Sunteți pe pagina 1din 14

IMPACTUL TRANSFORMĂRILOR SOCIO-ECONOMICE ŞI TEHNOLOGICE LA NIVEL

NAŢIONAL EUROPEAN ŞI MONDIAL

PIAŢA MONDIALĂ A AUTOVEHICULELOR. EVOLUŢII ȊN 2015 ŞI


PERSPECTIVE PE TERMEN MEDIU

THE GLOBAL AUTOMOTIVE MARKET. DEVELOPMENTS IN 2015 AND


MEDIUM-TERM PROSPECTS

Ecaterina Stănculescu
Institutul de Economie Mondială – Academia Română, București, România

Rezumat
Articolul de faţă analizează evoluţia principalilor indicatori ai pieţei internaţionale a
autovehiculelor în anul 2015, comparativ cu anul precedent. Sunt evidențiate aspecte referitoare la
producţie, înmatriculări şi comerţul internaţional în domeniul autovehiculelor, pe ansamblu, ca şi pe
ţări şi regiuni geografice, în funcţie de datele existente. De asemenea, sunt prezentate principalele
companii producătoare şi exportatoare de autovehicule, precum şi perspectivele pieței internaţionale în
domeniu, pe termen mediu (2018-2021).
Analiza relevă faptul că anul 2015 nu a fost unul favorabil industriei auto la nivel mondial, în
principal datorită scăderii vânzărilor pe pieţele emergente, existând însă premisele unei relansări în
anii imediat următori.

Cuvinte-cheie: piaţa mondială a autovehiculelor, producţie, vânzări, înmatriculări, comerţ internaţional


Clasificare Jel: L62, M21, N40

Abstract
This paper examines the evolution of the main indicators of the international automotive market
in 2015, compared with the previous year. It highlights several aspects related to production,
registrations and international trade in vehicles as a whole, and by country and geographic regions,
depending on available data. It also presents the major manufacturing and exporting companies, as well
as the medium-term outlook (2018-2021) for this market.
The analysis shows that 2015 has not been a favourable year for the global automotive industry,
mainly due to lower sales in emerging markets, but there are premises for its revival in the coming
years.

Key words: international automotive market, production, sales, registrations, international trade
JEL Classification: L62, M21, N40


Autor de contact: Dr. Ecaterina Stănculescu, e-mail: estanculescu@yahoo.com
71
CAPITOLUL IV
PIEŢE DE MĂRFURI

1. Introducere

După cum apreciază Organizaţia Internaţională a Constructorilor de Autovehicule


(OICA, 2016), autovehiculele reprezintă tehnologia „eliberatoare” pentru oamenii din întreaga
lume. Ele permit accesul la pieţe, la îngrijirea sănătăţii și la locuri de muncă. Industria auto este
singurul sector economic-cheie din lume pentru toate statele. Industria de profil a continuat să
se dezvoltate, înregistrând o creştere de 30% în decursul deceniului 1995-2005.
Unul dintre cele mai importante beneficii pe care le asigură dezvoltarea industriei auto
este crearea de locuri de muncă. Astfel, producerea a 60 de milioane de autovehicule necesită
aproape 9 milioane de salariaţi angajaţi direct în producţia autovehiculelor şi a componentelor
acestora, reprezentând circa 5% din locurile de muncă existente pe plan mondial. S-a estimat că
fiecare loc de muncă direct implicat în industria auto susţine cel puţin alte 5 locuri de muncă
indirecte într-o comunitate, rezultând peste 50 de milioane de locuri de muncă pe ansamblul
economiei mondiale. Un mare număr de persoane sunt angajate în industrii adiacente sau în
servicii. Autovehiculele sunt construite utilizând produse provenind din alte industrii, cum ar fi
oţelul, fierul, aluminiul, sticla, materialele plastice, materialele textile, de pielărie,
componentele electronice, cauciucul etc. Potrivit organizaţiei citate, dacă industria auto ar
reprezenta o ţară, aceasta ar fi a şasea mare economie a lumii (OICA, 2016).
Industria auto este, de asemenea, un inovator major, investind peste 84 de miliarde de
euro anual în cercetare, dezvoltare şi în producţie, jucând astfel un rol important în determinarea
nivelului tehnologic al altor industrii şi al societaţii. Totodată, industria auto şi utilizatorii
autovehiculelor sunt contribuabili majori la veniturile bugetare peste tot în lume, cu peste 400
de miliarde de euro. Producătorii auto au alocat investiții masive pentru îmbunătăţirea calităţii
aerului şi dezvoltarea unei diversități de autovehicule care utilizează tehnologia hibridă, bazată
atât pe benzină/motorină, cât şi pe electricitate. Deoarece consumatorii din diferitele regiuni ale
lumii au preferințe variate în materie de tehnologii, producătorii auto dezvoltă o gamă de
autovehicule care rulează cu combustibili diferiţi. Noile tendinţe care se prefigurează în
modernizarea autovehiculelor – autoturismul inteligent şi fără şofer, ca şi alte noutăţi
tehnologice descrise în acest articol – vor schimba aspectul general al pieţei în următorii ani.

2. Evoluţia industriei auto pe plan mondial în anul 2015

Conform unui studiu realizat de PricewaterhouseCoopers, anul 2015 a fost pentru


industria auto unul complex din toate punctele de vedere (Strategy& 2016). Vânzările record
din SUA au conferit sectorului un impuls de mult așteptat, dar creşterea economică slabă din
cea mai mare parte a restului lumii, în special din țările emergente, a condus pe ansamblu la un
an neprielnic, descurajându-i oarecum pe producătorii auto şi pe subfurnizorii lor.
După cum estimează Organizaţia Internaţională a Constructorilor de Autovehicule, în
anul 2015 au fost produse peste 90 de milioane de autovehicule în întreaga lume (OICA, 2016)
72
IMPACTUL TRANSFORMĂRILOR SOCIO-ECONOMICE ŞI TEHNOLOGICE LA NIVEL
NAŢIONAL EUROPEAN ŞI MONDIAL

(Tabelul 1). Cele mai mari producţii de autovehicule s-au realizat în China, SUA, Japonia,
Germania şi Coreea de Sud. Dintre statele prezentate în tabel, majoritatea au marcat creşteri ale
producţiei în 2015 comparativ cu anul precedent, excepţie făcând Japonia (-5,1%), Brazilia (-
22,8%), Canada (-4,6%) şi Indonezia (-15,4%). Tot o scădere, dar minoră (-1,1%), a fost
înregistrată şi în România. Deşi cu o producţie mică, România se situează, totuşi, printre primii
40 de producători de autovehicule din lume, datorită autoturismelor (producţia de autovehicule
utilitare fiind simbolică).

Tabelul 1: Producţia de autovehicule, pe principalele ţări, în anul 2015


- mii unităţi fizice -
Modificări total
Ţara Autoturisme Autovehicule utilitare Total 2015/2014
(%)
China 21.079 3.424 24.503 3,3
SUA 4.163 7.936 12.100 3,6
Japonia 7.830 1.447 9.278 -5,1
Germania 5.707 325 6.033 2,1
Coreea de Sud 4.135 421 4.555 0,7
India 3.378 748 4.125 7,3
Mexic 1.968 1.597 3.565 5,9
Spania 2.219 514 2.733 13,7
Brazilia 2.019 410 2.429 -22,8
Canada 89 1.395 2.283 -4,6
Franţa 1.554 416 1.970 8,2
Thailanda 772 1.143 1.915 1,9
Marea Britanie 1.588 94 1.682 5,2
Turcia 791 567 1.358 16,1
Cehia 1.298 5 1.303 4,2
Indonezia 82 274 1.098 -15,4
Italia 663 351 1.014 45,3
România 387 0 387 -1,1
Total mondial 68.539 22.141 90.780 1,1
Notă: Cifrele nu sunt complete, dat fiind faptul că unele ţări nu au raportat încă.
Sursa: Tabel alcătuit de autor în baza datelor preluate din OICA (2016) şi Statista (2016).

Ȋn anul 2015, pe ansamblul statelor lumii, înmatriculările/vânzările de autovehicule s-


au majorat cu 2% comparativ cu 2014 (Tabelul 2). În cazul autoturismelor, majorarea a fost de
1,4%, cele mai mari creşteri fiind înregistrate în Coreea de Sud (13%), Uniunea Europeană +
AELS1 (9,5%), India (7,9%) şi China (7,3%). Ȋn schimb, înmatriculările de autoturisme au
scăzut în America Centrală şi de Sud (-18,7%), Japonia (-10,3%) şi Africa (-8,5%).
Noile înmatriculări de autoturisme din UE plus AELS au crescut în 2015 comparativ cu
anul precedent, dar s-au situat sub nivelul record din 2007, când au fost vândute peste 18
milioane de autoturisme. Producătorii de autovehicule din unele state membre ale UE,
confruntate cu reducerea ritmului creșterii lor economice – în special Franţa, Grecia, Spania,
Italia şi Portugalia –, au înregistrat pierderi sau profituri scăzute, pieţe fragmentate şi ineficienţă
la vânzarea noilor modele.

1
Norvegia, Elveţia, Islanda şi Liechtenstein.
73
CAPITOLUL IV
PIEŢE DE MĂRFURI

Piaţa auto a SUA a atins niveluri istorice, cu vânzări record de aproape 17,5 milioane de
autovehicule, adică cu 5,7% mai mult decât în anul anterior şi în anul de vârf 2000, când s-au
înregistrat 17.4 milioane de autovehicule vândute.
Statele emergente au fost un factor de frânare a creşterii pieţei internaţionale a
autovehiculelor în 2015. Ȋn timp ce vânzările Indiei au rămas practic stagnante, ritmul anual de
creştere a pieţei chineze s-a diminuat la 7,3%, de la 10% în 2014 şi 16% în 2013. Și se
estimează că noile restricţii privind proprietatea asupra autovehiculelor impuse în marile oraşe
ale Chinei vor conduce la menţinerea tendinţei de scădere a vânzărilor şi în anii următori
(Strategy&, 2016).
Rusia a înregistrat al doilea an de declin abrupt în 2015; vânzările au fost cu aproape
50% inferioare anului de vârf 2012. De asemenea, în Brazilia, vânzările s-au diminuat cu
aproape 1,3 milioane de unităţi, sau 30% față de recordul din 2012, ceea ce reprezintă o scădere
mai mare decât întreaga piaţă auto mexicană.

Tabelul 2: Înmatriculările/vânzările de autovehicule noi, pe plan mondial, în perioada 2014-2015


– mii unităţi fizice-
Total autovehicule Autoturisme
Modificări Modificări
2014 2015 2014 2015
2015/14 (%) 2015/14 (%)
Europa 18.591 19.045 2,4 16.157 16.424 1,7
UE-28 + AELS 14.999 16.466 9,8 13.064 14.300 9,5
America de Nord (NAFTA) 19.548 20.762 6,2 9.255 9.178 -0,8
SUA 16.523 17.470 5,7 7.749 7.573 -2,3
America Centrală şi de Sud 5.572 4.470 -20,0 4.284 3.485 -18,7
Brazilia 3.498 2.569 -26,6 2.795 2.123 -24,0
Asia/Oceania/Orientul Mijlociu 42509 43.851 3,2 34.491 36.099 4,7
China 23.499 24.598 4,7 19.709 21.146 7,3
Japonia 5.563 5.047 -9,3 4.700 4.216 -10,3
India 3.177 3.425 7,8 2.570 2.773 7,9
Coreea de Sud 1.662 1.834 10,3 1.359 1.534 12,9
Africa 1.700 1.550 -8,8 1.230 1.126 -8,5
Total mondial 87.920 89.678 2,0 65.417 66.312 1,4
Sursa: Tabel alcătuit de autor în baza datelor preluate din OICA (2016).

Conform clasificării publicate de MBASKOOL (2015), primele zece companii


producătoare de autovehicule din lume, în ordinea veniturilor obţinute în anul 2015, au fost:
1. Volkswagen (Germania);
2. Toyota (Japonia);
3. Daimler (Germania);
4. General Motors (SUA);
5. Ford Motor (SUA);
6. Fiat-Chrysler (Italia);
74
IMPACTUL TRANSFORMĂRILOR SOCIO-ECONOMICE ŞI TEHNOLOGICE LA NIVEL
NAŢIONAL EUROPEAN ŞI MONDIAL

7. Honda Motor (Japonia);


8. Nissan Motor (Japonia);
9. BMW Group (Germania); şi
10. SAIC Motor (China).
Ȋn clasificarea făcută de revista Forbes (2016) şi preluată de Steve McGrath (2016), în
funcție de vânzările din 2015, ordinea primelor 8 companii producătoare de autovehicule în
2015 se prezintă astfel:
1. Toyota Motor, Japonia – cel mai mare producător auto din lume, atât în
clasamentul general al firmelor efectuat de revista Forbes, cât şi ca număr de
autoturisme vândute în anul 2015 – 10,15 milioane autovehicule vândute în 2015;
2. Volkswagen, Germania – cel mai mare producător de autoturisme –, cu 9,93
milioane autovehicule vândute;
3. General Motors, SUA – 9,8 milioane;
4. Renault-Nissan, Franţa – 8,22 milioane;
5. Ford Motor, SUA – 6,64 milioane;
6. Hyundai, Coreea de Sud – 4,96 milioane;
7. Fiat-Chrysler, Italia – 4,61 milioane;
8. Peugeot-Citröen, Franţa – 2,97 milioane.
Firma Toyota şi-a menţinut poziţia de cel mai mare producător de autovehicule în 2015,
şi este de aşteptat să-şi păstreze locul în clasament şi în 2016, în condițiile în care principalul
său concurent, Volkswagen, a fost subminat de scandalul practicii frauduloase de înregistrare a
emisiilor poluante ale autoturismelor sale diesel (Steve McGrath, 2016). Toyota a declarat că a
vândut un număr de 10,15 milioane de autovehicule (incluzând mărcile Daihatsu şi Hino) în
2015, cu 0,8% mai puţin decât în 2014.
Volkswagen, care a vândut mai multe autoturisme decât Toyota în primele şase luni ale
anului 2015, a finalizat anul cu vânzări de 9,93 milioane de autovehicule, cu 2% mai puţin decât
în anul precedent, întrucât vânzările sale pe unele pieţe, precum Rusia şi Brazilia, au stagnat. De
asemenea, vânzările companiei au stagnat şi în China, cea mai mare piaţă de desfacere a acestui
producător.
Volkswagen, care produce autoturisme sub mărcile VW, Audi, Seat, Skoda, Porsche,
Bentley, Bughatti şi Lanborghini, a fost – așa cum s-a menționat – în mijlocul unui scandal
privind utilizarea unor aparate (softuri) măsluite de măsurat noxele emise de unele dintre
autoturismele sale diesel. Scandalul a constituit o piedică în vânzările sale până în momentul în
care acesta s-a mai atenuat, în septembrie 2015. În cifrele de vânzări ale companiei Volkswagen
sunt incluse şi mărcile de autocamioane MAN şi Scania.
Gigantul american General Motors a fost surclasat de compania japoneză Toyota pentru
prima oară în 2008, ca număr total de autoturisme şi autovehicule utilitare. GM deţinuse primul
loc încă din 1931 când depăşise Fordul. Vânzările totale ale GM în 2015 s-au majorat cu 0,2%
comparativ cu 2014, ajungând la 9,8 milioane de unități, firma raportând vânzări record pentru
al treilea an consecutiv, datorită unor creşteri ale acestora în America de Nord şi China.
75
CAPITOLUL IV
PIEŢE DE MĂRFURI

Ford a declarat la începutul anului 2016 că vânzările sale au ajuns la 6,64 milioane de
autovehicule în 2015, cu 312.000 mai mult decât în anul precedent, datorită majorărilor acestora
în America de Nord şi Europa. Profiturile au crescut, de asemenea.
Conform Steve McGrath (2016), posibilităţile Toyotei de a-şi menţine primul loc şi în
2016 vor fi sprijinite de nevoia VW de a se concentra pe programul de modernizare a companiei
şi pe depăşirea scandalului legat de softul privind emisiile poluante (Steve McGrath, 2016).
Posibilitatea VW de a devansa Toyota se bazează pe creşterea vânzărilor din America de Nord,
unde producătorul german de autoturisme se luptă de ani întregi să câştige o cotă de piaţă mai
mare. Însă, lovitura pe care a primit-o reputaţia sa nu a ajutat-o în această încercare.

