Dezvoltarea creativităţii la elevi

Ce, de ce şi cum?
„Evolve or die!” Eckhart Tolle

Veronica Bogorin
Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Cluj

Creativitatea este o combinaţie de însuşiri psihice care, în condiţii favorabile,

poate conduce la generarea unor produse noi şi de valoare pentru societate.
(Manualul de psihologie, clasa a X-a)

Aşa cum spune şi definiţia de mai sus creativitatea presupune o combinaţie

de însuşiri care, inter-relaţionate în tandem, pot conduce la rezultatele scontate. Nu
există, neapărat, garanţia că acest lucru se va întâmpla cu siguranţă.

Combinaţia de însuşiri psihice

Sternberg (1985), un titan în studiul inteligenţei şi creativităţii, a conceput un

model teoretic cu privire la creativitate în cadrul căruia aduce în discuţie 6 elemente
cheie:

1. abilităţile intelectuale

2. volumul de cunoştinţe/ informaţii

3. stilul de gândire

4. personalitatea

5. motivaţia

6. mediul

Abilităţile intelectuale necesare creativităţii sunt de trei tipuri:

• Analitice- abilitatea de a recunoaşte ideile personale care merită a fi explorate

• Sintetice- abilitatea de a privi problemele în noi moduri pentru a scăpa de

limitele gândirii convenţionale

• Practice- a şti cum să-i convingi pe ceilalţi.

Cele trei abilităţi intelectuale sunt în egală măsură utile şi necesare, nivelul
ridicat al uneia în detrimentul celorlalte soldându-se cu efecte opuse chiar. Spre
exemplu, abilităţile analitice superior dezvoltate în absenţa abilităţilor sintetice şi
practice conduc la un stil de gândire critic, necreativ. Abilităţile sintetice dezvoltate în

1
absenţa celorlalte abilităţi conduc la un stil de gândire în care noile idei nu sunt
supuse verificării pentru a le îmbunătăţi sau a le face funcţionale. Iar abilităţile
practice dezvoltate în absenţa celorlalte abilităţi conduc la acceptarea socială a unor
idei nu pentru că sunt bune, ci pentru că au fost bine „vândute”.

În general oamenii consideră că însuşirile psihice sunt un dat de la natură

asupra căruia nu au prea multă influenţă şi, în consecinţă, adoptă o atitudine fatalistă
în raport cu anumite neajunsuri ce ţin de acest domeniu. Vestea bună este că, cel
puţin cele trei abilităţi descrise mai sus, se pot învăţa şi se pot dezvolta.

Acest lucru deschide multiple oportunităţi pentru cei interesaţi de actul

educaţional şi auto-educaţional.

Pentru a descoperi ceva nou într-un domeniu este nevoie să stăpâneşti ceea
ce s-a descoperit deja în acel domeniu, adică să ai volum mare de cunoştinţe/
informaţii specifice domeniului. În acelaşi timp a şti foarte multe despre un domeniu
poate fi un factor care îţi îngustează perspectivele, te blochează în tipare vechi de a
privi lucrurile.

Pe de o parte nu poţi fi creativ fără a avea informaţii. Nu poţi inventa ceva nou
dacă nu ştii ce se ştie deja. Poate a avut altcineva deja ideea respectivă!

Cei care ştiu foarte multe într-un anumit domeniu pot fi creativi în moduri care
nu sunt accesibile începătorilor. În acelaşi timp cei care au ajuns experţi într-un
domeniu pot să vadă lucrurile foarte restrictiv, să se comporte ca şi când ar avea
„ochelari de cal”. Pot fi atât de ancoraţi într-un mod de gândire încât să nu se poată
detaşa de acesta.

Dacă cineva crede că ştie tot ce este de ştiut e greu de crezut că mai poate fi
creativ.

