EXPLORAREA MORFO-FUNCTIONALA A SISTEMULUI NERVOS

A. INVESTIGATII RADIOLOGICE

Radiografia craniana: fata, profil, baza de craniu. Pregatirea pacientului: psihica (informare,
consimtamint) si fizica (parul lung se leaga pe crestet, se indeparteaza obiectele radiopace). Se
pun in evidenta: fracturi craniene, atrofii craniene, tumori osoase primitive, etc.
Radiografia coloanei vertebrale: fata, profil si pe regiuni. Pune in evidenta marimea si forma
corpilor vertebrali, apofizelor vertebrale, discurilor vertebrale, etc.
Pneumoencefalografie (PEG): reprezinta un procedeu radiologic folosit pentru explorarea
sistemului nervos central. Tehnica se bazeaza pe introducerea unei cantitati de aer in doze
fractionate pe cale suboccipitala sau lombara dupa extragerea de lichid cefalorahidian (o cantitate
de 15-40 ml). Dupa punctie se executa radiografii succesive. Aerul este utilizat ca substanta de
contrast si cu ajutorul său se pot pune in evidenta: tumori cerebrale, atrofii cerebrale,
malformatii, hematoame, etc.
Pregatirea pacientului: psihica (informare, consimtamint), transportul in sala de examinare,
asigurarea pozitiei (pt. punctia rahidiana), supravegherea pacientului in timpul tehnicii (pacientul
poate prezenta: stare de lipotimie, greturi, varsaturi, cefalee, tardiv febra ); postprocedura timp de
2-3 ore va pastra pozitia de DD fara perna si va fi supravegheat. Cu rol delegat se va adm:
antiemetice, sedative, antitermice.
Ventriculografia = este similara cu PEG, aerul este introdus prin puncţie ventriculară cu drenaj
numai in sistemul ventricular (trepanaţie).
Mielografia constă în explorarea radiografică a conţinutului rahidian prin injectarea în spaţiul
subarahnoidian a unei substanţe de contrast iodate hidrosolubile. Acest examen permite să se
vizualizeze cu precizie structurile vertebrale şi paravertebrale lombare (vertebre, discuri
intervertebrale, ligamente musculare, măduva spinării). După introducerea scanner-ului şi apoi a
rezonanţei magnetice, această tehnică este din ce în ce mai puţin utilizată.
Indicații: sindroame neurologice determinate de o compresiune medulară sau radiculară; tumori
cerebrale
Contraindicaţii: alergie la substanţa iodată; hipertensiune intracraniană.
Pregătirea pacientului
- se explică pacientului procedura;
- se obţine consimţământul informat;
- se face anamneza pentru a exclude un eventual istoric de alergie la iod;
- se face fundul de ochi pentru a exclude semnele de hipertensiune intracraniană;
- se cere pacientului să rămână nemâncat în dimineaţa examinării;
- se montează un cateter pe o venă periferică;
- se injectează substanţa iodată în canalul rahidian (Omnipaque, Lipiodol) prin puncţie rahidiană
efectuată lombar, direct pe masa radiologică;
- după localizarea radioscopică a segmentului considerat suspect, se efectuează radiografii;
- pentru efectuarea în bune condiţii a mielografiei se recomandă utilizarea unui aparat de
radiodiagnostic prevăzut cu masă basculantă teleghidată.
Mielografia pune în evidenţă:
- forma şi dimensiunile canalului spinal, permeabilitatea acestuia, eventualele obstacole;

