unui calmant, fiindcă creierul deja are
tot ce-i trebuie ca să producă rezultatul scontat.
 Iar asta ne arată că aşteptările, convingerile, lucrurile la care ne gândim, au un efect
asupra corpului.
NOONAN GORES: Puteţi să explicaţi condiţionarea ?
HAMILTON: Condiţionarea apare când convingerea unei persoane se amplifică timp de
câteva zile. Spre exemplu, un studiu arată că unui pacient i se administrează morfină pentru
durere, timp de două-trei zile, iar în a treia zi, cineva schimbă morfina cu o soluţie salină, un
placebo. Totuşi, acea persoană se simte la fel e calmă, fiindcă, după trei zile, convingerile lor sunt
mai puternice. Au fost condiţionate. În concluzie, condiţionarea întăreşte convingerile. Şi
reiterează încrederea. Dacă găseşti o cale de a-i spori puterea, de a o amplifica, poate călători la
sistemele corpului, cu rezultate vizibile. Dacă am înţelege puterea condiţionării mai bine şi dacă
am folosi-o în terapia noastră, şi am scris despre asta, poate că am reduce cheltuielile cu serviciile
de sănătate pentru anumite afecţiuni, nu pentru toate. Dacă am schimba medicamentele în a
treia sau a patra zi, sau după o perioadă de timp când aşteptările şi convingerile pacientului pot
reduce cantitatea de care o anumită persoană are nevoie.
NOONAN GORES: Dacă aţi crea un program medical privat, ce schimbări aţi aduce 93
sistemului ?
HAMILTON: Dacă aş fi creat un program medical privat, aş adăuga câteva lucruri
sistemului clasic de pregătire. Aş adăuga cursuri despre legătura minte-corp. Nu doar despre
efectul placebo, ci despre cercetările care arată că, dacă mă gândesc şi privesc un deget, stimulez
acel deget. Şi dacă vei căuta regiunea cerebrală care răspunde de acel deget, şi aceasta e
stimulată. Există o legătură între creier şi corp, care e facilitată de atenţia noastră, de ceea ce
gândim, de ceea ce ne arată mintea. Aş preda aceste noţiuni. Toţi ştim că putem trece printr-o
situaţie stresantă când creăm hormoni de stres. Sau suntem într-o situaţie calmă şi dacă ne
gândim la situaţia stresantă, avem acelaşi efect, producem acei hormoni de stres. Pe de altă parte,
putem fi într-un mediu iubitor, cald, când cineva ne arată blândeţe şi compasiune şi producem un
hormon numit oxitocină în creier şi în diferite regiuni ale corpului. E cunoscut drept hormonul
reproducerii, dar şi un hormon cardiovascular foarte puternic. De fapt, i se spune cardioprotector,
fiindcă protejează sistemul cardiovascular.
 Deci putem fi într-un mediu cald, iubitor, alături de cineva, un contact emoţional cald şi
producem oxitocină, sau putem să ne gândim în linişte la un moment când ne-am simţit apropiaţi
de cineva la nivel emoţional, când am simţit iubire, afecţiune sau generozitate sau orice tip de
sentiment pozitiv şi oxitocina ne cuprinde corpul. Unul dintre lucrurile interesante e că schimbă
forma vaselor de sânge. Le schimbă forma fizică. Vasele de sânge devin... Cu tot cu efectul de
sunet. Când oxitocina ajunge în artere şi acestea îşi schimbă forma, mai apare un efect al
oxitocinei. Înlătură toate "prostiile" din arterele noastre. "Prostii" e un termen generic pentru
două tipuri de substanţe care produc boli cardiovasculare. Li se spune radicali liberi, oxidare sau
inflamare. Studiile arată că oxitocina reduce oxidarea, acest radical liber şi reduce inflamaţia. Dacă
trăiţi într-un mediu plin de iubire, produceţi oxitocină, iar aceasta ajută inima şi sistemul
cardiovascular. Când staţi în linişte undeva şi vă gândiţi la acel mediu iubitor, la acea persoană
care v-a arătat generozitate, bunătate sau compasiune, aceste beneficii ajung la inimă. Dacă aş
face un curs pentru facultăţile de medicină, pe lângă efectul placebo şi efectul pe care îl are
atenţia noastră asupra oricărui organ al corpului, aş preda şi un curs despre efectele iubirii,
compasiunii, bunătăţii şi efectele benefice ale acestor sentimente, având în vedere că bolile de
inimă sunt unele dintre cele mai prevalente. Noţiunea că prin gândire şi comportament poţi aduce 94
beneficii inimii trebuie să fie inclusă printre cursurile de la medicină.
NOONAN GORES: Ce informaţii puteţi oferi oamenilor despre medicamente ? Care sunt
aspectele pozitive şi negative ?
HAMILTON: Am intrat în industria farmaceutică ca tânăr om de ştiinţă, dorindu-mi să
vindec cancerul. Se pare că majoritatea colegilor şi prietenilor mei din industria farmaceutică îşi
doreau să vindece cancerul. Voiau să salveze vieţi. Abia după ce suntem promovaţi în industrie,
scopurile se schimbă. Am aflat ceva extrem de important într-o bună zi, fiindcă i-am trimis un e-
mail directorului companiei şi am întrebat de ce oamenii de ştiinţă vor să salveze vieţi, dar
conducerea vrea altceva. Era o persoană drăguţă şi mi-a explicat cum funcţionează. Mi-a spus:
"Unul din obiective e valoarea activelor." Mi-a spus: "Cu asta mă ocup." "Trebuie să cresc valoarea
activelor, fiindcă nu e compania mea." Mi-a spus: "E deţinută de acţionari care sunt interesaţi de
piaţă." Prin urmare, scopul nostru e să investim în acţiuni. Iar aceste investiţii sunt cele care
determină profitul.
 Mi-a spus că ăsta e motivul pentru care obiectivul principal e valoarea acţiunilor. Şi mi-am
dat seama că e o mare diferenţă între asta şi ce-şi doresc oamenii de ştiinţă ca mine, care vor să
salveze vieţi în această industrie. E o diferenţă de viziune şi de obiective, fiindcă fiecare companie
mare trebuie să ridice valoarea activelor dacă nu e deţinută de mediul privat. Asta am aflat în
industrie. Dar un aspect pozitiv al acestor medicamente, în ciuda faptului că vorbesc despre
puterea minţii şi a faptului că sunt interesat de holistică, înţeleg că multe medicamente sunt
valoroase. Unul dintre lucrurile pe care le face un chimist organic, e să construiască ceva, o
anumită formă. Şi iată cum descoperim forma asta. Mergem în pădurea tropicală şi găsim o
rădăcină sau o plantă, o pisăm şi facem un extract, probabil conţine 100 de compuşi. Un compus
înseamnă o substanţă. Deci sunt 100 de compuşi în extract şi îi testezi pe toţi şi descoperi că unul
dintre ei funcţionează de minune împotriva cancerului, sau e un bun antiinflamator. Apoi, ajunge
la un chimist organic, care lucrează cu forma lui, cu geometria, cu calităţile şi se asigură că păstrăm
acea formă şi că o putem replica în milioane de versiuni. Putem pune câţiva atomi aici, câţiva în
partea cealaltă şi putem face multe lucruri sofisticate, cu condiţia să păstrăm acea formă. Să zicem
că am obţinut 1.000 de variante şi le testăm pe toate. Când găsim o variantă mai puternică de 100
de ori decât cea originală, aceasta se transformă în medicament. În acest sens, beneficiile 95
medicamentelor, mai ales pentru persoanele cu boli cronice, sunt acelea că, dacă sunt
administrate rapid, sunt foarte eficiente. Dezavantajul lor e natura însăşi. Cred că există un motiv
pentru care planta are 100 de compuşi şi dintre aceştia, unu sau doi împreună produc principalul
beneficiu, dar ceilalţi compuşi au rolul de a proteja de efecte secundare. Uneori, deşi
medicamentul e eficient împotriva bolilor cronice, există daune colaterale sub forma de efecte
secundare. Avantajul e că medicamentele sunt eficiente pentru bolile cronice, mult mai eficiente
decât un produs naturist, dar efectele secundare apar, fiindcă lipseşte ceva, faţă de produsul
natural. Produsele naturale acţionează la fel ca un medicament, dar, în acelaşi timp, temperează
şi efectele secundare. Am lucrat în industria farmaceutică. Am fost farmacolog şi cât timp am
lucrat în industrie, am citit foarte multă literatură de specialitate aprobată. Tot ceea ce scriu e
aprobat de alţi specialişti, fiindcă vreau să creez o legătură între cei interesaţi de holistică şi de
medicina alternativă, o legătură între asta şi medicina tradiţională. Adesea, mă axez doar pe
literatură de specialitate aprobată, fiindcă nu e întâmpinată cu scepticism. Dacă fac asta, chiar
pot crea această legătură.
 Când vorbesc despre industria farmaceutică, nu îi condamn pentru ceea ce fac, fiindcă-mi
amintesc cercetătorii care mi-au fost colegi şi prieteni. Sunt oameni buni care vor să salveze vieţi.
Am intrat în industria farmaceutică fiindcă voiam să vindec cancerul. De aceea nu am ocupat un
post de profesor universitar. Voiam să intru în industrie, unde simţeam că pot face ceva, că pot
contribui la salvarea de vieţi.
NOONAN GORES: Credeţi că există un viitor unde chimiştii organici, ca dv., vor descoperi
medicamente cu mai puţine efecte secundare ? Companiile farmaceutice pot ajunge în punctul în
care să facă profit, dar să reducă efectele secundare ?
HAMILTON: Cred că există potenţial pentru mai multe cercetări în domeniul produselor
naturiste, nu doar a unui medicament care descoperim că are efect împotriva cancerului, sau e
doar antiinflamator, ci că face o serie de lucruri, aduce o serie de beneficii, ca produsele naturale.
Adesea mă întreb, dacă am lucra asupra combinaţiilor, şi a factorilor care contribuie cu acest efect
de echilibru care reduce efectele negative, poate există o şansă, poate chimiştii organici pot găsi
compuşi care oferă aceleaşi beneficii şi nu produce atâtea efecte secundare. Şi să facem asta fără
să reducem efectul medicamentului creat. 96
NOONAN GORES: Iubirea şi recunoştinţa sunt esenţiale pentru vindecare. Generozitatea
şi bunătatea ne afectează anatomia. Puteţi vorbi despre asta ?
HAMILTON: Când o persoană se află într-un mediu plin de iubire, sau se gândeşte la acel
mediu sau la un moment anume când cineva a tratat-o cu iubire şi afecţiune, sau când ne-am
apropiat de cineva, sau chiar de un animal, de un câine, o pisică, un cal, sentimentul contează.
Iubirea, compasiunea şi afecţiunea pe care o simţim. Producem oxitocină, hormonul produs în
creier şi în inimă, dar şi în organele reproducătoare. Şi aduce beneficii fantastice stării de sănătate.
Schimbă forma vaselor de sânge. Scapă de precursorii bolilor de inimă, păstrează arterele
sănătoase. Joacă un rol în digestie. Ne ajută să digerăm mâncarea mai bine. Şi joacă un rol în
vindecare. Cercetările arată că persoanele care au avut o ceartă în căsnicie cu 40 de ore înainte
de operaţie se recuperează mult mai greu. Asta fiindcă oxitocina joacă un rol în vindecarea rănilor.
Joacă un rol în regenerarea vaselor de sânge implicate în vindecare. Şi joacă un rol substanţial în
30-40% din cazuri.
 Dacă reducem nivelul de oxitocină când avem un conflict într-o relaţie, când gândim
agresiv sau dacă gândim ostil sau suntem supăraţi pe cineva, sau pe un animal. Atunci, oprim
oxitocina. Fără oxitocina care protejează sistemul cardiovascular, şi care ne ajută să digerăm
mâncarea, vindecarea noastră încetineşte. Vindecarea poate fi accelerată când ne gândim la
iubire, compasiune, mulţumire, afecţiune, bunătate, generozitate. Iubirea e cel mai puternic şi
mai frumos agent de vindecare. Şi mă bucur că ştiinţa ne arată la nivel anatomic efectele acestui
sentiment. Mă gândesc la iubirea de sine ca un semn de autoapreciere. Cred că începem în
copilărie, dar, cumva, pe măsură ce creştem, felul în care funcţionează societatea şi ceea ce
învăţăm de la alţii ne fac să uităm acel sentiment de autoapreciere. Jumătate din viaţa noastră
încercăm să-l recuperăm. Dar una dintre marile descoperiri în legătura dintre creier şi corp e că
ceea ce simţi se vede la nivelul corpului. Când ne simţim fericiţi... Ce fac atunci când sunt fericit ?
Da. Zâmbesc. Nu memorezi cum să zâmbeşti sau să ridici muşchii zigomatici şi muşchii orbiculari
ai ochilor. Nu memorezi mişcarea. E o reacţie reflexă, fiindcă muşchii feţei sunt conectaţi la
circuitul emoţional al creierului. În mod similar, dacă eşti nervos sau stresat nu spui: Ce să fac cu
faţa mea ? A, da ! Vreau să încrunt muşchiul corugator al sprâncenei şi să-mi încordez maxilarul
şi umerii. Nu memorăm aceste mişcări. Sunt reflexe, fiindcă muşchii sunt conectaţi la circuitul 97
emoţional. Cu ajutorul acestei legături, ni se citeşte pe corp cum ne simţim. Când ne lipseşte
simţul de autoapreciere şi stima de sine, se vede în limbajul corpului şi în expresiile faciale din
diferite medii, în jurul diferitelor persoane. Iar dacă postura rămâne neschimbată, se vede la
nivelul circuitelor cerebrale. Adoptăm un limbaj al corpului care spune: "Nu sunt suficient de bun".
Singuri facem asta. Un mod grozav de a adopta autoaprecierea şi stima de sine e să vedem ce ar
face corpurile noastre dacă ar avea stima de sine şi autoaprecierea. Dacă ştiu că sunt suficient de
bun, spatele meu va fi drept, capul sus, aş zâmbi, muşchii feţei ar fi relaxaţi şi aş respira relaxat.
Secretul e să exersăm această stare de spirit zilnic. Măcar o dată, de dimineaţă. Ridicaţi-vă şi
adoptaţi poziţia unui om puternic. Asta a apărut după ce Amy Cuddy, profesoară la Harvard i-a
pus pe oameni să stea ca "Wonder Woman". Doar făcând asta, circuitele cerebrale se schimbă.
Însă, trebuie să exersaţi. Dacă vă schimbaţi postura şi exersaţi constant, dacă vă îndreptaţi
spatele, vă relaxaţi umerii, vă relaxaţi faţa, ridicaţi capul, privirea înainte, întregul limbaj corporal
spune că sunteţi suficient de bun, că aveţi stimă de sine şi autoapreciere. Repetaţi asta zilnic, cât
se poate de des.
 Apoi, după câteva săptămâni, trei, patru, cinci, şase săptămâni, veţi observa o schimbare.
Creierul vostru şi-a schimbat circuitele. Se numeşte neuroplasticitate. Limbajul corporal a devenit
un obicei. Fiindcă muşchii sunt conectaţi la circuitele emoţionale ale creierului, sentimentul de
autoapreciere şi stimă de sine devine o obişnuinţă. E un mod fantastic de a construi acel
sentiment, acea iubire de sine. Trebuie doar să ne schimbăm postura şi limbajul corpului cât de
des ne aducem aminte. Cred că cei dintre noi cărora ne lipseşte stima de sine, simţim mult mai
acut stresul şi lipsa de energie. Când ne lipseşte energia şi când ne simţim stresaţi, nu ne putem
vindeca atât de repede atunci când este nevoie. Când ne consolidăm stima de sine, nivelul
energetic creşte. Astfel, apare viziunea, creativitatea, încrederea în forţele proprii, încrederea în
orice proces care-ţi urmează în viaţă. Cred că iubirea de sine, stima de sine şi autoaprecierea
aplicate în cazul vindecării sunt un lucru bun. Generozitatea ne fac mai fericiţi indiferent de
afecţiune sau de circumstanţe. Generozitatea, ajutarea altora, bunătatea... Există studii care
demonstrează că ne fac mai fericiţi. De asemenea, sunt benefice inimii şi sistemului imunitar.
Putem crede că bunătatea încetineşte procesul de îmbătrânire. Fiindcă bunătatea şi compasiunea
sunt antiinflamatoare. Cercetările arată că compasiunea e un antiinflamator. Compasiunea e un
aspect al bunătăţii, aşa că putem considera şi bunătatea ca antiinflamator. Inflamarea accelerează 98
procesul de îmbătrânire. Deci putem spune că bunătatea şi compasiunea încetinesc îmbătrânirea.
Practic asta de 91 de ani. Îmi vopsesc părul gri pe margini ca să-mi arăt vârsta.
NOONAN GORES: - Ce amuzant sunteţi !
HAMILTON: - Puteţi tăia asta la montaj, cred. A fost o glumă bună.
NOONAN GORES: Să vorbim despre vizualizare. Îmi place conceptul de vizualizare. E
foarte puternic.
HAMILTON: Există un studiu la Harvard, unde au rugat voluntarii să cânte cinci note la
pian. Cu fiecare dintre degete trebuiau să apese pe clape şi să cânte cinci note timp de două ore,
în cinci zile consecutive. Şi făceau un RMN în fiecare zi. Iar cercetătorii erau interesaţi de zona
creierului conectată la muşchii degetelor. Au descoperit că acea zonă a creierului conectată cu
muşchii degetelor a crescut ca un muşchi. Ca atunci când faci exerciţii. Deci zona care răspundea
de muşchii degetelor a crescut în volum.
 În a cincea zi, crescuse în volum de 30-40 de ori. Se numeşte neuroplasticitate. Creierul
creşte literalmente, în funcţie de ceea ce facem. Un alt grup de oameni, în loc să cânte cu
degetele, trebuia să cânte cu mintea. Au fost instruiţi să-şi imagineze mişcările degetelor în minte.
Nu trebuiau să mişte degetele, ci doar să-şi imagineze asta, să-şi imagineze sunetul. Au făcut asta
tot timp de cinci zile, de luni până vineri. Şi lor li s-au făcut RMN-uri zilnice. Şi la ei s-a observat că
zona creierului legată de muşchii degetelor a crescut. Şi când au comparat rezultatele în ziua a
cincea, zonele creierelor celor care au cântat cu adevărat, faţă de cei care şi-au imaginat cum
cântă, arătau la fel. Dacă amestecai rezultatele, nu ţi-ai fi dat seama de diferenţă. Cu alte cuvinte,
creierul nu distinge între acţiunea propriu-zisă şi imaginarea acelei acţiuni. Asta e puterea
vizualizării. Exisă mai multe cercetări. În prezent, toţi atleţii, fără excepţie, învaţă să vizualizeze.
Ştiu, fiindcă şi eu am fost antrenor sportiv. Am fost antrenor la unul dintre cele mai mari cluburi
din Marea Britanie. Mă ocupam de echipa de tineret. Atunci, aveam şase atleţi care participau la
Jocurile Olimpice. Înveţi ceea ce fac atleţii profesionişti. În al doilea rând, am ţinut o prelegere la
o conferinţă anul trecut. I-am urmat lui Sally Gunnell, campioană olimpică la 400 m garduri în
1992. A spus că 70% din câştigarea medaliei de aur a însemnat vizualizarea. În fiecare zi, şi-a
imaginat cum aleargă în cursă, face o cursă perfectă şi câştigă. A văzut cum îşi ridica genunchii, 99
cum alerga, cum sărea gardurile. În special, a vizualizat ultimii 50-80 de metri, când eşti epuizat şi
a vizualizat cum îşi ridică picioarele. Apoi, când a trecut linia de sosire, era într-o formă de
milioane. A fost prima atletă britanică medaliată cu aur, care a folosit tehnica de vizualizare. O
serie de studii ştiinţifice arată că vizualizarea poate fi aplicată în special în cazul accidentelor
vasculare, a bolii Parkinson. Leziunile măduvei spinării au fost cercetate detaliat, fiindcă e nevoie
de reabilitare. Un studiu tipic ar fi pe persoanele cu accident vascular. Nu doar recent, chiar şi
acum 10-15 ani. Toată lumea primeşte un curs de şase săptămâni de fizioterapie. Jumătate din ei,
pe lângă fizioterapie, se pregătesc de trei-patru ori pe săptămână să vizualizeze. Şi iată ce fac. Să
zicem că au o pareză pe partea dreaptă. Timp de jumătate de oră, îşi imaginează că mănâncă un
măr, îşi mişcă braţul, ridică o cană de ceai, beau ceaiul, întorc paginile unei cărţi, întind mâna. Dar
trebuie să vizualizeze cum îşi mişcă membrul afectat. La finalul celor şase săptămâni, cei care au
vizualizat se recuperează mult mai eficient decât cei care au făcut doar fizioterapie. Fiindcă
creierul nu face distincţia între faptul că persoana respectivă îşi mişcă mâna sau îşi imaginează că
o mişcă.
 NOONAN GORES: Ne puteţi da un exemplu de vizualizare pentru vindecare ?
HAMILTON: Vizualizarea în cazul unei boli cronice, e simplă Timp de câţiva ani, adun
poveşti, mărturii, interviuri de la câteva sute de oameni care au folosit vizualizarea ca parte a
vindecării lor. Iar 99% dintre ei se gândesc la imaginea bolii în interior şi o transformă în imaginea
sănătăţii. Asta e tot. De la boală la sănătate. Şi fac asta iar şi iar. Vă dau câteva exemple de strategii
pentru a trece de la sănătate la boală. Dacă faceţi chimioterapie, imaginaţi-vă că tratamentul e ca
un piranha care mănâncă tumora. Ceea ce văd cu ochii minţii e cum tumora devine tot mai mică,
până dispare. Dacă faceţi radioterapie, imaginaţi-vă radiaţiile ca săgeţi de lumină care
bombardează părţi din tumoră. Din nou, tumora se reduce până când dispare. Unele persoane
folosesc această strategie, imaginându-şi tumori care se topesc ca bulgării de zăpadă pe aragaz.
Cred că toţi am topit un bulgăre de zăpadă sub jetul de apă caldă, sau gheaţă sub jetul de apă
caldă. Unii oameni folosesc imagina pentru a reduce tumora în imaginaţie. Secretul e să repetăm
acest proces. Persoanele cu artrită îşi imaginează un şmirghel cu care şlefuiesc încheietura, o fac
mai netedă. Apoi, pun ulei şi untură deasupra ca să fie netedă şi mobilă. Oamenii cu boli
cardiovasculare îşi imaginează că se plimbă prin artere cu un curăţător cu abur şi le curăţă de
impurităţi. Şi după ce strâng impurităţile, le pun în pungi de gunoi şi le scot din corp. O doamnă 100
mi-a spus o poveste interesantă. Avea tumori multiple. Şi-a imaginat un iepure în corpul ei căruia
îi plăcea ciocolata. Tumorile ei erau ciocolată. Aşa că şi-a imaginat că iepurele vine şi linge
tumorile, fiindcă sunt făcute din ciocolată. În mintea ei, a văzut tumorile care se micşorau zilnic,
până au dispărut. Şi mai e ceva. Când iepurele era sătul, ţopăia din corpul ei în pădure, se uşura
şi devenea îngrăşământ. Cu timpul, după câteva vizualizări, crescuse un copac acolo, pe locul cu
îngrăşământul. Şi i-a dat un nume copacului în mintea ei, "Copacul Tămăduitor". Şi a invitat
animalele să fie vindecate de copac. Practic, a reciclat experienţa pentru a înlesni vindecarea.
Persoanele care folosesc vizualizarea, folosesc acelaşi sistem. Iau ideea de boală şi o transformă
în ideea de sănătate. Modul în care vă imaginaţi sănătatea şi boala, depinde de voi. Oricum ar fi,
e bine. Atâta timp cât scopul e însănătoşirea, e bine oricum. Şi repetaţi procesul iar şi iar. Din
boală în sănătate, de câteva ori. Oricum ar fi, e bine.
NOONAN GORES: Mai aveţi şi alte poveşti interesante despre vindecare ?
 HAMILTON: Am cunoscut un dom acum câţiva ani, care avea o boală incurabilă numită
miastenia gravis. E o boală autoimună, în care sistemul imunitar atacă o mică substanţă produsă
de creier. Această substanţă trebuie să ajungă de la un neuron la altul. Şi trebuie să traverseze
acest spaţiu. Dar la jumătatea drumului, sistemul imunitar prinde această substanţă şi o distruge.
Asta cauzează o serie de simptome grave. Ne-am cunoscut şi am găsit o formă de a vizualiza asta.
Iar el şi-a imaginat că se afla cu cortul în creierul lui şi avea cu el o puşcă cu ventuze. Sunt acele
puşti pentru copii. Mereu îi previn când folosesc violenţa. Nu era un Uzi de nouă milimetri. Sunt
precaut cu folosirea violenţei în corpul şi imaginaţia noastră. El folosea o puşcă cu ventuze. În
ochii minţii, când vedea un piranha în sistemul imunitar, care voia să apuce substanţa asta, îl
puşca, suficient să-i distragă atenţia. Le distrăgea atenţia, aceştia uitau de substanţă şi ea ajungea
de la un neuron la celălalt. Şi făcea asta zilnic. Uneori, o oră pe zi, alteori jumătate de oră. Numai
că, zilnic, petrecea mult timp stând la pândă în capul lui şi nu le permitea peştilor piranha să-i
mănânce substanţa. A făcut asta timp de 11 luni şi, în acelaşi timp, făcea un tratament homeopat
şi un tratament vibraţional. Cu ajutorul celor două tratamente şi al vizualizării, s-a vindecat. De
fapt, consultantul de la spital i-a spus: "Eşti singura persoană pe care o cunosc şi care s-a vindecat
de miastenia gravis." Vă dau şi exemplul unui bărbat implicat într-un accident de maşină. Avea o 101
fractură craniană, fractură de umăr, câteva coaste rupte. Fractură de pelvis, fractură de şold.
Rotula dreaptă ajunsese în spatele genunchiului. A petrecut mult timp la reabilitare. A început să
folosească vizualizarea, fiindcă nu avea nimic de pierdut, mai ales în starea lui. În fiecare zi, trecea
prin diferite şantiere de vindecare. Era ca un maistru în şantierul de construcţii. Îşi imagina că
vizitează fractura craniană, îşi imagina toţi aceşti muncitori care trăgeau oasele pentru a le lipi. Ca
stalactitele şi stalagmitele. Îşi imagina că bucăţile de os sunt lipite împreună, sute şi sute de
bucăţele, pentru a închide fractura. Apoi, făcea ceva asemănător la umărul fracturat, la cutia
toracică. Apoi, vizita şantierul din pelvis. Ajungea la şold şi îşi imagina că muncitorii de
reconstrucţie nu numai că-l şlefuiau delicat, ci îl dădeau cu ulei şi îl lăcuiau. În fiecare zi făcea un
tur către aceste şantiere de construcţii. În primele zile de reabilitare, doctorii i-au spus: "Dacă te
străduieşti, în cinci ani de acum încolo, îţi vei recupera 80% din funcţiile motorii." I-au spus: "Eşti
mulţumit ?" Iar el le-a spus: "La anul, particip la un maraton." Aşa a făcut. Cu ajutorul acelor
vizualizări, a alergat la maraton după 18 luni. Şi în acea perioadă de 18 luni, a vizualizat în fiecare
zi, a vizitat şantierele şi a urmărit reconstrucţia.
 Făcea fizioterapie şi vizualiza lungimea muşchilor. Pe lângă exerciţii, îşi petrecea timpul în
mintea lui, plimbându-se printre şantiere, reparând fiecare parte. Şi până i-a venit rândul să alerge
la maraton 18 luni mai târziu, era atât de bine vindecat, încât a terminat cursa în patru ore şi ceva.
Ce model de urmat !
NOONAN GORES: Putem să ne gândim că, la nivel cuantic, suntem energie pură. Gândind
astfel, energia poate fi schimbată, nu ?
HAMILTON: Dacă privim în interiorul părţilor corpului cu un microscop, să zicem mâna. În
interiorul ei, găsim celulele. În interiorul celulelor, în centru, avem ADN-ul. În interiorul ADN-ului,
avem atomi. În interiorul atomilor, nu e nimic. Sunt protoni, neutroni, electroni, "crutoni şi
moroni". Glumeam. Există protoni, neutroni şi electroni. Şi e uimitor că în atom există
99,9999999999999% spaţiu liber. Sunt 13 de "9" după virgulă. Dacă protonul ar fi de mărimea
unui măr, cel mai apropiat electron ar fi de mărimea unui grăunte de sare şi ar fi la 2 km depărtare.
Imaginaţi-vă un măr şi un grăunte de sare la 2 km depărtare, rotindu-se. Şi aici intervin cele 99 de
procente de spaţiu dintre ei. Un pi r la pătrat de spaţiu gol. 99,9999%. Iar aceste particule, practic,
apar din ceea ce numim câmp cuantic. În cele din urmă, ne gândim la particule ca la valuri de 102
energie, vibraţii de energie. Uneori, e o bună schimbare pentru anumite persoane să nu se mai
gândească la ceva solid şi nepermanent. Soliditatea, când ne gândim la o boală sau la o rană,
aduce cu sine aceste idei că soliditatea e permanentă. Uneori, când îmi duceam imaginaţia în
celule în ADN, în atomi, până în câmpul cuantic şi îmi imaginam acelaşi lucru, totul e absorbit de
vibraţii de energie. Cred că, uneori, dacă schimbăm abordarea de a privi lucrurile, totul e făcut
din energie, vibraţii, valuri de energie. Mintea noastră nu se mai gândeşte că ceva e solid sau
permanent, ci că ceva se poate schimba şi poate fi vindecat. Cred că această percepţie, această
schimbare în oameni, îi poate ajuta.
NOONAN GORES: Puteţi descrie vindecările în câmp cuantic ? Poate aveţi şi o poveste.
HAMILTON: Am creat vizualizarea asta acum câţiva ani. Îi spun vindecare în câmp cuantic,
fiindcă imaginaţia ajunge într-o parte a corpului care e bolnavă, rănită şi ne imaginăm că ne
plimbăm prin celule, prin ADN, prin atomi, prin particule, prin câmpul cuantic.
 Şi, în loc să ne gândim la boală sau la rănile noastre ca la ceva solid, ne gândim că sunt
valuri de energie pe care le transformăm în valuri de sănătate. E un proces mental simplu. Pur şi
simplu, transformăm valurile de boală în valuri de sănătate. Unii oameni se simt mai puternici.,
fiindcă soliditatea înseamnă permanenţă, înseamnă că nu se va schimba, că rămâne pe loc. Dar
valurile de boală care se transformă în valuri de sănătate le dau speranţe oamenilor că pot face
asta. Creează speranţă şi credinţă că pot face asta. Mi-a venit ideea, fiindcă eram interesat de cât
de rapid acţionează corpul pentru a face lucruri uimitoare Şi mi-am dat seama că anumite efecte
placebo, precum efectele calmantelor, pot avea loc în câteva secunde. Anumite efecte placebo
pot fi foarte rapide. Pot exista remisiuni spontane care sunt foarte rapide. Există şi o boală numită
sindromul identităţii disociative. Înainte se numea sindromul personalităţii multiple. Acest
sindrom ne arată că, dacă o persoană trece de la o personalitate la o alta complet diferită,
anatomia urmează uneori această schimbare. Există un caz binecunoscut, în care o personalitate
e alergică la sucul de portocale şi, în prezenţa unui psiholog, vedem reacţia alergică pe braţ. Apoi,
personalitatea se schimbă şi reacţia alergică dispare. Deci una din personalităţi are o boală şi,
când personalitatea se schimbă, aceste simptome dispar. Exploram această descoperire şi
convingerile noastre sunt atât de puternice, încât pot facilita lucruri incredibile şi, uneori, chiar 103
foarte rapid. Atunci mi-a venit ideea vindecării în câmpul cuantic. M-am gândit că putem schimba
mentalitatea oamenilor de la permanenţă şi ideea de soliditate, de lucru care nu se schimbă,
fiindcă rămâne aşa, permanent. E ceva ce presupunem în subconştient, nici nu ne angajăm
mintea. Imaginaţi-vă acelaşi lucru din perspectivă cuantică şi nu e nimic acolo, doar valuri de
energie. Şi valurile de energie din mintea noastră par mai uşor de schimbat, ca atunci când face
baie, mişcăm degetul prin apă şi creăm mai multe unde. În subconştient, înţelegem că valurile pot
fi schimbate. Cred că vindecarea în câmp cuantic le dă încredere oamenilor că vor reuşi. Uneori,
în cazul unora dintre noi e extraordinar de puternică.
NOONAN GORES: Şi unii dintre noi au reuşit să vindece chiar şi alte persoane.
HAMILTON: Aşa e. De fapt, am avut o doamnă la un simpozion, care a reuşit să-şi vindece
fiica astmatică prin vindecarea în câmp cuantic. Mi-a trimis un e-mail după două săptămâni şi mi-
a spus: "Nu înţeleg cum am făcut asta, dar fiica mea n-are nevoie de inhalator." Îmi amintesc că
o persoană şi-a vindecat hipermetropia. Vederea s-a îmbunătăţit spontan prin meditaţia
vindecătoare în câmp cuantic. De asemenea, vindecarea în câmp cuantic pare să-i ajute pe oameni
cu durerea. Mulţi au spus că au simţit imediat că durerea dispare.
NOONAN GORES: Ne puteţi explica succint ce e vindecarea în câmp cuantic ? Explicaţi-ne
pe scurt.
HAMILTON: Vindecarea în câmp cuantic înseamnă că ne gândim la o anumită parte a
corpului. Şi ne imaginăm cum sunt celulele din interiorul acelei părţi. Fiecare şi le imaginează cum
doreşte. Unii oameni şi le imaginează detaliat. Alţii doar simt prezenţa lor. Orice tehnică aţi
aborda, e corectă, fiindcă toţi ne imaginăm diferit. Ne imaginăm celulele, apoi, pătrundem în ele,
la ADN. E ca gălbenuşul unui ou. ADN-ul e acolo. Ne imaginăm cum e să-l vedem sau să-l simţim.
Apoi, ne imaginăm atomii din ADN. Ne imaginăm că intrăm în atomi şi găsim protonii şi electronii.
Puteţi să vă imaginaţi că arată ca cerul înstelat. Apoi, ne imaginăm că pătrundem într-o stea. Un
proton, un electron, şi ajungem la un câmp de energie pură, câmpul cuantic, valuri de energie.
Apoi, ne imaginăm valurile de energie. Fiindcă atomii apar din câmpul cuantic. Prin urmare,
valurile de vibraţii ale bolii vor veni din acelaşi loc. Imaginaţi-vă cum arată vibraţiile unei boli, fie
că le vedeţi, fie că le simţiţi, apoi, imaginaţi-vă că au dispărut. Şi înlocuiţi-le cu vibraţii de sănătate. 104
Imaginaţi-vă cum ar arăta aceste vibraţii de sănătate. Ne îndreptăm din nou atenţia spre cerul
înstelat, iar stelele sunt colorate de valuri de sănătate. Ne întoarcem la atomi şi aceştia sunt la fel
de coloraţi. Ne întoarcem la ADN. Şi ADN-ul e colorat cu sănătate. Acelaşi lucru e valabil pentru
celule. Sunt colorate cu sănătate. Ne-am întors la partea din corp de unde a pornit totul şi ne
imaginăm această parte într-o stare de sănătate deplină. E un proces simplu. Pătrundem prin corp
în câmpul cuantic, schimbăm valurile, ieşim din câmpul cuantic acolo unde am început.
NOONAN GORES: Să auzim versiunea de două minute.
HAMILTON: Ne îndreptăm atenţia către o parte a corpului. Imaginaţi-vă că pătrundem în
acea partea a corpului. Imaginaţi-vă cum ar fi. Vedeţi, simţiţi şi auziţi exact ceea ce vă imaginaţi.
Apoi, imaginaţi-vă că pătrundeţi în această parte până când vedeţi celulele. Imaginaţi-vă cum
arată celulele. Le vedeţi sau le simţiţi. Imaginaţi-vă că intraţi în centrul celulei, unde locuieşte
ADN-ul. Imaginaţi-vă cum ar fi ADN-ul, fie îl vedeţi sau îl simţiţi. Apoi, imaginaţi-vă că pătrundeţi
în ADN, fiindcă e făcut de atomi.
 Şi imaginaţi-vă cum arată atomii, fie îi vedeţi, fie îi simţiţi. Îndreptaţi-vă atenţia în interiorul
atomilor, către cerul înstelat. Şi stelele pe care le vedeţi sunt protoni şi electroni. Apoi, imaginaţi-
vă că intraţi într-o stea şi ajungeţi în câmpul cuantic. E o mare de energie pură cu valuri calme.
Apoi, imaginaţi-vă valurile bolii, care vin din câmpul cuantic, fiindcă toate particulele sunt create
acolo. Imaginaţi-vă cum arată aceste valuri de boală. Fie le vedeţi, fie le simţiţi. Apoi, apăsaţi
mental butonul "Anulare". Imaginaţi-vă că valurile de boală au dispărut, au fost eradicate din acel
spaţiu şi timp. Şi imaginaţi-vă că aruncaţi o pietricică într-un lac şi creaţi noi valuri. Imaginaţi-vă o
stea de orice culoare care reprezintă sănătatea şi luaţi acea stea în câmpul cuantic. Apoi, aceasta
aterizează brusc şi creează valuri de sănătate în centrul câmpului cuantic, pentru a-l umple.
Observaţi culoarea valurilor, profunzimea valurilor, cât de rapid călătoresc, textura, sunetele lor.
Apoi, repetaţi procesul. Aduceţi o stea încărcată cu sănătate în câmpul cuantic. Când aterizează,
va crea din nou valuri de sănătate, umplând câmpul cuantic. Fiţi atenţi la culoarea valurilor,
textura, sunetul, adâncimea, viteza lor, când pătrund în câmpul cuantic. Pentru a treia oară, luaţi
o stea încărcată de sănătate şi aduceţi-o în câmpul cuantic. Când aterizează, creează valuri de
sănătate din nou, se mişcă în câmpul cuantic. Din nou, observaţi culoarea, textura, adâncimea
valurilor, sunetul, viteza. Fiindcă totul apare din câmpul cuantic, iar acesta este încărcat de valuri 105
e sănătate, ne îndreptăm din nou atenţia către cerul înstelat şi observăm ce s-a schimbat faţă de
momentul intrării acolo. Observaţi schimbările de culoare, textură, sunet de pe cerul înstelat. Şi
fiindcă protonii şi electronii se combină pentru a forma atomi, ne îndreptăm atenţia din nou la
atomi. Observăm schimbările atomilor: culoarea, forma, textura, sunetul. Avem încredere în ceea
ce vedem sau ce simţim, fiindcă e o schimbare. Fiindcă atomii formează ADN-ul, ne îndreptăm
atenţia spre ADN şi observăm schimbările de culoare, textură, sunet, mişcare, formă. Şi avem
încredere că ceea ce vedem înseamnă că s-a produs o schimbare. Şi fiindcă ADN-ul se combină
pentru a forma celulele, ne reîntoarcem la acestea. Din nou, observăm dacă celulele s-au
schimbat de când am intrat, dacă s-a schimbat culoarea, textura, sunetul, forma, mărimea. Şi
avem încredere că ceea ce vedem sau schimbăm înseamnă schimbare. Ne îndreptăm atenţia spre
locul unde am început în corp şi ne imaginăm că acea parte a corpului e foarte sănătoasă. Avem
încredere că ceea ce vedem şi ce simţim confirmă schimbarea. Apoi, ne îndreptăm atenţia spre
respiraţie... Şi deschidem ochii când suntem pregătiţi.
 NOONAN GORES: Care e mesajul dv. final pentru vindecare ?
HAMILTON: Mesajul meu pentru vindecare e să ne documentăm despre legătura minte-
corp, fiindcă mintea are un efect extraordinar de puternic, un impact puternic, 24 de ore pe zi,
365 de zile pe an. Şi dacă ne educăm în această privinţă şi înţelegem cum funcţionează legătura,
putem începe să folosim legătura minte-corp şi să alegem direcţia în care ne îndreptăm minţile.

106
Deepak Chopra Un renumit pionier internațional în medicina integrativă și transformarea
personală,
Deepak Chopra, Medic, este fondatorul Fundației Chopra și
cofondatorul Jiyo.com, cât și al Centrului Chopra pentru bunăstare.
Revista TIME l-a descris pe Dr. Chopra ca “unul dintre cei 100 de eroi și
imagini ai secolului”.
Deepak Chopra are o diploma în Medicină Internă, Endocrinologie si
Metabolism, Membru al Colegiului American de Medici, Profesor în
Medicină si Sănătate Publică al Universității din California, San Diego, cercetător în Neurologie si
Psihiatrie la Spitalul General din Massachussetts, Profesor Adjunct la Scoala Kelloggde
Management Executiv în Northwestern, Professor Adjunct la Scoala de Afaceri Columbia,
Universitatea Columbia și Profesor de Studii ale Conștiinței la Universitatea Sofia. Sondajul 107
international efectuat de World Post și Huffington Post l-au clasat pe Chopra numărul #17 in lume
ca gânditor influent și numărul #1 în medicină.
Cu peste 85 de cărți editate, incluzând cele 25 de bestseller-uri New York Times, volumul Tu esti
Universul: Descoperirea Sinelui Cosmic și Importanța acestuia, a devenit instantaneu un bestseller
New York Times și Wall Street Journal de asemenea.

Ce veți învăța în această lecție:

· Adevarata sursă a 99% dintre gândurile tale.
· De ce un diagnostic nu ar trebui să devină niciodată prognostic.
· Cinci moduri de a crea starea de bine, chiar dacă recuperarea pare imposibilă.
· Un pas pentru a influența remisiunea spontană în organism.
Aplicație în viața ta:
Răspundeți la această întrebare: De ce vreau ce vreau? Care este scopul?

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_______________________________________________________

TRANSCRIERE
NOONAN GORES: Corpul uman e capabil să se vindece de orice boală sau rană, credeţi asta ?
CHOPRA: Corpul uman se află permanent într-o stare de autoreglare. În termeni biologici,
se numeşte homeostază. E o stare naturală. Ţinând cont de asta, există 5% din ceea ce numim
mutaţii genetice care ne afectează complet. Asta înseamnă că, în prezent, nu ştim cum să le 108
oprim. Cinci procente. Iar în acele cinci procente există o relaţie de unu la unu între mutaţiile
genetice. Deci o mutaţie e o anomalie. E ca o greşeală la nivelul genomului. Iar aceste genoame
formează corpul uman, în termeni largi. Iar pentru aceste cinci procente... Nu înţelegem cum ar
putea funcţiona autoreglarea sau vindecarea. Un bun exemplu e mutaţia genetică din cauza căreia
Angelina Jolie a avut cancer la sân. Dar majoritatea mutaţiilor genetice nu sunt aşa. Vorbim aici
despre cancer, despre boli autoimune, despre boli degenerative, despre o predispoziţie la
inflamaţii, boli de inimă, infecţii. Acestea sunt influenţate, în mare, de felul cum ne trăim viaţa. Şi
nu doar cum ne trăim viaţa, ci cum interpretăm experienţele din viaţa noastră.
NOONAN GORES: În "Super-Gene" spuneţi că ne folosim atât genele, cât şi creierul ? -
Puteţi să ne explicaţi ?
 CHOPRA: - Fiecare experienţă... Spre exemplu, această experienţă de a vorbi unul cu
celălalt, privim acest peisaj minunat, ne uităm pe geam, vedem oceanul, e o experienţă senzorială.
Dar poate fi şi o experienţă mentală. Gânduri, sentimentele, emoţii, dorinţe. Unde are loc această
experienţă ? Răspunsul cel mai evident e că are loc la nivelul conştiinţei. Suntem conştienţi de
ceea ce vedem. Unde se află conştiinţa ? Mi-e greu să răspund la această întrebare, fiindcă, în
ştiinţă, se numeşte problema dificilă a conştiinţei. Conştiinţa e amorfă, nu are formă. Toate
lucrurile materiale au formă. Creierul are formă. Corpul are formă. Blugii au formă. Microfonul
acesta are formă. Totul are o formă. Dar spaţiul în care are loc această experienţă, se numeşte
conştiinţă. Aceasta nu are formă. Şi fiindcă nu are formă, nu o putem plasa în spaţiu şi timp. Prin
urmare, o parte din noi cred că această conştiinţă nu e ancorată în spaţiu şi timp. Că se proiectează
sub forma corpului şi sub forma universului. Corpul are un creier care face parte a proiecţiei.
Corpul e creat din gene. Ştiţi acel moment când părinţii se întorc de la un picnic şi aţi fost conceput
sub forma unui ovul fecundat. Acela avea formă. Dar experienţa în sine nu are loc într-o formă.
Are loc într-o conştiinţă amorfă şi adminesională. Adică, noi înşine. Când înţelegem acest lucru,
vedem genele care creează creierul şi corpul. Şi, desigur, creierul şi corpul capătă formă după
aceea, prin experienţă. Genele sunt antrepozitul experienţelor părinţilor noştri, strămoşilor 109
noştri, până la începutul vieţii. Toate acestea sunt o activitate în conştiinţă. Aşadar, fiecare gând,
fiecare sentiment, fiecare emoţie, fiecare cunoştinţă, fiecare percepţie, fiecare relaţie personală,
fiecare interacţiune socială, fiecare mediu înconjurător, fiecare bucăţică de ciocolată, sau orice
altceva care intră în contact cu corpul nostru, faptul că dormim suficient, sau dormim prea puţin,
stresul şi lipsa acestuia, toţi aceşti factori modulează activitatea genelor noastre. Chiar acum.
Alimentaţia, respiraţia, digestia, metabolismul, excreţia, lumea experienţelor senzoriale, sunetul,
atingerea, văzul, gustul şi mirosul, apoi, mai există şi lumea interioară de gânduri, sentimente,
emoţii, amintiri, imaginaţie, creativitate, intuiţie. Trebuie să ştim că toate acestea reglează
activitatea genelor şi a creierului. Fiindcă reţelele neurale sunt alcătuite din proteine, care, la
rândul lor, sunt alcătuite din ADN şi ARN, care e ca o fabrică. ARN-ul e ca o fabrică, unde sculptăm
şi modificăm corpul. Deci da, nu suntem gene. Şi nu suntem creiere. Suntem utilizatorii creierelor
şi utilizatorii genelor, care, în cele din urmă, sunt nişte experienţe ale conştiinţei. Sunt simboluri.
Creierul, corpul, chiar şi mintea, sunt simboluri. Feluri de a cunoaşte, a simţi, a gândi şi a percepe
lumea, prin cele cinci simţuri.
 E un proces minunat. Întregul univers participă la crearea a ceva ce se întâmplă, atât în
interiorul corpului tău, în mintea ta, dar şi în experienţa cu care priveşti lumea.
NOONAN GORES: În "Super-creierul" spuneţi că viaţa nu e bună în esenţă. Trebuie să o
percepem ca fiind bună. Totul ţine de percepţie. Dacă experienţele trecute colorează lentila prin
care privim lumea, cum schimbăm acea lentilă dacă suntem bolnavi, sau dacă nu suntem
mulţumiţi cu realitatea noastră.
CHOPRA: Mintea noastră e condiţionată. Asta ne face persoane. Imediat după naştere, ni
se dau un nume, o identitate, o cultură, o religie, o naţionalitate. Practic, ni se creează o identitate
fictivă, dintr-un infinit de posibilităţi. La naştere, experienţa copilului se rezumă la el însuşi şi la
tot ce vede, aude şi simte. Apoi, apărem în viaţa lor şi spunem, ăsta e numele tău, ăsta e un copac.
Brusc, apare dihotomia subiect-obiect, care e creată artificial. Nu există eu şi universul, fiindcă eu
sunt activitatea universului. Dar ca rezultat al acestor condiţionări, care pot veni de la părinţi, de
la educaţie, religie, cultură, istorie, economie, ne creăm o identitate individuală. Unii oameni au
o condiţionare relativ bună. Părinţii spun, eşti un dar de la univers. Eşti întruparea divinităţii. Vei
ajunge foarte departe şi vei face lucruri minunate. Genul acesta de programare influenţează totul, 110
de la gânduri, la emoţii, percepţie, anatomie. Dacă un copil primeşte atenţie, afecţiune, apreciere,
acceptare, iubire, bucurie, atunci, va crea o anatomie care se autoreglează, starea de homeostază
şi va fi sănătos. Pe de altă parte, dacă acel copil nu primeşte acceptare, afecţiune şi apreciere,
atunci, apare un sentiment de separare în micuţ, sau o teamă care se va manifesta sub formă de
furie, ostilitate, resentimente, reproşuri, vină, ruşine sau depresie. Apoi, acestea dau naştere
separării. Aşadar, situaţia aceasta a devenit un fel de clişeu. Pe de-o parte, avem iubirea, pe de
alta, avem teama. Iubirea înseamnă să ne conectăm la viaţă, iar teama înseamnă să fim
deconectaţi. Teama stă la baza celorlalte sentimente pe care le-am menţionat, cele
disfuncţionale, care creează o perturbare în homeostază. Le-am numit afecţiuni, fiindcă încep cu
un disconfort, dar, ulterior, devin afecţiuni. Există tot mai multe dovezi privind condiţionarea
timpurie, dinainte să învăţăm să vorbim. Bebeluşii răspund la limbajul corpului. Privesc mişcările
ochilor, ascultă tonul vocii, privesc expresiile faciale, gesturile şi încearcă să înţeleagă. Persoana
asta mi-e prieten sau duşman ?
 Nu prin cuvinte, ci la nivelul sentimentelor. Aceşti factori încep să programeze sistemul
limbic, adică, creierul emoţional. Iar sistemul limbic e legat de sistemul endocrin, de hipotalamus,
glanda pituitară, şi toate celelalte, sistemul imunitar. Deci traumele emoţionale sunt începutul
unei afecţiuni. Şi porneşte de la amintiri încă din fragedă pruncie. Putem remedia situaţia ? Da,
putem. În primul rând, putem fi martorii propriilor gânduri, sentimente, emoţii şi percepţii. Nu
încercaţi să fiţi optimişti, e exasperant. Oamenii optimişti sunt exasperanţi, fiindcă sunt artificiali.
Ci învăţaţi să asistaţi la ce se petrece în interiorul vostru, la senzaţii, imagini, sentimente sau
gânduri, apoi, întrebaţi-vă de ce aveţi convingerile pe care le aveţi. Nu sunt suficient de bun, nu
sunt vrednic, nu sunt atrăgător, nu sunt... orice. Toate aceste convingeri care ne limitează au fost
programate în conştiinţa noastră înainte să învăţăm să gândim singuri. 99,9% dintre oameni nu
gândesc singuri. Reutilizează gândurile altor persoane. Cultura lor, societatea, sunt un fel de
hipnoză a condiţionării sociale. Asta ne programează să obţinem rezultate previzibile la nivel de
comportament, gândire şi, în cele din urmă, anatomie. Aş spune că 99% dintre oameni sunt roboţi
vii condiţionaţi să facă lucruri bune sau mai puţin bune, să sufere, să se bucure, etc. Personal, cred
că situaţia ideală nu e să fii condiţionat de lucruri bune sau rele, ci să fii independent de ele, ca să
poţi accesa o parte mai profundă a fiinţei tale, un câmp de potenţial şi posibilităţi infinite, 111
creativitate infinită, iubire, bucurie, compasiune, pace, calm. Iar de acolo poţi face acele alegeri
care ţi se potrivesc şi se potrivesc sistemului tău biologic pe moment. Dacă trebuie să planifici,
asta e doar o altă formă de condiţionare, de gândire, de programare şi de stres. Deci alegerea
potrivită la momentul potrivit pentru situaţia potrivită, fără împotrivire, fără anticipaţie, fără
regrete, doar o decizie de moment. Şi o putem programa chiar acum, exact aşa cum vrem.
NOONAN GORES: Pentru a ajunge la acel nivel profund, unul dintre instrumente e
meditaţia ?
CHOPRA: Exact. Există multe tipuri de meditaţie. Există meditaţie care implică
introspecţia. Stai acolo în linişte şi te întrebi cine eşti. Nu cunoşti răspunsul. Dar dacă te tot întrebi
asta şi insişti asupra întrebării, realizezi că ceea ce eşti tu nu are nume, nu are formă şi e doar
acea conştiinţă. Există şi alte forme de introspecţie. Ce îmi doresc ? Fiindcă mulţi dintre noi fac
tot felul de lucruri, dar nu ştiu de ce fac asta. Fie că fac bani, fie că investesc la bursă, fie că îşi
cumpără o casă frumoasă sau un iaht.
 Nu ştiu de ce fac asta. Fac asta, fiindcă aşa au văzut la alţii. E o cursă spre conformitate.
Cum pot să mă conformez mai bine decât vecinul meu. Ne întoarcem la roboţii vii. Trebuie să ne
întrebăm de ce ne dorim ceea ce ne dorim. Care e adevăratul scop ? Iar asta ne aduce la a treia
întrebare. Pentru ce sunt recunoscător ? Şi a patra întrebare, care e scopul meu ? Nu cred că ai
venit pe lume ca să cumperi un iaht sau un avion particular. Iar moştenirea ta să fie: am cumpărat
un iaht. Ai venit pe lume ca să afli cine eşti, în cele din urmă. Deci introspecţia e o formă foarte
bună de meditaţie. Există forme de meditaţie numite autointerogare. Adică, ne analizăm
convingerile. Fiecare convingere e un gând. Convingerile acoperă nesiguranţa. Fie e vorba despre
credinţa în Dumnezeu sau în îngeri, totul e o acoperire. Dacă te-aş întreba dacă crezi în
electricitate, mi-ai spune că nu trebuie să crezi, fiindcă e chiar în acest microfon. Crezi în gravitaţie
? Dacă Dumnezeu există, sau orice altceva, nu e nevoie de convingeri. E nevoie de experienţă şi e
nevoie de cunoaştere. Trebuie să analizăm bine fiecare convingere, inclusiv convingerea conform
căreia suntem un corp sau o minte, sau o personalitate, trebuie să analizăm. Asta e o altă formă
de meditaţie. A treia formă de meditaţie e ceea ce în prezent se numeşte "conştientizare", un
cuvânt prost ales, fiindcă nu ne folosim mintea atunci când conştientizăm. Conştientizarea unui
gând nu e un gând. Deci conştientizăm corpul nostru. Conştientizăm interiorul corpului. Acestea 112
sunt practici yogine. Să fii conştient fără etichete, critici, evaluări, analize, pur şi simplu, să fii
conştient. Deci putem fi conştienţi de corpul nostru. Putem fi conştienţi doar de interiorul corpului
nostru. Putem fi conştienţi de inimă, de ficat, de rinichi. În tradiţia yoga, există ceva numit
pratyahara. Am putea spune "interceptare". Percepţia înseamnă că simt lumea din jurul meu.
Interceptarea înseamnă că simt ce se întâmplă în interior. Apoi, avem şi conştientizarea spaţiului
mental, a gândurilor, sentimentelor, emoţiilor şi a imaginaţiei. Practic, conştientizarea lucrurilor
pe care ni le imaginăm. Conştientizarea cunoaşterii. Conştientizarea relaţiilor, relaţiilor personale,
relaţiilor sociale, relaţiilor cu mediul, relaţiilor cu universul. Apoi, există ceva numit
"transcendenţă", care foloseşte o anumită tehnică, precum mantra. Asta e ceea ce auzim în plus
faţă de celelalte lucruri menţionate. Mantra e un fel de sunet, care concurează cu gândurile tale
şi, în cele din urmă, te poartă într-un loc unde nu există gânduri sau mantre şi rămâne doar
conştientizarea în stare pură. Pe măsură ce exersăm aceste tehnici, treptat, intrăm în contact cu
esenţa noastră, cu esenţa conştiinţei noastre, ceea ce numim, în mod normal, "suflet". Dar
folosirea cuvântului "suflet" ridică anumite aşteptări în mintea unora dintre noi.
 Cred că avem o fantomă în interiorul corpului. Dar nu e nicio fantomă. E doar
conştientizarea fundamentală fără de care n-ar exista nicio experienţă legată de lume, de corp,
de minte sau de orice altceva. Avem nevoie de conştientizare pentru a acumula experienţe.
Conştientizare, conştiinţă, spirit, suflet. Cum spuneam, "spirit" şi "suflet" sunt cuvinte
semnificative. La fel şi Dumnezeu, fiindcă oamenii îl interpretează în multe feluri. Cel mai bine e
să spunem că esenţa conştiinţei noastre rămâne neschimbată fără procesul de conştientizare. În
urma căruia apar experienţele. În urma căruia se arată experienţele. Şi în urma căruia rezultă
experienţele. Veţi vedea că asta e tot ceea ce trebuie să înţelegem. Vorbim despre conştientizare,
iar activităţile sale sunt modulaţii sau forme modificate ale fluctuaţiilor, sau excitaţii pe care le
numim minte, corp, univers. La acel nivel, devenim creatorii tuturor experienţelor noastre. Şi nu
trebuie să ne facem griji pentru vindecare, boală, sau toate aceste concepte. Toate sunt concepte,
fiindcă şi corpul e un concept.
NOONAN GORES: După ce atingem acest nivel, beneficiile sunt acolo. Dar meditaţia are
beneficii fizice.
Dacă trupul tău e o proiecţie, atunci, poţi face un film mai bun. Poţi actualiza iluzia. Dar 113
da, există beneficii fiziologice, adică, vei îmbunătăţii felul cum percepi proiecţiile conştiinţei,
numite minte şi corp.
NOONAN GORES: Să vorbim despre microbiotă.
CHOPRA: Să o luăm de la început. Părinţii voştri s-au îndrăgostit. Aveau o scânteie de
dorinţă în ochi. Rezultatul a fost un ovul fecundat. O celulă. Această celule se divide de 50 de ori,
cu aproximaţie. Brusc, obţinem un bebeluş care are o sută de trilioane de celule. Adică, mai multe
decât toate stelele din Calea Lactee. Şi toate provin dintr-o singură celulă, care devine două, apoi
patru, ş.a.m.d. Procesul se numeşte morfogeneză şi diferenţiere. Morfogeneza înseamnă că apare
o formă. Iar diferenţierea, modul în care o celulă a dat naştere ochilor, nasului, unghiilor,
organelor sexuale, foliculilor de păr, ficatului, rinichilor, splinei, totul de la o singură celulă. Acea
celulă s-a diferenţiat. Nu s-a separat, s-a diferenţiat. S-a transformat în mai multe, dar toate sunt
legate de sursă. Acestea provin din cele 23.000 de gene pe care le dobândim. Jumătate de la
mamă şi jumătate de la tată. Ce e o genă ?
 Gena e o porţiune de ADN. Oamenii ştiu ce e ADN-ul. Toţi vorbesc despre ADN. ADN
înseamnă acid dezoxiribonucleic. Practic, conţine patru substanţe chimice: adenină, guanină,
citozină şi timină. Pe scurt, le numim, A, T, C şi G. Acesta e alfabetul vieţii. Nu contează dacă formă
de viaţă e o banană, un ţânţar, un hipopotam, un crocodil sau o fiinţă umană, avem cele patru
litere. În engleză, folosim 26 de litere. Viaţa foloseşte doar patru. Acesta e ADN-ul şi e găzduit în
46 de cromozomi, care fac parte din ovulul fecundat. Gena e o fâşie de ADN. O porţiune. Gândiţi-
vă la cromozomi ca la o scară spiralată. Aşa privesc oamenii imaginile cu ADN-ul. Această scară e
formată din mai multe trepte. Acestea sunt moleculele ADN. Dar o porţiune din scară conţine
codul pentru o unitate de ereditate. Avem o genă pentru ochi albaştri. Pentru păr blond. O genă
pentru ochi albaştri. Unii oameni au o genă pentru nasul lui Napoleon. Şi tot aşa. Gena e o fâşie
de ADN. Dar corpul nostru nu e alcătuit dintr-o singură genă. Corpul nostru e o simfonie, o
orchestră, o poveste creată din aceste cuvinte. Practic, aceste cuvinte prind viaţă, să zicem. Deci
avem 23.000 de gene moştenite de la părinţi. Când vii pe lume, cu condiţia să nu vii pe lume prin
cezariană, care e programată în cursul săptămânii, fiindcă în weekend, doctorii joacă golf. Dar
dacă nu vii pe lume prin cezariană, atunci când vii pe lume inspiri şi inhalezi secreţiile din vaginul
mamei tale. Aceasta e transmisia verticală a microbiotei, fiindcă aceste secreţii conţin în jur de 114
2.000 de bacterii diferite. Şi dacă numărăm genele... Sunt 2,2 milioane de gene. Dacă părinţii ţi-
au dat 23.000 de gene, dar când vii pe lume obţii 2,2 milioane de gene. Acestea sunt bacteriile
mamei, cu condiţia ca mama să nu fie contaminată cu antibiotice, steroizi, chimicale şi pesticide.
Teoretic, mama îţi dă 2,2 milioane de gene. De aceea se numeşte transmitere verticală a
microbiotei. Sunt pe pielea ta, fiindcă ai fost acoperit de acele secreţii. Le-ai înghiţit, le-ai inhalat.
Vii pe lume cu 23.000 de gene de la părinţii tăi şi 2,2 milioane de gene şi numărul lor creşte, ca
rezultat al interacţiunii cu părinţii noştri, cu fraţii, cu surorile, toate atingerile, mângâierile,
săruturile, lingerea şi alăptarea. Există o interacţiune între genomul nostru şi această microbiotă
şi, desigur, experienţa de viaţă. Asta creează o a treia structură, un înveliş de proteine numit
epigenom care reglează activitatea genelor. Ceea ce numim super-gene în cartea noastră sunt
rezultatul activităţii integrate a genelor de la părinţi, a microbiotei, care ne reprezintă pe noi
înşine, fiindcă, teoretic vorbind, suntem formaţi din câteva celule care se sprijină pe o colonie de
bacterii. Şi epigenomul care rezultă din experienţa noastră. Iar aceste trei părţi interacţionează.
 Din ceea ce ştim, cele cinci lucruri care creează aşa numita integrare holistă sunt somnul,
meditaţia şi gestionarea stresului, mişcarea, dar, şi mai important, acea mişcare care încurajează
coordonarea minte-trup, ca yoga, spre exemplu. Ceea ce numim yoga asanas, asanas înseamnă
locul conştientizării. Deci fiecare asanas stimulează nervi diferiţi care ajung la diferite organe ale
corpului. Salutul soarelui, spre exemplu, stimulează nervul vag care face legătura dintre creier şi
corzile vocale, influenţează expresiile faciale, respiraţia, inima şi toate organele din corp. Acea
coordonare minte-trup şi stimularea nervului vag influenţează totul, de la microbiotă, la
bioreglare, bătăile inimi, etc. Al treilea aspect important e mişcarea, care influenţează
autoreglarea. Integrarea dintre genom, epigenom şi microbiotă. Al treilea aspect e respiraţia.
Multe persoane nu respiră corespunzător, fiindcă nu sunt prezenţi. Dacă eşti prezent, respiraţia
e mai calitativă. Desigur, în tradiţiile yogine, există sute de tehnici de respiraţie. Unii oameni le
învaţă în studiourile de yoga, când sunt învăţaţi tehnica Ujjayi, sau respiraţia lui Bellow, care
alternează nările. Toate aceste tehnici au efecte profunde asupra nervilor viscerali care leagă
diferite părţi ale corpului. Am vorbit despre somn. Am vorbit despre meditaţie şi gestionarea
stresului. Al treilea factor e respiraţia practicată în yoga şi mişcarea. Al patrulea, emoţiile. Cu cât
emoţiile sunt mai conectate de viaţă, ceea ce tradiţiile estice numesc emoţii divine, iubire, 115
compasiune, bucurie, calm, acestea aduc autoreglarea. Celelalte pe care le-am menţionat, vina,
ruşinea, depresia, furia, ostilitatea, ranchiuna, reproşurile, opresc acest proces. Ultimul factor e
alimentaţia. Dacă alimentele sunt contaminate cu antibiotice, steroizi, hormoni sau pesticide,
care sunt derivate din petrol, aceleaşi substanţe folosite pe câmpurile din Vietnam, agentul
portocaliu. Dacă mâncarea e procesată cu toate aceste toxine, atunci, microbiota moare, iar
aceasta trimite mesaje prin metaboliţi către genom şi spune, hei, suntem în război. Genele
reacţionează de parcă are loc un război. Iar consecinţa e inflamarea. Iar inflamaţiile ne dau peste
cap epigenomul şi produc alte inflamaţii. E ca o bandă de doi-trei terorişti care fac multe victime
colaterale. Teroriştii le spun tipilor sănătoşi că oamenii ăştia ne omoară, ajută-ne. Terorismul se
intensifică şi aşa apare boala. Pe scurt, somnul, meditaţia, mişcarea, respiraţia, emoţiile şi
alimentaţia. Nu e greu să ne ocupăm de aceste lucruri. Dar ştiinţa ne atrage.
NOONAN GORES: Dacă simţim durere şi suferinţă fizică din cauza unei boli, sau suntem
cuprinşi de spaimă, cum ne orientăm atenţia altundeva ?
 CHOPRA: Când simţim durere fizică din cauza unei inflamaţii, a unei răni sau a unei boli,
acea durere fizică cere să fie conştientizată. Dacă te împotriveşti, se agravează. Trebuie să o
conştientizezi. Rumi spune că remediul pentru durere e durerea. Practic, ne concentrăm pe
conştientizarea ei, fără să o criticăm, fără să ne văităm că doare, că e incomod, fiindcă asta nu e
conştientizare. E un gând. Dar conştientizarea e conştiinţă, iar conştiinţa e autoreglare. În cazul
durerii fizice, cel mai bine e să o conştientizăm fără nimic, chiar şi fără intenţie. Şi doar atenţie.
Asta ar trebui să faceţi când simţiţi durere fizică. Un alt lucru pe care puteţi să-l faceţi e să
meditaţi, până la transcendenţă. Acesta e punctul unde, cel puţin în accepţiunea noastră, nu
există mantra sau gânduri. Există doar conştientizare, transcendenţă. Nu simţiţi durere când
transcendeţi. Fiindcă durerea există într-o lume a spaţiului, timpului şi cauzalităţii, iar
transcendenţa e dincolo de asta. Aşa trebuie să abordăm durerea fizică. Şi, desigur, să tratăm
boala care o cauzează. Mai există un tip de durere, pe care oamenii o numesc suferinţă. Care nu
e resimţită de alte animale pe care le cunosc.
-De ce nu mi-a răspuns iubita la telefon ? Sau o chestie ridicolă. Un gând. Suferinţa umană
e diferită de suferinţa animalelor sau a altor fiinţe conştiente. Noi suntem foarte curioşi. De ce
îmbătrânim ? 116

- Mulţi îşi fac griji că îmbătrânesc, apoi, îmbătrânesc mai repede. Înghit o mulţime de
substanţe ca să corecteze efectele. Teama de infirmitate. Teama de respingere. Cea mai mare
teamă, de moarte. Fiinţele umane au ceea ce numim suferinţă existenţială, dincolo de durerea
fizică. Poate cauza şi durere fizică. Dar ideea de bază e, că această suferinţă vine din
necunoaşterea realităţii. Din nou, în tradiţia estică, asta înseamnă să nu ştii cine eşti. Să te agăţi
de un lucru de care nu te poţi agăţa. Nu ne putem agăţa de experienţele noastre.
-De ce ? Fiindcă experienţa are un început, un mijloc şi un sfârşit. Această experienţă se va
încheia. Hawaii, ce frumos ! Se încheie peste o săptămână. Experienţele din adolescenţă, au
dispărut. Nu le poţi păstra. De fapt, teoretic vorbind, nu poţi păstra nimic. Dar oamenii încearcă
şi aşa începe suferinţa. Fiindcă păstrează o activitate. Păstrează un verb, în loc. Cred că e un
substantiv, dar e un verb. Nu poţi păstra o activitate. E ca şi când încerci să ţii briza în mână, sau
să-ţi ţii răsuflarea şi să te sufoci. Asta e a doua cauză. Prima e să nu ştii cine eşti. A doua e să
încerci să te agăţi de ceva ce nu există.
 Nu e permanent. A treia e teama de efemeritate, care derivă din asta. A patra e
identificarea cu o identitate fictivă şi indusă de societate, egoul. Iar cea de-a cincea e teama de
moarte. Acestea sunt principalele cauze ale suferinţei umane. Şi singurul antidot este să vă găsiţi
identitatea primordială care nu e ancorată în spaţiu şi timp. În lipsa unui cuvânt mai bun, haideţi
să-i spunem suflet.
Dacă vă pierdeţi sufletul, lumea voastră va suferi. Dar dacă vă reconectaţi cu esenţa
conştiinţei, atunci, apare o experienţă, vă bucuraţi de experienţă, dar nu vă simţiţi legaţi de ea.
Dacă vă legaţi de experienţă, vorbesc din nou de tradiţiile estice, înseamnă că sunteţi legaţi de
karma. Iar suferinţa înseamnă să fii legat de karma. Independenţa de karma, înseamnă
creativitate. Deci opusul karmei, e creativitatea. Asta e vindecarea supremă.
Deci există vindecare fizică, există vindecare psihologice, emoţională, dar, în concluzie,
vindecarea e întoarcerea la unitate, la cine eşti cu adevărat. Sănătate, vindecare, unitate,
divinitate, toate înseamnă acelaşi lucru.
NOONAN GORES: Îmi place când vorbiţi despre faptul că suntem diferiţi zilnic, că avem
noi organe, că părţile corpului se regenerează. 117

- Deci minţile noastre ţin boala pe loc ?

CHOPRA: - Bine spus. Dacă ne amintim că trupul nostru e o activitate... De fapt, există doar
activitate în univers. Nimic nu stă pe loc. Poate doar la muzeu. Dar chiar şi muzeele se închid după
o vreme. Au existat muzee grozave care acum sunt închise. Dar dacă nu eşti o mumie, atâta vreme
cât faci parte dintr-un univers viu, totul e o activitate. Ca un râu, arată la fel peste tot. Dar nu e la
fel. Filosoful grec Arcesilaus spunea: "niciun om nu poate intra în acelaşi râu de două ori, fiindcă
omul e nou şi râul e nou." Exact aşa. Nu putem intra în acelaşi corp de două ori. Adevăratul tu.
Fiindcă, în fiecare moment... Deoarece ne hrănim, respirăm, digerăm, metabolizăm, simţim lumea
din jur, respirăm, inspirăm, expirăm, gândim, corpul nostru e o activitate. Nu stă pe loc. Deci nu
avem acelaşi corp pe care l-am avut puţin mai devreme. Ultima dată când am fost în Hawaii, am
adus aceeaşi valiză, dar nu acelaşi corp. Era un corp diferit. Reciclat. Valiza mea are o viaţă mai
lungă.
 Astfel, depinde din ce perspectivă privim lucrurile, corpul nostru pendulează, ceea ce
înseamnă că se naşte şi moare. În funcţie de scara la care priveşti. Şi scara particulelor subatomice
pendulează cu viteza luminii. Întorc capul, revin şi văd o altă tu. La nivelul atomilor şi moleculelor,
durează ceva mai mult. Celulele din stomac se regenerează la fiecare cinci zile. La fiecare cinci zile,
avem noi celule acolo. O dată pe lună, ne schimbăm pielea. Cea veche a murit. Asta dacă nu cumva
aveţi piele de crocodil şi durează mai mult. Dar randamentul reciclării diferă în funcţie de părţile
corpului. Scheletul se reînnoieşte la fiecare trei luni. Chiar şi ADN-ul, care înmagazinează
amintirea a milioane de ani de evoluţie... Materiile prime din alcătuirea ADN-ului sunt carbon,
hidrogen şi oxigen care vine de la o stea din galaxie. Şi ADN-ul se reînnoieşte la fiecare şase
săptămâni. Într-un an, ai reînnoit 98% din corpul tău. Atunci, de ce arătăm la fel ca modelul de
anul trecut ? În primul rând, nu e aşa. Dacă privim cu atenţie, acesta a mai îmbătrânit puţin. Asta
dacă nu practicăm transcendenţa, şi corpul arată mai tânăr decât modelul de anul trecut. Practic,
reînnoim amintirea. Karma. Mai exact, condiţionalitatea. Asta înseamnă karma. O minte
condiţionată. Deci se reînnoieşte. Celulele stomacului se reînnoiesc la fiecare cinci zile, dar îşi
amintesc cum să producă suc gastric. Celulele ADN se reînnoiesc la fiecare şase săptămâni, dar îşi
amintesc istoria vieţii. Chiar şi scheletul se reînnoieşte la fiecare trei luni. Deci reînnoirea e o 118
amintire. Unde e memoria în conştiinţă ? Şi o bună parte a memoriei e condiţionată. La 45 de ani,
trebuie să intrăm în menopauză şi la 65 de ani ar trebui să mergem în Florida, la un cămin de
bătrâni, cu un cateter lângă noi. Totul se află în mintea noastră care devine reutilizabilă. Mulţi
oameni care mă aud vorbind aşa, cred că sunt doar baliverne. Dar e adevărat. Dacă vreţi să vă
schimbaţi corpul, chiar şi aspectul fizic al corpului, trebuie să transcendeţi la acel nivel de dincolo
de memorie, fiindcă memoria nu poate fi ştearsă. Dacă memoria se află în conştiinţă, iar conştiinţa
e amorfă, nu poate fi atinsă, atunci, nici memoria nu poate fi ştearsă. Dar puteţi atinge un nivel
ce transcende memoria pentru a introduce noi amintiri. Am fost în Hawaii, m-am distrat, m-am
îndrăgostit, atâtea amintiri, am ascultat muzică, poezie, am dansat, orice creează o amintire care
se află în prim plan, iar amintirile traumatizante nu sunt în prim plan. Sunt acolo, dar sunt umbrite
de amintiri frumoase. Atunci, avem şansa să ne reinventăm corpul. Ne reinventăm corpul prin
reînvierea sufletului. Nu există altă cale.
 NOONAN GORES: Dacă cineva drag ar veni la dv. şi ar spune că e grav bolnav, are cancer
în stadiul patru, orice, ce sfaturi i-aţi da ?
CHOPRA: Le spun pacienţilor să creadă diagnosticul dacă a fost validat, fiindcă dacă cineva
îţi spune că ai cancer, sau orice altă boală, ar trebui să asculţi şi să ceri o a doua şi a treia părere.
Apoi, dacă se confirmă, eşti bolnav. Credem diagnosticul. Dar putem face ceva în privinţa lui. Nu
credem în pronostic. Pronosticul e acela când cineva spune că mai ai trei luni de trăit sau că 60%
din oameni vor muri peste şase luni. E ca şi când încerci să aproximezi temperatura conform
temperaturii medii de anul acesta. Dacă eşti din New York, iar media e de 23 de grade, asta nu
înseamnă că ştiu câte grade sunt afară. Dacă eşti din Honolulu şi venitul tău se ridică la 100.000
de dolari, dar venitul mediu e 60.000 de dolari, nu există nicio corelaţie. În primul rând, nimeni
nu poate da un pronostic. Haideţi să alegem cel mai bun pronostic. În al doilea rând, acceptaţi
faptul menţionat mai devreme. Doar 5% din bolile cauzate de mutaţiile genetice ne afectează
ireversibil în momentul de faţă. Prin urmare, în 95% din cazuri puteţi face ceva care va schimba
consecinţa bolii dv. Sunteţi participant. În primul rând, aflaţi mai multe despre boala dv. chiar şi
decât doctorul. Căutaţi pe Google. Căutaţi National Library of Medicine. Intraţi pe PubMed. Citiţi
tot ce scrie acolo. Unele simptome vor apărea, iar altele nu. Dar vă daţi seama imediat ceea ce vi 119
se potriveşte. Apoi, exploraţi totul. Medicina minţii, a corpului, vindecare spirituală, lumea
plantelor, alimentaţie, alimente, medicină, mediu înconjurător, toate lucrurile care creează
experienţele din viaţă. În acelaşi timp, în stadiile acute ale bolii, folosiţi ceea ce numim
medicamente mecanice. Avem o infecţie, suntem copleşiţi de bacterii dăunătoare, avem
pneumonie, antibioticul vă ajută să supravieţuiţi. Nu influenţează predispoziţia la infecţii, nu
garantează dacă veţi recidiva sau nu veţi recidiva. Medicina e utilă. Medicina farmaceutică,
intervenţiile terapeutice, operaţiile, toate sunt folositoare. Aş spune pentru 5%, poate 10% din
bolile acute. Altfel, dacă suferiţi de o boală cronică, indiferent dacă e cancer, o boală de inimă, o
boală în stadiu terminal, folosiţi o abordare holistă, adică, totul de la minte, corp, emoţii, relaţii,
experienţe senzoriale, sunet, atingere, văz, toate acestea sunt ferestre către farmacia noastră
interioară. Aromaterapie, terapie muzicală, sonoterapie, energie vindecătoare, chiar şi vindecare
de la distanţă, fiindcă se bazează pe conştiinţă.
 Atingere terapeutică, reiki, hipnoză, meditaţie, întreaga gamă de orice... care influenţează
experienţa minţii, a corpului, a emoţiilor, inclusiv relaţii, odihnă suficientă.
Nu ascultaţi pronosticul. Vedem peste tot remisiuni spontane. Le-am văzut în cazul bolilor
de inimă. Dar am început să le vedem şi în cazul altor boli. În cele din urmă, învingeţi-vă teama de
moarte. Fiindcă moartea li se întâmplă experienţelor, nu şi vouă.

120
 Dr. Darren Weissman este chiropractician holistic, dezvoltatorul
Tehnicii Linia Vieții, autorul bestseller-ului Puterea Infinitei Iubiri &
Gratitudini, Trezirea Codului Secret al Minții Tale, Lecții zilnice de Iubire
Infinită & Gratitudine si Chintesența Materiei. Este coautor la
bestseller-ul doctorului Masaru Emoto, Puterea Vindecătoare a Apei.
Bazându-se pe expertiza sa in ceea ce privește mintea subconștientă și
sănătatea holistică, Dr. Weissman este speaker internațional în
domeniul conștiinței și a fost prezentat in filmele E-motie, Crearea
Omenirii, Dincolo de Credință și Adevărul, cât și in documentarul ce urmează să apară, Vindecare.
Dr. Weissman a scris pentru numeroase reviste, inclusiv Sănătate Naturală, Huffington Post,
Prevenția si InStyle. Pasiunea sa este să ii invețe pe oameni cum să își schimbe intenționat
programele emoționale ale minții subconștiente. Ca si produs natural, subiecții își intensifică
propriul potențial al organismului și relaționării pentru a se vindeca și prospera.
Bazându-se pe munca și cercetarea de o viață, Dr. Weissman a dezvoltat Tehnica Linia Vieții in 121
2002. De atunci a pus bazele Centrului Linia Vieții oferind o gamă largă de servicii de îngrijire
individuală și programe educaționale dedicate dezvoltării personale, cu o viziune colectivă a creării
păcii mondiale prin intermediul păcii interioare. Tehnica Liniei Vieții atrage cursanți din toată
lumea, unde există acum peste 500 de Practicanți acreditați ai Liniei Vieții în 24 țări.

Ce veți învăța în această lecție:

· Un instrument simplu pentru a descoperi cauza unei boli în câteva secunde.
· O tehnică în 3 etape pentru declanșarea vindecării inconștiente.
· Cum țesutul cicatricial blochează energia chi și de ce.
· Care este singurul lucru pentru care ești responsabil, dacă vrei să te vindeci.
· O metodă pas cu pas pentru creșterea conștientizării.
· Cum se folosește durerea ca portal pentru vindecare.
Aplicație în viața ta:
Stând drept, picioarele depărtate și genunchii ușor aplecați. Închide ochii și simte-ți centrul de
greutate. Gândește-te la ceva. Corpul tău se apleacă în față? Acesta este un da. Corpul tău se
balansează înapoi? Acesta este un nu. Încercați suplimente alimentare și alimente pentru a vedea
cum reacționează corpul vostru.

