Sunteți pe pagina 1din 159

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE


„NICOLAE TESTEMIȚANU”

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 614.25 (043.3)

MECINEANU ANDREI

MANAGEMENTUL RISCURILOR ȘI OPORTUNITĂȚILOR


ÎN MALPRAXISUL ACTULUI MEDICAL
ÎN REPUBLICA MOLDOVA

14.00.33 – MEDICINĂ SOCIALĂ ȘI MANAGEMENT

Teza de doctor în medicină

Conducător științific Ețco Constantin


doctor habilitat în
medicină
profesor universitar

Autor Mecineanu Andrei

CHIȘINĂU, 2012

1
© Mecineanu Andrei, 2012

2
CUPRINS

ADNOTARE 5
LISTA ABREVIERILOR 8
INTRODUCERE 9
1. INSTITUȚIA MALPRAXISULUI MEDICAL ÎN SISTEMUL DE SĂNĂTATE 16
1.1 Prolegomene 16
1.2 Malpraxisul medical în sistemele de sănătate 25
1.3 Concluzii la capitolul 1 38
2. METODOLOGIA DE ORGANIZARE A CERCETĂRII 40
2.1 Caracteristica generală a metodologiei de cercetare 40
2.2 Metodologia de evaluare a sistemului malpraxisului medical 41
2.3 Metodologia managementului riscurilor de malpraxis medical 42
2.4 Metodologia managementului oportunităților în malpraxisul medical 48
2.5 Concluzii la capitolul 2 50
3. CARACTERISTICA SISTEMULUI MALPRAXISULUI MEDICAL DIN 51
REPUBLICA MOLDOVA
3.1 Cadrul general 51
3.2 Constatarea malpraxisului medical și răspunderea juridică 54
3.3 Concluzii la capitolul 3 64
4. MANAGEMENTUL RISCURILOR ÎN MALPRAXISUL MEDICAL 65
4.1 Identificarea și analiza riscurilor în malpraxisul medical 67
4.2 Controlul riscurilor în malpraxisul medical 89
4.3 Concluzii la capitolul 4 101
5. MANAGEMENTUL OPORTUNITĂȚILOR ÎN MALPRAXISUL MEDICAL 103
5.1 Identificarea și definirea oportunităților în sistemul malpraxisului medical 103
5.2 Analiza oportunităților în sistemul malpraxisului medical 106
5.3 Reacția la oportunitățile în sistemul malpraxisului medical 124
5.4 Concluzii la capitolul 5 131
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI 132
BIBLIOGRAFIE 135

3
ANEXE 147
Anexa 1 - Chestionar pentru studiul retrospectiv al cazurilor de expertiză medico-legală în 147
comisie privind calitatea asistenței medicale
Anexa 2 - Chestionar pentru evaluarea riscului de malpraxis medical în rîndul medicilor 149
Anexa 3 - Grila de evaluare a probabilității oportunității 152
Anexa 4 - Grila de evaluare a impactului oportunității 153
Anexa 5 - Analiza SWOT a sistemului malpraxisului medical din Republica Moldova 154
Anexa 6 - Acte de implementare 155
DECLARAȚIE 157
CURRICULUM VITAE 158

4
ADNOTARE
Mecineanu Andrei
„Managementul riscurilor și oportunităților
în malpraxisul actului medical în Republica Moldova”
Teză de doctor în medicină
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, 2012

Teza este constituită din introducere, 5 capitole, concluzii și recomandări, bibliografie din
180 de titluri, 6 anexe, 134 pagini de bază, 17 tabele și 17 figuri. Rezultatele obținute sunt publicate
în 6 lucrări științifice, inclusiv 2 articole fără co-autor, 1 articol în materialele comunicărilor
științifice internaționale.
Cuvinte-cheie: malpraxis medical, greșeală medicală, responsabilitate medicală, act medical,
prestator de servicii de sănătate, risc de malpraxis, sistem de sănătate.
Domeniul de studiu: Medicina socială și management.
Scopul cercetării: Managementul riscurilor și oportunităților în domeniul malpraxisului medical
pentru a elabora direcțiile strategice și măsurile de îmbunătățire a organizării și funcționării
sistemului malpraxisului medical în Republica Moldova.
Obiectivele cercetării: (1) Studierea instituției malpraxisului medical în sistemele de sănătate; (2)
Analiza a sistemului malpraxisului medical în Republica Moldova; (3) Identificarea, analiza și
controlul riscurilor de malpraxis medical; (4) Identificarea, analiza și controlul oportunităților în
malpraxisul medical; (5) Elaborarea recomandărilor științifice și a măsurilor concrete pentru
îmbunătățirea sistemului malpraxisului medical în Republica Moldova.
Problema științifică soluționată în teză constă în studierea deficiențelor în sistemul malpraxisului
medical, a riscurilor de malpraxis medical și argumentarea științifică a opțiunilor de politici
direcționate spre îmbunătățirea organizării și funcționării sistemului malpraxisului medical în
Republica Moldova.
Noutatea și originalitatea științifică. Pentru prima dată în Republica Moldova a fost studiat
sistemul malpraxisului medical și implicațiile de ordin medical, juridic, de asigurări și politici
publice, precum și a fost realizat, din punct de vedere științific, managementul riscurilor și
oportunităților în malpraxisul medical.
Semnificația teoretică a lucrării rezidă în faptul că rezultatele cercetării au o aplicabilitate
pedagogico-educațională și pot servi în calitate de material educațional-didactic pentru instruirea
universitară şi postuniversitară a cadrelor medicale la catedrele USMF „Nicolae Testemiţanu” şi
Şcoala de Management în Sănătate Publică. Totodată, rezultatele cercetării servesc în calitate de
dovezi științifice și argumentează noile direcții de management în malpraxisul medical în Republica
Moldova. Rezultatele prezentei cercetări pot fi utilizate de către Guvernul Republicii Moldova,
Ministerul Sănătăţii, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” şi alte
instituții în elaborarea programelor de prevenire şi control al erorilor medicale.
Valoarea aplicativă a lucrării constă în furnizarea argumentelor, dovezilor și materialelor necesare
pentru elaborarea, ajustarea și dezvoltarea cadrului normativ și instituțional cu privire la malpraxisul
medical. În acest sens, materialele cercetării au stat la baza elaborării Concepției-cadru de dezvoltare
a resurselor umane în sistemul sănătății, a studiului comparat și a celui de fundamentare privind
întocmirea actului legislativ, și au fost utilizate de grupul de lucru al Ministerului Sănătății
responsabil de elaborarea proiectului de act legislativ privind malpraxisul medical.

5
SUMMARY
Mecineanu Andrei
“Management of risks and opportunities
in the system of medical malpractice in the Republic of Moldova”
PhD thesis in medicine
State Medical and Pharmaceutical University ”Nicolae Testemitanu”, Chisinau, 2012

The thesis consists of introduction, 5 chapters, conclusions and recommendations, 180


bibliographical sources, 6 annexes, 134 basic pages, 17 tables and 17 figures. Obtained results were
published in 6 scientific publications, including 2 articles without a co-author, 1 article in
international scientific publications.
Key words: medical malpractice, medical mistake, medical liability, healthcare service, healthcare
provider, malpractice risk, health system.
Domain of research: Social medicine and management.
Goal of research: Management of risks and opportunities in the field of medical malpractice, with a
view to scientifically argument strategic directions and measures for improving the organization and
functioning of medical malpractice in the Republic of Moldova.
Objectives of research: (1) study medical malpractice in health systems; (2) analysis of the medical
malpractice system in the Republic of Moldova; (3) identify, analyse and control medical
malpractice risks; (4) identify, analyse and control opportunities in the system of medical
malpractice; (5) develop scientific recommendations and concrete measures for improving the
medical malpractice system in the Republic of Moldova.
Scientific problem addressed in the thesis is represented by the study of deficiencies existing in
the system of medical malpractice and of medical malpractice risks, as well as by the scientific
argumentation of policy options directed toward improving the organization and functioning of
medical malpractice system in the Republic of Moldova.
Novelty and originality of research: For the first time in the Republic of Moldova, the system of
medical malpractice, as well as its medical, legal, insurance and policy implications were studied.
The management of risks and opportunities in the system of medical malpractice was done from a
scientific point of view.
Theoretical importance of the research: obtained results have a pedagogical applicability and may
serve as didactic material for university and post university training of health professionals within
the departments of SMPhU ”Nicolae Testemitanu” and the School of Public Health Management.
Also, research findings serve as scientific evidence and provide arguments for new directions in the
management of medical malpractice in the Republic of Moldova. The results of the present research
may be used by the Government of the Republic of Moldova, Ministry of Health, State Medical and
Pharmaceutical University ”NicolaeTestemitanu” and other institutions in developing programs for
prevention and control of medical errors.
Applied value of the thesis consists in delivering arguments, evidence and necessary materials for
developing and adjusting the normative and institutional framework on medical malpractice. In this
regard, research materials underlay the development of the Frame concept of human resource
development in the health system and were used by the work group of the Ministry of Health
responsible for the development of the draft legislative act on medical malpractice.

6
РЕЗЮМЕ

Мечиняну Андрей
„Менеджмент рисков и возможностей медицинской халатности
в Республике Молдовa”
Диссертация на соискание учѐной степени доктора медицины
Государственный Университет Медицины и Фармации "Н. Тестемицану" Кишинев, 2012

Структура диссертации: введение, 5 глав, общие выводы и практические рекомендации,


библиография включающая 180 источников, 134 страниц основного текста, 6 приложений, 17
рисунков, 17 таблиц. Полученные результаты освещены в 6 научных трудах.
Ключевые слова: медицинская халатность, врачебная ошибка, медицинская
ответственность, поставщик медицинских услуг, риск, система здравоохранения.
Область исследования: социальная медицина и менеджмент.
Цель: Менеджмент рисков и возможностей в медицинской халатности для научной
аргументации стратегических направлениях и мер по улучшению организации и
функционирования системы медицинской халатности в Республике Молдовa.
Задачи: (1) исследование медицинской халатности в системах здравоохранения, (2) анализ
системы медицинской халатности в Республике Молдовa, (3) выявление, анализ и контроль
рисков в медицинской халатности, (4) выявление, анализ и контроль возможностей в
медицинской халатности; (5) выработка научных рекомендаций и конкретных мер по
улучшению системы медицинской халатности.
Научная проблема: Исследование и выявление слабых мест в системе медицинской
халатности, рисков в медицинской халатности, а также научное аргументация вариантов
политики направленные на улучшение организации и функционирования системы
медицинской халатности в Республике Молдовa.
Новизна и оригинальность исследования: Впервые в Республике Молдовa было изучена
система медицинской халатности и медицинские, юридические, страховые последствия, а
также было реализовано с научной точки зрения менеджмент рисков и возможностей в
медицинской халатности.
Теоретическая значимость работы: Полученные результаты применимы в педагогическом
процессе и служат в качестве учебно-методического материала. Также, результаты
исследования представляют научные доказательства и утверждают новые направления
менеджмента медицинской халатности в Республике Молдовa. Результаты этого
исследования могут быть использованы Правительством, Министерством Здравоохранения,
Государственным Университетом Медицины и Фармации "Н. Тестемицану" и другими
учреждениями в разработке программ по профилактики и контроля врачебных ошибок.
Практическая значимость работы: Результаты исследования обеспечили аргументы,
доказательства и материалы для развития правовых и институциональных механизмов в
области медицинской халатности. Материалы исследований послужили основой для
разработки Концепции управления человеческими ресурсами в секторе здравоохранения и
были использованы Министерством Здравоохранения для разработки проекта
законодательного акта о медицинской халатности.

7
LISTA ABREVIERILOR

AMT Asociație Medicală Teritorială


CMF Centrul Medicilor de Familie
CNȘPMU Centrul Național Științifico-Practic de Medicină de Urgență
ICȘDOSMșiC Institutul de Cercetări Științifice în Domeniul Ocrotirii Sănătății
Mamei și Copilului
IÎ Interval de încredere
IMSP Instituție Medico-Sanitară Publică
OCDE Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
ORL Otorinolaringologie
RDD Regiune de Dezvoltare
SAL Soluționare Alternativă a Litigiilor
SIDA Sindromul Imunodeficienței Achiziționate
SR Spital Raional
SUA Statele Unite ale Americii

8
INTRODUCERE

Actualitatea și importanța problemei abordate


Promovarea drepturilor omului ca un component fundamental al reformelor şi imposibilitatea
de a satisface maximal aceste drepturi generează apariţia unor situații litigioase în relaţiile sociale.
Acest cadru este unul specific și pentru sistemul de sănătate, unde se înregistrează un trend
ascendent al situațiilor de conflict dintre prestatorii de servicii de sănătate și pacienți.
Progresul tehnico-științific a implantat în societatea contemporană exigențe sporite în raport
cu medicina și serviciile de sănătate – exigențe de eficacitate și exigențe de securitate.
Profesiunea medicală este o activitate socială și, prin urmare, prestatorul de servicii de
sănătate este supus unor riscuri și poate realiza greșeli în activitatea sa, care în consecință pot
genera prejudicii asupra pacientului. Materializarea acestui fapt duce la instituirea imediată a
responsabilității de ordin moral, social și juridic, deoarece actul medical are efecte umane, sociale și
juridice inevitabile din care decurg obligații și drepturi pentru părțile implicate. Realizarea actului
medical poate fi afectată de inexactități - greșeli și/sau erori, generatoare de prejudicii asupra
pacientului. Expresia juridică a acestora, conform doctrinei și practicii internaționale, este
malpraxisul medical, care s-a dezvoltat, tocmai, pe temeiul culpei profesionale medicale și constă
într-o greșeală imputabilă a unui prestator de servicii de sănătate al cărui conduită în plan
profesional sau administrativ a deviat de la standardul stabilit în domeniul respectiv pentru
persoanele cu o pregătire și o experiență similară și a cauzat un prejudiciu pacientului (fizic, mental,
emoțional, material, etc.).
Calitatea serviciilor de sănătate, greșelile în exercitarea profesiunii medicale și răspunderea
medicală reprezintă subiecte care s-au situat în permanență în prim planul atenției cercetătorilor [5;
6;7;8;9;10;11;12;13;14;15;17;20]. Mai nou însă, malpraxisul medical se află în vizorul societății,
făcînd subiectul revistelor medicale, articolelor în presa scrisă și electronică, reportajelor și
emisiunilor radio și televizate, etc.
Erorile medicale reprezintă o constantă aproape inevitabilă a practicii medicale, care în
condițiile sistemelor actuale de sănătate au surse pentru o proliferare mult mai pronunțată. În acest
context, se înregistrează, la nivel internațional, o îngrijorare sporită în ceea ce priveşte erorile
medicale şi evenimentele adverse, precum şi efectul lor negativ asupra morbidităţii, mortalităţii,
dizabilității şi perioadelor îndelungate de spitalizare [21;22;23;24].

9
Institutul de Medicină din SUA a conchis că zeci de mii de americani decedează în fiecare an
ca urmare a unor erori medicale, iar un număr şi mai mare suferă leziuni temporare sau permanente
[30]. În Statele Unite ale Americii erorile medicale rezultă în 44.000-98.000 decese inutile în fiecare
an şi 1.000.000 de prejudicii [25;27;30]. În Statele Unite decesele atribuite greşelilor medicale sunt
estimate să depăşească numărul de decese cauzate de accidentele rutiere, cancerul de glandă mamară
şi SIDA [40;41]. HealthGrades a identificat un total de 1,24 milioane de erori medicale care au avut
loc în aproximativ 40 de milioane spitalizări în sistemul Medicare din 2002 pînă în 2004 [43].
Această valoare este mai mare cu circa 9% comparativ cu constatările din 2004 [44]. În sistemul
Medicare au fost înregistrate 304.702 de decese ca urmare a erorilor medicale în perioada 2002-
2004, aceasta reprezentînd o rată de mortalitate de 24,59% [43]. Cercetările ulterioare au
demonstrat că 250.246 (82%) din cazurile de deces au fost datorate greșelilor medicale [45]. În
perioada 2004-2006 rata globală a incidenței erorilor medicale în rîndul pacienților spitalizați din
sistemul Medicare a fost de aproximativ 3%, înregistrînd 1,1 milioane cazuri de erori medicale
dintr-un total de 41 milioane spitalizări [46]. Totodată, în perioada 2004-2006, din totalul de
270.491 de decese ca urmare a erorilor medicale, 238.337 sunt atribuite greșelilor medicale [46].
Cercetările realizate în Regatul Unit demonstrează o rată a erorilor medicale de la 3,7% la 16,6% în
rîndul pacienților spitalizați, situație echivalentă la circa 850.000 erori medicale anual [47]. Un alt
studiu în domeniul erorilor medicale raportează date conform cărora aproximativ 5% din pacienți au
suferit erori medicale ca rezultat direct al furnizării serviciilor de sănătate: 50% dintre acestea au
determinat invaliditate temporară și 30% - invaliditate permanentă, 55% de erori medicale au avut
loc în serviciul spitalicesc și 25%- în serviciul de asistență medicală primară [47, p. 33]. Erorile
medicale reprezintă a treia cauză de deces în Regatul Unit, după cancer și boli cardiovasculare,
înregistrînd anual pînă la 40.000 de decese [48]. În Germania, în 1999, au fost estimate 400.000 de
cazuri de malpraxis medical pe an, iar în Irlanda - 1 din 100 de pacienți se confruntă cu cazuri de
malpraxis medical [48, p. 6].
Situația erorilor în practica medicală este confirmată de studiile de autopsie, care prezintă o
rată de erori fatale de la 20% la 40% [60;61;62;63;64;65]. Un studiu retrospectiv al deceselor
înregistrate în perioada anilor 1990-1991 într-un spital spaniol de nivel terțiar conchide că, în mai
mult de jumătate din cazuri, riscul de deces a fost reprezentat de erorile în asistența medicală [66].
Consecutiv creșterii cazurilor de malpraxis medical se înregistrează și o creștere a cazurilor
de angajare a răspunderii personalului medical, atît în cadrul sistemului “în baza greșelii”, cît și în

10
sistemul “în lipsa greșelii”. Conform unui studiu al Asociației Medicale Americane, mai mult de
42% din medici au fost acționați în judecată pentru malpraxis medical, iar mai mult de 20% din
medici au fost reclamați în instanță cel puțin de două ori [79]. În 2000, la Serviciul Național de
Sănătate al Regatului Unit, au fost înregistrate 23.000 reclamații privind actele de malpraxis medical
realizate în instituțiile medicale din Anglia, dintre care aproximativ 10.000 au fost depuse în
decursul unei perioade de 12 luni [48]. În Germania, experţii estimează că, în medie, 15.000 procese
de malpraxis medical sunt aduse în faţa instanţelor de judecată în fiecare an [48].
Datele studiilor realizate de Autoritatea pentru Litigii a Serviciului Național de Sănătate din
Regatul Unit arată că cheltuielile anuale pentru neglijenţa în furnizarea serviciilor de sănătate a
crescut de la 1 milion lire sterline, în 1974-1975, la 446 milioane lire sterline, în 2001-2002
[46;47;80;81]. În Statele Unite, erorile medicale au costat programul Medicare la nivel federal 2,45
miliarde dolari SUA pentru perioada 2002-2004 și 8,8 miliarde dolari SUA pentru perioada 2004-
2006 [43;44]. În Germania, societățile de asigurări au raportat creșterea valorii globale a
despăgubirilor pentru malpraxis medical cu 260%, de la 81,54 milioane Euro la 212,3 milioane
Euro, între anii 1991-1994, și cu 75% pentru perioada anilor 1994-1998 [48].
Istoria ciclică a crizelor malpraxisului medical continuă, unele țări confruntîndu-se cu cel de-
al doilea val de criză, altele, cum este cazul SUA, cu cel de-al treilea, iar pentru Republica Moldova
acest fenomen declanșează o primă criză.
În Republica Moldova tematica malpraxisul medical a constituit subiectul unor studii și
cercetări sporadice și fragmentare [Popușoi E., Ețco C., Mereuță I., Florea V., Ciobanu Gh., Pădure
A.]. Datele care ar putea reflecta un tablou al erorilor medicale sunt reprezentate de expertizele
medico-legale cu privire la calitatea asistenței medicale, care, însă, nu reprezintă o situație globală
privind proporția acestora în sistemul sanitar. În perioada anilor 1962-2008 au fost efectuate 1357 de
expertize în care a fost analizată calitatea serviciilor medicale [49]. Numărul absolut al expertizelor
ce ţin de calitatea asistenţei medicale în perioada menționată a înregistrat un trend ascendent,
atingînd apogeul în anul 2001 cînd au fost realizate 118 expertize, 95 dintre care au avut loc în
contextul acțiunii penale [49, p. 130-131].
Sistemul malpraxisului medical în Republica Moldova este un sistem “în baza greșelii”, deci
pentru ca să fie stabilit cazul de malpraxis medical și realizată compensarea pacientului prejudiciat
este necesar să se facă proba greșelii în cadrul sistemului judiciar. Cadrul normativ în vigoare

11
înregistrează o serie de deficiențe în definirea malpraxisului medical și nu stabilește exact
responsabilitatea persoanelor, fizice sau juridice, ce activează în sistemul de sănătate.
Această problemă mai este asociată și cu lipsa cunoașterii riscurilor de malpraxis medical
pentru prestatorii de servicii de sănătate, situație care face imposibilă elaborarea măsurilor de
control și a politicilor de îmbunătățire a cadrului normativ și instituțional, de o manieră care să
satisfacă necesitățile, atît a prestatorilor de servicii de sănătate, cît și a pacienților.
Ca rezultat al celor menționate mai sus și a studierii insuficiente a malpraxisului medical în
literatura științifică de specialitate, modernizarea managementului malpraxisului medical a devenit
un imperativ al timpului, iar argumentarea științifică a acestuia prezintă un important suport în
implementarea cu succes a reformelor în domeniul sănătății.
Scopul cercetării
Managementul riscurilor și oportunităților în domeniul malpraxisului medical pentru a elabora
direcțiile strategice și măsurile de îmbunătățire a organizării și funcționării sistemului malpraxisului
medical în Republica Moldova.
Obiectivele cercetării
1. Studierea instituției malpraxisului medical în sistemele de sănătate.
2. Analiza sistemului malpraxisului medical din Republica Moldova.
3. Identificarea, analiza și controlul riscurilor de malpraxis medical.
4. Identificarea, analiza și controlul oportunităților în malpraxisul medical.
5. Elaborarea direcțiilor strategice și măsurilor pentru îmbunătățirea sistemului malpraxisului
medical în Republica Moldova.
Noutatea științifică a rezultatelor obținute
Cercetarea a realizat în premieră studierea instituției malpraxisului medical în sistemul de
sănătate și a implicațiilor medicale, juridice, de asigurări și politici publice.
Totodată, pentru prima data în Republica Moldova a fost realizat managementul integral al
riscurilor de malpraxis medical. În baza studiului integral al cazurilor de expertiză medico-legală în
comisie privind calitatea asitenței medicale pentru perioada 2006-2010, și a studiului sociologic
reprezentativ la nivelul populației de medici au fost identificate, definite și analizate riscurile de
malpraxis medical (în practica medicală, legislație medicală, economice, etc.), ceea ce a permis
stabilirea domeniilor de risc în practica medicală. Cercetarea științifică a permis analiza fenomenului
erorilor medicale, inclusiv structura și cauzele acestora.

12
În procesul de realizare a lucrării științifice au fost identificate și cercetate în premieră
opțiunile care asigură o schimbare de direcție de la condițiile de status quo spre îmbunătățirea
organizării și funcționării sistemului malpraxisului medical, inclusiv fezabilitatea asigurărilor
obligatorii de răspundere civilă pentru malpraxis medical, realizarea managementului malpraxisului
medical conform sistemului „în lipsa greșelii”, instituționalizarea răspunderii medicale, soluționarea
alternativă a litigiilor de malpraxis. În acest context, cercetarea a permis definirea legală a
malpraxisului medical și stabilirea condițiilor de răspundere civilă pentru malpraxis a lucrătorilor
medicali și farmaceutici, instituțiilor medico-sanitare și farmaceutice, producătorilor și furnizorilor
de medicamente și dispozitive medicale, etc.
Problema științifică soluționată în teză constă în studierea deficiențelor în sistemul malpraxisului
medical, a riscurilor de malpraxis medical și argumentarea științifică a opțiunilor de politici
direcționate spre îmbunătățirea organizării și funcționării sistemului malpraxisului medical în
Republica Moldova.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării
Semnificația teoretică a lucrării rezidă în faptul că rezultatele cercetării au o aplicabilitate
pedagogico-educațională și pot servi în calitate de material educațional-didactic pentru instruirea
universitară şi postuniversitară a cadrelor medicale, inclusiv pentru perfecţionarea programelor de
studii destinate studenţilor, rezidenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, conducătorilor instituţiilor
medicale, cît şi pentru pregătirea materialelor didactice la catedrele USMF „N.Testemiţanu” şi
Şcoala de Management în Sănătate Publică. Totodată, rezultatele cercetării servesc în calitate de
dovezi științifice și argumentează noile direcții de management în malpraxisul medical în Republica
Moldova.
Valoarea aplicativă a lucrării constă în furnizarea argumentelor, dovezilor și materialelor
necesare pentru elaborarea, ajustarea și dezvoltarea cadrului normativ și instituțional cu privire la
malpraxisul medical. În acest sens, materialele cercetării au stat la baza elaborării Concepției-cadru
de dezvoltare a resurselor umane în sistemul sănătății, a studiului comparat și a celui de
fundamentare privind întocmirea actului legislativ și au fost utilizate de grupul de lucru al
Ministerului Sănătății responsabil de elaborarea proiectului de act legislativ.
Rezultatele prezentei cercetări pot fi utilizate de către Guvernul Republicii Moldova,
Ministerul Sănătăţii, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” şi alte
instituții în elaborarea programelor de prevenire şi control al erorilor medicale.

13
Aprobarea rezultatelor
Rezultatele preliminare și finale, precum și concluziile teoretice și practice formulate în
cercetare au fost comunicate și discutate în cadrul următoarelor foruri științifice naționale și
internaționale :
 Ședințele Catedrei Economie, management și psihopedagogie în medicină a Universității de Stat
de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (Chișinău, 2010-2012);
 Conferințele Științifice anuale ale colaboratorilor și studenților Universității de Stat de Medicină
și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (Chișinău, 2011-2012);
 Masa-rotundă „Malpraxisul medical: Opțiuni pentru schimbări de politici în Republica
Moldova” (Chișinău, 2011);
 Conferința Internațională a Tinerilor Cercetători, ediția a IX-a (Chișinău, 2011);
 Atelierul international al Asociației Latine pentru Analiza Sistemelor de Sănătate „Malpraxisul
medical: Actualități și perspective” (Chișinău, 2012).
Teza a fost discutată și recomandată spre susținere la Ședința catedrei Economie,
management și psihopedagogie în medicină a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae
Testemițanu” (Proces-verbal nr. 20 din 24.09.2012) și la Ședința seminarului științific de profil
„Medicină socială și management” din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie
„Nicolae Testemițanu” (Proces-verbal nr. 2 din 23.10.2012).
În baza materialelor tezei au fost publicate 6 lucrări științifice, inclusiv 2 articole fără co-
autor și 1 articol în materialele comunicărilor științifice internaționale.
Sumarul compartimentelor tezei
Teza este constituită din introducere, 5 capitole, concluzii și recomandări, bibliografie cu 180
de surse, 6 anexe.
Compartimentul Introducere descrie actualitatea și importanța problemei abordate, scopul și
obiectivele tezei, noutatea științifică a rezultatelor obținute, importanța teoretică și valoarea
aplicativă a lucrării, aprobarea rezultatelor și sumarul compartimentelor tezei.
Capitolul 1 este structurat în 3 subcapitole și conține analiza materialelor științifice la tema
tezei. Respectiva analiză a demonstrat că subiectul malpraxisului medical nu a ținut cont de
istorie, existînd, în acest context, o preocupare constantă pentru aplicarea corectă a cunoștințelor
medicale ale vremii, iar răspunderea medicului a existat de foarte mult timp și a fost conformă
sistemului social al epocii, evoluînd odată cu acesta. Calitatea serviciilor de sănătate, greșelile în

14
exercitarea profesiunii medicale și răspunderea medicală reprezintă subiecte extrem de actuale care
se situează în prim planul atenției cercetătorilor. Totodată, capitolul abordează raportul medic-
pacient în baza descrierii elementelor acestuia (subiecți, conținut și obiect), modelele de
management al malpraxisului medical în sistemele de sănătate și erorile medicale.
În capitolul 2 este prezentată caracteristica generală a metodologiei de cercetare, precum și
descrierea detaliată a metodologiei de evaluare a sistemului malpraxisului medical, metodologiei
managementului riscurilor de malpraxis medical, metodologiei managementului oportunităților în
malpraxisul medical.
În capitolul 3 este reflectată analiza sistemului malpraxisului medical din Republica
Moldova în baza următoarelor aspecte: (1) guvernarea sistemului; (2) finanțare și costuri; (3)
prevenția malpraxisului medical; (4) funcționarea cadrului extrajudiciar; (5) expertizarea; (6)
constatarea malpraxisului medical; (7) raportarea erorilor medicale; (8) despăgubirea pacientului;
(9) implicații asupra prestatorului de servicii de sănătate și pacientului; (10) transpunerea și
aplicarea standardelor și recomandărilor internaționale în domeniu.
Capitolul 4 prezintă rezultatele studiului integral al cazurilor de expertiză medico-legală în
comisie privind calitatea serviciilor medicale pentru perioada anilor 2006-2010, și ale studiului
sociologic privind evaluarea riscurilor de malpraxis medical în rîndul medicilor. Rezultate au permis
identificarea și definirea riscurilor de malpraxis medical, analiza acestora și elaborarea măsurilor de
control (diminuare, repartizare și transfer) pentru diferitele categorii de riscuri.
Capitolul 5 analizează opțiunile care asigură o schimbare de direcție de la condițiile de status
quo, inclusiv fezabilitatea asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru malpraxis medical,
realizarea managementului malpraxisului medical conform sistemului „în lipsa greșelii”,
instituționalizarea răspunderii medicale, soluționarea alternativă a litigiilor de malpraxis, și prezintă
opțiunile de politici direcționate spre îmbunătățirea organizării și funcționării sistemului
malpraxisului medical în Republica Moldova.
Concluziile generale şi recomandările sumează concluziile teoretice şi recomandările
practice care rezultă din constatările şi argumentele fundamentate din punct de vedere ştiinţific
menţionate în cercetare.

15
1. INSTITUȚIA MALPRAXISULUI MEDICAL ÎN SISTEMUL DE SĂNĂTATE

1.1 Prolegomene
Malpraxisul medical s-a dezvoltat ca un sistem distinct prin proliferarea din sistemul
răspunderii civile delictuale din legislaţia engleză. Istoria ciclică a crizelor malpraxisului medical
continuă, unele țări confruntîndu-se cu cel de-al doilea val de criză, altele, cum este cazul SUA, cu
cel de-al treilea, iar pentru Republica Moldova acest fenomen declanșează o primă criză.
Malpraxisul medical reprezintă o problemă reală, iar responsabilitatea pentru aceste
evenimente cade asupra factorilor de decizie, prestatorilor de servicii de sănătate, cetățenilor în
calitatea lor de consumatori de servicii de sănătate şi societății în general. Cu toate acestea, nici un
grup nu a fost și nu este dispus să accepte partea sa de responsabilitate și să întreprindă măsurile
necesare schimbării.
Promovarea drepturilor omului ca un component fundamental al reformelor şi imposibilitatea
de a satisface maximal aceste drepturi generează apariţia unor situații litigioase în relaţiile sociale.
Acest cadru este unul specific și pentru sistemul de sănătate, unde se înregistrează un trend
ascendent al situațiilor de conflict dintre prestatorii de servicii de sănătate și pacienți. Aceste situații
de conflict sunt determinate de situația socio-economică, schimbarea valorilor etice ale societăţii,
caracteristicile sistemelor de sănătate, progresul ştiinţei medicale și al dreptului.
Industrializarea, pătrunderea relațiilor de piață în sistemele de sănătate, generalizarea
asigurărilor în domeniul de sănătate, creșterea gradului de vulnerabilitate a sistemelor de sănătate la
dezechilibrele și crizele economico-sociale au dus la transformarea naturii raportului prestator de
servicii de sănătate-pacient și la disocierea dintre abandonarea atitudinii de resemnare față de actul
medical și posibilele consecințe ale acestuia.
Evoluția fenomenelor de natură etică și socio-culturală, în special în perioada postbelică, au
determinat schimbarea statutului social și înțelegerea de sine a profesiunii medicale și a medicinii în
general, instituirea paternului prin care cetățeanul are calitatea nu doar de consumator și beneficiar
de servicii de sănătate, dar și statutul de participant activ la luarea deciziilor ce țin de procesul de
prevenție, diagnostic și tratament. Aceste fenomene și-au găsit reflecția în raportul prestator de
servicii de sănătate-pacient, care a evoluat de la cel paternalist la cel informativ și consumist axat pe
controlul deplin al pacientului asupra deciziilor medicale [1;2;3].

16
Caracteristicile evolutive ale sistemelor de sănătate, condiționate de starea de sănătate a
colectivităților umane, progresul tehnic și științific, situația economică și socială, impun noi abordări
în condițiile actuale, ori cerințele față de sistemele de sănătate devin din ce în ce mai complexe, iar
problemele, în consecință, necesită soluții cu caracter multidimensional. Într-o altă formulare,
sistemele de sănătate contemporane avansează ideea că starea de sănătate a individului nu este
determinată doar de factorii biologici, ambientali, comportamentali, dar și de sistemul sanitar, adică
de serviciile de sănătate. Acest concept de abordare a stării de sănătate a individului are implicații
asupra relației prestator de servicii de sănătate – pacient, determinînd apariția conceptului de
securitate a pacientului în agenda de politici a sistemului de sănătate.
Progresul tehnic și cel al științei medicale au dus la îmbunătățirea îngrijirilor de sănătate.
Însă, progresul tehnico-științific a influențat de o manieră organică echilibrul dintre necesitățile în
îngrijirile de sănătate, astfel, încît necesitatea percepută în îngrijiri de sănătate nu mai reprezintă
echivalentul necesității cerute și în consecință a necesității normative și celei comparative în îngrijiri
de sănătate. Dovada celor menționate anterior este adusă de faptul că, deși, tehnologia nouă este, în
general, asociată ca fiind o condiție obligatorie în asigurarea siguranței pacientului, nici un alt lucru
în istorie nu a depășit capacitatea noilor tehnologii de a stimula litigiile dintre prestatorii de servicii
de sănătate și pacienți [4;5]. Achiziționarea unor noi deprinderi și competențe clinice, pe de o parte,
determină redefinirea nivelului de stabilire a obiectivelor de succes în actul medical, iar, pe de altă
parte, condiționează orice obstacol în furnizarea actului medical cu posibilitatea angajării
răspunderii medicale. Motivul unei asemenea legități rezidă în obligativitatea furnizării serviciilor
de sănătate în conformitate cu datele obținute de știință, această fiind una din exigențele care se
impun medicului. De aici, consumatorii serviciilor de sănătate înțeleg și percep necesitățile în
îngrijiri de sănătate ca fiind conforme ultimelor descoperiri ale științei medicale. Acest lucru
împinge activitatea medicului spre o zonă de risc, deoarece îndatorirea de știință se transformă în
riscul științei.
Progresul tehnico-științific a implantat în societatea contemporană exigențe sporite în raport
cu medicina și serviciile de sănătate – exigențe de eficacitate și exigențe de securitate. Exigențele de
eficacitate sunt în funcție de capacitatea tehnică crescută a actului medical, iar cele de securitate țin
de natura de drept fundamental al dreptului la sănătate și integritate fizică și psihică. Siguranța
pacientului ridică probleme ce vizează nu doar neajunsurile actului medical, dar și de performanța
actului medical. Aceste aspecte au condus la apariția unor relații de cauzalitate și legități: similar

17
cazului unei maladii, cînd pacientul solicită ajutor şi securitate, adresîndu-se în instituţiile medicale,
în cazul generării unui prejudiciu, el va solicita dreptate în instanţele de drept.
În condițiile lumii contemporane, medicina nu mai este o artă. Medicina a devenit o
profesiune guvernată de coduri deontologice, de ghiduri de bună practică, de protocoale clinice, de
regulamente și norme, precum și de lege. Aceasta se datorează faptului că dreptul medical a evoluat
ca răspuns la evoluțiile și schimbările profesiunii și științei medicale, de obicei printr-o sporire a
conținutului responsabilității medicale.
Profesiunea medicală este o activitate socială și, prin urmare, prestatorul de servicii de
sănătate este supus unor riscuri și poate realiza greșeli în activitatea sa, care în consecință pot
genera prejudicii asupra pacientului. Materializarea acestui fapt duce la instituirea imediată a
responsabilității de ordin moral, social și juridic, deoarece actul medical are efecte umane, sociale și
juridice inevitabile.
Realizarea actului medical poate fi afectată de inexactități - greșeli și/sau erori, generatoare
de prejudicii asupra pacientului. Expresia juridică a acestora, conform doctrinei și practicii
internaționale, este malpraxisul medical, care s-a dezvoltat, tocmai, pe temeiul culpei profesionale
medicale și constă într-o greșeală imputabilă unui prestator de servicii de sănătate (medic, asistentă
sau moașă, farmacist, instituție medico-sanitară sau farmaceutică publică sau privată, cabinet
particular, angajat al unei instituții sanitare, în esență, orice membru al echipei care participă în
realizarea actului medical) al cărui conduită în plan profesional sau administrativ a deviat de la
standardul stabilit în domeniul respectiv pentru persoanele cu o pregătire și o experiență similară, și
a cauzat un prejudiciu pacientului (fizic, mental, emoțional, material, etc.).
Calitatea serviciilor de sănătate, greșelile în exercitarea profesiunii medicale și răspunderea
medicală reprezintă subiecte care s-au situat în permanență în prim planul atenției cercetătorilor [5;
6;7;8;9;10;11;12;13;14;15;17;20]. Mai nou însă, malpraxisul medical se află în vizorul societății,
făcînd subiectul revistelor medicale, articolelor în presa scrisă și electronică, reportajelor și
emisiunilor radio și televizate, etc., care abordează prestatorul de servicii de sănătate prin prisma
calității de salvator sau “inamic” al pacientului.
Actualmente, serviciile de sănătate sunt furnizate într-un mediu extrem de complex. În astfel
de circumstanțe, erorile medicale reprezintă o constantă aproape inevitabilă a practicii medicale,
care în condițiile sistemelor actuale de sănătate au surse pentru o proliferare mult mai pronunțată. În
acest context, la nivel internațional se înregistrează o îngrijorare sporită în ceea ce priveşte erorile

18
medicale şi evenimentele adverse, precum şi efectul lor negativ asupra morbidităţii, mortalităţii,
dizabilității şi perioadelor îndelungate de spitalizare [21;22;23;24]. Caracteristicile de bază în
epidemiologia erorilor medicale au fost identificate într-o serie de cercetări, inițial în Statele Unite,
apoi în Australia și Regatul Unit [25;26;27;28;29].
Studiul Harvard în domeniul practicii medicale și studiul calității asistenței medicale în
Australia rămîn singurele studii care furnizează date la nivel de populație generală cu privire la
prejudiciile generate pacienților în serviciul spitalicesc și care au identificat un număr substanțial de
erori medicale. Astfel, conform datelor studiului Harvard în domeniul practicii medicale, rata
incidenței erorilor în practica medicală reprezintă 3,7%, iar rata erorilor ca urmare a realizării actului
medical din neglijență – 1,0% [31]. 70,5% din erori au determinat invaliditate cu o durată mai mică
de 6 luni, 2,6% au cauzat infirmitate permanentă, iar 13,6% au dus la decesul pacienților [31, p.
146]. Neglijența a fost cauza principală în 51,3% din decesele înregistrate ca urmare a erorilor în
practica medicală [31, p. 146-147]. Analiza ulterioară a datelor prezentate de studiul Harvard în
domeniul practicii medicale a identificat că 69% de prejudicii generate asupra pacienților au fost
cauzate de greșelile medicale [32].
La rîndul său, studiul cu privire la calitatea asistenței medicale în Australia a demonstrat că
erorile au avut loc în 16,6% din internările în instituțiile medicale, determinînd invaliditate
permanentă în 13,7% pacienți și deces în 4,9% pacienți; 51% din erori au fost considerate ca fiind
greșeli (erori de normă) care puteau fi prevenite [28].
Studiul erorilor care puteau fi prevenite în practica medicală (erorile de normă) din serviciul
spitalicesc din Noua Zeelandă a identificat o incidenţă de 11,3 la 100 de internări în spital [24]. O
cincime din erorile medicale au fost realizate în serviciul de ambulator, iar peste 60% dintre acestea
au fost clasificate în categoria celor care puteau fi prevenite (greșeli medicale) [24, p. 254].
Aproximativ 15% dintre erori au fost asociate cu decesul pacientului sau invaliditate permanentă și
cu o perioadă de spitalizare prelungită în medie cu 9,5 zile. Rata de apariție a greșelilor medicale în
furnizarea serviciilor spitalicești a fost de 5,1%.
Studiul privind asistența medicală în 6 țări (Statele Unite ale Americii, Australia, Canada,
Germania, Noua Zeelandă şi Regatul Unit) a evaluat accesul la serviciile de sănătate, siguranţa
pacienților şi managementul medical în rîndul pacienților adulți [39]. Circa 34% din respondenţii
americani au raportat cel puţin una dintre cele patru tipuri de erori medicale [39;42]. Rata de eroare
raportată pentru Canada a fost de 30%, pentru Australia – 27%, pentru Noua Zeelandă – 25%,

19
pentru Germania – 23% şi 22% pentru Regatul Unit. Un alt aspect critic ce a fost evidențiat de
prezentul studiu se referă la faptul că peste 60% de erori (60%-77%, în dependență de țară) au fost
realizate în contextul furnizării serviciilor de sănătate în condiții de ambulator.
Studiile observaţionale au identificat valori mult mai mari pentru rata de eroare şi număr de
prejudicii generate în timpul furnizării serviciilor de sănătate. Analizînd erorile în asistența
medicală, Andrews et al au constatat că la 45,8% din pacienții internați în secțiile de chirurgie
generală au fost înregistrate erori în asistența medicală, care în 18% din cazuri au fost catalogate ca
fiind erori de normă grave sau fatale [57]. În mod similar, Donchin et al. raportează date conform
cărora erorile medicale survin cu o frecvență de 1,7 erori/pacient/zi [69].
Institutul de Medicină din SUA a conchis că zeci de mii de americani decedează în fiecare
an, ca urmare a unor erori medicale, iar un număr şi mai mare suferă leziuni temporare sau
permanente [30]. În Statele Unite ale Americii erorile medicale rezultă în 44.000-98.000 decese
inutile în fiecare an şi 1.000.000 de prejudicii [25;27;30]. Aceste date, prezentate de Institutul de
Medicină din SUA, subestimează proporțiile greșelilor medicale din două motive importante. În
primul rînd, ele se bazează pe informația extrasă din fișele medicale ale pacienților, iar multe din
greșelile medicale și consecințele acestora nu sunt înregistrate fie în mod intenționat, fie datorită
faptului că nu au fost recunoscute [33;34;35]. Al doilea motiv este reprezentat de neincluderea
erorilor realizate în serviciul de ambulator, iar în acest sens nu există dovezi conform cărora rata de
eroare este mai joasă.
Un alt studiu a raportat că 10% din prescripțiile medicale din serviciul de ambulator au
înregistrat erori medicale semnificative [36]. În SUA, în 1996, au fost efectuate 31,5 milioane de
intervenții și proceduri chirurgicale în condiții de ambulator [37]. Prin urmare, dacă doar jumătate
din 1% dintre pacienţi ar suferi un prejudiciu ca urmare a greșelilor medicale, atunci s-ar înregistra
peste 100.000 de pacienți prejudiciați în serviciul de ambulator [38].
În Statele Unite decesele atribuite greşelilor medicale sunt estimate să depăşească numărul
de decese cauzate de accidentele rutiere, cancerul de glandă mamară şi SIDA [40;41]. HealthGrades
a identificat un total de 1,24 milioane de erori medicale care au avut loc în aproximativ 40 de
milioane spitalizări în sistemul Medicare din 2002 pînă în 2004 [43]. Această valoare este mai mare
cu circa 9% comparativ cu constatările din 2004 [44]. În sistemul Medicare au fost înregistrate
304.702 de decese ca urmare a erorilor medicale în perioada 2002-2004, aceasta reprezentînd o rată
de mortalitate de 24,59% [43]. Cercetările ulterioare au demonstrat că 250.246 (82%) din cazurile

20
de deces au fost datorate greșelilor medicale [45]. În perioada 2004-2006 rata globală a incidenței
erorilor medicale în rîndul pacienților spitalizați din sistemul Medicare a fost de aproximativ 3%,
înregistrînd 1,1 milioane cazuri de erori medicale dintr-un total de 41 milioane spitalizări [46].
Totodată, în perioada 2004-2006, din totalul de 270.491 de decese ca urmare a erorilor medicale,
238.337 sunt atribuite greșelilor medicale [46].
Statisticile europene în domeniul malpraxisului medical sunt dificil de obținut, deoarece, spre
deosebire de Statele Unite, nu există nici o autoritate oficială responsabilă de monitorizarea și
colectarea datelor referitoare la greșelile medicale. Cu toate acestea, datele existente indică o
creştere a cazurilor de malpraxis medical în ultimii ani. Cercetările realizate în Regatul Unit
demonstrează o rată a erorilor medicale de la 3,7% la 16,6% în rîndul pacienților spitalizați, situație
echivalentă la circa 850.000 erori medicale anual [47]. Un alt studiu în domeniul erorilor medicale
raportează date conform cărora aproximativ 5% din pacienți au suferit erori medicale ca rezultat
direct al furnizării serviciilor de sănătate: 50% dintre acestea au determinat invaliditate temporară și
30% - invaliditate permanentă, 55% de erori medicale au avut loc în serviciul spitalicesc și 25% - în
serviciul de asistență medicală primară [47, p. 33]. Erorile medicale reprezintă a treia cauză de deces
în Regatul Unit, după cancer și boli cardiovasculare, înregistrînd pînă la 40.000 de decese anual
[48]. În Germania, în 1999, au fost estimate 400.000 de cazuri de malpraxis medical pe an, iar în
Irlanda - 1 din 100 de pacienți se confruntă cu cazuri de malpraxis medical [48, p. 6].
În Republica Moldova tematica malpraxisul medical a constituit subiectul unor studii și
cercetări sporadice și fragmentare. Datele care ar putea reflecta un tablou al erorilor medicale sunt
reprezentate de expertizele medico-legale cu privire la calitatea asistenței medicale, care, însă, nu
reprezintă o situație globală privind proporția acestora în sistemul sanitar. În perioada anilor 1962-
2008 au fost efectuate 1357 de expertize în care a fost analizat nivelul serviciilor medicale [49].
Numărul absolut al expertizelor ce ţin de calitatea asistenţei medicale în perioada menționată a
înregistrat un trend ascendent, atingînd apogeul în anul 2001 cînd au fost realizate 118 expertize, 95
dintre care au avut loc în contextul acțiunii penale [49].
Studiile în domeniu demonstrează că majoritatea erorilor medicale se atribuie intervențiilor
chirurgicale [23;24;25;26;27;28]. Erorile de diagnostic și erorile în intervențiile terapeutice sunt
înregistrate în 14,3%-26,2%, respectiv 15,4%-25,3% din cazuri [23;24]. Majoritatea cercetărilor în
domeniu categorizează erorile de medicație ca fiind a patra sursă de erori în practica medicală.