1
- forma, dimensiunile şi uneori, chiar natura obstacolului;
- pacientul va rămâne la pat până ce iodul va trece în circulaţia sistemică (5-6 ore).
Arteriografia (angiografia) cerebrala = reprezinta vizualizarea radiografica a diferitelor
segmente ale sistemului arterial prin injectarea substantei de contrast (triiodate) direct in artera
interesata (aorta, femurala, subclaviculara, carotida), sau indirect, cu sonda-cateter, care se
introduce transcutanat in femurala comună sau brahială si care este dirijata pana in sectorul
arterial de explorat (angiografie retrogradă).
Indicatii: in tumorile cerebrale, complicatiile hemoragice posttraumatice, in afectiunile meningo-
encefalitice, afectiuni vasculare cerebrale (anevrisme, fistule arterio-venoase), hematoame,
dilatatii carotidiene,etc.
Tehnica: pentru punctia carotidei pacientul este asezat in decubit dorsal, cu gatul in
hiperextensie si rotat catre partea punctiei; se poate face sedarea pacientului daca este necesar; se
supravegheaza functiile vitale si se atentioneaza medicul de aparitia unor complicatii; se
transporta apoi in salon in DD si va fi supravegheat.
Complicatii: hematom local ( se va comprima artera timp de 15 minute), risc de trombus prin
lezarea endoarterei, crize comitiale, Jacksoniene, tulburari de sensibilitate, afazie, hemipareza,
hemiplegie, etc.
Tomografia computerizată: această tehnică este selectiva si superlocalizata, realizează imagini
detaliate (este mai eficientă şi pentru detecţia neoplaziei creierului) si evidentiaza AVC, TCC,
neuroinfectii, abcese, tumori cerebrale, HIC, etc.
Pregătirea pacientului:
- nu necesită nici o măsură specială de pregătire
- durata – aproximativ 20-30 minute - fără substanţă de contrast; 60 de minute dacă este
făcută cu substanţă de contrast
- procedura nu este dureroasă
- se face testarea sensibilităţii la iod, dacă se foloseşte substanţa de contrast.
După procedură nu apar efecte adverse.
Rezonanţa magnetică nucleară (RMN)
Această procedură foloseşte un magnet foarte puternic cu unde de radiofrecvenţă şi un
computer pentru a produce imagini asemănătoare razelor X. Această procedură este extrem de
folositoare în vizualizarea zonelor creierului ce nu se vizualizează uşor, de exemplu trunchiul
cerebral.
Pregătirea pacientului:
- nu este necesară o pregătire fizică
- se îndepărtează obiectele ce ar putea fi vătămate de magnet (ceasuri, proteze metalice,
pacemakerul)
- se explică pacientului: durata aproximativ 60 min (cu substanta de contrast)
Scintigrafia cerebrala Scintigrafia cerebrala consta in detectarea si inregistrarea grafica a
radiatiilor emise de izotopii radioactivi (Technetiu, Iod radioaciv) introdusi in organism per os
sau parenteral si ajunsi in circulatia cerebrala. Scintigrafia determina topografia si afectiunile
creierului si a maduvei.
Pregatirea pacientului – executie
Cu 2-3 zile inainte, bolnavul va fi pregatit prin administrare de 3ori/zi cate 10 picaturi solutie
Lugol pentru a satisface aviditatea glandei tiroide fata de iod si evitarea aglomerarii substantei
radioactive in aceasta glanda.

2
In ziua examinarii bolnavul nu mananca, se cantareste, se indeparteaza bijuteriile si protezele
metalice. Dupa investigatie nu necesita ingrijiri speciale.
Scintigrafia cerebrala este o metoda utila pentru evidentierea leziunilor cerebrale locale, in
special a proceselor expansive intracraniene (tumori).

B. Alte investigatii
Electroencefalografia (E.E.G)
Este o metodă de explorare funcţională bazată pe detectarea, amplificarea şi înscrierea grafică a
activităţii bioelectrice cerebrale cu ajutorul unor electrozi amplasaţi pe scalp şi conectaţi la
aparate electronice speciale, numite electroencefalografe.
Pregătirea pacientului
- se explică procedura, importanţa acesteia pentru diagnostic;
- se obţine consimţământul informat;
- se întrerupe cu 24 h înainte medicaţia care influenţează activitatea cerebrală;
- se solicită pacientului să-şi spele părul capului pentru a înlătura excesul de sebum ce poate
parazita aparatul;
- se instruieşte pacientul să rămână relaxat în timpul înregistrării
Efectuarea procedurii
- se fixează electrozii metalici pe pielea capului cu ajutorul unor benzi elastice, după o
degresare prealabilă a acesteia (dacă este cazul);
- se aşează la distanţă egală (3-5 cm) simetric în regiunile frontale, parietale, occipitale,
temporale;
- biocurenţii captaţi şi amplificaţi de dispozitivul electronic de amplificare sunt înregistraţi
pe o hârtie specială, cu un oscilograf magnetic prevăzut cu o peniţă inscriptoare.
Rezultate
- Pe o EEG pot fi înregistrate 3 unde normale (alfa, beta şi theta) şi o undă patologică în stare
de veghe, dar normală pentru anumite faze de somn – unda delta;
- În caz de tulburări circulatorii majore, EEG arată o scădere globală a activităţii corticale. Se
produce o scădere a frecvenţei şi amplitudinii undelor alfa în principal;
- EEG poate să prezinte artefacte care sunt fenomene parazite de natură extracerebrală. Ele
îşi au originea fie la pacient, fie în mediul înconjurător sau în aparatura utilizată. Cele mai
frecvente artefacte sunt: mişcările oculare, tremurăturile, hiperventilaţia, fotostimularea,
instabilitatea electrozilor dată de o fixare insuficientă.

