Sunteți pe pagina 1din 6

Teoria atașamentului descrie și integrează științific nevoia ființelor umane de a forma și

întreține legături emoționale puternice față de alte ființe umane. Temele principale ale acestei
teorii sunt inițierea și schimbările care au loc în relațiile emoționale individuale în cursul vieții.
Conform teoriei atașamentului, la baza oricărei relații emoționale interumane se află legătura
timpurie mamă-copil.
Teoria atașamentului se înrudește strâns cu teoria sistemelor și psihologia cognitivă și
contribuie major la terapia familiei, terapia cognitivă și psihanaliză.
Arietta Slade, psihanalist american, cercetătoare în domeniul teoriei atașamentului
și terapeut de copii și adolescenți, rezumă următoarele stadii:
1. copilul are o predispoziție genetică de atașare de o anumită persoană
2. copilul își va organiza comportamentul și gândirea astfel încât această relație atașată să
aibă continuitate, lucru esențial pentru supraviețuirea sa psihică și fizică.
3. adesea, copilul plătește cu deranjamente funcționale păstrarea continuității atașamentului
față de o anumită persoană.
4. tulburările emoționale și cognitive care își au rădăcinile în tulburările de atașament din
copilărie iau naștere ca reacție la incapacitatea părinților de a-i satisface acestuia nevoile
de confort, siguranță și liniște emoțională.

În timpul experimentelor au fost descoperite și definite tipuri clare de atașament.


Comportamentul asociat acestora este divers și adesea individualizat. Cel mai adesea se numesc
patru tipuri de atașament:
 Sigur
Descriere:
Acești copii pot să regleze apropierea și distanța persoanei de referință în mod adecvat.
Comportament:
Sunt scurt timp iritați iar uneori plâng dacă persoana de referință părasește încăperea.
Totuși, se lasă consolați de persoana străină și se liniștesc repede; se joacă și în prezența
persoanei necunoscute; la reîntoarcerea persoanei de referință aleargă în întâmpinarea
acesteia și o salută bucuros.
 Evitant (nesigur)
Descriere:
Copii arată o pseudodependență față de persoana de referință. Aceștia ies în evidență prin
evitarea contactului, iar pentru a compensa stresul ivit se concentrează pe jocul obiectele
la îndemână.
Comportament:
Reacționează cu nepăsare la despărțirea de mamă; se joacă foarte des singuri; nu
reacționează la întoarcerea persoanei de referință sau o refuză prin ignoranță.
 Rezistent
Descriere:
Acești copii se comportă ambivalent (Existență concomitentă a două aspecte diferite)
la reuniunea cu persoana de referință.
Comportament:
La despărțirea de mamă aceștia sunt dezorientați, aleargă spre usă și o lovesc, iar
persoana necnoscută nu reușește să îi liniștească. La reîntoarcerea mamei manifestă un
comportament ambivalent atât de căutare a contactului cât și de refuz agresiv a acesteia.
 Dezorganizat
Descriere:
Copiii arată un comportament clar dezorientat, părând că nu au nici o relație cu persoana
de referință.
Comportament:
Principala caracteristică a comportamentului acestor copii sunt manifestări bizare cum ar
fi privirea fixă, învârtirea în cerc, legănarea și alte mișcări stereotipe; uneori sunt
amestecate și celelalte tipuri de comportament al atașării cum ar fi simultaneitatea
căutării contactului și refuzul acestuia.

Prin teoria atașamentului s-au putut dovedi efectele pe termen lung ale relației
timpurii dintre persoana de referință și copil.
În rândul grupelor cu un grad de risc ridicat, cum sunt copii bolnavi psihic,
puternic traumatizați sau neglijați, s-au descoperit și alte tipuri de atașament, mixaje de
tipuri de atașament nesigur-evitant cu ambivalent.

