Din ciclul

America - O lume polarizată

- Partea IV-a -
Dr. Alex Berca

ALEGERILE şi ECONOMIA
- efecte reciproce -
O țară nu poate fi cu adevărat democratică până când cetățenii ei
nu au posibilitatea de a-și alege reprezentanții prin alegeri libere și corecte.
Procesele electorale oferă partidelor politice și grupurilor civice ocazia de a
mobiliza și organiza susținători și de a împărtăși cu publicul platforme
alternative.

În 1789, au avut loc primele alegeri prezidențiale ale Americii. Numai bărbații
albi care dețineaut proprietăți au avut voie să voteze. Așa cum era de așteptat,
George Washington a câștigat alegerile și a fost numit în funcția de Preşedinte la 30
aprilie 1789. De la acea data, Statele Unite folosesc sistemul colegilor electorale,
instituite prin Constituția SUA, care oferă astăzi tuturor cetățenilor americani cu
vârsta de peste 18 ani dreptul de a vota Președintele și vicepreședintele care sunt
singurii aleși oficiali.
Fără a ne ocupa de istoria alegerilor americane, ne vom referii numai la cele din
acest nou mileniu care sunt cele mai apropiate în amintire.

Anul 2004:
America a ajuns din nou într-un moment decizional deosebit de important:
alegerea sau realegerea Preşedintelui SUA.
Întotdeaunna dar în special acuma datorită unor condiţii speciale existente pe plan
intern şi mai ales pe plan internaţional, alegerea Preşedintelui nu este o problemă
numai a Statelor Unite ci a întregii lumi.
Miliarde de oameni de pe întregul Glob au urmăit acest eveniment cu un deosebit
interes şi aş putea spune chiar cu emoţie, legându-şi speranţele personale şi ale ţării
în care trăiesc, de decizia finală a acestor alegerii.
Nici odată alegerea în mod democratic a unui preşedinte nu a fost un fapt nici uşor
şi nici simplu. În condiţiile actuale populaţia americană este împărţită în două tabere
destul de apropiate din punct de vedere statistic şi al influenţei alegerii.

1
 În anul 2004, preşedintele ales (sau reales pe încă patru ani), trebuie să
dovedească că are mai multe atuuri şi este mai hotărât în rezolvarea
multiplelor, marilor şi dificilelor probleme cu care se confrunta America şi
alte naţiuni din lume.
O mulţime de probleme politice, economice şi sociale încarcă actualele
alegeri cu un mare procent de dificultate în comparaţie cu unele dintre
alegerile precedente.
Întrega omenire se confruntă cu un război global împotriva terorismului.
America şi alte câteva naţiuni care au format o coaliţie internaţională îşi
desfăşoară acţiuni militare în Irak şi Afganistan.
Politologii americani şi din alte ţări au multe semne de întrebare asupra
victoriei finale a acestui război.
În Statele Unite se resimt efectele unei recesii economice, s-au descoperit
şi continuă să se investigheze multiplele fraude economice care au loc în
cadrul unor coloşi economici cum ar fi Enron, Tyco, WordCom şi alţii.
Unele informaţii primite la CIA, FBI şi Pentagon se dovedesc a fi false şi
au efecte directe asupra politicii interne şi internaţionale.
Preşedintele George W. Bush a venit la Casa Albă în anul 2000.
De atunci şi până la noile alegeri din anul 2004, poporul american a fost
martor şi victimă a unor nenumărate probleme:
- s-a confruntat cu enorma traumă a unui atac banditesc din partea
unor terorişti fanatici,
- a fost şi continuă să fie în bătaia armelor de foc în războiul din Irak
şi Afganistan, unde şi-au pierdut viaţa peste 4000 de tineri,
- a fost martorul şi victima unor catastrofe naturale care alături de
pierderea de vieţi omeneşti a dus la distrugerea modestelor locuinţe
construite după vieţi de muncă,
- a fost victima marilor fraude ale unor marii companii care au dus la
pierderea locurilor de muncă şi la pierderea modestelor sume
destinate asigurării bătrăneţii lor,
- mai recent a fost victima unor fraude şi neglijenţe ale unor firme
din domeniul financiar-bancar ce se vor resimţii pentru mulţi ani şi
care tot poporul va trebui să le suporte.
Mulţi dintre consilierii Administraţiei Bush (R) au renunţat la funcţiile
avute dându-şi seama de imposibilitatea desfăşurării în condiţii oneste a
activităţii lor din cauza manipulări şi a conflictelor interne ce au loc la
Washington.

