UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA DREPT

Dezastrul Nuclear de le Cernobîl

Student:
Heredea Cristian-Răzvan

Oradea
2017
 Pe 26 aprilie 1986, la 1:23 noaptea, la Centrala de la Cernobîl s-a produs cel mai mare
accident nuclear din istoria omenirii, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Un
nor de precipitaţii radioactive s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei şi părţile
estice ale Americii de Nord. Suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia au fost puternic contaminate,
fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Cât de mare a fost iradierea în România nu se poate
aprecia cu exactitate, mai cu seamă că partea sovietică a dorit să minimalizeze accidentul în prima
fază.
Potrivit estimărilor programului internaţional pentru monitorizarea efectelor accidentului de la
Cernobâl asupra sănătăţii, iniţiat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cantitatea de material radioactiv
eliberată în mediu a fost de 200 de ori mai mare decât cea rezultată în urma exploziilor de la
Hiroshima şi Nagasaki. S-a estimat că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu şi de iod
şi 5% din restul elementelor radioactive prezente în reactor au fost aruncate în atmosferă1.
Explozia s-a produs în jurul orei 01:30, distrugând capsula de beton din jurul reactorului.
Aerul a pătruns în interior interacţionând cu grafitul fierbinte şi radioactiv, în urma reacţiei obţinându-
se CO gazos inflamabil care a provocat un incendiu în reactor. În total 8 tone de substanţe radioactive
au fost aruncate din reactor şi împrăştiate în jurul zonei sau luate de vânt2.
Cea mai mare parte a contaminat zona învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu
densitate scăzută au fost purtate de vânt, iniţial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar într-o
măsură mai mică, în Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei. În ultimele zile,
din cauza schimbării direcţiei vântului, au fost afectate mai ales ţările din sudul continentului:
România, Grecia, Bulgaria şi Turcia. Solul de pe o zonă extinsă a fost poluat cu materiale radioactive
de viaţălungă. În special în zonele în care a plouat când erau străbătute de norul radioactiv, poluarea cu
137Cs a fost remarcabilă. Suprafaţa totală în care s-a atins un nivel de poluare egal cu 555 kBq/m2 sau
mai mult a fost de 10 300km2, incluzând teritorii din Rusia, Belarus şi Ucraina3.
În România anului 1986, populaţia a aflat cu întârziere despre ce s-a întâmplat la Cernobîl. La
cinci zile de la accident, sovieticii ţineau autorităţile române încă “în ceaţă”. La 30 aprilie, direcţia
vântului dinspre Kiev se schimbase brusc şi norul radioactiv care măturase deja nordul continentului
european atinsese şi teritoriul românesc4.
Realitatea efectelor asupra sănătăţii, care au urmat accidentului de la Cernobâl, a dat naştere,
începând din anul 1986, la numeroase polemici. Obiectivitatea ştiinţificăîn materie a fost şi este adesea
absentă5.

1https://www.dcnews.ro/cat-de-mare-a-fost-iradierea-de-la-cernobil-in-romania-cum-ne-aparam-de-radiatii_310035.html

2 https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/cernobil-povestea-dezastrului-din-urss
3http://enviro.ubbcluj.ro/studenti/cursuri%20suport/RADIOACTIVITATEA%20MEDIULUI%20SUPORT%20DE%20CUR

