Neuron

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigation Jump to search

Imaginea 1 - Neuron – Desen de Santiago Ramón y Cajal al unor neuroni din cerebelul
porumbelului. (A) - exemplu de celule Purkinje bipolare, (B) - exemplu de celule granulare,
multipolare.

Neuronii sunt o clasă de celule specifice pentru sistemul nervos. Neuronul este, de fapt, o
celulă adaptată la recepționarea și transmiterea informației, unitatea elementară (celulară),
embriologică, anatomică, funcțională, trofică și metabolică a sistemului nervos. Conceptul de
neuroni, ca unitate principală a sistemului nervos, a fost introdus de anatomistul spaniol
Santiago Ramón y Cajal. El a arătat că neuronii sunt celule individuale care comunică între
ele. O contribuție fundamentală la cunoașterea celulei nervoase în stare normală și patologică
a constituit-o la vremea sa cunoscuta monografie a lui Gheorghe Marinescu, La cellule
nerveuse (Ed. Doin, Paris, 1909).

Componentele unui neuron:

a. dendrite
b. pericarion
c. nucleu
d. conul de emergență al axonului
e. teacă de mielină
f. celulă Schwann
g. strangulație Ranvier
h. butoni terminali

Neuronii au mărimi cuprinse între 100-200 μm și 4-8 μm. Au un corp celular (soma) și un
număr mare de prelungiri.

Din punct de vedere funcțional, neuronul se împarte în trei regiuni:

 regiunea receptoare, recepționează și procesează informația, fiind formată din

dendrite și soma. Aici se stabilește contactul cu alți neuroni prin sinapse, dar, de
obicei, nu se formează potențiale de acțiune în această regiune, ci doar potențiale
locale (potențiale postsinaptice).

 regiunea conductoare leagă regiunea receptoare de cea efectoare. Ea este formată din
porțiunea axonului de la locul în care acesta iese din corpul celular hilul axonic până la
arborizația sa. Aici au loc potențialele de acțiune prin sumarea potențialelor locale.

 regiunea efectoare, informația (potențialul de acțiune) este recodificată aici sub formă
chimică prin neurotransmițător și transmisă prin sinapsa regiunii receptoare a
următorului neuron.

Cuprins
 1 Structura
 2 Clasificare
 3 Proprietăți funcționale
 4 Conectivitate
 5 Bibliografie
 6 Vezi și

Structura
Diagrama unui motoneuron cu axon cu teacă de mielină tipic vertebratelor.

Neuronii au, în general, un singur nucleu mic, dispus central, care prezintă unul sau doi
nucleoli. Aici este sintetizată o cantitate ridicată de ARN, iar cromatina este dispersată.

Ribozomii sunt asociați reticulului endoplasmatic rugos și formează substanța tigroidă

(corpusculii Nissl). Corpii Nissl se găsesc în corpul celular și în porțiunea inițială a
dendritelor, dar niciodată în axon. Ei au un rol în metabolismul neuronal.

Reticulul endoplasmatic neted are un rol în reglarea nivelului de ioni de calciu din neuron.

Microfilamentele, neurofilamentele și microtubulii formează citoscheletul neuronului. Trebuie

menționat că neurofilamentele (asociate, formează neurofibrilele) au un rol mecanic, de
susținere și de conducere a influxului nervos.

Mitocondriile se găsesc în corpul celular, însă cele mai multe se concentrează în butonii
terminali ai axonului, furnizând energie (sub formă de ATP) pentru transmiterea semnalului la
nivelul sinaptic și sinteza unor neurotransmițători.

Corpul celular și dendritele sunt învelite într-o membrană plasmatică, neurilema, cu o

importanță deosebită în recepționarea și transmiterea semnalelor prin canalele ionice. Axonii
prezintă axolema, care este învelită de trei teci: teaca de mielină (aderă intim la axolema, rol
de izolator electric), teaca Schwann (conține celule schwan) și teaca Henle (permeabilitate și
rezistență). Teaca de mielină este întreruptă la intervale de 80-600 μ de noduri Ranvier.

Clasificare
După numărul de prelungiri:

 neuroni multipolari, cu număr mare de prelungiri. De obicei, au o formă stelată, cu

nucleu mare și sferic, dispus central. Pot fi neuroni senzitivi.

 neuroni bipolari, cu două ramificații la extremități. Au formă fusiformă, iar nucleul

este ovalar și, de obicei, excentric. Se găsesc, de exemplu, în retină.

 neuroni unipolari, cu o singură prelungire axonică. De exemplu: celulele cu bastonaș

sau celulele cu con din retină.

 neuroni pseudounipolari, cu o prelungire în formă de T: prelungirea inițială se

desparte în două. Sunt sferici, cu nucleu mare, localizat central. Se găsesc în ganglionii
rahidieni sau ganglionii spinali.

După funcționare:

 neuroni senzitivi (receptori), care primesc excitațiile de la stimulii mediului extern -

neuronii olfactivi, receptori termici, receptorii presiunii și receptorii durerii. Astfel de
funcții îndeplinesc neuronii pseudounipolari și cei bipolari.
 neuroni motori (efectori), care transmit impulsul nervos prin axon pană la organele
efectoare (mușchi, glande). Cei mai mulți neuroni motori sunt multipolari.
 neuroni de asociație (intercalari), care preiau informația de la neuronii senzitivi, o
analizează și elaborează o reacție de răspuns, transmisă apoi neuronilor motori.
 neuroni secretori - neuronii hipotalamusului, care secretă neurohormoni.

Proprietăți funcționale
Excitabilitatea este proprietatea de a intra în activitate sub acțiunea unui stimul. Membrana
joacă un rol esențial prin canalele sale ionice care se deschid sau se închid în funcție de
modificările de energie din preajma membranei.
Conductibilitatea este proprietatea de a conduce impulsurile. Această conducere se
realizează diferit în fibrele mielinice și amielinice, cele mielinice fiind mai rapide (60–
120 m/s în cele mai groase, 3–14 m/s în cele mai subțiri; iar în cele amielinice, 0.5–2 m/s).

Degenerescența se referă la degradarea neuronului în condiții de lezare serioasă a axonului.

Regenerarea este proprietatea de a se reface după anumite lezări.

Activitatea sinaptică se referă la codarea chimică a informației și transmiterea acesteia prin

sinapse.

Conectivitate
Neuronii comunică între ei prin sinapse. Axonul terminal al unei celule nervoase intră în
contact cu terminația dendritică a unui alt neuron. Neuronii, precum celulele Purkinje, pot
avea peste 1000 de ramificații dendritice, făcând conexiuni cu alte zeci de mii de celule.

Sinapsele pot fi excitatorii sau inhibitorii.

În creierul omenesc există un număr imens de neuroni, formând un număr imens de sinapse.
Fiecare neuron dintre cele 16-18 miliarde (deși unii specialiști susțin existența a 40 de
miliarde sau, și mai exagerat, 100 de miliarde) are, în medie, 7 000 de conexiuni sinaptice cu
ceilalți neuroni, sau până la 10 mii de sinapse. Din păcate, din diferite motive, numărul
sinapselor nu e aproximabil, ci doar speculabil.