Seminarul 2.

Repere teoretice și practice ale bioeticii

4. Bioetica ca mecanism de modernizare şi transformare a medicinii teoretice şi practice.

Conceptul de bioetică, promovat după cum s-a menționat, drept un studiu sistemic (în
ansamblu) al acţiunilor (comportării) umane în domeniile ştiinţelor şi practicii medico-biologice
în lumina valorilor şi principiilor moralităţii, are scopuri bine determinate şi anume ─ de a stabili
dacă omul poate adecvat modifica structura şi mersul vieţii. Sub acest aspect ar fi cazul a
evidenţia trei tipuri de bioetică – generală (teoretică), specială şi clinică. Modele socioculturale, ce
ar oferi diferitelor state posibilitatea de a alege tipul său istorico-cultural de bioetică, care ar corespunde
mai adecvat tradiţiilor, obiceiurilor, confesiilor religioase ale propriului popor

Modelul liberal-radical sau subiectivist- este legiferat şi permis tot ce este dorit, acceptat, dar nu
lezează libertatea altora. Acest model justifică raclajul, alegerea liberă a sexului copilului ce e pe cale de
naştere, libertatea fecundării artificiale (în vitro, extracorporală) pentru femeile singure şi necăsătorite,
uterul împrumutat, libertatea experimentelor, suicidal. Declarînd autonomia ca pe un dat, acest model
afirmă o libertate dihotomică, redusă, libertate pentru acel ce nu e în stare s-o valorifice

Modelul pragmatico-utilitarist- Totul se reduce la cost şi profit, nu există valori fără de folos. Se
consideră că nu pot fi fundamentate nişte criterii superioare şi metafizice, cum ar fi adevărul şi norma
universala Pe unul şi acelaşi cîntar se pun viaţa umană şi valorile ştiinţei. Se recurge la acest model în
unele cazuri de diagnostic prenatal, cînd trebuie luată decizia: sau raclaj, sau naştere (în funcţie de
starea sănătăţii fătului). Dar totuşi acest model nu-i justificat moral, fiindcă presupune compararea
valorilor inconfundabile ─ viaţa şi sănătatea umană cu profilul economic sau ştiinţific. Principiul de bază
devine calculul consecinţelor acţiunii pe baza raportului cost /beneficiu

Modelul sociobiologic (sociobiologist)- Conform acestui model viaţa a apărut în procesul evoluţiei şi
adaptării ei la mediu, iar procesele evoluţioniste se referă şi la societate. Nu etica dictează legi biologiei,
ci viceversa ─ biologia impune norme şi principii eticii. Aici suntem martorii unei tentative de a oferi un
fundament normei bioetice bazate pe fapte. Din această perspectivă societatea în evoluţia sa produce şi
modifică valori şi norme, care sunt necesare dezvoltării sale, aşa cum fiinţele vii în evoluţia lor biologică
şi-au dezvoltat diferite organe în vederea funcţionării şi în fond pentru îmbunătăţirea propriei existenţe.

Modelul personalist- este cel mai important şi acceptat de majoritatea savanţilor. El rezultă din
raţionalitatea şi libertatea omului. Omul este o personalitate, fiindcă e unica fiinţă capabilă să descopere
sensul lucrurilor şi să atribuie sens propriilor acţiuni prin intermediul noţiunilor. Raţiunea, libertatea,
conştiinţa reprezintă o creaţie care se distinge din fluxul legilor cosmice şi evoluţioniste datorită unui
suflet care acordă formă şi viaţă rea- 63 lităţii sale corporale şi care intră în componenţa şi structura
corpului. Personalitatea umană este unitatea sufletului şi trupului, este un suflet întrupat şi un trup
însufleţit. În fiecare om poate fi regăsită valoarea universului şi întregii omeniri. Din aceste considerente,
personalitatea umană trebuie să fie punctul de reper a ceea ce este permis sau nepermis
Seminarul 3. Bioetica și problema existenței umane