21
Studiul Erorilor de Medicație prezintă o rată a erorilor de medicație de 6,5 la 100 de internări
în rîndul populației adulte, dintre care 28% au fost erori de normă [50]. Respectivul studiu a
identificat că 1% din erori au fost fatale, 12% au fost periculoase pentru viața pacienților, 30% au
fost grave, iar 57% din erori au fost semnificative. Au fost clasificate ca erori de normă, deci
imputabile personalului medical, 42% din erorile grave și cele periculoase pentru viața pacienților.
Aceste rezultate pot fi comparate cu datele Australian Incident Monitoring System, care
demonstrează că cele mai multe dintre erorile de medicație generate în serviciul spitalicesc au fost
catalogate ca: omisiuni (>25%), supradozaj (20%), indicarea unui medicament greșit (10%), greșeli
în medicația de substituție (<5%), etichetare incorectă (<5%) [54].
În baza unui model computerizat pentru identificarea erorilor de medicație în rîndul
pacienților dintr-un spital din Salt Lake City, Classen et al. au constatat că erorile de medicație au
apărut în 1,7% din totalul de internări [52]. Conform datelor prezentate de Davis P. et al., din studiul
erorilor preventibile în serviciul spitalicesc din Noua Zeelandă, erorile de medicație au reprezentat
9,7% din totalul erorilor [24]. Analiza retrospectivă a reclamațiilor de malpraxis medical a
Companiei de Asigurări din New England, pentru perioada 1990-1999, elucidează faptul că erorile
de medicație au reprezentat 6,3% din totalul reclamațiilor, dintre care 73% au fost atribuite erorilor
de normă [51].
Un review sistematic al literaturii internaționale de specialitate, care conține 29 de studii în
domeniul erorilor de medicație, a arătat că medicamentele frecvent asociate cu erorile de medicație
sunt reprezentate de medicația cardiovasculară, analgezicele și medicația hipoglicemică [53].
Limitările studiilor populaționale au devenit evidente în momentul cînd au fost abordate
asocierile cu anumite domenii clinice. Însă, în mod constant, rata de eroare și prejudicierea
pacientului se dovedesc a fi mult mai mare. DuBois et al. au constatat că 20% din decesele prin
infarct miocardic acut, pneumonie sau accident vascular cerebral au fost preventibile și determinate
de greșeli ale lucrătorilor medicali [55]. Bedell et al. raportează că 64% din cazurile de stop cardiac
din serviciul spitalicesc au putut fi prevenite [56].
Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor estimează că 2,7% din intervențiile
chirurgicale sunt complicate de infecţii, reprezentînd aproape 500.000 de infecţii nosocomiale în
fiecare an, iar infecțiile nosocomiale asociate cateterelor se înregistrează la 250.000 pacienți anual,
decesul fiind înregistrat în 12%-25% din cazuri [58]. Un alt studiu în domeniu a identificat o rată a

22
mortalităţii prin infecţii asociate intervențiilor chirurgicale de 4,3%, ceea ce reprezintă 20.000 de
decese anual, numai din această cauză [59].
Studiul Siguranței în Terapia Intensivă demonstrează că în serviciul de terapie intensivă
erorile se înregistrează în 20,2% din internări, dintre care 45% sunt greșeli medicale [67].
Un alt review sistematic în domeniu al literaturii publicate între 1980 și 2002 demonstrează
că studiile retrospective au raportat cazuri de erori în practica medicală între 2,9% şi 16,6% din
numărul total de spitalizări, dintre care 48% - 69,6% cazuri au fost catalogate ca fiind greșeli
medicale, erorile din neglijență înregistrîndu-se în 32,2% din cazuri [68].
Situația erorilor în practica medicală este confirmată de studiile de autopsie, care prezintă o
rată de erori fatale de la 20% la 40% [60;61;62;63;64;65]. Un studiu retrospectiv al deceselor
înregistrate în perioada anilor 1990-1991, într-un spital spaniol de nivel terțiar, conchide că în mai
mult de jumătate din cazuri, cauza decesului a fost reprezentată de erori în asistența medicală [66].
Studiile demonstrează că reclamațiile pacienților corelează pozitiv cu riscul de malpraxis
medical, cercetătorii descoperind o asociere puternică între medicii cu un număr mare de reclamații
și medicii cu un număr mare de evenimente de risc [70]. În acest context, deceniile de cercetare au
confirmat faptul că abilităţile slabe de comunicare cu pacientul sunt asociate cu un nivel mai scăzut
de satisfacţie a pacientului și rate de reclamații de malpraxis mai mari [18;19;72;73;74;75;76;77;78].
Motivele celor care inițiază acțiuni în instanță împotriva prestatorilor de servicii de sănătate
sunt reprezentate de: obținerea informațiilor care îi interesează în legătură cu actul medical al căror
victimă se consideră, exprimarea scuzelor din partea prestatorilor de servicii de sănătate culpabili,
adjudecarea unui rol activ pentru ca ceea ce li s-a întîmplat lor să nu li se mai întîmple și altora,
umilirea prestatorilor de servicii de sănătate vinovați și, abia în ultimul rînd, despăgubirea
prejudiciului [16].
Un studiu realizat de Tamblyn et al. pe populația de medici din Ontario și Quebec arată că
problemele în comunicare și tratamentul și/sau supravegherea necorespunzătoare sunt cele mai
frecvente cauze ale reclamațiilor privind calitatea asistenței medicale, fiind înregistrate în 81,9% din
cazuri [71].
Consecutiv creșterii cazurilor de malpraxis medical se înregistrează și o creștere a cazurilor
de angajare a răspunderii personalului medical. Conform unui studiu al Asociației Medicale
Americane mai mult de 42% din medici au fost acționați în judecată pentru malpraxis medical, iar
mai mult de 20% din medici au fost reclamați în instanță cel puțin de două ori [79]. În 2000, la

23
Serviciul Național de Sănătate al Regatului Unit, erau înregistrate 23.000 reclamații privind actele
de malpraxis medical realizate în instituțiile medicale din Anglia, dintre care aproximativ 10.000 au
fost depuse în decursul unei perioade de 12 luni [48]. În Germania, experţii estimează că, în medie,
15.000 procese de malpraxis medical sunt aduse în faţa instanţelor de judecată în fiecare an [48].
Rezultatele greșelilor în practica medicală sunt dramatice, inclusiv și în plan economic.
Consecințele economice ale neglijenţei în furnizarea serviciilor de sănătate reprezintă un subiect de
politici care rareori, în ultimul timp, a dispărut din vizorul publicului general. Această situație este
generată, pe de o parte, de percepția societății că sumele plătite pacienților reprezintă rezultatul
consecințelor greșelilor medicale, iar pe de altă parte de impactul pe care aceste plăți de despăgubire
îl au asupra prestatorilor de servicii de sănătate.
Datele studiilor realizate de Autoritatea pentru Litigii a Serviciului Național de Sănătate din
Regatul Unit arată că cheltuielile anuale pentru neglijenţa în furnizarea serviciilor de sănătate a
crescut de la 1 milion lire sterline, în 1974-1975, la 446 milioane lire sterline, în 2001-2002
[46;47;80;81]. În Statele Unite, erorile medicale au costat programul Medicare la nivel federal 2,45
miliarde dolari SUA pentru perioada 2002-2004 și 8,8 miliarde dolari SUA pentru perioada 2004-
2006 [43;44]. În Germania, societățile de asigurări au raportat creșterea valorii globale a
despăgubirilor pentru malpraxis medical cu 260%, de la 81,54 milioane Euro la 212,3 milioane
Euro, între anii 1991-1994, și cu 75% pentru perioada anilor 1994-1998 [48].
Un raport recent al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică constată că
reclamațiile privind greşelile medicale sunt în creştere, în ultimii ani, atît din punct de vedere al
numărului cît şi al sumelor de despăgubiri solicitate. În Statele Unite reclamațiile de malpraxis au
înregistrat o creștere de aproape 10% anual, începînd cu anul 2000, iar daunele totale acordate în
anul 2004 a atins cifra de 28,7 miliarde dolari [82]. În Austria, despăgubirile acordate pacienților
prejudiciați prin acte de malpraxis a crescut cu 50% între anii 2002 şi 2003, în timp ce în Japonia
numărul de procese de malpraxis aflate pe rol în primă instanţă a înregistrat o valoare de două ori
mai mare în perioada 1990-2000 [82].
Subiectul malpraxisului actului medical nu a ținut cont de istorie, existînd, în acest context, o
preocupare constantă pentru aplicarea corectă a cunoștințelor medicale ale vremii [83;84;85;
86;87;88;89;90;91;92;93;94;95;96;97;98;99;100]. Răspunderea medicului a existat de foarte mult
timp și a fost conformă sistemului social al epocii, evoluînd odată cu acesta. Diferite societăți au

24
abordat și au soluționat problema malpraxisului medical în mod diferit, însă aceasta nu de puține ori
a depășit morala epocii.
Analizată prin prisma istoriei, legislația, ca răspuns la schimbările sociale, este în permanentă
evoluție. Ideile învechite au fost abandonate, iar principiile sociale specifice epocii – adoptate în
principii juridice. Istoria a demonstrat că au fost consumați sute de ani în atingerea echilibrului
dintre necesitățile și prerogativele curente. Evoluția lucrurilor, din punct de vedere istoric, într-un
domeniu precum medicina, permite de a conchide că metamorfozele juridice vor continua, fiind
impulsionate de evoluția drepturilor societăţii, în avantajul sau detrimentul drepturilor individuale
ale pacientului sau ale prestatorului de servicii de sănătate.

1.2 Managementul malpraxisului medical în sistemele de sănătate


O definiție cît mai sintetică a malpraxisului medical este cea de eroare profesională
generatoare de pagube. Prin urmare, este necesar ca abordarea malpraxisului medical să fie
întotdeauna efectuată plecînd de la punctele esențiale la care se raportează acesta, și anume: raportul
medic-pacient, instituția erorii și sistemul de compensare a prejudiciului generat asupra pacientului
în realizarea actului medical.
Raportul medic-pacient
Actul medical este realizat, întotdeauna, în cadrul relației medic-pacient. Raportul medic-
pacient, odată întemeiat, va fi un raport interuman, un raport social și mai presus de toate un raport
juridic. Caracterul juridic al raportului medic-pacient este fundamentat de existența elementelor
necesare ale acestuia - subiecți, conținut și obiect. Subiecții raportului medic-pacient, sunt
reprezentați de medic și pacient, în calitatea lor de persoane fizice, aceștia fiind titulari de drepturi și
obligații. Conținutul raportului juridic medic-pacient este reprezentat de totalitatea drepturilor și
obligațiunilor subiecților între care se desfășoară o relație socială. Obiectul raportului medic-pacient
constă în acțiunile ori inacțiunile la care sunt autorizate părțile ori pe care acestea trebuie să le
respecte, sau conduita pe care o pot avea ori trebuie să o aibă părțile. Cu alte cuvinte, obiectul
raportului juridic medic-pacient este actul medical.
Obligațiile ce revin medicului în cadrul raportului juridic medic-pacient sunt obligații
corelative drepturilor pacienților. Însă, este necesar de adus o precizare în contextul obligațiilor
medicului. În sarcina medicului, angajat al unei instituții medico-sanitare, există două categorii de
obligații. O primă categorie sunt obligațiile profesionale care țin de natura profesiei. Cea de-a doua

25
categorie sunt obligațiile administrative care se realizează în cadrul raporturilor de muncă. În cazul
obligațiilor profesionale, urmare a independenței medicului în luarea deciziilor cu caracter medical,
nu va exista un raport de prepușenie. În schimb, în cazul obligațiilor administrative medicul este
prepusul instituției medico-sanitare, fapt ce va determina existența prerogativelor de dirijare și
control din partea instituției comitente. Deci, divizarea și elucidarea specificității obligațiilor
medicului are o importanță deosebită în interpretarea și stabilirea tipului de răspundere medicală.
Obligațiile administrative derivă din principiile și standardele de management specifice
fiecărei instituții medico-sanitare în parte.
Principala obligație a medicului este obligația de îngrijire, ce presupune acordarea asistenței
medicale adecvate și conforme cu datele actuale ale științei medicale. Nimănui nu i se poate nega
asistența medicală adecvată în vederea diagnosticării bolii, a stabilirii tratamentului și a vindecării
sau a îmbunătățirii stării de sănătate, precum și posibilitățile pe care medicina modernă le poate oferi
pentru vindecarea maladiilor sau pentru combaterea lor, eficacitatea cărora este recunoscută și
garantează cea mai bună securitate sanitară. Obligația de îngrijire presupune că medicul are obligația
de a îngriji pacientul conform conștiinței profesionale și prudenței conferite de pregătirea
profesională.
Obligația de îngrijire are două dimensiuni: dimensiunea personală a cunoștințelor de
specialitate și dimensiunea obiectivă a științei la acel moment. Această limitare face ca rezultatul
actului medical să nu poată fi întotdeauna garantat, or medicul depune toată străduința pentru
atingerea unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuși rezultatul preconizat. Urmare a acestui fapt
medicul, de regulă, își asumă față de pacient o obligație de mijloace. În anumite specialități
medicale, în sarcina medicului poate reveni o obligație de rezultat ca o consecință a voinței părților,
naturii actului medical sau în temeiul legii. Aceasta presupune că pacientul trebuie să obțină un
rezultat anume, concret și ușor cuantificabil.
O altă obligație prevăzută în cadrul raportului medic-pacient este obligația de securitate,
care, însă, este secundară obligației de a acorda pacientului asistență medicală. Instituirea acestei
obligații a plecat de la premiza că riscurile la care sunt expuși pacienții, în contextul actului medical,
sunt riscuri la care nu ar fi fost expuși în mod normal. Deci, securitatea actului medical reprezintă o
exigență legitimă a oricărui bolnav care decide să apeleze la medic. Obligația de securitate este o
obligație profesională inerentă în exercitarea profesiunii de medic și impune asigurarea integrității
corporale și a sănătății pacientului în cadrul actului medical, inclusiv în utilizarea tehnicii medicale,

26
supravegherea bolnavului, contractarea infecției nosocomiale. Referindu-ne la calificarea obligației
de securitate, considerăm că această este, de regulă, o obligație de mijloace. Există însă situații în
practica medicală cînd se va institui o obligație de securitate de rezultat, de exemplu în cazul
infecțiilor nosocomiale, al contaminării în procesul transfuziei produselor sangvine, etc.
Următoarea obligație din categoria obligațiilor profesionale este obligația de informare, care
presupune că pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile de sănătate disponibile,
precum și la modalitatea de utilizare a acestora. Obligația de informare nu trebuie înțeleasă ca fiind
obligația medicului de a obține consimțămîntul pacientului său cu privire la realizarea actului
medical, dar ca obligația de a transmite întreg volumul de informație necesar pacientului pentru a
refuza sau accepta un serviciu de sănătate, exprimînd în consecință un consimțămînt informat. Prin
urmare, obligația de informare va fi întotdeauna o obligație de rezultat, iar sarcina probei că
pacientul a fost corect și deplin informat va reveni medicului.
Obligațiile de confidenţialitate, de respectare a vieții private și de nediscriminare presupun
respectarea secretului profesional atît din partea medicului, cît și a celuilalt personal medical
implicat. Medicul și celălalt personal medical, prin prisma esenței profesiunii, au acces la
informațiile cu caracter personal și cele ce vizează relațiile familiale sau sociale. Deci, în obligația
medicului revine interzicerea publicității informației cu privire la statutul clinico-biologic al
pacientului, vieții private și alte date care se înscriu în conceptul de confidențialitate, fără acordul
titularului, cu excepția cazurilor prevăzute de normele legale. Aceste obligații derivă din necesitatea
respectării autonomiei persoanei și, prin urmare, sunt obligații de rezultat.
Raportul juridic medic-pacient poate fi de natură contractuală sau legală. Convenția dintre
medic și pacient ia naștere numai în condițiile în care medicul a acceptat bolnavul în calitate de
pacient. În această situație raportul juridic medic-pacient se va realiza în cadrul unui acord medical
(actul juridic încheiat între medic și pacient) [102]. Pentru încheierea valabilă a convenției nu este
necesară existența unei anumite forme prin înscris constatator al consimțămîntului, fiind suficient și
un simplu acord de voință al părților. Acordul medical este un act juridic consensual și sinalagmatic.
Astfel, pacientul este creditorul obligației de îngrijire, al obligației de securitate, al obligației de
informare cu privire la serviciile medicale existente și cu privire la propria sa stare de sănătate și este
debitorul obligației de a plăti direct sau indirect contravaloarea serviciilor de sănătate, de a informa
medicul cu privire la manifestările bolii anterior prezentării sale la medic și cu privire la
antecedentele cu caracter medical, precum și al obligației de a respecta indicațiile medicale.

27
Un alt aspect ține de faptul că acordul medical poate produce efecte în cursul vieții părților
contractante, precum și după decesul pacientului, de exemplu în cazul donării de organe [102].
În cazurile în care raportul juridic medic-pacient va fi realizat într-un cadru convențional,
atunci răspunderea civilă contractuală va fi instituită imediat la producerea unui prejudiciu asupra
pacientului.
Există situații cînd nu va exista un acord medical. Aceste situații pot apărea în condițiile
existenței unor norme legale privind obligativitatea furnizării serviciilor de sănătate. Un cadru
elocvent în acest sens este constituit de situațiile care se încadrează în lege și în alte norme, cum ar
fi: obligativitatea acordării asistenței medicale; situațiile de urgență cînd lipsa asistenței medicale
poate pune în pericol sănătatea sau viața pacientului; situația în care medicul este angajat al unei
instituții furnizoare de servicii de sănătate. În această situație se instituie natura legală a raportului
medic-pacient.
În cadrul sistemelor de sănătate este tratată necesitatea existenței consimțămîntului
pacientului cu privire la manevrele parte a actului medical. Așadar, va exista un consimțămînt inițial
exprimat de pacient la instituirea raportului medic-pacient în vederea furnizării serviciilor de
sănătate, dar și un consimțămînt ulterior referitor la anumite intervenții specifice de diagnostic,
tratament sau profilaxie. Prin prisma managementului malpraxisului medical este important să se
facă distincția între acordul implicit, dedus din prezentarea și solicitarea acordării serviciilor de
sănătate, și acordul explicit, asimilabil consimțămîntului informat, pentru realizarea intervențiilor
specifice în plan de diagnostic, tratament și profilaxie. Obligația medicului de a obține
consimțămîntul informat nu se instituie urmare a convenției încheiate dintre medic și pacient sau din
obligația legală impusă medicului de a acorda asistență medicală; ea este întotdeauna legală. Prin
urmare, existența consimțămîntului informat este nedependentă de existența raportului juridic
medic-pacient, convențional sau legal, și nu poate fi influențat de acesta. În schimb, raportul juridic
medic-pacient poate fi influențat, în direcția amendării conținutului sau rezilierii acestuia, în lipsa
sau ca urmare a revocării de către pacient a consimțămîntului informat.
Instituția erorii în sistemul malpraxisului medical
Eroarea medicală este o constantă aproape inevitabilă a practicii medicale [103]. În prezent,
în literatură medicală, se întîlnesc peste şaizeci şi cinci de noţiuni intermediare, semnificaţii și
derivații ale erorilor medicale [104]. Din acest motiv a apărut necesitatea teoretizării acestei noțiuni
atît prin prisma științei medicale, cît și prin prisma celei juridice. În practica medicală, în special

28
medico-legală, problema stabilirii noțiunii de eroare este necesară pentru a segrega infracțiunile din
practica medicală de așa numitele „erori medicale admisibile în practica medicală” și, respectiv,
pentru a aprecia valoarea erorilor în profesiunea medicală și a identifica modalitățile de reducere a
acestora [104]. Definirea juridică a acestei noțiuni este importantă datorită necesității stabilirii
cadrului în care are loc instituirea și angajarea răspunderii medicale.
Din punct de vedere temporal, se înregistrează diferențe de abordări ale conceptului de
eroare medicală dintre doctrina rusă și cea occidentală.
Unii experţi medicali şi jurişti ruși împart erorile în trei grupe: 1) cazuri accidentale; 2) erori
medicale; 3) crime profesionale [105]. Criteriul de bază de raportare la una dintre cele trei grupe
este reprezentat de corectitudinea/incorectitudinea acțiunii, precum și cauza generatoare. În acest
context, cazului accidental în practica medicală îi sunt atribuite consecințele indezirabile ale actului
medical pe care medicul nu e în stare să le prevadă şi să le prevină.
În categoria de erori medicale și crime profesionale (omisiuni sancționabile) sunt atribuite
acțiunile incorecte ale lucrătorilor medicali ce vin în contradicție cu regulile generale ale medicinii,
diferența fiind în cauzele și condițiile apariției lor [105]. Un exponent al școlii ruse, Edel I.P.,
clasifică crimele profesionale, în funcție de caracterul acestora, în două grupe: diagnosticarea
incorectă și aplicarea incorectă a tratamentului sau lipsa acestuia [106]. Bîcikov I.I., la rîndul său,
cataloghează toate omisiunile ca fiind greșeli profesionale, evidențiind în această categorie neatenţia
criminală (greşeală în stabilirea diagnozei din cauza examinării superficiale, greşeli în indicarea
medicației, corpuri străine uitate în organismul uman) și neglijenţa conştientă (transmiterea bolilor
infecţioase prin nerespectarea conştientă a regulilor asepticii şi antisepticii, intervenţia medicală care
nu corespunde specializării şi experienţei medicului, survenirea decesului sau înrăutățirea stării de
sănătate prin aplicarea procedurilor tehnice incorecte, etc.) [106].
Alți autori extind limitele erorii medicale, raportînd la ea şi elementele acţiunii criminale a
medicului. Plecînd de la această pistă, Leibovici I.L. recomandă de a înţelege prin eroarea medicală
acţiunile şi procedurile incorecte în acordarea asistenței medicale, rezultatul cărora este vătămarea
corporală sau moartea, agravarea bolii, etc. [8]. Ogarkov I.F. îngustează spectrul erorilor din
practica medicală, împărțindu-le în două grupe, și anume: greșeli de diagnosticare a bolii și greșeli
de indicare și desfășurare a tratamentului [106]. O altă clasificare a erorilor întîlnite în practica
medicală este cea propusă de juristul Krîlov I.F., care a identificat trei categorii de erori: greşeli de
diagnosticare (nestabilirea sau stabilirea incorectă a diagnosticului), greşeli de tactică (indicaţiile

29
greşite pentru operaţie, alegerea greşită a timpului de efectuare a operaţiei etc.) și greșeli de tehnică
(utilizarea incorectă a tehnicii medicale, administrarea neadecvată a medicației, etc.) [107]. O altă
abordare răspîndită a acestei noţiuni este cea lui Rigelman care consideră eroarea medicală ca fiind
un rezultat indezirabil în tratamentul pacientului urmare a necunoaşterii sau nesăbuinţei lucrătorului
medical din cauza insuficienţei de informaţie despre pacient şi maladia lui.
Un alt grup de cercetători, exponenți ai școlii ruse, Dali M.A., Davîdovsckii I.V, Gromov
A.P., instituie un alt curent în definirea conceptului de eroare în practica medicală, fundamentat pe
imperfecţiunea ştiinţei medicale sau insuficienţa experienţei şi iscusinţei medicului [6;8;106].
Davîdovskii raportează la erorile medicale greşelile medicului determinate de imperfecţiunea
metodelor și științei medicale, evoluția atipice a maladiei sau pregătirea insuficientă a personalului
medical, condiționate de nedepistarea elementelor de neglijență, neatenție și ignoranță medicală.
Evoluția și dezvoltarea științei medicale, complementată de sporirea reglementărilor
normative, a dus la introducerea în structura noţiunii de eroarea medicală a unor elementele
corelative termenilor juridici, precum: nepăsare, neatenţia, ignoranţa medicală, neştiinţa. Firul roșu
al tuturor definițiilor atribuite erorii medicale este obligativitatea prezenței prejudicierii pacientului,
fie din culpă sau în lipsa acesteia. Doctrina rusă nu a avut o viziune comună vizavi de prezența sau
lipsa culpei. O dovadă în acest sens este oferită de simpla analiză a definițiilor erorii medicale.
Astfel, conform lui Davîdovsckii, acţiunile inculpabile ale lucrătorului medical sunt definite ca
eroare medicală, iar conform lui Rigeliman, aceste acţiuni sunt culpabile.
Teoretizarea noțiunii de eroare medicală în doctrina occidentală s-a realizat în contextul
răspunderii civile și necesității de compensare a prejudiciului generat asupra pacientului în timpul
actului medical. Această abordare a determinat o cale mult mai simplă de atingere a consensului
dintre noțiunea juridică și cea medicală. Prin urmare, în definirea erorilor din practica medicală,
doctrina occidentală a utilizat noțiunile de eveniment advers preventibil și non-preventibil, eroare
medicală, neglijență și malpraxis pentru a atribui subiectul cadrului civil, iar noțiunea de infracțiune
- cadrului penal.
Indiferent care este abordarea doctrinară a erorii medicale, două condiții sunt foarte
importante în definirea acesteia - prejudicierea/lipsa prejudicierii pacientului și culpa/lipsa culpei.
Aceste două condiții fundamentează, din punct de vedere teoretic, noțiunea de eroare și furnizează
cadrul pentru managementul malpraxisului medical. Lipsa prejudiciului va determina apariția
responsabilității disciplinare, iar prezența acestuia creează baza pentru angajarea răspunderii civile

30
sau penale. Două situații distincte în managementul malpraxisului vor fi și în cazul prezenței sau
lipsei culpei. În prima situație va exista o responsabilitate medicală subiectivă, iar în cea de-a doua -
o răspundere medicală obiectivă.
Evoluția și dezvoltarea dreptului medical a determinat cristalizarea instituției erorii, care,
indiferent de caracterul său, reprezintă criteriul fundamental în aprecierea malpraxisului medical și
responsabilității medicale. Actualmente, doctrina și practica internațională în domeniu a identificat
și stabilit, ca punct comun de pornire, diferențierea erorii medicale de greșeala medicală.
Teoria generală a erorilor profesionale vorbește de erori de fapt (ce țin de natura actului
medical) și de erori de normă (ce țin de lacune de atitudine profesională) [108]. Eroarea de fapt este
neimputabilă. Ea nu este urmată de reprezentarea subiectivă a consecințelor ei negative, deoarece nu
a putut fi prevăzută și, respectiv, evitată în pofida diligențelor atente și minuțioase. Erorile de fapt
sunt consecința unei imperfecţiuni a ştiinţei medicale la acel moment sau al unei reactivități
particulare a bolnavului și determină o cunoaștere falsă a situației. Respectivul tip de eroare se
produce în condițiile exercitării profesiunii de medic, respectînd regulile de comportament
profesional. Se apreciază că se află în eroare orice medic care, în aceleași condiții, ar fi fost victima
aceleiași capcane [108]. Eroarea de normă este imputabilă. Ea este în legătură de reversibilitate
directă cu comportamentul și conştiința profesională și este asimilabilă greșelii. Erorile de normă
sunt rezultatul nerespectării normelor unanim acceptate. Erorile de normă pot fi generate prin
comisiune (întreprinderea de acțiuni care nu sunt necesare) și omisiune (neîntreprinderea de acțiuni
ce sunt necesare). În Tabelul 1.1 sunt prezentate caracteristicile ale erorii medicale și greșelii
medicale.
Deci, într-o definire sintetică, greșeala reprezintă nerespectarea sau neaplicarea normelor
privind comportamentul profesional al unui prestator de servicii de sănătate, în contextul în care un
alt lucrător medical sau farmaceutic, în aceleași condiții, le-ar fi respectat și aplicat; iar, eroarea
înseamnă producerea unui prejudiciu asupra pacientului din cauza naturii lucrurilor, situație în care
orice medic, în aceleași condiții de activitate, ar fi produs același prejudiciu.
Descrierea erorilor medicale dată de teoria erorilor profesionale stabilește existența
obligatorie a cîtorva elemente în definiția greșelii medicale, și anume: existența unei obligații
profesionale, neîndeplinirea acestei obligații (din acțiune sau inacțiune) din culpă, generarea unui
prejudiciu asupra pacientului și existența cauzalității.

31
Tabelul 1.1. Caracteristicile distinctive ale erorii și greșelii medicale
Eroarea medicală Greșeala medicală
Se atribuie domeniului cunoașterii Se atribuie domeniului corectitudinii medicale
Caracter inevitabil, datorită naturii lucrurilor Caracter evitabil, datorită corelației cu conduita
profesională
Imprevizibilă în condiții de atitudine Previzibilă în lipsa atitudinii competente
competentă
Comisă de orice lucrător medical plasat în Comisă de acei lucrători medicali care în aceleași
aceleași condiții condiții nu au respectat normele de comportament
profesional
Pot deveni mai evidente în contextul Nu sunt influențate de progresul tehnico-științific
progresului tehnico-științific
Neimputabilă lucrătorului medical sau Imputabilă lucrătorului medical sau farmaceutic
farmaceutic
Lipsa culpei profesionale Existența culpei profesionale
Pot institui răspunderea medicală obiectivă Instituie răspunderea medicală subiectivă
Determină angajarea răspunderii morale Determină angajarea răspunderii disciplinare, civile
și/sau penale
Criteriologia greșelii stabilește evaluarea concretă pe baza criteriilor culpei profesionale
[108]. Condiția malpraxisului medical nu exclude faptele ilicite comise cu intenție, însă, cele mai
multe acte de malpraxis sunt comise din culpă, aceasta fiind de cele mai multe ori forma de
vinovăție cu care acționează prestatorul de servicii de sănătate. În doctrina și practica acceptabilă și
aplicabilă în domeniu se face deosebirea între diferite forme ale culpei medicale, și anume:
 culpa comisivă (in adendo) – manifestată în contextul unei acțiuni necorespunzătoare prin
neglijență, imprudență sau ignoranță față de necesitățile pacientului, temerități nejustificate
față de necesitățile pacientului, utilizării inadecvate a condițiilor de lucru sau superficialitate
în activitatea medicală;
 culpa omisivă (in omitendo) – manifestată în contextul unei inacțiuni, prin neexecutarea unor
acțiuni din neglijență, imprudență sau ignoranță;
 culpa in eligendo – manifestată în contextul unei opțiuni greșite privind procedeele medicale
și de tehnică, delegarea obligațiilor persoanelor care nu dețin competențele necesare ori
delegarea obligațiilor proprii unor alte persoane;
 culpa in vigilando – manifestată în contextul nerespectării obligației de a solicita și de a
răspunde unui ajutor sau consult interclinic, neinformării despre statutul pacientului,
nesupravegherii corecte și corespunzătoare a subalternilor.

32
Sisteme de malpraxis medical
În funcție de managementul cazurilor de malpraxis medical, două sisteme pot fi identificate:
sistemul “în baza greșelii” și sistemul “în lipsa greșelii” [108;109;110;111]. În majoritatea țărilor,
inclusiv Statele Unite, managementul malpraxisului medical se realizează conform sistemului “în
baza greșelii” [110;112]. Sistemul “în lipsa greșelii” este aplicat în majoritatea țărilor membre
OCDE, în special în Suedia, Finlanda, Danemarca, Noua Zeelandă, Australia, etc. [109]. Sistemul
„în baza greșelii” presupune că responsabilitatea medicală este bazată pe greșeală, iar aceasta
înseamnă că trebuie să se facă probarea și măsurarea greșelii. În cadrul sistemului “în lipsa greșelii”,
pentru ca un pacient să fie despăgubit în caz de malpraxis medical, se stabilește dacă o metodă
diferită ar fi putut fi aplicată și dacă aceasta nu ar fi condus la prejudiciul constatat asupra
pacientului. Ambele sisteme de malpraxis medical au ca scop compensarea pacienților prejudiciați și
profilaxia asistenței medicale substandard, însă prin aplicarea diferitor metode, în vederea sporirii
eficacității și corectitudinii sistemului [109].
Sistemul „în baza greșelii”
Sistemul „în baza greșelii” are la bază sistemul de răspundere civilă medicală reglementat de
o legislație specifică - legea cu privire la malpraxis medical, prevederile legii ocrotirii sănătății cu
privire la responsabilitatea lucrătorilor medicali, prevederi specifice ale Codului Civil cu privire la
responsabilitatea medicală. Angajarea răspunderii medicale civile poate avea loc doar în cazul
existenței anumitor condiții sau temeiuri: conduita ilicită a lucrătorului medical sau farmaceutic,
prejudiciul generat asupra pacientului, legătura cauzală dintre conduita ilicită şi prejudiciu, vinovăţia
subiectului actului ilicit, inexistenţa cauzelor sau împrejurărilor care înlătură responsabilitatea
juridică.
Conduita ilicită a lucrătorului medical sau farmaceutic (producerea greșelii în realizarea
actului medical) reprezintă condiţia obiectivă a răspunderii medicale civile în cadrul acestui sistem
[112]. Următoarea condiție este prejudiciul, care constă în efectul negativ suferit de pacient,
consecință a greșelii medicale, și care poate cuprinde dauna nepatrimonială (morală, biologică,
existențială) și patrimonială (paguba efectivă și beneficiul nerealizat). La generarea prejudiciului
asupra pacientului pot concura mai multe cauze. Acesta poate fi rezultatul activității propriu-zise a
lucrătorului medical sau rezultatul serviciilor de sănătate furnizate de personalul medical în echipă,
precum și consecință a neglijenței în organizarea activităților în instituția sanitară. Prejudiciul poate
avea drept cauză greșeala de tactică și tehnică a lucrătorului medical în furnizarea serviciilor de

33
sănătate, dar poate fi și consecința prestării serviciilor de sănătate cu respectarea standardelor
terapeutice în specialitatea respectivă, însă fără consimțămîntul informat al pacientului sau cu
depășirea limitelor acestui consimțămînt. Totodată, trebuie luate în vedere toate persoanele (fizice și
juridice) care au contribuit sau care ar fi putut contribui la generarea prejudiciului. Pentru angajarea
răspunderii civile a prestatorul de servicii de sănătate nu este suficient să existe o faptă ilicită
(greșeala medicală) şi un prejudiciu produs pacientului, dar mai este necesar ca între conduita ilicită
şi prejudiciul produs să fie un raport de cauzalitate, cоnform căruia fapta ilicită a provocat apariţia
prejudiciului. Vinovăția titularului actului ilicit are ca element al laturii subiective culpa medicală
(profesională). Se evidențiază și condiția de culpă concurentă a pacientului la producerea unui
rezultat prejudiciabil, constituită din: atitudinea pacientului prejudiciat, aspectele legate de starea de
sănătate a pacientului anterioare bolii cunoscute, dar neelucidate conștient și intenționat, starea de
sănătate precară care a influenţat negativ actul medical. Acestea, chiar și în condițiile producerii
unui prejudiciu, nu vor fi considerate ca fiind concurente la realizarea malpraxisului medical.
Totodată, în cadrul sistemului de răspundere civilă este prevăzută condiția în care responsabilitatea
poate interveni nu doar în prezența și prin constatarea unei anumite forme de vinovăție, dar și în
absența acesteia - răspunderea obiectivă [113]. Aceasta se instituie în cazul celor care produc și
furnizează echipamente și produse defectuoase sau periculoase pentru sănătate.
În cadrul sistemului „în baza greșelii”, producerea greșelii nu este automat subînțeleasă ca
malpraxis medical, aceasta fiind o situație cercetată în instanța de judecată. Probarea greșelii
medicale include expertiza actului medical prin raportarea la standardele terapeutice, ghidurile de
bună practică, protocoalele clinice, etc., iar în lipsa acestora la standardele recunoscute și acceptate
de comunitatea medicală. În acest sens, cadrul normativ sanitar, în majoritatea țărilor, stabilește
obligativitatea existenței unor standarde. Cînd malpraxisul medical este dovedit în instanță, legea
civilă permite pacientului să beneficieze de despăgubire, inclusiv financiară. Despăgubirile
financiare sunt destinate compensării daunelor nepatrimoniale și patrimoniale ale pacienţilor şi
familiilor lor, precum şi pentru prevenția furnizării serviciilor de sănătate necalitative care pot
determina consecințe economice. Procesul de stabilire a responsabilității medicale pentru malpraxis
medical, de la intentarea dosarului pînă la decizia instanței, poate dura luni și ani de zile. Totodată,
acest sistem prevede tranzacția părților, prin reglementarea cazului pînă la instanță, inclusiv
stabilirea despăgubirilor.

34
O caracteristică importantă a acestui sistem este stabilirea unui termen de prescripție pentru
actul de malpraxis medical, corelativ momentului depistării prejudiciului și evoluția temporală a
consecințelor actului de malpraxis.
Costurile în acest sistem sunt acoperite de prestatorul de servicii de sănătate în mod indirect
sau direct. Modalitatea indirectă are loc prin achitarea primelor de asigurare, în cazul existenței
asigurărilor de malpraxis medical. În consecință, costurile sunt suportate de către asigurători. În
țările în care nu sunt instituite sistemele de asigurare obligatorie sau facultativă pentru malpraxis
medical, costurile sunt acoperite în mod direct de către prestatorul de servicii de sănătate, prin
patrimoniul său. Poate exista și o modalitate mixtă (indirect-direct) de acoperire a costurilor de
malpraxis, care va fi materializată în condiția în care valoarea despăgubirii depășește suma
asigurată, prestatorul de servicii de sănătate fiind obligat să achite din sursele proprii diferența ce
depășește suma asigurată. Partea din costuri ce vine pe seama cheltuielilor de judecată depind de
decizia părților și nivelul la care se limitează acțiunea (înaintarea reclamației, procesul de tranzacție
sau ședințele de judecată) [109].
Sistemul „în lipsa greșelii”
Sistemul dat prezintă particularități în organizare și funcționare, dar esența acestuia este
asigurarea unei proceduri mult mai simple, pentru ca pacientul să aibă acces liber la sistem şi să
poată beneficia de despăgubire pentru prejudicierea sănătăţii survenite în procesul de prestare a
serviciilor medicale [114].
Sistemul „în lipsa greșelii” are la bază un cadru dublu de obținere a compensațiilor de la
prestatorii de servicii de sănătate: cadrul guvernamental reprezentat de fondul de asigurare a
pacienților și autoritatea în domeniul responsabilității medicale, și cadrul oferit de legislația
despăgubirilor pacientului coexistentă cu dreptul civil [114;115].
Acest sistem este structurat în așa fel încît nu este necesară probarea erorii unui anume
prestator de servicii de sănătate, dar se trece direct la compensații fără a fi relevant cine, de ce și
cum a greșit. Prin urmare, se asigură o bifurcare, astfel încît compensația pacientului este clar
delimitată de măsurile disciplinare împotriva prestatorului de servicii de sănătate. Totuși, în cadrul
acestui sistem se face o singură probă, și anume că o metodă sau procedură diferită ar fi putut fi
aplicată și aceasta nu ar fi condus la prejudiciul constatat. Buna practica medicală (testul Bolam) în
specialitate este etalonul de comparare. Filozofia acestui sistem, enunțată de Carl Oldertz, spune că:

35
“Atunci cînd o anumita procedura putea fi evitata, compensația trebuie acordata. Eroarea sau
greșeala devin irelevante.”.
Sistemul „în lipsa greșelii” funcționează într-un cadru extrajudiciar. O autoritate în domeniul
responsabilității medicale, ce acționează separat de asociațiile medicilor, evaluează reclamațiile
pacienților și ia o decizie. Procesul prevede realizarea unei anchete medicale de către un medic
desemnat din specialitatea respectivă. În caz că pacientul nu este de acord cu despăgubirea stabilită,
el este în drept să atace decizia în instanţă. Deși, apare ca evident faptul ca în multe din aceste cazuri
se pot comite erori de examinare în lipsa unei expertize juridice sau medico-legale specifice, puține
dintre aceste cazuri ajung în instanțe [114].
Conform sistemului dat, prejudiciul pasibil de compensare poate fi acel prejudiciu care
survine în urma îngrijirilor medicale sau măsurilor de profilaxie [109]. Decizia de a despăgubi sau
nu pacientul se ia în baza principiului eligibilității pacientului. Stabilirea condiției de eligibilitate a
pacientului pentru despăgubire se efectuează în baza criteriilor stipulate în cadrul sistemului de
asigurări a compensațiilor pacientului. Decizia de compensare este fundamentată de trei factori: 1)
existența legăturii directe dintre prejudicierea sănătății și actul medical realizat în sistemul de
sănătate de către prestatorul de servicii de sănătate, inclusiv medicii privați.; 2) îngrijirile nu au fost
justificate din punct de vedere medical; 3) prejudicierea putea fi evitată dacă pacientul era tratat prin
alte metode mai efective [109]. Cauzalitatea medicală este o condiţie necesară, dar nu și o condiţie
suficientă pentru despăgubire. Or, despăgubirile nu se stabilesc pentru prejudicierile inevitabile sau
cele care au survenit în urma riscului asumat cu scopul de a evita pericolele asupra vieţii și sănătății
pacientului. În cadrul sistemului dat, în baza sistemului de asigurări pentru compensarea pacienților,
sunt acordate compensații pentru cinci grupuri de prejudicii, și anume: prejudicii din tratamente,
prejudicii cauzate de intervenții diagnostice, prejudicii cauzate de diagnosticare incorectă, prejudicii
din accidente, prejudicii urmare a infecției [109]. Nu este prevăzută despăgubirea în caz de leziuni
minore care necesită 30 zile de absență de la serviciu sau maxim 10 zile de spitalizare, leziuni ce nu
puteau fi evitate sau accidentale, evenimente psihologice, infecții ale tractului digestiv sau
respirator, prejudicii după tratamente ce reprezintă standardul medical acceptat sau recomandat în
acel caz.
Schema asigurărilor sociale de bază acoperă costurile medicale şi pierderea salariului urmare
a bolilor sau prejudiciilor indiferent de cauză. Compensarea pentru malpraxis medical se determină
după excluderea compensaţiilor concomitente de care pacientul beneficiază din celelalte surse. În

36
cazul prejudiciilor patrimoniale, compensarea se realizează conform prevederilor dreptului civil prin
evaluarea prejudicierii personale a pacientului. Pierderile nepatrimoniale se stabilesc în dependenţă
de vîrsta pacientului şi gravitatea prejudicierii. Valoarea despăgubirilor pentru suferinţe şi dureri
este plafonată, iar limita este revăzută periodic.
În linii generale, costurile în interiorul sistemului „în lipsa greșelii” sunt acoperite de către
consiliile regionale şi sunt administrate de către fondurile asigurărilor pentru compensarea
pacienților [109]. Consiliile regionale acumulează fondurile prin sistemul de impozitare şi le depun
în aceste fonduri din calculul per cappita. O altă parte din fonduri este alocată din costurile
serviciilor medicale și primele achitate de medicii privaţi şi dentişti. Primele de asigurare de
răspundere profesională sunt joase și, în consecinţă, finanţarea despăgubirilor se efectuează în
majoritate din impozitele colectate de consiliile locale.
Sumarizînd caracteristicile definitorii ale sistemelor malpraxisului medical, se poate sublinia
că sistemul „în baza greșelii” reprezintă un sistem de asigurare socială a comunității în relațiile de
piață în care pacientul este despăgubit cînd se dovedeşte că greșeala prestatorului de servicii de
sănătate a generat prejudicierea lui, iar sistemul „în lipsa greșelii” este un sistem de asigurare
socială de bunăvoinţă în care pacientul este despăgubit fără necesitatea de a dovedi delictul
prestatorului de servicii de sănătate [104].
Eficacitatea sistemelor malpraxisului medical depinde de corespunderea dintre despăgubirea
stabilită și prejudiciul cauzat.
Sistemul „în lipsa greșelii” este proiectat pentru a asigura despăgubirea pacientului şi nu
pentru a preîntîmpina prejudicierea. În cazul reclamaţiilor argumentate şi al achitării despăgubirii,
prestatorul de servicii de sănătate nu poartă răspundere civilă, nu înregistrează pierderi patrimoniale
sau nepatrimoniale, nu-şi lezează reputaţia profesională. Prestatorul de servicii de sănătate este
obligat să prezinte informaţia cu referire la complicaţiile survenite, pentru a asigura evaluarea mai
exactă a valorii despăgubirii. Astfel, în scopul majorării probabilităţii de a depista erorile medicale şi
cauzele survenirii lor, precum și în scopul de a asigura compensarea prejudiciului în rezultatul
acestor erori, sistemul „în lipsa greșelii” a exclus acuzaţiile şi pedepsele din procesul de despăgubire
şi a simplificat procedura de reclamare a despăgubirii.
Sistemul „în baza greșelii” nu este pur şi simplu un sistem de compensare, dar este de
asemenea destinat să sporească responsabilitatea lucrătorilor medicali şi instituţiilor sanitare şi să
descurajeze asistența substandard [116]. Aceasta se bazează pe condiția că probabilitatea de fi

37
acționat în judecată ar trebui să determine o anumită prudență în practica medicală și luarea
deciziilor menite să îmbunătățească furnizarea serviciilor de sănătate. Sistemul „în baza greșelii”
înregistrează și o serie de efecte pozitive. Creșterea numărului de litigii și cauzele acestui fenomen
au impulsionat evaluarea amplorii prejudiciului generat pacienților. În consecință, riscul litigiilor de
malpraxis a promovat o mai bună comunicare medic-pacient [110].
Sistemul „în lipsa greșelii” înregistrează și o serie de neajunsuri. Cel mai semnificativ din
acestea este imposibilitatea de a manageriza costurile pentru despăgubirile de malpraxis [117]. Dacă
în sistemul „în baza greșelii” există mai multe pîrghii de influenţă pentru a diminua numărul de
reclamaţii şi valoarea despăgubirilor, atunci în sistemul „în lipsa greșelii” aceste pîrghii nu există şi
cheltuielile nu sunt dirijate. Pentru un sistem financiar acest neajuns este critic, deoarece proiecțiile
privind responsabilitatea medicală sunt intuitive, și nu bazate pe modele științifice.
Sporirea cerințelor față de siguranța pacienților au determinat ca sistemul „în baza greșelii”
să fie anacronic și, totodată, să prezinte un obstacol în calea siguranței pacienților [118].
În pofida anumitor similitudini în plan istoric, sistemul contemporan al malpraxisului
medical poate fi înțeles și abordat doar prin prisma unui produs al schimbărilor în sistemul de
sănătate determinate de implementarea conceptului de siguranță a pacientului, care trebuie să
reprezinte o punte de legătură între politicile în domeniul sănătăţii şi răspunderea medicală [119].