S.pdf
4 https://ionpaun.wordpress.com/2011/04/26/efectele-accidentului-nuclear-de-la-cernobil/
5 http://www.asm.md/administrator/fisiere/editii/f11.pdf
 ONU a încredinţat Comitetului Ştiinţific al Naţiunilor Unite asupra Efectelor Radiaţiilor
Ionizante (UNSCEAR) reprezentanţi a 21 de ţări participă la lucrările acestui organism internaţional,
misiunea de a evalua nivelurile de expunere la radiaţii ionizante şi efectele acestora. În baza
elaborărilor ştiintifice ale UNSCEAR, guvernele din lumea întreagă îşi fundamentează estimările de
risc şi regulile de radioprotecţie.
În paragraful 136 al raportului, remis ONU de către UNSCEAR la 6 iunie 2000, se
menţionează urmatoarele: „Cu excepţia creşterii incidenţei cancerului glandei tiroide la copiii expuşi,
nu există nici o dovadă privind impactul major asupra sănătăţii publice la 14 ani de la accidentul de la
Cernobâl. Nu s-au observat creşteri ale frecvenţei sau ale mortalităţii prin cancer, ce poate fi atribuit
radiaţiilor ionizante”6. Riscul de leucemie, o preocupare majoră, nu a crescut esenţial la participanţii la
diminuarea consecinţelor accidentului nuclear de la Cernobâl. De asemenea, nu existănici o dovadă
ştiinţifică despre sporirea incidenţei altor maladii nonmaligne, somatice sau mintale asociate radiaţiilor
ionizante. De menţionat că aceste concluzii ale UNSCEAR sunt coerente cu observaţiile făcute după
1945 pe 86500 de supravieţuitori ai bombardamentelor de la Hiroshima şi Nagasaki, care constituie
grupul de studiu epidemiologic numit Cohorta Hiroshima-Nagasaki. Evident că aceşti supravieţuitori
au primit doze şi chiar debite de doză cu mult mai mari decât cei iradiaţi drept rezultat al accidentului.
Din cauza efectelor acute ale exploziei reactorului 31 de persoane au decedat. Explozia a ucis
2 operatori, dintre cele 134 de persoane care au suferit iradieri acute 28 au decedat la 3 luni de la
accident, un pacient a decedat de o tromboză coronară. Circa 1800 de cazuri de cancer al glandei
tiroide au fost înregistrate la începutul anului 2000 printre persoanele care aveau sub 18 ani la
momentul accidentului. S-a evidenţiat o creştere a numărului de sinucideri printre populaţia evacuată,
care a cunoscut o diminuare considerabilăa calităţii vieţii7. Populaţia evacuată 313 000 au suferit cel
mai mult în urma accidentului. Nu s-au observat creşteri ale anomaliilor congenitale, ale leucemiilor
sau cancerelor solide (altele decât cancerele de tiroidă)8.
Lipsa unui plan de intervenţie a făcut ca următoarele precauţii simple săfie aplicate cu
întârziere: comunicarea urgentă către populaţie a recomandărilor de a rămâne în locuinţe, cu uşile şi
ferestrele închise (informaţia a fost datăla 36 de ore după explozie); interzicerea consumului de lapte
proaspat; a produselor din agricultura locală; distribuirea şi administrarea imediată a iodurii stabile;
distribuirea echipamentelor de protecţie, care au acţionat la prima ora9.
Principalul responsabil pentru accidentele de iradiere în primele săptămâni, iar în anii care au
urmat, de numeroasele cazuri de cancer tiroidian, a fost perioada de semidezintegrare constituie 7,5
zile. Ingestia imediată de iodură stabilă saturează glanda tiroidă, blocând astfel fixarea cancerigen pe
această glandă.