Electromiografia (EMG)
Electromiografia este un test folosit pentru înregistrarea activităţii electrice a muşchilor. Când
muşchii sunt activi, aceştia produc impulsuri electrice direct proporţionale cu nivelul activităţii
musculare.
Indicaţii : EMG este recomandată în următoarele cazuri:
- pentru stabilirea cauzelor inexplicabile de slăbiciune (hipotonie) musculară;

3
- stabilirea diferenţelor dintre hipotonia musculară provocată de miopatii şi cea determinată
de afecţiuni ale sistemului nervos;
- stabilirea diagnosticului diferenţial între hipotonia determinată de afecţiunile musculare
propriu-zise şi cea determinată de imobilizare din cauza durerilor sau lipsei de motivaţie.
Pregătirea pacientului
- în cazul adulţilor EMG nu presupune pregătiri speciale;
- în cazul copiilor se recomandă o discuţie deschisă cu aceştia pentru a-i familiariza cu
procedura cerută de electromiografie.
Efectuarea testului
- pentru efectuarea emg-ului se introduc ace – electrozi în piele până la nivelul muşchilor cu
scopul înregistrării activităţii electrice a acestora;
- activitatea electrică este înregistrată vizual cu ajutorul unui osciloscop, iar acustic cu
ajutorul unui speaker;
- pentro o înregistrare cât mai eficientă a activităţii electrice a muşchilor scheletici este
necesară folosirea mai multor electrozi;
- în momentul introducerii acelor – electrozi până la nivelul muşchilor, pacientul resimte o
senzaţie de disconfort fizic asemănătoare cu cea din injecţiile intramusculare;
- după efectuarea emg, durerea de la nivelul muşchilor testaţi va dispărea după câteva zile.

Examinarea biologica
Recoltarea LCR
Def. LCR este un produs de secreţie al plexurilor coroide la nivelul ventriculului cerebral, si
este in continuă circulaţie, resorbţie si formare, avand rol nutritiv şi excretor ( circulă în spaţiul
subarahnoidian).
Rol: de protecţie a SNC impotriva traumatismelor, păstrează presiunea intracraniană constantă,
elimina produşii de metabolism ai ţesutului nervos, asigură transferul unor substanţe intre tesutul
nervos si sange.
Scop: diagnostic - este o metodă de rutină, care furnizează date esenţiale în diagnosticul
neuroinfecţiilor şi hemoragiilor meningiene, în afecţiuni neurologice şi neurochirurgicale, al
stărilor comatoase.
Contraindicatii in efectuarea punctiilor:
- Septicemii ( se pot transmite la meninge)
- Infectii a regiunilor de punctionat
- Compresiuni ale trunchiului cerebral (Babinschi +)
- Tumori cerebrale
- HIC (reducerea rapida a presiunii cauzeaza hernierea structurilor cerebrale producand
compresiune bulbara asupra centrilor vitali, ceea ce poate cauza moartea)
- Convulsii
Obligatoriu inaintea punctiei se efectueaza ex. FO; contraindicatie absoluta in caz de staza
papilară ( care este semn de hipertensiune intracraniană) si atrofie optică.

