SEMIOLOGIA

 ȘI  SINDROMOLOGIA  BOLILOR  PSIHICE  

 
 
SEMIOLOGIE  
 
BOALA  MINTALÃ:  
Ø un  DEZECHILIBRU  în  STRUCTURA  COGNITIVO-­‐AFECTIVÃ  
Ø RÃSTURNAREA   ce   duce   la   o   PREDOMINANȚÃ   INCONȘTIENT-­‐AFECTIVÃ   -­‐   caracterizeazã  
toatã  semiologia  și  FIECARE  FUNCȚIE  în  parte  este  MINATÃ  AFECTIV.  
 
Prin  urmare,  din  aceastã  INVAZIE  (INUNDAȚIE)  AFECTIVÃ  rezultã  SIMPTOMELE.    
 
Invazia   afectivã   SCADE   CONTROLUL   EU-­‐lui   asupra   propriilor   EMOȚII   și   subiectul   devine  
DOMINAT  de  o  STARE  EMOȚIONALĂ,  care  îl  împiedicã:  
ü sã  se  CONCENTREZE  (A)  
 
ü sã  PERCEAPÃ  clar  (P)  
LUPTÃ  între    
ü sã  GÂNDEASCÃ  „la  rece“  (G)  
OBIECTIVARE  și  SUBIECTIVARE  
ü sã-­‐și  AMINTEASCÃ  ordonat  ceea  ce  dorește    (M)  
 
ü sã-­‐și  stãpâneascã  IMAGINAȚIA  (I)  
 
 
Subiectul  STÃPÂN  PE  SINE  este  CALM,  ECHILIBRAT,  ține  cont  de  REALITATE  așa  cum  e  (REALITY  
TESTING)  
BOLNAVUL  MINTAL  IGNORÃ  sau  DEFORMEAZÃ  REALITATEA  PERCEPTUAL  sau  IDEATIV  din  cauza  
unei   stãri   de   FRICÃ,   a   PREJUDECÃȚILOR   pe   care   uneori   le   PERCEPE   și   le   PROIECTEAZÃ   ca  
INFLUENȚE  EXTERIOARE.    
 
BOALA   MINTALÃ   duce   la   o   SCÃDERE   A   APÃRÃRILOR   EU-­‐lui   sau   la   APÃRÃRI   DEFORMATE,  
semiologia   putând   fi   interpretatã   și   înțeleasã   ca   o   SCÃDERE  A  CONȘTIINȚEI  EGO-­‐ului   în   lupta   de  
pãstrare   a   realitãții   și   care   duce   în   boala   mintalã   la   O   PIERDERE   A   REALITÃȚII,   cu   toate  
CONSECINȚELE  SOCIALE  –  CONFLICTUL,  DENIVELAREA,  PIERDERILE,  DEVALORIZAREA.  
 
Semiologia  poate  apărea  fugace   și   nesemnificativ  și  la  omul   normal.  Și  acesta  poate  sã  fie  cu  un  
moment   de   inatenție   și   sã   i   se   fure   actele   sau   sã   dea   o   mașinã   peste   el,   și   el   poate   confunda  
persoanele  în  mod  involuntar,  și  el  este  plin  de  iluzii,  ba  uneori  și  de  halucinații,  de  dezorientãri  
momentane,   și   el   este   plin   de   prejudecãți,   de   pãrtiniri,   de   interpretãri,   ca   sã   nu   mai   vorbim   de  
reacții   pasionale   în   dragoste,   în   conflicte,   în   supãrãri.   Adesea   în   aceste   momente   sau   dupã,  
subiectul   apreciazã   cã   a   fost   ca   un   moment   de   nebunie,   sau   a   trãit   frica   de   a   înnebuni.   Prin  
urmare,  jocul  normal  /  boalã  mintalã  se  întâlnește  în  capul  fiecãrei  persoane.    
Omul  normal  rãmâne  pe  PLATFORMA  INTELIGIBILITÃȚII  (Jaspers)  și  al  EMPATIEI.    
Oricum,   mai   mult   decât   conștiința   proprie,   conștiința   celorlalți   atribuie   cu   ușurințã   la   foarte  
multe  manifestãri  anodine  o  semnificație  semiologicã  și  chiar  atribuirea  unei  boli  mintale.    
 