2
 Contra candidatul la preşedenţia SUA, în anul 2004, Senatorul (D)John
Kerry, era o personalitate politică mai puţin cunoscută de marea majoritate a
populaţiei americane. Chiar dacă şi-a înscris cu litere groase în resumeu
faptul că era veteran din Vietnam şi avea 20 de ani în activitatea politică în
Senat, nu s-a remarcat în mod deosebit prin nici o decizie luată şi menţinută
în mod consecvent până la capât.
După opinia unor analişti politici este un personaj ce îşi schimbă punctul
de vedere după cum bate vântul.
Platforma sa politică şi în special cea economică anvizaja în primul rând
suportul clasei mijlocii a societăţii americane, care încă deţinea un procent
ridicat în structura totală a populaţiei, dar cu perspective de diminuare în
mod considerabil.
La convenţiile celor două partide (republican şi democrat), fiecare dintre
candidaţii nominaţi s-au întrecut în a prezenta în culori deosebit de roze,
viitorul Statelor Unite .
Fiecare afirma că fără alegerea sa nu se va putea face nici un progres şi
cerea să i se dea votul de încredere pentru:
a conduce în viitorii patru ani, spre o viaţă mai bună,
mai sigură şi cu o caliate deosebită a vieţii demnă
pentru secolul 21.
Referindu-se la problema taxelor, senatorul John Kerry spunea că în
momentul în care va ajunge Preşedinte, va tăia taxele pentru clasa mijlocie a
populaţiei şi va creşte taxele celor bogaţi care au venituri peste 200.000 de
dolari annual.
Totul părea frumos şi realizabil dar numai în teorie.
Practic însă era mult mai dificil întrucât orice modificare în privinţa
taxelor era limitată de situaţia deficitului bugetar, ori în anul 2004 acest
deficit ajunsese la peste 412 miliarde dolari (şi se întrevedea perspectiva
pentru anul 2005, deci numai într-un an de zile, să ajungă la peste 427
miliarde, adică cu 15 miliarde în plus) 1.
În privinţa asigurărilor medicale, planul lui John Kerry se referea la
economisirea de către fiecare familie a circa 1.000 dolari anual, fiecare
având dreptul să-şi aleagă propriul doctor în care avea încredere, iar deciziile
în privinţa tratamentului şi a medicaţiei urma să se ia de comun acord între
doctor şi pacient şi nu de către companiile de asigurări medicale.

1
Department of Commerca (Bureau of Economic Analysis) Fiscal Year 2008, Rabel B-78

3
 Întregul program propus de senatorul Kerry, ar fi costat circa 653 miliarde
dolari în timp ce un plan medical propus de George W. Bush costa numai 90
miliarde dolari.
În privinţa programului de Social Security, preşedintele Bush propunea
privatizarea lui şi creerea unor conturi personale în special pentru tinerii
salariaţi.
Kerry era împotriva privatizării acestui program.
Nu cred că în condiţiile în care se descoperiseră o serie de fraude la nivelul
diferitelor companii, cu un deficit bugetar mare şi cu o situaţie economică
mai mult decât dificilă, ar fi fost mulţi care ar fi optat pentru deschiderea
unor conturi personale ne ferite de riscul pierderii banilor depuşi.
În privinţa războiului împotriva terorismului, John Kerry susţinea
necesitatea dublării forţelor armate şi dotarea lor cu echipamentele militare
cele mai moderne.
Bush susţinea că se triplaseră forţele destinate securităţii naţionale.
În domeniul refacerii economice, planul senatorului John Kerry se referea
la revitalizarea industriei manufacturiere, la creşterea investiţiilor în
domeniul tehnologiei de vârf cu efect direct asupra deschiderii a noi locuri
de muncă.
Preşedintele Bush propunea încurajarea investiţiilor în paralel cu reducerea
cheltuielilor guvernamentale.
Pentru stimularea creerii de noi locuri de muncă, Bush propunea reducerea
dependenţei Statelor Unite de sursele străine de energie şi extinderea în
întreaga lume a activităţilor de comercializare a bunurilor şi serviciilor
create în SUA.
Toate aceste planuri şi tot felul de propuneri sunau deosebit de frumos pe
hârtie şi când fuseseră susţinute dela cele mai înalte tribune ale convenţiilor
celor două partide.
După re-alegerea lui George W. Bush ca Preşedinte cele mai multe dintre
propuneri şi măsuri pentru ridicarea nivelului de viaţă la cerinţele secolului
21, au întămpinat nenumărate opoziţii din partea Congresului şi existenţei
altor “priorităţi”. Ca atare, propunerile iniţiale au fost omise sau amânate
sine-die.

Anul 2008: America a ajuns din nou într-un moment decizional deosebit
de important: alegerea unui nou Preşedinte al Statelor Unite.

4
 Fraza de mai sus este similară cu cea dela începutul acestui capitol întrucât
ea se repeat aşa cum însăşi istoria acestui eveniment se repetă, la fiecare
patru ani, după cum indică Constituţia SUA.
De data aceasta, alţi doi senatori din partea celor două partide şi-au anunţat
candidatura şi au început campaniile electorale.
Discursuri peste discursuri dela înălţimea diferitelor tribune din diferite
state unde în faţa unor impresionante mase de susţinători ale celor două
partide îşi expun planurile principale pentru a conduce în viitorii patru ani,
spre o viaţă mai bună, mai sigură şi cu o caliate a vieţii demnă pentru
secolul 21.
Sloganurile sunt deja cunoscute de ani şi ani de zile şi totuşi lumea speră
ca măcar acuma să aibe şansa unei schimbări spre ceva mai bine.
Cei doi preopinenţi reprezentând cele două partide sunt: Senatorul
republican de Arizona John McCain şi Senatorul democrat de Illinois
Barack Hussein Obama.
Ceea ce ar trebui să fie clar pentru fiecare alegător în momentul de faţă
sunt obiectivele prioritare cu care se confruntă America pe plan naţional şi
internaţional.
Fără a avea pretenţia epuizării întregii liste a acestor probleme, care se
regăsesc în fiecare sector de activitate, în fiecare loc demuncă, şi în viaţa
fiecărei famili, merită amintite cel puţin unele care pe drept cuvânt erau
deosebit de importante pentru poporul american ca şi pentru alte naţiuni din
lume.
Pe primul plan erau problemele economice.
Dintr-un un sondaj de opinie peste 50% dintre cei intervievaţi au
considerat problemele economice ca fiind mai importante chiar decât cele
legate de securitatea naţională.
Sondajul de opinie cuprinsese un eşantion variat de 1000 de persoane din
statul Massachusets .
După cum se vede şi din graficul alăturat, 50 % dintre cei intervievaţi au
considerat că cele mai importante probleme pentru fiecare persoană sunt
cele economice referitoare la situaţia lor financiară, la pericolul pierderii
locurilor de muncă, la creşterea inflaţiei, la creşterea cheltuielilor din
bugetele personale şi cu mult mai puţini au fost cei care au considerat
pericolul terorismului ca un pericol imanent.