_____________________________________________________________________________________

_______________________________________________________________________________

TRANSCRIERE
NOONAN GORES: Povestiţi-mi despre tehnica LifeLine folosită pentru a vindeca oamenii. 122
Cum funcţionează ?
WEISSMAN:Am dezvoltat acest sistem LifeLine ca rezultat al muncii mele de o viaţă.
Combină străvechile metode naturale de vindecare, precum medicina chineză, teoria celor cinci
elemente, medicina ayurvedică, chakre, dosha cu o înţelegere modernă a minţii noastre,
rezonanţa inimii, ceea ce simţim, gândurile, limbajul şi cuvintele noastre. E un proces gradat
minunat care ajută oameni să vadă ceea ce pare a fi o problemă în viaţa lor. Acea problemă poate
fi un simptom fizic, un comportament, un viciu, o boală, orice tip de stres existent în "LifeLine",
un portal. Şi portalul încearcă să ne facă mai conştienţi. Tehnica LifeLine e o fuziune între ştiinţă
şi spirit pentru a-i ajuta pe oameni să-şi deschidă conştiinţa. E un fel mai sofisticat de a spune:
"Fiţi mai conştienţi" de abilitatea înnăscută a corpului de a se vindeca, de abilitatea naturală de a
ne iubi pe noi înşine, de a iubi, de a-i iubi pe alţii. Îndrumăm oamenii pas cu pas, într-o călătorie
în minţile lor. Folosim reţeta noastră secretă, iubirea. Asta înseamnă "Te iubesc" în limbajul
semnelor american.
 E atât de simplu şi e semnul care vindecă totul. Folosim testarea reflexelor musculare,
chineziologia, ca modalitate de a afla când sistemul nostru nervos se află într-o stare reactivă,
protectoare, ca reacţie la teamă şi când nu este aşa. Când corpul simte această reacţie, testul
muşchilor nu minte niciodată. Când ne dezvăluie starea de fapt, noi, facem ceva simplu, oferim
iubire infinită şi recunoştinţă. Folosim o frecvenţă universală de vindecare, o energie plină de
iubire infinită şi recunoştinţă. Apoi, urmărim acest proces numit tehnica LifeLine. Să ştiţi că nu
există două şedinţe LifeLine asemenea, fiindcă evoluăm constant ca fiinţe umane. Constant ne
depăşim limitele şi devenim mai buni. Când orientăm oamenii prin acest proces, are o loc o trezire
la realitate. Şi nu e terapie, nu vorbim despre povestea fiecăruia sau ce ni s-a întâmplat, nu suntem
limitaţi de asta. E o cale unică, profundă şi sigură de a stimula sănătatea optimă, echilibrul şi de a
descoperi că tu contezi. Viaţa ta are un scop. Şi e atât de frumos, atât de frumos !
NOONAN GORES: Explicaţi-ne în ce constă testarea muşchilor. Sunt fascinată de ea, fiindcă
trupul ne oferă răspunsuri.
WEISSMAN:Testarea musculară e modul în care comunicăm cu subconştientul. Când
folosim testarea musculară, mai ales în tehnica LifeLine, nu există presupuneri. Reglarea 123
sistemului nervos, comunicarea cu celulele în interior, cu corpul tău, dar şi în exterior, cu mediul
din care faci parte, se face prin sistemul nervos vegetativ, un sistem nervos programat automat.
Testarea muşchilor e un reflex. E ca atunci când luăm o lanternă pentru a verifica reflexul
pupilelor, iar irisul frumos colorat se va micşora în jurul pupilei. Sau când lovim tendonul rotulian.
Deşi nu vrem să mişcăm genunchiul, acesta loveşte. Ne gândim la mâncarea favorită şi începem
să salivăm. Testarea muşchilor foloseşte acelaşi sistem. Fiecare reflex e legat de acelaşi sistem.
Fie sunteţi într-o stare activă, vă mişcaţi spre ceva, fie sunteţi într-o stare reactivă, protectoare şi
evitaţi ceva. Aşa funcţionează sistemul nervos. Simpatic: teamă, fugă sau luptă. Parasimpatic:
vindecare, regenerare, relaxare. Testarea muşchilor e un mod simplu prin care putem evalua când
suntem copleşiţi de propriile gânduri, de ceea ce spun alţii, de membrii familiei, de circumstanţele
din viaţă, de toţi aceşti factori. Din descoperirile mele, testarea muşchilor e cel mai eficient mod
de a şti când teama ne conduce viaţa. Şi cu ajutorul ei putem descoperi cu adevărat care e sursa
aşa-zisei probleme, starea de boală, tiparul negativ. Testarea reflexelor musculare a fost
descoperită în 1964 de către un domn numit, dr. George Goodheart.
 Era chiropractician şi avea o minte sclipitoare. A folosit munca a doi terapeuţi fizici şi, ca
rezultat, a descoperit că fiecare muşchi al corpului e asociat cu anumite meridiane de
acupunctură. Aceste meridiane au legătură, ca un puzzle, cu fiecare organ şi cu fiecare glandă.
Suntem un puzzle. Deci testarea muşchilor a fost descoperită de George Goodheart, care a pus
bazele chineziologiei aplicate. De la chineziologia aplicată, George Goodheart a adunat această
duzină de experţi chiropracticieni care i-au dezvoltat descoperirea. Dr. Victor Frank, modificarea
totală a corpului, dr. Scott Walker, tehnica neuroemoţională, toate aceste forme unice de
chineziologie, derivă din lucrările primare ale lui George Goodheart. A descoperit că, dacă găsiţi
un reflex slab într-un anume muşchi şi stimulezi anumite părţi ale corpului, fie că sunt pe
meridianele de acupunctură sau nu, în punctele neurovasculare, în punctele neurolimfatice, în
diverse puncte care au un reflex, acel muşchi se va întări. În acelaşi timp, nu doar muşchiul se va
întări, dar oameni au observat: "Enzimele ficatului îmi ieşiseră rău, acum sunt bine din nou." "Nu
puteam să diger proteinele şi aveam o infecţie cronică a sinusurilor, dar, cs rezultat, aceste
simptome s-au îmbunătăţit." Au început să folosescă legătura dintre sistemul muscular şi osos,
sistemul nervos şi funcţia viscerală a organelor noastre, legătura dintre toate acestea. Am luat
lucrările acestor pionieri, şi am construit ceva pornind de la ei pentru a aduce conştiinţa, 124
conştientizarea, percepţia... Privim printr-o lentilă în prezent ? Sau privim printr-o lentilă bazată
pe amintirile trecutului care n-au fost încă interiorizate ? Iar această amintire, când e declanşată,
se umple de emoţie. Când e declanşată, produce un reflex muscular de a se retrage. Ca rezultat,
afectează toate aspectele sănătăţii fizice şi abilităţii noastre naturale de vindecare. Ne afectează
abilitatea de a fi cea mai bună versiune a noastră, cei mai buni lideri ai vieţilor noastre, relaţiile
intime, felul cum vedem provocările sau cum vedem luptele, ca pe oportunităţi de creştere sau
ca pe ceva care ne va doborî. Testarea muşchilor ne ajută să accesăm acest cod incredibil al
conştiinţei. Ca rezultat, ne influenţează potenţialul, cea mai bună versiune a noastră.
NOONAN GORES: Cum reuşesc convingerile subconştiente să ne influenţeze anatomia ?
WEISSMAN:Convingerile ne influenţează percepţia. Percepem pe baza a ceea ce credem.
Anumite convingeri pot fi pozitive, ne pot îmbunătăţi viaţa şi ne pot face mai buni. La celălalt
capăt al spectrului, există şi convingeri care ne limitează, convingeri negative, care, în cele din
urmă, sunt doar simple amintiri.
 Amintirile unui moment care nu s-au format complet. Aceste amintiri care nu s-au format
încă, nu s-au integrat, n-au fost procesate în stadiul REM al somnului, fiindcă nu putem procesa
momentul. Să spunem că am crescut într-un mediu unde există probleme acasă. Alcoolism. Există
un conflict în familie, relaţii tensionate. Când nu avem instrumentele necesare să procesăm
emoţiile la un anumit moment şi nici cei din jur nu ne pot ajuta, acestea devin o amintire care nu
s-a format complet. Nu le putem integra. Şi devin o convingere care ne limitează. Acea convingere
care ne limitează creează trei lucruri. Unu, o lentilă de percepţie. Doi, un filtru pe care-l aplicăm
vieţii. Şi trei, gravitaţie, un câmp de atracţie. Ajungem să ne vedem pe noi şi lumea din jurul nostru
de parcă încă avem patru ani, într-un mediu traumatizant. Filtrăm informaţiile şi simţim asta iar
şi iar. De fiecare dată, culorile, sunetele, mirosurile, gustul, sentimentele sunt trezite şi
reacţionăm de parcă acea amintire e acolo pentru prima dată, iar şi iar şi iar. Ba mai mult, ceea ce
simţim atragem lângă noi. Atragem oamenii şi circumstanţele vieţii care se potrivesc acestei
vibraţii. Aceste convingeri ne afectează din punct de vedere anatomic, fiindcă atunci când aceste
convingeri care ne limitează sunt declanşate, inima e deturnată şi începe să bată conform acestor
sentimente de furie, copleşire, lipsă de stimă de sine. Şi trimite acest semnal părţii emoţionale
din subconştientul şi din mintea noastră. Se numeşte sistemul limbic. Acest sistem limbic începe 125
să producă substanţe chimice pe baza mediului emoţional în care am trăit odată şi care e încă
prezent. Aceste substanţe se numesc neuropeptide. Sunt molecule de emoţie. Se plimbă prin
sângele nostru şi se leagă de celulele din corp. Când se leagă de celulele noastre, devenim exact
aşa. Devenim acel mediu emoţional şi celulele noastre simt, se formează, funcţionează şi se
reproduc pe baza sentimentului de furie, de copleşire, de parcă am avea patru ani. Cum arată ?
Voi să-mi spuneţi. Pentru unii, e Parkinson. Pentru alţii, sunt bolile autoimune. Pentru alţii, apare
sindromul colonului iritabil. Pentru o altă persoană, sunt alergiile sau cancerul. Pentru alţii, e un
viciu. Modul în care convingerile apar în viaţa noastră e un adevărat spectru, unic pentru fiecare
din noi. Secretul e să recunoaştem că aceste convingeri care ne limitează nu sunt problema
noastră. Nu suntem aici ca să le facem să dispară. Suntem aici să învăţăm că trupul nostru nu e
bolnav, că nu suntem un eşec în viaţă, pe baza a ceea ce se întâmplă, că aceste simptome şi aceşti
factori de stres au o însemnătate şi încearcă să ne trezească, pentru a ne revendica puterea şi a fi
noi înşine. Asta e adevărata natură a convingerilor care ne limitează. La baza fiecărei astfel de
convingeri se află un potenţial infinit.
 NOONAN GORES: Credeţi că la baza fiecărei boli se află o emoţie neasimilată ? Începe la
nivelul subconştientului, sau există şi boli care apar la locul nepotrivit la momentul nepotrivit.
Suntem muşcaţi de o căpuşă sau ne molipsim de virusul Zika...
WEISSMAN:Iubire infinită şi recunoştinţă. Ceea ce am descoperit după peste 100.000 de
sesiuni, e că fiecare simptom, fiecare factor de stres şi fiecare boală are o cauză emoţională.
Fiecare. Cheia e să recunoaştem că niciunul din noi nu alege cancerul. Niciun copil. Nicio mamă.
Nimeni. Dar toţi cunoaştem pe cineva apropiat nouă care a trecut prin asta. Am descoperit că o
cale de a privi boala este ca pe un dezechilibru. Să apreciem energia meridianelor. Să apreciem
gândurile noastre, dialogurile din mintea noastră, relaţiile noastre şi cum toate acestea fac parte
din tiparul bolii. Toate sunt integrate. Sunt un mozaic frumos. E un dar învelit într-un ambalaj
ciudat. Toate bolile au un scop şi un sens, dar în conştientul nostru nu putem vedea ceea ce nu
putem vedea. Nu putem simţi ceea ce nu putem simţi. Nu putem auzi ceea ce nu putem auzi. E
doar vârful aisbergului pentru corpul nostru, pentru conştientul nostru. Sub acest vârf se ascunde
tărâmul tuturor posibilităţilor. În jur de 90-98% din ceea ce suntem se află sub suprafaţă, e un
câmp de energie numit subconştient. Iar acest subconştient e de şapte ori mai rapid decât poate
fi conştientul. Indiferent cât suntem de isteţi, indiferent cât de mult studiem, indiferent ce facem, 126
subconştientul va fi întotdeauna pe primul loc. Puteţi încerca să fugiţi de subconştient, aşa cum
fugiţi de o umbră. Trebuie să-l înfruntaţi. Trebuie să vedeţi problema ca pe un portal.
Trebuie să recunoaşteţi că toate simptomele, stresul, bolile, au o cauză emoţională. E
adevărat. Dar e impetuos necesar să privim totul ca o conversaţie însemnată, decât să gândim:
"De ce eu ?" Înţeleg de ce ne întrebăm de ce eu pe moment, dar după ce ne trezim: "Eu sunt
numitorul comun, viaţa mea. Şi dacă vreau să schimb ceva cu sănătatea sau relaţiile mele, şi ceea
ce fac aici pe Pământ, trebuie să-mi asum răspunderea." Pot reacţiona, pot lupta, pot încerca să
aflu ce înseamnă. E doar un joc de şah care se complică la un moment. Sau puteţi spune: "Ştii ce
? Decât să judeci aşa numitele probleme cu ceea ce am ales până acum, consecinţele, o să încep
să mă iubesc exact acolo unde sunt şi aşa cum sunt. O să fiu recunoscător. O să realizez că e ceva
preţios aici, deşi nu pot vedea asta în momentul de faţă." Asta e o comoară emoţională. Şi când
învăţaţi cum să vă procesaţi emoţiile, când învăţaţi practica de a vă trezi şi de a acţiona intenţionat
şi de a vă privi viaţa cu recunoştinţă, lucrurile se schimbă. Sistemul imunitar se trezeşte. Hormonii
se echilibrează. Muşchii se relaxează. Cicatricile şi substanţele nocive care s-au acumulat în
articulaţii încep să dispară. E grozav ! E atât de grozav !
NOONAN GORES: Aţi spus mai devreme că bolile şi simptomele sunt un portal, un început
de conversaţie iar medicina vestică tinde să pună capăt conversaţiei şi să trateze simptomele. Nu
înţeleg ceea ce ne spune corpul, unde se află dezechilibrul, ne puteţi da detalii ?
WEISSMAN:Acum trei săptămâni, m-am mutat cu soţia mea într-o casă nouă şi e frig în
Chicago. Mergea pe aleea noastră, ţinea cheile în mână şi a alunecat, iar cheia i-a străpuns direct
mâna. A încercat să scoată cheia. N-a putut face asta singură. Am dus-o la spital, slavă Domnului
că era în apropiere. Suntem binecuvântaţi cu asta. Şi au reuşit s-o scoată imediat. Partea cea mai
interesantă e că după ce medicina vestică a acţionat cu atâta promptitudine, i-au dat un cocktail
de pastile şi diverse chestii pentru tratament. N-a luat nimic. A luat doar trei Tylenol de când s-a
întâmplat. Am folosit doar tratamente naturale. LifeLine şi anumite produse. Şi după cinci zile,
arăta de parcă avusese o zgârietură. S-a vindecat foarte repede. Există momente când da...
Medicina vestică e o mare binecuvântare. Dar adesea am fost de acord să luăm o pastilă de dragul
de a o lua, fiindcă, poate de multe ori, nu ştim mai bine. Pe de altă parte, poate nu înţelegem ce 127
e posibil. Când începem să înţelegem asta, şi începem să deschidem acea uşă către abilitatea
corpului de a se vindeca, fiecare simptom, fiecare gând negativ, fiecare durere, cu atât mai mult
bolile diagnosticabile din corpul nostru sunt o conversaţie. Umărul poate aminti de vârsta de opt
ani când ştii că ai fost agresat. Şi schimbările digestive din tractul intestinal, pot fi de când aveai
trei ani, a mai apărut un frăţior şi mama se simţea copleşită. Şi durere de mijloc poate veni de
când erai în uter, în pântecele mamei şi trecea prin anumite stări. Totul devine o amintire
încărcată cu un substrat celular. Celulele au memorie. Iar amintirile lor, când sunt declanşate, ne
fac să reacţionăm în funcţie de diverse aspecte ale meridianului de acupunctură, eu le spun canale
emoţionale. Fac asta pe baza particularităţilor, a caracterului nostru unic. Aşa se manifestă şi se
exprimă. Dar decât să încercăm să distrugem un simptom, să-l facem să dispară, să ne împotrivim.
E un mesager. Vă transmite un mesaj puternic şi profund. Poate că nu-l vedeţi imediat, dar este
acolo. Nu omorâţi mesagerul. Primiţi mesajul. Dacă mesagerul bate la uşă şi corpul vă vorbeşte
cu dureri insuportabile şi viaţa voastră e plină de stres, ce faceţi cu mesagerul care călătoreşte de
ani buni ? Invitaţi-l. Daţi-i un pahar cu apă, hidrataţi-l.
 Hrăniţi-l cu alimente sănătoase, cu alimente organice, hrănitoare. Daţi-i un pat unde să
doarmă şi să se odihnească, fiindcă vă refaceţi dacă vă odihniţi. Plimbaţi-vă, mişcaţi-vă corpul. Fiţi
stăpâni pe puterea voastră. Daţi-i mesagerului care aduce mesajul prin simptome şi factori de
stres, acte de iubire dezinteresată. Cei cinci paşi de bază: hidratare corespunzătoare, mâncare de
calitate, odihnă, exerciţii şi recunoaşteţi-vă puterea. Asta e cheia pentru a accesa potenţialul de
vindecare.
NOONAN GORES: Şi copiii care vin pe lume cu diagnostice teribile ?
WEISSMAN: E o întrebare foarte importantă. Am trei copii: 12 ani, nouă ani şi opt ani. Ca
toţi părinţii, soţia mea şi cu mine îi iubim enorm şi facem tot ce putem să le oferim un loc sigur
unde să prospere şi să aibă vieţi minunate. Unii copii se nasc cu boli devastatoare. Unii copii trec
prin traume şi circumstanţe devastatoare. La baza acestor suferinţe, urmează ceva greu de auzit,
e o amintire care a fost îngropată în subconştient. Iar acea amintire poate veni din uter. Poate
veni dintr-o viaţă anterioară. Am lucrat cu o fetiţă... De fapt, mă gândesc la două fetiţe. Una era
alergică la alune. În prezent, foarte mulţi copii suferă de alergii şi e devastator, fiindcă ştii că poţi
muri din cauza unei nuci. Şi... Mama purta cu ea un EpiPen peste tot, era absolut îngrozită. Şi când 128
a aflat, mi-a spus: "O să-mi aduc fiica să vă vadă, dr. D." Şi a adus-o. Am lucrat cu ea şi am trimis-
o din nou la medic, fiindcă nu sfătuiesc: "Am făcut asta, acum poţi mânca nuci." Niciodată nu fac
asta. S-a întors la medic şi a făcut analize şi deja nu mai era alergă la nuci. A făcut un test cu
medicul şi totul a fost bine. De fapt, am şi acum o felicitare în birou de la ele, pe care scrie:
"Mulţumesc." Chiar şi pediatrul era uimit. Aşadar, înţelegeţi... După aceea, am observat multe
tipare diferite. Am lucrat cu un copil timp de opt săptămâni, apoi l-am trimis la medicul lui, ca să
fie evaluat. Avea mai multe probleme şi vieţile anterioare erau una din ele. Una din vieţile
anterioare şi chestii din pântecele mamei. Dar ştiţi... Niciun copil nu alege asta. Niciun părinte nu
alege asta. Nu e vorba de critică sau de vină. E o conversaţie şi e una dificilă. E una foarte dificilă,
cu siguranţă. Dar asta e şcoala noastră. Fie învăţăm să o privim în aşa fel, încât să învăţăm ceva cu
adevărat, fie devine momentul definitor care ne-a distrus.
NOONAN GORES: Vorbiţi despre imaginaţie ca dovadă a divinului. - Puteţi elabora ?
WEISSMAN: - Desigur.
 Imaginaţia... ... memoria şi realitatea... ... ne influenţează... ... creierul şi corpul. De fapt,
creierul şi corpul nostru nu ştie diferenţa dintre unde suntem când se petrece ceva, când o
amintire a trecutului se declanşează, sau când suntem într-o stare imaginativă. Creierul şi corpul
reacţionează la fel la aceste stări. Frumuseţea imaginaţiei, mai ales dacă vorbim de o imaginaţie
de tip Walt Disney, Pixar, praf de zâne, unde există zeci de posibilităţi, unde ne folosim gândurile
ca să ne vedem, să ne simţim, să ne auzim şi să fim... ... Foarte sănătoşi, puternici, capabili,
iertători, plini de compasiune, încrezători, curajoşi. Ne duce într-o lume dincolo de ochelarii de
cal pe care îi purtăm, descoperim o lume nouă. Şi când suntem în această lume nouă, ghiciţi ce
face inima noastră ? Bate de parcă am fi deja acolo. Şi când inima începe să bată de parcă am fi
deja acolo, acesta e un semnal către partea emoţională a creierului care produce substanţe bazate
pe propria imaginaţie. Şi aceste substanţe, aceste emoţii, devin medicamentul. Devin adevăratul
medicament pentru corpul nostru. Corpul nostru e cea mai grozavă farmacie. Prin imaginaţia
noastră, avem acces la această farmacie divină care poate produce orice substanţă: substanţe
care recunosc celulele cancerigene, care scad inflamarea, reglează echilibrul acido-bazic, ajută cu
digestia şi hormoni. Putem influenţa componenţa chimică a corpului nostru folosindu-ne
imaginaţia. E natura efectului placebo. Gândind şi crezând, simţind asta cu adevărat, sentimentul 129
creează vindecarea. Iar imaginaţia e poarta noastră spre vindecare. E un pas important în
afirmarea intenţiei într-o realitate fizică. Una e să stabilim o intenţie, dar există paşi de urmat ca
intenţia să se manifeste fizic sub formă de sănătate optimă, sentimentul de mulţumire cu noi
înşine, recunoaşterea frumuseţii şi cugetarea la cine suntem. Imaginaţia e componenta cheie.
NOONAN GORES: Vorbiţi despre vizualizare şi despre imaginarea noastră şi vederea
noastră cu ochii minţii însănătoşiţi de tot ?
WEISSMAN:Da. Există trei moduri prin care creierul procesează informaţia: vizual,
chinestezic şi auditiv. Vizual, vedem... ... chinestezic simţim... ... şi auditiv, auzim. Pe baza a ceea
ce vedem, simţim şi auzim, în creierul, corpul şi reţeaua neuronală se creează programe care
definesc ceea ce suntem. Putem folosi imaginaţia pentru a vedea, a simţi şi a auzit o lume complet
nouă, o lume, un corp complet nou. Ca rezultat, accesul prin acel cod de minte-corp-spirit şi un
potenţial uriaş de vindecare pentru regenerare, pentru rezistenţă, pentru a învăţa ceva nou.
Oamenii care pot vizualiza ceva, pot face ca acel lucru să se întâmple.
 Nu putem vedea că se va întâmpla. Practic, ne aliniem mintea prin intermediul imaginaţiei
şi, ca rezultat, dăm tonul sentimentelor şi de acolo începe mişcarea chimică actuală, mişcarea din
corpul nostru şi relaţiile noastre.
NOONAN GORES: Sunt fascinată de cât de detaliat aţi descris meridianele, organele şi
toate emoţiile. Ne puteţi explica ce legătură au aceste lucruri ?
WEISSMAN:Da. E foarte frumos, fiindcă acum 5.000 de ani, doctorii desculţi ai medicinii
chineze, aşa se numeau pe atunci, au scris un text numit "Huangdi Neijing". Se numeşte Cartea
Galbenă a Împăratului despre medicina internă. Erau capabili să ne vadă pe noi în natură şi natura
în noi. Când au văzut elementele diferite ale focului şi pământului, metale, apă şi copaci, aşa a
apărut dansul. Aşa creează împreună, controlează şi interacţionează totul. Iar acest lucru se
întâmplă nu numai în natură, de la foc, la Big Bang, la formarea Universului, la Mama Natură care
vine de aici. Pământul, când săpăm în pântecul Mamei Natură, găsim metale preţioase. Metalul
topit curge ca apa. Apa, când e turnată peste o sămânţă, o transformă într-un copac. Copacul,
când frecăm două beţe, se transformă în foc. Există un ciclu pe care îl pot vedea fără tehnologia
asta modernă din prezent. Nu numai că recunosc aceste lucruri care se întâmplă ca tipare în lumea 130
noastră, ci privesc corpul uman. Nu înţeleg cum au putut face asta, dar au văzut parcursuri de
energie care există în corpul nostru, anumite urme care ne cuprind din vârful degetelor până la
cap, de la piept către vârful degetelor, din cap până-n tălpi şi invers. Există parcursuri de energie
care ne cuprind întregul corp. Şi fiecare dintre aceste parcursuri corespunde cu exactitate
organelor şi glandelor din corp. Şi de-a lungul parcursului, există puncte specifice în care puneau
oase de peşte încă de pe vremea când se scria pe papirusuri şi desenau oameni şi elefanţi cu
meridiane de acupunctură. E incredibil cum ştiau asta ! Iar aceste parcursuri, corespund într-un
mod incredibil de detaliat cu sănătatea corpului nostru, cu fluxul energiei vitale. Ceea ce eu
numesc emoţie în tehnica LifeLine. Emoţia noastră este chiul nostru, e forţa noastră vitală. Trece
prin aceste meridiane de acupunctură. Când traversăm anumite anotimpuri, în anumite momente
ale zilei, anumite canale emoţionale, meridiane de acupunctură, sunt amplificate sau reduse aşa
cum se ridică şi scade mareea datorită ciclurilor lunii. E impresionant ! Cu ajutorul tehnicii LifeLine,
am văzut că... ... de-a lungul miilor de ani s-au folosit diverse sisteme pentru a amplifica
autovindecarea.
 Am văzut cum toate s-au reunit într-un sistem unificat, alcătuit de mine pe 17 iunie 2002.
E un grafic, o hartă. Aceasta e o hartă către subconştientul nostru şi integrează 16 sisteme diferite
într-un singur sistem care foloseşte aceste cinci elemente care corespund diferitelor meridiane
de acupunctură, canalele emoţionale. Şi cel mai important lucru e că fiecare dintre meridiane,
fiecare element, precum apa, are 53 de emoţii specifice care corespund fiecărui element. Apoi,
există o convingere care ne limitează, există filtre şi lentile emoţionale şi câmpuri de atracţie care
apar din toate astea şi ne afectează. Când acea emoţie, când acea energie devine emoţie, când
curge, există o lege în medicina chineză, care spune că sângele urmează chi-ul. Dacă chi-ul, forţa
vitală, emoţia, toate sunt acelaşi lucru, dacă acestea nu curg, atunci, nu curge nici sângele sănătos.
Când emoţiile curg, atunci, curge şi sângele. Ce se întâmplă când curge sângele ? Ne vindecăm,
asta e natura lucrurilor. Există o legătură strânsă între toate aceste arte străvechi pe care le-am
găsit mereu interesante. Acum 22 de ani, făceam acupunctură. Era considerată experimentală.
Cel mai lung experiment văzut vreodată, 5.000 de ani. Acum, e o practică recunoscută în toate
spitalele din lume. Acum, toţi ştiu ce importantă e acupunctura. Vom lua această înţelegere a
acupuncturii, a terapiei cu meridiane, a terapiei celor cinci elemente, toate aceste forme diferite
de vindecare şi le vom aplica în aşa fel, încât problemele noastre vor părea portaluri spre 131
conştiinţă. Iar vindecarea devine o nouă aventură.
NOONAN GORES: Cum face emoţiile să curgă ? Facem asta prin acupunctură şi înţeparea
meridianelor ? Această practică ne eliberează imediat de emoţii blocate ? Sau are legătură cu
mintea ? Cum devenim conştienţi că trebuie să eliberăm emoţii reprimate ?
WEISSMAN:E uimitor ! Mulţi oameni vor să scape, să-şi elibereze emoţiile, să fugă de ele.
Să elimine emoţiile aşa cum elimină alimentele mâncate. Vrea să scape de ele. Nu e vorba despre
eliberarea lor. E vorba de amplificarea conştientizării acelei emoţii. Emoţia într-o stare inertă, într-
o stare de opoziţie, care nu se poate mişca, fiindcă o parte din ea e în gardă. Există o parte din
fiecare din noi care poate intra în gardă oricând. Când acea parte intră în gardă, intrăm în modul
defensiv. Dar iată-ne, purtăm o simplă discuţie. De ce am intra în modul defensiv ? Fără motiv.
Când suntem în modul defensiv, nu circulăm. Nu învăţăm, nu creştem, nu ne vindecăm. Asta nu
e protecţie.
 Când suntem afectaţi de ceea ce spune cineva, sau nu spune, de tonul vocii cuiva, de
simpla trezire de dimineaţă fără să vă fi dat jos din pat încă şi brusc, inima bate cu un milion km/h,
asta înseamnă modul defensiv. E un semnal. E un "cioc, cioc, trezirea". Şi la un anumit moment,
nu aveaţi abilitatea. Nu aveaţi sprijinul de a procesa conştient emoţiile prin interacţiune, prin
acţiune. Ca rezultat, vi s-a dat darul protecţiei. Iar acea protecţie v-a permis să supravieţuiţi. Aţi
reuşit, sunteţi aici. Dar nu mai e nevoie de modul defensiv. E timpul să prosperaţi. Şi toate
simptomele şi factorii de stres sunt un sistem de feedback care ne spune: "Hei, alegi să fii în modul
defensiv, să fii nervos mereu ? Frustrare, depresie, anxietate ? Alegi alergiile şi psoriazis ? Alegi
durerea cronică ? Oboseala ?" Care e răspunsul ? Sigur că nu ! Nimeni nu alege asta. Dar se
întâmplă. Iar ceea ce nu e o alegere, ceea ce nu e o acţiune, e o reacţie. Iar partea reactivă din noi
e subconştientul. Nu alege, nu judecă. Doar reacţionează dacă e declanşat... Porneşte ! Deci nu
contează dacă se întâmplă asta, nu contează că sunteţi furios sau deprimat sau anxios. Nu e vorba
de simptomele din corpul vostru. E vorba de felul cum alegeţi să răspundeţi în faţa acestor lucruri
care se întâmplă. Mulţi vor să desluşească simptomele. Mulţi vor să înţeleagă de ce li se întâmplă
asta. Ce am păţit la trei ani ? Nu-mi amintesc, nu ştiu. Nu, vindecarea nu e logică. Vindecarea e
emoţională. Şi până când nu vom accesa partea noastră emoţională, adică subconştientul, 132
vindecarea e limitată şi inhibată. Iar LifeLine e un proces simplu şi profund de accesare a
rezervorului emoţional, de procesare a acestor emoţii prin interacţiune, acţiune, ceea ce alegeţi
voi în faţa a ceea ce se întâmplă. Ca rezultat, nimic nu e eliberat, nimic nu e curăţat. Ca rezultat al
amplificării stării de conştientizare, ceea ce nu se mai potriveşte cu starea de bine şi de
încredere... ... e eliminat pe cale naturală. Renunţăm la ele pe cale naturală. Secretul e să urmaţi
un proces în etape şi să recunoaşteţi curba de învăţare, să recunoaşteţi ce e important, adică, o
conversaţie. Dar nu e un proces logic. Locuim într-o lume logică. Vrem să înţelegem ce se
întâmplă. Nu veţi înţelege niciodată. Nu trebuie să reparăm nimic. Nu aveţi cum să învingeţi
umbrele într-o luptă. Trebuie să recunoaşteţi că e o conversaţie plină de sens. Până când noi,
umanitatea, nu ne trezim din punct de vedere cultural şi nu realizăm ce sunt simptomele, stresul
şi boala, noi şi urmaşii noştri vom continua să suferim şi nu trebuie să fie aşa.
NOONAN GORES: De ce credeţi că există atâţia bolnavi în prezent ? E din cauza stresului,
a toxicităţii ?
 WEISSMAN:Ştiţi ce se spune în prezent când cineva face cancer sau diabet, sau când apar
boli de inimă aici, sau autism acolo, sau asta sau cealaltă. Stresul. Să fie din cauza poluării, a
încălzirii globale, a electromagneticii ? Să fie alimentaţia şi apa potabilă ? E o combinaţie dintre
toate aceste lucruri. Dar iată ce mi se pare fascinant. Stresul unei persoane... ... e binecuvântarea
alteia. O persoană e stresată, iar cealaltă spune: "Să te văd." Deci stresul, când suntem stresaţi,
câmpul nostru energetic intră în modul defensiv. De aceea funcţionează testul poligraf. Ştii că-l
putem interpreta nu ? Un detector de minciuni. Iar acea energie ne afectează sângele. Nu mai
curge eficient. Se încălzeşte, se răceşte. Când suntem stresaţi, apare rezistenţa. Asta ne afectează
pH-ul, apare aciditatea când suntem stresaţi. Cancerului îi place aciditatea. Într-un corp copleşit
de aciditate sistemică sau localizată, apar inflamaţiile. E modul nostru reactiv de a pompa şi mai
mult sânge ca să încercăm să ajutăm cu vindecarea. Totuşi, drumul e periculos, fiindcă inflamaţia
e ca un incendiu. Iar acel incendiu începe să cuprindă casa. Când începe să cuprindă casa, corpul
spune: "Las-o mai uşor." La fel ca elicopterele care sting incendii în pădure, corpul formează
adeziuni. Aceste adeziuni încetinesc inflamaţia, doar că adeziunile se transformă în ţesuturi
cicatrizate. Ţesuturile cicatrizate sunt fascinante. Nu conduc energia. Nu conduc electricitatea. Nu
conduc viaţa, forţa vitală, chi-ul, emoţia. Aşa cum ştim, dacă emoţia nu e în mişcare, nici sângele 133
nu curge. Şi ce se întâmplă ? Apare mai mult stres, nivelul energetic scade, mai multă aciditate,
mai multe inflamaţii, mai multe adeziuni, mai mult ţesut cicatrizat. Apoi, avem un proces
degenerativ. Care sunt bolile degenerative ? Cancer, diabet, osteoporoză, obezitate, şi tot aşa.
Dacă e nevoie, eu iau ulei de peşte împotriva inflamaţiilor. Beau un cocktail verde împotriva
acidităţii. Fac exerciţii fizice. Lucrez cu meridianele ca energia să curgă din nou. Dar factorul
important nu e stresul. Stresul unuia poate fi stimulentul altuia. Secretul e percepţia. Percepem
în funcţie de ceea ce credem. De unde vin convingerile ? Următoarea întrebare logică, să gândim
în retrospectivă. Dacă putem gândi în retrospectivă, vom ajunge la miezul problemei. Convingerile
nu vin de la viaţă. În ce familie aţi crescut ? Care erau convingerile lor ? Rasă, religie, sex, diferite
traume, dramă, aţi trecut prin asta ? Când există convingeri care ne limitează... ... amintiri care nu
au fost asimilate şi sunt încărcate emoţional, acestea nu sunt procesate. Rămân acolo ca roata
hamsterului. Şi când sunt declanşate, creierul şi corpul reacţionează de parcă se întâmplă chiar
atunci şi acea percepţie duce la apariţia stresului şi declanşează ciclul regresiv. Dacă putem spune
că nu e vorba de povestea mea de boli şi încercări, e portalul meu, nu e problema mea...
 Dacă putem folosi testarea muşchilor ca un mod de a accesa subconştientul şi de a ridica
nivelul de conştientizare, de a simţi că suntem iubire pură şi să ne simţim încrezători, atunci, acea
convingere care ne limitează devine miezul unui potenţial infinit şi percepţia mea se schimbă. Acel
stres posttraumatic devine creştere posttraumatică. Şi energia începe să curgă, corpul se
alcalinizează natural, inflamaţiile încep să dispară, adeziunile şi ţesutul cicatrizat dispar, şi noi
suntem aşa cum am fost creaţi, în loc să fim fiinţe degenerative, suntem fiinţe care se pot vindeca
şi se pot regenera. Corpurile noastre pot face asta. Acesta e secretul.Deci de ce există atâtea boli
în prezent ? Sunt peste tot. Există un maldăr de potenţial infinit pe care îl putem accesa şi dacă
am avea suficient curaj ca să ne îndoim de starea actuală a lucrurilor în loc să facem ceva doar
fiindcă suntem oi şi suntem conduse undeva, fiindcă aşa ni se spune. Haideţi să învăţăm să
ascultăm. Bine că avem profesionişti, e fantastic. Dar să învăţăm să ascultăm şi profesioniştii din
inimile noastre. Să învăţăm cum să simţim. Aşa vom accesa potenţialul nostru. E un proces care
durează, dar toţi putem învăţa asta.
NOONAN GORES: Există multe boli mentale în lume. Bolile mentale şi dezechilibrele
chimice produse astfel pot fi vindecate ?
134
WEISSMAN:Da. Procesul se face pas cu pas şi toată lumea e unică. Nu există o reţetă
valabilă pentru toţi şi e foarte important ca cei care se luptă cu bolile mentale să aibă o echipă de
vis şi profesionişti care îi pot sprijini în acea călătorie către vindecare pe care mintea nu o vede
dincolo de un anumit punct. În cazul tulburărilor bipolare, există o ciclicitate rapidă intensă între
momentele bune şi momentele rele. Iar în acea stare, indiferent de punctul atins, suntem în
modul defensiv. Modul defensiv înseamnă subconştient. Ceva declanşează subconştientul. Şi v-
am spus că percepem ceea ce credem. Comportamentul nostru e o reflecţie directă a
convingerilor pe care le avem în subconştient. Nu e vorba doar de anatomia convingerilor, ci şi de
comportamentul lor. Sunt unul şi acelaşi. Ceea ce se întâmplă în relaţiile interne dintre noi se
întâmplă şi în relaţiile interne şi externe din jurul nostru, fie că sunt personale, familiale sau
profesionale. Când putem accesa... Şi vă asigur că putem. ... subconştientul intenţionat... Să
spunem că cineva nu poate face asta pe cont propriu.
 Un membru al familie poate ajuta pe cineva care se luptă cu bolile mentale şi poate fi
surogatul care-i ajută să articuleze emoţiile, intenţia şi imaginaţia, cineva care e cu adevărat un
gardian şi un protector pentru acea persoană, poate păstra acel spaţiu pentru cineva care n-o
poate face singur. Ca rezultat, am lucrat cu foarte mulţi oameni care au fost diagnosticaţi cu
tulburări bipolare şi diferite tipuri de boli mentale, anxietate, depresie şi am ajutat foarte mulţi.
Am primit o scrisoare pe care aş vrea să v-o citesc.
NOONAN GORES: Da, vă rog.
- E o vindecare mentală... - Şi fizică, da.
WEISSMAN:"Bună, dr. Weissman ! Când am intrat în biroul dv pentru prima dată, eram
copleşit de durere emoţională. Fusesem diagnosticat cu tulburare bipolară şi luam un tratament
psihotropic de zece ani. Fusesem internat în mai multe spitale de psihiatrie. De asemenea,
primisem diagnosticul de psoriazis. Mi s-a spus că sunt boli cronice şi mă vor chinui până la
moarte. Tratamentul prescris pentru tulburarea bipolară era îngrozitor. Simţeam că abia pot să-
mi duc ideea la capăt. Eram întotdeauna obosit şi înfometat. M-am îngrăşat 25 kg în timpul
tratamentului. Aveam atacuri de panică mereu şi mă simţeam foarte paranoic. Ştiam că nu pot 135
trăi aşa şi un prieten mi-a recomandat să-l văd pe dr. Weissman. După cinci luni, sunt o altă
persoană. Nu mai iau medicamente deloc. Urmez planul alimentar prescris de doctor Weissman
şi am grijă să evit cerealele şi zahărul şi merg la vizite regular. Conform doctorilor, n-aş fi putut să
funcţionez fără tratament. M-aş fi transformat într-un nebun. De fapt, s-a întâmplat exact opusul.
Ştiu că am o viaţă mult mai frumoasă decât mi-aş fi imaginat când am intrat în cabinetul lui. Şi nu
mai am nici psoriazis. Transformarea a însemnat să fiu responsabil de sănătatea mea şi să cred în
mine. Dr. Weissman m-a ajutat să văd că, prin iubire infinită şi recunoştinţă, orice e posibil. Îi voi
fi recunoscător întotdeauna pentru cât de mult m-a ajutat.
NOONAN GORES: - Uimitor !
WEISSMAN:- Şi nu e vorba doar de vindecare. Nu e vorba despre vindecarea psoriazisului.
E vorba despre conversaţie. Despre dialog.
 Şi nu există o reţetă pentru cum să abordăm pe cineva bipolar, cum nu există un
medicament care-i poate trata pe toţi, fiindcă au familii diferite, vieţi diferite, condiţii diferite. Toţi
suntem unici. Şi trecem prin diferite procese. Pregătesc pentru toţi pacienţii o serie de cinci
şedinţe. A cincea e o reevaluare pentru a vedea ce se întâmplă, cum se simte şi, după aceea, să
privim în viitor, către următorul set de şedinţe. Nu încercăm să facem ceva să dispară, ci să
amplificăm conştientizarea. Mai mult decât orice, cum putem învăţa instrumente ca în fiecare zi
să accesăm cea mai bună parte din noi, farmacia noastră, ca sănătatea, echilibrul şi scopul să
devină o parte implicită a vieţii noastre, să ne trezim şi să ne culcăm cu această intenţie şi să
învăţăm cum să folosim aceşti paşi unici ca să ne placă să ne trăim viaţa.
NOONAN GORES: Frumos spus ! Deci nu vreţi să vindecaţi corpul. Practic, spuneţi că boala,
dezechilibrul, simptomele sunt, de fapt, o conversaţie, ca să privim către interior, să amplificăm
conştientizarea, după care boala nu mai simte nevoia de a purta conversaţia şi dispare.
WEISSMAN:Bingo ! Spre exemplu, există un domn cu care am lucrat prin şedinţe pe Skype.
Soţia lui murise şi el... ... se lupta cu anxietatea... şi cu productivitatea şi asta era meseria lui. Avea
simptome de prostată. Şi alte probleme de piele. Am început să folosim LifeLine cu el şi să-l 136
ghidăm prin proces. Şi a înţeles imediat. Totul avea logică pentru el. Da, nu se întâmplă aleatoriu.
Nu sunt acte de violenţă sau terorism care vin din interiorul meu. Există o conversaţie importantă.
Până acum, am avut trei şedinţe şi îmbunătăţirile sunt semnificative la nivel fizic şi emoţional într-
o scurtă perioadă. Şi nu era vorba că tristeţea şi durerea de a pierde pe cineva drag.... Nu e vorba
că dispare, dar nu mai e la fel. Nu mai vedem durerea emoţională şi fizică în acelaşi fel, ci
recunoaştem că are loc o conversaţie şi dacă pot participa la dialog, fiindcă majoritatea oamenilor
cred că n-au nicio putere în faţa simptomelor, cred că: "Asta e, am tras lozul necâştigător, e natura
corpului meu." "Am gene rele şi mama avea asta şi bunica avea asta, şi tot aşa." E efectul domino.
Nu. Indiferent de cât timp suferiţi. Indiferent cât de mult suferiţi, când alegeţi să fiţi responsabili
şi să dialogaţi cu corpul şi viaţa vă oferă aceste simptome, precum stresul şi boala, puteţi crea
schimbarea. Dacă alegeţi asta, puteţi. E un proces. Şi nu e nevoie să întrebaţi: "Dar cât mai durează
?" Are efect imediat. LifeLine acţionează imediat. Dar secretul nu e să facem boala să dispară, ci
să învăţăm ceva şi asta se aplică la majoritatea oamenilor din prezent.
 NOONAN GORES: Pe baza celor spuse, credeţi că ne putem vindeca de orice ? Ce spuneţi
de ALS sau Parkinson ? Când trenul a plecat din gară, îl mai putem face să revină ?
WEISSMAN: În primul rând, tata a decedat anul ăsta din cauza Alzheimerului. Dacă mi-aş
fi putut ajuta tatăl, aş fi făcut-o. Dar nu am putut face nimic. Cea mai mare călătorie pentru mine
a fost că tata nu era din generaţia care priveşte cu deschide aceste tehnici. Era uimitor, cel mai
important mentor din viaţa mea, dar nu era deschis. Prin urmare, oamenii mor când se întâmplă
asta. În cele din urmă, toată lumea moare la un anumit moment. Totuşi... Putem vindeca totul ?
În adâncul inimii mele... Ştiu că este aşa, sunt convins. Momentan, lucrez cu un domn care are
ALS. Lucrez cu el în fiecare săptămână în ultimele şase luni. Vocea lui începe să se schimbe. Când
am început să lucrăm, nu reuşeam să-l înţeleg. Vocea lui începe să se schimbe. Când vorbeşte cu
Kelly, la cabinetul meu e... incredibil Sună altfel. Apar anumite schimbări. Lucrez cu el săptămânal.
Şedinţele sunt un cadou, fiindcă îl iubesc enorm. E un om nemaipomenit şi îl sprijin în călătoria
lui, fiindcă e o boală teribilă. Dar luptă... Se străduieşte. Şi începe să se sincronizeze cu echipa lui
de vindecători. Şi a supravieţuit cu ALS de 20 de ani. E un miracol în sine, dar de când lucrez cu el,
în ultimele şase luni, s-a schimbat. Încet, sigur, cu încredere... Ce înseamnă asta ? E un nou capitol.
Ce înseamnă să te instruieşti în viaţă ? Viaţa nu e perfectă, e o instruire continuu. Cum ar fi să ne 137
instruim cum să fim sănătoşi ? Oamenii sănătoşi au obiceiuri sănătoase. Şi cum ar fi să ne trezim
de dimineaţă şi să găsim o cale treptată de a fi prezenţi în corpurile noastre, în minţile noastre, în
relaţiile noastre şi de a ne strădui, de a ne folosi întregul potenţial. Şi când ne culcăm şi începem
să visăm şi ajungem în subconştient, să-i accesăm potenţialul prin folosirea instrumentelor
potrivite, ca viaţa noastră să devină o instruire şi unde să fie suficient faptul că ne-am străduit. Nu
trebuie nici mai mult, nici mai puţin decât să ne străduim. Şi să ne instruim în fiecare zi. Să investim
timpul, energia şi banii şi să învăţăm ce înseamnă să fim perfect sănătoşi şi să fim fericiţi cu noi
înşine. Să învăţăm asta. Dar, în loc să citim lucrurile astea într-o carte sau să le vedem într-un
documentar, haideţi să le punem în practică. Cădem, ne ridicăm. Încercăm să aflăm mai multe.
Fiţi curajoşi. Comunicaţi cu alte persoane. Întrebaţi-i ce poveşti au. Nu renunţaţi. Creşteţi. Despre
asta e vorba, atât. Şi veţi reuşi.
NOONAN GORES: Dacă cineva e deprimat, are dureri, greţuri, cum să implementeze
aceste instrumente când nu se poate mişca şi suferă peste măsură.
 WEISSMAN:Da... Locul în care eşti e locul unde ar trebui să fii. Chiar dacă ai ajuns pe fundul
prăpastiei în punctul cel mai jos al existenţei tale, acolo trebuie să fii. Acela e punctul de început.
Cel mai uşor lucru e să... ... Înţelegi şi să apreciezi că totul e energie. Indiferent ce e. Simptomele
gripei, durerea cronică, gândul care-ţi dă târcoale, toate sunt frecvenţe. Dacă vrei să începi să te
schimbi... Asta înseamnă "te iubesc" în limbajul american al semnelor. E o călătorie a iubirii.
Singura răspundere faţă de tine însuţi e să te iubeşti. În întregime. Îl ducem la inimă. Respirăm.
Iubire infinită şi recunoştinţă. Iubire infinită şi recunoştinţă. Iubire infinită şi recunoştinţă. În loc
să mă criticaţi, încercaţi. Simţiţi singuri. Doar atât... Iubire infinită şi recunoştinţă. E frecvenţa
universală a vindecării şi activează energia din corpul vostru. Dacă vă gândiţi la anumite simptome
şi anumiţi factori de stres, spuneţi-vă: "Iubire infinită şi recunoştinţă." Iubire infinită şi
recunoştinţă. Începeţi să vă schimbaţi. Şi acea schimbare va fi suficientă pentru a începe să vă
hidrataţi, să mâncaţi sănătos, să vă mişcaţi corpul de pe canapea. Iubire infinită şi recunoştinţă.
Poate e motivaţia suficientă pentru a începe să activăm baza, actele de iubire de sine. Alimentele
să ne vindece. Apa să curgă prin vene şi să ne detoxifice, să ne reabilităm corpul odihnindu-ne. Să
încetinim. Să medităm. Oriunde aţi fi, de acolo începeţi. De acolo începeţi. Am lucrat cu foarte
mulţi oameni care ajunseseră la capătul puterilor. Trebuie să vă spun că suntem făcuţi să cedăm. 138
Asta se întâmplă, fiindcă suntem întregi la început. Ne pregătim pentru următoarea descoperire.
Asta ni se întâmplă.
NOONAN GORES: E grozav să constatăm că, la nivel cuantic, suntem energie. Putem
înţelege că lucrurile pot fi schimbare. - Nu sunt solide, aşa e ?
WEISSMAN:- Da. Un domn a venit la mine cu cancer de prostată în stadiu terminal care
dăduse în metastaze la oase şi la alte organe. Am început exact de acolo. Fusese la toate marile
spitale şi era tratat de toţi aceşti oncologi profesionişti... Şi a venit la noi. I-a plăcut ceea ce a auzit
şi ne-a urmat sfaturile. S-a gândit că e cam ciudat să spună: "Iubire infinită şi recunoştinţă." Dar
n-avea nimic de pierdut. Analizele lui arată perfect şi se recuperează de minune. A învăţat tehnica
LifeLine şi o foloseşte. Şi-a dat demisia de la slujbă. Ajuta oamenii să gestioneze peste 100
milioane de dolari în afacerea lui, iar acum e specialist certificat LifeLine, fiindcă a devenit
pasiunea lui. Ce frumos, nu ? Există un înţeles în toate, iar noi trebuie să-l descoperim în timpul
călătoriei noastre.
 Darurile împachetate cu hârtie ciudată de cadouri care apar sub formă de simptome şi
factori de stres pentru fiecare dintre noi, trebuie despachetate dacă avem suficient curaj. Trebuie
să spunem: "Nu ştiu destul de multe ca să fiu pesimist în viaţa mea." "Aş putea învăţa ceva din
experienţa asta." "Aş putea învăţa ceva din asta." Ştiu că uneori e uşor de zis şi greu de făcut, dar
puteţi face asta. Oricine poate.
NOONAN GORES: Am auzit despre rezistenţă şi despre faptul că atunci când suntem în
modul defensiv ne împotrivim când devenim victime ale diagnosticului. Ne puteţi spune cum să
acceptăm ceea ce e doar o conversaţie, un cadou împachetat într-o hârtie mai ciudată.
WEISSMAN:Acceptarea e locul unde ne dorim să ajungem în cele cinci etape ale durerii
prezentate de Elizabeth Kubler-Ross. Negarea, negocierea, furia, depresia, acceptare. În sfârşit,
ajungem la etapa de acceptare, dar nu reuşim. E ca în acel citat din Einstein: aceeaşi minte care
cauzează problema nu o poate rezolva. Sau Buckminster Fuller spune că în loc să rezolvăm o
problemă, să venim cu o soluţie care o face pe cealaltă învechită. Primul lucru pe care vreţi să-l
faceţi e să comunicaţi cu subconştientul. Conştientul e aici. Dacă subconştientul e în altă parte,
va trece mereu peste conştient. Asta e natura noastră. Trecem prin portalul creat de subconştient, 139
prin simptome, factori de stres, boli, partea din noi care vrea să renunţe, partea din noi care e
furioasă... E obligatoriu să facem asta. Sună ciudat, dar acesta e darul împachetat în hârtie ciudată.
Când parcurgem pas cu pas procesul de amplificare a conştientizării aliniem subconştientul
reactiv, protector, care perpetuează rezistenţa, nu va mai opune rezistenţă. Această şedinţă
durează între 45 de minute şi o oră. Şi de acolo, putem spune... "Ştii ce, voi folosi afirmaţii, voi
folosi exerciţii în oglindă." "O să mă privesc în oglindă, o să zâmbesc şi o să spun te iubesc." După
ce conving subconştientul, vreau să jurnalizez, aplic toate aceste lucruri diferite. Dar prima etapă
e să facem subconştientul să lucreze ca instrument, nu ca percepţia faptului că e tartorul.
Majoritatea oamenilor îşi privesc subconştientul ca pe lupul cel rău, asta înseamnă un tartor şi nu
e aşa. Această parte din noi e ca un submarin. Nu ştim ce se află acolo. Nu ştim că e acolo decât
când iese la suprafaţă şi aruncă torpile. Apare sub formă de migrene, dureri cronice, diferite tipare
stresante, emoţionale care se declanşează la un anumit moment. Dar dacă putem convinge
subconştientul să fie cu noi, obţinem o minte supraconştientă. Mintea supraconştientă se
manifestă în cel mai frumos mod cu putinţă.
 NOONAN GORES: Şi cum reuşim să convingem subconştientul ?
WEISSMAN:Tehnica LifeLine. Paşii pe care-i facem se numesc sistem de manifestare.
Primul aspect al sistemului pentru a putea convinge subconştientul e să fim prezenţi. Există o
tehnică prin care folosim aceste posturi străvechi şi puncte din corp care ne leagă de spiritul
nostru, de minte şi de trup, de pământ şi de energie. E un semn vechi de mii de ani, o cale
universală de a ne găsi credinţa. Oamenii din întreaga lume folosesc acest simbol. Ne conectăm
cu noi înşine. Există o cale de a accesa conştientizarea timpului prezent. Adică, să convingem
subconştientul. Al doilea pas e observaţia. Observaţia într-un fel conştient, nu subconştient.
Vedem problema ca pe un portal. Nu mă interesează ce e greşit, ce încerc să remediez, ci identific
această durere, această parte a corpului pe care o judec. Mi-aş dori să nu fiu gras. Mi-aş dori să
nu fiu aşa. Am o relaţie cu probleme acasă, slujba mă face să mă simt furios şi copleşit. Şi e nouă
din zece, nu ? Următorul pas e să convingem subconştientul să discearnă, în loc să judece. De ce
ai alege să fii supărat şi copleşit ? De ce ai alege aceste simptome ? Nu ! Nu le judeca. Nu ai ales
asta. Nimeni nu alege asta. Caută în inima ta. Ştiu că n-ai alege asta, dar ce ai alege ? E timpul să
intenţionăm ceva, să stabilim intenţia. Două reguli de aur. Concentrează-te pe locul unde mergi.
Nu pe ceea ce vrei să eviţi, nu pe ceea ce vrei să ascunzi. Inima ta ştie întotdeauna care e 140
următorul pas. Ascult-o. Ce vrea inima ta ? Când te concentrezi pe ceea ce-şi doreşte inima ta de
parcă ai fi deja acolo... Fiindcă mintea ta e ca un căţel. Te va însoţi pretutindeni. Condu-o la ţintă.
Dacă eşti acolo unde-ţi doreşti, poţi spune: "Sunt recunoscător". Sunt recunoscător. Exprimăm
asta, o spunem cu voce tare. Următorul pas ca să armonizăm subconştientul şi conştientul e
imaginaţia... Imaginaţi-vă că sunteţi acolo. Ce simţiţi ? Exact ce simţiţi când vă imaginaţi că viaţa
reflectă recunoştinţa voastră. Corpul vostru e sănătos conform acestei recunoştinţe. Ce simţiţi ?
O expansiune. Ştiţi ce e sentimentul de expansiune ? Medicamentul. Acelea sunt substanţele
chimice secretate în celulele voastre. E un semnă că recunoştinţa e deja în interiorul vostru. Altfel,
n-aţi mai simţi-o. Acum... aţi convins subconştientul. Dar trebuie să-l aduceţi spre voi. E ca un pod.
Există aceste portaluri. Ne folosim de programarea neurolingvistică, prezent, trecut, viitor, nişte
portaluri clare. Şi căutăm să accesăm subconştientul. Vi se pare ciudat ? Nu e nimic masochist.
Căutăm să accesăm subconştientul, deoarece cum ne-am simţi, dacă n-am putea fi stimulaţi în
viaţa de zi cu zi ?
 Cum ne-am simţit dacă primăvara polenul nu ne-ar deranja ? Sau mâncarea ? Sau mama
? Sau o anumită situaţie ? Folosim propoziţii enunţiative ca să stimulăm subconştientul până când
nu mai poate fi stimulat. Amplificăm conştientizarea lui cu sentimentul de recunoştinţă, suntem
expansivi. Observăm corpul plini de recunoştinţă. Îl observăm. Există anumite mişcări şi posturi
care accesează codul vibraţional, o frecvenţă destinată vindecării. Folosim simţuri, culori, sunete,
mirosuri, gusturi, sentimente, elementele naturii pentru a activa subconştientul, pentru a-l
stimula. Există un proces pas cu pas. E tehnica LifeLine. E natura ei. Toţi aceşti oameni incredibili,
Bruce Lipton şi Gregg Braden, toţi aceşti oameni care ne învaţă despre conştientizare. E minunat
! Totuşi, vreau să funcţioneze. Nu mai vreau să citesc despre asta. Cunosc mulţi suferinzi. Vreau
să-i învăţ pe oameni să folosească această tehnică pentru a crea adevărata schimbare, o referinţă
pozitivă. Despre asta e vorba.

141
 Dr. Joe Dispenza a atras atenția publicului ca unul dintre oamenii de
știință recomandat prin apariția in filmul premiat Ce naiba știm noi!?
De la apariția filmului în 2004, munca lui s-a extins, s-a aprofundat si a
proliferat în câteva direcții-cheie – toate reflectând pasiunea sa pentru
modul cum oamenii pot folosi ultimele descoperiri din domeniile
neuroștiinței și fizicii cuantice, nu doar pentru a vindeca boli dar și
pentru a se bucura de o viață mai împlinita și mai fericită. Ca și profesor
și lector, Dr. Joe a fost invitat să vorbească în mai mult de 27 de țări de pe cele 6 continente,
educând mii de oameni cu ajutorul mărcii sale ușor de înțeles, încurajând, într-o manieră plina de
compasiune, detaliind modul cum își pot reconecta creierul și recondiționa corpul pentru a obține
schimbări de durată. In plus față de oferirea unor cursuri on-line și tele-cursuri, personal ține
cursuri progresive de trei zile și cursuri de avansați de cinci zile în SUA și în străinătate. Dr. Joe este
de asemenea membru al facultății de medicină Integrativă din Honolulu din cadrul Universității
Internaționale Quantum, Institutului Omega pentru Studii Holistice din Rhinebeck, New York și al
142
Centrului Kripalu pentru Yoga și Sănătate din Stockbridge, Massachussetts. Este totodată invitat
al comitetului de cercetare al Universității Vieții din Atlanta, Georgia.

Ca și cercetător, Dr. Joe explorează știința dincolo de remisiile spontane și modul cum oamenii se
vindeca pe sine de boli cronice și chiar aflate în stadiu terminal. De curând a deschis un parteneriat
cu alți oameni de știință pentru a extinde cercetarea asupra efectelor meditației în timpul
cursurilor avansate. El împreună cu echipa sa efectuează cartografierea creierului cu ajutorul
electroencefalogramelor (EEG) și testarea câmpului energetic individual cu ajutorul
echipamentului de vizualizare prin emiteri de gaz (GDV), cât și măsurarea coerenței inimii cu
ajutorul monitoarelor HEARTMATH, a energiei existente înaintea începerii evenimentului, în
timpul și după eveniment, cu ajutorul senzorului GDVsputnik. In curând are în plan includerea
testării epigenetice în cercetarea sa.
Ce veți învăța în această lecție:
· Cum să obții cel mai bun rezultat într-o situație de criză.
· Pași pentru vizualizarea vindecării, pe care îi poți folosi în orice boală sau afecțiune.
· Cum să îți reprogramezi creierul pentru a-l alinia cu viața pe care ți-o dorești..
· Cum să activezi potențialul ascuns al creierului tău.
· Cum poți întrerupe lanțul gândurilor stresante.
· Cum să oprești gândirea determinată de stres.

Aplicație în viața ta:

Care este viziunea dvs. despre sănătatea perfectă?

Simțiți emotii pozitive, radiante, în timp ce vă imaginați viziunea personală a sănătății perfecte?
Continuați să vă gândiți la această viziune, astfel încât corpul dvs. să reacționeze efectiv ca și cum
vindecarea ar fi avut loc deja.
143
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

TRANSCRIERE
Dispenza: Uneori, pentru a ne trezi la realitate, avem nevoie de un avertisment. În 1986, am fost
avertizat. Participam la un triatlon în Palm Springs, California şi s-a întâmplat în timpul probei de
ciclism. Ajunsesem la o intersecţie şi mai erau doi ciclişti care au virat şi ei pe un alt drum. Un
poliţist stătea pe partea opusă şi mi-a indicat, mi-a arătat să virez şi eu şi să mă încadrez pe una
din străzi. Mă uitam la el şi nu eram atent la drum. Problema era că el nu supraveghea şi traficul
din zonă. Un Ford Bronco ce se deplasa cu 90 km/h m-a lovit din spate şi m-a aruncat de pe
bicicletă. Mi-am lovit mijlocul şi fesele. Când cazi şi te loveşti aşa, forţa de compresie apasă asupra
vertebrelor În urma accidentului, mi-am comprimat şase vertebre din coloană.
A opta, a noua, a zecea, a 11-a şi a 12-a vertebră toracică şi prima vertebră lombară. Şi când
comprimi un volum atât de mare, materia ajunge undeva. În cazul meu, a ajuns către măduva
spinării. Una dintre vertebre, a opta vertebră toracică se prăbuşise în proporţie de 60%. Iar arca
neurală prin care trecea s-a sfărâmat ca un covrig. Aveam fracturi multiple de compresie la nivelul
coloanei toracice şi coloanei lombare superioare. Aveam fragmente osoase în măduva spinării,
care se comprimase, fiindcă arca se fracturase. M-au dus la spital... Şi am fost consultat de patru
ori, de patru chirurgi din sudul Californiei. Pronosticul a fost că nu voi mai putea merge şi că am
nevoie de o operaţie cu o tijă Harrington. Introducerea tijei Harrington înseamnă că taie anumite
părţi din vertebre şi aşază în loc nişte tije din oţel inoxidabil. Prin această procedură, pot ridica
partea osoasă de pe măduva spinării şi deschid canalul. Apoi, iau fragmente osoase de pe şold, le
fixează deasupra şi încep să spere. În cazul meu era vorba de baza gâtului, până la baza coloanei,
din cauza numărului mare de vertebre. Dacă ar vi fost altcineva, i-aş fi recomandat să facă
operaţia. Dar era vorba de mine şi nu m-am grăbit să aleg operaţia pe baza radiografiilor, a
tomografiilor şi a RMN-ului. Cred că cel mai important lucru, atunci când ai de făcut o alegere, dar
eşti indecis... E un moment de cumpănă, deoarece cântăreşti cunoscutul şi necunoscutul. Şi ajungi
la un anumit punct să-ţi faci cele mai negre gânduri. Când realizezi că nimeni nu are răspuns la 144
problemele tale, dar începi acest proces de a păşi în necunoscut. S-a întâmplat în 1986, în
California de Sud. Nu erau mulţi cei care nu respectau convenţiile, fie că era vorba de convenţii
ştiinţifice, medicale, sociale, sau religioase, dar cred că, dacă ne detaşăm de convenţii, apar
miracolele. Când faci asta, eşti considerat fie nesăbuit, fie nebun, până când reuşeşti şi atunci
devii sfânt, mistic sau geniu. Am luat o decizie personală. Eram dispus să păşesc în necunoscut,
decât să iau medicamente toată viaţa şi să fiu în scaun cu rotile. M-am externat din spital cu un
singur gând în minte: puterea care a făcut trupul, vindecă trupul. Şi m-am tot gândit la asta, fiindcă
ştiam că există o putere care ne dă viaţă, ne face inima să bată şi ne digeră mâncarea. Şi conştiinţa
înseamnă conştientizare, iar conştientizarea înseamnă atenţie. Deci trebuia să observ şi să fiu
atent la cine sunt. Am decis să formez o legătură cu această inteligenţă şi o să-i dau un plan, o
schemă. O să-i explic exact ceea ce vreau şi când o să fiu mulţumit de creaţia mea, o voi preda
unei minţi strălucite, fiindcă aceasta ştie să vindece mai bine decât mine. Apoi, am gândit că n-o
să-mi las gândurile neplăcute să treacă dincolo de conştiinţa mea.
Din punct de vedere intelectual, pare foarte uşor, dar am aflat rapid că mintea mea nu făcea ceea
ce voiam eu să facă şi când trecem prin situaţii de criză, prin astfel de traume, ne concentrăm pe
ceea ce nu vrem să se întâmple, în loc să ne concentrăm pe ceea ce vrem să se întâmple. Dintre
toate posibilităţile care există pentru noi, ca fiinţe umane, alegeam cel mai pesimist scenariu iar
şi iar, în mintea mea, îl acceptam şi mă pregăteam pentru acel eveniment. Dacă s-ar fi întâmplat
altfel, aveam şanse mai mari de supravieţuire. Când suntem în criză, hormonii responsabili de
stres ne pregătesc pentru acest scenariu. Am început în mintea mea. Mi-am reconstruit coloana
vertebrală vertebră cu vertebră, Apoi, m-am gândit că voi trăi într-un scaun cu rotile şi apoi am
conştientizat că mă gândesc la aspectul negativ în loc la ce vreau să se întâmple, şi o luam de la
capăt. Şi motivul era că această inteligenţă e o prezenţă. E ca atunci când ştii că cineva e atent la
tine, apoi, ceva le distrage acea atenţie. Am concluzionat că trebuie să fiu prezent acolo şi trebuie
să-i trimit un semnal clar, un plan concret. Aşa că o luam de la capăt cu reconstrucţia coloanei
vertebrale. Apoi, mă gândeam dacă să-mi vând casa, să-mi vând cabinetul, mă opream, deveneam
conştient. Şi mă enervam. Apoi, deveneam nerăbdător, mă enervam şi era şi mai rău. Timp de
şase săptămâni, am dus o luptă interioară... ... fiindcă mintea mea nu făcea ce voiam eu să facă.
Îmi lua trei ore de concentrare în care-mi închideam ochii şi reconstituiam fiecare vertebră şi o 145
luam de la capăt când îmi pierdeam atenţia. Şi niciodată nu eram mulţumit de felul cum decurgea
procesul. Dar continuam. După şase săptămâni, am parcurs întregul proces, fără să-mi pierd
atenţia şi a fost o reuşită formidabilă. Ceva a reacţionat în acel moment şi mi-am dat seama
imediat că s-a întâmplat ceva. Ceea ce altă dată făceam în trei ore, acum puteam face în 45 de
minute. Pe atunci, nu ştiam asta, dar cream noi circuite în creierul meu, zilnic. Îmbunătăţeam
deprinderea de a fi atent. Atenţia e o deprindere, la fel ca golful şi tenisul. Cu cât mai mult o
exersezi, cu atât eşti mai bun. Nu mergeam nicăieri, nu făceam nimic. Stăteam în pat, cu faţa în
sus şi aveam tot timpul din lume. Acesta a fost primul obiectiv. După ce am reuşit să repet acest
proces în minte, am observat îmbunătăţiri semnificative la corpul meu. Durerile mele s-au
diminuat imediat. Unele probleme neurologice se îmbunătăţeau, amorţelile, furnicăturile,
funcţiile motorii au început să revină. Când am corelat ce făceam în interior cu efectul de la
exterior, am început să fiu mai atent la ce fac şi făceam asta cu mai multă pasiune, în loc de frică
şi frustrare. Acest sentiment pozitiv a fost catalizatorul care a uşurat totul. Apoi, am început să
mă gândesc dacă voi putea merge din nou şi tot ce omisesem până atunci.
 Un apus sau un duş, sau o masă cu prietenii. Brusc, am început să selectez lucruri potenţiale din
câmpul cuantic care nu se mai bazau pe un scenariu negativ, ci pe posibilităţi viitoare. Şi am
început să accept emoţional şi să văd cu alţi ochi un apus de soare pe plajă, un duş. Trăiam şi
simţeam totul şi nu ştiam ce fac, mai exact. Cred că atunci când combinăm intenţii clare cu o
emoţie puternică, ne îndemnăm corpul şi creierul să trăiască în viitor, nu în trecut. Apoi, corpul şi
creierul nu mai simt diferenţa dintre ce se întâmplă în lumea interioară şi în cea exterioară. Iar
acest proces al emoţiilor puternice, mi-a convins corpul că trăiam într-o realitate viitoare, în
prezent. Deoarece corpul e mintea inconştientă, nu ştie diferenţa. Vorbeam cu genele diferit, iar
corpul meu începuse să se schimbe. După zece săptămâni, puteam să merg şi după 12 săptămâni,
am început antrenamentele. Niciodată nu am dureri în corp sau dureri de spate. Şi am făcut un
pact cu mine însumi. Pactul cu această inteligenţă era... Dacă voi putea să merg din nou, îmi voi
petrece toată viaţa studiind legătura dintre minte-trup. Şi mă ocup cu asta din 1986.
Reporter: Uimitor. Voiam să ne povestiţi cum gândurile şi sentimente ne afectează
anatomia şi pot crea boală sau ne pot însănătoşi din nou.
Dispenza: Bine. 146
-Unul dintre privilegiile noastre ca fiinţe umane e că putem să dăm curs gândurilor noastre.
Şi o facem mereu. Şi din cauza mărimii lobului frontal, acesta e centrul imaginaţiei. Acesta e
bijuteria fiinţei umane. Reprezintă 40% din creier. Acesta e atelierul, locul unde ne imaginăm,
speculăm, creăm, intenţionăm, suntem tensionaţi, ne controlăm reacţiile. Ne decidem cu cine
interacţionăm. Şi acea parte a creierului e locul unde se află conştiinţa şi când începem să ne
gândim cum putem să facem o schimbare, acea parte se aprinde şi, fiindcă are multe legături cu
celelalte părţi ale creierului, acţionează ca un lider şi activează diferite reţele de neuroni.
Construim ceva din experienţele trecute, din cunoştinţele noastre. Le contopim împreună pentru
a crea o viziune. Îi spunem intenţie. Şi când începem să combinăm noi reţele de neuroni, cu noi
secvenţe, noi tipare şi noi combinaţii, începem să ne schimbăm mintea, căci mintea e creierul în
acţiune, deci facem asta inerent. Începem să ne gândim la un nou mod de a fi. Problema e că
majoritatea nu combină intenţia cu o emoţie puternică.
 În momentul când simţim acea realitate viitoare în momentul prezent, produsul final al
unei experienţe se numeşte sentiment sau emoţie. Şi corpul începe să creadă că trăieşte o
realitate viitoare. Repetiţia acelui ciclu de-a lungul timpului, începe să creeze noi circuite, iar
creierul nostru crede că experienţa s-a întâmplat deja. Acea emoţie puternică trimite un semnal
corpului şi îl instruieşte să creeze noi gene, noi proteine şi să ne pregătească pentru eveniment.
De ce e atât de important ? Creierul e organizat să reflecte tot ce ştim în viaţă. Creierul e o arhivă
a trecutului. Deţine toate cunoştinţele pe care le-am acumulat şi tot ce am trăit până acum. Dacă
ne trezim în fiecare dimineaţă, ne deşteptăm şi parcurgem rutina şi toate alegerile pe care le-am
făcut şi ieri, vedem aceeaşi oameni, mergem în aceleaşi locuri şi facem aceleaşi lucruri la exact
aceleaşi ore. Mediul extern stimulează circuite diferite în creier şi ne facem să gândim sau să
simţim în funcţie de ceea ce ştim. Dacă credeţi că gândurile voastre vă afectează sănătatea şi
destinul, atâta vreme cât aveţi aceleaşi gânduri, menţineţi acelaşi stil de viaţă. Dacă creierul e
arhiva trecutului, oamenii care nu sunt definiţi de o viziune a viitorului trăiesc doar din amintirile
trecutului şi gândesc în trecut. Iar sentimentele şi emoţiile rezultă din experienţele trecute. Ne
amintim experienţele diferit, fiindcă ne amintim ce am simţit. Dacă vă treziţi în fiecare dimineaţă
simţindu-vă la fel ca în dimineaţa anterioară... Înseamnă că nu se întâmplă nimic nou în viaţa 147
voastră şi aceste sentimente şi emoţii care sunt produsul experienţelor trecute vă conduc
gândurile şi comportamentele. Dacă gândiţi şi acţionaţi în trecut, deveniţi previzibili. Dacă aceste
emoţii stimulează anumite gânduri şi aceste gânduri creează anumite emoţii, iar aceste emoţii
stimulează alte gânduri, ciclul repetitiv al gândirii şi simţirii creează o stare de fapt. Cu alte cuvinte,
gândurile sunt limbajul creierului, iar sentimentele sunt limbajul corpului. Ceea ce gândim şi
simţim creează o stare de fapt. Mulţi dintre noi am experimentat lucruri care ne-au marcat
emoţional. Simt teamă, simt furie, amărăciune, frustrare, nesiguranţă şi aceste emoţii devin parte
a identităţii lor. După ce se gândesc la anumite lucruri care stimulează anumite circuite neurale,
creează nesiguranţă, după care se simt nesiguri. Când se simt nesiguri, creează gânduri despre
nesiguranţă, care produc mai multe substanţe care-i fac să se simtă nesiguri. Iar repetiţia acestui
ciclu condiţionează corpul să devină, subconştient, mintea nesiguranţei. Apoi, acea persoană
spune că e nesigură. De fiecare dată când spui că eşti într-un anumit fel, stabileşti destinul de
urmat pentru mintea şi corpul tău.
 Anatomia multor oameni e, în mare parte, dictată de trecut, şi, dacă nu vă defineşte o
viziune a viitorului, o nouă posibilitate în viaţă, rămâi doar cu un vechi circuit în creier şi cu
emoţiile din trecut. Întrebarea e... Poţi să crezi într-un viitor nevăzut sau pe care simţurile nu-l pot
simţi, dar te-ai gândit la el de suficiente ori, încât creierul tău s-a schimbat ca să arate ca atunci
când experienţa deja s-a întâmplat ? Cele mai recente cercetări din neuroştiinţă arată că ne putem
schimba creierele prin simpla gândire. Dacă ne gândim la o nouă posibilitate şi creierul nostru
începe să producă noi secvenţe, noi tipare, noi combinaţii, iar tu începi să-ţi planifici
comportamentele şi să repeţi în mintea ta cine vei deveni în viaţă. Acţiunea de repetiţie mentală
stimulează circuitele neurale din creier, ca să vă dea impresia că evenimentul s-a întâmplat deja.
Dacă revizitaţi acelaşi gând şi aceeaşi secvenţă, creaţi un software. Creierul nu mai e doar o arhivă
a trecutului. E o hartă către viitor şi dacă ar fi să începeţi să acceptaţi viitorul la nivel emoţional,
înainte să se manifeste... Cu alte cuvinte, nu acceptaţi vindecarea ca să vă simţiţi reîntregiţi, nu
aşteptaţi o nouă relaţie ca să simţiţi iubirea, nu aşteptaţi un nou moment mistic pentru a simţi
uimirea, nu aşteptaţi un succes ca să vă simţiţi puternici. ... atunci, acesta e modelul de realitate
cu cauză şi efect care aşteaptă ca cineva din exterior să schimbe ceea ce simţim în interior. Când
ne simţim diferit în interior, suntem atenţi la factorul care a cauzat asta. E o amintire. Aşa creăm 148
amintirile asociative. Dar acest model cauzează un efect, ceea ce înseamnă că trebuie să simţim
uimire, ca modelul mistic să apară. Trebuie să devenim puternici ca să ne creăm succesul. Trebuie
să ne simţim întregi, ca să stimulăm vindecarea. Trebuie să simţim iubire pentru noi înşine şi
pentru viaţă, ca să avem iubire în viaţa noastră şi să-i instruim pe ceilalţi cum să-şi educe emoţiile
corpului, cum arată acel viitor înainte să se manifeste. Dacă pot face asta, corpul lor, pe măsură
ce mintea subconştientă începe să creadă că trăieşte în viitor în clipa de faţă şi începe să trimită
semnale noilor gene în noi moduri care încep să le schimbe corpul ca să arate de parcă
evenimentul a avut loc deja. Puteţi selecta noul potenţial în câmpul cuantic. Sunt posibilităţi
infinite în câmpul cuantic şi puteţi să acceptaţi la nivel emoţional realitatea viitoare, înainte să se
manifeste atât de intens încât devine realitate pentru corp, trăieşte în acea realitatea viitoare în
momentul de faţă, iar voi vă schimbaţi corpul doar prin gânduri. Dacă există probe fizice,
neurologice, biologice, chimice, genetice, în corpul şi creierul vostru ca să arate de parcă
experienţa a avut loc, atunci, relaxaţi-vă, fiindcă acea experienţă va ajunge la voi şi vă va găsi la
un moment neaşteptat. Asta e semnificaţia.
 Trebuie să se manifeste într-un mod neaşteptat, fiindcă, dacă ne aşteptăm, nu mai e nimic
nou. E ceva cunoscut. Trebuie să ne ia prin surprindere, trebuie să vină pe neaşteptate, trebuie
să ne convingă că ceea ce am făcut în interior produce acelaşi efect la exterior şi când corelăm
schimbările din interiorul nostru cu efectele pe care le-am produs la exterior, suntem atenţi la
ceea ce am făcut şi repetăm acţiunea. Iar asta ne dă putere. Nu cred că există persoană pe lume
care e exclusă din acest fenomen. Chiar acum, oamenii obişnuiţi din lume fac ceva ieşit din comun,
fiindcă am ajuns într-un punct al istoriei, când nu e suficient să ştii, ci să ştii cum. Şi dacă integrăm
ultimele cercetări în domeniul fizicii cuantice cu neuroştiinţa, neuroplasticitatea,
neuroendocrinologia şi psiho-neuroimunologia şi epigenetica, toate aceste ştiinţe indică
posibilitatea. Deci învăţarea e un lucru. Asta înseamnă filozofie, teorie, cunoaştere, informaţie
analitică, dar când luăm informaţiile şi le aplicăm, le personalizăm, le demonstrăm, asta înseamnă
că vom iniţia anumite acţiuni şi când începem să ne schimbăm comportamentele şi facem
comportamentul să fie una cu intenţiile noastre, vom trăi o nouă experienţă. Filozofia, învăţarea
informaţiilor, creează noi sinapse în creier. Asta înseamnă învăţarea. Învăţarea creează noi
circuite, iar rememorarea le menţine funcţionale. Dar când luăm acele informaţii filosofice şi le
aplicăm în viaţă, dacă facem asta cu succes, rezultă o nouă experienţă. Acea nouă experienţă, 149
datorită răspunsurilor senzoriale din mediu, începe să îmbogăţească circuitele creierului. Când
acele circuite prind viaţă, creierul produce un hormon, iar acesta e numit sentiment sau emoţie.
Când experienţa reuşeşte să ne provoace o emoţie, înseamnă că ne învăţăm corpul să înţeleagă
la nivel chimic ceea ce mintea noastră deja a înţeles. Cunoaşterea e pentru minte, iar experienţele
sunt pentru corp. În acel moment, reprezentaţi acea filosofie. Reprezentaţi adevărul acelei
cunoaşteri şi atunci începeţi să produceţi noi gene, să le îndepărtaţi pe cele vechi şi să rescrieţi
programul. Ca rezultat, cartea despre compasiune nu mai rămâne teorie. Simţiţi compasiunea.
Cartea despre leadership nu mai e doar informaţie filozofică şi deveniţi un lider. Cartea părintelui
răbdător nu mai e doar o conversaţie despre cum veţi fi mai răbdători. Simţiţi că depăşiţi
nerăbdarea. Dacă puteţi face asta o dată, n-ar trebui să puteţi reproduce procesul, dar dacă-l
puteţi reproduce la nesfârşit, aceeaşi experienţă, veţi începe să vă condiţionaţi corpul la nivel
neurochimic să ştie ce să facă la fel de bine ca mintea. Când corpul ştie la fel de bine ca mintea,
cele două părţi fuzionează. Acum, devine o trăsătură inerentă. Ăsta eşti, e ceva firesc. Ai făcut-o
de atâtea ori, încât nu te mai gândeşti la asta.
 A devenit un program subconştient şi acum memoraţi o ordine neurochimică internă mai
importantă decât orice condiţie din mediul exterior. Atunci, începeţi să stăpâniţi acea filozofie.
Deci scopul vostru e să ajungeţi de la filozof la maestru. De la cunoaştere, la experienţă, la
înţelepciune. De la minte, la corp şi la suflet şi de la gândire, la faptă, la existenţă. Şi avem dotările
anatomice şi neurologice necesare pentru asta. Cred că cel mai mare obstacol în repetarea acestui
proces şi măiestrirea lui e hormonul stresului. Stresul apare când corpul e scos din homeostază.
Răspunsul la stres e ceea ce corpul produce inerent, pentru a readuce ordinea. Avem trei factori
de stres. Stresul fizic: accidente, răni, căzături, traume. Avem stres chimic: bacterii, virusuri,
hormoni şi metale grele în alimente, mahmureli şi nivelul zahărului în sânge. Şi avem stres
emoţional: tragedii în familie, deces, slujbă, finanţe. Toate aceste lucruri ne scot creierul şi corpul
din echilibru. Toate organismele din natură tolerează stresul pe termen scurt. O haită de coioţi
urmăreşte un cerb. Dacă cerbul scapă de coioţi, după 15 minute se întoarce la păscut. Se întoarce
la păscut şi răspunsul la stres s-a încheiat. Dar fiinţele umane sunt unice, fiindcă ne putem
programa răspunsul la stres, doar cu gândul. Ne amintim ceva din trecut sau ne facem griji pentru
ceva din viitor. Prin simplele noastre gânduri, stimulăm aceleaşi substanţe şi când declanşăm
răspunsul la stres şi nu-l putem opri, înseamnă că ne îmbolnăvim singuri, fiindcă niciun organism 150
din natură nu poate trăi în modul urgenţă pentru o lungă perioadă de timp. Ca să vă răspund la
întrebare, dacă declanşăm răspunsul la stres cu un simplu gând... Şi s-a dovedit ştiinţific că
hormonii de stres afectează genele şi produc boli, asta înseamnă că gândurile noastre ne pot
îmbolnăvi. Întrebarea fundamentală e, dacă gândurile ne pot îmbolnăvi, e posibil ca gândurile să
ne însănătoşească ?
Reporter: Puteţi explica efectele meditaţiei şi ce i se întâmplă minţii ?
Dispenza: Sigur. Cuvântul meditaţie înseamnă să te familiarizezi cu ceva. Iată vechiul sine
şi iată noul sine, şi nu putem îmbrăţişa noul sine în doar câteva zile. Trecem printr-o transformare.
Şi dacă 95% din persoanele care suntem până la 35 de ani se regăseşte în comportamente
subconştiente, rutină, reacţii emoţionale automate, convingeri automate, percepţii automate,
atitudini automate, funcţionăm ca un program pe calculator, aşa suntem în proporţie de 95%.
Corpul a fost programat să devină mintea. Asta sunt obiceiurile şi trebuie să reuşim să le
schimbăm cu cinci la sută din mintea conştientă.
 Puteţi să gândiţi pozitiv cât vreţi, dar dacă simţiţi negativ, fiindcă vă simţiţi aşa de 30 de
ani, mintea şi corpul sunt în opoziţie. Puteţi să creaţi cea mai frumoasă planşă de vis cu tot ce
vreţi în viaţă, dar dacă simţiţi că nu meritaţi, mintea şi corpul sunt în opoziţie. Ideea e să
recondiţionăm corpul pentru o nouă minte. Acesta e vechiul sine, iar acesta e noul sine şi începeţi
o călătorie de schimbare. Când decideţi să nu mai gândiţi, să nu vă mai purtaţi sau să nu mai
simţiţi într-un anumit fel, veţi păşi către un râu de schimbări, fiindcă cea mai grea parte la o
schimbare e să nu luaţi aceleaşi decizii pe care le-aţi luat ieri. Avem în jur de 60-70.000 de gânduri
pe zi. Dintre aceste 60-70.000 de gânduri zilnice, 90% sunt aceleaşi gânduri pe care le-am avut
ieri. Aceleaşi gânduri duc mereu către aceleaşi alegeri. Aceleaşi alegeri duc mereu către aceleaşi
comportamente, iar aceleaşi comportamente creează aceleaşi experienţe, iar aceleaşi experienţe
creează aceleaşi emoţii, iar acele emoţii stimulează aceleaşi gânduri. Şi anatomia noastră,
neurocircuitele, neurochimia, hormoni neurali şi expresia genetică rămân exact la fel. Există un
principiu în neuroştiinţă care spune că celulele nervoase care lucrează împreună, se conectează.
Dacă gândim la fel şi facem aceleaşi alegeri, avem acelaşi comportament, reproducem aceleaşi
experienţe, trimitem reţelele de neuroni în aceleaşi tipare pentru a simţi acelaşi sentiment
familiar pe care-l numim "sine". Apoi, ne programăm creierul să aibă o semnătură finită şi acea 151
semnătură finită devine identitatea noastră. E ca o cutie în creier. Nu există o cutie în creier, dar
cele mai comune gânduri, comportamente şi emoţii par a fi o cutie, prin repetiţii frecvente. Felul
cum gândim, cum acţionăm şi cum ne simţim se numeşte personalitate. Şi personalitatea noastră
creează o realitate personală. Atât. Când vreţi să creaţi o nouă realitate personală, o nouă viaţă,
trebuie să vă schimbaţi personalitatea. Asta înseamnă că trebuie să vă gândiţi la gândurile voastre
şi să le schimbaţi. Şi trebuie să deveniţi conştienţi de obiceiurile inconştiente, chiar şi de ceea ce
spuneţi şi să le modificaţi. Apoi, trebuie să analizaţi emoţiile care vă ancorează în trecut şi să
decideţi dacă acele emoţii aparţin viitorului. Mulţi dintre noi ne dorim o nouă realitate personală,
dar aceeaşi personalitate şi nu funcţionează. Trebuie să devenim altcineva. Meditaţia înseamnă
familiarizare. Dacă medităm, observăm gândurile pe care le-am tot avut dincolo de conştiinţa
noastră, fiindcă mediul înconjurător ne-a distras atenţia şi acum devenim conştienţi de gândurile
noastre inconştiente care devin cunoscute.
 Medităm ca să ne cunoaştem mai bine. Dacă sunteţi conştienţi de nevoile şi slăbiciunile
voastre şi de corpul vostru care vrea să se ridice şi să facă ceva, iar noi îl obligăm să stea acolo şi
îi spunem că el nu mai e mintea, că noi suntem mintea, devenim conştienţi de aceste
comportamente inconştiente şi începem să le recunoaştem. Facem meditaţie ca să ne cunoaştem
şi dacă putem analiza emoţiile care te îndepărtează de scop, dar nu începem să le simţim, ci să le
observăm... Observaţia înseamnă că nu mai suntem în program. Suntem conştienţi şi observăm
programul şi începem să obiectivizăm sinele subiectiv. Te-ai privit prin ochii altcuiva, ceea ce
înseamnă că nu mai eşti vechiul tu, eşti conştiinţă pură care priveşte asupra vechiului sine. Acesta
e primul pas în meditaţie. Aprindem un chibrit într-un loc întunecat şi devenim conştienţi de cât
de inconştienţi am fost. Nu mai lăsăm niciun gând, niciun comportament şi niciun sentiment să
scape de conştiinţă neverificat. Dacă medităm şi ne întrebăm, ce înseamnă compasiunea, cum
pot fi mai bun în viaţă ? Cum îmi pot schimba viaţa ? Cum pot să fiu mai fericit cu mine ? Şi începem
să ne gândim la ce fel de gânduri vrem să avem. Îţi revizuieşti comportamentul cu privire la cum
vei trăi această nouă viaţă. Repetiţia mentală începe să orienteze creierul de la o viaţă în trecut,
la una în viitor. Cu alte cuvinte, repetiţia mentală face creierul să creadă că acea experienţă a avut
loc deja. Deci creierul are o nouă instalaţie care-l pregăteşte pentru viitor. Dacă faceţi asta în 152
repetate rânduri, celulele nervoase implicate vor forma legături şi totul vi se va părea familiar. Şi
dacă puteţi cultiva o emoţie puternică înainte de experienţă... Cu alte cuvinte, materialistul,
persoana care aşteaptă bogăţie ca să simtă abundenţă. Trăiesc cu acest model de cauză şi efect,
dar modelul cuantic vorbeşte despre declanşarea unui efect, ceea ce înseamnă că vei simţi
valoarea ta şi belşugul înainte să se întâmple. Dacă putem să reproducem acea emoţie puternică,
sau chiar vindecarea, sau reîntregirea, când ajungeţi la acel punct, puteţi cultiva acea emoţie iar
şi iar. Vă familiarizaţi cu ea. Procesul de schimbare în modelul meditativ are nevoie de dezvăţare
şi reînvăţare, înseamnă să ieşiţi din tiparele vechiului sine şi să vă reinventaţi. Spunem că
neuroştiinţa reglează sinapsele şi încurajează noi legături. Opreşte şi schimbă ce e vechi şi
înlocuieşte cu ceva nou. Dezvăţarea emoţiilor noastre şi recalibrarea corpului să răspundă la o
nouă minte, cu o nouă emoţie. Nu mai trimitem aceleaşi semnale la aceleaşi gene, ci trimitem
semnale diferite unor gene noi.
 Nu ne mai concentrăm energia asupra trecutului, ci o investim în viitor. Şi folosim
meditaţia, fiindcă e important ca oamenii să se deconecteze de mediul extern. Dacă vă închideţi
ochii şi eliminaţi toţi factorii care vă distrag atenţia în lumea exterioară, oameni, lucrurile, locurile,
undele voastre cerebrale vor începe să se schimbe şi nu veţi mai da atenţie lumii exterioare. Şi
dacă vedeţi mai puţin şi ascultaţi mai puţin, când punem muzică pe fundal, veţi fi mai atenţi la
ceea ce gândiţi şi nu la ce se întâmplă în viaţa voastră. Dacă vă aşezaţi corpul undeva şi îl pregătiţi
să fie într-un loc fără să facă nimic şi să treacă prin aceleaşi evenimente, să creeze aceleaşi emoţii,
îi spuneţi corpului că nu mai e mintea, că voi sunteţi mintea. Şi dacă nu vă mai gândiţi la un viitor
previzibil sau la un trecut familiar, ci trăiţi ancoraţi în prezent, atunci, lumea voastră interioară
prinde mai mult contur decât lumea exterioară. Şi acesta e momentul când apar schimbări
substanţiale în fiziologia voastră. Cercetările noastre, am măsurat peste 3.500 de creiere în
meditaţie... Şi vă pot spune fără îndoială, că funcţionaţi cel mai bine când uitaţi de voi înşivă, când
transcendeţi dincolo de voi, când deveniţi nimeni, nimic, nicăieri şi niciunde. Acela e momentul
când sunteţi conştiinţă pură şi momentul când nu mai trăiţi ca un corp în mediu, în timp şi
conştiinţa e cea care execută şi are abilitatea de a schimba creierul şi corpul în moduri unice. Ştim
cum să facem asta. E o deprindere. Oamenii îşi petrece majoritatea vieţii sperând, dorindu-şi, 153
râvnind şi rugându-se să apară o schimbare în ei. Noi nu-i învăţăm pe oameni să se roage ca cineva
să le asculte rugăciunile, ci să se ridice după meditaţie ca şi când rugăciunile le-au fost ascultate.
Când combină acea intenţie viitoare cu o emoţie puternică, îşi schimbă energia. Schimbă modul
cum funcţionează creierul. Îşi schimbă expresia genetică, îşi schimbă alcătuirea, devin alte
persoane. Şi de fiecare dată când oamenii fac asta, poate să dureze câteva luni să se vindece de
o boală, dar am văzut astfel de fenomene. Se întorc la un anumit nivel de conştiinţă şi boala nu
mai e acolo. E ca şi când boala exista în vechea personalitate şi acum sunt altcineva. Am văzut
asta de suficiente ori încât să realizăm că oamenii ajung la un anumit punct când se simt
reîntregiţi. Sunt mulţumiţi de cine sunt. Sunt fericiţi cu ei înşişi şi cu vieţile lor şi nu le pasă că au
acea boală. Iar acela e momentul când boala dispare iar şi iar. Un alt aspect important la meditaţie
e că scopul acesteia e să treacă de mintea analitică. Ceea ce separă conştientul de subconştient,
e mintea analitică. Şi când suntem conduşi de stres, de cocktailul de substanţe create de răspunsul
la stres, creierul nostru devine foarte analitic.
 Problema multora e că atunci când au o reacţie emoţională, îşi analizează viaţa ţinând cont
de acea emoţie. Şi fiindcă acea emoţie aparţine de domeniul trecutului şi hormonii de stres ne fac
să credem că lumea exterioară e mai reală decât suntem noi în ea, creierul e tot mai dezechilibrat.
Când suntem stresaţi, ne concentrăm pe obiecte. Ne concentrăm pe lucruri, pe oameni, pe mediul
înconjurător, fiindcă de acolo vin pericolele. Suntem preocupaţi de corpul nostru, fiindcă credem
că acesta, când suntem stresaţi... În Antichitate supravieţuiam dacă ne îngrijeam corpurile şi
suntem preocupaţi de timp. Dacă trăim sub influenţa stresului, ne concentrăm asupra a trei
factori. Mediul, corpul nostru şi timpul. Şi devenim materialişti. Şi definim realitatea cu simţurile
noastre. Pe măsură ce ne cocentrăm asupra obiectelor şi credem că lumea exterioară e mai reală
decât cea interioară şi încercăm să prezicem viitorul pe baza trecutului, ne creăm probleme,
fiindcă creierul îşi pierde echilibrul. Când creierul primeşte toate aceste substanţe, intră într-o
stare de surescitaţie. Iar această stare devine comună majorităţii oamenilor. E ca atunci când
conduci o maşină sport pe autostradă în treapta întâi. Rămân în aceeaşi stare o bună perioadă de
timp. Când te concentrezi asupra lucrurilor şi oamenilor, pericolul e că creierul poate rămâne în
această stare surescitată şi începe să creadă că ceea ce se află în faţa lui, e lumea reală. De ce să-
ţi iei ochii de la mediul extern, dacă un prădător pândeşte la colţ ? De ce să-ţi deschizi inima, dacă 154
ştii că pândeşte pericolul ? De ce să înveţi, în loc să fugi, să lupţi sau să te ascunzi şi în mai mult
de 70% din lumea vestică, oamenii îşi petrec timpul trăind în stres. Redundanţa acestui proces
face ca reţelele neurale să înceapă să se compartimenteze. Încep să se dividă, fiindcă creierul
începe să fie incoerent şi să se dezechilibreze. Când creierul e incoerent, noi suntem incoerenţi,
iar când creierul lucrează bine şi noi lucrăm bine în acelaşi ritm cu inima, care are puţin creier în
ea şi care începuse la rându-i să funcţioneze incoerent. Efectul e că începe să trimită semnale
aberante corpului. Atunci, meditaţia... Când te deconectezi de la mediu, când treci dincolo de
corpul tău şi transcenzi timpul liniar, lumea interioară prinde mai mult contur decât cea
exterioară. În momentul când uiţi că eşti un nume, că eşti un sex, că eşti un dulap, că eşti un cod
numeric personal, că ai o profesie, că eşti căsătorit, că eşti singur, că eşti vegetarian... În
momentul în care uiţi cine eşti, uiţi de corpul tău, de lucrurile tale, de locul unde locuieşti, de locul
unde stai şi de timp, de tot ceea ce formează egoul, personalitatea se goleşte şi atunci, brusc,
diferite compartimente ale creierului care erau divizate, încep să se sincronizeze.
 Am măsurat acest efect iar şi iar şi apar conexiuni la nivelul creierului, între diferite
compartimente din comunităţi de neuroni şi cartiere de neuroni, care încep să se organizeze
coerent. Începi să te simţi mai întreg, să te simţi tu însuţi. Am văzut acest fenomen. Toată energia
din centrele de supravieţuire porneşte spre inimă şi acea persoană se îndrăgosteşte de moment.
Simt o legătură cu ceva mai mare decât ei. Când trăim sub influenţa stresului, evaluăm realitatea
cu simţurile noastre materiale, suntem despărţiţi de posibilitate. Credem că suntem separaţi de
toate. Trăim într-o lume unde definim realitatea cu simţurile de parcă dacă n-o vedem, n-o
mirosim şi n-o gustăm, nu există. Asta fac aceste substanţe. Dar când energia ajunge la inimă,
produce un câmp magnetic profund. Când trăim sub influenţa stresului, ne hrănim din acest câmp
vital din jurul corpului care e acaparat de stres şi începe să se micşoreze. Am măsurat fenomenul.
Devenim mai multă materie, mai puţină energie, mai puţine unde. Asta e problema. Când oamenii
sunt materie care schimbă materia din viaţa lor, durează destul de mult timp să obţină ceea ce
vor, fiindcă trebuie să-şi mute corpul prin spaţiu iar şi iar pentru a-şi atinge scopurile. Şi încearcă
să forţeze rezultatul, să prezică rezultatul. Încearcă să controleze rezultatul, fiindcă, instinctiv,
fiindcă materia lor încearcă să producă un efect în materie. Când ne folosim de energie şi câmpul
din jurul corpului începe să se extindă, nu ne mai hrănim din acest câmp, ci contribuim la el. Când 155
inima începe să fie coerentă, ritmică şi organizată, e ca atunci când arunci o pietricică în apă.
Produce un val. Dacă susţinem acea stare, aruncăm pietricică după pietricică şi creează unde care
se tot extind. Trimitem un semnal câmpului. Dacă simţim asta profund, ne putem îmbogăţi
spiritual. Arunci pietre tot mai mari în apă şi produci unde tot mai puternice. Energia e frecvenţă,
iar frecvenţele poartă informaţii şi dacă ai intenţia lucrurilor care vrei să fie purtate de unda de
energie, de acea emoţie puternică, vei transmite o nouă semnătură câmpului şi orice vei
transmite e experimentul tău cu destinul. Cu cât mai mult conştiinţa ta stă în acea energie, cu atât
mai stăpân eşti pe viitorul tău. Pierzi noţiunea timpului şi spaţiul se restrânge spre tine, fiindcă
creezi dintr-o lume de dincolo de materie. Eşti mai mult energie decât materie în această lume, Şi
când se întâmplă asta, când creierul e coerent şi inima e mai organizată şi mai coerentă, trimite
un semnal profund creierului. Analizăm mai puţin, avem mai multă încredere. Nu încercăm să
forţăm rezultatul sau să controlăm rezultatul. Avem încredere în rezultat, fiindcă ne simţim
conectaţi de ceva mai presus de noi.
 Această stare de fapt poate fi învăţată, susţinută, şi poate deveni o deprindere. Şi dacă
puteţi regla aceste stări în fiecare zi ca creierul şi corpul vostru să funcţioneze corect înainte să
ieşiţi în lume, veţi reacţiona mai puţin la oamenii şi condiţiile din viaţa voastră. Vechile obiceiuri
şi emoţii nu vă vor mai conduce. Şi nu vă veţi mai gândi la acelaşi viitor previzibil, fiindcă veţi fi
prezenţi în moment. În această stare, încep să apară fenomenele miraculoase. Am văzut asta la
simpozioanele din întreaga lume, unde am măsurat activitatea cerebrală şi cardiacă în timpul
meditaţiei. E o experienţă cu adevărat magică. Dacă privim monitorul cerebral al unei persoane
care meditează... Şi putem face asta, fiindcă putem să prevedem când se va întâmpla. Vom vedea
aceste descărcări din câmpul energetic. Ştim că ceva se va întâmpla. Dacă privim o imagine
tridimensională a creierului, vedem că partea din faţă a creierului comunică părţii din spate şi
vedem partea dreaptă comunicând cu partea stângă. Vedem cum compartimentele creierului se
sincronizează şi atunci ne dăm seama că acea persoană începe să mediteze. Uniunea polarităţilor
înseamnă iubire. Cele două emisfere se contopesc. Polaritatea, dualitatea emisferelor care se
unesc înseamnă iubire. Acela e momentul când câmpul energetic e aici, în centrul uniunii, în
centrul întregului. Creierul se organizează, mintea se organizează şi când vedem asta, ne plimbăm
în jurul acelei persoane şi vedem lacrimi de bucurie curgându-le pe faţă, fiindcă sunt conectaţi cu 156
ceva mai presus decât ei. Această conexiune e dătătoare de viaţă, ne face inima să bată, ne digeră
mâncarea şi face sistemul nervos vegetativ să funcţioneze. E cel mai mare vindecător din lume.
Tot ce trebuie să facem, e să ne dăm deoparte. Şi când ne dăm deoparte, operatorul, factorul de
stres, personalitatea care instruieşte corpul să rămână în stări limitate... Când eşti nimeni, nimic,
nicăieri şi niciunde, aceşti operatori dispar, iar sistemul nervos vegetativ creează ordine acolo
unde era dezordine. Începe să facă ceea ce ştie, adică homeostază şi echilibru. Începe să schimbe
compoziţia chimică, să schimbe genele. Poate schimba tiparele neurologice. Poate începe să
mişte energia în corp, iar persoanele spun mereu acelaşi lucru. Nu eu m-am vindecat, ci puterea
din interiorul meu s-a ocupat de vindecare. Eu am stat deoparte. Cred că pentru a vorbi despre
aceste lucruri, trebuie să fi trecut prin asta. Pasiunea mea în ultimii ani a fost să explic această
stare. Dacă văd pe cineva cu o boală foarte gravă care se ridică în picioare în faţa a 550 de oameni
şi îşi spune povestea, despre cum, de-a lungul timpului, şi-au gestionat greşit emoţiile şi energia
lor a dat naştere unei boli.
 Apoi, au înţeles cum s-a întâmplat asta şi le-a luat doi ani de luptă asiduă şi, în fiecare zi,
au ales nu se ridice din meditaţie până n-au schimbat ceea ce sunt. Vorbim despre măreţie, fiindcă
nu mai e doar un concept. E o persoană care e personificarea măreţiei zilnic şi îşi înţeleg propria
alcătuire genetică. Când ating acea stare superioară, înţeleg că atunci când acţionează diferit,
când gândesc diferit, scapă de vechile obiceiuri şi selectează noi reţele neurale şi trimit semnale
noilor gene. Dau un sens lucrurilor pe care le fac şi, dacă oamenii pot înţelege ce fac şi de ce fac
asta, e mai uşor să înţeleagă şi cum. Dacă vedeţi pe cineva care vorbeşte în faţa a 500 de oameni
şi îşi povesteşte călătoria de viaţă, e la fel ca atunci când priviţi pe cineva care loveşte ca Serena
Williams când jucaţi tenis. Dacă priviţi în continuare, veţi lovi mingea mult mai bine. La
simpozioanele noastre, există persoane ca-şi spun poveştile. Asta îi face pe oameni să înţeleagă
că şi ei pot face asta. E ca atunci când o infecţie afectează o comunitate întreagă. Cred că
sănătatea şi bunăstarea sunt la fel de molipsitoare ca boala, dacă adunăm nişte oameni care
înţeleg ce fac şi de ce.
Reporter: Putem vorbi despre aceşti povestitori ? Şi de ce unii se vindecă în doi ani, iar
alţii în trei săptămâni ?
157
Dispenza: O femeie... Mi-a dat o scrisoare, în timp ce coboram de pe scenă în Barcelona şi
m-a rugat să o citesc. Când m-am dus în culise şi am deschis scrisoarea, am fost profund mişcat
de povestea ei şi am rugat-o să o povestească în faţa publicului. Erau 500 de persoane. E
psihoterapeut din Olanda, o femeie foarte inteligentă. Duminică dimineaţa, cât ea făcea duş, soţul
ei şi-a luat la revedere de la cei doi copii, a strigat ceva la ea cât timp ea făcea duş, s-a dus la cea
mai înaltă clădire din Amsterdam şi a sărit. E un eveniment tragic şi stresant. Când a aflat vestea,
a trecut prin multe din sentimentele pe care le simte oricine când are loc un eveniment şocant şi
traumatic, suferea. Simţea durere, simţea ură... Se simţea vinovată, confuză. Era supărată. A
trecut prin toată gama de sentimente. Care, apropo, derivă din stres. Deci a trecut printr-o
tragedie care a schimbat-o anatomic vorbind. Nu ştia cum să-şi controleze reacţiile emoţionale.
Dispoziţia ei se schimbă şi devine o reacţie emoţională. Dacă te reîntorci a acel eveniment, creierul
produce aceleaşi substanţe chimice şi corpul reacţionează ca atunci când s-a întâmplat
evenimentul. Corpul ei era legat de trecut, fiindcă retrăia tragedia de 50-100 de ori pe zi.
 Corpul ei începuse să creadă că trece prin acelaşi lucru iar şi iar. Dispoziţia s-a transformat
în temperament. Când oamenii din jur întrebau de ce eşti supărată, ea le spunea povestea şi se
justifica. Sunt aşa, fiindcă am trecut prin asta acum patru luni. Dacă facem asta o perioadă lungă
de timp şi lăsăm sentimentele negative să ne conducă şi nu putem trece peste ele, aceste
sentimente devin modul nostru de gândire. Gândim în trecut, iar evoluţia noastră se opreşte. Într-
o zi, se trezeşte şi e paralizată de la brâu în jos şi nu se poate da jos din pat. Au dus-o la spital, i-
au făcut RMN-uri, tot felul de teste. N-au găsit nimic în neregulă. I-au dat diagnosticul de nevrită.
Deci e ţintuită la pat. Nu se poate da jos din pat. Nu poate lucra. Nu poate avea grijă de copii.
Mama ei se mută la ea, ea nu are bani, fiindcă nu lucrează şi stresul creşte. Afecţiunea se
agravează pe măsură ce stresul creşte. E acelaşi stres care provoacă un dezechilibru în corp şi în
creier, care trimite semnale greşite genelor greşite. După câteva luni, îi apar nişte ulceraţii uriaşe
în toate mucoasele corpului. În gură, în gât, în stomac, în vezică, în vagin, în anus. Are nişte
ulceraţii uriaşe. Nu mai putea să mănânce ceea ce însemna că dezechilibrul era şi mai mare. E în
cădere liberă. Când observă că simptomele încep să se agraveze, merge la doctor şi primeşte
diagnosticul de cancer esofagian. Când primeşte diagnosticul de cancer esofagian, se stresează şi
mai tare şi începe să se teamă. Realizează că cei mici ar putea creşte fără mamă. A venit la un 158
simpozion de-al nostru şi îmi amintesc la care din ele, fiindcă venise cu cârje, un scaun cu rotile şi
un cadru şi stătea în partea stângă a sălii. Era un curs introductiv. Acolo a înţeles că poate schimba
totul la nivel intelectual, dar o aştepta o mare provocare, fiindcă şi-a dat seama că trăia în trecut.
Dar a primit cu interes informaţiile oferite de noi. Nu uitaţi că e psihoterapeut şi înţelege astfel
de lucruri. Câteva luni mai târziu, a venit la un eveniment din Connecticut, la nord de New York.
A venit cu doi prieteni. Am avut un public minunat. Aşa că i-am motivat mai mult decât aş fi făcut-
o altă dată şi a făcut progrese. După mai bine de un an, a început să se simtă ea însăşi şi a avut o
viziune a viitorului ei. Nu vizualiza nimic. Pur şi simplu a avut o viziune.
S-a bucurat atât de mult, încât s-a întorc acasă şi a meditat în fiecare zi. Înţelegea că trebuia
să regleze noile gene şi să alunge genele bolii. Că trebuia să bată la uşa geneticii în fiecare zi.
Pentru început, vă spun aşa. Sunt sigur că a avut şi zile când n-a avut chef de meditaţie, dar a
făcut-o oricum. Au existat zile când avea îndoieli puternice şi credea că totul e imposibil, dar a
meditat în fiecare zi.
 În timp ce a început să facă meditaţii zilnice, a observat schimbări semnificative la starea
de sănătate. A urcat pe scenă în faţa publicului şi le-a spus: "Am fost la doctor săptămâna trecută.
Nu e nicio urmă e cancer esofagian." Nu mai am ulceraţii în mucoasele corpului, cu excepţia unei
cicatrice în gât. Nu mai sunt paralizată, amorţită şi m-am recăsătorit. I-am spus: "Nouă
personalitate, nouă realitate personală." Bolile există la vechea personalitate. Tu eşti alta.
Am întrebat-o cum se simte când se gândeşte la tragedia din trecut. Mi-a spus că de acolo
a învăţat cele mai multe lucruri. Am întrebat-o dacă simte ceva legat de acea tragedie. Mi-a
răspuns că nu. I-am spus că amintirea fără încărcătură emoţională se numeşte înţelepciune. Şi
tocmai asta ai făcut. Eşti pregătită pentru o viaţă nouă. Mi-a spus că-şi iubeşte viaţa. Dar a ales să
nu se ridice din meditaţie, până nu-şi iubea viaţa. Pentru un materialist, care defineşte realitatea
prin simţurile lor, ar spune că n-are de ce să îşi iubească viaţa. Soţul ei s-a sinucis, şi-a pierdut
slujba. Nu poate avea grijă de copii. E paralizată. Are cancer. Are trei afecţiuni, dar a ales ca, în
fiecare zi, să-i impună corpului ei să privească spre viitor, nu spre trecut. Şi s-a urcat pe scenă şi a
spus că-şi iubeşte viaţa. I-am spus că e normal. Şi-a creat viaţa din locul numit "iubirea pentru
viaţă". Datorită ei şi alegerilor ei, s-a autodepăşit, nu s-a lăsat definită de trecut şi a lucrat la asta
în fiecare zi. Zilnic, a depăşit un aspect al vieţii ei. 159