Pe lângă abilităţile intelectuale oamenii au şi anumite stiluri preferate de

utilizare a lor- adică anumite stiluri de gândire. În raport cu stilurile de gândire
oamenii au de multe ori aceeiaşi atitudine fatalistă ca şi în cazul abilităţilor
intelectuale, considerând că modul în care gândeşti se întâmplă pur şi simplu, noi
neavând de ales în această privinţă. Astfel unii oameni ar fi optimişti sau pesimişti
„din fire”. Mai mult decât atât oamenii consideră că ceea ce gândesc este un fapt, o
realitate. Este foarte adevărat că modul în care gândim ne creează realitatea noastră
interioară, subiectivă, dar nu înseamnă neapărat că aşa stau de fapt lucrurile sau că
altcineva le vede la fel. Acesta este şi cuvântul cheie: „le vede”. Pentru că fiecare din
noi are o anumită perspectivă asupra lucrurilor, le vedem prin ochii noştri, prin filtrele
noastre personale construite pe parcursul vieţii şi modelate de experienţele prin care
am trecut. De multe ori aceste filtre sunt atât de restrictive încât lumea ne apare un
spectacol în alb şi negru. Ele ne fac să punem totul în câteva categorii: oamenii sunt
buni sau răi, nu poţi avea încredere în nimeni, etc. Este greu pentru cineva care

2
vede lucrurile în alb şi negru să conceapă că lumea este de fapt colorată în nuanţe
de gri.

Alteori aceste filtre personale ne fac să exagerăm anumite lucruri care par să
capete o valoare şi o importanţă monumentală, sursă a nefericirii frustrării şi furiei.
Alteori ele ne fac să minimalizăm unele lucruri şi atunci când ceea ce minimalizăm
sunt reuşitele noastre, acest lucru poate avea consecinţe serioase asupra imaginii
pe care o avem despre noi înşine, despre sine.

Gândurile noastre despre lucruri, oameni, despre lume, despre viitor nu sunt
doar nişte idei care vin şi pleacă. De multe ori ele se sedimentează în convingeri, se
asociază cu trăiri emoţionale şi devin dorinţe, atitudini despre lume şi viaţă.
Convingerile, dorinţele, atitudinile noastre ne croiesc drumul în viaţă prin faptul că se
concretizează în decizii, în alegeri pe care le facem în momente şi situaţii critice din
viaţa noastră.

Ele pot să ne propulseze sau să ne limiteze în realizarea potenţialului de care

dispunem fiecare. Ele ne conturează în timp personalitatea şi ne construiesc „viitorul
posibil”.

Personalitatea este cel de-al 4-lea element cheie din teoria lui Sternberg cu
privire la creativitate. Studiile au indicat faptul că anumite trăsături ale personalităţii
sunt tipice pentru oamenii creativi:

1. Disponibilitatea de a depăşi obtacolele- în viaţă reuşesc cei care nu cedează la

primele piedici, la primele dezamăgiri, ci cei care se ridică după ce au căzut şi merg
mai departe. În viaţă reuşesc cei care ştiu să piardă. De câştigat este uşor, cum
trecem peste pierderi, cum reuşim să o luăm de la capăt, dacă ştim să învăţăm din
greşelile personale dar mai ales din ale altora, aceste lucruri îi separă pe adevăraţii
învingători de ceilalţi.

De multe ori, obstacolele cele mai dificil de surmontat sunt cele din noi înşine. Sub
vraja limitelor auto-impuse este greu să ne dezlănţuim la întreaga capacitate.

2. Disponibilitatea de a-ţi asuma riscuri rezonabile- oamenii au tendinţa de a

rămâne în zona lor de confort, în care se simt bine, totul este familiar, nimic nu mai
cere efort, dar asta înseamnă în acelaşi timp stagnare, plafonare. Viaţa este
creştere. Atunci când nu creşti, stagnezi, mori. E nevoie să ne menţinem în mişcare,
în evoluţie. A face paşi în afara zonei de confort presupune riscuri, cum ar fi riscul de
a greşi, de a eşua, de a fi ridiculizat, dar presupune şi şansa de a te dezvolta, de a
descoperi noi lucruri despre tine, despre alţii, despre lume, a învăţa lucruri noi, chiar
dacă înveţi dintr-o greşeală.

Aşa cum spunea William Arthur Ward în poezia „A risca”

A râde înseamnă să rişti să fi luat în râs

3
A plânge înseamnă să rişti să pari sentimental.

A te apropia de cineva înseamnă să rişti să te implici

A-ţi exprima sentimentele înseamnă să rişti să te arăţi aşa cum eşti.

