Locul si rolul gandirii in viata psihica

Caracterul mijlocit al gandirii consta nu opereaza direct asupra realitatii, ci asupra

informatiilor furnizate de perceptii si reprezentari. Pentru a elabora cunostinte generale si
abstracte, gandirea se serveste mai intai de informatiile particulare si accidentale furnizate de
perceptie. Elaborarea gandirii este precedata genetic de formarea experientei si a schemelor
perceptive, precum si a sistemelor de reprezentare. Notiunile empirice se formeaza inainte de
intrarea copilului in scoala, pe baza cunoasterii comune, iar contactelor perceptive le revine un
rol major in formarea experientei cognitive, a rezervorului informational despre lume si sine.
Notiunile concrete reflecta insusiri nemijlocit perceptibile, insa ele pot fi probate, verificate prin
apelul la perceptii si observatii. Adevarul sau falsitatea unor judecati sau rationamente nu se
verifica numai prin compararea cu alte modele interne deja validate, ci uneori prin apelul la
realitatea concreta,perceptibila. In intelegere facem deseori apel ul la exemple concrete, pe care
le constatam pe cale perceptiva. Inainte de a fi formulate si rezolvata, problema este mai intai
perceputa. Iar in timpul rezolvarii facem deseori aple la imaginile perceptive. Prin intermediul
gandirii, limbajului si al comenzilor voluntare, perceptia spontana se transforma in observatie,
ridicandu-se de la stadiul unei simple inregistrari si prelucrari a stimulilor intamplatori, la stadiul
unei activitati integrale, orientate spre scop. Gandirea confera observatiei scopul, planul si
cunostintele necesare pentru cautarea si relevarea detaliilor semnificative. Iluziile perceptive pot
fi corectate prin apelul la cunostinte, judecati, rationamente. Gandirea este implicata in
elaborarea scopului activitatii, conferind utilitate si valoare acesteia, scopul devenind astfel un
factor al selectivitatii si semnificatiei.

Reprezentarea nu este o continuare in linie dreapta a perceptiei, ci un nivel calitativ noou,

superior al activitatii cognitive. Marcheaza primul pas in structura activitatii mintale autonome ,
care se poate derula nu numai sub impactul unui stimul din afara, ci si dupa dorinta si decizia
subiectului insusi. Reprezentarea presupune nu doar simple actualizari, ci si constructii si
rconstructii mintale, reorganizari si reconfigurari din mers in acord cu necesitatile activitatii
cognitive sau practice ale omului. Procesualitatea reprezentarii implica analize si sinteze
senzoriale complexe si intersectari cu operativitatea gandirii. Imaginile dobandesc un character
operant specific,in sensul ca se pot integra cu usurinta diverselor demersuri cognitive, jucand un
rol important in activitatea mintala a omului. Reprezentarile pregatesc si faciliteaza generalizarile
si abstractizarile din gandire si ajuta la elaborarea sensului notional al cuvintelor, dandu-I astfel
omului posibilitatea sa-si construiasca propriul sau mediu interior, pornind de la care sa-si poata
elabora actiunile asupra mediului exterior.

Limbajul si gandirea sunt strans legate si se interconditioneaza, dar nu sunt identice. Asa
cum este legat cuvantul de propozitie, asa este legat si conceptual de judecata. Normele
gramaticale si normele logicii formale sunt solidare si simetrice. Intre communicational si
cognitiv se instituie un raport de unitate. La un nivel evoluat nu se poate gandi fara mijloacele
limbajului, iar vorbirea fara inteles sau continut cognitiv este o simpla forma fara continut.
Limbajul indeplineste un rol foarte important in construirea gandirii, iar gandirea, la randul ei,
indeplineste un rol activ in selectia si reglarea constructiilor verbale.Structurile limbajului si cele
ale gandirii se adapteaa una la alta si se ajusteaza reciproc. Vorbirea furnizeaza gandirii semnele
prin care se fixeaza individualitatea obiectelor, se descopera relatia dintre ele si se construieste
progresiv o experienta generalizata care depaseste situatiile concrete. Limbajul apare ca un
subsistem al sistemului intelectual. In raport cu limbajul, gandirea apare, la randul ei, ca un
sistemcu functii informational-cognitive ce se dezvolta si functioneaza prin intermediul
comunicarii lingvistice, asigurand astfel echilibrarea si adaptarea la lumea inconjuratoare. In
timp ce gandirea e un proces cognitiv comunicational , limbajul e un proces de comunicare
cognitiva.