Dorinţa copiilor de a căuta afirmaţiile făcute de mama lor şi de a le accepta, în


comparaţie cu ale unui străin depind de gradul în care pretenţiile mamei intră în conflict
cu informaţiiile perceptive disponibile.
Într-un studiu longitudinal de atașament, copii (N = 147), cu varste cuprinse intre
50 și 61 de luni, au auzit mama lor și un străin facand revendicări contradictorii in timpul
a trei sarcini. În 2 sarcini, indicatiile disponibile perceptive au fost la fel, in concordanta
cu oricare pretentie a persoanei, dar în general, copiii au acceptat pretențiile mamei față
de cele ale străinului. Într-o a 3-a sarcină, indicatiile perceptuale au favorizat pretențiile
străinului, și copiii, în general, au acceptat pretențiile lui față de cele ale mamei. Cu toate
acestea, modelul perceptiv al copilului a variat în funcție de starea de atașare. Strategia de
a se baza pe mama sau pe străin, în funcție de indiciile de percepție disponibile, au fost
evidente mai ales în rândul copiilor siguri pe ei.
În procesul de învățare despre noi obiecte și situații, copiii de multe ori fac
propriile judecăți bazate pe indicii perceptuale disponibile. Atunci cand astfel de indicatii
de percepție sunt inaccesibile,copiii pot apela la alte persoane pentru orientare. Cu toate
acestea, copiii, se confruntă cu situatii din ambele surse de informatii disponibile. De
exemplu, în calificarea unui obiect necunoscut sau ambiguu, copiii pot înregistra
caracteristicile sale perceptive, dar ele pot fi, de asemenea, prevăzute cu un nume de
clasificare de un adult. La elaborarea concluziilor cu privire la identitatea și proprietățile
obiectului copiii trebuie să cântărească fiecare dintre aceste două surse de informare.
Studiul de judecată al copiilor în astfel de cazuri oferăposibilitatea de a crea legături între
cele două domenii de dezvoltare, în special dezvoltarea cognitivă și socioemotionala.
Au fost prezentate copiilor prescolari obiecte si imagini necunoscute sau
ambiguee, care au continut nume contradictorii din partea mamei si a strainului.
Cercetatorii s-au intrebat daca copiii erau mai predispusi sa accepte informatiile primite
de la un informator din familie, ca de exemplu,mama decat de la un strain si daca aceasta
preferinta s-a temperat atunci cand informatiile furnizate de catre mama au intrat in
contradictie cu indicatiile perceptive disponibile. Pentru a evalua daca exista o preferinta
universala pentru informatiile furnizate de catre mama, copiii in cele 4 categorii de
atasare, evitanta, sigura, rezistenta si dezorganizata au fost evaluate.