5
 Principalele probleme ale populaţiei americane în 2008
(în %)

60
50
40
30
20
10
0

Sursa: Sondajul de opinie pe un eşantion de 1000 persoane

efectuat în statul Massachusett , Boston Globe,
28 Sept. 2008

În urmă cu patru ani aceste probleme erau la fel de importante şi

constituiseră subiectul unor lungi dezbateri între candidaţii la preşedenţia
SUA.
În ultimii patru ani, aceste probleme nu numai că nu şi-au găsit rezolvarea,
din contra ele s-au amplificat, s-au diversificat şi au ajuns mai importante
pentru fiecare om.
Chiar dacă în urmă cu patru ani (2004), au existat unele cauze diferite faţă
de cele din 2008, rezultatele erau aceleaşi.
Deficitul bugetar crescuse ca un bulgăre de zăpadă ajungând la o sumă
record.
Preşedintele Bush îi lăsa succesorului la preşedenţia Statelor Unite un
deficicit de peste 482 miliarde dolari 2 cu care noul președinte își începea
noul an fiscal la 1 Octombrie 2008 (faţă de surplusul de 236 milioane
excedentare care fuseseră în bugetul naţional în anul 2000).
Acest deficit includea 168 de miliarde dolari aprobate de către Congresul
SUA (care era controlat de către democraţi) şi de către Preşedintele Bush,
drept fond destinat stimulării economiei în următorii doi ani în vederea
combaterii crizei economice.
Planul Administraţiei Bush de recuperare a deficitului bugetar cu peste 250
miliarde până în anul 2010, s-a dovedit total ne realistic.

2
Los Angeles News, 29 iulie 2008

6
 Pe de o parte proiecţia deficitului bugetar nu includea enormele cheltuieli
militare de circa 10 miliarde dolari lunar care se consumau în Irak şi
Afganistan.
Pe de altă parte nu se luase în calcul nici situaţia fraudelor şi a imenselor
pierderi financiare pe care le-au avut unii dintre cei mai mari giganţi
financiari şi care au determinat căderea sistemului de credite ducând la
starea de faliment a acestor giganţi financiari şi la criza sistemului financiar
şi de credite al Statelor Unite și cu efecte în majoritatea țărilor lumii.
Printre aceşti giganţi financiari se numără: Lehman Brothers Holdings,
Inc. cea de a patra cea mai mare bancă de investiţii din SUA (cu peste
25.000 de salariaţi), American International Group (AIG) cea mai mare
companie de asigurări cu peste 130.000 de salariaţi şi cu reprezentanţe în
130 de ţări din lume, unele bănci de investiţii printre care Bear Stearns Cos.,
Goldman Sachs Group, sau una dintre cele mai mari companii de
împrumuturi pentru tranzacţii de locuinţe-Merrill Lynch & Co.
Lista companiilor ajunse în stare de faliment cuprinde şi alte nume de
rezonanţă în domeniul financiar şi după opinia unor specialişti în domeniul
financiar-bancar ea urma să se extindă şi mai mult până la sfârşitul anului.
Iniţial această criză financiară s-a declanşat datorită politicii “de lăcomie”
a unor companiile financiare care în dorinţa de a obţine profituri rapide au
acordat împrumuturi pentru cumpărarea de case unor persoane care nu
puteau să aigure din veniturile lunare sumele ce trebuiau achitate băncilor
care le acordaseră creditele fără nici un fel de acoperire.
De asemeni aceste instituţii financiare şi multe bănci au făcut investiţii
total nechibzuite creind şansa unor mari fraude care au ajuns sub cercetări şi
care au dus la creşterea deficitului bugetar naţional.
În privinţa acestui deficit bugetar părerile erau deosebit de împărţite.
Unii, printre care şi VicePreşedintele Dick Cheney, susţinea:
deficitul bugetar, indiferent de mărimea lui, “nu contează”.
Practic nu ne putem aştepta la o altă opinie din partea celei de a doua
persoană din Administraţia Bush şi care în afara faptului că trebuia să
susţină politica administraţiei din care făcea parte, deţinea şi o avere
importantă şi multiple beneficii de pe urma favorizării unor mari contracte
de refacere a Irakului efectuate de către firma Halliburton.
Veniturile personale ale lui Cheney3 nu se pot compara nici pe departe cu
cele ale unui american care trăieşte dintr-un salariu lunar şi din care trebuie

