Contractul de Societate Comerciala

UNIVERSITATEA SPIRU HARET Facultate de Științe Economice și Stiințe Juridice,Constanța
UNIVERSITATEA SPIRU HARET

Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice,ConstanȚa
Studii universitare de Masterat Contabilitate,Expertiză și Audit
REFERAT
CONTABILITATE MANAGERIALĂ
Coordonator științific:
LECTOR UNIV.DR.BEBEȘELEA MIHAELA
Masterand:
Ciumacencu(Drăghiceanu)
Mariana Camelia
2
CONSTANȚA
2019
UNIVERSITATEA SPIRU HARET

Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice,Constanța
Studii universitare de Masterat Contabilitate,Expertiză și Audit
Contractul de societate
comercială
Coordonator științific:
LECTOR UNIV.DR.BEBEȘELEA MIHAELA
Masterand:
Ciumacencu(Drăghiceanu)
Mariana Camelia
CONSTANȚA
2019
3
Cuprins
Introducere……………………………………………………………………………....….3
Capitolul 1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de societate
comercială………………………………………………………………………….….....…...5
1.1. Noțiunea contractului de societate comercială………………..……………….....……...5
2.2. Caracterele juridice ale contractului de societate comercială...........................................7
Capitolul 2. Condițiile generale de fond ale contractului de societate comercială...... 11

2.1.Capacitatea părților.......................................................................................................... 11
2.2.Consimțământul părților................................................................................................. 12
2.3.Obiectul contractului....................................................................................................... 13
2.4. Cauza contractului ......................................................................................................... 14
Capitolul 3. Condițiile de formă ale contractului de societate comercială.................... 16
Capitolul 4. Condițiile specifice de fond ale contractului de societate comercială....... 19

4.1. Affectio societatis........................................................................................................... 19
4.2. Aportul asociaților.......................................................................................................... 21
4.3. Participarea la beneficii și pierderi…....………………………………………….…….22
Capitolul 5. Condițiile de validitate ale contractului de societate comercială………...24
Capitolul 6. Efectele contractului de societate comercială…………………………..…26
4
Introducere
Procedura de constituire a societății comerciale cuprinde ansamblul formalităților și regulilor ce

