State of european integration

Aderarea turciei la uniunea europeană : dileme, oportunităti , si

constrângeri

Istoria Turciei contemporane este caracterizată de schimbări,

principalele cauze fiind stimuli externi si stimulente, în special unitatea de
transformare de la un imperiu islamic oriental la un stat national secular.
Această transformare - cunoscut sub numele de occidentalizare - a fost
lenta si, ocazional dureros.

Acesta a fost numit pe bună dreptate „revolutia turcă“ si, după cum
Bernard Lewis a subliniat în lucrarea sa clasică despre Turcia modernă, nu
poate fi definita doar „în termeni de economie sau societate sau de guvern,
ci de civilizatie“. Acesta a luat amploare odată cu înfiintarea Republicii Turcia
în 1923 si ascensiunea Kemalism, când „totul a trebuit să fie reconstruit,
mai presus de toate o nouă identitate“ .Scopul său principal a fost de a
muta Turcia de la a fi o teocratie islamică medievală să devină o democratie
occidentală modernă capitalistă. În centrul ideologiei Kemalist si eforturile
de constructie statală si de construire a natiunilor a fost consolidarea
Republicii Turcia, care sa bazat pe un sistem politic din care principiile de
bază au fost „puternic afectate de o întelegere mai autoritar dezvoltat
istoric al statului unitar si de functionare a acestuia, precum si o întelegere
organică si omogenă a natiunii“.

În cele din urmă scopul de occidentalizare a fost extins pentru a

include schimbările economice, sociale si culturale ce au fost intensificate
de eforturile de industrializare si urbanizare în crestere rapidă.

Ca urmare a acestor schimbări, care au avut zeci de ani pentru a

consolida, Turcia a devenit o democratie seculară, desi politizarea Islamului
si rolul politic al armatei sunt încă izbitoare caracteristici ale peisajului
politic turc. Succesul sau esecul acestor reforme prelungite a fost subiectul
unei dezbateri în curs de desfăsurare, cu opinii diferite. Pentru acest lucru,
turcii sunt „încă in luptă pentru a digera povara grea a mostenirii lui
Ataturk“, în timp ce perspectiva de aderare la UE ridică noi provocări.

Recent, presedintele francez Jacques Chirac comentând aspiratiile

europene ale Turciei a sugerat că va trebui să se supună unei „revolutii
culturale majore“ pentru a realiza visul său de a adera la UE. Se poate
argumenta, totusi, că în ultimele câteva decenii, în multe domenii ale vietii
publice, inclusiv de guvern, economie, societate si cultură, schimbări si
realizări au fost remarcabile si ireversibile.

Tucia a inceput aderarea in UE in 2005 dupa o lunga perioada de

suisuri si coborasuri in relatiile dintre cele doua insa nici pana in ziua de
astazi Turcia nu a reusit sa devina membra insa exista o predispozitie
pozitiva si vointa politica din partea ambelor parti de a incheia cu succes
negocierile.

Inca de la inceputurile UE , Turcia si-a exprimat dorinta de a avea o

relatie cu aceasta , de a institutionaliza relatiile sale si de a deveni membru
asociat al UE. În 1959 a solicitat statutul de membru asociat si în 1963 a
semnat un acord de asociere, care a fost destinat să deschidă calea pentru
aderarea deplină. Acordul de asociere - cunoscut sub numele de Acordul de
la Ankara - a intrat în vigoare în 1964 si cu conditia ca atunci când relatiile
Turciei cu UE au avansat suficient de mult iar Turcia prevede toate obligatiile
trataului sa se examineze posibilitatea de aderare a Turciei la Comunitatea
Europeana.

Negocierele de aderare s-au deschis pe baza faptului ca Turcia

indeplineste suficient criteriile politice de la Copenhaga "Ele sunt, de
asemenea, bazate pe meritele proprii ale Turciei si ritmul depinde de
progresele înregistrate de Turcia în îndeplinirea cerintelor de aderare.``

Obiectivul negocierilor este de aderare, dar este un proces deschis, al

cărui rezultat nu poate fi garantată dinainte.

În timp ce având în vedere pe deplin toate criteriile de la Copenhaga,

inclusiv capacitatea de absorbtie a Uniunii, în cazul în care Turcia nu este în
măsură să-si asume integral toate obligatiile de membru, atunci trebuie să
se asigure că ea este pe deplin ancorată în structurile europene prin mai
puternică legătură posibilă.

Turcia este de asteptat să sustină procesul de reformă si să depună

eforturi pentru îmbunătătirea în continuare în ceea ce priveste principiile
libertătii, democratiei, a statului de drept si respectarea drepturilor omului
si a libertătilor fundamentale, inclusiv o jurisdictie europeană relevantă;
pentru a consolida si să extindă legislatia si implementarea măsurilor in
mod specific, în ceea ce priveste politica de tolerantă zero în împotriva
torturii si a relelor tratamente si punerea în aplicare a dispozitiilor
referitoare la libertatea de exprimare, libertatea religioasă, drepturile
femeilor si drepturile minoritătilor.

În cazul unei încălcări grave si persistente în Turcia a principiilor

libertătii, democratiei, respectării drepturilor omului si a libertătilor
fundamentale si a statului de drept pe care se întemeiază Uniunea, Comisia
Europeană va, din proprie initiativă sau la cererea de o treime din state
terte, recomandă suspendarea negocierilor si să propună conditiile pentru o
eventuală reluare.

Negocierele de aderare cat si viitoarea aderare turca prezinta provocari

pentru ambele tabere. Este unanim acceptat faptul că „aderarea Turciei ar fi
diferită de extinderile anterioare, din cauza impactului combinat al
populatiei Turciei, mărimea, localizarea geografică, economia, securitatea si
potentialul militar.“

Negocierile au loc în cadrul unei conferinte interguvernamentale si

deciziile sunt luate în unanimitate, care necesită participarea si aprobarea
tuturor statelor membre. tinând cont de faptul că, până în momentul
aderării din Turcia UE va include cel putin 28 de membri , problema
unanimitătii devine una critică si complicata.

Cazul turciei prezinta o problema mai mare fata de aderarea altor

state din cauza mai multor puncte de vedere.

Turcia este o tară cu o populatie si zonă geografică mare. Cu o

populatie de cel putin 71 de milioane, se estimează că ar putea fi cel mai
mare stat membru în momentul aderării. Este demn de mentionat faptul că
extinderea din 2004 a inclus zece tări cu o populatie totală de 75 de
milioane, în timp ce extinderea din 2007 a inclus două tări (Bulgaria si
România), cu o populatie totală de 30 de milioane.

Ca o tară laică musulmană, Turcia va adăuga, de asemenea, o nouă

dimensiune demografică si religioasă in UE. De asemenea, prezenta unui
număr mare de imigranti turci în tările europene ridică problema unei
posibile migratii suplimentare, ca o consecintă firească a aderării, care ar
putea afecta piata fortei de muncă si demografie a statelor membre mici.