ORGANIZAREA SISTEMULUI

JUDICIAR ÎN AUSTRALIA

Oradea,
2019
 Australia, oficial Commonwealth of Australia este o țară ce ocupă în întregime continentul
cu același nume, insula Tasmania și alte insule mai mici. Pe 1 ianuarie 1901 cele 6 colonii au
format împreună o federație, constituind Commonwealth-ul Australian. De atunci, Australia
menține un sistem politic stabil, bazat pe democrație liberală ce funcționează ca o democrație
federală parlamentară și monarhie constituțională. Federația cuprinde 6 state și mai multe teritorii.

Comunitatea Națiunilor, numit în mod uzual și Commonwealth și cunoscut inițial sub

numele de British Commonwealth, este o organizație interguvernamentală a 53 de state membre
independente. Exceptând Rwanda și Mozambic, toate aceste țări au făcut parte inițial din Imperiul
Britanic, din care acesta din urmă s-a format.1

Nici un guvern al Commonwealth-ului (britanic sau din altă țară) nu exercită putere unul
asupra altuia, așa cum se întâmplă într-o uniune politică. Mai degrabă, relațiile dintre guvernele
Comunității sunt unele caracteristice unei organizații internaționale prin care, țările cu diferite
condiții sociale, politice și economice sunt tratate ca fiind egale în statut și cooperează într-un
cadru al valorilor și obiectivelor comune, așa cum este subliniat în Declarația de la Singapore.
Acestea includ promovarea democrației, drepturilor omului, statului de drept, libertății individuale,
egalitarismului, comerțului liber, multilateralismului și păcii mondiale. Simbolul acestei asociații
este regina Elisabeta a II-a, cunoscută pentru acest motiv ca Șef al Commonwealth-ului. În cazul
Australiei, titlul regal este Elizabeth the Second, by the Grace of God, Queen of Australia and of
Her other Realms and Territories, Head of the Commonwealth (Elisabeta a doua, prin grația lui
Dumnezeu, regină a Australiei și a altor regate și teritorii ale ei, șef al Commonwealth-ului), ea
este șeful statului, reprezentând puterea executivă prin Guvernatorul General.

Legea supremă a Australiei este Constituția Australiei, adoptată în data de 9 iulie 1900 și
intrată în vigoare în data de 1 ianuarie 1901. Pe lângă Constituția Australiei, un alt document ce
are importanță constituțională este Legea Westminster. Sistemul juridic este bazat pe legile
comune engleze, Australia acceptă jurisdicţia obligatorie CIJ cu rezerve și acceptă jurisdicţia Curţii
Penale Internaţionale cu condiţii.

Sistemul judiciar al Australiei cuprinde judecători care ocupă funcții atât în instanțele
federale, cât și în instanțele statelor și teritoriilor Australiei. Înalta Curte a Australiei stă la vârful

1 https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_Australia, accesat în data de 10.12.2019, ora 10:00

ierarhiei instanțelor de judecată, fiind Curtea Supremă de Apel cu privire la chestiuni de drept
federal și statal.

Instanțele de judecată australiene, aflate în număr mare, au diferite puteri procedurale și

caracteristici, diferite limite jurisdicționale, diferite mijloace de remediere cât și diferite fonduri
structurale.22

În conformitate cu Constituția Australiană, puterea judecătorească federală este învestită

în Înalta Curte Australiană și în alte instanțe federale asemenea ei create de Parlamentul Federal.
Aceste instanțe includ: Curtea Federală a Australiei, Curtea Federală de Circumscripție a Australiei
și Instanța de Familie a Australiei. Jurisdicția federală poate fi învestită și în instanțele de stat.

Curțile Supreme ale statelor și teritoriilor Australiei sunt instanțe superioare care păstrează
înregistrările procedurilor de judecată și au jurisdicție generală și nelimitată asupra propriilor state
sau teritorii. Ele pot să judece orice litigiu, fie că este vorba despre bani sau nu.

Precum Curțile Supreme, Instanța de Familie și Curtea Federală sunt instanțe superioare
care păstrează înregistrările procedurilor de judecată, ceea ce înseamnă că au și inerente puteri de
procedură și sfidare. Spre deosebire de Curțile Supreme, subiectul de competență al acestora
trebuie să fie acordat prin lege. În conformitate cu doctrina “competenței acumulate” , Curtea
Federală poate totuși să soluționeze cauze aflate în afara jurisdicției explicite dacă aceste cauze fac
parte dintr-o sferă mai largă de probleme peste care Curtea are jurisdicție.

Înalta Curte are puteri limitate de judecată, pe care le folosește rar. Înalta Curte transferă,
în schimb, cazurile aduse ei unor instanțe mai în măsură să le judece, astfel încât Înalta Curte își
păstrează puterea pentru funcțiile de apel pe care le are.

Dreptul comun și echitatea sunt administrate de aceleași instanțe. Mijloacele legale și

echitabile pot fi urmărite într-o acțiune în cadrul unei instanțe.