3
Din formele de Taxe completate pentru anul 2004 de către Dl. Şi Dna. Cheney rezultă că Dl.
Cheney încasase în
7
 să plătească taxe şi impozit ce îi reduc substanţial bugetul personal, numai
pentru a se putea acoperi parte din deficitul financiar naţional.
După opinia lui Alexander Hamilton (1755-18049) care fusese primul
Secretar al Trezoreriei americane în Administraţia lui George Washington ca
şi cea a istoricului englez James MacDonald, aceştia susţineau că
“datoria publică şi libertatea au constituit întotdeauna
factorii motori ai dezvoltării social-economice”.
Desigur o analiză globală a situaţiei deficitelor bugetare ne permite să
constatăm că Statele Unite nu sunt singura ţară din lume care are un mare
defict bugetar sau exprimat în alt mod, o mare datorie publică.
Şi alte naţiuni dezvoltate “se pot lăuda” cu mari datorii publice dar au alte
situaţii economice care concură la reducerea acestei datorii publice.
Revista “The Economist” (Intelligence Unit, 2004) a prezentat o listă a
unora dintre ţările dezvoltate din punct de vedere economic şi datoria
publică a acestora.
Iată cum arăta în 2004 această situaţie:
(în % din PNB)
Datoria
Ţara publică
Japonia 154.62
Italia 106.67
Belgia 102
Franţa 69.1
Germania 63.9
Olanda 55.4
Suedia 52.8
Anglia 51.4

Referindu-se la situaţia datoriei publice în Statele Unite comparativ cu cea

din Suedia dela începutul decadei ’90, Jonathan Macey, adjunct al decanului
Şcolii Juridice dela Universitatea Yale spunea:
”…SUA va putea să-şi ramburseze datoria publică în circa doi ani
aşa cum a făcut şi Suedia, după ce guvernul suedez a cheltuit
miliarde dolari pentru salvarea situaţiei economice provocată

anul 2004 peste 1,328,000 dolari. Numai salariul de Vice Preşedinte era de 203.000 dolari la
care se adaugă sumele primite dela compania Halliburton unde a fost până în 1999 Şef Executiv.
Dna. Cheney primise salariu dela American Enterprise Institute şi compensaţii dela Editura
Reader’s Digest unde funcţiona ca membră a conducerii, plus ceea ce încasa ca roialties dela
Editura Simon & Schuster pentru cărţile publicate.

8
 de căderea pieţei imobiliare” 4.
Înainte ca aplicarea acestei reţete să-şi manifeste efectul în refacerea
economică Suedia a suferit de pe urma unei recesii economice ce a durat
peste 20 de luni. În acest timp peste 60.000 de companii suedeze au dat
faliment, iar piaţa imobiliară scăzuse cu peste 19%, iar bursa căzuse cu 45%.
Cei care au urmărit evoluţia situaţiei economice a Suediei îşi amintesc
probabil că abea după 4 ani (în 1994) economia suedeză s-a redresat şi a
cunoscut o creştere de 3,2%.
La fel s-a întămplat şi cu economia japoneză, în aceeaşi perioadă a
începutului decade anilor ’90, când guvernul japonez a intervenit în
soluţionarea crizei imobiliare şi a sistemului bancar.
În momentul intervenţiei guvernului japonez se crease o asemenea
degringoladă încât Japoniei i-au trebuit peste 7 ani ca să-şi restabilească
situaţia economică.
La sfârşitul acestei perioade, după informaţiile furnizate de Agrenţia
Serviciilor Financiare Japoneze, datoria publică ajunsese la circa 18 trilioane
de yeni (168 miliarde dolari SUA).
În prezent cu toate că economia japoneză este refăcută din punct de vedere
economic, guvernul japonez are încă o datorie de 9 miliarde dolari investiţi
ca un semnatar colateral în proprietăţi imobiliare care aşteaptă să fie
vândute.
În prezent majoritate aceste ţări îşi continuă activitatea manufacturieră
bazată pe producţia naţională iar outsourcingul este limitat. Această situaţie
corelată cu un volum mare al exporturilor de produse finite permite
asigurarea reducerii datoriei publice la un nivel acceptabil în paralel cu
dezvoltarea în continuare a economiei naţionale.
Desigur că vor exista opinii care se vor referi la faptul că taxele în aceste
ţări sunt extrem de mari şi ca atare se poate folosi acest instrument financiar
în reducere datoriei publice.
De necontestat că taxele sunt mari, dar există o mulţime de alte cheltuieli
pe care statul le suportă şi care compensează în cea mai mare proporţie
sumele plătite drept taxe.
În mod special acestea sunt cele destinate cheltuielilor de asistenţă
medicală, de şcolarizare, asigurării de pensii întreagii populaţi, iar în multe
ţări se practică sistemul asigurării transportului gratuit pentru persoanele în
vârstă alături de încă multe alte avantaje.

4 Michael Liedtkei - Agenţia de Presă, 21 Septembrie 2008

9
 Se poate compara situaţia financiară a unui american din clasa mijlocie cu
a unuia din aceste ţări în care sunt oferite de către stat avantajele
menţionate?
Pentru foarte mulţi americani, sumele reprezentând datoria publică de
ordinul milioanelor sau a miliardelor de dolari, sunt atât de mari încât nici nu
le mai iau în considerare.
Dacă datoria publică existentă în anul 2004 afecta bugetul fiecărei familii
cu circa 1600 dolari, în prezent bugetul familiar este ameninţat de o dublare
a acestei sume; iar dacă se va continua cu creşterea deficitului naţional s-ar
putea ca în următoarea decadă să se ajungă la sume ce se vor calcula având
patru zero-uri la urmă.
În luna Februarie 2004, în raportul prezentat în faţa Congresului SUA,
Preşedintele Rezervelor Federale, Alan Greenspan, s-a referit la:

“o urgenţă a reducerii cheltuielilor pentru a se repune bugetul

într-o balanţă, înainte ca întreaga economie să fie afectată”.