Relatia dintre memorie si gandire o putem urmari cand facem comparatia intre memoria
mecanica si cea logica. Gandirea serveste la formularea scopurilor mnezice si mai ales la
stabilirea unor obiective cat mai diferentiate , mai precise. De asemenea, activitatea intelectuala
joaca un rol deosebit in prelucrarea materialului informational, in esentializarea si structurarea
lui logica (s-a constatat ca performantele stocarii si reactualizarii informatiilonale sunt intr-un
raport direct cu nivelul de prelucrare a informatiilor). Memoria logica se bazeaza pe
constientizarea legaturilor logice interne dintre elementele materialului si pe raportarea lor
adecvata la situatiile reale pe care le reprezinta. In cazul memoriei logice se restructureaza
calitativ nu numai procesul intiparirii, ci si pastrarea si reactualizarea. Pastrarea dobandeste astfel
un character activ, materialul fiind supus unor operatii de reorganizare, reevaluare si integrare.
Reorganizarea este subordonata criteriilor de semnnificatie si utilitate. Intelectul presupune o
anumita manipulare si ingemanare a celor trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezzent si viitor.
Din memorie sunt actualizate slectiv imagini,idei, cunostinte, in raport cu preocuparile de
moment ale subiectului. Cu ajutorul memoriei, gandirea se organizeaza ca un sistem multifazic.
Conceptualizarea se realizeaza prin apelul la experienta anterioara, depozitata in memorie.
Astfel, conceptele empirice se formeaza pe baza experientei perceptive si a reprezentarilor, iar la
randul lor, conceptele empirice vor fi reactualizate din memorie, folosind ca material pentru
formarea conceptelor stiintifice. Conceptele nou-formate sunt stocate in memoria de lunga
durata, de unde vor reactualizate selective, cu prilejul noilor sarcini cognitive.

Intelegerea se bazeaza pe combinare informatiilor si a experientei anterioare. Daca

lipsesc aceste informatii din memorie, intelegerea nu este posibila. In rezolvarea de problem,
subiectul activeaza din memoria de lunga durata algoritmii si strategiile si selecteaza cunostintele
care pot contribui la descoperirea solutiei. Memoria este implicate in toate fazele rezvolvarii de
problem. In cazul problemelor complexe, pastrarea rezolvarii partiale este necesara pentru
articularea ulterioara a ei cu alte rezolvari partiale. Organizarea conceptelor in judecati si a
judecatilor in rationamente ar fi imposibila fara interventia suportului mnezic, necesar articularii
componentelor cognitive pana la formarea concluziei. Strategiile euristice incununate de succes
unt pastrate in memoria de lunga durata pentru a fi ulterior folosite ca algoritmi.
 Daca prin gandire omul cunoaste si intelege ceea ce este esential, necesar, general din
realitatea existenta sau ceea ce este ipotetic posibil dar fundamentat logic, imaginatia exploreaza
nelimitat necunoscutul, posibilul, viitorul. Spre deosebire de gandire, care se incapsuleaza in
reguli si norme riguroase, imaginatia este libera de canoane, ea putandu-se misca nu numai pe
taramaul realului, perceptibilului, ci si pe cel al fantasticului si fantasmagoricului. Pe masura
dezvoltarii si consolidarii structurilor gandirii, imaginatia se muleaza din ce in ce mai mult pe
problem reale, integrate activitatii sociale actuale, in domeniul artei, stiintei, tehnicii. Si gandirea
realizeaza noul dar sub forma unor constructii logice riguroase, care se supun unor determinrai
cognitive de tip inductive-deductiv. Imaginatia poate uza de toate schemele operationale ale
gandirii logice, dar characteristic ei ramane nonconformismul, aspiratia spre originalitate, ceea ce
face ca structurile pe care ea le presupune sa cuprinda un inal grad de fantezie. Fara gandire,
imaginatia poate usor aluneca in eroare, gandirea fiind cea care fundamenteaza, verifica si
evalueaza rezultatele imaginatiei. Reducerea gandirii la imaginatie risca sa privee gandirea de
rigurozitatea, generalitatea si esentialitatea ce o caracterizeaza, iar reducerea imaginatiei la
gandire risca sa ascunda specificul imaginatiei, care este inovatoare, generatoare de trairi
subuective. Ambele procese indeplinesc functii anticipative dar, in timp ce prin gandire se
realizeaza o predictie fondata pe concept stiintifice, prin imaginative de realizeaza o proiectare, o
prefigurare vie a uneii situatii viitoare.