3. Comerţul internaţional cu autovehicule în anul 2015

Ȋn 2015, valoarea exporturilor mondiale de autovehicule s-a ridicat la aproximativ


1.311 miliarde de dolari, comparativ cu 1.393 miliarde de dolari în 2014, reprezentând o
reducere cu 5,9% (ITC, 2016). Cel mai mare volum de tranzacţii a revenit UE-28, în valoare
de 653 miliarde de dolari (în scădere cu 6% faţă de anul anterior), fiind urmată de Japonia, cu
137 miliarde de dolari (-6%) şi de SUA, cu 129 miliarde de dolari (-6%) (Tabelul 3).
Principalii exportatori europeni au fost Germania, Franţa, Olanda, Marea Britanie, Spania şi
Italia.
Valoarea importurilor mondiale de autovehicule s-a cifrat la 1.324 miliarde de dolari
în 2015, comparativ cu 1.399 miliarde de dolari în 2014, ceea ce înseamnă o scădere cu 5,4%.
Principalii importatori au inclus UE-28, cu o valoare a importurilor de 498 miliarde de dolari
(-2% faţă de 2014), SUA cu 292 miliarde de dolari (+7%), China cu 73 miliarde de dolari
(-22,2%) și Canada cu 68 miliarde de dolari (-4%).
Potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Comerțului (OMC), clasamentul
primilor 10 exportatori de autovehicule din lume a rămas neschimbat în 2015 în raport cu anul
2014, UE-28 (cu o pondere de 49% în totalul exporturilor mondiale), Japonia (10%) şi SUA
(10%) ocupând primele trei poziţii (WTO, 2016) (Tabelul 3).
Dintre cei 10 exportatori de top, numai trei şi-au văzut valoarea exporturilor majorată în
2015: Mexic cu 5%, Thailanda cu 2% şi Canada cu 1%. Ceilalţi șapte exportatori au înregistrat
reduceri ale valorilor exporturilor (între -3% şi -6%). Ȋmpreună, cei 10 exportatori au cumulat
aproape 95% din totalul exporturilor mondiale de autovehicule din 2015 (comparativ cu 96% în
anul 2000).

76
IMPACTUL TRANSFORMĂRILOR SOCIO-ECONOMICE ŞI TEHNOLOGICE LA NIVEL
NAŢIONAL EUROPEAN ŞI MONDIAL

Tabelul 3: Principalii 10 exportatori şi importatori de autovehicule şi componente din lume,


în 2015
Pondere în exportul
Valoare Modificări 2015/2014
Ţara/Grupul de ţări mondial
în mld. dolari SUA în %
în %
Exportatori
UE-28, din care: 653 -6 49,3
Exporturi extra UE-28 229 -10 17,3
Japonia 137 -6 10,3
SUA 129 -6 9,8
Mexic 97 5 7,3
Coreea de Sud 71 -6 5,4
Canada 62 1 4,7
China 49 -3 3,7
Thailanda 27 2 2,0
Turcia 17 -3 1,3
India 11 -4 0,9
Total cei 10 exportatori 1253 - 94,6
Importatori
UE-28, din care: 498 -2 36,7
Importuri extra UE-28 72 8 5,3
SUA 292 7 21,6
China 73 -22 5,4
Canada 68 -4 5,0
Mexic 45 4 3,3
Arabia Saudită 33 42 2,4
Australia 24 -4 1,7
Turcia 20 9 1,4
Japonia 19 -9 1,4
Rusia 16 -51 1,2
Total cei 10 importatori 1088 80,2
Sursa: Tabel alcătuit de autor în baza datelor furnizate de OMC (WTO, 2016).

Ȋn ceea ce priveşte clasamentul celor mai mari importatori în 2015, acesta a rămas, la
rândul său, neschimbat comparativ cu 2014, UE-28 situându-se pe prima poziţie, cu o pondere
în totalul importurilor mondiale de circa 49%, urmată de SUA (21%), China şi Canada, fiecare
cu câte 5%, şi Mexic (3,3%). Cea mai mare creştere a importurilor, de 42%, a fost înregistrată
de Arabia Saudită, iar cele mai mari scăderi ale acestora au fost marcate de Rusia (-55%) și
China (-22%). În 2015, principalii 10 importatori au deţinut împreună 80,2% din totalul
importurilor mondiale de autovehicule.
Ȋn termeni cantitativi, exporturile mondiale de autovehicule au însumat 30,7 milioane de
unităţi fizice în 2015, iar importurile 23,8 milioane, fiind cu 8,6% şi, respectiv, 2,6% mai reduse
decât în 2014 (Tabelul 4). Trebuie însă menționat faptul că datele prezentate în tabel sunt
incomplete, doi dintre principalii actori din comerţul internaţional cu autovehicule – UE (pe
ansamblu) şi Coreea de Sud – neraportând încă datele respective.

77
CAPITOLUL IV
PIEŢE DE MĂRFURI

Tabelul 4: Comerţul internaţional cu autovehicule, în anii 2014-2015


- mii unităţi fizice –
Export Import
Ţara Modificări Modificări
2014 2015 2014 2015
2015/14 (%) 2015/14 (%)
Germania 8.373 7.820 -6,6 2.627 2.401 -8,6
7811 8.373 7.820 -6,6 2.627 2.401 -8,6
7822 - - - -
7833 - - - -
Franţa 1.623 1.860 14,6 2.002 2.307 15,2
781 1.331 1.472 10,4 1.645 1.941 18
782 257 346 34,6 332 305 -8,1
783 35 42 20 25 61 144
Italia 685 962 40,4 1.419 1.622 14,3
781 436 675 55,2 1.309 1.492 14
782 240 279 16,3 98 115 17,3
783 9 8 12 15
Marea Britanie 1.636 1.726 -11,1 2.738 3.089 12,8
781 1.432 1.469 2,6 2.358 2.561 8,6
782 195 211 8,2 370 458 23,8
783 9 46 411 10 70 600
Spania 2.000 2.183 9,2 2.813 855 -69,6
781 1.975 2.183 10,5 2.804 855 -69,6
782 - - - -
783 25 - 9 -
SUA 2.814 2.534 6,8 6.985 8.653 23,9
781 2.814 2.534 -10 6.985 7.656 9,6
782 - 424 - - 904 -
783 - 47 - - 93 -
Canada 2.200 2.181 -0,9 1.774 1.834 3,4
781 2.165 2.132 -1,5 1.330 1.386 4,2
782 31 43 38,7 412 417 1,2
783 4 6 50 30 31 3,3
Japonia 5.010 5.124 2,2 339 324 -4,4
781 4.852 4.966 2,3 338 323 -4,4
782 - - - - - -
783 158 157 -0,6 1 1 0
Coreea de Sud 2.736 - - 341 - -
781 2.736 - - 341 - -
782 - - - - - -
783 - - - - - -
China 1.504 1.287 -14,4 1.428 1.103 -22,8
781 1.069 958 -10,3 1.415 1.095 -22,6
782 318 241 -24,2 10 5 -50
783 117 88 -24,8 3 3 0
India l.117 1.122 0,4 9 11 22,2
781 1.041 1.050 0,9 8 10 25
782 65 72 10,8 1 1 0
783 11 11 0 0 0 0
Mexic 3.103 3.132 0,9 1.068 1.033 -3,3
781 2.017 2.046 1,4 834 838 0,5
78
IMPACTUL TRANSFORMĂRILOR SOCIO-ECONOMICE ŞI TEHNOLOGICE LA NIVEL
NAŢIONAL EUROPEAN ŞI MONDIAL

Export Import
Ţara Modificări Modificări
2014 2015 2014 2015
2015/14 (%) 2015/14 (%)
782 937 960 2,5 210 177 -15,7
783 149 126 -15,4 24 18 -25
Argentina 358 315 -12 338 205 -39,3
781 208 134 -35,5 292 205 -29,8
782 145 181 28,4 40 - -
783 5 - - 5 - -
Brazilia 366 409 11,7 589 393 -33,3
781 278 299 7,5 478 319 -33,3
782 77 99 28,5 105 71 -32,4
783 10 11 10 5 3 -40
Totalul ţarilor
33.525 30.655 -8,6 24.470 23.830 -2,6
din tabel4
Note: 1 781 – autoturisme şi alte autovehicule pentru transportul pasagerilor sub 10 locuri; 2 782 –
autovehicule utilitare pentru transportul mărfurilor şi autospeciale; 3 783 – alte autovehicule nespecificate
(conform SITC rev.3); 4 Datele din tabel sunt incomplete.
Sursa: Tabel alcătuit de autor în baza datelor COMTRADE (2016).

4. Perspective pe termen scurt şi mediu.

Potrivit unui analist canadian, pe parcursul anului 2016 vânzările de autoturisme pe


plan mondial au luat avânt, depăşind previziunile de 5% de la sfârşitul lunii iulie 2016
(Gomez, 2016). Ameliorarea conjuncturii se explică prin creşterea vânzărilor pe ansamblul
pieţelor emergente – după declinul de 2% în 2015, primul după anul 2001 – şi printr-o
accelerare modestă a acestora pe pieţele statelor membre ale G7, mai ales cele din Europa de
Vest. Cu toate că această creştere este așteptată să piardă din ritm până la finele anului 2016,
vânzările de autovehicule pe plan mondial se vor înscrie în acest an pe o traiectorie
ascendentă, pentru al şaptelea an consecutiv, ceea ce surclasează ciclul de creştere anterior,
care a durat şase ani. Analistul canadian apreciază că piața muncii (crearea de noi locuri de
muncă) nu a fost niciodată, de la începutul anului 2007, la fel de dinamică în ţările membre
ale OCDE, ceea ce, alături de ameliorarea conjuncturii financiare pe plan internaţional, lasă să
se întrevadă că trendul pozitiv se va prelungi şi în 2017.
Dintre factorii evidențiați de analiştii de la PwC într-un studiu recent, intitulat „2016
Auto Industry Trends”, care vor influenţa piaţa mondială pe termen mediu şi lung, cel mai
pregnant pare a se contura digitalizarea şi încorporarea în autovehicul a celor mai noi realizări
din domeniul ştiinţei şi tehnologiei (Strategy& 2016). Crearea vehiculului autonom, care are
potenţialul de a transforma automobilul (şi transportul în sensul cel mai larg), probabil în cel
mai dramatic mod de când Ford a dezvoltat Modelul T2, este cel mai provocator factor pentru
dezvoltarea producţiei de autovehicule. Deja se pot vedea elemente ale viitoarelor autovehicule
interconectate – vehicule digitalizate în întregime cu WI-FI; sisteme de informare şi aplicaţii

