Întemeierea Romei

Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă
între 753 î.Hr. și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole, civilizația
romană a trecut de la monarhie la republică oligarhică și, apoi, la imperiu extins. Ea a
dominat Europa de Vest și întreaga arie în jurul Mării Mediterane, prin cuceriri și asimilare,
însă, în final, a cedat în fața invaziilor barbarilor din secolul cinci, marcând, astfel, declinul
Imperiului Roman și începutul Evului Mediu. Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o
parte din Antichitatea Clasică, împreună cu Grecia antică, o civilizație care a inspirat mult
cultura Romei antice. Roma antică a adus contribuții importante în organizarea politică și
administrativă, juridică, artă militară, artă, literatură, arhitectură, limbile Europei (limbile
romanice), iar istoria sa continuă să aibă o influență puternică asupra lumii moderne.

Perioada monarhiei

Regatul Roman a fost guvernul monarhal al orașului Roma și al teritoriilor sale de la

Fondarea Romei, fondarea sa în 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, până la expulzarea lui
Lucius Tarquinius Superbus în 510 î.Hr. și formarea Republicii Romane. După legendă, orașul
Roma a fost întemeiat în anul 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, care au fost crescuți de
către o lupoaică. În legenda romană, când grecii au dus Războiul troian împotriva orașului
Troia, prințul troian Aeneas a navigat peste Marea Mediterană către Italia și a fondat
Lavinium. Fiul său, Iulus, a mers mai departe, fondând orașul Alba Longa. Din familia regală a
Albei Longa au venit cei doi gemeni, Romulus și Remus, care au purces la fondarea Romei în
753 î.Hr .

Perioada republicii

Republica Romană a fost guvernarea republicană a Romei și a teritoriilor sale din 510
î.Hr. până la instaurarea Imperiului Roman, care este plasată, uneori, în anul 44 î.Hr., anul
numirii lui Caesar ca dictator perpetuu sau, mai comun, 27 î.Hr., anul în care Senatul roman
i-a acordat lui Octavianus titlul de August. Orașul Roma este situat pe malurile fluviului Tibru,
foarte aproape de coasta de vest a Italiei. El marca frontiera de nord a zonei în care era
vorbită limba latină și granița de sud a Etruriei, unde trăiau etruscii, care erau de origine
necunoscută.

Perioada imperiului

Imperiul Roman este termenul utilizat, în mod convențional, pentru a descrie statul
roman în secolele după reorganizarea sa din ultimele trei decade î.Hr., sub Gaius Iulius
Caesar Octavianus. Deși Roma deținea un imperiu cu mult înainte de autocrația lui Augustus,
statul pre-augustian este descris, în mod convențional, ca Republica Romană. Imperiul
Roman controla toate statele elenizate de la Marea Mediterană, precum și regiunile celtice
din nordul Europei. Ultimul împărat de la Roma a fost detronat în 476, dar, pe atunci,
regiunile din estul imperiului erau administrate de un al doilea împărat, ce se afla la
Constantinopol. Imperiul Bizantin a continuat să existe, deși își micșora încet-încet teritoriul,
până în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de Imperiul Otoman. Statele succesoare
din vest (Regatul Franc și de Națiune Germană) și din est (țaratele ruse) foloseau titluri
preluate din practicile romane chiar și în perioada modernă. Imperiul Roman a constituit un
model peren, preluat, cu mici diferențe, de toate statele europene post-romane în
activitatea de guvernare, drept și organizarea justiției, tipul de arhitectură și în multe alte
aspecte ale vieții.