trebuiesc respectate cu ocazia înființării unei societăți comerciale. Societatea comercială este, în esență,
un contract și, de asemenea, o persoană juridică. La baza constituirii oricărei societăți comerciale se află
voința asociaților, manifestată în condițiile legii. Asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri,
să desfășoare o activitate comercială și să împartă beneficiile. Fundamentul societății comerciale îl
reprezintă actul constitutiv.
Pentru a putea analiza contractul de societate comercială și a stabili regimul său juridic este
imperios necesar ca, în prealabil, să determinăm legea aplicabilă acestuia, adică legea care-i va cârmui
condițiile de validitate și efectele. Iar cum efectul cel mai semnificativ al contractului de societate
comercială constă în crearea premiselor necesare pentru nașterea societății a cărei înființare se
urmărește, rezultă în mod logic că legea aplicabilă acestui contract va reglementa atât natura, cât și
regimul juridic al societății la a cărei temelie stă.
Orice societate trebuie în mod necesar să fie supusă, în privința statutului ei organic, legii unei
anumite țări. O societate nu poate exista în mod valabil dacă nu este regulat constituită în raport cu legea
sub imperiul căreia a fost înființată și nu-și poate exercita activitatea (activitate ce presupune încheierea
de acte juridice) dacă nu dispune de organe de administrare și reprezentare, a căror constituire și
funcționare depinde, de asemenea, de legea aplicabilă statutului său personal. Pentru a cunoaște această
lege este necesar să stabilim, în prealabil, naționalitatea societății.
Concepția care s-a bucurat de cea mai largă audiență este cea a sediului social. În această
concepție, societatea va avea naționalitatea țării în care și-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul
social.1 Aceeași soluție rezultă și din art. 1 alin 2 al Legii 31/1990 privind societățile comerciale:
“Societățile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române”
Așadar, societatea comercială dobândește personalitate juridică prin îndeplinirea unor formalități
cerute de lege. Trebuie avut în vedere faptul că în cadrul Legii nr. 31/1990 privind societățile
comerciale, întâlnim cinci tipuri de societăți, de care trebuie să se țină cont o dată cu întocmirea
1
Dana. A. Popescu, „Contractul de societate comercială”, Editura Lumina Lex, București, 1996, p.43
5
documentelor de înființare, pentru a putea înființa una din tipurile de societăți dorite. Legea 31/1990
modificată prin OUG 37/2011 prevede că, “în vederea desfășurării unor activități cu scop lucrativ,
persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și pot constitui societăți comerciale, cu
respectarea prezentei legi”.2
Întrucât odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil (NCC), Codul Comercial a fost abrogat,
intenția NCC fiind aceea de a reuni dreptul comercial (precum și celelalte ramuri de drept privat), într-o
singură ramură de drept, NCC constituie dreptul comun al societăţilor comerciale, numite, mai nou,
societăţi speciale. NCC dispune în art. 2 alin. 1 că “dispozițiile prezentului cod reglementează
raporturile patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.” Totuși art 2.
alin. 2 declară că NCC este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru
toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale. Așadar, ori de câte ori norma
specială nu dispune (în cazul societăților comerciale, Legea nr. 31/1990) se aplică în subsidiar sau în
completare regulile din Codul Civil.
Potrivit noilor reglementări, societăţile se împart în simple (civile) şi speciale.3 Societăţile simple
sunt cele constituite prin contractul de societate, exclusiv în condiţiile Codului Civil. Societăţile speciale
sunt toate celelalte societăţi, constituite, tot în baza unui contract de societate, însă în vederea exercitării
unor activităţi economice sau diverse profesii, reglementate prin legi speciale, cum ar fi Legea 31/1990
privind societăţile comerciale, bazată pe un control prealabil judiciar de legalitate. Așadar, una dintre
schimbările fundamentale pe care le aduce noul Cod Civil este unificarea regimului juridic pentru
contractele civile şi cele comerciale, cu toate frecvent întâlnite în practică, au primit o formă, cu
indicarea drepturilor şi a obligaţiilor corespunzătoare.
. Punctul de plecare în constituirea unei societăți comerciale este întocmirea actului sau actelor
constitutive ale viitoarei societăți. Actele constitutive sunt diferite, în funcție de forma juridică a
societății. Astfel, în cazul societății în nume colectiv și a societății în comandită simplă se va întocmi
contractul de societate iar în cazul societății pe acțiuni, în comandită pe acțiuni și a societății cu
răspundere limitată, atât contract de societate cât și statut.4
2
Art. 1 alin. 1 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale
3
Art. 1888 Noul Cod Civil
4
Art. 5 alin. 1 Din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, actualizată
6
Capitolul 1
Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de societate comercială
1.1. Noţiunea contractului de societate comercială
Potrivit primului alineat al art. 5 din Legea societăților comerciale, actul constitutiv poate fi
reprezentat de unul sau mai multe înscrisuri cu semnificație și conținut juridic diferit, criteriul de
distincție constituindu-l forma juridică a societății pentru care au optat asociații. Contractul de societate
este modelul originar, prototipul actului constitutiv al oricărei societăți comerciale, în timp ce statutul,
este doar un act dezvoltător al contractului de societate. Ele diferă atât ca funcție cât și sub aspectul
conținutului: contractul de societate este actul prin care se constituie societatea comercială iar statutul
este actul care cuprinde regulile potrivit cărora este organizată și funcționează societatea. 5 În lipsa unor
distincții legale clare între aceste două documente, din cauza confuziei create, legiuitorul a promovat o
concepție unificatoare cu privire la rolul acestora, stabiliind că ele pot fi încheiate sub forma unui înscris
unic, denumit act constitutiv. Aceeași denumire o poate avea numai statutul sau numai contractul de
societate, atunci când legea nu prevede obligația întocmirii ambelor documente.6
Conchidem că actul constitutiv va putea fi încheiat în trei forme juridice:
-fie sub forma a două acte juridice separate (contract de societate și statut) constatate prin două înscrisuri
distincte, care pot fi numite împreună act constitutiv;
-fie sub forma a două acte distincte, încheiate însă sub forma unui înscris unic, numit act constitutiv;
-fie sub forma unui singur act juridic, creat prin contopirea contractului și statutului, numit act
constitutiv, conținut într-un singur înscris.
În conformitate cu definiția dată de vechiul codul civil român în art. 1491 “societatea este un
contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, în scop de a împărți
foloasele ce ar putea rezulta”. Vechiul Cod Civil reglementa și societatea civilă dar spre deosebire de
aceasta, societatea comercială nu reprezintă numai un simplu contract, ci ea este și o persoană juridică.
În sistemele de drept mai sunt reglementate și alte persoane juridice cum ar fi asociațiile și fundațiile
5
Ioan Schiau, Titus Prescure “Legea societăților comerciale nr. 31/1990. Analize și comentarii pe articole”, Editura
Hamangiu, București, 2007, p.40
6
Octavian Căpățână “Societățile comerciale”, Editura Lumina Lex, 1996, p. 148
7
persoane juridice fără scop lucrativ. 7Societatea comercială se caracterizează prin aceea că are în primul
rând un scop lucrativ.
O definiție mai cuprinzătoare și mai apropiată de esența contractului de societate este cea dată de
art. 1832 Cod Civil francez în urma modificării aduse de Legea din 11 iulie 1985 "societatea este
instituită de două sau mai multe persoane care convin printr-un contract să afecteze unei întreprinderi
comune bunurile sau industria lor în vederea împărțirii beneficiului, sau de a profita de pe urma
economiei ce ar putea rezulta. Asociații se obligă să contribuie la pierderi".
În reglementările actuale, Legea societăților comerciale nu cuprinde o definiție a contractului de
societate comercială, de aceea ne vom raporta la dispozițiile Noului Cod Civil care reglementează
contractul de societate în general și care prevede că: “Prin contractul de societate două sau mai multe
persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfășurarea unei activități și să contribuie la aceasta
prin aporturi bănești, în bunuri, în cunoștințe specifice sau prestații, cu scopul de a împărți beneficiile
sau de a a se folosi de economia ce ar putea rezulta”.8
Definiţia legală a contractului de societate este indiscutabil o repunere pe tapet a teoriilor clasice,
cu privire la natura contractualistă a societăţii, deoarece pune accentul pe partea contractuală, de acord
de voinţă între două sau mai multe părţi.
Definiţia legală nu este deloc la adăpost de critici. Pe de o parte, nu are în vedere posibilitatea
constituirii unei societăţi prin exprimarea voinţei unei singure persoane (de exemplu societatea cu
răspundere limitată cu asociat unic), deci nu are în vedere teoriile instituţionale referitoare la societate.
Teoria instituției s-a dezvoltat în dreptul comercial pentru a explica existența unei legislații de ordine
publică care instituționalizează societatea. Recunoașterea personalității juridice a societății a bulversat
concepția contractualistă originară prin recunoașterea capacității societății și a autonomiei sale
patrimoniale.9. În doctrina franceză contemporană, majoritatea autorilor susțin natura juridică mixtă a
societății. Prin urmare, se consideră că societatea se caracterizează atât prin aspectele contractuale, cât și
prin cele instituționale. Într-o opinie societatea este considerată a fi o entitate în cadrul căreia coexistă
reguli contractuale și reguli de tip instituțional, nici una dintre cele două teorii, nu o exclude pe
cealaltă.10
7
Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la Asociații și fundații
8
Art. 1881, alin. 1. Din Noul Cod Civil
9
Ion Turcu, “Tratat teoretic și practic de drept comercial”, volumul al II-lea, Editura C.H. Beck, București, 2008,
p. 364
10
Philippe Merle, „Droit Commercial. Societes commerciales”, Dalloz, Paris, 1990, p. 23
8
Actul constitutiv este instrumentul juridic prin care asociații își exprimă voința de asociere.
Natura contractuală a acestui instrument este incontestabilă chiar dacă acesta poate reprezenta fuziunea a
două acte juridice distincte (contractul de societate și statutul) caracterul contractual predomină, cu
excepția, desigur, a actului constitutiv întocmit de asociatul unic al societății comerciale cu răspundere
limitată.11
1. 2. Caracterele juridice ale contractului de societate comercială
Din dispozițiile art. 1881 a NCC rezultă trăsătura fundamentală a contractului de societate și
anume, aceea că este un contract încheiat în vederea desfășurării unei activități în comun, asociații, își
manifestă prin contract voința de a urmări un scop comun, acela de a împărți beneficiile. Contractul de
societate comercială presupune participarea a două sau mai multe persoane. Din punct de vedere al
raportului de contrarietate sau concordanță între interesele urmărite de părți, acestea se împart în două
clase: acte bilaterale sau multilaterale, unde părțile au interese divergente din punct de vedere juridic și
acte convențioanale unde părțile au interese distincte, dar convergente. Contractul de societate
comercială face parte din categoria actelor bilaterale sau multilaterale în acre interesele părților, deși
distincte, sunt convergente.12
Potrivit art. 1171. Alin 1. „Contractul este sinalagmatic atunci când obligațiile născute din
acesta sunt reciproce și interdependente. În caz contrar, contractul este unilateral chiar dacă
executarea lui presupune obligații în sarcina ambelor părți.” Doctrina clasică consideră contractul de
societate comercială un contract sinalagmatic, dat fiind că asociații se obligă reciproc să-și verse
aporturile.13Pe de altă parte, a fost formulată teoria actului unilateral statutar, potrivit acestei opinii
actele statutare sunt rodul voinței unei persoane sau a mai multora fiind declarații unice de voință.14 Într-
o altă opinie, contractul de societate nu se încadrează perfect în sfera contractului sinalagmatic, deoarece
asociații nu se obligă reciproc ci față de societate, cu toate acestea trebuie luat în considerare și faptul că
fiecare asociat se obligă să efectueze un aport în considerația aporturilor celorlalți. 15În ceea ce privește
11
Ioan Schiau, Titus Prescure “Legea societăților comerciale nr. 31/1990. Analize și comentarii pe articole”,
Editura Hamangiu, București, 2007, p.42
12
Claudia Roșu, Lavinia Tec, „Drept societar. Curs universitar”, Editura Mirton, Timișoara, 2004, p. 12
13
Francisc Deak, „Tratat de drept civil. Contracte speciale”, Editura Actami, București, 1999, p. 459, Dan A.
Popescu, „Contractul de societate”, Editura. Lumina Lex, București, 1996, p. 19
14
Paul Vasilescu, „Relativitatea actului juridic. Repere pentru o nouă teorie generală a actului de drept privat”
Editura Rosetii, București, 2003, p. 139
15
Lavinia Tec, „Constituirea și funcționarea societăților comerciale”, Editura World Teach, Timișoara 2006, p. 29
9
teoria actului juridic unilateral, ne raliem opiniei potrivit căreia în momentul formării contractului de
societate părțile sunt motivate și de interese diferite, unele interese privesc deținerea controlului în
societate, altele doresc să facă o investiție.16
Analizând cu atenție textul art. 1881 care definește contractul de societate și care prevede că prin
contractul de societate părțile se obligă reciproc să coopereze pentru desfășurarea unei activități și să
contribuie la aceasta prin aporturi, coroborat cu art. care definește contractele sinalagmatice, nu ne mai
rămâne decât să stabilim interdependența obligațiilor pentru a putea califica contractul de societate ca
fiind unul sinalagmatic. Interdependența obligațiilor (reciproce) și anume, acelea de a efectua aportul în
vederea constituirii în mod legal a societății poate fi cu greu dovedită având în vedere că însuși
legiuitorul admite că societatea poate fi înmatriculată și fără îndeplinirea obligației de aport a unora
dintre asociați. Întrucât noțiunea de aport desemnează o obligație, trebuie făcută distincția între nașterea
obligației și executarea ei, obligația se naște la încheierea contractului de societate iar executarea ei
poate fi făcută la constituirea societății sau ulterior. 17În conformitate cu cele relatate anterior, ne raliem
opiniei potrivit căreia contractul de societate nu se încadrează perfect în categoria celor sinalagmatice,
sinalagmatismul acestuia fiind unul atipic, afectat.
Conform dispozițiilor Noului Cod Civil, „contractul prin care fiecare parte urmărește să își
procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate este cu titlu oneros”.18 Din dispozițiile enunțate
rezultă în mod vădit că, contractul de societate comercială este un contract cu titlu oneros, fiecare asociat
urmărind un avantaj patrimonial, un câștig care se concretizează în profitul obținut de societate și care,
ulterior, conform legii și a clauzelor prevăzute în contract se va împărți între asociați. Într-o altă opinie,
însă, sinalagmatismul atipic al contractului de societate face imposibilă adaptarea perfectă la schema
contractelor cu titlu oneros, motivându-se că în schimbul aportului adus în societate, asociatul nu
urmărește să obțină o prestație echivalentă din partea celorlalți asociați, ci urmărește să obțină o cantitate
de titluri sociale precum și o cotă parte din beneficii19, opinie care ni se pare criticabilă având în vedere
că ea s-a conturat în perioada de aplicare a vechiului Cod Civil, atunci când contractul oneros era definit
ca fiind acela “în care avantajul patrimonial pe care o parte îl procură celeilalte părți îî corespunde un
avantaj patrimonial corelativ și în genere echivalent.”Astfel, asociații urmăresc, în schimbul
aporturilor, obținerea unui avantaj, acela de a fi titularii unor părți sociale (acțiuni), și de a beneficia de
16
Ibidem, p. 31
17
Stanciu D. Cărpenaru, „Tratat de drept comercial român”, ediția a II-a, Editura Universul juridic, 2009, p. 182
18
Art. 1172, alin. 1 din NCC
19
Lavinia Tec, „Constituirea și funcționarea societăților comerciale”, Editura World Teach, Timișoara 2006, p. 34
10
avantajele pecuniare în temeiul părților sociale (acțiunilor) deținute. Actuala reglementare a contractelor
cu titlu oneros nu face vorbire despre avantajele patrimoniale procurate celeialalte părți (contractante) ci
se referă la contraprestația obligațiilor asumate, neindicând față de cine se obligă părțile. Așadar,
asociații se obligă față de societate, să facă aportul, în schimbul aportului aceștia așteaptă avantajul
patrimonial care constă în părți sociale (acțiuni) precum și o cotă parte din beneficii.
Conform art. 1173 alin. 1 NCC “este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale,
existența drepturilor și a obligațiilor părților este certă, iar întinderea acestora este determinată sau
determinabilă” pe de altă parte „contractul care prin natura lui, sau prin voința părților conferă cel
puțin uneia dintre părți șansa unui câștig și o expunere totodată la riscul unei pierderi”. În doctrină
20
părerile sunt împărțite, pe de o parte, contractul de societate comercială este considerat aleatoriu
invocându-se că atât existența profitului cât și mărimea acestuia sunt incerte, iar obținerea profitului de
către asociați este strâns legată de obținerea profitului societății, societate care la rândul ei este
dependentă de mai mulți factori ce nu țin de executarea contractului, (intervenția unor factori
imprevizibili, managementul societății) aspecte care fac incertă realizarea profitului de către societate. În
ceea ce ne privește, pentru a stabili caracterul comutativ sau aleatoriu, ne vom raporta la definițiile
legale ale acestor contracte. În ceea ce privește existența drepturilor și obligațiilor părților, opinăm că
acestea sunt certe la momentul încheierii contractului, asociații cunoscându-și de exemplu obligația de
aport și dreptul la părțile sociale, după caz acțiuni, precum și la beneficiul financiar. Într-adevăr
incertitudinea cade asupra dividendelor pe care asociatul urmează să le obțină, însă faptul că în urma
desfășurării obiectului de activitate al societății se pot obține nu numai beneficii ci și eventual pierderi
nu califică contractul de societate ca fiind unul aleatoriu, contribuția la pierderi presupunând că la
intrarea în societate asociații și-au asumat riscul pierderii capitalului.21
Potrivit dispozițiilor din art 1173 NCC, contractul poate fi consensual, solemn sau real.
Consensual când se formează prin simplul acord de voință al părților, solemn, atunci când validitatea sa
este supusă îndeplinirii unor formalități prevăzute de lege și real atunci când pentru validitatea sa este
necesară remiterea bunului. Așadar, în ceea ce privește forma contractului de societate, legiuitorul a
prevăzut ca acesta să se încheie de regulă sub forma unui înscris sub semnătură privată și doar în mod
excepțional acesta trebuie să îmbrace forma autentică22. În ceea ce privește cazul când actul constitutiv
20
Mircea Costin, Corina Aura Jeflea, “Societăţile comerciale de persoane”, Editura Lumina Lex, 1999, pp. 110-111
21
Octavian Căpățână “Societățile comerciale”, Editura Lumina Lex, 1996, pp. 83-84, Lavinia Tec, „Constituirea și
funcționarea societăților comerciale”, Editura World Teach, Timișoara 2006, p. 38
22
Art. 5 alin. 6 din Legea nr. 31/1990
11
trebuie încheiat în formă autentică, este indubitabil că această formă a fost cerută ad validitatem. Însă, în
ceea ce privește dispozițiile conform cărora actul constitutiv se încheie sub semnătură privată, în
literatura de specialitate părerile au fost împărțite. Într-o opinie23, forma înscrisului sub semnătură
privată este cerută ad validitatem, iar, într-o altă opinie, aceasta este cerută ad probationem24.
În ceea ce ne privește, subscriem opiniei potrivit căreia, forma înscrisului sub semnătură privată
este cerută ad validitatem, invocând în susținerea acestei opinii faptul că pe de o parte art. 5 alin. 6 din
Legea societăților comerciale conține o prevedere imperativă, iar pe de altă parte, art. 56 lit. a) din Legea
nr 31/1990 dispune că nulitatea societății va fi atrasă de lipsa actului constitutiv, ceea ce ne duce cu
gândul la inexistența unui înscris. În susținerea acestei opinii, vine și art. 1881 alin. 2 al NCC care
prevede că “Sub sancțiunea nulității absolute, contractul prin care se înființează o societate cu
personalitate juridică trebuie încheiat în formă scrisă (...)”, înlăturându-se astfel orice dubiu cu privire
la forma contractului de societate comercială. În conformitate cu cele relatate anterior, considerăm că,
contractul de societate comercială este un contract cu caracter solemn.
23
Gheorghe Piperea, „Despre simplificarea procedurii de înregistrare și autorizare a funcționării societăților
comerciale” în Pandectele Române, nr. 1/2002, p.216, Editura Wolters Kluwer, București, 2002
24
Stanciu D. Cărpenaru, „Drept comercial român”, ediția a V-a, Editura All Beck, București, 2004, p. 175
12
Capitolul 2
Condițiile generale de fond ale contractului de societate comercială
2.1. Capacitatea de a contracta
Conform prevederilor art. 1179 din NCC, condițiile esențiale pentru validitatea oricărei convenții
sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părților, un obiect determinat și licit, o cauză
licită și morală.
În ceea ce privește capacitatea de a contracta, din coroborarea art. 1 alin. 1 și art. 6 alin. 2 din
Legea societăților comerciale cu art. 1882 alin. 1 din NCC, rezultă că poate fi asociat orice persoană
fizică sau persoană juridică, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel, nu pot fi însă asociați
(fondatori) persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru săvârșirea
unor infracțiuni25. De asemenea, nu poate deveni asociat, un soț, prin aportarea de bunuri comune decât
cu consimțământul celuilalt soț.
Terminologia precitată ne conduce la prevederile dreptului comun în materie de capacitate,
astfel, pentru a participa la constituirea unei societăți comerciale, persoana fizică trebuie să aibă
împlinită vârsta de 18 ani26, având în vedere și faptul că la încheierea contractului legea prevede
obligația de aportare a asociaților, obligația de a participa la constituirea capitalului social, îndeplinirea
acestei obligații presupunând efectuarea unui act de dispoziție.
Așadar, pentru încheierea contractului de societate, persoana fizică trebuie să aibe capacitate
deplină de exercițiu, în ceea ce privește participarea unui minor la constituirea unei societăți comerciale,
în doctrină s-a formulat opinia27 potrivit căreia, nu este exclusă participarea acestuia prin ocrotitorul său
legal, fiind necesară autorizația autorității tutelare, acordată dacă reprezintă un folos neîndoielnic pentru
minor.28
25
Art 6. Alin. 2 din Legea nr 31/1990 privind societăților comerciale
26
Art. 38 alin. 2 din NCC
27
Ioan Adam, Codruț Nicolae Savu, „Legea societăților comerciale. Comentarii și explicații”, Editura C.H. Beck,
București, 2010, p. 31, Stanciu. D. Cărpenaru, „Tratat de drept comercial”, ediția a II-a revăzută și adăugită,
Editura Univesul Juridic, București, 2009, p.204
28
Art. 40 si art 41 din NCC
13
2.2. Consimțământul părților
În ceea ce privește consimțământul părților, așa cum am mai precizat legea are în vedere dreptul
de asociere al persoanelor fizice și/sau juridice care intenționează să dea naștere unui subiect de drept
(societatea comercială). Încheierea contractului de societate presupune manifestarea de voință a părților,
în sensul încheierii contractului, două sau mai multe persoane fizice sau juridice nu pot fi obligate prin
hotărâre judecătorească să devină asociați, hotărârea nu se poate substitui contractului de societate.29
Potrivit art. 4 din legea 31/1990, societatea comercială va avea cel puțin doi asociați. Societatea
se constituie prin voința unei singure persoane, exclusiv în cazul societăților cu răspundere limitată cu
asociat unic.30
Consimțământul părților trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză.31În
contractul de societate, voința părților trebuie să fie declarată, să fie făcută cu intenția de a produce
efecte juridice și să nu fie alterată de vicii. În contractul de societate, spre deosebire de alte contracte,
consimțământul părților trebuie să aibă o natură specifică. Voința fiecărui asociat trebuie să fie animată
de intenția de a desfășura în comun o activitate comercială (affectio societatis).32 Această intenție
specifică, reprezintă un element psihologic în lipsa căruia, nu putem vorbi de un contract de societate,
asupra acestui subiect vom reveni ulterior.
În ceea ce privește viciile de consimțământ, art. 1206 din NCC dispune că, consimțământul este
considerat a fi viciat atunci când este dat din eroare, surprins prin dol, smuls prin violență precum și în
caz de leziune. Leziunea fiind un viciu de consimțământ care se aplică doar minorilor cu vârsta cuprinsă
între 14-18 ani pentru actele de administrare exercitate, nu poate fi aplicabil la contractul de societate.
Așadar, partea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o eroare esențială poate cere
anularea acestuia, dacă cealaltă parte știa sau, după caz, trebuia să știe că faptul asupra căruia a purtat
eroarea era esențial pentru încheierea contractului.33 În ceea ce privește viciul de consimțământ al erorii
în materia contractului de societate, ne atrage atenția eroarea asupra persoanei cu care se contractează,
29
Dan. Ciobanu, „Inadmisibilitatea obligării prin ordonanță președințială a unei persoane fizice sau juridice de a
se asocia cu alte persoane fizice sau juridice” în Dreptul nr. 2/1992 p. 40
30
Art. 13 din Legea 31/1990
31
Art. 1204 din NCC
32
Stanciu. D. Cărpenaru, „Tratat de drept comercial”, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Univesul Juridic,
București, 2009, p.201
33
Art. 1207, alin. 1 din NCC
14
cunoscută sub denumirea de error in personam, atunci când are loc constituirea unei societăți de
persoane, în care accentul cade pe calitățile personale, considerate esențiale, ale fiecărui asociat în parte.
În acest sens, art. 1207, alin. 2 dispune că, unul dintre cazurile când eroarea este esențială, este atunci
când poartă asupra identității persoanei sau asupra unei calități a acesteia în absența căreia contractul nu
s-ar fi încheiat. Așadar, din cele enunțate rezultă că, în cazul societăților de capitaluri, eroarea nu ar
trebui să ducă la nulitatea contractului, persoana asociatului neavând relevanță pentru încheierea
contractului.
În ceea ce privește eroarea privind obiectul contractului, ea produce nulitate atunci când poartă
asupra substanței obiectului contractului, eroarea asupra valorii aportului sau șanselor de profit, nu duce
la nulitatea contractului.34
Cu privire la dol, NCC prevede că acesta duce la anularea contractului, atunci când din cauza
manoperelor frauduloase ale unei părți contractante, cealaltă parte s-a aflat într-o eroare, ori atunci când
una dintre părți, omite în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care
se cuvenea să i le dezvăluie.35În cazul contractului de societate, consimțământul este considerat a fi
viciat atunci când dolul provine de la toți ceilalți asociați sau de la persoane care reprezintă valabil
entitatea colectivă și are o anumită gravitate.36Așadar, în cazul în care dolul provine numai din partea
unuia dintre asociați, contractul își menține valabilitatea, asociatul al cărui consimțământ a fost viciat
având la dispoziție o acțiune în daune împotriva autorului dolului. Într-un asemenea caz, raporturile cu
ceilalți asociați se mențin.37
Violența este un viciu de consimțământ care nu se întâlnește în practică, iar în cazul în care s-ar
ivi, vor fi aplicabile principiile dreptului comun.
2.3. Obiectul contractului
În doctrină s-a formulat opinia, potrivit căreia noțiunea de obiect al contractului de societate are
două sensuri: cel al dreptului comun și cel de obiect al societății.38 În opoziție se află opinia potrivit
34
35
Art. 1214, alin. 1
36
Octavian Căpățână, “Societățile comerciale”, Editura Lumina Lex, 1996, p. 164
37
38
Ibidem, p. 204, Octavian Căpățână, “Societățile comerciale”, Editura Lumina Lex, 1996, p. 163
15
căreia, obiectul contractului de societate nu trebuie confundat cu obiectul societății39opinie la care ne

