Nimic Nu Este Așa Cum Poate Fi Descris

11.25.2019 by Cosmin // 8 Comments

Totul este așa cum este. Orice descriere tinde să fie părtinitoare, incompletă și limitativă.
În fapt, Viața este. Când se apucă însă mintea să descrie cum este Viața, orice descriere s-
ar face folosind cuvintele și limbajul, nu poate decât să îndepărteze de adevăr. Asta pentru
că orice propoziție reprezintă în sine o limitare. Așa cum frumos spune și David R.
Hawkins: „În realitate, nimic din ceea ce gândurile spun despre cineva sau alții nu are
nici o realitate. Toate afirmațiile sunt greșite și reprezintă programare și
poziționalități”. Desigur că același lucru este valabil și pentru prezentul text.

Cuvintele și gândurile apar și știrbesc liniștea. Suferința este experimentată fiindcă

gândurilor li se acordă o atât de mare importanță fiind considerate „ale mele” sau fiind
considerate chiar „eu”, iar prin asta intervine o îndepărtare de adevăr, lumină și iubire.
Suferința nu apare în Existență asemeni unei forme de energie distincte. Nu, suferința
reflectă o absență a iubirii prin îndepărtare de adevăr. Iar această îndepărtare de adevăr
apare când în loc ca realitatea să fie trăită și experimentată așa cum este și drept ceea ce
este, ea este trăită așa cum pare să fie, cum spun ceilalți, sau cum zice mintea că este.

În realitate nimic nu este așa cum poate fi descris. Fiindcă orice descriere, prin însăși
natura sa, nu poate descrie ceva așa cum este. Descrierea reflectă cel mult lucrurile așa
cum i se par minții că sunt.

Pentru dezabstractizarea primelor 3 paragrafe, cititorul este invitat să facă un exercițiu de

imaginație simplu. Este suficient să fie readus în memorie primul sărut, un apus de soare
văzut la malul mării, senzația care a fost trăită când s-a reușit pentru prima dată mersul pe
bicicletă sau ceea ce a fost simțit în prima zi de școală. Iar acum, după ce a fost adusă în
memorie una dintre aceste situații, cititorul este invitat să își propună să descrie 100%
ceea ce a fost experimentat. Dar să facă o descrie care să reflecte total, deplin și plenar
experiența exact așa cum este. Se va constata imediat că orice descriere în cuvinte nu va
face decât să reflecte frânturi ale experienței. Iar asta se va întâmpla fiindcă nimic nu este
așa cum poate fi descris. În realitate totul este așa cum este și reflectă armonia infinită a
Divinului care se experimentează pe El însuși în acest plan.

Ajunși în acest punct poate apărea întrebarea: „Bun, să zicem că nimic nu este așa cum
poate fi descris, iar tot ce face mintea este să descrie parțial, incomplet și de cele mai
multe ori eronat ceea ce este. Cu ce mă ajută asta pe mine? Cum fac să aplic ceea ce am
citit aici în așa fel încât realitatea experimentată să fie mai armonioasă”?

Ideea este că aceeași păcăleală a minții și a ego-ului caută aplicabilitatea. Aplicabilitate

care va apărea oricum spontan, la momentul potrivit și numai dacă este cu adevărat
necesară.
Acțiunile, gândurile și deciziile apar spontan. Dacă este însă ca cititorul să rămână cu
ceva de pe urma celor lecturate, invitația este aceea de a rămâne cu ideea de renunțare a
căutării în exterior, ceilalți și așa mai departe. Deja toate răspunsurile se află în tine. Și
este chiar impropriu spus „răspunsuri”, fiindcă privind înspre ceea ce ești tu în mod
fundamental, de fapt se dizolvă toate întrebările. Realitatea rămânând să fie
experimentată la modul deplin așa cum este.

Textele de pe acest blog nu se cer înmagazinate, depozitate, memorate sau acumulate. Nu

acesta este rolul lor. Rolul unui articol precum acesta este acela ca prin puterea cuvintelor
să fie oferită o direcție. Tot acest text este plin de indicatoare. Indicatoare care odată ce
sunt urmate te conduc la a te descoperi pe tine. Când mergi cu mașina însă din localitatea
X în localitatea Y, nu memorezi toate indicatoarele de pe drum. Ele sunt acolo să te
ghideze, dar indicatoarele nu reprezintă experiența de a fi în localitatea Y. Când ajungi în
localitatea Y, ești acolo, te bucuri de experiență și cu asta ba asta. Exact la fel, toată
această înșiruire de cuvinte, nu este experiența de recunoaștere ca fiind însăși câmpul
infinit al Conștiinței. Ci este un set de indicatoare care arată direcția înspre recunoașterea
ca fiind Viața.

Un alt lucru la care ajută ideea transmisă de acest articol, idee conform căreia nimic nu
este așa cum poate fi descris, este renunțarea la discuții în contradictoriu, păreri personale
susținute până în pânzele albe și alte astfel de mecanisme care nu fac decât să întăreacă
ego-ul. Cititorul poate să își amintească că „punctul de vedere” este al ego-ului. Iar tot
din ego apare și suferința, lupta, tristețea, depresia, iluzia separării și multe altele.

Dacă nicio descriere nu este corectă, fiindcă nimic nu este așa cum poate fi descris, atunci
ce e de făcut? Nu e nimic de făcut. Doar de conștientizat. A conștientiza că noi suntem
adevărul și Viața, și nu separarea și falsitatea este schepsisul care dă la o parte vălul
iluziei spre trăirea cât mai deplină a unei vieți în adevăratul sens al cuvântului. O viață în
care lumina și iubirea sunt trăite ca fiind însăși esența și fundamentul Existenței.

Tu ești însăși Viața, ești însăși Iubirea, dar ai uitat asta. Dat fiind faptul că citești un text
precum acesta, înseamnă că a venit momentul să îți reamintești. Iar această reamintire
poate fi susținută semnificativ prin a nu mai considera niciun gând ca fiind „al tău” sau
„al meu”. Gândurile pur și simplu sunt. Nu sunt ale tale. Dacă ar fi ale tale, ai putea opri
chiar acum fluxul mental. Dar încercând, o să vezi că nu poți. Din momentul în care un
gând apare în minte și până când ego-ul îi atribuie eticheta de „al meu” trece 1/10.000
secunde. Adică a zece mia parte dintr-o secundă. Intervalul fiind atât de scurt, iar noi
fiind cufundați în visare și uitare, ajungem să ne considerăm gândurile și să spunem că
sunt ale noastre.

Cu cât mai mult se va deschide cititorul înspre a vedea mintea drept o unealtă utilă, dar
nu drept „cea mai bună unealtă”, și cu cât își va da voie prin meditație să experimenteze
măcar fragmentar starea de dincolo de minte, cu atât recunoașterea esenței va interveni,
iar atunci ideea că nimic nu este cum poate fi descris va căpăta mai mult sens și
însemnătate.
Până data viitoare cititorul este invitat să nu uite că el este chiar iubirea însăși și chiar
Conștiința însăși.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu