Ionde Liviu RebreanuCaracterizarea personajuluiIONPrimul roman publicat de Rebreanu, „Ion”

este considerat „cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române” (Eugen Lovinescu). El
deschide seria marilor romane din literatura română interbelică.Ion este personajul titular şi
central al romanului, dominând întreaga lume care se desfăşoară în legătură cu el. Celelalte
personaje gravitează în jurul lui, punându-i în lumină trăsăturile, dorinţele, caracterul complex,
cu însuşiri contradictorii: viclenie şi ingenuitate, brutalitate şi delicateţe.Iniţial el este caracterizat
în mod direct de narator, beneficiind de un portret marcat de calităţi: „iute şi harnic ca mă-
sa”.Celelalte personaje îl prezintă în lumini şi umbre, în funcţie de conflictele în care sunt
implicaţi. Astfel, învăţătorul Herdelea îl aprecia „ca unul dintre cei mai iubiţi elevi”, iar doamna
Herdelea îl considera „un băiat cumsecade, muncitor, harnic, săritor, isteţ”. Părerea lor se va
schimba cu timpul, când Ion va trece de partea preotului. Insultat de Vasile Baciu în faţa satului,
la horă, se simte ruşinat şi mânios, dorind să se răzbune. Vasile îi reproşează că umblă după fata
lui, îl numeşte „sărăntoc”, „tâlhar”, „hoţ”. Eroul ezită încă între iubirea pentru Florica şi
pământurile pe care le asimila cu prezenţa Anei. „Gândurile flăcăului erau atât de încâlcite că nici
nu mai încerca să le limpezească”. Pe de altă parte, ceea ce îl caracterizează pe Ion este puterea
de muncă copleşitoare.Dorinţa de muncă e fără margini: „Păşea grăbit să ajungă mai curând să
apuce a cosi o bucată cât mai zdravănă înainte de răsăritul soareluiIon trăieşte ca personaj, o
adevărată religiozitate în actul de a trudi.Lăcomia şi setea de răzbunare se manifestă atunci
când intră cu plugul pe locul lui Simion Lungu, pentru că acesta fusese înainte al
GlanetaşilorEste viclean cu Ana: o seduce, apoi se înstrăinează de ea, iar căsătoria o stabileşte cu
Baciu, când fata ajunsese ruşinea satului. Nici sinuciderea ei şi nici moartea copilului nu-i trezeşte
vreun regret. Viaţa lor nu reprezintă decât o garanţie a proprietăţii asupra pământului. Rebreanu
îl prezintă pe Ion în desfătările dragostei împlinite cu pământul –iubită. „Lutul negru, lipicios, îi
ţintuia picioarele, îngreunându-le, atrăgându-l ca braţele unei iubite pătimaşe. Instinctul de
posesiune al pământului fiind satisfăcut, revine patima pentru Florica.Aşa cum

râvnise la averea altuia, acum râvneşte la femeia altuia. Viclenia îi dictează modul de a se apropia
de Florica: falsa prietenie cu George. Ion a fost gândit ca un simbol al patimei pentru pământ a
ţăranului român. În gândirea lui elementară, Liviu Rebreanu nu l-a oprit la un nivel de schemă, ci
l-a dotat cu un comportament complex, amestec de bine şi rău, l-a făcut autentic.