2
Modelul T produs de Henry Ford la Ford Motor Company între anii 1908 şi 1927 a revoluţionat industria
automobilului, fiind mult mai performant decât modelele de până atunci.
79
CAPITOLUL IV
PIEŢE DE MĂRFURI

avansate; comunicaţii de la vehicul la vehicul prin care acestea pot schimba între ele date de
referinţă, cum ar fi viteza şi poziţia; servicii de locaţie în timp real referitoare la rularea în
funcţie de condiţiile de trafic; precum şi legături la reţele web care facilitează diagnoza stării
tehnice a vehiculului şi posibilităţile de reparare.
Ȋn acelaşi timp, autoturismul inteligent evoluează rapid, de la panoul de bord la rularea
pe carosabil. Ideea de vehicul în întregime autonom este încă prea exagerată pentru majoritatea
conducătorilor auto din transportul public, astfel că ea nu poate fi implementată curând. Pentru
producătorii auto, însă, trecerea de la modelele existente la autoturismele fără şofer este pe cale
să constituie o perioadă de transformare provocatoare care, de altfel, a început de vreo 5-6 ani.
În opinia experților din domeniu, dimensiunile critice pe care vor trebui să le ia în
considerare producătorii de autovehicule, în perspectiva următorilor 5-10 ani (poate chiar mai
mult), pot fi împărţite în trei categorii: (1) forţele macroeconomice; (2) o nouă eră în transportul
de persoane; şi (3) reglementările mai stricte privind consumul de combustibili şi emisiile
poluante (Strategy& 2016).

(1) Forţele macroeconomice


Ciclurile de producţie îndelungate şi investiţiile de capital masive determină ca
planificarea în industria auto să fie o sarcină complexă. În ultimii 10 ani, producătorii de
echipamente originale (OEM)3 şi subfurnizorii lor au urmărit creşterea vânzărilor globale,
sperând într-o îmbunătăţire a marjelor de profit prin crearea de platforme de asamblare a
autovehiculelor în mai multe regiuni şi obţinerea de economii de scară oriunde era posibil.
Rezultatul acestei strategii este considerat a fi mixt. Ȋn 2015, odată cu înrăutățirea condiţiilor
economice globale, această tendinţă a făcut ca orice nou angajament de a investi într-o ţară sau
regiune să fie riscant, presupunând o evaluare foarte severă a condiţiilor de piaţă. De exemplu,
în următorii 10 ani, pe pieţele emergente se aşteaptă o majorare semnificativă a vânzărilor de
autovehicule uşoare, în timp ce pe pieţele Japoniei şi Coreei de Sud vânzările vor stagna
(Strategy& 2016).

(2) O nouă eră în transportul de persoane


După cum am arătat mai înainte, autovehiculele inteligente şi interconectate tocmai îşi
fac apariţia pe pieţe, având un impact puternic asupra modului în care fabricanţii în domeniu îşi
planifică producţia. În prezent, aceştia îşi imaginează un viitor (într-un orizont de timp de 10
sau chiar 20 de ani) care nu ar fi putut fi conceput cu aproximativ un deceniu în urmă. Acum se

3
OEM (Original Equipment Manufacturer) este un termen care desemnează pe fabricanţii de echipamente, care
sunt montate pe un produs nou (în cazul acesta un autovehicul). Poate fi vorba atât despre producătorul
autovehicului finit (fabrică şi el anumite echipamente), cât şi despre subfurnizorii lui. Termenul este folosit în
limbajul tehnic uzual deopotrivă pentru firme şi pentru echipamente (componente, piese), atât când acestea sunt
montate pe produsul finit nou, cât şi atunci când ele servesc înlocuirii celor uzate. Restul echipamentelor,
similare cu cele originale, dar produse de alte firme pentru înlocuire, nu intră în categoria OEM (evident nici
firmele care le fabrică).
80
IMPACTUL TRANSFORMĂRILOR SOCIO-ECONOMICE ŞI TEHNOLOGICE LA NIVEL
NAŢIONAL EUROPEAN ŞI MONDIAL

întrepătrund două lumi în scopul creării şi dezvoltării unor noi maşini: este vorba despre
compania auto tradiţională şi furnizorul de echipamente digitale.
Această întrepătrundere dă naştere la conflicte conceptuale, dar şi la modele şi
operaţiuni noi de dezvoltare a producţiei. De exemplu, ciclul de producţie al unui model de
autovehicul tradiţional durează, în medie, cinci ani, în timp ce acela al unui echipament
software este mult mai rapid. Ȋn prezent, se apreciază nu doar că vânzarea unor autovehicule
autonome va fi dificilă pe orice piaţă, dar şi că motoarele şi echipamentele de tracţiune
tradiţionale vor fi dominante în deceniile următoare.