Să-ţi expui ideile şi visele în faţa unei mulţimi de oameni înseamnă să rişti să le
pierzi.

A iubi înseamnă să rişti să nu fi iubit la rândul tău,

A trăi înseamnă să rişti să mori,

A spera înseamnă să rişti să fii disperat,

A încerca înseamnă să rişti să nu reuşeşti.

Cel mai mare risc în viaţă este să nu rişti nimic.

Cel care nu riscă nimic, nu face nimic, nu are nimic, nu este nimic.

Poate că evită suferinţa şi tristeţea

Dar nu poate învăţa, simţi, nu se poate schimba, nu poate creşte sau iubi.
Înlănţuit de servitutea-i este un sclav care şi-a vândut libertatea.

Doar cel de riscă e liber.

Pesimistul se plânge că vântul nu e favorabil

Optimistul aşteaptă ca vântul să-şi schimbe direcţia,

Iar realistul îşi ajustează pânzele.

A fi împotriva curentului implică anumite riscuri. Trebuie să ne asumăm

anumite riscuri pentru a produce idei noi pe care în final ceilalţi le vor admira şi
respecta ca tendinţe.

3. Disponibilitatea de a tolera ambiguitatea- este important să nu sărim pe prima

soluţie care se întrevede, ci să putem tolera suficient timp absenţa unei soluţii, încât
să explorăm variate modalităţi de a face lucrurile. Pe parcursul procesului creativ
creatorii se simt de multe ori debusolaţi, dezorganizaţi, chiar descurajaţi şi este
foarte important să poată tolera această stare până când apare soluţia. O idee
creativă apare de multe ori pe bucăţele, fragmentat şi se dezvoltă în timp. Fără timp
şi capacitate de a tolera ambiguitatea mulţi recurg la soluţii mai puţin optime.
Nesiguranţa şi disconfortul sunt parte din procesul creativ.

4. Auto - eficienţa

Sentimentul auto-eficienţei se naşte atunci când faci ceva dificil în care îţi pui
în joc toate resursele şi reuşeşti în ciuda dificultăţilor. Atunci când ne solicităm
4
resursele ele cresc, se dezvoltă. Neutilizate se atrofiază ca un muşchi. În plus,
neutilizându-ne resursele ne scade şi încrederea în capacitatea noastră de a le
utiliza şi mobiliza. Nu mai ştim sigur dacă putem sau nu. Nu mai credem că putem.
Şi, aşa cum spunea Henry Ford: „Fie crezi că poţi, fie crezi că nu poţi, de fiecare
dată ai dreptate!”

Motivaţa intrinsecă, focalizată pe sarcină este esenţială pentru creativitate.

Oamenii nu ajung să facă ceva creativ într-un domeniu decât dacă iubesc cu
adevărat ceea ce fac şi se concentrează pe activitate mai degrabă decât pe
recompense.

Motivaţia nu este nici ea ceva inerent persoanei. Oamenii decid să fie motivaţi
de ceva sau de altceva. De aceea dacă trebuie să facă ceva ce nu-i interesează
oamenii găsesc o cale de a deveni interesaţi de acel lucru, dacă tot trebuie să-l facă.

Al 6-lea element din teoria lui Sternberg este mediul. Pentru ca o persoană
să fie creativă este nevoie de un mediu suportiv. Chiar dacă cineva are toate
resursele interne pentru a fi creativ, fără suportul necesar din mediu, creativitatea nu
se va manifesta.

În mod tipic mediul social nu prea este suportiv în raport cu demersurile

creative. Obstacolele din mediu por fi minore- cum ar fi un feedback negativ la o idee
creativă sau pot fi majore- atunci când starea de bine sau chiar viaţa cuiva poate fi
ameninţată, pusă în pericol dacă cineva gândeşte într-o manieră ce contravine
convenţiilor sociale.

