BALTAGUL-M.

SADOVEANU

Curent literar dezvoltat in stransa legatura cu conditiile social-istorice ale secolului XX, realismul apare ca
reactie la tendintele romantice de evadare din prezent, realitate, ca riposta fata de tendinta de idealizare, optand
pentru obiectivitate. Printre principiile estetice specifice acestui curent se numara : concentrarea asupra relitatii
imediate, cotidiene, reliefarea tuturor aspectelor realitatii, inclusiv raul, uratul, printr-o observatie lucida,
surprinderea mediului social ca factor explicativ al evolutiei sau al comportamentelor personajelor, personajele
sunt tipuri, reunind trasaturile unor categorii umane largi , ele sunt infatisate in evolutie, dezvaluindu-si
complexitatea. Orientarea tematica specifica speciilor acestui tip de curent cultural literar o reprezinta
problematica sociala si psihologica.
Constructia epica in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa la care participa un numar mare de
personaje, supuse unor conflicte puternice, romanul isi gaseste exprimarea plenara odata cu realismul.
Cuprins
Romanul Baltagul, aparut in anul 1930, este considerat ca fiind una din cele mai reusite scrieri ale autorului.
Criticii literari au remarcat profunzimea romanului, fiind interpretat ca roman mitic, monografic, de dragoste, al
initierii, al familiei si, in ultimul rand, ca roman cu intriga politista.
Complexitatea pe care o presupune ilustrarea relatiilor umane, dar si a celor dintre om si cosmos, impune
desfasurari epice ample. Romanul, datorita stratificarii planurilor sale narative si datorita spatiilor ample de
gesticulatie conflictuala, poate aborda tema vietii si a mortii, a iubirii, a datoriei si a initierii, permitand totodata
realizarea dimensiunii monografice a operei. Redus ca dimensiuni, Baltagul ilustreaza o caracteristica
importanta: forta de concentrare.
Viziunea despre lume prezentata in acest roman( redus ca dimensiuni, dar epopeic ca forta de evocare) nu
face exceptie de la ampla perspectiva pe care o ofera Sadoveanu in toata cretia lui. Ordinea cosmica si cea
umana sunt guvernate de o lege universala. Uitarea ordinelor lumii este una dintre marile primejdii ale varstei
moderne a umanitatii, asa ca scriitorul o evoca pentru a o salva. Omul arhaic, desprins din mijlocul naturii
autohtone, se confrunta cu lumea moderna si oscileaza indecis intre a ramine legat de izvorul care l-a creat sau a
se rupe de el.
Tema romanului Baltagul are un mare grad de generalitate: relatia dintre ordinea reala si cea transcendenta a
lumii, precum si conditia omului care traiese in zona de interferenta a lumii vechi cu cea noua. Din aceasta mare
tema se desfac, intr-o retea complexa, celelalte teme, subordonate: iubirea, moartea, familia, initierea. Ele pot fi
interpretate ca aspecte ale marii teme care dezvaluie relatia omului cu universul.
Perspectiva narativa adoptata in incipitul romanului este construita pe un principiu telescopic. Legenda
rostuirii etniilor, auzita de Nechifor Lipan de la un baci intelept, este evocata de Vitoria. Barbatul ei obisnuia sa
o spuna uneori la cumatrii si nunti, adica in momente ritualice, care amintesc de ordine si rost. Prima voce pe
care cititorul o aude in roman este deci a marelui absent, dar mediata de constiinta femeii lui, surpinsa intr-o
atitudine cu numeroase valente simbolice : torcand nu doar lana din furca ci si caierul amintirii si al dorului.
Treptat, dupa momentul evocarii, perspectiva narativa se schimba, facand loc unui narator neutru, cu focalizare
zero, care insa se va nuanta pe tot parcursul romanului, alternand cu focalizarea interna.
Romanul Baltagul este alcatuit din 16 capitole, deschise de un prolog cu un rol esential in conturarea viziunii
despre lume si a perspectivei narative.
Incipitul deschide romanul pe un ton liturgic, preluand parca misiunea de a continua textul biblic al Genezei
si de a dezvalui intamplarile care au urmat la crearea lumii: Domnul Dumnezeu, dupa ce a alcatuit lumea, a
pus randuiala si semn fiecarui neam .
in ceea ce priveste randuiala si semnul, cuvinte-cheie ale interpretarii romanului, se contureaza de la inceput o
viziune clara asupra lumii: existenta presupune ordine si semnificatie. Nimic aleatoriu nu se petrece, nici la nivel
colectiv, nici la nivel individual. in ordinea prestabilita a lumii, un Dumnezeu atotputernic a distribuit fiecarui
neam darurile cuvenite. Cand la tronul dumnezeiesc s-au infatisat cu intarziere moldovenii, calatori prin munti cu
oile si cu asinii, lor nu le-au mai ramas bunuri de impartit: Nu va mai pot da intr-adaos decat o inima
usoara ca sa va bucurati cu al vostru .
Finalul operei prezinta iesirea personajului principal din imparatia mortii si reluarea ritmurilor firesti ale
existentei. Mandatul justitiar al Vitoriei s-a implinit, ritualul integrarii cosmice a celui disparut s-a finalizat, deci
viata poate sa mearga inainte in familia Lipanilor, condusa acum de Gheorghita. Putem observa ca finalul intra in
raport de simetrie cu incipitul, prin destinul exponentului exemplar al oamenilor de la munte, Vitoria.
Din cele saisprezece capitole ale romanului, primele cinci dezvolta o expozitiune ampla, necesara prezentarii
timpului, spatiului si personajelor. Gospodaria Lipanilor, sosirea lui Mitrea argatul, pregatirile pentru iarna,
alcatuiesc un plan al expozitiunii, care contureaza aspectul monografic. Celalalt plan este centrat asupra Vitoriei,
care face drumuri in cercul satului intre preotul Daniil Milies si baba Maranda, vrajitoarea.