raliem, obiectul contractului de societate fiind format din prestațiile pe care asociații se obligă să le
aducă ca aport care poate fi în numerar, în natură și în industrie. Ca și în dreptul comun, obiectul
aportului trebuie să fie licit și determinat sau determinabil.40
2.4. Cauza contractului
În genere, cauza ca o condiție a contractului, este scopul concret în vederea căruia se încheie
actul juridic și care se concretizează în obținerea de profit și împărțirea acestuia în ceea ce privește
contractul de societate. Ea constituie elementul psihologic care determină consimțământul și explică
motivul încheierii contractului.
Ca și în dreptul comun, cauza contractului trebuie să existe, să fie licită și morală.41
În doctrină, unii autori consideră că, în fapt, obiectul contractului se confundă cu cauza
contractului de societate opinând că obiectul contractului constă în prestația reciprocă a părților, cauza
contractului nefiind altceva decât contraprestația celeilalte părți.42
Alți autori, în susțienerea prevederilor Codului civil, recunosc cauza contractului ca element
distinct de obiectul acestuia.43
În ceea ce ne privește, considerăm că, obiectul contractului este distinct de cauză, ceea ce
asociații urmăresc este realizarea unui profit și împărțirea acestuia iar profitul nu este determinat de
contraprestația celeilalte părți, ci de desfășurarea obiectului de activitate al societății, activitate care
poate fi prolifică sau nu.
Deoarece împărțirea profitului este scopul urmărit de fiecare asociat, contractul de societate va fi
lipsit de cauză în cazul inserării unei clauze leonine, clauză care prevede că totalitatea profitului revine
unuia dintre asociați.
Având în vedere cele menționate anterior, este necesar să menționăm că nerespectarea unora
dintre condițiile generale de fond, poate atrage , după caz, sancțiunea nulității relative sau absolute,
totale sau parțiale.
39
București, 2010, p. 32, Marius Șcheaua,”Unele probleme legate de obiectul de activitate al societății comerciale”,
în Dreptul nr. 9/1994, p. 8
40
Art. 1226 din NCC
41
Art. 1236 din NCC
42
I.L. Georgescu, „Drept comercial român”, volumul II Editura ALL BECK, București, 2002, p. 73
43
Octavian Căpățână, “Societățile comerciale”, Editura Lumina Lex, 1996, p. 172
16
Nerespectarea capacității și a consimțământului va produce nulitatea contractului în mod parțial,

