Seminar 9: Doua concepte despre libertate – Berlin Isaiah

Doua concepte despre libertate

Conflictul dintre doua sisteme de idei: cel al supunerii si cel al constrangerii.

A constrange un om inseamna a-l impiedica sa fie liber – dar liber fata de ce?
Intelesul termenului „liber” este atat de cuprinzator incat toate interpretarile sale sunt, la prima
vedere, posibile. Doua acceptiuni ale libertatii sunt fundamentale si au jucat un rol decisiv in istoria
oamenilor:
1. Seminificatia „negativa” a libertatii – raspunde la intrebarea: „Care este campul in interiorul
caruia subiectul este sau ar trebui sa fie lasat sa faca sau sa fie ceea ce este capabil sa faca sau
sa fie fara interferenta altor persoane?”
2. Semnificatia „pozitiva” a libertatii – raspunde la intrebarea: „Pe ce sau pe cine se bazeaza
autoritatea care poate obliga pe cineva sa faca sau sa fie ceva mai curand decat altceva?”

Notiunea de libertate negativa

In general, a fi liber inseamna ca niciun alt individ sau grup de indivizi nu intra in sfera de activitate a
altuia. In acest inteles, libertatea politica este spatiul in interiorul caruia un om poate actiona fara ca
altii sa-l impiedice. Daca aceasta arie este restransa sub o anumita limita, se poate spune ca sunt
constrans, sau poate chiar aservit.
Constrangerea nu acopera toate formele de incapacitate. Daca nu sunt capabil sa sar trei metri, ar fi
exagerat sa spun ca sunt constrans.
Constrangerea implica interventia deliberata a altor fiinte umane in interioriul spatiului in care as
putea, in conditii normale sa actionez. Poti spune ca esti lipsit de libertate politica doar atunci cand esti
impiedicat de alti indivizi sa atingi un anumit scop.
Simpla incapacitate de a atinge un scop nu constituie o lipsa de libertate politica. Daca un om este prea
sarac pentru a-si permite ceva ce nicio lege nu-i interzice, aceasta incapacitate nu ar putea fi descrisa
ca o lipsa de libertate. Ar putea reprezenta o constrangere doar daca incapacitatea aceasta se
datoreaza faptului ca anumiti oameni au facut aranjamente prin care omul sarac, spre deosebire de
altii, este impiedicat sa aiba suficienti bani.
Utilizarea termenului libertate este conditionata de o anumita teorie sociala si economica despre
cauzele saraciei sau ale neputintei in general.
Astfel, prin a fi liber inteleg a fi scutit de orice imixtiune exterioara. Cu cat este mai mare aceasta arie
de non-ingerinta, cu atat este mai intinsa libertatea mea. – Astfel intelegeau filosofii englezi clasici
conceptul de libertate. Libertatea nu ar putea fi nelimitata deoarece, daca ar fi nelimitata, ar genera o
stare in care toti oamenii ar putea, fara nicio restrictie sa intervina in treburile altora, iar acest tip de
libertate naturala ar conduce la un haos social in care nevoile umane elementare n-ar mai fi satisfacute
iar libertatile celor mai slabi ar fi suprimate de catre cei puternici. Rezulta ca spatiul de libertate al
fiecaruia trebuie limitat prin lege. In acelasi timp, trebuie sa existe o arie minima de libertate personala
care, sub niciun motiv, sa nu poata fi violata. Prin urmare, trebuie trasa o frontiera intre domeniul vietii
private si cel al autoritatii publice. Locul pe unde ar trebui sa treaca respectiva frontiera este subiectul
unor indelungi controverse. Libertatea unora depinde de limitele impuse altora.
Totusi, libertatea individuala nu este o necesitate primara pentru orice om, caci libertatea nu este
simpla absenta a frustrarii de orice tip. Ex: diferenta intre un taran egiptean si un profesor de la Oxford
– taranul egiptean are mai degraba nevoie de haine si medicamente decat de libertate individuala.
Liberalii occidentali credeau ca daca libertatea individuala este un scop ultim al fiintelor umane, atunci
nimeni nu ar trebui sa fie privat de ea de catre altcineva, si cu atat mai mult, nimeni nu ar trebui sa
uzeze de ea in detrimentul celorlalti. Egalitatea libertatii = a nu-i trata pe altii asa cum eu insumi n-as
dori sa fiu tratat.