Romulus și Remus

Înainte de nașterea lor, bunicul lui Romulus și Remus, Numitor și fratele său Amulius
au primit tronul lui Alba Longa la moartea tatălui lor. Numitor a primit puterile suverane ca
drept al nașterii sale, în timp ce Amulius a primit trezoreria regală, inclusiv aurul adus de
Eneas din Troia. Însă din pricina faptului că Amulius deținea averea, având astfel mai multă
putere decât fratele său, îl detronează pe Numitor. Speriat că fiica lui Numitor, Rhea Silvia, ar
naște copii care într-o zi l-ar putea detrona ca rege, o forțează pe Rhea sa devina o virgină a
lui Vesta, preoteasă jurată la celibat.
Însă, într-o seară, Marte, zeul războiului, vine la Rhea în templul lui Vesta și aceasta îi
naște doi băieți gemeni de mărime și frumusețe remarcabile, numiți mai apoi Romulus și
Remus. Amulius devine furios și o întemnițează pe Rhea, ordonând și moartea gemenilor
prin înec. Însă servitorul căruia i-a fost încredințat ordinul de a ucide gemenii nu a putut face
asta. I-a plasat pe cei doi într-un leagăn și l-a eliberat pe malurile fluviului Tibru. Râul, care
era în inundație, s-a ridicat și a purtat ușor leagănul în care erau gemenii în aval.
Romulus și Remus sunt salvați de către zeul râurilor, Tiberinus, care îi plasează pe
Dealul Palatin. Acolo, sunt îngrijiți de către o lupoaică și hrăniți de o ciocănitoare sub un
smochin, două animale sacre pentru Marte. Romulus și Remus sunt apoi descoperiți de către
Faustulus, un păstor al lui Amulius, care duce copiii la casa sa. Faustulus și soția sa, Acca
Larentia, cresc băieții ca și cum ar fi ai lor.
Pe măsură ce creșteau, nașterea nobilă se arăta în mărimea și frumusețea lor încă de
copiii. Când au ajuns la vârsta bărbăției erau de un curaj și o îndrăzneală invincibile.
Romulus, însă, era considerat mai înțelept și mai abil în politică dintre cei doi, iar discuțiile
sale cu vecinii despre păscut și vânătoare le-a oferit oportunități de-a remarca dispoziția sa
pentru comandă, și nu pentru supunere. În măsura acestor calități, erau iubiți de confrații lor
și de săraci, însă ei îi urau pe ofițerii și aprozii regelui. Și-au trăit viețile și au urmat scopurile
oamenilor născuți nobili, fără a pune valoare pe lene și trândăvie, dar exersând și vânând,
apărând pământul împotriva tâlharilor și răzbunându-i pe cei care suferiseră fără să
greșească. Și astfel au devenit cunoscuți în întregul Latium.
Într-o zi, pe când gemenii aveau optsprezece ani, o ceartă a izbucnit între păstorii lui
Numitor și cei ai lui Amulius. Unii dintre cei ai primului au speriat multe dintre vitele lui
Amulius, cauzând enervarea păstorilor acestora. Romulus și Remus au adunat păstorii la un
loc, i-au găsit și ucis pe cei ai lui Numitor și au recuperat vitele rătăcite. Spre nemulțumirea
lui Numitor, Romulus și Remus au adunat mulți oameni nevoiași și sclavi ai lui Numitor,
etalându-și cutezanța și temperamentul.
În timp ce Romulus era angrenat în unele sacrificii, pentru că era iubitor față de
sacrificii și zei, unii dintre păstorii lui Numitor îl atacă pe Remus și alți prieteni ai acestuia.
Astfel izbucnește o luptă. După ce ambele părți au înregistrat răni grave, păstorii lui Numitor
triumfă și îl iau pe Remus ca prizonier, ducându-l la Numitor pentru pedepsire. Numitor nu îl
pedepsește pe Remus, pentru că se temea de Amulius, însă a mers la acesta și a cerut
dreptate, din moment ce era fratele său și fusese insultat de către servitorii regali. Și oamenii
din Alba Longa înțelegeau motivele lui Numitor și considerau că a fost victima unui jaf
nemeritat. Astfel, Amulius a decis să-l lase pe Remus pe mâna lui Numitor, iar acesta să-l
pedepsească cum dorește.
Când Numitor îl duce pe Remus acasă la el pentru pedeapsă, este surprins de
completa superioritate a tânărului în statura și puterea corpului său. După ce a auzit despre
faptele și virtuțile sale nobile, Numitor îl întreabă pe Remus despre nașterea și identitatea
sa. Când Remus i-a spus că a fost găsit și îngrijit de către o lupoaică pe malurile râului Tibru și
intuindu-i vârsta după înfățișarea sa, Numitor pleacă să discute cu fiica sa, Rhea, în această
privință. La întoarcerea de la sacrificii, Faustulus îi spune lui Romulus că fratele său fusese
capturat și-l trimite în ajutorul acestuia. Romulus pleacă pentru a găsi armată ca să lupte
împotriva lui Numitor la Alba Longa. Faustulus aleargă repede spre Alba Longa, însă este
oprit la porțile orașului de către paznici. Din fericire, unul dintre aceștia era servitorul care
dusese copiii la râu. Recunoscând turma și chipul lui Faustulus, îl duce în grabă către
Amulius. Păstorul recunoaște că băieții sunt în viață, însă spune că ei trăiesc departe de Alba
Longa ca ciobani. De frică și furie, Amulius trimite de îndată un prieten al lui Numitor să vadă
dacă există vreo atestare în privința vieții gemenilor. În momentul în care omul intră în casa
lui Numitor, îi găsește pe cei doi, Numitor și Remus îmbrățișându-se, confirmându-i astfel că
Remus era nepotul lui Numitor. Omul îi sfătuiește apoi să se grăbească, pentru că Romulus
mărșăluiește către oraș cu o armată formată din cei care îl urau și se temeau de Amulius.
Armata lui Romulus era formată din 200 de bărbați maniples. Remus incită cetățenii din
interiorul orașului să se revolte și în același timp Romulus atacă din afară. Amulius, fără a
face vreun demers pentru siguranța sa, din confuzie totală, este capturat și ucis.
Odată cu moartea lui Amulius, orașul se liniștește și oferă coroana lui Romulus și lui
Remus. Gemenii refuză, însă, tronul atâta vreme cât bunicul lor se afla încă în viață și refuză
și traiul în oraș ca supuși. Astfel, după restaurarea domniei lui Numitor și onorarea cuvenită a
mamei lor Rhea Sylvia, cei doi părăsesc Alba Longa pentru a fonda propriul oraș pe pantele
Colinei Palatine. Înainte de a părăsi Alba Longa, însă, iau alături de ei sclavi fugari și toate
celelalte persoane care doreau o a doua șansă de a trăi.
 Însă odată cu sosirea celor doi la Colina Palatină, ei se ceartă asupra poziției exacte a
viitorului oraș. Romulus dorea construirea orașului pe Colină, dar Remus era în favoarea
construirii sale pe Colina Aventină, mai ușor de fortificat. Cei doi convin să cadă de acord prin
testarea abilităților fiecăruia drept auguri și prin voia zeilor. Fiecare dintre ei se așază pe
pământ, departe unul de celalalt și, privind spre cer, Remus vede șase vulturi, în timp ce
Romulus doisprezece. De atunci, romanii considerau vulturii drept fruntașii măsurătorilor de
auguri în zborul păsărilor.
Remus se înfurie de victoria lui Romulus, iar atunci când ultimul dintre ei începe
săparea tranșeei unde avea să treacă pereții orașului său (21 aprilie 753 î.Hr.) Remus
ridiculizează unele părți din munca sa și obstrucționează dezvoltarea. La final, Remus sare
peste tranșee, un semn rău, din moment ce aceasta implica faptul că orașul era ușor de
pătruns. În acel moment, Romulus îl ucide pe fratele său. Și Faustulus este ucis în bătălia ce a
urmat la scurt timp. Odată cu încetarea acesteia, Romulus îl îngroapă atât pe Remus, cât și
pe Faustulus; apoi continuă să construiască orașul. Îl numește Roma,după numele său și-l
servește drept primul rege.
După completarea construirii orașului, Romulus divide oamenii Romei care erau
capabili de luptă în regimente a câte 3000 infanterie și 300 cavalerie. El numește aceste
regimente legiuni. Restul oamenilor devin populus ai Romei și din rândurile acestora
Romulus alege personal 100 dintre cei mai nobili oameni pentru a servi într-un consiliu al
orașului. Pe aceștia îi numește patricieni, iar consiliul devine Senat roman. Numirea
patricienilor nu era doar din prisma faptului că erau părinții fiilor legitimi, dar și pentru că
intenționa ca mai marii și bogații să-i îngrijească pe cei slabi și săraci precum tații își îngrijesc
fiii.
 Legenda lui Enea (Aeneas)