Principala metodă folosită in studiu este bazată pe cercetare si are ca scop observarea
încrederii copiilor în pretenţiile mamei lor faţă de cele ale unui străin, în funcţie de starea
ataşamentului din copilărie. Metodele secundare utilizate sunt de testare şi experimentare a
ataşamentului copiilor.
 In primul experiment au fost testati copii in varsta de 4 ani (50 de luni).In acesta au fost
folosite obiecte ambigue,necunoscute de copii. In cadrul experimetului au participat
copiii, mama lor, un strain si un experimentator. Experimentatorul i-a intrebat pe copii
daca cunosc persoanele din fata lor,adica mama si persoana straina. Acestia au
recunoscut-o pe mama dar nu au pretins niciodata ca ar cunoaste strainul. Dupa,
experimentatorul a asezat pe o masa diferite obiecte si si ridica pe rand cate un obiect
intreband copiii: Ce este acest obiect? Stiti cum se numeste si ce rol are? Copiilor li s-a
dat o sansa de a raspunde dar nu au stiut, astfel experimentatorul i-a intrebat din nou: Pe
care persoana doriti sa o intrebam, pe mami sau persoana straina? Copiii au raspuns
verbal(adica, spunand numele informatorului) sau nonverbal( adica,aratand informatorul).
Imediat dupa producera intrebarii mama si strainul au dat etichete si functii diferite
obiectelor de pe masa decat natura lor reala ,indiferent de alegerea facuta de copii in
legatura cu informatorul dorit. Fiecare informator a luat obiectul aratat de experimentator
si a denumit functia si numele obiectului.De exemplu mama a spus: Obiectul acesta este
o prastie si foloseste pentru aruncarea unor lucruri. La fel si strainul, a spus opinia lui:
Obiectul acesta este o palarie si se aseaza pe cap.
Ordinea mentionarii celor doi informatori a variat de-a lungul studiilor,dar in general, in
acest experiment, copiii au ales-o pe mama.
 In cel de-al doilea experiment copiii in varsta de 5 ani (61 de luni) au participat la 2
sarcini care implica animale hibride. In prima sarcina copiii au văzut imagini hibride cu
caracteristici 50% un animal si 50% ca un alt animal. In a doua sarcina a hibrizilor copiii
au vazut imagini cu hibrizi cu caracteristici de 75% un animal și 25% un alt animal.
Cercetarile au confirmat faptul că, copiii pana in 5 ani identifica acești hibrizi conform
majoritatii caracteristicilor perceptuale.
Procedura de testare a fost similară cu procedura de la 4 ani ( 50 de luni). Intervievatorul
a aratat mai întâi catre ambele femei (mama si persoana straina) si a cerut copilului
identificarea lor. In ambele sarcini, copiii au fost rugați sa ceara și o aprobe o întrebare.
In solicitarea în cauză, copiilor le-a fost prezentat un obiect și au fost întrebati: "Ce
persoană" ați dori să întrebati: cum este numita aceasta imagine, mama sau (numele
străinului)? '' Copii uneori, au răspuns la această invitație voluntari numind hibridul ei
înșiși.
În sarcina 50-50 a hibrizilor, primul informator a răspuns prin producerea unei
potentiale etichete (de exemplu, '' Aceasta este o vacă "), iar al doilea informator a produs
cealalta etichetă posibila (de exemplu, '' Acesta este un cal''). Etichetele utilizate de către
cei doi informatori au variat de la copil la copil. In aceasta sarcina marea majoritate a
copiilor au sustinut pretentiile mamei dar au fost si cazuri unde copii au sustinut
pretentiile strainului intrucat caracteristicile perceptuale ale copiilor concludeau cu
informatiile primite.
In sarcina 75-25 a hibrizilor, mama a răspuns prin producerea unei mai puțin
posibile etichete a animalului reprezentat și străinul a dat mai multe posibile etichete. In
acest caz marea majoritate a copiilor au sustinut pretentiile strainului,in defavoarea celor
ale mamei intrucat animalele semanau mai mult cu informatiile strainului.
Daca in sarcina 75-25 a hibrizilor copiii au fost siguri in raspunsul dat pe
informatiile strainului, in sarcina 50-50 a hibrizilor copiii au fost oarecum dezorientati in
raspunsul lor intrucat informatiile despre hibrizi corespondeau ambelor tipuri de animale.
In timpul experimentelor, studiile au fost inregistrate video si codificate de catre
un cercetator care a analizat securitatea atasamentului si comportamentul fiecarui copil.
Aceasta metoda mai este cunoscuta ca si procedura Strange Situation.

Rezultate:
Pentru fiecare dintre cele trei sarcini (obiecte noi, 50-50 Hibrizi, 75-25 Hibrizi),
copii au fost punctati pentru proporția de studii pe care au ales sa o ceara mamei lor,cat si
pentru raspunsurile care le-au dat tinand cont si de informatiile mamei,cat si de a le
strainului.
Copiii evitanti, care au demonstrat cel mai putin dependenta de afirmațiile mamei
nu au favorizat în mod sistematic pretențiile ei în comparație cu cele ale unui străin în
oricare dintre sarcina obiectelor noi sau sarcina 50- 50 hibrizi. Mai mult decât atât, ei au
respins sistematic pretențiile sale în hibrizii sarcina 75-25 și au aprobat pretentiile
străinului. Copiii siguri au afișat un amestec de încredere și de autonomie în ceea ce
privește pretențiile mamei. Ei au acceptat pretențiile sale atât in obiectele noi cat și in
sarcina 50-50 hibrizi.Cu toate acestea, la fel ca si copiii evitanti, copiii siguri au respins
pretențiile mamei în proporția de sarcina 75-25 hibrizi .
Copiii rezistenți au afisat cea mai mare încredere în pretențiile mamei. La fel ca
copiii siguri, au preferat pretențiile ei, în ambele sarcini, sarcina noua și sarcina 50-50
hibrizi. Cu toate acestea, spre deosebire de copiii evitanti si siguri, copiii rezistenți nu au
respins sistematic pretențiile mamei în sarcina 75-25 hibrizi chiar daca dovezile
disponibile perceptuale au fost,în principal, în conformitate cu pretențiile străinului.
Copiii dezorganizati au fost cei mai putini sistematici in modelul lor de a
raspunde. Ei au afișat un număr semnificativ, dar slab ca preferinta pentru mama in noile
sarcini, dar nici o preferință semnificativă în celelalte două sarcini.
În interpretarea acestor descoperiri, este important să subliniem că, deși eșantionul
global a fost relativ mare (N = 147), doar un număr mic de copii (N = 9) au fost
clasificati ca fiind nesiguri-rezistenti. În consecință, îngrijirea este adecvată în
interpretarea rezultatelor obținute din acest grup de copii. Cu toate acestea, constatările
consistente pentru acest grup sunt liniștitoare. În ciuda dimensiunii reduse a acestui sub
eșantion,preferința lor pentru mama a fost extrem de sistematică în noile sarcini de
activitate de la 50 de luni și, de asemenea, în 50-50 hibrizi de sarcina la 61 de luni.
Analiza suplimentară a principalului efect a tipului de sarcina a confirmat că mama a fost
selectată mai puțin frecvent in sarcina 75-25 a Hibrizilor în comparație cu ambele sarcini:
sarcina 50-50 a hibrizilor și sarcina noilor obiecte. Nici o diferență nu a fost găsită pentru selecția
mamei în sarcina Noilor Obiecte comparativ cu sarcina 50-50 a Hibrizilor.