Semiologia  alterneazã  uneori  cu  normalitatea  și  ea  poate  apărea  numai  în  anumite  momente  
critice  (faimoasele  CRIZE),  așa  cã  reconstituirea  acestor  momente  este  foarte  dificilã  pentru  cã  
celui  în  cauză  nu  îi  face  plãcere  sã  își  aminteascã  sau,  pur  și  simplu,  dacã  lucrurile  s-­‐au  desfãșurat  
la  intensitate  mare,  nu  au  fost  reținute.  
Deci  obținerea  semiologiei  presupune  bunãvoințã  și  bunãcredințã  din  partea  bolnavului.  Altfel,  
DISIMULAREA,  SIMULAREA  și  SUPRASIMULAREA  sunt  lucruri  curente.    

  1  
Semiologia,   prin   urmare,   nu   este   ușor   de   recoltat   și   interpretat   așa   cum   se   crede,   și   cere  
experiențã,  arta  interpretãrii  și  mai  ales  corectarea  pe  parcurs  a  aprecierii.  
 
În   semiologie   este   vorba   de   capacitatea   psihiatrului   de   a   percepe   și   mai   ales   de   a   interpreta  
importanța  unui  simptom.  Este  foarte  probabil  cã  diferența  între  doi  sau  mai  mulți  psihiatri  stã  
în  capacitatea  de  interpretare  a  simptomelor,  adicã  unul  poate  sã  interpreteze  același  lucru  ca  
symptom,  dar  sã  i  se  parã  de  importanțã  secundarã  sau  fãrã  importanțã,  sau  invers,  poate  sã-­‐i  
dea  o  importanțã  mai  mare  decât  trebuie  sau,  din  diferite  interese  sau  prejudecãți  sã  deformeze  
semnificația   acestuia.   De   aceea   psihiatria   este   aparent   simplã,     dar   în   fond   este   foarte   dificilã,  
pentru   cã   este  foarte  greu  sã  ajungi  la  evaluarea  corectã  a  simptomelor.   Este   vorba   în   fond   de  
cunoașterea   și   aplicarea   teoriei   moderne   a   semioticii,   a   semnificației   personale   a   simptomelor  
(HERMENEUTICA).  
 
În  mod  sistematic  un  SIMPTOM  trebuie:  
ü înțeles  în  sine,  adicã  sã  respecte  DEFINIȚIA  CONVENȚIONALÃ  
ü sã   fie   acompaniat   de   alte   simptome   naturale,   deci   sã   aibã   o   SEMNIFICAȚIE  
SINDROMATICÃ    
ü sã  fie  descifrabil  în  natura  lui,  deci  sã  aibã  o  SEMNIFICAȚIE  NOSOLOGICÃ.    
 
Prin  urmare,  același  simptom  poate  fi  de  NIVEL  SINDROMATIC:  
• PSIHOPATIC  
• NEVROTIC  
• PSIHOTIC  
• DEMENȚIAL  
 
Și  apoi,  dupã  natura  lui  (SEMNIFICAȚIE  NOSOLOGICÃ),  poate  fi:  
• PSIHOGEN  
• ENDOGEN  
• ORGANIC  
 
Numai   IMPORTANȚA   PSIHOPATOLOGICÃ   INTEGRALÃ   dã   SEMNIFICAȚIA   SIMPTOMULUI,   îl   face  
SEMNIFICANT.   Pentru   cã   pânã   la   urmã   nu   conteazã   atât   cantitatea   simptomelor   cât  
SEMNIFICAȚIA  lor  CALITATIVÃ.  De  pildã  o  cefalee  poate  fi  o  stare  banalã  și  trecãtoare  sau  poate  
sã  fie  simptomul  unei  tumori  cerebrale.  Diferența  este  evidentã.    
 