cu privire la asociatul lipsit de capacitate sau al cărui consimțământ a fost viciat, contractul de societate
fiind un contract multilateral, în caz de nulitate, efectele acestei sancțiuni sunt limitate la raportul juridic
care îl privește exclusiv pe asociatul în cauză.44
44
București, 2010, p. 32
17
Capitolul 3.
Condițiile de formă ale contractului de societate comercială
Așa cum am arătat și în secțiunea destinată analizei caracterelor juridice ale contractului de
societate, actul constitutiv al unei societăți se încheie în formă scrisă. În acest sens art. 5 alin. 6 din
Legea societăților comerciale prevede că actul constitutiv se încheie sub semnătură privată, se semnează
de toți asociații sau, în caz de subscripție publică, de fondatori, iar potrivit art. 5 alin. 6 teza a II-a forma
autentică este obligatorie atunci când: printre bunurile subscrise ca aport al capitalul social se află un
bun, se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă, societatea pe acțiuni se
constituie prin subscripție publică. Contractul de societate în forma înscrisului sub semnătură privată și
dacă aceasta a fost solicitată de legiuitor ad probationem sau ad validitatem, a făcut obiectul multor
discuții existând păreri pro și contra.
În literatura de specialitate recentă45s-a statuat că prevederile art. 5 alin. 6 teza I trebuie
interpretate în sensul că legiuitorul solicită ad validitatem prezența înscrisului sub semnătură privată, iar
semnarea acestui înscris de toți asociații nu reprezintă decât o cerință ad probationem, argumentul
acestei opinii reprezentându-l prevederile art. 56 din legea 31/1990 care, în privința actului constitutiv,
stabilesc sancțiunea nulității societății, iar în privința nesemnării înscrisului sub semnătură privată de
către toți asociații nu stabilesc niciun fel de sancțiune, nereglementând un asemenea caz de nulitate
absolută, și anume “…absența semnăturilor asociaților sau fondatorilor…”
Această opinie a fost criticată, argumentându-se, plecând de la definiția formei actului juridic
civil, ( este acea condiție care constă în modalitatea de exprimare a manifestării de voință), că oricare ar
fi forma actului juridic, el trebuie încheiat în aceeași formă , voința părților neputând fi exprimată decât
în mod unitar (neputând ca într-o parte a actului asociații să-și manifeste voința într-o formă, ad
45
Ioan Schiau, Titus Prescure, „Legea societăților comerciale nr. 31/1990. Analize și comentarii”, ediția a II-a,
Editura Hamangiu, București, 2009, p. 44
18
validitatem, și în cealaltă parte ad probationem).46Nesemnarea actului de către asociați atrage inexistența