6 Ibidem
7 Zhores A. Medvedev, The Legacy of Chernobyl, ed. Paperback, 2010
8 Ibidem
9 Ibidem
 Peste 3 milioane de ucraineni, inclusiv 1,5 milioane de copii, au avut de suferit drept rezultat
al ANC, 73000 de persoane au devenit invalizi, circa 50000km2 din teritoriul Ucrainei a fost
contaminat, 91200 de oameni au fost evacuaţi. Aproximativ 800 000 de oameni au fost implicaţi în
operaţiunile de curăţare de la Cernobîl, până în anul 1989, sănătatea lor fiind sever afectată. Se pare că
300 000 dintre ei au fost expuşi unor doze de radiaţii de peste 0, 5 Sv10. Pentru a opri emisiile
radioactive, zona activă a reactorului a fost acoperită cu un ''sarcofag'' de beton, care opreşte radiaţiile.
Oraşul Cernobîl, ca şi Prypiat, au fost evacuate şi probabil nu vor mai fi locuite vreodată, întrucât
nivelul de radiaţii va ajunge la cote normale în jurul anului 2525.
Circa 70 % din precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul Belarusiei, această republică
suferind cel mai mult în urma ANC. 20 % din suprafaţa împădurită a republicii şi 6000 km de terenuri
arabile continuă să fie contaminate şi 9 % din bugetul ţării este cheltuit anual pentru înlăturarea
efectelor ANC. 109000 de persoane au fost evacuate din zona periculoasă.
Din Federaţia Rusă 200000 de persoane au participat la diminuarea consecinţelor ANC, dintre
care 46000 au fost declaraţi invalizi, 1,8 mln de persoane, inclusiv 300000 de copii, continuă să
locuiască în zona contaminată, 57000 km2 din teritoriu a fost contaminat, 50000 de oameni au fost
evacuaţi din zona periculoasă. În prezent, la un număr de cel puţin 1800 de copii şi adolescenţi din
zonele cele mai grav afectate din Belarus s-a depistat cancer al tiroidei din cauza ANC11.
Impactul agricol
Contaminanții de radionuclizi care au cea mai mare importanță în agricultură sunt acelea
care sunt relativ puternic preluate de culturi, au rate ridicate de transfer la produse de origine animală
precum lapte și carne și au timpi de înjumătățire radiologici relativ lungi. Cu toate acestea, căile
ecologice care duc la contaminarea culturilor și comportamentul radioecologic al radionuclizilor sunt
complexe și sunt afectate nu numai de proprietățile fizice și chimice ale radionuclizilor, ci și de factori
care includ tipul de sol, sistemul de recoltare (inclusiv prelucrarea solului), clima, sezonului și, după
caz, a timpului de înjumătățire biologic al animalelor. Radionuclizii majori de interes în agricultură ca
urmare a unui accident de reactor mare sunt 131I, 137Cs, 134Cs și 90Sr (IA89a). Depunerea directă pe
plante este principala sursă de contaminare a produselor agricole în zonele temperate.
În timp ce izotopii de cesiu și 90Sr sunt relativ imobili în sol, absorbția rădăcinilor este mai
puțin importantă în comparație cu depunerea plantelor. Cu toate acestea, tipul de sol (în special în ceea
ce privește compoziția minerală a lutului și conținutul de materie organică), practicile de prelucrare a
solului și clima afectează înclinația de a se deplasa în apele subterane. Aceiași factori afectează
disponibilitatea pentru plante, în măsura în care controlează concentrațiile în soluția de sol. În plus,
deoarece cesiul și stronțiul sunt preluate de plante prin același mecanism ca și potasiul și calciul,

10 https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/cernobil-povestea-dezastrului-din-urss
11 Svetlana Aleksievici, Dezastrul de la Cernobîl: Mărturii ale supravieţuitorilor, Editura Corint, 2006
gradul de absorbție a acestora depinde de disponibilitatea acestor elemente. Astfel, nivelurile ridicate
de fertilizare cu potasiu pot reduce absorbția de cesiu, iar calcarea poate reduce absorbția stronțiului.12
În fosta Uniune Sovietică eliberările din timpul accidentului de la Cernobîl au contaminat
aproximativ 125 000 km2 de terenuri în Belarus, Ucraina și Rusia cu niveluri de radiocestie mai mari
de 37 kBq / m2 și aproximativ 30 000 km2 cu radiostronțiu mai mare de 10 kBq / m2. Circa 52 000
km2 din acest total au fost utilizate în agricultură; restul a fost pădurea, corpurile de apă și centrele
urbane (Ri95). În timp ce migrația în jos a cesiului în sol este, în general, lentă (Bo93), în special în
păduri și turbă, este extrem de variabilă în funcție de numeroși factori, cum ar fi tipul solului, pH-ul,
precipitațiile și prelucrarea agricolă. Radionuclizii sunt în general limitați la particule cu o matrice de
dioxid de uraniu, grafit, aliaje de fier-ceramică, silicați-pământuri rare și combinații de silicat din
aceste materiale. Mișcarea acestor radionuclizi în sol depinde nu numai de caracteristicile solului, ci și
de defalcarea chimică a acestor complexe prin oxidare, pentru a elibera forme mai mobile. Cea mai
mare parte a produselor de fisiune este distribuită între părțile organominerale și minerale ale solului în
mare parte în complexe humice. Zona de excludere de 30 de kilometri sa îmbunătățit semnificativ
parțial datorită proceselor naturale și parțial datorită măsurilor de decontaminare introduse.
Problema din faza incipientă a unui accident constă în faptul că contramăsurile destinate
evitării expunerii umane sunt de natură restrictivă și de multe ori trebuie impuse imediat, chiar înainte
ca nivelurile de contaminare să fie efectiv măsurate și cunoscute. Aceste măsuri includ încetarea
muncii pe teren, a consumului de legume proaspete, a pășunatului animalelor și a păsărilor, precum și
introducerea furajelor necontaminate. Din păcate, aceste măsuri nu au fost introduse imediat și au
sporit dozele la oameni în Ucraina.13
În plus, în primele câteva zile ale accidentului au fost introduse unele măsuri extreme
inițiale, când în Ucraina au fost sacrificate 15 000 de vaci, indiferent de nivelul lor de contaminare,
atunci când introducerea de furaje curate ar fi putut minimiza încorporarea radiocesiului. Alte
contramăsuri, cum ar fi utilizarea de îngrășăminte de potasiu, au diminuat absorbția radiocesiului cu
un factor de 2 până la 14, precum și randamentul sporit al culturilor.
În unele soluri podzolice, varul în combinație cu îngrășăminte și îngrășăminte minerale
poate reduce acumularea de radiocesii în unele cereale și legume cu un factor de treizeci. În solurile de
turbă, aplicarea nisipului și argilei poate reduce transferul radiocesiului către plante prin fixarea mai
fermă în sol. Conținutul de radiocestie al bovinelor pentru consumul uman poate fi redus la minimum
printr-o introducere etapizată a hranei pentru hrana curată în decurs de aproximativ zece săptămâni
înainte de sacrificare. O politică de alocare a producției critice de alimente la zonele cele mai puțin
contaminate poate fi o măsură eficientă a bunului simț.14