A renunţat la un aspect al sinelui ei limitat pentru a crea un sine mai puternic, pentru a
scăpa de măştile şi emoţiile care-i blocau circuitul interior de inteligenţă. În fiecare zi, intra în
contact cu acea putere din interiorul ei. După o anumită perioadă, a primit instrucţiunile corecte
şi s-a transformat dintr-o persoană foarte bolnavă, într-una sănătoasă. Mi se pare că această
persoană e o lumină în lume. E mai aproape de adevăr decât orice academician. A trecut prin asta,
iar, în consecinţă, alte persoane cu cancer ovarian sau alte afecţiuni, i-au ascultat povestea care
le-a dat puterea să facă acelaşi lucru.
Reporter: Aţi spus că a avut zile când n-avea chef de meditaţie, dar totuşi a făcut-o. Cum
luptăm cu durerea ?
Dispenza: E o întrebare grozavă, fiindcă putem vorbi despre toate astea la nivel filozofic,
dar când eşti bolnav, cea mai dificilă parte e să gândeşti mai presus decât ceea ce simţi. Dacă nu
poţi să faci asta, atunci, corpul tău îţi dictează viaţa.
 Nu-i nimic rău la asta, dar să spunem că o persoană şi-a folosit greşit energia, emoţiile şi
stilul lor de viaţă în ultimii zece ani şi, la final, se îmbolnăvesc. Dezechilibrul continuu a bătut la
uşa geneticii atât de des, încât a reuşit să programeze gena şi să obţină boala. A durat zece ani ca
să se îmbolnăvească. Trebuie să fim realişti şi să înţelegem că durează ceva timp să batem la uşa
geneticii şi să reprogramăm acea genă. Nu e ca atunci când luăm medicamente. După două zile,
ne aşteptăm la vindecare. E un proces, e o deprindere şi trebuie repetată, trebuie înţeleasă,
trebuie să ne regrupăm şi să reînvăţăm şi trebuie să ne umplem creierele de cunoaştere. Trebuie
să fim consistenţi ca să simţim efectele. E ca la pescuit. Când a muşcat, când observi schimbări în
corpul tău, când apare o anumită schimbare, asta e tot ce-ţi trebuia. După ce atingi acel
sentiment, acea senzaţie, vei corela ceea ce simţi în interior cu efectul produs la exterior şi vei
face asta cu mai multă pasiune şi sinceritate şi cu şi mai multă siguranţă. Partea bună la toate
astea e că... Să zicem că reuşeşti să-ţi schimbi undele cerebrale şi ajungi dincolo de mintea
analitică fiindcă ai tot exersat meditaţia zilnic. Şi să spunem că ajungi în acel moment suprem, al
momentului prezent, acum, când uiţi toate întâlnirile. Uiţi toate relaţiile tale. Uiţi tot ce ai făcut
ieri. Eşti atât de prezent, încât nu mai ai chip, nu mai ai corp, nu mai ai identitate şi nu mai deţii
nimic. Eşti conştiinţă pură. Acela e momentul când conştiinţa se uneşte cu o conştiinţă supremă. 160
Acela e momentul când conştiinţa ta pătrunde în subconştient şi te afli în sistemul de operare,
unde pot apărea schimbările adevărate. Dacă practici această tehnică în fiecare zi în timpul
meditaţiei şi eşti bolnav, când începi să meditezi, vei trece dincolo de conştientizarea corpului tău
Şi dacă poţi face asta, corpul nu mai e mintea şi vei putea să lucrezi cu el şi să-l recondiţionezi ca
o nouă minte. Dacă nu poţi trece dincolo de corpul tău prin meditaţie, corpul tău încearcă să
schimbe corpul, materia încearcă să schimbe materia, iar efectele sunt reduse de-a lungul
timpului. Efectele se vor vedea, dar durează mai mult timp. Când practicăm deprinderea de a
regla şi a schimba undele cerebrale şi de a accede dincolo de corp, dincolo de identitate, dincolo
de spaţiu şi timp... Dacă reuşim să facem asta, când vine vremea să ne vindecăm şi avem abilitatea
să accedem dincolo de corp, indiferent cât de bolnav e acesta, de fiecare dată când o facem,
conştiinţa noastră, cu o anumită energie instruieşte corpul dintr-un loc epifenomenelogic, mai
presus decât corpul tău. Pe înţelesul tuturor, e nevoie de pregătire. Când oamenii ajung în punctul
când acced dincolo de ei înşişi, atunci apare magia. Începutul e întotdeauna dificil, fiindcă suntem
în corp. Apoi, începem să medităm şi să constatăm dacă există îmbunătăţiri.
 Când ai început să faci asta, te întorci la vechiul eu. Noul eu n-ar face asta. Ştie că se simte
mai bine. E un proces. E un proces de dezvoltare. E un proces de acţionare. E un proces de
conştientizare. E un proces care durează. Dar l-am văzut de atâtea ori, încât a devenit un fel de
literă de lege.
Reporter: Vorbiţi-mi despre efectul placebo.
Dispenza: Cum se face că putem da cuiva o pastilă cu zahăr, o injecţie salină, putem face
o operaţie falsă sau un tratament fals, iar un anumit procent dintre aceştia vor accepta şi vor
crede că primesc tratamentul şi substanţele adevărate şi încep să-şi programeze sistemul nervos
vegetativ să producă propriile substanţe chimice identice cu cele despre care cred că le-au fost
administrate. Întrebarea e, substanţa respectivă face vindecarea, sau capacitatea inerentă a
corpului de vindecare ?
Substanţa nu face vindecarea. Gândul face vindecarea, dar acea pastilă bazată pe
condiţionare e un simbol care reprezintă o posibilitate viitoare. O putem numi intenţie. Un anumit
procent dintre acele persoane se vor entuziasma, vor găsi inspiraţie şi acel theos divin. Vor începe
să simtă speranţă. Vor începe să mulţumească pentru ceva ce va merge pe viitor şi vor combina 161
intenţia cu o emoţie puternică. Acela e momentul când depăşesc anatomia legată de trecut şi
acceptă anatomia viitorului. Întrebarea rămâne, dacă e nevoie de o pastilă cu zahăr sau de o
injecţie salină, sau de un tratament fals pentru a declanşa această schimbare. În loc să selectăm
o cunoscută în viaţă, pentru a te vindeca, poţi selecta o necunoscută şi un nou câmp cuantic, care
nu are legătură cu exteriorul ? Apoi, să pătrunzi în acest necunoscut de suficiente ori, încât
anatomia ta să-l cunoască. Oare va produce aceleaşi efecte ? Răspunsul e, sigur că da. În studiile
legate de depresie, când oamenii primesc placebo, 81% dintre cei care-l primesc răspund la fel de
bine la placebo ca la un antidepresiv veritabil. Ce înseamnă asta ? Înseamnă că produc propriile
antidepresive, iar corpul lor şi sistemul nervos sunt cei mai buni farmacişti din lume. Deci da, e
adevărat că persoanele suferinde de depresie au luat placebo şase-opt săptămâni şi au combinat
zilnic intenţia cu o emoţie puternică pentru a atinge o nouă stare de fapt. Au acceptat şi s-au lăsat
convinse de ideea că primesc o substanţă adevărată şi asta le-a produs schimbările anatomice.
 Dacă durează şase săptămâni să vindecăm depresia prin accederea la o nouă stare, ar fi
bine să înţelegem că durează până la şase-opt săptămâni să accedem într-o nouă stare în fiecare
zi ca să schimbăm o afecţiune din interior. Frumuseţea e că efectul placebo se bazează pe
convingeri şi convingerile multora sunt create de experienţe trecute. Deci avem o experienţă sau
o serie de experienţe în viaţă, care ne marchează din punct de vedere neurologic şi emoţional.
Tindem să gândim şi să simţim pe baza acestor experienţe. Gândurile şi sentimentele noastre
creează o stare de fapt. Când combinăm gânduri şi sentimente, se formează o atitudine. E o serie
de gânduri pozitive combinate cu o serie de sentimente pozitive. Dacă aveţi o atitudine pozitivă
şi o serie de gânduri negative, care sunt conectate cu sentimente negative, atitudinea se schimbă.
Atitudinile sunt stări scurte. Poţi avea o atitudine bună dimineaţa, o atitudine negativă la prânz.
Dacă am forma o serie de atitudini, s-ar forma o convingere. Deci convingerile sunt gânduri pe
care le gândim repetat până când rămân inscripţionate în creier. Iar limitele convingerilor sunt
sentimentele. Când ne schimbăm convingerile, nu ni se pare firesc. Deci felul în care gândim şi
simţim creează o stare de fapt şi repetarea gândurilor şi sentimentelor de-a lungul timpului
condiţionează corpul să ia locul minţii, în mod subconştient. Prin urmare, toate convingerile sunt
stări subconştiente de fapt. Oamenii nici nu realizează că au convingeri despre medicină, despre 162
Dumnezeu, despre relaţii, despre iubire, despre sex, fiindcă sunt programate în subconştient.
Dacă formăm un lanţ de convingeri, apar percepţiile. Iar percepţiile ne dictează alegerile făcute,
lucrurile create în viaţă, relaţiile noastre, chiar şi comportamentul afişat. De fapt, ca să studiem
convingerile cuiva, studiem comportamentul, fiindcă vom afla enorm de multe astfel. Când
suntem programaţi să credem că avem nevoie de ceva din exterior ca să ne vindecăm, atunci, asta
devine convingerea noastră. Astfel, sigur că vom avea nevoie de ceva din exterior. Credeţi că aveţi
nevoie de un vaccin antigripal să preveniţi gripa. Faptul că credeţi în acest vaccin, fie că faceţi
vaccinul sau nu, e foarte probabil să vă îmbolnăviţi. Când am scris "Placebo", eram fascinat de
concept, fiindcă mi-am dat seama cât de programat e subconştientul nostru. Când începeţi să
studiaţi efectul placebo, realizaţi că există multe studii care dovedesc iar şi iar că suntem capabili
să ne vindecăm. Dacă luăm un grup de oameni care suferă de astm şi avem un medicament care
induce astmul şi unul care-l vindecă. Dăm persoanei respective pastila care induce astmul şi le
spunem că le-am administrat pastila care îl vindecă, mai mult de jumătate din ei nu vor reacţiona
la constrictorul bronhic.
 Cu alte cuvinte, gândul e mai puternic decât substanţa. Dacă oamenii încep să ia în calcul
acest concept şi realizează că se pot vindeca singuri şi pot face asta schimbând şi reglând stările
interne, vor începe să producă propriile substanţe împotriva durerii, împotriva depresiei sau a
inflamării. Am realizat un studiu uimitor în Tacoma, Washington la unul dintre simpozioane. Am
vrut să măsurăm nivelul de cortizol în sânge la 120 de persoane şi o substanţă chimică numită
imunoglobulină A, IgA. Când suntem stresaţi, suntem în dezechilibru şi nivelul de cortizol creşte.
Cel mai mare nivel de cortizol e înregistrat la opt dimineaţa. Am selectat o oră după amiaza să
măsurăm cortizolul pentru 120 de persoane când au venit la simpozionul nostru. Am făcut
măsurătorile şi am măsurat şi nivelul de IgA. Ne-am pregătit alături de ei timp de patru zile şi
jumătate, iar la final, am măsurat să vedem dacă există schimbări epigenetice sau schimbări
chimice în structura lor. Majoritatea persoanelor aveau un nivel de cortizol mai redus, ceea ce
însemna că erau relaxaţi. Nu mai erau stresaţi. Dar cel mai relevant lucru a fost că nivelul de IgA
a crescut de la 51,5 la 83, care e considerată o valoare ridicată. Unele persoane au înregistrat
chiar şi peste 100. IgA e principala apărare împotriva bacteriilor şi virusurilor. E mai eficientă decât
un vaccin antigripal şi când începem să creăm o emoţie puternică, precum recunoştinţa,
aprecierea, grija, bunătatea, inspiraţia, începem să ne activăm sistemul imunitar, iar acesta începe 163
să facă ordine acolo unde era dezordine. Începe să elibereze tot felul de substanţe chimice şi să
regenereze şi să refacă corpul. Se pare că aceste substanţe rămân active tot restul zilei cu ajutorul
unei emoţii puternice de doar zece minute. Începem fiecare meditaţie de la simpozion cu o
emoţie puternică, stări emoţionale puternice şi cum să le susţinem. Am măsurat asta cu un
monitor HRV. Am măsurat pulsul persoanelor. Şi să ştiţi că majoritatea persoanelor a reuşit să
creeze un puls regulat care a dat naştere unui câmp electromagnetic care a început să producă
schimbări chimice, schimbări fiziologice puternice şi acum, mediul interior e mult mai rezistent şi
mult mai ordonat decât mediul exterior. Dacă facem asta de suficiente ori pe zi, nu vom mai suferi
de pe urma bacteriilor oportuniste. Se numesc bacterii oportuniste, fiindcă aşteaptă ca sistemul
imunitar să fie compromis. Nu e de mirare că oamenii care lucrează într-o corporaţie sau într-un
departament se îmbolnăvesc în acelaşi timp. Nu virusurile creează boala, ci sistemul lor imunitar
e compromis, fiindcă sunt stresaţi în acelaşi timp. Asta permite bacteriilor să se multiplice în
interiorul lor. Dacă le explicăm oamenilor cum funcţionează efectul placebo, am putea să-i
învăţăm cum să-l aplice ? Efectul placebo se bazează pe trei lucruri.
 Condiţionare. Îi dai cuiva o pastilă şi observă imediat o îmbunătăţire. Dacă le dai pastila
din nou, le calmează durerea. Le dai pastila, dar, de data asta, e o substanţă inertă care arată ca
cealaltă pastilă. Prin condiţionare, corpul produce aceleaşi substanţe. Al doilea factor se numeşte
aşteptare. Începi să te aştepţi la ceva. Când selectezi acel potenţial, acea posibilă cunoscută în
viitor, corpul tău începe să se schimbe pentru a pregăti evenimentul şi dacă 40-50% din persoane
sunt diagnosticate cu cancer, află că vor avea greţuri în primele zile de chimioterapie, atunci, vor
avea greţuri pe drum spre prima şedinţă de chimioterapie. Se aşteaptă la acest efect. Creierul şi
corpul lor sunt în acea realitate viitoare, dar, în loc să procedăm aşa, e posibil ca 40-50% dintre
persoanele să se facă bine în drum spre muncă, fiindcă aşteaptă să se întâmple ceva minunat. Şi
folosind acelaşi principiu, dar schimbând anatomia pentru a produce acelaşi efect, obţinem
schimbări semnificative, fiindcă îi poţi spune unei persoane dintr-un studiu placebo, că-i vom
administra un medicament, iar dacă doctorul e pozitiv, funcţionează mai bine. Nu veţi mai simţi
durere. Toţi se bucură. Iar acea persoană deja se gândeşte că durerea lor va trece. Încep să
producă propria morfină şi suprimă toate reacţiile la stimulul care produce durere. Al treilea
factor e să dăm o semnificaţie unui lucru. Dacă spui cuiva, uite-ţi receptorii de la terminaţiile... ...
celulelor nervoase, iar serotonina trebuie absorbită în spaţiul sinaptic şi această substanţă 164
păstrează serotonina acolo ca să vindece depresia... Te uiţi la grafice şi dai un sens activităţii de a
lua pastila aceasta. Vei produce un rezultat mai bun. Dar dacă-i înveţi pe oameni cum să-şi
condiţioneze corpul de o minte nouă, obţinem placebo. Dacă-i învăţăm să selecteze în loc de cea
mai negativă experienţă, cea mai pozitivă experienţă din viaţa lor şi să o accepte, în loc să creeze
anxietate, vor crea bunăstare şi vindecare. Şi dacă poţi da un sens procesului şi-i poţi învăţa de ce
folosim ştiinţa ca model contemporan ca să-l explicăm pe înţelesul tuturor, nu e suficient să-l
înţeleagă la nivel intelectual. Trebuie să vorbească despre asta cu persoana de lângă. Trebuie să
comunice. La simpozioanele noastre, află informaţii şi interacţionează. Şi i-am rugat să explice
asta. Dacă-mi pot explica, înseamnă că au înţeles mesajul. Noi instalăm sistemul ca atunci când
vine timpul pentru instrucţie, să avem deja pregătite condiţiile din mediu ca ei să exerseze. Dacă
intenţiile lor sunt aceleaşi cu comportamentul, prin combinarea celor trei factori, trebuie să simtă
o oarecare transformare. Şi am măsurat această transformare în nenumărate rânduri. Începe să
devină o nouă lege ştiinţifică. Şi cred că nu trebuie să aşteptăm ca ştiinţa să ne dea voie să
explorăm necunoscutul.
 Ar trebui să facem lucruri ieşite in comun, în repetate rânduri, ca ştiinţa să ne studieze şi
să începă să schimbe legile. Nu e ceva normal sau natural, dar aici vorbim despre supranatural.
Vorbim despre ieşirea din tiparul convenţional şi e nevoie de mult curaj, ca să spunem: bine, am
primit acest diagnostic. Doctorii mi-au dat şase luni în care să-mi rezolv problemele. Nici nu vă
pot spune câte persoane din jurul meu au primit acest blestem: mai aveau trei sau şase luni de
trăit. Rezolvă-ţi toate problemele, fă-ţi toate pregătirile, fiindcă o să mori, iar acele persoane n-
au acceptat să creadă şi să se predea acelor gânduri fără o analiză a sistemului nervos vegetativ
în acest destin. Au spus, stai puţin. Cred că pot face o schimbare aici. Unii dintre ei n-au boala sau
trăiesc doi ani mai târziu şi încă gândesc pozitiv. Cred că e important ca oamenii să-şi recapete
puterea şi iată de ce. Trăim în epoca informaţiei. În epoca informaţiei, ignoranţa e o alegere. Acum
25-30 de ani, mergeam la doctor şi ni se spunea că avem o anumită boală şi ne vorbea despre o
operaţie sau despre o procedură. Majoritatea semna linia punctată şi spunea: bine, mă operez. În
prezent, cineva primeşte un diagnostic, iar doctorul le spune care sunt opţiunile de tratament. Ei
ajung acasă şi caută pe internet informaţii despre această boală, căutăm tratamente
convenţionale, neconvenţionale şi unii oameni ştiu mai multe despre tratament decât unii
doctori. Şi se întorc în cabinetul doctorului şi spun: hei, am o idee. Vreau să încerc terapia asta şi 165
asta, iar doctorul spune: "Nu ştiu ce e asta, nu ştiu cum funcţionează". Şi oamenii deja se gândesc
să-şi caute alţi doctori. Vor pe cineva care îi va sprijini în alegerea stilului de viaţă şi în încercarea
de a se schimba. Există şi un pericol şi le spunem asta tuturor cursanţilor care fac schimbări.
Trebuie să fiţi cumpătaţi. Cu alte cuvinte, câţiva vor urma această călătorie, nu neg asta. E vorba
despre informare. Asta înseamnă că, dacă valorile sunt crescute şi asta arată analizele, hai să
vedem ce putem face în trei luni şi, la finalul celor trei luni, vom vedea dacă e la fel sau mai bine.
Dacă e mai bine, continuăm şi mai adăugăm câteva lucruri. Dacă e mai rău, trebuie să urmezi o
procedură mai radicală, ca să poţi face această schimbare. Nu vorbim despre neglijenţă. Nu
vorbim despre ascunderea informaţiilor. Vrem să vedem dacă tratamentul produce un efect şi
măsurătorile ne arată asta, fiindcă sunt feedbackuri. Prin aceste feedbackuri vedem dacă ceea ce
facem produce schimbări şi continuăm, ca persoana să se schimbe fundamental.
 Reporter: Încă ceva pe subiect. Aţi spus că sunteţi preocupat de faptul că trăim într-o
lume unde cercetările ştiinţifice s-au amestecat cu interesele proprii şi sunt adesea influenţate de
profit. De ce unii din noi n-ar trebui să accepte diagnosticul doctorilor. Să fie fiindcă sunt pregătiţi
de companiile farmaceutice ?
Dispenza: N-am nimic împotriva companiilor farmaceutice, sau împotriva pastilelor,
fiindcă fac o treabă minunată. Îi ajută pe oameni să revină la o stare de sănătate, fiindcă refac
echilibrul chimic. Problema mea e că nu sunt sigur că ni se spune adevărul despre cât de puternici
suntem, fiindcă, dacă ni s-ar spune, vânzările ar scădea şi ar face mai puţin profit. Mă îndoiesc de
eficienţa tuturor medicamentelor. Mă îndoiesc de lucrurile ştiinţifice publicate, şi mă îndoiesc că
nu există lucrări ştiinţifice care să infirme calităţile unui medicament, dar nu sunt publicate. Dacă
există 38 de lucrări despre un anumit medicament, doar 18-19 sunt publicate, iar cele care nu
arată un rezultat dezirabil, nu ajung la tipar. Sistemul începe să fie transparent, fiindcă oamenii
se informează şi pot afla totul singuri. Punem accepta şi putem crede doar gândurile care sunt
egale cu starea noastră emoţională. Nu vom accepta şi nu vom crede altfel de gânduri. Când o
persoană apare la cabinetul doctorului şi primeşte diagnosticul de reumatism, scleroză multiplă,
cancer sau diabet, după ce aud diagnosticul, fie sunt cuprinşi de teamă, tristeţe sau durere. Când 166
sunt temători, când sunt trişti din cauza diagnosticului, pot gândi cât de pozitiv vor, pot să-şi spună
că vor depăşi această afecţiune, dar dacă se tem, acel gând nu trece de trunchiul cerebral către
corp, fiindcă nu se aliniază cu starea emoţională a corpului. Dacă reuşim să schimbăm starea
emoţională a persoanei şi îi facem să se simtă recunoscători... Fiindcă, de regulă, mulţumim atunci
când primim ceva. Dar dacă mulţumiţi când sunteţi copleşiţi de recunoştinţă, corpul vostru
primeşte ceva, datorită amprentei emoţionale a recunoştinţei, înseamnă că s-a întâmplat deja.
Când o persoană începe să simtă recunoştinţa şi aşteaptă vindecarea, se simt recunoscători
pentru acea stare emoţională. Sunt înclinaţi să accepte şi să creadă gândurile egale cu starea
emoţională şi încep să-şi programeze sistemul nervos vegetativ să accepte alt destin. De 30 de ani
conduc o clinică de medicină integrată şi tratăm foarte multe afecţiuni cronice. Am fost acolo ieri
şi era foarte aglomerat. Oamenii vin, fiindcă sunt interesaţi să-şi schimbe stilul de viaţă. Mai puţin
de cinci procente din oamenii planetei se nasc cu boli genetice. Ceilalţi 95% suferă de boli create
de stilul de viaţă, de comportamente şi de alegeri.
 Modelul medical funcţionează pentru cazurile acute. Dacă-ţi rupi mâna, ai apendicită, e o
idee bună să mergi la unitatea de urgenţe, dar când vine vorba de boli cronice care cer schimbarea
stilului de viaţă, nu e suficient să luăm un medicament, fiindcă acea persoană poate avea traume
emoţionale severe, poate trece prin dificultăţi chiar în acest moment, pot fi expuşi la substanţe
chimice, pot fi alegerile făcute care le slăbesc continuu sănătatea. Iată formula folosită pentru
oamenii care vor să obţină schimbări semnificative. Există trei tipuri de stres. Fizic, chimic şi
emoţional. Asta înseamnă că există trei tipuri de echilibru: fizic, chimic şi emoţional. Ce putem
face pentru a atinge un echilibru fizic ? Orice, de la yoga, la aerobic, acupunctură, chiropractică,
masaj, orice activitate fizică ce aduce corpul înapoi în homeostază. Cum restabilim echilibrul
chimic ?
Dacă sistemul imunitar e epuizat din cauza stresului şi răspunsul la stres şi digestia vă
epuizează, mai bine mâncaţi preparate mult mai uşor de digerat ca să folosiţi mai multă energie
pentru creştere şi refacere. Eliminaţi anumite preparate care deranjează echilibrul creierului şi al
corpului. Apoi, energia va fi folosită pentru refacere, iar acea persoană revine la echilibrul chimic.
Folosesc enzime, îşi schimbă alimentaţia, mănâncă mai puţin, renunţă la anumite alimente, iau
sau nu un produs farmaceutic. Pot lua suplimente, nutraceutice, care ajută la restabilirea 167
echilibrului chimic. Şi echilibrul emoţional ?
Meditaţia e cel mai bun model pe care-l folosim, dar există şi alte tehnici care restabilesc
fluxul energetic pentru anumiţi pacienţi. Dacă reuşim să atingem echilibrul pentru doi factori,
atunci, şi al treilea îşi revine. Dacă cineva îşi găseşte echilibrul fizic şi chimic, îşi vor găsi şi echilibrul
emoţional. Dacă cineva îşi găseşte echilibrul emoţional şi chimic, îşi vor găsi şi echilibrul fizic. Dacă
cineva e echilibrat fizic şi emoţional, îşi va găsi şi echilibrul chimic. Aşa e întotdeauna. Dacă
echilibrăm doi din trei, şi cel de-al treilea îşi revine Acesta e un model solid când vine vorba de
practica menţinerii unui anumit nivel de sănătate şi ajutarea persoanelor să ajungă de la un punct
la altul.
Reporter: Îmi place conceptul posibilităţilor infinite. Puteţi vorbi despre faptul că părerea
doctorului e o posibilitate din zeci de alte posibilităţi ?
 Dispenza: Când oamenii primesc un diagnostic, diagnosticul şi pronosticul se bazează pe
norme. Când privim oamenii care sunt la cheremul condiţionărilor legate de stilul de viaţă, când
primesc diagnosticul şi sunt supuşi aceloraşi tratamente, majoritatea răspund în acelaşi fel, fiindcă
dau puterea unui factor extern. Dar diagnosticul şi pronosticul sunt unul dintr-un câmp de
posibilităţi infinite. E un... ... subiect foarte sensibil când vine vorba de etică, fiindcă doctorii încep
să arate mai multă compasiune faţă de pacienţi şi înţeleg că aceştia vor să li se dea speranţă şi vor
să fie sprijiniţi cu scopurile pe care şi le propun. Oamenii trebuie să înţeleagă, că atunci când li se
dă un diagnostic, nu trebuie să cadă pradă pronosticului, fără să ia în considerare şi celelalte
opţiuni, fără să-şi dea seama că pot schimba ceva, că pot face noi alegeri, că trebuie să analizeze
anumite emoţii şi să-şi depăşească gândirea limitată. Dacă pot înţelege asta, dacă pot face asta,
apar mai multe posibilităţi ca rezultat al schimbărilor personale. Atunci începem să vedem tot
felul de lucruri magice care se întâmpla în viaţa lor. Viaţa devine mai lungă, durerea dispare,
calitatea vieţii e îmbunătăţită. Apar schimbări biologice, neurologice, chimice şi hormonale. Din
nou, educaţia e foarte importantă. Oamenii trebuie să înţeleagă că în spectrul lumii cuantice
există posibilităţi infinite în momentul de faţă. Dacă aveţi ocazia să exersaţi deprinderea de a fi
prezenţi şi nu vă gândiţi că trecutul se va repeta în viitor, ci să faceţi în fiecare zi această călătorie 168
către sine. Dacă veţi face asta, dacă nu există un viitor previzibil sau un trecut familiar şi trăiţi în
momentul prezent, trebuie să luaţi în considerare şi alte posibilităţi. Partea bună când faceţi asta
e că în momentul în care sunteţi deschişi posibilităţilor şi nu vă mai concentraţi asupra faptelor
cunoscute şi familiare, e momentul în care simţiţi aceste sincronicităţi, aceste evenimente fericite,
aceste coincidenţe care apar peste tot în jurul vostru, fiindcă nu vă mai investiţi energia într-un
viitor previzibil sau într-un trecut familiar. Oricine poate învăţa asta. Când oamenii încep să se
echilibreze şi să practice asta, ar trebui să se aştepte la lucruri neaşteptate în viaţă. Ar trebui să
se aştepte la evenimente necunoscute, la posibilităţi la care nu s-au gândit înainte. Dacă s-ar fi
gândit la ele, atunci, ar fi fost cunoscute. Trebuie să ne îndreptăm spre lumea posibilităţilor, adică
în necunoscut şi sunt interesat de procesul supranatural. Cred în potenţialul uman şi am fost
martorul transformărilor prin vindecare de suficient de multe ori ca să spun că oricine poate face
asta, dacă au instrucţiunile corecte.
Reporter: Care ar fi mesajul final ?
 Dispenza: Presupun că expresia acestei inteligenţe divine din interiorul nostru e expresia
vieţii, care înseamnă sănătatea corpului. Când ne facem timp în vieţile noastre ocupate să
investim în noi, să ne reinventăm, să decidem ce gânduri nu mai vrem să gândim, ce
comportamente vrem să schimbăm, ce emoţii vrem să transformăm şi zilnic să facem un efort să
înlăturăm blocajele şi măştile, faţadele care opresc fluxul divinului în noi. Când vom începe să
facem asta, vom fi străbătuţi de acea inteligenţă şi vom deveni asemenea ei. Devenim mai
voluntari. Are o voinţă puternică. Devenim mai vigilenţi. Are o minte infinită. Devenim mai
conştienţi. E o conştiinţă. Devenim mai iubitori. E o inteligenţă iubitoare. Devenim mai darnici. E
dătătoare de viaţă. Cred că natura ei devine natura noastră. Mintea ei începe să devină mintea
noastră şi efectul secundar al procesului e că ne strămutăm de o stare egoistă la o stare altruistă
şi transformarea aceasta e absolut uimitoare. Când ne eliberăm de lanţurile acestor emoţii care
ne ancorează în trecut şi trecem de la particulă la undă, de la materie la energie şi eliberăm acea
energie pe măsură ce inima se deschide, ne simţim conectaţi cu ceva mai presus decât noi. Când
simţi asta nu vrei să faci decât un singur lucru, să oferi. Spui că te simţi uimitor. Vreau să te simţi
şi tu ca mine, iar tendinţa firească e să oferim ceva, fiindcă ne simţim atât de întregi, încât e
imposibil să-ţi doreşti ceva. Şi de ce să-ţi doreşti ceva, când te simţi întreg. Pentru mine, asta e 169
starea naturală de fapt. Boala nu poate exista în această stare de holism şi cred că putem atinge
această stare în viaţa noastră şi cred că oamenii pot atinge aceste stări de elevaţie şi pot deveni
mai constanţi. Cum devenim supranaturali, asta e întrebarea. Trebuie să începem să facem ceea
ce pare nenatural. La început, desigur, schimbarea e incomodă. E ceva necunoscut, va există
nesiguranţă. Poţi anticipa cum e să păşeşti în necunoscut înainte s-o faci, iar majoritatea se
întoarce rapid la sentimentele cunoscute, la comportamentul cunoscut şi spun că asta li se pare
normal. Să devenim confortabili în acel necunoscut, unde cea mai bună cale de a prezice viitor e
să-l creezi şi să-l poţi crea din locul unde începe necunoscutul, produce efecte supranaturale în
vieţile noastre. Dacă oferim când celorlalţi le lipseşte ceva, e un fenomen supranatural. De arătăm
compasiune când toţi ceilalţi sunt supăraţi, e un fenomen supranatural. Să dăm semne de iubire
şi putere. Să încurajăm când ceilalţi se tem. Dacă facem ceea ce ni se pare nenatural la început,
mai devreme sau mai târziu va deveni un act supranatural. În acest moment al istoriei, oamenii
caută răspunsuri şi încep să creadă în secret în ei înşişi şi cred că acea credinţă în noi înşine şi în
posibilităţile infinite, ne înfrumuseţează viaţa. Când voinţa noastră şi acea inteligenţă sunt pe
aceeaşi lungime de undă. Când mintea noastră rezonează, şi când iubirea noastră pentru viaţă
rezonează, cred că ea ne ascultă chemarea.

170
 Gregg Braden este un autor de bestseller New York Times și un pionier
renumit mondial în interconectarea științei, spiritualității și lumii reale.
După o carieră de succes în geologia computerizată în timpul crizei
energetice din anii 1970, a lucrat în timpul anilor 80 pe perioada
Războiului Rece, ca Persoană Principală de Legatură cu
Comandamentul Forțelor Aeriene Extraatmosferice ale S.U.A.
In 1991 a devenit Director principal de operații tehnice pentru Cisco
Systems.
Din 1986, Gregg a explorat sate aflate la altitudine, mănăstiri retrase si scrieri uitate de vreme
pentru a le îmbina secretele cu cea mai bună știință de azi. Descoperirile sale au dus la premierea
a 11 cărți publicate în 38 limbi. Gregg a primit numeroase onoruri pentru munca sa, inclusive
nominalizarea la Premiul Templeton în 2016. Si-a împărtășit prezentările cu Națiunile Unite, firme
din Topul celor 500, Armata S.U.A. și este acum recomandat în difuzarea media în rețele majore
171
pe curpinsul Americii de Nord și de Sud, Mexic și Europa.

Ce veți învăța în această lecție:

· Care sunt cele șase întrebări la care trebuie să răspundeți pentru a vă vindeca și cum le
abordează știința.
· Cum coerenţa dintre inima şi creier îți controlează sănătatea. Pași pentru crearea
coerenței cardiace și declanșarea unei reacții super imune în corpul tău.
· Cum să-ți vindeci corpul în 72 de ore.
· Cele 3 emoții care provoacă stres și boli.
· O tehnică instantanee pentru a armoniza inima și creierul și a crea vindecarea.
Aplicație în viața ta:
Meditați la această întrebare: Cum v-au influențat sănătatea conflictele din viața voastră?

Simțiți emotii pozitive, radiante, în timp ce vă imaginați viziunea personală a sănătății perfecte?
Continuați să vă gândiți la această viziune, astfel încât corpul dvs. să reacționeze efectiv ca și cum
vindecarea ar fi avut loc deja.

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

TRANSCRIERE
172
NOONAN GORES: Îl citaţi pe Buddha în "Vindecarea spontană a credinţei" şi spuneţi: "Fiecare
fiinţă umană îşi hotărăşte sănătatea sau boala." Ne puteţi explica ce înseamnă ?
BRADEN: În tradiţia vestică se spune că începem să murim, de când ne naştem. Această
credinţă e înrădăcinată în sistemul medical, dar şi în modul nostru de a gândi despre boală şi
vindecare. Pe de altă parte, tradiţiile noastre spirituale ne spun ceva cu totul diferit. Ne spun că,
încă de la naştere, începem să ne vindecăm. Ceea ce ne spune ştiinţa actuală, ştiinţa începutului
de secol XXI diferă foarte mult de afirmaţiile cercetătorilor din secolul XX despre corpul uman,
despre modul cum funcţionăm, despre puterea noastră de vindecare. Acum ştim că fiecare organ
al corpului se poate vindeca singur în condiţiile propice, chiar şi cele care credeam că n-o pot face.
Ţesutul măduvei spinării, ţesutul cerebral, miocardul, ţesutul pancreatic, ţesutul prostatei, toate
organele despre care ni se spunea că ne vor lăsa într-o zi, din foarte multe puncte de vedere.
Ştiinţa actuală ne arată că sunt create ca să se vindece singure în condiţiile propice. Care sunt
acestea ? Asta e întrebarea.
Unele dintre ele ţin de mediu, de exteriorul corpului, de apă, aer, calitatea hranei. Unele dintre
ele sunt de natură chimică: suplimente şi unele produse din plante pe care strămoşii noştri le
înţelegeau şi foloseau cu mare succes în vindecare, înainte de apariţia medicinii moderne. Asta e
interesant. Însă, eu sunt fascinat de mediul nostru interior. Acesta e mediul despre care Buddha
vorbeşte foarte convingător. Buddha spunea că fiecare bărbat şi femeie e stăpânul propriei
vindecări şi propriului destin. Nu ştiu dacă oamenii acestor timpuri înţeleg această afirmaţie, dar
are foarte multă logică azi, fiindcă ştiinţa secolului XXI sprijină cele mai importante principii,
principiile spirituale ale celor mai vechi credinţe, care spun că există o legătură puternică între noi
şi corpurile noastre. Există o legătură puternică între noi şi lume, iar acea legătură intrinsecă e
atât de profundă, încât putem să ne autoreglăm din interior, să creăm aceste efecte în corpurile
noastre şi dincolo de ele. Ironia vremii e că după 5.000 de ani de istorie umană, cu cele mai
grozave descoperiri tehnologice din istoria omenirii, încă nu am răspuns celei mai fundamentale
întrebări pe care ne-o putem adresa: cine suntem ? Cine suntem ? Când ştiinţa se întreabă asta,
în ultimii 300 de ani, am auzit o poveste bazată pe separare. De 300 de ani încoace, ştiinţa spune
că ne separăm de corpurile noastre. Ne deosebim unul de celălalt, ne separăm de Pământ, de
cosmos şi că natura, legea fundamentală a naturii, se bazează pe modelul de concurenţă şi 173
conflict. Şi ideea de separare, ideea de conflict sunt profund înrădăcinate în vieţile noastre, în
lume, în societate, în economiile lumii, în corporaţiile lumii, în modelul mecanic. Toate se bazează
pe aceste idei vechi de 300 de ani, separare, concurenţă şi conflict. Port adesea discuţii cu oamenii
când le dau această informaţie. Îmi spun, bine Gregg, înţelegem. Poate că ştiinţa n-a înţeles bine
lucrurile în ultimii 300 de ani. Suntem în secolul XXI. Avem internet. Avem iPad-uri şi telefoane
mobile. Ce contează ? Asta e o întrebare bună şi răspunsul îi surprinde pe mulţi, fiindcă lumea aşa
cum o vedem azi reflectă răspunsul la întrebările cine sunt şi cine suntem. Şi când răspundem la
întrebare pe baza separării, a concurenţei şi a conflictului, aceste răspunsuri se reflectă la nivelul
întregii noastre lumi. De la economii globale, bazate pe concurenţă şi conflict, corporaţii şi, aşa
cum am spus, modelul medical modern, până la relaţiile noastre intime, aceste idei sunt atât de
înrădăcinate în noi, încât ne programăm corpurile, uneori inconştient, să reflecte aceste idei de
separare, concurenţă şi conflict. Şi asta se vede în compoziţia chimică a corpurilor noastre. Noua
ştiinţă, cea din prezent, a răsturnat 300 de ani de gândire ştiinţifică.
 Noi descoperiri, bazate pe articole ştiinţifice, nu pe speculaţii, teorii sau ipoteze, ne spun că, fără
îndoială, există o legătură puternică cu corpurile noastre. Suntem legaţi de Pământ. Suntem legaţi
unul de altul. Şi că modelul fundamental al naturii se bazează pe cooperare. Biologii numesc asta
"ajutor reciproc", nu concurenţă şi conflict, aşa cum spune trecutul. Asta schimbă totul, fiindcă
trăim într-o perioadă a extremelor în lume, iar aceste extreme, creează extreme în vieţile noastre.
Acesta e momentul în istorie când trebuie să gândim şi să trăim diferit mai mult decât înainte. Şi
noile ştiinţe confirmă că tradiţiile noastre spirituale ne dau motive să ne schimbăm gândirea şi ne
spun ce funcţionează şi ce nu, şi nu avem nevoie de lucrurile care nu funcţionează. Şi lucrurile
care funcţionează, trebuie să le repetăm. Asta include şi principiile noastre fundamentale,
corpurile noastre, relaţia cu gândurile noastre, sentimente, emoţii şi convingeri şi rolul lor în
vieţile noastre.
NOONAN GORES: Să ne întoarcem la legătură şi separare. Ne-aţi spus ce funcţionează şi ce nu.
BRADEN: Când ştiinţa răspunde întrebării, cine suntem, ne îndeamnă să facem asta răspunzând
la şase întrebări diferite, şase întrebări ascunse sub umbrela întrebării cine suntem. Dacă ne
putem imagina o piramidă inversă, ca vârful să fie la bază şi în centrul piramidei se află cele şase 174
întrebări, iar în stânga, sunt vechile răspunsuri, iar în dreapta, noile răspunsuri. Cam aşa putem
înţelege de ce am fost făcuţi să credem lucrurile pe care le credem şi cum noile descoperiri ne
ajută să schimbăm asta. Începem la baza piramidei. Întrebarea fundamentală pe care o punem
când ne întrebăm cine suntem e care e originea noastră ? Asta e prima întrebare. A doua întrebare
e, care sunt originile umane ? Fiindcă pot fi separate de originile altor forme de viaţă. A treia
întrebare priveşte relaţiile. Care e relaţia cu corpul nostru ? Următoarea întrebare e, care e relaţia
cu lumea de dincolo de corpul nostru ? Următoarea e, care e relaţia cu trecutul ? E liniară sau
ciclică ? Iar ultima întrebare e, care e relaţia noastră cu natura ? Ştiinţa spune, că dacă răspundem
la aceste şase întrebări, atunci, putem răspunde la marea întrebare. Cine suntem ? Cine sunt ?
Partea interesantă e că în ultimii 300 de ani, fiindcă se spune că ştiinţa a apărut acum 300 de ani
când Isaac Newton a formulat legile fizicii... Deci de 300 de ani, ştiinţa încearcă să răspundă
acestor şase întrebări fundamentale şi răspunsurile lor ne-au condus la o poveste a separării. Ne-
au spus că originea vieţii e aleatorie.
 Originea vieţii e aleatorie, suntem separaţi de corpurile noastre şi nu avem nicio putere când vine
vorba să le vindecăm sau să reglementăm modul cum funcţionează în lume. Ni s-a spus că suntem
separaţi de lumea de dincolo de ele. Nu numai că nu putem influenţa ce se întâmplă în interior,
dar nu putem influenţa nici ceea ce se întâmplă la exterior. Ni s-a spus că relaţia cu trecutul e
liniară şi e foarte important, fiindcă se crede că civilizaţia s-a întâmplat o singură dată. A început
acum 5.000 de ani în Mesopotamia antică, în acea zonă, în Egipt şi în China şi că s-a dezvoltat într-
o formă liniară, până în momentul unde am ajuns astăzi, apogeul sofisticării de astăzi. Şi asta s-a
întâmplat o singură dată. Ultima întrebare. Din 1859, Charles Darwin a început să ne spună că
regula fundamentală în natură se bazează pe luptă şi supravieţuirea celui puternic. Cuvintele lui
au fost că natura se bazează pe modelul de concurenţă şi conflict. Aceste idei de separare de noi
înşişi şi de lumea înconjurătoare, de concurenţă şi conflict, sunt profund înrădăcinate în vieţile
noastre şi în lumea de azi, încât le luăm de bune. Uneori, nici nu recunoaştem magnitudinea
înrădăcinării acestor idei în cotidian. Sunt înrădăcinate în natura economiilor din lume care se
clatină şi se prăbuşesc sub greutatea nesustenabilităţii lor. Sunt înrădăcinate în ideile
corporaţiilor. Felul în care colaborăm, în care împărţim aceleaşi resurse şi felul în care ne
vindecăm, sistemul medical, de exemplu, se bazează pe aceste idei de separare. Ştiinţa sfârşitului 175
de secol XX şi începutului de secol XXI a răsturnat 300 de ani de gândire ştiinţifică, cu noi
descoperiri atestate în literatura ştiinţifică. Pe de altă parte, publicarea lor e văzută cu reticenţă,
pe alocuri chiar şi cu rezistenţă. Noile descoperiri care au răsturnat 300 de ani de ştiinţă nu sunt
văzute în sălile de clasă, în manuale, în documentare, în presă, din diverse motive. Şi oamenii mă
întreabă care sunt aceste motive. Răspunsul e foarte simplu. Ego, obişnuinţă şi bani, desigur.
Obişnuinţa de a preda vechile tradiţii şi manualele care le reflectă. Iar profesorii au spus aceeaşi
poveste de 40-50 de ani. Desigur că aceste idei sunt văzute cu reticenţă. Care sunt noile idei ?
Ştiinţa sfârşitului de secol XX, începutului de secol XXI ne spune că originile vieţii nu sunt aleatorii.
Există dovezi fizice care spun asta. Ştiinţa şi ADN-ul ne spun că originile vieţii umane nu sunt
aleatorii. Şi putem explica ce înseamnă asta. Dar nu suntem produsul unei anomalii biologice în
evoluţie care a apărut acum 200.000 de ani. Ştiinţa actuală ne spune că există o legătură puternică
cu corpurile noastre, iar asta e excepţional. Ne spun că gândurile noastre, sentimentele, emoţiile
şi convingerile care izvorăsc din inimă şi din creier activează substanţe chimice care ne pot vindeca
trupurile, pot activa longevitatea în moduri care nu sunt acceptate în vest.
Asta ne spune ştiinţa din prezent. Ne spune că suntem conectaţi cu restul lumii de dincolo de
corp. Fizica cuantică ne spune că legătura există, fără îndoială. Nu mai există o controversă privind
conectarea cu semenii noştri din lume. Controversa continuă cu nivelul de conectare dintre noi.
Cât de tare suntem conectaţi ? Cât de tare ne putem influenţa ? Şi folosesc acest cuvânt
intenţionat. Nu e vorba de control şi manipulare, dar cât putem influenţa corpurile noastre şi ale
celor dragi sau lumea de dincolo de corpurile noastre, când vine vorba de vindecare ? Ştiinţa ne
spune, cu privire la ideea de civilizaţie liniară, că civilizaţia e, de fapt, ciclică, iar noi suntem cel
mai recent ciclu de 5.000 de ani. Când spunem că istoria a început acum 5.000 de ani, acela e
începutul. A existat un ciclu înainte şi altul înaintea aceluia, care împinge data civilizaţiilor
avansate tehnologic în ultima eră glaciară. Şi trebuie să ne întrebăm dacă noi, oamenii, trăim de
atâta timp şi am trecut prin cel puţin trei cicluri de civilizaţie tehnologică avansată... Ce ştiau ei şi
noi am uitat ?
NOONAN GORES: Vorbeaţi despre cicluri de civilizaţii avansate şi ce ne spune asta.
BRADEN: Ştiinţa actuală ne spune că atunci când e vorba de civilizaţie, aceasta e mult mai
veche decât ni se spune. Ştim că cei 5.000 de istorie umană înregistrată sunt un ciclu şi că e cel 176
mai recent din, cel puţin, trei cicluri care datează civilizaţiile cu tehnologie avansată încă din epoca
glaciară. Dacă luăm asta în calcul, trebuie să ne întrebăm dacă noi, oamenii, suntem aici de atâta
timp şi am parcurs trei cicluri ale civilizaţiei, acesta fiind al treilea, ce am învăţat în trecut, dar am
uitat în prezent ? Sau ce ştiau strămoşii noştri şi poate noi încă n-am descoperit ? Ce putem învăţa
de la ei. Asta e convingerea. Şi ultimul fragment al piramidei noastre inversate e că ştiinţa ne
spune că natura, că legea fundamentală a naturii se bazează pe cooperare, pe ceea ce biologii
numesc "ajutor reciproc", nu pe concurenţa şi conflictul propuse de Darwin acum 150 de ani. Asta
schimbă totul. Oamenii îmi spun adesea, bine Gregg, poate că ştiinţa n-a înţeles lucrurile. Suntem
la începutul secolului XXI. Avem iPad-uri, internet, telefoane mobile şi Facebook. Ce mai contează
? E o întrebare bună şi răspunsul îi surprinde pe mulţi. Rădăcinile societăţii noastre, bazele
acesteia au fost puse la sfârşitul anilor 1800, începutul anilor 1900, când ideile lui Darwin, spre
exemplu, erau acceptate. Concurenţă, conflict, separare. Iar acestea au fost acceptate la o scară
atât de largă, şi s-au înrădăcinat în vieţile noastre în moduri pe care nu le recunoaştem uneori.
 Se repetă în principiile nesustenabile ale modului în care gândim şi trăim. Spre exemplu,
economia globală se clatină şi se prăbuşeşte pe alocuri şi întrebarea e: de ce nu merge sistemul ?
Se bazează pe ideea de concurenţă şi conflict, o idee nesustenabilă. Regula fundamentală a naturii
e cooperarea. Oamenii spun că văd concurenţă şi conflict în natură mai mereu. Le-am spus că aşa
e. Trebuie să fim sinceri. Totuşi, asta se întâmplă ca răspuns la anumite condiţii. Nu e legea
fundamentală a naturii. Cu cât există mai multă concurenţă, cu atât există mai mult conflict care
ne spune că ne abatem tot mai mult de la adevăr, de la adevărata natură a relaţiei noastre cu
natura. Dacă luăm în calcul aceste noi descoperiri, schimbăm răspunsul la întrebările: cine sunt,
cine suntem ? Ajungem de la separare şi concurenţă, la conectare şi cooperare. Iar asta se reflectă
în lumea din jurul corpurilor noastre. Şi se reflectă în corpurile noastre. Vă spun asta, fiindcă
acesta e principiul vindecării, care e adesea trecut cu vederea în sistemul medical modern.
Medicina modernă se bazează pe vechile idei de separare, concurenţă şi conflict la nivel biologic,
la nivel celular în corpurile noastre. Acum avem o nouă cale de a răspunde la întrebările: cine
sunt, cine suntem ? Nu suntem aşa cum ni s-a spus în trecut. Suntem mai mult decât ne-am
imaginat vreodată. Apoi, acesta devine modelul cu ajutorul căruia putem privi oricare întrebare
despre noi şi relaţia noastră cu corpul nostru, pentru a obţine răspunsurile bazate pe ştiinţa care 177
reflectă cele mai vechi tradiţii spirituale. Cu toţii ştim că suntem înconjuraţi de o epidemie de boli
pe care nu le-am mai văzut. Unele se datorează faptului că suntem o civilizaţie globalizată şi unele
dintre toxinele din mediu nu mai sunt localizate, ci globalizate. Totuşi, la un nivel mai profund, vă
pot spune din experienţă, din călătoriile făcute în cele mai frumoase, mai izolate şi mai
îndepărtate locuri din lume, că afecţiunile şi bolile cu care ne-am obişnuit în lumea vestică, în
lumea modernă, fie din cauza vârstei, sau din cauza mediului, nu există în anumite culturi. La
populaţia din sudul Anzilor cancerele nu există. Nu fac cancer la sân şi cancer la prostată. În Asia
şi Egipt, în Orientul Mijlociu, există bătrâni peste 100 de ani cu memoria foarte ascuţită. Ni se
spune adesea că demenţa şi pierderea memoriei vine odată cu vârsta. Nu vine odată cu vârsta, ci
de modul în care trăim şi atingem acea vârstă. Care sunt factorii care contribuie la aceste afecţiuni
care ne îndepărtează de cel mai de preţ lucru pentru noi, adică de viaţă, atât a noastră, cât şi a
celor dragi ? Şi, uneori, răspunsul nu e atât de evident pentru oameni, dar e modul în care am ales
să ne trăim vieţile şi modul în care am ales să gândim şi să credem în noi, pe măsură ce trăim.
 Şi există două moduri separate, dar înrudite de a privi ce se întâmplă cu noi şi corpurile
noastre. Când eram la şcoală, mi s-a spus că creierul e organul principal al corpului. Într-adevăr,
creierul e important şi toţi ştim asta. Dar noua ştiinţă ne arată că creierul primeşte multe
instrucţiuni care îi spun ce să facă, ce substanţă chimică, ce hormoni să elibereze în corpul nostru.
E adevărat că semnalele vin de la creier, iar creierul primeşte instrucţiuni care-i spun ce să facă
de la inimă, inima umană. N-ar trebui să vă surprindă faptul că inima joacă un rol important în
vieţile noastre, fiindcă e primul organ care se dezvoltă în pântecele mamei. Înainte de dezvoltarea
celorlalte organe, se dezvoltă inima. Unul dintre misterele sistemului medical vestic e ceea ce
declanşează prima bătaie a inimii. Ce se întâmplă într-o secundă, acolo unde există o masă de
celule şi ţesuturi nemişcate, încât, ca prin minune, apare scânteia care declanşează apariţia vieţii,
care începe cu o bătaie de inimă. Ce se întâmplă ? Ştiinţa nu are un răspuns încă. Nu sunt siguri.
În acest caz, strămoşii noştri au găsit un răspuns pe care ştiinţa nu îl poate susţine momentan.
Strămoşii noştri ne-au spus că prima bătaie a inimii e momentul când sufletul intră în trup.
Momentul când luăm legătura cu ceva mai măreţ decât noi înşine. Fie că credem în asta din punct
de vedere ştiinţific, ceva se întâmplă cu siguranţă odată cu prima bătaie a inimii şi devenim
capabili şi funcţionali ca fiinţe umane în feluri în care celelalte creaturi pe care le cunoaştem nu 178
se pot exprima. Asta ne dă puterea de vindecare. Vă spuneam că, adesea credem, că începem să
murim imediat după naştere. Dar ştiinţa ne arată clar că începem să ne vindecăm imediat după
naştere. Pot spune asta, fiindcă acum ştim fără urmă de îndoială că fiecare organ al corpului uman
se poate vindeca. Fiecare organ al corpului nu doar că poate să se vindece, ci îşi poate regenera
ţesutul după aceste leziuni. Se pot regenera şi vindeca chiar şi organele despre care ştim că nu
pot face asta, precum creierul, inima, pancreasul, ţesutul măduvei spinării. S-a descoperit ştiinţific
că toate aceste organe au capacitatea de a se vindeca, în condiţiile potrivite, în circumstanţe
propice, în mediul potrivit. Când vorbim despre vindecare, rolul nostru şi esenţa vindecării e să
găsim mediul care optimizează capacitatea noastră de a onora darul vieţii în corpurile noastre. De
unde vine ? Şi putem privi situaţia de la niveluri diferite. E vorba de mediul înconjurător, aer curat,
soare, apă curată. Toate astea contează. Strămoşii noştri, acum mii de ani, ştiau că aerul curat şi
apa curată fac minuni. Dacă cineva era bolnav, îl duceau afară şi îi spuneau să respire, să bea apa
aceasta şi, miraculos, începeau să se vindece. Dar e mai mult de atât.
 Mediul interior, gândurile, sentimentele, emoţiile şi convingerile pe care le cunoaştem pot
fi vindecătoare sau toxice. Iar asta e o nouă abordare a ştiinţei în raport cu noi şi cu relaţia noastră
cu corpurile noastre. Dar calitatea emoţiilor pe care le creăm cu inima stabilesc semnalul pe care-
l trimitem creierului ca să elibereze substanţele chimice. În fiecare moment, al fiecărei zile, există
o conversaţie între inima şi creierul nostru. E un dialog. Inima comunică ceva creierul, iar creierul
răspunde inimii, dar nu atât de mult. E o serie mai mică de semnale care se întorc la inimă. Dar
există un dialog. Noi controlăm calitatea acelei conversaţii prin emoţiile pe care le păstrăm în
inimi. Când simţim că nu suntem în siguranţă în lume, când simţim teamă, ură, furie, gelozie,
supărare, anxietate, aceste tipuri de sentimente, trimitem un anumit semnal creierului şi, pe baza
acelui semnal, creierul eliberează substanţe chimice în corp care imită acel semnal. În cazul furiei,
urii, geloziei, supărării, frustrării, apare stresul. Şi substanţele chimice care indică stresul în corp
sunt nivelurile ridicate de cortizol şi adrenalină, care fac bine o perioadă de timp, pentru reacţia
de luptă sau fugă, atunci când trebuie să luăm o decizie şi fie fugim ca nebunii, sau rămânem pe
loc şi luptăm, suntem construiţi să facem asta. Dar nu suntem construiţi să trăim toată viaţa într-
o reacţie continuă de fugă sau luptă. Câteva minute, da, dar nu vrem să trăim aşa în fiecare zi, în
fiecare oră, în fiecare săptămână şi cunosc persoane care fac asta şi arată pe măsură. Poartă 179
durerea şi stresul în corpurile lor. Sistemul lor imunitar e slăbit în prezenţa acestui stres. Hormonii
anti-îmbătrânire sunt suprimaţi, fiindcă energia corpului e direcţionată către reacţia de luptă sau
fugă. N-am spus că aceste experienţe sunt cu totul negative. Dar când stresul e nerezolvat, devine
o problemă în vieţile noastre. Simpla prezenţă a stresului e un semnal. Ne avertizează că ceva din
mediu are nevoie de atenţia noastră. Dacă putem asculta semnalul ca să ne întrebăm: ce anume
din mediul meu are nevoie de ajutor ? Ce să caut ? Ce să schimb ? După care facem alegerile în
baza acestui lucru. Cred că e o cale sănătoasă de a accepta stresul. Când anesteziem stresul cu
droguri, alcool, vicii, substanţe chimice, sau vicii digitale, care sunt o nouă problemă despre care
discută oamenii de ştiinţă. Toate au acelaşi efect. Aşadar, genul de mediu pe care-l creăm în
corpurile noastre e imitat direct de starea de sănătate a corpurilor noastre. Una dintre noile
descoperiri, care mă fascinează, a fost făcută în 1991, dar publicată în 1994. S-au descoperit, în
inima umană, în jur de 40.000 de celule specializate care sunt concentrate foarte precis, ca o reţea
neuronală a inimii. Sunt celule numite neurite senzoriale. Sunt celule asemenea neuronilor care
nu se află în creier.
 Şi funcţionează în inimă aşa cum funcţionează neuronii în creier. Aceste celule gândesc,
învaţă şi memorează independent de creierul uman, sau putem sincroniza inima şi creierul, putem
crea o armonie între inimă şi creier, ca aceste două organe separate să aibă aceeaşi reţea
neuronală. Şi avem şansa să acceptăm puterea acelei reţele în vieţile noastre. De aici provin
experienţele extraordinare de intuiţie nemaipomenită, precogniţie, şi efectele asupra sănătăţii,
precum secretarea hormonilor anti-îmbătrânire în corpurile noastre şi declanşarea unui răspuns
imun puternic în corpurile noastre. Totul vine din abilitatea noastră de a controla această legătură
între inimă şi creier şi acesta e unul dintre lucrurile pentru care strămoşii noştri aveau tradiţii clare
pe care ştiinţa abia acum le descoperă oficial. Unii oameni m-au întrebat cum se poate ca un gând
sau o emoţie să schimbe compunerea chimică a corpurilor noastre. Şi e o întrebare foarte bună,
fiindcă în lumea modernă, în lumea vestică, ni s-a inoculat să credem că gândurile, sentimentele
şi emoţiile nu prea există. Ni s-a spus să le lăsăm deoparte în cultura noastră, pe de-o parte, iar
pe de altă parte, în multe culturi indigene, sunt cele mai importante aspecte ale vieţilor lor, cei
mai puternici agenţi vindecători existenţi în viaţa cuiva. Întrebarea e: cum funcţionează ? Să
privim câteva niveluri diferite. Ceea ce ştim noi acum, în ştiinţa modernă, e că emoţiile au loc în
inimă, că emoţiile trimit semnale creierului şi calitatea acelui semnal determină răspunsul 180
creierului la această emoţie. Dacă-ţi imaginezi un semnal de la inimă către creier, ca o serie lină
de valuri, uniformă, coerentă, acestea sunt cuvintele folosite, valuri de la inimă către creier,
creierul va transmite acelaşi semnal chimic uniform, şi va elibera substanţele chimice care sprijină
viaţa în corp. Astfel, sistemul nostru imunitar se întăreşte, iar răspunsul imun e puternic. Chiar şi
hormonii anti-îmbătrânire sunt secretaţi în prezenţa unui astfel de semnal de la inimă către creier.
Pe de altă parte, chimia stresului e stimulată de frustrare, furie, ură, gelozie, supărare, frică, iar
semnalele sunt diferite. Arată ca o zi proastă la bursă. Totul e haotic, dezorganizat, liniile sunt
neuniforme şi ajung de la inimă la creier. Creierul primeşte acele valuri şi spune, trebuie să fac la
fel. Aceasta e chimia stresului. După aceea, adrenalina, cortizolul şi hormonii stresului sunt
secretaţi în organism, ceea ce nu e rău pentru scurte perioade de timp. Dar nu e bine să trăim
toată viaţa aşa, cu aceste substanţe plimbându-se prin sângele nostru. Brusc, ne dăm seama că
că avem abilitatea să controlăm semnalul. Abilitatea de a controla semnalul dintre inimă şi creier
e cel mai important element din vindecarea vieţilor noastre. E o cu totul altă cale de a privi mediul
nostru intern, faţă de ceea ce arată modelul medical.
 Modelul medical bazat pe piramida relaţiei noastre cu noi înşine şi cu corpurile noastre,
răspunsul la întrebarea cine suntem pe care o sugerează acel model medical, e că suntem separaţi
de corpurile noastre. Deci nu avem de ce să credem că ceea ce vine din interior, are un efect
benefic asupra corpurilor noastre. Îmi amintesc prima dată când am descoperit asta. Am fost atlet
profesionist timp de 20 de ani, când locuiam în Denver, Colorado şi lucram cu diverse corporaţii.
Nu avusesem ocazia să fac asta la liceu, dar, în corporaţii, am avut ocazia să alerg la triatlon şi la
maratoane profesioniste. Prima dată când m-am accidentat şi am mers la doctor, îmi amintesc că
mă aşezasem pe marginea patului de examinare şi doctorul era pe scaun în faţa mea şi se uita la
genunchi. Şi l-am întrebat ce aş putea face ? La ce să mă gândesc ? Ce aş putea simţi ca să-mi ajut
genunchiul să se vindece mai uşor ? Doctorul s-a uitat la mine şi mi-a spus, fiule, poţi să vizualizezi
şi să simţi orice ca să te vindeci. Nu contează. Piciorul se va vindeca atunci când e gata să se
vindece. Imediat m-am gândit că doctorul avea o viziune diferită a vindecării, altfel decât o înţeleg
eu. Dar nu mă miră cu nimic, având în vedere răspunsul ştiinţei la întrebarea, cine suntem. De
aceea e important. Vieţile noastre reflectă ideea de separare şi neputinţa care vine din separare.
Şi când trăim aşa, e o viaţă total diferită faţă de cea în care ştim că suntem făcuţi să ne vindecăm
şi să ne regenerăm corpurile. Abordăm viaţa cu totul altfel când acceptăm cele mai mari adevăruri 181
ale existenţei noastre. Să privim substanţe chimice secretate de inimă şi creier. Acesta e un mod
de a iniţia procesul de vindecare al corpului. Şi merge şi mai departe, fiindcă avem 40.000 de
celule în inimă, neuritele senzoriale, care sunt celule similare neuronilor, care se află în inimă.
Fiecare celulă, când e stimulată în mod corespunzător, creează aceste neurite, iar neuritele sunt
orice apendice care se extinde de la celulă. De ce contează ? Fiindcă neuritele formează legături
cu alte neurite care formează sinapsele care transmit la creier mesajul inimii noastre. Cu cât
putem crea mai multe legături, cu atât mai puternic şi mai reflexiv e semnalul în vieţile noastre.
Când învăţăm aceste tehnici, intră în natura noastră. Nu trebuie să ne aşezăm într-un moment
propice al zile, să închidem uşa, să pornim muzica, şi să ardem tămâie pentru a crea mediul
potrivit ca să declanşăm vindecarea în corpurile noastre. După ce acceptăm aceste tehnici de
armonizare a inimii şi creierului, putem face asta oriunde. Adevărul e că, atunci când avem nevoie
de asta, în momentele cele mai inoportune din vieţile noastre, creăm aceste legături. Iată cum
funcţionează. Însăşi acţiunea... Acţiunea de a simţi acest sentiment de a fi fost deja vindecat, de
exemplu, chiar şi atunci când corpul arată semnele unei boli...
 Dacă putem simţi că acea boală nu există, dacă putem simţi cum e să fim sănătoşi şi intacţi
şi că suntem o fiinţă unitară, acesta e semnalul care face aceşti neuroni să crească şi să atingă alţi
nervi care imită aceste semnale. Simpla aşteptare de a atinge starea de vindecare, ne face să
reflectăm la lucrul la care ne aşteptăm. Şi nu se întâmplă instantaneu. Durează 72 de ore. Puteţi
vedea perioada temporară de 72 de ore ca o neurită să se lege de o alta. Durează 72 de ore ca
acestea să crească. Asta deschide o nouă uşă către noi posibilităţi. Numărul 72 este important în
tradiţiile străvechi şi în textele antice când e vorba de vindecare. Trei zile, 72 de ore. Multe tradiţii,
inclusiv tradiţia creştină, ne spun în cât timp ne vindecăm şi acum ştim de ce. E perioada de timp
necesară să formăm aceste legături neuronale. Cu cât simţim mai tare că trupul nostru s-a
vindecat deja, cu cât mulţumim pentru vindecare, cu atât corpul nostru creşte aceste celule
nervoase care fac legăturile ce declanşează procesele chimice care reflectă vindecarea.
NOONAN GORES: Fie că e gripă sau cancer în stadii avansate, cum simţi că ai fost deja
vindecat şi eşti recunoscător ? Cum faci asta când te simţi bolnav ? Înţeleg totul din punct de
vedere conceptual şi intelectual, dar nu văd cum să pun totul în practică.
BRADEN: În 1859, Charles Darwin a publicat cartea lui revelatoare, numită "Originea 182
speciilor". Cu acea carte, comunitatea ştiinţifică a vremurilor, acum 150 de ani, a îmbrăţişat ideile
prezentate de el aproape fără nicio întrebare. În acea perioadă, Darwin încerca să răspundă la
întrebarea cine suntem şi încerca să facă asta fără Dumnezeu, religie, credinţă sau biserică, cea
care răspundea acestor întrebări în trecut. Când oamenii dinaintea lui Darwin întrebau, cum ne
vindecăm ? Cum să trăim mai bine ? De unde venim ? Cum funcţionează lumea ? Biserica avea
răspunsul la aceste întrebări, de regulă. Darwin, ca om de ştiinţă, a spus că va conduce lumea
modernă către un răspuns care nu-l aduce în discuţie pe Dumnezeu, credinţa, biserica sau religia
şi a făcut asta prin "Originea speciilor". Părerea mea este că Darwin... Desigur că a fost un
cercetător bun. Dar Darwin nu ştia în acele vremuri ceea ce ştim noi azi. Nu aflase despre celule,
neurite şi ADN, pe care le-am descoperit recent. Nu vreau să critic ideile darwiniene, dar ca să
înţelegem de ce gândim şi de ce am fost împinşi să gândim aşa în raport cu corpurile noastre şi de
ce noile descoperiri schimbă toate astea... Darwin spunea că viaţa începe dintr-un organism
unicelular şi nu ştia cum apare acest organism. N-a căutat o explicaţie pentru asta.
 Spunea că viaţa începe dintr-un organism unicelular şi, pe o perioadă lungă de timp, acel
organism s-a divizat în mai multe şi diversitatea acelor organisme, membrele, picioarele,
apendicele lor, diferitele tipuri de văz, poziţia verticală sau nu sunt răspunsul organismului la o
necesitate din mediul înconjurător. Acesta e unul dintre principiile fundamentale ale teoriei
evoluţioniste care spune că natura nu ne înzestrează cu prea mult. Corpul nostru primeşte doar
ceea ce are nevoie, când e nevoie în lumea din jurul nostru. Am menţionat acest fapt, fiindcă
apare o problemă când e vorba de oameni. Sunt geolog de profesie şi, ca geolog, pot spune că
evoluţia e o realitate când analizăm fosilele. Dar în cazul oamenilor e mai complicat şi vă pot spune
şi de ce. Şi are legătură directă cu abilitatea de a ne vindeca aşa cum o facem. Noi, oamenii, am
apărut pe pământ, abia acum 250.000 de ani şi nu ştim de unde venim. Nu există nicio atestare
clară în copacul evoluţiei, nu există fosile clare care duc la noi. Toate acele linii pe care le vedem
în copacul evoluţiei, dacă le privim cu atenţie sunt presupuneri sau speculaţii, dar sunt predate ca
fapte dovedite, deşi nu avem dovezi care să le sprijine. Am apărut brusc, acum 200.000 de ani.
Aveam un creier cu 50% mai mare decât primatele. Aveam un sistem nervos avansat care ne
permite să ne vindecăm, să ne vindecăm singuri, iar asta ne deosebeşte de alte forme de viaţă. Şi
încă ceva: nu ne-am schimbat în ultimii 200.000 de ani. Dacă luăm corpul a ceea ce numim om 183
modern din punct de vedere anatomic (AMH)... Înainte se numea cro-magnon. Acum se numesc
AMH, fiindcă numele e autodescriptiv. Oameni moderni din punct de vedere anatomic. Suntem
exact ca ei, câteva mii de secole mai târziu. Dacă-i comparaţi cu noi, mărimea creierului e la fel,
proporţiile corpului sunt la fel şi abilităţile nu s-au schimbat. În ceea ce priveşte evoluţia, sistemul
nervos şi creierul avansat care ne dau abilitatea de a ne vindeca, nu au evoluat pe o lungă
perioadă, ca răspuns la mediul înconjurător. Pare să fie ceva inerent. Ne însoţeşte de când am
ajuns aici. Şi fiindcă ştiinţa ne spune că nu ne-am schimbat, putem spune că azi avem aceleaşi
dotări pe care le aveam acum 200.000 de ani. Aşadar, vă pot spune că suntem făcuţi pentru a ne
vindeca. Asta e natura noastră. Nu ştim de la cine sau de ce, din punct de vedere ştiinţific. Dar
dacă e vorba de noi, şi abilitatea noastră de a ne vindeca ideile lui Darwin despre evoluţie sunt
exemplul perfect unde apare acea neconcordanţă aşa cum o vedem azi. Deci avem un sistem
nervos avansat pe care-l controlăm prin alegerile făcute în viaţă, prin ceea ce gândim, ce simţim,
ce credem, dar mai ales prin emoţiile pe care le alegem pentru a răspunde lucrurile care apar în
viaţa noastră.
 Când învăţăm să răspundem la durere într-un nou mod sănătos, care ne mobilizează,
schimbăm structura chimică a durerii din corpurile noastre. Şi când învăţăm să acceptăm eşecurile
din trecut, când realizăm că nu sunt tocmai eşecuri, ci încercări care n-au dat rezultate, iar acum
vom încerca din nou, sentimentul e cu totul altul decât dacă am compara ideea de eşec cu
succesul. Simţim toate astea în componenţa chimică a corpului. Când trimitem gânduri pozitive
corpurilor noastre şi le mulţumim şi le apreciem pentru o vindecare care deja apare acolo,
ajungem la baza pentru multe din rugăciunile, şi meditaţiile pe care le-am văzut în rândul
popoarelor indigene de pretutindeni din lume. Deşi par foarte sănătoşi, ei mulţumesc pentru
vindecarea lor, fiindcă sunt conştienţi că e un proces continuu. Ne vindecăm în fiecare moment
al fiecărei zile. Adesea sunt întrebat cum se poate ca ceva care se întâmplă în interiorul corpurilor
noastre să aibă efect asupra a ceea ce se întâmplă dincolo de corpurile noastre ? Dincolo de
graniţa dintre piele şi carne. Cum putem influenţa lumea din jur ? Cea mai bună explicaţie, după
părerea mea, e printr-o poveste. Locuiesc în deşertul din nordul New Mexico, la o oră de cel mai
apropiat oraş şi 1,5 km de cel mai apropiat vecin şi e o zonă izolată, îndepărtată şi foarte frumoasă
a lumii. La începutul anilor 1990, deşertul din nordul New Mexico a traversat o secetă teribilă, cea
mai teribilă din ultimii 100 de ani, aşa cum spuneau vârstnicii. Vitele sufereau, recolta se usca. A 184
fost teribil. Un prieten băştinaş, îi voi spune David, ca să-i păstrăm intimitatea. Îi spun David de
atâtea ori, încât, când îl văd, mi-l imaginez ca fiind David. M-a sunat într-o zi şi mi-a spus, Gregg
vrei să mergem într-un loc pe care strămoşii noştri l-au construit atât de demult, încât nu ştim
cine a construit roata medicinii aici unde e azi. Vrei să mergi cu mine acolo ca să ne rugăm pentru
ploaie ? N-am ezitat. I-am spus că merg cu mare plăcere. Nu eram pregătit pentru ce mi-a arătat
David, fiindcă mă aşteptam să cântăm, să dansăm, să ne mişcăm, o ceremonie şi n-a fost aşa
deloc. Am străbătut 53.000 de hectare printre salvia parfumată a deşertului. E acea plantă care-
şi eliberează parfumul când atingi frunzele cu genunchii. E foarte frumos ! Am sosit la o roată
medicală străveche şi David s-a aşezat. S-a descălţat de bocancii lui şi s-a aşezat în centrul acestei
roţi în picioarele goale. Şi-a întors spatele la mine, a închis ochii şi şi-a întins mâinile într-o mudra
de rugăciune, câteva secunde, în linişte. Apoi, s-a întors, m-a privit şi mi-a spus, mi-e foame. Vrei
să mâncăm ? Am fost şocat. I-am spus că da. Apoi, l-am întrebat, n-ai spus că te rogi pentru ploaie
? Şi tocmai de aceea v-am spus povestea. Din interiorul cercului, m-a privit direct în ochi. Mi-a
spus, nu.
 Dacă m-aş fi rugat pentru ploaie, n-ar mai fi plouat. Când cerem ceva, recunoaştem în faţa
universului că acel ceva nu există. Am afirmat că nu există. Afirmăm exact lucrul pe care vrem să-
l schimbăm. L-am întrebat, dacă nu te-ai rugat pentru ploaie, ce ai făcut ? Când mi-am închis ochii,
am simţit acelaşi lucru pe care-l simt când plouă în satul nostru. Am simţit acelaşi miros ca atunci
când plouă peste zidurile de pământ ale casei mele din sat şi am simţit picioarele mele ude în
noroi şi noroiul e acolo fiindcă a plouat atât de mult. Am mulţumit şi am fost recunoscător pentru
ploaia care a avut loc. Am mers în oraşul cel mai apropiat, Taos, New Mexico şi am luat prânzul.
Când m-am întors acasă, în acea după amiază, am văzut ceva ce nu mai văzusem de foarte multă
vreme. Norii negri veneau dinspre munţii Sangre de Cristo şi, până seara, a început să plouă. Şi a
plouat cu găleata. A plouat toată noaptea. A plouat în acea dimineaţă şi după amiaza. A plouat
fără oprire. A plouat atât de mult, încât s-au inundat drumurile şi câmpurile. L-am sunat pe David
şi l-am întrebat, David, ce înseamnă asta ? E haos ! Totul e acoperit de ape. Sunt inundaţii peste
tot. A fost tăcut un moment şi mi-a spus, nici strămoşii noştri nu înţelegeau partea asta a
rugăciunii. Puteau aduce ploaia, dar nu ştiau câtă ploaie să aducă. Când spun această poveste,
trebuie să spun că nu pot dovedi ştiinţific, că rugăciunea lui David a creat ploaia. Pot spune că
există o corelaţie între momentul când a avut loc rugăciunea şi momentul când au apărut norii pe 185
care nu-i văzusem de mult în acea zonă geografică. M-am uitat la buletinele meteo de la posturile
locale de televiziune şi l-am văzut pe meteorologul din Denver, Colorado, care se uita la curenţii
de aer. Curenţii de aer veneau dinspre vest, şi, când au ajuns în Wyoming au coborât în Colorado
şi New Mexico, apoi, s-au întors şi au urcat exact deasupra locului unde plouase. Meteorologul a
făcut un pas în spate şi a spus, "eh". Fiindcă nu mai văzuse aşa ceva. Cum s-a întâmplat ? Cum e
posibil ca recunoştinţa din suflet a unei persoane să influenţeze mediul înconjurător ? E posibilă
una ca asta ? Da, este. Şi vreau să vă spun de ce. La sfârşitul anilor 1800, o revoluţie spirituală a
cutremurat pământul. Ştiinţa şi spiritualitatea s-au apropiat şi s-ar fi unit la un moment dat într-o
viziune comună asupra naturii şi a mersului lumii. Totul s-a schimbat după Primul Război Mondial.
Am adoptat o mentalitate de război. Abia scăpasem de ea şi a izbucnit al Doilea Război Mondial
şi alte războaie după aceea. Întrebarea pe care ne-o punem acum, când trecem printr-o revoluţie
spirituală şi ştiinţifică similară, e următoarea... Războaiele trecutului au eliminat posibilitatea
acestei comuniuni între ştiinţă şi spiritualitate.
 Vom repeta povestea ? La sfârşitul anilor 1800, a avut loc un experiment celebru, mai
exact, în 1887. S-a întâmplat la universitatea Case Western Reserve, la subsol. Într-o cameră
întunecată, a avut loc un experiment care a schimbat modul în care oamenii de ştiinţă privesc
lumea. Se numeşte experimentul Michelson-Morley, doi cercetători celebri şi scopul a fost
următorul: comunitatea ştiinţifică credea că există o energie care leagă toate lucrurile, dar nu
puteau să dovedească asta ştiinţific. Un alt grup de cercetători susţinea că nu există aşa ceva.
Experimentul a avut loc pentru a stabili, fără îndoială, dacă acea energie e acolo sau nu. Aşadar,
experimentul a avut loc în 1887. După părerea mea, a fost un experiment reuşit, dar a fost
interpretat greşit. Arăta astfel. Dacă ies afară şi îmi umezesc degetul, apoi îl ridic la nivelul capului.
Dacă fac asta afară şi nu simt aerul în jurul degetului meu şi presupun că nu există aerul, acesta e
experimentul Michelson-Morely. Dacă vântul nu bate, asta nu înseamnă că aerul nu există.
Credeau că acest câmp e acolo, e în mişcare. Ar trebui să detecteze mişcarea. Experimentul nu a
detectat mişcarea şi au concluzionat că nu există un câmp energetic care ne leagă pe toţi. Şi ştiinţa
secolului XX se bazează pe ideea de separare, pe ideea că nu ne leagă nimic. Ceea ce facem aici
nu afectează ce se întâmplă aici. Rugăciunile mele pentru mine, pentru cei dragi, pentru rude nu
au niciun efect asupra lor, în cealaltă parte a lumii. În 1987, cu 100 de ani mai târziu, această 186
afirmaţie s-a schimbat. După 100 de ani, experimentul Michelson-Morely a fost repetat cu un
echipament mai bun, cu sponsorizarea forţelor aviatice SUA. Şi, ia te uită, cu echipament mai bun,
o sută de ani mai târziu, nu numai că au detectat câmpul pe care-l preziseseră Michelson şi
Morely, ci era exact între parametrii la care se aşteptau aceştia cu o sută de ani înainte.
Experimentul lor nu a putut să detecteze câmpul. Acum ştim că există un câmp care leagă toate
lucrurile. Asta e o problemă în comunitatea ştiinţifică, fiindcă matematica se bazează pe absenţa
acestui câmp. Aici intervine fizica cuantică, alături de fizica tradiţională şi schimbă povestea. Când
ne întrebăm cine suntem, acum ştim că suntem conectaţi cu noi înşine, cu ceilalţi, cu pământul,
cu cosmosul... Şi ştim de ce. Când ne punem întrebarea, oare rugăciunea mea, meditaţia mea,
gândurile mele de iubire, recunoştinţă şi apreciere au un impact asupra vindecării unei alte
persoane din această cameră, sau de oriunde din lume, acum avem răspunsul. Răspunsul e că
suntem conectaţi printr-un fenomen cunoscut ca inseparabilitatea cuantică. Inseparabilitatea
cuantică e un concept al fizicii care ne arată cât de conectaţi suntem unii cu ceilalţi. Nicholas Gisin
a fost cercetătorul, care, în Geneva, Elveţia, a stabilit asta în anii '90.
 A luat o particulă de materie, un foton, din care sunt făcuţi atomii şi a divizat acel foton.
L-a împărţit în două, fiindcă voia doi fotoni egali. Voia gemeni. Folosind cablurile cu fibră optică,
au trimis aceşti fotoni în direcţii opuse, unul la 11 km într-o parte, celălalt la 11 km în direcţia
opusă, până au ajuns la 22 km depărtare şi au început experimentele. Experimentul a arătat că ce
i se întâmplă unui foton, când e "gâdilat", acesta era termenul folosit când erau făcuţi să se
rotească în sensul acelor de ceasornic, spre exemplu, orice se întâmpla aici, cel de la 22 km
depărtare se purta de parcă avea parte de aceeaşi experienţă, deşi nu mai erau legaţi din punct
de vedere fizic. Cercetătorii s-au întrebat cum e posibil ? De ce se comportă de parcă sunt
conectaţi ? Răspunsul e fenomenul cunoscut drept inseparabilitate cuantică. ne spune că, după
unificarea a ceva, dacă ceva începe ca un întreg, deşi e separat fizic de mulţi kilometri sau chiar
de ani lumină în cosmos, din punct de vedere energetic, totul e conectat. De ce contează ? Fiindcă,
dacă ne întoarcem în timp, a existat un anumit moment când tu, eu şi Pământul făceam parte
dintr-un întreg, înainte de Big Bang, marea eliberare de energie. Când s-a întâmplat asta, toţi eram
conectaţi. După aceea, particulele s-au separat fizic, dar, din punct de vedere energetic, acestea
rămân conectate. Suntem o parte a Pământului şi suntem conectaţi unii de ceilalţi. Eşti o parte a
pământului şi a tot ceea ce vezi. Iar asta îţi dă putere şi îmi dă putere să particip la vindecarea 187
corpurilor noastre şi ale celor dragi într-un mod care abia acum e înţeles de ştiinţă. Rugăciunea
prietenului meu, David, e un exemplu de înţelepciune indigenă privind un principiu pe care ştiinţa
l-a descoperit recent în laborator. E fascinant că strămoşii noştri nu deţineau ştiinţa, dar
cunoşteau tehnicile. Ştiau ce funcţionează şi ce nu. Ştiau şi înţelegeau relaţia lor cu lumea. Asta
mă fascinează. Aşa cum am spus, ştiinţa are 300 de ani şi timp de 300 de ani, a încercat să
demonstreze dacă există sau nu această conexiune între noi şi Pământ. Strămoşii noştri, timp de
5.000 de ani au pornit de la presupunerea că totul e conectat, nu au încercat să demonstreze asta.
Timp de 5.000 de ani s-au întrebat cum pot folosi această conexiune ca să-şi îmbunătăţească
vieţile şi să-şi ajute prietenii şi familia să creeze o comunitate mai puternică. Cred că
întrepătrunderea ştiinţei cu spiritualitatea e esenţială. Ştiinţa ne poate spune cum funcţionează
ceva. Ştiinţa nu ne spune neapărat cum să aplicăm asta în viaţă. Experienţa umană ne spune cum
să aplicăm asta în vieţile noastre, fără să ştim neapărat de ce lucrurile funcţionează aşa. În
prezent, lumea traversează o perioadă a extremelor.
 Cred că dacă acceptăm uniunea dintre ştiinţă şi spiritualitate, vom crea o înţelepciune mai
importantă decât aportul pe care îl aduc separat în vieţile noastre. Cred că acesta e avantajul
evoluţiei în această perioadă a extremelor. Când vorbesc despre prietenul meu, David, şi despre
rugăciunea lui, e un exemplu elocvent al acestui principiu, care a fost înţeles de strămoşii noştri.
Din nou, ştiinţa abia acum îl confirmă, în condiţii de laborator. De ce rugăciunea lui David a avut
tocmai acel efect ? Ştiinţa a descoperit până acum că locuim într-o lume a câmpurilor electrice şi
magnetice. E un adevăr demonstrat. Descoperirile recente arată că inima umană, a mea şi a ta,
are cele mai puternice câmpuri electrice şi magnetice din corpul uman, nu creierul, aşa cum
credeam în trecut. Creierul are un câmp electric şi un câmp magnetic, dar sunt relativ slabe, în
comparaţie cu cele ale inimii. Dacă suntem fiinţe create ca să comunicăm cu lumea din jurul
nostru şi lumea e un câmp electric şi magnetic, mi se pare perfect normal ca această comunicare
să nu fie neapărat verbală, deşi poate fi, ci să fie o comunicare la nivel energetic cu organul din
corpul nostru care e făcut pentru asta, inima. Acum ştim că relaţia dintre creier şi inimă e cea care
influenţează nu doar ce se petrece în corpurile noastre, ci şi în afara lor. Când dezvoltăm o
armonie între inimă şi creier... Şi asta a făcut prietenul meu, David şi asta fac cercetătorii în
laborator, în prezent. Nu facem decât să accesăm acea armonie numită coerenţă, iar acest lucru 188
poate fi măsurat electric. Coerenţa optimă între inimă şi creier e de 0,1 hertzi o frecvenţă foarte
joasă, mai mică decât unu. Interesant, dar aceasta e frecvenţa folosită de delfini şi balene pentru
a comunica, de submarinele militare şi de aceea afectează delfinii şi balenele, fiindcă e o frecvenţă
universală şi foarte puternică. Când simţim sentimentele din inimile noastre, când putem alege
să creăm sentimente în inima noastră care generează 0,1 hertzi între inimă şi creier, suntem în
armonie. Suntem conectaţi şi se numeşte coerenţă. Institutul HeartMath, un institut de cercetare
din nordul Californiei, a fost unul dintre primele care a confirmat acest aspect într-un mod practic
pe care-l putem folosi în cotidian. Fac cercetări minunate legate de inimă, folosind metode
neconvenţionale, care nu sunt folosite în universităţi. Cercetează puterea inimii aplicând reguli
concrete ale ştiinţei. Institutul HeartMath a descoperit că atunci când ne închidem ochii, ne
concentrăm atenţie către interior, către centrul inimii noastre, dacă ieşim din creier şi ne
îndreptăm către inimă, în primul rând, asta ne schimbă corpul. Schimbă compoziţia chimică,
fiindcă, de regulă ne îndreptăm atenţia către lumea din jurul nostru. Spuneam că ne concentrăm
spre interior, iar corpul nostru află că ceva s-a schimbat.
 Se va întâmpla ceva. Putem începe să respirăm mai încet decât de obicei, la fiecare cinci-
şase secunde inspirăm şi expirăm, cum credeţi. Acţiunile noastre transmit un alt mesaj corpului,
fiindcă singurul moment când respirăm aşa e când ştim că suntem în siguranţă în lume şi când
ştim că suntem într-un mediu în care e în regulă să nu fim vigilenţi la lucrurile exterioare ci să ne
îndreptăm spre interior. Respirăm mai lent, iar acesta e al doilea semnal. E una dintre tehnicile
folosite pentru a muta atenţia de la creier, la inimă. Prietenul meu, David, în tradiţia lui indigenă
a creat o mudra. Mudra înseamnă când centrele energetice din vârfurile degetelor şi din palme
sunt unite. Cu această mudra a atins centrul inimii într-un mod foarte budist. Vedem asta la
călugării, călugăriţele şi stareţii din mânăstirile budiste şi oamenii se întreabă, ce fac ei acolo ? Ei
conectează centrele energetice din corpul lor. Au intrat în contact cu toate aceste circuite ale
corpului. Şi odată ce-şi găsesc centrul inimii lor, această atingere atrage atenţia asupra părţii din
corp unde simţim senzaţia. Fizic, aceştia fixează presiunea exact pe centrul inimii, şi îşi mută
atenţia din minte, către inimă. Desigur, asta nu e o regulă. E ceva ce a funcţionat la popoarele
indigene. Poate funcţionează şi pentru noi aceste tradiţii indigene. Iată de ce facem asta. Nu are
conotaţii religioase. E o mudra puternică, plină de energie, care ne mută atenţia către inimile
noastre. Când ne mutăm atenţia către inimă, pe măsură ce respirăm tot mai lent, al treilea pas e 189
să simţim recunoştinţa în inimile noastre, să simţim apreciere, grijă, compasiune, să mulţumim
pentru ce s-a întâmplat. Şi cercetătorii de la HeartMath au descoperit că aceste cuvinte... Dar pot
fi şi alte cuvinte. Vă cunoaşteţi mai bine decât oricine. Dar aceste cuvinte, sub condiţiile de
laborator, optimizează coerenţa: apreciere, recunoştinţă, grijă, compasiune. Şi ne lăsăm cuprinşi
treptat de sentimentul care creează coerenţa, care armonizează inima şi creierul. Acesta e al
treilea pas. Primul e să ne concentrăm atenţia asupra inimii, al doilea e să ne concentrăm şi să ne
încetinim respiraţia, iar al treilea e să ne lăsăm purtaţi de sentiment. Trecând de aceşti paşi simpli,
armonizăm inima şi creierul şi două reţele neuronale separate devin un singur sistem puternic.
După ce am ajuns în acest spaţiu, uşa e deschisă pentru mii de întrebuinţări din acest spaţiu
puternic. Aici începem să ne simţim de parcă deja ne-am vindecat şi celulele noastre încep să
răspundă la asta. De asemenea, în acest loc putem crea intenţionat stări de intuiţie profundă care
ne ajută să ne vindecăm. Toţi ştim ce este intuiţia. Avem câteva secunde la semafor în lumea
vestică. Eşti la semafor şi aştepţi ca roşul să devină verde şi în timpul acestor secunde nu te
gândeşti la nimic şi, dintr-o dată, realizezi ceva uimitor.
 Înţelegi cele mai profunde întrebări despre semnificaţia vieţii şi scopul originii noastre,
dar se face verde şi ai uitat, fiindcă ne-am întors la vieţile noastre din nou. Asta e o experienţă
spontană. Cum o putem crea intenţionat ? Tehnica pe care v-o împărtăşesc e o tehnică folosită
tocmai pentru asta. Datorită acestei intuiţii profunde putem purta o discuţie cu trupurile noastre.
Intrăm într-un spaţiu unde le cerem trupurilor noastre să ne spună ce au nevoie atunci când sunt
bolnave. Nu întrebăm cu mintea, ci cu inima. Aici devin utile cele 40.000 de neurite senzoriale,
din inima noastră, fiindcă acestea gândesc, simt, rememorează şi comunică separat de creier.
Învăţăm să ascultăm limba inimii noastre. Nu e o limbă verbală, dar corpul ne poate spune prin
ce trece, ce are nevoie, ce trebuie schimbat în mediu şi ce putem face pentru a facilita vindecarea,
aşa cum e firesc.
NOONAN GORESPe baza bolilor noastre, cum putem conştientiza convingerile
subconştiente care nu ne sunt de folos ?
BRADEN: Noile descoperiri ştiinţifice confirmă în multe instanţe ceea ce au spus strămoşii
noştri cu privire la existenţa noastră, la vindecarea corpului nostru la relaţia cu corpul nostru şi la
abilitatea de a influenţa vindecarea. Ştim că trupul nostru imită lucrurile pe care le credem a fi 190
adevărate despre noi înşine şi despre relaţia noastră cu lumea. Însă, multe dintre convingerile
noastre nu sunt necesar conştiente. Unele dintre cele mai puternice convingeri sunt înrădăcinate
în noi încă dinainte de naştere. Până la vârsta de şapte ani, creierul nostru se află într-o stare
hipnagogică. Suntem ca un burete şi absorbim tipare de la toţi aceşti oameni cu care intrăm în
contact şi care ne înconjoară. Dacă avem îngrijitori care sunt foarte conştienţi şi au învăţat să-şi
gestioneze emoţiile şi să-şi vindece durerile în mod sănătos, e un lucru foarte bun. Foarte puţini
oameni vin din astfel de familii. Mulţi dintre noi avem experienţe atât din relaţii, cât şi din condiţia
corpului nostru ca adulţi şi ca tineri adulţi, nu trebuie să ajungem la 50-60 de ani, ca să imităm
convingerile subconştiente care ne-au fost inoculate încă de la naştere, dar nu ştim care sunt
acestea. Ce-ar fi să aflăm care sunt ? Şi aici apare un mod diferit în care ne gândim la corpurile
noastre.
 Dacă ne vedem corpul ca o oglindă a experienţei şi a convingerilor noastre fără să judecăm
corect, greşit, bun sau rău, când avem o afecţiune care se manifestă şi doctorul o numeşte boală,
dacă putem accepta faptul că trupul nostru trece printr-o reflexie a interiorului nostru pe care o
creăm conştient sau inconştient, dacă putem accepta asta fără judecată şi folosim ceea ce
prietenul şi colegul meu, Darren Weissman, numeşte un portal... Spune că fiecare boală e un
portal către corpurile noastre. Întrebarea e dacă vrem să păşim prin portal şi să vedem ce ne
spune corpul nostru. Dacă vrem să facem asta, începem să ne vedem că trupul reflectă energetic
calitatea convingerilor pe care le avem. Mă dau pe mine ca exemplu. Vin dintr-o familie
disfuncţională, cu un tată alcoolic. Ne-a părăsit când aveam zece ani, dar înainte de asta, rănile
pe care le-a lăsat asupra celor trei membri ai familiei, mama, eu şi fratele mai mic, ne-au făcut să
ne interpretăm experienţele în mod unic. Una dintre trăsăturile alcoolismului e să înjoseşti alţi
oameni, să-i critici enorm. În familie existau multe critici şi fiecare le-a interpretat diferit. Eu, când
le auzeam, nu le dădeam crezare niciodată... Am găsit o cale de a trece peste asta. Am alţi membri
ai familiei care le-au crezut şi au acceptat acele critici până în punctul în care stima lor de sine a
fost distrusă şi asta le-a afectat deciziile în alegerea partenerilor, a slujbelor, a carierelor, a
corpurilor lor şi a sănătăţii lor. Totul e legat de aceste convingeri pe care nu ştiau că le aud când 191
erau foarte mici. E un exemplu al modului în care se manifestă în viaţa noastră. Când avem
înţelepciunea să recunoaştem că trupurile noastre nu au o problemă, ci încearcă să ne spună ceva,
iar noi avem curajul şi puterea de a întreba, care-i problema, corpule ? Ce vrei să-mi spui acum ?
Cunosc oameni de ştiinţă care vorbesc cu ei înşişi. Poartă discuţii cu ei înşişi. Credem că suntem
indivizi, dar suntem o comunitate de 50 de trilioane de celule, aşa cum spune Bruce Lipton, un alt
frate, coleg şi prieten spiritual. Aceste 50 de trilioane de celule funcţionează într-o comunitate cu
un nume. Comunitatea mea se numeşte Gregg. Pot vorbi cu Gregg dacă sunt pe drum, când mă
pregătesc să păşesc pe scenă şi încep să simt ceva în corpul meu. Decât să mă tem să iau ceva ca
simptomele să dispară, întreb, ce vrei, Gregg ? Chiar vorbesc aşa cu mine şi îi cer inimii mele ceva
prin tehnica pe care v-am arătat-o. Şi mă fascinează faptul că răspunsurile se vor arăta înainte să
termin întrebarea. Când pun întrebarea în minte, inima are întotdeauna răspunsul şi ştiu aproape
imediat ce-mi lipseşte în acel moment. Adesea, e ceva atât de simplu ca schimbarea perspectivei
unor convingeri. Oameni mă întreabă mereu ce stadiu de conectivitate putem atinge în lume ?
Cât de strânsă e legătura ?
 Le-am răspuns la întrebare cu câteva poveşti. În anii '90, locuiam în California şi aveam un
prieten într-o relaţie romantică, într-o relaţie intimă care se blocase. Îi spunea "întâlnirea
continuă", fiindcă nu se puteau implica mai mult, dar nu puteau pune capăt relaţiei, aşa că simţea
că sunt blocaţi. Am luat prânzul după ce nu ne văzusem de mult. Am întrebat-o ce face şi mi-a
spus că n-o să-mi vină să cred ce se întâmplă în viaţa ei. Mi-a spus că stătea pe canapea cu iubitul
ei şi se uitau la televizor. Dintr-o dată, au auzit un zgomot în baie. Când s-a uitat ce se întâmplă,
ţeava de la apă caldă de sub chiuvetă se spărsese cu atâta forţă, încât smulsese uşa măştii şi o
aruncase la perete, de cealaltă parte a băii. Mi s-a părut incredibil. Îmi spune că mai e ceva. A spus
că s-au urcat în maşină să se ducă la magazin şi să repare chiuveta şi mi-a spus că podeaua
garajului era acoperită cu apă fiartă de la caloriferul care explodase în garaj. Şi când dădeau cu
spatele pe alee, furtunul radiatorului de la maşină s-a spart şi tot lichidul fierbinte a ajuns pe alee.
Eram uimit. Am întrebat-o ce se întâmplă cu viaţa ei. Mi-a spus că acasă la ei e ca într-o oală sub
presiune. Apoi, s-a oprit şi m-a întrebat dacă nu cumva asta are vreo legătură cu ce s-a întâmplat
în baie şi în garaj. I-am spus că, în lumea mea, sigur are legătură cu ce s-a întâmplat, fiindcă
tensiunile emoţionale pe care le simţi în relaţia asta au fost preluate. Se văd în lumea din jurul
tău, uneori, în moduri evidente, alteori nu. Depinde de capacitatea noastră de a rezolva sau nu 192
problemele. Cred că suntem conectaţi de lumea din jur şi unul de celălalt. Să vă mai spun o
poveste despre această conexiune cu fiinţele din jurul nostru. Mama avea un căţeluş, un terier.
Numele ei era Cori Sue. Nu mai e printre noi. Cât a fost aici, i-a dat o lecţie foarte importantă
mamei mele. Vorbeam cu mama. O sunam de pretutindeni din lume, în fiecare sâmbătă ca să văd
ce face. Am sunat-o într-o sâmbătă şi mi-a spus că e bine, dar îşi face griji pentru Cori, câinele ei.
Mi-a spus că se comportă ciudat şi a dus-o la veterinar. Veterinarul i-a făcut analize, o radiografie
şi plămânii ei sunt acoperiţi cu pete negre care se agravează şi îi ameninţă viaţa. I-am spus că-mi
fac griji pentru Cori, dar că noi trăim într-o realitate reflexivă. Dacă Cori reflectă în corpul ei ceva
ce-i spui în realitate, atunci, ce ţi se întâmplă, ai fost la doctor recent ? Mi-a spus că da şi am
întrebat-o de o radiografie. Mi-a spus că a amânat-o şi am rugat-o să-şi facă radiografia. Când am
sunat-o săptămâna următoare, a aşteptat şi mi-a spus că o s-o facă. Mi-a spus că pregăteşte
grădina, apoi, se ocupă de curte şi zugrăveşte casa, toate aceste diversiuni. I-am spus să-şi facă
radiografia. A făcut-o şi s-a dovedit a fi o tumoră malignă pe plămân. Mama mi-a citit cărţile şi a
fost la toate programele şi mi-a spus că înţelege că autovindecarea există.
 Vă spun asta, fiindcă vreau să vă arăt cât de diferit gândim, unii faţă de ceilalţi. Mi-a spus
că înţelege că e posibilă, dar nu e pentru ea. Mi-a spus că trebuie să ştie în minte, că tumora a
dispărut. Mi-a spus că se operează ca să extirpeze tumora şi după aceea, mă voi simţi liberă să-mi
schimb viaţa. A început să facă exerciţii, să ia suplimente, şi-a schimbat regimul alimentar, dar
mintea ei voia să ştie că a scăpat de tumoră. Iată de ce vă spun povestea. După ce s-a recuperat,
am dus-o pe Cori la veterinar şi a consultat-o din nou şi când i-au făcut radiografia, toate petele
de pe plămân dispăruseră. Era reflecţia unei afecţiuni din corpul mamei mele, înainte ca ea să ştie
că afecţiunea e acolo. Şi când privim îndeaproape, asta se întâmplă mai mereu. Lumea noastră e
o reflecţie a convingerilor noastre şi a reprezentărilor fizice ale acestor convingeri. Uneori, cei din
jurul nostru, oamenii şi animalele, ne iubesc atât de mult, încât preiau unele afecţiuni pe care nu
vrem să le vedem. Unul dintre locurile unde acest aspect e prevalent în cotidian, sunt junglele din
Peru, unde nu există echipamentele medicinii moderne şi, dacă cineva e bolnav, şi e nevoie de o
radiografie, şi vindecătorul local vrea să ştie ce se întâmplă în interiorul corpului, iau un porcuşor
de Guineea, şi, printr-o ceremonie, pun corpul porcuşorului prin aceeaşi energie a persoanei
bolnave. Cu compasiune, vor lua viaţa porcuşorului, şi îl vor deschide, iar organele porcuşorului
reflectă lucrurile prin care au trecut în câmpul de energie al omului cu care au intrat în contact. Şi 193
acceptă foarte repede. Nu judecă dacă e bine, rău, corect sau greşit, e o reflecţie a unei realităţi
energetice. Când vindecătorul vede ceva la plămâni, spre exemplu, la porcuşorul de Guineea, ştiu
cu siguranţă că şi omul suferă de o afecţiune a plămânilor. Apoi, folosesc toate remediile
naturiste, aerul curat, apa curată, exerciţii şi tot ce pot, pentru vindecare, dar au pus diagnosticul
printr-o reflecţie într-o altă vieţuitoare. Vă spun toate aceste poveşti, fiindcă nu auzim asta prea
des. Suntem învăţaţi să credem că suntem diferiţi de lumea noastră, dar suntem foarte conectaţi
de lume, atât la nivel conştient, cât şi la nivel inconştient. Dacă privim îndeaproape ce se întâmplă
în corpurile noastre, vom cunoaşte foarte bine convingerile noastre intrinseci. Nu ceea ce
pretindem că e adevărat, şi nu ceea ce mintea şi ego-ul nostru spune că e adevărat, ci ceea ce
credem cu adevărat, chiar şi în subconştient. După ce am terminat, aşa cum spune Darren, dr.
Darren Weissman, acela e portalul. Putem intra în acea convingere şi ne putem întreba dacă e
adevărată. Unde am învăţat asta ? Cine ne-a spus ? Dacă nu e adevărată, cum ne putem vindeca?
Cum putem înlocui convingerea cu o alta care va sprijini un sistem imunitar mai sănătos ?
 Trebuie să vă spun că se poate întâmpla foarte repede, mult mai repede decât în cele 72
de ore despre care am vorbit. Am avut o experienţă personală cu portalurile corpului meu care
m-au ajutat să accept trecutul. Şi dr. Darren Weissman a fost cel care m-a ajutat să înţeleg şi să
fac această conexiune cu viaţa mea. Tatăl meu a murit în timpul primei săptămâni a turului de
promovare a cărţii Codul divin, în 2004. Călătoream când a murit. Am anulat prima săptămână a
turului meu şi m-am întors să organizez slujba pentru un om pe care nu-l cunoşteam, fiindcă ne-
a părăsit când aveam zece ani. Nu eram conştient cât de mult m-a afectat acest lucru Şi la scurt
timp mi-a apărut o iritaţie pe piept. Nu era acolo mereu, dar era o iritaţie şi uneori era mai
pronunţată. Am încercat orice. Nu ştiam ce se întâmplă, fiindcă nu era o experienţă conştientă şi,
de aceea am apelat la dr. Darren, fiindcă ştie să acceseze, prin portalul corpului nostru,
convingerile noastre subconştiente. Îmi place ceea ce face Darren, fiindcă nu e o terapie prin
cuvinte. Are un protocol foarte specific. Îţi pune nişte întrebări şi, în funcţie de răspuns, ştie ce
trebuie să facă pentru a afla ce ne spune corpul nostru. În cazul ăsta, dr. Darren şi cu mine am
conversat 45 de minute. După 20 de minute, mi-a spus că eczema mea era o iritaţie şi corpul meu
îşi exprima frustrarea faţă de imposibilitatea mea de a face pace cu tata indiferent de problemele
avute. După moartea lui, deşi o pot face în interior, nu vom mai putea niciodată să purtăm o 194
conversaţie fizică. La finalul conversaţiei, roşeaţa provocată de iritaţie dispăruse odată cu
umflătura şi, în dimineaţa următoare, a dispărut şi roşeaţa şi n-a mai revenit. Iar asta îmi
reaminteşte şi îmi demonstrează că aceste convingeri subconştiente, apar în vieţile noastre când
nu ne aşteptăm, în momentele cele mai inoportune. Şi ne oferă un tip de comunicare foarte clar,
dacă învăţăm limba trupurilor noastre. E un mod diferit de gândire la adresa trupurilor noastre.
Medicul ar spune: ai o eczemă. E un răspuns autoimun la ceva. Să o dăm cu cortizol ca să dispară
până se vindecă. E şi asta o alternativă. Dar nu judec dacă e corect, greşit, bine sau rău. Orientarea
noastră în viaţă ne ajută să stabilim cât de profund vrem să înţelegem ceea ce ne arată viaţa. Şi
pe măsură ce acceptăm cele mai profunde adevăruri ale acestor relaţii cu corpul nostru,
vindecarea devine a doua noastră natură. Vindecarea fizică a corpului e produsul hotărârii, al
sentimentului, al emoţiei sau al convingerii şi aşa putem înţelege vindecarea corpurilor noastre.
 NOONAN GORES Am înţeles cum o acţiune nerezolvată se poate manifesta fizic. Dar cum
rămâne cu acei copii care vin pe lume cu leucemie sau...
BRADEN: - Nu ştim. Pot face speculaţii. –
NOONAN GORES: Să fie destinul ?
BRADEN: Da, karma, destinul, soarta. Sunt om de ştiinţă, am pregătirea unui om de ştiinţă.
Cred că e de datoria noastră să fim sinceri, corecţi şi să respectăm faptele legate de cine suntem
în raport cu lumea şi cum aceste fapte ne dau puterea de a urmări acest concept. Şi să gândim
inteligent. Ştiinţa medicală din vest, după părerea mea, are diagnostice bune, inegalabile. Dacă
vrem să aflăm ce se întâmplă în corpul nostru, tehnologia de azi e inegalabilă, abilitatea de a privi
neinvaziv în corpul uman şi de a ne informa despre ce se întâmplă. Cred că alegerile noastre vin
din ceea ce facem cu informaţiile. Eu aleg să aduc un omagiu corpurilor şi să ştiu ce se întâmplă.
După ce înţelegem ce ne spune corpul nostru, dacă folosim diagnostice medicale, dacă mergem
la cineva precum dr. Darren Weissman şi trecem printr-o experienţă energetică şi spirituală, ce
facem cu informaţia asta ? Aici, înţelepciunea strămoşilor noştri, vindecarea tradiţională,
vindecarea cuantică, puterea emoţiilor de a schimba chimia organismului, Aici se unesc toate 195
aceste lucruri. Iată ce le spun oamenilor: dacă puteţi memora, fără să fie ceva specific, că suntem
făcuţi pentru a ne vindeca. Corpurile voastră vor să se bucure. Şi capacitatea de vindecare nu a
fost dobândită prin evoluţia care a avut loc după 200.000 de ani de experienţă. E o parte integrată
în noi. Oricine sau orice e responsabil pentru ea, o avem de când am sosit pe Pământ acum
200.000 de ani. Ştiind că suntem făcuţi să vindecăm, ştiind că trupurile noastre vor să vindece,
întrebarea devine cum putem să stimulăm, să facilităm şi să încorporăm vindecarea în viaţa
noastră ? Toţi avem un sistem diferit de convingeri pe care le învăţăm diferit şi de aici cred că
lucrurile despre care vorbim acum devin un instrument, după părerea mea, pe care-l punem în
cutia de scule, cu alte instrumente pe care le putem folosi după nevoile fiecăruia şi cu priceperea
fiecăruia. În loc să devină o religie sau o practică în sine, cred că putem îmbrăţişa toate aceste
lucruri împreună şi acolo vom găsi bunul nostru cel mai de preţ. M-aţi întrebat despre copii. Copiii
care vin pe lume după ce au fost răniţi din pântecul mamei, sau prezintă deformaţii sau anumite
boli când vin pe lume, cum se poate ca acestea să vină din subconştientul lor ?
 Răspunsul e că nu ştim. Sincer, fiecare om care apare pe această lume... Ce s-a întâmplat
înainte să ajungem aici diferă pentru toţi. Şi nu putem şti, aici începem să trecem graniţa dintre
ştiinţă şi spiritualitate. Cuvinte precum karma, destin sau soartă, nu ştim ce sunt. Ştiu fără urmă
de îndoială că acea fiinţă, acest copil frumos, soseşte pe lume şi corpul lor, ei înşişi, ADN-ul lor
răspunde mediului şi condiţiilor create pentru ei. Treaba noastră e să învăţăm cum să optimizăm
acele medii şi acele condiţii. Epigenetica e noua ştiinţă care ne explică, printr-un limbaj ştiinţific,
că amprenta noastră genetică nu e bătută în cuie. Nu suntem legaţi de schiţa originală a ADN-ului
nostru toată viaţa. Natura ne oferă un cod genetic prestabilit care ne pune pe picioare când venim
pe lume. Şi, pentru unii oameni, e suficient. Alţii decid să-şi extindă vieţile, astfel alegând
gândurile, sentimentele, emoţiile, convingerile care activează porţiuni ale acelui cod şi combină
şi stimulează porţiuni ale acelui cod pentru a crea ceva nou. Alte persoane care vin când se
îmbolnăvesc, când au virusul sau boala care îi însoţeşte încă de la începutul vieţii, trebuie să
înceapă de acolo şi corpurile lor vor răspunde pozitiv, la fel ca ale celorlalţi, la factorii epigenetici,
la mediu, la iubire, grijă, compasiune, înţelegere, a relaţiei lor cu lumea, ca să se simtă în siguranţă
în lume, până la alimentaţie şi modul în care îngrijitorii lor interacţionează în prezenţa unui copil.
E la fel de important, fiindcă acea persoană tânără învaţă să treacă prin viaţă prin manierisme, 196
tipare vocale şi sentimentele pe care îngrijitorii, părinţii lor le exprimă în faţa lor, încă din copilărie.
Ni se întâmplă tuturor. Nu cunoaştem toţi factorii care apar înainte să venim pe lume. Ceea ce
ştim cu siguranţă e că suntem proiectaţi să ne vindecăm şi că trupurile noastre răspund la stimulii
vindecători, dacă ştim să-i creăm în viaţă.
NOONAN GORES: Iubirea e cel mai mare stimul vindecător ?
BRADEN: Permite-mi să-ţi răspund. Când inima şi creierul creează o armonie, prin
sentimentele de apreciere, grijă, recunoştinţă, compasiune, una dintre întrebările pe care le
primesc de la public e cum rămâne cu iubirea ? O întrebare bună. I-am întrebat pe cercetătorii de
la HeartMath acelaşi lucru, iar răspunsul m-a surprins. Mi-au spus în felul următor. Gregg, iubirea
înseamnă ceva diferit pentru fiecare din noi şi toţi avem experienţe diferite când e vorba de iubire.
Pentru unii oameni n-a fost o experienţă pozitivă. Aşadar, cuvântul "iubire" nu e întotdeauna cel
mai bun cuvânt pentru a crea armonia dintre inimă şi creier, pentru a crea coerenţă.
 Pe de altă parte, iubirea e o umbrelă, sub care se ascund celelalte cuvinte. Grija e un semn
de iubire. Compasiunea e un semn de iubire. Aprecierea şi recunoştinţa sunt semne ale iubirii. În
cele din urmă, folosim puterea iubirii, fără un cuvânt specific pentru iubire.
NOONAN GORES: Care ar fi mesajul principal ?
BRADEN: Când luăm în calcul tot ceea ce ştim despre corpurile noastre, despre relaţiile
noastre în raport cu noi înşine, cu ceilalţi şi cu Pământul, noile descoperiri care răstoarnă 300 de
ani de ştiinţă sunt însumate într-un singur principiu. Principiul spune că, cu cât ne cunoaştem mai
bine, cu atât suntem mai bine pregătiţi să ne vindecăm trupurile, să ne vindecăm emoţiile şi
experienţa interioară care ne permite să iubim necondiţionat lumea exterioară. Cred că asta e cel
mai important când vine vorba de vindecare.