Fiecare este ceea ce este: libertatea este libertate – ea nu este nici egalitate, nici onestitate, nici
dreptate, cultura, fericire umana sau o constiinta impacata.
Filosofii cu o viziune optimista asupra naturii umane si care credeau in posibilitatile de a armoniza
interesele umane erau convinsi ca armonia sociala si progresul sunt compatibile cu un spatiu larg
rezervat vietii private, pe care nici statul, nici alta autoritate nu au dreptul sa-l incalce. In schimb,
ganditorii conservatori sau reactionari afirmau ca daca vrem sa ii impiedicam pe oameni sa se distruga
unii pe altii, facand astfel din viata sociala o jungla, trebuie instituite bariere mai sigure pentru a-l tine
pe fiecare la locul lui – necesitatea largirii ariei controlului centralizat si restrangerea celui individual.
Totusi, toti sunt de parere ca o parte a existentei umane trebuie sa ramana in afara contolului social.
Invadarea acestui domeniu rezervat, oricat de mic ar fi, inseamna despotism.
Oricare ar fi principiul care justifica existenta acestui spatiu de non-ingerinta, fie ca este vorba de legile
naturii sau de drepturile naturale, de utilitate sau de imperative categorice, de un contract social
inviolabil sau de un alt concept, libertatea in acest sens inseamna libertate fata de (liberty from)=
absenta ingerintei dincolo de o frontiera miscatoare dar intotdeauna identificabila.
„Singura libertate ce merita acest nume este libertatea de a urmari propriul nostru bine dupa cum
credem de cuviinta.”
Atunci, constrangerea este justificata? Mill considera ca da. Intrucat justitia cere ca fiecare individ sa
dispuna de un minim de libertate, toti ceilalti trebuie impiedicati, la nevoie prin forta, sa-i priveze pe
altii de ea. Unica functie a legii ar fi prevenirea unor astfel de coliziuni. Rolul statului era redus la cel de
„paznic de noapte”
Mill considera ca daca oamenii nu sunt lasati sa traiasca asa cum isi doresc, civilizatia nu poate
progresa. Societatea va fi strivita de greutatea „mediocritatii colective”. Apararea libertatii are deci un
scop „negativ”: a indeparta orice ingerinta exterioara.
Referitor la aceasta pozitie pot fi facute trei remarci:
 1. Mill confunda doua idei distincte:
o Orice constrangere, in masura in care impiedica realizarea dorintelor umane este rea,
desi aplicarea ei s-ar putea dovedi necesara pentru a impiedica alte rele. Non ingerinta,
opusul constrangerii, este buna in sine, desi nu este singurul lucru bun. Aceasta este
defapt conceptia negativa a libertatii in forma sa clasica.
o Oamenii ar trebui sa caute sa descopere adevarul sau sa dezvolte o serie de calitati,
precum simtul critic, originalitatea, independenta, imaginatia etc, dar ca acedarul nu
poate fi gasit iar asemenea libertati nu pot fi formulate decat in conditii de libertate.
2. Aceasta modalitate de a concepe libertatea este relativ moderna. Antichitatea nu ne ofera
marturii ca libertatea individuala ar fi fost gandita ca un ideal politic constient.
3. Libertatea in acest inteles nu este incompatibila cu anumite forme de autocratie sau, cel putin,
cu absenta autoguvernarii, caci ea se refera in principal la limitele autoritatii, si nu la sursa
acesteia. Asa cum o democratie poate sa priveze cetateanul de un numar mare de libertati de
care el s-ar putea bucura in alta forma de societate, tot asa se poate concepe ca un despot
liberal sa permita supusilor sai o mai mare libertate personala. Libertatea in acest sens nu este
legata de democratie sau autoguvernare. Autoguvernarea ofera, in general, o mai buna
garantie a prezervarii libertatilor civile decat alte regimuri, acesta fiind si motivul pentru care a
fost mereu aparata de libertari. Dar nu exista o legatura necesara intre libertatea individuala si
guvernarea democratica.
Raspunsul la intrebarea „cine ma guverneaza?” este logic distinct de raspunsul la intrebarea
„pana unde se amesteca guvernul in treburile mele?” Aceasta diferenta consta in marele
contrast dintre cele doua concepte ale libertatii: cel negativ si cel pozitiv.