Aeneas era fiul lui Anchises din Troia și al zeiței Afrodita (Venus în mitologia romană).
S-a născut pe muntele Ida, unde a fost crescut de nimfe. Mai târziu s-a căsătorit cu Creusa,
una dintre fiicele regelui Priam al Troiei, și a avut un fiu, pe Ascanius.
A participat la războiul troian și s-a luptat vitejește, fiind ocrotit în luptă de Afrodita și
de Poseidon, mai ales împotriva eroilor ahei Ahile și Diomede. După unii, în urma dezastrului
Troiei ar fi preluat conducerea supraviețuitorilor din cetatea lui Priam, întemeind o nouă
cetate pe locul celei distruse. După alții, în timpul incendierii cetății, Aeneas a reușit să fugă,
luând cu el, împreună cu Anchises și cu Ascanius, și pe alți câțiva tovarăși credincioși. După
ce au rătăcit 9 ani pe mare (poposind în insulele grecești, pe țărmurile Africii unde este
găzduit de Dido, regina Cartaginei, apoi la Cumae de unde Sibila îl conduce în Infern), Aeneas
ajunge în sfârșit pe coasta occidentală a Italiei, în Latium, în apropiere de gurile fluviului
Tibru. Aici se luptă cu căpetenia rutulilor, Turnus, pe care-l ucide pentru mâna Laviniei, fiica
regelui Latinus, și urmează după acesta la tron. În cinstea soției sale, Aeneas întemeiează
orașul Lavinium. Fiul său, Ascanius, a întemeiat la rându-i cetatea Alba-Longa, iar Romulus,
alt urmaș al său, avea să fondeze mai târziu Roma.
După o domnie de scurtă durată, în timpul căreia aborigenii s-au amestecat cu
troienii, alcătuind un singur popor, Aeneas a dispărut într-o luptă cu populațiile băștinașe.
Deoarece trupul lui nu a mai fost găsit, tradiția spune că ar fi fost dus în Olimp de către
mama sa, Venus. Ulterior romanii i-au ridicat un sanctuar pe malurile râului Numicius,
aducându-i onoruri divine.