12 https://www.oecd-nea.org/rp/chernobyl/c06.html
13 Ibidem
14 Ibidem
 În 1993, concentrația de 137Cs în carnea de vaci din Kolkhoz din regiunea Sarny, unde
contramăsurile ar putea fi puse în aplicare în mod eficient, au fost mult mai scăzute decât cele din
carnea din fermele private din regiunea Dubritsva. Carnea animalelor sălbatice care nu au putut fi
supuse acelorași contramăsuri a avut o concentrație în general de radio-cesiu. Decontaminarea
animalelor prin folosirea bolilor albastre prusace sa dovedit a fi foarte eficientă în cazul în care
conținutul de radiocestie al hranei este ridicat și în cazul în care este dificil să se introducă furaje
curate. În funcție de circumstanțele locale, multe dintre contramăsurile agricole menționate mai sus au
fost introduse pentru a reduce expunerea umană.
Din iulie 1986, rata dozei de iradiere externă în unele zone a scăzut cu un factor de patruzeci
și, în unele locuri, este mai mică de 1% din valoarea inițială. Cu toate acestea, contaminarea solului cu
137Cs, 90Sr și 239Pu este încă ridicată, iar în Belarus, cea mai contaminată Republică, opt ani după
accident, 2 640 km2 de teren agricol au fost excluși de la folosire. Într-o rază de 40 km a centralei
electrice, 2 100 km2 de terenuri din rezervația naturală de stat a Poloniei au fost excluse din utilizare
pe o perioadă nedeterminată.
Absorbția plutoniului de la sol la porțiunile de plante situate deasupra solului constituie, în
general, un pericol mic de sănătate pentru populație datorat ingerării legumelor. Ea devine o problemă
numai în zonele cu o contaminare ridicată în care se consumă legume rădăcinoase, mai ales dacă
acestea nu sunt spălate și curățate. Conținutul total al contaminanților radioactivi principali din zona
de 30 km a fost estimat la 4,4 PBq pentru 137Cs, 4 PBq pentru 90Sr și 32TBq pentru 239Pu și
240Pu.15
Cu toate acestea, nu este posibil să se prevadă rata de reducere, deoarece aceasta depinde de
atât de mulți factori variabili, astfel încât restricțiile privind utilizarea terenurilor sunt încă necesare în
regiunile mai contaminate din Belarus, Ucraina și Rusia. În aceste domenii, în viitorul apropiat nu este
posibilă eliminarea restricțiilor. Nu este clar dacă întoarcerea în zona de excludere de 30 de kilometri
va fi vreodată posibilă și nici dacă ar fi fezabil să se utilizeze acest teren în alte moduri, cum ar fi
pășunatul pentru animalele cu pui sau agricultura hidroponică. Cu toate acestea, trebuie recunoscut
faptul că un număr mic de rezidenți în general vârstnici s-au întors în această zonă cu toleranța
neoficială a autorităților.
Impactul asupra mediului
Pădurile sunt ecosisteme foarte diverse, a căror floră și faună depind de o relație complexă
una cu cealaltă, precum și de climă, caracteristicile solului și topografia. Ele pot fi nu numai un sit de
activitate recreativă, ci și un loc de muncă și o sursă de hrană. Vânatul sălbatic, fructele de pădure și