Judecătorii sunt aleși de guvernul executiv, fără intervenția sistemului judecătoresc

existent. Odată aleși, judecătorii au mandate și apar anumite restricții pentru înlăturarea lor din
funcție. Spre exemplu, un judecător federal nu poate fi înlăturat din funcție decât de Guvernatorul
General prin adresarea ambelor Camere ale Parlamentului asupra unui comportament nepotrivit

2 K.C. Wheare, The Constitutional Structure of the Commonwealth, Editura Clarendon, 1960, pag 53
dovedit. Judecătorii din Australia sunt aleși de guvernul executiv cu jurisdicția relevantă și cei mai
mulți dintre aceștia au fost, precedent, avocați pledanți. Judecătorii federali pot să-și împlinească
funcția până la vârsta de 70 de ani. Nu există limită constituțională de pensionare pentru judecătorii
instanțelor statale.

Chiar dacă nu există o definiție a termenului de instanță superioară, în Australia, instanțele

se clasifică ca fiind instanțe inferioare și instanțe superioare. Instanțele superioare sunt considerate
a fi: Curtea Federală și Curțile Supreme ale fiecărui stat și teritoriu al Australiei. În general, ca și
caracteristici, instanțele superioare australiene: au jurisdicție nelimitată în drept și echitate, sau cel
puțin nu fac obiectul unor limite jurisdicționale cu privire la căile de atac pe care le pot acorda,
determină recursuri, sunt compuse din judecători ale căror decizii individuale nu fac obiectul unei
revizuiri judiciare sau al unui singur judecător, sunt compuse din judecători care au dreptul la stilul
și denumirea de Onorată Instanță și care își publică deciziile în formă scrisă în mod regulat.

Instanțele inferioare sunt cele de sub instanțele superioare în ierarhia instanțelor de judecată
și includ Magistratura Și Districtele instanțelor de stat precum și Curtea Federală de Circuit a
Australiei. Instanțele inferioare sunt caracterizate de jurisdicția oferită prin lege și limitată în ceea
ce privește obiectul sau cuantumul scutirii și accesul la o revizuire judiciară de către un judecător
unic al unei instanțe superioare în care nu există un drept de apel.3

Instanțele federale au jurisdicție asupra legii Commonwealth-ului, adică a legii din partea
parlamentului federal din Australia.

Înalta Curte este cea mai înaltă instanță din Australia. A fost creată de secțiunea 71 din
Constituție. Are competență în fața tuturor celorlalte instanțe. De asemenea, are o jurisdicție
originală și are puterea revizuirii constituționale. Înalta Curte a Australiei este instanța superioară
pentru toate curțile federale și este, de asemenea, calea finală de apel din partea tuturor instanțelor
superioare de stat.

Recursurile la Înalta Curte se fac numai printr-un document special, care este rar acordat.
Prin urmare, pentru majoritatea cazurilor, diviziile de apel ale instanțelor supreme ale fiecărui stat

3 J. J. Allsop, An Introduction to the Jurisdiction of the Federal Court of Australia, 2007, pag 110
și teritoriu și Curtea Federală sunt instanțele de apel finale. Plenul complet al Înaltei Curți este
instanța de apel ultimă pentru Australia.

Curtea Federală audiază în principal obiecte legate de corporații, practici comerciale,

relații industriale, faliment, obiceiuri, imigrație și alte domenii ale legii federale. Instanța are
jurisdicție inițială în aceste domenii și are, de asemenea, competența de a audia apeluri din partea
mai multor tribunale și a altor organe (și, în cazurile care nu implică dreptul familiei, de la Curtea
Federală de Circulație din Australia). Această instanța este o instanță superioară cu jurisdicție
limitată, dar sub jurisdicția Înaltei Curți a Australiei în ierarhia instanțelor federale și a fost creată
de Actul Federal al Australiei în 1976. 4

Hotărârile Înaltei Curți sunt obligatorii pentru Curtea Federală. Există un nivel de recurs al
Curții Federale ("Curtea Plenară" a Curții Federale), care constă din mai mulți judecători, de obicei
trei, dar ocazional cinci în cazuri foarte semnificative.

Instanța de Familie are competență în chestiunile legate de dreptul familiei. Este o instanță
superioară cu jurisdicție limitată și a fost înființată în 1975 prin Legea privind dreptul familiei din
1975 de către parlamentul federal. Comunitatea are putere asupra căsătoriei și divorțului în
conformitate cu Constituția. În anii 1990, statele și-au referit multe drepturi asupra copiilor
cuplurilor non-căsătorite în Commonwealth, care au adăugat această putere Instanței de Familie.

În mod unic printre state, Australia de Vest a preluat opțiunea de a-și înființa propria
Instanță de Familie în 1975, iar în acest stat orice jurisdicție în conformitate cu legea privind
dreptul familiei din 1975 este exercitată de Instanța de Familie din Australia de Vest și nu de
Instanța de Familie din Australia.