197
 Dr. Jeffrey Thompson a început experimentele cu sunetul și efectele
sale asupra organismului și creierului în 1981la Centrul său de Sănătate
Holistică din Virginia. Experimentele sale implică folosirea unor
frecvențe exacte ale sunetului pentru modificări chiropractice ale
craniului si coloanei pentru stimularea și normalizarea funcționării
organelor, cât și pentru echilibrarea meridianelor de acupunctură.
Cercetarea sa clinică pe mii de pacienți și voluntari a dus la descoperiri
inovatoare în modul cum modelele frecvenței sunetului, construite ca și
coloană sonoră pot antrena undele creierului și atrage numeroase beneficii pentru sănătate.
Dr. Thompson și-a continuat mulți ani cercetarea clinică la o școala și centru de cercetare din
Encinitas, California. Membru al facultății, el a predat cursuri de terapie clinică neuroacustică și
comportament psiho-acustic, fiind recunoscut de către statul Californian ca și parte a nucleului
programei psihoterapiei clinice și programelor de doctorat și master în știința umană. Dr.
Thompson predă acum la diverse instituții și prin semănării sponsorizate, workshop-uri și cursuri 198
atestate. In 1988 Dr. Thompson s-a stabilit la Centrul pentru Cercetare Neuroacustică din
Encinitas, California. In 1989 NASA și Laboratorul de propulsie a avioanelor cu turboreactor i-au
cerut d-rului Thompson să cerceteze o serie de înregistrări pe care navele spațiale Voyager I și II
le-au transmis de pe Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. Dr. Thompson a fost invitat sa cerceteze
posibilele înțelesuri și aplicații ale acestor înregistrări NASA ale sunetului din spațiu.
Dr. Thompson este recunoscut ca expert internațional în domeniul frecvențelor ritmului acustic
încorporate în coloanele sonore muzicale. Un muzician și un compozitor desăvârșit, el a stabilit o
metodă de folosire a pulsurilor modulate ale sunetului pentru schimbarea stării de conștientă,
având ca rezultat vindecarea optimă minte-corp. In anii ’90 metoda Dr-ului Thompson de folosire
a sunetului pentru vindecare a fost aleasă ca una dintre modalitățile de vârf de vindecare
alternativa în Statele Unite. Munca sa a fost finanțată prin intermediul Centrului pentru studii
Complementare și Terapii Alternative (CSCAT).
Ce veți învăța în această lecție:
· metodă de a-ți schimba rapid starea de conștiință.
· Cum să vă antrenați sistemul nervos pentru a vă relaxa.
· Efectul adrenalinei asupra nivelului de zahăr din sânge.
· Metode de resetare a "ceasului intern" pentru un somn mai bun.
· Două reguli care trebuie respectate pentru a crea un răspuns de relaxare.

Aplicație în viața ta:

Ați experimentat vreodată un val de relaxare când auziți un anumit sunet sau melodie? Creați o
listă de melodii de relaxare pe care să o folositi atunci când trebuie să vă odihniți.

Simțiți emotii pozitive, radiante, în timp ce vă imaginați viziunea personală a sănătății perfecte?
Continuați să vă gândiți la această viziune, astfel încât corpul dvs. să reacționeze efectiv ca și cum 199
vindecarea a avut loc deja.

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

TRANSCRIERE
NOONAN GORES: Ne puteţi spune ce lucraţi la Centrul pentru Cercetări Neuroacustice ?
THOMPSON: Folosim frecvenţe sonore foarte bine acordate pentru vindecare,
amplificarea anumitor stări mentale, stări de conştientizare. Şi le folosim diferit. Spre exemplu,
avem pacienţi...
 cu diferite tipuri de afecţiuni care vin să-şi amelioreze simptomele sau să se trateze. Pe
de altă parte avem pacienţi care... La un anumit moment, nu mai eşti un pacient cu probleme pe
care vrei să le vindeci. Eşti cineva care s-a vindecat şi acum se întreabă ce urmează. Şi cred că
sunetul e folosit de diverse culturi, pentru a răspunde acestei întrebări şi că a fost folosit încă de
la începuturi pentru a-i trezi pe oameni. Şi cred că vindecarea e un fel de loz în plic. Simţul meu
de conştientizare şi pofta mea de viaţă şi simţul meu de interacţiune cu viaţa mea sunt strâns
legate de nivelul de stres şi de sănătatea mea. Metoda noastră inovatoare înseamnă să luăm
pacienţii şi să-i conectăm la nişte monitoare medicale sofisticate, care pot monitoriza creierul,
sistemul nervos, sistemul nervos vegetativ. Şi sistemul nervos vegetativ e acea parte din noi care
controlează automat toate sistemele corpului, toate organele şi toate glandele. Sistemul nervos
vegetativ dă ordine tuturor celorlalte organe. La un anumit punct, vorbim de o inteligenţă
organică, biologică, care ştie cum să formeze corpul din două celule, să diferenţieze toate acele
ţesuturi în tot ceea ce suntem: organe, glande, structură, meridiane... Şi le face pe toate să
funcţioneze pe automat, fără să ne gândim la ele. Şi acea parte din mine care poate face asta în
timp ce gândirea raţională e aici şi vorbeşte cu voi, acea parte îmi controlează biochimia şi
sistemele, şi mă pune în funcţiune fără ca eu să mă gândesc la asta. Cred că acea parte din noi e, 200
de fapt, cine sunt. Aceea e identitatea noastră biologică. Nu e un vizitator din spaţiu, e parte
integrantă din mine. Şi cred că acea parte e descrisă de multe persoane care au avut experienţe
mistice sau revelaţii spirituale. Descrierile lor vorbesc despre cine cred că sunt când meditez şi
cine rămâne în urmă e ceva... ... profund, probabil străvechi, şi conectat la tot ce e în jur. Simt că
nu sunt un vizitator, ci că locul meu e aici. Am crescut din acest univers şi întregul univers e un
organism viu din care fac parte. Genul acesta de idee mistică. Şi se întâmplă înaintea unui gând.
Se întâmplă în prezent. Nu e o consideraţie, nu e o definiţie. E ceva profund şi înrădăcinat. Şi
oamenii care au aceste experienţe sunt profund schimbaţi după aceea, fiindcă perspectiva a ceea
ce e important şi priorităţile vieţii mele se schimbă. Şi când devin din ce în ce mai mult şi mai mult,
şi mai mult, în iluzia că sunt ceea ce cred că sunt şi că viaţa mea e alcătuită dintr-o serie de treziri
dimineaţa, blocaje în trafic şi drumuri la o slujbă de unde nu obţin suficienţi bani şi lucrez pentru
şeful meu care are dezvoltarea emoţională a unui copil de trei ani. Vă regăsiţi ? Şi după toate
astea, mă aşteaptă un alt blocaj în trafic şi ajung acasă, gătesc rapid cina, fac treabă şi mă ocup
de copii. Relaxarea înseamnă să mă uit la ştirile de la ora şapte şi în ce hal a ajuns lumea.
 Apoi, mă culc, setez alarma şi urmează o nouă zi. Şi undeva, în adâncul minţii ştii că viaţa
nu înseamnă doar asta. N-ar trebui să fie aşa. Sistemul meu biologic a fost creat pentru un mediu
de acum 150.000 de ani, când mă trezesc dimineaţa, odată cu soarele, îmi iau suliţa şi iau micul
dejun. Şi micul dejun e un iepuraş, iar iepuraşul mă vede, amândoi intrăm în modul defensiv, şi
ştim cum arată acest mod defensiv în sistemul nervos. Sistemul nervos simpatic... Trimite un
semnal glandei pituitare. Glanda secretă hormoni care ajung la glandele suprarenale şi tensiunea
mea creşte, respiraţia se accelerează, pulsul, răspunsul galvanic al pielii, dilatarea pupilelor,
suprimarea funcţiilor pancreatice, un plus de glucoză ca să pot lupta. Asta se întâmplă şi cu
iepurele şi cu mine. Apoi, încep să urmăresc iepurele. Şi acum e doar o întrecere şi câştigă ultimul
rămas în picioare. Cel mai puternic ia micul dejun, cel mai slab e micul dejun. După ce prind
iepurele, începe munca. Mă întorc acasă, fac nişte sandale din pielea lui şi îl gătesc. Mănânc nişte
fructe de pădure şi procreez. Asta e munca mea. Dacă aducem acest individ în mijlocul secolului
XXI, ce obţinem ? Covorul ăsta emană vapori, frecvenţe electromagnetice, din pereţi. Avem peste
2.000 de frecvenţe radio care ne bombardează. Frecvenţa televizorului, radio FM şi radio AM,
unde scurte, frecvenţe militare şi microunde. Toate ne bombardează corpul. Toate sunt artificiale.
Corpul meu nu e făcut pentru asta. Corpul meu e făcut să danseze cu Universul, prin intermediul 201
ceasului biologic. Ceasul meu biologic încearcă să sincronizeze ritmul meu circadian cu ritmul
lumii. Am aceste mecanisme automate. Mereu caută ritmul dominant din mediul meu, ca să se
lege de el, fiindcă aşa economiseşte energie. Acesta e un sistem economic într-un univers
economic, care încearcă să lucreze cât mai mult cu cât mai puţină energie. După ce înţelegem
acest principiu, că creierul meu încearcă să sincronizeze ritmul meu biologic cu lumea... Spre
exemplu, există o mică glandă în centrul creierului, glanda pineală. E sensibilă la lumină şi se
sincronizează la alternanţa zi/noapte din lume. Dacă sunt femeie, la fiecare 28 de zile şi jumătate
apare luna plină şi ciclul menstrual se bazează pe asta. Dacă nu îmi sincronizez ceasul biologic cu
luna, ciclul menstrual e neregulat. Aceste femei vin la mine şi fac ceva ce resetează ceasul biologic
în raport cu lumea. Pot face asta prin diverse metode. Folosesc sunetul, dar puteţi folosi şi lumina.
Puteţi aprinde un bec la fereastră în cele două săptămâni de lună nouă, ca să păcăliţi glanda
pineală şi să creadă că încă e lună plină afară. Asteniile sunt acelaşi lucru. Glanda e sensibilă la
lungimea zilei.
 Şi lungimea zilei e mereu diferită. Solstiţiul de vară, care tocmai a trecut, marchează cea
mai lungă zi din an şi, după aceea, ziua se scurtează din ce în ce mai mult. Această glandă îmi
sincronizează mişcările şi reglează termostatul corpului la anotimpul corect. Dacă se dereglează,
sufăr de astenie. Putem rezolva problema cu un neon full spectrum pe care îl aprindem o oră pe
zi ca să ne păcălim ceasul biologic că ziua e mai lungă. Cu ajutorul sunetului, fac asta direct în
creier şi afectez centrii nervoşi prin vibraţii simpatice. Când folosesc sunetele, practic, există trei
coloane sonore paralele pe care le folosesc pentru pacienţi. Prima e ideea de vibraţie fizică. Pot
folosi un sunet perfect acordat. Spre exemplu, am o orgă electrică şi arată ca un pian. Şi acordez
între do şi do diez cu 100 de înălţimi, pe un dispozitiv şi ajung la câteva zecimale de frecvenţa
corespunzătoare. Nu facem terapie muzicală. Vorbim despre terapie sonoră, unde frecvenţa unui
sunet are un efect specific, măsurabil şi repetitiv asupra funcţionării corpului. Şi putem măsura
asta cu nişte monitoare. V-am vorbit despre ideea de sistem nervos vegetativ ca principalul sistem
de control care spune corpului ce să facă. Putem vizualiza acel sistem în timp real pe un monitor,
se numeşte variabilitatea ritmului cardiac. Facem asta cu un dispozitiv care foloseşte informaţiile
despre această variabilă ca poartă de acces în sistemul nervos vegetativ care controlează bătăile
inimii, respiraţia şi restul sistemelor. Şi fiindcă vedem asta pe un monitor, vedem şi dacă e 202
anormală. Trebuie să arate anumite lucruri în primele cinci minute când ne aşezăm pe masă. Dacă
nu face asta, s-a întâmplat ceva. Problema e următoarea... Dacă e ceva în neregulă cu computerul
central care coordonează celelalte sisteme şi reglează sincronicitatea modului în care lucrează
împreună, atunci, fiecare sistem controlat are o problemă. În realitate, dacă sistemul meu nervos
vegetativ e doar 95% eficient, niciun sistem controlat de el nu poate fi mai eficient de 95%.
Întreaga idee în cazul ăsta, dacă ne gândim puţin, e că simptomele pe care le am de la organele
mele sau de la glandele mele, de la structura mea, de la meridiane, de la chakre, de la orice
altceva... ... nu vine din vina lor, fiindcă nu funcţionează autonom. Toate aceste sisteme fac ceea
ce le spune centrul. Centrul le spune cum să se mişte împreună, ca următoarea respiraţie să-mi
oxigeneze sângele, ca atunci când muşchii mei vor o porţie de oxigen, aceasta să fie acolo, în loc
de jumătate de porţie nu 95% dintr-o porţie, ci o porţie întreagă. Şi pentru fiecare procent în care
sincronicitatea e pierdută, apar simptomele. În lume se duce o bătălie ascunsă, bătălia ideilor.
 Această bătălie e purtată între două tabere principale. Şi bătălia are ca miză semnificaţia
sănătăţii şi a bolii şi ce să facem ca să o combatem. Ce înseamnă să fii sănătos ? Ce înseamnă să
fii opusul, oricare ar fi acest cuvânt ? Eşti bolnav ? Ai o boală ? Cuvântul englez pentru boală,
"disease" spune totul, înseamnă că nu suntem într-o stare de tihnă, de linişte. O stare de linişte,
înseamnă o stare de sănătate. Lucrez în domeniu de 35 de ani şi am văzut mulţi pacienţi. Am văzut
multe chestii ciudate. Şi, cu fiecare săptămână care trece, sunt tot mai convins că bolile sunt
cauzate de stres. Şi nu e vorba de stresul, cât despre cum reacţionăm la stres. Dacă ne întoarcem
la povestea mea de acum 120.000 de ani şi situaţia de care ne lovim acum, în secolul XXI, va mai
dura 50.000 de evoluţie biologică, pentru a reacţiona adecvat la nivelul de stres la care suntem
expuşi acum. Nici măcar nu vorbesc despre faptul că nu mai mâncăm mâncare adevărată.
Consumăm produse similare cu mâncarea, cu multe chimicale, ca să arate apetisant. Dar nu mai
cultivăm mâncare pe care o scoatem din pământ şi o ducem la gură. Totul e semipreparat. Şi dacă
nu ne alimentăm corespunzător, atunci, nu trăim corespunzător. Deci ideea... ... că sănătatea are
o componentă fizică... una emoţională, una mentală şi una spirituală... Am avut o serie de revelaţii
de-a lungul vieţii mele, când mergeam la şcoală. Îmi amintesc că vorbeam despre sistemul nervos
vegetativ. Atunci învăţăm despre creier, diagrama creierului şi a sistemului nervos. Şi studiam 203
măduva spinării. Aveau o secţiune transversală a măduvei spinării. Măduva era tăiată transversal
ca să-i putem vedea capătul. Şi capătul măduvei spinării are o masă gri în centru, sub formă de
"H" şi grupuri de materie albă la exterior. Şi grupurile de materie albă transmit informaţia către
creier. Materia cenuşie e partea care gândeşte. Aici, în creier, materia cenuşie e un strat de trei
milimetri grosime de celule cenuşii şi restul e format din materie albă, cabluri care ajung peste
tot. Acum ştim că nu e adevărat. Celulele gliale şi alte componente incredibile fac aceste lucruri.
Îmi amintesc că m-am uitat la forma asta de "H" din măduvă şi m-am întrebat ce caută materia
cenuşie în măduva spinării ? Credeam că materia cenuşie sunt doar neuronii care sunt aici. Dacă
există materie cenuşie în măduva spinării, asta înseamnă că măduva spinării gândeşte ? Şi
profesorul spune... "Da, poţi spune şi aşa." Măduva spinării gândeşte într-un mod foarte primitiv.
Cu cât cobori mai mult, cu atât mai primitivă gândirea. Prima dată când pui mâna pe ceva
fierbinte, când eşti mic şi degetul tău începe să ardă, apar semnalele, nu e durere încă. Apar
semnalele în măduva spinării, călătorind printr-unul din canale, în hipotalamus, apoi, ajung în
zona corespunzătoare a creierului.
 Creierul le interpretează şi zice: "Nu e bine." Aşa că le trimite către altă zonă a creierului
şi îi transmite muşchiului să-ţi retragi mâna imediat. Până atunci, te-ai ars. Şi creierul spune că de
acum nu va mai permite aceste procese. O să luăm decizia corectă la nivelul măduvei spinării.
Semnalul vine de la deget, la materia cenuşie din măduva spinării care va lua o decizie şi va retrage
mâna imediat. Se numeşte reflex. Asta a fost una dintre primele revelaţii. Mă păcălisem cu gândul
că creierul e acea parte din tine care se află în craniu. De fapt, creierul e o întreagă reţea care
trece prin întregul sistem. Toată reţeaua e o parte a creierului. Aici se află o parte specializată a
creierului, pentru sarcini şi îndatoriri specifice. Pe măsură ce a trecut timpul, cea mai profundă
dintre experienţele prin care am trecut... Şi toate au legătură cu definiţiile pe care le-am auzit. M-
am lăsat păcălit de definiţii. Din nou, la un anumit moment, când disecam ceva, mi s-a spus să
disec tendonul de la biceps. Acesta e bicepsul şi aici e tendonul. Trebuie să găsim locul unde se
ataşază de os şi eu nu-l găsesc. Caut şi nu-mi dau seama unde se termină tendonul şi unde începe
osul. Şi nu pot să-mi dau seama unde se termină tendonul şi unde începe muşchiul, fiindcă acest
loc nu există. Nu există un loc unde începe, fiindcă e un singur ţesut care se îngroaşă din ce în ce
mai mult. Aşadar, din piele, se îngroaşă, devine muşchi, se îngroaşă, devine tendon, se îngroaşă,
devine os, dar e acelaşi ţesut. E ca apa în stare gazoasă, lichidă şi solidă. La fel se întâmplă şi cu 204
corpul fizic, emoţional şi mental. Sunt definiţii care au fost date unui concept care nu avea definiţii
înainte. Dacă e aşa, înseamnă că nu se poate ca eu să am o problemă fizică fără să fie emoţională,
mentală şi spirituală. Doar că nu ştim procentajul din fiecare aspect. Simptomul fizic e 85% fizic şi
15% emoţional, sau 3% mental şi 7%... Înţelegeţi ? E una din aceste situaţii. Când veniţi la mine cu
dureri de spate... ... ştiu că acela e răspunsul la stres. "Mă doare spatele şi mă duc la doctor." De
fapt, durerea de spate de doar o componentă a unei reţele uriaşe de lucruri care se întâmplă,
fiindcă întregul sistem e afectat. Iar corpul recrutează un sistem ca să ajute un alt sistem. În timp
ce eu îţi consult spatele şi mă ocup de el şi verific ce se întâmplă cu spatele tău ca parte din teatrul
medic-pacient care e necesar... Fiindcă, dacă ai venit la mine cu durere de spate şi nu m-aş atinge
de spatele tău, nu i-aş face nimic, dar aş face altceva, te-ai întreba ce fac acolo. Nu mă ocup de
spatele tău. De fapt, există motive emoţionale, spirituale şi mentale care se suprapun. Şi acestea
sunt controlate de sistemul nervos vegetativ. Conectează totul la un loc şi ţese totul într-o pânză.
Spre exemplu, dacă iau o persoană de pe stradă, când stăm jos sau în picioare, gravitaţia atrage
sângele din creier către centrul pământului şi am murit.
 Din fericire, avem nişte senzori în arterele carotide care semnalizează scăderea tensiunii
şi sistemul simpatic porneşte, glanda pituitară şi glandele suprarenale pornesc şi tensiunea creşte.
Deci tensiunea se ridică puţin ca să compenseze. Asta înseamnă că mă pot deplasa datorită
stresului pe sistemul simpatic. Se numeşte rezistenţă la gravitaţie. Dar când mă întind pe spate,
nu mai am nevoie de el. Sângele e pompat mai uşor la orizontală. Deci trebuie să trec în această
stare de bază în care respiraţia şi pulsul ajung la cea mai mică valoare. Şi dacă nu se întâmplă,
aveţi o problemă. Ce se întâmplă dacă tensiunea nu scade ? Aveţi o problemă. Reacţia de luptă
sau fugă rămâne activată în permanenţă. Pentru asta, mă ajut de variabilitatea ritmului cardiac.
Acum, pot observa sistemul nervos vegetativ, sistemul nervos simpatic şi parasimpatic pe un
monitor, în timp real. Şi după ce vă aşezaţi pe spate, după trei-patru minute, tonusul ar trebui să
se reducă, fiindcă nu mai avem nevoie de rezistenţa la gravitaţie. Suntem la orizontală. Tensiunea
şi respiraţiile pe minut trebuie să se reducă, dar sunt controlate de sistemul nervos vegetativ. Deci
le lăsăm deoparte. Observăm sistemul care le spune ce să facă, Vedem nivelul de stres. Şi
observăm că nivelul de stres scade, până când ajunge la sistemul nervos parasimpatic. Şi ar trebui
să aducă sistemul nervos într-o stare numită homeostază. Homeostaza e un cuvânt format din
"homo", om şi "stasis", starea perfectă de odihnă. Deci starea perfectă e lipsa de stres în sistemul 205
nervos, apăsăm ambreiajul şi toată energia revine în rezervorul meu. Asta e starea ideală. Şi am
observat multe cazuri în ultimii 20 de ani. Am conectat fiecare pacient la acest sistem. Asta
înseamnă, mii de pacienţi. Şi doar câţiva oameni în toţi aceşti ani au avut un răspuns normal al
sistemului nervos. Toţi au sistemul nervos simpatic în alertă şi nu se relaxează, nu se opreşte.
După cinci minute, după zece minute, e acolo. Încep să-mi dau seama că asta e boala secolului
XXI. Corpul meu e făcut pentru un sprint, iar eu trăiesc un maraton continuu. E un nivel de stres
imposibil. Sistemul nervos nu-i face faţă. Aşadar, găseşte un plan de rezervă. Planul de rezervă e
să ne avântăm cu elan direct printre factorii de stres. Ca atunci când vreau să urc un deal uriaş cu
maşina. Strategia mea e să-mi iau avânt, să urc pe deal cu viteză, iar la jumătatea dealului, n-o să
trag pe dreapta ca să mă odihnesc, nu ? Fiindcă strategia mea de supravieţuire e acest elan cu
care am început. Deci cu ce avem de-a face ? O epidemie de insomnie cronică în lumea vestică
industrializată, din simplul fapt că elanul e un instrument de supravieţuire. Iar asta nu-i permite
sistemului nervos să ajungă în faza de somn cu unde delta, în care corpul meu se recuperează. Şi
motorul meu e pornit mereu.
 Nu putem rezista aşa. Nu putem tura motorul mereu. Ardem toate resursele şi o să ne
sară garniturile. Şi garniturile care sar în lumea vestică sunt accidentul vascular, infarctul, cele mai
des întâlnire. Urmează îndeaproape tensiunea arterială şi diabetul, nivelul de zahăr din sânge.
Când văd câţi pacienţi vin la mine cu această afecţiune, cu un tonus simpatic persistent... Practic,
asta înseamnă că-mi epuizez glandele suprarenale. Glandele suprarenale îmi ridică tensiunea. Şi
adrenalina stopează funcţia pancreatică pentru a înmagazina glucoză, ca să pot lupta. Prin
definiţie, am tensiune mare şi glicemie mare. Asta înseamnă că majoritatea celor care iau pastile
pentru tensiune şi pentru diabet sunt diagnosticaţi greşit. Nu e nicio problemă cu pancreasul şi
nimeni nu ştie de ce am tensiunea asta atât de mare. Şi mi-au dat pastila asta. E un tonus simpatic
persistent, fiindcă sunt stresat minut de minut. Când descoperim că aveţi o afecţiune a sistemului
nervos simpatic, care nu se mai închide, expunem corpul aceste unde sonore perfect acordate,
până când găsim o undă sonoră care face sistemul nervos simpatic să apese pe ambreiaj. E acelaşi
lucru cu ştiinţa din spatele unui pahar de vin care vibrează la nota potrivită. Am un pahar de vin
aici. Paharul de vin reprezintă o rezonanţă atomică sub forma unui val care are o anumită formă,
densitate şi masă. Trebuie să înţelegem la nivel intelectual că paharul e format din molecule şi
moleculele sunt formate din atomi, care sunt formaţi din protoni, electroni şi neutroni şi aceştia 206
sunt formaţi din quarkuri şi quarkuri fermecate, hadroni, leptoni, particule elementare şi bosoni
Z. La un anumit moment, dacă disecăm o particulă, e goală, cu excepţia legăturilor energetice sub
forma unor vibraţii. Deci e o iluzie. De fapt, e o undă, o serie de unde ascunse. Vreau să cânt nota
corectă care face paharul să vibreze. De unde ştiu ce notă să cânt ? Dă din cap. Nu ştie. Asta e
nota lui. Lovesc paharul de vin. Aceasta e frecvenţa fundamentală în stadiul atomic. Şi dacă o
potrivesc cu vocea mea Formăm ceea ce se numeşte modelul oscilatorului armonic, când coardele
mele vocale care vibrează au un impact, prin moleculele de aer, asupra acestui pahar. Prin
urmare, paharul de vin şi coardele vocale formează o pereche. Şi pe măsură ce ridic volumul,
acesta nu mai poate acumula energia şi va exploda. Înainte de acel moment, paharul se află în
cea mai înaltă formă de energie, înainte să n-o mai poată conţine şi să explodeze. Şi dacă nu era
un pahar şi era o celulă în cel de-al cincilea disc lombar şi acum aveţi o problemă, eu pot să acordez
undele sonore cu precizie, până ajung la celulele din cel de-al cincilea disc lombar şi le pot face să
vibreze. Şi pot să le aduc în cel mai înalt stadiu energetic înainte să explodeze. Practic, aceea e
starea de vindecare.
 Fiindcă fiziologic, atunci când corpul intră în starea de vindecare, celulele accelerează
metabolismul şi accelerează absorbţia de hrană şi încep să refacă ţesuturile. Folosind aceste unde
sonore acordate cu mare precizie, putem aduce celulele în stadiul optim de energie unde nu mai
pot ajunge singure. Am creat o stare de vindecare folosind vibraţiile fizice. Putem face asta cu
diverse părţi ale corpului. Putem face asta cu vertebre, cu oase craniene, un tratament sacral cu
unde sonore. Putem influenţa funcţionarea organelor şi glandelor. Putem influenţa sentimentele.
Frumuseţea e că putem influenţa sistemul nervos vegetativ. Asta înseamnă că putem folosi unde
sonore perfect acordate şi paharul de vin e sistemul nervos vegetativ. Problema e că nu îl putem
lovi. Nu pot face asta. Să revenim. Dacă aş fi om de ştiinţă şi paharul ar fi din plexiglas şi nu ar
rezona prin lovitură, cum aş afla care e nota la care e acordat paharul de vin ? Mi-aş putea folosi
vocea. Aşa... Şi când nimerim nota, îl vedem că vibrează. Dacă aş fi un om de ştiinţă, aş avea
senzori pe pahar care măsoară vibraţia şi aş urmări-o pe un monitor care-mi arată exact vibraţia
paharului în acel moment, fără să-mi folosesc vocea. Aş folosi o tonalitate ştiinţifică precum o
sinusoidă. Exact asta am făcut. Am creat un program cu o sinusoidă. Un om a creat o tonalitate
fără armonie, o sinusoidă care trece prin toate frecvenţele de la 20 de hertzi, la 500 de hertzi de-
a lungul a patru minute, iar eu urmăresc monitorul cu variabilitatea ritmului cardiac, cu sistemul 207
nervos blocat în acceleraţie, cu sistemul simpatic pornit. Nu se mişcă. Eu transmit undele printr-
un pupitru de sunet cu traductor de frecvenţe joase integrat, ca sunetul să pătrundă în corp. Şi
urmăresc sistemul nervos vegetativ ca să văd când răspunde la undele sonore. Şi când undele
sonore ajung în punctul optim, vom vedea că stresul se reduce şi se tot reduce, până când ajungeţi
în homeostază, unde nu aţi mai ajuns de câteva decenii. Când ajung în acel punct, corpul e în
poziţia ideală unde nu există stres în sistem şi energia nu e folosită la nimic. Toată energia se
întoarce înapoi în rezervor. Acum, creierul se află într-o poziţie minunată, în care poate folosi
energia pentru a face orice-şi doreşte. Şi cel mai important lucru pe care vrea să-l facă, e să
respecte două reguli. În primul rând, să supravieţuiască cu orice preţ. Regula numărul doi, să nu-
şi facă rău, decât dacă încalcă regula numărul unu. Cu alte cuvinte, dacă piciorul meu e prins într-
o capcană, am voie să-mi mănânc piciorul ca să-mi salvez viaţa. Pot să mă rănesc atâta timp cât
respect regula numărul unu. Deci e destul de simplu. E o idee simplă, dar execuţia e complicată.
 Deci dacă transmit unda sonoră şi găsesc frecvenţa care apasă pe ambreiaj, imediat după
ce apăs ambreiajul, nevoile primare sunt satisfăcute şi am întrunit condiţiile pentru civilizaţie,
artă, muzică şi film. Nu putem aprecia natura. Nu putem aprecia frumuseţea. Nu putem purta un
dialog intelectual. Nu putem avea gânduri abstracte sau despre civilizaţii până când nevoile
primare nu sunt asigurare, fiindcă nevoile primare sunt primele care folosesc energia. Prin
definiţie, mobilizăm resursele din intestin, din sistemul excretor, din sistemul imunitar, din centrii
nervoşi şi investim această energie în muşchi, pentru a ne salva viaţa. Asta înseamnă că nu avem
memorie bună, concentrarea e redusă, nu putem digera alimentele, nu putem elimina toxinele,
sistemul imunitar e compromis... ... cronic întotdeauna. Şi imediat ce apăsăm ambreiajul şi intrăm
în homeostază, toată energia se întoarce acolo unde-i e locul, tensiunea scade, glicemia scade. Şi
pacienţii îmi spun că i-am vindecat de diabet. Iar eu le spun să nu mai spună asta, fiindcă a fost
un diagnostic greşit. Când ajungem în punctul unde găsim această frecvenţă care apasă
ambreiajul şi vă expun acestei frecvenţe, ambreiajul cuplează. Dacă pun sunetul pe un CD şi îl luaţi
acasă să-l ascultaţi, apăsaţi ambreiajul. De fiecare dată când îl apăsaţi, învăţaţi tot mai mult
această activitate. Când sistemul nervos intră în homeostază, amplificaţi această funcţie. Toate
sistemele corpului funcţionează aşa. Dacă-mi folosesc creierul pentru un anumit scop, sinapsele 208
se dezvoltă. Dacă merg la sală şi fac sport, muşchii se dezvoltă. Oamenii mă întreabă de câte
sesiuni e nevoie. Depinde. Cât de gravă e situaţia ? De când e acolo ? Câte simptome aveţi ? Cât
de bolnav sunteţi ? Cât timp vă ia să mergeţi la sală ? Nu e ca şi când mergeţi la sală la antrenorul
vostru, faceţi sport, vă întoarceţi acasă, vă vedeţi în oglindă şi spuneţi că sălile nu-s bune de nimic
Trebuie să perseveraţi. Recăpătaţi o funcţie a sistemului nervos vegetativ, pentru a putea apăsa
ambreiajul. Frumuseţea e că afecţiunile cauzate de stres, care creează o deficienţă, forţează
corpul să recruteze un al doilea sistem care-l va ajuta pe primul care e prea stresat. Acum avem
două. Tipul e stresat fiindcă-şi face treaba şi face şi treaba celuilalt. Va începe să aibă simptome.
Şi tipul ăsta o să-l ajute, apoi el îi ajută pe următorul. În curând, vom obţine o reţea de simptome
şi reţelele de simptome... Majoritatea sunt compensaţii pentru o problemă majoră. Şi nu e nevoie
să folosim timpul şi energia lucrând la ele, fiindcă atunci când îl reparăm pe cel central, toate se
vor alinia. Dacă-l reparăm pe cel central, atunci, nu mai are nevoie de ajutor şi nici cel care-l ajuta
nu mai are nevoie de ajutor. E ca o cascadă.
 Frumuseţea acestui sistem e că mergem direct la sursă şi urmărim efectul pe care-l avem
asupra tuturor sistemelor. Când sunt la răscruce, am două alegeri. Cea de aici şi cea de aici. Cea
de aici spune să-mi folosesc toate talentele la maxim. E dharma, drumul meu, menirea mea, ceea
ce-mi dă energie, ceva ce fac pentru lume şi sunt plătit pentru asta. Dar nu putem vedea cum ar
putea funcţiona. E o reţea fără plasă de siguranţă, fără să-mi pot explica modul în care să devin
artist şi să prosper. De partea cealaltă, se află toţi mentorii mei şi adulţii din viaţa mea care-mi
şoptesc să nu mai fiu atât de naiv, să mă maturizez şi să mă angajez. Când aleg acest drum,
simptomele mele încep, fiindcă spiritul meu e dezamăgit. Pentru fiecare procent în care spiritul
meu nu păşeşte pe drumul care-mi aduce cele mai multe foloase, nu mă sincronizez cu motivul
pentru care sunt aici. În cele din urmă, renunţ să mai răspund la acea întrebare... De ce mă aflu
aici ? Despre ce e vorba ? Ce-i treaba asta ? Care-i scopul trezirii de dimineaţă ? Cum pot aduce
un serviciu universului ? Care e scopul vieţii mele ? Mai devreme, aceste întrebări au fost trecute
cu vederea. Mă angajez, lucrez până la pensionare şi acumulez un portofoliu, mă căsătoresc cu
persoana perfectă din motive greşite şi toţi aceşti factori de stres se acumulează până se
manifestă fizic... ... Sau emoţional, sau mental. Apoi, persoana aceea are o revelaţie şi caută să se
detoxifice. Detoxificare emoţională şi sunt şi mai curat. Învingerea sistemelor de valori impuse, 209
sunt şi mai curat. Am trei ani, mama şi tata divorţează şi copiii la trei ani cred că totul se întâmplă
din cauza lor, prin urmare, e vina mea că tati a plecat. Ce am făcut atât de oribil ? Şi când nu găsesc
răspunsul, bănuiesc că e vina mea. Felul meu de a fi a dus la problema asta, prin urmare, pedeapsa
mea pentru acest lucru oribil e să merg la închisoare tot restul vieţii, iar acea închisoare vine sub
forma unui plafon care dictează... ... câtă sănătate am în viaţă, câţi bani am în viaţă, şi câtă iubire
am în viaţă. Şi mai târziu în viaţă, când încep să dau cu capul de plafon, subconştientul are puterea
de a veni şi a-mi sabota viaţa într-un mod complet inutil, pentru a mă ţine în cutie. Pot să-mi
sabotez slujba. Pot să-mi sabotez sănătatea. Pot să mă asigur că sunt distras la un moment dat ca
să fac un accident. Pot să-mi sabotez relaţiile. Pot face orice să rămân în cutie. Când ajungem în
faza asta, începem să retrăim... ... n-a fost vina mea, n-avea nicio legătură cu mine. Siguranţa sare.
Şi când sare siguranţa şi cutia dispare, toate aceste şanse care aşteptau ca să ajungă la mine, toate
şansele la care nu ajungeam din cauza cutiei sunt aici. Şi viaţa mea începe să se deschidă în moduri
nebănuite, o serie de sincronicităţi fortuite. Înseamnă că semafoarele încep să arate verde, uşile
se deschid singure, cel care a greşit numărul e persoana corectă.
 Trecem printr-o serie de evenimente fortuite care se întâmplă pe cont propriu, toate
lucrurile gravitează spre mine. Asta înseamnă că ne-am întors "în horă". Aşa arată hora
universului, când... datoria mea atunci când stau la răscruce... Datoria mea nu e să desluşesc cum
să reuşesc pe drumul spiritual. Datoria mea e doar să-l aleg. Dacă-l aleg pe ăsta, e treaba
universului să găsească o cale ca acesta să se întâmple. Asta înseamnă că alegerea mea de acolo...
Şi facem această alegere în fiecare moment. Tot ce ni se întâmplă în viaţă se datorează faptului
că ne gândim cum să luăm decizia corectă într-o anumită situaţie, şansă după şansă, după şansă.
Să mă îmbrac în rochia albastră sau în cea gri ? Să fie aşa sau aşa ? Să mă angajez aici sau nu ? Să
spun asta sau cealaltă ? Alegerile sunt nesfârşite. E felul nostru de a merge prin viaţă şi a alege
calea corectă de fiecare dată, ceea ce mă aduce mai aproape de nucleul spiritual şi mă aduce mai
aproape de vindecare perfectă şi sănătate în corpul, mintea şi spiritul meu. Când văd pacienţi care
au avut revelaţia de a se întoarce în trecut la momentul în care au luat prima decizie greşită, când
durerea a început, şi acum fac alegerea corectă. Trebuia să mă fac artist, în loc de contabil, Totul
se schimbă. Unii oameni nimeresc asta singuri. Sunt la un pas de moarte, moarte clinică pe masa
de operaţii şi resuscitare... Când te întorci, toate priorităţile s-au schimbat şi vezi acele răscruci de
fiecare dată. De regulă, aceste persoane se întorc cu o prezenţă puternică a motivului pentru care 210
trăiesc, pentru ceva specific şi vor să ia măsuri. Pentru mine, asta înseamnă sănătatea. Şi nu e
doar o metodă care ne ia durerea cu mâna, fiindcă durerea are multe feţe. Aşa folosesc
variabilitatea ritmului cardiac, ca să găsesc o frecvenţă care echilibrează sistemul nervos, centrul
de comandă care ne spune ce să facem, care ne ajută să ne folosim energia corect, să ne
îndreptăm şi să ne resetăm sistemul nervos, ca să ajungem înapoi în nucleu. La un anumit
moment, nu mai sunt o persoană bolnavă care caută vindecare. Sunt o persoană vindecată şi
întreb ce urmează. Ceea ce urmează e să ne găsim drumul. Şi lucrul cu undele sonore se aliniază
cu ceea ce cred. Sunetul a fost folosit în diverse culturi din istorie. Fiecare cultură are o soluţie
care implică sunetul. Şi toate aceste tradiţii implică o deşteptare care mă aduce în momentul
prezent unde pot vedea acest drum şi mă pot ajuta să iau decizia corectă. Practic, trebuie să aleg
între a crede că universul e un mediu ostil unde trebuie să-mi croiesc drum şi să lupt pentru puţină
carne, sau universul e un loc benefic a cărui datorie e să-mi spună "da" când fac alegerea corectă
şi deschid uşile corecte şi intru într-o relaţie simbiotică cu lumea înconjurătoare ? Şi e alegerea
mea. Pot să aleg.
 Cei care fac alegerea asta mi-au spus acelaşi lucru, că universul le răspunde, le deschide
uşa, semaforul e verde, apar sincronicităţi. Se întâmplă lucruri uimitoare. Al doilea mod în care
folosesc undele sonore, e conceptul de antrenare a undelor cerebrale. Are legătură cu ceasul
biologic. Ceasul biologic caută o melodie de care să se agaţe. Există ştiinţă în toate aceste alegeri.
Se numeşte teoria oscilatorilor armonici. Predilecţia tuturor lucrurilor din univers e să danseze
împreună, să se sincronizeze. Se poate aplica la nivelul particulelor subatomice şi nebuloaselor
galactice, şi de ce celulele inimii bat sincron când se ating, peştii înoată în bancuri şi păsările
zboară în stoluri. Sincronicităţile, tot ce e în univers, dansează în acelaşi ritm şi toată lumea
păstrează acest ritm prin consens automat. Încă de la început, când, în substratul materiei
primordiale, totul era o mâzgă verde şi apar organismele unicelulare, care se bat pentru un dram
de mâncare. Ceva s-a întâmplat undeva. Ceva s-a întâmplat, nimeni nu ştie ce, dar s-a întâmplat
ceva şi organismele unicelulare şi-au dat seama că e mai bine să formeze relaţii simbiotice decât
să concureze. Cooperarea e mai bună decât concurenţa. Acestea au devenit primele organisme
multicelulare care au evoluat şi au ieşit din mâzgă, au venit pe pământ şi au devenit tu şi eu. Avem
o lume de organisme multicelulare care se luptă pentru o bucăţică de mâncare şi, din nou, se va
întâmpla ceva. Nimeni nu ştie ce anume, dar e inevitabil, fiindcă aşa funcţionează natura. La un 211
anumit moment, umanitatea va realiza că e mai bine să formeze o relaţie globală de simbioză
decât să concureze. Momentan, ca specie, încă mai credem că e un mediu ostil şi trebuie să ne
croim drum prin el. Există tot mai mulţi oameni în lume care realizează că o relaţie simbiotică e
cea mai bună idee. O relaţie simbiotică unii cu ceilalţi şi cu această planetă. La un anumit moment,
am folosit o tehnică de la Richard Bandler, unul dintre tipii care a dezvoltat programarea
neurolingvistică. E nebun, dar e un geniu. A găsit un remediu pentru fobii. Te hipnotizează,
retrăieşti evenimentul traumatic, derulezi filmul înapoi, apoi, înainte, din ce în ce mai repede,
până când te ridici, te scuturi şi mergi mai departe. Această rememorare ştergea încărcătura
emoţională a traumei sau a fobiei. Îi spunea remediul în cinci minute pentru fobii. După aceea,
puteai să ţii un şarpe în braţe, fără probleme. M-am gândit că pot face asta cu ajutorul undelor
sonore. Dacă pot lua acest sistem de convingeri defect, pe care l-am descoperit, îl pot reda cu
ajutorul unor clape pe fondul timbrului vostru vocal. Şi când apăs pe clape, vocea se aude mai
rapid sau mai lent. Dacă le apăs pe acestea, pot da naştere trilurilor.
 Dacă mă ridic cu şi mai multe octave, vocea voastră seamănă cu un greier. Mai sus,
seamănă cu delfinii. Apoi, m-am gândit... Şi dacă aş încetini sunetul greierilor ? Parcă ar fi păsări.
Şi dacă încetinesc sunetul păsărilor, par a fi delfini. Şi dacă încetinesc sunetul delfinilor, par a fi
oameni care cântă. Normal că nu putem vorbi cu delfinii, fiindcă viteza e greşită. Ideea e că totul
părea că face parte din conştiinţa colectivă a lui Jung. Că totul e un singur lucru. Ca materia cenuşie
din măduva spinării. Creierul nu e doar aici sus, ci e pretutindeni în sistem lumea nu e o infinitate
de lucruri mărunte cu definiţii, când avem o experienţă mistică, definiţiile dispar, dar lumea
rămâne aici. Şi văd o relaţie diferită. Ideea că pot lua această teorie a ceasului biologic care ştiu
că bate constant şi încearcă să economisească energia corpului. Dacă vă pot expune la un sunet
care pulsează la viteza undelor cerebrale şi apoi devine ritmul pe care creierul îl acceptă ca fiind
cel mai dominant din mediul tău... Cercetările iniţiale au fost iniţiate de un tip pe nume Gerald
Oster. A publicat un articol în "Scientific American" în 1973. Era numărul din octombrie 1973 al
gazetei "Scientific American". Articolul se numea: "Ritmuri auditive în creier". A demonstrat că
dacă lua un impuls sonor pe care-l transmitea la viteza undelor cerebrale în timp ce erai conectat
la un EKG, undele cerebrale începeau să se schimbe, să încetinească şi să ajungă la aceeaşi
frecvenţă cu a sunetului auzit. Practic, putea schimba starea de conştientizare folosind o undă 212
sonoră sincronizată cu undele cerebrale. Asta înseamnă că prima utilizare a sunetului pentru
schimbarea conştiinţei sunt tobele şamanilor, nu ? Cam aşa ceva. Am luat acest sunet şi l-am adus
în studioul de înregistrări. Am făcut o analiză spectrală. Are patru măsuri şi jumătate pe secundă.
Asta e starea cerebrală teta. Teta e starea în care visăm. Asta înseamnă că vă pot duce la o stare
de activitate beta, în care ne aflăm acum, şi pot încetini undele cerebrale până se potrivesc cu
acest ritm, în undele teta, şi ajungem într-o stare de reverie, în doar câteva minute, fără să ne
culcăm. Aceasta e definiţia clasică a unei transe, o stare hipnotică în care vă aflaţi câteva minute.
Şi a demonstrat asta ştiinţific, luând sinusoidele, tonurile umane. A combinat tonurile, două dintre
ele şi a creat ceva numit tonuri binaurale. Avem două tonuri care sunt uşor neacordate. Dacă sunt
uşor neacordate, creează un tipar de interferenţe modulare între ele, care seamănă cu "ua-ua".
E o modulaţie. Am un difuzor aici şi unul aici. Şi am 100 de hertzi şi 105 hertzi şi voi auzi sunetul
"ua-ua" în cinci cicluri. Diferenţa dintre cele două sunt particule de aer care se izbesc. Apoi, undele
cerebrale se vor sincroniza la asta, fiindcă avem un buton mare şi roşu, un buton de supravieţuire
folosit de corp.
 Ajungem la regula numărul doi. Îmi fac rău dacă-mi irosesc energie. Mai bine-mi tai venele
şi sângerez. Dacă nu economisesc energie, oricum sunt pe moarte. Regula numărul doi e timpul
pe care corpul nostru îl sincronizează de o tobă care deja bate ca să economisească energie.
Fiindcă e un program uriaş, pot să-l comand. Şi dacă pot să-l comand, întregul tău sistem e sub
controlul meu. Dacă luăm aceste tonuri binaurale care creează pulsul, dar folosim ca un fel de
căşti... Acum, am căştile pe urechi şi ascult 100 de hertzi şi 105 hertzi. Şi aud un puls de cinci cicluri
pe secundă, atunci, undele mele cerebrale încep să se alinieze cu el. Întrebarea e, de unde vine
pulsul ? Nu mai există molecule de aer care se lovesc între ele, decât dacă avem aer între urechi.
Acum, se întâmplă altceva. Ce se întâmplă ? E un adevărat truc al proceselor neurologice. Un alt
truc al creierului. E un alt buton de supravieţuire folosit de creier ca să economisească energie.
Iar acel buton spune aşa... Dacă eu ajung la o concluzie înaintea ta, tu eşti micul dejun. Anticipez
lucrurile întotdeauna. Fac aceste calcule mentale cu calculatorul meu biologic. Dacă tu eşti
iepurele, ne privim unul pe celălalt şi tu începi să fugi, eu te urmăresc, o parte din strategie este
să schimbăm direcţia stânga-dreapta aleatoriu. Strategia mea e să urmăresc contracţiile
muşchilor tăi ca să văd în ce parte te vei mişca, şi să sar ca să fiu acolo înaintea ta. Aşa funcţionează
această funcţie. E funcţia din spatele Roţii Norocului. Cumpăr o vocală şi primesc o consoană şi, 213
brusc, spaţiile se umplu cu detaliile din capul meu, adică, e acea funcţie despre care vorbeam.
Asta se întâmplă atunci când punem căştile. Mi-am pus căştile şi am 100 de hertzi, 104 hertzi şi
pulsul de cinci cicluri pe secundă. Această emisferă ascultă urechea asta, iar această emisferă
ascultă urechea aceasta, invers. Şi cele două urechi ascultă frecvenţe diferite, ceea ce ascultă una,
cealaltă nu aude. Situaţia nu se regăseşte în natură. Nu există momente când urechea stângă nu
aude ce aude urechea dreaptă. Sunetul venit din partea asta creează o umbră sonică şi sunetele
se lovesc de obiectele din jur şi ajung şi la urechea cealaltă. Creierul ştie asta. Altfel, nu există
această situaţie. Am creat o condiţie cu care corpul nu e obişnuit. Asta înseamnă că această
emisferă şi cealaltă emisferă, aud 105 şi aud 100, prin urmare, creierul cunoaşte legile fizicii,
fiindcă un loc din interiorul nostru e cel care le-a creat. Dincolo de calculatorul nostru biopersonal
care ştie să crească un corp din celule, se află o conştiinţă colectivă care ştie cum să deseneze un
ecosistem planetar din care a apărut corpul tău. Dincolo de asta, există o conştiinţă colectivă care
ştie să crească un sistem solar din care a apărut Pământul şi corpul nostru. Ideea e că cele două
emisfere ştiu că "ua-ua" există şi anticipează că ar trebui să fie acolo.
 Deci îl creează. Trag o concluzie pripită. Realitatea nu se întâmplă, fiindcă creierul nu
înţelege că nu există aer între urechi. Nu cunoaşte experienţa asta, aşa că a tras concluzia pripită
că ar trebui să fie acolo şi nu mai apare niciodată. Creierul creează acest puls din nimic, moment
după moment, apoi, se acordează cu acel puls care nu există. Asta înseamnă că e un proces activ,
spre deosebire de procesul pasiv prin difuzoare. Şi are avantaje. Când îţi pui căştile, înseamnă că
pentru ca emisferele să compare notele, să descopere intensitatea acestui puls, acestea trebuie
să-şi sincronizeze activitatea peste corpul calos, iar asta înseamnă că apare un fenomen
suplimentar, numit sincronicitatea emisferelor. Sincronizăm activitatea electrică dintre cele două
emisfere. În neuroştiinţă, e un eveniment rar. Nu se întâmplă prea des. Ideea de sincronicitate a
emisferelor e o stare foarte râvnită. Toţi ne-o dorim. E momentul când avem o revelaţie, când
facem o descoperire, când problema e rezolvată, când o idee nouă, originală, ajunge în creier.
Persoanele creative, artiştii, muzicienii ştiu că fac cele mai bune lucrări când se dau deoparte.
Când mintea se dă deoparte şi face loc, apar lucrurile bune. Ideea că forţăm emisferele să sară
pripit la o concluzie, le forţăm să lucreze sincron şi acum, când ascult o piesă cu aceste pulsuri
împărţite către stânga şi dreapta, care încurajează sincronicitatea... Apropo, sincronicitatea
durează un moment şi dispare imediat. Cele două emisfere încep să-şi vadă de treabă. E un 214
moment trecător. Dar când ţinem căştile pe urechi, cu aceste tonuri binaurale şi monitorizăm la
EKG, sincronicitatea emisferelor se menţine. În tot acest timp, creierul e forţat să ajungă la o
concluzie. Dacă forţăm sincronicitatea pe perioade lungi de timp pentru prima dată în istoria
evoluţiei biologice. Acum, avem o nouă situaţie. Acum, mergem la sală pentru sincronicitatea
emisferelor care mă aruncă direct în mijlocul a ceea ce-i diferenţiază pe oameni de alte fiinţe.
Abilitatea noastră de a crea, de a ne imagina, de a activa centrul nostru unic. Rezolvarea
problemelor, creativitatea, perspectiva. Acolo există toate acestea. Există o relaţie între folosirea
tonurilor binaurale pentru a stimula sincronicitatea şi undele cerebrale într-o anumită fază care
ne schimbă conştiinţa iar asta are legătură cu variabilitatea ritmului cardiac. Spre exemplu, mă
aşez pe masă, îmi pun senzori la încheieturi şi dispozitivul de măsurare a variabilităţii ritmului
cardiac. Şi redirecţionez undele sonore spre această masă. Voi vedea că răspunsul la stres dispare
şi voi nota care e frecvenţa. Şi ştiu din experimentul cu paharul de vin că orice octavă a acestei
note va face paharul să vibreze. Acesta e sistemul nervos vegetativ. Găsesc frecvenţa la care
vibrează. Orice octavă la acea frecvenţă, îl va face să vibreze.
 Voi obţine homeostaza. Dacă îmi scot calculatorul şi reuşesc să calculez toate octavele
sistemului tău nervos vegetativ şi să spunem că frecvenţa la care vibrează e 400 de hertzi, atunci,
200 de hertzi ajung, 100 ajung, 50 ajung, 25 ajung, 12 ajung şi 0,5 ajung, 6,75 ajung, 3,125 ajung,
1,5 perioadă ceva, ajunge. Înţelegeţi ce spun ? Oamenii aud frecvenţe cuprinse între 20 şi 20.000
de hertzi. Tot ce e sub 20 de hertzi nu mai e sunet. Dar calculatorul meu spune că există o serie
de octave. Ce sunt acestea ? Sunt undele cerebrale. Sunt beta, alfa, teta, delta, sunt frecvenţele
undelor cerebrale care sunt precise până la câteva zecimale. Adică, pot să folosesc tonurile
binaurale setate la acea frecvenţă cerebrală şi vor deveni octava perfectă pentru sistemul nervos
vegetativ. Apoi, vă dau căştile şi vă expun la asta şi ar trebui să intraţi în homeostază. Totul dintr-
o stare de spirit, în locul sunetului de la masă. Ar trebui să descifrez un program care se află în
homeostază, şi aşa este. Există beta, alfa, teta, delta, epsilon, gama, o serie de frecvenţe cerebrale
diferite. Atâta timp cât sunt octava perfectă a frecvenţei care cauzează homeostaza cu sistemul
nervos vegetativ, atunci, dacă acordăm undele cerebrale la aceste octave aproape exacte, putem
intra în programul neuronal folosit de creier ca să atingă această stare. Asta cred eu că e somnul.
Somnul e o serie de programe pe care creierul le rulează peste noapte. Fiindcă undele cerebrale
încetinesc şi ating acea frecvenţă, aceasta e combinaţia care deschide seiful de unde iese 215
programul care va rula în modul alfa, vindecând mintea, teta, vindecând sentimentele, fiindcă
asta fac visele, delta, vindecându-mi corpul. Asta înseamnă că diverse unde vindecă diverse
lucruri. Tot asta înseamnă că pot pătrunde în lumea spirituală. Putem atinge stările epsilon, gama
şi hipergama, stări de meditaţie extremă care au loc, iluminarea ca să spunem aşa şi găsim cheia
programului şi atingem starea ideală de pace, odihnă şi siguranţă, unde nu există stres în sistemul
nervos vegetativ, unde emisferele sunt în modul evrica, într-o stare specifică de conştientizare
care-mi deschide uşa. E iluminarea ştiinţifică. Folosind tot ce ştim despre dispozitivele de
monitorizare care pot monitoriza creierul, pot forma o hartă a sistemului nervos şi dacă
coroborăm asta cu învăţăminte antice despre sunet. Sunetul a fost folosit mereu să-i trezească pe
oameni. A rezistat în timp şi faptul că poate vindeca e premiul cel mare al acestui lucru minunat.
Singurul lucru care lipseşte e ce sunet vei folosi ? Care ar fi cel mai bun sunet, un flaut sau un
violoncel ? Cel mai bun sunet e ceva ce e recunoscut cu uşurinţă, ceva ce subconştientul şi
întreaga lume trezesc în cea mai ascunsă parte a subconştientului tău.
 Cu recunoaşterea unui sunet profund, sunetul vocii voastre. La un anumit punct, frecvenţa
care vă echilibrează sistemele, Acesta va fi tonul de referinţă, iar voi îl veţi cânta. Voi înregistra
vocea voastră cântând cu microfoane 3D psihoacustice şi foarte sensibile pe care le purtaţi pe
cap. Aici am o înregistrare a vocii voastre care cântă, iar eu voi face nişte ajutări cu calculatorul să
aleg secţiunea perfectă, să o pun pe replay, să o cânt la clape, apoi, să o cânt în diferite octave. O
să o cânt în multe octave joase şi nu o să vă mai recunoaşteţi vocea. E ca sunetul cosmic "mmm".
Dar corpul îl recunoaşte, fiindcă inteligenţa organică biologică ştie cum să citească schiţa, să
diferenţieze ţesuturile, inclusiv coardele vocale, pe baza unui model energetic cuantic care se
manifestă sub formă de unde, în sistemul vostru, fixate în toate sistemele voastre cu armoniile şi
semitonurile care dau timbrul vocal, motivul vocii noastre. Vă pot pune să cântaţi asta, pot
prelucra bucata pe calculatorul meu, pot vedea armoniile şi semitonurile care vă dau această
voce. Nu se schimbă niciodată. De ce credeţi că guvernul SUA ştie cine vorbeşte la telefon printr-
un satelit ? Analizează timpul vocal. Dacă un calculator se descurcă, ce ziceţi de calculatorul nostru
? Sigur poate face asta, fiindcă el a creat vocea. Acum putem folosi aceste frecvenţe joase, adică
vocea noastră într-un timbru jos, care ne agită corpul, dar în interior se găsesc armoniile şi
semitonurile care se mulează pe ţesuturile voastre şi formează un model subconştient de 216
recunoaştere în cea mai adâncă parte a subconştientului, unde se află răspunsurile. Ce mi se
întâmplă ? Ce măsuri să iau ? În ce ordine ? De ce sunt aici ? Ce naiba e asta ? Eu am avut o
experienţă. Desigur, fac multe chestii ciudate cu mine însumi. Fac chestii atât de ciudate cu mine
pe care nu le-aş face altcuiva. Am avut o experienţă pe masă. Şi... Când m-am născut, am fost la
un pas de moarte din cauza anemiei. Am fost salvat. Dar eram alergic la laptele mamei, aşa că n-
a putut alăpta. Am fost hrănit cu lapte praf. Eram întins pe masă şi am avut o revelaţie legată de
natura cosmică a realităţii. Nu ştiu de ce, m-am gândit la asta. Ce fel de om e alergic la laptele
mamei lui ? Ce înseamnă asta ? Care e metafora cosmică ? De ce să fiu alergic la laptele mamei
mele ? Şi am avut experienţa asta. Voiam să câştig aurul la proba olimpică galactică de nataţie.
Desigur, asta înseamnă sperma. Sperma înseamnă 50 de milioane de alţi spermatozoizi. E
olimpiada galactică, iar premiul e ovulul. Eu am fost spermatozoidul care a ajuns primul. Am
câştigat aurul. Nu-mi venea să cred. Nu m-am considerat niciodată material de medaliat cu aur.
Cred că există o greşeală. Sigur e o greşeală. E o greşeală.
 Nu sunt material de medaliat. Nu se poate. Dar premiul e preţios. Premiul e un corp în cel
mai mare joc din univers. Asta e ! E jocul campionilor. În jocul ăsta nu există medalii de bronz, nu
există medalii de argint. Toţi suntem aur. Fiecare din noi e un medaliat cu aur. Suntem toţi aici.
Chiar şi tipul din şanţ. Asta înseamnă că toţi ştim ce înseamnă să fabricăm energie din nimic şi să
facem eforturi supraomeneşti pentru a obţine ce vrem. Asta a fost revelaţia mea, doar că nu cred
că e adevărată în privinţa mea. Cred că asta a fost o greşeală oribilă, dar preţul e atât de uriaş,
încât tac din gură. Prin urmare, în inima mea, cred că sunt un hoţ în rai, că am trişat ca să ajung
aici şi toţi cunoscuţii mei sunt legitimi, în afară de mine. Eu am un secret negru pe care nu-l pot
spune nimănui. Relaţia profundă dintre un bebeluş şi mama lui, alăptarea la sânul mamei... ... e
prea bună pentru mine, fiindcă am trişat. Nu primesc asta. Sunt în cutia mea aici şi nu merit asta.
De aceea, am fost alergic la laptele mamei. Am avut revelaţia asta. Şi ştiu că aşa e. Poate e, poate
nu e, dar eu ştiu că aşa e. Apoi, mi-am dat seama că toată viaţa mea e bazează pe asta. De ce
relaţiile mele n-au mers, de ce slujbele n-au mers, de ce nu m-am îmbogăţit, de ce totul era dat
peste cap, fiindcă aveam un secret negru. Marea revelaţie pentru mine a fost să realizez că nu
există trişat în univers. E imposibil. Revelaţia mea a fost că aşa arată un medaliat cu aur, că fiecare
medaliat cu aur care a câştigat această medalie a trecut prin experienţa că nu le vine să creadă că 217
au câştigat. După ce am avut revelaţia asta, m-am dat jos de pe masă. Nu mai puteam sta acolo.
Eram copleşit. Apoi, am început să văd sincronicităţi peste tot. Acestea sunt cele trei moduri în
care folosesc sunetul. Ideea de rezonanţă fizică pentru a ne angrena corpul să facă tot felul de
lucruri şi să controleze computerul central din creier, iar creierul să controleze şi să orchestreze
anumite stări de conştientizare care s-ar putea alinia cu asta. Şi ideea sunetului primordial. Sunete
care au posibilitatea să ajungă în subconştient, să recunoască tipare în subconştientul meu. Dacă
aliniem aceste trei metode, se deschide uşa magică.
NOONAN GORES: Povestiţi-mi ce afecţiuni aţi vindecat. Aţi văzut vreo vindecare
spontană?
THOMPSON: Oamenii vin la mine cu multe afecţiuni şi întreabă dacă-i pot vindeca.
Răspunsul meu e că pot vindeca orice afecţiune cauzată de stres. În ceea ce mă priveşte, asta
înseamnă aproape orice. Singura problemă sunt afecţiunile genetice.
 Dar nici asta nu e chiar aşa. Ştim că, dacă ai o soră geamănă şi ambele aveţi marcherii
pentru cancer ovarian pe care i-a avut mama şi mătuşa, dar nu şi bunica voastră, dar sora ta îi are,
tu nu. Cum se face că tu nu-i ai ? Aveţi gene identice. De ce a ei s-a exprimat şi a ta nu ? Stresul a
provocat această exprimare. Şi dacă e adevărat, dacă e din cauza stresului, atunci, ce-ar fi să
aplicăm tehnici antistres ? Poate intra în remisiune ? Răspunsul e da, se poate. Prima experienţă
cu remisiunile miraculoase nu a fost ceva ce am făcut, dar m-a îndreptat spre un drum pe care îl
urmez. Am avut un pacient, un om de afaceri bogat. Venea aici la patru ace, purta pantofi scumpi
şi venea cu limuzina. Mereu făcea ceea ce dorea şi se făcea de râs. Am avut o relaţie grozavă,
apoi, n-a mai venit la mine. Asistenta mea a început să se intereseze şi a aflat că s-a dus la controlul
anual şi i-au găsit o tumoră inoperabilă pe creier şi i-au dat şase luni de trăit. După câteva
săptămâni, asistenta intră şi spune: "Dl Jones a venit să-şi ia rămas bun." Am făcut o grimasă. M-
am dus în sala de aşteptare şi nu l-am recunoscut. Stătea acolo, râdea şi glumea cu recepţionera.
Era într-un tricou cu pantaloni scurţi şi părul nepieptănat. Eram uimit. Am dat mâna cu el şi zice:
"Voiam să-mi iau rămas bun." "Mă duc în Florida." Spune: "Când mi s-a spus că am cancer, m-am
gândit să fac ceea ce vreau cu viaţa mea cât timp mi-a mai rămas." Îşi dorise să se mute în Florida,
să cumpere o barcă, să facă excursii şi să trăiască pe plajă. Şi-a vândut afacerea, acţiunile, tot ce 218
avea şi şi-a cumpărat o barcă şi o casă pe plaja din Florida. I-am spus că mă bucur pentru el. Zice:
"Am fost ieri la control din nou. Cancerul a dispărut." "Doctorul mi-a zis că poate radiografiile nu
erau ale mele." Am mai auzit despre asta, dar văd un tip în faţa mea care a avut o remisiune
spontană, prin urmare, e profund schimbat. Nu e tipul pe care-l ştiam. Tipul ăsta ştie ce vrea. E
relaxat. Se bucură de viaţă. E fericit. Ştie ce-şi doreşte să facă pentru a fi fericit. Am rămas uimit.
Mă gândeam la chestiile astea şi probabil rămăsesem cu gura deschisă şi zice: "Aşa m-am simţit
şi eu." Mi-a spus: "Atunci, mi-am dat seama... Nu m-a surprins faptul că mi-a spus că nu mai am
cancer, ci faptul că mi-am dat seama că nu mai am nevoie de el." Această propoziţie mi-a rămas
în minte până acum, fiindcă m-am tot gândit la asta. Nu mai aveam nevoie de el. Tipul ăsta nu
putea găsi o scuză suficient de bună pentru familie, prieteni, asociaţi, bancheri, brokeri de
investiţii. L-ar fi internat la nebuni dacă ar fi zic că vrea să vândă tot, să-şi cumpere o barcă, o casă
şi să locuiască pe plajă. Ar fi zis că e nebun. Dar când s-a îmbolnăvit de cancer şi a crezut că va
muri, toţi i-au zis să facă orice îşi doreşte pentru restul vieţii. Era salvarea perfectă. Şi după ce a
vândut totul şi a făcut totul...
 Nu mai are nevoie de cancer. Aşa că, a scăpat de el. E parte din realitatea irefutabilă... ...
care, din nou, seamănă cu materia cenuşie din măduva spinării. Ne lovim din nou de definiţii cam
cum credem că stau lucrurile. Mereu ne întoarcem la poziţia iniţială. Locuiesc în corpul ăsta, am
atâţia ani, am o slujbă, fac chestia asta şi am poveştile astea de auto-descoperire, iar lumea se
autodistruge. Nu e vorba despre asta. Suntem fiinţe spirituale care locuim un câmp de vibraţii de
unde stagnante care arată ca oameni şi locuri, dar nu sunt. E cu totul alt joc. E un test al
convingerilor mele despre legătura mea cu universul. Şi acest concept a apărut în fizică. Unul
dintre cel mai buni prieteni ai mei, Cleve Baxter, care mi-a fost coleg la şcoala doctorală timp de
şase ani e tatăl detectorului de minciuni. Tipul trăieşte în laborator. Are o plantă lângă el care
moare fiindcă a uitat s-o ude. Şi o transformă într-un experiment. Cât durează ca apa să ajungă
de la rădăcina, la ultima frunzuliţă ? Să aducem detectorul de minciuni cu acele care înregistrează,
înregistrăm tensiunea, respiraţia, pulsul şi răspunsul galvanic al pielii, tensiunea muşchilor. Se
gândeşte că, dacă măsoară răspunsul galvanic al pielii, adică situaţia în care transpirăm mai mult.
El se gândeşte că apa intră în frunză şi va conduce energia mai bine şi va apărea la detector.
Conectează frunza şi o rupe. Detectorul de minciuni înregistrează un semnal de stres. Zice... E
imposibil. Plantele nu au sistem nervos. Nu poate simţi stres. Deci ce naiba ? Acesta a devenit un 219
experiment complet, care a dat naştere cărţii "Viaţa secretă a plantelor". Conectează cu atenţie
frunza la detector şi scoate cuţitul din buzunar. Scoate lama, taie frunza şi ea strigă. Are un
răspuns la stres. A doua zi, vine să reproducă experimentul, ca să nu fie fals, scoate cuţitul, trage
frunza, vrea să o taie şi frunza strigă. N-a tăiat-o încă. Planta anticipează intenţia lui de a-i face
rău. O simte. Zilnic, face din ce în ce mai puţin, ca planta să strige. Bagă mâna în buzunar, scoate
cuţitul şi planta strigă. A doua zi, bagă mâna în buzunar şi planta ţipă. Următoarea zi, se gândeşte
să bage mâna în buzunar şi apare strigătul. Apoi, vine la ea şi nu se întâmplă nimic. E puţin uimit.
Scoate cuţitul, nu se întâmplă nimic. Scoate lama, nu se întâmplă nimic. Ia frunza, nimic. Ce sa
schimbat ? Practic, e un mesaj gol, fiindcă nu vreau să-i fac rău. Apoi, a trebuit să taie frunze ca
să poată începe procesul din nou. Ne-am împrietenit şi am participat la cursul lui. Pe atunci lucra
la "Viaţa secretă a celulelor tale", o carte nouă. Acum ia eşantioane de leucocite din interiorul
obrazului, celule vii, le pune într-o eprubetă cu soluţie salină la temperatura corpului, ca să fie în
viaţă. Plus un electrod argintiu. Ăsta e răspunsul galvanic al pielii. Şi montează o cameră aţintită
spre tine, într-o sală.
 Te ia şi te duce într-o altă parte a clădirii, unde uşile sunt închise şi te conectează la un
detector de minciuni, cu o cameră de supraveghere. Iar el e în camera de monitorizare, urmărind
cele două monitoare. Are un buton roşu lângă el care trimite un curent electric prin celule şi le
lezează, iar subiectul simte stresul la 100 m distanţă în camera cealaltă. Ce naiba se petrece ? Cum
e posibil să răspunzi la stresul celulelor tale de aici ? A făcut un alt experiment. A luat subiectul şi
l-a pus la 100 m depărtare şi l-a cronometrat cu ceasul atomic din Cheyenne, Wymoning, cu o
precizie uimitoare, să vedem cât durează. Şi atunci a aflat că se petrece în afara timpului. Cum fac
asta, cum primeşti răspunsul. Nu trece nicio secundă. Ce naiba înseamnă asta ? Singura explicaţie
e un eveniment cuantic, e inseparabilitatea cuantică. Asta înseamnă că totul e o iluzie. E o iluzie
faptul că corpul nostru stă undeva şi ajunge altundeva, fiindcă nu avem corp. Corpul nostru e
infinit. E doar o chestiune de grade. Şi acest experiment dovedeşte asta. Şi m-am întrebat dacă
asta s-ar întâmpla cu orice parte a corpului. Mi-a zis că tot ce conţine ADN. Părul, unghiile, pielea,
da. Aşadar, m-am gândit că e vorba de intenţia de a face rău. În curând, dacă mă gândesc să apăs
butonul, devii stresat. Ca să-mi concentrez atenţia pe intenţia de a face rău, iau puţin păr, nişte
unghii, o fotografie de a ta şi o pun pe o păpuşă. Şi pun şi un ac în ea. Vorbim despre confirmarea
ştiinţifică a voodoo, fiindcă asta e ceea ce cauzează un răspuns la stres. În 35 de ani de experienţă, 220
sunt convins că stresul e cauza numărul unu a bolilor. Eu îţi cauzez o boală, fiindcă fac stresul din
sistem să crească cu intenţia mea de a-ţi face rău. Şi dacă intenţionez să-mi fac rău singur ? Nu
despre asta e vorba în sistemele defectuoase de convingeri ? Am o voce răutăcioasă care spune:
"Arăţi ca dracu' azi." "Părul îţi stă oribil." "Arăţi oribil şi eşti gras şi eşti prost." Toţi facem chestia
asta mereu. Această voce ne stresează întotdeauna din interior. Acum, când avem pe cineva ca
Louise Hay care scrie o carte în care spune, dacă ai schimba felul cum vorbeşti cu tine ? Dacă ţi-ai
vorbi frumos şi pozitiv şi ţi-ai controla mintea ca să scapi de negativitate ? Brusc, toate aceste
vindecări au loc, doar fiindcă am încetat să împung păpuşa voodoo cu poza mea pe ea. L-am
întrebat dacă reciproca e valabilă. Şi dacă ne-am ruga lângă celule, am face meditaţii benefice
pentru vindecarea celulelor ? Mi-a spus că echipamentul lui măsoară doar stresul. Abia 15 ani mai
târziu, am descoperit variabilitatea ritmului cardiac. Variabilitatea ritului cardiac ! Măsoară
răspunsurile de vindecare din interiorul sistemului. Pot să fac asta. Pot să mă studiez în acel
sistem. Aş putea face experimentul în care vin cu intenţii benefice şi urmăresc variabilitatea
ritmului cardiac ca să intru în homeostază.
 Şi funcţionează. E incredibil ! Din nou, creierul e păcălit de ceea ce credem noi. Dar nu e
aşa deloc. Există o idee conform căreia, în fizica cuantică, află că... Există nişte experimente
mentale, prin care încearcă să explice descoperirile inimaginabile despre natura realităţii în
stadiul de câmp cuantic. Ştiţi paradoxul pisicii lui Schrödinger. Schrödinger e un om de ştiinţă care
descoperă ce se ascunde în miezul realităţii. Trebuie să-i spun neveste-mii, dar toate sunt formule
matematice. Nu poate să-i spună soţiei. Aşadar, inventează metafore ca să explice ce a văzut. Şi
metafora din spatele descoperirii lui e următoarea despre natura realităţii în câmpul cuantic. E ca
o pisică ascunsă într-o cutie cu un capac deasupra. Pisica are o sticlă de cianură cu un ciocan
suspendat deasupra. E în cutie şi vreau să zgâlţâi cutia. Nu ştiu dacă ciocanul a căzut, a spart sticla
de cianură şi a ucis pisica, sau pisica e teafără. Nu ştiu ce se întâmplă până nu ridic capacul. Când
conştientul soseşte la locul faptei şi capacul se deschide, iar conştientul priveşte înăuntru, până
în momentul în care face asta, pisica există într-o zonă crepusculară de pisică vie şi moartă. Nu e
în niciuna dintre stări, până când conştientul nu soseşte la locul faptei ca să verifice ce s-a
întâmplat. Şi doar una din cele două posibilităţi poate exista. E o nebunie, nu ? În ultimele trei
luni, verdictul Organizaţiei Mondiale pentru Ştiinţă e... În primul rând, conştiinţa e obligatorie ca
universul să existe. Asta înseamnă că nu există realitate obiectivă. Înseamnă că, dacă un copac 221
cade în pădure, face zgomot sau nu ? Dacă nu e nimeni acolo, nu există copac şi nici pădure. Există
doar potenţialul unei păduri de a exista până când conştiinţa soseşte la locul respectiv să o vadă.
A doua descoperire e că viitorul creează trecutul. Nu încercaţi să înţelegeţi singuri. Tot pisica lui
Schrödinger explică asta. Când ridicăm capacul şi vedem care din cele două evenimente au luat
loc... Până în acel moment, pisica trăia într-o zonă crepusculară, nici vie nici moară. Nu decisesem
asta încă. Haideţi să analizăm una din cele două variante. Să zicem că pisica e moartă. Asta
înseamnă că a murit acum câteva minute, când a căzut ciocanul. Dar nu ştiam că e într-o zonă
crepusculară. Nu s-a întâmplat, până n-am deschis capacul, apoi, a avut loc un eveniment din
trecut. Din nou, totul e o iluzie. Înseamnă că, acum, e singurul lucru care există cu adevărat.
Trecutul, chiar şi acum o secundă, a devenit amintire. După încă o secundă, devine anticipare.
Toate astea există şi se întâmplă înainte de gând.
NOONAN GORES: Aşteptarea a ceea ce urmează, precum în fizica cuantică, când
observăm, obiectul e afectat. Aşteptarea dv. e ca pisica să fie vie sau moartă ?
 THOMPSON: În următorul moment viitor, înseamnă cutia închisă. Şi vom sosi acolo şi îi
vom scoate capacul. Şi în cutie nu găsim o pisică. Găsim un câmp enorm, vast, cu toate
posibilităţile legate de ce se poate face în acest moment. Când Einstein a întrebat oamenii de
ştiinţă ce înseamnă "determinat"... Care dintre aceste evenimente, dintre posibilităţile infinite
sunt cele cel mai probabil să aibă loc ? Consensul a fost că evenimentul e aleatoriu. Atunci,
Einstein a bătut cu pumnul în masă şi a spus: "Dumnezeu nu dă cu zarul în Univers." Şi cred că
există un motiv pentru toate, care poate fi descoperit. De ce următorul moment din viitor e tocmai
acesta ? Fiindcă conştiinţa ajunge la locul faptei cu ceva din experienţa trecută. Conştiinţa soseşte
la locul faptei sperând că următorul moment e următorul cuvânt din propoziţia mea, fiindcă crezi
că eşti un corp care are atâţia ani, la fel ca mine sunt toţi cei care au venit aici. Cred că am atâţia
ani, fiindcă am un şir de amintiri care se întind până în ultimele câteva minute când m-am aşezat
pe scaun şi mi-am pus microfonul. Ştiu că am corpul ăsta, fiindcă am amintiri legate de el. de fapt,
conform paradoxului lui Schrödinger, aşteptarea mea e că trăiesc în acest corp şi că aştept
următorul cuvânt, e atribuirea unei specificaţii speciale pentru un singur rezultat din toate acele
posibilităţi. Şi exact asta caută universul. Drumul cel mai simplu pentru a economisi energie,
fiindcă e un sistem economic care caută asta întotdeauna. Intenţionat, i-am oferit acest drum. De 222
fapt, nu e intenţia mea. Sunt convingerile mele că am un corp, că are atâţia ani, că port o
conversaţie cu voi şi următorul cuvânt face parte din propoziţia următoare şi amândoi suntem de
acord cu asta. Prin urmare, amândoi ne concentrăm asupra acestui lucru. Nu e vorba că eu,
personal, îmi creez realitatea moment cu moment. Toate fiinţele vii din univers îşi creează
realitatea prin consens, prin acordul de grup. Nu ştiu dacă v-aţi jucat cu placa spiritelor. Puneţi
mâna pe un indicator de plastic şi se mişcă şi formează cuvinte. Eu cred că tu faci asta, iar tu crezi
că eu fac asta. De fapt, mintea noastră colectivă se manifestă prin noi. Poţi spune că toate lucrurile
din univers au pus mâna pe indicatorul de plastic. Şi ceea ce e scris acolo e ceea ce nimeni nu-şi
asumă. De fapt, toţi facem asta prin consens. Deci asta înseamnă influenţa. E ca un vot la alegerile
prezidenţiale. Votul meu contează, fiindcă ştiu că, statistic, orice aleg să fac, există 750.000 de
oameni care vor face la fel, care, conform mediilor statistice, vor ajunge la aceeaşi decizie. Dacă
decid să nu votez, 750.000 de oameni fac la fel. Dacă deci să votez o persoană, atunci, o să conteze
tot într-atât. Acest consens e păcălit să creadă că universul are o existenţă obiectivă în afara
conştiinţei mele.
 Asta e frumuseţea comunităţii ştiinţifice mondiale care spune că conştiinţa e un element
cheie al universului, pentru ca universul să existe. Trebuie să fie aici. Nu e vorba că Pământul e un
accident fortuit care s-a întâmplat undeva şi nu există alte fiinţe în univers, ci doar aici, printre
noi. Nu. Asta înseamnă că, pentru ca universul să existe, conştiinţa trebuie să fie aici. Trebuie să
fie întinsă prin întregul sistem, prin definiţie. Exact ca în scena finală din filmul "Contact" unde
actriţa e în altă dimensiune, pe o plajă frumoasă, cu orizontul în depărtare şi extraterestrul în
corpul tatălui ei spune... Am văzut transportul construit de tine. M-a adus aici. El zice că nu l-am
construit noi, ci a fost aici de eoni. Nu ştim cine l-a construit. Poate se vor întoarce într-o bună zi.
Spune că singurul lucru care are sens sunt ei doi. Faptul că trec prin experienţă împreună. Până la
urmă, se rezumă la cele mai importante lucruri: pe cine iubesc... ... şi cine mă iubeşte ? Din nou,
când ajungem în acest punct, nimic nu se schimbă, cu excepţia convingerilor noastre în definiţiile
care separă lucrurile. Totul devine un singur întreg şi realizăm că totul e conectat. Şi sunetul a fost
folosit în toate culturile Pământului ca fiind unealta principală pentru a ajunge în acel stadiu, unde
vindecarea e un premiu. Care era întrebarea ?