4
Execuţie:
- recoltarea se execută pe nemâncate prin puncţie lombară sau suboccipitală
- la pacienţii cu stare generală alterată se execută în decubit lateral pentru a evita lipotimia
- tehnica de puncţionare şi prelevare va fi strict aseptică
- se observă presiunea de scurgere sau se măsoară tensiunea cu manometru Claude
- se extrag 10-20 ml LCR (după scurgerea câtorva picături)
- lichidul se repartizează în mai multe eprubete/vacutainere sterile (pentru diferite
examinări) - aproximativ 4 ml în fiecare eprubetă (viteza de scurgere 60 pic/min)
- se fac examinări:
- citologice (măsurarea elementelor celulare/mm3: limfocite, polinucleare, eozinofile, atipii
celulare)
- bacteriologice - BK şi alţi germeni
- serologice - sifilisul SNC
- biochimice
LCR = soluţie apoasă, sterila, agitat face spume, bogat salină, limpede ca apa de stâncă
 volum: 120-150 ml; D=1005-1009; pH=7,4-7,5 • presiunea: 70 - 180 mm de apă
valori normale ale constituienţilor chimici
Proteine = 20-50 mg% (cresc in tumorile cerebrale si boli inflamatorii)
Glucoza = 50-70 mg% (scade in meningita bacteriana)
Celule – 0 – 5 limfocite/mm3 (in ex. citologic - cresc in TBC si infectiile virale)
RBW - negativ (este + in neurosifilis)
Reactia Pandy - este o metoda de laborator folosita pentru a aprecia din punct de vedere
calitativ prezenta proteinelor in lichidul cefalorahidian.

Puncţia rahidiană
Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac în spaţiul subarahnoidian, printre vertebre.
Scop:
Explorator
 măsurarea presiunii LCR
 recoltarea lichidului în vederea examenului macroscopic şi de laborator
 injectarea de substanţe radioopace pentru examenul radiologic al măduvei (aer sau
substanţe pe bază de iod)
Terapeutic
 decomprimare în caz de HIC
 introducerea medicamentelor citostatice, antibioticelor sau serurilor imune în spaţiul
subarahnoidian
Anestezic
 introducerea substanţelor anestezice = rahianestezia
Indicaţii:
- boli inflamatorii ale sistemului nervos central (meningită, encefalită), scleroză multiplă,
hemoragie subarahnoidiană, tumori cerebrale
- intervenţii chirurgicale - cu scop anestezic

5
Locul puncţiei
- puncţia lombară – D12 – L1 sau L4 – L5
- puncţia dorsală – D6 – D7
- puncţia suboccipitală – între protuberanţa occipitală externă şi apofiza axisului, pe
linia mediană
Pregătirea puncţiei
materiale
- pentru dezinfecţia pielii - alcool iodat, betadină
- instrumente şi materiale sterile, ace lungi cu diametrul 1-1,5 mm cu mandrin, seringi, ace
şi seringă pentru anestezie, câmpuri chirurgicale, comprese şi tampoane, mănuşi, pense
hemostatice, anatomice
- alte materiale: eprubete tăviţă renală, manometru Claude
- medicamente - anestezice locale- pentru rahianestezie; antibiotice, citostatice, seruri imune,
preparate cortizonice
Materialele se aleg în funcţie de scopul puncţiei.
Pregătirea pacientului:
- pregătirea psihică: se informează pacientul cu privire la necesitatea efectuării puncţiei, i se
explică poziţia în care va sta, se obţine consimţământul
- pregătirea fizică: pacientul este a jeun ; poziţia este dată în funcţie de locul puncţiei şi starea
lui: poziţia decubit lateral în pat cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe abdomen,
bărbia atinge pieptul (poziţie „spate de pisică" sau asemănătoare cu cea a embrionului) sau
poziţie şezând pe masa de operaţie sau de tratament cu mâinile pe coapse, capul în
hiperflexie. Pacientul este menţinut în aceste poziţii de asistenta medicală.
Execuţia puncţiei
Se face de către medic, ajutat de una-două asistente medicale, în salon, în sala de tratamente sau
în sala de operaţie (puncţia anestezică)
Personalul îşi spală mâinile, le dezinfectează.
Asistenta dezbracă pacientul protejează patul sau masa de puncţie cu muşama, aleză.
Medicul stabileşte locul puncţiei, asistenta aşează pacientul în poziţie corespunzătoare, în
funcţie de starea lui şi locul puncţiei.
Asistenta pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţia tegumentului, serveşte seringa cu anestezic
(dacă este cazul) ; medicul face anestezia locală.
Asistenta serveşte mănuşile chirurgicale, câmpul steril; medicul aşează câmpul steril sub locul
puncţiei.
Asistenta menţine pacientul în poziţia recomandată, susţinându-i ceafa cu o mână, iar cu cealaltă
împingând uşor regiunea epigastrică.
Asistenta dezinfectează locul puncţiei serveşte acul de puncţie cu mandrin; medicul execută
puncţia, scoate mandrinul; asistenta menţine eprubetele/vacutestele pentru recoltarea lichidului,
serveşte manometrul Claude, medicul măsoară tensiunea LCR.
Asistenta serveşte seringa cu soluţiile medicamentoase pregătite; medicul retrage acul de puncţie
Asistenta : - dezinfectează locul puncţiei
- comprimă cu o compresă sterilă locul puncţiei