(3) Reglementări mai stricte privind consumul de combustibili şi emisiile poluante


Chiar dacă producătorii trebuie să se concentreze pe modernizarea capacităţilor de rulare
şi de confort ale autovehiculelor lor, reglementările mai stricte privind utilizarea combustibililor
şi emisiile poluante sunt aproape certe. Ȋn 2025, de exemplu, autovehiculele care vor constitui
parcurile din UE şi SUA vor trebui să aibă un consum de combustibil de aproximativ 4 l/100 de
kilometri, un obiectiv greu de atins dacă preţul petrolului rămâne scăzut, îndreptând astfel
interesul consumatorilor obişnuiţi către vehicule mai mari şi mai puţin eficiente, dar poluante,
cum ar fi pick-up-urile şi SUV-urile. Ȋn plus, îndeplinirea acestor standarde de către producători
cere timp, ele trebuind să fie aplicate la motoarele tradiţionale cu combustie internă şi la
sistemele de tracţiune actuale. Ȋn perspectiva unor reglementări de acest gen, producătorii de
autovehicule vor trebui să-şi asume riscuri în dezvoltarea unora dintre produsele lor.
Studiul elaborat de specialiștii de la PwC, menţionat mai sus, face totodată o radiografie
a situației actuale și a perspectivelor principalelor pieţe auto, pe regiuni geografice, după cum
urmează (Strategy& 2016):

 Uniunea Europeană
De la criza financiară, vânzările s-au îmbunătăţit în UE, dar, specialiștii PwC apreciază
că industria auto este „prizoniera” economiilor naţionale, care nu şi-au revenit pe deplin de la
sfârşitul recesiunii. Industria auto a UE va trebui să identifice căi pentru o mai bună adaptare a
capacităţilor sale de producţie la cererea pieţei, investind simultan în domenii de producţie
puternice (de exemplu, SUV-uri de mică capacitate şi autovehicule hibride – aşa-numitele
crossovers4) şi în noi tehnologii de profil. Oricum, cererea de autoturisme va fi în ascensiune
datorită îmbunătăţirii nivelului veniturilor populaţiei şi necesităţii înlocuirii acelei părţi a
parcului care s-a învechit.

 America de Nord
Conform aprecierii analiştilor PwC, în următorii doi ani vânzările vor fi staţionare pe
piaţa SUA şi vor cunoaşte o uşoară scădere în 2018, ca urmare a ciclului economic, a ratelor

4
Crossovers sunt autovehicule care combină caracteristici ale SUV-urilor cu cele ale autoturismelor clasice.
81
CAPITOLUL IV
PIEŢE DE MĂRFURI

înalte ale dobânzilor la creditele auto5 şi a ofertei abundente pe piaţa autoturismelor la mâna a
doua. O notă de optimism pentru producătorii autohtoni şi exportatori este adusă de
învechirea parcului auto care este foarte ridicată, aproape 40% dintre maşinile aflate în
circulaţie având cel puţin 12 ani. Acesta este un context favorabil care deschide calea către un
lung ciclu de înlocuire a autovehiculelor uzate.
Vânzările auto pe piaţa mexicană sunt în expansiune, fiind aşteptate să depăşească 1,5
milioane de unităţi în anul 2021. Investiţiile în capacităţi noi de producţie se majorează, de
asemenea, în Mexic. Capacităţile instalate se estimează că vor creşte cu 50% în următorii 5 ani,
autovehiculele urmând să fie parţial destinate vânzării pe piaţa nord-americană, dar şi
exportului în alte ţări.

 Țările emergente
Probabil că, în prezent, cea mai puternică forţă macroeconomică cu impact negativ
asupra pieţei mondiale auto este lipsa de performanţă economică din unele țări emergente, care,
nu cu puţin timp în urmă, reprezentau o oportunitate semnificativă pentru câştiguri importante
în sectorul auto la nivel global.
Producătorii auto au investit masiv în ţările emergente şi vor trebui să dea dovadă de
extrem de multă flexibilitate în următorii ani. În opinia experților, o atitudine foarte
conservatoare – menită a gestiona îndeaproape costurile şi capacităţile de producţie – se va
dovedi absolut necesară în Rusia şi Brazilia, pentru depășirea dificultăților curente. În China, în
schimb, situația este diferită. Fiind deja cea mai mare piaţă auto din lume, China este aşteptată
să-și majoreze vânzările anuale de autovehicule la peste 30 de milioane de unităţi până în anul
2020. Societăţi mixte bine gândite, înființate cu firme chineze care să genereze profituri
consistente (o abordare dificilă dar necesară, în condițiile în care multe societăţi mixte chineze
se concurează între ele) şi o producţie majorată, dar atent dirijată spre modele mai profitabile,
vor fi esenţiale pentru producătorii auto care doresc să-şi dezvolte activitatea pe această piaţă.
Conform previziunilor analiştilor de la PwC, pieţele emergente vor înregistra o majorare
substanţială a vânzărilor de autovehicule uşoare în următorul deceniu (Strategy&, 2016).

 Orientul Mijlociu şi Africa


Ȋn următorii cinci ani, Orientul Mijlociu şi Africa – o regiune rămasă în urmă, relativ
nemotorizată –, va cunoaşte, conform previziunilor, o creştere rapidă și substanțială a vânzărilor
de autovehicule, cele mai importante majorări fiind aşteptate în Iran, Egipt, Africa de Sud şi
Nigeria. Drept urmare, activitatea producătorilor auto în regiune se va intensifica semnificativ.
Conform estimărilor firmei de consultanță PwC, la orizontul anului 2021, în Orientul Mijlociu
şi Africa vor fi construite aproximativ 3 milioane de autovehicule anual, ceea ce echivalează cu
o creştere de aproape 50% faţă de 2015 (Strategy& 2016).