1.3 Concluzii la capitolul 1


1. Subiectul malpraxisului medical nu a ținut cont de istorie, existînd, în acest context, o preocupare
constantă pentru aplicarea corectă a cunoștințelor medicale ale vremii. Răspunderea medicului a
existat de foarte mult timp și a fost conformă sistemului social al epocii.
2. Calitatea serviciilor de sănătate, greșelile în exercitarea profesiunii medicale și răspunderea
medicală reprezintă subiecte extrem de actuale și se află în prim planul cercetării științifice.
3. Evoluția și dezvoltarea dreptului medical a determinat cristalizarea instituției erorii, care,
indiferent de caracterul său, reprezintă criteriul fundamental în aprecierea malpraxisului medical și
responsabilității medicale.
4. Erorile medicale reprezintă o constantă aproape inevitabilă a practicii medicale, care, în condițiile
sistemelor actuale de sănătate, au surse pentru o proliferare mult mai pronunțată. La nivel
internațional, se înregistrează o îngrijorare sporită în ceea ce priveşte erorile medicale şi
evenimentele adverse, precum şi efectul lor negativ asupra morbidităţii, mortalităţii, dizabilității şi
perioadelor îndelungate de spitalizare.

38
5. În Republica Moldova nu există cercetări științifice care să studieze malpraxisul medical în
sistemul sanitar. Datele care reflectă un tablou al erorilor medicale sunt reprezentate de expertizele
medico-legale cu privire la calitatea asistenței medicale, care, însă, nu reprezintă o situație globală
privind proporția acestora în sistemul sanitar.
6. În funcție de managementul cazurilor de malpraxis medical, două sisteme pot fi identificate:
sistemul “în baza greșelii” și sistemul “în lipsa greșelii”. Ambele sisteme au ca scop compensarea
pacienților prejudiciați și profilaxia asistenței medicale substandard, însă prin aplicarea diferitor
metode pentru a spori eficacitatea și corectitudinea sistemului, în același timp controlînd costurile
directe și indirecte.

39
2. METODOLOGIA DE ORGANIZARE A CERCETĂRII

2.1 Caracteristica generală a metodologiei de cercetare


Dezvoltarea sistemului de sănătate, la orice etapă de evoluție a societății, este dependentă de
cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și instruirea în domeniul sănătății.
Conform definiției, cercetarea este un proces activ și sistematic pentru a descoperi, interpreta
sau revizui fapte, evenimente, comportamente sau teorii, sau să facă aplicaţiile practice cu ajutorul
unor astfel de fapte, legi sau teorii.
Cercetarea se bazează pe următorii piloni - dezvoltarea modelului fenomenului supus
cercetării, formularea ipotezei și operaționalizarea conceptelor. Prin urmare, modelul liniar al
cercetării științifice a fost aplicat în cadrul cercetării de față (după Uwe Flick), prin parcurgerea
următoarelor etape: teorie - ipoteză - operaționalizare - eșantionare - colectare a datelor - interpretare
– validare.
În vederea realizării cercetării de la nivelul teoretic la cel empiric, o serie de metode, tehnici,
procedee și instrumente de investigație au fost aplicate conform interrelaționărilor prezentate în
Figura 2.1.
Nivelul teoretic al cercetării
Metode M1 M2 M3 M4 M5 ………………Mn
Tehnici T1 T2 T3 T4 T5………………Tn
Procedee P1 P2 P3 P4 P5 ………………Pn
Instrumente de investigație I1 I2 I3 I4 I5 ………………In
Nivelul empiric al cercetării
Sursa: S. Chelcea, 2003
Fig. 2.1. Relația dintre metode, tehnici, procedee și instrumente de cercetare.

Ipoteza cercetării este reprezentată de: (1) În Republica Moldova realizarea actului medical
implică o serie de riscuri de malpraxis medical; (2) Sistemul malpraxisului medical, în forma actuală
de organizare și funcționare, prezintă o serie de deficiențe cu implicații negative majore, atît pentru
prestatorul de servicii de sănătate, cît și pentru pacient.
Pentru demonstrarea ipotezei cercetării au fost aplicate următoarele metode - metoda
istorică, metoda analitică, metoda observării statistice, metoda sociologică, metoda experimentală.

40
Prin metoda istorică s-a studiat fenomenul erorilor medicale în diferite sisteme de sănătate,
precum și sistemele malpraxisului medical din diferite țări.
Metoda analitică a fost aplicată pentru studierea părților componente și particularităților de
organizare și funcționare a sistemului malpraxisului medical din Republica Moldova, cu scopul de a
realiza caracterizarea acestuia. Totodată, această metodă a fost utilizată pentru studierea riscurilor și
oportunităților în malpraxisul medical.
Prin metoda observării statistice și cea sociologică a fost studiat fenomenul riscului de
malpraxis medical în rîndul medicilor, prin aplicarea chestionării și extragerii informației din
formularele statistice.
Metoda experimentală a fost aplicată pentru elaborarea măsurilor de control al riscurilor și
oportunităților în malpraxisul medical, precum și pentru designul noului model de organizare și
funcționare a sistemului de gestiune a malpraxisului medical în Republica Moldova.
Lucrarea reprezintă o cercetare integrată, bazată pe un studiu de documentare și un studiu
cantitativ de tip descriptiv ce a inclus eșantioane integrale și selective.
Obiectul de certare a inclus cadrul instituțional și normativ al malpraxisului medical, cazurile
de expertiză medico-legală în comisie privind calitatea asistenței medicale, medicii din sectorul
public și privat.
Cercetarea a fost avizată pozitiv de către Comisia de Etică a Cercetării din cadrul
Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Cercetarea a fost organizată și realizată în perioada 2010-2012 și a prevăzut toate cele patru
etape ale cercetării statistice: (1) elaborarea programului și planului cercetării; (2) determinarea
eșantionului; (3) realizarea cercetării în teren; (4) prelucrarea datelor obținute prin MS Excel și Epi
InfoTM 3.4.3; (5) analiza rezultatelor obținute și elaborarea concluziilor și recomandărilor.

2.2 Metodologia de evaluare a sistemului malpraxisului medical


Evaluarea sistemului malpraxisului medical din Republica Moldova a presupus analiza
organizării și funcționării cadrului instituțional și cadrului normativ în domeniu.
Cadrul legislativ-normativ supus analizei a fost reprezentat de: Legea ocrotirii sănătății Nr.
411 din 28.03.1995, Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului Nr. 263-XVI din
27.10.2005, Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic Nr. 264-XVI din 27.10.2005, Legea
cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-științifice și medico-legale Nr. 1086 din

41
23.06.2000, Codul contravențional al Republicii Moldova Nr. 218 din 24.10.2008, Codul civil al
Republicii Moldova Nr. 1107 din 06.06.2002, Codul de procedură civilă al Republicii Moldova Nr.
225 din 30.05.2003, Codul penal al Republicii Moldova Nr. 985 din 18.04.2002, Codul de procedură
penală al Republicii Moldova Nr. 122 din 14.03.2003, Codul cadru de etică al lucrătorului medical
și farmaceutic, Ordinul MS nr. 300 din 24.07.2007 „Cu privire la aprobarea unor acte normative
pentru implementarea prevederilor Legii nr. 263 din 27.10.2005 și alte acte normative.
Evaluarea cadrului instituțional a vizat identificarea instituțiilor abilitate în domeniu, analiza
atribuțiilor acestora și a mecanismelor de interrelaționare.
Analiza a sistemului malpraxisului medical a fost realizată în baza următoarelor aspecte: (1)
guvernarea sistemului; (2) finanțare și costuri; (3) prevenția malpraxisului medical; (4) funcționarea
cadrului extrajudiciar; (5) expertizarea; (6) constatarea malpraxisului medical; (7) raportarea erorilor
medicale; (8) despăgubirea pacientului; (9) implicații asupra prestatorului de servicii de sănătate și
asupra pacientului; (10) transpunerea și aplicarea standardelor și recomandărilor internaționale în
domeniu.

2.3 Metodologia managementului riscurilor de malpraxis medical


Managementul riscurilor de malpraxis medical a reprezentat un proces constituit din trei
etape consecutive: (1) identificarea și definirea riscurilor de malpraxis medical; (2) analiza riscurilor
de malpraxis medical; (3) controlul riscurilor de malpraxis medical.
Etapa de identificare și definire a riscurilor a reprezentat un proces exhaustiv, inclusiv pre-
eveniment și post-eveniment. Așadar, identificarea riscurilor a inclus un studiu integral al cazurilor
de expertiză medico-legală în comisie privind calitatea asistenței medicale și un studiu selectiv de
evaluare a riscului de malpraxis medical în rîndul medicilor.
Studiul integral al cazurilor de expertiză medico-legală în comisie privind calitatea asistenței
medicale a fost realizat pe un lot de 265 de rapoarte, pentru perioada anilor 2006-2010, din cadrul
Secției de expertize medico-legale în comisie a Centrului de Medicină Legală.
Studiul a cuprins toate expertizele - primare, repetate, suplimentare, contraexpertize,
respectînd principiul nerepetării cazului. Nu au fost incluse în studiu expertizele medico-legale în
comisie care au soluționat alte probleme decît calitatea serviciilor de sănătate furnizate populației.
Acumularea observațiilor a fost instrumentată în baza unei anchete „Chestionar pentru
studiul retrospectiv al cazurilor de expertiză medico-legală în comisie privind calitatea asistenței

42
medicale” (Anexa 1). În scopul asigurării principiului confidențialității, chestionarul a fost de tip
depersonalizat și nu a inclus în structura sa rubrici care solicită menționarea informațiilor cu caracter
privat.
Chestionarul a fost structurat pe următoarele compartimente: (1) cadrul acțiunii juridice; (2)
etapa acordării serviciilor de sănătate; (3) specialitatea medicală vizată; (4) numărul de persoane
implicate în realizarea actului medical; (5) cauza producerii prejudiciului; (6) prejudiciul generat;
(7) tipul de eroare și conținutul acesteia; (8) cauzalitatea.
Datele primare au fost procesate matematico-statistic prin intermediul MS Excel și Epi
InfoTM 3.4.3, cu calcularea ratelor, proporțiilor și erorii standard pentru valorile medii și estimarea
intervalului de confidență de 95% [120]. Formulele aplicate:
(A) Rata, calculată în procente (%)
xi (2.1)
Pi  n
 100, i  1,n
x
i 1
i

unde:
Pi - rata sau frecvența elementului;
xi - elementul studiat;
n
(  xi ) - colectivitatea totală.
i 1

(B) Proporția, calculată în procente (%)


xi
fi  n
 100, i  1,n (2.2)
xi 1
i

unde:
fi - ponderea sau greutatea specifică a elementului;
xi - elementul studiat;
n
(  xi ) - colectivitatea totală.
i 1

(C) Eroarea standard pentru valorile medii



ES 
n (2.3)

43
unde:
ES – eroarea standard;
 - abaterea standard;
n – numărul frecvențelor.
Studiul selectiv de tip prospectiv a inclus aplicarea chestionarului standardizat ce a permis
evaluarea aspectelor cheie cu referire la cunoștințele despre și atitudinea în raport cu malpraxisul
medical a grupului țintă.
Definirea eșantionului de studiu a fost fundamentată prin intermediul operațiilor
metodologice ale cercetării sociale: (1) stabilirea colectivității statistice generale; (2) stratificarea
populației; (3) selectarea eșantioanelor asupra cărora urmează să se realizeze cercetarea [120]. La
proiectarea eșantionului s-a ținut cont de următoarele aspecte, și anume: (a) asigurarea
reprezentativității totalității selective, (b) determinarea numărului optim de cazuri în sensul reducerii
erorilor, și (c) repartizarea justă a necesităților în resurse.
Calcularea eșantionului reprezentativ a fost făcută prin utilizarea formulei de selecție
aleatoare fără repetiție:
Nt 2 Pq (2.4)
n
Nx 2  t 2 Pq
unde:
n - volumul eșantionului reprezentativ;
t - factorul de probabilitate;
P și q - probabilitatea și contraprobabilitatea de apariție (sau neapariție) a fenomenului cercetat;
∆ - eroare limită admisă;
N – volumul colectivității generale.
Plecînd de la specificul acestei cercetări, sunt indicate ca fiind suficiente un factor de
probabilitate egal cu 1,96, pentru o probabilitate de 95%, şi o valoare maximă acceptată a erorii
limite - 5%, pentru care Δx va fi egal cu 0,05. În cazurile cînd nu există date despre fenomenul
studiat, cum este și cazul riscului de malpraxis medical, se constată că volumul eșantionului este
maxim cînd produsul „Pq” este maxim, or, luînd în consideraţie că 0 ≤ P ≤ 1 şi q = 1 – P, produsul
„Pq” este maxim atunci cînd P = q = 0,5 [121]. Volumul colectivității generale (numărul total de
medici în sistemul Ministerului Sănătății) conform statisticii oficiale a Republicii Moldova, la 1
ianuarie 2010, alcătuiau 10619 persoane. Astfel:

44
10619  1,96 2  0,5  0,5
n = 371
10619  0,05 2  1,96 2  0,5  0,5
unde:
n - volumul eșantionului în mărime de 371 medici, ceea ce asigură condiția de reprezentativitate și
capacitatea de reproducere a colectivității statistice generale.
În consecință, fiecare medic va avea o probabilitate de selecție (PR) egală cu 0,035, calculată
prin formula:

n 371
PR  = = 0,035 (2.5)
N 10619
unde:
n – volumul eșantionului reprezentativ;
N – volumul colectivității generale.
Totodată, în scopul asigurării reprezentativității eșantionului, s-a luat în considerație
probabilitatea apariției non-răspunsurilor, prognozată în mărime de 10%:

1 1
q = = 1,1 (2.6)
(1  f ) 1  0,1

unde:
q - coeficientul de calcul al ratei de non-răspuns;
f - rata de non-răspuns estimată de autor.
Prin urmare, volumul eșantionului reprezentativ a fost ajustat cu rata de non-răspuns,
obținînd un volum definitiv al eșantionului reprezentativ de 408 medici.
Reproducerea structurii colectivității generale a fost realizată prin stratificarea eșantionului
conform ponderii profilului specialității medicale (profilul terapeutic - 80% și profilul chirurgical –
20%), repartiției geografice (RDD Nord - SR Rîșcani, SR Drochia, SCM Bălți; RDD Centru - SR
Hîncești, SR Rezina, SR Șoldănești, SR Ialoveni, CMF Ialoveni; RDD Sud și UTA Găgăuzia - SR
Basarabeasca, SR Cahul, CMF Cahul, IMSP Policlinica stomatologică Cahul, SR Taraclia; RDD
Chișinău și instituțiile republicane - AMT Buiucani, AMT Centru, AMT Botanica, SCM Nr.1,
ICȘDOSMșiC, CNȘPMU, Institutul de Ftiziopneumologie, Dispensarul Republican de Narcologie),
apartenenței la sectorul public (89%) și sectorul privat (11%) (Tabelul 2.1).

45
Tabelul 2.1. Stratificarea eșantionului în funcție de profilul specialității medicale și criteriului
geografic
Număr medici Profil terapeutic Profil chirurgical
RDD Sud și UTA 42 33 9
Găgăuzia
RDD Centru 62 50 12

RDD Nord 78 62 16

RDD Chișinău și instituții 226 (inclusiv 25 180 46


republicane din sectorul privat)
TOTAL 408 325 83

Acumularea observațiilor a fost instrumentată în baza unui chestionar standardizat


„Chestionar pentru evaluarea riscului de malpraxis medical în rîndul medicilor” (Anexa 2). În
scopul asigurării principiului confidențialității, chestionarul a fost de tip depersonalizat și nu a inclus
în structura sa rubrici ce solicită menționarea informațiilor cu caracter privat. Chestionarul a
conținut două părți - partea generală și partea specială. Partea generală a fost plasată în încheierea
chestionarului, în scopul evitării unor abordări subiective, și a conținut componentele cu privire la
specialitatea medicală a respondentului, categoria de calificare, vechimea în muncă, activitatea în
sectorul spitalicesc sau de ambulatoriu, apartenența la sectorul public sau privat. Partea specială a
conținut 24 de întrebări, dintre care 2 întrebări de tip deschis, 6 întrebări de tip semideschis și 16
întrebări de tip închis, care au acoperit următoarele domenii: reglementările în domeniul practicii
medicale, confidențialitatea și secretul medical, consimțămîntul și acordul informat, calitățile și
atitudinile profesionale, instrumentele de informare și perfecționare, atitudinea față de greșeli.
În scopul evaluării gradului de înțelegere a chestionarului, s-a recurs la aplicarea versiunii
inițiale a chestionarului prin tehnica focus-grup asupra unui lot de 15 medici. Rezultatele obținute în
urma acestei acțiuni au determinat necesitatea operării unor modificări, ajustări și completări, în
sensul evitării interpretărilor ambigue sau neînțelese ce prezentau riscul obținerii unor opinii fals-
negative sau fals-pozitive.
Cercetarea a fost realizată prin deplasare în teren conform criteriilor de stratificare a
eșantionului de studiu. În calitate de grup țintă au servit medicii, indiferent de specialitate, instituție
medico-sanitară, categorie profesională, vîrstă, etc., care au fost selectați în mod aleator. Criteriul de
includere în studiu este reprezentat de calitatea de medic, iar criteriul de excludere - realizarea

46
anchetării ori retragerea din studiu. Au fost excluși din studiu medicii rezidenți, precum și medicii
care activează în instituțiile medico-sanitare din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Cercetarea nu a stabilit și aplicat criterii suplimentare sau ascunse de includere în studiu, cum ar fi
identificarea și includerea în studiu a medicilor care prezintă în activitate presupuse cazuri de
malpraxis, a medicilor care fac subiectul unei plîngeri/petiții, cercetări disciplinare sau juridice, etc.
Subiecților studiului, premergător obținerii consimțământului de participare în studiu, le-au fost
aduse la cunoștință, în baza fișei de informare, aspectele ce țin de scopul cercetării, drepturile și
responsabilitățile din timpul studiului, riscurile și beneficiile potențiale, confidențialitatea datelor.
Acceptul participării în cercetare a fost consemnată prin acord informat de tip indirect. Aplicarea
chestionarului s-a realizat prin autoadministrare de către medic. Completarea chestionarelor s-a
realizat în lipsa prezenței cercetătorului. Intervalul de timp acordat pentru completarea
chestionarului a fost 15-20 minute. După completare chestionarul a fost returnat cerecetătorului.
Etapa post-chestionare a fost urmată de evaluarea calității completării chestionarului, măsură
care a inclus verificarea corectitudinii și plenitudinii completării chestionarului. Chestionarele care
nu au corespuns acestor criterii au fost atribuite la categoria non-răspuns și excluse din cercetare.
După procedura de evaluare a calității completării chestionarului și de excludere a non-
răspunsurilor, a fost obținut un eșantion de 375 de chestionare ce a fost supus analizei.
Datele primare au fost procesate matematico-statistic prin intermediul MS Excel și Epi
InfoTM 3.4.3, cu calcularea ratelor, proporțiilor și erorii standard pentru valorile medii în baza
formulelor (2.1), (2.2) și (2.3) și estimarea intervalului de confidență de 95%.
Identificarea domeniilor de risc de malpraxis în practica medicală a fost realizată prin
aplicarea principiului probabilității devierii de la statutul de normalitate. Astfel, domeniile de
evaluare pre-eveniment, la care întrebările definitorii au obținut majoritatea răspunsurilor calificate
cu „incorect”, au fost definite ca domenii de risc de malpraxis medical. De o manieră similară s-a
procedat și în cazul domeniilor de evaluare post-eveniment. Astfel, domeniile care au înregistrat cele
mai multe observații au fost identificate ca fiind de risc de malpraxis medical.
Analiza riscurilor de malpraxis medical identificate a fost realizată prin aplicarea
următoarelor criterii: (a) probabilitatea survenirii riscului; (b) probabilitatea cu care acțiunea unui
factor de risc poate conduce la malpraxis medical; (c) gravitatea consecinței factorului de risc. În
urma analizei, au fost identificate blocuri de factori de risc, pentru care au fost dezvoltate măsuri de
control al riscurilor în dependență de specificul acestora.

47
Controlul riscurilor de malpraxis medical s-a realizat prin aplicarea grilei măsurilor de
control al riscurilor care constă din următoarele componente: (a) eliminarea riscurilor; (b)
diminuarea riscurilor; (c) repartizarea sau transferul riscului. În urma acestui exercițiu, au fost
identificate riscurile de malpraxis care trebuie supuse eliminării, diminuării sau transferului.
Proiectarea măsurilor de control pentru fiecare categorie de risc triat a inclus identificarea soluției la
domeniul de risc. Prin urmare, la identificarea soluției de control al domeniului de risc a fost aplicată
metoda experimentală, în baza căreia au fost elaborate mecanismele respective.

2.4 Metodologia managementului oportunităților în malpraxisul medical


Metodologia utilizată în cadrul managementului oportunităților în malpraxisul medical a fost
reprezentată de standardul de procedură - identificarea oportunităților, analiza oportunităților și
reacția la oportunități.
Plecînd de la premiza că oportunitatea este o schimbare de direcţie de la condițiile status quo
la condiții mai avantajoase decît cele estimate în prezent, identificarea oportunităților s-a realizat
prin aplicarea principiului reformulării pozitive a problemelor/neajunsurilor din cadrul sistemului
actual al malpraxisului medical.
Analiza oportunităților are ca scop evaluarea oportunităților identificate și descrierea
probabilității şi impactului pozitiv care ar apărea în cazul materializării oportunităților. Procesul de
evaluare a fost însoțit obligatoriu de aplicarea unor criterii pentru cele două caracteristici ale
oportunității – probabilitate şi impact. Așadar, pentru analiza oportunităților au fost elaborate 2 grile
de evaluare - Grila de evaluare a probabilității oportunității și Grila de evaluare a impactului
oportunității (Anexa 3 și 4).
Grila de evaluare a probabilității oportunității include 6 nivele de probabilitate - Foarte înalt,
Înalt, Medie, Joasă, Foarte joasă și Aproape imposibilă. Celor 6 nivele le sunt atribuite criterii cu
valori graduale, reprezentate de: (1) proporția materializării; (2) gradul de efort necesar
materializării oportunității; (3) cadrul de timp necesar materializării; (4) existența sau lipsa
incompatibilităților și de ce tip.
Grila de evaluare a impactului include 3 nivele de impact - Impact major, Impact mediu,
Impact minor. Celor 3 nivele de impact le sunt atribuite criterii cu valori graduale, reprezentate de:
(1) gradul de sporire a performanței în sistemul malpraxisului medical; (2) gradul de reducere
directă/indirectă a duratei litigiilor de malpraxis medical; (3) gradul de raționalizare a costurilor în

48
sistem; (4) gradul îmbunătățirii managementului malpraxisului medical; (5) tipul schimbărilor
asupra prestatorului de servicii de sănătate și asupra pacientului.
Valorile obținute pentru fiecare oportunitate în parte, prin aplicarea grilelor de evaluare a
probabilității și impactului, sunt plasate într-un cadran ce are pe verticală valorile probabilității, iar
pe orizontală valorile impactului (Figura 2.2)

A Probabilitatea
A Foarte înaltă
B Înaltă
B
Probabilitatea

C Medie
D Joasă
C E Foarte joasă
F Aproape
D imposibilă
Impact pozitiv
E I Înalt
II Mediu
F III Jos

III II I

Impactul pozitiv

Fig. 2.2. Grila de evaluare a oportunității în malpraxisul medical.

Interpretarea rezultatelor obținute se face în baza următoarelor scoruri: dacă oportunitatea


analizată înregistrează scorul AI (probabilitate foarte înaltă–impact pozitiv major), AII (probabilitate
foarte înaltă–impact pozitiv mediu) sau BI (probabilitate înaltă–impact pozitiv major), BII
(probabilitate înaltă–impact pozitiv mediu), atunci ea este clasificată ca fiind oportunitate de grad
înalt, iar dacă înregistrează orice alt scor, conform grilei, atunci ea este clasificată ca fiind
oportunitate de grad jos.
Oportunitățile care în procesul analizei au fost clasificate ca fiind de grad înalt au fost supuse
procesului de reacție la oportunități, a treia etapă din managementul riscurilor. La rîndul său,
oportunitățile care au obținut calificativul „grad jos” au fost excluse din evaluarea de mai departe.
În condițiile în care una din oportunitățile calificate ca fiind de grad înalt prezintă mai multe
modalități de realizare/implementare, va fi aplicat un criteriu suplimentar de triere - integrarea mai
ușoară, rapidă și cost-eficientă în managementul existent al malpraxisului medical în sensul sporirii
performanței, reducerii costurilor și duratei litigiilor, îmbunătățirii managementului, schimbărilor
pozitive pentru pacient și pentru prestatorul de servicii de sănătate.

49
Proiectarea conținutului măsurilor de reacție la oportunități include identificarea soluției de
implementare. În acest context, a fost aplicată metoda experimentală în baza căreia au fost elaborate
mecanismele respective.

2.5 Concluzii la capitolul 2


1. Lucrarea reprezintă o cercetare integrată, bazată pe un studiu de documentare și un studiu
cantitativ de tip descriptiv ce a inclus eșantioane integrale și selective.
2. Ipoteza cercetării este reprezentată de: (1) În Republica Moldova realizarea actului medical
implică o serie de riscuri de malpraxis medical; (2) Sistemul malpraxisului medical, în forma actuală
de organizare și funcționare, prezintă o serie de deficiențe cu implicații negative majore, atît pentru
prestatorul de servicii de sănătate, cît și pentru pacient.
3. Pentru demonstrarea ipotezei cercetării au fost aplicate următoarele metode – metoda istorică,
metoda analitică, metoda observării statistice, metoda sociologică, metoda experimentală.
4. Studiul integral al cazurilor de expertiză medico-legală în comisie privind calitatea asistenței
medicale a fost realizat pe un lot de 265 de rapoarte pentru perioada anilor 2006-2010 din cadrul
Secției de expertize medico-legale în comisie a Centrului de Medicină Legală.
5. Studiul selectiv a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 408 medici, ce a reprodus structura
colectivității generale – ponderea profilului specialității medicale (profilul terapeutic - 80% și
profilul chirurgical – 20%), repartiția geografică (RDD Nord, RDD Centru, RDD Sud și UTA
Găgăuzia, RDD Chișinău și instituțiile republicane), apartenența la sectorul public (89%) și sectorul
privat (11%).
6. Managementul riscurilor de malpraxis medical a constat dintr-un proces din trei etape
consecutive: (1) identificarea și definirea riscurilor de malpraxis medical; (2) analiza riscurilor de
malpraxis medical; (3) controlul riscurilor de malpraxis medical.
7. Metodologia utilizată în cadrul managementului oportunităților în malpraxisul medical a fost
reprezentată de standardul de procedură – identificarea oportunităților, analiza oportunităților și
reacția la oportunități.
8. Datele primare au fost procesate matematico-statistic prin intermediul MS Excel și Epi InfoTM
3.4.3, cu calcularea ratelor, proporțiilor, erorii standard pentru valorile medii și estimarea
intervalului de confidență de 95%.

50
3. CARACTERISTICA SISTEMULUI MALPRAXISULUI MEDICAL
DIN REPUBLICA MOLDOVA

3.1 Cadrul general


Preocuparea legată de practica medicală și consecințele negative ale acesteia asupra
pacientului a existat în istoria Moldovei. Jurispurdenţa Ţării Moldovei abordează malpraxisul
medical și răspunderea medicală în temeiul „pierderii meseriei” în caz de „sminteală a bolnavului
prin nemeşteşug”. De asemenea, sunt prevăzute și condițiile când medicul este exonerat de
răspundere, și anume: dacă bolnavul refuză să-l asculte şi să urmeze sfaturile medicale, precum şi
dacă rănitul refuză îngrijirile medicale („sminteala morţii va fi spre cel rănit”).
Aceste aspecte, alături de precizări privind consideraţia de care beneficiau medicii,
apreciindu-se opiniile lor ca precumpănitoare faţă de alte mărturii apar în Pravilele împărăteşti ale
lui Vasile Lupu, în 1646, şi Matei Basarab, în 1652 [179]. Importante sunt şi prevederile care fac
diferenţierea între răspunderea penală şi răspunderea civilă, precum şi cele care stabilesc
cuantificarea despăgubirii pentru reparaţia prejudiciului în funcţie de întinderea acestuia.
Dezvoltarea conceptelor şi principiilor de răspundere medicală a avut loc, în special, în baza
dreptului civil. Astfel, Codul Callimachi (1817), codul civil al Moldovei reglementează „epitropia
casei doctorilor” şi stabileşte condiţii pentru responsabilitate: „oricare din doctori, fără mustrare de
cuget... va călca acest legământ, facându-se aceasta cunoscut la stăpânire, se va scoate din numărul
doftorilor şi tocmeala lui se va strica şi întru nimic nu se va socoti” [180]. Mai târziu, Regulamentul
organic, legile sanitare stipulează condiții cu privire la activitatea desfășurată de medici și a căror
încălcare atrage răspunderea penală și/sau civilă.
Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică reprezintă valori supreme ce sunt garantate
de către Constituția Republicii Moldova [122]. Dispozițiile constituționale privind drepturile omului
se interpretează și se aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu
pactele și cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
Consolidarea drepturilor fundamentale ale omului în sistemul de sănătate este realizată de
Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului. Pacientul poate ataca acțiunile
prestatorului de servicii de sănătate ce au condus la lezarea drepturilor individuale ale pacientului.
Or, fiecare pacient are dreptul de a fi compensat întotdeauna cînd a suferit o daună fizică, morală sau
psihologică produsă prin actul medical.

51
Raporturile privind realizarea și apărarea drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv
drepturile pacientului, sunt reglementate de legislația civilă. Modalitatea de apărare a drepturilor
individuale ale pacientului, în contextul malpraxisului medical, se face prin repararea prejudiciilor.
Sistemul malpraxisului medical din Republica Moldova este un sistem “în baza greșelii”.
Astfel, pentru ca să fie stabilit cazul de malpraxis medical și realizată compensarea pacientului
prejudiciat, este necesar ca în cadrul sistemului judiciar să se facă proba greșelii.
În Republica Moldova nu există o legislație specifică în domeniul malpraxisului medical
care să stabilească și să reglementeze răspunderea civilă a prestatorului de servicii de sănătate. Deci,
la momentul actual, în lipsa unui cadru juridic special reglementat în care pacientul poate solicita o
despăgubire ca expresie a unui proces de reparație față de încălcarea drepturilor individuale ale
pacientului, standardelor medicale sau rezultatelor medicale, managementul malpraxisului medical
se realizează în cadrul comun al legii civile.
În prezent, baza normativ-legislativă a sistemului malpraxisului medical în Republica
Moldova este formată de reglementări în domeniul sănătății, într-o măsură mai mică, și reglementări
nespecifice domeniului sănătății, într-o măsură mai mare. Astfel, managementul malpraxisului
medical este realizat de un cadru normativ reprezentat de Legea ocrotirii sănătății Nr. 411 din
28.03.1995, Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului Nr. 263-XVI din
27.10.2005, Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic Nr. 264-XVI din 27.10.2005, Legea
cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-științifice și medico-legale Nr. 1086 din
23.06.2000, Codul contravențional al Republicii Moldova Nr. 218 din 24.10.2008, Codul civil al
Republicii Moldova Nr. 1107 din 06.06.2002, Codul de procedură civilă al Republicii Moldova Nr.
225 din 30.05.2003, Codul penal al Republicii Moldova Nr. 985 din 18.04.2002, Codul de procedură
penală al Republicii Moldova Nr. 122 din 14.03.2003, Codul cadru de etică al lucrătorului medical
și farmaceutic și alte acte normative care se referă la acest domeniu. Fiecare din aceste acte
normative furnizează elementele juridice necesare organizării și funcționării sistemului
malpraxisului medical în baza principiului probării greșelii.
Conduita prestatorului de servicii de sănătate are relevanță juridică doar în cazurile în care se
găsește sub incidența normelor juridice. În acest sens, cadrul legislativ în vigoare stabilește condiția
juridică în care prestatorul de servicii de sănătate realizează o conduită ilicită în raport cu pacientul,
și anume - eroarea medicală, care este definită ca fiind activitatea sau inactivitatea conștientă a
prestatorului de servicii de sănătate, soldată cu moartea sau dauna cauzată sănătății pacientului din

52
imprudență, neglijență sau lipsă de profesionalism [123]. Această noțiune capătă particularizări în
conformitate cu prevederile legislației contravenționale, civile și penale, corelative caracterului și
conținutului faptei ilicite.
Plecînd de la definiția și elementele constitutive ale malpraxisului medical precizate de
doctrină, considerăm pasibile de malpraxis medical următoarele contravenții: divulgarea informației
confidențiale privind examenul medical de depistare a contaminării cu HIV, vătămarea ușoară a
integrității corporale, neasigurarea păstrării sîngelui donat, a derivatelor din sînge și a preparatelor
din el, precum și condițiile corelative caracterului uman al profesiunii medicale – injuria, vorbele
sau faptele care înjosesc onoarea și demnitatea persoanei (pacientului) [124].
Atît timp cît se impune o înțelegere a malpraxisului medical, așa cum este definit de doctrina
și practica internațională prin prisma tuturor formelor de vinovăție și nu doar prin prisma culpei,
considerăm că poate exista malpraxis în cazul următoarelor infracțiuni: clonarea ființelor umane,
lipsirea de viață la dorința persoanei (eutanasia), lipsirea de viață din imprudență, vătămarea
intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, vătămarea intenționată medie a integrității
corporale sau a sănătății, vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a sănătății cauzată
din imprudență, constrîngerea persoanei la prelevarea organelor sau țesuturilor, provocarea ilegală a
avortului, efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale, efectuarea fecundării artificiale sau a
implantării embrionului fără consimțămîntul pacientei, neacordarea de ajutor unui bolnav, internarea
ilegală într-o instituție psihiatrică, încălcarea inviolabilității vieții personale, contaminarea cu
maladia SIDA, încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale,
răspîndirea bolilor epidemice, falsul în declarații [125].
Repararea prejudiciului generat asupra pacientului prin contravenție poate fi realizată în
procedura civilă [124]. Pacientul prejudiciat printr-o infracţiune își poate exercita acţiunea civilă
(repararea prejudiciului) în cadrul procesului penal, unde se poate constitui parte civilă, sau poate
introduce o acţiune civilă separată, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, la instanţa civilă
[125].
Temeiul şi condiţiile generale ale răspunderii în cadrul sistemului malpraxisului medical sunt
definite de următoarele condiții: 1) cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie, este
obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral; 2)
prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăţie se repară numai în cazurile expres prevăzute de
lege.

53
În cazul în care exercitarea profesiunii medicale generează vătămarea integrităţii corporale
sau altă vătămare a sănătăţii sau decesului pacientului ca urmare a acestor cauze, prestatorul de
servicii de sănătate are obligaţia să compenseze pacientului vătămat prejudiciul [126]. Deci, în
cadrul acestui sistem, pacientul prejudiciat poate beneficia de repararea integrală a prejudiciului
cauzat astfel. Se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a
suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat (prejudiciu efectiv), precum şi
beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat). Totodată, datorită faptului că
modalitățile de apărare a drepturilor civile reies din esența drepturilor individuale ale pacientului și
din caracterul acestor încălcări, în cadrul sistemului malpraxisului medical din Republica Moldova
sunt despăgubite și prejudiciile nepatrimoniale. Prin urmare, în caz de malpraxis medical, conform
legii civile, sunt supuse compensării salariul sau venitul ratat din cauza pierderii sau reducerii
capacităţii de muncă, precum şi cheltuielile suportate în legătură cu vătămarea sănătăţii (de
tratament, de alimentaţie suplimentară, de protezare, de îngrijire de către persoane terțe, de
cumpărare a unui vehicul special, de reciclare profesională, etc.). [126].
Acest drept de reparare a prejudiciului este stipulat expres în Legea ocrotirii sănătății (Art.
19) și Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului (Art. 15,16,17,18). În expresia
legii de bază a sănătății, pacienţii au dreptul la repararea prejudiciilor aduse de unităţile medico-
sanitare prin încălcarea normelor de tratament medical, prin prescrierea de medicamente
contraindicate sau prin aplicarea de tratamente necorespunzătoare care agravează starea de sănătate,
provoacă infirmitate permanentă, periclitează viaţa pacientului sau se soldează cu moartea lui [127].
Apărarea drepturilor pacientului prin repararea prejudiciului este reiterată și în legea pacienților,
care asigură calea extrajudiciară și judiciară.
În contextul sistemului malpraxisului medical “în baza greșelii” este necesar de menționat un
aspect destul de critic. Cadrul extrajudiciar de apărare a drepturilor pacientului, în modalitatea în
care este organizat și funcționează, vizează drepturile sociale ale pacientului și, în consecință, nu
poate asigura repararea prejudiciului produs printr-un act de malpraxis medical. Prin urmare,
conchidem că respectivul cadru extrajudiciar nu este parte a sistemului malpraxisului medical.

3.2 Constatarea malpraxisului medical și răspunderea juridică


Sistemul “în baza greșelii” presupune că orice pacient care este prejudiciat prin malpraxis are
dreptul de a reclama modul în care a fost exercitat actul medical, adresîndu-se în instanța de

54
judecată. Intentarea procesului civil se realizează la cererea pacientului prejudiciat de către instanța
judecătorească, care va stabili existența actului de malpraxis medical, precum și întreaga întindere a
celor două componente (patrimonială și nepatrimonială) a prejudiciului și va exercita apărarea
drepturilor prin somarea la executarea unor obligații [128].
Pentru a fi constat cazul de malpraxis medical, în cadrul sistemului din Republica Moldova,
este necesar ca instanța de judecată să cerceteze direct și nemijlocit probele, să asculte explicațiile
părților, concluziile experților, etc. Condiția, că pentru stabilirea circumstanțelor ce pot avea
importanță probatorie sunt necesare cunoștințe speciale în domeniul medicinii, reprezintă temeiul
pentru dispunerea și efectuarea expertizei judiciare sau constatării medico-legale [129]. Conform
cadrului normativ în vigoare, la efectuarea constatărilor medico-legale se aplică aceleași reguli și
metodici și se utilizează aceleași utilaje ca și la efectuarea expertizei judiciare, iar rezultatele
acestora au aceeași valoare juridică. Expertiza judiciară sau constatarea medico-legală se efectuează
prin ordonarea de către instanța de judecată sau la cererea părților. Datorită faptului că probarea
greșelii prestatorului de servicii de sănătate este în sarcina pacientului prejudiciat, anume acesta sau
reprezentantul său legal va fi titularul cererii pentru realizarea expertizei judiciare sau a constatării
medico-legale.
Expertiza judiciară pe cazul de malpraxis medical se efectuează de către experţii instituţiilor
specializate de stat din sistemul Ministerului Justiţiei și/sau Ministerului Sănătăţii, precum şi de
către alte persoane competente, desemnate de instanţa judecătorească. Expertiza judiciară poate fi
efectuată şi de către experţii particulari incluşi în Registrul de stat al experţilor judiciari atestaţi.
Expertiza medico-legală se efectuează de către Centrul de Medicină Legală, instituție în subordinea
Ministerului Sănătăţii, în baza regulamentului aprobat de Guvern, iar expertiza psihiatrico-legală se
efectuează în unităţile medico-sanitare din sistemul Ministerului Sănătății. Totodată, din punct de
vedere normativ și procedural, expertiza medico-legală este efectuată de experții judiciari medici-
legiști titulari și medici-experți delegați care episodic îndeplinesc statutul de expert sau consultant,
avînd aceleași drepturi, obligații și grad de responsabilitate [130].
Nominalizarea expertului sau a grupului de experți pentru realizarea expertizei judiciare sau
medico-legale în caz de malpraxis medical se face de către instanța de judecată sau de către
conducătorul instituției de expertiză judiciară [129]. În cazul în care, la efectuarea expertizei
judiciare sau medico-legale, apare necesitatea de a antrena un expert netitular, conducătorul
instituţiei de expertiză judiciară solicită instanței de judecată acordul pentru antrenarea expertului.

55
În cadrul sistemului malpraxisului medical din Republica Moldova procesul de expertizare,
în dependență de complexitatea cazului, poate lua forma unei expertize individuale, expertize în
comisie, expertize complexe, expertize suplimentare, repetate și contraexpertize.
Expertul nominalizat, în cazul stabilirii expertizei individuale, asigură examinarea preventivă
a materialelor cazului de malpraxis medical în termen de 2-3 zile, iar în cazurile simple se pronunţă
imediat asupra existenţei sau inexistenţei motivelor de autorecuzare, suficienţei sau insuficienţei
obiectelor cercetării, necesităţii antrenării unor specialişti netitulari pentru soluţionarea deplină a
problemelor puse în faţa expertizei judiciare sau constatării medico-legale. Expertiza individuală se
finalizează cu întocmirea unui raport în care sunt formulate concluziile expertului.
Expertiza în comisie pe un caz de malpraxis medical se efectuează de persoane competente
în același domeniu de activitate. Membrii comisiei de expertiză stabilesc scopurile, succesiunea şi
volumul cercetărilor în dependenţă de caracterul cazului de malpraxis.
În contextul cazurilor de malpraxis medical, în care pentru elucidarea faptelor sau
circumstanțelor sunt necesare cunoștințe din mai multe domenii, va fi efectuată o expertiză
complexă, fiecare expert realizînd cercetări în limitele competenței sale. Raportul de expertiză
pentru un asemenea caz de malpraxis medical va conține tipul cercetărilor efectuate de către fiecare
expert, volumul acestora, experţii care au formulat răspunsuri la întrebări şi concluziile la care s-a
ajuns.
În cazul în care concluziile expertului sunt insuficient de clare sau incomplete, ori în urma
unor cercetări incomplete au apărut întrebări suplimentare care au importanţă pentru emiterea
hotărîrii instanței pe cazul de malpraxis, se dispune efectuarea unei expertize suplimentare de către
acelaşi expert sau de un altul. Dacă concluziile expertului nu sunt întemeiate sau există îndoieli
privind veridicitatea, exactitatea şi argumentarea acestora, sau dacă există contradicţii între
concluziile mai multor experţi, se dispune efectuarea expertizei repetate de către alt expert sau
experţi, numărul acestora nefiind mai mic de trei.
Termenele de efectuare a expertizei judiciare sau constatărilor medico-legale sunt stabilite
conform regulamentelor privind organizarea şi efectuarea acestora, ţinîndu-se cont de termenele de
procedură prevăzute de legislaţie şi de termenele solicitate de instanța de judecată.
Raportul de expertiză pe cazul de malpraxis este apreciat, în conformitate cu legislaţia de
procedură, sub aspectul exactităţii, obiectivităţii şi plenitudinii cercetărilor, precum şi al eficienţei şi

56
caracterului fundamental al metodelor de cercetare folosite la efectuarea expertizei. Concluziile
expertului nu sunt obligatorii pentru instanţa de judecată, însă respingerea lor trebuie să fie motivată.
Procesul constatării de către instanța de judecată a cazului de malpraxis medical presupune
întrunirea condițiilor angajării răspunderii civile medicale. Sistemul „în baza greșelii” prevede
existența unor condiții obligatorii pentru angajarea răspunderii civile medicale, și anume: conduita
ilicită – faptul ilicit, prejudiciul – rezultatul produs, legătura cauzală dintre conduita ilicită și
rezultatul produs, vinovăția subiectului actului ilicit, inexistența cauzelor sau împrejurărilor care
înlătură răspunderea juridică [131]. Ori, într-o altă formulare: 1) trebuie să existe o îndatorire a
prestatorului de servicii de sănătate față de pacient; 2) respectiva obligaţie trebuie îndeplinită la un
anumit nivel standard, în funcţie de specialitatea, specializarea și experienţa corespunzătoare
categoriei în care putem include lucrătorul medical titular al obligaţiei; 3) trebuie să existe o
încălcare a obligaţiei menţionate, în sensul neîndeplinirii sau al îndeplinirii ei defectuoase, prin
raportarea la standardul aferent; 4) s-a cauzat un prejudiciu pacientului; 5) între încălcarea obligaţiei
și prejudiciul cauzat pacientului exista un raport de tipul cauză-efect [94].
Baza legislativ-normativă a sistemului malpraxisului medical din Republica Moldova
prevede următoarele îndatoriri profesionale ale medicului față de pacient: să respecte cu strictețe
drepturile și interesele legitime ale pacientului, să asigure tratamentul pînă la însănătoșirea
pacientului sau pînă la trecerea lui în îngrijirea unui alt medic, să evite îmbolnăvirile iatrogene, să
păstreze secretul informațiilor personale de care a luat cunoștință în exercitarea profesiunii, cu
excepția cazurilor prevăzute de legislație, să acorde primul ajutor medical de urgență, indiferent de
timpul, locul și de alte circumstanțe ale situației, să obțină consimțămîntul pacientului pentru orice
intervenție medicală.
Un aspect destul de important se referă la condițiile instituirii respectivelor obligații
profesionale ale medicului. Îndatorilele profesionale iau naștere odată cu instituirea raportului
medic-pacient pe dreptul la opțiune al pacientului. Obligativitatea furnizării serviciilor de sănătate
de către medic este una legală, acesta fiind în drept să refuze realizarea actului medical, cu excepția
situațiilor de urgență medicală, în următoarele cazuri excepționale: lipsa unei competențe
profesionale în domeniu sau a posibilităților tehnico-medicale necesare realizării actului medical, în
cazul unor contradicții între realizarea actului medical și principiile etico-morale ale medicului, în
cazul imposibilității creării unui contact terapeutic cu pacientul. În toate situațiile sus menționate,
medicul păstrează obligativitatea de a readresa pacientul către un alt medic.

