Manual De Desen Tehnic.

Cãutari similare: manual desen tehnic pdf, manual desen artistic pdf, manual desen tehnic clasa 9, desen tehnic indicator dimensiuni pdf, manual de desen tehnic download, nordstar cs 35v3a m84ah5r manual tehnic pdf, manual de desen artistic pdf, manual desen artistic c radinschi pdf, anatomia si
fiziologia omului manual clasa 11 pdf download, masina de spalat ardo 600 x manual de utilizare pdf, indicator desen tehnic dimensiuni pe foaie milimetrica, limba italiana manual pentru clasa pdf, motosapa wema 500 bsr manual de utilizare pdf, manual de utilizare pdf a gps goclever, manual franceza incepatori pdf online,
manual matematica clasa pdf, masina de spalat gorenje wa60089 manual de utilizare pdf, desen tehnic alfabetul desenat pe foaie milimetrica, masina de facut paine rohnson r294 manual de utilizare pdf, aer conditionat ldk manual de utilizare pdf. -37% Contabilitate. Manual pentru clasa a X-a/Violeta Isai -37% Fizica.
Manual pentru clasa a VI-a/Mihai Penescu /24 produse 39.9 Nu este disponibil in stoc 40 Nu este disponibil in stoc 40 Nu este disponibil in stoc 59.5 Nu este disponibil in stoc 59.5 Nu este disponibil in stoc 35 Nu este disponibil in stoc 30 Nu este disponibil in stoc 89 Nu este disponibil in stoc 89 Nu este disponibil in stoc
79 Nu este disponibil in stoc 34.9 Nu este disponibil in stoc 33 Nu este disponibil in stoc 34 Nu este disponibil in stoc 119 Nu este disponibil in stoc 32.9 Nu este disponibil in stoc 32.9 Nu este disponibil in stoc TRANSPORT GRATUITPentru comenzi in valoare deminim 300 lei DISCOUNT IN FUNCTIE DE
VALOAREA COMENZIIIn functie de suma totala din cosul de cumparaturi, primesti o reducere de pana la 7%. Detalii aici RETUR IN 30 DE ZILEDaca nu esti multumit de un produs cumparat de la noi,il poti returna in 30 de zile de la data livrarii Aboneaza-te la newsletter-ul ProfiArt! 1. DESEN TEHNIC GEOMETRIE
DESCRIPTIVĂ 2. CUPRINS PARTEA I - NOTIUNI GENERALE DE DESEN TEHNIC CAPITOLUL 1 INFORMAŢII TRANSMISE PRIN INTERMEDIUL DESENULUI TEHNIC CAPITOLUL 2 REPREZENTAREA PIESELOR ÎN PROIECŢIE ORTOGONALA CAPITOLUL 3 COTAREA DESENELOR TEHNICE
CAPITOLUL 4 PRECIZIA PRODUSULUI FINIT PARTEA A - II - A - GEOMETRIE DESCRIPTIVA CAPITOLUL 5 PUNCTUL IN GEOMETRIA DESCRIPTIVA CAPITOLUL 6 POZITII RELATIVE A 2 DREPTE SPATIALE CAPITOLUL 7 PLANUL IN GEOMETRIA DESCRIPTIVE CAPITOLUL 8 POZITII
PARTICULARE ALE UNUI PLAN FATA DE PLANELE DE PROIECTIE CAPITOLUL 9 POZITII RELATIVE A DOUA PLANE SPATIALE CAPITOLUL 11 PUNCTUL SPATIAL SI DREAPTA SPATIALA, IN RAPORT CU UN PLAN OARECARE CAPITOLUL 11 METODA SCHIMBARII PLANELOR DE
PROIECTIE CAPITOLUL 12 METODA ROTATIEI CAPITOLUL 13 METODA RABATERII CAPITOLUL 14 PROIECTAREA CORPURILOR GEOMETRICE IN SISTEMUL PARALEL ORTOGONAL. STABILIREA VIZIBILITATII CORPURILOR GEOMETRICE CAPITOLUL 15 SECTIUNI PLANE IN CORPURI
GEOMETRICE CAPITOLUL 16 CONSTRUCTIA GRAFICA A DESFASURATELOR CORPURILOR GEOMETRICE BIBLIOGRAFIE 3. desen tehnic industrial 3 Partea a 1- a NOŢIUNI GENERALE DE DESEN TEHNIC 4. 4 desen tehnic industrial Capitolul 1 1.1.Informaţii transmise prin intermediul desenului tehnic
Desenul unui produs finit (bun material) trebuie sã asigure exhaustivitatea informaţionalã cu privire la acel produs cu privire la: 9forma şi dimensiunile produsului finit (bun material în construcţia de maşini), 9elementele de precizie şi de calitate a produsului, 9locul şi rolul funcţional în ansamblul din care face parte - dacã
este vorba de un reper, adicã un element component al unui produs care are o logicã funcţionalã conturatã, 9materialul, condiţiile tehnice şi tehnologice de execuţie ale produsului. Complexitatea informaţiilor furnizate de un desen tehnic – informaţii care asigurã comunicarea între concepţie şi execuţie, precum şi între
producãtor şi client – asigurã desenului tehnic un rol determinant în viaţa unui produs şi prin faptul cã reprezintã forma cea mai concisã şi mai sinteticã de comunicare în domeniul tehnic. Acest fapt asigurã importanţa cunoaşterii normelor, a elementelor convenţionale utilizate în reprezentarea planã a corpurilor geometrice
spaţiale şi gradul ridicat de universalitate a acestor norme şi reguli. Desenul tehnic, ca existenţã şi modalitate de realizare este definit de standarde cu întindere naţionalã, europeanã şi internaţionalã. 1.2.Sistemul naţional de standardizare La nivelul României fiinţeazã Institutul Român de Standardizare – IRS – organism de
specialitate al administraţiei publice centrale, subordonate guvernului, care are ca obiect de activitate realizarea strategiei de standardizare, acreditare şi certificare în domeniul produselor – bunuri şi servicii. IRS este membru al Comitetului European de Standardizare 5. desen tehnic industrial 5 (CEN) şi al Organizaţiei
Internaţionale de Standardizare (ISO) şi are urmãtoarele atribuţiuni principale: 9coordonarea şi îndrumarea activitãţilor de standardizare, de acreditare şi certificare din România, 9crearea comitetelor tehnice, 9coordonarea şi aprobarea programelor de standardizare, 9examinarea proiectelor de standarde române, supunerea lor
anchetei publice şi aprobarea lor ca standarde române, 9organizarea şi coordonarea Sistemului Naţional de Certificare a Calitãţii, 9acreditarea şi notificarea organismelor de certificare şi a organismelor de acreditare a laboratoarelor, 9certificarea conformitãţii cu standardele române, gestionarea mãrcilor de certificare a
produselor, 9reprezentarea intereselor României în organismele internaţionale şi europene de standardizare. Termenul ISO reprezintă abrevierea de la International Organisation for Standardisation, adicã Organizaţia Internaţionalã de Standardizare, înfiinţatã în anul 1926 sub denumirea de Federaţia Internaţionalã a Comisiilor
Naţionale pentru Stabilirea Normelor - ISA (International Federation of The National Standardising Associations), care din anul 1946 poartã actualul nume şi este o federaţie de organisme naţionale de standardizare, dupã cum s-a prezentat anterior. Activitatea de standardizare naţionalã, precum şi lucrãrile de standardizare
internaţionalã şi europeanã, se desfãşoarã în cadrul a 316 comitete tehnice – organisme pe domenii de specialitate – înfiinţate cu acordul IRS pe lângã organizaţii de afaceri (companii, firme, corporaţii, agenţi economici, etc.) si ale administraţiei publice, precum şi pe lângã IRS. Structura şi modul de lucru ale comitetelor sunt
stabilite prin SR 10000-3. La aceste comitete tehnice participã peste 3000 de experţi! Standardele sunt simbolizate şi clasificate alfanumeric pe sectoare, grupe şi subgrupe. Sectoarele sunt notate cu o literã – A, B,C,… - grupele sunt notate cu o cifrã de la 0 la 9, iar subgrupele cu o a doua cifrã de la 0 la 9. De exemplu,
sectorul Metalurgie este simbolizat cu litera B, grupa de Metalurgie feroasã cu cifra 1 şi subgrupa “Ţevi de oţel” cu cifra 4: Sector B Metalurgie Grupa B1 Metalurgie feroasã Subgrupa B14 Ţevi de oţel 6. 6 desen tehnic industrial În cadrul fiecãrei subgrupe, standardele sunt prezentate în ordine numericã şi grupate, dupã caz,
în: I standarde internaţionale adoptate de standarde române, E standarde europene adoptate de standarde române, R standarde române. Pentru fiecare standard sunt date următoarele informaţii: indicativul, anul ultimei ediţii şi titlul. Pe acelaşi rând cu indicativul sunt înscrise: 9litera O pentru standardele obligatorii, 9pentru
standardele cu modificãri, numãrul şi anul revistei Standardizarea în care a fost publicat textul modificat. •Standardele române aprobate înainte de 28 august 1992 au sigla STAS, urmatã de numãrul standardului şi de ultimele douã cifre ale anului intrãrii în vigoare, obligativitatea lui şi anul în care a fost publicat textul
schimbãrii, dacã este cazul: STAS 105-87 Desene tehnice. Reguli de reprezentare şi notare a vederilor şi secţiunilor. STAS 43-85 O 2/88 Benzinã pentru aviaţie. •Standardele române aprobate dupã 28 august 1992 au sigla SR, urmatã de numãrul standardului şi anul ediţiei: SR 74:1994 Desene tehnice. Împãturire.
•Standardele române identice cu standardele internaţionale au sigla SR ISO (STAS ISO), respectiv SR CEI (STAS CEI), iar cele identice cu standardele europene au sigla SR EN (STAS EN). Standardele identice cu documentele de armonizare europene au sigla SR HD. Numãrul standardului român este acelaşi cu cel al
standardului internaţional, respectiv european adoptat: SR ISO 7200:1994 Desene tehnice. Indicator SR EN 22553:1995 Îmbinãri sudate şi lipite; reprezentãri simbolice pe desene ISO – Organizaţia Internaţionalã de Standardizare –este o federaţie mondialã compusã din organisme naţionale de standardizare (comitete
membre ale ISO). Elaborarea standardelor internaţionale este, de obicei, încredinţatã comitetelor tehnice ale ISO. Fiecare comitet membru 7. desen tehnic industrial 7 interesat într-o tematicã pentru care a fost creat comitetul tehnic are dreptul sã facã parte din acel comitet. Organizaţiile internaţionale, guvernamentale sau ne-
guvernamentale, care întreţin legãturi cu ISO participã, de asemenea, la lucrãri. ISO colaboreazã cu Comisia Electrotehnicã Internaţionalã (CEI) în ceea ce priveşte standardizarea în domeniul electrotehnic. EN este simbolizarea normelor sau standardelor europene. 1.3.Standarde generale utilizate în desenul tehnic
1.3.1.Formatele desenelor tehnice Desenele tehnice se execută în general manual, în creion sau în tuş folosind instrumente de desen sau cu ajutorul calculatorului prin utilizarea unor programe specifice de grafică. Desenele executate manual pot fi realizate pe coală de hârtie sau de calc în funcţie de faza în care se află acestea.