Curtea Federală de Circumscripție a Australiei este o instanță australiană competentă în

chestiuni legate în mare parte de dreptul familiei și sprijinul copiilor, dreptul administrativ, dreptul
amiralității, falimentul, drepturile de autor, drepturile omului, dreptul industrial, migrația,
confidențialitatea și practicile comerciale. Recent a avut loc o schimbare prin care majoritatea
cazurilor sunt audiate în această instanță, eliberându-se astfel volumul de muncă pentru Curtea

4 Privy Council ( Limitation of Appeals) Act 1968 ( Cth), accesat în data de 11.12.2019, ora 12:00
Federală a Australiei și Curtea de Familie din Australia, astfel încât acestea să poată audia cazuri
mai complicate. Acest tribunal audiază, de asemenea, apeluri din diferite tribunale federale.

Fiecare stat și teritoriu are o ierarhie proprie a instanțelor de judecată, jurisdicțiile fiecărei
instanțe variind de la stat la stat și de la teritoriu la teritoriu. Cu toate acestea, toate statele și
teritoriile au o Curte Supremă, care este o instanță superioară de înregistrare și este cea mai înaltă
instanță din acel stat sau teritoriu. Aceste instanțe au, de asemenea, divizii de apel, cunoscute sub
denumirea de Curtea Supremă de Justiție sau Curtea de Apel a Curții Supreme (în materie civilă)
sau Curtea de Apel Penal (în materie penală).

Hotărârile Înaltei Curți sunt obligatorii pentru toate instanțele australiene, inclusiv
instanțele supreme de stat și teritoriale.

Instanțele judecătorești de stat și teritoriale pot exercita uneori jurisdicție federală (adică se
pronunță asupra chestiunilor care fac obiectul legislației federale). 5

Cu toate acestea, în ciuda acestui eșec, atât instanțele de stat, cât și cele federale pot exercita
o "competență acumulată", care le permite să audă toate chestiunile legale care rezultă dintr-un
singur set de fapte. Aceasta permite tuturor instanțelor să abordeze aproape toate aspectele care
decurg din faptele unei cauze, cu condiția ca instanța respectivă să aibă competența de a judeca
cauza principală de acțiune.6

Majoritatea statelor au două niveluri suplimentare de instanțe, care sunt comparabile în

întreaga țară. Tribunalul districtual (sau instanța de judecată din Victoria) se ocupă de majoritatea
proceselor penale pentru infracțiuni mai puțin grave inculpate, iar cele mai multe probleme civile
sunt sub prag (de obicei, în jur de 1 milion de dolari). Curtea de magistrați (sau instanța locală)
gestionează chestiuni sumare și probleme civile mai mici. În jurisdicțiile fără tribunale regionale
sau județene, cele mai multe dintre aceste probleme sunt tratate de instanțele supreme. În Tasmania
și în cele două teritorii continentale, cu toate acestea, există doar un tribunal de magistrați sub
Curtea Supremă.

5 Privy Council (Appeals from the High Court) Act 1975, accesat în data de 11.12.2019, ora 12:30
6 Ioan Leș, Organizarea sistemului judiciar în dreptul comparat, Editura CH Beck, anul 2005, pag. 210
 În cele trei teritorii externe (adică teritorii care nu fac parte direct din Commonwealth-ul
Australiei dar sunt administrate de Commonwealth), există o instanță supremă și o instanță de
magistrat sau o instanță de sesiuni minore. Instanțele supreme sunt formate din judecători ai altor
instanțe, de obicei Curtea Federală. Contestațiile de la aceste instanțe se află la întreaga Curte
Federală. Deoarece aceste teritorii au populații foarte mici, tribunalele stau doar din când în când,
după cum este necesar.

Cele trei teritorii externe sunt insula Norfolk, Insula Crăciunului și Insulele Cocos
(Keeling). Restul teritoriilor externe (inclusiv Antarctica) nu au instanțe permanente. În cazul unui
caz care rezultă din aceste teritorii, instanțele din ACT au competență.

Toate statele și teritoriile, cu excepția Tasmaniei, dispun de un tribunal civil și

administrativ. Acestea audiază cazuri legate de litigiile administrative mai mici ale statului sau ale
teritoriului (care implică un anumit individ, de afaceri sau de organism guvernamental). Acestea
implică în mod obișnuit acțiuni de către persoane obligate să acționeze în conformitate cu o
anumită formă de legislație delegată; cum ar fi Regulamentele de Mediu sau regulamentul privind
chiriile.
Bibliografie

1. https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_Australia, accesat în data de 10.12.2019, ora 10:00

2. K. C .Wheare, The Constitutional Structure of the Commonwealth, Editura Clarendon , 1960,
pag 53
3. J. J. Allsop, An Introduction to the Jurisdiction of the Federal Court of Australia, 2007, pag
110
4. Privy Council (Limitation of Appeals) Act 1968 (Cth), accesat în data de 11.12.2019, ora
12:00
5. Privy Council (Appeals from the High Court) Act 1975, accesat în data de 11.12.2019, ora
12:30
6. Ioan Leș, Organizarea sistemului judiciar în dreptul comparat, Editura CH Beck, anul 2005,
pag. 210