 Faptul perturbator – intriga - este intarzierea nejustificata a barbatului si decizia Vitoriei de a incepe
cautarile. Venirea lui Gheorghita acasa in prag de iarna o hotaraste sa-l trimita pe el, dar ezitarea flacaului o face
sa se razgandeasca.
Desfasurarea actiunii prezinta pregatirile de plecare si reconstituie cronologic drumul nevestei si al
feciorului, in disperata incercare de a construi traseul celui disparut si de a innoda firul cunoasterii. Visul cel rau
nu-i dadea pace asa ca drumul pornit era deja gandit ca o calatorie in lumea mortii : dac-a intrat el pe
celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul . Faptul ca anunta autoritatile nu este decat o formalitate, femeia
intelegand ca datoria morala ii revine in totalitate ei.
Capitolul final, al XVI-lea, concentreaza punctul culminant si deznodamantul. La praznic, Bogza si Cutui,
adusi la exasperare de jocul Vitoriei, cedeaza nervos, si sunt demascati. Cainele Lupu sare la beregata ucigasului,
iar Cutui ajunge in mana autoritatilor. Gheorghita dovedeste ca poate folosi baltagul si intra in randul maturilor.
Replica finala a romanului revine Vitoriei. Ea fixeaza etapele traseului de intoarcere acasa, subliniind
importanta respectarii randuielilor. Gandul nu i se mai intoarce spre trecut, cu care a incheiat socotelile, ci se
proiecteza in viitor.
Dorinta Vitoriei Lipan de a asigura ritualul funebru al sotului justifica existenta mitului Antigonei in opera.
Prin spiritul justitiar ce caracterizeaza personajul principal al romanului, Vitoria, opera primeste astfel influente
mitologice egiptene: mitul lui Osiris si Isis. Osiris era un zeu egiptean al vegetatiei si al Nilului si era reprezentat
ca erou justitiar, purtand un bici sau un toiag. Isis reprezinta divinitatea fecunditatii, sotie a lui Osiris, si mama a
lui Horus, impreuna, formand trinitatea sacra egipteana.
Una din cele mai importante aspecte referitoare la constructia personajelor este identificarea unei scheme
mitice in distributia lor. Una din povestile exemplare ale umanitatii, care este considerata mitul total: istoria
zeului egiptean Osiris, ucis de fratele sau, Seth, si reinviat de Isis. Analogiile depasesc cadrul personajelor
principale. Zeul va fi razbunat de fiul sau Horus ( Gheorghita), cu ajutorul cainelui Anubis ( Lupu), care in
credinta egipteana este calauza divina spre Infern si cel care devoreaza pacatosii, dupa judecata lui Osiris. Mitul
de larga circulatie universala deschide cai noi de interpretare a romanului: cuplul Isis-Osiris cuprinde
repertoriul intreg al semnificatiilor cosmice exprimate de ipostazele umane fundamentale: casnicie,iubire,
paternitate,fidelitate, prietenie, rodnmicie, legiuire,lupta binelui impotriva raului, moarte, pietate, nemurire
( Al. Paleologu).
Vitoria Lipan este personajul principal al romanului si unul dintre cele mai complexe personaje feminine din
literatura noastra. Vitoria reprezinta imaginea unui erou popular, avand o personalitate reprezentativa si
puternica. Este sotia lui Nechifor Lipan si mama Minodorei si a lui Gheorghita.
Inca de la inceput impresioneaza prin frumusetea si farmecul fizic, caci la cei aproape 40 de ani ochii ei
caprui rasfrangeau lumina castanie a parului , insa privirea ei era dusa departe, semn al gandurilor care o
copleseau. Ochii ei luceau ca intr-o usoara ceata, in dosul genelor lungi, rasfranse in carligasa .
Pe langa faptul ca era o femeia darza si aspra, mai era si o femeie harnica, avand grija de o intreaga
gospodarie in lipsa sotului ei, acesta des fiind absent. Este o femeie puternica si hotarata( N-am sa mai am
hodina cum n-are paraul Tarcaului pan’ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan ),curajoasa, lucida. Inteligenta
nativa si stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum,dar mai ales la parastas,cand demasca ucigasii.
Vitoria mai reprezinta si o femeie arhaica. Era credincioasa, respecta cu strictete obiceiurile stramosesti si
crestine. Nu pleaca la drum pana nu se consulta cu preotul, se ruga, tinea post 12 vineri, se spovedea, se
impartasea, iar cand intalneste o cumetrie si o nunta respecta traditia si mai ales e preocupata sa implineasca
toate cele crestinesti pentru inmormantarea lui Nechifor. insa, pe langa acest fapt este si o fire
superstitioasa. Crede in vise, in semne, in descantece si in vraji si pentru aceasta nu uita sa mearga si la baba
Maranda pentru a afla vesti despre sotul ei. Ca mama,ii interzice Minodorei sa se indeparteze de traditie ( iti
arat eu coc,valt si bluza ...! Nici eu ,nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am stiut de acestea –si-n legea noastra
trebuie sa traiesti si tu! ) si contribuie prin calatorie la maturizarea lui Gheorghita.
Vitoria este caracterizata indirect si prin nume, care sugereaza ca va fi victorioasa biruind toate greutatile si
implinindu-si destinul.
Incheiere
Romanul Baltagul este un roman traditional, pentru ca recompune imaginea unei societati arhaice,
pastratoare a unor traditii care au supravietuit trecerii timpului. Prin complexitate si prin semnificatii, scrierea
depaseste granitele traditionalului si intra in categoria romanului mitic.