calității de asociat.47
În ceea ce privește forma autentică obligatorie, cerută de legiuitor, aceasta atrage sancțiunea
nulității absolute, iar în susținerea tezei potrivit căreia și înscrisul sub semnătură privată este cerut tot ca
o condiție ad validitatem, sancțiunea lipsei acestuia fiind tot nulitatea absolută, vine art. 1884 alin. 2
din NCC care reglementează contractul de societate în general, statuând că sub sancțiunea nulității
absolute, contractul prin care se înființează o societate cu personalitate juridică trebuie încheiat în formă
scrisă.
Doctrina relevantă în materie, a definit societatea comercială ca “o grupare de persoane
constituită pe baza unui contract de societate și beneficiind de personalitate juridică, în care asociații se
înțeleg să pună în comun anumite bunuri pentru realizarea de fapte de comerț, în scopul realizării și
împărțirii profitului rezultat”.48 Dobândirea personalității juridice de către societățile comerciale
reprezintă una dintre cerințele legale de constituire valabilă a acestora, art. 41 din Legea nr. 31/1990
dispune: “Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării ei în Registrul
Comerţului”. Așadar, obligația de înmatriculare trebuie îndeplinită pentru ca societatea să dobândească
peronalitate juridică. Dobândirea personalității juridice înseamnă practic, nașterea societății, apariția pe
eșicherul circuitului comercial a unei noi persoane juridice, aptă să participe la încheierea de raporturi
juridice în calitatea de subiect distinct de drept, putând să iși asume nu numai drepturile și obligațiile
strict necesare pentru constituirea sa, ci orice fel de drepturi și obligațiilegitime, personalitatea juridică
conferind societății capacitate deplină.49
Așadar, obligația redactării în formă scrisă a actului prin care se înființează o societate cu
personalitate juridică, nu se se referă la toate tipurile de asocieri ci numai la acelea care se organizează și
funcționează în conformitate cu dispozițiile Legii 31/1991, asocierile în participațiune, societățile civile,
societățile de fapt (oculte sau fictive) nu beneficiază de personalitate juridică, art. 1892 statuând că
societățile simple nu au personalitate juridică, dar, dacă asociații doresc dobândirea personalității
juridice o pot obține cu respectarea anumitor cerințe legale. Din cele enunțate anterior, rezultă că, atunci
când avem de a face cu o societate cu personalitate juridică, indiferent de forma acesteia, contractul de
46
București, 2010, p. 34
47
Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, decizia nr. 303/1994, Ciutacu Florin, „Codul comercial român
adnotat”, Editura Sigma, București, 2001, p. 161
48
Stanciu D. Cărpenaru, „Tratat de drept comercial român”, ediția a II-a, Editura Universul juridic, 2009, p. 115
49
Gheorghe Beleiu, „Capacitatea juridică a societăților comerciale în România”, în Revista de drept comercial, nr.
1/1991, p.35
19
societate prin care se constituie, trebuie încheiat în formă scrisă, forma fiind cerută ad validitatem, sub
sancțiunea nulității absolute. De menționat este și faptul că indiferent de forma societății, contractele de
societate (actul constitutiv) prin care ele au fost constituite, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:
identificarea asociaților, denumirea societății și forma acesteia, durata societății, sediul principal al
societății sau eventualele sedii secundare, obiectul de activitate cu precizarea celui principal, capitalul
subscris și vărsat de către asociați, organele de conducere de administrare și de control, modul de
participare la profit și pierderi, cauzele de dizolvare și modalitatea de lichidare a patrimoniului
societății.50
50
Art. 7, 8 din Legea nr. 31/ 1990 privind societățile comerciale, republicată
20
Capitolul 4.
Condițiile specifice de fond ale contractului de societate comercială
4.1. Aportul la constituirea capitalului social
Pe lângă aceste caractere comune, relatate în cele ce preced, doctrina a relevat și o serie de
caractere specifice, care îl particularizează față de alte contracte: aporturile asociaților, affectio
societatis, participarea tuturor asociaților la beneficii sau la pierderi.51Unele dintre aceste caractere, care
definesc și precizează fizionomia juridică specifică a contractului de societate comercială, se regăsesc și
în prevederile NCC.
Aportul la constituirea capitalului social, este prevăzut, spre exemplu în art. 1882 alin. 3 al
NCC care prevede că fiecare asociat trebuie să contribuie la constituirea societății prin aporturi bănești,
în bunuri, în prestații sau în cunoștințe specifice. Așadar, aportul reprezintă o obligație individuală a
fiecărui asociat52nefiind posibilă promisiunea unui aport ce va fi adus de altă persoană. Termenului aport
nu trebuie să i se atribuie înțelesul său filologic, ci un înțeles juridic, nefiind vorba de imediata prestare a
bunului în sens material, în momentul încheierii contractului, ci de obligația pe care și-o asumă fiecare
asociat de a face predarea ulterioară. Societatea comercială își formează capitalul social prin însumarea
aporturilor proprii ale asociaților.53Mărimea capitalului social variază în raport de forma societății,
pentru societatea în nume colectiv și în comandită simplă, legea nu prevede nicio limită inferioară a
capitalului social în schimb, pentru societatea pe acțiuni și în comandită acțiuni, legea prevede că
acestea nu pot avea un capital mai mic de 90.000 de lei, iar capitalul social al societății cu răspundere
limitată nu poate fi mai mic de 200 de lei.54
51
Ion Turcu, “Tratat teoretic și practic de drept comercial”, volumul al II-lea, Editura C.H. Beck, București, 2008,
p. 375, Stanciu D. Cărpenaru, „Tratat de drept comercial român”, ediția a II-a, Editura Universul juridic, 2009, p.
199
52
Art. 7 litera d) din Legea 31/1990
53
Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, decizia nr. 128/1993 în Dreptul nr. 8/1994, p.94
54
Art 10, alin 1 și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 31/1990
21
Din cele enunțate anterior, rezultă că toți asociații trebuie să participe la formarea capitalului
social, însă, legiuitorul nu cere ca participarea să fie egală. În cazul în care unul sau mai mulți asociați
nu participă cu aporturi sau acestea sunt fictive, societatea este considerată a fi inexistentă deoarece îi
lipsește unul din elementele esențiale.55
În ceea ce privește obiectul prestației, acesta constă într-o sumă de bani sau bun, ori industria sau
munca asociatului. Conform art. 16 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată și
modificată, aporturile sunt de 4 feluri: în numerar, în natură, în creanțe și în industrie.
Aportul în numerar constă în suma de bani pe care asociatul se obligă să o transmită societății.
Aportul în natură constă în transmiterea în patrimoniul societății a dreptului de proprietate sau a
altor drepturi asupra unor bunuri mobile sau imobile, corporale sau incorporale. Acestea, trebuie să fie
evaluabile din punct de vedere economic, fiind admise la toate tipurile de societăți.
Aportul în creanțe are regimul juridic al aportului în natură nefiind permis la societăţile pe
acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la societăţile în comandită pe acţiuni şi
societăţile cu răspundere limitată.
Aportul în industrie constă în activitatea pe care asociatul se obligă să o efectueze în beneficiul
societății, aceste tipuri de aporturi nu pot constitui aport la formarea ori la majorarea capitalului social.
În ceea ce privește obiectul acestei obligații de aport, el trebuie să îndeplinească anumite
condiții: să existe, să fie în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, să fie posibil, să fie licit și
moral.56 Cu privire la problema controversată a bunurilor comune ale soților, aceasta a fost tranșată de
prevederile art. 1881 alin. 1 NCC, care stipulează că un soț nu poate deveni asociat prin aportarea de
bunuri comune decât cu acordul scris al celuilalt soț.
În ceea ce privește obligația de aport, este necesar a fi făcută distincția între nașterea acesteia și
executarea ei, distincție pe care o reluăm deoarece a mai fost discutată în capitolul anterior. Subscrierea
aportului care echivalează cu nașterea obligației, reprezintă asumarea obligației de aport și se realizează
în momentul semnării contractului sau, după caz, prin participarea la subscripția publică. În timp ce,
executarea propriu zisă a obligației constă în vărsământul aportului și se face cu respectarea stipulațiilor
contractului și a prevederilor legale. Vărsământul constă în punerea la dispoziția efectivă a societății a
bunului care face obiectul obligației sau vărsarea în contul societățiia fondurilor promise.
55
I.L. Georgescu, „Drept comercial român”, volumul II Editura ALL BECK, București, 2002, p. 28
56
22
4.2. Affectio societatis
Affectio societatis este un alt element esențial al contractului de societate, acesta este reprezentat
de elementul psihologic, adică intenția asociaților de a constitui o societate comercială și de a colabora
la desfășurarea activității societății. Într-o opinie se suține că affectio societatis reprezintă
„consimțământul părților în vederea constituirii societății”.57 Într-o altă opinie, diametral opusă,
elementul affectio societatis nu se confundă cu consimțământul care este o condiție generală de fond a
contractelor, și care are un rol preponderent activ la încheierea actlui juridic, iar pe parcurs, affectio
societatis devine un element determinant prin participarea la conducerea și gestiunea societății.58
Într-o concepție care în prezent este dominantă se consideră că affectio societatis nu este o
noțiune unică ci multiformă. În toate cazurile ea reprezintă intenția care animă pe asociați de a colabora
la desfășurarea activității comerciale care face obiectul societății, spre folosul comun al asociaților.
Participarea la activitatea societății trebuie să fie activă și interesată. Această participare este diferită în
funcție de forma societății, ea este mai intensă în societatea în nume colectiv și mai puțin pregnantă în
societatea pe acțiuni.59
Existența societății ține de manifestarea și punerea în practică din partea asociaților a voinței de
colaborare la exploatarea comună. Participarea cumulativă la profit și la pierderi nu este suficientă
pentru a caracteriza o societate a cărei existență depinde de intenția comună a părților60
Affectio societatis joacă un rol primordial și în calificarea situațiilor juridice susceptibile a fi
considerate ca societăți. Cu alte cuvinte reprezintă un criteriu de delimitare între societatea comercială și
celelalte contracte. De asemenea permite distincția calității de asociat de aceea a persoanelor care se
regăsesc legate de societate fără voința de a se asocia. Există asociați fictivi care nu sunt animați în
57
Francisc Deak, “Tratat de drept civil. Contracte speciale “, Editura Lumina Lex, București, 1999, p. 453
58
59
Gheorghe Piperea „Societăți comerciale, piața de capital”, Editura All Beck, București, 2005, p. 88-89
60
Yves Guyon, „Affectio societatis”, Editura Juris-Classeur, 2000, p. 7
23
realitate de affectio societatis și, de asemenea există persoane aparent străine de societate dar care se
comportă ca adevărați asociați.
Affectio societatis continuă să aibă un rol important și pe durata societății, buna funcționare a
acesteia presupune un minimum de înțelegere și bună credință între asociați, dispariția sa fiind
incompatibilă cu menținerea pactului social sau a calității de asociat.61
4.3. Participarea asociaților la profituri și la pierderi
Participarea asociaților la profituri și la pierderi este relevantă datorită scopului societății