57
Datorită faptului că realizarea actului medical implică participarea și altor persoane abilitate
cu dreptul de a practica activitate medicală și farmaceutică, elucidarea îndatoririlor acestora prezintă
o importanță echivalentă celei în cazul medicului pentru stabilirea angajării răspunderii civile
medicale în cadrul sistemului malpraxisului medical. Analiza cadrului normativ în vigoare relevă
faptul că actul legislativ care stabilește îndatoririle de ordin profesional ale asistenților medicali,
moașelor și lucrătorilor farmaceutici este Legea ocrotirii sănătății, unde este stipulat că farmaciștii și
alți lucrători medico-sanitari sunt obligaţi să păstreze secretul informaţiilor referitoare la boală, la
viaţa intimă şi familială a pacientului de care au luat cunoştinţă în exerciţiul profesiunii, precum și
că poartă răspundere pentru incompetenţa profesională şi încălcarea obligaţiunilor profesionale.
Îndatoririle asistentului medical și ale lucrătorului farmaceutic sunt stabilite într-un volum mult mai
mare de Codul de etică al lucrătorului medical și farmaceutic. Totuși, per ansamblu, se constată că
raporturile pacient–lucrător farmaceutic și pacient–asistent medical nu sunt pe deplin reglementate,
fapt ce creează imposibilitatea de a evalua corespunzător activitatea acestora.
Angajarea răspunderii medicale presupune probarea că îndatoririle prestatorului de servicii
de sănătate trebuiau îndeplinite la un anumit standard. În acest context, expertiza numită trebuie să
elucideze încălcarea obligației profesionale prin existența unei practici în domeniu pe care medicul
nu a adoptat-o. Cadrul normativ în vigoare ce fundamentează sistemul malpraxisului medical aduce
o precizare importantă legată de stabilirea obligativității existenței și aplicării sistemului de
standarde medicale în acordarea serviciilor de sănătate.
Prin prisma condiției de vinovăție sunt avute în vedere toate formele de vinovăție cu care un
prestator de servicii de sănătate ar putea săvîrși o faptă ilicită, de natură contravențională, civilă sau
penală. De regulă, în materie civilă, forma vinovăției nu prezintă importanță, întrucît prestatorul de
servicii de sănătate vinovat este obligat să repare integral prejudiciul, indiferent de modul în care a
acţionat, deoarece valoarea despăgubirii este stabilită în funcţie de întinderea prejudiciului și nu în
funcţie de forma de vinovăție. Totuși, forma vinovăției autorului faptei ilicite, în materie civilă,
prezintă importanță la stabilirea de către instanță a anumitor efecte în raport cu forma vinovăției. În
condițiile cînd actul de malpraxis medical cade sub incidența prevederilor legislației penale,
diferențierea formei de vinovăție cu care a acționat prestatorul de servicii de sănătate devine
esențială în cadrul sistemului “în baza greșelii”.
În cadrul sistemului “în baza greșelii” vinovăția poate îmbrăca forma intenției directe,
intenției indirecte, imprudenței sau neglijenței [131]. Astfel, într-un caz de malpraxis medical, în

58
funcție de atitudinea prestatorului de servicii de sănătate, precum și în funcție de actul de conduită
culpabil, se distinge culpa profesională medicala prin lipsa de profesionalism, cea prin imprudență
sau cea prin neglijență. În funcţie de modalităţile efective de realizare a faptei, culpa profesională
medicala poate lua naştere prin neprestarea serviciilor de sănătate sau prin prestarea acestora
necorespunzător calitativ și/sau cantitativ.
Rezultatul prejudiciabil prin malpraxis medical poate fi produs prin concursul mai multor
factori, precum: acțiunile sau inacțiunile mai multor lucrători medicali sau farmaceutici, acțiunile
sau inacțiunile pacientului prejudiciat, deciziile administrative ale prestatorului de servicii de
sănătate, acțiunile sau inacțiunile altor actori implicați indirect în furnizarea serviciilor de sănătate
(producătorii și furnizorii de tehnică și utilaj medical, substanțe medicamentoase, biologice,
materiale sanitare și alte consumabile, furnizorii de utilități).
Astfel, dacă prejudiciul generat asupra pacientului printr-un act de malpraxis medical este
urmare a acțiunilor sau inacțiunilor a mai multor lucrători medicali sau farmaceutici, atunci aceștia
poartă răspundere solidară. În imposibilitatea determinării cotelor despăgubirilor datorate de
debitorii solidari, răspunderea va fi stabilită în cote egale.
Principiul respondeant superior din doctrina juridică aplicat în contextul malpraxisului
medical determină angajarea răspunderii organului ierarhic superior. Astfel, instituția medico-
sanitară va fi pasibilă de răspundere civilă medicală pentru un act de malpraxis medical produs de
către un angajat al său, iar un medic va fi pasibil de răspundere civilă medicală pentru un act de
malpraxis produs de lucrătorul medico-sanitar aflat în subordinea sa. În cadrul sistemului “în baza
greșelii”, comitentul are dreptul de regres contra prepusului, care, însă, poate fi exonerat dacă va
dovedi că s-a conformat întocmai instrucţiunilor comitentului.
Dacă în procesul de probare a greșelii medicale se constată că la producerea rezultatului
prejudiciabil a concurat și culpa pacientului prejudiciat (atitudinea pacientului prejudiciat, aspectele
legate de starea de sănătate a pacientului anterioare incidentului/bolii cunoscute de către acesta, dar
neelucidate conștient și intenționat, starea de sănătate precară care a influenţat negativ actul
medical), atunci despăgubirea va fi redusă potrivit gradului de vinovăție a persoanei vătămate.
Prejudiciul prin malpraxis medical poate fi produs în lipsa acțiunii culpabile a titularilor
raportului pacient–prestator de servicii de sănătate, acesta fiind consecința echipamentelor și
produselor defectuoase. În acest sens, nu va exista un prejudiciu determinat de servicii, dar de
produse. Aceste cazuri prevăd că răspunderea poate interveni și în lipsa unei anumite forme de

59
vinovăție – răspunderea obiectivă, conform căreia prestatorii de servicii de sănătate nu pot să
răspundă pentru malpraxis medical în cazul utilizării unui produs defectuos care a generat un
prejudiciu asupra pacientului. Astfel, conform cadrului normativ în vigoare, va fi angajată
răspunderea producătorului pentru prejudiciul cauzat de un produs cu defect. Sarcina probațiunii se
menține și în cazul răspunderii obiective, pacientul prejudiciat fiind obligat să aducă proba viciului,
prejudiciului și a legăturii cauzale dintre ele. Obligativitatea reparării prejudiciului de către
producător este diminuată sau înlăturată dacă la producerea prejudiciului a concurat culpa
pacientului prejudiciat sau a prestatorului de servicii de sănătate. Dacă se stabilește că pentru acelaşi
prejudiciu sînt răspunzătoare mai multe persoane, atunci ele vor răspunde solidar.
Sistemul malpraxisului medical din Republica Moldova stabilește drept condiții pentru
înlăturarea răspunderii medicale situațiile de urgență medicală (cînd lipsa asistenței medicale pune
în pericol, în mod grav și ireversibil, sănătatea sau viața pacientului), cazul fortuit și forța majoră.
Instanţa judecătorească emite hotărîrea pe marginea cazului de malpraxis medical numai în
temeiul circumstanţelor constatate şi al probelor cercetate şi verificate în şedinţa de judecată.
Totodată, instanța de judecată stabilește întreaga întindere a prejudiciului și modul de reparare a
acestuia în funcţie de circumstanţe.
Instanţa de judecată, adoptînd hotărîrea cu privire la reparaţia prejudiciului generat
pacientului printr-un act de malpraxis, obligă prestatorul de servicii de sănătate să compenseze
integral prin echivalent bănesc prejudiciul cauzat. Cuantumul reparaţiei prin echivalent bănesc se
stabilește în funcţie de întinderea prejudiciului. Repararea prejudiciului prin echivalent bănesc se
face prin încasarea unei sume globale în folosul pacientului prejudiciat sau prin stabilirea unei
redevenţe. În cazul în care se stabileşte o redevenţă, prestatorul de servicii de sănătate poate fi
obligat la depunerea unei garanţii. Plata despăgubirilor pentru partea de prejudiciu cauzat prin
vătămarea integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces se efectuează în rate
lunare. Compensarea cheltuielilor ce vor fi suportate din aceste cauze poate fi stabilită cu anticipaţie,
în baza avizului organelor abilitate. La cererea pacientului îndreptăţit de a primi despăgubiri pentru
prejudiciul produs prin cauzele sus menționate, instanţa de judecată poate stabili achitarea
despăgubirilor în formă de plată unică pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Pacientul prejudiciat prin malpraxis medical poate cere despăgubiri suplimentare pentru
prejudiciul care a apărut după pronunţarea acestei hotărîri. Eligibilitatea acestei acțiuni apare dacă

60
capacitatea de muncă a scăzut ulterior faţă de capacitatea pe care persoana vătămată a avut-o în
momentul cînd i s-a atribuit despăgubirea.
Dacă se face dovada că prin actul de malpraxis medical pacientul a fost prejudiciat moral,
instanța de judecată are dreptul să oblige prestatorul de servicii de sănătate la reparaţia prejudiciului
prin echivalent bănesc. Sistemul autohton al malpraxisului medical prevede că prejudiciul moral se
repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial.
Valoarea compensaţiei pentru prejudiciu moral se stabilește în funcţie de caracterul şi
gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate pacientului, de gradul de vinovăţie al prestatorului
de servicii de sănătate şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie pacientului
prejudiciat. Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei, faptei ilicite a prestatorului
de servicii de sănătate, în cazul angajării răspunderii civile medicale obiective. Aprecierea
caracterului și gravității suferinţelor psihice sau fizice se face în dependență de circumstanţele ce au
cauzat prejudiciul, precum şi de statutul social al pacientului.
Sistemul malpraxisului medical prevede pentru acțiunea de reparare a prejudiciului un
termen de prescripție de trei ani, începînd cu momentul în care pacientul prejudiciat a cunoscut sau
trebuia să cunoască existenţa prejudiciului şi persoana obligată să-l repare. În cazul răspunderii
obiective, la fel, se aplică un termen de prescripție de trei ani, începând cu momentul în care cel
prejudiciat a luat cunoştinţă sau trebuia să ia cunoştinţă de prejudiciu şi de identitatea
producătorului.
Dacă pacientul prejudiciat consideră că hotărîrea instanței nu este temeinică, atunci acesta își
poate apăra drepturile prin înaintarea unui recurs într-o instanță superioară.
Sistemul malpraxisului medical din Republica Moldova prevede realizarea unui contract,
prin care părțile previn un proces pentru malpraxis medical ce poate să înceapă sau termină un
proces în curs. Părțile, pacientul și prestatorul de servicii de sănătate, prin tranzacție sting în mod
reciproc și definitiv pretențiile de ordin patrimonial și de orice altă natură și orice alte posibile litigii
viitoare pe același prejudiciu suferit, or cînd părțile au făcut tranzacție și pacientul prejudiciat a
primit valoarea despăgubirii convenite, el nu poate reveni în fața instanței pentru formularea noilor
pretenții în valorificarea aceleiași pagube suferite. Tranzacția va viza pagubele care erau sau puteau
fi cunoscute pacientului prejudiciat la data realizării acesteia.
Instituția erorii medicale reprezintă un pilon central al sistemului malpraxisului medical din
Republica Moldova. Probarea malpraxisului medical impune diferențierea erorii faptice de cea de

61
normă a prestatorului de servicii de sănătate. Legiuitorul moldovenesc a definit eroarea medicală ca
fiind activitatea sau inactivitatea conștientă a prestatorului de servicii de sănătate, soldată cu moartea
sau dauna cauzată sănătății pacientului din imprudență, neglijență sau lipsă de profesionalism [123].
Această definiție, analizată prin prisma teoriei generale a erorilor profesionale, exclude erorile
faptice, neimputabile prestatorului de servicii de sănătate. Pe de altă parte, analizată prin prisma
doctrinei malpraxisului medical, această definiție întrunește circumstanțele asimilabile greșelii
medicale (erorii de normă), și anume: imprudența, neglijența sau lipsa de profesionalism. Este
necesar de menționat că, elementele malpraxisului actului medical sunt considerate de doctrina și
practica internațională ca fiind fapte ilicite și, prin urmare, sancționabile, în măsura în care există
prejudiciu și nerespectarea obligației prestatorului de servicii de sănătate (derivate din conținutul
raportului juridic) de a acorda asistență medicală, de a păstra confidențialitatea și secretul
profesional, de a informa pacientul, de a obține consimțămînt în cunoștință de cauză. Prin limitarea
condițiilor de conduită ilicită a prestatorului de servicii de sănătate legiuitorul limitează și tipurile de
prejudicii generate asupra pacientului. Această necorelare la nivel teoretic dintre noțiunile din
sistemul de sănătate și cele din sistemul de drept determină discrepanțe majore în interpretarea
malpraxisului medical și, în consecință, dificultăți organice în cercetarea, evaluarea, constatarea
malpraxisului, precum și în despăgubirea pacientului vătămat.
Toate aceste lucruri ce vizează domeniul dreptului medical sunt, de asemenea,
complementate de lipsa unui sistem de siguranță a pacientului și de raportare a erorilor medicale.
Singurul mecanism, care este incomplet și instituit doar la nivel teoretic, prevede că fiecare lucrător
medical şi farmaceutic este obligat, în baza unor îndatoriri morale, să raporteze sau să declare
benevol specialiştilor din domeniu comiterea unor greşeli (erori) proprii sau depistarea acestora în
lucrul colegilor săi, în cazul în care poate fi afectată viaţa, sănătatea şi binele pacientului.
Răspunderea disciplinară a prestatorului de servicii de sănătate nu este o parte componentă a
sistemului malpraxisului medical din Republica Moldova. Examinarea cazurilor de răspundere
disciplinară pentru malpraxis medical este realizată în paralel cu procesul de probare a malpraxisului
medical și de despăgubire a pacientului prejudiciat. În Republica Moldova, în lipsa existenței unor
reglementări legislative privind responsabilitatea disciplinară medicală, aceasta din urmă este
realizată în baza prevederilor Codului de etică al lucrătorului medical și farmaceutic [132].
Procedura de judecare a abaterilor disciplinare ale lucrătorului medical și farmaceutic este atribuită
Comitetelor de etică, instituite în cadrul instituțiilor medico-sanitare, care reprezintă organe

62
colegiale formate din persoane competente din domenii medicale și non-medicale. Comitetul de
etică se întrunește la cererea pacientului sau rudelor acestuia, a unui medic sau grup colectiv de
medici, a administraţiei spitalului, sau a unor organizaţii neguvernamentale, sindicate etc.
Comitetele de etică au funcţie consultativă şi vor emite recomandări administraţiei instituţiei, care
va lua decizii concrete (politici instituţionale, sancţiuni, etc.). Sancțiunile disciplinare pot fi aplicate
și de organele ierarhic superioare. În acest sens, legislația stabilește ca organ responsabil de
examinare disciplinară Comisia independentă de expertiză profesională medicală, care se creează și
activează în conformitate cu regulamentul aprobat de Ministerul Sănătății.
O caracteristică critică a sistemului malpraxisului medical din Republica Moldova o
reprezintă costurile financiare. Costurile financiare de gestiune a acestui sistem sunt acoperite de
bugetul de stat și de către părțile implicate într-un proces pentru malpraxis medical. Din punct de
vedere teoretic, se atestă existența încă a unui actor implicat în gestiunea costurilor din sistemul
malpraxisului medical, și anume companiile de asigurări. Cadrul normativ în vigoare în domeniul
asigurărilor prevede existența condițiilor necesare realizării asigurărilor facultative de răspundere
civilă medicală, însă asigurarea de malpraxis medical nu a găsit expresia practică. Din aceste
considerente, considerăm că acest actor nu este unul funcțional în gestionarea costurilor din sistem.
O primă categorie de costuri reprezintă cheltuielile de judecată, compuse din taxa de stat și
din cheltuielile de judecare a cazului de malpraxis. Taxa de stat se percepe de către instanța
judecătorească de la persoanele în ale căror interese se exercită actele procedurale de judecare a
pricinii civile, deci de la pacientul prejudiciat. În acţiunile patrimoniale, taxa de stat se determină în
funcţie de caracterul şi valoarea acţiunii, iar în acţiunile nepatrimoniale şi în alte cazuri prevăzute de
lege, în proporţii fixe, conform Legii taxei de stat. Pacientul prejudiciat este scutit de taxa de stat
pentru judecarea cauzei civile privind repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea integrității
corporale sau prin altă vătămare a sănătății ori prin deces, precum și pentru repararea daunei
materiale cauzate prin infracțiune medicală. Cheltuielile de judecare revin, de regulă, părții care a
pierdut procesul, iar cuantumul acestora este apreciat de către instanța de judecată.
Cea de-a doua categorie de costuri reprezintă cheltuielile pentru expertiză. Drept sursă de
plată pentru expertizele judiciare, constatările medico-legale și alte lucrări servește partea care a
solicitat expertiza sau constatarea.

63
Costurile legate de despăgubiri revin prestatorului de servicii de sănătate, în calitatea sa de
persoană fizică sau persoană juridică, care răspunde cu tot patrimoniul său, cu excepția bunurilor
care, conform legii, nu pot fi urmărite.
Evidențierea punctelor tari și punctelor slabe ale sistemului malpraxisului medical, de rînd cu
identificarea riscurilor și oportunităților în malpraxisul medical în capitolele următoare, permit de a
dezvolta o matrice SWOT pentru sistemul malpraxisului medical din Republica Moldova (Anexa 5).

3.3 Concluzii la capitolul 3


1. Sistemul malpraxisului medical în Republica Moldova este un sistem “în baza greșelii”. Astfel,
este necesar ca, în cadrul sistemului judiciar, să se facă proba greșelii pentru ca să fie stabilit cazul
de malpraxis medical și, în consecință, realizată compensarea pacientului prejudiciat.
2. Cadrul extrajudiciar de apărare a drepturilor pacientului nu este parte a sistemului malpraxisului
medical, deoarece vizează drepturile sociale ale pacientului și nu poate asigura repararea
prejudiciului produs printr-un act de malpraxis medical. Prin urmare, în Republica Moldova nu
există un cadru extrajudiciar al malpraxisului medical.
3. Analiza cadrului legislativ ce reglementează sistemul malpraxisului medical evidențiază lipsa
legislației specifice care să stabilească și să reglementeze temeiurile, contextul și condițiile
răspunderii civile medicale. Conceptul de malpraxis medical, în Republica Moldova, nu întrunește
prevederile doctrinei și standardelor practicii internaționale, fiind incomplet definit de actele
legislative în vigoare. În plus, există necorelarea, la nivel de lege, dintre tipurile de prejudicii
generate asupra pacientului și conținutul raportului pacient – prestator de servicii de sănătate.
4. Abordarea responsabilității medicale în cadrul sistemului malpraxisului medical este incoerentă
din punct de vedere teoretic și practic.
5. În cadrul sistemului sunt înregistrate riscuri economice enorme pentru prestatorul de servicii de
sănătate în lipsa operabilității asigurărilor de malpraxis medical.
6. Sistemul malpraxisului medical nu include un sistem de monitorizare și evaluare a erorilor
medicale, ceea ce determină inexistența măsurilor și instrumentelor de prevenție a malpraxisului
medical.

64
4. MANAGEMENTUL RISCURILOR ÎN MALPRAXISUL MEDICAL

Importanţa abordării subiectului ce vizează riscurile de malpraxis medical este dovedită de


situaţia actuală cu care se confruntă sistemele de sănătate. Riscul de malpraxis în practica medicală
există permanent şi se materializează sau nu în funcţie de condiţiile create. Riscul de malpraxis este
într-o permanentă schimbare datorită progreselor înregistrate de știința medicală și dezvoltarea
dreptului medical.
Actualitatea și importanța subiectului ce vizează riscurile în domeniul malpraxisului medical
este condiţionată, pe de o parte, de prejudiciile generate asupra pacienților, iar pe de altă parte, de
faptul că malpraxisul medical are implicații medicale, profesionale, juridice, sociale, economice.
Practica medicală şi managementul riscurilor sunt strîns legate. Această interrelaționare este
fundamentată de condiția că materializarea relației pacient–prestator de servicii de sănătate duce la
instituirea imediată a riscurilor de malpraxis, care, în furnizarea actului medical, trebuie să fie luate
în considerație și managerizate.
În accepțiunea teoriei clasice a deciziei, riscul este considerat drept un element incert, dar
care, probabil, apare permanent în procesul activităților socio-umane și efectele căruia sunt
păgubitoare și ireversibile.
Teoriile statistice avansate în evaluarea riscurilor prezintă o definiție a riscurilor mult mai
fundamentată științific, și anume - ”riscul reflectă variațiile distribuirii rezultatelor posibile,
probabilitatea și valorile lor subiective, iar măsurarea acestuia se realizează prin analiza non-
liniarităților utilității relevate de bani, fie prin variația distribuirii probabilităților cîștigurilor și a
pierderilor posibile, pentru fiecare alegere particulară”.
Managementul riscurilor este bazat pe identificarea riguroasă a elementelor constituente ale
riscului, acestea fiind incertitudinea și pierderea. Validarea existenței incertitudinii va conduce în
permanență către existența a două rezultate posibile distincte. Știința medicală relevă faptul că
incertitudinea nu poate fi eliminată pentru nici un proces conștient asumat ce se desfășoară în
domeniul medical.
Riscul are o semnificație dublă - a probabilității și a impactului. Din acest motiv, riscurile, ca
situații potențiale, sunt examinate de-a lungul a două dimensiuni pentru a vedea care este
probabilitatea ca ele, din potențiale, să devină manifeste, efective, și care este impactul acestora.

65
Așadar, prima dimensiune a riscului fixează probabilitatea cu care o situație potențială
devine efectivă. A doua dimensiune vizează impactul, consecințele pe care manifestarea riscului le-
ar avea asupra pacientului și a prestatorului de servicii de sănătate.
În momentul în care probabilitatea unui act de malpraxis medical este mare și impactul
acestuia asupra părților este considerabil, situația de risc este definită ca fiind semnificativă.
Pornind de la cele două dimensiuni - dimensiunea probabilității și dimensiunea impactului -
managementul riscurilor are ca scop reducerea probabilității ca actele de malpraxis medical să aibă
loc și diminuarea impactul negativ asupra pacientului și prestatorului de servicii de sănătate, odată
ce evenimentul negativ s-a materializat.
Reieșind din obiectivele managementului riscurilor, eliminarea completă a riscului reprezintă
o măsură irealizabilă sau este cel puțin o opțiune ineficienta din punctul de vedere al costurilor,
deoarece avantajele care ar putea rezulta urmare a acțiunilor de eliminare completă a riscurilor sunt,
de obicei, mai mici decît costurile investite. Prin urmare, eforturile nu trebuie direcționate pentru
eliminarea completă a riscului, dar pentru monitorizarea acestuia. În cazurile în care pragul de risc,
atît din punct de vedere al probabilității, cît și al impactului, devine inacceptabil, măsurile trebuie
direcționate pentru reducerea riscului.
Managementul riscurilor în malpraxisul medical este conceput pentru a reduce riscurile
pentru pacienţi şi răspunderea prestatorului de servicii de sănătate. Este esenţial ca atunci cînd în
practica medicală sunt managerizate riscurile, acestea să fie abordate multilateral pentru a evita
consecințele negative de ordin medical, social, economic și legal.
Managementul riscurilor în malpraxisul medical trebuie să acopere următoarele principale
domenii: asigurarea calității serviciilor de sănătate, managementul riscului medical și non-medical,
răspunderea pentru malpraxis medical [133].
Managementul riscului medical și non-medical reprezintă un proces în trei etape, ce
presupune identificarea și definirea riscurilor, analiza riscurilor și controlul riscurilor.
Rolul managementului riscurilor în domeniul malpraxisului medical este de a identifica
zonele problematice din practica medicală şi de a reduce, pe cît posibil, doza de expunere probabilă,
precum și de dezvolta măsuri eficiente de management al sistemului malpraxisului medical,
programe şi strategii eficiente de administrare a riscului, de a promova siguranţa pacientului, de a
controla costurilor riscurilor, de a elabora măsuri specifice tehnice și de reglementare.

66
Avînd ca punct de plecare faptul că riscul este definit ca ”posibilitatea ca un eveniment cu
consecințe nedorite să se producă”, precum și specificul profesiunii medicale ca o activitatea soci-
umană, considerăm că managerizarea riscurilor din domeniul malpraxisului medical trebuie, în mod
obligatoriu, să vizeze atît riscurile ce determină malpraxisul medical, cît și riscurile ce derivă din
producerea acestuia pentru prestatorul de servicii de sănătate și pacient.

4.1 Identificarea și analiza riscurilor în malpraxisul medical


Identificarea și definirea riscurilor de malpraxis reprezintă prima etapă a managementului
riscurilor în acest domeniu. În această etapă sunt determinate riscurile de malpraxis care pot să
afecteze actul medical și sunt studiate caracteristicile specifice fiecărei forme de risc.
Procesul de identificare a riscului de malpraxis trebuie să fie structurat conform
componentelor malpraxisului medical - greșeala medicală și nerespectarea legislației. Prin urmare,
riscul de malpraxis în activitatea prestatorului de servicii medicale se referă la probabilitatea de a nu
fi respectată obligația de îngrijire și de securitate, stabilită în termeni de standarde pentru servicii de
sănătate (nerespectarea și neaplicarea normelor unanim acceptate de comunitatea medicală privind
atitudinea medicală), și la probabilitatea de a nu respecta obligațiile stabilite prin lege (nerespectarea
reglementărilor care fundamentează raportul pacient-prestator de servicii de sănătate). Elemente ale
riscului vor fi, în consecință, elementele din ambele categorii menționate mai sus, care au o
probabilitate de a devia de la statutul de normalitate.
Riscul de malpraxis medical va fi întotdeauna un risc profesional. Anume această
particularitate impune ca procesul de identificare a riscurilor profesionale să determine în mod
obligatoriu limitele sistemului din sectorul de activitate [136].
Definirea limitelor sistemului din sectorul de activitate reprezintă un proces premergător sau
paralel identificării riscurilor profesionale. Prin urmare, trebuie să fie definite într-o manieră precisă
elementele ce fac parte din sistem, adică ceea trebuie luat tot timpul în considerare pentru
identificarea evenimentelor periculoase, și elementele situate în afara sistemului. Concomitent,
procesul trebuie să clarifice și să pună în evidență interacțiunile și relațiile de intercondiționare
dintre pacient și prestatorul de servicii de sănătate, ca participanți la actul medical, și sistem.
Estimarea riscului, ca o componentă a analizei riscului de malpraxis medical, corespunde
unor determinări de ordin calitativ și cantitativ, incluzînd incertitudinea aferentă, probabilitatea de a
surveni greșeala medicală și consecințele efectelor sale nefaste (prejudiciul asupra pacientului).

67
Identificarea riscului de malpraxis medical în rîndul medicilor a fost realizată pe bază de
chestionare auto-administrate distribuite medicilor. Avînd în vedere că eșantionul este reprezentativ,
din punct de vedere statistic, și a fost selectat în mod aleatoriu, se poate conchide asupra extrapolării
datelor obținute la nivel de populație generală de medici.
Eșantionul studiat a inclus medici specialiști în neonatologie (17), obstetrică-ginecologie
(36), medicină de familie (147), medicină internă (65), chirurgie (33), reanimare și terapie intensivă
(9), pediatrie (20), neurologie (1), reabilitare și kinetoterapie (1), ORL (3), traumatologie și
ortopedie (5), dermatovenerologie (3), boli infecțioase (1), oncologie (1), ftiziopneumologie (1),
stomatologie (14), psihiatrie (14), oftalmologie (3), urologie (1) (Tabelul 4.1).
Tabelul 4.1. Distribuția eșantionului de respondenți după specialități (%)
Nr. Specialitatea Abs. Ponderea (%)
1. Neurologie 1 0,30 ± 0,28%
2. Obstetrică-ginecologie 36 9,60 ± 1,52%
3. Medicină de familie 147 39,20 ± 2,52%
4. Medicină internă 65 17,30 ± 1,95%
5. Pediatrie 20 5,30 ± 1,15%
6. Reabilitare ți kinetoterapie 1 0,30 ± 0,28%
7. Otorinolaringologie 3 0,80 ± 0,46%
8. Chirurgie 33 8,80 ± 1,46%
9. Traumatologie și ortopedie 5 1,30 ± 0,58%
10. Dermatovenerologie 3 0,80 ± 0,46%
11. Boli infecțioase 1 0,30 ± 0,28%
12. Oncologie 1 0,30 ± 0,28%
13. Ftiziopneumologie 1 0,30 ± 0,28%
14. Reanimare și terapie intensivă 9 2,40 ± 0,79%
15. Neonatologie 17 4,50 ± 1,07%
16. Stomatologie 14 3,70 ± 0,97%
17. Psihiatrie 14 3,70 ± 0,97%
18. Oftalmologie 3 0,80 ± 0,46%
19. Urologie 1 0,30 ± 0,28%
Medicii chestionați au deținut categoria II de calificare în 17,9% [IÎ95 14,20%; 22,20%]
cazuri, categoria I de calificare – 24,80% [IÎ95 20,60%; 29,60%] cazuri, categoria superioară de
calificare – 48,50% [IÎ95 43,40%; 53,70%] cazuri, iar fără categorie de calificare au fost 8,80% [IÎ95
6,20%; 12,30%] medici.

68
O distribuție relativ uniformă a fost înregistrată în ceea ce privește vechimea în muncă în
domeniul în care medicii chestionați își desfășoară activitatea curentă (Tabelul 4.2).
Tabelul 4.2. Distribuția medicilor conform vechimii în muncă (%)
Nr. Vechimea în muncă Abs. Ponderea (%)
1. Vechimea în muncă < 5 ani 43 11,50 ± 1,64%
2. Vechimea în muncă de la 5 pînă la 15 ani 89 23,70 ± 2,19%
3. Vechimea în muncă de la 15 pînă la 25 ani 103 27,50 ± 2,30%
4. Vechimea în muncă de la 25 pînă la 35 ani 84 22,40 ± 2,15%
5. Vechimea în muncă > 35 ani 56 14,90 ± 1,83%
În serviciul de ambulatoriu activează 57,30% [IÎ95 52,10%; 62,40%] medici, iar în serviciul
spitalicesc - 42,70 % [IÎ95 37,60%; 47,90%] medici. Totodată, 93,90% din medicii chestionați
activează în sectorul public, 1,30% [IÎ95 0,50%; 3,30%] medici – în sectorul privat și 4,80 [IÎ95
3,00%; 7,60%] în ambele sectoare.
Atitudinea față de riscul de malpraxis medical nu poate fi apreciată decît pe baza ideii de
greșeală medicală. Astfel, respondenților li s-a propus să răspundă la întrebarea dacă au cunoștință,
în practica lor, despre vreun lucrător medical sau farmaceutic ce a comis greșeli medicale, definițiile
de eroare medicală și greșeală medicală fiindu-le furnizată. Analiza opiniilor exprimate
demonstrează că 6 din 10 (58,90% [IÎ95 53,80%; 63,90%] lucrători medicali sau farmaceutici au
comis greșeli medicale (Figura 4.1).

41,10%

Da
Nu

58,90%

Fig. 4.1. Structura opiniilor medicilor privind comiterea greșelilor medicale


de către colegii de breaslă (%).

Un aspect extrem de interesant a fost evidențiat în urma analizei pozițiilor medicilor în raport
cu periculozitatea reclamațiilor privind greșelile medicale formulate de pacienți. Astfel, 6 medici din

69
10 (64,80% [IÎ95 59,70%; 69,60%]) consideră reclamațiile privind greșelile medicale formulate de
medici un pericol real (Figura 4.2).

21,90%

Da
Nu
Nu stiu
13,30%

64,80%

Fig. 4.2. Structura opiniilor medicilor privind periculozitatea reclamațiilor pacienților (%).

Plecînd de la premiza că ponderea medicilor care consideră real pericolul reclamațiilor din
partea pacienților privind greșelile medicale și ponderea medicilor care au comis greșeli medicale în
viziunea colegilor înregistrează valori apropriate, se poate conchide asupra amplorii cazurilor de
malpraxis medical în sistemul de sănătate.
Identificarea riscurilor de malpraxis medical depinde în mod direct de stabilirea cauzelor ce
determină apariția riscurilor. Evaluarea cauzelor subiective ale greșelilor medicale exprimate de
către medici demonstrează că cele mai răspîndite cauze sunt reprezentate de: cunoștințe inadecvate
profesiunii medicale (56,50% [IÎ95 50,50%; 62,40%]), atitudinea profesionale inadecvată (46,00%
[IÎ95 40,10%; 52,10%]) și infrastructura de diagnostic medical insuficientă 41,30% [IÎ95 35,50%;
47,30%]) (Tabelul 4.3). 24,50±2,13% din medicii respondenți nu au identificat nici o cauză a
malpraxisului medical.
În scopul obiectivizării cauzelor malpraxisului medical și trierii celor ce nu au atribuție la
generarea greșelilor medicale, au fost evaluate condițiile cînd, din motive ce țin de funcționarea
sistemului de sănătate, administrația instituției medicale, șeful ierarhic superior, nu e posibilă
acordarea asistenței medicală pacienților în timp oportun și la standarde maxime.

70
Tabelul 4.3. Distribuția cauzelor greșelilor medicale în opinia medicilor (%)
Nr. Cauzele malpraxisului medical Abs. Rata
P± ES(%)
1. Atitudinea profesională inadecvată 128 46,00 ± 2,98%
2. Nerespectarea protocoalelor clinice 9 3,20 ± 1,04%
3. Remunerarea inadecvată a personalului 15 5,30 ± 1,33%
medical
4. Iresponsabilitatea pacientului 25 8,80 ± 1,68%
5. Insuficiența resurselor umane din sănătate 11 3,90 ± 1,15%
6. Cunoștințe inadecvate profesiunii medicale 160 56,50 ± 2,94%
7. Corupția din sistemul sănătății 6 2,10 ± 0,85
8. Lipsa de motivație profesională 8 2,80 ± 0,98%
9. Necomplianța medic-pacient 22 7,80 ± 1,59%
10. Infrastructura de diagnostic medical 117 41,30 ± 2,92%
insuficientă
11. Cunoașterea insuficientă a legislației din 10 3,50 ± 1,09%
domeniul medical
12. Volumul mare de muncă a medicilor 60 21,20 ± 2,42
13. Timpul redus pentru vizita medicală 26 9,20 ± 1,71%
Așadar, 59,5±2,53% de medici au menționat că cauzele sus-menționate afectează rar și foarte
rar acordarea corespunzătoare a asistenței medicale (Figura 4.3).

1,90% 5,10%
22,10%
11,50%
Foarte des
Des
Potrivit
Rar
Foarte rar
25,10% Nu pot aprecia
34,40%

Fig. 4.3. Structura opțiunilor medicilor privind incapacitatea de acordare a asistenței medicale din
motive externe (%).

71
Analiza cunoștințelor privind cadrul legislativ ce reglementează practica medicală, în baza
autoevaluării, demonstrează că 46,1% [IÎ95 41,00%; 51,30%] de medici prezintă lipsa cunoștințelor
privind legislația în domeniul sănătății, aceștia neidentificînd niciun act legislativ sau normativ care
reglementează practica medicală. Situația, ce vizează faptul că circa jumătate de medici nu cunosc
legislația din domeniul sănătății, este extrem de critică din considerentele că, în condițiile în care
actul medical este suficient de normat, necunoașterea legislației reprezintă un risc de malpraxis
medical. În acest caz, interrelația este una pe cît se poate de simplă, și anume: necunoașterea
cadrului legislativ-normativ determină o încălcare neintenționată a acestuia și generarea de
prejudicii asupra pacienților. Or, necunoașterea legislației, după cum se știe, nu absolvă persoana
vinovată de responsabilitatea pentru comiterea faptei ilicite.
Totodată, în cazul medicilor, care prin autoevaluare, au confirmat cunoașterea legislației ce
reglementează practica medicală (53,9% [IÎ95 48,70%; 59,00%]), devine imperioasă condiția care
sunt actele normative cunoscute și aplicate în practica medicală cotidiană (Tabelul 4.4).
Analiza datelor prezentate permite de a aduce în prim plan următoarele concluzii. Prima, din
cele 12 acte normative identificate de către medici, 6 acte normative nu reglementează în mod direct
practica medicală, dar aduc stipulări cu privire la organizarea componentelor sistemului sănătății și
la drepturile sociale ale cetățenilor în calitatea lor de consumatori de servicii de sănătate. A doua,
medicii au identificat un număr redus de acte normative care le reglementează activitatea practică,
condiție ce determină un risc crescut de malpraxis medical, datorită încălcării neintenționate prin
necunoașterea normelor. A treia, cele două legi, Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile
pacientului și Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic, ce stabilesc în volum deplin
drepturile pacientului și obligațiile medicului în contextul actului medical, nu sunt cunoscute de
către 43,6±2,56%, respectiv 61,9±2,50% de medici care au prezentat cunoștințe privind legislația în
domeniul sănătății. A patra, doar 1,5±0,62% de medici au cunoștințe de acte legislative ce stabilesc
consecințele angajării răspunderii pentru comiterea faptei ilicite în contextul actului medical, și
anume Codul contravențional al Republicii Moldova. În această ordine de idei, este extrem de
îngrijorător faptul că niciun medic din cei chestionați nu a menționat Codul civil și Codul penal, legi
care reglementează condițiile de angajare a răspunderii pentru faptele ilicite și consecințele acestora.
În scopul definitivării unei concluzii privind identificarea consecințelor pentru eventualele
greșeli medicale, a fost evaluat gradul de cunoaștere a sancțiunilor stabilite de legislația în vigoare.

72
Tabelul 4.4. Ratele de cunoaștere a actelor normative de către medici (%)
Nr. Act normativ Abs. Rata
P± ES(%)
1. Legea ocrotirii sănătății nr. 411 din 28.03.95 113 55,90 ± 3,49%
2. Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile 114 56,40 ± 3,48%
pacientului nr. 263 din 27.10.2005
3. Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic nr. 77 38,10 ± 3,41%
264 din 27.10.2005
4. Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență 60 29,70 ± 3,21%
medicală nr. 1585 din 27.02.98
5. Legea cu privire la mărimea, modul și termenele de 21 10,40 ± 2,14%
achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență
medicală nr. 1593 din 26.12.2002
6. Legea privind accesul la informație nr. 982 din 25 12.40 ± 2,31%
11.05.2000
7. Legea cu privire la ocrotirea sănătății reproductive și 2 1,00 ± 0,70%
planificare familială nr. 185 din 24.05.2001
8. Codul muncii nr. 154 din 28.03.2003 3 1,50 ± 0,85%
9. Constituția Republicii Moldova 11 5,40 ± 1,59%
10. Ordinul MS nr. 300 din 24.07.2007 „Cu privire la 3 1,50 ± 0,85%
aprobarea unor acte normative pentru implementarea
prevederilor Legii nr. 263 din 27.10.2005
11. Codul contravențional nr. 218 din 24.10.2008 3 1,5 ± 0,85%
12. Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice 2 1,0 ± 0,70%
nr. 10 din 03.02.2009
Astfel, 55,2±2,56% de medici nu au menționat nici o consecință a comiterii unei greșeli
medicale și prejudicierii pacientului. Totodată, analiza rezultatelor obținute din partea medicilor
respondenți aduce în prim plan un lucru extrem de îngrijorător, și anume că fiecare al cincilea medic
(22,00% [IÎ95 16,00%; 29,10%] consideră că nu se va întîmpla nimic la comiterea unei greșeli
medicale și prejudicierea pacientului (Tabelul 4.5).
Rezultatele analizei demonstrează că fiecare al zecelea medic consideră că, în cazul comiterii
unei greșeli și generării prejudiciului asupra pacientului, va fi angajată răspunderea juridică, fără,
însă, a preciza tipul acesteia. Cei mai mulți dintre medici (38,70±2,51%) consideră că, în caz de
malpraxis, vor fi pasibili doar la răspundere disciplinară. În acest context, un aspect extrem de
important este necesar de menționat. Conform cadrului legislativ în vigoare, răspunderea
disciplinară poate avea loc doar în contextul relației angajat-angajator, în baza reglementărilor
Codului muncii. Plecînd de la premiza ca malpraxisul medical are loc întotdeauna în cadrul relației

73
medic-pacient, angajarea răspunderii disciplinare a medicului nu poate avea loc pentru cazul de
malpraxis.
Tabelul 4.5. Ratele de răspuns a medicilor referitor la consecințele malpraxisului medical (%)
Nr. Consecințele malpraxisului medical Abs. Rata
P± ES(%)
1. Răspunderea patrimonială 23 13,70 ± 2,65%
2. Răspunderea morală 55 32,70 ± 3,61%
3. Răspunderea disciplinară 65 38,70 ± 3,75%
4. Lipsa angajării răspunderii 37 22,00 ± 3,19%
5. Răspunderea penală 13 7,70 ± 2,05%
6. Răspunderea civilă 2 1,20 ± 0,84%
7. Lipsirea de drepturile de exercitare a profesiunii 4 2,40 ± 1,18%
8. Răspunderea juridică 20 11,90 ± 2,49%
Un alt aspect destul de important este faptul că fiecare al treilea medic consideră că va purta
doar o responsabilitate morală pentru greșeală, ce va reprezenta o obligațiune față de sine și nu
include executarea unei sancțiuni și repararea prejudiciului generat pacientului. Întrucît norma de
drept stabilește repararea prejudiciului, adică restabilirea echilibrului între două patrimonii, medicul
va purta răspundere civilă pentru malpraxis medical. Răspunderea civilă și răspunderea patrimonială
au fost identificate doar în 14,90±1,83% de cazuri. Per ansamblu, se poate conchide că medicii
prezintă un grad redus de cunoaștere a consecințelor actului de malpraxis medical.
Plecînd de la premiza că instituția greșelii medicale este pilonul principal în cadrul
malpraxisului medical, aceasta fiind definită de acte legislative, analiza gradului de cunoaștere a
greșelii medicale, inclusiv a conținutului acesteia, devine imperioasă în evaluarea riscului de
malpraxis medical. În acest context, putem conchide că niciun medic din lotul chestionat nu a dat o
apreciere pentru greșeala medicală, așa cum este definită în legislația Republicii Moldova, sau o
apreciere corectă din punct de vedere doctrinar. Fiecare al cincilea medic (20,5% [IÎ95 16,60%;
25,10%]) nu a putut defini greșeala medicală. În accepțiunea medicilor, greșeala medicală
reprezintă: greșeală în tactica de tratament (28,5%), greșeală de diagnostic (24,8% [IÎ95 20,6%;
29,6%]), acțiune generatoare de daune (17,3% [IÎ95 13,7%; 21,6%]), ignoranță (12,3% [IÎ95 9,2%;
16,1%]), etc. (Tabelul 4.6). Pentru a verifica gravitatea fenomenului necunoașterii legislației, s-a
recurs la evaluarea gradului de asigurare și satisfacerea necesității de informare și perfecționare
privind reglementările din domeniul medical.

74
Tabelul 4.6. Repartizarea definirii greșelii medicale de către medici (%)
Nr. Definirea greșelii Abs. Rata
P± ES(%)
1. Greșeală de diagnostic 93 24,80 ± 2,23%
2. Greșeală de tehnică 5 1,30 ± 0,58%
3. Greșeală de tactică de tratament 107 28,50 ± 2,33%
4. Greșeală de supraveghere 2 0,50 ± 0,36%
5. Neglijență 28 7,50 ± 1,36%
6. Imprudență 16 4,30 ± 1,04%
7. Ignoranță 46 12,30 ± 1,69%
8. Încălcarea normelor deontologice 12 3,20 ± 0,90%
9. Încălcarea legislației 42 11,20 ± 1,62%
10. Acțiune generatoare de daune 65 17,30 ± 1,95%
11. Neacordarea asistenței medicale 9 2,40 ± 0,79%
12. Eroare de fapt 18 4,80 ± 1,10%
Datele obținute prezintă semne de îngrijorare, din motiv că, luînd în considerație rezultatele
expuse anterior, majoritatea medicilor (59,50%[IÎ9554,30%;64,40%]) afirmă că le sunt asigurate
necesitățile de informare și cunoaștere privind prevederile dreptului medical (Figura 4.4).

6,10%

34,40%

Da
Nu
Nu știu

59,50%

Fig. 4.4. Structura opiniilor medicilor privind asigurarea necesităților de informare și


perfecționare în domeniul legislației medicale (%).

Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului nr. 263 din 27.10.2005, în baza
art. 11, stabilește asigurarea dreptului la informare a pacientului. Astfel, în cadrul realizării actului
medical, informarea nelimitată a pacientului este asigurată de către medicul curant şi alţi specialişti

75
în domeniu sau de către alte persoane ce participă la tratamentul pacientului, în măsura competenţei
funcţiei deţinute. Respectivul personal este obligat să prezinte pacientului informațiile medicale cu
privire la starea sănătăţii pacientului şi la intervenţia medicală propusă, inclusiv la riscurile şi
beneficiile potenţiale ale fiecărei proceduri, efectele posibile ale refuzului tratamentului,
alternativele existente, pronosticul şi alte informaţii cu caracter medical. Totodată, legea stabilește
că pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat.
Analiza situațiilor cînd medicii nu consideră necesar de a furniza informațiile medicale a
determinat următorul tablou. Medicii nu vor furniza pacientului informațiile medicale ce-l vizează în
cazul în care există un pericol sanitaro-epidemiologic (15,2% [IÎ95 11,8%;19,3%]), a fost readresat
de la un alt medic 8,5% [IÎ95 6,0%;11,9%], nu pot crea un contact terapeutic cu pacientul 28,5% [IÎ95
24,1%;33,4%], iar în 9,3% [IÎ95 6,7%;12,9%] din cazuri medicii nu au putut identifica vreo condiție
corectă sau greșită. Totodată, în 29,1% [IÎ95 24,6%;34,0%] de cazuri medicii au menționat existența
altor condiții cînd nu vor fi obligați să prezinte pacientului informațiile medicale. Respectivul tablou
demonstrează faptul că, în activitatea practică, medicii se ghidează de condiții subiective în decizia
de a furniza sau nu pacientului informațiile cu caracter medical. Este necesar de a menționa că
singura condiție stabilită de lege ce absolvește medicul de obligația de a prezenta informația
medicală pacientului este cererea expresă a pacientului, iar aceasta este respectată doar de 12,5%
[IÎ95 9,4%;16,4%] medici.
Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului nr. 263 din 27.10.2005, în baza
art. 13, stabilește că toate datele privind identitatea şi starea pacientului, rezultatele investigaţiilor,
diagnosticul, pronosticul, tratamentul, precum şi datele cu caracter personal sînt confidenţiale,
reprezintă secret medical şi urmează a fi protejate. Doar 21,3±2,11% dintre medici au definit corect
informațiile catalogate ca fiind confidențiale și care constituie secret medical. Medicii consideră ca
fiind secret medical datele cu caracter personal în 83,3% [IÎ95 79,1%;87,0%] cazuri, starea
pacientului - în 46,1% [IÎ95 41,0%;51,3%] cazuri, informația cu privire la solicitarea asistenței
medicale - în 30,9% [IÎ95 26,3%;35,9%] cazuri, rezultatul examinărilor, diagnosticului, tratamentului
- în 52,5% [IÎ95 47,3%;57,7%] cazuri. Totodată, medicii nu au avut cunoștință referitor la datele ce
constituie secret medical în 4,8% [IÎ95 3,0%;7,6%] cazuri.
Confidenţialitatea informaţiilor ce constituie secret medical este asigurată de medicul curant
şi alte persoane implicate în acordarea serviciilor de sănătate. Cadrul legislativ în vigoare stabilește
că prezentarea informaţiei confidenţiale fără consimţămîntul pacientului este admisă: pentru

76
implicarea, la necesitate, în actul medical a altor specialiști; pentru informarea organelor și
instituțiilor abilitate în caz de pericol sanitaro-epidemiologic real; la solicitarea motivată a organelor
abilitate cu acest drept prin lege; pentru informarea părinţilor persoanelor în vîrstă de pînă la 18 ani;
existenţa temeiului că prejudiciul adus sănătăţii persoanei este rezultatul unor acţiuni ilegale sau
criminale. Pe de altă parte, prezentarea informațiilor confidențiale către terți va fi posibilă în
condițiile existenței consimțămîntului pentru aceasta. De respectivele norme se ghidează în
activitatea practică 48,3% [IÎ95 43,1%;53,4%] de medici. În 6,7% [IÎ95 4,4%;9,8%] de cazuri medicii
nu au putut identifica condițiile în care vor oferi sau nu informații confidențiale. Totuși, medicii vor
oferi informații confidențiale cînd subiectul vizat prezintă un interes public major (12,8% [IÎ95
9,7%;16,7%]), la solicitarea rudei apropiate, chiar și în lipsa condițiilor consimțite de pacient
(50,1% [IÎ95 45,0%;55,3%]), la solicitarea nemotivată a reprezentanților organelor de drept (9,1%
[IÎ95 6,4%;12,6%]). Prin urmare, și în ceea ce privește confidențialitatea informației medicale se
atestă existența unei abordări destul de subiective din partea medicilor, ceea ce permite calificarea
respectivului domeniu ca fiind unul de risc de malpraxis medical.
Relația medic-pacient are o natură legală denumită acord medical, care reprezintă un acord
de voință încheiat între pacient și medic, realizat în scopul prevenției maladiei, depistării precoce a
bolii și păstrării sănătății, precum și în scopul, diagnosticării bolii, aplicării tratamentului, prevenirii
complicațiilor, recuperării și ameliorării stării de sănătate. În mod firesc, acordul medical este o
convenție dintre medic și pacient fundamentată juridic, prin care medicul are obligația de a acorda
servicii de sănătate unei persoane doar dacă a acceptat-o în prealabil în calitate de pacient.
Totodată, în cadrul acordului medical este indubitabilă existența consimțămîntului
pacientului cu privire la manevrele diagnostice sau terapeutice la care acesta este supus, ceea ce este
diferit de consimțămîntul inițial exprimat de pacient la încheierea acordului medical. Acest
consimțămînt inițial, denumit și acord medical implicit, derivă din prezentarea pacientului la medic
și solicitarea acordării serviciilor de sănătate și presupune prezumpția că acesta acceptă implicit
faptul că va fi examinat și supus unor tratamente medicale. Acordul medical implicit acoperă etapele
de bază ale actului medical și nu se răsfrînge asupra investigațiilor invazive, tratamentelor medicale
agresive, etc. Deci, există și un consimțămînt ulterior - acordul medical explicit - cu privire la
intervențiile medicale concrete la care urmează să fie supus pacientul.
O condiție obligatorie premergătoare actului medical, stabilită prin lege, este consimțămîntul
pacientului. Consimţămîntul pacientului la actul medical poate fi oral sau scris şi se perfectează prin

77
înscrierea în documentaţia medicală a acestuia, cu semnarea obligatorie de către pacient sau
reprezentantul său legal (ruda apropiată) şi medicul curant. Respectiva normă este aplicată de 86,4%
[IÎ95 82,5%; 89,7%] de medici (Figura 4.5).
3,70%
9,90%

Da
Nu
Nu știu

86,40%

Fig. 4.5. Structura opțiunilor privind obținerea consimțămîntului oral de către medici (%).

Pentru intervenţiile medicale cu risc sporit (caracter invaziv sau chirurgical), consimţămîntul
pacientului se perfectează obligatoriu, în formă scrisă, prin completarea unui formular special din
documentaţia medicală, denumit acord informat. Astfel, chiar dacă pacientul și-a dat consimțămîntul
oral pentru realizarea unei intervenții cu caracter invaziv sau chirurgicale, 93,6% [IÎ95 90,5%;
95,8%] de medici vor perfecta acordul informat (Figura 4.6).
Interpretarea rezultatelor de mai sus, cînd 86,40±1,77% și 93,60±1,26% din răspunsuri au
fost evaluate ca fiind corecte, permite de a conchide despre existența preocupării medicilor vizavi de
acest subiect.
Lista intervenţiilor medicale care necesită perfectarea acordului informat în formă scrisă şi
modelul formularului respectiv este elaborat de către Ministerul Sănătăţii. Această normă este
aplicată în practica cotidiană doar de 8,5% [IÎ95 6,0%; 11,9%] medici, aceștia stabilind intervențiile
medicale care necesită acord informat în conformitate cu ordinele Ministerului Sănătății. 1,9% [IÎ95
0,8%; 4,0%] din medici nu cunosc care sunt condițiile de selectare a intervențiilor medicale care
necesită acord informat și care nu. Totodată, în accepțiunea a 24,0% [IÎ95 19,8%; 28,7%] de medici
nu există condiții care să stabilească intervențiile ce necesită acord informat, acesta fiind pasibil
tuturor intervențiilor; iar 33,3% [IÎ95 28,6%; 38,4%] de medici au menționat intervențiile ce prezintă
riscuri, nemenționînd sursa de categorizare a acestora.

78
3,50% 2,90%

Da
Nu
Nu știu

93,60%

Fig. 4.6. Structura opțiunilor privind obținerea acordului informat de către medici (%).

Analiza datelor respective demonstrează că, în pofida faptului că 93,60±1,26% de medici au


confirmat necesitatea realizării acordului informat în cazul intervențiilor medicale cu risc sporit,
doar 8,5±1,44% dintre aceștia au cunoștințe care sunt respectivele intervenții. Prin urmare, deși
medicii conștientizează în totalitate obligativitatea obținerii acordului informat, doar un număr
extrem de redus îl vor perfecta într-o formă necesară. Explicația acestei conduite constă în
aprecierea subiectivă și unilaterală a riscului pe care îl implică intervenția medicală și necunoașterea
modalităților de formalizare a conduitei terapeutice, determinînd medicul să încalce reglementările
legale.
Legislația în vigoare stabilește că acordul informat trebuie să conţină în mod obligatoriu
informaţia, expusă într-o formă accesibilă pentru pacient, cu privire la scopul, efectul scontat,
metodele intervenţiei medicale, riscul potenţial legat de ea, posibilele consecinţe medico-sociale,
psihologice, economice, precum şi privind variantele alternative de tratament şi îngrijire medicală.
Această sarcină revine în totalitate medicului. Analiza frecvenței utilizării componentelor acordului
informat în practica medicilor demonstrează că doar în 19,7%±2,05% din cazuri medicii vor expune
toate componentele acordului informat și îl vor autentifica. Este îngrijorător faptul că 70,9% [IÎ95
66,1%;75,5%] de medici nu autentifică acordul informat, 46,1% [IÎ95 41,0%; 51,3%] nu informează
pacientul despre alternativele la tratamentul inițiat, iar 42,2% [IÎ95 37,2%; 47,4%] de medici nu
informează pacientul cu privire la potențialele consecințe pentru acesta (Figura 4.7). O atare poziție
a medicilor este extrem de riscantă, deoarece, în condițiile survenirii prejudiciului pacientului,

79
medicul nu este protejat, eroarea de fapt (ce ține de natura actului medical) transformîndu-se în
eroare de normă (greșeală medicală) ce atrage medicul într-un litigiu de malpraxis.

Autentificarea 29,10%

Informarea privind alternativele 53,90%

Informarea privind consecințele 57,80%

Informarea privind scopul și


67,50%
efectul scontat
Informarea privind metodele
78,10%
intervenției medicale
Expunerea accesibilă a informației 81,30%

Informarea privind riscurile


81,90%
potențiale

Fig. 4.7. Frecvența utilizării componentelor acordului informat în practica medicilor (%).

Instituirea relației medic – pacient duce la instituirea imediată a riscurilor. Riscul oportun –
calculat și controlat – trebuie să excludă riscul inoportun – necontrolabil. Din punct de vedere
juridic, în raportul medic-pacient există riscuri supuse normării ce sunt susceptibile de o evaluare
anticipată și riscuri nesupuse normării, imprevizibile, ce rezultă din situațiile de urgență, caz fortuit
sau forță majoră. Vorbim despre un risc justificat, conștient asumat și legitimat în furnizarea
serviciilor de sănătate, atunci cînd asumarea acestuia duce la salvarea de la un pericol pentru viața
persoanei ce nu poate fi evitat altfel [134]. În aceste cazuri, valoarea supusă riscului este mai mică
decît cea a prejudiciului care s-ar produce. Există și riscuri ilegitime în raportul medic - pacient, cele
care apar în alte situații și nu îndeplinesc condițiile anterior menționate, fiind reprezentate de
depășirea competenței și capacității profesionale ale medicului. Prin urmare, în furnizarea actului
medical, riscurile trebuie să fie luate în considerație și evaluate. Evaluarea riscurilor de malpraxis
trebuie să aibă la bază următoarele caracteristici:
 competența profesională;
 atitudinea adecvată în furnizarea serviciilor de sănătate conformă ultimilor achiziții ale științei
medicale;
 prudența rațională;

80
 capacitatea de a lua decizii în situații dificile, complementate de circumstanțele în care riscul va
fi acceptat întotdeauna doar în interesul pacientului;
 riscul trebuie acceptat liber și clar de către pacient în urma unei comunicări adecvate din partea
medicului (respectarea dreptului titularului de a dispune de corpul său).
Analiza autoevaluării caracteristicilor profesionale ale medicilor demonstrează că
majoritatea medicilor își apreciază calitățile profesionale ca fiind înalte (50,40% [IÎ95
45,2%;55,6%]) și potrivite (38,10% [IÎ95 33,2%;43,3%]), iar 5,90% [IÎ95 3,8%;8,9%] dintre medici
nu au dat o anumită apreciere (Tabelul 4.7).
În proporție de 8% [IÎ95 5,5%;11,3%], medicii intervievați nu au putut aprecia care este
gradul lor de pregătire științifică în activitatea profesională, iar circa jumătate consideră că dețin
cunoștințe la un nivel potrivit pentru a exercita profesiunea. În ceea ce privește cunoașterea
deprinderilor practice specifice specialității, fiecare al doilea medic (50,1% [IÎ95 45,5%;55,3%]) a
afirmat că deține un nivel înalt de cunoaștere, iar fiecare al treilea medic (37,1% [IÎ95 32,2%;42,2%])
- un nivel potrivit de cunoaștere în exercitarea profesiunii.
Experiența profesională a medicului nu este un factor de ignorat în realizarea actului
medical, aceasta fiind în legătură directă cu riscul de malpraxis medical. Astfel, circa 4/5 din medicii
chestionați au menționat că au o experiență profesională înaltă și potrivită - 48,0% [IÎ95
42,9%;53,2%], respectiv 35,7% [IÎ95 30,9%;40,8%].
Adoptarea Legii cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului nr. 263 din
27.10.2005 și a Legii cu privire la exercitarea profesiunii de medic nr. 264 din 27.10.2005 a
determinat oficializarea renunțării la modelul paternalist al relației medic-pacient în favoarea
modelului bazat pe luarea în comun a deciziei. Astfel, pacientul este autonom, avînd dreptul de
opțiune și de a întreprinde acțiuni bazate pe valorile și convingerile personale. Rolul comunicării
medic-pacient constă în asigurarea schimbului de informații, luarea deciziilor reciproc acceptate,
dezvoltarea înțelegerii și construirea încrederii.
Nerespectarea acestora determină neîndeplinirea obligațiilor profesionale și încălcarea
drepturilor pacientului. Prin urmare, în condițiile în care pacientul este din ce în ce mai informat și
mai implicat, comunicarea ineficientă duce în mod direct la sporirea riscului de malpraxis. Analiza
autoevaluării comunicării cu pacientul demonstrează că 9 medici din 10 au o comunicare eficientă,
și anume: 10,90% [IÎ95 8,0%;14,6%] - foarte înaltă, 49,10% [IÎ95 43,9%;54,2%] – înaltă, 32,8% [IÎ95
28,1%;37,8%] – potrivită.

81
Tabelul 4.7. Repartiția rezultatelor autoaprecierii caracteristicilor profesionale de către medici (%)
Nr. Caracteristica Calificativ
profesională Foarte Înalt Potrivit Jos Foarte Nu știu/ nu
înalt jos răspund
1. Calitatea 5,30% 50,40% 38,10% 0,30% - 5,90%
profesională ± ± ± ± ±
1,15% 2,58% 2,50% 0,28% 1,21%
2. Pregătirea 2,10% 25,30% 53,60% 10,70% 0,30% 8,00%
științifică ± ± ± ± ± ±
0,74% 2,24% 2,57% 1,59% 0,28% 0,28%
1,40%
3. Pregătirea 6,10% 50,10% 37,10% 1,10% - 5,60%
clinică ± ± ± ± ±
1,23% 2,58% 2,49% 0,53% 1,18%
4. Experiența 7,70% 48,00% 35,70% 2,40% - 6,10%
profesională ± ± ± ± ±
1,37 2,57% 2,47% 0,79% 1,23%
5. Comunicarea 10,90% 49,10% 32,80% 1,60% - 5,60%
cu pacientul ± ± ± ± ±
1,60% 2,58% 2,42% 0,64% 1,18%
6. Prudența 8,80% 54,10% 28,50% 2,40% - 6,10%
profesională ± ± ± ± ±
1,42% 2,57% 2,33% 0,79% 1,23%
7. Vigilența 10,70% 53,10% 29,90% 1,10% 0,30% 5,10%
profesională ± ± ± ± ± ±
1,59% 2,57% 2,36% 0,53 0,28% 1,13%
8. Discernămînt 8,30% 46,40% 34,40% 0,80% - 10,10%
profesional ± ± ± ± ±
1,42% 2,57% 2,45% 0,46% 1,55%
Evaluarea rezultatelor autoaprecierii mai demonstrează că 91,50±1,44% de medici vor face
uz de prudență profesională, 93,60±1,26% vor da dovadă de vigilență profesională și 89,10±1,60%
de medici vor avea un discernămînt profesional adecvat în realizarea actului medical.
În scopul asigurării unei identificări a riscurilor în volum deplin, a fost aplicat principiul de
identificare a riscurilor pre-eveniment și post-eveniment. Aplicarea respectivului principiu este
fundamentat de faptul că erorile produse sunt determinate de fiabilitatea factorului uman și de un
număr ridicat de factori care nu întotdeauna pot fi identificați, modelați de o manieră veridică și
previzionați cu suficientă precizie doar la etapa pre-eveniment. Din aceste motive, s-a considerat ca
fiind necesară identificarea riscurilor prin prisma post-evenimentului de malpraxis medical. Datorită
82
faptului că, baza legislativ-normativă în vigoare în domeniul malpraxisului medical stabilește, ca
etapă obligatorie în constatarea greșelii medicale, realizarea expertizei judiciare sau a constatării
medico-legale, s-a realizat studiul integral al cazurilor de expertiză medico-legală în comisie privind
calitatea asistenței medicale pentru perioada 2006-2010. Este necesar de menționat că în studiul
respectiv au fost incluse toate expertizele ce au vizat acordarea asistenței medicale (primare,
repetate, suplimentare, contraexpertize), fiind respectat principiul nerepetării cazului.
În circa ¾ din cazuri (77,70% [ÎI95 72,20%;82,60%], expertiza medico-legală în comisie a
vizat acordarea asistenței medicale la etapa spitalicească, fiind urmată la mare distanță de etapa de
ambulatoriu – 14,30% [ÎI95 10,40%;19,10%] (Figura 4.8).

2,60% 5,30%
14,30%

Prespitalicească de urgență
Ambulatoriu
Spitalicească
Expertiza medicală a vitalității

77,70%

Fig. 4.8. Structura expertizelor medico-legale în comisie privind calitatea asistenței medicale
conform etapelor de acordare a serviciilor de sănătate, a. 2006-2010 (%).

În circa fiecare al treilea caz de expertiză medico-legală privind calitatea asistenței medicale
a fost vizat un medic obstetrician-ginecolog, în fiecare al patrulea caz - medic chirurg, iar în fiecare
al zecelea caz – medic de familie, medic terapeut, medic reanimatolog (Tabelul 4.8).
Un aspect extrem de interesant este faptul că în 6,40±1,50% de cazuri, expertiza medico-
legală a examinat furnizarea serviciilor de sănătate de către personalul medical mediu, fapt ce
demonstrează existența fenomenului sau a riscului de malpraxis și pentru această categorie de
personal medical. Totodată, datele prezentate permit de a identifica anumite specialități medicale ca
fiind cu risc crescut de malpraxis medical – chirurgia, obstetrica și ginecologia, și cu risc mediu de

83
malpraxis medical – medicina de familie, medicina internă, reanimarea și terapia intensivă,
pediatria, neonatologia, medicina de urgență.
Tabelul 4.8. Frecvența specialităților vizate în expertizele medico-legale în comisie privind
calitatea asistenței medicale, a. 2006-2010 (%)
Nr. Specialitatea medicală Abs. Rata
P± ES(%)
1. Chirurgie 68 25,70 ± 2,68%
2. Dermatovenerologie 2 0,80 ± 0,54%
3. Anesteziologie și terapie intensivă 23 8,70 ± 1,73%
4. Asistent medical 17 6,40 ± 1,50%
5. Boli infecțioase 5 1,90 ± 0,83%
6. Imagistica 3 1,10 ± 0,64%
7. Stomatologia 5 1,90 ± 0,83%
8. Obstetrica și ginecologia 76 28,70 ± 2,77%
9. Neurologia 6 2,30 ± 0,92%
10. Oncologia 2 0,80 ± 0,54%
11. Medicina de familie 29 10,90 ± 1,91%
12. Medicina internă 26 9,80 ± 1,82%
13. Pediatria 23 8,70 ± 1,73%
14. Neonatologia 18 6,80 ± 1,54%
15. Medicina de urgență 15 5,70 ± 1,42%
16. Traumatologie și ortopedie 7 2,60 ± 0,97%
Actul medical poate fi rezultatul activității propriu-zise a medicului sau rezultatul serviciilor
de sănătate furnizate de personalul medical în echipă, deoarece lucrătorul medical primește ajutor în
furnizarea serviciilor de sănătate, atît de la colegii de specialități și cu atribuții diferite, cît și de la
personalul auxiliar. Așadar, expertizele medico-legale în comisie au vizat în 64,20% [IÎ95 58,10%;
69,90%] de cazuri activitatea medicală realizată în echipă, iar în 35,80% [IÎ95 30,10%; 41,90%] de
cazuri serviciile medicale furnizate de un singur lucrător medical. Este indubitabil faptul că,
activitatea medicală realizată în echipă, la generarea unui prejudiciu asupra pacientului, poate da
naștere unui concurs de răspunderi medicale, în conformitate cu forma de vinovăție cu care a
acționat fiecare membru al echipei. Însă, această situație nu poate fi generalizată la întregul act
medical, deoarece fiecare membru al echipei medicale are sarcini și atribuții proprii. Putem vorbi
despre o responsabilitate medicală în echipă doar în situația în care obligația de continuare a actului
medical aparține unui alt medic, însă la realizarea acestuia continuă să participe titularul primar al
84
raportului medic-pacient, care devine pasibil de responsabilitate pentru malpraxisul actului medical
produs de celălalt medic; or, situația în care obligația lucrătorului medical privind pacienții este
împărțită cu alți colegi, cînd toți cei care se succed și tratează pe rînd aceiași pacienți, sunt pasibili
de responsabilitate în cazul producerii unor prejudicii asupra respectivilor pacienți. În acest sens,
Codul Civil al Republicii Moldova reglementează situația de răspundere medicală în echipă, și
anume: dacă dauna a fost cauzată în comun de mai multe persoane, acestea poartă răspundere
solidară.
Tabelul 4.9. Repartizarea motivelor de dispunere a expertizelor medico-legale în comisie
privind calitatea asistenței medicale, a. 2006-2010 (%)
Nr. Motivul Abs. Rata
P± ES(%)
1. Încălcarea din neglijență a regulilor și 146 55,10 ± 3,05%
metodelor de acordare a asistenței medicale
2. Neacordarea asistenței medicale 16 6,00 ± 1,45%
3. Acordarea necorespunzătoare a asistenței 95 35,80 ± 2,94%
medicale
4. Nerespectarea normelor de acordare a asistenței 1 0,40 ± 0,38%
medicale de către administrația instituției
medicale
5. Furnizarea neadecvată a utilităților 1 0,40 ± 0,38%
6. Altele 6 2,30 ± 0,92%
Abordînd cauzele malpraxisului medical ca fiind riscuri de malpraxis medical devine
important cunoașterea motivelor invocate de reclamant ca fiind cauza prejudiciului sau de către
organul abilitat în dispunerea efectuării expertizei medico-legale. Astfel, pentru fiecare al doilea caz
de expertiză medico-legală a fost invocată încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de
acordare a asistenței medicale, iar pentru fiecare al treilea caz – acordarea necorespunzătoare a
asistenței medicale (Tabelul 4.9).
Rezultatele obținute avansează în prim plan două aspecte extrem de importante în
managementul riscurilor de malpraxis, și anume implicarea instituției medicale și a furnizorilor de
utilități către instituția medicală la generarea de prejudiciu asupra pacientului.
Din prejudiciile suportate de către pacienți, cel mai des a fost înregistrat decesul (68,30%
[IÎ95 62,30%; 73,90%]) și lezarea integrității corporale sau a sănătății (23,40% [IÎ95 18,40%;
29,00%]), urmate de prejudicii patrimoniale și nepatrimoniale (5,30% [IÎ95 2,90%; 8,70%]),
pierderea sarcinii (1,10% [ÎI95 0,20%; 3,30%]) și altele (1,90% [IÎ95 0,60%; 4,30%]).
85
Erori medicale au fost identificate în 50,94±3,07% din cazurile de expertiză medico-legală,
iar în 1,51±0,74% de cazuri nu a fost posibilă confirmarea lipsei sau a existenței erorilor medicale
(Tabelul 4.10).
Tabelul 4.10. Repartizarea expertizelor medico-legale în comisie privind calitatea asistenței
medicale în funcție de existența erorilor medicale, a. 2006-2010 (%)
Nr. Criteriu Abs. Rata
P± ES(%)
1. Lipsa erorii 126 47,55 ± 3,06%
2. Eroare de normă (greșeală medicală) 114 43,02 ± 3,04%
3. Eroare de fapt 21 7,92 ± 1,65%
4. Imposibilitatea determinării erorii 4 1,51 ± 0,74%
Din totalul cazurilor în care au fost înregistrate erori medicale, 84,4±3,12% de erori au fost
greșeli medicale imputabile lucrătorului medical. La rîndul lor, greșelile medicale au fost, în
majoritatea cazurilor, greșeli de diagnostic și greșeli de tactică de tratament (Tabelul 4.11).
Tabelul 4.11. Frecvența tipurilor de greșeli medicale (%)
Nr. Tip greșeală Abs. Rata
P± ES(%)
1. Greșeală de diagnostic 60 52,60 ± 4,67%
2. Greșeală de tactică terapeutică 73 64,00 ± 4,49%
3. Greșeală de tehnică 12 10,50 ± 2,87%
4. Greșeală de supraveghere 10 8,80 ± 2,65%
5. Altele 8 7,00 ± 2,38%
În ceea ce privește greșelile de diagnostic, în fiecare al doilea caz a fost identificată stabilirea
incorectă a diagnosticului, iar în fiecare al treilea caz – neexaminarea/examinarea incompletă clinică
și paraclinică (Tabelul 4.12).
Tabelul 4.12. Frecvența cauzelor greșelii de diagnostic (%)
Nr. Cauza greșelii de diagnostic Abs. Rata
P± ES(%)
1. Nestabilirea diagnosticului 10 16,70 ± 4,81%
2. Stabilirea incorectă a diagnosticului 31 51,70 ± 6,45%
3. Neexaminarea/examinarea incompletă clinică și paraclinică 19 31,70 ± 6,01%
4. Stabilirea incompletă a diagnosticului 8 13,30 ± 4,38%
5. Stabilirea întîrziată a diagnosticului 4 6,70 ± 3,22%

86
Analiza greșelilor de tactică terapeutică demonstrează că în fiecare al doilea caz a fost
identificată o conduită terapeutică incorectă a pacientului, iar în fiecare al cincilea caz pacientul nu a
fost spitalizat, în pofida faptului că existau indicații pentru aceasta (Tabelul 4.13).
Tabelul 4.12. Frecvența cauzelor greșelii de tactică terapeutică (%)
Nr. Cauza greșelii de tactică terapeutică Abs. Rata
P± ES(%)
1. Nerealizarea tratamentului 6 8,30 ± 3,22%
2. Conduită terapeutică incorectă 40 55,60 ± 5,81%
3. Întîrzierea tratamentului 9 12,50 ± 3,87%
4. Nespitalizarea pacientului 15 20,80 ± 4,75%
5. Tratament incomplet 13 18,10 ± 4,50%
6. Complicații post-tratament 2 2,80 ± 1,93%
Analiza erorilor faptice, neimputabile lucrătorului medical, relevă ca pondere mare o serie de
cauze nedependente de actul medical și medic (adresarea tardivă, iresponsabilitatea pacientului,
timpul redus pentru intervenția terapeutică, etc.) (Tabelul 4.13).
Tabelul 4.13. Structura cauzelor erorii de fapt (%)
Nr. Cauza erorii de fapt Abs. Ponderea
1. Reactivitatea atipică a organismului 3 14,30 ± 7,82%
2. Complicații ale tratamentului 2 9,50 ± 6.55%
3. Evoluția atipică a maladiei 6 28,60 ± 10,10%
4. Alte cauze nedependente de actul medical 10 47,60 ± 11,16%
Analiza cazurilor de expertiză medico-legală în comisie privind calitatea asistenței medicale
în funcție de cadrul acțiunii juridice aduce în prim plan un lucru extrem de îngrijorător, reprezentat
de faptul că majoritatea absolută a cazurilor au avut loc în contextul acțiunii penale (Figura 4.9).
Această pondere sporită a acțiunilor penale demonstrează două aspecte specifice pentru
Republica Moldova. Primul aspect: managementul actului de malpraxis medical este de o manieră
incriminativ-vindicativă și grosieră, avînd efecte negative pentru ambele părți. Al doilea aspect:
ponderea mare a acțiunilor penale pentru malpraxis este un indicator al gradului de cultură al
societății. Această concluzie este fundamentată de faptul că unul din obiectivele sistemului
malpraxisului medical este despăgubirea pacientului prejudiciat prin acțiune civilă, însă după toate
aparențele, tendința nu este de a recupera prejudiciul produs neintenționat, dar pedepsirea
prestatorului de servicii de sănătate.

87
27,20%

Acțiune penală
Acțiune civilă

4,50% Documentare

68,30%

Fig. 4.9. Structura expertizelor medico-legale în comisie privind calitatea asistenței medicale
în funcție de cadrul acțiunii juridice, a. 2006-2010 (%).

Acest tablou se datorează în mare măsură faptului că în Republica Moldova nu există


reglementări care să stabilească condițiile de angajare a răspunderii pentru malpraxis medical, iar în
consecință, cadrul penal devine unul extrem de fertil.
Totodată, după cum a fost menționat anterior, în contextul malpraxisului medical există
riscuri și la etapa post-eveniment. Este unanim acceptat că cel mai critic risc este cel de ordin
economic ce-l vizează pe prestatorul de servicii medicale, prin prisma faptului că acesta va răspunde
cu tot patrimoniul său.
Rezultatele cercetării permit de a înainta o serie de concluzii de ordin general și specific în
raport cu fiecare din domeniile evaluate. Drept concluzii generale putem constata că:
(1) Riscul de malpraxis medical în rîndul medicilor este ridicat;
(2) Este incontestabilă existența riscului și pentru personalul medical mediu, instituțiile medicale și
furnizorii de medicamente, dispozitive medicale și utilități către instituțiile medicale;
(3) În contextul exercitării profesiunii, medicii nu respectă în totalitate cadrul legal aplicabil acestui
domeniu, iar încălcarea reglementărilor legale ce definesc relația cu pacientul expun medicul
riscului acuzațiilor de malpraxis.
În calitate de concluzii specifice sunt următoarele:
(1) Există o serie de specialități medicale cu risc de malpraxis medical, cea mai mare pondere
revenind specialităților de profil chirurgical [135];

88
(2) Informarea pacientului, confidențialitatea datelor și secretul medical, consimțămîntul și acordul
informat reprezintă domenii de vulnerabilitate în practica medicală.
(3) În pofida obținerii unor rezultate satisfăcătoare, în baza autoevaluării, privind pregătirea clinică
și științifică a medicilor, componentele – stabilirea diagnosticului și tactica terapeutică reprezintă
domenii de vulnerabilitate în practica medicală.
(4) Răspunderea patrimonială a prestatorului de servicii de sănătate pentru malpraxis medical
reprezintă un domeniu de risc major.
(5) Atitudinile profesionale (comunicarea cu pacientul, prudența profesională, vigilența
profesională, discernamîntul profesional) reprezintă un domeniu de vulnerabilitate al practicii
medicale, datorită faptului că neglijența din partea medicilor a fost invocată în majoritatea
cazurilor de dispunere a expertizei medico-legale privind calitatea asistenței medicale. Acest
lucru înseamnă că, în realizarea actului medical, medicii au avut o atitudine dezinvoltă față de
posibilitatea survenirii unor consecințe grave pentru pacient.

4.2 Controlul riscurilor de malpraxisul medical


Controlul riscurilor este faza de acţiune din cadrul ciclului managementului riscului în
malpraxisul medical, în care măsurile vor fi direcționate în sensul eliminării riscurilor, diminuării
riscurilor și/sau repartizării/transferului riscurilor.
Proiectarea și implementarea măsurilor de control al riscurilor în malpraxisul medical
presupune identificarea de soluții în domeniile cu risc. În aplicarea soluțiilor pentru rezolvarea
riscurilor identificate în malpraxisul medical, trebuie întotdeauna să se țină cont de axioma conform
căreia este necesară confirmarea că, prin punerea în aplicare a acestora, nu vor apărea efecte
indezirabile sau create noi riscuri.
Prin urmare, identificarea măsurilor de control al riscurilor de malpraxis medical a inclus și
consultarea opiniilor medicilor (Tabelul 4.13).
În cazul riscurilor de malpraxis medical, eliminarea acestora este imposibilă din simplu
motiv că realizarea actului medical va implica întotdeauna factorul uman ca element primordial și că
actul medical este unul extrem de complex și variat ca esență. Or, într-o altă formulare, în realizarea
actului medical există o serie de riscuri care nu pot fi supuse normării, nefiind susceptibile de o
evaluare anticipată, iar în consecință devin inoportune și incontrolabile. Prin urmare, o asemenea
categorie de riscuri nu pot fi eliminate.

89
Tabelul 4.13. Repartizarea opiniilor medicilor privind măsurile de control al riscurilor de
malpraxis (%)
Nr. Măsura de control Abs. Rata
P± ES(%)
1. Instituirea sistemului de raportare a erorilor medicale 19 9,60 ± 2,09%
2. Sporirea gradului de educație sanitară a pacienților 5 2,50 ± 1,10%
3. Instituirea sistemului de management al calității în sănătate 5 2,50 ± 1,10%
4. Schimbarea normativelor de timp pentru consultul medical 8 4,00 ± 1,39%
5. Implementarea fișei electronice a pacientului 5 2,50 ± 1,10%
6. Îmbunătățirea managementului în sănătate 12 6,10 ± 1,70%
7. Instituirea de controale suplimentare 16 8,10 ± 1,93%
8. Sporirea remunerării personalului în sănătate 6 3,00 ± 1,21%
9. Îmbunătățirea calității instruirii universitare 4 2,00 ± 0,99%
10. Asigurarea adecvată cu dispozitive medicale 58 29,30 ± 3,23%
11. Implementarea protocoalelor clinice 7 3,50 ± 1,30%
12. Angajarea prin concurs a personalului medical 30 15,20 ± 2,55%
13. Educația medicală continuă 83 41,90 ± 3,50%
14. Crearea Colegiului Medicilor 6 3,00 ± 1,21%
15. Instituirea unui sistem de penalizări 4 2,00 ± 0,99%
Așadar, în controlul riscurilor de malpraxis medical pot fi aplicate numai măsuri de
diminuare și repartizare/transfer al riscurilor.
Diminuarea riscurilor de malpraxisul medical
În urma analizei riscurilor, au fost identificate două blocuri de riscuri de malpraxis medical
ce pot fi supuse măsurilor de diminuare.
Primul bloc cuprinde riscurile aferente necunoașterii legislației ce reglementează practica
medicală. În acest sens, măsura de diminuare trebuie să fie direcționată spre implementarea cursului
de drept medical la toate etapele de instruire medicală: studiile medii de specialitate și universitare,
instruirea post-universitară prin rezidențiat, educația medicală continuă. Dezvoltarea unei curricule
distincte pentru fiecare etapă va asigura instruirea adecvată a personalului medical și farmaceutic și
perfecționarea continuă a acestuia prin informarea cu privire la noile reglementări apărute. Un
instrument util în acest sens ar fi și utilizarea instruirii la distanță în baza aplicațiilor bazate pe web,
deoarece fiecare al treilea medic (29,00% [IÎ95 23,50%;35,10%]) a identificat această opțiune ca
modalitate de informare/instruire privind legislația din domeniul sănătății.

90
Al doilea bloc cuprinde riscurile aferente pregătirii clinice a medicilor. În acest sens, măsura
de diminuare a riscurilor trebuie să vizeze dezvoltarea și aplicarea la scară largă a unui sistem
național de protocoale clinice. În argumentarea acestei măsuri vin și rezultatele chestionării
medicilor, care demonstrează că doar 11,70% [IÎ95 8,60%;15,70%] de medici au ca sursă de
informare în practica profesională protocoalele clinice și 5,60% [IÎ95 3,50%;8,70%] de medici –
standardele internaționale de tratament.
Deși implementarea acestei măsuri va da naștere unor noi riscuri, precum medicina
defensivă, standardizarea și uniformizarea actului medical, ponderea acestora va fi cu mult mai mică
decît beneficiile obținute, atît pentru pacient, cît și pentru medic [140;141;142]. În cazul pacientului,
actul medical va fi integrat în anumite limite și standarde de calitate, indiferent de prestatorul de
servicii de sănătate la care a apelat, iar în cazul medicului va fi conferită justificarea acțiunilor sale
și protecția necesară.
Obiectivul de reducere a erorilor medicale, atît a celor faptice, cît și a celor de normă, nu
poate fi atins fără o identificare a acestora, inclusiv a cauzei și naturii lor, precum și fără supunerea
unei analize și dezvoltarea unor măsuri de prevenție. În acest sens, considerăm necesară dezvoltarea
și implementarea unui sistem computerizat național de raportare a erorilor, care va asigura analiza
retrospectivă și curentă a erorilor. Totodată, elementul suportiv al acestei măsuri este reprezentat de
faptul că aceasta este o metodă din ce în ce mai folosită în sistemele de sănătate și recomandată de
structurile internaționale – Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind
managementul siguranței pacientului și prevenirea efectelor adverse în sistemul sanitar,
Recomandarea Consiliului European privind siguranța pacienților, inclusiv prevenirea și controlul
infecțiilor asociate asistenței medicale 2009/00036, etc. [143;144;145;146].
Acest sistem de raportare trebuie, în mod indubitabil, să aibă la bază următoarele principii de
organizare și funcționare: recunoașterea existenței și dezvăluirea erorilor medicale, obligația
raportării, raportarea în bază de anonimat, confidențialitatea, lipsa aspectului punitiv, dezvoltarea
capacităților de analiză a cauzelor erorilor și emiterea recomandărilor.
Prin urmare, acest sistem va trebui susținut de o bază legislativ-normativă care să
reglementeze conținutul bazei de date, obligativitatea raportării din partea prestatorului de servicii
de sănătate, respectarea anonimatului, utilizarea datelor sistemului de raportare și interzicerea
utilizării datelor în cadrul acțiunilor de soluționare a litigiului de malpraxis medical pe cale
alternativă sau judiciară.

91
Repartizarea/transferul riscurilor de malpraxisul medical
Această măsură reprezintă un instrument performant de gestiune a riscului și se referă la
părțile care vor accepta o parte sau întreaga responsabilitate pentru consecințele riscului.
La categoria riscurilor în malpraxisul medical ce pot fi transferate către o altă parte se referă
riscurile economice ale prestatorului de servicii de sănătate și ale altor persoane juridice implicate
direct sau indirect în furnizarea serviciilor de sănătate.
Repartizarea/transferul riscurilor trebuie să se facă ținîndu-se cont de comportamentul
părților implicate față de risc. În această ordine de idei, regula generală de alocare a riscului este să
se aloce riscul părții care poate să îl suporte și să îl controleze mai bine.
În majoritatea cazurilor riscurile economice ale prestatorului de servicii de sănătate pot fi
transferate prin încheierea unor contracte de asigurare. În acest sens, menționăm că strategia de
contractare constituie un mecanism esențial în repartizarea riscurilor. Compania de asigurări își
asumă o parte sau toate riscurile în schimbul unui preț - prima de asigurare. În situația în care riscul
se produce în condiţiile specificate prin contractul de asigurare, asigurătorul va rambursa partea
asigurată sau toate pierderile suferite de prestatorul de servicii de sănătate. Dacă riscul nu se
materializează, asigurătorul păstrează prima de asigurare.
Noțiunea de risc în asigurări, inclusiv în cele de malpraxis medical, trebuie definită din punct
de vedere juridic și tehnic. În aspect juridic, riscul constituie evenimentul viitor, posibil, dar incert,
al cărui moment de apariție este nedeterminat și aflat în afara influenței și voinței părților, contra
căruia asiguratul (prestatorul de servicii de sănătate și alte personalități juridice implicate direct sau
indirect în furnizarea serviciilor de sănătate) se protejează prin încheierea asigurării. Prin urmare, nu
vor fi catalogate ca fiind riscuri asigurabile cazurile de malpraxis medical petrecute în trecut sau ale
căror apariție este imposibilă. Riscuri asigurabile nu vor fi cazurile de malpraxis a căror apariție este
sigură.
Riscul economic în malpraxisul medical este caracterizat prin probabilitatea de producere a
cazului de malpraxis și valoarea consecințelor economice ale acestuia. Probabilitatea de producere a
cazului agreat în asigurare se determină pe baza legilor statisticii aplicate la constatările făcute
asupra unui număr mare de cazuri întîmplate în trecut în împrejurări comparabile. Pe baza
observațiilor statistice se estimează volumul maxim al pagubelor posibile, deci al riscului maxim, în
funcție de care se estimează volumul despăgubirii.

92
Cadrul normativ existent prevede condițiile necesare realizării asigurărilor facultative de
răspundere civilă ale instituţiilor medicale, producătorilor şi furnizorilor de dispozitive medicale și
medicamente, şi răspundere civilă profesională a lucrătorilor medicali şi farmaceutici.
Prin urmare, pentru ca asigurarea de malpraxis medical să reprezinte un instrument
operațional extrem de eficient și, în consecință, să îşi găsească utilitatea, aceasta trebuie să aibă un
caracter obligatoriu.
În această ordine de idei a fost evaluată poziția medicilor referitor la necesitatea
implementării asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru malpraxis medical. Rezultatele
obținute demonstrează că majoritatea medicilor (77,30% [IÎ95 72,80%;81,50%] consideră necesară
aplicarea acestei măsuri (Figura 4.10).

13,30%
9,30%

Da
Nu
Nu știu

77,30%

Fig. 4.10. Structura opiniilor medicilor privind implementarea asigurărilor obligatorii de răspundere
civilă pentru malpraxis medical (%).

Condiția obligativității este fundamentată de procesul de selectare a riscurilor. Conform


acestei măsuri, riscurile de malpraxis medical deosebit de grele, nefavorabile sau care afectează doar
o parte din populația asigurabilă, fie că nu sunt acoperite de asigurare, fie că sunt acoperite, dar cu
prime majorate. Totodată, selectarea riscurilor poate avea loc nu doar la instituirea formei de
asigurare, dar și pe parcurs, prin eliminarea din asigurare a riscurilor pe care practica le-a evidențiat
ca fiind nefavorabile.
Caracterul obligativității asigurărilor de malpraxis medical determină un echilibru dintre
hiperselectarea riscurilor, ce are ca scop asigurarea riscurilor normale, și hiposelectarea riscurilor de
malpraxis medical de către asigurător urmare a necesității atragerii asiguraților și concurenței de pe

93
piață. Deci, în asigurările obligatorii de malpraxis medical nu se pune problema selecției riscurilor
de către asigurător, acestea fiind stabilite prin lege.
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională a lucrătorilor medicali și
farmaceutici, instituțiilor medico-sanitare și farmaceutice, producătorilor și furnizorilor de
dispozitive medicale și medicamente, în calitate de categorie de asigurări supusă normelor specifice
– categoria B clasa 13 de asigurări de răspundere civilă generală, așa cum se precizează în Anexa nr.
1 din Legea cu privire la asigurări Nr.407-XVI din 21.12.2006, trebuie să cuprindă toate tipurile de
servicii de sănătate ce se efectuează în specialitatea și competența profesională a asiguratului și în
gama de servicii oferite de instituțiile medico-sanitare.
Nu vom aborda cadrul general de organizare a asigurărilor de malpraxis medical, inclusiv
exigențele față de asigurător de răspundere civilă, întrucît acesta este fundamentat de cadrul
normativ cu privire la asigurări.
În scopul de a asigura funcționalitatea și operaționalitatea asigurărilor obligatorii de
malpraxis medical este necesar de a stabili prin lege modul de încheiere, conținutul, termenul de
acțiune și condițiile de încetare a contractului de asigurare, precum și modalitatea de calcul și de
plată a primelor de asigurare, stabilirea reducerilor și majorărilor acestora, limitele răspunderii
asigurătorului.
Categoriile de persoane pasibile de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru
malpraxis medical. Categoriile de persoane pasibile de asigurare obligatorie de răspundere civilă şi
asigurare obligatorie de răspundere civilă profesională sunt reprezentate de persoanele fizice şi
persoanele juridice care deţin licenţa cu dreptul de a desfășura activitatea medicală sau farmaceutică,
de a produce sau furniza dispozitive medicale și medicamente utilizate de către instituţiile medico-
sanitare în procesul de prestare a serviciilor de sănătate.
Obiectul asigurării obligatorii de malpraxis medical. Obiect al asigurării obligatorii de
răspundere civilă şi profesională este interesul patrimonial al asiguratului (prestatorul de servicii de
sănătate și alte persoane implicate direct sau indirect în furnizarea actului medical) legat de
obligativitatea lui de a repara prejudiciul cauzat pacientului, inclusiv moral, în rezultatul îndeplinirii
obligaţiilor contractuale, de serviciu şi profesionale în conformitate cu prevederile licenţei de
activitate.
Riscul și cazul asigurat. Riscul în asigurări, inclusiv și în domeniul malpraxisului medical,
impune o precizare, și anume să se facă distincția clară între risc asigurat și caz asigurat. Riscul

94
asigurat va fi evenimentul (cazul de malpraxis medical) viitor și nesigur, dar probabil, care poate
genera prejudicii asupra pacientului și care întrunește cumulativ toate condițiile ce justifică
includerea în activitatea de asigurare. Dacă acest eveniment (caz de malpraxis medical) se produce,
atunci el poartă denumirea de caz asigurat. Asigurătorul este obligat la plata despăgubirilor numai
atunci cînd s-a materializat cazul asigurat.
Riscul economic al prestatorului de servicii de sănătate și a altor personalități juridice
implicate direct sau indirect în furnizarea serviciilor de sănătate va constitui element al unei
asigurări doar în situația întrunirii cumulative a anumitor caracteristici juridice, tehnice și
economice, care stau la baza unui risc asigurabil, și anume:
a) Caracterul posibil al riscului de malpraxis medical;
b) Caracterul real și de periculozitate de un grad mare;
c) Caracterul incert al riscului de malpraxis medical;
d) Caracterul involuntar al riscului de malpraxis;
e) Caracterul extensiv din punct de vedere teritorial al riscului de malpraxis;
f) Caracterul de regularitate și frecvență a riscului de malpraxis medical;
g) Caracterul licit al riscului de malpraxis.
Relația dintre asigurător și asigurat. Expresia juridică a relației dintre asigurător și asigurat
este contractul de asigurare, care atestă existenţa asigurării obligatorii de răspundere civilă probată
prin poliţa de asigurare de răspundere civilă.
Încheierea contractului de asigurare se solicită asigurătorului prin depunerea unei cereri de
asigurare. În condițiile obligativității asigurărilor de malpraxis medical, asigurătorul nu are dreptul
să refuze primirea, examinarea şi soluţionarea cererii de asigurare. La încheierea contractului de
asigurare, persoana fizică sau juridică va permite asigurătorului să verifice informaţia cu privire la
situaţia instituţiei şi a calităţii profesionale ale angajaţilor şi va expune în cerere istoricul daunelor.
Teoretic, forma și conținutul cererii de asigurare și a contractului de asigurare trebuie să fie
unice pentru toți asigurătorii și să fie stabilite prin hotărîrea Comisiei Naționale a Pieței Financiare.
Contractul de asigurare trebuie să prevadă stabilirea unei franșize necondiționate (parte din
prejudiciu stabilită ca valoare fixă suportată de asigurat), care va presupune achitarea despăgubirii
pentru cazul asigurat de la limita care depășește valoarea franșizei. Valoarea franșizei se stabilește în
valoare absolută la contractare, prin acordul părților. Dacă valoarea franșizei este mai mare decît
paguba stabilită, despăgubirile de asigurare vor fi achitate de către asigurat.