6
 - aplică pansament uscat fixat cu romplast
- aşează pacientul în pat în poziţie decubit dorsal, fără pernă
Îngrijirea pacientului după puncţie
 Pacientul stă în decubit dorsal, fără pernă, 24h după rahianestezie şi 2-3 ore după puncţia
cu scop explorator;
 După 6h se poate alimenta şi hidrata la pat;
 Se supraveghează semnele vitale: P, TA, R;
 Se informează medicul în cazul apariţiei unor manifestări cum ar fi: greţuri, vărsături,
cefalee.
 În cazul în care se extrage o cantitate mai mare de LCR pac. se aşează în poziţie
Trendelenburg
 După puncţia în zona occipitală, pacientul nu necesită îngrijiri speciale
Pregătirea produsului pt. examinare:
- Examinarea macroscopică se face imediat, apreciindu-se culoarea, aspectul,
presiunea lichidului (normal lichidul este limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge
picătură cu picătură); în stări patologice, LCR poate fi hemoragic (hemoragii
cerebrale recente), purulent, galben – xantocrom (in hemoragii cerebrale vechi,
tumori cerebrale).
Pentru examenul citologic, biochimic, bacteriologic lichidul este trimis la laborator.
Reorganizarea şi notarea în FO – medicul notează aspectul lichidului şi presiunea, precum şi data,
ora, numele persoanei care a executat puncţia
Accidente:
Sindrom postpuncţional (ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii) - datorat hipotensiunii lichidiene
provocate de puncţie;
Hemoragii mici ce apar prin ac în timpul puncţiei, fără importanţă;
Dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal sau
ale măduvei spinării, cu vârful acului ;
Contractura feţei, gâtului sau a unui membru prin atingerea măduvei cervicale, când s-a executat
puncţia suboccipital;
Şocul reflex poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar (se vor pregăti mijloacele
obişnuite de reanimare).

De ştiut
Mandrinul, după scoaterea din interiorul acului, se menţine steril pentru a putea fi refolosit dacă
se întrerupe scurgerea lichidului în timpul recoltării (când lichidul este purulent, vâscos sau cu
sfacele de fibrină)
În cazul evacuării unei cantităţi mari de lichid, după puncţie, pacientul se va aşeza în poziţie
Trendelenburg

7
Puncţia suboccipitală: se poate executa şi pacienţilor în ambulator deoarece postpuncţional
pacientul se mobilizeaza dupa 15 – 20 min. Se interzic fumatul, bauturile alcoolice si expunerea
la soare in acea zi.
Dacă după câteva picături de sânge la începutul puncţiei apare lichidul clar, se schimbă eprubeta;
la laborator se trimite lichidul limpede
De evitat
Evacuarea unei cantităţi mari de LCR
Modificarea poziţiei pacientului în timpul puncţiei (îndreptarea coloanei vertebrale) care poate
determina ruperea acului şi traumatizarea substanţei nervoase
Suprainfectarea produsului în timpul pregătirii pentru trimitere la laborator