5
În decembrie 2015, Banca centrală a Statelor Unite a majorat dobânda de politică monetară, pentru prima dată
în aproape 10 ani.
82
IMPACTUL TRANSFORMĂRILOR SOCIO-ECONOMICE ŞI TEHNOLOGICE LA NIVEL
NAŢIONAL EUROPEAN ŞI MONDIAL

5. Concluzii

Din analiza efectuată în acest articol pot fi desprinse câteva concluzii.


 Anul 2015 nu a fost unul favorabil industriei auto pe plan mondial, mai ales din
cauza deteriorării conjuncturii economice pe pieţele emergente.
 Pe ansamblu, producţia mondială de autovehicule a stagnat (creşterea de 1,1%
fiind nesemnificativă).
 Principalii producători auto – SUA, Germania, China, India şi Mexic – şi-au
majorat producţia în 2015, în schimb Japonia și-a diminuat-o cu 5%. Scăderi mari au înregistrat
şi Brazilia şi Indonezia, ţări emergente cu situaţii economice dificile.
 Nici înmatriculările/vânzările de autovehicule nu au sporit prea mult (cu doar
2%), cele mai importante creşteri fiind marcate de UE+ASELS, NAFTA, Coreea de Sud şi
India; în schimb, America Centrală şi de Sud şi Africa au înregistrat scăderi ale acestui
indicator.
 Cele mai importante 10 companii prezente pe piaţa mondială a autovehiculelor,
conform veniturilor obţinute în 2015, au fost din Germania, SUA, Japonia şi Italia. Pe locul 10
în clasamentul NBASKOOL (2016) s-a aflat, pentru prima oară, o companie din China, SAIC
Motor.
 Comerţul mondial cu autovehicule s-a redus atât pe latura exporturilor (5,9%
valoric şi 8,6% cantitativ), cât şi a importurilor (5,4% valoric şi 2,6% cantitativ).
 Pentru anul 2016, analiştii estimează o relansare a vânzărilor, în principal la
autoturisme, statele membre ale OCDE beneficiind de o conjunctură mai favorabilă, inclusiv de
o creştere a numărului locurilor de muncă.
 Pentru următorii 5-10 ani, prognozele sunt optimiste. Vânzările vor spori atât în
ţările dezvoltate, cât şi în cele în dezvoltare (mai ales în America Centrală şi de Sud şi în Africa,
unde gradul de motorizare este scăzut).
 Dintre factorii care vor influenţa piaţa mondială a autovehiculelor pe termen
mediu şi lung, cel mai mult pare să conteze modernizarea autovehiculelor datorită progresului
tehnico-ştiinţific şi, mai ales, electronicii, care se va regăsi în maşini cu consum de combustibil
redus, puţin poluante, confortabile şi „inteligente” (cu multe componente şi aplicaţii digitale
care le vor face, într-un viitor previzibil, de 15-20 de ani, autonome).
Ȋn final, putem aprecia că perspectivele pieţei mondiale a autovehiculelor sunt
încurajatoare atât pentru producătorii, cât şi pentru utilizatorii în domeniu.

Referinţe bibliografice

COMTRADE (2016). UN Commodity Trade Statistics Database 2016. Disponibil la:


http://comtrade.un.org/db/dqBasicQueryResults.aspx?cc=781,%20782,%20783&px=S3&r=97&y=2014,2015&p=0&
rg=1,2&so=8
Forbes (2016). The Largest Auto Companies in the World 2015. Disponibil la:
http://www.forbes.com/pictures/eggh45eiki/1-toyota-motor/#779e97944cd1

83
CAPITOLUL IV
PIEŢE DE MĂRFURI

Gomez, C. (2016). Marché mondiale de l’automobile, Le 23 août 2016, Banque Scotia. Disponibil la
http://www.gbm.scotiabank.com/English/bns_econ/auto_f.pdf.
ITC (2016), Trade Map. Disponibil la: http://www.trademap.org/Country_SelProduct_TS.aspx. Accesat în septembrie
2016.
MBASKOOL ( 2015). Top 10 Automobile Companies in the World 2015. Disponibil la: http://www.mbaskool.com/fun-
corner/top-brand-lists/13630-top-10-automobile-companies-in-the-world-2015.html?start=9
Organisation Internationale des Constructeurs d’Automobiles (OICA) (2016). Disponibil la:
http://www.oica.net/category/production-statistics/
PricewaterhouseCoopers (PwC) (2016), Autofacts 2016. Disponibil la:
http://www.pwc.com/gx/en/industries/automotive/autofacts/analyst-briefings/global-briefing.html
Statista (2016). The statistics portal Statista. Disponibil la: http://www.statista.com/statistics/262747/worldwide-
automobile-production-since-2000/
Steve McGrath (2016). Toyota stays world’s biggest car company, VW clings to second. News. Markets, January 29,
2016. Disponibil la: https://news.markets/shares/toyota-remains-the-worlds-biggest-car-company-9737/
Strategy& (2016). 2016 Auto Industry Trends. Disponibil la: http://www.strategyand.pwc.com/perspectives/2016-auto-
industry-trends
World Trade Organization (WTO) (2016), World Trade Statistical Review 2016. Disponibil la:
https://www.wto.org/english/res_e/statis_e/wts2016_e/wts2016_e.pdf.

84

S-ar putea să vă placă și