comerciale, și anume cel al realizării unor beneficii, contractul de societate trebuie să menționeze partea
fiecărui asociat la la beneficii și la pierderi62sau modul de distribuire a beneficiilor și de suportare a
pierderilor.63Numai în absența unor stipulații contrare “fiecare asociat contribuie la suportarea
pierderilor proporțional cu participarea la distribuția beneficiului”64
Scopul urmărit constituie criteriul de distincție între societatea comercială și asociație, societatea
comercială constituind-se pentru realizarea și împărțirea unui profit iar asociația urmărește un scop ideal,
moral cultural, sportive, etc.
În ceea ce privește beneficiile, acestea reprezintă orice avantaje patrimoniale de origine societară
care măresc patrimoniul asociaților sau micșorează cheltuielile acestora. Cota parte din beneficii ce se
plătește fiecărui asociat poartă denumirea de dividend.65
Pentru a fi repartizate, conform art. 67. Alin 2 din Legea nr. 31/1990 beneficiile trebuie să fie
determinate, aceasta înseamnă că trebuie să se fi realizat un excedent, adică o sumă care să fie mai mare
decât capitalul social, deoarece nu pot fi distribuite beneficii din capitalul social. Aceste beneficii trebuie
să fie utile, adică să reprezinte beneficiile rămase după întregirea capitalului social, când acesta s-a
micșorat în cursul exercițiului financiar.
Dacă potrivit bilanțului și a contului de profit și pierderi, nu există beneficii nu pot fi distribuite
dividendele asociaților.
În ceea ce privește împărțirea beneficiilor, așa cum am menționat și în cele ce preced, legea
consacră libertatea asociaților de a decide. Principiul care guvernează înțelegerea asociaților decurge din
61
62
Art. 7 litera f) din Legea nr. 31/1990 republicată
63
Art. 8 litera k) din Legea nr. 31/1990 republicată
64
Art. 1881, alin. 2 din Noul Cod Civil
65
Art. 67 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată
24
însăși finalitatea societății, toți asociații trebuie să primească beneficii și să participe la suportarea
pierderilor.66 Cum este și firesc, criteriul avut în vedere este contribuția asociaților la constituirea
capitalului social al societății, legea interzicând inserarea a așa numitelor clauze leonine, adică acele
înțelegeri care favorizează unii asociați în detrimentul celorlalți.67
În încheiere precizăm că, din momentul stabilirii de către adunarea asociaților a dividendului
cuvenit asociaților, dreptul la beneficii încetează să mai fie un drept social, el devenind un drept de
creanță individual al asociatului față de societate, cu toate consecințele ce decurg din acest fapt.68
66
Vasile Pătulea, „Partea cuvenită fiecărui asociat din beneficiile realizate”, Dreptul nr. 8/1992, p.73
67
Stanciu D. Cărpenaru, „ Drept comercial român”, ediția a III-a Editura ALL Beck, București, 2000, p. 160
68
Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, decizia nr. 2310/1997, Dreptul nr. 6/1998, p. 133
25
Capitolul 5.
Condițiile de validitate ale contractului de societate comercială
În afară de condițiile generale și specifice de fond, odată cu intrarea în vigoare a NCC,