După câte se vede cele spuse de Alan Greenspan nu au fost luate în

consideraţie şi s-a la o profundă recesie cu şansa de a se transforma într-o
puternică depresie economică.
Au trecut peste patru ani dela fostele alegeri şi America a ajuns din nou în
preajma noilor alegeri şi a unui nou Preşedinte al Rezervelor Federale, (Ben
Bernanke - specialist pe probleme de crize economice) chemat în faţa
Senatului a prezentat un plan conceput împreună cu Şeful Trezoreriei
americane (Henry Paulson) cerând o acţiune imediată pentru obţinerea unui
suport financiar de 700 miliarde dolari în vederea redresării economiei.
700 miliarde dolari, care să oprească riscul unei crize economice similare cu
cea din anii 1929-33.
700 miliarde care să acopere greşelile şi fraudele marilor instituţii financiare
şi a băncilor particulare şi despre care nu s-a spus nici un cuvânt până în
momentul în care au fost descoperite.
Dela marea Criză economică din 1929-33 şi până la criza firmei Chrysler,
din 1979, crizele financiare şi de credit care au avut loc, i-au costat pe
plătitorii de taxe americani peste 125 miliarde dolari.
Oare nu s-a învăţat nimica din istoria crizelor financiare ?
Nu s-au putut lua măsurile necesare din timp pentru a se jugula încă
din faşă criza economică şi pentru care se cere suportul cu cele 700
miliarde dolari ?
Cei doi candidaţi la preşedenţia Statelor Unite au un cuvânt deosebit de
important în a aproba sau a respinge cererea Preşedintelui Bush şi a
10
 reprezentanţilor administraţii de a se acţiona cât mai rapid spre rezolvarea
marei crize financiare cu repercursiuni pe plan mondial.
În urmă cu patru ani Senatorul de Arizona John McCain (R) referindu-se la
cheltuielile guvernamentale spunea:
“ …este un sistem care este complet în afara oricărui control
şi este absolut o ruşine, Congresul cheltuieşte banii la fel
ca marinarii beţi” .(New York Times January 4, 2004).

Opinia publică americană aşteapta să vadă punctul de vedere al Senatorului din

Arizona care candidase pentru preşedenţia Statelor Unite.
Efectul imediat al crize economice s-a reflectat în domeniul creditelor şi al
finanţelor. O mulţime de companii s-au găsit în imposibilita obţinerii de credite
pentru procurarea echipamentelor şi materialelor necesare continuării activităţii
economice precum şi pentru plata salariaţilor determinând astfel o reducere
drastică activitatăţii.
De asemeni erau afectaţi cei care ne putând să obţină credite nu îşi puteau
cumpăra case, maşini, sau să plătească taxele şcolare pentru învăţământul
superior.
În acelaşi timp o mulţime de investitori străini, şi-au retras sume foarte mari pe
care le aveau investite în Statele Unite, ne mai putând conta pe securitatea pe care
Administraţia dela Washington o putea asigura sistemului său economic.
Situaţia cea mai gravă era determinată de creşterea deficitului bugetar care de la
-0.1% cît a fost în timpul Administraţiei Clinton ajunsese la -7.3% în timpul
Administraţiei Obama.
Iată mai jos modul în care a evoluat acest deficit bugetar sub trei preşedinţi:

Administraţia Deficitul bugetar

Clinton - 0.1%
Bush - 3.2%
Obama - 7.3% (estimativ)