Desenele realizate cu ajutorul calculatorului pot fi tipărite cu ajutorul unor terminale cum ar fi: imprimante sau plotter. În funcţie de complexitatea ansamblului, subansamblului, sau a piesei se vor reprezenta un număr de proiecţii care trebuie să se încadreze într-un anumit format de hârtie. Formatul reprezintă spaţiul
delimitat de coala de desen prin conturul de decupare care are dimensiunile a x b reprezentat cu ajutorul unei linii continue subţiri. Acest contur este utilizat la decuparea copiei desenului original (fig.1.3). 8. 8 desen tehnic industrial Fig.1.3 Decuparea desenului original se face pe un contur cu 5 mm mai mare decât formatul
respectiv şi va avea dimensiunile c x d. Coala de desen cu dimensiunile e x f trebuie să fie cu 16 mm mai mare decât formatul considerat. Formatele utilizate în desen SR ISO 5457-1994 se aleg în următoarea ordine de preferinţă: ►Formate preferenţiale sau de bază din seria principală A (tab.1.2): ►Formate alungite special
se obţin din formatele de bază prin alungirea dimensiunii a, astfel încât lungimea (respectiv dimensiunea b) a formatului alungit să fie multiplu întreg de dimensiune a a formatului de bază ales. Ordinul de multiplicare este indicat în simbolul formatului (tab.1.3). ►Formate alungite excepţional care se obţin prin alungirea
dimensiunii a a formatelor de bază, astfel încât lungimea, respectiv dimensiunea b a formatului alungit, să fie un multiplu întreg de dimensiunea a a formatului de bază ales. Ordinul de multiplicare se indică în simbolul formatului (tab.1.4). 9. desen tehnic industrial 9 Tabelul 1.2 Tabelul1.3 Tabelul 1.4 Simbolul a x b [mm]
Simbolul a x b [mm] Simbolul a x b [mm] Simbolul a x b [mm] A 0 841 x 1189 A 3 x 3 420 x 891 A 0 x 2 1189 x 1682 A 3 x 5 420 x 1486 A 1 594 x 841 A 3 x 4 420 x 1189 A 0 x 3 1189 x 2523 A 3 x 6 420 x 1783 A 2 420 x 594 A 4 x 3 297 x 630 A 1 x 3 841 x 1783 A 3 x 7 420 x 2080 A 3 297 x 420 A 4 x 4 297 x
841 A 1 x 4 841 x 2378 A 4 x 6 297 x 1261 A 4 210 x 297 A 4 x 5 297 x 1051 A 2 x 3 594 x 1261 A 4 x 7 297 x 1471 A 5 148 x210 A 2 x 4 594 x 1682 A 4 x 8 297 x 1682 A 2 x 5 594 x 2102 A 4 x 9 297 x 1892 1.3.2.Elementele grafice ale formatului folosit la desenare Elementele grafice care se execută pe un format
sunt (fig.1.4): 9zona neutră, cuprinsă între conturul de decupare şi chenar şi are lăţimea de 10 mm la toate formatele, cu excepţia formatelor A4 şi A4 x n (formate prelungite), unde are lăţimea de 5 mm, 9chenarul, care delimitează câmpul desenului şi se trasează cu linie continuă groasă, 9fâşia de îndosariere, amplasată pe
latura din stânga indicatorului având dimensiunile de 20 x 297 mm; delimitarea acestui spaţiu se face cu linie continuă subţire iar pentru o perforare mai precisă a copiei se marchează şi mijlocul acestui spaţiu, 9indicatorul desenului, care se reprezintă, de obicei, în colţul din dreapta, lipit de chenar, 9simbolul formatului,
care se înscrie sub indicator, cu dimensiunea nominală de 3,5 mm şi la o distanţă de 5 mm faţă de chenar, 9reperele de centrare, dispuse la mijloacele laturilor formatului de desen au scopul de a poziţiona corect formatelor la multiplicarea sau la microfilmarea lor; reprezentarea acestora se face cu linie continuă groasă,
începând de la conturul de decupare a copiei şi depăşind chenarul cu 5 mm, 9reperele de orientare, (fig.1.5) reprezentate sub forma unor triunghiuri trasate cu linie continuă subţire, sunt amplasate pe laturile formatului cu dimensiunea a şi b; aceste repere coincid cu reperele de centrare, ele indicând poziţia în care trebuie
ţinut desenul pentru a putea fi 10. 10 desen tehnic industrial citit (unul din repere este dirijat către desenator iar al doilea către partea stângă a acestuia), Fig.1.4 Fig.1.5 9gradaţia metrică de referinţã, se recomandă a fi executată pe toate formatele care au lungimea de minimum 100 mm şi este divizată în centimetri şi cu
lăţimea de 5 mm; se reprezintã cu linie continuă groasă în zona neutră, lipită de chenar şi simetrică faţă de un reper de centrare (fig.1.6), 11. desen tehnic industrial 11 Fig.1.6 9sistemul de coordonate, este utilizat pentru identificarea rapidă a diferitelor zone ale desenului şi este realizat de o reţea de coordonate trasate cu linie
continuă subţire; se recomandă a fi utilizat pentru formatele mai mari de A3. Numărul de diviziuni este stabilit în funcţie de complexitatea desenului, întotdeauna un număr par, iar lungimea unei diviziuni trebuie să fie cuprinsă între 25 şi 75 mm. Diviziunile se notează cu litere majuscule pe o direcţie, iar pe cealaltă direcţie
cu cifre arabe cu dimensiunea nominală de 3,5 mm. Ca origine a sistemului de coordonate se consideră vârful formatului opus celui în care se aflã indicatorul. Fig.1.7 În cazul în care numărul de diviziuni este mai mare decât numărul literelor alfabetului, se admite notarea în continuare folosind două litere majuscule (AA,
BB, CC, etc.). 9unghiul de decupare a copiei, se marchează printr-un triunghi isoscel, complet înnegrit având latura de 10 mm şi este amplasat în cele patru colţuri ale formatului. 12. 12 desen tehnic industrial Fig.1.8 Se admite ca unghiul de decupare să fie marcat prin două linii cu lungimea de 10 mm şi grosimea de 2 mm,
trasate la colţurile formatului (fig.1.7). În cazul formatelor A4 şi A3 elementele grafice sunt prezentate în figura 1.8. 1.3.3.Linii utilizate în desenul tehnic Pentru executarea desenelor tehnice se folosesc mai multe tipuri de linii (linie continuă, linie întreruptă, linie punct şi linie două puncte ) a căror grosime este împărţită în
două clase: linie groasă şi linie subţire (STAS 103-84). Fiecare linie folosită la întocmirea desenelor tehnice de un anumit tip şi de o anumită clasă de grosime, sau de o combinaţie a celor două clase, se simbolizează printr-o literă, astfel: 9cu litera A, se simbolizează linia continuă groasă, având grosimea b = 0,18 ÷ 2 mm (b
fiind grosimea de bazã a liniilor), 9cu litera B, linia continuă subţire, având grosimea egală cu b/3, 9cu litera C, linia continuă subţire ondulată, 9cu litera D, linia continuă subţire trasatã în zig-zag, 9cu litera E, linia întreruptă groasă, 9cu litera F, linia întreruptă subţire, 9cu litere G, linia-punct subţire, 9cu litere H, linia-
punct mixtă, 9cu litera I, linia-punct groasă, 13. desen tehnic industrial 13 9cu litera K, linia-două puncte subţire. Grosimea liniilor de tipul A se alege din următorul şir de valori: 2; 1,4; 1; 0,7; 0,5; 0,35; 0,25; 0,18 mm, în funcţie de mărimea, complexitatea şi natura desenului. Grosimea de bază b a liniilor trebuie să fie
aceeaşi pentru toate reprezentările unei piese (pentru un desen dat) şi sunt desenate la aceeaşi scarã. În cazul liniei întrerupte, liniei punct şi liniei două puncte, lungimea segmentului şi a intervalelor se menţin la valori dimensionale constante pentru acelaşi desen. Linia punct şi liniile două puncte încep şi se termină cu
segmente. Rezultatul intersecţiei a douã segmente aparţinând a douã astfel de linii va fi punctul lor de intersecţie, iar distanţa dintre două linii paralele trasate pe un desen nu trebuie să fie mai mică decât dublul grosimii liniei celei mai groase. Se recomandă ca această distanţă să fie de minimum 1 mm. Câteva exemple grafice
de utilizare a liniilor în desenul tehnic vor fi edificatoare nu numai în ceea ce priveşte locul şi modul de folosire al diferitelor tipuri de linii. Aceste exemple vor accentua importanţa cunoaşterii simbolismului acestor linii pentru “descifrarea” şi/sau “citirea” şi interpretarea informaţiilor cuprinse într-un desen tehnic şi
transmise prin intermediul acelui desen. ¾ Cu linie continuă groasă (tipul A) se trasează: Öcontururile şi muchiile reale vizibile pentru piesele reprezentate în vedere şi în secţiune (fig.1.9), Öliniile de vârf la reprezentarea filetelor (fig.1.10), Öchenarul formatelor standardizate. ¾ Cu linie continuă subţire (tipul B) se
trasează: Ömuchiile fictive reprezentate în vedere sau în secţiune (fig.1.11), Öliniile de cotă, liniile ajutătoare şi liniile de indicaţie (folosite la cotarea desenelor) (fig.1.12), Öhaşurile convenţionale utilizate la reprezentarea secţiunilor (fig.1.9), Öliniile care delimiteazã diametrul interior al profilului suprafeţelor filetate
(fig.1.10), Öliniile care definesc centrul cercurilor cu diametru mai mic de 10 mm. 14. 14 desen tehnic industrial Fig.1.9 Fig.1.10 ¾ Cu linie continuă subţire ondulată (tipul C) se trasează: Ö liniile de ruptură la piesele metalice (fig.1.13). ¾ Cu linie continuă subţire în zigzag (tipul D) se trasează: Ö liniile de ruptură la
piesele din lemn (fig.1.14). ¾ Cu linie întreruptă subţire (tipul F) se trasează: Ö contururile şi muchiile reale acoperite ale pieselor (fig.1.15). Fig.1.11 Fig.1.12 Fig.1.13 Fig.1.14 Fig.1.15 ¾ Cu linie-punct subţire (tipul G) se trasează: Ö liniile de axă şi urma planului de simetrie, Öcercurile şi generatoarele suprafeţelor de
rostogolire (divizare) la roţile dinţate (fig.1.16), Ö elemente rabătute în planul secţiunii (fig.1.17), 15. desen tehnic industrial 15 Ö liniile care definesc centru cercurilor cu diametru mai mare de 10 mm. Fig.1.16 Fig.1.17 ¾ Cu linie-punct mixtă (tipul H) se trasează: Ö traseele utilizate în reprezentarea secţiunilor. ¾ Cu
linie-punct groasă (tipul I) se trasează: Ö porţiunea din suprafaţa unei piese care urmează să fie supusă unor tratamente termice superficiale, sau de acoperire; linia punct-groasă se trasează în afara liniei de contur la o distanţă mică pe porţiunea utilă (fig.1.18), Ö conturul piesei finite pe desenele de semifabricate. ¾ Cu linie-
două puncte subţire (tipul K) se trasează: Ö conturul pieselor învecinate, Ö poziţiile intermediare şi extreme de mişcare ale pieselor mobile, Ö liniile centrelor de greutate, când acestea nu coincid cu liniile de axã. Cãlit la 56-58 HRC Fig.1.18 1.3.4.Scrierea în desenul tehnic Pe desenele tehnice, pentru scrierea cotelor, a
simbolurilor sau textelor, se folosesc litere latine, greceşti sau chirilice şi cifrele arabe sau 16. 16 desen tehnic industrial romane. Standardul SR ISO 3098/1:1993 stabileşte modul de scriere cu mâna liberă sau cu şablonul, precum şi caracteristicile scrierii tehnice. Se pot folosi două moduri de scriere: scrierea cu caractere
înclinate la 75° spre dreapta şi scrierea cu caractere perpendiculare faţă de linia de bază a rândului. Pe acelaşi desen sau documentaţie tehnică, se poate folosi numai unul din cele două moduri de scriere. Dimensiunea nominală a scrierii este înălţimea h [mm] a literelor mari, aleasă potrivit scopului, din şirul de dimensiuni
standardizate prezentate mai jos: h = 2,5; 3,5; 5,0; 7,0; 10,0; 14,0; 20,0 mm, precum şi alte dimensiuni nominale obţinute prin multiplicarea cu 10 a acestor valori. Grosimea de trasare a scrierii tip A (îngustată) este de 1/14 din grosimea h a scrierii (fig.1.19), iar pentru scrierea tip B (obişnuită), grosimea este de 1/10 din
dimensiunea h (fig.1.20) şi este egală cu distanţa dintre liniile reţelei cu ajutorul căreia sunt determinate caracteristicile scrierii. Fig.1.19 17. desen tehnic industrial 17 Fig.1.20 Înălţimea literelor mici cu depăşire (b, d, f, g, h, j, k, l, p, q, y) este egală cu dimensiunea nominală h a scrierii. Dacă între două litere sau cifre
alăturate se formează un spaţiu aparent mai mare decât cel prescris, acesta se poate restrânge astfel încât ele să apară uniform depărtate. Dimensiunile indicilor şi exponenţilor sunt aproximativ jumătate din dimensiunea literelor şi cifrelor, dar nu mai mici de 2,5 mm. 1.3.5.Indicatorul şi tabelul de componenţă ale desenului
tehnic Indicatorul se aplică pe toate desenele care alcătuiesc documentaţia tehnică, având ca scop cuprinderea şi redarea datelor necesare identificării acestuia. În standardul SR ISO 7200:1994 se stabileşte ca indicatorul să fie alcătuit din unul sau mai multe dreptunghiuri alăturate care pot fi subdivizate în rubrici. În indicator,
informaţiile sunt grupate în douã zone: Îzona de identificare şi Îzona de informaţii suplimentare. 18. 18 desen tehnic industrial ¾ Zona de identificare va cuprinde: Ö numărul de înregistrare sau de identificare a desenului, Ö denumirea desenului, Ö numele proprietarului legal al desenului. ¾ Zona de informaţii suplimentare
va cuprinde: Ö informaţii indicative, Ö informaţii tehnice, Ö informaţii de ordin administrativ. Informaţiile indicative se referă la simbolul care indică metoda de proiectare, scara principală a desenului, unitatea de măsură a dimensiunilor liniare, dacă este diferită de milimetru. Aceste informaţii nu sunt obligatorii, ele fiind
trecute pe desen numai în cazul în care reprezentarea nu poate fi înţeleasă. Informaţiile tehnice se referă la: metoda de indicare a stării suprafeţelor, a toleranţelor geometrice de formă şi poziţie relativă, a toleranţelor generale referitoare la dimensiuni liniare şi unghiulare, precum şi la orice standard din acest domeniu.