223
 Joan Borysenko, Doctor, Este un distins pionier in medicina integrativă
și expert internațional in conectarea minte/spirit. Munca sa s stat la
baza revoluției în ingrijirea sănătății ce recunoaște rolul sensului și
dimensiunilor spirituale ale vieții ca și parte integrală a vindecării și
menținerii sănătății. Elocventa si plină de inspirație în locații care
variază de la spitale și aziluri, săli de teatreu la săli de conferință, săli
de consiliu la locuri de rugăciune, ea este legătura credibilă între
credință și rațiune. Geniul său, umorul si autenticitatea în combinație
cu ultimele cercetări o reprezintă ca și scriitor și speaker inspirațional.
La începutul anilor 80, Dr. Joan Borysenko a fondat impreună cu Dr. Benson și Dr. Ilan Kurtz, s-a
licențiat ca și psiholog și a fost numită instructor în medicină la Scoala Medicală Harvard. Anii săi
de experiență clinică si cercetare au culminat în 1987 cu publicarea bestseller-ului New York Times
Mintea Trupui, Mintea Creierului, care s-a vândut în peste 400.000 de còpii. Aniversarea celei de-
a 20a ediții, revizuite, s-a publicat în 2007. Autor și co-autor al altor 13 cărți și numeroase 224
programe audio și video, inclusiv la Televiziunea Publică, Pace Interioară pentru Oamnei ocupați,
ea este Partener Fondator al Stiințelor Sănătății Minții și Trupului, aflată în Boulder, Colorado și
Director al Programului de Instruire a Mentorului Interspiritual la Institutul Claritas.
De asemenea ea găzduiește emisiunea săptămânală de radio pe Internet, Busola Sufletului Tău
pentru Casa Hay. Fiind unul dintre cei mai cunoscuți și căutați speakeri în domeniul sănătății,
vindecării și spiritualității, prezentările sale bine documentate și captivante sunt perfecte atât
pentru profesioniști cât și pentru publicul larg.
Ce veți învăța în această lecție:
· Un plan în doi pași pentru eliberarea emoțiilor dureroase.
· Cum singurătatea îți afectează sistemul imunitar.
· Cele două emoții care vă subjugă și cum vă puteți elibera.
· De ce ai nevoie de un nivel superior pentru a te vindeca cu adevărat.
· Un remediu pentru dureri de cap, de 15 minute.
· Cum a vindecat iubirea de sine o femeie afectată ALS.

Aplicație în viața ta:

Ce poți face pentru tine astăzi pentru a-ți consolida propria iubire de sine?

Simțiți emotii pozitive, radiante, în timp ce vă imaginați viziunea personală a sănătății perfecte?
Continuați să vă gândiți la această viziune, astfel încât corpul dvs. să reacționeze efectiv ca și cum
vindecarea ar fi avut loc deja.
225
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

TRANSCRIERE
BORYSENKO: Povestea interesului meu pentru vindecare, pe plan personal şi profesional, a
început când aveam zece ani şi povestesc asta adesea, fiindcă sufeream de o psihoză teribilă, apoi,
am dezvoltat o tulburare obsesiv-compulsivă. Nu vreau să dau detalii, dar trebuie să vă spun că
vedeam lucruri înfricoşătoare care nu erau tocmai reale. Vedeam vânători de recompense cu
arme. Credeam că vor să-mi ucidă părinţii şi pe fratele meu. Îi vedeam pe jumătate formaţi, ca şi
când veneau dintr-o altă lume. Tulburarea obsesiv-compulsivă şi psihoza se manifestau prin faptul
că credeam că sunt singura care le poate opri materializarea.
Cu tulburările obsesiv-compulsive, ai tot feluri de ritualuri. Spălatul pe mâini e tipic. Eu citeam
cărţi cu susul în jos şi de la coadă la cap. Nu puteam vorbi până nu-mi făceam o listă mentală
înainte. E o perioadă neagră a sufletului meu, nici nu vă pot explica. Trăiam într-o teroare
absolută. Trebuie să am grijă, nu vreau să-mi amintesc. Am fost aşa aproape şase luni. Părinţii m-
au dus la psihiatri minunaţi. Niciunul nu ştia cum să mă ajute, fiindcă s-a întâmplat când aveam
zece ani, adică, acum 60 de ani. Nu exista Klonopin sau Prozac, sau terapie comportamentală. Nu
mă puteau ajuta. Într-o zi, mi-am zis... Ce s-ar întâmpla dacă m-aş ruga ? Nu proveneam dintr-o
familie pioasă. Aveam un tată agnostic, care credea în natură şi mama era... Amândoi erau evrei.
Dar mama era atee. Aşa se întâmplă când îţi pierzi familia în timpul Holocaustului. Uneori, te
întrebi, dacă Dumnezeu e iubitor, dacă rugăciunile funcţionează, dacă vindecarea e posibilă, de
ce oamenii încă suferă ? Dar există un vechi proverb că nu există atei în vizuina vulpii, aşa că am
decis să mă rog şi să văd dacă dă rezultate şi aşa a fost. Teama uriaşă a fost înlocuită de o pace pe
care n-o pot descrie. Există un verset biblic, "Iar pacea lui Dumnezeu, care depăşeşte orice
înţelegere..." Am simţit o iubire nemărginită. Am simţit sprijinul unei alte lumi. Totul a fost clar şi
ştiam lucruri pe care mintea mea nu le ştia înainte. Ştiam exact cum să mă vindec. Ştiam că
vindecarea e posibilă. Ştiam cu exactitate cum să fac asta, dar nu vă voi explica acum. E o poveste 226
prea lungă. După trei zile, toate coşmarurile, toate halucinaţiile cu vânători de recompense, toată
nevoia de a-mi urma ritualurile dispăruse complet. Asta a fost tot. Am fost readusă nu la starea
mea iniţială, ci la o stare în care ştiam că există mai multe tărâmuri ale existenţei noastre, iar
acesta era doar unul. Am devenit fascinată de ceea ce înseamnă natura vindecării. Am devenit
fascinată de neuroştiinţă. Eram în clasa a cincea. Studiam creierul uman şi aveam întrebări de
genul, cum se face că suntem pe aceeaşi lungime de undă cu creierul, apoi, se întâmplă ceva şi
observăm şi alte frecvenţe ? Vindecarea poate apărea, vânătorii de recompense pot apărea.
Întreaga gamă de posibilităţi se poate dezlănţui. Pe măsură ce am crescut, am devenit tot mai
interesată de neuroştiinţă. Am devenit mai interesată de psihologie. Mult mai interesată de
conştiinţă şi de starea de pace. Cred că toţi suntem motivaţi de teamă. Poate fiindcă simţim
nevoia de a supravieţui. Dar credeam că există metode de a ajunge într-un loc paşnic şi aş vrea să
le studiez şi să mă pot întoarce la acea stare de pace şi să-i ajut şi pe ceilalţi să facă asta. Asta m-
a făcut să urmez acest drum. Vă explic pe scurt şi restul CV-ului meu.
Am o diplomă dublă în biologie şi psihologie şi am scris dintotdeauna lucrări despre natura
conştiinţei. Apoi, mi-am luat doctoratul de la Şcoala Medicală Harvard, fiindcă acolo lucrau
cercetători în domeniul conştiinţei şi în neuroştiinţă, cu care-mi doream să studiez. Mi-am luat
doctoratul de la Şcoala de Medicină Harvard în domeniul biologie celulară. Apoi, am devenit
biolog şi cercetător al celulelor cancerigene. Am lucrat mulţi ani. Am avut un laborator la Şcoala
Medicală Tufts şi am studiat celulele cancerigene: ce le face cancerigene, cum pot deveni normale
din nou. Apoi, tatăl meu iubit s-a îmbolnăvit de cancer, dar nu a murit de cancer, ci s-a sinucis,
fiindcă medicamentul administrat pentru a opri diviziunea rapidă a limfocitelor... Avea o formă
de leucemie. Acest medicament a creat o psihoză maniacală, pe care o cunosc foarte bine de când
aveam zece ani. Au stopat administrarea medicamentului pentru o operaţie. Într-o noapte, a
aşteptat ca mama să adoarmă, a deschis fereastra apartamentului de la etajul 36 şi s-a aruncat.
Trebuie să spun că toate afirmaţiile din emisiune, toate discursurile pentru persoanele cu cancer,
sau pe care le ţin în spitale, despre vindecare, le dedic, în inima mea, tatălui meu, fiindcă aş fi stat
într-un laborator chiar şi astăzi, dacă nu s-ar fi întâmplat tragedia. Mă gândeam ce semnificaţie
are acest eveniment tragic. Credeam că dacă pot ajuta măcar o altă familie să aibă o poveste mai
frumoasă decât a noastră, ar însemna enorm pentru mine. Am decis să aleg un nou domeniu, 227
numit medicină comportamentală. Acolo, am studiat vindecarea şi am deschis o clinică minte-
suflet pentru persoane cu cancer, apoi, o a doua pentru persoane cu HIV. Apoi, o a treia pentru
persoane cu boli cronice sau cu boli induse de stres şi am scris 17 cărţi.
NOONAN GORES: Şi ce explicaţie aveţi pentru originea celulelor cancerigene ?
BORYSENKO: În primul rând, în cazul lor, am făcut un studiu în care carcinogenul nostru, substanţa
care produce cancer, a fost unsă pe latura unei salamandre. În loc să se îmbolnăvească de cancer,
i-a crescut un picior. În viziunea mea, cancerul apare fiindcă ceva face ca organismul să evolueze.
Cancerul e o evoluţie eşuată. E un semn că ceva din viaţa ta îţi irită incredibil de tare corpul,
mintea sau sentimentele, şi de acolo apare cancerul. Când eram biolog care studia evoluţia
celulelor cancerigene, studiam un domeniu care nu avea nume încă, domeniul epigeneticii. Mă
gândeam că dacă iau celulele cancerigene şi le pun într-un mediu de cultură care diferă de mediul
de cultură iniţial, aş putea vindeca celulele. Am descoperit că, dacă schimb tipurile de acizi graşi
din mediul de cultură, iar aceşti acizi graşi alcătuiesc membrana celulei...
Membrana celulei e canalul de comunicare al celulelor. ... puteam obţine celule tumorale care
arată şi se comportă normal. Genele lor nu se schimbau. Încă purtau genele cancerului. Cel mai
bun mod de a vă explica asta e că ai un fotoliu şi îi cade umplutura, partea şezutului se destramă
şi dacă pui o tapiţerie foarte strânsă, încă e utilizabil. Asta puteam face şi eu cu celulele
cancerigene. Cred că putem face asta cu orice tip de celule, nu doar dintr-o cultură, ci cu propriile
celule. Spre exemplu, hormonii noştri care sunt strâns legaţi de sentimente, se infiltrează în
ţesuturile noastre. Suntem o pungă mare de celule, înconjurată de diferite lichide. Sentimentele
noastre eliberează diverşi neuro-hormoni care diferă de la caz la caz. Sunt un factor epigenetic şi
pot schimba celulele cancerigene. Eu lucram cu regimul alimentar. Încercam să schimb grăsimile
din celulele ţesutului de cultură. Când ne schimbăm regimul alimentar, există probe care
demonstrează că, pentru o categorie de oameni, cancerul intră în remisiune datorită schimbării
regimului alimentar. Am devenit fascinată de toate stagiile cancerului. Mai ales, să văd dacă
cineva se recuperează brusc şi n-a făcut nimic de genul schimbarea alimentaţiei, ce s-a întâmplat
şi cum putem studia asta ? Există cazuri numite remisiune spontană. Acest termen înseamnă că
nu au primit tratament medical şi, din păcate, nu realizează uneori, că cercetătorii nu ştiau că
există ceva mai bun decât chimioterapia, care poate produce o schimbare. Dar există trei lucruri 228
în comun la persoanele care intră în remisiune spontană. Primul lucru e că cred în posibilitatea de
vindecare. În al doilea rând, cred că nu doar general, ci şi individual, eu însumi am puteri
vindecătoare. În al treilea rând, au o experienţă spirituală care-i transformă. O persoană poate
simţi toate aceste lucruri şi se poate vindeca în multe feluri, dar poate corpul lor nu se vindecă.
Sau pot intra în remisiune, fiindcă trebuie să înţelegem că acest trup e doar o locuinţă temporară.
Are o perioadă de viaţă limitată. Şi vindecarea fizică e foarte diferită de vindecarea spirituală care
vorbeşte despre faptul că suntem separaţi unul de celălalt, că viaţa n-are niciun sens şi
recunoaştem că totul e interconectat. E ca acea experienţă prin care am trecut la zece ani. Am
avut o experienţă directă. Pare o prostie venind de la un om de ştiinţă, dar nu ştiu cum să explic
altfel. Totul e făcut din iubire. Totul e săvârşit, datorită luminii profunde a iubirii, din care se
manifestă totul. Acesta e un tip de ştiinţă emergentă. Doar mecanica cuantică începe să arate aşa,
dar biologia obişnuită n-a făcut progrese atât de mari. Vindecarea înseamnă să ieşim din matrice
în realitatea diferită a iubirii. De aceea ne aflăm aici.
Ca să învăţăm să iubim şi să inspirăm alte persoane şi să aducem compasiune în această lume
năpăstuită. Asta înseamnă vindecarea pentru mine.
NOONAN GORES: Dacă o boală vine la noi, fie că e cancer sau lupus, sau o boală cronică, e un
semn că trebuie să iertăm ceva, să ne iubim, să vorbim despre legături ?
BORYSENKO: Când ne gândim la iubire, într-un sens mai profund, are semnificaţia de
legătură mentală, spaţialitate, stimă şi respect pentru toate vieţile. Când mă gândesc la ea din
perspectivă locală, mă gândesc la tot felul de otrăvuri care se găsesc în mediu. Pot fi curăţate
pentru o persoană cu orice boală ? Există otrăvuri la voi acasă care trebuie curăţate ? Există
otrăvuri în mâncare ? Trebuie să începeţi să mâncaţi produse organice, iar dacă mâncaţi carne, să
o mâncaţi de la animale care au dus o viaţă bună, care au mâncat bine. Îl iubesc pe Michael Pollen.
A declarat că: "Suntem ceea ce mănâncă hrana noastră." E foarte adevărat. Apa trebuie să fie
curată. Trebuie să o curăţăm pentru noi şi pentru comunităţile din lume. Ăsta e un aspect. Şi
trebuie să ne curăţăm sentimentele negative. Prietenii mei budişti vorbesc despre cinci klesha.
Asta mă face să râd, sună ca un cuvânt ebraic, ca "hei, am klesha". Dar iată despre ce e vorba...
Unul dintre ele are acelaşi nume în sanscrită, în hindusă. Unul dintre ele e avijja, ignoranţa. 229
Ignorăm faptul că totul e interconectat. Că suntem interdependenţi. Că nimic nu se ridică singur.
Acesta e unul dintre aspecte şi dacă credeţi că sunteţi singuri şi separaţi în viaţă, sigur că vă
afectează, vă face să vă simţiţi singuratici. Vă pot spune din prisma experienţei ca om de ştiinţă
că singurătatea afectează sistemul imunitar şi sistemul cardio-vascular. Ştiinţa iubirii e uimitoare
la fel şi efectele ei asupra noastră. Opusul sentimentului de singurătate. Dar mai sunt încă patru...
... sentimente negative. Trebuie să ne privim viaţa sentimentală şi toate sentimentele sunt bune
într-un final, fiindcă ne spun ceva. E bine să trecem printr-o stare emoţională. Să vedem ce e, să
fim curioşi, să fim vigilenţi. Să fim prezenţi şi să putem vedea dacă ne-a făcut să ne agăţăm de
regrete şi ranchiună. Apoi, trebuie să treci la treabă şi să alungi regretele şi ranchiuna. Apoi, nu
vei mai ţine aceste sentimente în tine. Când eram directoarea clinicii minte-trup, am descoperit
că trebuia să revenim periodic la regrete şi ranchiună. Când le luam interviu oamenilor după
programul de zece săptămâni, şi le mai luam un interviu după un an, descopeream că unii
oameni... Era un program bazat pe meditaţie, despre conştientizare, despre iertare, despre
recunoştinţă, despre folosirea imaginaţiei pentru a ne curăţa viaţa la toate aceste niveluri.
 Când îi sunam pe oameni, unii dintre ei nu se vindecau, nu se schimba mai nimic. Aproape
întotdeauna rămăseseră blocaţi din cauza ranchiunei sau a vreunui regret. Cred că e o parte foarte
importantă a vindecării. Nu poţi simţi legătura cu ceva, dacă există un blocaj de-a lungul ei. Aceste
lucruri sunt importante şi nu te poţi vindeca dacă faci lucrurile doar pentru tine. Orice ar fi, există
un flux natural. Trebuie să ajungă la ceilalţi. Trebuie să oferi ceva în schimb. În procesul de
vindecare, oamenii simt nevoia să împărtăşească ce au învăţat, să ofere vindecare şi altor
persoane. Fie că e un sentiment dureros, sau o durere fizică, îmi doresc să ofer oamenilor un
instrument pentru a nu i se opune.
NOONAN GORES: Vorbiţi despre durere şi despre atitudinea vizavi de durere. - Puteţi...
BORYSENKO: - Desigur ! E foarte important ca oamenii să înţeleagă lucrurile la nivel
concret. Toţi avem experienţe deprinse intelectual, dar nu sunt învăţate concret de corp. Asta e
partea importantă. Există două părţi. Una dintre ele e să practicăm conştientizarea. Spre exemplu,
aveam migrene teribile. Aveam o migrenă şi începeam să vărs. Eram parţial oarbă. Mi se făcea
îngrozitor de rău înainte de descoperirea medicamentelor. Apoi, boala se agrava, fiindcă mă
gândeam la ce mi se întâmplă. Toată lumea are o viaţă. Eu nu ştiu când mă îmbolnăvesc. Nu ştiu 230
când mi-e bine. Începeam să plâng, iar asta agrava durerea. După ce am învăţat despre
conştientizare mai târziu... Încă îmi amintesc ziua. Stăteam în laborator pe vremea când eram
biolog şi cercetam cancerul. Am simţit o migrenă şi m-am gândit imediat la cine va lua copiii de la
grădiniţă. Câte zile va ţine? Apoi, mi-am spus: "Joan, dacă te împotriveşti e mult mai rău."
"Identifică durerea." Era o durere profundă în spatele unuia dintre ochi, dar în loc s-o cataloghez
drept durere, conştientizarea înseamnă curiozitate. Am început să fiu curioasă. Nu era o durere
continuă, pulsa. Vine aici, se duce acolo. Era îngrozitoare. Trecea de limitele plăcerii. Făcea toate
lucrurile astea. În timpul ăsta, respiram. Ăsta e secretul. Trebuie să respiri în continuare.
Respiraţia creează o legătură. Tragi aer adânc în piept, simţi diafragma. Simţi diafragma, eşti
curios, observi. Am observat că durerea a început să treacă şi după 10-15 minute de observaţie,
migrena a dispărut. Nu spun că durerea oamenilor va dispărea mereu dacă fac asta, ci spun că se
va schimba şi se va mai potoli puţin fără să mai adăugaţi încă un strat de suferinţă. În schimb,
puteţi fi curioşi, puteţi fi prezenţi. Asta e partea concretă. Dacă nu concretizaţi experienţa, nu veţi
crede în ea. Cealaltă parte e viziunea voastră asupra lumii.
 Dacă vă gândiţi la durere ca la un rit de trecere, e cu totul altceva. Iată un exemplu. O
tânără cu cancer a venit la clinica mea şi avea o formă agresivă de cancer la sân şi ştia asta. Totuşi,
exista un dram de speranţă. Iată ce mi-a spus: "În ziua când am primit diagnosticul, vechea eu a
murit." Desigur, asta se întâmplă. Toată viaţa ta se dezintegrează în acel moment. Apoi, a
continuat şi a spus: "Dar n-am renăscut încă şi nu ştiu cine voi deveni." Ăsta e secretul. Mi-am dat
seama imediat că se va face bine, fiindcă avea un simţ al continuităţii chiar în vorbele ei. Îmi
spunea o poveste care m-a făcut să realizez că femeia asta se aşteaptă să trăiască şi asta e foarte
important. Practic, zugrăvea cele trei stadii ale unui rit de trecere. Fiecare şaman are un rit de
trecere înainte să se întoarcă cu abilitatea de a se vindeca şi de a merge în spatele, între şi printre
multitudinea de lumi şi de a vedea diferitele niveluri cuantice ale lucrurilor. Lucrează cu energia
la un nivel la care pot fi vindecători. Toţi trec printr-un fel de moarte. De obicei, o boală gravă. E
ceva tipic. Şi un rit de trecere. Fiecare film bun de la Hollywood se bazează pe un rit de trecere.
Joseph Campbell îl numeşte călătoria eroului. Mai întâi, lumea ta se dezintegrează, ca a tinerei
care a aflat de cancer. Apoi, te afli în stadiul "nu mai sunt, dar nici n-am devenit". Nu mai eşti cine
erai înainte şi nu ştii cine devii. E un timp sacru, timpul dintre nu mai sunt şi nu încă. E un timp
înfiorător, fiindcă nu ai niciun reper. E timpul când trebuie să înveţi cum să fii prezent în 231
necunoscut. E timpul când trebuie să-ţi găseşti mentorii. E timpul când oamenii trebuie să caute
adevărurile. E timpul când caută vindecare şi e un timp foarte important. Apoi, când trec peste
asta, a treia etapă a ritului de trecere se numeşte întoarcerea. Se întorc cu ceva foarte preţios
pentru ceilalţi oameni. De aceea, spuneam că oamenii care trec prin asta, vor să-i ajute pe ceilalţi.
Vor să împărtăşească experienţa lor cu ceilalţi. E foarte important. Am început să încorporez asta
în munca mea cu oamenii. Cineva venea şi spunea: "Am o boală necruţătoare, sunt victimă." E
foarte descumpănitor, îţi ia toată speranţa. Trebuie să ştii că există speranţă şi există un ciclu. Da,
tu, cel dinainte, ai murit ca să te poţi reconfigura la un alt nivel. E ca legea structurilor disipative.
Ilya Prigogine a câştigat premiul Nobel pentru asta. A fost fizician şi a spus: "E adevărat la toate
nivelurile. Cum e sus, aşa e şi jos. De la stadiul de molecule, la cele mai îndepărtate întinderi ale
celui mai îndepărtat univers, lucrurile se dezintegrează pentru a se reconfigura într-o formă
superioară." Asta le dă oamenilor speranţă şi mereu le spun: "Acesta este un rit de trecere."
 NOONAN GORES: Vindecarea spirituală e una, iar cea fizică e altceva. Credeţi că trupul
uman e capabil să se vindece de orice ?
BORYSENKO: Există posibilităţi infinite. Corpul uman e capabil să se vindece de orice. Când
am renunţat la slujba de cercetător al celulelor cancerigene pentru clinica minte-trup, cercetam
remisiunile spontane. Am găsit cazul unui australian pe nume Ian Goller. În jurnalul medical, era
o fotografie cu plămânii lui. Avea osteosarcom, un tip de cancer al oaselor. I se amputase piciorul
de la coapsă, dar cancerul se răspândise. Se vedeau tumori de mărimea unor mingi de golf pe
radiografia plămânilor lui. Credea că se poate vindeca. Familia lui deja-i plângea decesul, iar el s-
a căsătorit cu asistenta lui. Era medic veterinar. S-a dus la vindecătorii din Filipine şi i-au schimbat
regimul alimentar, i-au dat o doză de iubire. Iubirea e foarte importantă. I-au dat iubire, tot felul
de loţiuni, poţiuni şi energie vindecătoare. Şi şi-a revenit. I-a luat multă vreme, nu imediat. I-a luat
câţiva ani să se recupereze. Mă gândesc la el ca la Bernie Siegel al Australiei, care are un centru
pentru persoanele cu cancer. Ian încă trăieşte şi lucrează. Din punct de vedere medical, şansele
de recuperare erau zero. Practic, era un mort viu. E foarte important să vedem posibilităţile,
Fiindcă oamenii trebuie să ştie că dacă pot vedea o persoană, una singură care a reuşit, ştiu că e
posibil. Că speranţa le dă dorinţa de a trăi. 232

NOONAN GORES: Vorbiţi despre meditaţie şi despre conştientizare. Spuneţi că e cel mai
important instrument pentru autovindecare. Puteţi vorbi despre beneficiile fizice şi psihice ale
meditaţiei ?
BORYSENKO: Meditaţia există de mii şi mii de ani. Dacă vorbim despre yoga sutrele lui
Patanjali, adică oamenii fac yoga, iar yoga înseamnă mai mult decât trupul. Există opt ramuri ale
yoga. Patanjali a fost unul dintre primi yogini, care a scris regulile de bază, cum ar fi sutra şi sutrele
yoga. Primul lucru spus despre yoga a fost că yoga e o reflecţie statică a modificărilor mentale.
Fiindcă minţile noastre funcţionează fără oprire. Şi ne spun lucruri înfiorătoare, care ne limitează.
Mintea e minunată, dacă e folosită ca unealtă. Nu e chiar atât de grozavă când ne conduce. În
interior, avem o parte mai importantă decât mintea şi oamenii vorbesc despre ea diferit. Natura
ta existenţială, sinele intrinsec, spiritul. În fiecare cultură şi religie există un cuvânt pentru asta.
 Cunoaştem acel moment când rămânem uluiţi şi fără cuvinte şi mintea e tăcută şi devenim
una cu lumina de pe munţi, sau cu privirea unui nou-născut, sau orice ne-a făcut să ne minunăm.
Accesăm aceeaşi parte din noi pe care o accesează şi meditaţia. E dincolo de creierul nostru
aglomerat. Când se întâmplă asta, corpul se autoreglează. Patanjali a vorbit foarte mult despre
asta. Cum ne reglăm respiraţia. Cum lucrurile se echilibrează. În prima cercetare a meditaţiei,
făcută de mentorul meu, dr. Herbert Benson... El a fost unul dintre primii cercetători. ... el spunea
că opreşte reacţia "luptă sau fugi", reacţia la teamă şi stres şi stimulează sistemul nervos
parasimpatic, sau sistemul nervos pentru odihnă, când corpul se poate vindeca. Oamenii trebuie
să înţeleagă că trupul ştie cum să se vindece. Starea naturală a corpului e să se vindece, dar stresul
îi stă în cale. Meditaţia e un nivel rudimentar care eliberează stresul. Conştientizarea nu e doar
un tip de meditaţie, dar e o atitudine către viaţă. Suntem curioşi şi deschişi, nu criticăm. Desigur,
viaţa e mult mai interesantă şi mai plăcută când suntem curioşi, fiindcă vedem mai multe lucruri.
Meditaţia duce la stări de conştientizare, indiferent de tipul de meditaţie. Acum ştim foarte multe
despre modul în care meditaţia schimbă creierul. Oamenii care meditează au mai multă activitate
cerebrală aici, în cortexul prefrontal stânga. Cortexul prefrontal e partea creierului care a evoluat
cel mai recent. Modulează sentimentele şi lumea exterioară. Acesta îţi spune să te calmezi. Nu 233
văd niciun tigru, mă uit în jur, nu e nimic acolo. Sau îţi setează un anumit scop şi când apar
gândurile negative de la mezencefal, de la amigdală, de la centrii de frică, îşi dă seama că aceste
sentimente nu corespund cu ceea ce dorim să facem. Şi ne calmăm. Cortexul prefrontal stâng e
locul unde apare rezistenţa. Pentru vindecare, e nevoie de rezistenţă. Mă bucur că meditaţia
schimbă structura creierului şi devii mai rezistent. Când meditezi, să spunem că facem yoga. Fac
yoga acum. Nu trebuie să fac ashtanga yoga, şi să fac diverse exerciţii fizice cu trupul. Sunt
conştientă, îmi controlez respiraţia, iar yoga sau chigung eliberează gaba. E un neurotransmiţător,
un acid gama-aminobutiric. De asemenea, calmează amigdala. Apoi, meditaţia produce schimbări
epigenetice. Acele schimbări despre care am vorbit când am menţionat explorarea schimbărilor
epigenetice în meditaţie şi sunt sigură că unele dintre ele sunt legate de abilitatea de a ne vindeca.
NOONAN GORES: Puteţi să explicaţi ce e epigenetica ?
 BORYSENKO: Epigenetica e un domeniu grozav. Iată ce înseamnă. Gândiţi-vă câteva
momente. Genele noastre se schimbă uşor, de-a lungul a milioane de ani, iar ăsta e un lucru bun.
Asta înseamnă că un bebeluş născut azi arată ca un bebeluş uman, nu ca un struţ, o girafă sau un
rinocer. Suntem încă umani. Totuşi, mediul înconjurător se schimbă tot timpul. Chiar şi atunci
când oamenii din paleolitic au început să planteze grâne acolo unde nu aveau grâu înainte, grâul
s-a schimbat. Nu discut dacă grâul face bine sau nu. Realitatea e că înainte nu puteam să obţinem
substanţe hrănitoare din el. Nu îl metabolizam. Dar era acolo şi era o sursă de hrană şi mediul
înconjurător s-a schimbat. Am început să mâncăm grâu, genele au căpătat abilitatea de a digera
grâul. Ce legătură are asta ? Mediul s-a schimbat. Ceea ce mâncăm s-a schimbat, iar noi am
căpătat noi abilităţi. Cromozomii nu se schimbă. Genele nu se schimbă. Dar s-a schimbat
exprimarea genică. Şi vă explic. Avem zece trilioane de celule în corpul nostru. Sunt minuscule.
Apropo, avem 90 de trilioane de microbi în corp. Suntem alcătuiţi din microbi în raport de 10:1,
nu din celule umane. Întorcându-ne la celule. Fiecare are un nucleu mic, iar în acel nucleu avem
1,8 metri de ADN. Ar fi un mare haos încâlcit, dar e înfăşurat în jurul unui mosor. Aici intervine
epigenetica. Există ceva în mediu la care trebuie să ne adaptăm. Poate fi vorba de temperatură,
poate fi vorba de tehnologie, poate fi vorba de toxinele care ajung în noi. Orice ar fi, acestea 234
schimbă modul în care ADN-ul se înfăşoară în jurul mosorului, astfel încât fâşiile de ADN, buclele
de ADN devin disponibile pentru transcriere. Scopul ADN-ului e să producă proteine. Procesul prin
care genele produc proteine se numeşte transcriere. Fie producem proteine, sau alte semnale din
mediu fac acele mici bucle de ADN să se închidă strâns şi să nu fie disponibile pentru transcriere.
Proteinele produse de genele tale sunt total diferite în funcţie de semnalele din mediul
înconjurător. E uimitor şi asta arată că ADN-ul nostru nu e cauza tuturor bolilor. Doi oameni cu
acelaşi ADN, cu aceeaşi predispoziţie pentru anumite boli... Unul se poate îmbolnăvi, iar celălalt
trăieşte sănătos. Unul se poate vindeca, celălalt nu. Şi totul fiindcă optimizează factorii de mediu
care controlează activitatea genelor, iar asta studiază domeniul epigeneticii.
NOONAN GORES: Spuneţi că rareori vedem lucrurile aşa cum sunt. De fapt, vedem
reflecţia condiţionărilor trecute. Puteţi explica modul în care condiţionarea ne afectează
realitatea, dacă nu ne place cum arată ? Spre exemplu, dacă suntem bolnavi, cum schimbăm
lentila ?
 BORYSENKO: Femeile se uită în jur şi spun: "Hei, vreau să arăt ca ea. Vreau să fiu înaltă şi
slabă." Dacă nu eşti înaltă şi slabă, începi să-ţi spui o poveste despre faptul că nu te placi. Corpul
tău n-a fost să fie aşa. Eu sunt scundă. Am 1,60 m. Şi am o figură mai rubensiană. O mare parte
din viaţă mi-am dorit să fiu altcineva şi n-am apreciat frumuseţea corpului meu, cât de frumoase
sunt formele mele, cât de bine mă simt în pielea mea şi, astfel, m-am stresat peste măsură. Cred
că multe femei fac asta. Vă voi spune o poveste. Trebuie să ne schimbăm povestea şi să ne găsim
frumuseţea interioară sau să găsim frumuseţe în toate lucrurile. Prejudecăţile înseamnă să
inventăm o poveste despre oamenii care sunt diferiţi de noi. Să spunem că ne sunt inferiori,
fiindcă nu vedem cine sunt. Condiţionarea noastră ne împiedică să vedem realitatea aşa cum e,
la toate nivelurile sale. Nu putem vedea. Am întâlnit o femeie pe nume Edie. Era asistentă şi s-a
îmbolnăvit de ALS, boala Lou Gehrig. E o boală teribilă. De cele mai multe ori, dezintegrarea se
produce rapid: ajungem în scaun cu rotile, ne pierdem abilitatea de a vorbi, de a mânca şi, în cele
din urmă, intervine decesul. Edie era în scaun cu rotile. Spune povestea asta tot timpul. Boala
avansa rapid şi s-a gândit că felul în care-şi urăşte corpul a stresat-o atât de tare că ar trebui să
găsească ceva la ea care-i place şi să se gândească la asta. Am uitat ce parte a corpului a găsit
Edie, dar am început să fac şi eu asta. Mă uit în oglindă şi, în loc să-mi caut defecte, îmi spun: "Ce 235
ochi frumoşi ai, Joan." Pur şi simplu, le spun ochilor mei că-i iubesc. Edie făcea asta. Se uita în
oglindă şi găsea părţi ale corpului care-i plăceau, până când a ajuns să-şi aprecieze corpul. A făcut
şi alte exerciţii, dar Edie s-a vindecat de ALS acum 20 de ani şi a devenit vorbitor motivaţional.
NOONAN GORES: ALS e o boală incurabilă... Cum de s-a vindecat ? Ai mintea împăcată,
dar eşti prizonier în corpul tău.
BORYSENKO: –Ai dreptate.
NOONAN GORES: Îţi mulţumim pentru poveste. Am citit în cartea ta că simbolul chinez
pentru criză e o combinaţie de pericol şi şansă. Asta e o metaforă bună şi pentru boală, fiindcă ne
temem de pericol, dar e şi o nouă şansă. Putem vorbi despre asta ?
 BORYSENKO: Părintele psihologiei americane, William James, a scris o carte grozavă
numită "Variaţiile experienţei religioase." Cartea a apărut în 1904. Dacă citim capitolul despre
conştientizare sănătoasă, e acelaşi lucru cu medicina integrativă de azi. Partea de minte şi corp
despre care tot vorbim e cunoscută de foarte mult timp. El a spus că oamenii cresc. Inima şi mintea
cresc în două moduri. Cresc treptat, prin liză. Începi să îmbătrâneşti şi realizezi că îngrijorările pe
care le-ai avut când erai tânăr nu mai contează. Vezi schimbările şi creşti. Celălalt mod e prin criză.
E adevărat că oamenii cresc datorită situaţiilor de criză. Dacă-i întrebaţi pe înţelepţi cum au
crescut, Care au fost evenimentele care v-au transformat viaţa ? De obicei, vă spun o poveste
despre o boală teribilă, sau, Doamne fereşte, pierderea unui copil. Sau un divorţ după care şi-au
spus: "Hei, ia stai !" Trebuie să înţeleg cine sunt înainte să-mi găsesc pe altcineva. Orice ar fi...
Fiindcă sparge tiparul, sparge matricea. Oricât de dificil ar fi un lucru, riscurile sunt ca unul dintre
cele două moduri să-ţi distrugă viaţa. Prin urmare, distruge toate poveştile pe care ţi le spuneai şi
felul în care priveşti realitatea. După aceea, există o şansă de a te maturiza şi a-ţi forma un alt
punct de vedere, iar asta înseamnă o şansă. Facem asta, într-o oarecare măsură, printr-un nou
domeniu numit medicină narativă. Există un program de masterat la universitatea Columbia din
New York pentru specialiştii în medicină, în domeniul medicinii narative. Ce înseamnă o poveste 236
? Care sunt momentele naraţiunii ? Cum învăţăm să ne schimbăm povestea ? Fiindcă asta e tot.
Să luăm ca exemplu iertarea. Cineva, Doamne fereşte, ţi-a făcut ceva teribil. Să zicem că ai fost
violată. E un lucru teribil, un pericol iminent. Atâta vreme cât rememorezi experienţa
îngrozitoare... Desigur, trebuie să plângi, mai întâi. E important să plângem pierderile, dar nu prea
ştim cum. Dar la un anumit moment, ani mai târziu, când încă te gândeşti la poveste, încă îţi spui
acelaşi lucru despre acea fiinţă umană îngrozitoare, încă vezi întreaga întâmplare, rămâi blocat în
amintirea aceea. Apoi, persoana care te-a rănit o dată, are putere asupra ta pentru tot restul
vieţii, fiindcă îţi aminteşti de ea, repetând povestea întâmplării. S-a realizat un studiu foarte
interesant despre femeile cu soţi abuzivi, dar au reuşit să-şi facă curaj şi să iasă din acea căsătorie.
Au participat femeile care fuseseră într-o relaţie abuzivă cel puţin un an. Au fost repartizate într-
unul dintre cele două grupuri. Un grup pregătea tăria de caracter şi gestionarea furiei pentru a nu
permite unei alte persoane abuzive să intre în viaţa lor. Celălalt grup le pregătea să ierte. Iertarea,
în cazul acestui studiu, însemna schimbarea poveştii.
 Însemna o altă desfăşurare a acţiunii. În loc să rememoraţi toate lucrurile pe care vi le-au
făcut nemernicii, ce-ar fi să ne spuneţi care au fost beneficiile ? Ce aţi învăţat ? Ce puteri aţi
descoperit în voi însevă când aţi hotărât să plecaţi ? Poate că înainte de acel moment credeam că
am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine, dar mi-am dat seama că sunt autosuficientă,
independentă. Ştiu cum să-mi port de grijă şi am plănuit cum să fug de acolo şi am fugit de acolo.
Când devii eroina poveştii tale, ai o nouă poveste, nu mai eşti absorbită de teamă. Ai o poveste în
care eşti o persoană grozavă. Asta face toată diferenţa.
NOONAN GORES: Tocmai ai primit un diagnostic nefast. Cum treci de la teamă la speranţă?
BORYSENKO: E o întrebare importantă, fiindcă, la început, toţi ne simţim extrem de
înspăimântaţi. Mai întâi, trebuie să ne temem şi să plângem. Trebuie să plângem. Trebuie să
ţipăm, să urlăm şi să ne dorim să fi fost altfel. Asta face majoritatea. Nu toţi, fiindcă suntem
diferiţi. Apoi, urmează momentul în care realizezi... "Încă trăiesc şi vreau să trăiesc într-o teamă
constantă, sau vreau să mă calmez puţin ?" Şi aici intervin lucrurile care te ajută să te calmezi.
Unul dintre ele e un lucru simplu. Avem nevoie de prezenţa celorlalţi. Când ne temem şi când
suferim, mulţi dintre noi ne izolăm. E foarte important să nu facem asta. Am fost directoarea unei 237
clinici minte-corp. Am auzit de fiecare dată asta: "Slavă Domnului că avem un grup, fiindcă pot fi
împreună cu alţi oameni care îmi spun ceea ce vreau să aud." Deci e foarte important. Asiguraţi-
vă că aveţi protecţia altor oameni în jurul vostru. Cel mai rapid mod de a face progrese şi a vă
gestiona teama e să respiraţi corespunzător. Tehnicile respiratorii sunt simple. Cea mai simplă
tehnică folosită la calmarea sistemului nervos central, care ne ajută să eliberăm
neurotransmiţătorul gaba din creier şi afectează în mod direct centrii fricii din creier, e acesta.
Trebuie să inspiri foarte încet, pe nas. Apoi, îţi ţuguiezi buzele... ... şi expiri până goleşti plămânii.
Apoi, inspiri din nou, pe nas şi expiri ca şi când ai respira printr-un pai. De regulă, respiraţia ta
încetineşte până la... Deja simt asta după două respiraţii. Respiraţia încetineşte la patru-şase bătăi
pe minut. Asta schimbă complet sistemul nervos. Scapi de factorii de stres. Răspunsul sistemului
parasimpatic începe să te relaxeze şi te ajută. Apoi, te calmezi puţin. După care te poţi întreba: la
ce mă gândeam de m-am speriat aşa ? Mă gândeam la moarte, sau mă gândeam la tratament, la
orice. Şi totuşi, pentru un moment, am reuşit să-mi păstrez calmul. Adevărul e că nu ştiu dacă voi
trăi sau voi muri.
 Toţi murim în cele din urmă. Începi să-ţi vorbeşti cu mai multă speranţă. Asta îţi dă
posibilitatea să speri, învăţând să trăieşti mai mult în prezent. Nu eşti mort acum. Trăieşti. Niciunul
din noi nu ştie ce urmează să se întâmple. După ce ne-am calmat, ne putem gândi la povestea
noastră. În cele din urmă, i-am văzut pe oameni că au devenit războinici ai resemnării.
Resemnarea nu înseamnă, bine, împuşcă-mă, ci resemnarea înseamnă... că voi trăi acum, în
prezent. Voi trăi acest moment şi dacă mi-e teamă, sunt suficient de curajos să spun da, mi-e
teamă acum. Şi e în regulă să mă tem, trag aer în piept, mă tem, conştientizez această teamă şi
va dispărea. Şi... Atingi un echilibru emoţional, indiferent ce-ţi aduce viaţa. Majoritatea dintre noi,
inclusiv eu, ne dorim să fim fericiţi. Ne gândim că suntem echilibraţi, binecuvântaţi, fericiţi. Dar
când se întâmplă ceva rău, ne posomorâm imediat. Nu e vorba că nu te mai superi niciodată, dar
ai mai mult spaţiu ca să te superi. Supărarea nu mai durează atât de mult. Apoi, te descurci. Eşti
genul de persoană, şi cunosc mulţi care sunt aşa... Au suferit de o boală gravă şi ceilalţi îi văd ca
pe nişte oameni împăciuitori, calmi şi frumoşi şi se întreabă cum să fie şi ei aşa. Şi atunci, oamenii
spun... N-am cerut niciodată boala asta, dar poate n-aş schimba experienţa, fiindcă am învăţat
foarte multe. Asta mă inspiră, îmi dă speranţă. Vechii yogini... Ideea pe care yoginii ne-o dau e că
după ce practici de ceva timp aceste tehnici de meditaţie, ajungi în punctul în care vina nu te mai 238
atrage. Nu te mai interesează. Treptat... ... afli că fericirea vine din interiorul tău. Nu vine din
circumstanţele vieţii tale cum că unii au cancer, iar alţii au altceva, ci e vorba de o revelaţie
interioară, iar asta apare în urma unei boli.
NOONAN GORES: Iubesc râsul. Se spune că e cel mai bun medicament. Ştiu persoane care
s-au vindecat prin râs. Vorbiţi despre beneficiile fizice ale râsului. - Să nu ne batem capul, nu ?
BORYSENKO: – Sigur ! Când râdem, cred că... ... la început, în domeniul medicinii minte-
corp, pe vremea când Norman Cousins încă trăia... Norman Cousins avea spondiloză anchilozantă,
o artrită foarte serioasă. Doctorii l-au întrebat, în ce poziţie vrei să anchilozezi ? E ca şi când
rugineşti pe loc. Atunci, s-a pregătit să vadă comedii. A închiriat o cameră de hotel, şi-a invitat
prietenii şi timp de trei săptămâni a râs într-una şi a ascultat şi a urmărit, a auzit glume, a văzut
filme. Şi, la final, artrita cedase, fiindcă există o ştiinţă a râsului. Râsul stimulează tot felul de
neuro-hormoni pozitiv. De asemenea, nu te compătimeşti. Întrerupe povestea "sărmanului de
mine". Am o prietenă foarte bună, simpatica Loretta Laroche.
 E deosebită, a filmat opt episoade speciale pentru PBS. Predă psihologia pozitivă la
Harvard. Într-una din cărţile ei, are nişte epitafuri pentru piatra ei funerară. De fiecare dată când
sunt ocupată şi încep să mă compătimesc şi spun: "Lista asta e atât de lungă încât n-o să termin
niciodată", mă gândesc la un epitaf de-al Lorettei în care scrie, am făcut tot ce am putut şi am
murit oricum. Râd copios şi-mi spun că asta înseamnă că n-o să mai termin. Mai bine ies la
plimbare. Mă scoate din transă. Vindecarea înseamnă să ieşim din transă şi să acceptăm ceva mai
măreţ cu fiecare aspect al vieţii. Relaţii mai apropiate, un simţ al comuniunii cu tine însuţi, cu alţii,
şi, desigur, cu alte niveluri ale realităţii. Asta e binecuvântarea adusă de ceva de care te temi.
NOONAN GORES: Grozav ! Am citat câteva studii în care credinţa oamenilor, efectul
placebo, sunt mai puternice decât efectul medicamentelor. Cunoşti câteva studii de caz ?
BORYSENKO: Există unul chiar foarte renumit. A fost făcut cu mulţi ani în urmă... Acum
trebuie să studiezi ştiinţe umane ca să poţi face un studiu. Iată ce au făcut... Au ales femei care
aveau greţuri de dimineaţă. Au spus că le vor da un medicament care le va potoli greaţa. Le-au
dat sirop de ipeca. Provoacă vărsături. Până la 50% din femeile care au luat sirop de ipeca, au
răspuns că nu mai simt greaţă. Credinţa a fost mai puternică decât medicamentul. Credinţa e o 239
formă de hipnoză. Trăim într-o hipnoză constantă. De aceea, când un doctor spune: "O să mori
din cauza acestei boli", e un adevărat blestem. Mulţi oameni acceptă vestea şi vor muri exact
atunci când le-a spus medicul. Iată o altă anecdotă de la un prieten bun de-al meu care era doctor.
A avut un caz... Unui pacient i s-a spus că mai are şase săptămâni de trăit. A venit la cabinet şi i s-
a spus că are cancer în stadiul IV. A fost sfârşitul. Chiar a murit şase săptămâni mai târziu. Apoi,
când i-au revăzut analizele, se produsese o greşeală. Nu avea cancer deloc. Ăsta e echivalentul
modern al unui blestem. E foarte important. Încercam să-mi scot pacienţii din hipnoză şi să le
spun: "Doctorul a spus că poţi să trăieşti până la un an." Dar asta e media. Există persoane care
au murit de altceva, 20 de ani mai târziu. De ce n-ai fi unul dintre ei ? E grozav, toţi trebuie să ne
limpezim viaţa, fiindcă e mai uşoară după aceea. Dar gândeşte-te la asta ca la o curăţenie generală
şi te vei simţi mai bine după aceea. Dar gândeşte-te că eşti o persoană care trăieşte pe vecie cu
asta. Şi ne întoarcem la remisiunile spontane. Dacă poţi identifica o persoană care a trăit cu ce ai
tu, ai şanse uriaşe.
 NOONAN GORES: Aţi spus că la clinica minte-corp aţi lucrat cu bolnavii de cancer şi că
modelul de tratament convenţional sau alopat nu funcţionează pentru bolile cronice.
BORYSENKO: Da, am făcut-o. Sistemul nostru medical e fantastic pentru oase rupte şi
pentru boli acute. Sper că, treptat, cancerul va fi ca o banală fractură. Sper că vom găsi glonţul
magic care ucide o celulă canceroasă. De fapt, sunt sigură că se va întâmpla. Totuşi, cancerul
înseamnă peste 100 de boli diferite şi trebuie să găsim multe gloanţe magice. Dar există multe
afecţiuni. Spre exemplu, diabetul şi prediabetul. În prezent 20-25% din populaţie e prediabetică
şi 9% din populaţie are diabet zaharat de tip 2. Acesta e un fapt nefericit, fiindcă duce la apariţia
mai multor efecte secundare. Duce la apariţia bolilor oculare sau nervoase. Duce la afecţiuni
renale. Duce la afecţiuni coronariene. E îngrozitor. Medicina modernă încearcă să controleze
boala cu diverse medicamente. Toată lumea poate inversa efectele diabetului de tip doi prin
schimbarea regimului de viaţă. Dispare după o lună. Scăpaţi de carbohidraţi şi faceţi exerciţii.
Scăpaţi de fast-food, mâncaţi produse integrale. Sensibilitatea la insulină va reveni la normal.
Putem face asta şi singuri. E doar unul dintre exemple. Ştiaţi că 90% din afecţiunile care ne duc la
doctor sunt boli pe fond de stres ? Pleacă cu antidepresive. Pleacă cu orice fel de tratament. Dacă
ar putea pleca de acolo ştiind cum să respire, să mediteze, să conştientizeze, să mănânce sănătos, 240
să uite de regrete şi de ranchiună, multe din bolile care ne copleşesc ca persoane şi ne copleşesc
economia, ar putea dispărea. Asta e problema noastră şi mai e ceva foarte important. Îmi pare
rău pentru medici. Mulţi dintre ei, majoritatea, au inimi bune şi sunt bine pregătiţi. Ne pot salva
vieţile, dar muncesc prea mult. Dacă vrei să vezi şase pacienţi pe oră, nu faci decât să scrii o reţetă.
E interesant de ce e aşa. Un prieten de-al meu, care e medic şi vorbeşte navajo şi a lucrat cu
indienii navajo înainte să devină medic, s-a dus să-i viziteze. Îi cunoştea pe aceşti oameni de acum
30-40 de ani. Au întrebat-o cu ce se ocupă şi le-a răspuns că e medic. Nu-şi amintea cuvântul
navajo. Foloseau un cuvânt care înseamnă "cel care dă pastile". Dacă asta e părerea voastră
despre un medic, îmi pare foarte rău că asta se întâmplă adesea. De aceea, bolile cronice sunt
şansa noastră de a ne schimba stilul de viaţă şi gândurile.
NOONAN GORES: Cum ar fi lupus şi fibromialgia. Acesta apar din cauza sentimentelor ?
 BORYSENKO: Ai ajuns la ceva foarte interesant. Înainte să se numească medicină
integrată, se numea medicină psihosomatică. Domeniul avea o reputaţie nefastă, fiindcă oamenii
credeau că totul e o închipuire de-a lor şi că sunt nişte nevrotici incurabili. N-ai nicio problemă.
Ridică-te şi uită de prostiile astea. Era un nume foarte nefericit, fiindcă întotdeauna există mai
mult de o componentă. Poate că ai o slăbiciune din punct de vedere genetic, apoi urmează o
perioadă de stres. Sau locuieşti într-o casă care e plină de mucegai. Cu toţii cunoaştem că
afecţiunile precum fibromialgia sau diverse tipuri de sindromul oboselii cronice sunt cauzate de
mucegai. Dacă duci acea persoană departe de mucegai, unii medici îşi trimit pacienţii în deşert, la
propriu. Îşi ard toate bunurile şi scapă de tot ce avea mucegai, după care sensibilitatea începe să
dispară. Se simt mai bine. Nu e doar în închipuirea lor. Afecţiunea poate fi indusă de stres, poate
fi indusă de ceea ce mâncăm, există un factor de mediu. Toate aceste lucruri se adună. Cred că e
foarte important să nu ajungem în ceea ce numesc iadul minte-corp. Adică, unii oameni spun că
sunt bolnavi, că e doar vina lor şi asta e o altă dovadă că nu sunt suficient de buni. E ridicol ! Toţi
cunoaştem persoane care trăiesc mult. Au o dietă neechilibrată, gânduri negre şi sunt stresaţi. La
103, încă îi fac pe cei din jur să se simtă îngrozitor. Dar cunoaştem şi persoane foarte fericite, care
nu acumulează stresul. Au 35 de ani şi suferă de lupus. Trebuie să acceptăm faptul că e doar o 241
diagramă care include şi gândurile şi sentimentele. Uneori... Trebuie să privim istoria religiilor.
Veţi descoperi o sf. Iuliana de Norwich, o sfântă catolică. A fost prima femeie care a scris vreodată
o carte Hai, Iuliana ! Şi era foarte bolnavă. Simţea că acesta e destinul ei, fiindcă boala aceasta i-
a dat posibilitatea să se apropie şi mai mult de divinitate. Era foarte mulţumită de viaţa ei. Vedem
atât de puţine. Iată ce vă spun. Această existenţă locală e minusculă. Există motive pentru lucruri
pe care mintea noastră nu le poate vedea şi concepe. Prietenul meu drag, Larry Dossey, vorbeşte
despre trei epoci ale înţelegerii în medicină. Prima e medicina fizică, şi e importantă, fiindcă
înţelegem cauzele fiecărei boli. Fumatul, poate cauza cancer. Înţelegem ceea ce se numeşte
ideologia, ce duce la ce în cazul unei boli. A doua epocă a medicinii, e medicina minte-corp.
Înţelegem faptul că mintea contează. Dar a treia epocă a medicinii, care abia a început acum, e
următoarea: Ştiu că mintea îmi afectează corpul. Dar în a treia epocă a medicinii, mintea ta îmi
poate afecta corpul, sau lucruri de la mare distanţă, sau lucruri care nu sunt nici măcar în acest
univers. Spre exemplu, teoria coardelor.
 Mulţi dintre suporterii teoriei susţin că există universuri paralele. Pot exista 100.000 de
copii ale lui Kelly. Una dintre ele se simte bine. Una are boala asta, sau cealaltă. E posibil ca una
dintre aceste Kelly să fi avut o alegere în aceste încarnări şi să fi ales boala, la fel ca Iuliana de
Norwich. Nu cred că ne putem învinui, fiindcă majoritatea din noi e la un stagiu local de conştiinţă,
unde nu acceptăm aceste lucruri.
NOONAN GORES: - Universuri paralele.
BORYSENKO: - Exact.
NOONAN GORES: În privinţa copiilor... Din nou, nu ştim e ce. Copiii au ales să vină pe lume
cu o poveste sau o experienţă ? Fie că e ceva în mediu, în uter, nu ştim prea bine. Cum îi putem
sprijini pe părinţi ca să-şi ajute copiii ? - Cum putem comunica cu un copil ?
BORYSENKO: - Vă spun o poveste. Când fiul meu cel mic, Andre, avea şase ani, a făcut o
verucă plantară, adică, un neg în talpă. Şchiopăta peste tot. Desigur, doctorul a vrut să
îndepărteze negul chirurgical. Operaţia e o traumă pentru copii. Poţi avea PTSD din cauza
procedurilor medicale din copilărie. Nu-mi doream asta pentru el. Lucram cu un tip, un medic 242
foarte interesant de la Şcoala Medicală Tufts, care citise cărţi despre hipnoză în cazul negilor.
Negii pot fi înlăturaţi cu uşurinţă, prin autosugestie. Existau tot feluri de leacuri pentru negi:
culegeţi licheni de pe partea umbrită a copacului în timpul lunii pline, frecaţi-vă cu ei şi va trece.
M-am gândit că cei mici au imaginaţie bogată. Chiar au o imaginaţie bogată şi hipnoza e simplă la
copii. Oricum trăiesc în ţara basmelor. I-am spus lui Andre: "Poţi să-mi spui numele cuiva cu puteri
magice ?" Deci suntem evrei. Eu mă consider evreică, creştină, budistă, hindusă şi
psihoneuroimunolog. Tocmai fusesem la o biserică. Mi-am dus copiii peste tot. Mi-a spus: "Iisus
Hristos e magic." I-am zis: "Foarte bine !" "Să stăm lângă pat în fiecare noapte, şi să-ţi atingem
piciorul. Vei spune odată cu mine, dispari, dispari, dispari, negule, dispari ! În numele lui Iisus
Hristos, amin ! Am făcut asta şi la finalul săptămânii, negul se înnegrise. După două săptămâni,
căzuse şi rămăsese pielea roz dedesubt. A fost o demonstraţie minunată pentru el, că orice e
posibil, că magia e posibilă.
 NOONAN GORES: Puteţi vorbi despre vizualizare creativă şi hipnoterapia ca instrumente
de vindecare ?
BORYSENKO: În 1967, existau... Lucram cu dr. Herbert Benson, persoana care a adus
meditaţia în medicină, prin relaxare. Studia biofeedbackul. Acesta a fost primul indiciu că putem
lua o funcţie inconştientă, aşa ca tensiunea sau pulsul, pe care le folosim ca feedback să
transformăm inconştientul. Ce simţi când îţi creşte tensiunea ? Oamenii sunt foarte interesaţi de
imaginaţie şi imagistică. Nu ne putem conecta cu toţii la echipament pentru biofeedback, dar ce-
ar fi să fac ceva dacă am tensiune arterială mare ? Imaginaţi-vă tensiometrul din biroul medicului,
cu care măsoară tensiunea. Pe măsură ce stau aici, respir cu grijă şi-mi imaginez că scade treptat,
încet. Tensiunea va scădea. V-aş ruga să faceţi un simplu exerciţiu de imaginaţie. Mergeţi la
frigider, deschideţi-l, găsiţi o lămâie, luaţi lămâia, puneţi-o pe un tocător, tăiaţi-o în jumătate,
uitaţi-vă bine la ea, sucul se scurge, scoateţi limba şi lingeţi. Glandele salivare o iau razna. Totul e
în imaginaţia noastră. Fără îndoială, ce ne imaginăm ne afectează psihicul. Problema e că ne
imaginăm tot felul de lucruri nocive. De aceea, adesea, în exerciţiile de vindecare, începem
imaginându-ne un loc frumos, cu cât mai multe detalii. Cel mai bine e să ne imaginăm un loc unde
am fost deja. Eu locuiesc în New Mexico. Avem un râu, o apă curgătoare. Pe fundal, sunt munţii 243
roşii. Cunosc conturul peisajului. Îl ştiu ca în palmă şi mi-e foarte drag. Dacă sunt undeva şi nu mă
simt bine, mă gândesc la spaţiul meu de siguranţă şi vindecare, care se află pe malul râului, chiar
afară, lângă casa mea. Apoi, recreez imaginea asta. Spre exemplu, n-am dormit atât de bine
aseară. M-am gândit la acest interviu şi n-am închis ochii deloc. Şi mai aveam şi altele pe cap. De
dimineaţă, am stat aici şi mi-am imaginat că stau aici, plină de viaţă, plină de vitalitate. Asta
trebuie să facem şi diferă foarte mult de plimbările în jur, spunând, vai mie, sunt epuizată. Cum
reuşesc să fac asta ? Când ne imaginăm asta, asta vom primi. Gândiţi-vă mereu la ceea ce vă
imaginaţi cu ochii minţii şi conştientizaţi această imagine. A avut loc un studiu la o unitate de arşi.
Am auzit despre acest studiu de la un cercetător minunat pe tema imagisticii, Gene Actiberg, care
a decedat acum câţiva ani. Centrul de arşi era pentru copii. Hipnoterapeutul care lucra cu aceşti
copii a sugerat să-şi imagineze piele în grefele de piele ca degetele care vin unul spre celălalt şi se
împletesc împreună. Grupul de copii care şi-a imaginat asta şi a văzut asta cu ochii minţii a
acceptat mai bine grefele de piele.
 S-au vindecat mai repede, fără prea multe semne care apar în timpul procesului.
Imaginaţia e importantă. Le spun oamenilor că nu e rezervată doar stărilor meditative. Puteţi
schimba o imagine în mintea voastră, în câteva milisecunde. Dar trebuie să vă daţi seama când vă
imaginaţi ceva negativ. Asta face conştientizarea. Ne oferă vigilenţă. Abia după ce atingi stadiul
de vigilenţă, ai de ales. Trebuie să fii conştient de ceea ce gândeşti, apoi, poţi alege ceva care pare
total diferit, sau chiar o poveste diferită.
NOONAN GORES: Îmi place cu sună termenul "înrăutăţire". Îţi foloseşti imaginaţia în acest
scop. Dacă vrei să faci asta în continuare, ce crezi că ai face tot timpul ?
BORYSENKO: Cunosc un psiholog grozav, cu numele Albert Ellis. A spus lucrurile într-un
mod foarte drăguţ. Spunea că dacă începem să ne pregătim şi să ne plângem de cât de grele sunt
lucrurile, spunea că "înrăutăţesc". Sau dacă ne imaginăm cel mai rău scenariu: "Faci o catastrofă."
Doar cuvintele astea două mă ajută la nebunie. Când realizezi că te gândeşti la ceva negativ, poţi
spune că înrăutăţeşti situaţia. E normal, toţi facem asta. Apoi, spui că o să trag aer în piept. Trebuie
să-ţi linişteşti puţin gândurile şi să te gândeşti la ceva bun. Asta nu înseamnă că trebuie să ignorăm
toate răutăţile din lume, fiindcă trebuie să ne ferim de o maşină care vine spre noi. Lucruri de felul 244
ăsta.
NOONAN GORES: Vorbiţi despre reevaluarea atacului ca o nevoie de iubire. Atacul asupra
cuiva e un strigăt după ajutor. Putem face asta şi pentru tumori şi diverse boli ? Când un copil îşi
loveşte genunchiul, mama îi pupă lovitura.
BORYSENKO: Sigur că da. Putem trimite iubire tuturor părţilor corpului, care au nevoie de
ea. E foarte important. De fapt, există o meditaţie străveche, numită meditaţie microcosmică.
Înseamnă să zâmbeşti organelor tale interne. Dacă nu i-aţi zâmbit ficatului, să ştiţi că e destul de
complicat. Cred că e foarte important să-i zâmbim întregului corp. Aş zâmbi sănătăţii din corpul
tău şi aş vedea cum tumorile tremură, fiindcă orice încerca să vindece, putea fi vindecat, într-o
oarecare măsură, cu iubire.
NOONAN GORES: Care ar fi mesajul cheie despre vindecare ?
 BORYSENKO: Mesajul cheie e că orice e posibil. Speranţa e cel mai bun aliat. Dacă vă iubiţi
cu adevărat pe voi înşivă, recunoaşteţi faptul că sunteţi fiinţe magice. Când vă vindecaţi trecutul,
scăpaţi de bagajul negativ care vă deranjează şi veţi vedea că apare vindecarea. Şi vă simţiţi
grozav, de parcă sunteţi mai uşori decât o pană.