În faţa acestor obstacole oamenii decid cum să reacţioneze. Unii vor lăsa
aceste forţe din mediu să-i blocheze, alţii nu. Este suficient să ne gândim la exemple
din istoria omenirii în care oamenii şi-au sacrificat viaţa pentru convingerile lor care
ulterior, când au fost acceptate, au schimbat lumea. Societatea percepe opoziţia în
raport cu status quo-ul ca enervantă, ofensatoare şi un motiv suficient pentru a
ignora ideile novatoare. Sunt nenumărate dovezi în istoria omenirii care susţin
argumentul că ideile creative sunt de multe ori respinse. De exemplu, prima
expoziţie la Munchen a lui Edvard Munch, celebrul pictor norvegian, s-a deschis şi s-
a închis în aceeaşi zi din cauza reacţiilor negative puternice din partea criticilor. Walt
Disney şi-a piedut serviciul pe care-l avea la un ziar pentru că editorul lui a
considerat că „nu are idei bune”. Michel Jordan a fost dat afară din echipa de bachet
din liceu. Lui Albert Einstein i s-a spus că nu va reuşi nimic în viaţă fiind considerat
un elev foarte slab la şcoală.

Faptul că oamenii aplaudă imediat o idee ar putea însemna că nu este de fapt

deloc creativă. Chiar dacă oamenii au abilităţi creative ei pot decide să nu le utilizeze
prin faptul că aleg să urmeze ideile altora în loc să le creeze pe ale lor, prin faptul că
nu-şi analizează atent propriile idei, nu reflectă asupra experienţei personale şi
propriei persoane.

5
 Mulţi aşteaptă ca alţii să le asculte ideile fără a încerca să-i convingă de
valoarea ideilor lor. Persoanele creative nu sunt creative pentru că au o trăsătură
înnăscută, ci datorită atitudinii pe care o au faţă de viaţă- ei se raportează la
problemele care apar în moduri noi şi proaspete, evitând reacţiile automate,
impulsive, negândite.

Creativitatea este, evident, mai mult decât suma acestor componente. În

cazul fiecăreia din ele există desigur praguri sub care ar fi greu de manifestat un
comportament creativ. Sternberg considera că ar fi posibile şi anumite compensări
parţiale. Dacă o componentă este puternică (ex. motivaţia), acest lucru ar putea
contracara slăbiciunea altor componente (ex. mediul).

Pot, de asemenea, exista interacţiuni între componente (ex. inteligenţa-

motivaţia), caz în care un nivel ridicat al ambelor componente poate creşte
exponenţial creativitatea.

De ce este importantă creativitatea?

Dan Pink, autorul cărţii A Whole New Mind, afirma: „Ultimele decenii au
aparţinut programatorilor care pot sparge un cod, avocaţilor care ştiu să
întocmească un contract sau economiştilor care ştiu să lucreze cu cifrele. Viitorul
aparţine unui gen de persoană cu un anumit tip de minte: creatori capabili să
empatizeze, persoane care pot recunoaşte tipare, persoane care pot da sensuri şi
semnificaţii lucrurilor, artişti, inventatori, consilieri, gânditori care văd „peisajul
general”- ei vor culege laudele şi bucuriile societăţii.”

Lumea în care trăim se schimbă foarte rapid, oamenii trebuie să facă faţă
unor sarcini noi şi unor situaţii noi. Viitorul este impredictibil. Dacă acum 100 de ani
viaţa cuiva era destul de uşor de previzionat, astăzi schimbarea este singura
constantă. Acum 100 de ani copiii creşteau în sânul protectiv al familiei, de obicei
adoptau meseria tatălui şi nu ajungeau foarte departe de tărâmul natal. În zilele
noastre ne este greu să spunem ce vom face weekendul viitor, darămite ce vom face
peste un an sau 5 ani, unde vom locui, dacă vom avea acelaşi loc de muncă sau
dacă vom trăi în aceeaşi ţară, pe acelaşi continent sau nu. Totul este posibil,
oportunităţile au crescut exponenţial, însă mai multe opţiuni nu înseamnă neapărat o
satisfacţie mai mare. Dimpotrivă, aşa cum afirma Barry Schwartz în cartea sa
Paradoxul opţiunilor, a alege ceva înseamnă să renunţi la celelalte opţiuni ceea ce
poate în mod paradoxal scădea gradul de satisfaţie al persoanei în raport cu
alegerea făcută. Mai mult uneori înseamnă mai puţin.