15http://enviro.ubbcluj.ro/studenti/cursuri%20suport/RADIOACTIVITATEA%20MEDIULUI%20SUPORT%20DE%20CUR

S.pdf
ciupercile reprezintă o sursă suplimentară de hrană pentru mulți locuitori din regiunile contaminate.
Cherestele și produsele din lemn reprezintă o resursă economică viabilă.16
Datorită caracteristicilor ridicate de filtrare a arborilor, depozitarea a fost adesea mai mare
în păduri decât în zonele agricole. Atunci când sunt contaminate, căile ecologice specifice din păduri
duc adesea la o retenție sporită a radionuclizilor contaminanți. Conținutul ridicat de organici și
stabilitatea solului din pădure măresc transferul de radionuclizi între sol și plante, astfel încât lichenii,
mușchii și ciupercile prezintă adesea concentrații ridicate de radio-nuclide. Transferul de radionuclizi
la vânatul sălbatic în acest mediu ar putea reprezenta o expunere inacceptabilă pentru unii indivizi care
depind foarte mult de joc ca sursă alimentară. Acest lucru a devenit evident în Scandinavia, unde a
trebuit să fie controlată carnea de ren. În alte zone, ciupercile au devenit grav contaminate cu
radiocesiu.
În 1990, muncitorii forestieri din Rusia au estimat că au primit o doză de până la trei ori mai
mare decât alții care locuiau în aceeași zonă. În plus, unele industrii forestiere, cum ar fi producția de
celuloză care deseori reciclează substanțele chimice, s-au dovedit a fi o problemă potențială de
protecție împotriva radiațiilor, datorită intensificării radionuclizilor în lichioruri, nămoluri și cenușă.
Cu toate acestea, recoltarea copacilor pentru producția de celuloză poate reprezenta o strategie viabilă
pentru decontaminarea pădurilor.17
Au fost elaborate diferite strategii pentru combaterea contaminării forestiere. Unele dintre cele mai
eficiente includ restricționarea accesului și prevenirea incendiilor forestiere.
Un sit special afectat, cunoscut sub numele de "Pădurea Roșie", se află la sud și vest în
apropierea sitului. Aceasta era o pădure de pini în care copacii au primit doze de până la 100 Gy,
ucigându-i pe toți. O suprafață de aproximativ 375 ha a fost puternic contaminată și, în 1987, s-au
întreprins măsuri de remediere pentru a reduce contaminarea terenurilor și a împiedica dispersia
radionuclizilor prin incendii forestiere. Cele 10-15 cm de sol au fost îndepărtate și arborii morți au fost
tăiați. Acest deșeu a fost plasat în tranșee și acoperit cu un strat de nisip. A fost îngropat un volum
total de aproximativ 100 000 m3, ceea ce a dus la reducerea contaminării solului cu cel puțin un factor
de zece.18
Aceste măsuri, combinate cu alte strategii de prevenire a incendiilor, au redus semnificativ
probabilitatea de dispersie a radionuclizilor prin incendii forestiere. Tratarea chimică a solului pentru a
minimiza absorbția radionuclizilor în instalații poate fi o opțiune viabilă și, așa cum sa văzut,
prelucrarea lemnului contaminat în produse mai puțin contaminate poate fi eficientă, cu condiția să se
ia măsuri pentru monitorizarea subproduselor.19