Din cele prezentate de către unii ziarişti care urmăreau problemele economice,
a reieşit că în cei opt ani ai președenției lui George W. Bush, nu i-au fost date
spre semnare acte care se refereau la eventuale reduceri ale cheltuielilor bugetare,
din contra, el primise numai actele care însemnau enorme cheltuieli (cum ar fi de
exemplu: suportul financiar al fermierilor, cheltuielile destinate transporturilor și
altele similare).
Având suportul Congresului care era în majoritate republican, toate aceste
cheltuieli și-au primit votul favorabil. Această situație dovedise paradoxul
Administrației Bush: cu toate că erau unii membrii ai Congresului care susțineau
11
 necesitatea reducerii cheltuielilor (și în special a unora care erau total
nejustificate din punctul de vedere al utilității lor – n.n.), prea puțini erau cei
pentru care un asemenea principiu reprezenta o prioritate. Mulți erau adepții ideii
de tăiere a taxelor, dar prea puțini erau cei care ar fi votat pentru asemenea
acțiuni.
În asemenea condiții continuarea politicii cheltuirii unor enorme sume fără un
control riguros, fără o schimbare a reglementărilor, nu aveau nici un sens și nu se
putea obține vreun rezultat favorabil în reducerea deficitului bugetar.
După opinia lui Robert Borosage,5 bugetul național din timpul Administrației
lui George W. Bush a fost unul cu totul ireal, ba chiar nesincer, întrucât nu se
dădeau informații complete și corecte despre cheltuielile destinate războiului din
Irak și din Afganistan și nici despre cheltuielile destinate programului denumit
”Alternative Minimum Tax”6
După unele calcule, şi nu cred că sunt departe de realitate, considerând că dacă
s-ar fi împărţit cheltuielile guvernamentale ale Administraţiei Bush la numărul
total al unor familii (cu doi copii), s-ar fi ajuns l situația în care fiecare familie ar
fi putut primi circa 50.000 de dolari ca un suplimet la veniturile familiei.
Din acest punct de vedere se poate remarca că în momentul alegerii lui Barack
Obama ca președinte al Statelor Unite, el a primit o moștenire destul de grea din
partea administrației Bush.
Această situație nu l-a împiedecat cu nimic pe noul președinte să continue
desfășurarea unor enorme cheltuieli guvernamentale care au dus la creșterea
deficitului bugetar cu alte foarte multe sute de miliarde dolari.
Un alt efect imediat al situației economice precaree s-a reflectat în creşterea
şomajului.
După date oficiale prezentate de Departamentul Muncii cifra medie a şomajului
crescuse dela 4,5% cât fusese în Decembrie 2007 la 6,1%. în August 2008.
Numai într-o singură lună (August 2008), se înscriseseră pentru primirea
ajutorului de şomaj peste 20.000 de persoane.
Pe de altă parte mass media confirma că se creaseră noi locuri de muncă.
În faţa unor asemenea informaţii care dovedeau mai mult o notă cu caracter
politic decât o retaliate, s-au ridicat întrebări pe deplin justificate:
- ce fel de noi locuri de muncă au fost create?
- eraut noile locuri de muncă la nivelul calificării şi remunerării celor
care s-au pierdut?
- ce se întămpla cu ce cei care îşi pierduseră locurile de muncă

5
Robert Borosage – Director Adj. al Institutului ”Campania pentru viitorul Americii” și co –fondator al Organizației
”Apollo Aliance” care promovează un program destinat energiei nepoluante și creerii de noi locuri de muncă.
6
Program creat pentru a-I lăsa pe cei cu venituri mari să-și deducă din taxe procente mari și permiteau aplicarea
unor procedure care să-I scutească complet de plata taxelor.

12
 şi le expirase şi perioada de graţie în care primeau modestul
ajutor de şomaj?
- erau aceste persoane socotite tot ca şomeri s-au au fost scoase
din statisticile oficiale ale şomajului?
- eraut oare modestele rezerve financiare ale acestora suficiente
pentru a rezista cinci, şase sau mai multe luni până la apariţia
şansei de a găsi noi locuri de muncă?
Candidaţii la preşedenţia Statelor Unite trebuiau să găsească răspunsurile
şi soluţiile cele mai adecvate pentru rezolvarea acestor situaţii care după cum
se întrevedea nu se puteau rezolva în numai câteva luni de zile.
Odată cu creşterea şomajului, cu pierderea avantajelor economice determinate
de scăderea masivă a valorii stocurilor pentru cei care îşi investiseră o parte din
salariu în stocurile unor companii (ce intraseră în stare de faliment – n.n.), au
determinat scaderea în mod dramatic şi a confidenţei consumatorilor.
Iată cum se prezenta indicele confidenţei consumatorului în perioada Ianuarie –
August 2008:
Indexul confidenţei consumatorului în
2008