Discutii:

În Introducere, am stabilit două probabilitati. Am anticipat că dorința copiilor de a căuta


afirmațiile făcute de către mama lor si de a le accepta , în comparație cu un ale unui străin ar
depinde de gradul în care pretențiile mamei intră în conflict cu informațiile disponibile
perceptive. În al doilea rând, noi am anticipat că, copiii ar cântări perceptiile materne diferit
în funcție de relatia securitatii atașamentului mamă-copil in copilarie. Încrederea copiilor cu
privire la pretenţiile mamei a variat în funcţie de tipul de relaţie de ataşament pe care au
avut-o cu ea în copilărie:
-copiii evitanţi (nesiguri) au afişat cea mai mică încredere în mama lor;
-copiii siguri au afişat o încredere moderată şi model flexibil de încredere;
-copiii rezistenţi au afişat cea mai mare încredere în mama lor;
-copiii dezorganizaţi au fost cei mai puţini sistematici în modelul lor de a răspunde.
In concluzie, putem lua în considerare două aspecte mai largi teoretice. În primul
rând, se poate argumenta că diferențele bazându-se pe semnalele mamei ar putea fi atribuite
diferentelor in modul in care semnalele sunt transmise între mamă și copil. De exemplu,
copiii care se bazează mai mult pe pretențiile mamei lor pot fi deosebiti de atenti la ea. Pe de
altă parte, mamele care provoacă o mai mare încredere în pretentiile lor pot fi în mod special
susceptibile de a-și exprima aceste afirmații într-o manieră încrezătoare sau convingătoare.
Rezultatele actuale nu pot exclude aceste interpretări bazate pe semnale.
Varietatea de strategii de a alege între informatori sugerează că dependența de anumiti
informatori poate fi atribuita în mod plauzibil la un mecanism psihologic larg și adânc
înrădăcinat, mai degrabă decât de diferențele observabile în mod deschis în modelele de
atenție sau de exprimare. Asa cum am discutat la inceput, teoreticienii de atașament au
subliniat faptul că, copiii apelează la mama pentru reasigurarea în contextul amenințării sau
incertitudinii emoționale,mai degraba decat ar apela la un strain( de exemplu:o vizita la
dentist).Pe de alta parte, copiii tind sa aibă încredere mai multă în persoanele de sex feminin
decât în cele de sex masculin.
De altfel ataşamentul din copilărie poate influenţa pe viitor gândirea, comportamentul şi
capacitatea de adaptare a copiilor în raport cu anumite persoane şi situaţii. Securitatea
atașamentului , s-a constatat că se referă la capacitatea de adaptare ulterioară a copilului și "
ego-ul rezistenței. Copiii siguri adopta o varietate de abordari problemelor,sunt comunicativi
pe cand copiii nesiguri-evitanti au tendinta de a renunta mai usor in fata esecului
iminent,exploreaza mediul in mod independent si evita interactiunea cu persoanele din jurul
lor.