Sunteți pe pagina 1din 1

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

“CAROL DAVILA” din BUCUREȘTI

ADMITERE 24 IULIE 2019

ANUNȚ

-clarificări-

În conformitate cu legislația în vigoare, respectiv art. 9, 10, 13 și 14 din


Ordinul ministrului educației naționale nr. 6102/2016 din 15 decembrie 2016,
pentru aprobarea Metodologiei – cadru privind organizarea admiterii în ciclurile
de studii universitare de licență, de master și de doctorat, candidații care au
promovat în România examenul de bacalaureat în anul curent au dreptul de a
participa la concursul de admitere pentru studiile universitare de licență cu
diplomă de bacalaureat obținută în România sau echivalentă sau adeverința
eliberată de către instituția de învățământ.

Conform art. 3 și 8 din Ordinul ministrului educației naționale nr.


3630/2018 din 2 mai 2018 privind aprobarea Metodologiei de recunoaștere și
echivalare a actelor de studii de nivel preuniversitar obținute în străinătate,
CNRED emite adeverința de echivalare a studiilor care reprezintă o echivalare a
studiilor efectuate în străinătate, raportată la sistemul de educație din România și
permite accesul la admiterea la studii universitare de licență începând cu anul
universitar 2019-2020.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București


Strada Dionisie Lupu nr. 37 București, Sector 2, 020021 România, Cod fiscal: 4192910 
Cont: RO57TREZ70220F330500XXXX, Banca: TREZORERIE sect. 2
+40.21 318.0719; +40.21 318.0721; +40.21 318.0722
www.umfcd.ro

S-ar putea să vă placă și