100
80
60
40
20
0

Sursa: Consumer Confidence Index, 2008

După cum se vede din graficul de mai sus, indexul confidenţei consumatorului
era marcat de o scădere dela o lună la alte în mod substanţial.
Numai cu un an în urmă indicatorul privind situaţia economică cu toate că nu
era în cea mai perfectă condiţie, dădea o notă de speranță în refacerea economică;
în 2008, pe baza unui sondaj de opinie a peste 5000 de persoane, acest indicator
dovedea scăderea dala 90,2 cât era în Ianuarie la 52,6 în August ceea ce
constituia un mare semn de întrebare şi un semnal de alarmă care se corela direct
cu situaţia şomajului, cu indicile de inflaţie şi se reflecta în mod negativ în tot
felul de investiţii şi în volumul vânzărilor cu amănuntul.
Partea cea mai gravă era faptul că nici unul dintre candidaţii la preşedenţia
Statelor Unite şi nici în Congres nu discuta despre faptul că venitul mediu anual
pentru o familie era de circa 12.300 dolari iar cheltuielile pentru chirie (sau plata
13
împrumutului făcut la banci în vederea cumpărării unei case), cheltuielile pentru
asigurarea asistenţei medicale, cheltuielile de şcolarizare, cheltuielile de
întreţinere curentă (apă, lumină, căldură) şi asigurarea produselor alimentare
săptămânale, crescuseră în același timp cu 15-20% iar la anumite bunuri de
consum şi servicii chiar cu 40%.
În acestea condiţii peste 45 de milioane de oameni au ajuns să trăiască la limita
sau chiar sub limita sărăciei. Dintre aceşti 45 de milioane peste 12 milioane erau
copii (ceea ce reprezintă peste 7% din populaţia sub 18 ani a SUA).
Economişti analişti din cadrul Departamentului de Comerţ sau din cadrul unor
istitute de cercetări, în spirit propagandistic sau ca lobişti analizând evoluţia
pieţei naţionale sau a veniturilor pe cap de locuitor luând în consideraţie unii
indicatori cum ar fi volumul vânzărilor de pe piaţa oţelului sau al altor
“comodităţi” (piaţa diamantelor, a aurului ş.a.), au ajuns la concluzia - total falsă
privind creşterea bunei stări a populaţiei americane.
Parcă fiecare familie cu doi copii, nu făceau nimic altceva decât să cumpere
oțel, diamante, aur și alte asemenea comodități!.
Asemenea analize asupra unor produse care nu afectează viaţa de zi cu zi a
populaţiei nu pot oferi o imagine reală asupra standardului de viaţă la care ar
trebui să se refere candidaţii la preşedenţie şi pe care întregul popor american îl
aşteapta din partea noii conduceri a Statelor Unite.
În 2004, situaţia pe plan internaţional a SUA nu putea fi considerată ca fiind
deosebit de bună.
Au trecut încă patru ani, s-a ajuns în 2008 – și întrebarea fundamental era:
putea fi considerată situaţia Statelor Unite ca fiind mult mai bună?
Din punctul de vedere al securităţii naţionale, se putea remarca un progres, dar
nu se putea afirma că Statele Unite ar fi fost ferite de riscul unui nou atac din
partea teroriştilor.
S-a creat Departamentul Securităţii Naţionale şi s-a îmbunătăţit, cel puţin în
speranţa fiecăruia, organizarea CIA şi a FBI.
Toată lumea spera în faptul că celulele latente ale musulmanilor extremiști,
adepţi și simpatizanți ai al-Qaedei și ISIS, ar fi fost sub un control total și sigur şi
că nu mai puteau acţiona pe teritoriul Statelor Unite.
Era mai mult o speranţă şi nu o certitudine !
În dezbaterile la care au participat cei doi senatori, reprezentanţi ai partidului
republican şi democrat și îşi exprimaseră punctele de vedere refeitoare la războiul
din Irak şi Afganistan, opiniile lor erau total divergente.
Senatorul McCain (R) susţinea politica partidului său şi vorbea despre
succesele obţinute de armata americană în Irak. El considera Irakul ca un element
cheie în realizarea unei democraţii şi a unei reale stabilităţi politice în zonă.