95
Necesitatea franșizei este argumentată de două raționamente. Primul raționament este de
ordin economic și vizează situațiile cînd cheltuielile de gestiune a cazului de asigurare depășesc
valoarea despăgubirii. Al doilea raționament se referă la situațiile cînd valoarea franșizei este mai
mare decît paguba stabilită și despăgubirile de asigurare vor fi achitate de către asigurat. În
respectivele situații, cazurile de despăgubire nu vor fi incluse în istoricul daunelor și, în consecință,
nu vor fi reflectate la aplicarea sistemului bonus-malus.
Producerea riscului asigurat și plata despăgubirii de asigurare nu va duce la încetarea
contractului de asigurare.
Primele de asigurare și limitele despăgubirilor. Prima de asigurare de bază aferentă
asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru malpraxis medical trebuie să fie stabilită de către
Comisia Națională a Pieței Financiare după o metodologie aprobată de Guvern.
În asigurările de persoane, inclusiv în asigurările de malpraxis, calculul probabilităţii
survenirii cazului de asigurare prezintă o dificultate mult mai mare, datorită faptului că însuşi cazul
de asigurare nu este omogen sau unitar, ca în alte genuri de asigurare.
Tariful de asigurarea se calculează prin aplicarea metodelor statistice şi probabilistice, și
include în structura sa prima netă și adaosul la prima netă. La rîndul său, prima netă este formată din
prima de risc și marja de risc, iar adaosul la prima netă va include coeficienţii de rectificare şi
sistemul bonus-malus.
Distribuția riscurilor de malpraxis medical trebuie să se reflecte în mod direct asupra tarifului
de asigurare prin intermediul coeficienților de rectificare. Astfel, dacă în cadrul asigurărilor
obligatorii de malpraxis medical vor fi stabilite patru categorii de tarifare: 1) medici, farmaciști; 2)
felceri, moașe, farmaciști-laboranți, tehnicieni dentari; 3) asistenți medicali; 4) personalul auxiliar,
atunci tariful de asigurare va fi determinat prin aplicarea coeficienților de rectificare – profilul
specialităților, categoria de calificare și vechimea în muncă (Tabelul 4.14).
Este necesar de menționat că, la stabilirea coeficienților de rectificare în raport cu specialitatea
medicală, s-au luat în considerație nu doar specialitățile cu risc de malpraxis, identificate în procesul
de management al riscurilor, dar și experiența altor sisteme de malpraxis medical, din motiv că
Republica Moldova nu are un istoric în acest tip de asigurări [137;138;139;140].
Exact aceleași principii metodologice de calcul al tarifelor trebuie să fie aplicate și în cazul
asigurărilor obligatorii de răspundere civilă a instituțiilor medico-sanitare și farmaceutice.

96
Tabelul 4.14. Tarifele de asigurare și coeficienții de rectificare pentru lucrătorii medicali și
farmaceutici
Coeficient de rectificare Tariful de asigurare
Vechimea Vechime în muncă <5 ani Tariful de bază+ 20%
în muncă Vechime în muncă de la 5 la 15 ani Tariful de bază + 15%
Vechime în muncă de la 15 la 25 ani Tariful de bază + 10%
Vechime în muncă de la 25 la 35 ani Tariful de bază + 5%
Vechime în muncă >35 ani Tariful de bază
Categoria superioară Tariful de bază
Categoriile de Categoria I Tariful de bază + 5%
calificare Categoria II Tariful de bază + 10%
Fără calificare Tariful de bază + 20%
Medici specialiști profil chirurgical și obstetrică- Tariful de bază + 100%
ginecologie
Medici specialiști anesteziologie și terapie intensivă, Tariful de bază + 50%
medicină de urgență, neonatologie, pediatrie
Medici specialiști medicină internă și medicină de Tariful de bază + 25%
Profilul familie
specialităţilor Medici de alte specialități, stomatologi, farmaciști Tariful de bază

Personalul medical mediu 1/2 din tariful de bază al


medicilor
Prin urmare, tariful de asigurare va fi calculat prin aplicarea coeficienților de rectificare
(profilul instituției, vechimea medie în muncă a personalului angajat, categoriile de calificare a
personalului angajat, ponderea personalului asigurat de răspundere civilă profesională) la categoriile
de tarifare (instituții medicale de asistență medicală primară, instituții farmaceutice și farmacii,
instituții medicale specializate de ambulatoriu, instituții medicale spitalicești de profil specializat sau
profil mixt) (Tabelul 4.15).
Limita răspunderii asigurătorului nu trebuie să aibă un caracter orientativ, dar trebuie să
precizeze limita pînă la care pot varia despăgubirile efective de plătit, în funcție de anumite
particularități, și anume: caz de deces, caz de pierderi materiale urmare a incapacității de muncă
și/sau invalidității, caz de prejudiciere morală.
Este necesar de plafonat valoarea prejudiciilor morale în cazurile de malpraxis medical.
Argumentul are la bază experiența națională cvasiinexistentă în domeniu și lipsa unui barem de
evaluare a daunelor nepatrimoniale, fapt care face ca daunele morale să fie foarte greu de cuantificat

97
și, în consecință, să nu poată fi tarifate corespunzător, deciziile în această privință fiind, în mare
măsură, arbitrare.
Tabelul 4.15. Tarifele de asigurare și coeficienții de rectificare pentru instituțiile medico-
sanitare și farmaceutice
Coeficient de rectificare Tarife de asigurare
Instituţii medicale de asistență medicală primară Tariful de bază
Instituţii farmaceutice şi farmacii Tariful de bază
Profilul Instituţii medicale specializate de ambulatoriu Tariful de bază + 25%
instituției Instituţii medicale spitaliceşti de profil specializat
sau profil mixt: se v-a calcula media ponderată a
tarifului pentru diferite profiluri, reieşind din:

 Profil terapeutic, pediatric, medicină de


urgență, anesteziologie și terapie intensivă
Tariful de bază + 50%
 Profil chirurgical, obstetrică-ginecologie

Tariful de bază + 100%

Vechimea medie Vechime în muncă pînă la 15 ani Tariful de bază + 20%;


în muncă a Vechime în muncă de la 15 la 30 an Tariful de bază
personalului Vechime în muncă > 30 ani Tariful de bază + 10%
angajat
Categoriile de Mai mult de 50% din personal deţin categoria Tariful de bază
calificare a superioară
personalului De la 30% pînă la 50% Tariful de bază + 10%
angajat Mai puţin de 30% Tariful de bază + 20%
Ponderea De la 76 pînă la 100% Beneficiază de un rabat
personalului de 50% din prima
asigurat de calculată pentru
instituţie
răspundere
De la 50 pînă la 75% Beneficiază de un rabat
civilă de 30% din prima
profesională calculată pentru
instituţie
Mai puţin de 49% Nu se prevede rabat
Totodată, o soluție ar fi adoptarea unui barem orientativ de evaluare a daunelor
nepatrimoniale cauzate pacienţilor în urma actelor de malpraxis medical, pe baza căruia instituțiile
abilitate să poată decide într-un mod relativ obiectiv asupra cuantumului despăgubirilor
nepatrimoniale datorate de prestatorii de servicii de sănătate. La nivelul Uniunii Europene a fost

98
elaborat un barem orientativ de evaluare a valorii daunelor nepatrimoniale rezultate în urma unor
atentate la integritatea fizică şi psihică a persoanelor: Ghid-barem european de evaluare medicală a
atingerilor aduse integrității fizice și psihice - Confederația Europeană a Experților în Evaluarea
și Repararea Prejudiciilor Corporale. Potrivit acestui barem, reducerea definitivă a potențialului
fizic și/ sau psihic, medical constatabil sau medical explicabil, la care se adaugă durerile și
repercusiunile psihice legate de sechelele rezultate, precum și consecințele acestor sechele asupra
vieții normale cotidiene, poate fi evaluată procentual, ca ordin de mărime, raportat la un maxim
teoretic de 100%, al dificultății resimțite în a efectua actele uzuale ale vieții cotidiene
neprofesionale, ori ca ordin de mărime al incapacității personale. Acest barem orientativ are rolul de
a crea o bază relativ obiectivă și previzibilă de evaluare a daunelor nepatrimoniale suferite de o
persoană, inclusiv prin malpraxis medical. Prin utilizarea acestui barem, arbitrariul în stabilirea
cuantumului daunelor nepatrimoniale datorate în cazuri de acest tip este mult redus, iar deciziile
instituțiilor abilitate capătă o bază acceptată de toate părțile implicate. Respectivul instrument nu are
caracter obligatoriu la nivelul Uniunii Europene, însă este utilizat cu succes în multe țări membre.
Drepturile și obligațiile pacientului prejudiciat (persoanei păgubite) în contextul
asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru malpraxis medical. Revendicarea drepturilor
pacientului prejudiciat, în condițiile existenței asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru
malpraxis medical, se va efectua în mod direct de la asigurător, acesta din urmă nefiind în drept să
refuze examinarea cererii de despăgubire depuse.
Constatarea prejudicierii. Asigurătorul va deschide dosar de daune și va constata
prejudiciile generate asupra pacientului prin actul de malpraxis medical. În dosarul de daune trebuie
să fie incluse în mod obligatoriu:
a) copiile de pe documentele de constatare a faptului şi a circumstanţelor în care s-a produs cazul de
asigurare, întocmite de organele împuternicite să cerceteze cazul dat;
b) explicaţia asiguratului sau reprezentantului lui legal privind producerea cazului de prejudiciere;
c) cererea pacientului prejudiciat privind constatarea prejudiciilor materiale şi morale, stabilirea şi
achitarea despăgubirii de asigurare;
d) actul de constatare a prejudiciului eliberat de autoritatea cu atribuții în domeniu;
e) actul suplimentar de constatare a prejudiciului, după caz;
f) actul de evaluare a cheltuielilor suportate de pacientul prejudiciat, cu indicarea preţurilor, întocmit
de către autoritățile cu atribuții în domeniu;

99
g) documentele care confirmă cheltuielile suportate de pacientul prejudiciat;
h) documentele care confirmă producerea prejudicierii sănătăţii pacientului sau decesul lui;
i) raportul expertului asupra cazului de malpraxis medical;
j) oferta de despăgubire;
k) hotărîrea judecătorească definitivă privind cuantumul despăgubirilor şi modul lor de plată, după
caz;
l) copiile de pe documentele contabile care confirmă plata despăgubirilor;
m) confirmarea scrisă a pacientului prejudiciat, a reprezentantului ei legal sau a succesorului că a
fost despăgubit şi că nu are pretenţii faţă de asigurător; confirmarea se redactează în două exemplare
semnate, cîte un exemplar pentru fiecare parte;
n) angajamentul scris prin care pacientul prejudiciat se obligă să restituie despăgubirea în cazul
anulării hotărîrilor autorităților cu atribuții în domeniu și celor judecătoreşti.
Dacă în procesul de evaluare şi constatare a prejudiciului produs se descoperă şi alte pierderi
economice datorate prejudicierii, ce nu au putut fi constatate iniţial, un act suplimentar de
constatare, cu participarea părților antrenate la constatarea iniţială, va fi încheiat.
Despăgubirile de asigurare. Despăgubirile se acordă de către asigurător pentru prejudiciile,
inclusiv morale, de care asigurații răspund, în baza legii, față de persoanele păgubite în rezultatul
survenirii cazului asigurat.
Despăgubirile pot fi stabilite în baza convenției (contract de tranzacție) dintre asigurător,
asigurat și pacientul prejudiciat sau reprezentantul său legal, sau succesorii acestuia, în caz de deces.
În cazul în care nu se realizează înțelegerea părților pe cale amiabilă, cuantumul despăgubirilor va fi
stabilit de către o autoritate publică centrală cu atribuții în domeniu sau de către instanța de judecată,
prin hotărîre judecătorească definitivă și irevocabilă, cu citarea în mod obligatoriu în proces a
asigurătorului.
Convenția (contractul de tranzacție) dintre asigurat, persoana prejudiciată şi asigurător, în
conformitate cu legislația civilă, va avea caracter total, necondiţionat, definitiv şi stinge toate
pretenţiile ce decurg din prejudiciile materiale şi morale care erau sau puteau fi cunoscute la data
realizării convenției, pentru prejudiciile materiale şi morale ce s-au acoperit pe această cale, cu
excepţia situaţiei în care, ulterior plăţii despăgubirii pentru prejudiciere, starea persoanei păgubite s-
a agravat ori a intervenit decesul ei ca urmare a aceluiaşi caz de malpraxis medical sau au devenit
cunoscute circumstanțe noi despre care părțile raportului nu au știut și nici nu puteau să știe.

100
Cuantumul despăgubirilor se va stabili în conformitate cu prevederile legislației civile și în
raport cu întinderea prejudiciului. Totodată, pentru lichidarea prejudiciului cauzat sănătății, vor fi
considerate necesare serviciile de sănătate menite să readucă la starea teoretic prevăzută de derularea
normală a sănătăţii pacientului prejudiciat, dacă prejudiciul nu ar fi survenit.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor în caz de culpă a pacientului prejudiciat, cînd la
producerea prejudiciului au concurat acțiunile sau inacțiunile sale, acesta trebuie stabilit în raport cu
partea din prejudiciu care îi este imputabilă asiguratului.
Teoretic, despăgubirile trebuie acordate indiferent de locul în care au fost furnizate serviciile
de sănătate neadecvate ce au avut drept efect prejudicierea pacientului, însă în limitele teritoriului
Republicii Moldova, inclusiv în cazurile cînd persoanele păgubite sau decedate nu au domiciliul sau
reședința în Republica Moldova.
Prejudiciul trebuie despăgubit de către asigurător în limitele răspunderii acestuia, iar în
cazurile în care întinderea prejudiciului depăşeşte limitele răspunderii, pacientul prejudiciat are
dreptul, în conformitate cu legislaţia civilă în vigoare, să intenteze persoanei răspunzătoare de
producerea prejudiciului o acţiune de recuperare a sumei care depăşeşte aceste limite. Persoana
fizică sau juridică are dreptul să încheie contract de asigurare facultativă de răspundere civilă pentru
acoperirea pagubelor ce depăşesc limitele răspunderii asigurătorului.

4.3 Concluzii la capitolul 4


1. Plecînd de la premiza că ponderea medicilor ce consideră real pericolul reclamațiilor din partea
pacienților privind greșelile medicale (64,80±2,46%) și ponderea medicilor care au comis greșeli
medicale în viziunea colegilor (58,90±2,54%) înregistrează valori apropriate, se poate conchide
asupra amplorii cazurilor de malpraxis medical în sistemul de sănătate.
2. Riscul de malpraxis medical în rîndul medicilor este ridicat. Este incontestabilă existența riscului
și pentru personalul medical mediu, instituțiile medicale și furnizorii de medicamente, dispozitive
medicale și utilități către instituțiile medicale.
3. În contextul exercitării profesiunii, medicii nu respectă în totalitate cadrul legal aplicabil acestui
domeniu, iar încălcarea reglementărilor legale ce definesc relația cu pacientul expun medicul
riscului acuzațiilor de malpraxis.
4. Există o serie de specialități medicale cu risc de malpraxis medical, cea mai mare pondere
revenind specialităților de profil chirurgical și specialității obstetrică-ginecologie.

101
5. Informarea pacientului, confidențialitatea datelor și secretul medical, consimțămîntul și acordul
informat reprezintă domenii de vulnerabilitate în practica medicală.
6. În pofida obținerii unor rezultate satisfăcătoare, în baza autoevaluării, privind pregătirea clinică și
științifică a medicilor, stabilirea diagnosticului și tactica terapeutică reprezintă domenii de
vulnerabilitate în practica medicală.
7. Răspunderea patrimonială a prestatorului de servicii de sănătate pentru malpraxis medical
reprezintă un domeniu de risc major.
8. Atitudinile profesionale (comunicarea cu pacientul, prudența profesională, vigilența
profesională, discernamîntul profesional) reprezintă un domeniu de vulnerabilitate al practicii
medicale, datorită faptului că neglijența din partea medicilor a fost invocată în majoritatea cazurilor
de dispunere a expertizei medico-legale privind calitatea asistenței medicale.
9. Riscurile de malpraxis medical poartă un caracter inoportun și incontrolabil, ceea ce face
imposibilă eliminarea lor.
10. Măsurile de diminuare a riscului de malpraxis medical sunt reprezentate de: implementarea
cursului de drept medical la toate etapele de instruire medicală; dezvoltarea și aplicarea la scară
largă a unui sistem național de protocoale clinice; dezvoltarea și implementarea unui sistem național
de raportare obligatorie a erorilor.
11. Categoria de riscuri de malpraxis medical ce pot fi transferate include riscurile economice ale
prestatorului de servicii de sănătate și ale altor persoane juridice implicate direct sau indirect în
furnizarea serviciilor de sănătate. Respectiva măsură este reprezentată de asigurarea obligatorie de
răspundere civilă pentru malpraxis medical. Condiția obligativității este fundamentată de procesul
de selectare a riscurilor.

102
5. MANAGEMENTUL OPORTUNITĂȚILOR ÎN MALPRAXISULUI MEDICAL

Analizele actuale în domeniul riscului evidențiază faptul că, spre deosebire de abordările
tradiționale axate cu preponderență pe acțiuni de contracarare, cele moderne sunt centrate pe acțiuni
de administrarea a oportunităților. În această ordine de idei, metodele contemporane de control al
riscurilor includ planificarea, evaluarea riscurilor și a oportunităților [147].
Managementul oportunităților în malpraxisul medical, dezvoltat și implementat în paralel cu
managementul riscurilor, are ca scop creșterea eficienței sistemului malpraxisului medical.
Procesul de management al oportunităților trebuie să fie precedat de o bună înțelegere a
noțiunii de “oportunitate”. Managementul oportunităților, fiind un domeniu tînăr și slab conturat din
punct de vedere teoretic și practic, nu oferă o definiției universală și perfectă pentru termenul de
“oportunitate”, însă în majoritatea cazurilor acest termen este definit ca “un element potențial mai
pozitiv decît rezultatul estimat al unui eveniment sau situații care necesită operarea unor modificări
în proces”. În termeni mai simpli, oportunitatea este o schimbare de direcţie de la condițiile status
quo la condiții mai avantajoase decît cele estimate în prezent [148].
Procesul de managerizare a oportunităților este un proces similar celui de managerizare a
riscurilor și constă din: (1) identificarea și definirea oportunităților; (2) analiza oportunităților; (3)
reacția la oportunități.

5.1 Identificarea și definirea oportunităților în sistemul malpraxisului medical


Pentru gestionarea oportunităților în sistemul malpraxisului medical este necesar, înainte de
toate, ca aceste oportunități să fie identificate. Identificarea oportunităților constituie prima etapă din
construirea profilului oportunităților, prin determinarea domeniilor de focalizare strategică în
procesul de schimbare a sistemului malpraxisului medical.
În ceea ce privește cadrul situațional al sistemului malpraxisului medical, și anume lipsa
identificării anterioare a oportunităților, această primă etapă reprezintă o identificare inițială a
oportunităților. Această situație, în mare măsură, avansează necesitatea identificării oportunităților la
orice nivel al sistemului unde sunt sesizate riscuri și pot fi luate măsuri specifice de soluționare a
problemelor ridicate de respectivele riscuri.
Oportunitățile pot fi identificate şi definite, prin aplicarea metodelor formale și informale,
doar în raport cu obiectivele ale căror realizare este afectată de materializarea riscurilor.

103
Sistemul malpraxisului medical din Republica Moldova nu este unul eficace. Această situație
este determinată de faptul că sistemul dat nu reuşeşte să realizeze lucruri pentru care a fost construit,
și anume: prevenirea greșelilor medicale prin descurajarea furnizării serviciilor de sănătate
substandard și compensarea pacienților prejudiciați, acestea fiind complementate de costurile de
litigii.
Evaluarea sistemului malpraxisului medical din Republica Moldova definește o stare de
lucruri determinată de faptul că aplicarea răspunderii civile delictuale are un caracter brutal cu efecte
secundare nefavorabile.
Într-o altă formulare, sistemul malpraxisului medical din Republica Moldova funcționează
după principiul „o parte suferă pierderi, iar alta înregistrează cîștig”.
Un raționament eficace în identificarea și definirea oportunităților constă în identificarea
problemelor din cadrul sistemului malpraxisului medical și reformularea pozitivă a acestora.
O primă problemă este reprezentată de existența unui vid legislativ în definirea exactă a
malpraxisului medical și, prin urmare, a răspunderii civile a persoanelor fizice și juridice implicate
direct sau indirect în furnizarea serviciilor de sănătate.
Cea de-a doua problemă ține de compensarea pacientului prejudiciat prin sistemul judiciar.
Pacientul are dreptul de a fi despăgubit cînd prestatorul de servicii de sănătate își încalcă îndatoririle
și produce un prejudiciu. Cererea de despăgubire se depune în instanța de judecată, deoarece există
prezumția din partea pacientului că i-a fost produs un prejudiciu. Calea judecătorească este de lungă
durată, costisitoare și, în consecință, determină insatisfacție din partea pacientului și a medicului,
afectînd relația medic-pacient. Rezolvarea clasică a litigiilor de malpraxis, prin încredinţarea
acestora organelor de justiţie şi soluţionarea prin metodele tradiţionale de genul învingător–
învins (cîştig–pierdere), a dus la concluzia că această metodă nu reprezintă soluţia ideală de natură
să ofere o rezolvare adecvată tuturor dificultăţilor cu caracter social și economic, dificultăţi care s-au
agravat în lipsa unor reglementări specifice malpraxisului medical.
O altă problemă se referă la incapacitatea sistemului de a asigura prevenirea cazurilor de
malpraxis. Plecînd de la premiza că în cadrul sistemului prevenția cazurilor de malpraxis este efectul
indirect al angajării răspunderii civile, conchidem că acesta este inapt de a produce stimulente pentru
contracararea greșelilor medicale. Situația ce vizează faptul că în Republica Moldova stabilirea
cazurilor de malpraxis medical este sporadică, nu trebuie considerată ca un indicator convingător și
veridic în ceea ce privește eficiența sistemului. Lipsa constatărilor cazurilor de malpraxis medical

104
corespunzătoare amplorii fenomenului în sistemul de sănătate din Republica Moldova este din cu
totul alte motive.
Reformularea pozitivă a acestor probleme determină o gamă variată de soluții. În general,
oportunitățile pentru sistemul malpraxisului medical cuprind procesele de definire și stabilire a
malpraxisului medical și de compensare a pacientului prejudiciat.
Identificarea şi definirea unei oportunități în raport cu o problemă ce vizează realizarea
obiectivelor sistemului malpraxisului medical este rareori suficientă. O oportunitate identificată
poate avea semnificație pentru mai multe obiective ale sistemului, iar impactul său poate varia în
funcţie de fiecare obiectiv în parte.
Urmare a reformulării pozitive a problemelor, oportunitățile pentru sistemul malpraxisului
medical sunt reprezentate, în accepțiunea noastră, de: definirea legislativă exactă a malpraxisului
medical și a situațiilor de angajare a răspunderii civile a persoanelor fizice și juridice implicate
direct sau indirect în furnizarea serviciilor de sănătate, managementul malpraxisului medical
conform sistemului „în lipsa greșelii”, instituționalizarea răspunderii medicale, soluționarea litigiilor
de malpraxis medical prin metode alternative.
Astfel, prima oportunitate se referă la definirea legislativă exactă a malpraxisului medical și
a condițiilor cînd este angajată și cînd este înlăturată răspunderea civilă profesională a lucrătorului
medical și farmaceutic, cînd este angajată răspunderea civilă a instituției medico-sanitare și a altor
persoane juridice implicate direct sau indirect în furnizarea serviciilor de sănătate.
A doua oportunitate este reprezentată de sistemul malpraxisului medical „în lipsa greșelii”.
În baza acestui sistem, pacienții prejudiciați prin acte de malpraxis medical vor fi compensați fără a
proba greșeala medicală, fapt ce va reduce costurile de litigii, va accelera procesul de despăgubire a
pacientului și va elimina abordarea punitivă în cazul prestatorului de servicii de sănătate. Totodată,
acest sistem, datorită nedependenții față de culpa profesională medicală, va mai asigura
compensarea unor prejudicii, care în sistemul „în baza greșelii” ar fi fost foarte greu de probat.
O a treia oportunitate identificată constă în instituționalizarea răspunderii medicale, care ar
asigura deplasarea accentelor de la lucrătorul medical sau farmaceutic (depersonalizarea) spre
sistemul de sănătate în general. În cazul instituționalizării răspunderii medicale, sistemul de sănătate
va fi responsabil pentru erorile medicale, atît pentru cele de fapt, cît și pentru cele de normă, și nu
prestatorul de servicii de sănătate în calitate de persoană fizică.

105
Cea de a patra oportunitate vizează soluționarea alternativă a litigiilor de malpraxis medical.
Rezolvarea alternativă a conflictelor incorporează procedurile și tehnicile de soluționare a
conflictelor pe cale amiabilă. Aceste modalități alternative de soluționare a conflictelor au apărut ca
o reacție la lipsa de eficiență a modalităților tradiționale de soluționare a conflictelor și sunt folosite
pentru eficacitate, cost-eficiență, echitate, confidențialitate, adaptabilitate la necesitățile și interesele
părților [149]. Modalitățile alternative de soluționare a conflictelor înglobează toate metodele de
stingere a litigiilor de malpraxis medical într-un cadru extrajudiciar. Acestea nu îngrădesc accesul la
justiție, în cazul în care soluționarea conflictului nu e posibilă pe calea SAL, existînd posibilitatea
inițierii sau continuării unor acțiuni judecătorești.

5.2 Analiza oportunităților în sistemul malpraxisului medical


Scopul etapei de analiză a oportunităților este de a evalua oportunitățile identificate și descrie
probabilitatea şi impactul pozitiv care ar apărea în cazul materializării oportunităților. Procesul de
evaluare trebuie să fie însoțit în mod obligatoriu de aplicarea unor criterii pentru cele două
caracteristici ale oportunității – probabilitate şi impact.
Definirea malpraxisului medical și a răspunderii persoanelor fizice și juridice ce
activează în sistemul de sănătate
Analiza respectivei oportunități, inclusiv prin prisma probabilității și impactului pozitiv
asupra managementului malpraxisului medical, trebuie precedată, în viziunea noastră, de o
prezentare a criteriilor obligatorii din punct de vedere doctrinar ce trebuie să stea la baza definirii
malpraxisului medical și a răspunderii civile medicale.
Malpraxisul medical este întotdeauna o eroare de normă și nu trebuie să cuprindă doar
poziția subiectivă a prestatorului de servicii de sănătate în plan de diagnostic, de tactică, de tehnică,
de supraveghere, precum și în plan deontologic, dar să înglobeze și fapta ilicită a acestuia.
Conceptul de malpraxis medical, în conformitate cu doctrina și practica internațională în
domeniu, întrunește cîteva elemente indispensabile, care obligatoriu trebuie luate în considerație la
definirea legislativă a malpraxisului medical.
Primul element este eroarea. După cum am menționat, malpraxisul medical este întotdeauna
o eroare medicală, o eroare de normă asimilabilă greșelii, care se referă doar la actul medical și care
nu poate fi comisă decît de medic sau alt personal medical.

106
Al doilea element vizează componentele definitorii ale actului medical. Deci, malpraxisul
medical poate avea loc în planul științific al actului medical (diagnostic, tactică terapeutică, tehnică
terapeutică și supraveghere) și în planul etic al actului medical (acordarea asistenței medicale,
confidențialitate și secret profesional, informarea pacientului, obținerea consimțămîntului în
cunoștință de cauză).
Al treilea element este reprezentat de culpă. Malpraxisul medical este fapta ilicită săvîrșită cu
vinovăție, prin acțiune sau inacțiune ori din neglijență, imprudență sau ignoranță.
Cel de-al patrulea element este prejudiciul. Malpraxisul medical este generator de prejudicii,
atît patrimoniale, cît și nepatrimoniale.
Totodată, definirea legislativă a malpraxisului medical trebuie să aibă loc în temeiul
dreptului civil.
Malpraxisul medical este, întotdeauna, produs în contextul raportului medic-pacient, însă, la
survenirea acestuia pot concura și alți factori nedependenți de medic, dar dependenți de alt personal
medical sau farmaceutic, de instituția medico-sanitară sau farmaceutică, de producătorii și furnizorii
de tehnică și utilaj medical, substanțe medicamentoase, biologice și materiale sanitare, de furnizorii
de utilități către instituțiile medico-sanitare și farmaceutice. Prin urmare, ținînd cont de acestea,
considerăm necesară definirea condițiilor de survenire a răspunderii pentru fiecare categorie de
persoane implicate în mod direct sau indirect în furnizarea serviciilor de sănătate.
În definirea răspunderii civile medicale este important identificarea și stipularea contextului
răspunderii civile medicale subiective și cel al răspunderii civile medicale obiective.
Răspunderea civilă medicală subiectivă se bazează pe greșeala lucrătorului medical sau
farmaceutic produsă în contextul furnizării actului medical, greşeală ce a cauzat pacientului un
prejudiciu.
Premisele răspunderii medicale subiective corespund cu cele ale răspunderii civile în general:
prejudiciu, faptă ilicită, vinovăție și raport de cauzalitate. Dacă obligația lucrătorului medical și/sau
farmaceutic este una de mijloace (de diligență, de prudență), rezultă că acesta, fără a garanta
obținerea rezultatului (vindecarea bolii), își asumă obligația de a avea conduita necesară și de a
aplica cele mai indicate măsuri medicale în vederea însănătoșirii pacientului.
Răspunderea lucrătorului medical și farmaceutic se bazează pe greşeală și nu pe garanția
vindecării bolii. Rezultatul (vindecarea) are un caracter aleatoriu, putînd fi influențat de reactivitatea

107
specifică a pacientului, de particularitățile bolii, de informațiile false obținute de la pacient sau de
resursele limitate tehnice și științifice avute la dispoziţie în momentul realizării actului medical.
Fundamentarea răspunderii doar din punct de vedere subiectiv conferă o protecție juridică
insuficientă față de necesitatea de securitate și siguranță. Securitatea vieții și integrității individului,
inclusiv și patrimonială, este interpretată ca o obligație civilă pentru toți cei care desfăşoară activități
sociale cu risc, încălcarea căreia atrage asumarea răspunderii; or, într-o altă formulare, riscurile
activităților prejudiciabile sunt asumate de către cei care le desfăşoară.
În contextul realizării actului medical, lucrătorul medical nu se află într-o stare de
dependență profesională și, în consecință, nu are calitatea de prepus. În afara deciziilor cu caracter
medical, lucrătorul medical și/sau farmaceutic se află într-un raport de prepușenie cu instituția
medico-sanitară sau farmaceutică angajatoare. În sarcina lucrătorului medical sau farmaceutic,
angajat al unei instituții medico-sanitare sau farmaceutice, există două categorii de obligații.
O primă categorie o reprezintă obligațiile profesionale, care țin de natura profesiei (obligația
de a acorda îngrijiri, obligația de securitate, obligația de informare a pacientului, obligația de a
păstra secretul profesional, obligația de nediscriminare între pacienți, obligația de a obține o a doua
opinie medicală, obligația de respectare a vieții private a pacientului).
O a doua categorie o constituie obligațiile administrative, care țin de raportul de muncă și de
respectare a regulamentelor interne ale instituției și care sunt comune tuturor angajaților instituției
medico-sanitare. În cazul obligațiilor profesionale, datorită independenței în luarea deciziilor cu
caracter medical, nu există un raport de prepușenie, în timp ce în cazul obligațiilor administrative,
lucrătorul medical sau farmaceutic este prepusul instituției, existînd o prerogativă de îndrumare și
control din partea instituției comitente. Prin urmare, răspunderea medicală specifică va fi angajată în
cazul obligațiilor profesionale, iar în cazul obligațiilor administrative va fi angajată răspunderea
comitentului pentru fapta prepusului.
În concluzie, lucrătorul medical și farmaceutic va răspunde doar în temeiul culpei proprii,
fiind necesară excluderea din sarcina acestora a răspunderii medicale obiective, care va fi angajată în
cazul instituțiilor medico-sanitare și farmaceutice, producătorilor şi furnizorilor de medicamente și
dispozitive medicale și furnizorilor de utilități către instituțiile medico-sanitare.
Totodată, în favoarea acestei oportunități vine și opinia medicilor, care în proporție de
83,50% ([IÎ95 79,30%;87,10%]) consideră necesară adoptarea reglementărilor legale în domeniul
malpraxisului medical (Figura 5.1).

108
Evaluarea acestei oportunități prin prisma probabilității și impactului pozitiv denotă
următoarele. Probabilitatea respectivei oportunități este catalogată ca fiind foarte înaltă. În primul
rînd, există certitudinea existenței unui vid legislativ în acest domeniu, fapt ce impune o intervenție
legislativă în acest sens.

11,20%
5,30%

Da
Nu
Nu știu

83,50%

Fig. 5.1. Structura opiniilor medicilor privind adoptarea reglementărilor legale în domeniul
malpraxisului medical (%).

În al doilea rînd, definirea legislativă a malpraxisului medical și a răspunderii civile medicale


nu creează constrîngeri sau incompatibilități legislative. În al treilea rînd, respectiva intervenție
legislativă nu presupune costuri suplimentare. În al patrulea rînd, aceasta este o oportunitate clară și
evidentă, care poate fi ușor materializată cu eforturi minime, inclusiv manageriale. Și în ultimul
rînd, perioada de timp estimată pentru materializarea acestei oportunități este mai mică de șase luni.
Impactul pozitiv al acestei oportunități este înalt, datorită faptului că definirea legislativă a
malpraxisului medical și a răspunderii civile medicale va spori semnificativ performanța sistemului
malpraxisului, în mod indirect va reduce semnificativ durata și costurile litigiilor de malpraxis, va
ameliora considerabil managementul cazului de malpraxis medical și va determina schimbări
pozitive majore pentru pacient și prestatorul de servicii de sănătate ca părți implicate în litigiul de
malpraxis.
Prin urmare, avînd o probabilitate foarte înaltă de materializare (A) și un impact major (I),
oportunitatea este catalogată ca fiind de grad înalt (Figura 5.2).

109
A Probabilitatea
A Foarte înaltă
B Înaltă
B

Probabilitatea
C Medie
D Joasă
C E Foarte joasă
F Aproape
D imposibilă
Impact pozitiv
E I Înalt
II Mediu
F III Jos

III II I

Impactul pozitiv
Fig. 5.2. Caracteristica oportunității Definirea malpraxisului medical și răspunderii
persoanelor fizice și juridice ce activează în sistemul de sănătate.
Managementul malpraxisului medical conform sistemului „în lipsa greșelii”
Analiza și descrierea sistemului „în lipsa greșelii” a fost realizată în capitolele anterioare ale
prezentei cercetări. Din aceste considerente, analiza acestei oportunități pune accentul pe elucidarea
unor aspecte ce vizează, în mod nemijlocit, probabilitatea de materializare și impactul acesteia
asupra stării de lucruri.
Avînd ca și cadru de referință rolul sistemului de a asigura compensarea pacientului
prejudiciat și prevenția greșelilor medicale, implementarea și funcționarea sistemului „în lipsa
greșelii” ar determina o sporire majoră a performanței sistemului malpraxisului medical. În primul
rînd, nu va exista necesitatea ca în sarcina pacientului prejudiciat să cadă obligația de a demonstra
greșeala medicală pentru a fi eligibil pentru despăgubire, iar în al doilea rînd, criteriile de
eligibilitate extinse vor asigura un acces sporit la despăgubire. Totodată, lipsa culpabilizării
prestatorului de servicii de sănătate pentru actul de malpraxis medical permite instituirea unui sistem
de raportare, monitorizare și evaluare a greșelilor medicale, fapt ce asigură dezvoltarea unor măsuri
specifice de prevenție, precum și îmbunătățirea siguranței pacientului.
Sistemul „în lipsa greșelii” ar determina o eficacitate mult mai mare în timp, reducînd major,
atît direct cît și indirect, durata litigiilor de malpraxis medical, și o eficiență mult mai mare prin
raționalizarea majoră a costurilor în interiorul sistemului, ca urmare a reducerii costurilor de
gestiune și a plafonării categoriilor de despăgubire.
Impactul major al acestei oportunități este condiționat și de îmbunătățirea managementului
malpraxisului medical prin funcționarea acestuia într-un cadru administrativ independent de

110
procesele judiciare, existența unei „foi de parcurs” clare privind obținerea despăgubirilor adecvate,
reducerea presiunilor asupra părților implicate (angajarea răspunderii medicale, implicarea în
procese de malpraxis medical, răspunderea patrimonială sau creșterea primelor de asigurare). În
consecință, acestea generează schimbări pozitive majore, atît pentru prestatorul de servicii de
sănătate, cît și pentru pacientul prejudiciat în raport cu starea de lucruri actuală în domeniu.
Analiza probabilității acestei oportunități necesită accentuarea, în accepțiunea noastră, a două
aspecte critice ce creează incompatibilități severe – finanțarea sistemului „în lipsa greșelii” și
situațiile de contradicție legislativă. Finanţarea despăgubirilor se realizează din fondurile asigurărilor
pentru compensarea pacienților, care sunt în mare parte acumulate de administrația publică prin
sistemul de impozitare. În actualele condiții socio-economice ale Republicii Moldova, aplicarea în
practică a acestui sistem devine extrem de puțin probabilă. Situațiile de contradicție legislativă sunt
determinate de restricționarea, în sistemul „în lipsa greșelii”, a accesului în instanțele civile, condiție
ce contravine cadrului legislativ în vigoare și încalcă drepturile subiective civile ale titularului.
Aceste două aspecte generează o stare de lucruri care impune o reevaluare completă a
actualului sistem în funcțiune, condiție care va necesita un volum de muncă considerabil, măsuri
intersectoriale și o perioadă mai mare de patru ani.

A Probabilitatea
A Foarte înaltă
B Înaltă
B
Probabilitatea

C Medie
D Joasă
C E Foarte joasă
F Aproape
D imposibilă
Impact pozitiv
E I Înalt
II Mediu
F III Jos

III II I

Impactul pozitiv

Fig. 5.3. Caracteristica oportunității Managementul malpraxisului medical în baza sistemului


„în lipsa greșelii”.

111
Aplicînd grila de evaluare a probabilității și a impactului pozitiv al oportunității, conchidem
că realizarea managementului malpraxisului medical conform sistemului „în lipsa greșelii” are un
impact pozitiv major (I), dar o probabilitate de materializare aproape imposibilă (F) (Figura 5.3).
Conform Figurii 5.3, prezenta oportunitate este definită ca fiind o oportunitate de grad jos
(FI) pentru sistemul malpraxisului medical din Republica Moldova.
Instituționalizarea răspunderii medicale
Instituționalizarea răspunderii medicale presupune, în conformitate cu doctrina juridică,
atribuirea răspunderii medicale sistemului de sănătate în general, și instituțiilor, în particular, pentru
prejudiciile generate asupra pacienților de către personalul medical și alți angajați
[150;151;152;153;154;155]. În cadrul acestui sistem, răspunderea civilă individuală a lucrătorului
medical și farmaceutic este redusă la minim sau eliminată.
Justificarea acestui sistem se bazează pe conceptul potrivit căruia multe greșeli medicale
sunt, de fapt, erori determinate de sistemul de sănătate de eşecuri, şi, prin urmare, instituția le poate
preveni într-o măsură mai mare decît lucrătorul medical [151].
Legislația civilă din Republica Moldova prevede condițiile de a impune instituțiilor medico-
sanitare și farmaceutice publice și private răspunderea pentru prejudiciile cauzate pacienților în
procesul furnizării serviciilor de sănătate.
Raționamentele pentru implementarea instituționalizării răspunderii medicale sunt
reprezentate de eficiența economică și corectitudine [155]. În contextul malpraxisului medical,
instituționalizarea răspunderii medicale vine să combată inechitatea determinată de angajarea
răspunderii civile pentru „greșelile generate de sistem” în cazul lucrătorului medical angajat al
instituției medicale [155]. Conform raționamentului de eficiență economică, atribuirea răspunderii
pentru cazul de malpraxis medical instituției medicale determină stimulente economice pentru
instituție, care deține controlul asupra „greșelilor generate de sistem” și se află într-o ipostază mai
favorabilă de a preveni prejudiciile, comparativ cu lucrătorul medical, de a investi în schimbări cost-
eficiente pentru a îmbunătăți siguranța pacientului [156].
Doctrina și practica internațională în domeniu descriu două forme ale instituționalizării
răspunderii medicale – instituționalizarea răspunderii medicale „în baza furnizorului de servicii de
sănătate”, în cazul în care entitatea responsabilă furnizează serviciile de sănătate, și
instituționalizarea răspunderii medicale „în baza finanțatorului de servicii de sănătate”, în cazul în
care entitatea responsabilă finanțează planurile de asigurări de sănătate [153;154].

112
Majoritatea modelelor de instituționalizare a răspunderii medicale presupun dispariția
răspunderii civile individuale [157]. O soluție, în acest sens, ar fi extinderea asumării răspunderii
medicale pentru instituțiile medico-sanitare, păstrînd în acelaşi timp răspunderea civilă individuală
[155]. O asemenea situație impune stabilirea unor reglementări în funcție de faptul dacă serviciile de
sănătate au fost furnizate în cadrul instituției medico-sanitare sau într-un cabinet medical neafiliat
instituției medicale.
Există o serie de condiții care justifică coexistența dintre răspunderea civilă instituțională și
răspunderea civilă individuală, și anume: situațiile de neglijență extremă, comportament
prejudiciabil deliberat din partea lucrătorului medical, incapacitatea instituției medicale de a
controla în totalitate acțiunile lucrătorilor medicali, în special cînd aceștia nu sunt angajați ai
acesteia.
În condițiile modelului de instituționalizare a răspunderii civile medicale „în baza
furnizorului de servicii de sănătate”, răspunderea civilă a instituției trebuie să fie limitată la
prejudiciile generate în cadrul acestei instituții sau la toate leziunile produse de către lucrătorii
medicali angajați ai acestei instituții [152].
Cadrul respectiv, avansează în prim plan o problemă critică pentru acest sistem, reprezentată
de necesitatea procurării asigurării de malpraxis medical care să acopere riscurile de malpraxis ce
pot surveni în afara limitelor de acțiune a instituției medicale. În aceste cazuri, o parte solidă din
cheltuielile administrative vor fi direcționate, de către lucrătorul medical sau instituția medicală,
spre a contesta locul producerii prejudiciului.
Datorită faptului că asigurătorul reprezintă instituția care preia răspunderea pentru malpraxis,
acesta deține toate pîrghiile de a influența practica lucrătorului medical.
Aplicarea practică a instituționalizării răspunderii medicale va prevedea un transfer al
costurilor de la lucrătorul medical la instituția medicală sau la asigurător. Persistă, totuși, o
probabilitate foarte înaltă că instituția va întreprinde toate măsurile să transfere înapoi o parte din
aceste costuri, în baza unor prevederi contractuale [152].
Analiza impactului pozitiv al acestei oportunități elucidează următoarele situații. Realitatea
conform căreia răspunderea civilă medicală va fi asumată de o personalitate juridică, și nu de una
fizică, în accepțiunea noastră, afectează minor performanța sistemului malpraxisului medical. În
susținerea acestui argument, vine și situația demonstrată în capitolele anterioare, conform căreia nu

113
toate plîngerile de malpraxis medical implică o conduită ilicită generatoare de prejudicii, și nu toate
cazurile de malpraxis sunt reprezentate de cereri de despăgubire.
Teoretic, este posibil ca instituționalizarea răspunderii civile medicale să determine
reducerea duratei litigiului de malpraxis, datorită faptului că este mai ușor de probat greșeala
instituției medicale, decît cea a lucrătorului medical. Însă, situațiile evidențiate anterior ce vizează
inițierea acțiunilor de regres împotriva lucrătorului medical angajat avansează ideea unei ameliorări
minore în ceea ce privește durata proceselor.
În ceea ce privește costurile din cadrul acestui sistem, putem afirma că acestea ar fi mai mici
în contextul existenței unui cadru ideal de instituționalizare a răspunderii civile medicale. Însă,
situațiile conform cărora o parte din lucrătorii medicali vor fi nevoiți să procure polița de asigurare
pentru a acoperi riscurile de malpraxis care pot surveni în afara instituției medicale, direcționarea
costurilor din partea ambelor părți în disputa privind locul producerii cazului de malpraxis,
transferul unor sau tuturor costurilor, printr-o serie de mijloace legale, înapoi către lucrătorul
medical, etc., ne permit să afirmăm că global va fi înregistrată o reducere minoră a costurilor în
cadrul sistemului.
Reieșind din esența sistemului de instituționalizare a răspunderii medicale, instituțiile
medicale sau companiile de asigurări nu vor acoperi pur și simplu costurile pentru greșelile
medicale, dar în mod activ vor pune în practică programe de reducere a greșelilor medicale, pentru
ca în consecință să plătească mai puțin. În așa mod va fi influențată și afectată independența
profesională și luarea deciziilor cu caracter medical. Sumarizînd toate situațiile care, în mod direct
sau indirect, vor influența lucrătorul medical, ne permitem să conchidem că acestea vor genera
schimbări pozitive minore. O situație similară se atestă și în cazul pacienților.
Aplicînd grila de estimare a probabilității, concluzionăm că prezenta oportunitate are un grad
mediu de materializare, deoarece oportunitatea este identificată, dar necesită analiză completă și
lucru ulterior în această direcție; incompatibilitățile identificate sunt de grad mediu, soluționarea
cărora va necesita măsuri unisectoriale; perioada estimată pentru aplicarea practică este de pînă la
doi ani.
Per ansamblu, caracteristica prezentei oportunități și aplicabilitatea ei în Republica Moldova
denotă o probabilitatea de materializare de grad mediu (C) și un impact pozitiv minor (III) pentru
managementul malpraxisului medical (Figura 5.4).

114
A Probabilitatea
A Foarte înaltă
B Înaltă
B

Probabilitatea
C Medie
D Joasă
C E Foarte joasă
F Aproape
D imposibilă
Impact pozitiv
E I Înalt
II Mediu
F III Jos

III II I

Impactul pozitiv

Fig. 5.4. Caracteristica oportunității Instituționalizarea răspunderii medicale.