16 Ibidem
17 Ibidem
18 Ibidem
19 Ibidem
 Modificările în gestionarea și utilizarea pădurilor pot fi, de asemenea, eficiente în reducerea
dozei. Interzicerea sau restricționarea colectării de alimente și controlul vânătorii pot proteja pe cei
care consumă în mod obișnuit cantități mari. Măsurile de suprimare a prafului, cum ar fi re-
împădurirea și însămânțarea ierbii, au fost de asemenea întreprinse la scară largă pentru a preveni
răspândirea contaminării solului existente.
Corpurile de apă
Într-un accident, radionuclidele contaminează corpurile de apă nu numai direct de la
depunerea din aer și de evacuare ca efluent, dar și indirect prin spălare din bazinul hidrografic.
Radionuclizii care contaminează corpuri mari de apă sunt repede redistribuite și tind să se acumuleze
în sedimente de fund, benthos, plante acvatice și pești. Principalele căi de expunere potențială la om
pot fi direct prin contaminarea apei potabile sau indirect prin utilizarea apei pentru irigare și prin
consumul de pește contaminat. Deoarece radionuclizele contaminante tind să dispară repede din apă,
numai în faza incipientă inițială și în faza foarte târzie, când contaminarea spălată din zona de captare
ajunge la aprovizionarea cu apă potabilă, expunerea umană este probabilă. În faza incipientă a
accidentului de la Cernobîl, componenta aquae a dozelor individuale și colective din corpurile de apă a
fost estimată să nu depășească 1-2% din expunerea totală. Lacul de răcire de la Cernobîl a fost cel mai
puternic contaminat corp de apă din zona de excludere.20
Contaminarea radioactivă a ecosistemelor fluviale a fost observată la scurt timp după
accident, când activitatea totală a apei în aprilie și începutul lunii mai 1986 a fost de 10 kBq / l în râul
Pripyat, 5 kBq / l în râul Uzh și 4 kBq / L în Dniepr. În acest moment, radionuclizii de scurtă durată,
cum ar fi 131I, au fost principalii contribuabili. Pe măsură ce ecosistemul râului a drenat în Kiev, apoi
în rezervoarele Kanev și Kremenchug, contaminarea apei, a sedimentelor, a algelor, a moluștelor și a
peștilor a scăzut semnificativ.21
În 1989, conținutul de 137Cs în apa rezervorului din Kiev a fost estimat la 0,4 Bq / l, în
rezervorul Kanev 0,2 Bq / L, iar în rezervorul Kremenchug 0,05 Bq / L. În mod similar, conținutul de
137Cs al peștelui Bream a scăzut cu un factor de 10 între rezervoarele Kiev și Kanev și cu un factor de
doi între rezervoarele Kanev și Kremenchug pentru a ajunge la aproximativ 10 Bq / kg. În ultimul
deceniu, contaminarea sistemului de apă nu a reprezentat o problemă de sănătate publică. Cu toate
acestea, va trebui continuată monitorizarea pentru a se asigura că eliminarea din zona de captare care
conține o cantitate mare de deșeuri radioactive stocate nu va contamina apa potabilă.22
Un studiu hidrogeologic al contaminării apelor subterane în zona de excludere de 30 km a
estimat că 90Sr este radionuclidul cel mai critic, care ar putea contamina apa potabilă peste limitele
acceptabile în 10 până la 100 de ani de acum.

20 https://www.oecd-nea.org/rp/chernobyl/c06.html
21 Ibidem
22 Ibidem
 În afara fostei Uniuni Sovietice, contaminarea directă și indirectă a lacurilor a provocat și
încă provoacă multe probleme, deoarece peștii din lacuri sunt contaminate deasupra nivelurilor
acceptate pentru vânzare pe piața liberă.
Şaisprezece de ani mai târziu
Peste șaisprezece ani după accident, expunerile populațiilor se datorează în principal
consumului de alimente agricole contaminate cu 137Cs. Producția se bazează astăzi pe următoarele
criterii:
Contaminarea produselor alimentare ar trebui să fie la un nivel care să nu conducă la o doză
medie individuală mai mare de 1 mSv pe an. Producția acestor produse alimentare nu ar trebui să fie
mai costisitoare din punct de vedere economic sau social. Unele grupuri mari de populație pot primi
doze mici din aceste produse alimentare contaminate, dar trebuie evaluată doza colectivă și riscul
excesiv.23
În Ucraina, agricultura în majoritatea teritoriilor contaminate produce alimente respectând
limitele fixate la 25 iunie 1997: 100 Bq / l pentru produsele lactate; 200 Bq / kg pentru carne; 20 Bq /
kg pentru cartofi și pâine. În prezent, nivelurile de contaminare a laptelui sunt de aproximativ 50 Bq /
l.24 Cu toate acestea, există mari disparități în producția din Ucraina, iar unele ferme private continuă
să producă lapte mai mult contaminat decât nivelul stabilit de noile limite.
Acest lucru se datorează pășunatului animalelor în pajiștile contaminate și diferențelor mari
de coeficienți de transfer pentru cesiu (1 până la 20), în funcție de compoziția chimică a solurilor. Unii
experți prevăd că fixarea cesiului în soluri va fi suficientă în următorii 4-8 ani pentru a preveni o mai
mare contaminare a produselor alimentare, dar unele previziuni par mai pesimiste. (Sm00).
În Ucraina, 8,4 milioane de hectare de sol agricol sunt contaminate cu 137 Cs și sunt supuse
contramăsurilor, în special utilizarea de îngrășăminte: Cele 54 900 de hectare din zona de excludere și
35 600 ha contaminate cu mai mult de 555 kBq / m2 sunt excluse din agricultură. 130 800 ha sunt
contaminate între 185 și 555 kBq / m2, inclusiv 15 000 ha de turbă, unde transferul de cesiu la plante
este cel mai ridicat.25