Informaţiile administrative se referă la: formatul desenului, data primei ediţii a desenului, precum şi numele persoanelor care au contribuit la întocmirea desenului respectiv. Având în vedere precizările standardului SR ISO 7200:1994 cu privire la posibilitatea de a întocmi indicatoare proprii, de firmă, pe baza acestor
principii generale, cadrele didactice de la disciplina de Geometrie Descriptivă şi Desen Tehnic a Facultăţii de Inginerie s-au preocupat de această problemă făcând propunerea ca toate desenele elaborate în cadrul activitãţilor cu caracter practic-aplicativ desfãşurate cu studenţii sã aibã forma şi conţinutul celui prezentat în
figura 1.21 (Acest model de indicator ar putea constitui un element care sã personalizeze desenele executate în cadrul diferitelor activitãţi susţinute de desene tehnice executate în cadrul Universitãţii “Lucian Blaga” din Sibiu). Indicatorul va fi amplasat în colţul din dreapta jos al formatului, pe chenar, în poziţia de citire
obişnuită a reprezentării. La trasarea indicatorului se foloseşte linia continuă groasă (A) şi linia continuă subţire (B). Pentru desenele de ansamblu se utilizeazã tabelul de componenţã, în care sunt prezentate elementele care compun un ansamblu funcţional. Forma şi dimensiunile tabelului de componenţă sunt redate în figura
1.22, conform STAS 282-86. 19. desen tehnic industrial 19 Proiectat Desenat Verificat Aprobat Masa netã: Data: Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de Inginerie Denumirea reperului A0 Denumirea ansamblului A1 A2 Codul alfanumeric al desenului A3 ITM 112-01-04.08 A4 E / A Nr. de planse Fig.1.21
Fig.1.22 Tabelul de componenţă se completează de jos în sus, iar când este executat pe format A4, poate fi completat şi de sus în jos, cu următoarele texte corespunzătoare căsuţelor: Öa - numărul de poziţie al reperului, potrivit poziţionării elementelor componente din desenul de ansamblu, Öb - denumirea elementului
component. Denumirea elementului se scrie pe scurt, dar fără prescurtări, la singular şi nearticulat. Pentru piesele standardizate, denumirea va fi conform standardului respectiv. Pentru aceste elemente nu se întocmesc desene de execuţie. Öc - numărul desenului în care reperul este reprezentat singur. Pentru piesele
standardizate se înscrie numărul standardului sau codul elementului respectiv. 20. 20 desen tehnic industrial Öd - numărul de bucăţi necesare produsului reprezentat în desen, Öe - marca (sau denumirea) şi codul materialului, precum şi numărul standardului sau al normei tehnice referitoare la material. Pentru materiale de uz
curent, înscrierea codului sau a numărului standardului este facultativă. Nu se completează acest spaţiu când materialul este prevăzut în standardul produsului respectiv. Öf - observaţii. În acest spaţiu sunt înscrise date suplimentare cum sunt: numărul modelului folosit în turnătorie (dacã semifabricatul piesei se obţine prin
turnare), al matriţei (dacã semifabricatul se obţine prin matriţare), al unor scule şi dispozitive utilizate în procesul tehnologic de obţinere a piesei respective (procesul de conversie), caracteristici dimensionale, etc. Ög - masa netă a unei bucăţi din elementul respectiv. Fig.1.23 În căsuţele care vor rămâne necompletate se
trasează o linie orizontală. Nu este admisă folosirea cuvântului idem sau a ghilimelelor. Tabelul de componenţă se aplică pe toate desenele de ansamblu, sau se execută pe un alt format, separat de desenul de ansamblu (de obicei este folosit formatul A4), deasupra indicatorului şi serveşte la identificarea elementelor
componente ale acestuia. El poate fi întrerupt în dreptul unei proiecţii desenate şi continuat deasupra ei, sau se amplasează lângă indicator (fig.1.23), în care caz se trasează din nou capul tabelului. 21. desen tehnic industrial 21 1.4 Teme 1.În desenele alãturate (fig.1.24) identificaţi tipurile de linii utilizate: a) linie de cotã,
linie punct-subţire şi linie de axã; b) linii ajutãtoare, linie punct şi linie de indicaţie; c) linie groasã, linie punct-subţire şi linie de rupturã; Fig.1.24 `2. Sã se identifice, sã se enumere şi sã se explice tipurile de linii utilizate în figura 1.25. Figura 1.25. 22. 22 desen tehnic industrial 3. . Linia punct groasă este utilizată în
realizarea desenelor tehnice la: a. trasarea axelor de simetrie şi a centrelor de greutate ale pieselor; b. indicarea unor tratamente termice sau acoperiri de suprafaţă; c. trasarea conturului exterior al pieselor; 4.. Specificaţi care sunt tipurile de linii utilizate la realizarea reprezentării grafice şi în ce caz acestea mai pot fi utilizate
(fig.23.1). Fig.23.1 23. desen tehnic industrial 23 5. Reprezentarea liniei de ruptură pentru lemn se face cu: A. linie goasă pentru a se vedea cât mai bine ruptura; B. linie subţire două puncte pentru a diferenţia conturul piesei; C. linie zig zag trasată cu linie continuă subţire; 24. desen tehnic industrial 29 Capitolul 2
REPREZENTAREA PIESELOR ÎN PROIECŢIE ORTOGONALÃ 2.1.Sisteme de proiecţie În domeniul tehnic, între obiectul spaţial şi imaginea sa plană trebuie să existe o corespondenţă biunivocă, astfel încât ceea ce s-a dorit să se proiecteze, să se regăsească şi în planul desenului realizat. Aceeaşi corespondenţã biunivocã
existã şi între desenul în plan al corpului spaţial şi materializarea acestuia, în limitele unei precizii de execuţie proiectată. Corespondenţa biunivocă spaţiu-plan a obiectelor realizată cu ajutorul geometriei descriptive, are în vedere următoarele axiome: AXIOMA 1: Orice corp geometric spaţial, indiferent de complexitatea
acestuia, poate fi descompus în corpuri geometrice simple (cilindru, con, prismă, piramidă etc.). AXIOMA 2: Fiecare corp geometric simplu are un număr finit de puncte caracteristice ce definesc relaţia spaţiu-plan a acestuia. AXIOMA 3: Orice punct spaţial (inclusiv un punct caracteristic al unui corp geometric) poate fi
proiectat în plan, dacă i se asociază un sistem de proiecţie. Aşadar, teoretic, cunoscând proiecţia punctului se poate obţine imaginea plană a oricărui obiect spaţial, indiferent de complexitatea acestuia. Sistemele de proiecţie utilizate pentru proiecţia plană a imaginilor spaţiale sunt. •sistemul central (sau conic) şi •sistemul
paralel (sau cilindric). În ambele sisteme, corpurile spaţiale pot fi reprezentate în proiecţie axonometricã (fig.2.1 – reprezentarea axonometricã în proiecţie centralã, fig.2.2, fig.2.3 - reprezentarea axonometricã în proiecţie paralel ortogonalã) sau în proiecţie planã (fig.2.4 – reprezentarea în proiecţie paralel ortogonalã planã).
Detalii cu privire la utilizarea unuia sau a altuia dintre cele douã sisteme se regãsesc în manualele de Geometrie Descriptivã. 25. 30 desen tehnic industrial Prin reprezentãrile tehnice plane sau axonometrice se asigurã comunicarea între specialiştii din domeniu şi transferul de informaţii (de cele mai multe ori transferul de
tehnologie foloseşte acelaşi suport şi anume desenul tehnic), de aici rezultând şi importanţa cunoaşterii acestui limbaj de comunicare prin desen. Reprezentare axonometricã în proiecţie centralã (conicã) Reprezentare axonometricã în proiecţie ortogonalã (izometricã) Fig.2.1 Fig.2.2 Imaginile, sau proiecţiile utilizate pentru
înţelegerea completã a configuraţiei unei piese şi a desenului acesteia sunt (STAS 105-87 – Desene tehnice. Reguli de reprezentare şi notare a vederilor şi a secţiunilor în desenele industriale): ⁄reprezentarea în vedere, ⁄reprezentarea în secţiune, ⁄reprezentarea rupturilor. Utilizând o combinaţie corectã a acestora şi o amplasare
corespunzãtoare pe coala de hârtie, în final se va obţine un desen cu ajutorul cãruia putem realiza construcţia corespunzãtoare a piesei (generarea suprafeţelor piesei cu ajutorul unui proces de conversie, sau proces tehnologic). 26. desen tehnic industrial 31 2.2.Reprezentarea pieselor în vedere. Reguli de reprezentare
Sistemul tridimensional cunoscut, permite realizarea proiecţiilor unei piese dupã cele şase direcţii reciproc perpendiculare. Astfel, proiecţia europeanã utilizatã în ţara noastrã considerã obiectul spaţial ca fiind situat între observatorul uman şi planul de proiecţie, spre deosebire de proiecţia americanã care interpune planul de
proiecţie între obiectul de proiectat şi observatorul uman. Dispunerea proiecţiilor pe planul de proiecţie, conform STAS 614-76 rezulta prin desfãşurarea unui cub de proiecţie în interiorul cãruia se aflã obiectul de reprezentat grafic, care se proiecteazã pe partea interioarã a feţelor acestui cub (fig.2.3). Proiecţia principalã
(proiecţia din faţã). – dupã direcţia principalã de proiecţie A - se alege astfel încât sã defineascã cele mai multe detalii de formã şi/sau poziţia de funcţionare ale piesei sau corpului geometric spaţial. Dupã desfãşurarea cubului de proiecţie, proiecţiile obţinute pe feţele interioare ale cubului vor fi astfel dispuse (fig.2.4):
9proiecţia principală este proiecţia obţinută după direcţia A, 9proiecţia de jos este proiecţia obţinută dupã direcţia B, pe un plan de nivel (plan paralel cu planul orizontal de proiecţie) şi este dispusă deasupra proiecţiei principale, 9proiecţia de sus este proiecţia obţinută dupã direcţia C, pe cel de-al doilea plan de nivel al
cubului de proiecţie (care poate fi considerat planul orizontal de proiecţie) şi este dispusă sub proiecţia principalã, 9proiecţia din dreapta este proiecţia obţinută dupã direcţia D, pe planul lateral stânga (respectiv dreapta în cazul proiecţiei americane) şi este dispusă în stânga proiecţiei principale (respectiv în dreapta în cazul
proiecţiei americane), 9proiecţia din stânga este proiecţia obţinută dupã direcţia E, pe planul lateral dreapta (respectiv stânga în cazul proiecţiei americane) şi este dispusă în dreapta proiecţiei principale (respectiv în stânga în cazul proiecţiei americane), 9proiecţia din spate este proiecţia obţinută dupã direcţia F, pe un plan de
front, situat în faţa piesei şi este dispusă în dreapta proiecţiei din stânga, sau în stânga proiecţiei din dreapta. 27. 32 desen tehnic industrial Fig.2.3 Fig.2.4 28. desen tehnic industrial 33 2VEDEREA este reprezentarea în proiecţie ortogonală pe un plan a unei piese nesecţionate şi se realizeazã prin proiectarea în totalitate a
elementelor vãzute de observatorul uman, conform regulilor geometriei descriptive (fig.2.3, fig.2.4). ÎLa reprezentarea în vedere, conturul aparent şi muchiile vizibile reale rezultate din intersecţii ale suprafeţelor se trasează cu linie continuă groasă iar cele acoperite, sau golurile interioare ale pieselor, se trasează cu linie
subţire întreruptă. (fig.2.5). Fig.2.6 Fig.2.7 Fig.2.8 Fig.2.5 ÎVederile parţiale sunt utilizate în scopul reduceri spaţiului ocupat de desen şi sunt realizate prin trasarea liniilor de contur limitate de linii de ruptură (fig.2.8). ÎMuchiile fictive se trasează cu linie subţire, acestea reprezentând intersecţii imaginare ale pieselor
rotunjire prin racordate. Dacă în proiecţie muchia fictivă nu se confundă cu o linie de contur atunci linia subţire care va fi trasată nu va atinge liniile de contur, muchiile reale de intersecţie sau alte muchii fictive, distanţa până la acestea fiind de 2 - 3 mm (fig.2.7). 29. 34 desen tehnic industrial ÎDacă la o suprafaţă înclinată,
rezultă două muchii fictive paralele sau concentrice la o distanţă mai mică de 5 mm în proiecţie se va reprezenta muchia fictivă notată cu m1 cea mai apropiată de conturul piesei (fig.2.7). ÎLa reprezentarea corpurilor prismatice, a trunchiurilor de piramidă şi porţiunile de cilindrii teşite plan se va trasa cu linie continuă subţire
diagonalele acestor suprafeţe pentru a scoate în evidenţă porţiunile plane ale acestor piese (fig.2.8). ÎSuprafeţele striate, care au un relief mărunt uniform, se reprezintă în vedere numai pe o mică porţiune a conturului (fig.2.9). Fig.2.9 2.3.Reprezentarea pieselor în secţiune Analizând cele prezentate anterior rezultă că pentru a