Conteazã   apoi   DESCRIEREA   genuinã   a   simptomului   și   NOTAREA   ca   atare.   Este   preferabil   sã   se  
descrie   întâi   CE   A   SPUS   bolnavul   și   apoi   interpretul   sã   facã   traducerea,   codarea   și   de   fapt  
DECODAREA   SEMNIFICAȚIEI.   Stilul:   „bolnavul   prezintã   halucinații,   idei   delirante,   etc.“   este   de  
fapt  un  mod  final  de  a  sintetiza  cazul  și  nu  un  mod  inițial  de  a-­‐l  descrie.  
 
SIMPTOMUL   de   fapt   presupune   cunoașterea   și   evaluarea   funcțiilor   și   aptitudinilor   psihicului  
normal.  Deci  noi  nu  vânam  simptome  ca  și  cum  facem  vânãtoare  de  mistreți,  ci  noi   ANALIZÃM  
CONȘTIINȚA  și  PERSONALITATEA,  subiectului  în  structura  lor  și  constatãm  cã  este  o  conștiințã  cu  
FUNCȚII  (PREZENTE)  în  anumite  LIMITE  compatibile  cu  statutul  persoanei  respective.  
Vedem  apoi  dacã  aceste  funcții  sunt  semnificative  în  dezvoltarea  lor  ca  aptitudini  și  apoi,  dupã  
ce   ne-­‐am   asigurat   de   prezența   lor,   evaluãm   DEVIEREA   CANTITATIVÃ   (PLUS   sau   MINUS)   sau  
CALITATIVÃ  a  funcției  respective.    
REZULTATUL   CANTITATIVO-­‐CALITATIV   AL   FUNCȚIEI   sau   APTITUDINII   este   SIMPTOMUl,   și   este  
important   de   știut   cã   el   este   o   rezultantã   a   unei   lupte   contradictorii   din   însãși   funcția  
  2  
respectivã;   de   exemplu,   tulburarea   de   atenție   sau   disprosexia   rezultã   din   lupta   atenfliei  
voluntare  cu  atenția  spontana.  Și  așa   în   fiecare   funcție,  forța   conștiinței   și   personalitãții  de  a  
menține   simțul   realitãții   sau   de   a   fi   invadatã   de   imaginar   duce   la   deformarea   și   la   apariția  
simptomelor.    
Este,  de  fapt,  același  mecanism  al  apariției  bolii   psihice  în  care  conștiința  este   invadatã  de   afect,  
de  imaginar,  de  inconștient.    
 
Iatã  de  ce  un  psihiatru  este  ca  și  muzicianul,  nu  numai  un  cunoscãtor  al  sunetelor  și  al  notãrii  lor  
(e  notist,  nu  cântã  dupã  ureche),  dar  este  și  un  interpret,  bun  sau  prost,  adevãrat  sau  fals,  și  așa  
cum   niciodatã   Chopin   nu   va   fi   cântat   la   fel,   de   ce   sã   credem   cã   hermeneutica   unei   persoane  
trebuie  sã  fie  identicã  cu  DSM-­‐ul.  
S-­‐a   încercat   obiectivarea   transcrierii   în   scale,   punctaje,   etc.   și   s-­‐a   mers,   dupã   pãrerea   noastrã  
greșit,  contându-­‐se  pe  evaluãrile  comportamentului  de  cãtre  cadrele  medii.  Dar  un  cadru  mediu  
nu   știe   de   fapt   ce   înseamnã   cuvântul   agitaflie,   confuzie,   pentru   cã   nu   are   sistemul   noțional   al  
semnificației  acestor  cuvinte.  
 