245
 Kelly Brogan, Medic, stabilită în Manhattan,este psihiatru pe
sănătatea holistică a femeilor, autor al bestseller-ului New York Times,O
Minte Proprie, și co-autor al cărții de referință Terapii Integrative contra
Depresiei. Si-a încheiat pregătirea psihiatrică și parteneriatul la Centru
Medical NYU dupa absolvirea Colegiului Medical al Universității Cornell,
și are o diplomă în știință (Bachelor of Science) de la MIT în Neuroștiința
Sistemelor. Este doctor specializat în psihiatrie, medicină psihosomatică
și medicină holistică integrativă, de asemenea este specializată in abordarea determinării
rădăcinii cauzei în simptomelor si sindromului psihiatric.
Este membra a comisiei GreenMedInfo, Fundația de Nutriție Price-Pottenger, Universitatea de
Medicină Funcțională, Pathways to Family wellness, Asociația Perinatală NYS, Fundația Mindd,
jurnalul indexat de Terapii Alternative în Sănătate și Medicină, și în Fundația Nicholas Gonzales.
Ea este de asemenea Director Medical al Părinte Fără Frică și membru fondator al Sănătate
Libertate Acțiune. Este profesor acreditat de Yoga Kundalini KRI și mamă a doi copii. 246

Ce veți învăța în această lecție:

· Ce este depresia și când aveți nevoie cu adevărat de medicamente.
· Primul lucru pe care Kelly îl prescrie atunci când pacienții vin la ea.
· Un plan de 30 de zile pentru vindecarea problemelor psihologice.
· Un exercițiu de 3 minute pentru a vă alunga răspunsul la anxietate în câteva săptămâni.
· Modul ascuns de a combate germenii, care te ferește de boli.
· Care este cel mai important instrument în medicină.
Aplicație în viața ta:
Vedeți o legătură între propria sănătate mentală și ceea ce mâncați? Această lecție te inspiră să
mănânci altfel? Cum?

Dacă aveți dureri, descrieți-vă simptomele. Vedeți o legătură între aceste simptome și cum ați
descrie circumstanțele de viață actuale?

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________
247

TRANSCRIERE
NOONAN GORES: Spune-mi cu ce te ocupi şi în ce domeniu lucrezi. Am fost crescută tradiţional.
BROGAN: Mama e din Italia, iar tata a crescut într-o familia din clasa muncitoare din New Jersey.
Amândoi m-au învăţat că există autorităţi, că e mai bine să le asculţi şi că doctorii ştiu mai bine.
Corpurile noastre trebuie întreţinute şi ar trebui să ne îngrijorăm când ne îmbolnăvim şi nu mai
funcţionează. Acestea au fost învăţămintele cu care m-am înscris la facultate şi răspundeam la
apelurile persoanelor sinucigaşe, la MIT. Acolo, eram supravegheată de un psihiatru. Studiam
neuroştiinţa şi eram foarte interesată de iluzia conform căreia am descoperit codul
comportamentului uman. Deci ştim ce se întâmplă când comportamentul o ia razna, mintea o ia
razna, sentimentele, şi ştim cum să ne vindecăm. Am dat la medicină cu această atitudine în
minte, ca să devin psihiatru.
Sunt feministă convinsă, aproape încă de la naştere. Dar eram genul de feministă care vrea să fie
considerată egală cu bărbaţii, voiam să folosesc tehnologia şi ştiinţa ca să dau deoparte lucrurile
care-i vor sta în cale şi mă vor opri să concurez cu bărbaţii la nivel profesional. Am militat
întotdeauna pentru acces la anticoncepţionale gratuite, vaccinul HPV, fiindcă cine vrea să aibă
cancer cervical ? Cezariana opţională. De ce ai vrea să simţi durerile naşterii, când poţi folosi
minunile medicinii ca să sari peste asta ? Am ales să mă specializez în sănătatea mentală a
femeilor, tulburări psihiatrice asociate ciclului reproductiv feminin. Aşa puteam integra
feminismul în interesul meu pentru sănătate mintală şi biochimie, fiindcă psihiatria de azi e doar
o specializare care se agaţă de legitimitate prin modelul farmaceutic. Nu m-am gândit prea mult
la asta. Abia când am rămas însărcinată şi îmi făceam stagiatura, am tratat o pacientă care era, de
asemenea, însărcinată. Şi i-am prescris Zoloft. Şi m-am gândit că n-aş vrea să iau acest
medicament însărcinată fiind. Scrisesem sute de astfel de reţete pentru femei însărcinate. Le
vorbeam despre ştiinţă ore în şir, uneori vorbeam cu părinţii lor şi le povesteam despre cele
25.000 de cazuri care ne asigură că acest medicament nu afectează cu nimic sarcina. Iar eu
ignoram acea voce. Abia la nouă luni după sarcină, am fost diagnosticată. Diagnosticul era tiroidita
Hashimoto. Creierul meu era înceţoşat, uitam foarte mult, eram foarte obosită şi nu eram eu 248
însămi. Desigur, eram proaspăt mămică şi n-am dat atenţie simptomelor. Şi am avut acelaşi
sentiment din nou. Nu mai vreau să iau medicamente pentru tot restul vieţii. Trebuie să existe o
soluţie, o altă opţiune. Am fost la un naturopat, ceea ce nu-mi stă în firme. Eram instruită să cred
că medicina alternativă e doar o pacoste care dă legitimitate adevăratei medicini. Am fost acolo
ştiind că medicina tradiţională nu mă va ajuta şi ştiam că nu există altă cale de a scăpa de o boală
cronică, decât să merg la doctor. Desigur, după şase luni, boala cronică a intrat în remisiune.
Atunci, s-au aprins mai multe semnale de alarmă. Nu învăţasem înainte că alimentaţia are
legătură cu sănătatea. Era ca un decor, un comentariu care-l faci în drum spre uşă către pacient.
Nu învăţasem că o boală cronică poate intra în remisiune în mai puţin de un an. Asta a dat aripi
scepticei din mine şi am consultat literatura de specialitate. Am consultat şi alte lucrări în afară
de cele deja ştiute. Am intrat pe pubmed.gov şi am început să cercetez tot ceea ce învăţasem în
timp ce practicam medicina, despre medicamente, de la anticoncepţionale la statine, antibiotice
şi vaccinuri. Şi am decis să gândesc singură, ceea ce nu suntem încurajaţi să facem în calitate de
doctori.
 NOONAN GORES: Mi se pare absolut grozav ! Aţi fost un medic care prescrie pastile iar
experienţa v-a învăţat altceva. Cum profesaţi acum ? De la psihiatrie convenţională la ceea ce
faceţi acum.
BROGAN: Credeam că sănătatea perfectă e la o reţetă distanţă şi cu cât avem mai multă
ştiinţă şi mai multe descoperiri care ajustează standardul din medicină, îi vom putea ajuta pe toţi.
Mi-am schimbat radical mentalitatea de la convingerile pe care le aveam atunci. Cred că aveam
nevoie să fiu adusă cu picioarele pe pământ, să scap de acea mentalitate. Am descoperit că am
convingeri mai radicale legate de natură şi vindecare, decât mulţi dintre colegii mei naturopaţi,
fiindcă am fost în sistem şi am avut mentalitatea unui medic tradiţional. Cunosc limitele şi
defectele sale. Am citit o carte în 2010, la recomandarea unui coleg, unui psihoterapeut. Se
numeşte "Anatomia unei epidemii" de Robert Whittaker, un jurnalist de investigaţii. Încă-mi
amintesc cum plângeam în metrou când am terminat cartea, fiindcă tot ceea ce ştiam s-a dărâmat
în faţa ochilor mei. Cartea asta spune că avem multe cercetări care nu sunt finanţate de industrie
şi ne arată că medicamentele psihiatrice prescrise pe termen lung, fie că sunt stimulante,
antidepresive, stabilizatori de dispoziţie, antipsihotice, afectează pacientul mai mult decât dacă
n-ar fi primit tratament. Putem privi vechile cercetări care ne arată parcursul acestor boli care nu 249
sunt de natură cronică, şi ne spun că am transformat ceea ce pare a fi doar un episod, într-o boală
care ne slăbeşte. Noi am făcut asta. Nici măcar n-a fost o boală. A fost partea drumului meu care
mi-a scos în cale cartea aceasta, fiindcă deja avusesem parte de propria experienţă vindecătoare
şi ştiam că povestea nu e atât de simplă. Am reuşit să învăţ din asta şi să pornesc într-acolo, pe
drumul pe care mi-l arată intuiţia. Iar aceasta vrea să-mi arate că trupul se poate vindeca, iar mie
nu mi s-a spus asta ca student sau rezident la medicină. Şi cred că pot renunţa la asta. Pot renunţa
la ce am învăţat, la asocierea cu un doctor care prescrie reţete pentru a remedia o problemă şi
pot accepta un model diferit. Mulţi dintre colegii mei au citit cartea şi nu i-a impresionat deloc.
Probabil fiindcă să renunţe la o investiţie de 200.000 de dolari, străduinţa, lacrimile şi un deceniu
din viaţa lor, şi investiţiile făcute în această carieră, e prea mult. Eu mă aflam într-un loc care mi-
a permis să fac asta. E o adevărată provocare. E un afront la adresa colegiului de medici psihiatri.
Sugerăm că bunurile lor de valoare, produsele farmaceutice, fac mai mult rău pacienţilor decât să
le aducă beneficii.
 Am lăsat deoparte reţetele, fiindcă nu puteam justifica implicarea mea după ce am citit şi
alte lucrări ştiinţifice. Abia atunci am început să-mi vindec pacienţii. Până atunci, nu mai
vindecasem pe nimeni. Aveam multe cazuri şi mă luptam împreună cu ei, şi cred că asta însemna
ceva în ochii lor, dar adevărul e că nu exista cale de scăpare pentru ei. Azi, încerc să le redau
controlul asupra lor, asupra sănătăţii lor, ca să poate face asta pe cont propriu.
NOONAN GORES: Ce prescrii acum ? Care sunt instrumentele naturale folosite la
vindecarea pacienţilor ?
BROGAN: Am o natură sceptică şi privesc cu scepticism toate datele care sprijină medicina
naturală. Mereu pun la îndoială dogmele. Sunt alergică la dogme. Când descopăr că s-a ajuns la
un consens, în medicina convenţională, ceea ce se întâmplă adesea... Există denumirea de
"medicină consensuală", care se referă la faptul că mulţi doctori practică medicină în afara
cunoştinţelor validate, fiindcă toţi fac asta, deoarece există un consens că putem face asta, până
ni se spune că nu e bine. Conform studiilor, durează 17 ani ca descoperirile ştiinţifice primare să
ajungă în medicină. Doctorul ar putea pune în practică o medicină învechită, dar acela e încă
standardul în domeniu. Există o mare diferenţă între cele două. Eu mă bazez pe schimbarea stilului 250
de viaţă, fiindcă nu pot aştepta un studiu randomizat pe un regim alimentar cu preparate integrale
ca să mi se confirme că ne putem influenţa genele prin schimbul de informaţii cu alimentele. Şi n-
am nevoie de un studiu, fiindcă văd asta zilnic şi fiindcă ştiu că am neglijat complet legătura
străveche cu lumea din jur. Şi acesta e motivul pentru care există un deficit la nivelul modelului
actual care promovează separarea noastră de natură. Dar e puţin poetic, fiindcă după ce am uitat
să conştientizăm existenţa microbiotei, a acestei ecologii interioare, am fost forţaţi să ne amintim
acest lucru. Am fost forţaţi să reevaluăm relaţia pe care o avem cu natura, să nu mai gândim că
germenii şi microbii sunt toţi răi.
- Cum reconceptualizăm întreaga fiziologie umană când realizăm că natura e chiar aici ?
-Şi nu e doar bună şi rea. Vorbim de cooperare, de comuniune şi de comunitate. E o
mentalitate diferită, iar prima mea recomandare e legată de regimul alimentar.
 Mulţi dintre pacienţii mei vin la mine, fiindcă încearcă să evite medicamentele psihiatrice,
fiindcă iau deja alte medicamente la care vor să renunţe. Sau fiindcă e vorba de femei care au alte
afecţiuni cronice, boli autoimune, etc. Şi caută o ieşire pe care eu deja am găsit-o. Primul meu sfat
e aderarea la o alimentaţie cu mâncăruri integrale. Durează 30 de zile. Le ofer ocazia de a afla prin
experienţă, ceea ce e deja adevărat. Corpul se poate vindeca singur, iar noi nu vom înţelege
niciodată pe deplin cum şi nu vom putea replica asta în suplimente şi medicamente. Dar după ce
realizează asta, îşi recapătă controlul şi puterea. Şi realizează că asta a fost acolo în tot acest timp.
Nu aveam nevoie de un doctor care să-mi spună asta, mă va însoţi întotdeauna. Întotdeauna am
acest control. Şi dacă îl respect, voi putea să mă autoreglez întotdeauna. Aceasta e schimbarea
de mentalitate care apare în primele 30 de zile şi ne permite să începem o transformare spirituală
la care nu ne gândeam la început. Când recunoaştem că prezentăm anumite simptome cu un
motiv şi că acestea te avertizează că trebuie să schimbi ceva în experienţa ta, fie că faci asta la
nivel fizic, spiritual, emoţional sau relaţional, dacă vei recunoaşte semnificaţia acestor simptome,
vei avea o relaţie diferită cu anxietatea, cu stresul şi cu fricile legate de viitor. Începi să ai încredere
în tine şi în acest proces. Şi cauţi să atragi comunităţi care văd lumea la fel ca tine.
NOONAN GORES: Un medicament suprimă un simptom care încearcă să comunice că 251
există un dezechilibru în corp. Oamenii iau medicamentele fără să înţeleagă că, prin suprimarea
simptomelor, suprimă trezirea lor naturală la transformare. - Poţi vorbi despre asta ?
BROGAN:- Da. Examinând medicamentele, am observat un tipar. Tiparul e că ni se spune
că avem o problemă, dar problema s-ar putea să nu existe, nu în forma care ne e descrisă. Apoi,
ni se oferă un produs bazat pe teama inspirată de conştientizarea acestei probleme, nu ? Ni se
oferă un produs care va rezolva problema. De fapt, dacă citim lucrările ştiinţifice, vom descoperi
că produsul oferit pentru rezolvarea problemei creează şi perpetuează problema pe care se
presupune că o rezolvă. Asta se întâmplă cu antibioticele, care sporesc riscul unei infecţii şi
destabilizează imunitatea când ar trebui să reducă riscul unei infecţii. Asta se întâmplă şi cu
antidepresivele şi alte medicamente psihiatrice care promovează existenţa pe termen lung a
depresiei. În literatura de specialitate se numeşte disforie tardivă. Acelaşi lucru se aplică şi pentru
vaccinuri, care pot slăbi sau perturba imunitatea şi pot face loc virusurilor împotriva cărora se
spune că ne protejează.
 Se aplică şi în cazul medicamentelor împotriva acidităţii, care sporesc producerea de acid
gastric după ce le întrerupem. E modalitatea corpului de a se adapta natural. Când introducem o
substanţă chimică sub forma unui produs farmaceutic, corpul se adaptează la acesta, creează o
nouă normalitate.
Adesea, la încetarea folosirii unui produs farmaceutic aflăm ce eforturi a făcut corpul
nostru să se adapteze. Trebuie să privim simptomele ca pe ceva ce trebuie conştientizat şi eliminat
din faşă, ceva ce trebuie recunoscut şi rezolvat. Analogia în medicină e că dacă ai un ciob care ţi-
a intrat în picior, poţi să pui un plasture peste el.
Da, poţi să iei şi paracetamol. Dar ar fi mult mai logic să încerci să-l scoţi. Şi există diferite
abordări. Nu încerc să spun nimănui ce să facă cu trupul său. Dar dacă vă regăsiţi în asta, există
un drum şi e foarte simplu. Cel mai mare pas e schimbarea mentalităţii, convingerea că există o
inteligenţă nativă în acest organism complex pe care nu-l putem elucida cu propriul creier. Nu-l
putem evalua complet, cel puţin, nu suficient pentru a-l îmblânzi. Au trecut deja trei secole, iar
mentalitatea medicală se bazează pe lucrările lui Descartes, Newton şi Darwin, pe ideea că
suntem aici să împărăţim peste natură. Suntem aici să dominăm şi să subjugăm şi să aplicăm tot 252
mai multă ştiinţă şi tehnologie peste limitele şi neajunsurile ştiinţei şi tehnologiei. Încă puţin şi
încă puţin ca să rezolvăm problema. Mai multe pastile pentru efectele secundare ale pastilelor...
E ca efectul domino. Şi cred că începem să simţim aproape colectiv, neajunsurile acelui model,
sau măcar că e timpul să ne gândim la un alt mod de abordare a corpurilor noastre. Şi cred că asta
are legătură cu o perspectivă mai feminină, o medicină mai feminină, ca să spunem aşa. Înseamnă
legătura cu mediul înconjurător, atribuirea unei semnificaţii profunde pentru comunitate şi
colectiv. Şi trebuie să eliminăm postura asta conflictuală. Nu putem să ne luptăm cu tot ce ne iese
în cale. Germenii, răufăcătorii, teroriştii, bolile, cancerul. Lupta nu face decât să perpetueze
problema. Abia atunci când îţi poţi schimba mentalitatea şi poţi deveni mai curios, poţi alege o
energie mai puţin reactivă, abia atunci începi să realizezi ce trebuie să schimbi.
NOONAN GORES: E vorba de comunicare şi cooperare, mai degrabă decât luptă şi
suprimare.
 BROGAN: Exact. Şi unul dintre filozofii mei favoriţi e Alan Watts. El vorbea despre faptul
că nu se poate să fim roboţi din carne pe o stâncă moartă care pluteşte în mijlocul spaţiului.
Trebuie să fie mai mult de atât. Dar ni s-a spus să credem că simptomele noastre n-au niciun sens,
că trupul nostru e o maşină plină de organe cu butoane şi manete care trebuie reglate. Că nu
suntem aici cu un anumit scop, că suntem aici să trăim, să supravieţuim şi să murim. Explicaţia
asta nu mai e suficient de bună pentru noi. Oamenii simt că lipseşte ceva. Ne lipseşte o conexiune,
în mare parte, conexiunea cu natura. De aceea, cred cu fermitate în alimentaţie ca medicament.
Alimentaţia e portalul principal prin care începem să ne reconectăm cu aceste principii
fundamentale.
NOONAN GORES: Ţinând cont de transformările prin care ai trecut, ce trebuie să se
schimbe în formarea doctorilor ?
BROGAN: Ne aflăm într-o perioadă de tranziţie, fiindcă ne lovim de limitările unui model
de medicină care ne-a fost de folos pentru o anumită perioadă. Şi tipurile de boli cu care se
prezintă pacienţii de azi sunt complexe şi nu pot fi vindecate cu o programare de zece minute la
doctorul de familie care nu are pregătirea, intenţia sau mijloacele necesare să cerceteze 253
interconectarea dintre sistemele diferite pe care le credeam separate. Ce aflăm din studiile de
specialitate e că nu numai că suntem conectaţi direct de natură, prin microbiotă, ci că toate aceste
sisteme care credeam că operează în vid, care stau la baza medicinii specializate, sunt
interconectate în moduri foarte sofisticate pe care abia începem să le înţelegem. Ba mai mult,
relaţia noastră cu stilul de viaţă şi mediul, pe care o credeam secundară, fiindcă credem că ne
naştem cu problemele noastre de sănătate, e probabil principalul catalizator al relaţiei boală
contra sănătate. Asta înseamnă epigenetică. Ne e tot mai greu să ignorăm muntele de dovezi
ştiinţifice care sugerează că modelul actual e depăşit, cu excepţia gestionării urgenţelor. Am luat
modelul de gestionare a urgenţelor şi l-am aplicat în cazul bolilor cronice şi de aceea jumătate din
americani iau mai mult de cinci medicamente şi încă se simt bolnavi. Doctorii sunt bine
intenţionaţi. Aleg această carieră, fiindcă vor să uşureze suferinţa oamenilor. Dar sunt puşi în
postura în care e aproape imposibil să facă asta, iar rezultatele reflectă asta. Îmi place să-mi
imaginez că există un interes de întoarcere la origini, la un tip diferit de medicină.
 Şi că acest interes va atrage vindecători, clinicieni şi doctori care pot oferi relaţia
vindecătoare pe care o cer oamenii, adică: "Vă rog, gândiţi-vă la mine ca la o fiinţă umană
întreagă, care are relaţii cu mediul, cu semenii şi are un stil de viaţă propriu." "Gândiţi-vă la mine
ca la un întreg, ca să mă puteţi ajuta personal." "Nu aplicaţi un tipar impersonal, derivat dintr-o
metodă demodată de ştiinţă statistică, asupra mea, ca fiinţă umană." Oamenii cer ceva diferit.
Cer să fie văzuţi ca indivizi. Şi au absolută dreptate, fiindcă abia acum învăţăm relevanţa
individualităţii biochimice, la nivelul cercetărilor ştiinţifice care sunt în derulare. Sper să realizăm
că e posibil ca medicina să privească într-acolo, să fie personalizată şi să respecte rolul stilului de
viaţă şi al sănătăţii, că cererea va fi acoperită cu o ofertă. Şi cred că deja se întâmplă asta.
NOONAN GORES: Mulţi oameni sunt deprimaţi şi mulţi oameni înţeleg că e un dezechilibru
chimic. Ne poţi explica ce e depresia, cine are nevoie de medicamente şi cine are nevoie de o
schimbare ?
BROGAN: Suntem în mijlocul unei epidemii silenţioase. Avem 11% dintre americani care
iau tratament psihiatric. Una din patru femei în floarea vârstei iau antidepresive. Remarcabil,
depresia e prima cauză de infirmitate conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel mondial. 254
Tratamentele noastre nu diminuează suferinţa, după cum arată statisticile. Ni se spune o poveste
despre depresie şi ni se spune că e o afecţiune cu care ne-am născut. Că e un dezechilibru
hormonal care se manifestă în condiţii de stres. Şi va trebui să-l tratăm, aşa cum tratăm diabetul
cu insulină, pe durata vieţii, cu un produs farmaceutic. Şi asta e viaţa. Obişnuiţi-vă cu diagnosticul
şi luaţi-vă pastilele. Asta credeam înainte. Adevărul, conform cercetărilor de specialitate care nu
sunt finanţate de industrie, deci nu sunt controlate de aşa natură încât industria să influenţeze
rezultatul studiilor pe care le numim ştiinţă... Deci adevărul e cu totul altfel. Şi adevărul sugerează
că medicamentele conţin substanţe nocive, unele dintre ele chiar toxice. După câteva doze de
antidepresive sau inhibitori de serotonină, avem exemple de pacienţi, mai ales cei care au o
anumită enzimă hepatică, care ajung să-şi omoare partenerii, să-şi omoare copiii, să apară
înarmaţi în şcoli şi să doboare avioane. Deci avem acel tip de risc grav şi imprevizibil, dar şi
problema unei dependenţe pe termen lung. După părerea mea, profesând în fiecare zi, vă spun
cu convingere că medicamentele psihiatrice creează unele dintre cele mai puternice dependenţe.
 Nu văd pe nimeni care să reducă doza de heroină, oxicodonă, cocaină cu 1% din doza totală
pe lună, doar pentru a menţine stabilitatea medicală. Nu am fost pregătită să discut asta cu
pacienţii mei, pentru a obţine consimţământul lor. Apoi, trebuie să analizăm cât de eficiente sunt.
Pastilele astea funcţionează ? Merită riscurile ? Şi probele sunt îngrijorătoare, fiindcă există un
munte de probe care sugerează că medicamentele nu funcţionează mai bine decât efectul
placebo. Iar efectul placebo nu implică aceleaşi riscuri. Apoi, să ne gândim la lucrurile la care
renunţăm când alegem să ne tratăm simptomele aşa. Iubesc povestea următoare, despre o omidă
care se află în cocon şi încearcă să iasă. A făcut o gaură în cocon, iar un om trece prin apropiere şi
i se face milă de omidă. Sărmana încearcă să iasă. Ia o foarfecă şi taie coconul. Desigur, omida se
transformă într-un fluture care nu poate zbura, fiindcă trebuie să iasă singur din cocon cu
stăruinţă şi perseverenţă. Trebuie să facă asta ca să se metamorfozeze în fluture. Cred că e un
mesaj poetic, la fel ca naşterea naturală. Există un motiv pentru care se întâmplă aşa şi când
intervenim, scurtcircuităm ceva menit să se desfăşoare într-un anume fel. Poate că e o alegere
personală, dar trebuie să facem acea alegere luând în considerare toate riscurile. De aceea, militez
cu pasiune, şi susţin consimţământul informat. Cred că fiecare pacient are dreptul să cunoască
întreaga problemă, riscurile, beneficiile şi alternativele. Din păcate, psihiatrii şi doctorii de azi, în 255
general, nu sunt în postura de a purta aceste discuţii cu pacienţii, fiindcă suntem expuşi la
literatură de specialitate care sprijină povestea industriei. Perspectivele şi abordările mele actuale
nu vin din formarea profesională. Mi-am bătut joc de corpul meu timp de 30 de ani, mâncând
fast-food şi dulciuri în fiecare zi, fără să fac sport. Nu ştiam ce e meditaţia. Spuneam că nu e de
mine. Şi nu eram conştientă de riscurile produselor farmaceutice înghiţite, de la anticoncepţionale
la beta-blocanţi, fiindcă inima mea bătea prea repede şi mă enerva. Empatizez cu sentimentele
contradictorii, care apar când afli despre această imagine de ansamblu. Fiindcă saltul pe care-l
faci de la ceea ce ai făcut la ceea ce poţi face, poate fi extrem de înfricoşător. Unul din citatele
mele preferate e al Mayei Angelou, când spune că dacă ştii mai multe, poţi face mai mult bine. Şi
asta e tot ce ne dorim, în încercarea de a-i face pe oameni să înţeleagă situaţia. Suntem mulţi de
aceeaşi părere, şi anume că există un mod diferit de viaţă, cu mai puţină teamă şi mai multă
sănătate şi bună-dispoziţie. Şi nu e chiar atât de complicat. E chiar simplu şi ieftin. Şi după ce
înţelegi asta şi simţi un mic "da" în interior, când auzi aceste informaţii, atunci, descoperi o
comunitate în creştere care-ţi va sprijini transformarea.
 Şi nu are rost să te învinuieşti pentru ce ai făcut înainte, fiindcă tocmai asta e incredibil la
corpul uman. Tratez adulţi şi mulţi dintre ei au avut un stil de viaţă haotic, timp de multe decenii,
folosind multe produse farmaceutice, interacţionând cu sistemul fără să se gândească bine,
fiindcă cine să le spună că aceste riscuri există ? Nu suntem instruiţi să le vorbim pacienţilor despre
riscuri. Şi încă se pot vindeca. Mi se pare incredibil ! În decursul a una-două luni, privesc pe hârtie
şi văd că anticorpii scad la valori normale. Văd că simptomele dispar. Văd oamenii complet
transformaţi faţă de momentul când trăiau haotic de câteva decenii. Asta e dorinţa corpului de a
se face bine. E foarte puternică şi are nevoie de puţin sprijin pentru a se manifesta, de cele mai
multe ori.
NOONAN GORES: Corpul e foarte rezistent. Îl poţi abuza timp de 30 de ani. Poţi să iei
droguri recreaţionale, medicamente, fast-food, multă cafea, stres, muncă cât cuprinde. Atâta
timp cât înlături factorii nocivi şi îl sprijini la nevoie, se va reface într-o lună. Acesta e miracolul
corpului uman.
BROGAN: Încep cu o schimbare a regimului alimentar, fiindcă oferă această experienţă
care te face să gândeşti diferit şi să crezi diferit. Studiez efectul placebo de aproape un deceniu. 256
Sunt fascinată de el. Cred că e cel mai important lucru pe care vindecătorii şi doctorii trebuie să-l
înţeleagă, fiindcă e o formă gratuită de vindecare. Şi adevărul e că operează cu ajutorul credinţei
în potenţialul tratamentului. Acum aflăm că totul, de la calmante până la antidepresive şi operaţii
profită de efectul placebo, de credinţa condiţionată de modul în care percepem sănătatea şi boala
şi de credinţa că această intervenţie va funcţiona. Dacă ne putem schimba mentalitate în alte
moduri, dacă putem să credem sau să ne reamintim că trupul nostru are această capacitate
înnăscută de a fi sănătos şi dacă ne putem alinia cu asta, atunci, în doar câteva săptămâni sau zile
ne vom simţi diferit în propria piele. Acesta e cel mai puternic element. Eu cred cu fermitate în
alimentaţie ca medicament şi nu mă mai bazez pe niciun studiu randomizat ca să aflu cum ar
trebui să arate o alimentaţie sănătoasă. Şi sunt mult mai interesată de studiile ecologice ca el al
lui Weston Price. Mentorul meu, răposatul dr. Nicholas Gonzalez mi-a inspirat abordarea vizavi
de puterea unui regim alimentar personalizat în cazul unei boli fatale. A tratat cancerul cu
metastaze, a atins remisiuni prin schimbarea alimentaţiei. Această abordarea stă la baza muncii
mele.
 Şi le cer pacienţilor să se gândească la legătura creier-stomac altfel, cu ajutorul minţii şi
cu ajutorul percepţiei. Să trimită un semnal sistemului nervos că totul e în regulă. Orientarea mea
se bazează pe yoga Kundalini. Datorită acestor tehnici străvechi viaţa mea s-a transformat şi am
ajuns de la o persoană foarte sensibilă căreia îi plăcea să fie stresată tot timpul, la o persoană
echilibrată, care nu mai e deranjată de nimic. Şi asta doar datorită faptului că meditaţia schimbă
reacţia ta la adresa fricii. Din nou, în calitate de cineva care a fost crescută cu atâtea mesaje şi cu
un stil de viaţă condiţionat de faptul că toţi începem să simţim că trebuie să fim stresaţi zilnic,
toată ziua şi toată noaptea. Faptul că te poţi recalibra în câteva săptămâni mi se pare foarte ceva
radical. Îi rog pe pacienţi să înceapă cu trei minute pe zi, fiindcă cer un angajament realist, iar asta
face parte din el. Încep prin a le cere să se întoarcă la un model ancestral al sănătăţii. Să se mişte,
să transpire, să iasă la soare, să doarmă, să aducă un omagiu luminii din viaţa noastră, să nu stăm
pe telefoane şi calculatoare toată noaptea, gândindu-ne că somnul e opţional. Uneori, trebuie să
încercăm protocoale active de detoxificare. Să renunţăm la cafea şi să căutăm suplimente care
derivă din lucruri pe care oricum le-am fi consumat ca alimente. Îi rog să lucreze cu mine în
parteneriat.
De multe ori nu stau la birou ca să le spun ce să facă şi să le dau reţete. Sunt ca un fel de 257
moaşă, sunt acolo lângă ei ca o însoţitoare, ca un ghid al transformării lor. Şi e un mod mult mai
frumos de a fi doctor, trebuie să recunosc.
NOONAN GORES: Fiindcă eşti psihiatru, te ocupi şi de traume emoţionale ? Îi ajuţi să
elibereze orice frustrări emoţionale ? Sau ajung în stare de relaxare prin acea meditaţie prescrisă?
BROGAN:Mulţi pacienţi au încetat tratamentul psihiatric cu medicamente. Iar acest proces
îi afectează puternic la nivel psihologic. Dar, în relaţia lor, apare şi un fel de meta-schimbare în
lupta lor, în suferinţa lor, adesea depăşind traumele personale. Totul iese la suprafaţă în această
cruciadă. Iar rolul meu în această experienţă e să-i ajut să aibă spaţiul necesar pentru a se
transforma fără teamă. Şi mi se pare o metodă puternică, fiindcă, dacă eu nu mă tem, şi nu mă
tem, atunci, teama lor se poate manifesta, după care dispare. Adesea arată exact aşa. E ca un val
care se ridică, apoi se sparge de ţărm. Cred că activitatea sistemului nervos autonom invocată de
Kundalini yoga e extrem de eficientă pentru a gestiona multe trăiri profunde.
 Trebuie să-i mulţumim lui Candace Pert fiindcă ne-a lărgit orizonul cunoaşterii despre
modul în care neuropeptidele şi emoţiile sunt incluse în ţesuturile corporale. Nu mai e un
cartezianism. Mintea şi emoţiile sunt aici şi corpul e acolo jos. E o reţea interconectată, prin
urmare poţi să-ţi eliberezi emoţiile ridicând mâinile în aer 11 minute, în respiraţia focului. E o
tehnică incredibilă şi relevantă care există de mii de ani. Nu vom mai prescrie Prozac şi nu vom
mai face operaţii de bypass triplu peste 10.000 de ani. Trebuie să acceptăm faptul că dacă aceste
tehnici există, înseamnă că au o relaţie fundamentală cu alinarea suferinţei umane.
NOONAN GORES: Te rog să-mi spui care e mesajul tău referitor la vindecare.
BROGAN:Sunt total convinsă că fiecare dintre noi are în interior potenţialul de a-şi
transforma experienţa. Nu doar să-şi aline simptomele. Nu doar să scape de migrenă, sau să
doarmă puţin mai bine, ci să transforme experienţa personală într-o experienţă cu un anumit
scop, cu un anumit sens de conectare la această reţea deja existentă. E doar o chestiune de a te
trezi şi a te simţi conectat. Aceasta e frumuseţea şi promisiunea adevăratei vindecări, ceva ce, din
păcate, modelul convenţional nu ni-l oferă. Mă aştept ca acest model să devină tot mai atrăgător
pentru tot mai mulţi oameni, pe măsură ce ne îndreptăm împreună spre un alt fel de medicină. 258
 Kelly Noonan Gores, americancă nativă din Los Angeles, și-a început
cariera în fața camerelor, jucând şi fiind gazdă de peste 20 de ani. In
2012, a început emisiunea Elevative Entertainment și a trecut la scris și
producție. Cel mai recent film produs Tooken (2015), o parodie a
Francizei Taken. A apărut și a fost producător executiv al premiatului
film In Subteran (2013), ca și al filmului premiat Luați Un Loc (2011).
Este o căutătoare a adevărului, practică yoga și meditația de 15 ani, și
este foarte pasionată de arta vindecării.

Ce veți învăța în această lecție

· De ce meditația este la fel de importantă pentru igiena ta zilnică precum un duș?
· Ce să spun (și ce nu) cuiva cu o boală incurabilă?
· Depășirea fricii de moarte, astfel încât să nu mai aibă putere asupra ta.
259
· Ce este un vindecător minune și cum poate deveni o persoană vindecator.
· Cât de ușor este să vă priviți ca spirit pentru a vindeca boli.

Aplicație în viața ta:

Meditați pe conceptul de responsabilitate sacră a lui Marianne. Care sunt opțiunile pentru
aplicarea acestui lucru la viața și sănătatea dvs.?

Simțiți emoții pozitive, radiante, în timp ce vă imaginați viziunea personală a sănătății perfecte?
Continuați să vă gândiți la această viziune, astfel încât corpul dvs. să reacționeze efectiv ca și cum
vindecarea ar fi avut loc deja.
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

260
 Kelly Turner, Doctor, este autoare a bestseller-ului New York Times
Remisie Totală: Supraviețuind Cancerului Împotriva Tuturor Șanselor,
tradus acum în 20 de limbi, care face rezumatul cercetării ei în remisia
totală a cancerului – atunci când cineva se vindecă de cancer fără
ajutorul medicinei vestice sau după ce medicina vestică a eșuat. In
ultima decadă a făcut un studiu în 10 tări diferite și a analizat peste 1500 de cazuri de remisie
totală. Este invitată frecventă a emisiunii Dr. Oz și deține o diplomă de la universitatea Harvard și
un doctorat de la Universitatea Berkeley, California.
Cel mai recent, Kelly și-a adaptat bestseller-ul în ficțiune, scenariul de lung-metraj intitulat BILET
NELIMITAT. Filmul spune povestea unei pacient cu cancer care își ia cea mai bună prietenă într-o
călătorie în jurul lumii în încercarea de a-și găsi tatăl înstrăinat înainte de a fi prea târziu. In cursa
lor contra cronometru, o serie de evenimente neașteptate le fac să își pună întrebări asupra a tot
ceea ce credeau că știu despre viață, moarte și vindecare. 261

Ce veți învăța în această lecție:

· Lucrul numărul 1 de care trebuie să vă vindecați, indiferent cât de bolnav sunteți.
· Cum râsul ne ridică starea de spirit și grăbește recuperarea.
· Un mod ușor de a declanșa sistemul de detoxifiere a corpului.
· O metodă de curățare a organelor în trei zile.
· Cum simțul scopului crează energia vieții în corp.
· Vindecarea se poate face oricând. Chiar dacă sunteți la „ușa morții”, puteți totuși să
inversați lucrurile. - Dr. Kelly Turner.
Aplicație în viața ta:
Care dintre cei nouă factori de remisie spontană ai lui Kelly l-ai observat cel mai mult și de ce?

Dacă aveți dureri, descrieți-vă simptomele. Vedeți o legătură între aceste simptome și cum ați
descrie circumstanțele de viață actuale?

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________

262

TRANSCRIERE
NOONAN GORES: Puteţi vorbi despre cercetările dv. în domeniul remisiunilor miraculoase ?
TURNER: Am un master în consiliere şi am lucrat într-un spital din San Francisco, unde
consiliam pacienţii cu cancer şi îi ajutam să depăşească dificultăţile de a fi diagnosticaţi cu cancer.
Credeam că asta e vocaţia mea şi eram satisfăcută de ceea ce făceam acolo. Apoi, totul s-a
schimbat. Am descoperit un caz de remisiune miraculoasă. Acel pacient fusese trimis acasă să
moară cu cancer la rinichi în stadiul IV. Şi trăieşte, vindecat de cancer după 20 de ani. Ar trebui
să-i cunoaştem numele. Ar trebui să ştim cine e, chiar dacă e inexplicabil. Când am ajuns acasă,
am aflat că există peste 1.000 de astfel de cazuri în gazetele medicale, publicate, verificate, scrise
de doctori şi toţi încheie raportul cazului spunând: ipoteză necunoscută.
 Deci doctorii aveau timp să scrie aceste rapoarte, dar nu aveau timp să cerceteze cum s-
au făcut bine pacienţii. Pe moment, m-am supărat. Există peste 1.000 de cazuri de vindecări
miraculoase, iar noi le ignorăm, le lăsăm acolo necercetate ? M-am revoltat. Aşadar, m-am întors
la profesorii de la Berkeley şi am spus: "Vreau să-mi fac doctoratul în acest domeniu." M-au
întrebat: "Vrei să studiezi ceva ce nu mai studiază nimeni ?" Le-am spus că da, vreau. Şi aşa am
început.
NOONAN GORES: Puteţi descrie cercetarea, ca privitorii să ştie că e amănunţită ?
TURNER: Studiez remisiunile miraculoase de peste zece ani şi am început cu o călătorie în
jurul lumii pentru a cunoaşte supravieţuitorii din diferite ţări şi echipa medicală care i-a ajutat să
intre în remisiune. De atunci, am analizat peste 1.500 de cazuri şi am realizat peste 250 de
interviuri detaliate. Vorbim de persoane din toate păturile sociale, toate rasele, toate religiile,
toate vârstele şi, cel mai important, toate tipurile de cancer. Există remisiuni miraculoase
verificate şi raportate pentru fiecare tip de cancer şi sunt profund mişcată să aflu că şi cancerul
pancreatic, cancerul la plămâni în stadiul IV, tumori inoperabile pe creier, şi alte afecţiuni grave
pot intra în remisiune. Asta înseamnă că ne vom vindeca toţi mâine ? Nu, dar înseamnă că merită 263
să studiem cazurile şi să învăţăm ceva incredibil.
NOONAN GORES: Şi dacă o persoană a reuşit, cine spune că nu vom reuşi toţi ? Indiferent
de diagnostic, doctorul nu are dreptul să vă spună cât mai aveţi de trăit, fiindcă s-au înşelat în
acest caz. Trebuie să le dăm oamenilor mai multă speranţă... În loc de mai puţină.
TURNER: Statisticile sunt impersonale, iar voi sunteţi persoane. Nimeni nu ştie de ce
sunteţi capabili sau încotro vă îndreptaţi. Dacă cineva spune că există o şansă mai mică de 1% să
vă recuperaţi, cineva trebuie să fie şi în acel procent. De ce să nu fiţi voi ? Asta a fost reacţia celor
pe care i-am studiat. Tuturor li s-a spus că mai au trei luni de trăit şi au spus că dacă există şanse
de sub 1%, ei vor fi acel procent şi se vor întoarce peste un an să arate doctorului că s-a înşelat.
Sfidarea e minunată, fiindcă înseamnă că sunt dispuşi să schimbe totul pentru a se face bine.
 Adesea, această disponibilitate de a te schimba e ceea ce ne conduce spre drumul nostru
personal, nu se vindecă toţi la fel, dar sunt dispuşi să facă orice şi să analizeze părţile negre ale
trecutului, alimentaţia deficitară, sau relaţiile nereuşite, sau tot ce încetineşte sistemul imunitar.
Dacă sunt dispuşi să facă asta, o vor face.
NOONAN GORES: Acum e timpul să-mi descrieţi cei nouă factori descoperiţi.
TURNER: Sigur. Pregăteam aceste interviuri, fiindcă nimeni nu s-a deranjat să-i întrebe
cum s-au vindecat şi, cu timpul, am observat că există teme comune. Există metode de cercetare
calitative şi cantitative. Am pregătire în ambele, dar, când nu există o ipoteză, când doctorii scriu
rapoartele şi spun: "Nu ştim cum s-a vindecat." Atunci, trebuie să începem cu metodele calitative.
Adică să mergem şi să întrebăm persoanele: "Ce crezi că s-a întâmplat ?" Şi desfăşurăm cercetarea
fără o ipoteză, deci nu încercăm să ne impunem convingerile. E un aspect foarte important, fiindcă
medicina modernă înseamnă că doctorii îşi impun tratamentele asupra noastră. Şi da, pregătirea
e validă şi medicina vestică ne aduce foarte multe beneficii, dar ne răpeşte toată puterea şi toată
înţelepciunea legată de cum ne putem simţi mai bine în corpul nostru. Îmi plac cercetările acestea,
fiindcă eu, expertul, nu intervin şi nu le spun oamenilor ce să facă, ci eu, cercetătorul, spun: 264
"Explică-mi cum ai făcut." Am studiat toţi aceşti oameni din întreaga lume şi am descoperit teme
comune. În total am descoperit 75 de lucruri diferite pe care le-au făcut ca să se vindece. Dar nu
toată lumea foloseşte toţi cei 75 de factori. Totuşi, când am analizat datele, toţi îi foloseau pe
aceştia nouă. Aşadar, aşa am făcut o listă de nouă factori. Nu i-am inventat eu, ei mi i-au spus. Eu
am ascultat. Dintre cei nouă factori, doar doi sunt factori fizici. Restul sunt factori mentali,
emoţionali şi spirituali. Iar asta m-a şocat. Am exclamat... Uau ! Deci există o cale de a stimula
sistemul imunitar cu puterea minţii. Chiar există. Desigur, există ştiinţă şi în acest caz. Cei doi
factori fizici pe care supravieţuitorii îi au în comun sunt schimbarea radicală a alimentaţiei.
Evident, nu încep să mănânce mai multe gogoşi, ci încep să mănânce mai multe fructe şi legume.
Reduc cantitatea de carne, cereale, dulciuri şi lactate, beau apă filtrată şi mănâncă alimente
organice. Desigur, există variaţii. Unii oamenii adoptaseră dieta raw, alţii erau vegani, alţii
adoptaseră dieta ketogenică, macrobiotică, paleo, etc. În general, mâncau mai multe legume,
alimente organice, apă filtrată şi reducerea alimentelor care stimulează inflamaţiile, precum
carne, cereale, dulciuri şi lactate.
 Asta a fost schimbarea. Cu plantele şi suplimentele a fost mai dificil, fiindcă speram să aflu
că iau aceleaşi suplimente şi că pot traduce o concluzie din asta. "Am cercetat şi e vorba de o
singură ciupercă după care vă veţi face bine," dar luau tot felul de suplimente. Şi e logic, deoarece
corpul e diferit. Poate avem metale grele în corp şi avem nevoie de detoxificare. Poate n-am
probleme cu metalele grele, dar am o deficienţă, o deficienţă de minerale şi trebuie să iau un
supliment. Poate trebuie să scoatem ceva din corp sau să punem ceva în corp şi lista continuă.
Deci e în regulă că suplimentele sunt diferite. Ideea e că suplimentele sunt importante, fiindcă
ajută corpul să se purifice ca sistemul imunitar să lucreze, să readucă echilibrul în corp. Mai rămân
şapte factori, care sunt de natură mentală, emoţională şi spirituală. Toţi ajută la întărirea
sistemului imunitar prin secreţia de hormoni de la glandele din creier. Înainte să vorbim despre
cum să ne schimbăm sentimentele şi gândurile, e important să ne amintim că au legătură cu
fizicul. Emoţiile şi legătura spirituală e puternic legată de corpul fizic. Nu suntem doar un corp şi
creierul e aici şi gândeşte. Suntem un tot unitar. Dacă schimbăm unul, îl schimbăm şi pe celălalt
şi asta s-a demonstrat ştiinţific. Ştim că secreţiile de hormoni activează sistemul imunitar sau
suprimă sistemul imunitar. Putem ajuta sau putem împiedica sistemul imunitar pe baza gândurilor
noastre şi e foarte important. Când suntem trimişi acasă cu îngrijiri paliative şi stăm în pat, nu 265
putem ieşi afară să alergăm un kilometru, încă putem să ne schimbăm gândurile, iar asta ne dă
putere. Nu contează ordinea. Şi nu contează ordinea, fiindcă nu ştim încă, cel puţin, conform
cercetărilor mele, nu ştim care factor e mai important. Ştim doar că supravieţuitorii remisiunilor
miraculoase fac aceste nouă lucruri. Poate că doar unul contează şi ceilalţi opt sunt doar factori
secundari. Eu nu cred asta, cred că toţi sunt importanţi şi persoanele intervievate cred acelaşi
lucru. De aceea, spun că nu există o ordine. Unul dintre factorii emoţionali e încurajarea
sentimentelor pozitive. I-am auzit pe Norman Cousins, râsul ca medicament. Din punct de vedere
al sistemului imunitar, dacă facem lucruri care ne fac să râdem, să zâmbim, să fim împăcaţi,
secreţiile hormonale ale glandelor din creier se schimbă şi schimbă ceea ce face sistemul imunitar.
Un studiu minunat a demonstrat că pacienţii de cancer care fac chimioterapie, dar se uită la
comedii în timpul chimioterapiei, deci primesc chimioterapie şi se uită la stand-up comedy, faţă
de un alt grup de pacienţi care nu se uită la stand-up... După patru ore, sistemul imunitar al celor
care au privit comedia e mult mai puternic decât în cazul celuilalt grup.
 Efectul e instant şi pacienţii au mai puţine efecte secundare, îşi revin mai uşor din
chimioterapie şi ajută corpul să-şi revină. Faceţi orice puteţi. Nu e simplu să fim optimişti, dar
supravieţuitorii acestor remisiuni miraculoase mi-au cerut să spun lumii, să aduc la cunoştinţa
tuturor că nu trebuie să fim fericiţi tot timpul. Din păcate, există oameni care cred că fericirea le
va ajuta sistemul imunitar. Dar ei încep să se teamă că, dacă nu sunt fericiţi mereu, îi fac rău
sistemului imunitar şi invită cancerul în organism. E un cerc vicios al vinei şi nu îşi ajută cu nimic
sistemul imunitar. E important să ştiţi că e ca un exerciţiu. Trebuie să faceţi asta câte puţin, zilnic,
şi să culegeţi foloasele. Am cunoscut persoane care spuneau că s-au temut luni de zile, luni de zile
de teroare, dar au reuşit să se detaşeze timp de cinci minute zilnic, cu un apel către un prieten,
sau mângâind pisica, sau uitându-se la comedie, nu contează. Dar dacă putem opri acel circuit
cinci minute, dacă putem uita de răspunsul la stres şi putem să intrăm în modul vindecare,
permitem sistemului imunitar să se reseteze şi să lucreze. Nu trebuie să fiţi fericiţi mereu. Un alt
factor emoţional e eliberarea sentimentelor reprimate. E vorba de sentimente din trecut pe care
le ţinem în noi. Uneori, ne facem griji pentru viitor, dar sentimentele de care ne agăţăm,
sentimentele care opresc să participăm la momentul prezent sunt ceva ce a fost studiat şi e
important să le eliberăm. Au vorbit despre ele de parcă acele amintiri sau acele sentimente 266
rămăseseră blocate în corp. În sistemul de medicină tradiţională, vorbim despre chi, prana sau
forţa vitală care e blocată undeva, la nivel emoţional şi spiritual. Dacă nu rezolvăm problema, de-
a lungul timpului, acel blocaj va duce la un blocaj fizic. E o teorie. Medicina vestică nu a
demonstrat-o încă. Medicina vestică de-abia învaţă să documenteze prezenţa chi-ului, aşa că
medicina vestică mai mare mult până când va confirma sau va infirma această teorie, dar e o
teorie propusă iar şi iar de supravieţuitorii remisiunilor miraculoase pe care i-am intervievat,
Aşadar, cred că e important să menţionăm, că blocajele emoţionale pot duce la blocaje fizice.
Ideea e să le eliberaţi şi puteţi face asta cum doriţi. Unii oameni fac asta cu un curs de zumba, alţii
se duc la şamani să se regăsească, metodele sunt diverse. Unii au făcut fizioterapie, alţii au ars
scrisorile de la fostul soţ. Orice funcţionează, orice vă permite să eliberaţi acea furie latentă,
ranchiuna, durerea, trauma, mai ales trauma ca stă ascunsă în creier, în subconştient şi nici măcar
nu ştiţi că aţi fost abuzat în copilărie, dar e ceva ca o gheară în voi. Există diferite terapii folosite
pentru a vă elibera pentru totdeauna după care sângele va curge mai bine, vă veţi oxigena mai
bine. Şi când corpul îşi recapătă fluiditatea, sistemul imunitar are de câştigat.
 Un exemplu de eliberarea sentimentelor reprimate e o femeie din cercetările mele, să-i
spunem Emily. A fost diagnosticată cu cancer cervical în stadiul III. A făcut imediat o histerectomie,
dar avea metastaze şi cancerul s-a răspândit în jur. Practic, la operaţie nu i-au extirpat totul.
Doctorul ei a chemat-o la chimioterapie după două săptămâni, iar ea a fost de acord, dar avea un
plan să facă ceva în cele două săptămâni, fiindcă bănuia că acest cancer e rezultatul unui divorţ
dificil care durase doi ani. Timp de două săptămâni, şi-a sunat toţi prietenii, a făcut reiki, a plâns,
a ars lucruri controlat, în siguranţă, dar a vrut să scape de toată acea furie şi de durerea pe care o
simţea din cauza fotului soţ, fiindcă ştia că asta o răneşte şi îi blochează sistemul imunitar. După
două săptămâni, se întoarce, îi fac un RMN înainte de chimioterapie, aşa cum e procedura. Nu
mai avea cancer. Doctorul spune: "N-am mai văzut asta. Nu-mi explic." Dar ea avea o explicaţie.
Putem dovedi că ăsta e motivul ? Nu, dar ea crede cu tărie că tratamentul emoţional, alungarea
durerii şi a furiei, au fost lucruri cruciale pentru a asigura deznodământul vindecării începute de
operaţie. Faptul că şi-a ascultat intuiţia m-a surprins cu adevărat, fiindcă mă aşteptam ca doar
unele persoane ca yoginii, ca persoanele care cred în new age să vorbească despre intuiţie. Nu
mă aşteptam ca o profesoară de liceu din Dakota de Sud care nu face yoga să vorbească despre
asta. Dar în toate interviurile, respondenţii mi-au spus că şi-au urmat intuiţia, sau intuiţia unui 267
prieten apropiat sau a unui vindecător. Cineva a spus: "Am simţit că trebuie să citesc cartea asta."
Şi s-au apucat s-o citească. Mai mult, şi-au auzit intuiţia pentru prima dată. Am luat interviu multor
persoane care au spus: "Nu am mai auzit voci înainte, dar acum am auzit o voce, sau am avut un
sentiment atât de puternic, că nu-l puteam ignora." Am auzit asta în fiecare interviu. Oamenii
vorbeau despre asta şi despre cum au găsit vindecarea astfel. Nu e ca şi când au auzit o voce: "Dă-
ţi demisia, părăseşte-ţi familia şi stai în cap zece ore pe zi." Asta e ceva dus la extrem. E intuiţie
dusă la extrem. Nu vorbeam despre asta. Vorbeam despre cum supravieţuitorii remisiunilor
miraculoase aud o voce şi o ascultă, poate pentru prima dată şi permit acelei voci să ia o decizie.
Nu o urmează orbeşte, ci o ascultă, fiindcă nu o pot ignora. Instinctul lor le spune ceva, sau aud o
voce în ureche: "Trebuie să demisionezi. Slujba ta te ucide." Aud asta şi ştiu că aşa e şi poate le e
teamă să demisioneze şi să caute altă slujbă, dar acum că au cancer, nu prea au de ales şi ştiu că
trebuie să se salveze, aşa că, de mâine îşi dau demisia.
 NOONAN GORES: Cred că dacă oamenii merg la consultaţie şi doctorii le spun ceva cu care
nu sunt de acord...
TURNER: Nu ştiu dacă v-a spus cineva că intuiţia le spune să nu urmeze tratamentul. Ba
da. E un exemplu bun de moment când oamenii îşi ascultă intuiţia. Am scris despre o femeie în
carte, care s-a vindecat de cancer pancreatic. Doctorul i-a spus: "Monitorul s-a aprins, e peste tot,
se întinde din pancreas. Începem chimioterapia de luni." Şi a simţit ceva în vocea lui. Ea mi-a spus:
"N-am auzit voci înainte, dar o voce mi-a spus că nu aşa, nu de data asta. Să nu fac asta încă. Mai
trebuie să mă vindec. Iar doctorii erau furioşi. O tot sunau şi o întrebau de ce nu vine la tratament.
Intuiţia ei a fost mai puternică. Nu sunt aici să vă spun: "Nu ascultaţi doctorul." N-aş spune asta
niciodată, n-am nimic împotriva medicinii vestice, dar am studiat oameni care se vindecă şi fără
ea. Respect enorm medicina vestică, dar oamenii care s-au vindecat fără ajutorul ei, şi-au ascultat
intuiţia pentru a se vindeca. Ca cercetătoare, nu înţelegeam de ce îmi tot povestesc asta. Căutam
o explicaţie ştiinţifică. Aşadar, am continuat să cercetez şi am găsit un răspuns ştiinţific care m-a
mulţumit. Cercetătorii au descoperit despre intuiţie că, asemenea sistemului imunitar şi al
răspunsului la stres, intuiţia e o parte a corpului, a ceea ce ne face oameni. Şi e în creierul nostru,
aici, în spatele creierului. E cea mai veche parte a creierului, creierul reptilian şi se aprinde când 268
suntem în pericol. Probabil aţi auzit oameni care spun: "Nu ştiu ce s-a întâmplat, am fugit în
stradă, am apucat copilul şi l-am salvat, n-am gândit, am acţionat." Acesta e creierul reptilian.
Cercetătorii au descoperit că nu le putem avea pe ambele. Fie cortexul frontal gândeşte şi
pregăteşte liste, fie nu face asta şi lasă partea din spate să funcţioneze. Se exclud reciproc. Când
suntem în pericol, iar cancerul e un pericol în cultura noastră, e o condamnare la moarte şi acea
parte a creierului se activează. Pentru unii, e prima dată. Dar nu e nevoie să aşteptăm să fim
diagnosticaţi cu cancer ca să accesăm acea parte. E acolo, trebuie doar să apăsăm un buton. Şi
oamenii au găsit o cale de a o accesa prin meditaţie. Încetăm să mai gândim şi accesăm partea
din spate. Şi cercetătorii au descoperit că această parte a creierului e conectată cu digestia. Există
peste 100 de milioane de neuroni în sistemul digestiv. Cercetătorii spun că e un al doilea creier şi
acţionează independent de creier. Deci sistemul digestiv trimite semnale chiar dacă creierul îşi
face o listă. Avem două sisteme care declanşează în momentele de pericol şi ne îndeamnă către
siguranţă.
 Şi unul dintre cele mai renumite despre asta e studiul Iowa Card Study, care a fost replicat
de multe ori. Subiecţii ating nişte cărţi de joc. Nu există niciun pericol acolo, deci e ceva destul de
subtil, dar corpul nostru, glandele sudoripare se deschid când punem mâna pe cărţile de joc.
Întorci 80 de cărţi înainte ca creierul să-şi dea seama de pericol. Corpul îşi dă seama după zece
secunde. Creierul spune: "Bine, ştiu că e un pericol" după 80 de cărţi. Corpul ştie mult mai
devreme şi e important să înţelegem asta. Când vine vorba să avem încredere în corp, există probe
ştiinţifice care demonstrează că există înţelepciune acolo. Şi ar fi bine să ne ascultăm şi corpul
când luăm o decizie. Un alt factor menţionat a fost consolidarea legăturii spirituale, nu doar prin
rugăciune. Desigur, anumite persoane au cercetat religiile lor pentru a găsi legătura, dar oamenii
care nu aveau nicio legătură spirituală şi cunosc unii oameni care urăsc lumea spirituală. O numesc
lume spirituală, fiindcă acesta e cuvântul folosit de supravieţuitorii remisiunilor. Dar dacă sunteţi
alergici la cuvântul "spiritual", vreau doar să vă spun că trebuie să schimbaţi felul în care se simt
mintea, corpul şi sufletul. Şi dacă puteţi face asta prin grădinărit, alergări, plimbări în natură, orice
ajută. Nu aveţi nevoie de spiritualitate pentru această fază. Trebuie doar să vă calmaţi mintea şi
să vă sincronizaţi respiraţia într-un mod care are un impact pozitiv asupra fiziologiei. Când
medităm, eu folosesc meditaţia, fiindcă e foarte uşor de studiat când e vorba de legătură 269
spirituală. Rugăciunea e mai greu de studiat. Cred că e din cauză că te rogi la cineva, sau te rogi
pentru cineva dar când meditezi, faci asta în propriul sistem. Studiile sunt mai concrete pentru
meditaţie. Supravieţuitorii remisiunilor ajung într-o stare pe care o descriu ca fiind fizică,
emoţională şi spirituală. Unim toate cele trei componente. Vorbesc despre sentimentul de calm,
încetinirea bătăilor inimii, încetinirea respiraţiei. Fizic, acestea sunt schimbările pe care le
observă. Pe plan emoţional, vorbesc despre atingerea unei stări de pace. Fără griji, fără
surescitare. Sunt de neclintit, nimic nu-mi deranjează pacea. Şi, la nivel spiritual, vorbesc despre
o iubire neţărmurită. Mulţi dintre ei vorbesc despre iubirea divină. Din nou, dacă nu vă place
cuvântul divin, nu-i nimic. E vorba despre o iubire necondiţionată pe care o simţim în jur. Pare o
nebunie, până simţim şi noi asta. În timpul cercetărilor, când am făcut interviurile în India, liderul
ashramului a spus... "Nu poţi să-mi iei interviu fără să participi la viaţa din ashram." Şi am vrut să
am experienţă de tip mănâncă, roagă-te, iubeşte. Şi a fost nasol ! Meditam o oră, de dimineaţă şi
o oră seara şi în primele şapte zile am vrut să-mi ies din piele. Voiam să mă ridic şi să mă mişc.
 Nu mai voiam să stau acolo şi să mă simt incomod în corpul meu, în gândurile mele.
Mi-am spus: "Nu pot să meditez." Şi am crezut asta multă vreme. Făceam yoga, îmi plăcea,
făceam shavasana, dar când era vorba de meditaţie, nu era pentru mine. Cred că nu e pentru
toată lumea şi există căi mai simple, mai bune. De fapt, puteam să meditez, dar trebuia să stau
acolo suficient. În a şaptea zi, ceva din mintea mea a încetat să mai lupte şi m-am scufundat într-
o mare de pace. Am simţit-o şi mi-am spus: "Deci despre asta vorbeau !" Şi e uimitor, e ca un drog.
E un drog. Fiindcă apoi am analizat toate studiile despre meditaţie şi glanda pituitară face lucruri
minunate în meditaţie. Secretă oxitocină, dopamină, relaxină, serotonină, endorfine, tot ceea ce
e bun şi provine din corpul vostru e secretat în timpul legăturii spirituale. În sutrele pentru yoga
există un citat care spune că atunci când ajungi la un anumit nivel al meditaţiei, forţa vieţii va
curge din Ajna, al treilea ochi. Desigur, ceea ce am descoperit când am pus călugării budişti într-
un aparat RMN e că, atunci când meditează profund, sunt rugaţi să apese un buton de lângă ei,
în timp ce meditează şi sunt conectaţi la aparat. Când apasă butonul, ceea ce vedem pe rezultate
şi în analizele la sânge e că glanda pituitară începe să secrete aceşti hormoni lichizi, endorfine,
serotonină, relaxină. Acest text vedic de 3.000 de ani vechime are un sâmbure de adevăr acum că
avem aparatura disponibilă pentru a dovedi asta. Există un proces intern pe care-l pornim cu un 270
întrerupător, putem primi forţa vitală dacă ne facem timp să ne conectăm. Şi facem asta prin
antrenamente care stimulează legătura. Din nou, nu trebuie să fie meditaţie şi rugăciune. Poate
fi o plimbare în natură, dar mintea trebuie să fie liniştită, respiraţia trebuie să încetinească şi să
simţim o pace de neclintit. Şi dacă puteţi face asta, dacă eu am putut, cred că oricine poate, fiindcă
eu am o minte foarte ocupată.
NOONAN GORES: Mi-a plăcut cum aţi descris situaţia.
TURNER: Următorul factor e unul la care mă aşteptam. Mă aşteptam ca oamenii să
vorbească despre familie şi prieteni. Nu mă aşteptam să spună că, la nivel empatic, iubirea lor i-a
ajutat să se vindece, fiindcă le-a plăcut să simtă iubirea. Din punct de vedere ştiinţific, nu
înţelegeam cum ar putea ajuta la vindecarea corpului, dar ei mi-au explicat, mi-au spus că i-a
ajutat în lupta cu cancerul.
 Din nou, m-am întors la cercetările pe care alţi oameni le-au făcut prin studii randomizate
şi e incredibil de adevărat că persoanele care au perceput că au reţele de sprijin puternice, practic
care credeau că sunt iubiţi.

Poate au două pietre care sunt pietrele lor dragi şi cred că acestea îi iubesc, dar dacă ei
cred asta, nivelul de oxitocină secretat de glanda pituitară va creşte. Din nou, percepţia contează.
Dacă percepem că oamenii vin să ne ajute şi să ne sprijine să trecem prin proces şi simţim această
iubire enormă, corpul nostru se vindecă mai repede, fiindcă atunci când percepem asta, atunci
când credem că oamenii ne trimit iubire, secretăm oxitocină care a fost asociată cu un număr
mare de leucocite. Răspunsul imunitar e incredibil când avem oxitocină de prisos. Prietenii şi
familia lor îi ajută să se vindece prin simplul fapt că îi hrănesc sau fac cumpărături pentru ei, sau
le trimit un e-mail în care scrie: "Mă gândesc la tine." Ajutăm acea persoană să se vindece, ceea
ce mi se pare grozav.
NOONAN GORES: Minunat ! Foarte mulţi oameni se simt lipsiţi de speranţă. Dar nu e aşa...
271
TURNER: Aceste mici fapte de bunătate, sprijin, simplul fapt că te ascultă cineva te
schimbă fizic. Îţi ajută corpul să lupte împotriva cancerului. Mare parte a cercetării mele mi-a
demonstrat că avem mult mai multă putere asupra vieţii şi sănătăţii noastre decât credeam
înainte şi asta se aplică şi în cazul prietenilor şi familiei care spun: "Nu mai am cum să-i ajut. Mă
simt lipsit de speranţă." Ba da, puteţi să-i ajutaţi. Faceţi-i să se simtă iubiţi. Faceţi un gest mic, Le
ajutaţi corpurile să aibă un sistem imunitar mai puternic. Şi pentru a ne vindeca avem nevoie de
un sistem imunitar puternic. Am ajuns la ultimele două, care, ironic, sunt primele două cu care
încep de obicei, aşa că e ciudat că fac altfel azi. Unul dintre ele e găsirea unui motiv pentru a trăi.
Găsirea unui scop, a unui motiv pentru a face toate schimbările. Am observat în interviurile mele
cu supravieţuitorii în remisiune că unii dintre ei şi-au început călătoria cu ranchiună. Erau supăraţi
şi au tot dreptul. Erau supăraţi că trebuie să renunţe la dulciuri şi fursecuri. Erau supăraţi că
trebuie să facă sport de dimineaţă. Erau supăraţi pe toate schimbările. Au observat că vindecarea
nu avea loc deloc, au observat că nu făceau progrese.
 Practic, n-au început să se vindece pe hârtie, până când, mental, nu au acceptat
schimbările şi alegerile făcute. Şi pentru a face asta au căutat un motiv pentru care fac toate
schimbările. "Dacă nu am un motiv să rămân aici, acestea sunt schimbări care nu-mi plac, pe care
nu mi le doresc şi îmi vreau vechea viaţă înapoi." Un supravieţuitor al unei remisiuni miraculoase
îşi schimbă viaţa complet. Trebuie să fie dispuşi să facă asta şi sunt dispuşi doar dacă găsesc un
motiv pentru a trăi în continuare.
Deci găsirea unui motiv e extrem de importantă. Pentru majoritatea oamenilor, e dorinţa
de a fi alături de familie, de a avea copii, de a-şi vedea copiii crescând, dar am luat interviuri şi
celor fără copii care au spus... "Nu mă tem de moarte, dar voi pleca pe lumea cealaltă când îmi
vine vremea, dar am un roman de terminat." "Dacă aş avea un lucru pe care l-aş lăsa pe planetă,
ar fi acel roman, sau acest tablou, sau vreau să urc pe muntele Kilimanjaro înainte să mor." Şi se
leagă de aceste motive, iar asta le dă forţă vitală, le dă acel chi. Toţi vindecătorii cu care am vorbit
au menţionat nevoia de forţă vitală. De fapt, un practician de medicină tradiţională chineză căruia
i-am luat interviu în Shanghai, a vorbit astfel despre cancer. Cancerul e secarea izvorului de chi.
Chiul ne părăseşte sistemul şi nu mai avem suficient chi pentru a avea un organism sănătos. A
spus că lucrează cu pacienţii bolnavi de cancer, le ia pulsul, se uită la limba lor şi observă că le 272
lipseşte forţa vitală. Au rămas fără chi şi nu primesc chi înapoi. Reconectându-i la scopul vieţii lor,
sau la motivul pentru care îşi doresc să rămână aici. A explicat că acest motiv canalizează chi-ul
spre interior, îl aduce în fiinţa noastră şi ne umple, ne dă energie să operăm aceste sisteme,
inclusiv sistemul de detoxificare. Acesta e sistemul imunitar care găseşte celulele cancerigene şi
le înlătură din corp. Avem nevoie de un sistem operaţional ca să-şi facă treaba. Dacă găsim motivul
pentru care vrem să rămânem aici, atragem această forţă vitală.
NOONAN GORES: Există vreun anumit exemplu care v-a inspirat ca să căutaţi semnificaţia?
TURNER: Desigur, oamenii vorbesc întotdeauna despre copii, sau despre copiii pe care vor să-i
aibă. Unul dintre cei intervievaţi a fost diagnosticat la 28 de ani cu un tip de leucemie, CLL, pe
care-l faci de obicei la 70-80 de ani. Când a fost diagnosticat, i-au spus că e fatală. Conform
doctorului său, era o chestiune de când, nu dacă. Aşa că a spus: "Ia stai puţin..." "Am 28 de ani,
m-am căsătorit, vreau să am copii.
Nu mă puteţi condamna la moarte. Refuz să accept asta. O să găsesc eu o soluţie." Şi aşa a făcut.
A făcut tot felul de cercetări, s-a schimbat şi n-a mai avut nevoie niciodată de medicina vestică. E
în remisiune completă. Orice motiv care vă împinge să spuneţi: "Trebuie să rămân aici", vă va da
elanul de care aveţi nevoie pentru a face schimbările. Ultimul factor este să aveţi putere de decizie
asupra sănătăţii voastre, ceea ce pentru mulţi ar fi primul pas. Pare atât de simplu, dar nu e deloc
aşa.
Nu e deloc uşor când suntem într-o societate care spune: "Dezbracă-te, pune cămaşa, dezbracă-
te în faţa unui doctor în halat alb care spune: "Asta ai, astea sunt statisticile, eu sunt şeful." Şi
simţim că nu avem control. Şi încă nu ştim de ce ne îmbolnăvim de cancer. Există cel puţin zece
cauze dovedite de cancer. Virusuri, bacterii, radiaţii, toxine, mutaţii genetice şi lista continuă de
la cauzele dovedite la teoriile despre stres cronic, inflamaţii cronice care duc la asta. Există 100 de
motive diferite pentru acest cancer. Doctorul nu ştie de ce te-ai îmbolnăvit. Şi tot doctorul nu ştie
exact cum să-l vindece. Practic, ne-am cedat toată puterea şi suntem într-o situaţie terifiantă.
Supravieţuitorii au găsit o cale de a-şi recupera puterea de decizie, de a nu se mai simţi incapabili
şi e foarte important. S-au făcut o serie de studii despre ce tip de personalitate au bolnavii de
cancer. Sunt foarte controversate şi disputate, dar ceea ce nu e disputabil e faptul că au fost 273
replicate şi de fiecare dată, indivizii care s-au simţit neajutoraţi au murit mai repede. E foarte clar.
Li se cere să noteze cum se percep pe o scară de la unu la zece. "Cât de neajutoraţi vă simţiţi ?"
"Dau un zece", va muri mai repede. Dacă îi putem face pe oameni să nu se simtă neajutoraţi, să
aibă măcar puţină putere, nu trebuie să-i facem să creadă: "Mă vindec singur de cancer." "N-am
nevoie de ajutor", cercetările mele nu spun asta. Cercetările mele arată o schimbare de la starea
de neajutorare la: "Pot face multe lucruri şi o să le fac 100%." Asta e schimbarea. Asta activează
sistemul imunitar. Din nou, nu prea s-a studiat recăpătarea puterii de decizie asupra sănătăţii, dar
avem sute de studii despre depresie şi cancer. Când suntem deprimaţi, ne simţim neajutoraţi.
Simţim că nu mai putem face nimic să ieşim din gaura asta. Dar când tratăm de cancer pacienţii
deprimaţi, trăiesc mai mult. Dacă putem trata această stare de neajutorare, dacă putem folosi
documentarele ca acesta sau exemplele din miile de remisiuni miraculoase pentru a le spune
oamenilor că pot ajuta sistemul imunitar, chiar într-atât, încât să lupte împotriva cancerului. Dar
cel puţin, faceţi aceste nouă lucruri şi veţi ajuta sistemul imunitar.
Asta înseamnă să prindem putere.
NOONAN GORES: E minunat ! Aţi putea să ne daţi exemple de recuperarea puterii de decizie, fie
că e vorba de cercetare, de opinii multiple.
TURNER Recuperarea acestei puteri de decizie asupra sănătăţii are multe forme. Pentru unii
oameni, ca Shin, din cartea mea, a cărui poveste e foarte apreciată, el a recăpătat această putere
prin faptul că a cerut apă mai bună. Apa de la robinet, de acasă, avea un gust oribil. A spus: "Putem
să punem cărbuni şi să o filtrăm ?" Credeam că acelea sunt ultimele lui zile şi voia să se simtă mai
bine şi să nu mai bea apa aceea oribilă. Nu bănuia că atunci când făcea o mică schimbare ca
ultimele lui zile să fie mai liniştite, de fapt, îşi ajuta sistemul imunitar. A început să vadă răsăritul
în fiecare dimineaţă. A început să cânte la violoncel iar. A început să mănânce alimente care nu-i
oboseau corpul. Încet, trei ani mai târziu, rezultatele lui s-au întors curate. După 30 de ani e un
bunic fericit care cântă la violoncel şi zâmbeşte mai mult decât toţi cunoscuţii mei la un loc. Deci
recăpătarea puterii de decizie poate fi făcută treptat, dar trebuie să includă cercetare, să ne facem
tema. Citiţi cu ce produse faceţi chimioterapie, aflaţi ce pastile luaţi, cunoaşteţi efectele
secundare. Cunoaşteţi efectele secundare ale tuturor acţiunilor voastre. Cercetaţi tot ceea ce 274
faceţi ca să puteţi spune: "Da, fac acupunctură" sau "Da, iau planta asta". Sau "Renunţ la furia
asta către persoana care m-a agresat". Dacă vă faceţi temele din timp şi preluaţi controlul, veţi
merge convinşi să faceţi tratamentul şi veţi spune: "Fac asta, fiindcă m-am documentat şi ştiu că-
mi voi ajuta sistemul imunitar." Şi când faceţi ceva fără reticenţă şi spuneţi: "Fac asta pentru mine,
fiindcă mă ajută", totul începe să funcţioneze.
NOONAN GORES: - Astea sunt toate nouă ?
TURNER: - Da.
NOONAN GORES: Ce părere aveţi despre post ?
TURNER: Postul e unul din lucrurile pe care le cercetez îndeaproape. Postul intermitent. Postul
mi se pare interesant, fiindcă face parte dintr-un sistem medical şi religios antic. În credinţa
creştină există cele 40 de zile de post.
Toate religiile vorbesc despre post nu doar pentru a atinge o stare spirituală, ci pentru a ajuta
corpul să scape de orice boală, să se reseteze. E ca atunci când ai un cuptor care se curăţă singur.
E o analogie simplistă, dar cam aşa e. Am fost la un centru de postire din Thailanda, unde merg
pacienţii cu cancer, fiindcă e ultima lor speranţă. Merg acolo şi se gândesc... "Ai fost la
chimioterapie, de ce posteşti, de ce nu mănânci ?" O parte a problemei e că corpul lor nu mai
absoarbe hrana, tractul intestinal e secătuit şi trebuie să postească pentru a-l vindeca. Şapte zile
de post aduc un an de vindecare pentru tractul digestiv. Din punct de vedere ştiinţific, după trei
zile de post, toate sistemele mari de organe încep să se cureţe. Ficatul scapă de fiere, veţi avea
fiere nouă. Inima se curăţă, toate sistemele de organe spun: "Nu mai avem mâncare, aşa că hai
să facem curat până când mănâncă din nou." Exact asta se întâmplă. Animalele fac asta din
instinct. Mamiferele care se îmbolnăvesc, pisica, câinele, căprioarele din sălbăticie, maimuţele.
Când se îmbolnăvesc, nu mănâncă. Mănâncă nişte ierburi amare, fiindcă sunt medicamente
naturale. Acestea le ajută corpul să scape de ceea ce e rău, dar nu mănâncă tone. Se odihnesc şi
lasă corpul să se cureţe singur. Postul intermitent e o practică pe care o urmăresc. Iar cercetătorii
din California de Sud arată dacă persoanele care fac chimioterapie postesc intermitent, postul
reduce efectele secundare şi le ajută să-şi revină mai repede. Deci postul e o practică importantă 275
de curăţare a corpului.
NOONAN GORES: Absolut incredibil !
Cum rămâne cu credinţa şi efectul placebo, dar mai ales puterea credinţei şi cât de repede ne
putem vindeca.
TURNER: Puterea credinţei e aproape totul. Chiar este, fiindcă credinţa spune sistemului imunitar
dacă trebuie să lupte sau să se vindece. E foarte simplu. Ceea ce credem şi gândim în acest
moment, spune sistemului imunitar să se oprească şi să nu muncească, fiindcă trebuie să alergăm
de un factor de stres, sau că totul e bine şi se poate relaxa, poate curăţa ce trebuie curăţat, dacă
e nevoie. Fie suntem în modul de luptă, fie ne odihnim şi ne refacem. Credinţa noastră apasă
butonul. Exemplul folosit de mine întotdeauna este ce s-ar întâmpla dacă i-am da un pistol unui
bebeluş ? Unul neîncărcat. Dacă am face-o ? Probabil vă gândiţi că e un exemplu oribil. Bebeluşul
nu se teme de armă. E doar o jucărie.
E acelaşi lucru cu o maşinuţă. O armă, o maşinuţă, când au un an, nu fac diferenţa. Nu există
teamă. Dar toţi am învăţat că armele sunt periculoase. Dacă aş veni cu o armă aici, aţi fi foarte
speriaţi, fiindcă credeţi cu tărie că acea armă e periculoasă. Totul ţine de convingere. Dacă vin cu
o armă aici, voi intraţi în defensivă imediat. Nu mai digeraţi mâncarea, sistemul imunitar se
opreşte, sângele e pompat către organele principale, circulaţia sângelui se gâtuie, respiraţi foarte
accelerat. Lucrurile astea se întâmplă ca să puteţi fugi de pericol, dar nimic nu vă mai ajută să
luptaţi împotriva cancerului. Vreau să înţelegeţi puterea credinţei în raport cu sistemul imunitar,
fiindcă, dacă nu ne odihnim cel puţin cinci minute pe zi, sistemul imunitar nu dă randament.
Credinţa e totul.
NOONAN GORES:Acelaşi lucru se aplică şi cu percepţia asupra lumii. Dacă percepem lumea ca pe
un loc periculos unde nu suntem în siguranţă, atunci, vom fi stresaţi constant.
TURNER: Exact.
NOONAN GORES: Mi se pare minunat că toţi au apreciat povestea lui Shin, e preferata mea.
Vorbiţi-ne despre abordarea lui Shin asupra celulelor cancerigene. Celule umane, dar bolnave.
Sunt parte din noi, nu un invadator pe care vrem să-l ucidem. Ar trebui să le iubim şi să le 276
însănătoşim. Sună grozav.
TURNER: E o abordare diferită de viziunea vestică şi de distrugerea celulelor cancerigene.
Trebuie să le distrugem, să le înlăturăm. Shin Terayama simte... Mai bine zis, simţea că acestea
fac parte din el, că au fost înainte celule sănătoase care s-au îmbolnăvit. Avea copii şi s-a gândit
la un copil bolnav. Când copilul e bolnav, îl ţinem în braţe şi îi spunem: "O să fie bine, hai să te
facem bine." S-a decis să-şi trateze aşa şi celulele cancerigene. Credea că e şi vina lui fiindcă a
făcut cancer. Nu e valabil pentru toată lumea, dar el lucrase nonstop, se îmbolnăvise de atâta
muncă. Se simţea puţin responsabil şi voia să se revanşeze pentru tot răul făcut şi să trimită iubire
celulelor pe care le-a îmbolnăvit. Ăsta era sistemul lui de credinţă. Ştiinţific vorbind, am aflat că
celulele cancerigene sunt celule sănătoase care s-au îmbolnăvit. Adesea, mitocondriile sunt
bolnave. Mitocondriile sunt o parte a celulei care-i spune când să moară şi când să se multiplice.
Desigur, celulele cancerigene nu mor niciodată. Ar trebui să moară, dar n-o fac şi se înmulţesc la
infinit. Dacă începem să privim cancerul...
 Nu ca un invadator care trebuie ucis, ci ca propriile celule care sunt puţin bolnave şi trebuie
reparate... Mi se pare o abordare mai constructivă decât să privim situaţia cu mâinile în sân. Să
luptăm şi să ne simţim de parcă am fost invadaţi de ceva îngrozitor şi puternic, sau: "Ceva din
mine e puţin bolnav şi trebuie să-i ofer puţină iubire. Aşa că, o să-mi iubesc corpul şi o să ajut la
repararea acestor celule, ca să aibă mitocondrii sănătoase care ştiu când să se înmulţească şi ştiu
când trebuie să moară. Nu toată lumea va simţi asta, dar mi se pare o abordare minunată. Shin
gândea aşa şi a fost o inspiraţie pentru mine. Privesc cancerul diferit. Nu e un invadator, sunt
celulele noastre care s-au îmbolnăvit puţin. Dacă au fost îmbolnăvite de toxine, ştim că expunerea
la radiaţii şi chimicale toxice produce cancer, aşa că, nu întotdeauna muncim până la epuizare.
Există şi factor externi care ne fac celulele să se îmbolnăvească şi să aibă nevoie de vindecare. E
un mod interesant de a privi lucrurile.
NOONAN GORES: Am citit în cartea ta că tratamentele convenţionale doar şochează şi
cancerul, revine mai agresiv. Dacă alegem metodele convenţionale, ar trebui să ne întărim
sistemul imunitar, fiindcă vom avea nevoie de el să lupte cu cancerul.
TURNER: Dacă privim cei nouă factori şi spunem: "Ce au în comun ?" Toţi întăresc sistemul 277
imunitar. Deci sistemul imunitar e sistemul de bază a cărui menire e să înlăture celulele
cancerigene din corp. Aşadar, tratamentele convenţionale... Şi nu mă opun acestora, dar adesea
afectează sistemul imunitar şi îl slăbesc foarte mult. Iar acesta e un sistem cu care ne-am născut
şi care monitorizează şi luptă cu cancerul. Dacă începem să ne tratăm cu medicamente
convenţionale pentru început, ca să facem operaţia care elimină aceste celule, sau chimioterapie,
radioterapie, sau eliminarea pagubelor, trebuie să vă refaceţi sistemul imunitar. Poate că aceste
tratamente v-au vindecat, dar dacă sistemul imunitar nu e refăcut din nou, poate recidiva.
Sistemul imunitar luptă cu cancerul. Analogia mea e un subsol cu mucegai. Dacă nu folosim
subsolul şi ignorăm problema, sau nu ignorăm problema, dar... Fără să ştim, acolo creşte mucegai.
Coborâm şi spunem: "Vai, e mucegai peste tot !" E îngrozitor e ca atunci când suntem diagnosticaţi
cu cancer. Poate că avem nevoie de puţin clor. S-ar putea să aveţi nevoie de puţin clor toxic, dar
eficient. Fiindcă atunci când l-aţi descoperit, crescuse foarte mult. Dar dacă stingeţi lumina, urcaţi
la etaj şi vă vedeţi de drum, condiţiile care i-au permis mucegaiului să crească sunt tot acolo.
Mucegaiul se va întoarce.
 Supravieţuitorii remisiunilor radicale îşi schimbă subsolul. Pun trei dezumidificatoare,
deschid ferestrele, lasă lumina soarelui să intre, aerisesc cu ventilatoare, fac curat ca să nu fie
murdar şi întunecat, lasă luminile aprinse şi mucegaiul nu mai creşte. Fie că folosim clor sau nu ca
să avem grijă de problema iniţială, trebuie să schimbăm condiţiile din subsol, dacă nu vrem să
revină. Oamenii cu care am vorbit au observat că dacă o lasă mai moale, cu câţiva dintre acei
factori, cancerul lor revine puţin. Dar nu se nu se mai tem de el, ci ştiu de ce s-a întors. "Fiindcă
n-am avut grijă de mine, m-am stresat, alimentaţia, etc." Fără să se îngrijoreze, reduc stresul din
nou, se întorc la alimentaţia sănătoasă şi observă că marcherii tumorali se întorc la normal. Putere
înseamnă să ştie că, dacă se întoarce, îl pot controla. Pot reveni la normal. Poate nu se aplică
tuturor, dar asta e povestea supravieţuitorilor.
NOONAN GORES: Deci aţi studiat o mie de cazuri şi aţi format o bază de date. Câte cazuri
credeţi că există ? Câte aveţi în baza de date ?
TURNER: Sunt atâtea cazuri de remisiuni miraculoase care nu sunt raportate. E incredibil.
Sunt în jur de 20 raportate anual în toate gazetele medicale, şi de când am publicat cartea şi am
întocmit baza de date, am strâns de şase ori mai multe. Şi aceştia sunt doar cei care mi-au citit 278
cartea şi au avut timp să intre pe website, dar există mult mai multe cazuri care nu sunt
descoperite. Chiar şi oamenii care se duc la doctor şi îi spun: "Ai spus că voi muri." Acestea nu
sunt incluse în statisticile naţionale. Sunt trecuţi în remisiune şi, fiindcă au făcut chimioterapie
înainte să fie trimişi acasă, remisiunea e atribuită chimioterapiei. Deci statisticile noastre nu sunt
chiar grozave. Cum ne exprimăm sentimentele într-un mod sănătos ? Există câteva instrumente
? Când e vorba de cum procesăm şi cum simţim ceva... Contează ce merge pentru fiecare. Unei
persoane îi merge bine cu psihoterapie, alteia cu... Reiki, terapia prin limbaj corporal sau prin
atingeri vindecătoare, ceva ce nu implică cuvintele, ci eliberarea energiei. Când am luat interviu
supravieţuitorilor, am luat interviu şi vindecătorilor lor. Şi ei mi-au spus... Vorbim de vindecătorii
din Hawaii, de vindecătorii din China, de practicanţii de medicină ayurvedică, Toţi au spus că acest
corp nu e aici doar ca să proceseze mâncarea. Acest corp fizic e aici să ne ajute să procesăm
sentimentele. În medicina tradiţională chineză, plămânii procesează durerea, ficatul procesează
supărarea...
 Diferite sisteme de organe sunt responsabile pentru procesarea diferitelor sentimente.
Ideea e că, dacă avem o inimă grea şi suntem îndureraţi poate avem probleme cu plămânii. Spre
exemplu, cancerul va da metastaze acolo. Localizarea cancerului din punct de vedere al medicinii
tradiţionale Indică cu care dintre sentimentele noastre trebuie să lucrăm. Cancerul la tiroidă sau
la gât e legat de această a cincea chakra, a regăsirii vocii şi a ne face auziţi, dar sunt doar teorii.
Dar sunt şi astea posibilităţi. Dacă doctorul spune: "Nu ştim ce să facem." "Nu mai avem opţiuni,
nu te putem ajuta." Priviţi celelalte sisteme, poate există un indiciu care vă poate ajuta să vă
regăsiţi drumul spre vindecare.
NOONAN GORES: Poate am citit în cartea dv. sau am auzit altundeva de ce cancerul nu se
dezvoltă în inimă sau în intestinul subţire ? - Fiindcă sunt oxigenate şi...
TURNER: - Da, eu am scris asta. Foarte rar, cancerul apare în inimă sau în intestinul subţire,
Una dintre teorii spune că acestea sunt organe oxigenate şi au multă mişcare în jurul lor. Locurile
care pot încetini, spre exemplu, intestinul gros, sau în ficat, există blocaje, Dar inima se mişcă
zilnic. Dacă se opreşte cumva... E un infarct care poate fi fatal. Există întotdeauna tranzit în
intestinul subţire şi e cald şi oxigenat. Există ideea că oxigenul şi mişcarea ajută la prevenirea 279
cancerului şi trebuie să luăm asta în calcul. Să aducem mişcare acolo unde există blocajul. Dacă
există un blocaj emoţional, un blocaj spiritual, sau fizic. Dacă avem cancer de colon... De unde
aducem oxigen, energie şi mişcare către partea corpului care e blocată ? E o teorie interesantă şi,
după ce am studiat asta, e o teorie pe care o aprob, fiindcă nu strică. Şi poate chiar ne ajută să
aducem mişcare în minte, corp şi suflet.
NOONAN GORES În cartea dv. vorbiţi despre metafora şofer-mecanic ? Vi se pare
importantă ? E important să vorbim cu cancerul să-l întrebăm de ce e aici şi când va pleca ? Dacă
privim cancerul ca pe o comunicare, nu ca pe o sentinţă la moarte.
TURNER: Pot vorbi despre asta, da. Metafora cu maşina e interesantă, fiindcă, pe de-o
parte, nu vreau ca oamenii să creadă că asemăn cancerul cu o problemă mecanică la maşină.
Voiam ca oamenii să realizeze că modul în care ne îngrijim maşina, contează enorm. Putem
cumpăra o maşină uzată şi poate fi distrusă, dar probabil e distrusă fiindcă cineva n-a îngrijit-o.
 Sau dacă suntem la volan, conducem repede şi nu suntem atenţi, conducem prin gropi, o
zgâriem în parcare, nu-i schimbăm uleiul, trimitem mesaje la volan, Dacă corpul nostru ar fi
maşina pe care o conducem, şoferul e foarte important şi modul în care se poartă cu maşina.
Trebuie să fim atenţi, să evităm accidentul, să evităm zgârietura. Nu putem fi stresaţi şi neatenţi,
fiindcă vom face un accident. Nu trebuie să păstrăm acea abordare... ... newtoniană, conform
căreia corpul e o maşinărie. Folosesc metafora pentru a arăta că e important cine conduce maşina.
În ce stare sunt ? Au grijă de acea maşină ?
Care ar fi mesajul final ?
TURNER: Sistemul imunitar e cel mai important. Sistemul imunitar poate fi stimulat în zeci
de moduri minunate, o parte din ele sunt cele emoţionale şi spirituale. E bine să urmăm
tratamentul fizic, dar deja ştim ce să facem acolo. În prezent, în medicină învăţăm puterea părţii
emoţionale şi impactul ei asupra sistemului imunitar. Motivul din spatele acestei cercetări e că în
fiecare zi cunosc pe cineva care a învins şansele şi a scăpat de un cancer în stadiul IV. Dacă ei pot
face asta şi zilnic cunosc oameni care fac acelaşi lucru, atunci, toţi vom putea face asta. Iar asta
îmi dă speranţă. Poate că nu avem toate răspunsurile încă, poate că nu ştim ce ar trebui să facem 280
ca să obţinem acelaşi rezultat, dar simplul fapt că aceste cazuri există şi că se înmulţesc pe zi ce
trece, mă face să cred că vindecare chiar este posibilă oricând. Chiar şi când suntem la un pas de
moarte încă putem face schimbări, iar asta îmi dă speranţă.
 Marianne Williamson este autoare spirituală recunoscută
internațional si lector. Marianne este invitată recunoscută a unor
emisiuni de televiziune ca Oprah, Larry King Live, Good Morning
America, Charlie Ross & Bill Maher. Sapte dintre cele douăsprezece cărți
publicate sunt bestseller-uri New York Times. Patru dintre acestea au
fost numărul 1. Mega bestseller-ul Reîntoarcere la Iubire este
considerat un “trebuie citit” al Noii Spiritualități. Un paragraf din carte
începe astfel: “Cea mai mare teamă a noastră nu este ca suntem inadecvați. Cea mai mare teamă
a noastră este aceea că suntem peste măsura de puternici....” este considerat un imn pentru
generația contemporană de căutători.
Celelalte cărți ale Mariannei include Legea Divinei Compensații, Secolul Miracolelor, Indurare
Zilnică, Valoarea Unei Femei, lluminata, Vindecarea Sufletului Americii, Curs de Pierdere în
Greutate, Darul Schimbării, Iubire Fermecată, Un An al Miracolelor, și cea mai nouă carte, Lacrimi
Pentru Triumf: O călătorie Spirituală de la Suferință la Iluminare. 281
Marianne s-a născut în Houston, Texas. In 1989, fondat Proiectul Hrana Îngerească, un program
de masă-pe-roți care ajută oamenii suferinzi de SIDA imobilizați în casă din zona Los Angeles-ului.
Pană acum Proiectul Hrana Îngerească a oferit peste 8 milioane de mese. Marianne este de
asemenea co-fondatorul Alianței pentru Pace. Este membru al Consiliului director al organizației
RESULT, care luptă pentru eradicarea celor mai mari ravagii ale foametei și sărăciei din lume.

Ce veți învăța în această lecție:

· De ce meditația este la fel de importantă pentru igiena ta zilnică precum un duș?
· Ce să spun (și ce nu) cuiva cu o boală incurabilă?
· Depășirea fricii de moarte, astfel încât să nu mai aibă putere asupra ta.
 · Ce este un vindecător minune și cum poate deveni o persoană vindecator.
· Cât de ușor este să vă priviți ca spirit pentru a vindeca boli.

Aplicație în viața ta:

Meditați pe conceptul de responsabilitate sacră a lui Marianne. Care sunt opțiunile pentru
aplicarea acestui lucru la viața și sănătatea dvs.?

Dacă aveți dureri, descrieți-vă simptomele. Vedeți o legătură între aceste simptome și cum ați
descrie circumstanțele de viață actuale?

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________
282
_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________

TRANSCRIERE
NOONAN GORES: Marianne, spuneai că avem mai multă încredere în cancerul care ucide,
decât în faptul că Dumnezeu vindecă. Cum îi putem convinge pe oameni să creadă în vindecare ?
 WILLIAMSON: În primul rând, nu cred că e datoria noastră să-i convingem. N-ar trebui să
ne gândim cum transmitem mesajul. Eu mă gândesc ca acel mesaj să ajungă în interior. Arătăm
altora prin demonstraţii. Uneori, abordăm problema pe orizontală. Cum îi fac pe oameni să
gândească aşa ? Această abordare diluează mesajul. Problema trebuie abordată vertical, să
pătrundem în înţelegerea noastră. Şi foarte mulţi oameni, în prezent, încearcă să facă asta. Asta
creează un câmp care rezonează. Lumea nu se schimbă, fiindcă majoritatea înţelege. Lumea se
schimbă, fiindcă un număr mare de oameni se schimbă la nivel profund. Nu cred că ideile de
spiritualitate şi conştiinţă profundă şi tot ce încercăm să-i facem pe oameni să vadă... Noi, cei care
participăm, purtăm o discuţie serioasă, iar cei care sunt interesaţi de subiect, ne vor găsi. Trebuie
să spunem adevărul, altfel ne corupem.
NOONAN GORES: În "Reîntoarcerea la iubire" spui că iertarea e cel mai bun medicament
preventiv şi cel mai mare vindecător.
WILLIAMSON: Exact. Şi aş vrea să mă întorc la conceptul de credinţă de la început. Ai
spus că credinţa în cancer e mai puternică decât cea în Dumnezeu.
- Sigur. - Credinţa e un aspect al conştiinţei. Oamenii spun că n-au credinţă. De fapt, toţi 283
au oarecare credinţă. Ne încredem în posibilităţi sau în faptul că posibilităţile nu există. Şi, într-un
fel, credem mai mult că vom muri de cancer, decât în puterea lui Dumnezeu, puterea miracolelor,
puterea posibilităţilor infinite, puterea oricărei forţe în plus faţă de ceea ce văd ochii noştri şi ce
ating mâinile noastre ca să întrerupem puterea şi traiectoria bolii. Acesta este unul dintre
modurile în care, pe măsură ce ne schimbăm gândirea, ne vom stimula sistemul imunitar. Ştim
deja că persoanele care participă la grupuri de sprijin, la grupuri spirituale, trăiesc de două ori mai
mult după diagnosticarea cu o boală gravă. Ştim că, dacă ne rugăm pentru cineva, iese de la
Reanimare mai repede. Când privim statisticile, când privim studiile despre rugăciune şi
meditaţie, dacă vorbeam despre o pastilă, am fi investit miliarde dolari, ca să o transformăm în
ceva folosibil şi util ca toţi oamenii să beneficieze. Ideea de credinţă, ideea că nu există o putere
externă ci o putere internă care ne poate ajuta, e un schimb al interpretării care se aplică la ceva
mai mult decât vindecarea corpului. E vorba de vindecare vieţii. Şi are legătură cu vindecarea
vieţilor noastre, fiindcă cuvântul sfânt şi întreg sunt, de fapt, acelaşi lucru.
 Mintea sfântă, e întreaga minte. Şi întreaga minte priveşte lumea materială ca pe un fel
de halucinaţie. Întreaga minte ştie că această lume nu e casa mea. Corpul meu e un rând de straie,
dar sufletul nu se opreşte aici. În acest sens, nu există un loc unde se opreşte sufletul, deci nu
există un început şi un sfârşit. Dacă mă privesc pe mine ca să mă regăsesc, mă gândesc la mine ca
la o fiinţă separată şi la tine ca la o altă fiinţă. Şi fiindcă sunt o fiinţă separată, sunt muritoare, am
propria personalitate şi, la acest nivel, fac greşeli. Dacă mă gândesc la tine doar ca la un corp,
atunci, şi tu eşti muritor şi tu faci greşeli, în cazul ăsta. Eu aleg iertarea. E o alegere. E o alegere
mentală. Vreau să te percep, să te cunosc, şi să mă asociez cu tine la nivelul personalităţii, sau
aleg să-mi extind percepţia dincolo de acest nivel şi să percep ceea ce inima mea ştie că e adevărat
? Asta înseamnă iertarea. E disponibilitatea de a privi dincolo de paravan. Ce legătură are cu
vindecarea fizică ? În ce măsură e preventivă ? Sunt eu însămi şi fac asta. Iar în sânul meu, într-un
spaţiu plin de iubire, se pot întâmpla minuni în mod natural. Nu e deloc ciudat. Avem un ovul,
sperma şi fuzionează, apoi apar aceste celule care încep să se dividă. Şi încep să colaboreze şi se
transformă în creier, oase, globi oculari, degete, inimă, ficat. Există o inteligenţă naturală care
face ca acele celule să evolueze de la embrion la copil. Există o inteligenţă naturală care face din
ghindă stejar. Există o inteligenţă naturală care menţine planetele în jurul Soarelui. Ideea e că 284
acea inteligenţă naturală te-a transformat din embrion în copil şi tot ea continuă să funcţioneze
în corpul tău. În acest moment, plămânii respiră, şi inima bate. De-a lungul a milioane de ani, n-
am fi putut evolua ca specie, iar asta se aplică la nivel psihologic, fizic şi emoţional. N-am fi putut
evolua fără un mecanism care ne permite să fim loviţi. Asta e o boală. Asta e o rană. Ai fost lovit.
Dar sistemul imunitar e modul corpului de a se corecta. Acesta e un principiu metafizic. Nu se
aplică doar corpului. E ideea că inteligenţa naturală se autoreglează şi se corectează. Atunci când
corpul a fost lovit, sistemul imunitar e pe poziţii. Dar când nu suntem noi înşine, nu permitem
acelei inteligenţe naturale să circule prin noi. Şi când trecem prin viaţă fără să primim iubirea în
conştiinţă, nu spun că toţi suntem maeştri iluminaţi şi facem asta tot timpul, dar, ca stare de fapt,
când alerg perspectiva unei zile pe care o dedic iubirii, caut să-i înconjor pe toţi cu iubire înainte
să intru în cameră, să ştiu că scopul meu într-o situaţie e să binecuvântez oamenii. Atunci,
inteligenţa naturală funcţionează. Acesta e miracolul. Miracolul e o transformare din teamă în
iubire şi fiecare gând afectează corpul, precum şi alte aspecte ale vieţii noastre.
 Când te atac în subconştient, fiindcă nu există separare între noi, înseamnă că mă atac pe
mine însămi. Dacă nu îţi arăt compasiune, nu arăt compasiune nici faţă de mine şi asta mă
afectează. Orice gând ne afectează atât corpul, cât şi mintea. Aşadar, căutaţi iertarea. Căutaţi să
arătaţi compasiunea ca act de altruism. E un medicament spiritual. De aceea, vindecarea
integrativă include corpul, mintea şi sufletul, iar mintea afectează funcţionarea sistemului
imunitar. Iar acesta ne menţine sănătatea.
NOONAN GORES: În "Întoarcerea la iubire" spuneţi că mintea se îmbolnăveşte, nu corpul
? - Toate bolile încep în minte ?
WILLIAMSON: - Nu doar bolile încep în minte. Totul începe în minte. Metafizic, ideea e că
întreaga lume e acolo, nu doar corpul. Întreaga lumea e o reflecţie a conştiinţei noastre. Dar,
trebuie să fim atenţi, fiindcă ego-ul care fabrică tot ce se întâmplă, poate folosi acel adevăr şi acel
principiu ca să dea vina pe victimă. Dacă m-am îmbolnăvit, înseamnă că am făcut ceva greşit. Nu
trebuie să gândim aşa, fiindcă nu e adevărat. Conştiinţa umană fabrică boala ? Cu siguranţă. Când
privim atâtea tipuri de cancer, ne dăm seama că nu e un mister. Ştim de unde vin. De la
substanţele din alimente, substanţele din aer, substanţele din sol. Sunt create de conştiinţa 285
umană ? Cu siguranţă. Dar nu neapărat de conştiinţa persoanei care a contractat boala. În
prezent, toate lucrurile greşite din lume, dar şi perpetuarea speciei noastre e legată de conştiinţa
colectivă. Suntem în asta împreună. Toxicitatea care ne umple cultura, care ne atacă şi ne
îmbolnăveşte, e ceva la care contribuim cu toţii, sau vindecarea la care contribuim în fiecare
moment.
NOONAN GORES: Şi vorbiţi despre lăcomia care ne conduce să punem substanţe toxice
în mâncare...
WILLIAMSON: Dacă am respecta pământul, am mai căuta petrol ? Dacă am respecta
pământul, am accepta nivelul de poluare şi contaminare pe care-l acceptăm ? Dacă ne-am gândi
la copiii noştri cu respect şi responsabilitate, fiindcă sunt generaţia viitoare, am mai permite tot
ceea ce ne permitem ?
 Dacă ne-am gândi la persoanele dezavantajate, am mai permite atâta lucruri, atâta
poluare, atâta degradare a mediului în cartierele mărginaşe şi în ţările mai puţin dezvoltate ? Dacă
ne gândim la câştig economic pe termen scurt de la companii multinaţionale, desigur că nu punem
iubirea pe primul loc. Şi ştim deja asta. Asta înseamnă justiţia în viaţa fiecărui individ. Luminarea
individuală nu e suficientă, fiindcă naţiunile au karma, grupurile au karma. Toată karma e cauză şi
efect. Dacă întreaga societate permite, fiindcă suntem idolatri, târfe, cum vreţi să spuneţi, dacă
noi permitem ca forţele economice să dăinuie în pofida principiilor umanitare, a iubirii pentru
planetă şi pentru semenii şi copiii noştri, atunci, primim ce merităm. Iubirea care va salva lumea
e iubirea care include iubire pentru copiii din cealaltă parte a oraşului şi din cealaltă parte a lumii.
Locuim într-o perioadă când, dacă e o problemă de interes public, va ajunge la noi. Poate nu vreţi
să vă implicaţi în politică, fiindcă e toxică. Atunci, succes cu sucul verde, fiindcă toate acele
chimicale există. Dacă vrem să ne vindecăm, nu putem gândi în termeni de vindecare a corpului,
când societatea e bolnavă. Dar conversaţia din jurul devenirii spirituale trebuie să evolueze
dincolo de individ. Orice părinte ştie că e o vreme când spunem nu se va întâmpla sub acoperişul
meu. Şi nici măcar nu ştii cum ai reacţiona dacă te provoacă în acel moment, dar ai o privire
fioroasă şi le e teamă să te provoace. Trebuie să fim aşa şi cred că femeie trebuie să conducă 286
schimbarea. Nu vă dăm voie ! Fiindcă trebuie să evoluăm dincolo de iubirea pentru copiii mei,
pentru copiii voştri, sau pentru copiii care arată ca mine şi au naţionalitatea mea. Acum multă
vreme, nu chiar atât de multă vreme, oamenii aveau probleme cu copiii, cu adolescenţii lor şi îi
trimiteau la psihoterapeut ca să-i facă bine. Acum ceva timp, era un adevăr general valabil că
trebuie să înţelegem că nu ne înţelegem copiii în afara sistemului familial. Acum, începem să
înţelegem că nu putem înţelege nimic în afara contextului economic, social şi cultural în care ne
ducem existenţa şi de aceea există o deschidere către ideea că nu ne putem vindeca foarte bine
ca indivizi dacă continuăm să vărsăm, nu doar fizic, dar şi chimic şi atitudinal atâtea lucruri toxice
şi cultura noastră permite şi e de acord cu aceste lucruri şi conspiră alături de ele, mulţi facem
asta.
NOONAN GORES: Credeţi că cel mai important lucru e, aşa cum spuneaţi, iertarea şi
iubirea sau acceptarea ? Ce e mai important ?
 WILLIAMSON: În primul rând, discuţia despre iubirea de sine a scăpat de sub control. Când
am trecut de la iubeşte-ţi vecinul la iubeşte-te pe tine ? De ce ? Brusc, apare platitudinea asta.
Toţi ar trebui să ne iubim. Nu ne putem iubi fără să iubim alţi oameni. De acord, că e greu să-i
iubim pe ceilalţi, dacă nu ne iubim pe noi, dar ideea că trebuie să mă iubesc pe mine înainte să
privesc în exterior... Din perspectivă spirituală, nu suntem singuri. Dacă m-aş iubi doar pe mine,
asta înseamnă că nu-mi iubesc întreaga minte. Aceasta nu e mintea întreagă, fiindcă mintea
întreagă e aceea în care felul cum îţi arăt iubirea denotă cât mă apreciez în cel mai unitar loc al
meu. În primul rând. Ideea că iubirea de sine e răspunsul... Îmi place cum egoismul a primit
numele de grijă de sine. Trebuie să avem mare grijă, fiindcă şi principiile spirituale pot fi
răstălmăcite. Cred că meditaţia când ne trezim dimineaţă... Majoritatea oamenilor se trezesc de
dimineaţă şi trăim într-o lume în care suntem bombardaţi de un baraj de lucruri lipsite le sens.
Dacă vrem să trăim o viaţă plină de vindecare, ne vom schimba stilul de viaţă. Dacă ne trezim de
dimineaţă, facem duş, facem o baie, ca să nu ducem cu noi murdăria de ieri în noua zi. Dar dacă
mă trezesc de dimineaţă şi imediat aprind televizorul sau radioul, sau calculatorul sau iau ziarul şi
asimilez tot stresul din lume, atunci, degeaba îmi curăţ corpul, dar mintea mea e foarte stresată.
De aceea, meditaţia de dimineaţă e la fel de importantă ca o baie. Purifică mintea, conştiinţa. 287
Lăsăm deoparte incapacitatea de a ierta, înlăturăm vina. Când ne gândim la o persoană, am
binecuvântat-o sau am învinuit-o ? Ne-am concentrat pe aspectele ei pozitive sau pe aspectele
negative ? Ai încercat să forţezi pe cineva să devină aşa cum vrei tu, sau i-ai permis să fie aşa cum
e ? Ai fost preocupat de trecut sau de viitor şi ai uitat de prezent ? Fiindcă acestea sunt gândurile
care ne tulbură. Şi aceste gânduri ne-au făcut să devenim o cultură în care nu formăm relaţii.
Devenim o cultură bazată pe tranzacţii şi nu pe relaţii. De ce ? Fiindcă toţi avem nevoie de ceva.
Urmărim ceva. Vrem ceva. Dacă mai aud pe cineva când merg la o întâlnire: ce intenţionaţi cu
această întâlnire ? Asta e foarte la modă acum. E un concept bolnav. Practic, întrebi, ce vreţi să
facă ceilalţi ? Ce am planificat pentru întâlnire în aşa fel încât să-mi dau seama în subconştient
cum să-i manipulez ca să facă ce vreau eu ? Viaţa noastră spirituală nu înseamnă că urmărim
lucruri. Urmărim stări de spirit nu acţiuni. Şi din acest spaţiu spiritual... Până nu ajungem în spaţiul
spiritual, nu putem şti ce să facem, fiindcă nu suntem înţelepţi. În clipele de linişte, găsim
înţelepciunea.
 Găsim priceperea. Altfel, tuturor le lipseşte controlul asupra impulsurilor în prezent. Toată
lumea suferă de ceea ce evreii numesc shpokas. Toţi suntem aşa. Nu avem nimic în centru. Iar
Cursul despre Miracole prezintă un concept interesant. Corpul nostru nu e cine suntem. Sufletul
e. Corpul e doar un veşmânt. Iar Cursul spune că naşterea noastră nu a fost începutul vieţii
noastre, ci o continuare şi că moartea nu e sfârşitul vieţii, ci o continuare. Cursul despre Miracole
spune că atunci când ne privim ca pe un corp... Ăsta sunt eu. Cursul spune... Că stresăm corpul cu
un stres pe care nu trebuia să-l suporte, şi ne putem îmbolnăvi. Cu cât suntem mai uşori, dacă
trecem prin viaţă ştiind că suntem aici doar pentru iubire... Şi nu trebuie să fim toţi maeştri
iluminaţi, dar ne trezim conştiinţa prin meditaţie, prin rugăciune, prin practici spirituale serioase
şi, în orice moment al zilei căutăm să răspundem iubirii. Acesta ar trebui să fie scopul nostru. Asta
nu înseamnă că ne sacrificăm. Asta înseamnă să te iubeşti pe tine, fiindcă vei simţi dacă e ceva de
făcut. Dacă e ceva de spus, vei simţi. Şi dacă în acel spaţiu spiritual, toţi cei care vor să colaboreze
cu tine, la fel cum celulele colaborează cu alte celule, fiindcă, în corp, toate celulele au inteligenţă
naturală. Şi inteligenţa naturală face această celulă să colaboreze cu alte celule ca, împreună, să
ajute la funcţionarea sănătoasă a organului şi a organismului din care fac parte. Din când în când,
o celulă se deconectează de la această inteligenţă şi o ia razna, spune că nu vrea. Nu vrea să 288
colaboreze cu alte celule, să contribuie la sănătatea splinei, a pancreasului sau a plămânilor, ci să
facă altceva, să aibă propriul regat cu celule care gândesc ca ea. Se numeşte cancer. Se numeşte
tumoră. E ceva malign în corp şi e o reflecţie a afecţiunilor maligne care infectează conştiinţa
umană. Toţi credem că binele suprem înseamnă să ne vedem de treabă, în loc să conştientizăm
inteligenţa naturală, inteligenţa divină de a colabora împreună ca să putem aduce un serviciu
întregii lumi.
NOONAN GORES: Dacă cineva drag ar primi diagnosticul de cancer sau SM sau altceva,
ce sfaturi i-aţi da ? Ce i-aţi spune ?
WILLIAMSON: Cred că cel mai important lucru e să se simtă capabili de empatie şi
compasiune. Primul lucru ar fi să-şi ceară scuze. Acesta e primul lucru. Persoana diagnosticată n-
are nevoie de o prelegere. Acesta e spaţiul din care vin toate problemele, fiindcă medicina
spirituală nu are loc doar în capul nostru.
 E interesant, fiindcă... ... mintea întreagă, acea inteligenţă naturală, nu întreabă ce să facă
şi ce să spună. Mai întâi, caută să fie prezenţa iubirii şi a compasiunii în viaţa acelei persoane.
Dacă aveţi ce să spuneţi, veţi simţi asta din suflet. Îi puteţi recomanda o carte. Îl puteţi invita la
un curs despre meditaţie. Îi puteţi spune o poveste. Dar nu îl copleşiţi cu informaţii metafizice. Nu
e vorba despre asta. Cred că există o discuţie la scară mult mai largă la care luăm parte cu toţii şi
aceasta e rezolvarea problemei. Problema poate fi a corpului fizic, financiară, căsnicia e în pericol,
o aventură. Toate problemele au acelaşi răspuns pe care-l găsim în mintea şi în conştiinţa noastră.
Cel mai important lucru e să îl descoperim. Din nou, problema nu e cum scoatem aceste
informaţii, ci cum introducem informaţiile. Şi cu cât săpăm mai adânc, cu atât avem mai multe
informaţii şi cu atât mai mult, abilitatea noastră ne va face utili în viaţa altora. Asta e rugăciunea.
Dă Doamne să fiu utilă. Dă Doamne să ofer alinare. Uneori, pentru persoana diagnosticată cu o
boală, faptul că stăm alături de ei atunci când plâng şi plângem cu ei e cel mai apreciat lucru,
fiindcă suntem cu ei în acea stare de spirit care ne aduce în comuniune cu acea persoană.
Cuvintele sunt simboluri. Puteţi ţine pe cineva de mână, îi puteţi însoţi la chimioterapie. O
prietenă de-a mea s-a tratat de cancer şi ştiţi cum sunt fetele. Ne-am organizat pe ture, am fost
cu ea, i-am cumpărat cărţi stupide. Jucăm rolul pe care sufletul ne îndeamnă să-l jucăm şi există 289
multe moduri în care cineva poate fi curajos, puternic şi poate îndura totul.
NOONAN GORES: Ştiu că e un subiect complex şi nu există un răspuns exact, dar credeţi
că ne putem vindeca de absolut orice ?
WILLIAMSON: Cred că ne putem vindeca de absolut orice, dar să avem grijă. Mari sfinţi au
murit de cancer. Nu vrem să dăm impresia că, dacă folosim corect conştiinţa, ne vom vindeca fizic.
E o concepţie incorectă. Odată ce vedem corpul ca pe nişte veşminte... În Cursul despre Miracole
spun că vom rămâne în acest corp cât timp acesta e de folos călătoriei sufletului tău. Moartea nu
e un eşec. Cursul spune că vom realiza că moartea nu e o pedeapsă. E o recompensă. Cred că
parte a vindecării e transformarea modului de gândire. Şi e interesant, fiindcă, dacă acceptăm
moartea, nu înseamnă că acceptăm că nu ne vom vindeca. Oamenii spun că trebuie să fim
supăraţi. N-avem de ce. Fiindcă supărarea blochează minunea, nu ne ajută. Minunile apar ca
expresii de iubire.
 Oamenii fac aceste meditaţii şi aceste vizualizări în care omori celulele cancerigene şi cred
că îngerii iau în braţe fiecare celulă cancerigenă. Gândiţi-vă la boli ca la un strigăt. Sunt un strigăt
din interior. Iubeşte-mă, ajută-mă ! Sunt un aspect al sinelui. Dacă urâm boala, urâm ceva din noi,
iar asta ne pune în dificultate. În conştiinţa eternă, în acel loc fără de moarte unde accepţiunea
noastră se schimbă, avem o conştiinţă vindecată. De fapt, ne descurcăm mai bine în viaţă când,
în orice situaţie, spunem ce se poate întâmpla ? Ne aventurăm într-o situaţie fără să ne fie frică,
apoi, fiindcă suntem neînfricaţi asta ne ajută să ajungem în locul unde nu se întâmplă. Şi ne
străduim prea mult să încercăm să supravieţuim fizic. Suntem o planetă. Dacă am face-o, cum
rămâne cu sufletul ? Şi faptul că nu prosperăm spiritual e ceea ce ne ucide. Şi nu mă refer la
sinucidere, ci la cum ne tratăm planeta.
NOONAN GORES: Poate puteţi vorbi mai mult despre asta. Cursul spune că Iisus i-a ajutat
pe ceilalţi, printr-o corectare a percepţiei. Îmi place să-L folosesc ca pe un exemplu istoric al cuiva
care încearcă să ne înveţe că putem face la fel. - Puteţi vorbi despre asta ?
WILLIAMSON: - Minunile apar din convingere. Când Iisus a privit leprosul, mintea lui fusese
vindecată de orice iluzie, adică, a trecut dincolo de percepţia corpului fizic. Practic, dezvoltase 290
ceea ce aţi putea numi viziunea Duhului Sfânt, un al treilea ochi, mintea lui Buddha. Există foarte
multe nume. Când a privit acea persoană, iar asta înseamnă iertarea, a privit dincolo de vălul
iluziei. A privit dincolo de corp. Noţiunea de metafizică apare în ştiinţa creştină. Ştiinţa creştină e
fantastică, fiindcă vorbeşte despre metafizica prezentată în Cursul despre Miracole şi o aplică
specific, într-un mod foarte puternic spre vindecarea corpului fizic. Noţiunea e că sufletul există,
iar materia nu. Buddha spunea că totul e o iluzie. Cursul despre Miracole spune că realitatea e o
iluzie, că îmbracă haina realităţii de netăgăduit, cum spune Einstein. Corpul are lepră, dar sufletul
nu are. Sufletul e perfect. Sufletul e etern. Nu se poate îmbolnăvi şi nu poate muri. Când Iisus a
privit leprosul, priveşte dincolo de corpul fizic, la persoana din interior. Iisus nu s-a limitat să
perceapă doar lepra. A privit mai departe. Nu credea în lepră. Iisus e unul dintre cei a căror minte
a fost vindecată de iluzie, precum Buddha şi ceilalţi. Când a privit leprosul, n-a văzut lepră. Nu
credea în lepră. Era convins şi credea cu înflăcărare că, în prezenţa lui, nici leprosul nu va crede.
 Dacă nici leprosul n-a mai crezut în asta, a avut un moment când a văzut dincolo de iluzie
şi s-a vindecat. Cei care fac miracole sunt cei care prezintă o alternativă. Iar în această situaţie
trebuie să acceptăm corectarea percepţiei noastre şi să ne căim pentru noi. Majoritatea n-am
ajuns la nivelul lui Iisus, dar simplul fapt că putem să ajungem la acel nivel... În Cursul despre
Miracole spune că putem ajunge la cel mai înalt nivel de care e capabil ego-ul, iar Dumnezeu ne
ridică în continuare. M-am confruntat cu o situaţie când mă durea în gât. A doua zi, ţineam un
curs. Asta a fost înainte de vremea telefoanelor mobile. Acum mult timp. Şi trebuia să mă
întâlnesc cu o prietenă la un restaurant. Eram foarte supărată că mă doare în gât. Mă mutasem
în Los Angeles de curând, din Houston. Acolo, găseam un tip de penicilină numit eritromicină care
ştiam că mă ajută când am o astfel de problemă. Nu voiam să merg la întâlnirea cu prietena mea,
fiindcă nu mă simţeam bine, dar n-aveam cum s-o anunţ, aşa că am aştepta-o la bar. Pe drum, mă
tot gândeam... De ce sunt bolnavă ? Cu ce am greşit ? Ce trebuia să corectez la conştiinţa mea ?
Şi mi-am dat seama că am fost implicată în accidente de maşină de trei ori şi n-am păţit nimic, dar
încercam să am grijă de toţi cei din jurul meu. Şi m-am simţit bine. Şi m-am gândit la asta suficient
de mult cât să accept compasiunea şi să spun că voi fi bine. N-aveam nimic. Mi-am zis, bine...
Doamne, înţeleg totul. Înţeleg că era o iluzie. Nu trebuie să mă mai simt bolnavă. E roşu la 291
semafor, închid ochii şi, când îi deschid, totul va dispărea. Am închis ochii, i-am deschis şi încă mă
durea în gât. M-am supărat. Am ajuns la restaurant. M-am întâlnit cu prietena mea. Nu ajunsese
încă. Stăteam la bar, iar la capătul barului era un bărbat care se uita la mine şi încerca să flirteze.
Nu era genul meu, nu eram interesată şi voiam să înceteze. Apoi, mi-am amintit că miracolele
sunt răspunsul. Miracolele vin doar din iubire. Să nu credeţi că lipsa de simpatie pentru o persoane
n-are legătură cu gâtul vostru, înţelegeţi ? Aşadar, mi-am amintit că şi el e fratele meu întru
Dumnezeu. I-am zâmbit şi mi-am deschis inima. Chiar atunci, a văzut că am comandat ceva de la
barman. Aşadar, bărbatul a venit şi m-a întrebat ce comand. I-am spus că e un cocktail cald cu
whisky. Mi-a zis că nu se face aşa şi m-a întrebat la ce-mi trebuie. I-am spus că mă doare în gât şi
aşa era. Mi-a spus că, dacă mă doare în gât, am nevoie de o pastilă. I-am zis că ştiu şi am nevoie
de o eritromicină, dar abia m-am mutat şi nu cunosc doctorii de aici, deci nu ştiu cum să o cumpăr.
A venit la mine şi i-a dat cardul de credit barmanului. A zis că plăteşte pentru cocktail şi că-mi
poate face rost de medicament. Poftim ?
 Mi-a spus că e o farmacie alături şi poate să-l prescrie pentru mine. M-am uitat la cardul
de credit. Chiar era o farmacie alături. Mergem acolo. Deci medicamentul acesta mă vindecase
înainte, aşa că credeam că mă va vindeca din nou. Merge la farmacie cu mine şi-mi prescrie
aceeaşi penicilină, eritromicina, orice ar fi fost, care ştiu că mă va face bine. Ieşim din farmacie şi
sunt extrem de fericită. I-am spus că e un adevărat miracol. A fost un miracol, fiindcă iată ! Mă
durea în gât, dar ştiam că e conştiinţa mea. Ştiam că e conştiinţa mea, aşa că m-am corectat.
Accept căinţa. Am vorbit cu mine. Şi mi te-a pus în cale ! Tipul îşi scoate cartea de vizită din
buzunar. Zice: "Sunt psihiatru şi n-am mai prescris eritromicină de 25 de ani, dar vino pe la cabinet.
Crede-mă, ai nevoie." Deci... Deci ce-a fost asta ? În momentul în care mi-am corectat purtarea în
acest univers ordonat... Din perspectivă metafizică, atunci când m-am căit, când m-am întrebat
unde era conştiinţa mea când am crezut iluzia asta şi am fost vulnerabilă la boală... Când am făcut
asta, universul a început corectarea. Nu sunt iluminată suficient, ca simptomele să dispară
imediat, dar universul a programat evenimentele în aşa fel încât să-mi aducă ceva în viaţă la
nivelul în care cred. Astea sunt medicamentele. Aici, Cursul despre Miracole diferă de ştiinţa
creştină. O interpretare radicală a ştiinţei creştine spune să nu luăm medicamentul. Cursul despre
Miracole spune că medicamentul e iluzia, dar acesta e nivelul nostru şi sufletul pătrunde în corp 292
la nivelul sistemului de convingeri. Aşadar, luaţi medicamentul. Asta înseamnă medicină
integrativă. Corpul, mintea şi sufletul, dar totul porneşte de la suflet. Îmi place povestea, fiindcă
mi-a spus: "Cucoană, n-am mai prescris penicilină de 25 de ani, dar crede-mă că ai nevoie de
mine." Şi mie-mi place povestea. Am citit-o. E minunată ! Mă bucur că ne-ai spus-o.
NOONAN GORES: O ultimă întrebare ar fi care e mesajul tău final ?
WILLIAMSON: Când mă gândesc la vindecare, nu mă gândesc să vindecăm corpul fizic, mai
exact. Cursul despre Miracole vorbeşte despre faptul că credem că avem multe probleme, dar
avem doar una, şi anume separarea de Dumnezeu, separarea de divinitate. Uneori, lumea spune,
am o problemă. Care e principiul care o rezolvă ? Am o problemă. Îmi spui principiul care o rezolvă
? Nu. E doar o problemă cu o singură rezolvare. Recent, citeam despre Moise şi tufişul în flăcări.
În mod normal, un tufiş în flăcări se va mistui, la un moment dat. Dar acel tufiş a continuat să
ardă. Şi reflecţia spirituală e că nu a fost un singur eveniment.
 Tufişul în flăcări nu a fost un moment, un eveniment, când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise.
Moise a atins nivelul de conştientizare la care mesajul a putut fi trimis. Ceva ce vindecă o parte a
vieţi, vindecă viaţa în totalitate şi de aceea cred, că indiferent de problemă, dacă medităm, dacă
iertăm, dacă vom stabili că scopul vieţii noastre e iertarea şi iubirea, indiferent de sistemul
religios, există un singur Adevăr, cu "A" mare şi diferite formulări. Există diferite expresii. Ca un
caleidoscop. Astea sunt marile religii şi filozofii spirituale. Un caleidoscop. Sunt feţe ale aceluiaşi
diamant şi oamenii încep să înţeleagă asta. Există trei categorii. Cei care ne ascultă, dau din cap şi
spun că lucrează la asta. Alţii spun, probabil are dreptate şi ştiu care e drumul meu în viaţă, dar n-
am făcut asta. Iar a treia categorie sunt cei care sunt dispuşi, dar nu ştiu ce să facă. Întrebaţi-vă
inima şi cărţile vor ajunge la voi, aceeaşi forţă care v-a adus să urmăriţi acest material. Nu putem
spune, Doamne, vindecă-mă de cancer, Doamne, vindecă-mă de diabet. Ci Doamne, vindecă-mi
viaţa. Doamne, vindecă-mi inima. Şi vindecarea, şi cunosc multe persoane care suferă de boli
foarte grave, de boli care le-au schimbat viaţa şi care simt, chiar şi atunci când corpul lor nu s-a
vindecat, că alte părţi din ei s-au vindecat şi au găsit momente de iubire, de bucurie şi de fericire
dincolo de ceea ce ştiau.
293
 Mark Emerson D.C., C.C.S.P. este Autor, Speaker și Doctor în
chiropractică, specializat în Medicina Stilului de viață bazată pe nutriție
și metode de tratament natural pentru pacienții de toate vârstele.
Protocoalele sale de succes au dovedit cilinic ii ajută pe oameni să iși
ofere posibilitatea de a trăi mai sănătos prin prevenție, reducând și
rezolvând probleme de sănătate și boli progresive cronic.
Mark Emerson D.C., C.C.S.P. este consultant pe sănătate și bunăstare la Resortul Maui Four
Seasons unde a proiectat și conduce programul de bunăstare personală. De asemenea oferă
consultanță individuală pentru sănătate și bunăstare, cât și pentru grupuri, companii, restaurante
și hoteluri peste tot în lume. Dr.Emerson este consultant pe sănătate și bunăstare pentru jucătorii
și personalul din NFL, Turneul PGA, Teren și Pistă SUA, și NCAA. In plus, furnizează servicii private
ca medic celebrităților din show-biz și unor membri ai executivului din Top 500.
Mănâncă, Vindeca-te și Învață. Mark Emerson D.C., C.C.S.P. oferă programe de imersiune în
bunăstare și sănătate esențială care reîncarcă un stil de viață complet și ambiente de lux din toată 294
lumea. Împreună cu renumiți experți în medicină și nutriție și șefi-bucătari premiați, programul
Dr.-lui Emerson de Imersiune în Bunăstare & Sănătate Esențială oferă o experiență de schimbare
a vieții ce îi ajuta pe invitații săi în menținerea sănătății pe parcursul acesteia.

Ce veți învăța în această lecție:

· De ce sănătatea colonului este cea mai importantă cheie pentru sănătatea generală și
vindecarea corpului.
· Modul secret de a inversa diabetul de tip 2, chiar și fără medicamente.
· Cum să vindecăm bolile cardiovasculare în cateva săptămâni fără stenturi și fără intervenții
chirurgicale.
 · Cum consumul alimentelor ce conţin amidon "rezistent" poate ajuta la menţinerea sanătăţii
colonului.

Aplicație în viața ta:

Care este dieta pe care o puteți începe acum pentru a vă vindeca flora intestinală?

Dacă aveți dureri, descrieți-vă simptomele. Vedeți o legătură între aceste simptome și cum ați
descrie circumstanțele de viață actuale?

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________
295
______________________________________________________________________

TRANSCRIERE
NOONAN GORES: Mark, spune-mi cu ce te ocupi.
EMERSON: Sunt chiropractician specializat pe medicina stilului de viaţă. În ultimii 25 de
ani, am profesat în domeniul alimentaţiei clinice, adică, să-i fac pe oameni să mănânce mai
sănătos.
NOONAN GORES: Ce fel de afecţiuni tratezi cel mai adesea şi cum le tratezi ?
 EMERSON: Majoritatea pacienţilor mei suferă din cauza regimului alimentar american sau
vestic. Practic, oamenii mănâncă fără să vrea alimente procesate, grăsimi, alimente încărcate cu
colesterol care cauzează boli cardiovasculare, diabet de tipul doi, chiar şi probleme de imunitate.
Le tratăm ca un întreg. Asta e medicina stilului de viaţă. Vom trata stilul de viaţă cu o alimentaţie
echilibrată, cu sprijin emoţional şi spiritual, o abordare holistă.
NOONAN GORES: - Practic, alimentele sunt medicamentul. - Suntem ceea ce mâncăm.
Ceea ce-i oferim corpului nostru stabileşte cât de sănătoşi suntem şi ne influenţează. Care e cea
mai mare problemă ? Obezitatea sau...
EMERSON: Bolile cardiovasculare sunt principalul inamic în SUA, atât la bărbaţi cât şi la
femei, sunt primele pe listă. Toată lumea urmează regimul alimentar american, vestic, timp de
40-50 de ani. Când vezi pe cineva la 30 de ani, pare destul de tânăr, dar dacă urmezi acelaşi regim
alimentar timp de 30 de ani, există foarte multe consecinţe. Bolile cardiovasculare, diabetul de
tip doi, obezitatea sunt boli care apar tot mai devreme. Tinerele generaţii sunt afectate. Când ne
uităm la regimul alimentar al celor care au trăit în ultimii 50-60 de ani, veţi vedea că alimentaţia
noastră n-a mai fost consumată înainte. Civilizaţiile de acum câteva secole se hrăneau cu alimente 296
integrale, iar acum consumăm alimente procesate, rafinate, cu multe chimicale. Ingredientele
modificate genetic au intrat în consum.
NOONAN GORES: Practic, acestea sunt alimente nocive, toxice.
EMERSON: Da, orice aliment care nu e integral, care nu e cultivat în natură, produce
anumite consecinţe, iar noi le trăim în prezent. Tot mai multe boli, multe boli cronice progresive.
Ceste boli cronice progresive afectează 80% din populaţie.
NOONAN GORES: - Trataţi şi bolnavi de cancer ?
EMERSON: - Da. Practic, nu îi tratăm de cancer în mod direct, dar încercăm să-i sprijinim.
Aici intervine regimul alimentar şi schimbarea stilului de viaţă. Primim pacienţi de cancer, care e
o boală extrem de grea, cu care facem meditaţie, le oferim consiliere emoţională şi consiliere
legată de alimentaţie.
 Asta înseamnă o alimentaţie integrală, care sprijină sistemul imunitar. Chiar şi atunci când
trec prin chimioterapie, radioterapie sau iau un tratament medicamentos, vrem să întremăm
corpul cât de mult putem, prin alimentaţie.
NOONAN GORES: Cum arată acest regim cu alimente integrale ?
EMERSON: Un regim alimentar bazat pe plante şi alimente integrale, înseamnă, în mare,
plante. Asta înseamnă legume, fructe, cereale integrale, toate alimentele bogate în substanţe
hrănitoare, cu fitonutrienţi, antioxidanţi. Vă întrebaţi ce înseamnă aceste substanţe. Fitonutrienţii
ajută sistemul imunitar în lupta cu cancerul. De unde vin fitonutrienţii ? "Fito" înseamnă plantă.
Fitonutrient. Cu cât e rafinat mai mult, cu atât se pierde. Deci acest regim alimentar pe bază de
plante înseamnă să mâncăm ceea ce cultivăm. Să mâncăm ceea ce găsim în natură. Natura ştia ce
face când a creat aceste plante. Corpul nostru e creat să digere perfect aceste alimente. Nu uitaţi
că un singur regim alimentar a reuşit să vindece boala şi acesta e cel bazat pe plante. Pentru
majoritatea afecţiunilor întâlnite la pacienţii noştri, recomandăm un regim cu alimente integrale
şi plante, fără produse rafinate, fără zaharuri şi mâncăruri procesate. Când vorbim despre
alimente integrale, spre exemplu, grâul, şi dacă îl prelucrăm şi facem făină albă, practic, am 297
înlăturat toate substanţele hrănitoare din el şi am obţinut un produs care nu e hrănitor deloc.
Dacă analizăm drogurile, se aplică acelaşi principiu. Luăm planta de cacao şi o prelucrăm în
totalitate şi obţinem cocaină, nu ? Provin de la aceeaşi plantă, dar au efecte fiziologice diferite. O
plantă inofensivă care conţine antioxidanţi se transformă în ceva otrăvitor. Trebuie să privim
hrana la fel. Dacă rafinăm un aliment integral şi rămâne doar coaja, acea coajă va fi toxică pentru
mediul nostru, pentru biosfera noastră, fiindcă nu suntem făcuţi pentru asta. Sunt întrebat dacă
ăsta e regimul alimentar vegan. Iată care e problema cu veganismul. Dacă-mi spui că eşti vegan,
mi-ai spus ce nu mănânci, dar nu mi-ai spus ce mănânci. Există multe capcane care apar când
aderăm mai mult la un nume decât la ceea ce trebuie. Practicienii alimentaţiei clinice au ales un
regim pe bază de plante şi nu poate fi confundat. Sunt alimente integrale. Se bazează pe plante.
Asta e tot. Asta înseamnă să îl urmăm întocmai ? Depinde de gravitatea bolii. Dacă un pacient e
foarte bolnav, trebuie să ne detoxificăm tot mai mult, ceea ce înseamnă că se va hrăni doar cu
alimente integrale.
 După ce pacientul atinge un echilibru, pot mânca şi alimente care nu provin din plante ?
Da, fără prea mari probleme, dar tot trebuie să fie integrale. Am văzut că pieţele vegane şi
vegetariene sunt în creştere. Din păcate, sunt foarte multe mâncăruri procesate, aşa că am întâlnit
mulţi vegani şi vegetarieni care nu se simt prea bine şi află că mănâncă multe mâncăruri
procesate. Soia, spre exemplu, e un aliment integral foarte sănătos. Chiar şi tofu e în regulă. Dar
dacă vorbim despre pulberile de soia, despre brânzeturile false, cărnurile false, toate aceste
produse false, nu mai e un regim bazat pe plante. Pe piaţă e multă mâncare nesănătoasă şi astea
sunt consecinţele. Dacă mâncaţi mulţi burgeri vegetarieni, pui falşi, brânzeturi false, toate
chestiile astea, nu mai mâncaţi alimente bazate pe plante. Le puteţi mânca uneori, dar analogia
pe care le-o spun pacienţilor e Vegasul. Puteţi să mergeţi în Vegas şi să vă faceţi de cap un
weekend, şi nu vă face rău deloc, dar dacă mergeţi în Vegas în fiecare weekend, veţi resimţi
efectele. Aşadar, da. Folosiţi preparatele, şi hamburgerii vegetarieni, cartofii dulci prăjiţi, dar
niciodată în exces. Din când în când e suficient. Dar dacă suferiţi de o afecţiune gravă, aveţi nevoie
de un program care să vă vindece, mai întâi. Nu vă puteţi implica doar parţial ca să vă vindecaţi.
Trebuie să vă implicaţi total.
NOONAN GORES: Credeţi în bioindividualitate, sau există anumite alimente de care toţi 298
trebuie să ne ferim ? Cred că există culturi diferite, în funcţie de zona geografică. Înainte de
descoperirea Americii, unele popoare se hrăneau cu bizon. De ce credem că e rău să mâncăm
carne ?
EMERSON: Există particularităţi biologice de la pacient la pacient, dar suntem aceeaşi
specie. Nu uitaţi că, spre exemplu, carnea, are multe aspecte negative în regimul nostru
alimentar, mai ales cea crescută în prezent. Conţine hormoni de creştere şi ştim ce înseamnă
fabricile de carne. Să nu uităm că acum 200 de ani, oamenii nu se dădeau jos din pat pentru o
brioşă cu bacon, ou şi brânză şi un sendviş cu friptură de vită şi nişte cotlete de porc în sos de
mere la cină. Nu aşa stăteau lucrurile. Vânau, adunau... Ştiu că e prea mult să ne gândim la
paleolitic, dar nici măcar tigrii nu prind ceva la fiecare vânătoare. Dacă avem impresia că oamenii
ştiu să vâneze mai bine decât tigrii mi se pare ireal, aşadar, nu mâncau carne în fiecare zi şi oamenii
nu se săturau cu carne, ouă, brânză şi lapte, în fiecare zi, aşa cum facem noi. Pe asta se bazează
alimentaţia noastră. Pe părţi de animale din fabrică şi carbohidraţi rafinaţi.
 Acestea cauzează boli cronice progresive. Dar sunt atât de rezistenţi, încât aţi crede că
veţi muri weekendul viitor, dar nu e aşa. Suntem puternici şi sistemul imunitar lucrează în fiecare
secundă a zilei şi durează câţiva ani ca alimentaţia să te ucidă. Iar acesta e avantajul când încerci
să te vindeci, fiindcă vindecarea are loc mai repede.
NOONAN GORES: Ştiu că nu sprijiniţi consumul de carne, dar carnea trebuie mâncată aşa
cum e crescută natural, dacă vrem să mâncăm, nu ?
EMERSON: Da, contează foarte mult. De fapt, în nutriţie se spune că vânatul e mai sănătos,
probabil, fiindcă au un conţinut ridicat de acizi graşi omega şi altele. Să nu uităm că dacă vrem să
înlocuim cărnurile standard pentru micul dejun prânz şi cină cu carne crescută organic, cu carne
de la vacile şi puii care ascultă muzică simfonică şi o vom mânca la micul dejun, prânz şi cină,
problemele persistă. Asta am descoperit. E aceeaşi discuţie ca cea despre filtrul ţigărilor. Filtrul
dintre tutun şi gură pare să le facă mai sănătoase. Greşit. Dar dacă le mâncăm din când în când, e
în regulă. O regulă pe care o folosim cu pacienţii care nu sunt în stadii avansate, spune că pot
mânca două porţii de carne pe săptămână. Şi să fie cât mai sănătoasă.
NOONAN GORES: Şi în alimentaţia integrală pe bază de plante, putem mânca toate 299
legumele din lume, dar dacă sunt pline de pesticide, ne vor afecta.
EMERSON: E foarte greu, de aceea încurajăm alimentele organice. Nu uitaţi că avem
cultivatori locali în Statele Unite. Poate că aceştia nu-şi permit certificatele organice, dar folosesc
metode tradiţionale de cultivare. Oricum, cel mai bine e să consumăm alimente locale, fiindcă
provin din mediul nostru. Dacă locuieşti într-o zonă, ar fi bine să mănânci ce se cultivă acolo.
NOONAN GORES: Ce e microbiota ?
EMERSON: Microbiota e... Dacă ne considerăm un organism viu, corpul nostru are mai
multe bacterii decât celule umane şi majoritatea locuieşte în intestinul subţire. Microbiota e un
mic univers din interiorul intestinului subţire care ne curăţă constant, ne stimulează imunitatea,
ne oferă vitamine, elimină substanţele nedorite. Alimentaţia vestică şi alimentaţia americană nu
numai că promovează boala, ci omoară această microbiotă.
 Avem aceste alimente procesate, bogate în grăsimi, colesterol, alcool, medicamente, tot
ceea ce ingerăm, ne omoară microbiota. Dacă omorâm bacteriile bune, care ajută sistemul
imunitar, atunci, funcţia imună va scădea, iar această problemă predomină. Să vorbim despre
probiotice, care au devenit importante. Toţi pacienţii le iau. Problema e că iau probiotice, apoi ies
în oraş şi omoară microbiota cu obiceiurile alimentare. Secretul e un regim alimentar care sprijină
microbiota, dar şi nişte probiotice, dar cu cât consumaţi mai multe produse care sprijină
microbiota, cu atât vă veţi simţi mai sănătoşi. Care sunt aceste alimente ? Fibre, fibre, fibre. Toţi
consumăm ceva numit amidon rezistent la digestie. Amidonul rezistent e acel amidon care, după
ingestie, nu poate fi digerat de corpul nostru. Corpul nostru alege de acolo câteva zaharuri pentru
energie, dar amidonul rezistent ajunge în intestinul gros, unde bacteriile bune se hrănesc cu
amidonul rezistent. Practic, acesta e un compus chimic care hrăneşte bacteriile bune. Cu cât
mâncăm mai multe alimente bogate în fibre şi amidon rezistent, cu atât mai sănătoase vor fi
bacteriile bune, iar acestea ne feresc de bacteriile rele. Asta înseamnă microbiota. O lungă
perioadă de timp, microbiota nu a fost luată în calcul în tratarea pacienţilor. Era doar ceva
neglijabil. În prezent, vedem importanţa microbiotei şi vedem apariţia acestor boli cronice
progresive. Acestea au devenit tot mai evidente, fiindcă majoritatea populaţiei e afectată de ele. 300
Acum zeci de ani, când trăiau bunicii şi străbunicii noştri, bolile cronice progresive nu-şi făceau de
cap prin societate.
NOONAN GORES: Din cauza alimentelor procesate şi a celor modificate genetic, vedem
apariţia acestor boli cronice.
EMERSON: Mai sunt şi alţi factori, printre care şi microbiota despre care am discutat. Dacă
microbiota cuiva dispare din diverse motive: alimentaţie nesănătoasă, stres, medicamente, în
timpul cezarienelor, ş.a.m.d. Putem omorî o mare parte a microbiotei unde peretele intestinal
suferă o leziune. Să nu uităm că 70% din sistemul nostru imunitar se află în sistemul digestiv. Dacă
peretele intestinal începe să se rupă, sistemul imunitar va fi suprastimulat. Practic, avem
substanţe bune care trec în sânge şi ne hrănesc şi substanţe rele care trebuie eliminate. Dacă
peretele intestinal e lezat, apare sindromul intestinului permeabil. Să spunem că aşa arată
mucoasa normală. În cazul intestinului permeabil, mucoasa se deteriorează şi agenţii patogeni
trec în sânge şi se plimbă prin corp.
 Însă, sistemul imunitar vede particulele străine în sânge, le atacă, generează anticorpi, dar
atacă şi celulele sănătoase. Trebuie să scăpăm de asta, să înlăturăm agenţii străini, să schimbăm
alimentaţia şi să ne vindecăm. Şi am reuşit să facem asta, am vindecat intestinul permeabil şi
pacienţii s-au simţit mai bine. Nu se întâmplă peste noapte, dar corpul nostru se regenerează
zilnic. La nivel celular, nu mai eşti aceeaşi persoană ca acum doi ani. Aşa cum pielea se reface
zilnic, aşa se reface şi mucoasa intestinală. Dacă înlăturăm agenţii străini care stau la cauza
problemei şi vindecăm leziunile, atunci, problemele imunitare vor dispărea.
NOONAN GORES: Sindromul intestinului permeabil stă la baza bolilor autoimune ?
EMERSON: Nu suntem siguri, dar ştim că sistemul imunitar scapă de sub control. Ceea ce
ştiu, ceea ce am văzut de foarte multe ori, e că atunci când vindecăm sindromul intestinului
permeabil în tratarea bolilor autoimune, starea pacientului se ameliorează. De multe ori, se
vindecă, uneori, se ameliorează semnificativ. Practic, modelul vestic tratează simptome şi trebuie
să recunoaştem că îşi are rolul său, dar când vorbim de un întreg sistem, vrem să vindecăm
această disfuncţie, această leziune, nu tratăm doar simptomele. Să vă explic de ce oamenii nu ţin
cont de alimentaţie în SUA. E nesustenabil din punct de vedere financiar. Nu e profitabil. 301
Asigurarea noastră nu acoperă asta, iar ca doctorii să-i dea atenţie, ar însemna că şi-ar închide
cabinetele. Ar trebui ca sistemul nostru medical să fie unul holistic, unul în care există o
componentă de alimentaţie, în care ne educăm pacienţii să mănânce sănătos, să renunţe la
alimentaţia standard americană şi să se vindece aşa. Din păcate, momentan, am ajuns într-un
mare impas. Nu e profitabil, aşadar medicina n-o va îmbrăţişa deocamdată.
NOONAN GORES: De ce atâţia americani suferă de diabet şi obezitate ? E o adevărată
epidemie. E din cauza alimentelor procesate sau a zahărului ?
EMERSON: Tot ce ai spus e adevărat. Ideea e că ingerăm alimente care nu-s făcute pentru
noi, iar corpul nostru reacţionează la ele cât poate de bine, dar vom ajunge într-un punct când
acest comportament nociv ne va prinde din urmă. Acela va fi punctul critic. Cancerul nu apare
peste noapte. A progresat de-a lungul deceniilor. Durează destul de mult să te îmbolnăveşti, la fel
ca în cazul bolilor cardiovasculare şi a diabetului de tip II şi acestea sunt doar consecinţe ale
acţiunilor noastre.
 Adăugăm semipreparate, prăjeli, carne din abatoare, alimente bogate în colesterol,
alimente modificate genetic, poate că mai şi fumăm, sau bem şi toate astea au consecinţe. Ceea
ce vedem e un mediu toxic pe care îl introducem în interiorul corpurilor noastre, unde se
manifestă prin diverse boli. Dacă privim diversele afecţiuni, diabet, boli de inimă, cancer, realizăm
că toate sunt la fel. Ne-am otrăvit până am atins un proces al îmbolnăvirilor. Există o schiţă pentru
toate. Pentru construcţia noastră, pentru rotaţia pământului... Seamănă cu agricultura. Dacă am
folosi substanţe toxice ca să omorâm dăunătorii, contaminăm alimentele pe care le mâncăm, nu
? Şi creăm apă otrăvită şi tot aşa. E o reacţie în lanţ. Când ne îndepărtăm de prototipul naturii şi
de felul cum suntem construiţi, circumstanţele sunt nefavorabile. E foarte important să ne
sprijinim corpul, să consumăm alimente integrale bazate pe plante. Doar aşa putem hrăni
microbiota. Şi dacă vă gândiţi bine, nu suntem animale mai mari şi nici n-ar trebui să fim animale
mari şi grase. Aşadar, e foarte ciudat. Şi, din păcate, societatea de azi se adaptează şi acceptă
lucrurile. Acum, obezitatea şi grăsimea începe să fie regula. Iar noi, cei care lucrăm în medicina
stilului de viaţă şi în nutriţie ne îngrijorăm, fiindcă, dacă asta va fi norma, o vom accepta şi e
periculos.
NOONAN GORES: Vorbeşti despre colesterolul din alimentaţie şi am vorbit cu un om de 302
ştiinţă care spunea că acest colesterol încearcă să repare leziunile din vasele de sânge şi iritaţiile
cauzate de inflamaţii sau altele. Practic, colesterolul încerca să vindece, dar doctorii dau vina pe
colesterol deşi problema e alta. Ce părere ai despre dezbaterea legată de colesterol ?
EMERSON: Un colesterol ridicat nu e neapărat periculos şi nu contează cât de mare e
colesterolul, ci cât de curate sunt arterele. Dacă nivelul colesterolului e mare la analize, dar
arterele funcţionează bine, fiindcă sunt suple şi flexibile şi sângele circulă fără probleme,
colesterolul nu e o problemă. Ceea ce se întâmplă, aşa cum spuneam, e datorită unei serii de
factori. Dacă ar fi un singur factor, l-am îndepărta şi gata ! Am ajunge în Rai, dar nu funcţionează
aşa. Partea interesantă e că avem ceva numit LDL, sau lipoproteinele cu densitate mică. Pot oxida.
Şi cum fac asta ? Avem formula perfectă. Zaharurile extrarafinate, făina şi toate aceste alimente
cu extracte pe care le consumăm ne afectează colesterolul. Astfel, apare placa ateromatoasă.
Colesterolul e omul rău ? Nu. Dar face parte din acei factori care conduc la boli avansate. Dar
corpurile noastre produc atât colesterol cât e nevoie şi cred că aici apare problema.
 Avem formule alimentare despre cât ar trebui să fie nivelul de colesterol zilnic, dar ar
trebui să fie zero. Nu avem nevoie de colesterol. Colesterolul ingerat nu ne aduce niciun avantaj.
Ţinând cont de condiţiile actuale şi de alimentaţia americană, colesterolul e nociv. Corpul nostru
produce tot colesterolul de care avem nevoie. Ficatul produce tot colesterolul de care au nevoie
membranele celulelor pentru grăsimi, vitamine, hormoni. Se descurcă de minune. Asta e treaba
lui. Statinele, unele dintre cele mai bine vândute medicamente din lume, reduc nivelul de
colesterol, dar ştiţi cum fac asta ? Practic, vă îmbolnăvesc ficatul şi motivul pentru care fac asta,
e fiindcă doar aşa pot reduce secreţia de colesterol. Dacă ne putem schimba alimentaţia şi stilul
de viaţă ca să scădem colesterolul, să lăsăm ficatul să lucreze pentru corpul nostru, putem vindeca
această afecţiune. Corpul nostru nu e făcut să scape de colesterolul în exces. Ştim cât colesterol
să producem, aşa că nu avem nevoie de colesterol în alimentaţie. Chiar nu avem nevoie.
NOONAN GORES: Şi probabil n-am avea nicio problemă dacă sistemul imunitar ar
funcţiona perfect, dacă organele ar funcţiona, dar dacă eşti toxic, dacă eşti obez şi suprasoliciţi
sistemul cu şi mai multe probleme, nu poate scăpa de acest colesterol.
EMERSON: De aceea spun că nu există doar un om rău pe care să-l îndepărtăm. Sunt o 303
serie de factori. La unii pacienţi care vin cu un nivel ridicat de colesterol, dar viteza sângelui e în
regulă, nu luăm măsuri drastice. Dar nu uitaţi că majoritatea americanilor suferă de boli cronice
progresive, deci nu vorbim despre tipii sănătoşi, atletici, nu ne facem griji pentru ei. Ne facem griji
pentru majoritatea americanilor care mănâncă alimentele standard şi îşi îmbolnăvesc corpul.
NOONAN GORES: Dacă ne putem schimba stilul de viaţă reducând stresul şi schimbând
alimentaţia sistemul nostru se vindecă singur, nu ?
EMERSON: Exact. Dacă reuşim să scăpăm de toţi aceşti factori negativi, da. Stresul face
mult rău corpului. Hormonul stresului, cortizolul, e foarte agresiv cu corpul uman şi dacă ne
gândim la asta, e reacţia de fugă sau luptă. Dacă ne uităm la această reacţie a sistemului nervos
simpatic... E minunată să luptăm când trebuie şi să fugim când trebuie, dar nu putem opera aşa.
Sistemul parasimpatic trebuie să fie mai echilibrat. Când murmurăm "om" reducem tensiunea
arterială, reducem hormonii de stres şi devenim mai echilibraţi, atingem o stare de echilibru. Să
nu uităm că...
 Şi exerciţiile fizice sunt importante, dar nici ele nu rezolvă totul, fiindcă dacă ar fi aşa, să
facem mai mult sport. Exerciţiile fizice, componentele emoţionale, fiindcă eu cred că reacţia de
fugă sau luptă e ceva emoţional... Manifestarea ei e fizică, dar, de fapt, are loc la nivel emoţional.
Aşadar, ne echilibrăm emoţiile, baza noastră, locul de pornire, alimentaţia, aducem totul în
echilibru şi cu asta se ocupă medicina stilului de viaţă. Vă tratăm cu ajutorul unui nou stil de viaţă.
NOONAN GORES: Şi chiroterapia ? Cum ne menţine corpurile sănătoase ?
EMERSON: În chiroterapie, scopul nostru e să atingem puterea de vindecare a corpului,
acea inteligenţă înnăscută care-ţi controlează corpul şi are grijă de tine. Când privim coloana
vertebrală, unde se află sistemul nervos central, creierul şi măduva spinării, lucrăm cu articulaţiile
spinale care vor stimula reţeaua neurală, circulaţia sângelui şi imunitatea. Cu cât suntem mai
sănătoşi, cu atât imunitatea creşte. Ceva care se mişcă bine nu doare, dar dacă ne doare tot
corpul, vorbim despre o altă componentă, a unui stil de viaţă degenerativ. Nu trăim la adevăratul
nostru potenţial. Aici intervine chiroterapia pe care o asociem cu alimentaţie, sport şi sprijin
emoţional şi avem un animal foarte sănătos.
EMERSON: Abordarea holistă. 304

NOONAN GORES: Deci un bolnav cronic, sau care suferă de o boală inexplicabilă, ce ar
trebui să facă ? Dă-le un sfat în calitate de doctor modern şi naturopat.
EMERSON: Să găsească pe cineva în zona unde locuiesc, care practică medicina stilului de
viaţă sau medicina integrată. Acest domeniu e în extindere. Mulţi pacienţi nu se simt mai bine
după abordarea medicală tradiţională. Aşadar, există medicină integrată, medicina stilului de
viaţă, naturopaţi, chiropracticieni buni, doctori buni, foarte mulţi doctori care-şi extind
cunoştinţele pentru a putea ajuta. Cred că secretul stă în simplitate. Dacă reuşim să ne schimbăm
stilul de viaţă vi se va părea mai simplu. Trebuie doar să ne schimbăm abordarea, să facem lucruri
care ne ajută să ne vindecăm, apoi, vindecarea se întâmplă de la sine. Nu trebuie să învăţăm nimic.
Nu trebuie să ne gândim la o tăietură, se vindecă singură. Asta e frumuseţea sistemului nostru
imunitar. Ştie ce să facă, dar trebuie să-l îndreptăm în direcţia bună.
 NOONAN GORES: E adevărat că celulele cancerigene nu pot supravieţui într-un mediu
alcalin, bogat în oxigen ? Am auzit că grâul verde face minuni.
EMERSON: Da... Să zicem. E... Dar viaţa nu e un vas petri. Cred că grâul verde e... De fapt,
ce e ? Practic, e un aliment integral pe bază de plante, nu ? Încercăm să ridicăm nivelul alcalinităţii,
pacientul va consuma alimente cu fitonutrienţi, antioxidanţi care sprijină sistemul imunitar, care
va ţinti şi elimina celulele cancerigene. Să nu uităm că producem celule cancerigene în corp zilnic,
dar sistemul nostru imunitar le identifică, le prinde şi scapă de ele. Deci e foarte important să
consumăm alimente care ridică imunitatea. Când vorbim despre alcalinitate şi despre oxigen, dar
acestea oricum sunt rezultatul unui trai sănătos. Asta se întâmplă când mâncăm sănătos şi când
trăim sănătos. Avem mai multă alcalinitate şi mai mult oxigen în corp, iar cancerul nu se poate
manifesta. Acesta e secretul. Dar trebuie să fim atenţi, asta le spun şi pacienţilor mei. Nu există
magie, o pastilă magică. Există o serie de factori de risc şi felul cum îţi trăieşti viaţa. Trebuie să
mănânci bine, să gândeşti pozitiv şi să faci bine. Asta înseamnă sănătatea.
NOONAN GORES: - Diabetul de tip II e reversibil ?
EMERSON: - Da. Vindecarea pe care o vedem, în special regenerarea celulelor şi a 305
sistemului nostru, în cazul diabetului de tip II, spre exemplu... Afectează ochii, poate afecta
picioarele. Problema e că e o boală inflamatoare şi ne macină arterele mai mici. Unde se află
acestea ? În ochi, evident. Dar acest tip de diabet e reversibil chiar şi fără medicamente, atunci
corpul reface aceste artere şi ne recăpătăm vederea. Acelaşi lucru se întâmplă cu problemele
vasculare şi neuropatii. Corpul nostru se vindecă în continuare, aşadar, zonele lezate se pot
regenera. Vine un moment, de aceea avertizăm pacienţii să nu mai amâne, fiindcă dacă au o
problemă, trebuie rezolvată acum. Altfel, ajung în punctul în care corpul e atât de lezat, încât
rămâi cu leziuni şi cicatrici permanente. Dar la majoritatea oamenilor, constatăm o ameliorare
semnificativă. Variază, dar... Problemele cardiovasculare sunt altele. Bolile cardiovasculare pot fi
prevenite şi sunt reversibile. Până şi pacienţii cărora li s-a propus o operaţie îşi pot schimba stilul
de viaţă şi boala cardiovasculară va dispărea.
NOONAN GORES: Stenturile ajută la ceva ?
 EMERSON: Temporar, da. Deschid arterele. Dar apoi, ce urmează ? Punem un stent,
deschidem artera şi sângele curge din nou. Perfect. Te urci în maşină şi pleci la McDonald's.
Întrebarea e, ce urmează ? Stenturile sunt utile şi îţi salvează viaţa pe moment, dar vei avea nevoie
de o alimentaţie bună ca să inversezi daunele şi să te vindeci. Deci prin gestionarea stresului,
alimentaţie şi vindecare emoţională, putem vindeca bolile de inimă ? În cazul bolilor de inimă,
reducerea stresului e cea mai importantă. Am vorbit despre reacţia de luptă sau fugă şi de
acţiunea continuă ? Cu cât sunt mai îngustate şi mai înfundate arterele, şi cu cât pompezi mai
mult sânge prin ele, din cauza stresului iar fluxul sangvin împinge tot mai puţin sânge prin blocaj,
se va întâmpla ceva. Facem infarct sau facem un accident vascular. Reducerea stresului e foarte
importantă pentru bolile cardiovasculare, dar şi pentru alte afecţiuni. Evident.
NOONAN GORES: Corpurile noastre se vindecă în permanenţă, mâncăm alimente integrale
pe bază de plante şi îi permitem corpului să se vindece, iar arterele vor reveni la normal, apoi,
scăpăm de factorii de stres, fluxul sangvin se uniformizează şi vindecăm o boală de inimă.
EMERSON: A fost dovedit ştiinţific că o alimentaţie bogată în plante face arterele să se
dilate de patru ori mai mult decât alimentaţia americană standard. Ce înseamnă asta ? Înseamnă 306
că ne oxigenăm, că sângele poartă substanţele hrănitoare la toate celulele, iar asta stimulează
vindecarea. În plus, îndepărtăm şi agenţii patogeni pe care-i băgăm în gură la fiecare patru ore.
Nu uitaţi că mâncăm tot timpul. Săptămânal, mâncăm mai mult decât orice altă activitate,
exceptând somnul. Să vedem cum apar bolile. O bună analogie e când te loveşti la genunchi de
măsuţa de cafea. Începi să plângi că te doare şi tot aşa. În orice caz, trece şi după câteva ore, treci
pe acolo şi te loveşti iar. Te doare ca naiba dar te masezi şi te simţi mai bine, iar după încă vreo
trei ore, te simţi bine, dar te loveşti din nou. Ce am descris aici ?
NOONAN GORES: - Când mănânci în continuare...
EMERSON: - Alimentaţia americană standard. Îţi baţi arterele de dimineaţă şi sistemul
imunitar, apar problemele cu sindromul intestinului permeabil. După patru-cinci ore, corpul se
simte mai bine, iar noi îl batem din nou. Se numeşte prânz.
 NOONAN GORES: De aceea animalele nu mănâncă atunci când se îmbolnăvesc ?
EMERSON: Exact. Vedem asta. Cred că postul e foarte important. E un factor medical
foarte important. De-a lungul timpului, de-a lungul secolelor, oamenii postesc din motive
medicale. Cred că e suficient să postim trei zile pe săptămână, acasă, dar dacă vrem să facem pe
o perioadă lungă, mergeţi într-un mediu supravegheat, într-o clinică minunată din ţară care se
specializează pe postul medical şi veţi vedea rezultate fenomenale. Practic, ne orientează către
interior, iar corpul începe curăţenia. Când suntem răniţi, cel mai bun lucru de făcut, e să ne
retragem, să permitem sistemului imunitar să se vindece şi să-şi facă treaba. Când vorbim despre
alimentaţie, despre 2.000 de calorii pe zi, în jur de 800-2.000 de calorii pe zi, am spus calorii, dar
n-am spus ce sunt. Deci suntem sătui, dar nu suntem hrăniţi suficient. Consumăm prea multe
calorii din mâncărurile toxice, dar aceste calorii nu ne hrănesc, deci nu stimulează sistemul
imunitar. În orice caz, oricum cred că mâncăm prea mult. Mi se pare exagerat să spunem 2.000
de calorii. Dacă ne-am hrăni cu 1.500 de calorii bogate în substanţe hrănitoare, cred că ne-am
descurca. Să nu uităm că e nevoie de foarte multă energie să digerăm ceea ce am mâncat. Dacă
ne petrecem zilele digerând ceea ce mâncăm, atunci, nu mai ai energie pentru celelalte activităţi.
Dacă am mânca mai puţine alimente care conţin mai multe substanţe hrănitoare, ne-am simţi mai 307
bine şi am avea mai multă energie pentru vindecare. Atunci, acele boli cronice progresive nu vor
apărea niciodată. În primul rând, am eliminat stimulul, am eliminat toxinele din alimentaţie. În al
doilea rând, consumăm energia corespunzător, reconstruind rezistenţa sistemului imunitar. Şi
mâncăm suficient. Toată lumea e îngrijorată de raportul de proteine consumate. Le vorbim despre
alimentaţia pe bază de plante şi prima întrebare e şi de unde luăm proteinele şi mi se pare absurd.
În primul rând, în SUA nu există deficienţă de proteine. Există suficiente proteine, mai ales în
plante. Dacă un cal de curse, care e doar ierbivor, primeşte destule proteine ca să alerge în
hipodrom, atunci şi noi primim toate proteinele necesare, de la aceeaşi sursă, din pământ. De
acolo vin proteinele.
NOONAN GORES: Care e cel mai important mesaj legat de vindecare ?
 EMERSON: Corpul vostru se vindecă în fiecare secundă a fiecărei zi. Dacă puteţi stimula
sistemul imunitar, dacă puteţi îndepărta toate toxinele, dacă aveţi un stil de viaţă echilibrat, vă
veţi vindeca mai repede decât v-aţi îmbolnăvit, iar asta e frumuseţea vindecării.

308
 Michael Bernard Beckwith este fondatorul Centrului Internațional
Spiritual Agape, o comunitate trans-confesională de mii de membri
locali și adepți la nivel global. Organizația sa este foarte apreciată
pentru diversitatea spirituală, rasială și culturală.
Comunitatea locală Agape are programe de mobilizare pentru hrănirea
oamenilor fără adăpost, persoanelor incarcerate și familiilor acestora,
parteneriate cu organizații de servicii comunitare în școli și centre pentru adolescenți în impas,
susține arta și pledează pentru ocrotirea resurselor din mediul înconjurător. De asemenea,
programele umanitare Agape oferă suport în școli, biblioteci, orfelinate, spitale, clinici, adaposturi
pentru mame singure, microîmprumuturi, suport financiar în cazuri de dezastru natural, hrană și
instruire, consiliere umanitara. Zonele în care este oferit ajutor variază de la 8 țări africane pînă
în Afganistan, Bosnia, Columbia, Ecuador, India, Irak, Kosovo și Sri Lanka.
Dr. Beckwith este un instructor de meditație căutat, speaker și conducător de seminarii în cadrul
organizației Procesul de Vizualizare a Vieții, pe care a fondat-o. Trei dintre cele mai recente cărți 309
ale sale – Vizualizarea Vieții, Eliberare Spirituală și Transcendență Extinsă sunt subiectul Premiului
Nautilus. A apărut la emisiunea Dr. Oz, Emisiunea Oprah Winfrey, Propriul Help Desk, Larry King,
Tavis Smiley și în propria emisiune PBS Special, Răspunsul Ești Tu. In fiecare vineri la orele 1 PST,
mii de persoane îi ascultă emisiunea de la postul radio KPFK, Treziți-vă: Sunetul Transformării.

Ce veți învăța în această lecție:

· Motivul principal pentru care ai nevoie de propria sănătate pentru a rezista la mediul toxic.
· Cum îți consolidezi sistemul imunitar mental și fizic?
· Cum căderea din aliniere spirituală poate provoca durere fizică.
· Cum să cultivi gânduri revigorante care vindecă organismul, mai degrabă decât gânduri
toxice care provoacă boală.
· Cele două niveluri de rugăciune necesare pentru o manifestare puternică.
 · Cum să îți antrenezi corpul să se vindece, chiar și atunci când dormi.

Aplicație în viața ta:

Scrie un exemplu de rugăciune pentru tine, o zonă a vieții tale pe care vrei să o vindeci?

Dacă aveți dureri, descrieți-vă simptomele. Vedeți o legătură între aceste simptome și cum ați
descrie circumstanțele de viață actuale?