dispozițiile acestuia stabilesc și condițiile generale de validitate ale contractului de societate. Astfel,
conform art. 1882, alin. 1” poate fi asociat orice persoană fizică sau persoană juridică, afară de cazul
în care prin lege se dispune altfel. Un soţ nu poate deveni asociat prin aportarea de bunuri comune
decât cu consimţământul celuilalt soţ, dispoziţiile art. 349 aplicându-se în mod corespunzător.”
Din dispozițiile enunțate, rezultă cu precădere că o societate comercială poate fi constituită fie de
persoane fizice, fie de persoane juridice, ori atât de persoane juridice împreună cu persoane fizice, în
afara cazului în care legea prevede în mod expres o anumită interdicție pentru persoanele fizice sau
juridice ori leagă posibilitatea înființării de îndeplinirea unor condiții cumulative de către cei care vor să
devină asociați. Spre exemplu, nu pot avea calitatea de fondatori persoanele fizice care potrivit legii,
sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de
fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită precum și alte infracțiuni
prevăzute de art. 6 alin. 2 din legea nr. 31/1990. Prin asociat, înțelegem în sensul Legii nr. 31/1990,
orice persoană fizică sau juridică care participă ca și parte într-o societate comercială, în afara societății
pe acțiuni, unde asociatul se numește acționar. Calitatea de asociat este condiționată de semnarea
contractului de societate și depunerea în patrimoniul societății a vărsământului la care s-a angajat.
Aceste două condiții au caracter cumulativ.69
În ceea ce privește aportul asociaților, partea a doua a alin. 1 vine cu o precizare menită să
lămurească controversele existente în legătură cu aportarea bunurilor comune ale soților. Astfel, un soț
nu va putea deveni asciat prin aportarea bunurilor comune decât cu consimțământul celuilalt soț.
În cele ce urmează, art. 1882 alin. 2 vine cu precizarea că „orice societate trebuie să aibă un
obiect determinat şi licit, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri”. Așadar, obiectul contractului
69
26
de societate îl reprezintă, așa cum am enunțat și în cele ce preced, activitatea societății, sau altfel spus,
activitatea cu scop lucrativ a societății.70Deci, obiectul contractului de societate comercială trebuie să fie
o activitate cu scop lucrativ, în caz contrar, va fi vorba de un contract de societate prin care se constituie
o societate simplă. Acest obiect trebuie convenit de asociați și arătat în contractul de societate.
În ceea ce privește legalitatea obiectului, societatea nu poate avea ca obiect, activități care fac
parte din categoria celor interzise societăților comerciale sau, mai larg inițiativei private. Avem în
vedere activitățile stabilite, în temeiul art. 287 din Legea nr. 31/ 1990 prin H.G. nr. 1323/1990. Spre
exemplu, activitatea de consultanță, asistență și reprezentare juridică nu poate face obiectul unei
societăți comerciale.71
În continuarea art. 1882, alin. 3 dispune că „fiecare asociat trebuie să contribuie la constituirea
societăţii prin aporturi băneşti, în bunuri, în prestaţii sau cunoştinţe specifice.” Această obligație, după
cum am calificat-o și în cele ce preced, este obligatorie pentru fiecare asociat, legea necerând ca
aporturile să fie egale ca valoare sau ca ele să aibă același obiect. Neefectuarea aportului are
semnificația neexecutării de către asociat a obligației asumate, cu consecințele prevăzute de lege.
Aporturile asociaților trebuie privite nu numai în individualitatea lor, ci și în totalitatea acestora. Întrucât
despre obligația de aport a asociaților am discutat în cele anterioare, considerăm că nu mai este necesară
o reluare a acestui subiect.
70
Art. 1 din Legea nr. 31/1990
71
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, decizia nr. XXII/2006, în Monitorul Oficial nr. 936/20. 11.
2006
27
Capitolul 6.
Efectele contractului de societate comercială
Întocmirea contractului de societate (actelului constitutiv) în condițiile cerute de lege are anumite
consecințe asupra viitoarei societăți comerciale. Ca urmare a întocmirii actelor constitutive, în virtutea
principiilor generale, viitoarea societate comercială dobândește anticipat o capacitate de folosință
restrânsă.72Potrivit art. 33 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954 chiar înainte de data înregistrării sau de data
actului de recunoaștere, ori de data îndeplinirii celorlalte cerințe ce ar fi prevăzute, persoana juridică are
capacitate chiar de la data actului de înființare cât privește drepturile constituite în favoarea ei,
îndeplinirea obligațiilor și a oricăror măsuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai întrucât acestea sunt
cerute pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil.
Deci, de la data autentificării înscrisurilor actelor constitutive, societatea comercială aflată în
curs de constituire, dobândește capacitate de folosință. Această capacitate privește numai drepturile și
obligațiile de care depinde valabila constituire a societății comerciale.73Avem în vedere actele referitoare
la aporturile asociaților și, implicit, patrimoniul societății, precum și formalitățile ulterioare privind
constituirea societății.
Existența anticipată a capacității de folosință implică recunoașterea și a unei capacități de
exercițiu corespunzătoare. Actele juridice necesare constituirii valabile a societății sunt exercitate de
către persoanele desemnate prin actele constitutive în calitate de administratori ai societății.
72
Dan Lupașcu, „Legislația taxelor de timbru și timbrului judiciar”, Editura ALL, București, 1996
73
Octavian Căpățână, Societățile comerciale, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Luminalex, București, 1996,
p. 216
28
Bibliografie
Tratate, cursuri, monografii