Prin  urmare,  SEMIOLOGIA  împreunã  cu  SINDROMOLOGIA  și  NOSOLOGIA  este  o  ARTÃ  UNICÃ  a  
diagnosticului   psihiatric,   care,   oricât   ar   fi   de   mobil   în   comparație   cu   alte   specialitãfli   își   are   o  
fundamentare  psihopatologicã  complicatã,  profundã  și  rafinatã.    
De  aceea  psihiatrie  știe  toatã  lumea,  dar  om  de  gol  este  foarte  rar.  
 
v PSIHICUL   este   noțiunea   generalã,   funcția   universalã   a   noastrã   prin   care   avem  
CAPACITATEA  DE  A  NE  LEGA  DE  CEILALȚI  și  de  LUMEA  EXTERIOARÃ.    
v Când   facem   acest   lucru   în   MOD   PERSONAL,   prin   OPERA   NOASTRÃ,   prin   realizãri  
deosebite,  aceasta  înseamnã  PERSONALITATE.    
v Aceastã  personalitate  trebuie  sã  aibã  mereu  la  bazã  o  trezie,  o  CONȘTIINȚÃ,  un  prezent.    
v Partea  bazalã  a  acestei  conștiințe  se  cheamã  CONȘTIENȚĂ  
v Pe  ea  se  sprijinã  celelalte  trei  porțiuni  ale  conștiinței:  
v CUNOAȘTEREA  
v AFECTIVITATEA    
v ACTIVITATEA  
 
La  un  moment  dat,  în  orice  moment  dat  conștiința  prezintã  toate  laturile,  împãrțirea  fãcându-­‐se  
doar  pentru  uz  didactic.  
PSIHICUL  
 
Deci  dacã  am  schematiza,  folosind  imaginea  
unor   cercuri   concentrice,   cercul   exterior   (cu   PERSONALITATEA  
diametrul   cel   mai   mare,   deci   noțiunea  
cea   mai   largã,   mai   cuprinzãtoare)   este   CONȘTIINȚA  

 
 
CUNOAȘTERE  
PSIHICUL;   urmãtorul,   înglobat   în   primul      
este   PERSONALITATEA   ;   cel   de-­‐al   treilea   CONȘTIENȚA  
 
este   CONȘTIINȚA   cu   stratul   bazal   al    
AFECTIVITATE    
ACTIVITATE  
CONȘTIENȚEI   și   cel   superior   al  
CUNOAȘTERII,  AFECTIVITÃȚII  ȘI  ACTIVITÃȚII.  
 
 
 
  3  
  
În  mod  sistematic,  semiologia  ar  trebui  sã  se  compunã  din  trei  planuri:  
Ø SEMIOLOGIA  COMPORTAMENTULUI  VERBAL  și  NONVERBAL  
Ø 2  PLANURI  ALE  MOTIVAȚIEI  COMPORTAMENTULUI:    
o SEMIOLOGIA  COGNITIVÃ    
o SEMIOLOGIEI  AFECTIVĂ  (planul  cel  mai  profund)  
 
Teoretic,  orice  simptom  sau  semn  de  comportament  trebuie  tradus  și  înțeles  cognitivo-­‐afectiv,  
atât  dupã  ceea   ce   spune   bolnavul  cât  și  dupã  schemele   teoretice   ale   psihiatrului.  Bineînțeles,  
suntem  pentru  o  concepție  mãsuratã,  realistã,  care  se  poate  autocorecta  și  nu  pentru  afirmații  
nefondate.    
 
Didactic,   se   prezintã   mai   întâi   STRUCTURA   CONȘTIINȚEI   PREZENTE   și   apoi   STRUCTURA  
PERSONALITÃȚII.  
În   STRUCTURA   CONȘTIINȚEI   PREZENTE   se   concepe   CONȘTIINȚA   ca   o   SCENÃ   COGNITIVÃ,   cu  
CULISE  ȘI  SUBSCENA  AFECTIVÃ.  Desfãșurãrile  în  câmpul  acestei  conștiințe  sunt  cu  atât  mai  clare  
cu  cât  scena  este  mai  luminatã,  luminatã  de  atenție,  de  aceea  se  începe  cu  ATENȚIA.  
 
Psihicul  este  un  sistem  care  se  poate  studia:  
Ø la  un  moment  dat    
Ø de-­‐a  lungul  existenței  
 
Toate  funcțiile  subordonate  psihicului  pot  fi  studiate:  
Ø la  un  moment  dat  -­‐  FUNCȚIE  ELEMENTARÃ  
Ø de-­‐a  lugul  existenței  subiectului  -­‐    APTITUDINE  PSIHOLOGICÃ  
 
 
 

  4