Hannibal

Hannibal Barca (n. 247 î.e.n., Cartagina, Cartagina – d. 183

î.e.n., Gebze, Bitinia) a fost un om de stat și general cartaginez,
considerat unul dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie și unul dintre cei mai
mari dușmani ai Republicii Romane. Numele „Barcas” este o poreclă Barcas care
însemna Fulgerul(având în vedere slăbiciunea lui pentru atacurile rapide) sau (in limba
punica) „binecuvantare”, iar „Hannibal” se poate treduce prin „bucuria lui Baal”, nume
potrivit pentru un războinic de temut.
Mari istorici din Antichitate i-au acordat o deosebită atenție în opera lor, printre aceștia
numărându-se și Polybios și Titus Livius. Acesta din urmă îl caracterizează pe Hannibal în
lucrarea sa Ab urbe condita(De la fundarea Romei) in următorul fel: „nicicând n-a fost pe
lume un om mai bine înzestrat cu însușiri atât de felurite”. Tot el spune că, atunci „Când
înfrunta primejdiile, Hannibal era cel mai cutezător dintre toți, iar în toiul pericolelor dovedea
cea mai mare chibzuință. Nici un fel de efort nu-l istovea, nici trupeste si nici sufleteste si
nimic nu putea sa-l doboare. (…) Hannibal era deopotrivă de răbdător și la frig și la arșiță,
cumpătat la mâncare și băutură, după care nu jinduia niciodată (…) Mulți l-au văzut adesea
pe Hannibal odihnindu-se pe pământul gol, acoperit numai cu o mantie soldățească, în
mijlocul străjerilor la posturile de veghe (…)Era de departe cel mai bun dintre calareti si
dintre pedestrasi.În luptă pornea cel dintâi și ieșea din încăierare cel din urmă”. În continuare,
istoricul latin accentuează trăsăturile negative ale războinicului: „era fără seamăn de crud, de
o perfidie mai mult decât punică; pentru el nu exista nici un adevăr și nimic sfânt; n-avea
teamă nici de zei, nu respecta nici un jurământ, nu ținea seamă de nici o credintă”. Hannibal,
neîntrecutul general al antichității, crește sub atenta oblăduire a tatălui său și, încă din primii
ani ai copilăriei, este pregătit pentru împlinirea gloriosului destin ce i se prevestea. Legendele
țesute în jurul personalității sale remarcabile spun că la vârsta de numai nouă ani, „Hannibal
este pus de Hamilcar Barcas, neconsolat de înfrângerea suferită de Cartagina in primul război
punic, să jure ură veșnică Romei”. De acum înainte, „el avea un singur ideal pentru care
muncea zi și noapte: umilirea și zdrobirea definitivă a puterii romane. Câtă vreme Roma era
încă in picioare, el nu putea avea odihnă”. După cucerirea Sargontului(„Saguntului”) romanii
„au trimis o solie la Cartagina ca să reclame senatului de acolo pe îndrăznețul general care
călcase pacea”. Conform lui Titus Livius, solul ar fi spus: „Iată aici aduc pacea sau războiul,
(…) Alegeți!”, iar, drept răspuns la replica nepăsătoare a senatorilor („Alegeți voi”), acesta ar
fi declarat: „Iată, de acum aveți războiul, pe care voi l-ați ales”. La scurt timp după aceste
întâmplări și după finalizarea pregătirilor de luptă, Hannibal a mărșăluit cu armata, incluzând
elefanți, din Iberia, traversând Munții Pirinei și Alpii, spre Italia. Aflat în Italia, a obținut trei
victorii importante – Trebia, Trasimene și Cannae, unde s-a remarcat pentru abilitatea sa de a
slăbi punctele forte ale adversarului, câștigând și mulți aliați împotriva Romei. Hannibal a
ocupat o parte din Italia în 15 ani, dar contra-ofensivă romană în nordul Africii l-a forțat să se
întoarcă în Cartagina, unde a fost decisiv înfrânt de Scipio Africanul în Bătălia de la Zama.
După război, Hannibal a adoptat reforme politice și financiare pentru a permite plata
indemnizației de război impuse de Roma(„el se dovedi a fi nu numai un genial conducător de
oști, dar și un bun organizator și talentat administrator’’). Căută să vindece rănile pricinuite
de îndelungatul război, reorganizând agricultura, stârpind corupția din administrație și făcând
să reânflorească industria și comerțul. Sub cârmuirea lui, Cartagina reînvia și progresa”.
„Hannibal plănuise metodic campania militară, ceea ce dovedea experiența în organizarea și
purtarea razboiului: „căci se informase bine despre rodnicia ținutului de la poalele Alpilor și
din jurul fluviului Padus, despre numărul locuitorilor acestui ținut, mai ales despre
îndrăzneala oamenilor în război și (…)despre ura lor față de romani”. Deși romanii au
încercat tergiversarea programului îndrăzneț al cartaginezului prin trimiterea a două armate
(destinația lor: Spania și Africa de Nord), Hannibal a dejucat planurile acestora și a pornit în
fruntea unei oști (50.000 de pedestrași, 9.000 de cavaleri și 36 de elefanți) în vara anului 218
î. Hr. spre meleagurile italice.”
Rolul educativ al lucrării este istoria curajului, dreptății, modestiei, dragostei de popor, a
celor mai alese virtuți pe care Titus Livius vrea să le cultive in sufletele concetățenilor săi.
Așadar Hannibal este un personaj care are atât calități ,,alese’’ evidențiate prin folosirea
modului superlativ- ,,cel mai bun dintre toți’’- cât și defecte, fiind un războinic de temut
pentru Roma.