determina configuraţia unei piese uneori nu sunt suficiente cele şase proiecţii în vedere, deoarece suprafeţele interioare nu pot fi puse în evidenţă. Spre exemplificare, în figura 2.10 a, b, c, d, e, f, este prezentată multitudinea de forme pe care o poate avea piesa în interiorul ei, motiv pentru care este nevoie de reprezentarea sa
în secţiune şi, astfel, sã se descopere formele ascunse vederii. La reprezentarea pieselor în secţiune intervin o serie de elemente convenţionale, simbolizãri, reguli şi norme de reprezentare, prezentate şi analizate prin ordonarea şi gruparea lor în urmãtoarea configuraţie: (1) secţiunea, (2) traseul de secţionare, (3) ruptura şi (4)
haşuri utilizate. 30. desen tehnic industrial 35 Fig.2.10 2.3.1.Clasificarea secţiunilor. Reguli de reprezentare a pieselor secţionate 2SECŢIUNEA este reprezentarea în proiecţie ortogonală pe un plan a unei piese, aşa cum ar arăta aceasta dacă ar fi intersectată cu un plan imaginar, numit plan de secţionare, iar porţiunea din
piesă aflată între observatorul uman şi suprafaţa de secţionare ar fi îndepărtată (fig.2.11). 2TRASEUL DE SECŢIONARE Traseul de secţionare reprezintã urma planului de secţionare pe planul de proiecţie şi se trasează cu linie punct subţire, având la extremităţi, sau în punctele unde îşi schimbă direcţia, segmente îngroşate
(fig.2.12). Direcţia de proiectare a secţiunii se indică prin săgeţi care se execută cu vârful pe extremităţile traseului de secţionare (fig.2.10, fig.2.12, fig.2.13). Traseele de secţionare se notează cu litere mari, folosind aceeaşi literă pentru un singur traseu, iar deasupra secţiunii se indică literele corespunzătoare traseului
(fig.2.13 a şi b). Literele pot fi înscrise şi în punctele unde traseul de secţionare îşi schimbă direcţia (fig.2.13, fig.2.16). Dacă planul de secţionare se suprapune peste o muchie reală atunci pe porţiunea comunã se reprezintã muchia piesei. 31. 36 desen tehnic industrial A A A A Fig.2.12 Fig.2.13 a Fig.2.13 b B B B A Fig.2.11
Modul în care se reprezintă un obiect este determinat de geometria sa, de poziţia faţă de reperele sistemului de proiecţie ales pentru aceasta, de necesitatea de a pune în evidenţă anumite aspecte funcţionale, tehnologice, condiţii care conduc la obţinerea unor reprezentări cât mai clare şi care permit citirea şi interpretarea
desenului în mod corect şi complet, ş.a. În acest sens, în literatura de specialitate, secţiunile se clasifică după şase criterii: (1) dupã modul de reprezentare pe desen, (2) după poziţia planului de secţionare faţă de planul orizontal de proiecţie, (3) după poziţia planului de secţionare faţă de axa de simetrie a piesei, (4) după forma
suprafeţei de secţionare, (5) după proporţia în care se face secţionarea, (6) după poziţia pe desen a secţiunilor propriu-zise faţă de proiecţia principală. 1. După modul de reprezentare pe desen: 9secţiune cu vedere, când se reprezintă în desen atât secţiunea propriu-zisă, cât şi partea piesei aflată în spatele planului de secţionare
proiectatã în vedere (fig.2.11 - dupã direcţia A, fig.2.13 a – imagine obţinutã prin proiectare dupã direcţia A din figura 2.9), 32. desen tehnic industrial 37 9secţiune propriu-zisă, când se reprezintă numai conturul figurii rezultate din intersecţia piesei cu planul de secţionare (fig.2.11 – dupã direcţia B, fig.2.11 b – imagine
obţinutã prin proiectare dupã direcţia B din figura 2.9). 2. După poziţia planului de secţionare faţă de planul orizontal de proiecţie: 9secţiune orizontală, dacă planul de secţionare este un plan paralel cu planul orizontal de proiecţie (plan de nivel), 9secţiune verticală, planul de secţionare este un plan perpendicular pe planul
orizontal de proiecţie (plan de front) (fig.2.13, traseul A-A şi B-B), Fig.2.14 9secţiune înclinată, dacă planul de secţionare are o poziţie oarecare faţă de planul orizontal de proiecţie (fig.2.14). 3. După poziţia planului de secţionare faţă de axa de simetrie a piesei: 9secţiune longitudinală, dacă planul de secţionare conţine, sau
este paralel cu axa longitudinală a piesei, 9secţiune transversală, dacă planul de secţionare este perpendicular pe axa de simetrie principală a piesei (fig.2.11, fig.2.13). 33. 38 desen tehnic industrial 4. După forma suprafeţei de secţionare: 9secţiune plană, dacă suprafaţa de secţionare este un plan (fig.2.11), 9secţiune frântă,
dacă suprafaţa de secţionare este formată din două, sau mai multe plane consecutiv concurente sub un unghi diferit de 90o; în aceste cazuri, elementele cuprinse în planele înclinate se rotesc împreună cu acestea până devin paralele cu planul de proiecţie pe care urmează a fi proiectate (fig.2.15), 9secţiune în trepte, dacă
suprafaţa de secţionare este formată din două sau mai multe plane consecutiv concurente sub un unghi de 90o (fig.2.16), Fig.2.15 Fig.2.16 9secţiune cilindrică, dacă suprafaţa de secţionare este cilindrică, iar secţiunea este reprezentată desfăşurat pe unul din planele de proiecţie (fig.2.17). Fig.2.17 34. desen tehnic industrial
39 5. După proporţia în care se face secţionarea: 9secţiune completă, dacă în proiecţia respectivă obiectul este reprezentat în întregime în secţiune (fig.2.15, fig.2.17), 9secţiune parţială (rupturã), dacă o parte a obiectului este reprezentată în secţiune şi alta în vedere, dacă planul de secţionare nu intersectează dintr-o parte în
alta piesa, sau când porţiunea reprezentată în secţiune este delimitată de restul piesei printr-o linie de ruptură (fig.2.18). Secţiunile propriu-zise – ca de altfel toate secţiunile - sunt utilizate în scopul reducerii numărului de proiecţii necesare determinării configuraţiei pieselor şi, la rândul lor, se clasificã astfel: Fig.2.18 După
poziţia pe desen a secţiunilor propriu-zise faţă de proiecţia principală: 9secţiune obişnuită, dacă secţiunea se reprezintă în afara conturului proiecţiei (fig.2.19 a), Fig.2.19 9secţiune deplasată, dacă secţiunea se reprezintă deplasată de-a lungul traseului de secţionare, în afara conturului proiecţiei (fig.2.19 b), 9secţiune
suprapusă, este secţiunea care se reprezintă suprapusă peste reprezentarea în vedere; în acest caz, conturul secţiunilor suprapuse peste vedere se trasează cu linie continuă subţire (fig.2.19 c), 35. 40 desen tehnic industrial 9secţiune intercalată, dacă secţiunea se reprezintă în intervalul de ruptură dintre două părţi ale aceleiaşi
proiecţii a piesei (fig.2.19 d). 2.3.2.Reprezentarea rupturilor. Reguli de reprezentare în rupturã a pieselor 2RUPTURA (SECŢIUNEA PARŢIALÃ) este reprezentarea unei piese în proiecţie ortogonală, din care se îndepărtează o anumită parte, separând-o de restul piesei printr-o suprafaţă neregulată (fig.2.18). Ruptura se
execută în scopul: 9reducerii spaţiului ocupat pe desen de reprezentarea piesei, 9reprezentării unor porţiuni din piesă care la reprezentarea în alte proiecţii (vederi, sau secţiuni) sunt acoperite vederii. Linia de ruptură se trasează cu linie continuă subţire ondulată, pentru piesele din materiale metalice şi nemetalice, excepţie
făcând piesele executate din lemn, unde linia de ruptură este o linie trasată în zig-zag (fig.2.18). La reprezentarea rupturilor, trebuie avute în vedere urmãtoarele reguli: • Linia de ruptură nu trebuie să coincidă cu o muchie sau cu o linie de contur, sau să fie trasată în prelungirea acestora. • În cazul reprezentărilor obiectelor
simetrice pe jumătate sau pe sfert, sau jumătate vedere-jumătate secţiune, linia de ruptură nu se trasează, ea fiind înlocuită de linia de axă (fig.2.21). 2.3.4.Norme generale pentru reprezentarea secţiunilor ⁄Piesele pline (şuruburi, ştifturi, nituri , osii, pene, arbori, spiţele roţilor de mână, nervuri) în proiecţie longitudinală se
reprezintă în vedere, chiar dacă planul de secţionare trece prin axa lor de simetrie sau printr-o parte din ele. ⁄Dacă planul de secţionare taie o nervură în lungul ei aceasta se reprezintă în vedere (nehaşurat) şi dacă nervura este tãiată transversal se va reprezenta în secţiune (haşurată) (fig.2.20). 36. desen tehnic industrial 41
Fig.2.20 ⁄Piesele care admit plane de simetrie se pot reprezenta în desen combinat, jumătate vedere – jumătate secţiune, respectându-se următoarele reguli (fig.2.21): Îîn proiecţie pe planul vertical, [V], se reprezintă în vedere partea din stânga axei de simetrie, iar în secţiune partea din dreapta acestei axe, Îîn proiecţie pe planul
orizontal, [H], se reprezintă în vedere partea de deasupra axei de simetrie, iar în secţiune partea de sub axă, Îîn proiecţie pe planul lateral, [L], se reprezintă în vedere partea din stânga axei de simetrie, iar în secţiune partea din dreapta axei. ⁄În cazul reprezentării unui detaliu la o scară de mărire, pentru o mai bună înţelegere a
desenului respectiv, detaliul respectiv va fi înscris într-un cerc pe proiecţia în cauzã şi se reprezintã separat; reprezentarea detaliului se va face la o scarã de mãrire şi va fi limitatã de o linie de ruptură (fig.2.22). ⁄Proiecţiile înclinate se reprezintă pe un plan ajutător de proiecţie, paralel cu suprafaţa respectivă, sau rotite faţă de
poziţia rezultată din proiecţie, situaţie în care se indică simbolul de rotaţie deasupra reprezentării, după litera de identificare a proiecţiei. 37. 42 desen tehnic industrial Fig.2.22 Fig.2.21 Fig.2.23 Simbolurile prin care se notează proiecţiile reprezentate rotit sau desfaşurat, indiferent de sensul de rotire sau de desfăşurare, se
trasează cu linie de aceeaşi grosime cu literele după care sunt înscrise şi de aceeaşi mărime cu ele. ⁄La reprezentarea întreruptă a unui obiect, folosind o linie de ruptură, numărul elementelor identice care se repetă se specifică cu ajutorul unei linii de indicaţie. ⁄Reprezentarea corectă a roţilor de manevră este indicată în figura
2.23, unde se observă că spiţele sunt reprezentate în vedere, chiar dacă planul de secţionare trece prin axa lor. ⁄Obiectele simetrice se pot reprezenta pe jumătate sau numai pe sfert pentru a reduce astfel spaţiul ocupat în desen. În aceste situaţii, axele de 38. desen tehnic industrial 43 simetrie se notează la fiecare capăt prin două
liniuţe paralele subţiri, perpendiculare pe axă sau prin depăşirea liniei de axă cu linia de contur a piesei cu 2..3 mm (fig.2.24). ⁄Elementele unei piese care se repetă identic pe aceeaşi proiecţie (cum sunt găurile, danturile, etc.), pot fi reprezentate complet o singură dată, în poziţii extreme, sau pe o mică porţiune, restul
elementelor identice fiind reprezentate convenţional simplificat (fig.2.25). Fig.2.24 Fig.2.25 ⁄Conturul pieselor sau ansamblurilor învecinate se trasează cu linie-două- puncte-subţire, dacă acestea contribuie la înţelegerea interdependenţei dintre piese. Piesele învecinate nu se haşurează, chiar dacă sunt reprezentate în secţiune
(fig.2.26). ⁄Conturul pieselor mobile, aflate în poziţie extremă sau intermediară de mişcare se trasează cu linie două-puncte-subţire. Piesele astfel poziţionate nu se haşurează, chiar dacă sunt reprezentate în secţiune (fig.2.27). ⁄În documentaţiile tehnologice se acceptã urmãtoarele reguli de reprezentare: Îpe desenele din
planurile de operaţii şi din fişele tehnologice, conturul suprafeţelor neprelucrate în operaţia prevãzutã în fişa tehnologicã datã se trasează cu linie subţire, iar conturul suprafeţelor care urmeazã sã fie prelucrate în operaţia respectivã, cu linie continuă groasă (fig.2.28), 39. 44 desen tehnic industrial Îconturul adausului de
prelucrare pe desenele de piese finite şi conturul pieselor finite pe desenele de semifabricate, se trasează cu linie punct groasă (fig.2.29). Fig.2.27 Fig.2.26 Fig.2.28 Fig.2.29 2.3.5.Haşuri utilizate în desenul tehnic Haşurarea reprezintă notarea convenţională grafică pe desen a diferitelor tipuri de materiale (STAS 104-80).