Dana. A. Popescu, „Contractul de societate comercială”, Editura Lumina Lex, București, 1996
Ioan Schiau, Titus Prescure “Legea societăților comerciale nr. 31/1990. Analize și comentarii pe
articole”, Editura Hamangiu, București, 2007, p.40
Octavian Căpățână “Societățile comerciale”, Editura Lumina Lex, 1996
Ion Turcu, “Tratat teoretic și practic de drept comercial”, volumul al II-lea, Editura C.H. Beck,
București, 2008
Philippe Merle, „Droit Commercial. Societes commerciales”, Dalloz, Paris, 1990
Claudia Roșu, Lavinia Tec, „Drept societar. Curs universitar”, Editura Mirton, Timișoara, 2004
Francisc Deak, „Tratat de drept civil. Contracte speciale”, Editura Actami, București, 1999
Dan A. Popescu, „Contractul de societate”, Editura. Lumina Lex, București, 1996
Paul Vasilescu, „Relativitatea actului juridic. Repere pentru o nouă teorie generală a actului de drept
privat” Editura Rosetii, București, 2003
Lavinia Tec, „Constituirea și funcționarea societăților comerciale”, Editura World Teach, Timișoara
2006
Stanciu D. Cărpenaru, „Tratat de drept comercial român”, ediția a II-a, Editura Universul juridic, 2009
Mircea Costin, Corina Aura Jeflea, “Societăţile comerciale de persoane”, Editura Lumina Lex, 1999
Stanciu D. Cărpenaru, „Drept comercial român”, ediția a V-a, Editura All Beck, București, 2004
Ioan Adam, Codruț Nicolae Savu, „Legea societăților comerciale. Comentarii și explicații”, Editura
C.H. Beck, București, 2010
I.L. Georgescu, „Drept comercial român”, volumul II Editura ALL BECK, București, 2002
Ciutacu Florin, „Codul comercial român adnotat”, Editura Sigma, București, 2001
Francisc Deak, “Tratat de drept civil. Contracte speciale “, Editura Lumina Lex, București, 1999
Gheorghe Piperea „Societăți comerciale, piața de capital”, Editura All Beck, București, 2005
Yves Guyon, „Affectio societatis”, Editura Juris-Classeur, 2000
29
Stanciu D. Cărpenaru, „ Drept comercial român”, ediția a III-a Editura ALL Beck, București, 2000
Dan Lupașcu, „Legislația taxelor de timbru și timbrului judiciar”, Editura ALL, București, 1996
Articole
Gheorghe Piperea, „Despre simplificarea procedurii de înregistrare și autorizare a funcționării
societăților comerciale” în Pandectele Române, nr. 1/2002, Editura Wolters Kluwer, București, 2002
Dan. Ciobanu, „Inadmisibilitatea obligării prin ordonanță președințială a unei persoane fizice sau
juridice de a se asocia cu alte persoane fizice sau juridice” în Dreptul nr. 2/1992
Marius Șcheaua,”Unele probleme legate de obiectul de activitate al societății comerciale”, în Dreptul
nr. 9/1994
Gheorghe Beleiu, „Capacitatea juridică a societăților comerciale în România”, în Revista de drept
comercial, nr. 1/1991
Vasile Pătulea, „Partea cuvenită fiecărui asociat din beneficiile realizate”, Dreptul nr. 8/1992,
Acte normative
Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale actualizată
Noul Cod Civil (NCC)
Ordonanța de Guvern 26/2000 privind asociațiile și fundațiile
Jurisprudență
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, decizia nr. XXII/2006, în Monitorul Oficial nr.
936/20. 11. 2006
Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, decizia nr. 303/1994, http://www.e-juridic.ro
Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, decizia nr. 128/1993 în Dreptul nr. 8/1994
Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, decizia nr. 2310/1997, Dreptul nr. 6/1998
Surse electronice
http://www.e-juridic.ro
30

Contractul de Societate Comerciala

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Contractul de Societate Comerciala

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA SPIRU HARET Facultate de Științe Economice și Stiințe Juridice,Constanța

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

Capitolul 2. Condițiile generale de fond ale contractului de societate comercială...... 11

Capitolul 3. Condițiile de formă ale contractului de societate comercială.................... 16

Capitolul 4. Condițiile specifice de fond ale contractului de societate comercială....... 19

Capitolul 5. Condițiile de validitate ale contractului de societate comercială………...24

Capitolul 6. Efectele contractului de societate comercială…………………………..…26

Procedura de constituire a societății comerciale cuprinde ansamblul formalităților și regulilor ce

1. 2. Caracterele juridice ale contractului de societate comercială

2.2. Consimțământul părților

2.3. Obiectul contractului

căreia, obiectul contractului de societate nu trebuie confundat cu obiectul societății39opinie la care ne

2.4. Cauza contractului

Nerespectarea capacității și a consimțământului va produce nulitatea contractului în mod parțial,

validitatem, și în cealaltă parte ad probationem).46Nesemnarea actului de către asociați atrage inexistența

4.2. Affectio societatis

4.3. Participarea asociaților la profituri și la pierderi

Participarea asociaților la profituri și la pierderi este relevantă datorită scopului societății

În afară de condițiile generale și specifice de fond, odată cu intrarea în vigoare a NCC,

Tratate, cursuri, monografii

S-ar putea să vă placă și