Problemele cu care ne confruntăm azi sunt noi şi dificile şi este nevoie să

gândim divergent şi creativ pentru a le rezolva. Tehnologia, aparatele şi obiceiurile
noastre sunt înlocuite cu aceeaşi viteză cu care ne sunt introduse. Este nevoie să
gândim creativ pentru a progresa, pentru a ne adapta mereu la ceva nou şi în ultimă
instanţă pentru a supravieţui.

6
 Fără creativitate am repeta mereu aceleaşi tipare. Eduard de Bono

Şcoala şi creativitatea

Majoritatea copiilor sunt de la natură curioşi şi au o imaginaţie bogată, însă

după ce merg la şcoală devin precauţi şi mai puţin inovativi, din participanţi ajung
spectatori plictisiţi.

Creativitatea poate fi privită ca un obicei (Sternberg, 2006). Din păcate şcolile

cataloghează de multe ori creativitatea elevilor ca un obicei prost, pre care-l taxează.
Istoria este plină de oameni care au fost etichetaţi „visători”, „indisciplinaţi” şi care au
devenit foarte creativi, adevărate genii.

Majoritatea sistemelor educaţionale se focalizează excesiv pe anumite tipuri

de activităţi academice, exilând disciplinele din domeniul artelor, disciplinele
umaniste sau educaţia fizică. Ştiinţele şi matematica sunt în general abordate într-o
manieră destul de aridă şi în general predarea se face având în vedere în mod
excesiv evaluarea. Toate acestea în contextul presiunilor financiare şi a evaluării
şcolilor în funcţie de rezultatele elevilor.

Societatea are nevoie de oameni care gândesc, sunt creativi şi inovativi. Din
păcate de multe ori sistemele educaţionale nu fac decât să descurajeze aceste
lucruri.

Într-un studiu longitudinal amplu la care au participat 300.000 de copii din

Statele Unite s-a constatat un declin al creativităţii odată cu avansarea în vârstă a
copiilor evaluaţi. Cel mai mare declin se înregistrează la copiii de grădiniţă până la
clasa a VII-a. Până în anii ’90 creativitatea a înregistrat o curbă ascendentă. Din
păcate în ultimii 20 de ani acest lucru s-a schimbat şi cel mai probabil sistemul
educaţional are o responsabilitate, concluzionează autoarea studiului, Kyung Hee
Kim, publicat de revista Newsweek.

Sir Ken Robinson autor, lector şi consilier pe probleme de educaţie face o

critică aspră a sistemelor educaţionale din majoritatea ţărilor lumii considerând că
educaţia pe care o oferă copiilor este ancorată în vechile principii ale societăţii
industrializate care punea un accent exagerat pe partea academică ignorând
abilităţile şi competenţele necesare societăţii actuale: de relaţionare cu ceilalţi,
inteligenţă emoţională, imaginaţie, creativitate. În trecut era suficient să munceşti
mult, să-ţi iei o diplomă pentru a avea un loc de muncă bun. Copiii de azi nu mai
cred această poveste şi au dreptate! Ce-i drept este mai bine să ai o diplomă decât
să nu ai, însă şi dacă ai o diplomă asta nu garantează că vei avea şi un loc de
muncă.

Autorul consideră că cea mai mare problemă a sistemelor educaţionale

actuale este irelevanţa. Elevii nu văd în ce mod îi ajută ceea ce se face la şcoală în

7
viaţă. Se plictisesc la şcoală. Şi poate că este timpul să ne punem întrebarea ca
educatori dacă ceea ce facem nu este plictisitor şi irelevant într-adevăr!

Este oricum o sarcină extrem de dificilă pentru cei care propun reforme ale
sistemelor educaţionale să se raporteze la nevoile societăţii pentru care şcoala
pregăteşte copiii/ elevii dacă este să ne gândim la faptul că un copil/ elev petrece 12-
13 ani în şcoală. Cum va arăta societatea peste 12 ani când aceşti copii vor ieşi de
pe băncile şcolii? De ce vor avea nevoie aceşti copii atunci? Putem presupune că nu
le va fi de ajuns să fie nişte enciclopedii ambulante. Vor avea nevoie să rezolve
probleme, să se relaţioneze eficient cu persoane din culturi variate păstrându-şi în
acelaşi timp identitatea într-o lume multiculturală, ceea ce implică faptul că trebuie să
fie inteligenţi emoţional şi creativi.