1. Bioetica – o nouă viziune a lumii biomedicale.

Lume biomedicală şi Bioetică. Fiecare din ele aparte şi ambele în comun acord ne impun actualmente
investigaţii complexe şi sistemice, care la urma urmei denotă o viziune nouă vizavi de fenomenele
biologicomedicale, de esenţa şi componentele lor, vizavi de diverse aspecte ale acestora, în special al
celui bioetic. Lumea biomedicală reprezintă un segment specific al Universului, un fragment miraculos şi
subtil al celui din urmă. Această lume este slab studiată în literatura filosofico-ştiinţifică, mai ales în
raport cu lumea tehnică şi cu cea spirituală, cu alte lumi, cum ar fi cea informaţională şi a valorilor
umane, cea socială şi a religiilor

E vorba de cîteva momente, printre care se evidenţiază următoarele procese:

a) Influenţa vertiginoasă a lumii tehnice asupra lumii biomedicale. Sub această acţiune apar noi sisteme
artificiale intelectuale de diverse generaţii, care transformă sistemul binar „medic-pacient” într-un
sistem cu trei componente – „medic-sistem intelectual artificial-pacient

b) Se perfecţionează permanent, în rezultatul informatizării sociumului, conţinutul sferei medicale, în

special procesul de diagnosticare, ceea ce a contribuit la depistarea noilor unităţi nozologice.

c) Se complică la maximum ca niciodată relaţiile dintre elementele acestui sistem, mai ales cele dintre
„om-vietate”, „om-biosfera”, drept rezultat al nesoluţionării multor probleme globale, cum ar fi cele
ecologice, demografice

d) Se amplifică dur influenţa dăunătoare a activităţii umane asupra sănătăţii omului, asupra întregii lumi
biomedicale. E vorba de catastrofele tehnogene cu caracter global, de terorismul internaţional, de alte
acţiuni umane ce afectează mediul ambiant, produsele alimentare, relaţiile sociale

e) Sporesc considerabil contradicţiile dintre lumea biomedicală şi cea spirituală.

Acţiunile menţionate mai sus şi altele nenominalizate aici au provocat, după cum am menţionat
anterior, apariţia eticii viului, iar mai apoi şi necesitatea organizării instruirii bioetice a noilor generaţii
umane de pretutindeni, nemaivorbind de tineretul studios. „Bioetica – o punte spre viitor”, etimologic
(bios+ethos), după cum s-a menţionat deja, are o încărcătură biologică, etică, medicală şi filosofică.

este o ramură interdisciplinară a ştiinţei contemporane despre supravieţuire, care, utilizînd noi
metodologii, are drept obiect examenul sistemic al comportamentului uman în domeniul cunoştinţelor
vieţii şi al sănătăţii, analizat în lumina valorilor şi principiilor morale tradiţionale

În sens larg bioetica reprezintă acel domeniu al filosofiei practice care examinează relaţiile în sistemul
„om-biosferă” de pe poziţiile eticii clasice. Obiectul de studiu al bioeticii devine, deci, omul, animalele,
plantele, toate vietăţile sub unghiul de vedere al „binelui” şi al „răului”. În esenţă dincolo de viaţă şi
moarte etica viului controlează şi dă răspuns la tot ce ştiinţa şi tehnica o provoacă. Bioetica a
demonstrat că evoluţia tehnologică în lumea biomedicală a neglijat bolnavul

Bioetica, deci, imaginează lumea biomedicală specific. Reflexia bioetică se bazează atît pe fapte, cît şi pe
principii. Toate cele menţionate ne vorbesc despre multe momente ce ne caracterizează cunoştinţele
bioetice ca ceva netradiţional în filosofia practică, însă unul este clar: etica viului este o nouă viziune a
lumii biomedicale ce întru totul corespunde societăţii contemporane – societăţii informaţional-
tehnogene, epocii tehnologiilor performante, tehnologiilor planetare avangarde.