Pentru diferite materiale din care sunt confecţionate obiectele, standardul menţionat stabileşte forma şi aspectul haşurilor, potrivit reprezentărilor din figura 2.30. 40. desen tehnic industrial 45 metal beton materiale nemetalice bobine, înfãşurãri electrice hârtie, carton tole transformator lemn (secţiune transversalã) lemn
(secţiune longitudinalã) sticlã lichide Fig.2.30 ¾ Părţile pline ale pieselor metalice secţionate se haşurează cu linie continuă subţire, înclinată la un unghi de 45º spre dreapta sau spre stânga faţă de linia de contur a proiecţiei, faţă de axa de simetrie a piesei sau faţă de chenarul desenului. Distanţa între liniile de haşura este de
0,5-6 mm şi se alege în funcţie de mărimea suprafeţei haşurate. ¾ Haşurile tuturor secţiunilor care se referă la aceeaşi piesă se trasează în acelaşi sens, cu aceeaşi înclinare şi la aceeaşi distanţă. ¾ În cazul a două sau mai multe piese alăturate reprezentate în secţiune, deosebirea unei piese faţă de alta se face fie prin
modificarea orientării linilor de haşură, fie modificând desimea acestora (fig.2.31). 41. 46 desen tehnic industrial Fig.2.31 ¾ În cazul secţiunilor în trepte, haşurările corespunzătoare diferitelor trepte se trasează în acelaşi sens, cu aceeaşi înclinare şi distanţă, însă decalate între ele la fiecare schimbare de plan. ¾ Secţiunile a
căror lăţime nu depăşeşte 2 mm se pot înegri complet, iar în cazul unor piese asamblate reprezentate în secţiune, între conturul unei piese şi următoarea piesă se lasă un spaţiu de 1-2 mm (fig.2.32). Fig.2.32 Fig.2.33 Fig.2.34 ¾ În cazul în care anumite părţi ale proiecţiei secţiunii sunt înclinate la un unghi de 45o, haşurile se
trasează înclinate la 30o, sau 60o cu scopul de a nu confunda tipul de material din care este confecţionată piesa (fig.2.33). ¾ Haşurile se întrerup în porţiunea unde întâlnesc o cotă sau o inscripţie (fig.2.34). 42. desen tehnic industrial 47 2.4 Teme 1. Piesele pline (gen: nituri, şuruburi, arbori, pene, nervuri, ş.a) secţionate
longitudinal se reprezintã astfel: a. jumãtate vedere, jumãtate secţiune. b. haşurat parţial (prin rupturi parţiale, trasate cu linie subţire ondulatã). c. în vedere, chiar dacã planul de secţionare trece prin axa lor de simetrie, sau printr-o parte din ele. d. haşurat în întregime (secţiune propriu-zisã). 2. În desenele alãturate (figurile
2.35 şi 2.36) se aplicã regulile de reprezentre a proiecţiilor în vedere. Identificaţi şi enunţaţi aceste reguli. Fig.2.35 Fig.2.36 43. 48 desen tehnic industrial 3.Dupã poziţia planului de secţionare faţã de planul orizontal de proiecţie, secţiunile se clasificã în: a) secţiuni orizontale, verticale şi frânte; b) secţiuni orizontale,
transversalã şi oblicã; c) secţiuni orizontale, verticale şi înclinatã. 4. Efectuaţi o secţiune longitudinală verticală prin cotul prezentat în figura 2.36 . 5.Dupã poziţia pe desen a secţiunilor propriu-zise faţã de proiecţia principalã, secţiunile se clasificã în: A) secţiuni orizontale, intercalate, deplasate şi frânte; B) secţiuni
obişnuitã, deplasatã, intercalatã şi suprapusã; c) secţiuni transversalã, verticale deplasatã, intercalatã şi înclinatã; 6. Dupã forma suprafeţei de secţionare, secţiunile se clasificã în: a) secţiuni orizontale, intercalate, deplasate şi frânte; b) secţiuni planã, în trepte, cilindricã şi frântã; c) secţiuni planã, verticale circularã, intercalatã
şi în trepte 7. Sã se defineascã vederea şi sã se reprezinte proiecţia pe planul lateral şi să se reprezinte muchiile acoperite ale piesei din imaginea alãturatã. – figura 2.37. 44. desen tehnic industrial 49 Figura 2.37 8. Pentru piesa din imaginea 2.37 sã se realizeze o secţiune orizontalã. 9. . Sã se reprezinte o secţiune deplasatã
pentru piesa din figura 2.38, dupã traseul de secţionare indicat. 45. 50 desen tehnic industrial Figura 2.38 10. . Sã se deseneze o vedere parţialã pentru piesa din imaginea 2.39 dupã direcţia indicatã (A), având în vedere că forma piesei este paralelipipedică. A Figura 2.39 11. Pentru a defini dispunerea proiecţiilor sunt
suficiente proiecţile reprezentate în figura 22.1: a. da, pentru că se înţelege configuraţia piesei; b. nu, pentru că trebuia reprezentată şi o secţiune; c. nu, deoarece dispunerea proiecţiilor necesită realizarea a şase proiecţi pe şase direcţi diferite; 46. desen tehnic industrial 51 CAPITOLUL 2
...................................................................................................................29 REPREZENTAREA PIESELOR ÎN PROIECŢIE ORTOGONALÃ....................................................................... 29 2.1.Sisteme de proiecţie ............................................................................................................................................... 29 2.2.Reprezentarea
pieselor în vedere. Reguli de reprezentare.................................................................................... 31 2.3.Reprezentarea pieselor în secţiune.......................................................................................................................... 34 2.3.1.CLASIFICAREA SECţIUNILOR. REGULI DE REPREZENTARE A PIESELOR
SECŢIONATE....................................................................................................................35 2.3.2.REPREZENTAREA RUPTURILOR. REGULI DE REPREZENTARE ÎN RUPTURÃ A PIESELOR.........................................................................................................................40 2.3.4.NORME GENERALE PENTRU
REPREZENTAREA SECţIUNILOR.......................40 2.3.5.HAşURI UTILIZATE îN DESENUL TEHNIC.............................................................44 2.4 Teme........................................................................................................................................................................... 47 47. desen tehnic industrial 61 Capitolul 3 COTAREA
DESENELOR TEHNICE 3.1.Principii generale de cotare Un desen, pentru a putea fi folosit la executarea piesei pe care o reprezintã trebuie sã conţinã, pe lângã toate tipurile de reprezentãri necesare descrise în capitolul precedent (vederi, secţiuni, rupturi) şi valorile numerice ale dimensiunilor care definesc piesa respectivã
(“legarea” dimensionalã a obiectului spaţial – imaginar, sau materializat – ca se deseneazã, de imaginea sa planã – desenul). Valoarea numericã a unei dimensiuni reprezintã caracteristica geometricã liniarã, sau unghiularã care stabileşte mãrimea unei piese, distanţa dintre douã elemente geometrice (puncte, linii, suprafeţe) ale
aceleiaşi piese, sau distanţa dintre douã repere, pãrţi componente ale aceluiaşi ansamblu, ori distanţa dintre douã ansambluri aflate într-o relaţie funcţionalã anume. Procedeul de determinare şi de înscriere pe un desen de produs finit, sau o schiţã (termenii “desen produs finit” şi “schiţã” vor fi definiţi ulterior), a dimensiunilor
unui reper, sau ale unui ansamblu se numeşte cotare iar dimensiunea respectivã se numeşte cotã. Existã trei modalitãţi de definire a cotelor (dimensiuni liniare, sau unghiulare): ¾metoda analiticã: care constã în determinarea valorilor cotelor în urma unor calcule de dimensionare specifice (de exemplu, aplicând cunoştinţele
de mecanicã, rezistenţa materialelor şi organe de maşini), ¾metoda de relevare: în care dimensiunile diferitelor cote rezultã prin mãsurarea directã a acestora pe piese materializate, sau pe desene de ansamblu (în cazul extragerii de detalii din desenul de ansamblu), ¾metoda empiricã: prin care valorile cotelor rezultã în urma
unor analize de naturã ergonomicã, esteticã, de limitare a masei pieselor, etc. PRODUSUL FINIT, în sensul cel mai larg al termenului, semnificã un complex de bunuri, servicii şi idei care fac obiectul transferului de 48. 62 desen tehnic industrial proprietate, în condiţii date. Aceastã sintagmã a cãpãtat diverse conotaţii în
ultimul timp, astfel încât este utilizatã chiar şi în domeniul serviciilor (în turism se vorbeşte despre un “produs turistic”). În domeniul tehnic, “produsul finit” semnificã un bun material realizat în urma unui proces de conversie a unui agregat de resurse format din: resurse materiale, resurse umane, resurse financiare şi resurse
informaţionale.(şi în cazul serviciilor sunt gestionate aceste resurse pentru atingerea obiectivelor organizaţiei). Diferenţa esenţialã dintre produsul finit obţinut în tehnicã - printr-un proces tehnologic de modelare/transformare a materiei prime şi/sau de generare a unei forme funcţionale - şi produsul finit din domeniul
serviciilor constã în faptul cã produsul finit în tehnicã poate fi o componentã funcţionalã a altui produs, în timp ce produsul din servicii se consumã odatã cu serviciul oferit. Cotarea desenelor tehnice se efectueazã conform reglementãrilor prevãzute în standardul SR ISO 129:1994 (Desene tehnice. Cotare. Principii generale,
definiţii, metode de executare şi indicaţii speciale). Standardul defineşte produsul finit ca fiind o piesã pregãtită pentru montaj sau pentru punere în funcţiune, sau o construcţie executatã pornind de la un desen. Un produs finit poate fi şi o piesã care urmeazã să fie prelucratã ulterior (cazul pieselor sau a semifabricatelor
turnate sau forjate). Acelaşi standard defineşte şi elementul (geometric) ca fiind parte caracteristicã a unei piese – cum este o suprafaţã planã, cilindricã, profilatã, douã suprafeţe paralele, etc. Prin cotarea unui reper, a unui obiect desenat, sau a unei piese trebuie sã se determine cu precizie toate dimensiunile necesare
funcţionãrii şi execuţiei sale în cele mai bune condiţii. Acest lucru este posibil prin înscrierea corectã a tuturor valorilor dimensionale care definesc formele geometrice - cele funcţionale şi tehnologice - ale corpului geometric reprezentat în plan pe un desen. O reprezentare a unei piese este definitã din punct de vedere
dimensional printr-un ansamblu de cote care formeazã lanţuri de dimensiuni. În cadrul acestor lanţuri de dimensiuni existã componente primare, care trebuiesc respectate întocmai la valorile prescrise pe desen şi elemente secundare sau de închidere a lanţului dimensional care pot avea caracter informativ sau chiar auxiliar. 49.
desen tehnic industrial 63 Stabilirea lanţurilor de dimensiuni se face pornind de la baze de referinţă (baze de cotare funcţionale şi tehnologice, sau baze de aşezare), convenabil alese în funcţie de factorul funcţional şi de cel tehnologic. Prin bazã se înţelege un element fundamental (punct, linie, sau suprafaţã) în raport cu care
se determinã celelalte elemente geometrice (puncte, drepte, sau suprafeţe) ale unei piese, sau ansamblu de piese. Deosebim: ±baze funcţionale - baze în raport cu care se determinã univoc produsul finit; în scopul îndeplinirii rolului funcţional pentru care a fost conceput şi, de obicei, coincid cu bazele de cotare, ±baze
tehnologice - baze în raport cu care se determinã poziţia unei piese în timpul execuţiei acesteia, în raport cu dispozitivul de poziţionare a piesei pe maşina unealtã, în raport cu scula prelucrãtoare şi cu maşina unealtã. Orice piesă, considerată ca un solid rigid liber, are şase grade de libertate: deplasarea în lungul a trei axe
reciproc perpendiculare, alese arbitrar şi rotaţia în jurul acestor trei axe. Ca urmare, pentru determinarea poziţiei unei piese sunt necesare şase coordonate independente în raport cu trei plane reciproc perpendiculare. Aceste şase coordonate vor deveni şase mărimi independente care determină abaterile dimensionale - după cele
trei direcţii - şi abaterile de poziţie ale piesei. Cele trei plane ale reperului se vor alege astfel încât să coincidã cu bazele funcţionale (suprafeţe ale piesei, sau ansamblului, impuse de funcţionare), respectiv bazele tehnologice, care au stat la baza proiectãrii produsului finit, sau care vor sta la baza execuţiei acestuia. Fiecare din
cele şase coordonate - în raport cu reperul funcţional, respectiv tehnologic - care determină poziţia piesei, va rezulta din rezolvarea unui lanţ de dimensiuni, constituind elementul rezultant al acestuia. Aşadar, se vor rezolva atâtea lanţuri de dimensiuni câte grade de libertate la deplasare, sau rotire are reperul considerat.
(Despre lanţuri de dimensiuni şi rezolvarea lor se va discuta în capitolul Precizia produsului finit.) În scopul realizãrii unei cotãri cât mai simple şi mai aerisite a desenelor, pentru ca citirea lor să se facã cu cât mai multã uşurinţã, trebuie respectate o serie de principii, dintre care menţionãm pe urmãtoarele: 50. 64 desen
tehnic industrial 9la cotarea unui reper se va ţine seama de analiza formelor geometrice simple precum şi de studiul tehnologic făcut reperului (vezi şi axiomele geometriei descriptive), 9cunoscându-se formele simple din punct de vedere geometric (corpuri geometrice simple de revoluţie sau prismatice cum sunt, de
exemplu, conul, cilindrul, trunchiul de piramidã, etc.), care contribuie la alcãtuirea formei finale a piesei se pot determina cotele importante care vor defini piesa în cauzã, 9înainte de începerea cotãrii se determinã suprafeţele de referinţã (bazele) în raport cu care se vor defini cotele. Ca baze de cotare se pot alege: ¾suprafeţe
plane, prelucrate, perpendiculare pe planul proiecţiei care se coteazã, de regulã având poziţii extreme şi care au un rol funcţional, fiind relativ uşor accesibile pentru mãsurarea respectivelor elemente geometrice ale piesei care sunt cotate luând ca bazã suprafaţa respectivã, ¾planele de simetrie reprezentate în desen prin axele
de simetrie ale piesei. 3.2.Elementele cotãrii. Norme şi reguli de cotare Principiile generale, definiţii, metode de cotare, indicaţii speciale, elementele cotãrii, precum şi regulile generale referitoare la execuţia cotãrii în reprezentãrile grafice sunt reglementate de SR ISO 129:1994. ⁄Exceptând cazurile în care sunt precizate într-
o documentaţie anexã, toate informaţiile privind definirea dimensionalã clarã şi completã – exhaustivã – a unei piese sau a unui element geometric al piesei trebuie sã se regãseascã înscrise direct pe desen. ⁄Pentru a defini corect imaginea planã a obiectului spaţial (imaginar, sau real) sub formã de schiţã sau desen de produs
finit trebuie înscrise doar cotele strict necesare. Aceste cote se înscriu pe acele proiecţii în care sunt reprezentate cel mai clar elementele geometrice la care se face referinţã (de obicei, pe proiecţia principalã care reprezintã poziţia de funcţionare a reperului, sau piesei respective), astfel încât desenul sã fie cât mai uşor de
“citit”, sau de înţeles (evitând cotarea aceluiaşi element geometric pe douã 51. desen tehnic industrial 65 sau mai multe proiecţii - ceea ce se numeşte supracotare). Cu alte cuvinte, o dimensiune a piesei se va înscrie o singurã datã pe o singurã proiecţie şi majoritatea cotelor se vor înscrie pe proiecţia principalã, care – de
obicei - este o secţiune. ⁄Toate dimensiunile liniare ale desenului unei piese se vor exprima în aceeaşi unitate de mãsurã, fãrã indicarea simbolului unitãţii respective. În construcţia de maşini şi aparate unitatea de mãsurã este milimetrul – pentru dimensiunile liniare şi gradul pentru dimensiunile unghiulare - şi în construcţii şi
în industria textilã este centimetrul. Pentru evitarea oricãror confuzii, simbolul unitãţii predominante pe un desen poate fi precizat printr-o notã, sau prin condiţii tehnice. ⁄În cazul în care, din diverse motive, pe desen trebuie indicate alte unitãţi de mãsurã (de exemplu Nm, pentru momente de rotaţie, sau micrometrii, μm,
pentru rugozitate), simbolul acelei unitãţii trebuie sã figureze împreunã cu valoarea numericã respectivã (sau se subînţelege în cazul rugozitãţii – v.cap. 5 Precizia produsului finit). Elementele cotãrii, exemplificate prin figura 4.1, sunt: 9liniile ajutãtoare de cotã, 9liniile de cotã, 9liniile de indicaţie, 9extremitatea liniei de
cotã, 9punctul de origine (fig.4.5 b), 9cotele propriu-zise (valorile numerice ale dimensiunilor liniare, sau a celor unghiulare). În completarea acestor elemente ale cotării se utilizează simbolurile obligatorii şi auxiliare (tab.3.1). Simbolurile obligatorii şi auxiliare utilizate la cotare se folosesc pentru a înţelege cât mai corect
forma geometricã şi profilul elementelor reprezentate şi/sau pentru reducerea numãrului de proiecţii şi creşterea productivitãţii muncii în activitatea de desenare. În general, aceste simboluri preced cotele ce se înscriu pe desene. Modul de utilizare şi de reprezentare graficã a simbolurilor obligatorii şi a celor facultative se
regãsesc în tabelul 3.1 şi pot fi identificate în exemplele grafice care urmeazã. 1.Liniile ajutãtoare de cotã - se traseazã cu linie continuã subţire conform STAS 103 - 84 – ca de altfel şi liniile de cotã şi liniile de indicaţie - şi indicã suprafeţele sau planele între care se face mãsurarea. 52. 66 desen tehnic industrial Tabelul 3.1
SIMBOLURI UTILIZATE LA COTAREA DESENELOR TEHNICE Simboluri obligatorii Simboluri facultative Simbolul Elementul cotat Exemplu de cotare Simbolul Elementul cotat Exemplu de cotare φ Diametre φ40 † Latura pãtratului † 50 R Raze de curburã R 25 Conicitate 1:10 M Filete metrice M 24 Înclinare 1:50
SR sau Sφ Suprafeţe sferice SR40 sau Sφ50 Egalitate informativã a douã cote v.fig.4.18 Arce 40 hex Suprafeţe hexagonale hex 50 ⁄Liniile ajutãtoare sunt, în general, perpendiculare pe liniile de cotã, depãşind linia de cotã cu 2 - 4 mm (fig.3.1 a – imagine intuitivã sau axonometricã şi fig.3.1 b în imagine planã – în epurã).