Biopsia musculara
Biopsia musculară este o procedură de mare valoare pentru diagnosticul bolilor neuro -
musculare atăt la adulţi cât şi la copii.
Este necesară pentru:
• diferenţierea între diferitele forme de boli neuro - musculare (neuropatii sau miopatii);
• confirmarea diagnosticului de distrofie musculară ;
• excluderea altor boli de cauză metabolică, infecţioasă, vasculară sau autoimună care pot
prezenta semne clinice asemănătoare
Constă în obţinerea unui fragment de muşchi care dupa o prealabilă fixare în parafină şi colorare
specială este examinat cu ajutorul microscopului optic şi electronic.
Se poate efectua prin două metode:
1) puncţionarea muşchiului cu un ac special în care ramâne un mic fragment din muşchiul ce
urmează a fi examinat (tehnica cea mai frecvent utilizată) sau
2) biopsia deschisă care presupune o mică taietură (incizie) a pielii şi muşchiului subiacent prin
care se extrage fragmentul de muşchi necesar pentru examinare.
Examenul microscopic al fragmentului astfel obţinut permite evidenţierea mărimii, formei,
arhitecturii interne, grupării şi tipul predominant al fibrelor musculare. Prezenţa şi activitatea
unei anumite proteine în ţesutul muscular biopsiat se determină prin examinări speciale imuno-
histochimice, biochimice (enzimatice) sau prin tehnici de ampretare.
Se practică la nivelul unui muşchi evident afectat, în condiţii de anestezie locală de către un
medic cu experienţă în astfel de proceduri.
Implică riscuri minime: infecţie, sângerare sau hematom a tegumentelor înconjurătoare zonei de
puncţie sau incizie.
Examenul fundului de ochi (oftalmoscopia)
Examinarea se face într-o cameră obscură cu ajutorul oftalmoscopului care măreşte elementele
de 15-20 ori. Prin oftalmoscopie directă se examinează: corpul vitros, retina, papila nervului
optic (pata oarbă), macula (pata galbenă), vasele retiniene.

8
 Pregătirea bolnavului: pentru examinarea fundului de ochi (F.O.) este necesar ca pupila să fie
dilatată. În acest scop asistenta va instila 1-2 picături de homatropină 1% sau mydrium în sacul
conjunctival, cu 30 min. înainte de examinare.
Atenţie! Administrarea de homatropină şi mai ales de atropină este contraindicată în glaucom.
Modificari: edem papilar (staza papilara) in hematoame, tumori cerebrale; congestia papilei in
scleroza in placi, atrofie optica (tumori cerebrale, AVC, scleroza sistemica).
TACR = tensiunea arterei centrale a retinei. Se masoara cu oftalmodinamometru imediat dupa
FO. Pregatirea este comuna pentru ambele examinari. Valoarea normala este de 35mmHg + sau
- 10. TACR este crescuta in glaucom, ateroscleroza, tumori cerebrale,etc.

Scorul Glasgow (GCS)

Scorul Glasgow este destinat evaluării gravităţii în faza iniţială a unui traumatism cranian, fiind
un criteriu prognostic. Se utilizează pentru cuantificarea nivelului de conştienţă în toate cazurile
de confuzie, indiferent de etilologie.
În practica curentă, şi în special în urgenţe, scala Glasgow reperezintă un mijloc simplu şi rapid
de evaluare a pacientului comatos.
Descrierea Scopului Glasgow
Scorul Glasgow (Glasgow Coma Scale, GCS) a fost conceput de Teasdale si Jennett (1974)
pentru a stadializa tulburările stării de conştienţă. Scorul cuprinde trei categorii de răspuns
(deschiderea ochilor, răspuns motor şi răspuns verbal) a căror punctare însumată generează
scorul total (minimum 3, maximum 15):
PARAMETRI CRITERII PUNCTAJ
1.DESCHIDEREA OCHILOR ( O)
- spontană - 4p - la stimuli verbali - 3p
- la stimuli durerosi - 2p - absentă, chiar la presiune supraorbitală -1p
2.RĂSPUNSUL MOTOR ( M)
- la comandă simplă - 6p
- răspuns motor prin localizarea stimului dureros - 5p
- răspuns motor prin retragerea unui membru sau a ambelor, la stimulare dureroasă - 4p
- răspuns motor prin flexie anormală (fără orientare spre locul dureros) a unui membru sau a
ambelor membre superioare, la stimularea dureroasă - 3p
- răspuns motor prin extensia membrului la stimularea dureroasă - 2p
- niciun răspuns motor - 1p
3.RĂSPUNS VERBAL(V)
- adaptat, pacient orientat - 5p - confuz (răspunsuri neclare, pacient dezorientat) - 4p
- incoerent (cuvinte inteligibile) - 3p - neinteligibil - 2p
- absent/fără răspuns verbal – 1p
Interpretarea rezultatelor
Comă = severă = GCS ≤ 8, medie - GCS = 9 – 12 minoră = GCS = 13 –15