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________
310
_____________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________

TRANSCRIERE
NOONAN GORES: Foarte mulţi oameni suferă de cancer, obezitate şi depresie. De ce există atâţia
suferinzi şi cum putem îndrepta situaţia ?
 BECKWITH: Există o serie de motive. Mai întâi, stilul de viaţă al oamenilor. Avem apariţia
industriei fast-food, introducerea substanţelor care imită mâncarea şi nu sunt tocmai mâncare.
Se găsesc în mijlocul magazinelor, în pachete, conserve şi cutii şi nu sunt mâncăruri adevărate,
sunt doar mâncăruri artificiale şi ne hrănim cu preparate sărace în substanţe hrănitoare.
Urmează toxicitatea mediului. Avem toxicitatea electronicelor, a dioxidului de carbon, a
monoxidului de carbon, o cantitate uriaşă de toxicitate cu care trăim în fiecare zi şi avem
toxicitatea psihică susţinută de mass-media, care transmite numai cele mai joase momente ale
experienţei umane în camerele de zi, în mod constant. Cele mai rele lucruri de pe această planetă
sunt transmise la ştiri în mod constant. Acesta e contextul în care oamenii produc substanţe
toxice, din cauza hranei proaste, a gândirii negative, a toxicităţii. Teama, îndoiala, grijile produc
substanţe toxice care circulă prin corpul nostru şi creează premisele unor boli.
Avem un sistem de îngrijire. Nu e tocmai un sistem de sănătate, ci un sistem de îngrijire,
unde doctorii şi casele de asigurări tratează simptome. Nu încercăm să combatem cauzele. În
multe cazuri, nu se ocupă de persoană, ci de simptomele ei, pentru care prescriu un medicament
care are un efect secundar şi ciclul se perpetuează. Mai multă toxicitate, mai multe boli şi 311
îmbolnăviri. Ca persoană, trebuie să fii curajos şi puternic pentru a te retrage şi a te orienta spre
exerciţii spirituale, mentale, de nutriţie şi fizice, pentru a dezvolta un anumit nivel de rezistenţă
la mediul toxic şi pentru a crea premisele pentru integritate şi sănătate.
Trebuie să fim vigilenţi în permanenţă, să avem un stil de viaţă, un mod de gândire, un stil
de a mânca şi de a face exerciţii nu numai pentru a nu te lăsa doborât de toxicitate, ci şi pentru a-
ţi consolida sistemul imunitar, dar şi sistemul imunitar spiritual pentru a trăi o viaţă sănătoasă
ghidată de viziunea acestei încarnări umane. Nu ne-am încarnat în oameni ca să stăm pe canapea,
şi să ne uităm la televizor. Ne-am încarnat în oameni, fiindcă avem daruri, talente şi capacitate de
exprimare. Şi dacă unul din noi nu duce o viaţă bună, darurile tale se vor întoarce împotriva ta şi
vor crea premisele unei boli.
NOONAN GORES: Se spune că atunci când aţi acceptat acest scop în viaţă, v-a trosnit gâtul la loc?
NOONAN GORES: E important să ne aliniem cu scopul nostru în viaţă.
BECKWITH: A existat o perioadă în viaţă când m-am opus următoarei etape a implicării mele. Am
fost directorul unui grup de rugăciune. Organizam ateliere, eram cadru didactic la universitate şi
mă întâlneam cu clienţii în fiecare zi. Eram îndrumător spiritual şi am crezut că e suficient, dar
vocea mai interioară îmi spunea că trebuie să formez o comunitate. Mă împotriveam următorului
pas al transformării mele. Nu voiam să fac asta la suprafaţă şi îmi amintesc că în acea perioadă a
vieţii aveam o problemă la gât şi mergeam la chiropractician pentru masaje. La scurt timp după
aceea, înţepeneam din nou. Nu-mi puteam întoarce capul spre dreapta, dar când am acceptat
următorul pas al transformări mele, gâtul meu s-a pus la loc şi nu m-am mai întors la
chiropractician. Rezistenţa faţă de visul care se năştea în interiorul meu apărea la nivel fizic şi când
am renunţat la rezistenţă, corpul meu s-a vindecat.
NOONAN GORES: Vorbiţi despre frică, stres şi griji. Cum ştim cu siguranţă că viaţa e cu noi şi nu
împotriva noastră când apare o boală, sau suntem deprimaţi, suferinzi şi avem dureri ? Cum ne
recăpătăm credinţa ?
BECKWITH: Viaţa e plină de energie şi progresează şi caută să se exprime şi când există o barieră 312
psihică sau sentimentală, corpul sentimental, corpul mental, se coagulează şi poate deveni ceva
care te nelinişteşte, dar caută întotdeauna să se exprime. Dacă există un blocaj, va apărea într-un
anumit el, va fi o condiţie care nu ne place, care ne solicită atenţia. Dacă simţiţi durere, corpul vă
spune că e ceva acolo. Ce se ascunde în spatele durerii ? Dacă e durere emoţională, probabil
trebuie să iertăm un anumit lucru. Dacă e durere fizică, există un anumit blocaj, dar, pe baza
propriilor revelaţii spirituale, ştiu că viaţa niciodată nu se contrazice, nu lucrează împotriva sieşi
şi nu se compromite. Mereu lucrează în numele ei. Iei o sămânţă şi o plantezi în sol, apoi, sămânţa
începe să răsară. Dacă o întorci cu susul în jos şi o priveşti cu acele camere, la scurt timp se va
întoarce invers şi va creşte către lumină. Asta arată că prezenţa vieţii în acea sămânţă se alege pe
sieşi, alege să se dezvolte. Cred şi simt că esenţa vieţii se află în sufletul tuturor. Mereu acţionează
în numele nostru. Nu lucrează în potriva noastră şi chiar dacă viaţa ne e întoarsă pe dos, pe măsură
ce participăm la propria vindecare, la extinderea conştientizării noastre, atunci, ne întoarcem pe
partea bună.
 Viaţa noastră poate reveni la un nivel de congruenţă. Începem să ne dăm seama de ce am
venit pe planetă. Templul corpului se schimbă, se regenerează când există o aliniere cu gândul,
cu scopul şi cu toate lucrurile despre care am vorbit înainte.
NOONAN GORES: Spuneţi că avem puterea să ne evaluăm singuri prognoza. Nu mai vreau
să merg la doctor. Ţi se spune ceva, te înfricoşează şi iei medicamente toată viaţa. Cum ne dăm
singuri prognoza indiferent de diagnostic ?
BECKWITH: Iată ce le spun oamenilor care vin la mine cu anumite probleme şi îmi spun
că tocmai au venit de la doctor. Au un diagnostic şi au un pronostic şi mereu le reamintesc că
doctorul îţi dă un diagnostic, dar pronosticul e între tine şi Dumnezeu, între tine şi viaţă, între tine
şi mintea ta. Trebuie să-ţi stabileşti singur pronosticul şi să te eliberezi. Le reamintesc că putem
asemui doctorii cu nişte zeităţi minore, aşadar oamenii se lasă pe mâinile acestei zeităţi minore
care le spune ce se întâmplă cu corpul lor. Ei cred asta şi în baza acestei credinţe cedează şi
acceptă pronosticul. Lucrez cu oameni ca să le arăt că nu trebuie să facă asta, ci pot să înceapă
prin a vorbi cu trupul lor, a vorbi cu celulele lor, a-şi schimba obiceiurile, punctul de vedere,
nutriţia, modul de gândire şi a începe să găsească un cu totul alt pronostic. Pot spune că... Trupul 313
meu e mai puternic şi mai puternic cu fiecare zi. Sângele care-mi curge prin vene e din ce în ce
mai curat. Şi e un fapt demonstrat că asta nu strică. Apar acele endorfine care se plimbă prin
templul corpului, nişte substanţe tonice care ne îmbunătăţesc dispoziţia şi ne schimbă atitudinea.
Asta fortifică sistemul imunitar şi vei avea şansa de a depăşi oricare problemă. Cred că învestim
prea multă autoritate în cineva cu un halat alb. Îmi amintesc că venise un pacient care plângea
amarnic, fiindcă primise un diagnostic şi un pronostic nefast şi doctorii spun, doctorii au spus... I-
am spus: "Revin imediat". Am ieşit şi m-am îmbrăcat cu un halat alb. Mi-am pus ecusonul. Scria
dr. Michael Beckwith şi am intrat şi m-am prezentat. "Vreau să ştii că viaţa ta va fi din ce în ce mai
bună. Ai fost trezit la realitate cu privire la obiceiurile tale nocive de-a lungul anilor. Eşti pe punctul
de a întrerupe ciclul acestora şi vei vedea cum corpul de schimbă, vei vedea cum îţi intri în formă."
Apoi, i-am dat o reţetă şi i-am spus: "Zilnic, vreau să-ţi spui asta, să citeşti asta, să nu mănânci
asta, să mănânci asta. Întoarce-te peste 30 de zile şi spune-mi cum te simţi." Şi din plâns, a început
să râdă, fiindcă şi-a dat seama că renunţase la autoritate şi la puterea de a te încuraja singur. Nu
înseamnă să nu mergi la doctor şi să nu-i urmezi sfatul.
 Totuşi, tu deţii controlul asupra ta. Trebuie să discuţi cu sufletul, să-ţi pui întrebări care-ţi
dau putere, trebuie să cauţi şi să schimbi ceea ce trebuie în viaţă şi poţi vedea cum se schimbă
viaţa. Dar dacă cedaţi controlul unei autorităţi externe, ne lăsăm victime a doua oară. Suntem
victime ale bolii şi ale diagnosticului şi devenim victime ale figurii autoritare care-ţi spune ce ţi se
va întâmpla în viaţă. Încerc să-i fac pe oamenii care se victimizează să fie mai hotărâţi asupra
conştientizării lor.
NOONAN GORES: Unii doctori ar spune că ce faceţi e lipsit de etică, dar lipsa de etică apare
şi când doctorii spun că mai avem trei-şase săptămâni sau când spun că nu pot face nimic. Cum
putem folosi efectul placebo într-un mod pozitiv ?
BECKWITH: Cred că efectul placebo a fost folosit de foarte mulţi ani şi e nemaipomenit de
eficient. În noua lui carte, prietenul nostru, Joe Dispenza, ne explică cum funcţionează acesta,
cum funcţionează studiile în orb şi dublu orb şi că nu strică să spui cuiva că va avea o zi bună, va
fi mai bine, vei reuşi. Nu strică niciodată. Nu desconsiderăm sfaturile medicului, dar mi se pare
lipsit de etică să oferim cuiva teamă şi îndoială, în loc de speranţă şi posibilitate. Speranţa şi
posibilitatea sunt vizibile la nivelul vibraţiilor biologice. Ne dăm seama când cineva e optimist, 314
bucuros, ce sentimente emană, ce tip de substanţe produce corpul. Putem vedea când cineva e
deprimat sau e speriat. Tensiunea arterială creşte, substanţele toxice circulă prin corp. Nu mi se
pare greşit ca cineva cu autoritate să spună că e posibil, că te vei vindeca, se poate. Să acceptăm
posibilitatea. Etica înseamnă să nu renunţăm la posibilităţi.
NOONAN GORES: Aţi menţionat un lucru pozitiv de câteva ori. Aţi vorbit despre gânduri
tonice, nu toxice şi o voce profetică, nu patetică în timpul conversaţiei. Ce legătura are asta cu
vindecarea ?
BECKWITH: Oamenii au uneori obiceiul de a-şi plânge de milă şi invocă vocile ruşinii, vinei,
temerilor, îndoielilor, grijilor, şi proiectează cel mai rău scenariu posibil. Aşa începi să stabileşti
cursul vieţii tale. În loc să asculţi aceste voci, poţi începe să fii vocea profetică. Începi să te gândeşti
la cele mai pozitive scenarii. Dacă mă vindec, dacă neuronii se regenerează ? Ce-ar fi dacă ? Poţi
începe să creezi un întreg scenariu posibil în loc să alegi un scenariu negativ, ceea ce fac foarte
multe persoane, nu doar cu vindecarea corpului lor, ci cu toate aspectele vieţii lor.
 Uneori, se întâmplă ceva rău şi ne gândim la cel mai rău scenariu bazat pe ceea ce s-a
întâmplat. Şi se pot opri şi pot spune care e cel mai bun scenariu ? Şi pot alege să gândească aşa.
E la fel de simplu şi, dacă alegem acest drum, Atunci, gândurile tonice vor produce substanţe
tonice. Gândurile toxice produc substanţe toxice, cum ar fi cortizolul pentru teamă şi endorfinele
minunate date de speranţă, bucurie şi recunoştinţă. E o extindere a conştiinţei noastre asupra
mai multor alegeri. Adesea, o autoritate ia alegerile acelei persoane. Ceea ce facem noi e să
oferim tuturor şansa de a alege. Nu ne gândim la un rezultat existent. Rezultatul se poate forma
pe baza gândurilor tonice, şi nu pe baza toxicităţii.
NOONAN GORES: Cum de există copii cu boli pe care nimeni nu şi le explică şi ei nu au
acumulat 50 de ani de gânduri toxice. Sunt copii nevinovaţi care se nasc cu aceste afecţiuni. Ce
legătura au soarta şi destinul cu toate astea ? Cum putem spune că e vorba de calitatea vieţii, nu
de lungimea ei ?
BECKWITH: Calitatea vieţii e importantă, dar există câteva clarificări. În prezent, un nou-
născut e afectat de mult mai multe toxine decât cei născut acum 25-30 de ani. Numai mediul,
ceea ce respiră mama, ceea ce mănâncă mama. Placenta nu protejează copilul de aceste toxine. 315
La mulţi nou-născuţi, când li se fac analize de sânge, se descoperă că toxinele sunt acolo şi au
venit pe lume de câteva luni. Mediul înconjurător e atât de poluat, încât deja afectează nenăscuţii.
Pe de altă parte, aceşti indivizi vin pe planetă şi mulţi dintre ei vin aici, fiindcă ştiu că vor trece
prin ceva şi vin ca să atragă atenţia asupra problemelor noastre. Să nu gândim că o persoană s-a
născut cu o boală, o alta s-a născut cu altă boală. Ce se întâmplă ? Mulţi indivizi vin cu aceste
daruri deosebite. Mulţi vin cu abilitatea de a aduce compasiune într-o familie, multe persoane se
nasc pentru a aduce compasiune în lume. Ceea ce pare a fi tragedie sau... ... pesimism extrem,
oprimare, războaie, aceste persoane n-au ajuns aici întâmplător şi nu e doar karma. Sosesc într-o
situaţie în care ajută la evoluţia rasei, trecând prin anumite suferinţe. Spun că există patru ferestre
prin care putem privi un lucru, existenţa lui. Prima fereastră e cea metafizică. Oamenii gândesc,
asta e prima fereastră şi o înţelegem bine pe aceasta, dar mai există alte trei. A doua fereastră
sunt lecţiile noastre. Când începem să creştem spiritual, sufletul îţi aduce lecţii de viaţă care te
ajută să activezi potenţialul. Unele lecţii nu sunt amuzante, dar asta nu înseamnă că ai greşit cu
ceva. Ai făcut ceva bine.
 Ţi-ai asumat un risc. Prin urmare, obstacolul e necesar ca să-ţi dezvolţi puterea interioară.
Aceste obstacole care trebuie depăşite nu arată prea bine. În retrospectivă, vei privi viaţa şi vei
spune că, fără acel obstacol, fără acea problemă din viaţa mea, nu aş fi cea de azi. Aceasta e a
doua fereastră. Lecţiile învăţate. A treia fereastră sunt binecuvântările.
Când oamenii sosesc pe planetă şi aduc o binecuvântare prin ceea ce par a fi circumstanţe
negative, fie acestea o boală, un fel de abuz, un fel de holocaust, fie că e vorba de Holocaustul
vietnamez, sau afro-american, african, sau de Holocaustul evreiesc, există oameni care sosesc pe
planetă pentru a ridica vibraţiile acesteia. Iar a patra fereastră e gândirea de grup, conştiinţa
rasială şi atâta vreme cât există oameni care cred în separare, în boală, în deficite, în
neîndestulare, atâta timp cât există aceste gânduri, cineva va fi victimizat de ele şi le va resimţi
până se dizolvă sau se schimbă. Acestea sunt cele patru ferestre prin care poţi privi un lucru. Şi
nu judecăm după aparenţe. Nu vă pot spune prin ce fereastră operează acea persoană. Să fie prin
gândire ? Învaţă o lecţie ? Ne aduc o binecuvântare ? Au detectat o serie de gânduri dominante,
sau e o combinaţie ? Nu e nimic simplu, dar e real.
NOONAN GORES: Sunt multe toxine în mediul înconjurător şi multe persoane nu-şi permit 316
mâncare organică, sau nu-şi permit vindecători, sau apă potabilă... Cum poate prospera această
parte a societăţii ?
BECKWITH: Eu cred că lucrurile necesare sunt ca noi să mâncăm şi majoritatea îşi permite
asta. Ceea ce nu ne putem permite sunt îngrijirile necesare dacă mâncăm fast-food, deşi e ceva
foarte ieftin. Dacă nu plătesc puţin mai mult pentru un măr organic, sau pentru legume, vor plăti
mai târziu, când suferă de artrită, reumatism, diabet, tensiune arterială, Alzheimer. Vor plăti în
altă parte. Când vă gândiţi dacă să mâncaţi o salată sau un sendviş cu vită care conţine antibiotice,
ceea ce înseamnă anti-viaţă, care conţin tot felul de bacterii şi moarte, unul e mai ieftin decât
celălalt, dar dacă vom continua să-l mâncăm pe cel care conţine moarte, atunci vom crea o
afecţiune care ne împiedică să muncim, vom merge la doctor, vom primi medicamente, vom lupta
cu efectele secundare, nu vom munci, mergem la doctor, vom plăti altundeva. Prefer să plătesc
puţin mai mult ca să beau o apă curată. Prefer să plătesc acum şi să mănânc cât pot de bine, prefer
să plătesc acum şi să fac exerciţii cu corpul meu.
 Prefer să plătesc acum, decât mai târziu. Oricine poate găsi mere şi varză de frunze. Am
crescut mâncând varză de frunze înainte să fie populară. Când a devenit un ingredient sănătos,
am fost foarte surprins. Când s-a întâmplat asta ? Asta mâncam la cină ! Dar putem găsi varză de
frunze, verdeţuri, putem face suc din ele. Putem bea apă, o putem include pe listă.
Deşi sunteţi dependenţi de alte lucruri, începeţi să adăugaţi preparate sănătoase treptat
şi renunţaţi la zaharuri şi la făina albă treptat, Apoi, veţi observa că mâncaţi mult mai sănătos şi,
după o vreme, papilele gustative se schimbă şi veţi dori să mâncaţi ceva sănătos şi veţi începe să
respingeţi toate mâncărurile nesănătoase. Treptat, treptat. Rugăciunile pozitive.
NOONAN GORES: Evident, conduceţi o congregaţie şi rugăciunea şi credinţa fac parte din
viaţa zilnică. Ce înseamnă rugăciunea şi cum să ne rugăm eficient ?
BECKWITH: Rugăciunea e atingerea realităţii fără să obţinem nimic de pe urma ei. Asta
înseamnă... că există ordine, armonie şi perfecţiune în interiorul nostru. Aşa cum, în fiecare
ghindă, un stejar aşteaptă să se exprime, există ordine şi armonie în noi, e o idee perfect spirituală.
Rugăciunea înseamnă acceptarea acestei idei şi conştientizarea acesteia. Când conştientizezi şi
realizezi asta, începe să-ţi afecteze percepţia, începe să afecteze totul la tine. Când spunem că 317
rugile ne-au fost ascultate, înseamnă că vibraţia noastră vibrează la nivelul răspunsului şi primim
în viaţa noastră vibraţia care corespunde acelei rugăciuni. Rugăciunile afirmative înseamnă că
viaţa e întotdeauna afirmativă. Practic, afirmăm ceea ce ştim deja că e adevărat. Vorbesc despre
spiritualitate, despre Realitate cu "R" mare, nu "R" mic. Vorbesc despre ceea ce e e întotdeauna
despre noi. Devenim conştienţi de asta şi se desfăşoară în viaţa noastră. În opoziţie cu implorarea
şi cererea ajutorului unei zeităţi reticente care sălăşluieşte în exteriorul nostru, care înseamnă
percepţia îngustă şi imatură a unui zeu. Dumnezeu e acolo, e rău, Dumnezeu a ales anumiţi
oameni, Dumnezeu te pedepseşte dacă faci rele, te trimite în iad. Am crescut, cel puţin, mulţi
oameni au crescut şi au scăpat de acea percepţie şi în loc să-l implore pe Dumnezeu să facă ceva,
trăim în comuniune cu Dumnezeu. Trăim în comuniune cu El. Şi când spun Dumnezeu, nu vorbesc
despre bărbatul din cer. Nu e ceva antropomorf. E o prezenţă, niciodată o absenţă. Trăim în
comuniune cu prezenţa Lui plină de iubire, frumuseţe şi inteligenţă care se activează în noi.
 Suntem mai creativi, mai inteligenţi, mai sclipitori, mai înţelepţi suntem conştienţi de
aceste calităţi, sunt răspunsul la rugăciunile noastre. Prezenţa lui Dumnezeu face pentru noi ceea
ce lucrează prin noi. Ne îndreptăm atenţia de la un Dumnezeu exterior către o înţelegere a
faptului că Dumnezeul cel mai de sus e acelaşi cu Dumnezeul interior. E în jurul nostru şi în
interiorul nostru.
NOONAN GORES: Sunt fascinată de poveştile vindecărilor pe care le-aţi întâlnit şi de
remisiunile spontane când pacienţii din spitale îţi ascultă predicile.
BECKWITH: Mă entuziasmează remisiunile şi vindecările în cazul celor unde uşa era
închisă, luminile erau stinse şi nu exista nicio speranţă. Apoi, a apărut miraculos o regenerare. Îmi
amintesc atât de multe, fiindcă sunt aici, la Agape, de 30 de ani. O femeie ne-a cerut să ne rugăm
ca să ajungă mai sus pe lista de transplant de rinichi. Am întrebat-o: "De ce să nu ne rugăm pentru
vindecarea rinichilor tăi ?" A spus: "Nu, nu. Doctorii spun că e o boală foarte rară. N-au văzut pe
nimeni care să se vindece. O să am nevoie de transplant." Am spus: "De ce nu încercăm să
vindecăm rinichii tăi ?" Şi s-a certat cu mine. Atunci, mi-am amintit o poveste de Alan Watts
despre aşteptare şi am zis: "Ascultă, aşteptăm transplantul. Hai să vedem ce putem face." Şi a 318
acceptat. Am pus câteva întrebări grupului. "Câţi dintre voi v-aţi trezit şi le-aţi mulţumit rinichilor
voştri ?" Nimeni nu şi-a ridicat mâna. Le-am spus ce vreau să facă: "Mulţumiţi-le rinichilor de
fiecare dată când mergeţi la toaletă şi rugaţi-vă pentru Donna." "Donna, uite ce vreau să faci. Uită-
te la organele tale care funcţionează şi mulţumeşte-le şi vreau să citeşti. I-am dat să citească o
carte. "Ştiinţa minţii şi a sufletului" despre sănătate fizică, vindecare şi o secţiune specială despre
rinichi. I-am spus să citească asta zilnic, în timp ce le mulţumeşti celorlalte organe, ca să te poţi
vindeca. Poate merge sau nu. Nu am de unde să ştiu. După 30 de zile ne-am întâlnit, pentru
examenele orale şi voia să ne spună că rinichii ei au început să funcţioneze şi doctorii voiau să
facă o operaţie minoră pentru a vedea de ce, dar nu le-a permis. Asta a fost acum 10-12 ani. Încă
vine la Agape, rinichii ei funcţionează, a adoptat un stil e viaţă sănătos şi a mai slăbit puţin. Nu a
rămas în acea stare. Asta a inspirat-o să mănânce sănătos, dar rinichii ei încă funcţionează. Nu
ştim de ce. Adică, ştim de ce, dar nu ştim. Nu avea nevoie de transplant. Îmi amintesc un prieten
de-al meu. Acum 18 ani, a venit la mine. Era anxios, speriat. "Părinte Michael, doctorii spun că am
cancer de colon.
 Mi-au dat şase luni de viaţă." I-am spus: "Doctorii îţi dau diagnosticul, dar pronosticul
depinde de tine. Încetează !" Am fost dur cu el şi a fost şocat, fiindcă voia să îl compătimesc, să-l
îmbrăţişez şi să plâng cu el şi să-i spun: "Pe curând, ne pregătim pentru înmormântare". I-am spus.
"Ajunge ! Tu stabileşti pronosticul." Şi s-a trezit şi a trăit încă 18 ani. Mai avea şase luni şi a trăit
încă 17-18 ani. Din nou, n-a fost ceva magic. S-a îndreptat spre spiritualitate, a schimbat regimul
alimentar, a început să mănânce mai puţine toxine, şi-a purificat corpul, n-a fost ceva magic, ci
rugăciune, dar mintea lui n-a acceptat acele şase luni şi şi-a dat seama că are un cuvânt de spus
în asta. A decedat anul acesta. Iată ce s-a întâmplat în Dayton, Ohio. O femeie era în coma. Avea
cancer pe creier şi doctorul i-a spus familiei să vină să o vadă, fiindcă era ultima ei noapte, în care
va trăi, aşa că să-şi ia rămas bun. Familia a venit la ea ca să facă tocmai asta. Şi o doamnă care era
ghid spiritual a intrat şi s-a rugat pentru ea, ne-am rugat şi noi de la "distanţă" şi a pus un CD. CD-
ul era "Am găsit o iubire profundă", un CD pe care Rick şi cu mine l-am înregistrat acum multă
vreme, cu vocea lui Ricky cântând. Şi l-a lăsat să cânte o zi şi o noapte. Doamna s-a trezit, s-a uitat
în jur, s-a ridicat din pat, s-a dus acasă şi n-a murit nici acum. S-a făcut bine şi doctorii n-aveau
nicio explicaţie pentru asta, dar ştim că ne-am rugat şi am ascultat un CD şi am fost în comuniune
cu ea. În ultima vreme, am pierdut legătura, dar cred că încă trăieşte. Asta a fost acum mulţi ani. 319
CD-ul a fost înregistrat în anii '90.
NOONAN GORES: Dacă te rogi pentru altcineva, cum vezi succesul rugăciunii ?
BECKWITH: Există două niveluri. Există rugăciune mentală şi rugăciune spirituală.
Rugăciunea mentală înseamnă că te văd cu ochii minţii, că-ţi văd corpul înconjurat de lumină,
încep să văd lumina din jurul fiecărei celule din corpul tău. Văd cum fiecare celulă primeşte noi
informaţii de la lumină, cum îi dă voie să se vindece. Intrăm într-o stare de concordanţă. Asta e
rugăciunea mentală, vizualizarea. Rugăciunea spirituală e realizarea că tu eşti deja un întreg,
fiindcă, la nivel subatomic şi la nivel spiritual, suntem inseparabili. Fiindcă ştiu adevărul despre
tine, ştiu adevărul şi despre mine şi mă ridic pe această frecvenţă, apoi, se întâmplă ceva acolo
unde eşti tu, fiindcă eşti în gândurile mele. E o vindecare non-locală, non-lineară. Nu are legătură
cu timpul, spaţiul şi apropierea dintre noi. Poţi fi în partea cealaltă a lumii şi eu pot sta pe scaun
şi pot fi conştient de tine şi de faptul că acolo unde eşti, există spiritualitate.
 Pot face asta la nivel mental, văzând perfecţiunea, şi fac asta la nivel spiritual, ştiind că eşti
deja întreg. În prezent, lucrez cu o persoană al cărui corp are cancer şi avem un grup de oameni
care lucrează cu el şi, în fiecare dimineaţă, de ceva timp încoace, deja nu mai trebuia să fie alături
de noi. Conduc grupul la ambele niveluri de rugăciune. Toţi îşi închid ochii şi vizualizează, văd
corpul, văd celulele care operează perfect, văd corpul regenerându-se mental, apoi, îi aduc pe toţi
la un nivel de coerenţă în care spiritual devenim conştienţi că el e deja întreg şi ne luăm mâinile
de pe el, fără să fim siguri de rezultat, spunem amin şi ne vedem de zi. Există ambele niveluri.
NOONAN GORES: Dacă o femeie pe nume Becky ar suferi de cancer şi ar veni la tine, ai
învăţa-o să se roage ?
BECKWITH: Dacă Becky ar veni la mine şi ar avea cancer, m-aş ruga pentru ea şi i-aş spune
că am încredere în ea şi aş ruga-o să creadă în mine. În funcţie de starea ei de sănătate, poate că
nu mai are puterea să creadă asta, fiindcă o zeitate minoră i-a dat un anumit pronostic. Aş ruga-
o să creadă că există posibilitatea unui întreg şi posibilitatea de a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii şi
că o voi învăţa cum să se roage pentru ea. I-aş oferi câteva afirmaţii scurte şi foarte importante,
pe care să le rostească zilnic. I-aş spune să citească despre vindecare şi sănătate, i-aş spune să 320
citească despre toate persoanele care au intrat în remisiune spontană ca sistemul ei de credinţă
să înceapă să se gândească la cel mai bun scenariu şi nu la cel mai rău. Apoi, am examina lucrurile
toxice din viaţa ei. Poartă pică, există animozităţi, există ranchiună ? E cumva neiertătoare în
anumite privinţe ? Ne uităm la toxicitatea acestor gânduri. Ne uităm la toxicitatea lucrurilor pe
care le mănâncă. Dacă mănâncă foarte mult zahăr, care e un drog care ucide. Îşi omoară corpul
cu făină albă care nu are valoare nutritivă ? Îşi omoară corpul cu paste fără valoare nutritivă ? Îşi
omoară corpul cu ingrediente care nu îi aduc sănătatea înapoi ? Privim nivelul toxinelor din viaţa
ei. Merge pe jos sau foloseşte maşina ? Stă mereu într-o clădire şi nu iese deloc afară, nu atinge
pământul şi nu o lasă pe Mama Natură să-i vorbească ? E mereu la birou, în maşină ? Iese afară,
iese în natură, se duce la plajă, pe munte, trage aer în piept ? Vedem atâtea niveluri de toxicitate,
de la mâncare, la exerciţii, la respiraţiile adânci. Ce-şi spune şi ce spune despre ea, toate
rugăciunile... E foarte important să facă asta. După o perioadă se poate privi şi poate conştientiza
că merge pe un drum toxic. Şi că povestea nu trebuie să se termine aici.
 Înţelegi ? Asta nu face bine pentru digestie, asta nu face bine pentru imunitate, nu face
bine la nimic, ci e doar gustul ei. E acelaşi gust obţinut dintr-o piersică proaspătă. Aş parcurge
toate aceste zone cu ea, nu doar una. Deşi am văzut puterea rugăciunii şi a alegerii funcţionând
chiar şi atunci când o persoană e hotărâtă fără să schimbe aceste structuri şi am văzut vindecări,
dar încă abordez întregul sistem.
NOONAN GORES: De aceea, e o comunitate cu mai mulţi membri. Puterea sporeşte. Apoi,
e important ca oamenii să nu stea în preajma celor care le creează anxietate.
BECKWITH: Da. E foarte important.
Ai spus două lucruri importante. Suntem o comunitate cu mai mulţi membri. Când există
un consens pe două niveluri, dacă găseşti pe cineva care e de acord cu tine că e posibil să trăieşti
o viaţă calitativă şi unitatea e posibilă, Începi să-ţi protejezi mintea de toţi negativiştii şi ajungi la
o înţelegere. Când există o comuniune între doi sau mai mulţi, când conştientul şi subconştientul
sunt de acord, atunci, supraconştiinţa preia controlul. Când îţi afirmi unitatea în mod conştient,
apoi, crezi în asta în mod subconştient, atunci, supraconştiinţa, întreaga minte, mintea întru
Christos, mintea spirituală poate începe să acţioneze. Aşa interpretez acea frază. Suntem de acord 321
cu un alt individ, dar ne asigurăm şi că mintea conştientă şi cea subconştientă sunt împreună. Nu
vrei să spui în mod conştient că eşti întreg, dar în interior, la un nivel subconştient, nu crezi asta.
Trebuie să mai lucrezi ca la nivel subconştient să crezi în asta. Exact aşa cum, în subconştient, nu-
i spui inimii să bată. Bate, bate, bate ! Ai fi mort după o vreme. Ai fi obosit. Nu mai pot face asta.
Dar la nivel subconştient, sistemele operează. Sângele circulă prin corp, oxigenul e extras din aer,
ficatul purifică, rinichii purifică. Multe lucruri se petrec la nivel subconştient. Avem o înţelegere
cu noi înşine să trăim, dar nu ne gândim mereu la asta. În acelaşi fel, vrem să dezvoltăm tendinţe
subconştiente spre credinţa în unitate, în vindecare, în prosperitate şi în toate aceste calităţi ca
să nu ne mai gândim la ele, să le integrăm în viaţă. Schimbarea atitudinii, care ne schimbă şi
personalitatea, ne permite o înţelegere între conştient şi subconştient.
NOONAN GORES: Ai spus că, pentru a scăpa de victimizare, trebuie să îmbrăţişăm iertarea,
să ne iertăm pe noi înşine. Putem vorbi despre iertare şi vindecare ?
 BECKWITH: Iertarea e foarte importantă. Fiecare drum spiritual autentic trebuie să
menţioneze ceva despre iertare. Mereu spun că iertarea înseamnă să ne iertăm pe sine, fiindcă
ranchiuna împotriva cuiva, resentimentele, ura, toate aceste gânduri apar în interiorul meu. Chiar
dacă cineva a greşit sau a spus ceva despre mine, m-a bârfit, a furat ceva, m-a abuzat sau mi-a
făcut ceva, sunt copleşit de aceste gânduri. Aceste gânduri mă afectează şi îmi afectează corpul.
Îmi afectează sângele şi întregul sistem. Când încep să o iert pe cealaltă persoană, renunţ la
ranchiună, resentimente, animozităţi şi eliberez toate aceste tensiuni ca să mă pot ierta pe mine
însumi. Asta nu înseamnă că uităm ce a făcut cealaltă persoană, sau ce ar fi trebuit sau nu să facă,
n-are legătură cu ei. Fac asta pentru mine, pentru a fi liniştit. Atunci când aud numele lor, nu mă
cuprind sentimente negative. Când aud ceva despre ei, bun sau rău, sunt liniştit. Ajungi în punctul
în care-i doreşti bine cuiva care poate ţi-a făcut rău sau a încercat să-ţi facă rău. Asta înseamnă că
eşti liniştit. Iată o înţelegere pe care o predic mereu. Dacă ţii pe cineva ostatic fiindcă nu poţi să-l
ierţi şi îţi spui că acea persoană ţi-a făcut rău şi îţi datorează scuze, trebuie să facă pace, îmi
datorează ceva, viaţa mea ar fi fost mai bună dacă n-ar fi făcut asta, atunci, spui că-ţi lipseşte ceva
din cauza acelei persoane. Dacă spui că-ţi lipseşte ceva, asta se vede în viaţa ta. Legea operează
cu această idee şi lipsa şi datoria vin în viaţa ta, lipsa şi deficitul îţi cuprind experienţa de viaţă, 322
fiindcă îi spui universului că cineva îmi datorează ceva, iar eu nu am nimic. Spiritual vorbind, ai
totul, dar dacă devii prizonierul gândurilor că n-ai nimic din cauza acestei persoane, universul
spune, ai dreptate, îţi lipseşte asta. Şi vin datoriile, vin lipsurile, vin deficiturile. Nu e nimic
personal, n-are legătură cu tine, dar aşa operezi cu mintea ta. Dacă o persoană are datorii sau are
o nelinişte, mergeţi în inima iertării, vedeţi unde sunteţi prizonieri şi scăpaţi de gândurile toxice.
Intraţi în acea temniţă şi eliberaţi-vă demonii ostilităţii, eliberaţi-i, ca să puteţi fi liberi.
NOONAN GORES: Care ar fi cel mai de preţ mesaj ?
BECKWITH: Orice e posibil. Asta nu înseamnă că se întâmplă pentru toată lumea, dar e
posibil. Să nu renunţăm la posibilităţi.
 Peter Crone

Arhitect al Minții și Pionier al Bunăstării. Perspectiva unică a lui Peter

dezvăluie o cu totul nouă modalitate de gândi, simți și de a fi complet
plin de viață. Peter își dedică întreaga viață în împărtășirea înțelegerii
și strategiei pentru crearea unei vieți inspirate și pentru găsirea
adevăratei libertăți prin trezirea unor noi niveluri de conștientizare.
Peter ajută la reproiectarea minții subconștiente care conduce comportamentul uman, relațiile,
performanța și in final, toate rezultatele noastre. A lucrat cu artiști, atleți profesioniști și de
asemenea cu organizații internaționale.

Peter este dedicat împărtășirii perspectivei sale care inspiră realizarea unui nou mod de
viață....pentru a ajunge de la o viață cu limitări la una liberă și plină de bucurie.

Ce veți învăța în această lecție:

323
· Cheia pentru a accepta orice rezultat dificil.
· De ce rezistența la „ceea ce este” este cauza principală a stresului și a bolilor.
· Cum să nu te îmbolnăvești și cum sa intri în armonie cu viața.
· Modul în care acumularea de toxine (de orice fel) susține boala.
· De ce digestia este cheia sănătății.

Aplicație în viața ta:

Care sunt unele lucruri la care poți da drumul în viața ta astăzi (fizic sau altfel) pentru a face loc
pentru ceva nou sau pentru a deschide energie blocată?

Dacă aveți dureri, descrieți-vă simptomele. Vedeți o legătură între aceste simptome și cum ați
descrie circumstanțele de viață actuale?
_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________

TRANSCRIERE
NOONAN GORES: Cu ce vă ocupaţi ?
-Cu ce mă ocup ?
CRONE: Interesant. Aş spune că eliberez minţile oamenilor. Recontextualizez existenţa lor.
324
Îi aduc de la mentalitatea de supravieţuire, la cea de prosperitate.
NOONAN GORES: Mi-aţi spus că stresul nu e cauzat de circumstanţe externe, ci de
povestea noastră, de felul cum percepem evenimentele. Cum putem schimba povestea ca să
gestionăm stresul şi să ne putem vindeca ?
CRONE: Stresul... Eu îi asociez cu rezistenţa, fiindcă stresul e benefic în anumite
circumstanţe. Dacă vrei să intri în formă, ai nevoie de stres. Mă duc la atleţii mei profesionişti, şi
le dau două haltere de 2,5 kg şi îi rog să se antreneze, o să creadă că am fumat ceva. E nevoie de
stres pentru a creşte, dar stresul majorităţii, stresul psihologic e ficţiune.
E legat de un scenariu, de un eveniment care nu s-a întâmplat. Desigur, trebuie să evităm
acest tip de stres şi să ne dăm seama că apare când ne opunem vieţii. Ne opunem unui anumit
lucru din viaţă, sau nu-l vrem în viaţa noastră.
 Apoi, ne stresăm, nu suntem în armonie cu viaţa, n-o acceptăm. Asta creează o lipsă de
linişte, putem asocia boala cu asta. Lipsa de linişte e precursoarea bolii, care se manifestă, desigur,
la nivel fiziologic.
NOONAN GORES: Iar rezistenţa e opusul liniştii.
CRONE: Deci genul de stres cauzat de discuţiile despre boală sau sănătate. Trebuie să
recunoaştem că dacă ne opunem vieţii, când creăm o discrepanţă între realitate, contul nostru
bancar ceva spus de partenerul nostru, de şeful nostru, sau neliniştea corpului. Când creăm
discrepanţă între realitate şi povestea noastră, percepţia noastră, despre cum ar trebui să fie,
creăm stresul. Iar stresul e un precursor al suferinţelor tuturor oamenilor şi apare miriada de
forme de refugiu, precum alcoolul, nicotina, marijuana, orice ar fi şi e creat de noi.
Există stres natural, dar există şi stres inventat de noi.
NOONAN GORES: Practic, dacă cineva se împotriveşte diagnosticului de cancer, nu se va
putea vindeca. Trebuie să ne resemnăm oarecum. Întrebarea e, cum funcţionează ?
CRONE: Dacă un doctor intră şi spune, apropo, am veşti proaste. S-au întors rezultatele, 325
sunt maligne, aveţi cancer. Diagnosticul în sine nu e suferinţa. E doar o informaţie, atât. Nu
schimbă nimic în afară de percepţie, care va crea teamă. Dar acea teamă e fictivă, iar exemplul
dat de mine e următorul.
Un oncolog intră pe uşă şi ne spune asta. Şi nu spun că e un subiect banal, fiindcă asta ne
afectează zilnic. Dar trebuie să realizăm că informaţia în sine nu înseamnă suferinţă. Suferinţa e
creată de reacţia noastră la această informaţie. Să zicem că acelaşi doctor vine după 24 de ore,
după ce toţi au plâns, au dramatizat, se tem, se gândesc ce urmează. Vine la noi şi spune: îmi pare
rău, am greşit pacientul. Sunteţi sănătos. Nu vreau să râd pe seama unui subiect serios, dar
pacientul care a suferit 24 de ore e într-o stare de uşurare şi bucurie. Să zicem că doctorul e
prezicător şi spune că boala noastră se va vindeca peste o lună. Brusc, eşti bolnav acum, dar dacă
ştii că vei fi bine, felul în care răspunzi la asta e complet diferit faţă de un pronostic sumbru, de
moarte, sau orice ne imaginăm. Asta înseamnă că suferinţa e în mintea noastră, iar acolo,
suferinţa e inutilă.
 NOONAN GORES: Dacă un bolnav de cancer vine la dv., ce sfaturi i-aţi da ?
CRONE: Primul pas spre vindecare şi eliberare e acceptarea. Să acceptăm imediat orice s-
ar întâmpla. Dacă cineva e bolnav, sau luptă într-o situaţie, atunci, prima etapă e întotdeauna
acceptarea. Realitate e aşa cum e. Deşi mintea îşi doreşte să fie diferită şi suferim din cauza asta.
Prima etapă, dacă vine cineva la mine, sau dacă cineva e bolnav, sau are o problemă incomodă în
viaţă. Acceptarea apare când suntem în armonie cu viaţa Apoi, avem alegeri de făcut. Viaţa e
foarte simplă. Faci ceva sau eşti pasiv, dar majoritatea nu face nici una, nici alta. Dacă cineva ar
veni la mine cu o boală, mai întâi trebuie să accepte că asta e. Rezistenţa lor, frustrările, furia,
toate aceste sentimente, din punct de vedere energetic, agravează boala. Acceptarea înseamnă
eliberare, permitem lucrurilor să fie aşa cum sunt. Nu înseamnă că vrem să rămânem bolnavi, dar
asta e situaţia.
NOONAN GORES: Mulţi oameni luptă împotriva cancerului. E o abordare greşită ?
CRONE: Mi se pare amuzant, îi compătimesc. Lumea în care trăim acum se rezumă la luptă
sau fugă. Principalul context e supravieţuirea. Întreaga idee de antidepresiv, antirăzboi,
antiperspirant, şi lupta împotriva cancerului. Cancerul e un produs al acestei lupte. Nu vreau să 326
par dur, dar ne îmbolnăvim de cancer şi de alte boli autoimune, fiindcă ne luptăm cu noi înşine.
Mintea noastră logică şi egoistă va spune, vreau să te contrazic. Fără să-şi dea seama că motivul
e tocmai calitatea energiei eliberate. Şi revenim la resemnare, dar nu într-o formă slabă, pasivă,
ci la acceptarea care permite vieţii să fie aşa cum e acum.
Vorbesc despre o lume total diferită, nu despre lumea aceasta. Lumea în care trăim e
clădită pe supravieţuire, reparare, critică şi pe vină. Şi atâta timp cât suntem în lumea asta, găsim
doar soluţii rapide, peticim. Propagăm ideea că se întâmplă ceva greşit, că, dacă cineva îţi oferă
limitări, ţi le însuşeşti. Ajutorul dat cuiva care crede că are o problemă, înseamnă să-l fac să vadă
că problema nu există. Să se ducă să vadă un expert ca să-i ajute cu problema, adică, să le confirme
că au o problemă.
NOONAN GORES: Cum explicaţi cuiva că o tumoră din stomac, de mărimea unei mingi, sau
o tumoră din colon nu e o adevărată problemă ?
 CRONE: Nu e o problemă, e o tumoră. Şi vă mai dau un exemplu. Oamenii cred că fumatul
e nociv. Ba nu. E fumat. Nu spun că nu există consecinţe. Trăiesc în lumea fizicii. În lumea fizicii,
dacă fumezi o ţigară, în funcţie de constituţie şi de mentalitatea ta, va avea un oarecare impact.
Unii oameni pot atinge o sută de ani şi pot fuma în continuare. Iar alţii mor la o vârstă fragedă.
Nu e un viciu, ci o acţiune care are consecinţe. Dacă cineva are o tumoră în corp, ăsta nu e deloc
un motiv de bucurie. Dar nu e nicio tragedie, e un fapt. Dacă putem trece prin viaţă cu o gândire
obiectivă, ştiinţifică, asta nu înseamnă că nu avem nicio soluţie. Dacă aş fi diagnosticat cu cancer
n-aş începe să alerg pe aici şi să spun că sunt veşti bune, dar aş putea avea reacţia asta. Tot aş
face ceva, aş fi responsabil pentru orice fac pentru vindecare. Dar n-aş privi situaţia ca pe o
problemă. Asta e.
NOONAN GORES: Şi cum aţi ajuta acea persoană să se vindece ?
CRONE: Specializarea mea e să lucrez cu mintea şi să văd de ce oamenii sunt convinşi că
nu sunt suficient de buni. De aceea, ajung să sufere. Suferinţa stimulează furtuna chimică din
corpul nostru, care degenerează ţesuturile şi tot aşa. Dacă-şi schimbă mentalitatea şi găsesc
libertatea şi pacea interioară, atunci, pot bombarda orice fel de boală şi există şanse să te vindeci 327
pentru o vreme, dar va recidiva. E ca emisiunea "Cel mai mare ratat". E marcant să urmăreşti
transformările fizicului cuiva. Pierd greutatea unei fiinţe umane, de la 180 kg la 90 kg. Şi am aflat
de la sursă că majoritatea, dar nu toţi, se vor îngrăşa la loc peste cinci-zece ani, fiindcă au aceeaşi
părere despre ei înşişi. E primul lucru pe care l-aş schimba. Cine crezi că eşti în convingerea ta că
nu eşti suficient de bun, încât ai mentalitatea cuiva care supravieţuieşte. Îţi închipui că trăieşti
într-un mediu unde pericolul pândeşte la fiecare colţ, iar asta te îmbolnăveşte. Dacă nu rezolvăm
problema, atunci, acest dezechilibru în viaţă va da naştere altor afecţiuni la un anumit moment.
NOONAN GORES: Putem spune că teama stă la baza tuturor bolilor ? Fie că e o teamă
colectivă, o teamă individuală ?
CRONE: Fără îndoială, teama e mentalitatea predominantă în contextul supravieţuirii. E
înrădăcinată în fiinţa umană. Nu e ceva negativ. E o parte a fiecărui om. Când trăim în modul de
supravieţuire, teama e rezultatul acestui trai. Teama stimulează o parte a sistemului nervos
vegetativ, numită sistemul nervos simpatic.
 Acesta produce adrenalină, noradrenalină şi cortizol, care afectează tensiunea arterială,
eliberează zaharuri în sistem, fiindcă ai impresia că eşti ameninţat. Acum câteva secole, acum mii
de ani, probabil era o reacţie potrivită, fiindcă vorbim despre întâlniri cu animale sălbatice
periculoase. Dar acum, vorbim de partenerul nostru, de şeful nostru, sau de chiria care trebuie
plătită. Totuşi, sistemul acţionează de parcă ai fi în pericol. Încă eliberezi cortizol, adrenalină şi
noradrenalină în sistem. Ţesuturile noastre răspund la hormoni şi la substanţe chimice. Până când
vom înţelege că viaţa e aşa cum este, iar eu creez un dezechilibru care mă face să mă îmbolnăvesc
şi îmi afectează fiziologia. Încerc să schimb aceste evenimente, ca oamenii să găsească libertatea.
NOONAN GORES: Aţi atins un subiect important. Sistemul imunitar nu e la fel de puternic
în modul de supravieţuire. Când eşti diagnosticat cu cancer intri în panică, aşa cum fac mulţi. E
foarte important să-ţi ordonezi gândurile ca să te poţi elibera de răspunsul la stres.
CRONE: Cum spuneam, primeşti diagnosticul şi crezi că sunt veşti proaste. Subiectul e
irelevant. Poate fi cancer, ţi-ai pierdut slujba, partenerul te părăseşte, sau cineva drag moare.
Orice ar fi, declanşează răspunsul sistemului simpatic, adică, stresul. Eliberează o cascadă de
hormoni în sistem care suprimă sistemul imunitar. Pe de altă parte, sistemul parasimpatic, care e 328
responsabil de odihnă, digestie şi revigorare, în contrast cu supravieţuirea... Când sistemul
simpatic funcţionează, nu digerăm corect, nu e o prioritate. Mă urmăreşte un tigru-cu-dinţi-sabie,
stai să diger un burrito. Chiar nu contează. Când suntem bolnavi, e important să înţelegem... Iar
IVADO înţelege că digestia e cheia către sănătate. Dacă nu digerăm corespunzător, nu putem
metaboliza corespunzător, nu putem regenera ţesuturile şi nu putem fi sănătoşi. Dacă sistemul e
întrerupt, fiindcă suntem ocupaţi să supravieţuim, nu-ţi mai regenerezi ţesuturile, are logică ?
Practic, accelerăm boala. Când cineva primeşte un diagnostic nefast, vor observa că, fără
tratament, problema capătă proporţii. Eu încerc să-i ajut pe oameni să înţeleagă puterea minţii.
Dacă i-aş spune cuiva că acesta e diagnosticul, dar te vei face bine peste câteva luni, îţi garantez !
Uşurarea pe care o simt e oprirea acelui răspuns simpatic la stres. Se simt eliberaţi şi bucuroşi. Iar
acest sentiment e precursorul regenerării corpului.
NOONAN GORES: Fiindcă uşurarea şi bucuria eliberează hormoni şi substanţe care
vindecă, regenerează şi refac, nu ?
 CRONE: Exact. Sistemul parasimpatic permite corpului să se simtă liniştit, să se
concentreze asupra lucrurilor care te regenerează. Te gândeşti la odihnă, digestie şi regenerarea
sistemului. În mod ciudat, toţi avem capacitatea de a fi bipolari. Acestea sunt sisteme de
supravieţuire, care au fost inoculate de zeci de secole în ADN-ul nostru. Toţi avem această
dualitate, dar majoritatea alegem să ne trăim viaţa în umbra sistemului simpatic, din păcate.
Societatea e un factor de stres. Toţi sunt copleşiţi de el. Fie că vorbim de reţele de socializare,
şanse, îngrijirea copiilor, să ţinem pasul cu familia Jones. Suntem inundaţi de alegeri şi, la un
anumit moment, e copleşitor. Creează foarte mult stres şi trezeşte sistemul simpatic şi deschidem
un cerc vicios, fiindcă oamenii sunt epuizaţi, glanda suprarenală e dată peste cap. Nu dorm bine,
beau mult, fumează mult şi iau medicamente.
NOONAN GORES: Adesea aţi spus că universul ne protejează.
- Cum putem avea încredere că va fi bine când ei ne spun că vom muri ?
CRONE: E un mare salt şi nu voi folosi cuvântul "simplu" pentru ceea ce fac, fiindcă e ceva
profund şi puternic. E un mare salt de la mentalitatea de supravieţuire la cea de prosperare. În
mentalitatea de supravieţuire, există convingerea că nu sunt îngrijit. Şi asta din cauza naturii 329
egoului. Egoul e o entitate separată. Şi dacă eu sunt separat şi pot concura cu întreaga lume, sau
trebuie să fiu acceptat de întreaga lume... Sper că fundul, sânii, şi hainele sunt suficient de
frumoase ca să fac parte din gaşcă, să fiu acceptată. E un mare salt să treci de la asta, la o
paradigmă de integrare şi unitate, în care să prosperi. Dar e posibil cu siguranţă. Eu trăiesc aşa şi
asta-i învăţ pe alţii. Asta înseamnă încrederea. Fac parte din viaţă, nu sunt separat. Şi dacă sunt
animat de viaţă, fac parte din viaţă. Asta nu înseamnă că nu ni se întâmplă lucruri rele, dar
acceptăm ce ni se întâmplă. Aproape că suntem recunoscători pentru ele. Ştiu din experienţă
personală, am simţit multă aversiune. Chiar dacă uneori nu e plăcut, acea experienţă m-a făcut
un om mai bun. Chiar şi părţile negative ale vieţii mele au contribuit la formarea celui care sunt
azi şi sunt recunoscător.
NOONAN GORES: Deci aţi considera diagnosticul o evoluţie spre potenţialul fiecăruia ?
 CRONE: Din punctul meu de vedere, da. Din nou, nu spun că n-aş lua nicio măsură, dar aş
primi şansa pe care viaţa mi-o dă ca să devin un om mai bun. Eu folosesc o expresie: "pot să mă
pun în situaţia asta?" Oricare ar fi situaţia, sunt de acord cu ea ? Şi îmi place să cred că pot. Asta
e libertatea. Mulţi oameni nu se pot pune în acele situaţii. Şi aici se împotrivesc vieţii. Nici nu pot
fi cu cineva care le spune că-s idioţi, sau soţul, soţia, iubitul sau tatăl care spun ceva de genul... Ce
s-a întâmplat în cariera ta, de ce ai eşuat ? Aceste stări creează stres, dar dacă poţi fi prezent în
toate situaţiile vieţi, atunci, eşti liber. În viziunea mea, aceasta e experienţa supremă ca fiinţă
umană. Nu înseamnă că nu acţionăm. Eu sunt foarte proactiv cu lucrurile din viaţa mea, dar nu
mă deranjează.
NOONAN GORES: Ce înseamnă Ayurveda ?
CRONE: Ayurveda, în traducere literală din limba sanscrită înseamnă înţelepciune sau
cunoaşterea vieţii. Încă din tinereţe am fost fascinat de sănătate, stare de bine, să fii cât poţi de
bun. Şi am practicat asta în liceu şi în facultate. Apoi, am descoperit Ayurveda acum 16-17 ani.
Citeam ceva şi mi-am spus, în sfârşit cineva ştie ce vorbeşte. Fiindcă Ayurveda, după cum
spuneam, e ştiinţa vieţii. Pentru mine, e Mama Natură. Se bazează pe principiile fizicii. Toată 330
lumea ştie că focul e fierbinte şi aerul e mutabil. Se mută cu vântul şi e uşor. Şi apa are o oarecare
umiditate, o oarecare umezeală. Aceste lucruri sunt inerente şi Ayurveda se bazează pe principiile
Mamei Natură, foloseşte elementele ei pentru a vorbi despre constituţia cuiva. Dacă au prea mult
foc în sistem, fiindcă beau alcool, le place mâncarea picantă, poate sunt stresaţi la muncă. Vor
avea prea multă căldură în sistem şi asta explică refluxul gastric, sau de ce pielea se crapă şi orice
le inflamează sistemul. Prin comparaţie, cineva cu prea mult aer în sistem, are o predispoziţie
similară cu aerul şi călătoresc întotdeauna. Poate sunt însoţitori de bord, le place să călătorească
sau le plac biscuiţii săraţi şi salatele, lucrurile care sunt uscate şi uşoare. Apoi, se întreabă de ce
au pielea uscată, de ce au constipaţie şi nu dorm bine. Contribuie la acel element care nu e ancorat
de nimic. Eu folosesc Ayurveda, fiindcă are logică, funcţionează.
NOONAN GORES: Şi cum e când cineva încearcă să se vindece ? Are legătură cu
alimentaţia, cu ce ?
 CRONE: Există o expresie în Ayurveda. Ayurveda are foarte multe aforisme sau doar citate
scurte. Şi unul dintre ele spune că medicamentele pentru digestie nu sunt necesare, fiindcă nu
funcţionează. Totul se rezumă la o digestie bună şi revenim la ce spuneam mai devreme legat de
modul cum procesăm viaţa, ca o formă de "digestie" mentală. Dacă ţi se întâmplă ceva şi nu poţi
procesa, atunci, rămâi cu un reziduu. La fel se întâmplă şi în corp. Dacă nu digerăm mâncarea,
rămâne ceva numit "ama". E mâncare nedigerată, care arată ca un lipici şi blochează toate
canalele din sistem. Rămâne blocată în intestinul subţire sau în colon sau ajunge în alte părţi ale
corpului şi dă naştere afecţiunilor. Partea mea favorită la Ayurveda e ceva numit sanprapti, care
în sanscrită descrie procesul prin care boala ajunge în sistem. Şi sunt şase etape atât de frumoase
şi de simple. Prima etapă e acumularea. Acumulăm prea mult din ceea ce numim dosha. Dosha e
calitatea energiei. Ai prea mult foc, prea mult aer, prea multă apă. Dacă acumulăm prea mult foc
în sistem, din când în când, suferiţi de eructare, nu-i cine ştie ce. Dar ăsta e un semn că e prea
multă căldură. Urmează agravarea. Agravarea înseamnă că un mic râgâit discret se transformă
într-o arsură. În ziua de azi, avem o soluţie. Luăm Prilosec, Nexium. Nu prea te întrebi ce-i cu
simptomele astea, fiindcă e normal să ai arsuri la stomac, dar asta e agravarea. Următoarea etapă
e extinderea. Căldura în exces din sistem, care nu a fost vindecată, fiindcă acel individ încă 331
mănâncă picant, încă bea alcool. Căldura în exces din sistem se întinde. Şi observă o iritaţie pe
piele, poate că stomacul e mai sensibil, fiindcă afecţiunea se extinde. A patra etapă e localizarea.
Căldura în exces din sistem care a început prin acumulare găseşte o slăbiciune, unde sistemul nu
mai e integru. Să zicem că un tip a fost jucător de fotbal în liceu şi a fost accidentat la genunchi,
care-l mai doare uneori. N-ar fi tocmai în regulă ca acea căldură în exces să ajungă acolo, fiindcă
articulaţia e sensibilă. Poate că acea inflamaţie se va transforma în artrită. Deci inflamaţia e
localizată într-o parte slăbită a sistemului. Totul a început cu prea multă acumulare. Apoi,
urmează etapa a şasea. Afecţiunea se manifestă în genunchi, iar a şasea etapă e diversificarea.
Acum, afectează şi ţesuturile. Devine reumatism. Frumuseţea sistemului e că dacă vrei să înţelegi
cele şase etape, dacă vrei să previi boala, ce previi întâi ? Acumularea în exces. Pentru mine, cea
mai mare acumulare e aici. Acumulăm traume, cunoaştere, îndoială, iar acestea se agravează. De
ce nu-mi găsesc o slujbă, de ce nu găsesc iubirea de ce nu-mi intru în formă ? Întregul proces se
aplică la nivel fizic şi psihic. Le ofer oamenilor abilitatea de a renunţa la ceea ce au acumulat în
sistem.
 Vedem asta în lumea materială. Intrăm în debaraua cuiva şi vedem multe lucruri
acumulate. Dacă renunţăm la ele creăm un spaţiu, iar consecinţa e vindecarea.
NOONAN GORES: Deci în loc de un Prilosec împotriva durerii, sau încă o operaţie pentru
a curăţa localizarea, mai bine tratăm totul din rădăcină, iar aceasta e o acumulare mentală.
CRONE: Acumularea poate avea loc oriunde. Poate fi de ordin psihologic, fiziologic,
emoţional, material, cred că mulţi dintre noi au acumulări în garaje. Au o maşină de 50.000 de
dolari afară şi lucruri fără valoare în interior. Acea acumulare se va agrava, va deveni povara ta.
Blochează spaţiul, iar asta blochează posibilităţile. Devine o stagnare, iar ei îi dau roată. Apare
depresia, furia, vina. Toate apar din cauză că nu vrem să renunţăm la ceva. Asta e acumularea
traumelor, a criticilor, a tâmpeniilor din sistem. Oriunde ar fi, la nivel psihologic, emoţional, fizic,
sau material, e o acumulare. Toţi se regăsesc în concept, ca fiinţe umane. Există afaceri care te
ajută să scapi de lucruri şi e o experienţă cathartică. Recunoaştem procesul care ne afectează, ne
tulbură, ne privează de linişte, fiindcă acumulăm prea mult. După aceea, avem acces la libertate.
Mulţi oameni trăiesc cu acumulările astea care le creează depresie, vină, furie, poverile pe care le
poartă. Şi caută uşurare, caută pace. Cred că fiinţele umane sunt în căutarea păcii interioare. Vor 332
să fie liniştiţi. Oameni vorbesc despre fericire. Ce e fericirea ? Pentru mine, fericirea e absenţa
căutării fericirii. Adevărata fericire e când nu mai cauţi fericirea, fiindcă eşti mulţumit cu viaţa ta.
Ne întoarcem la exemplul cu prea multă căldură în sistem care duce la arsuri în stomac. Acea
persoană se străduieşte. Majoritatea nu ştie ce e Ayurveda. Nu criticăm persoanele care merg la
doctor şi nu criticăm doctorul care prescrie Prilosec sau anti-acid, fiindcă asta e meseria lui. Dar
asta creează mai multe simptome şi mai multe probleme, deoarece nu am abordat cauza. Dacă
ne uităm la reclame, e o adevărată nebunie ! Stai liniştit, suferi de... N-o să dau nume, dar ştim
cum arată o reclamă. Ai reflux gastric, nu-ţi face griji ! Ia pastila asta mov şi poţi continua să
mănânci pizza cu pepperoni. Nu critic pe nimeni, puteţi face asta, dar nu vă supăraţi când veţi
avea reumatism mai târziu în viaţă, sau vreo afecţiune inflamatoare. În lumea mea, nu există
critici. Suntem liberi să facem ce vrem. Nu spun că cineva greşeşte, dar ca să înţelegem cum să
creăm sănătate, vitalitate, cum să iubim viaţa şi să fim liberi, am observat că acest sistem
funcţionează eficient.
 NOONAN GORES: Care sunt defectele medicinii vestice sau medicinii moderne ale
prescrierii de medicamente şi operaţiilor ?
CRONE: Medicina vestică e... ... un subiect foarte disputat şi nu-mi place să critic. După
părerea mea, e o mare afacere şi oamenii trebuie să înţeleagă asta. Dacă sistemul medical vestic
ar lucra pentru sănătatea oamenilor, companiile farmaceutice ar sărbători când vânzările la
medicamente scad. Nu lucrez în domeniu, dar nu cred că fac asta. Dacă Ayurveda e ştiinţa vieţii,
aş spune că medicina vestică e ştiinţa bolilor. Şi e foarte importantă pentru situaţii care ne
ameninţă viaţa. Dacă mă plimb cu scuterul şi, Doamne fereşte, fac un accident, îmi rup oasele,
sau am hemoragie internă, nu mă duc la dulapul cu plante medicinale ca să pun pastă de curcuma
pe un femur rupt. E un sistem util, dar oamenii trebuie să înţeleagă că se bazează... Se bazează pe
gestionarea simptomelor, nu pe descoperirea cauzelor bolii. Mie-mi place să privesc lucrurile
obiectiv. Priviţi drumul unui doctor, în sensul de experienţă profesională. Devin experţi în boli.
Studiază toate bolile lumii. Infecţii, de la boli cognitive la boli fizice. Sunt experţi în boală. Gândiţi-
vă puţin la asta. Dacă sunt patinator profesionist şi vreau să fiu foarte bun, e ca şi când găsesc pe
cineva care cade foarte des. Ca jucător de golf, îmi place ideea asta. Dacă vreau să fiu un jucător
bun, voi găsi un expert care ştie cum să lovească mingea greşit. N-are nicio logică, trebuie să 333
cunoşti regulile. Ayurveda e ştiinţa vieţii şi a sănătăţii, aş vrea să cred că sunt expert în sănătate,
stare de bine şi o viaţă plină de iubire şi fericire. Atunci când sunt bolnav, aş vrea să merg la cineva
de la care aflu cum să fiu sănătos, nu cum să-mi gestionez simptomele. Şi sistemul medical vestic
face foarte mulţi bani, fiindcă oamenii trăiesc gestionându-şi simptomele. Am avut un doctor de
familie minunat când m-am mutat aici. Încerca să ţină pasul cu timpurile şi să încorporeze
medicina alternativă. L-am întrebat care e principala intenţie a lui, în calitate de doctor. Răspunsul
lui a fost: să-i ţin pe oameni în viaţă. E un răspuns lăudabil. Dar eu nu vreau doar să trăiesc. Vreau
să trăiesc şi să mă simt minunat. Pe o scară de la minus zece, la zero, la plus zece. Majoritatea
trăieşte între zero şi minus zece. Îşi gestionează simptomele mereu. Iau foarte multe pastile. Sunt
într-o stare de nelinişte constantă. Nu e viaţa mea, dar o să mă fac bine. Dar ce-ar fi să trăieşti de
la zero la plus zece ? Eşti fericit şi ai pace interioară. Când vine vorba de medicina vestică, nu vreau
să critic, fiindcă cred că fiinţele umane sunt bine intenţionate. Şi când cineva alege să devină
doctor, vreau să cred că acea fiinţă umană face asta cu intenţii bune.
 Nu-i critic pe doctori, fiindcă, Doamne fereşte, s-ar putea să am nevoie de ei la un moment
dat. E un sistem esenţial şi incredibil pentru urgenţe şi salvarea vieţilor. Cred că vorbim despre
cum putem să abordăm un pacient care nu e în pericol de moarte. Pentru astfel de situaţii
medicina vestică face minuni şi salvează vieţi. Dar dacă trăim în prima categorie standard de
devieri şi vrem doar să prosperăm ? Atunci, e mai important să recunoaştem importanţa
mentalităţii, a alimentaţiei şi a stilului de viaţă. Acestea ne pot transforma existenţa.
NOONAN GORES: În prezent, nu e etic ca oamenii să dea false speranţe şi optimism, dar
e etic să planteze sămânţa fricii şi să spună că mai avem două luni. Aşa cum spuneai, nu sunt
prezicători. Poate că asta e media pe care o propun, dar există vindecări şi recuperări. Să nu
alegem cel mai pesimist scenariu.
CRONE: Asta se întâmplă, aşa cum spuneam, din cauza vechii paradigme. Ne gândim doar
la supravieţuire, unde există soluţii la toate problemele. Mentalitatea nu se schimbă. Eu sunt o
entitate separată care trăieşte într-o lume mare şi încerc să supravieţuiesc, să ajung undeva.
Consecinţa acestei mentalităţi e boala, lipsa de armonie între religii, între naţiuni, între cupluri,
între membrii familiei. E acelaşi lucru. Lumea e bolnavă în acel loc. Oamenii spun că vor pace 334
mondială. Nu poţi crea pace mondială când, din opt miliarde de oameni, majoritatea e în război.
Nu se potriveşte în sistem. Suntem bine intenţionaţi, vrem să facem bine, Între timp, se frământă
în interior, cu gânduri despre cum se văd ei înşişi. Nu poţi să fii sănătos şi să te urăşti în acelaşi
timp.
NOONAN GORES: Sistemul nostru e bolnav. Trăim în paradigma supravieţuirii. Cum arată
paradigma prosperităţii, a libertăţii şi a unităţii ?
CRONE: Paradigma prosperităţii, pe care încerc să o trăiesc, e să recunosc că nu sunt o
entitate separată. Am, ceea ce numim ego, toţi avem asta. Nu pot să citesc minţile altora, iar
ceilalţi n-o pot citi pe a mea. Designul echipamentului îmi dă impresia că eu sunt aici, iar totul e
în exterior. Şi trebuie să fac tot ce pot ca să supravieţuiesc. Asta trebuie să port, trebuie să conduc
maşina asta. Totul fiindcă suntem fiinţe umane şi vrem să fim acceptaţi şi iubiţi. Totuşi, această
componentă a noastră nu e iubită şi acceptată. De aceea, e un ciclu infinit. Nu poţi îndeplini acel
ceva, când asta îi e structura.
 Pentru mine, spiritualitatea, conştiinţa e adevărata noastră natură. Acestea au doar iubire
în comun şi nu doar în modul ăsta "kumbaya", foarte optimist. Când îţi descoperi adevărata
natură, care, pentru mine, reprezintă accesul la vindecare, realizez că nu sunt separat de cei din
jurul meu. Fac parte dintr-o gaşcă şi n-am nevoie de un card doldora ca să mă integrez. Fac parte
din umanitate, iar asta mă face să mă simt uşurat. Renunţ la teama mea independentă că, dacă
nu fac x, y, z, atunci, nu voi supravieţui.
NOONAN GORES: Cum renunţăm ?
CRONE: Există un proces al renunţării. În primul rând, aş începe cu lucrurile simple.
Mergem în garaj şi vedem câte lucruri inutile avem acolo. Creăm spaţiu şi le dăm cuiva căruia îi
aduc un beneficiu. Le dăm cuiva care poate folosi lucrurile care stau în cutii de zece ani. Apoi,
deschidem dulapurile şi vedem lucrurile inutile de acolo. Iar când e vorba de sentimente, iertarea
e cea mai mare renunţare. E o conversaţie la un nivel mai profund şi poate fi un documentar în
sine. Oamenii au impresia că alţi oameni îi rănesc. Că le-au greşit cu ceva, sau că ei au greşit cu
ceva. De fapt, e o simplă acţiune. Felul în care interpretezi greşelile şi critica, te face să suferi.
Există tot felul de arhetipuri în lume. Să vorbim despre un Iisus Hristos, cineva care întruchipează 335
aceste principii. Oamenii îi bat cuie în picioare şi mâini, iar el încă iubeşte şi acceptă. Nu există
critică, nu există greşeală, doar compasiune. Nu e uşor să renunţăm, dar dacă realizăm că fiecare
fiinţă umană se străduieşte cât poate în limitele conştiinţei lor, nu mai e nevoie să-i criticăm. Asta
nu înseamnă că nu ai preferinţe personale şi nu poţi duce o viaţă aşa cum vrei tu. Nu spun că ar
trebui să-ţi petreci timpul cu cineva abuziv, ci să înţelegi că acel comportament e rezultatul actelor
prin care au trecut din copilărie şi până în prezent. Asta creează o lume de compasiune, nu de
judecată. Dacă egoul e inflamat, e prea târziu. Să zicem că cineva a băut şase beri şi le cerem să
fie treji. E deja în sistem. Aş vrea să aduc pe cineva în punctul în care nu au nicio reacţie. Fiindcă
înveţi să asculţi, iar egoul se pune în mişcare atunci când te simţi ameninţat. Dacă cineva face
ceva, spune ceva care ameninţă percepţia ta asupra lucrurilor, vei reacţiona. Gândiţi-vă la
insultele în trafic. Nu are nicio logică, dar se întâmplă. O maşină din plastic şi metal opreşte în faţa
maşinii tale. Nu cunoşti şoferul, dar faceţi schimb de insulte. Ziceţi că acea persoană vă
controlează sentimentele. N-are nicio logică, nici nu-l cunoaşteţi, de ce să vă supăraţi ? Aceasta e
o refulare a sentimentelor acumulate. Frustrarea, cearta cu soţia.
 Stresul financiar, fiindcă nu le place slujba lor, dar trebuie să plătească chiria pentru o casă
în care nu-s fericiţi. Există o miriadă de lucruri adunate în interiorul cuiva care dau această reacţie.
N-are nicio legătură cu persoana din faţa ta. Ai pierdut trei secunde din zi. Şi înţeleg, nu caut să
vă jignesc. Înţeleg că vă simţiţi stresaţi. Dar dacă vreţi să vă vindecaţi, căutaţi sursa frustrărilor
voastre. Căutaţi cauza principală a neliniştii, dacă doriţi libertate. Căutăm soluţii fără să privim
problema, iar asta perpetuează problema. Pare logic şi oamenii fac asta zilnic. Există experţi, cum
spunea, care vă ajută cu intenţii bune. Nu sunt oameni răi, dar nu caută cauza acestui dezechilibru.
Când egoul reacţionează la ceva, vă garantez că se întâmplă fiindcă se simte ameninţat. Şi nu e
neapărat greşit, dar vă seacă de energie şi vă îmbolnăveşte. Şi aici ne întoarcem la ideea de a fi
de acord cu situaţia. Când te simţi puternic, nu vorbim de manipulare, ci suficient de stăpân pe
sine, îţi dai seama că poţi să accepţi orice se întâmplă. Asta nu înseamnă că nu sunt proactiv şi că
nu iau măsuri, ci că ceea ce se întâmplă nu-mi clinteşte pacea interioară. Mulţi dintre noi suntem
exact invers. Încercăm să ne impunem, să manipulăm circumstanţele. Dacă îşi va schimba
comportamentul, totul va fi bine. Când contul meu se va umple, voi fi fericit.
NOONAN GORES: Deci în subconştient, mulţi dintre noi credem asta, simţim că boala e un
fel de inadvertenţă. Prin ce metode putem reprograma acea credinţă despre noi înşine ? 336

CRONE: Mentalitatea dominantă e aceasta de a crede în inadvertenţă. Ne lipseşte ceva.

Nu suntem suficient de buni, de slabi, de frumoşi, de bogaţi. E o epidemie umană care nu dispare
prea curând şi nu-i nimic. Dacă conştientizăm această parte, atunci, suntem liberi. Nu suntem
liberi ca persoane, ci ne eliberăm de persoana noastră. E puţin mai complicat. Când cineva vine la
mine, nu vreau să-i eliberez, vreau să-i eliberez de ideea de cine cred ei că sunt, asta e problema.
Un alt citat e că nu există o persoană cu probleme, ci problema şi persoana sunt una şi aceeaşi.
Eu nu am probleme. Ce neîndemânatic sunt ! Am o situaţie de rezolvat. Nu e o problemă care
creează rezistenţă. Există multe situaţii care nu sunt tocmai ideale şi iau măsuri, sau nu iau măsuri,
dar nu e o problemă. În lumea întreagă, toţi au probleme. Greşit. Au circumstanţe cărora li se
împotrivesc şi egoul lor spune că n-ar trebui să fie aşa, n-ar trebui să mi se vorbească aşa, ăla n-
ar trebui să mă claxoneze. Şi de aceea suferă. Dacă ne schimbăm mentalitatea şi realizăm că
luptăm împotriva acestor convingeri de inadvertenţă, luptăm cu felul în care percepem viaţa şi
lumea prin ochii noştri.
 Adică, tot ceea ce te face să suferi. Nu spun că e uşor să faci asta. Admir o mulţime de
oameni, fiindcă trăiesc în circumstanţe dificile. Dar unii dintre ei, au toţi banii din lume, nicio
dificultate şi încă suferă, fiindcă trăiesc cu ideea de inadvertenţă sau că viaţa e greşită şi ar trebui
să fie altfel. În mare parte, felul în care privim prin lentila egoului şi a supravieţuirii ne creează
impresia că trebuie să controlăm circumstanţele. Devine o mentalitate forţată, în loc de o
mentalitate puternică. Prin forţă, încercăm să controlăm totul. Vrei ca oameni să se poarte într-
un anume fel, Ai un standard pentru contul în bancă, un altul pentru soţ sau pentru soţie. Când
totul e aşa cum vreau, e bine. Dar până atunci, psihicul nostru stă în gardă. Să lăsăm viaţa să fie
aşa cum e. Să lăsăm oamenii să fie aşa cum vor.
Asta înseamnă iubirea. Iubirea nu se planifică, ci permite oamenilor şi vieţii să fie aşa cum
e. Asta înseamnă această energie despre care vorbesc. E iubirea. Iubirea e tolerantă, dar asta nu
înseamnă că trebuie să trăim în abuz. Îi poţi iubi pentru ceea ce sunt, dar şi trebuie să te iubeşti
şi pe tine. În asta constă lipsa de reacţie. Viaţa e aşa cum e, iar eu accept şi iubesc consecinţele
aşa cum sunt. Şi n-am spus că e simplu, dar e o poziţie care ne dă putere.
NOONAN GORES: Şi dacă încercăm să schimbăm situaţia cu intenţii bune ? Să zicem că 337
soţia e bolnavă, dar nu înţelege anumite lucruri şi, totuşi, vrem să se vindece. Cum o sprijinim şi
în acelaşi timp o lăsăm să facă alegerile greşite ?
CRONE: Dacă sunt cu cineva pe care o iubesc şi o ador şi invers, atunci, voi recunoaşte dacă
cineva chiar intenţionează să mă ajute şi nu voi proteja viziunea egoului meu despre ce e bine sau
rău. Aşa îşi trăiesc viaţa mulţi dintre noi. În esenţă, trăim de la ego la ego. Când totul e în armonie,
eu sunt de acord cu tine, tu cu mine, atunci, în casă dăinuieşte iubirea. Dar când nu suntem de
acord, ne asigurăm că nu există cuţite de bucătărie prin preajmă. Pentru mine, totul se rezumă la
iubire. Să acceptăm pe cineva exact aşa cum e. Baza unei relaţii intime adevărate e să acceptăm
pe cineva exact aşa cum e. Dacă aş fi alături de cineva bolnav care nu vrea să ia nicio măsură, aş
respecta asta. Dar nu cred că aş putea fi cu cineva care e aşa, fiindcă e o persoană încăpăţânată,
rezistentă şi nu vreau să atrag pe cineva aşa în viaţa mea. De aceea am spus că e o problemă cu
relaţia, nu cu boala. Lipsa de empatie şi iubire are drept consecinţă boala.
 NOONAN GORES: Spre exemplu, o mamă sau un soţ care au grijă de o persoană bolnavă.
Ce ar trebui să facă ? Ce sfaturi să dea unei persoane dragi care trece printr-o boală ? Cum să-i
sprijine cât mai bine ?
CRONE: Dacă cineva are grijă de o persoană bolnavă şi iubesc acea persoană, vor face tot
ce pot pentru a ajuta acea persoană. Poate că boala cuiva ne face să ne simţim... Fie că vorbim de
demenţă, sau ceva ca Alzheimerul. Când cineva nu mai funcţionează total. Atunci, trebuie să
intervenim şi să le protejăm starea de bine. Aceasta e răspunsul general cel mai des auzit în
Ayurveda. Răspunsul e, depinde. Depinde de vârstă, de cât de puternici sunt fizic, de gravitatea
bolii, de autodisciplină, de cât de implicaţi sunt să ia măsuri. Există multe componente care duc
spre vindecare. E ca şi când trebuie să ne oferim voluntari, că vrem să ne vindecăm.
NOONAN GORES: Spuneţi-mi care e mesajul final despre vindecare.
CRONE: Ca un scurt rezumat al lucrurilor despre care am discutat, ar trebui să acceptăm
nu numai viaţa, ci şi pe noi înşine. Să respectăm viaţa. Nu există fiinţă pe planeta asta care vede
un copilaş nou-născut şi nu simte, intuitiv, cât de preţios este. Toţi suntem la fel. La un anumit
moment, am decis că nu mai suntem atât de preţioşi şi a început abuzul. Mă înfior când mă 338
gândesc la asta, dar dacă i-aş face pe oameni să realizeze cât sunt de preţioşi... Sunt expresia vieţii.
Nu mai există un altul ca tine. Suntem unul în opt miliarde. Dar vă garantez că majoritatea nu se
gândesc la ei cu atâta iubire. Ar fi un precursor minunat al vieţii. Cred că aceasta e cealaltă parte
a descoperirii cu adevărat ce este sănătatea, fiindcă sănătatea e ceva inerent. Noi îi stăm în cale
şi ne întoarcem la ce spuneam mai devreme despre acumulare ca primul pas către boală. Să ne
eliberăm de ura faţă de părinte, de critica faţă de coleg, de reproşurile faţă de soţ Să ne eliberăm
de critică interioară, de vină, de mentalitatea de victimă. Dacă ne putem elibera şi putem
recunoaşte că viaţa lucrează pentru noi şi nu împotriva noastră, vom genera vindecare, libertate
şi pace interioară. Asta dacă credeţi în lucrurile astea.
 Rob Wergin are calități extraordinare. Este un clarvăzător complet cu
deosebite simțuri auditiv și extrasenzorial. De la o vârsta tânără este
capabil să vindece animale și să comunice cu spiritele. Aceste calități nu
au fost înțelese și a învățat să le ignore. Peste 30 de ani a lucrat ca și
director executiv de succes al SUA Corporatistă. Într-o zi a fost lovit de
“cosmic 2x4”, iar în acel moment de disperare când a întrebat pentru ce
era în viață A AUZIT RASPUNSUL. De atunci, Rob și-a dedicat întreaga viață pentru a fi o sursă de
Iubire și Lumină Divină. A ajutat zeci de mii de oameni de toate vârstele și religiile.
Crescut într-o familie creștină strictă în inima Dakotei de Sud, într-o cultura bogată American
nativă, Rob se inspiră din esența ambelor tradiții. Își dorește ca munca sa să devină universal
acceptată de oamenii de toate convingerile spirituale. Claritatea sa, deschiderea și modestia l-au
ajutat să atragă diverse persoane împreună, ce pare remarcabil de liber de orice pretenție sau
orice sugestie a vreunui cult.
339
Ce veți învăța în această lecție:
· Cum vă asigurați că cele 500 de milioane de celule noi pe care corpul dvs. le produce zilnic
devin celule sănătoase?
· Cum durerea ajută corpul să scape de energia toxică.
· Modul în care gândurile generează boala.
· Cum povestea pe care ți-o spui despre a fi bolnav este mai importantă decât să fii bolnav
și de ce.
· Cum autoevaluarea împinge boala în organism și o ține acolo.
Aplicație în viața ta:
Dacă durerea este modul de a scăpa de energie otrăvitoare, cum se poate dezvolta o relație mai
sănătoasă cu durerea cuiva, fără să o amorțească?

Dacă aveți dureri, descrieți-vă simptomele. Vedeți o legătură între aceste simptome și cum ați
descrie circumstanțele de viață actuale?

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________
340

TRANSCRIERE
NOONAN GORES: Spuneţi că vindecarea e simplă, rapidă şi plăcută şi suntem învăţaţi total
opusul.
WERGIN: Exact.
NOONAN GORES: Ştiţi că unele boli sunt incurabile, altele se vindecă mai încet, operaţii,
medicamente, nu ne creează plăcere, nu e deloc rapid şi nu e deloc uşor. Cum ne faceţi să credem
asta ?
 WERGIN: Când eram mic, nu ştiam absolut nimic. Ştiam doar că dacă îl rog pe Dumnezeu,
divinitatea, să mă ajute, aveam încredere că asta se va întâmpla, credeam că se va întâmpla şi nu
încercam să fac nimic deosebit. Putem face acelaşi lucru dacă ne dăm deoparte. Dacă ne gândim
obsesiv ce se întâmplă cu noi, sau căutăm pe Google simptomele, sau vorbim despre boala
noastră, despre oncolog, medicamente, chimioterapie, trezesc boala şi exact asta primesc. Dacă
s-ar da deoparte şi ar spune: "Te rog, ajută-mă acum, se va întâmpla." Am fost învăţaţi cu totul
altceva. Asta e părerea mea.
NOONAN GORES: Dacă primim diagnosticul de cancer şi indiferent dacă credem sau nu,
ne simţim abandonaţi de Dumnezeu şi de divinitatea de care vorbeaţi. Cum e posibil ca atunci
când ne simţim singuri, când ne simţim ca o victimă... Cum putem fi alături de cineva care se simte
abandonat, supărat, frustrat şi vulnerabil ?
WERGIN: Am descoperit că dacă vorbeşti cu cineva care a avut cancer, îţi vor spune că
acel diagnostic a fost cel mai frumos dar. Fiindcă i-a schimbat în totalitate şi le-a dat ocazia să
renunţe, să aibă încredere şi să creadă. Ne învaţă multe. Soţia mea a avut cancer şi spunea că se
simte bine. Asta i-a înnebunit pe doctori şi se întâmpla acum 25 de ani. De atunci, nu a recidivat 341
deşi i-au spus că va face chimioterapie până la moarte. Aşadar, da, unii oameni au această
experienţă a cancerului. Dumnezeu le-a dat această experienţă pentru a schimba alimentaţia şi
felul în care trăiesc, în care gândesc, tot ceea ce faceţi, v-a dat o oportunitate. E doar o
oportunitate de a schimba totul, nu e o oportunitate de a muri. Dar ni se spune că diagnosticul
de cancer e o condamnare la moarte şi că mai întâi suntem torturaţi, după care murim şi nu avem
nevoie de asta. Singura diferenţă dintre persoanele care intră în remisiune completă şi care nu, e
că cei din urmă continuă să se lamenteze: "Am cancer, voi muri." Asta fac. Dacă spui: "Am făcut
cancer, gata, nu mai am nevoie de el, am trecut prin experienţa asta, Doamne, arată-mi şi
altceva." Aceştia rămân în viaţă. E destul de simplu, dar dificil, fiindcă am fost învăţaţi altceva.
NOONAN GORES: Minunat ! Am înţeles bine ? Soţia dv. e căsătorită cu un vindecător
minunat.
WERGIN: Şi nu am ajutat-o cu cancerul. A făcut asta când era adolescentă. A avut cancer.
Şi-a dat seama cum stă treaba şi a spus stop, sunt bine.Şi s-a vindecat.
 NOONAN GORES: Vorbiţi despre gândirea diferită şi ştiu că atunci când oamenii au venit
pentru vindecare, le-aţi spus să renunţe la povestea lor. Ne puteţi da detalii despre componenta
mentală a bolii şi cum să trecem peste ea ?
WERGIN: Iată ce ştiu. Gândurile şi conversaţiile noastre sunt create de noi înşine. Nu e
nimic nou. Nu creez o idee nouă. E adevărat. Dacă hotărăşti în acest moment că eşti sănătoasă şi
restul lucrurilor nu mai fac parte din trecutul tău, atunci, vei schimba totul. Corpul omenesc
creează 500.000.000 de celule noi zilnic. Ştiai asta ? Atâtea celule noi în fiecare zi, iar ceea ce
facem noi e că noile celule vin şi spun: "Bună, Kelly ! Ce vrei să facem azi ?" Şi noi spunem: am
cancer, am fibromialgie, nu mă simt bine şi acele celule spun, "bine". La fiecare două zile, un
miliard de celule. În fiecare an, corpul nostru e înlocuit. De ce nu suntem sănătoşi ? Fiindcă ne
spunem ceea ce nu ne dorim. Să nu-i mai spunem corpului ceea ce nu ne dorim şi să-i spunem
ceea ce ne dorim şi să vedem ce se întâmplă. E foarte simplu, dar am fost învăţaţi cu totul altceva.
NOONAN GORES: Înţeleg ce spuneţi şi cred în asta cu convingere. Dar e foarte greu când
suferi şi când simţi durere. E greu să gândeşti pozitiv şi să te gândeşti că eşti sănătos când ai tumori
în tot corpul şi ţi-e greaţă mai mereu sau eşti prea obosit să te ridici din pat. Încerc să înţeleg cum 342
poate cineva care suferă şi are dureri, cum poate să gândească altfel, să răzbească sau să se dea
bătut ?
WERGIN: Am fost învăţaţi că e rău să fii bolnav, că e rău să faci grijă, că e rău să ai dureri
şi, uneori, gripa curăţă corpul de energia toxică ce încearcă să iasă. Durerea înseamnă că trupul
se schimbă, creşte şi se vindecă. Dar ne gândim la durere ca la ceva rău, ne gândim la de ce ne
doare. E rea şi cele 500.000.000 de celule învaţă că e rea când, de fapt, în domeniul meu de
activitate, poate că simţi dureri mâine, fiindcă azi am lucrat intensiv cu gâtul tău. Te doare, fiindcă
gâtul se vindecă. Dar creierul îţi va spune: "N-a mers. Am păţit ceva la gât." Acum două săptămâni,
am fost bolnav la pat. Eu, vindecătorul, bolnav. Nu puteam munci, nu puteam gândi, nu puteam
face nimic şi creierul încerca să mă întrebe ce am făcut. De ce mă simt rău ? De fapt, îndepărtam
vechea energie ca să fac loc noii energii. De multe ori, boala noastră înseamnă o actualizare, dar
noi ne gândim că e un pas înapoi, de aici...
 NOONAN GORES: Înţeleg. E povestea spusă despre durere. E povestea spusă despre boală.
E ca şi când n-am făcut destulă psihoterapie şi încă mă confrunt cu furia asta din copilărie sau, am
mâncat cupcakes, sau am băut un pahar de vin.
WERGIN: Faptul că ne criticăm pentru un pahar de vin, psihoterapie sau ce-o fi, împinge
acea energie înapoi în corpul nostru şi creăm un blocaj, care creează o stagnare, care creează şi
mai multe idei pentru creier, ca să te poată ţine pe loc. Dacă ne hotărâm că nu contează, e absolut
minunat. E ca şi când sărim din avion. Ne simţim liberi.
NOONAN GORES: Totul se rezumă la încredere oarbă într-o forţă divină şi iubitoare, care
e mult mai inteligentă decât noi înşine...
NOONAN GORES Totul va lucra prin noi, iar noi trebuie să ascultăm şi să ne încredem în
imaginea de ansamblu.
WERGIN: Noi încercăm întotdeauna să negociem cu Dumnezeu. Dacă eu fac asta, tu faci
asta. Dacă tu faci asta, eu fac asta, în loc să-i mulţumim şi să fim liberi. E atât de simplu, că n-o
putem face, dar când o facem... Ai văzut azi, că atunci când oamenii s-au dat deoparte, în câteva 343
secunde, totul s-a schimbat în corpul lor. Eu n-am făcut nimic. Ei au permis energiei divine să
pătrundă în corpul lor şi să fie prezentă acolo. E foarte simplu.
NOONAN GORES Există diagnostice tragice şi grave. Persoanei bolnave totul i se pare
foarte serios. Corpul uman se poate recupera şi se poate vindeca indiferent de boală ?
WERGIN: Am văzut vindecări. Dar mai există şi ceva numit soartă şi destin. Uneori, oamenii
trebuie să treacă prin asta şi nu putem face nimic decât să le uşurăm acea experienţă. Uneori, nu
putem face nimic. Nu mai avem ce să facem. Alteori, e uimitor câte lucruri sunt posibile. Înainte,
munca mea mă afecta la nivel personal, fiindcă mă gândeam că dacă nu schimb o persoană, e vina
mea. Mi-a fost greu, dar acum înţeleg că, uneori, ăsta e destinul tău, e drumul tău, e soarta ta,
trebuie să ţi se întâmple asta. Sufletul tău trebuia să treacă prin asta ca să înveţe ceva şi asta e
situaţia. Dar te vei întoarce şi viaţa va fi diferită data viitoare. Uneori, ALS e purificarea finală a
karmei şi a tuturor relelor acumulate din vieţile trecute. Ai spus, vreau să se termine de data asta
şi singurul mod de a face asta e ceva ce pare chinuitor, dar, în final, te purifică şi te eliberează de
toate lucrurile negative pe care le-ai acumulat, ca să te poţi întoarce. Sau purifică întreaga
generaţie sau are un sens mai profund.
Privim suferinţa şi credem că e ceva rău, dar, de fapt, e un dar pentru toată lumea şi nu
putem dovedi asta.
NOONAN GORES Sunt oameni care nu cred în vieţile anterioare.
WERGIN: Sunt oameni care nu cred în aceste lucruri şi nu-i nimic. Nici eu nu credeam în
Dumnezeu până am început să fac asta. Acum, nu exisă urmă de îndoială, fiindcă văd opera Lui
zilnic, aşa cum aţi văzut-o şi voi azi şi nu putem tăgădui că există ceva. Spuneţi-i cum vreţi, dar e
ceva acolo care e inexplicabil. Nu e nicio şmecherie. E acolo. Ne aflăm în prezenţa Domnului şi Îl
lăsăm să lucreze prin noi. Şi nu sunt o persoană religioasă. Nu merg la biserică. Mă rog mai mult
decât mulţi oameni şi mă aflu în prezenţa acestei energii în permanenţă... Sunt acolo. Nu trebuie
să merg acolo. Sunt acolo. Cineva m-a întrebat cum mă pregătesc pentru asta. Sunt prezent. Când
eşti prezent, nu vrei să mergi în altă parte. Nu sunt o persoană religioasă, nu ştiu ce înseamnă
asta. Ştiu doar că sunt legat de divinitate şi nu vreau să fiu în altă parte.
344
NOONAN GORES Ce se întâmplă când cineva stă în faţa dv., cunoaşteţi puţin din ce-i
supără, cum vă simţiţi, ce vedeţi ? O voce din capul dv. vă spune să le mutaţi coloana ? - E o lumină
? Ce simţiţi ?
WERGIN: - Toate de mai sus. Când cineva se aşază în faţa mea, sau vorbesc la telefon cu
cineva, nu uita că nu fac nimic. Ştiu că singurul motiv pentru care sunt martor la asta e fiindcă...
El, oricine ar fi Dumnezeu, divinitatea, m-a făcut curios. Sunt unul dintre acei oameni care vor să
ştie ce se întâmplă. Te aşezi în faţa mea şi îţi scanez corpul rapid, în mai puţin de două secunde,
probabil. Corpul tău e scanat. Văd zonele cu densitate. Văd zonele bolnave. Văd care e
deznodământul, dar nu iau nicio măsură. Văd totul, apoi, respir adânc, şi dacă ai observat azi, m-
am uitat foarte mult afară. Nu m-am uitat la persoana bolnavă, fiindcă nu vreau să fie distras de
ceea ce vede Rob, fiindcă nu contează ce văd eu, ci ce pot face. Deci văd care e problema ta, apoi,
restul nu mai depinde de mine. Nu mă gândesc să-mi pun mâna pe gâtul tău, pe mijloc, oriunde.
Mintea mea nu se gândeşte la asta.
 Corpul meu e pe pilot automat şi face ceea ce trebuie. Eu privesc cum face asta, fără o
idee preconcepută dinainte, fără un motiv pentru care fac asta. Când încep să mă îndoiesc... Chiar
vrei să pun mâna acolo ? Totul se opreşte, aşadar mă dau deoparte şi las totul să se desfăşoare.
E nemaipomenit. Apoi, văd că totul se schimbă în corpul tău şi văd ce se întâmplă, ai o
nouă coloană. Am văzut refacerea colonei tale. Eu nu fac nimic. Văd cum altă forţă energetică
face asta. Sau ficatul cuiva, sau orice, văd cum se reface imediat. Se întâmplă mai repede decât
crezi tu, dar eu privesc. Eu sunt observatorul. Nu sunt participantul, sunt observatorul. Singurul
motiv pentru care cred că are nevoie de un om e fiindcă energia umană poate avea legătură cu
altă energie umană. Dacă am lua energia unui alt tip de fiinţă, nu cred că are abilitatea să înţeleagă
ce se întâmplă. Are nevoie de un om care e în apropiere ca să formeze o legătură de la om la om,
nu e ceva ce provine din altă lume.
Înţelegi ? Nu ştiu dacă am dreptate. Asta e ceea ce am realizat după atâtea vindecări.
NOONAN GORES fi foarte ciudat dacă o zebră ar veni şi...
NOONAN GORES Convingerile şi aşteptările. Ce rol au ? Aţi lucrat cu oameni care cred că 345
sunteţi un şarlatan, dar s-au arătat dornici să încerce ? Aţi reuşit să le schimbaţi credinţa sau
trebuie să vină aici cu credinţă ?
WERGIN: E o întrebare bună. Primesc multe persoane care, să spunem, sunt sceptice şi
cred că sunt un nebun din cauza a ceea ce fac. Şi nu mă deranjează, fiindcă aceştia sunt cei mai
buni. Motivul pentru care fac asta, exact ceea ce făcut în faţa oamenilor, fie în faţa a zece oameni
sau a o mie de oameni, e fiindcă atunci când văd ce se întâmplă nu mai există nicio altă părere.
Când vedeţi ce se întâmplă, ceea ce s-a întâmplat azi, chiar dacă eraţi sceptici la început, v-ar fi
foarte greu să puneţi asta într-o altă categorie. Credinţa e importantă, dar lucrez cu oameni care
vin aici fără să creadă, şi, dintr-o dată... Am observat că energia tinde să fie atât de puternică,
încât sparge bariera. Chiar dacă aţi sta aici şi n-aţi vrea să fiţi afectaţi, chiar dacă v-aş schimba
complet, aţi crede sunteţi complet neafectaţi şi am văzut asta. Fiindcă unii oameni au nevoie de
medicamente, de atenţie, de lucrurile pe care le primesc de la ceea ce au deja şi nimic nu le va
lua asta şi e în ordine. Şi îi respect, fiindcă fac ceea ce vor să facă. E foarte interesant.
 NOONAN GORES Şi Mary Anne Williamson spune că ceea ce contează e nivelul de
conştiinţă la care lucrezi. Unii oameni au nevoie de pastile ca să creadă că trupul lor se vindecă.
Alte persoane judecă medicamentele, deci nu vor avea efect pentru ei. Dacă nu mai aveţi altceva
de adăugat, mai am o ultimă întrebare. Care ar fi mesajul principal pe care l-aţi transmite tuturor
celor care ne privesc, fie ca să prevină o boală, să învingă afecţiunile de care suferă acum, care e
cel mai important mesaj pentru toţi cei ce privesc ?
WERGIN: Cred că le-aş spune că ei sunt cei responsabili de corpul lor. Au dreptul la propria
opinie. Ceea ce se întâmplă întotdeauna e că cineva îşi dă cu părerea, cu privire la ce vă supără,
apoi, adaptaţi acea părere ca fiind adevărul şi uitaţi că aveţi dreptul la propria părere şi că vă
puteţi controla corpul. Fiecare din noi are dreptul la o părere şi trebuie să respecte părerea
celuilalt, dar nu lăsaţi pe altcineva să ia o etichetă pe care scrie: "Am ceva" şi să o pună pe voi şi
voi să fiţi mândri de faptul că aveţi acel ceva. Dacă nu e ceea ce vă doriţi, îndepărtaţi eticheta. E
corpul vostru. Sunteţi responsabili de el. Nu uitaţi de cele 500.000.000 de celule noi şi gândiţi-vă
la ce vă doriţi, nu la ce nu vă doriţi, fiindcă veţi primi lucrurile la care vă gândiţi. Mesajul gândit
ajunge la cele 500.000.000 de celule, zilnic. Spun: "Mamă, ce să facem ?" "Fiţi bolnave" şi ele
spun: "Bine." Din ce altă cauză am avea sănătatea şubredă, dacă trupul nostru se regenerează 346
anual. De ce nu se însănătoşesc. Fiindcă-i spunem corpului ceea ce nu vrem sau ceea ce altcineva
ne-a spus că vrem şi creăm acelaşi cerc vicios. Dintre toate lucrurile pe care le-aţi auzit, singurul
lucru care poate să fie dovedit ştiinţific e că, zilnic, există 500.000.000 de noi celule care vin în
corpul tău şi, ştiind că eşti responsabilă pentru programarea acestor celule. Dimineaţa, când te
trezeşti, spui, "bună dimineaţa, 500.000.000 de celule." Mă bucur că sunteţi aici şi că sunt sănătos.
Sunt fericit. Sunt sănătos. Asta e treaba voastră. Mulţumesc ! Faceţi asta în continuare, lăsaţi
celulele să se unească şi simţiţi asta în tot corpul. E unul dintre cele mai minunate daruri, fiindcă
e un adevăr demonstrat ştiinţific. Fiindcă ştim că, din punct de vedere ştiinţific, se întâmplă zilnic.
Orice ar vrea oamenii să spună despre asta, îi întreb de ce vor să trăiască în trecut, ştiind că e
adevărat ? Fiindcă vorbim mereu despre trecut şi nu despre ce se întâmplă în prezent.