Notiunea de libertate pozitiva

Intelesul „pozitiv” al cuvantului libertate deriva din dorinta fiecarui individ de a fi propriul sau stapan.
Libertatea care consta in a fi propriul tau stapan si libertatea care consta in a nu fi impiedicat in alegerile
tale de catre altii, pot parea doua concepte nu prea diferite, doua modalitati, una negativa si una
pozitiva, de a spune acelasi lucru. Cu toate acestea, cele doua concepte au avut o dezvoltare
divergenta, pana cand ele au intrat in conflict deschis.
O modalitate de a clarifica aceasta problema este de a examina amploarea pe care a luat-o metafora
autoguvernarii. „Sunt propriul meu stapan”, „Nu sunt sclavul nimanui” – dar oare nu sunt, cum spun
platonicienii, sclav al naturii, sau al pasiunilor mele neinfranate? Oare nu au trait oamenii experienta
eliberarii lor din sclavia spirituala sau din sclavia fata de natura si nu au devenit constienti de existenta
in ei pe de o parte a unui eu dominator si pe de alta parte, a unui eu dominat?
Acest eu dominator este indentificat in multiple variante: ratiunea, „natura mea superioara”, eul care
proiecteaza si nazuie catre satisfactiile depline. Totusi acestea sunt departe de eul meu „ideal”, „real”
sau „autonom”.
Adevaratul eu ar putea fi conceput ca o entitate mai vasta decat individul, ca un „intreg” social, fata de
care individul n-ar fi decat un element. Acest intreg social poate fi tribul, o rasa, biserica, un stat, marea
societate a celor vii. Aceasta entitate este recunoscuta ca fiind „adevaratul” eu, cel care impunand
„membrilor” sai unitatea vointei sale colective sau organice, dobandeste pt sine si pt membri sai un
grad „mai mare” de libertate.
Ceea ce face plauzibil un astfel de discurs este acceptarea posibilitatii (si cateodata a legitimitatii) de
a-i constrange pe oameni, in numele unui scop (ex: dreptatea sau sanatatea publica), pe care l-ar fi
urmarit ei insisi, daca ar fi fost mai luminati, dar pe care nu-l urmaresc pt ca sunt orbi, ignoranti sau
corupti.
Daca cineva se plaseaza in aceasta perspectiva, poate ignora dorintele actuale ale oamenilor sau ale
societatilor, ii poate intimida, oprima, tortura, in numele eului lor „adevarat” cu convingerea
linistitoare ca oricare ar fi adevaratul tel al omului (fericirea, datoria, intelepciunea, o societate mai
dreapta, realizarea de sine etc), el trebuie sa fie identic cu libertatea lui – cu libera alegere a
„adevaratului” sau eu.
Una este sa spui: pot fi costrans pt propriul meu bine pe care, orb fiind, sunt incapabil sa-l vad – si
aceasta ar fi in beneficiul meu, largind spatiul libertatii mele. Alta e sa spui: pentru ca este vorba de
binele meu, eu nu sufar, de fapt, nicio constrangere, caci eu l-am dorit, constient sau nu, si deci ma pot
considera liber.
Conceptia pozitiva a libertatii, ca stapanire a propriului sine, cu sugestiile sale de om intors impotriva
lui insusi, se preteaza mai usor, din considerente istorice, de doctrina si de practica, la aceasta
despicare a persoanalitatii in doua:
- Instanta transcendenta, de control.
- Manunchiul empiric de dorinte si pasiuni ce trebuie disciplinate si aduse la ordine.
Realitatea istorica demonstreaza ca orice conceptie despre libertate deriva direct din conceptiile
despre eu, despre persoana, despre om. E suficienta o abila manipulare a definitiei omului si libertatea
poate sa semnifice tot ceea ce manipulatorul doreste.
Consecintele care decurg din distinctia intre cele doua euri devin si mai clare daca luam in considerare
cele doua mari forme pe care le-a luat, in cursul istoriei, dorinta de a fi autonom (de a fi condus de eul
autentic):
- Cea a sacrificiului de sine pt obtinerea independentei
- Cea a realizarii de sine sau a totalei identificari cu un principiu sau un ideal specific in vederea
atingerii aceluiasi obiectiv

La seminar:
Cuvinte cheie: Libertate negativa; Libertate pozitiva; Constrangere; Libertate de constiinta;
Autoaparare; Reguli de conduita; Tirania majoritatii; Principiul vatamarii