Conform Figurii 5.4, prezenta oportunitate este definită ca fiind o oportunitate de grad jos
(CIII) pentru sistemul malpraxisului medical din Republica Moldova.
Rezolvarea alternativă a litigiilor de malpraxis medical
Rezolvarea alternativă a litigiilor este un fenomen relativ recent și a fost propusă frecvent în
managementul malpraxisului medical, iar utilizarea acestuia în sistemul de drept civil este în
evoluție [149;158;159;160;161;162;163;164;165].
Metodele alternative de rezolvare a litigiilor vin în sprijinul sistemului judiciar și cuprind o
categorie de instrumente și proceduri de asistare pentru prevenirea și rezolvarea, în afara instanțelor
de judecată, a unui proces care poate să înceapă sau încheierea unui proces în curs. Aceste metode
includ: facilitarea, concilierea, negocierea, medierea, arbitrajul, precum și alte tehnici hibride –
mediere-arbitraj (med-arb), mini-trialul, prevention-partering-ul, neutral fact finder, evaluarea
neutrală timpurie, evaluarea neutrală a malpraxisului medical, etc. [94;149;150;151;155;166].
Tehnicile SAL menționate anterior nu au o utilizare exclusivă în managementul
malpraxisului medical. Însă, practica internațională în domeniu prevede existența unor metode de
rezolvare alternativă a conflictelor elaborate special pentru managementul cazurilor de malpraxis
medical – evaluarea pre-instanță, evaluarea neutrală a malpraxisului medical, etc.
Din aceste considerente, variantele care pot asigura, în Republica Moldova, managementul
extrajudiciar al malpraxisului medical (baza legală a practicii, norme definite de funcționare,

115
garanția legalității, valorificarea înțelegerii părților) sunt reprezentate, în accepțiunea noastră, de
conciliere, negociere, mediere, arbitraj și evaluarea neutrală a malpraxisului medical.
Cadrul legislativ cu caracter general ce asigură realizarea procedurii extrajudiciare în
soluționarea litigiilor este reprezentat de Codul civil al Republicii Moldova Nr. 1107 din 06.06.2002
(Art. 1331-1338), care prevede procedura de tranzacție prin care părţile previn un proces ce poate
să înceapă, termină un proces început sau rezolvă dificultăţile ce apar în procesul executării unei
hotărîri judecătoreşti.
Concilierea. Această metodă SAL nu implică demersuri de natură legală. Concilierea
presupune realizarea unui consens între interesele părţilor în cauză – pacient prejudiciat, prestator de
servicii de sănătate și/sau compania de asigurări, prin explicarea, de către persoane sau reprezentanţi
legali acreditaţi, a stării de fapt a lucrurilor în plan medical și legal și a alternativelor concrete pentru
cazul de malpraxis medical. Deci, prin intermediul concilierii se încearcă realizarea unui acord de
voinţe, în limitele normelor generale privind validitatea convențiilor. Acordul de conciliere va
presupune înțelegerea asupra întinderii prejudiciului şi asupra modalităţilor efective de despăgubire,
convenţia încheiată ca rezultat al concilierii avînd statutul de contract, din care decurg obligații
pentru părțile semnatare și care cade sub incidența legilor ce reglementează contractele.
În majoritatea sistemelor juridice în care există aplicarea practică a concilierii, se atestă
utilizarea acesteia ca etapă obligatorie înaintea arbitrajului. În acest sens, cel mai elocvent exemplu
este înțelegerea părților (pacient prejudiciat, asigurat, asigurător) la survenirea cazului asigurat și
acordarea despăgubirii.
Negocierea. Metodă alternativă de soluționare a litigiului de malpraxis prin care părțile
angajate încearcă să ajungă la un acord de rezolvare a neînțelegerilor, utilizînd tehnici aplicate
printr-o participare directă [167].
Negocierea, inclusiv într-un caz de malpraxis medical, poate fi pe bază de principii sau pe
bază de poziții. În cadrul negocierilor pe bază de poziții, pacientul și prestatorul de servicii de
sănătate fac concesii de poziții pînă se ajunge la un compromis. Negocierea pe bază de principii
constă în generarea opțiunilor axate pe interesele părților pentru a ajunge la un acord în baza unor
criterii obiective. Atît într-un caz, cît și în altul, părțile aflate în conflict sunt parte și controlează
procesul de negociere.

116
De rînd cu ipostaza de metodă distinctă SAL, negocierea reprezintă și parte componentă a
medierii în cazurile de malpraxis medical [168]. Prin negociere, în cadrul procesului de mediere,
părțile participante:
 realizează acordurile privind obiectivele procedurale și de conținut, de etapă și de proces;
 formulează regulile de bază după care se desfășoară procesul;
 stabilesc modul și conținutul de utilizare a instrumentelor din proces, programul și termenele
sesiunilor de mediere, a ordinii în care părțile iau cuvîntul, prioritățile în abordarea problemelor,
necesităților, intereselor;
 identifică soluțiile potențiale și cele finale, în stabilirea obligațiilor și termenilor referitori la
implementarea acordului mediat;
 stabilesc condițiile de egalitate relativă de putere, în care deciziile pot fi luate numai prin
înțelegerea dintre părți.
Evaluarea pre-instanță. După cum a fost menționat anterior, această metodă SAL a fost
special elaborată pentru managementul extrajudiciar al malpraxisului medical și constă în
organizarea unor paneluri care asigură evaluarea pre-instanță a cazului cu emiterea unui aviz
consultativ.
Structura acestor paneluri poate fi exclusivistă – formată doar din lucrători medicali sau
juriști, sau mixtă – formată din medici, juriști, persoane din alte domenii, etc. [150].
Evaluarea pre-instanță a cazurilor de malpraxis medical are ca scop trierea acestora, astfel
încît să fie identificate cazurile care nu întrunesc cumulativ criteriile de malpraxis medical, precum
și încurajarea soluționării litigiului înainte de instanță [169].
Medierea. Medierea reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă,
cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate,
imparțialitate, confidențialitate și avînd liberul consimțămînt al părților.
Procedura de desfăşurare a medierii în Republica Moldova, principiile medierii, statutul
mediatorului sunt reglementate de Legea cu privire la mediere Nr. 134 din 14.06.2007.
Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să
faciliteze negocierile dintre ele şi să le acorde asistenţă în soluţionarea conflictului prin obţinerea
unei soluţii reciproc acceptabile, eficiente şi durabile. Părţile pot recurge la mediere benevol,
inclusiv după pornirea unui proces în instanţa judecătorească sau arbitrală, în orice fază a acestuia,
convenind să soluţioneze, pe această cale, orice conflict în materie civilă, contravenţională, penală,

117
precum şi în alte materii. Autorităţile, inclusiv cele judecătoreşti, vor informa părţile asupra
posibilităţii şi avantajelor folosirii procedurii de mediere şi le vor recomanda să recurgă la aceasta
pentru soluţionarea conflictelor dintre ele.
Medierea se efectuează în baza principiilor accesului liber şi egal la această procedură,
liberului consimţămînt, confidenţialităţii, imparţialităţii, neutralităţii, independenţei şi liberei alegeri
a mediatorului [173].
Experiențele practice existente demonstrează ideea că medierea este un procedeu mult mai
complex, fundamentat de următoarele caracteristici: a) modalitate practică de intervenţie într-un
diferend; b) procedură de gestionare a unui conflict; c) procedură extrajudiciară de soluţionare a
unui litigiu; (d) ideologie de pacificare socială pe o bază consensuală şi negociată [94].
Ca procedură de gestionare a unui conflict, medierea apare în ipostaza unei tehnici de tip
deschis. Mediatorul nu are autoritate de judecător și, prin urmare, nu poate obliga furnizarea de
informații, precum și impune propriile criterii, soluţii sau decizii [94;150]. Mediatorul se limitează
să evalueze cauzele neînțelegerilor în contextul actului de malpraxis medical, precum și interesele
și motivațiile proprii pacientului prejudiciat, pe de o parte, și prestatorului de servicii de sănătate,
pe de altă parte, pentru a identifica și înainta soluții în baza unui dialog al cărui evoluție depinde
de interesele părților și gradul de receptivitate a acestora [168].
Statutul de mediator poate fi obținut în condițiile cînd sunt întrunite cumulativ următoarele:
capacitatea deplină de exercițiu și lipsa antecedentelor penale. Persoanele care doresc să desfăşoare
în mod profesionist activitatea de mediator sunt obligate să absolvească cursurile de pregătire
iniţială a mediatorilor şi să fie atestați de către Consiliul de mediere.
În condițiile în care în urma procedurii de mediere, părţile acceptă condiţiile formulate, ele
semnează un acord de împăcare, care se contrasemnează de către mediator. Mediatorul nu are putere
de decizie în privinţa conţinutului înţelegerii asupra căreia vor conveni părţile. Acordul de împăcare
va include angajamentele asumate de părţi şi poate fi afectat de termene şi condiţii.
Arbitrajul. Arbitrajul este o modalitate alternativă de soluționare a litigiilor, prin care un
juriu de arbitraj, după o procedură legală prestabilită, emite o hotărîre definitivă și executorie, la
care părțile se supun în urma unei convenții.
În Republica Moldova arbitrajul este reglementat de Legea cu privire la arbitraj Nr. 23 din
22.02.2008, care stabilește modul de constituire, de organizare și de funcționare a arbitrajului. În
conformitate cu respectiva lege, arbitrajul poate decide asupra unui litigiu care a apărut din

118
raporturile de drept civil în sens larg dintre părţile cu capacitate deplină de exerciţiu, în cazul în care
litigiul a fost trimis, cu acordul părţilor, spre soluţionare în arbitraj, cu excepţia litigiilor în materii în
care legea nu permite soluţionarea lor pe calea arbitrajului.
Acordul părților, în baza căruia părțile remit spre soluționare în arbitraj litigiile care au
apărut sau care ar putea să apară între ele ca rezultat al unui raport juridic contractual sau
necontractual, reprezintă convenția de arbitraj [172]. Convenţia de arbitraj poate fi exprimată sub
formă de clauză arbitrală inserată în contract ori sub formă de acord independent.
Obiectul unei convenţii arbitrale poate fi orice drept patrimonial, iar o convenţie arbitrală cu
privire la drepturi nepatrimoniale poate avea efecte juridice în măsura în care părţile sînt îndreptăţite
să încheie o tranzacţie cu privire la obiectul respectivului litigiu [172].
Principiile de bază ale arbitrajului sunt reprezentate de: a) respectarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului; b) legalitatea; c) libertatea convenţiilor în arbitraj; d)
constituirea arbitrajului în conformitate cu convenţia părţilor; e) contradictorialitatea; f) respectarea
dreptului la apărare; g) confidenţialitatea.
Arbitrajul este o instituţie învestită cu funcţia de a soluţiona litigiile ce apar între persoane
fizice şi/sau juridice. Arbitrajul poate fi instituit ad-hoc prin acordul părţilor sau poate fi
instituţionalizat ca organ permanent pe lîngă camere de comerţ, burse, uniuni, asociaţii sau alte
organizaţii, unde funcţionează în baza unor regulamente adoptate de acestea. Arbitrajele nu pot fi
create pe lîngă autorităţile administraţiei publice centrale şi locale
Astfel, arbitrajul, prin prisma doctrinei juridice, este fundamentat de următoarele
caracteristici definitorii: formă de justiție privată, autonomia de voință a părților, respectarea
prevederilor imperative ale legii, independența față de instanța de judecată.
Din punct de vedere al naturii juridice, arbitrajul reprezintă o instituţie complexă, cu bază atît
contractuală, cît şi jurisdicţională, întrucît din punct de vedere procedural este evidenţiată voinţa
părţilor, care se reflectă în clauzele convenției supuse dezbaterilor, şi puterea de decizie a juriului de
arbitraj [168;170].
Din punct de vedere al procedurii extrajudiciare de soluționare, arbitrajul presupune restabi-
lirea şi asigurarea echilibrului relaţiei dintre părți, fără a apela la forţa de constrîngere a statului, şi
reprezintă un evident progres atît pe plan juridic, cît şi social, părţile colaborînd în vederea stabilirii
modalităţii optime de soluţionare a neînţelegerilor.

119
Hotărîrea arbitrală remisă părţilor are efectele unei hotărîri judecătoreşti definitive, aceasta
fiind obligatorie, urmînd să fie executată benevol, imediat sau în termenul indicat în ea, de partea
împotriva căreia s-a pronunţat.
Cheltuielile de organizare şi desfăşurare a arbitrajului, remuneraţia arbitrilor, cheltuielile de
administrare a probelor, remuneraţia experţilor, cheltuielile de deplasare şi alte cheltuieli sunt
suportate potrivit înţelegerii dintre părţi. În condițiile în care între părţi nu există o înţelegere privind
cheltuielile de arbitraj, acestea sînt suportate de partea care a pierdut litigiul, în funcţie de admiterea
integrală sau parţială a cererii. Dacă arbitrajul a fost organizat pe lîngă o instituţie permanentă,
cheltuielile arbitrale se stabilesc şi se plătesc potrivit regulamentului respectivei instituţii.
Evaluarea neutrală a malpraxisului medical. Evaluarea neutrală a malpraxisului medical
reprezintă o metodă hibridă de soluționare alternativă a conflictelor, proiectată special pentru
managementul extrajudiciar al malpraxisului medical, în contextul operabilității la scară națională a
asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru malpraxis medical.
Evaluarea cazului de malpraxis medical se realizează în cadrul unui organ cu statut de
autoritate publică centrală, independentă în exercitarea atribuțiilor. Sesizarea respectivei instituții se
face de către pacientul prejudiciat, asigurat, asigurător sau alte organe cu atribuții în domeniu.
Examinarea și constatarea cazului de malpraxis medical este efectuată de către experți
desemnați, care elaborează un raport asupra cazului în termenele prestabilite de regulamentul de
procedură.
Prin hotărîre motivată, membrii instituționali ai acestui organ, constată existența sau lipsa
cazului de malpraxis medical. În cazul constatării existenței cazului de malpraxis medical, hotărîrea
va conține în mod expres prevederi referitoare la valoarea prejudiciului material și moral, precum și
la mărimea despăgubirilor.
Asigurătorul, în baza hotărîrii emise, prezintă persoanei păgubite oferta de despăgubire, care
se înscrie în limitele răspunderii asigurătorului. Deci, o particularitate distinctă a acestei metode este
faptul că ea, de obicei, este precedată și continuată de concilierea și negocierea dintre pacientul
prejudiciat, asigurat și asigurător, în scopul atingerii unui rezultat final care avantajează toate părțile.
Evaluarea neutrală a cazurilor de malpraxis medical nu limitează liberul acces la justiţie,
potrivit principiilor generale de drept. Respectiva procedură extrajudiciară nu reprezintă un
concurent al instanței de judecată în managementul cazurilor de malpraxis medical și nici nu
presupune limitarea scopurilor și domeniilor acesteia. Aceasta se află în raport de completare cu

120
instanța de judecată și vine în sprijinul justiției tradiționale la soluționarea litigiilor de malpraxis
medical.
Importanța evaluării neutrale, ca instrument în managementul malpraxisului medical, este
definită de multiplele avantaje pe care această formă de justiție alternativă le prezintă în raport cu
justiția tradițională, și anume: flexibilitate, operativitate, confidențialitate, costuri, caracterul
executor al hotărîrii, etc.
Flexibilitatea evaluării neutrale. Evaluarea neutrală oferă, în baza unor norme, o procedură
simplificată de evaluare a cazului de malpraxis medical. O caracteristică fundamentală a evaluării
neutrale este reprezentată de libertatea părților, ele avînd opțiunea de a alege sau nu această
modalitate alternativă de soluționare a litigiului.
Operativitatea evaluării neutrale. Orice caz de malpraxis medical se evaluează și se constată
de panelul de evaluare într-un termen prestabilit de reglementări specifice. Evaluarea neutrală
include și stabilirea întregii întinderi a prejudiciului și a valorii despăgubirii.
Confidențialitatea evaluării neutrale. Natura privată a evaluării neutrale exclude principiul
publicității. Regulamentul de procedură prevede participarea, pe întreg parcursul procedurii, doar a
părților implicate și/sau a reprezentanților legali ai acestora.
Totodată, această condiție de confidențialitate se aplică și hotărîrii, aceasta nefiind
pronunțată în ședință publică, dar se comunică doar părților implicate. În acest mod, reputația
părților participante la procedura de evaluare neutrală rămîne neafectată, indiferent de rezoluția
finală pronunțată.
Costurile evaluării neutrale. Un avantaj al evaluării neutrale a cazurilor de malpraxis
medical îl reprezintă costurile mai reduse în raport cu costurile în instanță. Reducerea costurilor, de
fapt, este specifică tuturor metodelor de soluționare alternativă a litigiilor de malpraxis medical
[160;171;174;175;176].
Caracterul executor al hotărîrii. Hotărîrea instituției de evaluare neutrală este definitivă și
obligatorie pentru părți, putînd fi contestată în ordinea contenciosului administrativ.
Implementarea metodelor de soluționare alternativă a conflictelor în managementul
malpraxisului medical trebuie să fie în strînsă legătură cu obiectivele vizate de acesta. Scopul
managementului malpraxisului medical constă în asigurarea compensării prejudiciului generat
asupra pacientului și prevenirea cazurilor de malpraxis medical. În această ordine de idei,
managementul malpraxisului medical are cîțiva piloni - evaluarea și stabilirea cazului de malpraxis

121
medical, evaluarea și stabilirea întinderii prejudiciului, compensarea pacientului prejudiciat. Practica
internațională în domeniu demonstrează existența celui de-al patrulea pilon - asigurările de
malpraxis medical.
Metodele alternative de soluționare a litigiilor de malpraxis medical definite de caracteristici
identitare proprii prezintă o serie de caracteristici de grup, și anume: se realizează în afara
contextului contradictoriu, administrare flexibilă, termene reduse, costuri reduse în managementul
malpraxisului medical, context de confidențialitate, participare și deținerea unui anumit grad de
control din partea părților, compensarea de o manieră mai efectivă a pacientului prejudiciat,
neafectarea reputației profesionale a prestatorului de servicii de sănătate, garanția legalității.
În accepțiunea noastră, o metodă de soluționare alternativă a conflictelor este fezabilă și
viabilă în contextul malpraxisului medical, doar în condițiile în care asigură „un fir roșu” neîntrerupt
între toate cele patru subdomenii ale managementul malpraxisului medical.
Teza menționată anterior este fundamentată de faptul că malpraxisul medical nu reprezintă
un simplu conflict dintre pacient și prestatorul de servicii de sănătate, dar implică o serie de aspecte
complexe legate de stabilirea unei conduite ilicite din partea prestatorului de servicii de sănătate,
inclusiv prin expertiză, stabilirea prejudiciului și a întinderii acestuia, acordarea compensațiilor, etc.
Realizarea unei analize a metodelor de soluționare alternativă a conflictelor a determinat
următorul tablou. Concilierea și negocierea pot fi aplicate cu succes ca procedură extrajudiciară de
soluționare a conflictelor în condițiile relației pacient prejudiciat-asigurat-asigurător, cînd există
constatarea cu certitudine a survenirii cazului asigurat, a întinderii prejudiciului, etc. Acest cadru
situațional, prin urmare, asigură stabilirea și raportarea cazului de malpraxis, stabilirea prejudiciului
și plata despăgubirilor, stimularea prevenției malpraxisului medical prin aplicarea anumitor
instrumente financiare, precum sistemul bonus-malus.
Există situații cînd evaluarea și stabilirea cazului de malpraxis medical și, în consecință,
stabilirea întinderii prejudiciului necesită intervenții complexe. În asemenea situații, medierea poate
fi aplicată doar în condițiile cînd este stabilit cu certitudine actul de malpraxis medical și întinderea
prejudiciului, prin intervenții menite să identifice o soluție reciproc avantajoasă pentru părți. Mai
există un aspect care, în viziunea noastră, nu trebuie trecut cu vederea. Într-un domeniu complex și
ezoteric, precum este medicina, gestionarea cazului de malpraxis medical prin mediere implică
existența unui mediator care posedă cunoștințe științifice și competențe tehnice legate în mod direct

122
de obiectul litigiul. Aceste limitări fac ca, la momentul actual, medierea să nu aibă o aplicabilitate
generală.
Din punct de vedere conceptual, aplicarea arbitrajului ca instrument general de management
al malpraxisului medical este posibilă, dar din punct de vedere al organizării procedurii necesită
unele ajustări.
Legislația în domeniul arbitrajului prevede posibilitatea creării arbitrajelor speciale. Însă,
conform aceleași legi, instituțiile de arbitraj pot exista ca organ permanent pe lîngă uniuni, asociații
sau alte organizații (de exemplu, a prestatorilor de servicii de sănătate sau a pacienților), unde
funcționează în baza unor regulamente adoptate de acestea, și nu pot fi create pe lîngă administrația
publică locală sau centrală.
Cu referire la această situație putem constata existența, în Republica Moldova, la momentul
actual, a unor dificultăți funcționale în a crea o asemenea structură. Pe de altă parte, existența unei
instituții permanente de arbitraj medical, cu sau fără personalitate juridică, ar determina existența
unor raporturi de subordonare, inclusiv la capitolul desemnării arbitrilor. Experiența altor state
demonstrează că o asemenea practică nu este eficientă, înregistrînd carențe majore la capitolul
imparțialitate și independență.
O altă prevedere legală, care de asemenea creează anumite dificultăți în aplicarea
arbitrajului, este reprezentată de obligativitatea existenței convenției de arbitraj. Pentru ca o cauză să
fie susceptibilă de a fi judecată de instanţa arbitrală, este necesară fie existenţa unei clauze
compromisorii în cazul litigiilor ce au izvorît dintr-un contract care conţine o astfel de prevedere, fie
existenţa unui act independent, chiar dacă nu a fost încheiat un contract, care să stabilească că
litigiile dintre părţi vor fi soluţionate în instanţa de arbitraj.
Aplicabilitatea arbitrajului în litigiile de malpraxis medical va fi posibilă doar în cazul în care
raportul pacient-prestator de servicii de sănătate va fi de natură contractuală, iar în contracte va fi
inclusă clauza de arbitraj, sau în condițiile existenței unei prevederi legale conform căreia pacientul
și prestatorul de servicii de sănătate trebuie să supună, în primul rînd, arbitrajului toate litigiile ce ar
putea să apară între aceștia.
Analiza oportunității, prin aplicarea grilei de estimare a probabilității, elucidează faptul că
rezolvarea alternativă a litigiilor de malpraxis are un grad foarte înalt de materializare, întrucît
oportunitatea are un caracter cert și este necesară întreprinderea unor măsuri minimale prin

123
amendarea sau adoptarea unor acte legislative; nu sunt identificate incompatibilități de orice fel; iar
perioada estimată pentru aplicarea practică este de mai puțin de șase luni.
Caracteristicile definitorii cu caracter general ale metodelor de soluționare alternativă a
litigiilor de malpraxis medical stabilesc că implementarea acestei oportunități va avea un impact
pozitiv major asupra sistemului malpraxisului medical din Republica Moldova.
Per ansamblu, caracteristica prezentei oportunități și aplicabilitatea ei în Republica Moldova
denotă o probabilitatea de materializare foarte înaltă (A) și un impact pozitiv major (I) pentru
managementul malpraxisului medical (Figura 5.5).

A Probabilitatea
A Foarte înaltă
B Înaltă
B
Probabilitatea

C Medie
D Joasă
C E Foarte joasă
F Aproape
D imposibilă
Impact pozitiv
E I Înalt
II Mediu
F III Jos

III II I

Impactul pozitiv
Fig. 5.5. Caracteristica oportunității Rezolvarea alternativă a litigiilor de malpraxis medical.

Conform Figurii 5.5, prezenta oportunitate este definită ca fiind o oportunitate de grad înalt
(AI) pentru sistemul malpraxisului medical din Republica Moldova.

5.3 Reacția la oportunitățile în sistemul malpraxisului medical


Reacția la oportunitățile identificate reprezintă o etapă a procesului de management în care
sunt întreprinse măsuri menite excluderii, plasării în lista de rezervă, transferării sau punerii în
aplicare a acestora.
Conform metodologiei aplicate în analiza oportunităților, o oportunitate a fost definită ca
fiind de grad înalt și, deci, pasibilă pentru implementare dacă este de tip: probabilitate foarte înaltă –
impact pozitiv major (AI), probabilitate foarte înaltă – impact pozitiv mediu (AII), probabilitate

124
înaltă – impact pozitiv major (BI) și probabilitate înaltă – impact pozitiv mediu (BII). În consecință,
restul tipurilor de interelație din probabilitate și impact definesc oportunitatea ca fiind de grad jos.
Conform rezultatelor analizei oportunităților, din cele patru oportunități identificate, două
sunt de grad jos - Managementul malpraxisului medical conform sistemului „în lipsa greșelii” (FI)
și Instituționalizarea răspunderii medicale (CIII), iar două sunt de grad înalt - Definirea
malpraxisului medical și a răspunderii persoanelor fizice și juridice ce activează în sistemul de
sănătate (AI) și Rezolvarea alternativă a litigiilor în malpraxisul medical (AI).
Oportunitățile de grad jos sunt excluse din managementul ulterior al malpraxisului medical,
iar cele de grad înalt sunt menținute în continuare în cadrul acestui proces. Dacă în cazul
oportunității – Definirea malpraxisului medical și a răspunderii civile a persoanelor fizice și
juridice ce activează în sistemul de sănătate – există o variantă unică de realizare, atunci în cazul
Rezolvării alternative a litigiilor în malpraxisul medical sunt evidențiate mai multe metode de
realizare, situație ce impune selectarea doar uneia dintre ele pentru implementare.
Plecînd de la premiza că malpraxisul medical, la etapa contemporană, vizează medicina,
dreptul și asigurările, considerăm oportună și chiar necesară utilizarea metodelor alternative de
soluționare a litigiilor, inclusiv a tehnicilor hibride, care s-ar integra ușor, rapid și cost-eficient în
managementul existent al malpraxisului medical, în sensul sporirii performanței, reducerii costurilor
și duratei litigiilor, îmbunătățirii managementului, asigurării schimbărilor pozitive pentru pacient și
pentru prestatorul de servicii de sănătate în contextul acestui sistem.
Luînd în considerație sistemul malpraxisului medical, particularitățile organizării și
funcționării sistemului sănătății, particularitățile organizării și funcționării asigurărilor în Republica
Moldova, precum și experiența internațională, propunem ca procedura de evaluare și soluționare
extrajudiciară a cazurilor de malpraxis medical să aibă la bază evaluarea neutrală a malpraxisului
medical.
Malpraxisul medical și răspunderea civilă a persoanelor fizice și juridice ce activează în
sistemul de sănătate
Aplicarea practică a oportunității Definirea malpraxisului medical și a răspunderii civile a
persoanelor ce activează în sistemul de sănătate poate fi realizată doar prin adoptarea unei legi cu
privire la malpraxisul medical sau prin operarea unor modificări și completări la cadrul legislativ
existent, întrucît alt instrument legal pentru a asigura acest lucru nu există.

125
Respectiva lege, de rînd cu definirea malpraxisului medical și răspunderii civile a
persoanelor fizice și juridice ce activează în sistemul de sănătate, va stabili bazele juridice și va
reglementa procedura de evaluare și soluționare extrajudiciară a cazurilor de malpraxis medical,
precum și raporturile juridice dintre asigurători, asiguraţi şi persoane terţe ce derivă din contractul de
asigurare obligatorie de răspundere civilă a lucrătorilor medicali şi farmaceutici, instituţiilor
medicale, producătorilor şi furnizorilor de medicamente și dispozitive medicale pentru prejudiciile
cauzate pacienţilor, modul de realizare a acestui tip de asigurare, precum şi procedura de acordare a
despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin acte de malpraxis medical.
În contextul managementului malpraxisului medical, definiția legală a malpraxisului medical
trebuie să fie - eroare profesională săvîrșită de prestatorul de servicii de sănătate prin acţiune sau
inacţiune, din neglijență, imprudență, ignoranță sau prin nerespectarea reglementărilor privind
confidențialitatea, consimțămîntul și obligativitatea acordării serviciilor de sănătate, soldată cu
producerea prejudiciilor asupra pacientului, și care implică angajarea răspunderii civile [177].
Considerăm ca fiind necesară explicarea unor elemente din această definiție, și anume:
eroarea profesională, realizarea actului medical din neglijență, imprudență sau ignoranță.
Prin eroare profesională se va înțelege eroarea de normă în exercitarea profesiunii medicale
sau farmaceutice, rezultată din nerespectarea sau neaplicarea normelor unanim acceptate privind
comportamentul profesional, în contextul în care un alt lucrător medical sau farmaceutic, în aceleași
condiții, le-ar fi respectat și aplicat.
Realizarea actului medical din neglijență va fi considerat atunci cînd un act medical,
indiferent de natura sau forma acestuia, este realizat cu o atitudine dezinvoltă faţă de posibilitatea
survenirii unor consecințe grave care, deși puteau fi prevăzute, nu au fost prevăzute de subiectul ce
realiza actul medical.
Realizarea actului medical din imprudență constă în realizarea unui act medical, indiferent de
natura sau forma acestuia, în care a fost prevăzută posibilitatea survenirii unor consecințe negative,
prejudiciabile, dar care nu au fost acceptate, existînd atitudinea superficială că acestea ar putea fi
prevenite.
Realizarea actului medical din ignoranță reprezintă realizarea unui act medical, indiferent de
natura sau forma acestuia, de către un lucrător medical sau farmaceutic care nu posedă cunoștințele
și abilitățile necesare pentru efectuarea acestuia, deși ar fi trebuit să le posede, avînd obligația

126
profesională de a realiza actul medical conform pregătirii sale profesionale și standardelor
terapeutice.
Angajarea răspunderii civile va avea loc în condiții distincte pentru lucrătorul medical și
farmaceutic, pentru instituțiile medico-sanitare și farmaceutice, pentru producătorii și furnizorii de
medicamente și dispozitive medicale și pentru furnizorii de utilități.
Răspunderea civilă a lucrătorului medical și farmaceutic. Lucrătorul medical și farmaceutic
va răspunde civil pentru cazurile de malpraxis medical, pentru prejudiciile produse în exercitarea
profesiunii, inclusiv în cazul depășirii limitelor competenței profesionale, cu excepţia cazurilor de
urgență în care personalul medical ce deține competența necesară nu este disponibil. Dovada
cazurilor în care nu este disponibil personalul medical ce are competenţă în efectuarea unui act
medical se va face prin acte emise de reprezentantul legal al prestatorului de servicii de sănătate prin
care se atestă personalul existent la locul furnizării actului medical ce a fost generator de prejudicii.
Dacă la producerea malpraxisului medical au concurat mai multe persoane, atunci acestea vor
răspunde proporțional cu gradul de vinovăție a fiecăruia.
Survenirea răspunderii civile și despăgubirea persoanei prejudiciate nu exclude atragerea
lucrătorului medical sau farmaceutic la răspunderea penală sau contravențională.
După cum am prezentat în capitolele anterioare, există o serie de condiții în care răspunderea
civilă a lucrătorului medical și farmaceutic pentru malpraxis medical este înlăturată. Astfel,
lucrătorul medical și farmaceutic nu va fi răspunzător pentru cazurile de malpraxis medical:
 cînd acestea sunt consecința condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic
și tratament, infecțiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor acceptate ale
metodelor de investigație și tratament, defectelor ascunse ale materialelor sanitare,
echipamentelor și dispozitivelor medicale, precum și substanțelor medicale și sanitare folosite;
 cînd acționează în situații de urgență cu respectarea competenței acordate în conformitate cu
cadrul normativ în vigoare;
 cînd acestea sunt consecința directă sau indirectă a aplicării reglementărilor legale în vigoare;
 cînd acestea sunt consecința directă sau indirectă a realizării indicațiilor șefului ierarhic superior.
Răspunderea civilă a instituțiilor medico-sanitare și farmaceutice, producătorilor și
furnizorilor de medicamente și dispozitive medicale și a furnizorilor de utilități. Instituțiile medico-
sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii de sănătate, vor răspundere civil
pentru prejudiciile produse pacienților:

127
a) cînd acestea sunt consecința infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului cînd se dovedeşte o
cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie;
b) cînd acestea sunt consecința defectelor cunoscute ale tehnicii și utilajului medical folosit în mod
abuziv;
c) cînd acestea sunt consecința folosirii produselor medicamentoase și dispozitivelor medicale după
expirarea perioadei de garanţie sau a termenului de valabilitate a acestora după caz;
d) urmare a actelor de malpraxis medical produse de către medicii-rezidenți, doctoranzi și secundari
clinici.
e) generate de nerespectarea reglementărilor interne ale instituției;
Instituțiile medico-sanitare furnizoare de servicii de sănătate și instituțiile furnizoare de
servicii nemedicale subcontractate de instituțiile medico-sanitare publice sau private furnizoare de
servicii de sănătate vor răspunde civil pentru prejudiciile produse pacienților, în mod direct sau
indirect, ca urmare a serviciilor prestate.
În condiţiile legii civile, instituțiile medico-sanitare vor răspunde în solidar cu lucrătorii
medicali și farmaceutici angajați pentru prejudiciile produse pacienților de către aceștia din urmă.
Producătorii și furnizorii de medicamente și dispozitive medicale vor răspunde civil,
conform legislației în vigoare, pentru prejudiciile produse pacienților în realizarea actului medical,
generate în mod direct sau indirect de defectele ascunse ale tehnicii și utilajului medical, ale
substanțelor medicamentoase, biologice și materialelor sanitare, în perioada de garanție și/sau
valabilitate.
Furnizorii de utilităţi către instituțiile medico-sanitare publice sau private furnizoare de
servicii de sănătate vor răspunde civil pentru prejudiciile produse pacienţilor, generate de furnizarea
necorespunzătoare a utilităţilor.
Examinarea și soluționarea extrajudiciară a cazurilor de malpraxis medical
În scopul examinării și soluționării extrajudiciare a cazurilor de malpraxis medical, în urma
analizei tuturor opțiunilor, considerăm necesară crearea unei autorități publice (organ colegial)
responsabilă pentru cercetarea, evaluarea, constatarea și monitorizarea cazurilor de malpraxis
medical, sau atribuirea respectivelor sarcini Consiliului Național pentru Evaluare și Acreditare în
Sănătate [178]. În acest scop, instituția va fi învestită cu putere de decizie, de dispensă, de
interdicție, de intervenție, de control și de sancționare disciplinară, în limitele stabilite de lege.

128
Activitatea instituției se va baza pe următoarele principii: obiectivității, legalității,
imparțialității, utilității și disponibilității publice, confidențialității, transparenței, și va avea drept
obiective de bază cercetarea, evaluarea și soluționarea extrajudiciară a cazurilor de malpraxis
medical, precum și prevenirea riscurilor de malpraxis medical în activitatea medicală și
farmaceutică, monitorizarea cazurilor de malpraxis medical. Soluționarea extrajudiciară a cazurilor
de malpraxis medical va avea loc prin constatarea existenței cazurilor de malpraxis medical,
evaluarea prejudiciului produs și stabilirea despăgubirilor.
Autoritatea instituției va fi exercitată pe întreg teritoriul Republicii Moldova și va fi extinsă
asupra asigurătorilor, lucrătorilor medicali și farmaceutici, instituțiilor medico-sanitare și
farmaceutice publice sau private, producătorilor și furnizorilor de medicamente și dispozitive
medicale, precum și asupra pacienților.
Sesizarea instituției poate fi făcută de către persoana ce se consideră victima unui act de
malpraxis medical sau, după caz, de reprezentantul legal al acesteia, succesorii persoanei decedate
ca urmare a unui act de malpraxis medical, asigurător, asigurat, de organele și instituțiile competente
(instanța de judecată, procuratura), comitetele de etică din cadrul instituțiilor medico-sanitare,
asociațiile profesionale ale lucrătorilor medicali și farmaceutici, Ministerul Sănătății.
În termen de trei zile din momentul înaintării cererii, prin tragere la sorţi, va fi desemnat
grupul de experţi ce va efectua expertiza sau constatarea tehnică a cazului de malpraxis medical.
Numirea grupului de experţi va fi efectuată prin decizia directorului și va depinde de complexitatea
cazului cercetat, însă nu va constitui mai puțin de 3 membri.
Unica sursă de informaţii referitoare la persoanele specializate în expertizarea şi constatarea
tehnică a cazurilor de malpraxis medical va fi Registrul Naţional al Experţilor Medicali [177].
Registrul va fi gestionat exclusiv de Ministerul Sănătății și va conţine informația cu privire la: (a)
numele, prenumele expertului medical; (b) domeniul de specializare a acestuia; (c) actul în baza
căruia i s-a acordat statutul de expert, numărul şi data emiterii acestuia; (d) datele de contact ale
expertului. Publicitatea datelor din Registru, cu respectarea secretului datelor cu caracter personal,
va fi asigurată prin publicarea acestuia pe pagina web a ministerului şi în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, de cel puţin 2 ori pe an.
Experţii desemnați vor avea acces la toate documentele medicale aferente cazului ale căror
cercetare o consideră necesară și vor avea dreptul de a audia și înregistra depoziţiile tuturor
persoanelor implicate. Într-un termen de 30 de zile, experții vor întocmi un raport asupra cazului de

129
malpraxis medical pe care îl vor înainta spre aprobare. În cazuri deosebite, termenul de realizare a
raportului poate fi prelungit cu cel mult o lună, fapt despre care vor fi informate părțile implicate.
Prin hotărîre motivată va fi constatată existența sau lipsa cazului de malpraxis medical.
Hotărîrea va fi adoptată într-un termen care nu va depăși 3 luni din momentul depunerii cererii
inițiale, dar nu mai mult de 30 de zile din momentul înaintării raportului de expertiză. Hotărîrea se
comunică tuturor părților implicate în termen de 5 zile calendaristice. În cazul constatării existenței
cazului de malpraxis medical, hotărîrea va conține în mod expres prevederi referitoare la valoarea
prejudiciului material și moral (întreaga întindere a prejudiciului), mărimea despăgubirilor, persoana
căreia îi este atribuită despăgubirea.
Fiecare parte interesată va avea dreptul să primească o copie a raportului experţilor și
documentelor medicale ce au stat la baza acestuia, precum și a hotărîrii emise.
În termen de 15 de zile calendaristice de la data comunicării hotărîrii, asigurătorul are
obligația de a prezenta persoanei păgubite o ofertă de despăgubire, care se va înscrie în limitele
răspunderii acestuia, și poate fi sub forma unei sume cu titlu de despăgubire sau a unei rente viagere.
Persoana păgubită comunică asigurătorului și instituției acceptarea sau respingerea ofertei. În cazul
acceptării ofertei de despăgubire, cazul va fi considerat închis.
Pentru recuperarea daunelor excluse din asigurarea obligatorie de răspundere civilă și
asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională, persoana păgubită este în drept să intenteze
în instanţa de judecată acţiune civilă împotriva persoanei răspunzătoare de producerea prejudiciului.
Hotărîrea devine executorie după 30 zile din momentul emiterii acesteia. Aceasta poate fi
contestată de persoana care consideră că, prin respectiva hotărîre, drepturile sale au fost lezate în
ordinea contenciosului administrativ, în termen de 30 zile din momentul emiterii acesteia.
Prețul serviciilor de evaluare și constatare a cazurilor de malpraxis medical este stabilit de
către instituție în raport cu complexitatea cazurilor și aprobat de Guvern. Costurile serviciilor de
evaluare și constatare a cazului de malpraxis medical, dar și cele stabilire a prejudiciului și
despăgubirilor vor fi suportate de asigurător.
Întreaga procedura de tranzacție, pînă la momentul sesizării instanței, este confidențială.
Încălcarea obligației de confidențialitate atrage sancțiuni disciplinare și administrative conform
actelor normative în vigoare și regulamentelor aprobate. Obligația de confidențialitate este opozabilă
tuturor subiecților implicați în procedura de tranzacție.

130
Termenul de prescripţie pentru intentarea procedurii extrajudiciare de stabilire a cazurilor de
malpraxis medical va fi de trei ani din momentul producerii prejudiciului sau din momentul în care
succesorii victimei au aflat sau trebuiau să afle despre cauzarea prejudiciului.
Procedura extrajudiciară de stabilire a cazurilor de malpraxis medical, în conformitate cu
principiile generale de drept, nu limitează liberul acces la justiţie. Însă, sesizarea instanței de
judecată de către persoana păgubită, asigurat sau asigurător va duce la încetarea imediată a
procedurii de tranzacție.
Totodată, în sarcina respectivei instituții va fi și elaborarea, precum și publicarea Raportului
anual asupra malpraxisului medical.

5.4 Concluzii la capitolul 5


1. Un management eficient al oportunităților în malpraxisul medical trebuie să asigure o schimbare
de direcție de la condițiile status quo la condiții mai avantajoase decît cele înregistrate la momentul
actual.
2. Rezultatele analizei oportunităților conchide că, din cele patru oportunități identificate, două sunt
de grad jos - Managementul malpraxisului medical conform sistemului „în lipsa greșelii” (FI) și
Instituționalizarea răspunderii medicale (CIII), iar două sunt de grad înalt - Definirea malpraxisului
medical și a răspunderii persoanelor fizice și juridice ce activează în sistemul de sănătate (AI) și
Rezolvarea alternativă a litigiilor în malpraxisul medical (AI).
3. În contextul managementului malpraxisului medical, definiția legală de malpraxis medical trebuie
să fie de – eroare profesională săvîrșită de prestatorul de servicii de sănătate prin acţiune sau
inacţiune, din neglijență, imprudență, ignoranță sau prin nerespectarea reglementărilor privind
confidențialitatea, consimțămîntul și obligativitatea acordării serviciilor de sănătate, soldată cu
producerea de prejudicii pacientului, care implică angajarea răspunderii civile.
4. Soluționarea extrajudiciară a cazurilor de malpraxis medical în baza evaluării neutrale trebuie
realizată de către o autoritate publică nou-creată sau de către Consiliul Național pentru Evaluare și
Acreditare în Sănătate, ce va fi investit cu atribuții de cercetare, evaluare, constatare și monitorizare
a cazurilor de malpraxis medical.

131
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
Concluzii generale
1. Sistemul malpraxisului medical din Republica Moldova prezintă o serie de deficiențe majore în
ceea ce privește cadrul normativ și cadrul instituțional, condiție ce determină ca soluționarea
litigiilor de malpraxis medical să fie de o manieră incriminativ-vindicativă și grosieră, cu implicații
negative, atît pentru prestatorul de servicii de sănătate, cît și pentru pacient (68,30±2,85% din
cazurile de expertiză medico-legală în comisie privind calitatea asistenței medicale au loc în
contextul acțiunii penale).
2. Fenomenul greșelilor medicale este prezent în sistemul de sănătate din Republica Moldova și
înregistrează un trend ascendent. Această condiție este fundamentată de creșterea frecvenței
expertizelor medico-legale în comisie privind calitatea asistenței medicale, de ponderea medicilor
care au comis greșeli medicale în viziunea colegilor (58,90±2,54%) și de ponderea medicilor care
consideră real pericolul reclamațiilor din partea pacienților privind greșelile medicale (64,80 ±
2,46%).
3. Cercetarea realizată și rezultatele obținute demonstrează că riscul de malpraxis medical în rîndul
medicilor este ridicat, extinzîndu-se și asupra personalului medical mediu și instituțiilor medicale. În
contextul exercitării profesiunii, medicii nu respectă în totalitate cadrul legal în domeniul sănătății,
iar 46,1±2,57% prezintă lipsa cunoștințelor privind reglementările aplicabile acestui domeniu.
Informarea pacientului, confidențialitatea datelor și secretul medical, consimțămîntul și acordul
informat reprezintă domenii de risc de malpraxis medical. Atitudinile profesionale (comunicarea cu
pacientul, prudența profesională, vigilența profesională, discernamîntul profesional) reprezintă, de
asemenea, un domeniu de risc al practicii medicale, datorită faptului că, în majoritatea cazurilor
(55,10±3,05%) de dispunere a expertizei medico-legale privind calitatea asistenței medicale, a fost
invocată neglijența din partea medicilor.
4. Rezultatele analizei cazurilor de expertiză medico-legală în comisie privind calitatea asistenței
medicale demonstrează că greșelile medicale au fost în majoritatea cazurilor greșeli de diagnostic
(52,60±4,67%) și greșeli de conduită terapeutică (64,00±4,49%). Greșelile de diagnostic au fost
condiționate preponderent de stabilirea incorectă a diagnosticului (51,70±6,45%),
neexaminarea/examinarea incompletă clinică și paraclinică (31,70±6,01%), iar greșelile de conduită
terapeutică - de tactica terapeutică incorectă (55,60±5,81%), nespitalizarea pacientului
(20,80±4,75%), întarzierea inițierii tratamentului (12,50±3,87%). În acest sens, pregătirea clinică și

132
științifică reprezintă domenii de vulnerabilitate în practica medicală, în pofida înregistrării unor
rezultate extrem de satisfăcătoare în baza autoevaluării.
5. Cercetarea realizată a permis de a stabili că specialitățile chirurgia și obstetrica-ginecologia
reprezintă specialități cu „risc înalt” de malpraxis medical, fiind vizate în 25,70±2,68% cazuri,
respectiv 28,70±2,77% din cazurile de expertiză medico-legală în comisie privind calitatea asistenței
medicale. Specialitățile anesteziologia și terapia intensivă, medicina de urgență, medicina de familie,
medicina internă, pediatria și neonatologia reprezintă specialități cu „risc mediu” de malpraxis,
înregistrînd o frecvență între 5,70%-10,90% din cazurile de expertiză medico-legală în comisie
privind calitatea asistenței medicale.
6. În cadrul sistemului malpraxisului medical din Republica Moldova se atestă existența riscurilor
economice pentru prestatorul de servicii de sănătate la survenirea cazului de malpraxis medical, în
lipsa operabilității unor mecanisme de protecție.
7. Oportunitățile în sistemul malpraxisului medical din Republica Moldova susceptibile de a asigura
o schimbare de direcție la condiții mai avantajoase sunt reprezentate de Definirea legislativă a
malpraxisului medical și a răspunderii persoanelor fizice și juridice ce activează în sistemul de
sănătate și Soluționarea alternativă a litigiilor în malpraxisul medical. Aceste condiții reprezintă
direcțiile strategice de bază în îmbunătățirea organizării și funcționării sistemului malpraxisului
medical în Republica Moldova.
8. Cercetarea științifică realizată și rezultatele obținute au permis de a soluționa problema științifică
în acest domeniu, și anume: identificarea deficiențelor existente în sistemul malpraxisului medical, a
riscurilor de malpraxis medical și argumentarea științifică a opțiunilor de politici direcționate spre
îmbunătățirea organizării și funcționării sistemului malpraxisului medical în Republica Moldova.
Recomandări
Ministerului Sănătății:
1. Îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul malpraxisului medical prin adoptarea unor
reglementări care să definească malpraxisul medical și condițiile de survenire a răspunderii de
malpraxis pentru lucrătorii medicali și farmaceutici, instituțiile medico-sanitare și farmaceutice,
producătorii și furnizorii de medicamente și dispozitive medicale. Această măsură de politică este
considerată necesară de 83,50±1,91% medici.