⁄Ca regulã generalã, liniile ajutãtoare şi liniile de cotã nu trebuie sã intersecteze alte linii ale desenului (fig.3.1 a – imagine intuitivã sau axonometricã şi fig.3.1 b în imagine planã – în epurã). Totuşi, în cazurile în care nu este posibil, nici o linie nu trebuie întreruptã (linie ajutãtoare sau linie de cotã). ⁄Dacã este necesar - în
cazul desenelor relativ încãrcate, sau în cazul cotãrii conicitãţilor (fig.3.2) - pentru claritatea cotãrii se pot trasa liniile ajutãtoare înclinate faţã de linia de cotã şi paralele între ele (de exemplu, înclinate la 60º pentru a nu se confunda cu liniile de haşurã care, dupã cum s-a prezentat în capitolul 2, sunt înclinate la 45º). ⁄Liniile
de construcţie concurente precum şi linia ajutãtoare care trece prin intersecţia lor trebuie prelungite puţin dincolo de punctul lor de intersecţie (fig.3.3 a, c). 53. desen tehnic industrial 67 Fig.3.1.a 2.Liniile de cotã - se traseazã cu linie continuã subţire, paralel cu liniile de contur ale piesei (la o distanţã care sã se pãstreze şi
între liniile de cotã paralele – spre exemplu, aproximativ 7-10 mm de aceasta) (fig.3.1). 54. 68 desen tehnic industrial Fig.3.1.b ⁄Liniile de cotã se traseazã fãrã întrerupere chiar dacã elementul la care se referã este reprezentat întrerupt (cazul rupturilor executate la piesele de lungimi mari – fig.3.4). Excepţie se face cazul în
care valorile cotelor se vor înscrie astfel încât acestea sã fie citite dinspre baza colii de desen. ⁄O linie de axã sau o linie de contur nu se utilizeazã ca linie de cotã, dar poate fi folositã ca linie ajutãtoare de cotã (fig.3.5 a) ⁄În cazul cotãrii lungimii arcelor de cerc sau a unghiurilor, liniile de cotã se pot executa şi curbe (fig.3.5 c,
d). Fig.3.2 55. desen tehnic industrial 69 a b c Fig.33 Fig.34 ⁄În situaţia în care se coteazã diametre, raze de cerc cu centrul cunoscut sau necunoscut, liniile de cotã pot fi şi frânte (fig.36 a). 3.Extremitãţile liniei de cotã şi indicarea originii. Liniile de cotă trebuie sã aibã extremitãţi precise (sãgeţi sau bare oblice) sau, atunci
când este cazul, se indicã originea cotelor (fig.35 a). Standardul în vigoare (SR ISO 129:1994) specificã douã tipuri de extremitãţi şi un mod de indicare a originii, care sunt: 9sãgeata, sub una din formele din figura 3.7. (ând în vedere tradiţia în desenul tehnic, se recomandã prin standard utilizarea sãgeţii din figura 38 a),
9bara oblicã, reprezentatã sub forma unei linii scurte, trasatã la 45° (fig.39), 9indicarea originii se face cu ajutorul unui mic cerc, cu diametrul de aproximativ 4 mm (fig.310), ⁄Dimensiunea extremitãţilor trebuie sã fie proporţionalã cu dimensiunile desenului pe care se aflã, dar nu mai mare decât este necesar pentru citirea
desenului. ⁄Pe acelaşi desen se foloseşte un singur tip de sãgeatã. Când spaţiul este limitat, sãgeata poate fi înlocuitã printr-o barã oblicã sau printr-un punct (fig.311). ⁄Linia de cotã este delimitatã de sãgeţi – care pot fi dispuse din interior spre exterior, sau invers (fig.3.12 a, d) – sau de bare oblice sau puncte şi când este
necesar se indicã punctul de origine, dupã cum s-a menţionat. Dacã spaţiul nu permite altfel, cota se înscrie cu ajutorul unei linii de indicaţie (fig.3.12 b. c). 56. 70 desen tehnic industrial a b c d Fig.3.5 Fig.3.7 Fig.4.8 Fig.3.6 punctul de origine Fig.3.9 Fig.3.10 Fig.3.11 57. desen tehnic industrial 71 Fig.3.12 ⁄Dacã sãgeata
liniei de cotã întâlneşte o linie de contur, în zona sãgeţii linia de contur se întrerupe (fig.3.13), excepţie face cazul în care se intersecteazã sãgeata cu liniile de haşurã (fig.3.14). ⁄Linia de cotã poate fi delimitatã doar la unul din capete într-una din urmãtoarele situaţii: 9la cotarea razelor de racordare (fig.3.6, fig.3.15), 9la
cotarea diametrelor a cãror circumferinţã nu se reprezintã complet (fig.3.16), 9la cotarea elementelor simetrice reprezentate prin proiecţii combinate (jumãtate vedere-jumãtate secţiune) sau simplificate (numai pe jumãtate sau pe sfert) (fig3.17 a, fig.3.18), Fig.3.13 Fig.3.14 58. 72 desen tehnic industrial Fig.3.15 9la cotarea
mai multor elemente succesive, paralele şi simetrice faţã de aceeaşi axã prezente pe proiecţii complete (cotarea de diametre succesive dispuse de-a lungul aceleiaşi axe de simetrie), 9la cotarea faţã de un punct de origine unghiular (fig.3.5) sau liniar (fig.3.19) într-un singur sens, sau în ambele sensuri. Fig.3.16 Fig.3.17 59.
desen tehnic industrial 73 Fig.3.18 4.Linia de indicaţie. Linia de indicaţie se traseazã cu linie continuã subţire şi este destinatã sã completeze informaţiile despre desen cu diverse observaţii, prescripţii (fig.3.6 b – în cazul în care se indicã grosimea piesei, fig.3.20 – în cazul în care se indicã elementele de identificare ale unei
gãuri de centrare, sau porţiunea pe care piesa se va trata şi tratamentul termic prescris pentru aceasta, etc.), cote care din lipsã de spaţiu nu pot fi înscrise deasupra liniei de cotã (fig.3.12), sau scurte indicaţii cu caracter tehnologic. ⁄Liniile de indicaţie, în funcţie de rolul îndeplinit, pot fi: 9terminate cu un punct îngroşat, dacã
se referã la o suprafaţã reprezentatã în vedere (fig.3.2, fig.3.21 ), 9terminate cu o sãgeatã, dacã se referã la o linie de contur (fig.3.20) şi poate indica un tratament termic, sau scurte indicaţii tehnice, tehnologice, sau cu privire la starea finalã a suprafeţei respective – culoarea, acoperirea de suprafaţã (cadmiatã, nichelatã, etc.)
(fig.3.1), 5.Cotele propriu-zise - reprezintã valorile numerice ale dimensiunilor liniare şi/sau unghiulare ale elementelor geometrice specificate pe desen. Ele pot fi însoţite de diverse simboluri (tab.3.1) şi se înscriu cu cifre arabe cu dimensiunea nominalã mai mare de 4,5 mm (conform scrierii standardizate, SR ISO
4098/1...4-94) suficient de mare 60. 74 desen tehnic industrial pentru a se asigura o bunã lizibilitate atât a desenului original cât şi a reproducerii sale prin diferite metode de copiere. punctul de origine punctul de origine Fig.3.19 Valorile cotelor se vor înscrie folosind una din urmãtoarele douã metode: 2METODA 1: cotele
sunt dispuse paralel cu liniile de cotã şi, de obicei, la mijloc, deasupra şi la distanţã de acestea (figurile 3.1, 3.2, 3.20, 3.21, ş.a.), astfel încât sã poatã fi citite de jos sau din dreapta desenului (dinspre indicator); valorile înscrise deasupra liniilor de cotã oblice trebuie orientate conform figurii 3.22. La rândul lor, valorile
unghiulare pot fi orientate ca în figura 3.23, varianta a sau b. Este indicatã folosirea acestei variante de înscriere a cotelor deoarece este o metodã tradiţionalã în activitatea de proiectare şi pentru cã nu necesitã întreruperea liniei de cotã, operaţie complementarã care consumã timp suplimentar pentru execuţia graficã manualã,
sau chiar atunci când se utilizeazã calculatorul electronic. 2METODA 2: valorile cotelor se înscriu astfel încât sã poatã fi citite dinspre partea de jos a desenului şi în cazul în care liniile de cotã nu sunt orizontale, atunci acestea se întrerup la aproximativ jumãtate din lungimea lor fãcându-se astfel loc pentru înscrierea valorii
numerice a dimensiunii liniare (fig.3.24) sau unghiulare respective (fig.3.25). 61. desen tehnic industrial 75 Fig.3.20 Fig.3.21 Standardul permite adaptarea modului de înscriere a cotelor la diferite situaţii, astfel: Îpentru evitarea urmãririi unor lungimi mari ale liniei de cotã, valorile cotelor pot fi înscrise mai aproape de una
din extremitãţile elementului geometric cotat şi alternativ de o parte şi de alta a axei de simetrie a piesei (fig.3.26, fig.3.28 – înscrierea alternativã a cotelor), 62. 76 desen tehnic industrial a b Fig.3.22 Fig.3.23 Fig.3.24 Fig.3.25 40 Fig.3.26 Fig.3.27 Îdacã spaţiul cuprins între douã linii ajutãtoare de cotã nu permite înscrierea
corectã a cotei, atunci valoarea numericã a dimensiunii respective se poate înscrie deasupra prelungirii liniei de cotã (fig.3.21 – dimensiunile 9 şi φ6), sau în exteriorul liniei de cotã, la extremitatea unei linii de indicaţie (fig.3.12 b, c), deasupra prelungirii liniei de cotã atunci 63. desen tehnic industrial 77 când spaţiul nu
permite întreruperea liniei de cotã care nu este orizontalã (fig.3.12 d), Îîn cazul cotelor referitoare la pãrţi ale unei piese care, în mod excepţional, nu sunt desenate la scarã (cu excepţia vederilor întrerupte fig.3.4), valoarea realã a dimensiunii trebuie subliniatã (fig.3.27). Fig.3.28 3.4.Metode de cotare Cotarea elementelor
geometrice aflate de-a lungul unei piese se poate face prin urmãtoarele metode: 2COTAREA ÎN SERIE (ÎN LANŢ, ÎN SUCCESIUNE): care constã în dispunerea cotelor una în continuarea celeilalte (fig.3.29, fig.3.30). Metoda se poate folosi pentru semifabricatelor obţinute prin procedee primare (turnare, sau forjare) a
diferitelor repere, sau chiar pentru piese finite care au o precizie scãzutã. Lanţul de dimensiuni creat astfel conduce la însumarea erorilor de prelucrare şi fiecare dimensiune este influenţatã de precizia de prelucrare a dimensiunii din stânga şi/sau din dreapta ei (de exemplu, precizia de 64. 78 desen tehnic industrial execuţie a
dimensiunii de 10 este funcţie de propria-i precizie de execuţie, de precizia de execuţie a dimensiunilor de 9 şi, respectiv, de 13 – fig.3.29). Fig.3.29 2COTAREA FAŢÃ DE UN ELEMENT COMUN (COTAREA TEHNOLOGICÃ, SAU COTAREA ÎN PARALEL): se aplicã atunci când mai multe cote cu aceeaşi direcţie au o
origine comunã, numitã şi bazã de cotare (fig.3.31). Cotarea în paralel constã în dispunerea unui anumit numãr de linii de cotã paralele una faţã de cealaltã, la o distanţã suficientã (şi constantã pentru toate aceste dimensiuni) pentru a se putea înscrie fãrã dificultate cotele (metoda se foloseşte pentru dimensiuni funcţionale, cu
o precizie mai ridicatã, fiecare dintre cote prelucrându-se în limitele preciziei indicate pe desen, fãrã a fi influenţate de preciziile celorlalte cote), Fig.3.30 Fig.3.31 2COTAREA MIXTÃ (COMBINATÃ): constã în folosirea ambelor metode prezentate anterior în cadrul aceleiaşi proiecţii (fig.3.20), 65. desen tehnic industrial
79 ţinând seama, de obicei, de rolul funcţional al dimensiunilor în cauzã (pentru cotele funcţionale se foloseşte metoda mai precisã - metoda de cotare tehnologicã, iar pentru cele nefuncţionale – metoda de cotare în serie). 2COTAREA CU COTE SUPRAPUSE: este o cotare în paralel simplificatã şi este utilizatã atunci când
spaţiul pentru înscrierea cotelor este insuficient (figurile 3.32 şi 3.33) (a se observa corespondenţa dintre valorile numerice ale cotelor din figurile 3.31, 3.32 şi 3.33). Fig.3.32 Fig.3.33 Aceeaşi metodã de cotare poate fi avantajoasã şi în cazul cotãrii alezajelor (gãurilor) multiple dispuse pe douã direcţii (fig.3.34).