Daca in procesele cognitive subiectul se subordoneaza obiectului pe care incearca sa-l

epuizeze cognitiv, in procesele afective el se subordoneaza relatiei intr-un fel siesi, pentru ca el
este cel care introduce o anumita semnificatie emotionala in obiectul reflectat. Desi procesele
afective sunt declansate prin fapte cognitive cum ar fi vederea unei carti, auditia unei bucati
musicale, ele nu sunt reductibile la acestea. Atunci cand conflictul afectiv produs de ciocnirea
dintre emotii, sentimente, pasiuni, este solidar cu conflictul cognitive, cu ciocnirea ideilor,
conceptiilor, modaltatilor de rezolvare a problemelor, randamentul activitatii intelectuale este
maii mare. Tonul emotional este generat de desfasurarea proceselor cognitive. Emotiile ,
sentimentele, pasiunile au in structura lor psihologica o importanta dimensiune cognitiva.
Problema, ca lacuna sau obstacol al cunoasterii, precum si efortul de intelegere, sunt resimtite in
plan afectiv ca o traire emotionala tensionata, de obicei cu sens negativ. Rezolvarea problemelor
si reusita intelegerii sunt traite ca emotie pozitiva. Interactiunea optima dintre afectivitate si
gandire in structurile psihologice mai complexe ale aptitudinilor si atitudinilor explica activitatea
creativa. Unele forme ale proceselor afective sunt implicate prin efecte positive sau negative in
desfasurarea actelor de cunoastere. Starile de affect pot diminua discernamantul si luciditateadar
pot fi controlate prin ratiune si vointa.

Motivatia este o parghie importanta in procesul autoreglarii individului, o forta motrice a

intregii sale dezvoltari psihice si umane. Prin caracterul ei propulsator si tensional motivatia
rascoleste si reaseaza, sedimenteaza si amplifica materialul constructiei psihice a individului. Ea
are rolul de activare si mobilizare energetica, precum si de orientare a conduitei intr-un anumit
sens, ea fiind considerate motorul personalitatii. Motivatia cognitive isi are originea in nevoia
omului de a sti, de a explora, de a cunoaste si explica in termeni obiectivi realitatea.

Reglarea voluntara a activitatii se face in conditiile stransei legaturi cu toate celelalte

procese psihice si in primul rand cu gandirea si imaginatia. Inainte de a fi efectiv realizate,
actiunile voluntare sunt gandite , intocmite rational si orientate spre scopuri proiectate
imaginativ. Intr-o activitate voluntara bine reglata, toate componentele ei, printer care si cele
cognitive, sunt concentrate si directionate spre atingerea scopului. Gandirea are in momentele ei
productive de varf o dirijare constienta si voluntara remarcabila, ceea ce nu anuleaza prezenta
unor momente de desfasurare automatizata. In invatare si rezolvare de problem efortul voluntary
si mai ales dozarea corecta a acestuia are o importanta deosebita. Atat subevaluarea cat si
supraevaluarea obstacolului cognitive sunt contraproductive. Vointa se constituie ca un
mechanism psihic de autoreglare si dirijare a conduitei.

Nu poate fi conceput un tablou al personalitatii fara component rationala. Gandirea face

parte din subsistemul cognitive si de comunicare al personalitatii. In general, trasaturile de
personaliatte include si gandirea. Astfel, temperamentul atletic caracterizeaza un individ sobru in
gandire si totodata lent. In structura psihica a aptitudinii matematice intra mobilitatea proceselor
gandirii, capacitatea de a generaliza date si relatii, de a prescurta si inversa rationamente. In
structura psihologica a factorului G intra factorul numeric, precum si factorul rationament.
Convongerile, idealurile, sentimentee si pasiunile include in structural or cunostinte, idei si
judecati de valoare. In cadrul personalitatii gandirea este implicate mai ales pe latura
oepratioonala (aptitudini, inteligenta) si este component in structura sintetica, mixta a atitudinilor
fiind cu precadere impplicata in segmentele decizional si directional (notiuni, judecati morale,
etc).