133
2. Implementarea asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru malpraxis medical a
lucrătorilor medicali și farmaceutici, instituțiilor medico-sanitare și farmaceutice, producătorilor și
furnizorilor de medicamente și dispozitive medicale ca mecanism de protecție patrimonială. În
susținerea acestei măsuri de politică este și poziția a 77,30±2,16% de medici care consideră necesară
operabilitatea asigurărilor obligatorii.
3. Instituirea cadrului normativ și instituțional de soluționare extrajudiciară a malpraxisului medical
în baza evaluării neutrale, prin care se va asigura cercetarea, evaluarea, constatarea tehnică a cazului
de malpraxis medical, precum și compensarea pacientului prejudiciat. Aceste sarcini pot fi atribuite
unei autorități publice nou-create sau Consiliului Național pentru Evaluare și Acreditare în Sănătate.
4. Dezvoltarea și implementarea unui sistem național de raportare a erorilor susținut de o bază
legislativ-normativă care să reglementeze conținutul bazei de date, obligativitatea raportării,
raportarea în bază de anonimat, confidențialitatea, lipsa aspectului punitiv, utilizarea datelor
sistemului de raportare și interzicerea utilizării datelor în cadrul acțiunilor de soluționare a litigiului
de malpraxis medical pe cale alternativă sau judiciară.
5. Dezvoltarea și aplicarea la scară largă a sistemului național de protocoale clinice. Necesitatea
acestei măsuri este determinată de faptul că doar 11,70% [IÎ95 8,60%;15,70%] de medici au ca sursă
de informare în practica profesională protocoalele clinice și 5,60% [IÎ95 3,50%;8,70%] de medici –
standardele internaționale de tratament.
Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”:
6. Implementarea cursului de drept medical la toate etapele de instruire medicală: studiile medii de
specialitate și universitare, instruirea post-universitară, educația medicală continuă. Dezvoltarea unei
curricule distincte pentru fiecare etapă va asigura instruirea adecvată a personalului medical și
farmaceutic, precum și perfecționarea continuă a acestuia prin informarea cu privire la noile
reglementări în domeniul sănătății.

134
BIBLIOGRAFIE

1. Oprea L. Un studiu analitic asupra relației medic-pacient (partea I). În: Revista Română de
Bioetică, 2009, vol.7, nr. 2, p. 57-70.
2. Pellegrino E.D. Toward a Reconstruction of Medical Morality. În: American Journal of Bioethics,
2006, vol. 6, p. 65-71.
3. Miller F.G., Brody H. The internal morality of medicine: an evolutionary perspective. În: Journal
of Medicine and Philosophy, 2001, vol. 26, p. 581-599.
4. De Ville K. Medical Malpractice in Twentieth Century United States: The Interaction of
Technology, Law, and Culture. În: International Journal of Technology Assessment in Health Care,
1998, vol.14, no. 2, p. 197–211.
5. Mohr J.C. American Medical Malpractice Litigation in Historical Perspective. În: Journal of the
American Medical Association, 2000, vol. 283, no. 13, p. 1731–1737.
6. Давыдовский И.В. Враебные ошибки. În: Советская медицина, 1941, nr. 3, p. 3-10.
7. Зальмунин Ю. Врачебные ошибки и ответственность врача. Москва, 1949. p. 335-337.
8. Громов А.П. Права, обязанности и ответственность медицинских работников. Москва:
Медицина, 1976. 227 p.
9. Sloan Frank A. et al. Medical malpractice experience of psysicians: Predictable or Haphazard?
În: Journal of the American Medical Association, 1989, vol. 262, p. 3291-3297.
10. Kravitz Richard L. et al. Malpractice claims data as a quality improvement tool: Epidemiology
of error in four specialities. În: Journal of the American Medical Association, 1991, vol. 266, p.
2087-2092.
11. Localio A.R. et al. Relation between malpractice claims and adverse events due to negligence –
results of the Harvard medical-practice study-III. În: New England Journal of Medicine, 1991, vol.
325, p. 245-251.
12. Adams E., Zuckerman S. Variation in the growth and incidence of medical malpractice claims.
În: Journal of Health Politics, Policy and Law, 1984, no. 9, p. 475-488.
13. Акопов В. К истории судебной ответственности врачей. În: Hаучно-культурологический
журнал RELGA, 2001,nr. 10 (. www.relga.ru (accesat 16.04.2011)
14. Hirsh Bernard D. Medical Liability. În: Journal of the American Medical Association, 1968, vol.
205, p. 207-208.

135
15. Sloan FA. State responses to the malpractice insurance “crisis” of the 1970s: an empirical
assessement. În: Journal of Health Politics, Policy and Law, 1985, no. 9, p. 629-646.
16. Dreyfuss D. et al. Table ronde, „Medecine – justice: quelle responsabilite?”, Revue
internationale, Paris: ESPRIT, 2007, no.331, p. 57.
17. Apetri L. Satisfacţia pacientului – reflectare a calităţii serviciilor de sănătate. În: Sănătate
publică, economie şi management în medicină, 2007, nr. 5(20), p. 69-73.
18. Vincent C., Young M., Phillips A. Why Do People Sue Doctors? A Study of Patients and
Relatives Taking Legal Action. În: The Lancet, 1994, no. 8913, p. 1609–1613.
19. Hickson G.V. et al. Patient Complaints and Malpractice Risk. În: Journal of the American
Medical Association, 2002, vol. 287, no. 22, p. 2951–2957.
20. Ерофеев С.В., Новосѐлов В.П. Неблагоприятный исход медицинской помощи: изучение
проблемы в судебно-медицинской практике. În: Судебно-медицинская экспертиза, 2008, №1,
p. 35-38.
21. Slonim A.D. et al. Hospital reported medical errors in children. În: Pediatrics, 2003, vol. 111, p.
617–621.
22. Brennan T.A. The Institute of Medicine Report on medical errors. Could it do harm? În: New
England Journal of Medicine, 2000, vol. 342, p.1123–1125.
23. Jimenez-Corona Maria-Eugenia et al., Epidemiology of medical complaints in Mexico:
identifying a general profile. În: International Journal for Quality in Health Care, 2006, vol. 18, no.
3, p.220–223.
24. Davis P. et al. Preventable in-hospital medical injury under the “no fault” system in New
Zealand. În: Quality and Safety in Health Care, 2003, vol. 12, p. 251–256.
25. Brennan T.A. et al. Incidence of adverse events and negligence in hospitalized patients. Results
of the Harvard Medical Practice Study I. În: New England Journal of Medicine, 1991, vol. 324, p.
370–376.
26. Leape L.L. et al. The nature of adverse events in hospitalized patients. Results of the Harvard
Medical Practice Study II. În: New England Journal of Medicine, 1991, vol. 324, p. 377–384.
27. Thomas E.J. et al. Incidence and types of adverse events and negligent care in Utah and
Colorado. În: Medical Care, 2000, vol. 38, p. 261–271
28. Wilson R.M. et al. The Quality in Australian Health Care Study. În: Medical Journal of
Australia, 1995, vol. 163, p.458–471.

136
29. Vincent C., Neale G., Woloshynowych M. Adverse events in British hospitals: preliminary
retrospective record review. În: British Medical Journal, 2001, vol. 322, p. 517–519.
30. Kohn L.T., Corrigan J.M., Donaldson M.S. To Err is Human: Building a Safer Health System.
Institute of Medicine, Washington DC: National Academy Press, 1999.
31. Brennan T.A. et al. Incidence of adverse events and negligence in hospitalized patients. Results
of the Harvard Medical Practice Study I. În: Quality and Safety in Health Care, 2004, vol.13, p.
145–152.
32. Leape L.L. et al. Preventing medical injury. În: Quality Review Bulletin, 1993, vol. 19, p. 144-
149.
33. Barker K. Data Collection Techniques: Observation. În: American Journal of Hospital
Pharmacy, 1980, vol. 37, p.1235-1243.
34. Allan E., Barker K. Fundamentals of medication error research. În: American Journal of
Hospital Pharmacy, 1990, vol. 47, p. 555-571.
35. Classen D.C. et al. Computerized surveillance of adverse drug events in hospital patients. În:
Journal of American Medical Association, 1992, vol. 266, p. 2847-2851.
36. Gandhi T. et al. Drug complications in outpatients. În: Journal of General Internal Medicine,
2000, vol. 15, p. 149-154.
37. National Center for Health Statistics, Centers for Disease Control and Prevention. FASTATS.
www.cdc.gov/nchs/fastats/outsurg.htm (accesat 06.03.2011)
38. The Institute of Medicne Report on Medical Errors: Misunderstanding Can Do Harm. În:
Medscape General Medicine, www.medscape.com (accesat 28.02.2011).
39. Schoen C. et al. Taking The Pulse Of Health Care Systems: Experiences Of Patients With Health
Problems In Six Countries. În: Health Affairs. www.healthaffairs.org (accesat 16.04.2011).
40. Institute of Medicine. To err is human. Washington, DC: National Academy Press. 2000.
41. Centers for Disease Control and Prevention. Births and Deaths: Final data for 2006. În: National
Vital Statistics Reports, 2009, vol. 57, p. 1-80.
42. Arias Donya C. Medical Errors, Costly Care a Concern for American Patients: Survey Sheds
Light on U.S. Shortcomings. În: Medscape General Medicine, www.medscape.com (accesat
28.02.2011)
43. HealthGrades. Third Annual Patient Safety in American Hospitals Study, 2006.
www.healthgrades.com (accesat 06.03.2011)

137
44. HealthGrades, Patient Safety in American Hospitals, 2004. www.healthgrades.com (accesat
16.04.2011).
45. Zhan C., Miller M.R. Excess Length of Stay, Charges, and Mortality Attributable to Medical
Injuries during Hospitalization. În: Journal of American Medical Association, 2003, vol. 290, p.
1868-1874.
46. HealthGrades. Patient Safety Release. 2008. www.healthgrades.com (accesat 06.03.2011)
47. UK Department of Health. Making Amends - A consultation paper setting out proposals for
reforming the approach to clinical neglijence in the NHS. 2003.
48. Insurance Issues Europe. Impending Changes in the European Health Care Sector and the Effect
on Risk Management and Malpractice Insurance. General Cologne Re, 2002.
49. Pădure Andrei Dinamica expertizelor medico-legale referitoare la malpraxis în Republica
Moldova. În: Anale Știinţifice ale USMF „Nicolae Testemiţanu”, 2008, vol.1, p. 129-132.
50. Bates D.W. et al. Incidence of adverse drug events and potential adverse drug events:
implications for prevention. În: Journal of American Medical Association, 1995, vol. 274, p. 29-34.
51. Rothschild Jeffrey M. et al. Analysis of Medication-Related Malpractice Claims: Causes,
Preventability, and Costs. În: Archives of Internal Medicine, 2002, vol. 162, p. 2414-2420.
52. Classen D.C. et al. Computerized surveillance of adverse drug events in hospitalized patients.
În: Journal of American Medical Association, 1991, vol. 266, p. 2847-2851.
53. Thomsen L.A. et al. Systematic review of the incidence and characteristics of preventable
adverse drug events in ambulatory care. În: Annals of Pharmacotherapy, 2007, vol.41, p. 1411-1426.
54. Joanna Briggs Institute. Strategies to reduce medication errors with reference to older adults. În:
Best Practice, 2005, vol. 9, p.1-6
55. DuBois R., Brook R.. Preventable deaths: who, how often, and why? În: Annals of Internal
Medicine, 1988, vol. 109, p. 582-589.
56. Bedell S. et al. Incidence and characteristics of preventable iatrogenic cardiac arrests. În: Journal
of American Medical Association, 1991, vol. 265, p. 2815-2820.
57. Andrews L. et al. An alternative strategy for studying adverse events in medical care. În: The
Lancet, 1997, vol. 349, p. 309-313.
58. Centers for Disease Control and Prevention. National Nosocomial Infections Surveillance
System. Semi-Annual Report. Atlanta, Georgia. 1996.

138
59. Kirkland K.B. et al. The impact of surgical-site infections in the 1990s: attributable mortality,
excess length of hospitalization, and extra costs. În: Infection Control and Hospital Epidemiology,
1999, vol. 20, p. 725-730.
60. Anderson R., Hill R., Key C., The sensitivity and specificity of clinical diagnostics during five
decades. Toward an understanding of necessary fallibility. În: Journal of American Medical
Association, 1989, vol. 261, p. 1610-1617.
61. Cameron H.M., McGoogan E. A prospective study of 1152 hospital autopsies: Inaccuracies in
death certification. În: Journal of Pathology, 1981, vol. 133, p. 273-283.
62. Goldman L. et al. The value of the autopsy in three medical eras. În: New England Journal of
Medicine, 1983, vol. 308, p. 1000-1005.
63. Burton E.C., Troxclair D.A., Newman W.P. Autopsy diagnoses of malignant neoplasms. În:
Journal of American Medical Association, 1998, vol. 280, p. 1245-1248.
64. Lundberg G.D. Low-tech autopsies in the era of high-tech medicine. În: Journal of American
Medical Association, 1998, vol. 280, p.1273-1274.
65. Martinez Balaguer et al. El papel de la autopsia clinica en el control de calidad de los
diagnosticos clinicos en una unidad de urgencias. În: Anales de Medicina Interna, 1998, vol.15, p.
179-82.
66. Garcia-Martin M. et al. Proportion of hospital deaths associated with adverse events. În: Journal
of Clinical Epidemiology, 1997, vol.50, p. 1319-1326.
67. Rothschild Jeffrey M. et al. The Critical Care Safety Study: The Incidence and Nature of
Adverse Events and Serious Medical Errors in Intensive Care. În: Critical Care Medicine, 2005, vol.
33, p. 1694-1700.
68. von Laue Nicoletta C., Schwappach David L.B., Koeck Christian M., The epidemiology of
medical errors: A review of the literature. În: Wiener Klinische Wochenschrift, 2003, vol. 115, p.
318-325.
69. Donchin Y. et al. A look into the nature and causes of human errors in the intensive care unit. În:
Critical Care Medicine, 1995, vol. 23, p. 294-300.
70. Johnson Lee J. Malpractice Dangers in Patient Complaints. 2010. www.medscape.com (accesat
28.02.2011).

139
71. Tamblyn Robyn et al., Physician Scores on a National Clinical Skills Examination as Predictors
of Complaints to Medical Regulatory Authorities. În: Journal of American Medical Association,
2007, vol. 298, p. 993-1001.
72. Burstin Helen R. et al. Do the Poor Sue More? A Case-Control Study of Malpractice Claims and
Socioeconomic Status. În: Journal of American Medical Association, 1993, vol. 270, p.1697-1701.
73. Franks P. et al. Are patients’ratings of their physicians related to health outcomes? În: Annals of
Family Medicine, 2005, vol. 3, p.229-234.
74. Beckman H.B. et al. The doctor-patient relationship and malpractice: lessons from plaintiff
depositions. În: Archives of Internal Medicine, 1994, vol. 154, p. 1365-1370.
75.Stelfox H.T. et al. The relation of patient satisfaction with complaints against physicians and
malpractice lawsuits. În: American Journal of Medicine, 2005, vol. 118, p. 1126-1133.
76. Moore P.J. et al. Medical malpractice: the effect of doctor-patient relations on medical patient
perceptions and malpractice intentions. În: Western Journal of Medicine, 2000, vol. 173, p. 244-
250.
77. Hickson G.B. et al. Factors that prompted families to file medical malpractice claims following
perinatal injuries. În: Journal of American Medical Association, 1992, vol. 267, p. 1359-1363.
78. Brennan Troyen A. et al. Relation between negligent adverse events and the outcomes of
medical-malpractice litigation. În: New England Journal of Medicine, 1996, vol.335, p. 1963-1967.
79. Crane Mark E. The Surprise Malpractice Suit: “Why Did You Sue Me?”. În: Medscape Business
of Medicine. www.medscape.com (accesat 21.03.2011).
80. Fenn P. et al. Current cost of medical negligence in NHS hospitals: analysis of a claims
database. În: British Medical Journal, 2000, vol. 320, p. 1567-1571.
81. Fenn P. Counting the cost of medical negligence. În: British Medical Journal, 2002, vol. 325, p.
233-234.
82. OECD. Medical Malpractice: Prevention, Insurance and Coverage Options, Paris, 2007. 82 p.
83. Ețco C., Mecineanu A. Evoluția malpraxisului medical din perspectivă istorică. În: Anale
Științifice ale USMF „Nicolae Testemițanu”, 2011, vol. 2, p. 169-176.
84. Popușoi E., Ețco C. Valori morale în medicină. Chișinău: Medicina, 1999, 216 p.
85. Platon. Legile. Traducere Elefterie Bezdechi, Ştefan Bezdechi, București: Editura Univers
Encoclopedic. 2010, 398 p.
86. Aristotel. Politica. București: Antet, 2008, 213 p.

140
87. Pereterskii I.S. Digestele lui Iustinian. București: Editura Științifică, 1958.
88. Chapman C.B. “Stratton vs. Swanland: the fourteenth century ancestor of the law of
malpractice”. În: The Pharos, 1982, nr. 45, p.20-24
89. Robertson W. Medical malpractice: a preventive approach. University of Washington Press,
USA, 1986.
90. Hecser L. Medicină, Drept și Societate: Principii de responsabilitate. Răspunderea medicală în
Franța. În: Curentul Juridic, 2006, nr. 1-2, p. 24-25.
91. Almos B., Astărăstoae V. Responsabilitatea juridică medicală în România. Iaşi: Polirom, 2000.
92. Legiuirea Caragea. București: Academiei, 1955, 45 p.
93. Codul Calimach, București: Academiei, 1958
94. Simion R. Malpraxisul medical: oportunitate sau realitate?, București: Humanitas, 2010.
95. Walston-Dunham B. Medical Malpractice, Law and Litigation. USA: Thomson, 2006.
96. Rosoff A.J. Informed consent: a guide for health care providers. Maryland: Aspen Publications,
1981.
97. Medical Malpractice: The Patient vs the Physician, Washington, DC: US Senate, Committee on
Government Operations, 1969, p. 980-987.
98. Danzon P.M. The frequency and severity of medical malpractice claims: new evidence. În: Law
and Contemporary Problems, 1986, vol 49, p. 57-84.
99. American Medical Association. The cost of medical professional liability in the 1980's. Chicago,
III: Center for Health Policy Research, American Medical Association, 1990.
100. General Accounting Office. Medical malpractice: six states case studies. GAO publication No
HRD-87–21. Washington, D.C.: Government Printing Office, 1986.
101. Giesen Dieter. International medical malpractice law. Tubingen and Martinus Nijhoff
Publishers, 1988, 861 p.
102. Năsui G. Malpraxisul medical. Particularitățile răspunderii civile medicale. Rezumatul tezei de
doctor în drept. Timișoara, 2009, 51 p.
103. Beliș V. Despre malpraxis. În: Romanian Journal of Legal Medicine, 2008, vol. 16, p. 85-86.
104. Ețco C., Malanciuc Iu. Asigurările medicale. Chișinău: Tipografia Centrală, 2007, 450 p.
105. Ețco C., Midrigan V. Specificul activității medicale. Clasificarea erorilor comise de lucrătorii
medicali. În: Sănătate publică, economie, management în medicină, 2008, nr. 2, p. 55-59.

141
106. Огарков И.Ф. Врачебные правонарушения и уголовная ответственность за них.
Ленинград, 1966, 195 p.
107. Крылов И.Ф. Врач и закон. Правовые вопросы врачебной деятельности. Ленинград:
Знание, 1972, 47 p.
108. Astărăstoae V. et al. Răspunderea profesională medicală. În: Medica, Nr. 17, 2008, p. 12-15.
109. World Bank. Medical malpractice systems around the globe: examples from the US-tort
liability system and the Sweden-no fault system. Washington DC, 2004.
110. Vincent C. Compensation as a duty of care: the case for „no fault”. În: Quality and Safety in
Health Care, 2003, vol. 12, p. 240–241.
111. Curcă C. Malpraxisul în plasa reglementărilor. În: Medica, 2005, nr. 3, p.12.
112. Department of Legislative Services. Negligence Systems: contributory negligence, comparative
fault and joint and several liability. Annapolis, Maryland, 2004, 68 p.
113. Walston-Dunham B. Medical Malpractice. Law and Litigation, USA: Thomson, 2006.
114. Curcă C. Reglementarea malpraxisului medical într-un cadru coerent este o necesitate în
domeniul sanitar. În: Revista Română de Bioetică, 2005, vol. 3, nr. 4, p. 9.
115. Hershberg A., Westerlund Li. The Swedish Patient Compensation System: A viable alternative
to the U.S. tort system? În: Bulletin of the American College of Surgeon, 2004, vol. 89, p. 25-30.
116. Vincent C.A., Ennis M., Audley R.J. Medical accidents. Oxford: Oxford University Press,
1993. 208 p.
117. Farrell A.M., Devaney S., Dar A. No-fault compensation schemes for medical injury: A
review. Scottish Government Social Research, 2010.
118. Studdert D.M., Brennan T.A. No-fault compensation for medical injuries: the prospect for error
prevention. În: Journal of American Medical Association, 2001, vol. 286, p. 217-223.
119. Sage W. Medical Liability and Patient Safety. În: Health Affairs, 2003, vol. 22, no.4, p. 26-36.
120. Spinei L., Lozan O., Badan V. Biostatistica. Chișinău: Tipografia Centrală, 2009. 186 p.
121. Tintiuc D. et al. Sănătate publică și management. Chișinău: Tipografia Centrală, 2007. 896 p.
122. Constituția Republicii Moldova. Nr. 29.07.1994. În: Monitorul Oficial, 18.08.1994, nr. 1.
123. Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului. Nr. 263-XVI din 27.10.2005. În:
Monitorul Oficial, 30.12.2005, nr. 176-181.
124. Codul contravențional al Republicii Moldova. Nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial,
16.01.2009, nr. 3-6.

142
125. Codul penal al Republicii Moldova. Nr. 985 din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial, 14.04.2009,
nr. 72-74.
126. Codul civil al Republicii Moldova. Nr. 1107 din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial, 22.06.2002,
Nr. 82-86.
127. Legea ocrotirii sănătății. Nr. 411 din 28.03.1995. În: Monitorul Oficial, 22.06.2005, nr.34.
128. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. Nr. 225 din 30.05.2003. În: Monitorul
Oficial, 12.06.2003, nr. 111-115.
129. Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-științifice și medico-legale. Nr.
1086 din 23.06.2000. În: Monitorul Oficial, 16.11.2000, nr. 144-145.
130. Baciu Gh. Bazele legislative și procedurale ale activității serviciului medico-legal din
Republica Moldova. În: Info-Med, 2004, nr. 2, p. 9-17.
131. Novac-Hreplenco T., Dodon I. Bazele legislației în sistemul sănătății publice. Chișinău: Bons
Offices, 2006. 246 p.
132. Codul cadru de etică (deontologic) al lucrătorului medical și farmaceutic. 2008.
133. American Academy of Family Phycisians. Risk management and medical liability. Curriculum
Guideline, 2008, nr. 281.
134. Midrigan V. Condiţiile legalităţii riscului medical. În: Revista Naţională de Drept, 2006, nr.10,
p.75-77.
135. Mecineanu A. Particularitățile erorilor medicale în Republica Moldova. În: Înternational
Conference of Young Researchers: Scientific abstracts. Chișinău, 2011. p. 24.
136. Bejan M. Evaluarea riscurilor. Cluj-Napoca: UTPRES, 2008. 528 p.
137. Waters T.M., Lefevre F.V., Budetti P.P. Medical school attended as a predictor of medical
malpractice claims. În: Quality and Safety in Health Care, 2003, vol. 12, p. 330-336.
138. Kessler D., Sage W., Becker D. Impact of Malpractice Reforms on the Supply of Physician
Services. În: Journal of American Medical Association, 2005, vol. 293, p. 2618-2625.
139. U.S. Department of Health and Human Services. National Practitioner Data Bank. 2006 Annual
Report. http://www.npdb-hipdb.hrsa.gov/annualrpt.html. (accesat 10.07.2012).
140. Studdert D. et al. Defensive Medicine Among High-Risk Specialist Physicians in a Volatile
Malpractice Environment. În: Journal of American Medical Association, 2005, vol. 293, p. 2609-
2617.

143
141. Klingman D. et al. Measuring defensive medicine using clinical scenario surveys. În: Journal
of Health Politics, Policy and Law, 1996, vol. 21, p. 185-217.
142. Kessler D., McClellan M. Do doctors practice defensive medicine? Quarterly Journal of
Economics, 1996, vol. 111, p. 353-390.
143. Kaldjian L. et al. Reporting Medical Errors to Improve Patient Safety. În: Archives of Internal
Medicine, 2008, vol. 168, p. 40-46.
144. Leape L. Reporting of adverse events. În: New England Journal of Medicine, 2002, vol. 347, p.
1633-1638.
145. Finkelstein J. Patient safety laboratories. În: American Medical News, 2005, vol. 48, p. 5-6.
146. Patient Safety and Quality Improvement Act of 2005. http://frwebgate.access.gpo.gov/cgi-
bin/getdoc.cgi?dbname=109_cong_public_laws&docid=f:publ041.109.pdf. (accesat 10.07.2012).
147. Novac L., Brezeanu P. Metode moderne de identificare a riscurilor în managementul riscului.
În: Management & Marketing, 2006, nr. 3, p. 111-124.
148. Conrow E.H., Charette R.N. Opportunity Management. În: Defence AT&L, 2008, p. 16-19.
149. Parrott M. Is compulsory court-annexed medical malpractice arbitration constitutional? How
the debate reflects a trend towards compulsion in alternative dispute resolution. În: Fordham Law
Review, 2007, vol.75, p.2685-2745.
150. Fraser J., Committee on Medical Liability of the American Academy of Pediatrics. Technical
report: Alternative Dispute Resolution in medical malpractice. În: Pediatrics, 2001, vol. 107, p. 602-
607.
151. Bernstein J., MacCourt D., Abramson B.D. Topics in Medical Economics: Medical
malpractice. În: Journal of Bone and Joint Surgery, 2008, vol. 90, p. 1777-1782.
152. Abraham K.S., Weiler P.C. Enterprise medical liability and the evolution of the American
health care system. În: Harvard Law Review, 1994, vol. 108, p. 381-436.
153. Abraham K.S., Weiler P.C. Enterprise Medical Liability and the Choice of the Responsible
Enterprise. În: American Journal of Law and Medicine, 1994, vol. 20, nr. 29-30.
154. Sage W.M., Hastings K.E., Berenson R.A. Enterprise Liability for Medical Malpractice and
Health Care Quality Improvement, În: American Journal of Law and Medicine, 1994, vol.20, p. 1-
28.
155. Mello M., Kachalia A. Evaluation of options for medical malpractice system reform. A Report
to the Medicare Payment Advisory Commission, 2010, nr. 10-2, 70 p.

144
156. Mello M., Studdert D. Deconstructing Negligence: The Role of Individual and System
Factorsin Causing Medical Injuries. În: Georgetown Law Journal, 2008, vol. 96, nr. 2, p. 600-623.
157. American Law Institute. Reporter's Study: Enterprise Responsibility for Personal Injury.
Philadelphia, 1991, 448 p.
158. Chow E. Health Courts: An Extreme Makeover of Medical Malpractice with Potentially
FatalComplications. În: Yale Journal of Health Policy, Law, and Ethics, 2007, nr. 7, p. 387‐427.
159. Barringer P.J. et al. Administrative Compensation of Medical Injuries: A Hardy Perennial
Blooms Again. În: Journal of Health Politics Policy and Law, 2008, vol.33, p. 725‐60.
160. Mello M. et al. „Health Courts” and Accountability for Patient Safety. În: Milbank Quarterly,
2006, vol. 84, p. 459‐92.
161.Elliott E.D., Narayan S.A., Nasmith M.S. Administrative „Health Courts” for medical injury
claims: The Federal Constitutional Issues. În: Journal of Health Politics Policy and Law, 2008, vol.
33, p. 761‐98.
162. Sage W.M. The forgotten third: Liability insurance and the medical malpractice crisis. În:
Health Affairs, 2004, vol. 23, p. 10‐21.
163. Committee of Ministers. Recommendation Rec (2006)7 of the Committee of Ministers to
member states on management of patient safety and prevention of adverse events in health care.
Council of Europe, 2006, www.coe.int (accesat 14.12.2010).
164. World Medical Association. World Medical Association Statement on Medical Malpractice.
44th World Medical Assembly, Marbella, Spain, 1992, www.wma.net (accesat 02.02.2011)
165. World Medical Association. World Medical Association Statement on Medical Liability
Reform. 56th World Medical Assembly, Santiago, Chile, 2005, www.wma.net (accesat 02.02.2011)
166. Pancescu F. Modalități nejurisdicționale de soluționare a conflictelor în materie civilă și
comercială. Rezumatul tezei de doctorat. București, 2008, 25 p.
167. Brearton J. et al.. Alternative dispute resolution. American Jurisprudence. New York:
Rochester, Lawyers Cooperative Publishing, 1995. p. 7–23.
168. Fraser J. Medical malpractice arbitration: a primer for Texas physicians. În: Texas Medicine,
1997, vol. 97, p. 76–80.
169. Drechsler C. Modern approaches to dealing with malpractice claims. American Jurisprudence.
New York: Rochester, Lawyers Cooperative Publishing, 1981. p. 546–553.

145
170. Nevers A.H. Medical malpractice arbitration in the new millennium: Much ado about nothing?
În: Pepperdine Dispute Resolution Law Journal, 2000, vol. 1, nr.1, p. 45-90.
171. Grenig J.E. Alternative Dispute Resolution With Forms. St Paul: West Publishing Co, 1997.
172. Legea cu privire la arbitraj. Nr. 23 din 22.02.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 20.05.2008, nr. 88-89.
173. Legea cu privire la mediere. Nr. 134 din 14.06.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 07.12.2007, nr. 188-191.
174. Kachalia A.B. et al. Beyond Negligence: Avoidability and Medical Injury Compensation. În:
Social Science and Medicine, 2008, vol. 66, p. 387‐402.
175. Studdert D.M., Fritz L.A., Brennan T.A. The jury is still in: Florida's birth‐related neurological
injury compensation plan after a decade. În: Journal of Health Politics Policy and Law, 2000, vol.
25, 499‐526.
176. Studdert D.M. et al. Claims, errors, and compensation payments in medical malpractice
litigation. În: New England Journal of Medicine, 2006, vol. 354, p. 2024‐2033.
177. Ețco C., Mecineanu A., Rotaru D. și al. Malpraxisul medical: opțiuni pentru schimbări de
politici în Republica Moldova. Chișinău, 2011. 64 p.
178. Ețco C., Mecineanu A. Soluționarea alternativă a litigiilor de malpraxis medical în Republica
Moldova. În: Sănătate publică, economie, management în medicină, 2012, nr. 4, p.7-10.
179. Trif Almos B., Astărăstoae V. Responsabilitatea juridică medicală în România.Iași: Polirom,
2000.
180. Donici A. Codul lui Calimach. București: Editura Academiei RPR,1960.

146
ANEXE

Anexa 1

Chestionar pentru studiul retrospectiv al cazurilor de expertiză medico-legală în comisie


privind calitatea asistenței medicale
(rapoartele de expertiză medico-legală și documentele anexe)

Cod de identificare chestionar _________________

1
Expertiză medico-legală în comisie 1. Penale
este efectuată în contextul acțiunii 2. Civile
3. De documentare
2 1. Prespitalicească (de urgență)
Acordarea serviciilor de sănătate la 2. Ambulator
etapa 3. Spitalicească

3
Specialitatea (subspecialitatea)
medicală vizată de cazul de expertiză
medico-legală în comisie

4 1. Prestate în echipă
Evaluarea calității serviciilor de
2. Prestate de un singur cadru medical
sănătate

5
Motivul invocat de reclamant
(persoana prejudiciată) ca fiind cauza
producerii prejudiciului

6
Prejudiciul suportat de reclamant

7
Tipul de eroare și conținutul acesteia 1. Lipsa erorii
identificat în furnizarea asistenței 2. Eroarea de normă (a fi specificat)*
medicale de către comisia experților 3. Eroarea de fapt (a fi specificat) **
judiciari medico-legali
8 1. Absentă
Concluzia comisie experților judiciari 2. Nestabilită
medico-legali referitor la legătura de 3. Neindicată
cauzalitate dintre asistența medicală și 4. Directă (a fi specificat) ***
prejudiciu 5. Indirectă (a fi specificat) ****

147
*

**

***

****

148
Anexa 2

Chestionar
pentru evaluarea riscului de malpraxis medical în rîndul medicilor

Q1 Numiți legile care reglementează


practica medicală

Q2 Aveți cunoștință de existența în legislația Republicii Moldova a


unor prevederi privind greșeala medicală și prejudicierea 1. Da 2. Nu
pacientului?
Q3 Ce este greșeala medicală, după
părerea Dvs.?

Q4 Care sunt sursele Dvs. de 1. Specificați 2. Nu


informare/instruire cu privire la știu/Nu
reglementările legale ce definesc răspund
relația cu pacientul?
Q5 Care sunt sursele Dvs. de 1. Specificați 2. Nu este 3. Nu
perfecționare a necesară știu/Nu
cunoștințelor profesionale perfecționarea răspund
teoretice și practice?
Q6 Considerați că vă este asigurată și satisfăcută necesitatea de 3. Nu
informare/perfecționare cu privire la reglementările medicale și 1. Da 2. Nu știu/Nu
pregătirea profesională? răspund

Q7 Apreciați următoarele caracteristici profesionale ale Dvs


Foarte înalt Înalt Potrivit Jos Foarte jos Nu știu/Nu răspund
Calitatea profesională
Pregătirea științifică
Pregătirea practică
Experiență profesională
Comunicarea cu pacientul
Prudența (precauție) profesională
Vigilența (atenție) profesională
Discernămînt (rațiune) profesional
Q8 Care credeți că sunt condițiile cînd nu 1. Existența unui pericol sanitaro-epidemiologic real
este necesar de a furniza pacientului Dvs. 2. Cînd pacientul a fost readresat de la un alt medic
informațiile medicale(starea de sănătate, 3. Imposibilitatea creării unui contact terapeutic cu pacientul
metodele de diagnostic, tratament și
4. Pacientul cere în mod expres acest lucru
recuperare, profilaxie, precum și riscul
potențial și eficiența terapeutică a 5. În toate cazurile enumerate mai sus
tratamentului)? 6. În nici unul din cazurile menționate
7. Nu știu/Nu răspund
Q9 Care din următoarele informații sunt 1. Datele cu caracter personal
catalogate ca fiind confidențiale și 2. Starea pacientului
constituie secret medical?

149
3. Informația cu privire la solicitarea asistenței medicale
4. Rezultatul examinărilor, diagnosticului, tratamentului,
precum și prognosticul bolii
5. Nu știu/Nu răspund
Q10 Cînd oferiți informații cu caracter 1. Cînd subiectul vizat prezintă un interes public major
confidențial despre pacientul Dvs.? 2. La solicitarea reprezentantului legal sau a rudei apropiate,
chiar și în lipsa condițiilor consimțite de pacient
3. La solicitarea nemotivată a reprezentanților organelor de
drept (poliție, procuratură, etc.)
4. Cînd pacientul va consimte asupra acestui lucru
5. Nu știu/Nu răspund
Q11 Consimțămîntul oral trebuie obținut în cazul oricărei examinări, 3. Nu
tratament sau altei acțiuni aplicate pacientului? 1. Da 2. Nu știu/Nu
răspund
Q12 Există necesitatea obținerii unui consimțămînt scris pentru o 3. Nu
intervenție cu caracter invaziv dacă pacientul este în cunoștință 1. Da 2. Nu știu/Nu
de aceasta și și-a dat acordul oral? răspund
Q13 Cum stabiliți care sunt intervențiile 1. Specificați 2. Nu
medicale care necesită obținerea știu/Nu
consimțămîntului scris din partea răspund
pacientului?
Q14 Selectați componentele acordului 1. Expunerea informației într-o forma accesibilă
informat pe care le utilizați în practica 2. Informarea cu privire la scopul și efectul scontat
Dvs. la obținerea acestuia? 3. Informarea cu privire la metodele intervenției medicale
4. Informarea cu privire la riscurile potențiale
5. Informarea cu privire la potențialele consecințe medico-
sociale, psihologice, economice etc.
6. Informarea cu privire la variantele alternative de tratament
și îngrijire medicala
7. Autentificarea acestuia.
Q15 Cît de des se întîmplă ca, din motive ce ţin de funcţionarea 1. Foarte des
sistemului / administrației instituției / șefului ierarhic 2. Des
superior, să nu puteţi acorda îngrijire medicală pacienţilor, 3. Potrivit
la timp şi la standarde maxime? 4. Rar
5. Foarte rar
6. Nu pot aprecia
Q16 Aveți cunoștință, în practica Dvs., despre vreun lucrător medical sau
farmaceutic care a comis greșeli medicale?
(Notă: Eroarea medicală – atunci cînd un tratament, o terapie, nu dă 1. Da 2. Nu
rezultate. Greșeala, cînd vinovat pentru “eroare” este lucrătorul medical sau
farmaceutic).
Q17 În cazul în care ați comite o greșeală medicală sau ați depista 3. Nu
greșeli medicale în activitatea colegilor Dvs., ați anunța despre 1. Da 2. Nu știu/Nu
acest lucru pacientul? răspund
Q18 În cazul în care ați comite o greșeală medicală sau ați depista 3. Nu
greșeli medicale în activitatea colegilor Dvs., ați raporta despre 1. Da 2. Nu știu/Nu
acest lucru specialiștilor din domeniu? răspund

150
Q19 Care credeți că sunt cele mai importante trei 1.
cauze care duc la greșeli medicale și 4. Nu
prejudicierea pacientului 2. știu/Nu
(malpraxismedical) în sistemul de sănătate răspund
din Republica Moldova?
3.

Q20 În viziunea Dvs. Ce credeți că se întîmplă 1. Specificați 2. Nu


cu lucrătorul medical sau farmaceutic la știu/Nu
comiterea unei greșeli medicale și răspund
prejudicierea pacientului?
Q21 Considerați reclamațiile privind greșelile medicale formulate de 3. Nu
pacienți un pericol real și actual? 1. Da 2. Nu știu/Nu
răspund
Q22 În viziunea Dvs. care trebuie să fie măsurile 1. Specificați 2. Nu
de intervenție pentru controlul (prevenţia şi știu/Nu
reducerea) greșelilor medicale? răspund

Q23 Din perspectiva Dvs., în calitate de medic, considerați necesară 1. Da 2. Nu 3. Nu


implementarea asigurărilor obligatorii de răspundere civilă știu/Nu
pentru malpraxis medical? răspund
Q24 Considerați necesară adoptarea în Republica Moldova a legii cu 1. Da 2. Nu 3. Nu
privire la malpraxisul medical care să reglementeze clar știu/Nu
condițiile de angajare a răspunderii civile medicale? răspund

Q25 Care este domeniul medical (specialitatea) în care


profesați?
Q26 Precizați ce categorie de calificare dețineți la 1. Fără calificare
momentul actual? 2. Categoria II
3. Categoria I
4. Categoria superioară
Q27 Care este vechimea în muncă în domeniul în care vă
1. Vechime în muncă < 5 ani
desfășurați activitatea curentă? 2. Vechime în muncă de la 5 pînă la 15 ani
3. Vechime în muncă de la 15 pînă la 25 ani
4. Vechime în muncă de la 25 pînă la 35 ani
5. Vechime în muncă > 35 de ani
Q28 În care dintre următoarele tipuri se încadrează 1. Serviciu de ambulatoriu
activitatea pe care o desfăşuraţi în mod curent? 2. Serviciu spitalicesc
Q29 În care din următoarele sectoare vă desfășurați 1. Doar în sectorul public (de stat)
activitatea? 2. Doar în sectorul privat
3. În ambele sectoare (de stat și privat)

151
Anexa 3

Grila de evaluare a probabilității oportunității

Nivel Criterii
Materializare în proporție mai mare de 90%
Foarte înaltă Posibilitate de materializare pentru care sunt necesare eforturi minime
Atinsă în mai puțin de 6 luni
Lipsa incompatibilităților de orice fel
Materializarea în proporție de 65%-90%
Înaltă Posibilitate de materializare pentru care sunt necesare întreprinderea unor
eforturi medii
Atinsă în termen de 6-12 luni
Existența incompatibilităților minore, ușor eliminabile prin măsuri
unisectoriale
Materializare în proporție de 50%-65%
Medie Oportunitate posibilă, necesită analiză complexă și activitate ulterioară
Atinsă în termen 1-2 ani
Existența incompatibilităților de grad mediu, eliminabile prin măsuri
unisectoriale
Materializare în proporție de 10%-50%
Joasă Oportunitate puțin probabilă, necesită analiză și măsuri complexe
Atinsă în termen de 2-3 ani
Existența incompatibilităților de grad major, eliminabile prin măsuri
unisectoriale
Materializare în proporție de 1%-10%
Foarte joasă Oportunitate foarte puțin probabilă
Atinsă în termen de 3-4 ani
Existența incompatibilităților de grad major, eliminabile prin măsuri
intersectoriale
Materializare în proporție < 1%
Aproape imposibilă Oportunitate extrem de puțin probabilă
Atinsă în termen > 4 ani
Existența incompatibilităților severe, eliminabile prin măsuri
intersectoriale

152
Anexa 4

Grila de evaluare a impactului oportunității

Nivel Criterii
Sporește semnificativ performanța sistemului malpraxisului medical
Impact major Reduce semnificativ direct/indirect durata litigiilor de malpraxis medical
Raționalizează semnificativ costurile în cadrul sistemului malpraxisului
medical
Îmbunătățește semnificativ managementul malpraxisului medical
Schimbări pozitive majore, atît pentru prestatorul de servicii de sănătate,
cît și pentru pacient
Sporește în mediu performanța sistemului malpraxisului medical
Impact mediu Reduce în mediu direct/indirect durata litigiilor de malpraxis medical
Raționalizează în mediu costurile în cadrul sistemului malpraxisului
medical
Îmbunătățește în mediu managementul malpraxisului medical
Schimbări pozitive medii, atît pentru prestatorul de servicii de sănătate,
cît și pentru pacient
Sporește minim performanța sistemului malpraxisului medical
Impact minor Reduce minim direct/indirect durata litigiilor de malpraxis medical
Raționalizează minim costurile în cadrul sistemului malpraxisului
medical
Îmbunătățește minim managementul malpraxisului medical
Schimbări pozitive minime, atît pentru prestatorul de servicii de sănătate,
cît și pentru pacient, sau schimbările vizează doar una dintre părți

153
Anexa 5

Analiza SWOT a sistemului malpraxisului medical din Republica Moldova

Puncte tari Puncte slabe


 Cadrul normativ privind drepturile  Lipsa cadrului extrajudiciar de gestiune a
pacientului și protecția acestora malpraxisului medical
 Cadrul normativ privind exercitarea  Lipsa unui sistem de monitorizare și evaluare
profesiunii medicale a erorilor medicale
 Lipsa unui sistem de prevenție a erorilor
medicale și evenimentelor adverse
 Lipsa legislației specifice care să stabilească
și să reglementeze temeiurile, contextul și
condițiile răspunderii civile medicale
Oportunități Riscuri
 Definirea malpraxisului medical și a  Domenii de vulnerabilitate în practica
răspunderii civile a persoanelor fizice și medicală:
juridice ce activează în sistemul de sănătate - Cunoașterea și respectarea cadrului normativ
 Rezolvarea alternativă a litigiilor în ce reglementează practica medicală
malpraxisul medical - Informarea pacientului
 Implementarea cursului de drept medical la - Confidențialitatea datelor și secretul medical
toate etapele de instruire medicală - Consimțămîntul și acordul informat
 Dezvoltarea și aplicarea la scară largă a unui - Pregătirea clinică (stabilirea diagnosticului și
sistem național de protocoale clinice tactica terapeutică)
 Implementarea unui sistem computerizat - Atitudinile profesionale.
național de raportare a erorilor  Răspunderea patrimonială a prestatorului de
 Asigurarea obligatorie de răspundere civilă servicii de sănătate
pentru malpraxis medical  Specialitățile chirurgia și obstetrica-
ginecologia reprezintă specialități cu „risc
înalt” de malpraxis medical, iar specialitățile
anesteziologia și terapia intensivă, medicina
de urgență, medicina de familie, medicina
internă, pediatria și neonatologia -
specialități cu „risc mediu”

154
Anexa 6

Acte de implementare

155
156
DECLARAȚIE PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnatul, declar pe răspundere personală că materialele prezentate în teza de doctorat


sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că, în caz contrar, urmează să
suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare.

Mecineanu Andrei

22.10.2012

157
CURRICULUM VITAE

Nume, prenume Mecineanu Andrei


Data și locul nașterii 16 septembrie 1982, MDA Comrat
Cetățenia Republica Moldova

STUDII
2010 - 2012 Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”
Studii doctorat, Specialitatea Medicină socială și management
Chișinău, Republica Moldova
2007 - 2010 Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”
Facultatea Rezidențiat, Specialitatea Neonatologie
Chișinău, Republica Moldova
2002 - 2007 Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”
Facultatea Medicină Generală
Chișinău, Republica Moldova
2001 - 2002 Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”
Facultatea Medicină Generală
Cluj-Napoca, România
STAGII
2012 Institutul Băncii Mondiale
Seminarul Internațional „Advancing Universal Health Coverage”
Paris, Franța
2012 Organizația Mondială a Sănătății, Biroul de Țară Moldova
Seminarul „Health System Strengthening and Sustainable Financing for
Moldova”
Chișinău, Republica Moldova
2008 Institutul European de Studii Politice
Chișinău, Republica Moldova
2008 Centrul Internațional pentru Tranziție Democratică
Budapesta, Ungaria

Domeniile de Management sanitar, Sănătate publică


interes științific

ACTVITATEA
PROFESIONALĂ
2012 - prezent Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”
Școala de Management în Sănătate Publică
Lector universitar

158
2012 - prezent Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate
Coordonator Programe
2011 - 2012 Î.M. Farmaco S.A.
Reprezentantul Statului
2011 - 2012 Ministerul Sănătății al Republicii Moldova
Direcția Generală Planificare și Dezvoltare Strategică
Director
2011 - prezent Consultanță națională și contractare/sub-contractare din partea
Organizației Mondiale a Sănătății, UNFPA, Băncii Mondiale, Friedrich Ebert
Stiftung
2009 - 2011 Institutul de Sănătate și Asistență Medico-Socială
Director
2008 - 2009 Asociația de Medicină Perinatală din Republica Moldova
Coordonator proiecte

ACTIVITATEA
ȘTIINȚIFICĂ
20 articole și materiale ale comunicărilor științifice
Brevet de inovatie „Metoda complexă de profilaxie a infecției nosocomiale
înserviciul de reanimare și terapie intensivă neonatala”, Nr. 4471, 24.11.2006
Cunoașterea
limbilor
Limba română - limba maternă
Limba rusă - fluent
Limba engleză - fluent

Date de contact mecineanu_andrei@yahoo.com

159