2COTAREA ÎN COORDONATE (fig.4.34 b): poate fi folositã ca variantã de cotare pentru piese de genul celei prezentate în figura 3.34 a. Fig.3.34 66. 80 desen tehnic industrial 3.5.Indicaţii speciale de cotare 2COTAREA COARDELOR, A ARCELOR DE CERC, A UNGHIURILOR ŞI A RAZELOR se face ca în figura
3.5 b, c, d, iar în figura 3.35 se prezintã cotarea unui reper care are mai multe raze. Fig.3.35 2COTAREA ELEMENTELOR ECHIDISTANTE se poate face într-unul din urmãtoarele moduri: 9dacã elementele sunt dispuse la intervale liniare acestea pot fi cotate ca în figura 3.36, 9dacã elementele sunt dispuse la intervale
unghiulare, acestea pot fi cotate ca în figura 3.37, iar dacã nu existã riscul de a apãrea confuzii cotele pentru unghiurile intervalelor pot fi omise (fig.3.38). Fig.3.36 Fig.3.37 67. desen tehnic industrial 81 Fig.3.38 2COTAREA TEŞITURILOR ŞI A ADÂNCITURILOR: se face într-una din variantele prezentate în figura
3.39. Fig.3.39 Dacã toate teşiturile reprezentate pe desen au aceeaşi valoare, acestea nu se mai coteazã, dar se face urmãtoarea remarcã la condiţiile tehnice înscrise pe desen: “Muchiile necotate se vor teşi l x 45°” , unde l reprezintã înãlţimea trunchiului de con (fig.3.39). Cotarea teşiturilor interioare şi a celor exterioare
presupune douã cazuri: 68. 82 desen tehnic industrial 9dacã semiunghiul teşiturii este de 45° (fig.3.39 a, b), 9dacã semiunghiul teşiturii este diferit de 45° (fig.3.39 c, d). 2COTAREA SUPRAFEŢELOR CONICE ŞI A ÎNCLINAŢIILOR SUPRAFEŢELOR PRISMATICE: se face conform exemplelor prezentate în figura 3.40,
a şi b. Fig.3.40 a Fig.3.40 b 2COTAREA ELEMENTELOR DISPUSE SIMETRIC PE UN CERC, care se poate întâlni la piesele de tip flanşã, este redatã în figura 3.41. 69. desen tehnic industrial 83 Fig.3.41 3.6.Clasificarea cotelor Cotarea unei schiţe, sau a unui desen de produs finit executat la scarã se face numai luând în
considerare rolul funcţional pe care trebuie sã-l îndeplineascã reperul reprezentat în desen. Deoarece desenul de produs finit face legãtura între proiectant şi tehnolog, acesta din urmã, dupã “citirea” desenului trebuie sã înţeleagã care sunt elementele definitorii în funcţionarea reperului reprezentat. Ca urmare a acestui fapt,
schiţa, sau desenul, va trebui sã cuprindã doar dimensiunile funcţionale. Nu se permite ca din motive tehnologice, sã se treacã pe o schiţã sau pe un desen de produs finit o cotã ce poate periclita buna funcţionare în limitele condiţiilor impuse. Cotele care se înscriu pe desene se clasificã dupã douã criterii: ⁄Dupã importanţa
funcţionalã a cotelor, acestea se clasificã în: 70. 84 desen tehnic industrial 9cote (dimensiuni) nominale - rezultate în urma calculelor analitice de proiectare şi dimensionare, stabilite pe baza unor criterii funcţionale sau constructiv-tehnologice anterior stabilite, 9cote (dimensiuni) efective - rezultate în urma mãsurãtorilor
efective realizate pe un model existent. Acest tip de cote se întâlnesc frecvent la realizarea desenelor de releveu şi se înscriu pe desen cu abateri impuse de condiţiile de funcţionare. ⁄Din punct de vedere al importanţei şi al rolului funcţional (fig.3.42) deosebim: Fig.3.42 9cote funcţionale F (sau principale) - care reprezintã
dimensiunile care participã direct la funcţionarea reperului reprezentat (de obicei, aceste cote sunt direct tolerate pe desen, 9cote nefuncţionale NF (secundare) - care se referã la dimensiuni care nu sunt esenţiale pentru buna funcţionare a reperului respectiv, dar care conţin informaţii referitoare la forma geometricã a
reperului, la masa acestuia, etc.(aceste cote sunt, de obicei, indirect tolerate pe desen, prin înscrierea în cadrul condiţiilor tehnice a toleranţelor pentru dimensiuni libere 9cote auxiliare (AUX) - care se referã la dimensiuni cu caracter informativ, menţionate cu scopul de a se evita anumite calcule şi/sau pentru determinarea
uşoarã a dimensiunilor de gabarit (aceste cote nu se tolereazã). 71. desen tehnic industrial 85 Cotele auxiliare se înscriu, întotdeauna, între paranteze pentru a nu crea confuzii şi a înlãtura supracotarea desenelor. ⁄Dupã criteriul geometrico-constructiv, cotele se clasificã astfel: 9cote de poziţie – care, în general, sunt şi cote
funcţionale, ele referindu-se la poziţia faţã de o bazã de referinţã a unui element geometric important din componenţa reperului desenat (fig.3.43), Fig.3.43 9cote de formã - care se referã la forma geometricã a unui element geometric care aparţine reperului desenat, 9cote de gabarit - care se referã, în general, la dimensiunile
maxime ale reperului desenat. 3.7.Cotarea desenului de produs finit În proiectarea desenului de produs finit se au în vedere douã aspecte importante: rolul funcţional, rolul tehnologic, de execuţie dar şi economicitatea soluţiilor adoptate. În cadrul aspectelor funcţionale se vor avea în vedere: 72. 86 desen tehnic industrial
9alegerea unui material potrivit cu condiţiile de exploatare ale reperului, 9alegerea unui tratament termic potrivit atât cu materialul, cât şi cu condiţiile de exploatare, 9precizia geometricã trebuie sã fie adecvatã condiţiilor de funcţionare, 9definirea condiţiilor de ergonomie, de esteticã şi privind proiectarea fiabilitãţii
produsului, În cadrul aspectelor tehnologice proiectantul desenului va avea în vedere: 9modalitatea de obţinere a semifabricatului, 9gradul şi modul de prelucrare a materialului din care se executã reperul proiectat şi desenat, 9soluţiile economice de execuţie a piesei desenate, Cotarea desenului de produs finit este
consideratã corectã dacã satisface urmãtoarele condiţii: 9defineşte fãrã ambiguitate produsul (relaţia de biunivocitate ce trebuie sã existe între imaginea spaţialã şi imaginea planã a corpului geometric proiectat şi desenat, ca formã şi dimensiune), 9asigurã buna funcţionare a produsului, 9permite cele mai largi toleranţe de
execuţie (între toleranţe de execuţie mari şi cost este o relaţie de dependenţã directã, v.cap.5 Precizia produsului finit), 9evitã supracotarea, Aceste condiţii reclamã ca înainte de începerea operaţiei de cotare sã se facã o analizã cât mai completã a tuturor prioritãţilor în cadrul condiţiilor restrictive impuse produsului. În
acelaşi timp, se va ţine seama de condiţiile de funcţionare ale reperului în ansamblul din care face parte, condiţii care pânã la urmã se reduc la definirea jocurilor, sau a strângerilor dintre diferitele componente ale ansamblului. 73. desen tehnic industrial 87 3.8 TEME: 1.Cotaţi desenul din figura 3.44. Fig.3.44 2. Sã se coteze
piesa din figura 3.45, cunoscând cã grosimea acesteia este de 6 mm. Figura 3.45 3. Folosind metoda de cotare tehnologică realizaţi cotarea piesei din figura 3.46. 74. 88 desen tehnic industrial Fig. 3.46 4. Sã se coteze piesa din figura 3.47. . Figura 3.47 5. Utilizând elementele cotării realizaţi cotarea piesei din figura 3.48
Fig.3.48 6. Exemplificaţi modul în care se realizează cotarea diametrelor succesive la piesele din figura 3.49. 75. desen tehnic industrial 89 Fig. 3.49 7. . Având piesele din figură reprezentaţi piesele asamblate şi cotaţi ajustajul format. 76. 62 desen tehnic industrial CAPITOLUL 3
...................................................................................................................61 Cotarea desenelor tehnice .............................................................................................................................................. 61 3.1.Principii generale de cotare ..................................................................................................................................... 61 3.2.Elementele
cotãrii. Norme şi reguli de cotare......................................................................................................... 64 3.4.Metode de cotare....................................................................................................................................................... 77 3.5.Indicaţii speciale de cotare
....................................................................................................................................... 80 3.6.Clasificarea cotelor ................................................................................................................................................... 83 3.7.Cotarea desenului de produs finit ........................................................................................................................... 85 3.8
Teme: ......................................................................................................................................................................... 87 77. desen tehnic industrial 87 Capitolul 4 PRECIZIA PRODUSULUI FINIT Produsul finit1, în sensul cel mai larg al termenului, semnifică un complex de bunuri, servicii şi idei care fac obiectul transferului de
proprietate, în condiţii date. Acest termen a căpătat diverse conotaţii în ultimul timp, astfel încât chiar şi în turism se vorbeşte despre un “produs turistic”. În domeniul tehnic “produsul finit” semnifică un bun material realizat în urma unui proces de conversie a unui complex de materii prime (format din unul sau mai multe
materiale). Procesul de conversie, numit şi proces tehnologic, are un anumit grad de precizie care afectează precizia produsului finit prelucrat, sau realizat cu ajutorul unui anumit proces tehnologic. Aşadar, precizia produsului finit este o funcţie directă de precizia procesului de conversie. Prin precizia produsului finit se
înţelege gradul de concordanţă dintre produsul finit considerat (materializat) şi modelul său teoretic (existent sub formă grafică - ca desen al produsului finit), din punct de vedere al caracteristicilor fizico-chimici şi mecanici, precum şi al preciziei geometrice. Din această definiţie se desprinde necesitatea ca desenul
produsului finit să conţină date şi informaţii cu privire la caracteristicile fizico-chimici şi mecanici, respectiv referitoare la forma şi precizia geometrică a acestuia (fig.4.1). 2PRECIZIA CARACTERISTICILOR FIZICO-CHIMICI ŞI MECANICI se referă la starea fizică a produsului finit (stare solidă, gazoasă, sau lichidă), la
compoziţia sa chimică, precum şi la proprietăţile mecanice ale acestuia (rezistenţa la rupere, la uzare, la întindere, etc.) şi fac obiectul de studiu al altor discipline de specialitate (fizică, chimie, studiul materialelor, tratamente termice, etc.). În cele ce urmează datele referitoare la caracteristicile fizico-chimici şi mecanici vor fi
prezentate în măsura în care acestea intervin în realizarea desenului produsului finit. 1 I.Lãrãrescu, Cosmina-Elena Şteţiu, Toleranţe, ajustaje, calcul cu toleranţe, calibre, Editura tehnicã, Bucureşţi, 1984. 78. 88 desen tehnic industrial 2PRECIZIA GEOMETRICĂ a produsului finit se compune din precizia dimensională,
precizia formei geometrice, precizia poziţiei relative a diferitelor elemente geometrice ale produsului finit (suprafeţe, muchii, axe, etc.) şi rugozitatea suprafeţelor (microgeometria suprafeţelor, sau precizia calităţii suprafeţelor). Fig.4.1 4.1.Precizia dimensională 4.1.1.Dimensiuni, abateri, toleranţe2 În procesul de conversie
a materiilor prime în produse finite, conversie care în domeniul construcţiilor de maşini constă în generarea de linii, unghiuri, suprafeţe şi obţinerea, în acest mod, de dimensiuni liniare, sau unghiulare, intervin întotdeauna abateri de la modelul teoretic (desenul produsului finit) cauzate de imperfecţiunea procesului
tehnologic. Astfel, diferenţa dintre o dimensiune teoretică (înscrisă pe desen sub forma unei dimensiuni nominale) şi dimensiunea reală reprezintă eroarea de prelucrare (eroarea de execuţie, sau eroarea procesului tehnologic). Dimesiunea reală - care defineşte suprafaţa, sau muchia reală - reprezintă suprafaţa sau muchia care
separă produsul finit, sub formă 2 Catalogul standardelor române, Editura tehnicã, Bucureşti, 1996. 79. desen tehnic industrial 89 solidă, de mediul înconjurător. În tehnică operăm cu dimensiunea efectivă care reprezintă valoarea unei dimensiuni rezultată în urma măsurării acesteia şi este o mărime a cărei valoare depinde de
precizia mijlocului de măsurare şi de valoarea diviziunii acestuia. Astfel, dacă măsurăm o dimensiune cu un şubler care are valoarea diviziunii de 0,1 mm şi obţinem rezultatul de 19,6 mm, acesta reprezintă dimensiunea efectivă, corespunzătoare mijlocului de măsurare folosit; dacă aceeaşi dimensiune este măsurată cu un
micrometru cu diviziunea de 0,01 mm obţinem rezultatul de 19,58 mm. Se poate pune întrebarea care dintre cele două valori obţinute prin măsurare este adevărată? Ambele valori sunt corecte şi corespund preciziei de măsurare a mijlocului de măsurare folosit. Din acest exemplu rezultă definiţia erorii de măsurare, care
reprezintă diferenţa dintre mărimea reală şi dimensiunea efectivă: εM = dreală - def Se poate afirma că precizia produsului finit este generată de precizia procesului de conversie. În cazul unui proces tehnologic de prelucrare prin aşchiere, procesul de conversie se compune din: maşina-unealtă (MU), dispozitivul de prindere a
semifabricatului pe maşina-unealtă (DSF), semifabricatul care urmează să fie prelucrat (SF), scula aşchietoare (SC), dispozitivul de prindere a sculei pe maşina-unealtă (DSC) şi mijlocul de măsurare (MM). Fiecare componentă a procesului tehnologic îşi are propria precizie, sau eroare de prelucrare. Eroarea totală εT a
procesului de conversie este dată, în anumite situaţii, de suma erorilor componentelor procesului tehnologic (dacă sunt orientate într-un singur sens), dar ea poate fi şi o sumă de erori statistice (eroare medie pătratică), sau erori care se compensează parţial între ele, sau, din contră, erori care se cuantifică (erori sinergice) (un
exemplu este dat de erorile de prelucrare generate de vibraţiile sistemului tehnologic care, funcţionând în apropierea zonei de rezonanţă, pot conduce la amplificarea amplitudinilor oscilaţiilor sistemului). Determinarea erorii totale efective a unui sistem tehnologic dat este destul de dificilă, dar aceasta trebuie determinată,
cunoscută, controlată şi stãpânită pentru a fi în mãsurã să se proiecteze corect precizia de execuţie a produsului finit. Experienţa tehnică a demonstrat faptul că funcţionarea unei piese în ansamblul din care face parte, precum şi a ansamblului în sine este asigurată dacă dimensiunile liniare şi unghiulare care definesc forma 80.