23 Ibidem
24 Ibidem
25 Ibidem
 Concluzie
Au fost aplicate numeroase contramăsuri pentru controlul contaminării produselor agricole
cu niveluri diferite de eficiență. Cu toate acestea, în fosta Uniune Sovietică, suprafețe mari de terenuri
agricole sunt încă excluse din utilizare și se preconizează că vor continua să fie astfel de mult timp.
Într-o zonă mult mai mare, cu toate că se desfășoară activități agricole și de fermă, produsele
alimentare sunt supuse unor controale stricte și restricții privind distribuția și utilizarea.
Probleme similare, cu toate că au o severitate mult mai scăzută, au fost întâlnite în unele țări
din Europa în afara fostei Uniuni Sovietice, unde producția de animale agricole și agricole a fost
supusă unor controale și limitări pentru durate variabile după accident. Majoritatea acestor restricții au
fost ridicate acum câțiva ani. Cu toate acestea, în Europa există încă unele zone în care se aplică
restricții privind sacrificarea și distribuirea animalelor. Aceasta privește, de exemplu, câteva sute de
mii de oi în Regatul Unit și un număr mare de oi și reni în unele țări nordice.
Produsele provenite din păduri, cum ar fi ciupercile, boabele și carnea de vânat, pot continua
să fie o problemă de protecție radiologică pentru o lungă perioadă de timp. Scăderea radioactivității va
fi acum redusă prin decăderea radioactivității. În prezent, apa potabilă nu este o problemă.
Contaminarea apelor subterane, în special cu 90Sr, ar putea reprezenta o problemă pentru viitor în
bazinele hidrografice din aval de zona Cernobîlului. Peștii contaminați din lacuri pot fi o problemă pe
termen lung în unele țări.
Cu toate acestea, programele de reabilitare trebuie să creeze condiții suficient de atractive
pentru ca o forță de muncă mai tânără, în special inginerii și lucrătorii calificați, să se întoarcă. Este
necesar și destul de posibil să se creeze condiții în care contaminarea mediului nu va duce la
excluderea componentelor alimentare importante din consum.
 Bibliografie

Zhores A. Medvedev, The Legacy of Chernobyl, ed. Paperback, 2010

Svetlana Aleksievici, Dezastrul de la Cernobîl: Mărturii ale supravieţuitorilor, Editura
Corint, 2006
https://www.dcnews.ro/cat-de-mare-a-fost-iradierea-de-la-cernobil-in-romania-cum-ne-
aparam-de-radiatii_310035.html
https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/cernobil-povestea-dezastrului-din-urss
http://enviro.ubbcluj.ro/studenti/cursuri%20suport/RADIOACTIVITATEA%20MEDIULUI
%20SUPORT%20DE%20CURS.pdf
https://ionpaun.wordpress.com/2011/04/26/efectele-accidentului-nuclear-de-la-cernobil/
http://www.asm.md/administrator/fisiere/editii/f11.pdf
https://www.oecd-nea.org/rp/chernobyl/c06.html