A dezvolta creativitatea elevilor nu este o întreprindere uşoară, dar poate fi

plăcută şi ne poate aduce satisfacţii profunde. În ceea ce-l priveşte pe profesor
desigur că presupune mai mult timp alocat planificării şi evaluării rezultatelor
învăţării, presupune încrederea şi curajul de a improviza şi devia de la plan, de a
fructifica oportunităţi neaşteptate de învăţare. Înseamnă tolerarea incertitudinii şi
asumarea riscului că demersul adoptat nu a dat rezultatele scontate. Probabil va
însemna să gândim ca şi Thomas Edison care spunea : “Nu am eşuat. Am găsit
10,000 soluţii care nu funcţionează”.

Înseamnă totodată disponibilitatea de a experimenta şi a învăţa din

experienţă, încredere în sine şi în disciplina pe care o predăm. Adică, înseamnă să
fim un foarte bun model!

Cum putem şti că suntem pe calea cea bună?

Învăţarea este un proces natural, care are loc tot timpul, însă adevărata
învăţare este cea făcută din pasiune. Predarea este eficientă atunci când este
interesantă, participativă şi incitantă. Predarea este în slujba dezvoltării creativităţii
dacă valorizează mai mult:

formularea de întrebări decât răspunsurile

inovaţia decât regurgitarea faptelor

individualitatea decât uniformitatea

excelenţa decât performanţa standardizată

Un profesor bun este cel care dă dovadă de următoarele:

 motivaţie înaltă

 expectanţe mari

 capacitate de a comunica şi asculta

8
  capacitate de a stârni interesul, de a captiva şi inspira elevii

 tehnici de stimulare a curiozităţii, creştere a încrederii în sine a elevilor

 capacitate de a recunoaşte situaţiile în care elevul are nevoie de

încurajare, când încrederea în sine este ameninţată

 capacitatea de a armoniza învăţarea structurată cu oportunităţi de auto-

determinare

 managementul grupului şi acordarea de atenţie pozitivă elevilor.

Doar o societate care îşi respectă profesorii îi va plăti bine.

Mediul creat de profesor este unul creativ dacă:

 elevii pun în disucţie idei, pun întrebări, fac legături, observă relaţii

 elevii gândesc lateral, fac asociaţii neobişnuite

 elevii au o viziune despre cum vor fi lucrurile, îşi imaginează posibilităţi,

se întreabă „cum ar fi dacă...?”, văd alternative, privesc lucrurile din
mai multe puncte de vedere

 explorează idei şi opţiuni- se joacă cu ideile, încearcă ceva diferit,

abordări proaspete, sunt deschişi la noi idei, îşi schimbă ideile pentru a
obţine ceva nou

 reflectă critic asupra ideilor, acţiunilor, rezultatelor- analizează

progresele, invită şi dau feedback, ştiu să critice constructiv şi să facă
observaţii pertinente

 nu se tem de greşeli, îşi asumă riscul de a greşi şi învaţă din ele.

Pe scurt, dezvoltarea creativităţii elevilor înseamnă să le oferim prilejuri de a

acţiona creativ, să-i încurajăm în aceste demersuri şi să recompensăm gândirea şi
acţiunea creativă.

Bibliografie

Fasko, D. Jr (2001). Education and Creativity. Creativity Research Journal, vol. 13 (3&4),
pag. 317-327

Sir Ken Robinson (2009). The Element: How Finding Your Passion Changes Everything.
Viking

Sternberg, R. J. (2006). The nature of creativity. Creativity Research Journal, vol. 18(1), pag.
87-98

9
Sternberg, R. J. (1985). Beyond IQ: A triarchic theory of human intelligence. New York:
Cambridge University Press.

Tolle, E. (2005). A New Earth: Awakening to Your Life's Purpose, Dutton

10