90 desen tehnic industrial pieselor din componenţa ansamblului sunt executate între anumite limite bine definite, numite dimensiuni limită. Iată de ce vom stabili apriori, în faza de proiectare, valori limită ale dimensiunilor care asigură buna funcţionare, dimensiuni limită care vor fi prescrise pe desenul produsului finit.
Existenţa unei multitudini de forme constructive şi suprafeţe de piese a impus, pentru sistematizarea aspectelor teoretice privind precizia geometrică a produsului finit, clasificarea lor în suprafeţe gen arbore şi suprafeţe gen alezaj. Suprafeţele gen arbore sunt suprafeţe cuprinse şi elementele referitoere la precizia acestora se
notează, prin convenţie, cu caractere literare mici (d, e), iar suprafeţele gen alezaj sunt suprafeţe cuprinzătoare, suprafeţe care cuprind suprafeţele gen arbore şi elemetele referitoare la precizia acestora se notează, tot prin convenţie, cu caractere literare mari (D, E). Aşadar, vom vorbi, în continuare, de arbori sau piese gen
arbore şi alezaje sau piese gen alezaj. Pentru un alezaj, sau o piesă gen alezaj, cele două dimensiuni limită permise de buna funcţionare a diametrului se vor nota cu: Dmax - dimensiunea maximă, Dmin - dimensiunea minimă, iar în cazul unui arbore, sau suprafaţă gen arbore, dimensiunile limită se vor scrie cu minuscule:
dmax - dimensiunea maximă, dmin - dimensiunea minimă (fig.4.2). eS eI N Fig.4.2 Diferenţa dintre cele două dimensiuni limită se numeşte toleranţa dimensiunii D, respectiv d (fig.4.2): TD = Dmax - Dmin 81. desen tehnic industrial 91 Td = dmax - dmin În reprezentare grafică, câmpul cuprins între cele două dimensiuni
limită se numeşte câmp de toleranţă (fig.4.2). Pentru ca piesa să fie corespunzătoare trebuie ca dimensiunea efectivă Def să se găsească între cele două dimensiuni limită admise şi prescrise: Dmin ≤ Def ≤ Dmax dmin ≤ def ≤ dmax Dimensiunile pieselor sunt valori alese de către Fig.4.3 proiectant, sunt rezultatul unor calcule
de dimensionare, cum ar fi dimensionarea unui arbore, sau se determină pe baza unor relaţii empirice: d ≥ MT /τ 3 , sau d ≥ MI 3 /σ - expresii analitice d = 0,45 C, d/l = 0,16...0,18 - relaţii empirice. În aceste relaţii notaţiile reprezintă: MT - momentul de torsiune, MI - momentul încovoietor, τ - efortul unitar la torsiune, σ -
efortul unitar la încovoiere, C - distanţa dintre axele arborilor, în cazul unui reductor, sau cutie de viteză, l - lungimea arborelui. După efectuarea calculelor, se alege dimensiunea imediat superioară celei rezultate din calcul care se regăseşte în şirul dimensiunilor normalizate standardizate, dimensiune care va purta denumirea
de dimensiune nominală N. Spre exemplu, dacă din calculul de rezistenţă rezultă d ≥ 19,82 mm, se alege valoarea imediat superioară, conform standardului în care se regăsesc dimensiunile normalizate: d = 20 mm, adică ND,d = 20 mm. Dimensiunea nominală delimitează grafic (fig.5.2) linia zero, linia în raport cu care se
definesc abaterile limită. Abaterile limită sunt diferenţele algebrice dintre dimensiunile limită şi dimensiunea nominală: Îabaterea superioară (Es, es) reprezintă diferenţa algebrică dintre dimensiunea maximă şi dimensiunea nominală corespunzătoare: Es = Dmax -N, es = dmax - N 82. 92 desen tehnic industrial Îabaterea
inferioară (Ei, ei) reprezintă diferenţa algebrică dintre dimensiunea minimă şi dimensiunea nominală corespunzătoare. Ei = Dmin - N, ei = dmin - N În afara abaterilor limită definim: Îabaterea efectivă care reprezintă diferenţa algebrică dintre dimensiunea efectivă şi dimensiunea nominală: Eef = Def - N, eef = def - N Prin
convenţie, abaterile situate deasupra liniei zero (fig.4.2) sunt pozitive, iar abaterile aflate sub linia zero sunt negative. Abaterea superioară se mai poate defini ca fiind distanţa de la linia zero la limita superioară a câmpului de toleranţă, iar abaterea inferioară distanţa de la linia zero la limita înferioară a câmpului de toleranţă
(fig.4.2). Aşadar, între abaterile limită, dimensiunile limită şi dimensiunea nominală există relaţiile: Dmax = N + Es, Dmin = N + Ei dmax = N+ es, dmin = N + ei în care abaterile se scriu cu semnele lor - plus, sau minus - după cum acestea se află deasupra, sau sub linia zero. Toleranţa dimensională poate fi definită şi în
funcţie de abaterile limită: TD = Dmax - Dmin = ( N + Es) - (N + Ei) = Es - Ei - pentru suprafeţe gen alezaj Td = dmax - dmin = (N + es) - (N + ei) = es- ei - pentru suprafeţe gen arbore Dimensiunea nominală şi abaterile limită pot fi scrise, printr-o simbolizare convenţională, ca două sume neefectuate: E I + NE S + e I + ,
sau N e S + din care rezultă valorile pentru dimensiunile limită şi pentru toleranţa dimensiunii, folosind expresiile analitice prezentate. În continuare sunt prezentate exemple numerice de înscriere a dimensiunii nominale şi a abaterilor limită: 20 20 0 5 0 3 0 3 + + 0 − . . . 2 0 2 0 0 6 0 5 + − 0 5 0 . . . 2 0 2 0 0 3 0 5 0 3 0 3 −
− − + . . . . Poziţia câmpului de toleranţă în raport cu linia zero se simbolizează printr-o literă (fig.4.3): majusculă pentru alezaje: A, B, ..., H, JS,..., Z,... 83. desen tehnic industrial 93 minusculă pentru arbori: a, b,..., h, jS,..., z,..., iar mărimea toleranţei prin litere care reprezintă treptele de precizie (18 trepte de precizie):
IT01, IT0, IT1,..., IT16. Aşadar, pentru notarea pe desen a unei dimensiuni tolerate se poate utiliza fie modelul prezentat anterior (două sume neefectuate), fie apelând la simbolurile literare şi la treptele de precizie, sub una din formele: +0,039 ), 50g6(− − 45H8(0 0 009 , , 0 025 ) - pentru dimensiunile tolerate ale unei
piese, care, întotdeauna, for fi însoţite de abaterile limită 60H7/g6, 40H9/jS8 - pentru ajustaje în sistemul alezaj unitar 30M9/h8, 70JS8/h7 - pentru ajustaje în sistemul arbore unitar. În figurile 4.4 şi 4.5 sunt prezentate exemple grafice de înscriere a dimensiunilor tolerate pe desene de produse finite (pe desenul unui
ansamblu - fig.4.4, respectiv pe desenele reperelor ce compun ansamblul - fig.4.5). Fig.4.5 Fig.4.4 Dacă o suprafaţă a unei piese cu aceeaşi dimensiune nominală are porţiuni cu abateri limită diferite, limitele se reprezintă cu linie continuă subţire, fiecare porţiune cotându-se separat (fig.4.6). Abaterile limită ale dimensiunilor
unghiulare se înscriu pe desenele de produs finit prin valori exprimate în grade, minute, secunde (fig.4.7). Filiera: Tehnologică Profil: Tehnic Domeniul de pregătire profesională: Electromecanică . Noi folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. ... > Liceu > Filiera
tehnologică > Tehnic > Electromecanică > Desen tehnic. Manual pentru … Manual desen tehnic de instalatii II. Breviar de Calcul Stas 1478-90. Enciclopedia Tehnica de Instalatii - Manualul de Instalatii - Editia aIIa - Instalatii de Sanitare. Desen Tehnic de Instalatii. Simboluri in desen in instalatii apa canal. Manualul de
Instalatii - Instalatii de Incalzire.
5/5
(20)

manual desen tehnic pdf - Shoogle

https://www.shoogle.ro/cauti__manual-desen-tehnic-pdf
Cãutari similare: manual desen tehnic pdf, manual de desen tehnic pdf, manual desen tehnic, manual desen artistic pdf, manual desen tehnic clasa 9, desen tehnic manual pdf, manual de desen tehnic download, manual de desen artistic pdf, manual desen artistic c radinschi pdf, desen tehnic indicator dimensiuni pdf, nordstar cs
35v3a m84ah5r ... 9/29/2014 · carte desen tehnic & geometrie descriptiva 1. desen tehnic geometrie descriptivĂ 2. cuprins partea i - notiuni generale de desen tehnic capitolul 1 informaŢii transmise prin intermediul desenului tehnic capitolul 2 reprezentarea pieselor În proiecŢie ortogonala capitolul 3 cotarea desenelor
tehnice capitolul 4 precizia produsului finit partea a - ii - a - geometrie descriptiva capitolul 5 ... Vrei Manual Desen Tehnic? Pe Okazii.ro cumperi online produse cu reducere si livrare gratuita din stoc. Cumpara acum, 100% sigur prin Garantia de Livrare. Acest magazin foloseste cookies si alte tehnologii pentru a
imbunatati experienta dumneavoastra pe site! Continuand navigarea dupa prezentarea informatiilor, sunteti de acord cu utilizarea modulelor cookie. In caz contrar, puteti sa va dezactivati in browser-ul dvs. utilizarea cookie pentru site-ul nostru. Citeste mai mult Sunt de acord Desen tehnic industrial. Manual pentru clasa a
IX-a - Comanda cartea online - Floarea Irimia - Gabriela Lichiardopol - Iuliana Mustata - Dorina Dragomir - Florina Pisleaga - Daniela Burdusel - Aurelia Vaduva - Manuela Buse - Maria Radoi - Produs Cadou Desen tehnic. Manual pentru clasa a IX-a - Comanda cartea online - Eugenia Adriana Ghita - Viorel Ghita -
Gabriela Lichiardopol - Produs Cadou
manual de desen tehnic pdf, manual desen tehnic de instalatii
https://munsonnurses.org/uploads/1/3/0/2/130270929/efdbbaefddc.pdf

http://neosnailspa.com/uploads/1/3/0/2/130272438/7174230.pdf

http://earlyyearssen.com/uploads/1/3/0/2/130272926/7b3ffa816b3.pdf

http://thebendfilm.com/uploads/1/3/0/2/130287302/a441917.pdf

http://modraskola.com/uploads/1/3/0/2/130287493/7e3902bf36f423e.pdf

https://reissracing.com/uploads/1/3/0/2/130288629/kosexot-zadimadifumovuj-fekurisa.pdf