14
 Senatorul Obama (D) susţinea ideia că se comisese o mare greşeală faptul că
fusese neglijat Afganistanul şi se lăsase pe plan secundar prinderea lui Osama bin
Laden.
Din acest punct de vedere, Obama s-a dovedit mai realist atunci când aprecia că
nu s-a eliminat în mod definitiv pericolul pe care îl reprezenta refacerea forţelor
talibanului în Irak.
În 2008 se cheltuiau lunar, aşa cum am mai amintit, circa 10 miliarde dolari cu
acest război și care nu se ştia dacă şi când se va termina.
Eventuala încetare a conflictului militar şi redistribuirea unor sume echivalente
de peste 10 miliarde dolari lunar spre nevoile economiei naţionale s-ar fi putut
reflecta în mod substanţial în ridicarea calităţii vieţii întregului popor american.
Din acest punct de vedere speranța poporului American era aceea că noul
preşedinte care urma să fie ales avea un rol deosebit de important în găsirea celei
mai bune soluţii prin care Statele Unite ar fi trebuit să iasă cu succeas din această
dificilă încercare militară.
În paralel America se confrunta şi cu poziţia ambiţioasă a Iranului care cu toate
avertismentele serioase care i se dăduse de către Consiliul de Securitate, continua
să-şi dezvolte tehnologia nucleară care în orice moment se putea transforma în
armă atomică.
La data aceea ca și mai târziu nu se anticipaseă deschiderea unui nou front cu
această ţară ceea ce ar fi fost deosbit de grav şi costisitor în acelaşi timp. Tot
odată se remarca neglijarea şi eventualitatea unor acțiuni alternative.
Depindea de poziţia noului preşedinte referitor la modul în care urma să se
discute şi se căuta o formulă optimă de a convinge conducerea Iranului de aşi
tempera punctele de vedere referitoare la ştergerea de pe harta lumii a statului
Israel şi de a coopera pentru găsirea altor alternative destinate asigurării energiei
care se pretindea că ar fi fost scopul dezvoltări nucleare.
În Asia, un alt pericol mondial îl constituia Coreea de Nord care îşi dezvoltă
arma nucleară.
Încă nu se ajunsese la un punct de vedere comun din partea Chinei şi a Rusiei de
a negocia pentru oprirea acestei acţiuni şi ca atare nici acest punct fierbinte nu
putea fi neglijat.
În timp ce China îşi continua programul de dezvoltare economică cu un ritm
mediu de circa 10% anual, ceea ce era unic în lume (depășit numai de Qatar care
avea un ritm mediu anual de creștere de13.4%), şi continua să fie atelierul de
producţie al întregii lumi, se ajunsese și la poziția de a fi un bancher care
împrumuta şi investestea sute de miliarde dolari în Statele Unite şi în alte ţări din
lume, cumpărând companii, terenuri şi construcţii civile şi industriale.
Statele Unite fiind înt-un moment în care împrumuturilre străine şi în special
investiţiile străine eraut deosebit de importante, rămânea de văzut care ar fi fost
15
poziţia noii Administraţii dela Washington în privinţa relaţiilor cu dragonul
galben care se trezise dintr-un lung timp al unei letargi şi se îndreapta cu pași
repezi și foarte categorici spre o supremaţie mondială.
Aşa cum spuneam şi la început, alegerea unui nou preşedinte nu era nici pe
departe un procedeu simplu şi nici uşor în special în condiţile economice şi
politice existente în Statele Unite și pe plan mondial.
Efectele reciproce politice şi economice erau de mare amploare şi nu se puteau
aştepta soluţii optime într-un timp scurt.
Alegerile din 2008, s-au finalizat prin prezența la Casa Albă a lui Barack
Hussein Obama.
În felul acesta partidul democrat își asigurase o poziție cheie în viața economică
și politică a Statelor Unite.
În peioada mandatului său, Obama a semnat numeroase proiecte şi acte care
s-au referit la diverse reforme aplicate în activitatea social-economică și politică a
Statelor Unite.
Printre principalele reforme au fost:
- Legea privind protecția pacienților și accesibilitatea acestora
la asigurarea medicală (adesea denumită "Obamacare"),
- Legea privind reforma și protecția consumatorilor,
- Legea privind recuperarea și reinvestirea din 2009,
- Legea privind asigurările pentru șomaj și
- Actul de creare a locurilor de muncă din 2010 care a servit drept
stimulent economic în timpul recesiunii.
În timpul Administraţiei Obama, în 2011, guvernul a reluat controlul Camerei
Reprezentanților.
În politica externă, Obama:
- a crescut numărul trupelor americane trimise să lupte în Afganistan,
- a redus nivelul armamentului nuclear prin tratatul americano-rus
START
- a pus capăt implicării militare în războiul din Irak.
- a ordonat implicarea militară în Libia în opoziție cu Muammar Gaddafi
și
- a ordonat operațiunea militară care a dus la moartea lui Osama Bin
Laden.
După ce a câștigat realegerea prin înfrângerea candidatului nominalizat de către
republicani Mitt Romney, în 2013, Obama a depus jurământul pentru cel de al
doilea mandat.
În timpul celui de-al doilea mandat, Obama a promovat o mai mare deschidere
pentru americanii care făceau parte dintre grupările LGBT (lesbiene, gay,
bisexuali și transexuali), iar administrația sa a cerut Curții Supreme să oprească
16
 interdicția căsătoriei dintre peresoanele de acelaș sex ca fiind un act
neconstituțională.
Obama a susținut, de asemenea, controlul armelor ca răspuns la actele criminale
care au avut loc la Școala Elementară Sandy Hook și a emis acțiuni executive la
scară națională privind schimbările climatice și unele în privința acceptării
imigrației din țările asiatice.
În politica externă, Obama:
- a ordonat intervenția militară în Irak ca răspuns la acțiunile întreprinse
de grupările extremiste ale ISIS după retragerea din Irak în 2011,
- a susținut procesul de încetare a operațiunilor americane de luptă în
Afganistan,
- a promovat discuțiile care au dus la Acordul de la Paris privind
schimbările climaterice globale,
- a susținut menținerea sancțiunile împotriva Rusiei după invazia din
Ucraina,
- a încheiat un acord nuclear cu Iranul și
- a normalizat relațiile SUA cu Cuba.
La terminarea mandatului prezidențial, după unele informații transmise de
autori cu orientare democratică, ajunsese la un rating pozitiv privind activitatea sa
prezidențială de 60%. Cât de reală era o asemenea informație, era discutabilă
întrucât au existat și informații referitoare la același subiect care se refereau însă
la un rating de numai de 45%.
După opinia unor autori printre care se numără și Dinesh D’Souza7, Barack
Obama nu a fost doar instrumentul care a prezidat declinul Statelor Unite, el a
fost chiar arhitectul declinului american. Puţini au fost conducătorii care în mod
voit au urmărit reducerea valorii Americii.
El pur şi simplu a dorit ca America să consume mai puțin și a dorit ca nivelul
de trai al poporului american să scadă la nivelul altor națiuni din lume. Prin
modul său de conducere nu a făcut decât să deteste vechii aliați ai Americii, cum
au fost Marea Britanie și Israelul.
Nu şe știe dacă alţi preşedinţi ai Statelor unite au avut o asemenea comportare
total ne diplomatică ne acceptând vizita unui premier și să-l trateze cu cel mai
jignitor mod, așa cum a procedat cu premierul Istrelului (Benjamin Nataniahu).
În mai multe ocazii a dovedit nu numai că nu a fost impresionat de faptul că
musulmanii radicali achiziționau o bombă nucleară sau căutau să vină la putere în
țări cum erau Tunisia și Egiptul. Mai mult decât atâta a interzis să se folosească
termenul de musulmani extremiști și nu a acționat cu hotârărea firească în
momentul în care teroriștii își manifestau acțiunile prin diverse acte atroce la

7
Dinesh D’Souza – Obama’s America, Unmaking the American Dream, Edit. Regnery Publishing, Inc.,2012

17
adresa unor soldați sau corespondenți de presă americani, omorându-i prin
decapitare.
Până în ultima sa zi în casa Albă a fost dispus să înșele generațiile viitoare de
americani ascunzând multiplele datorii.
Barack Obama a cheltuit miliarde de dolari pe diverse acțiuni total ineficiente
iar dacă i-ar fi fost permis, ar fi cheltuit și mai multe sute de miliarde.
Încă de la începutul primului său mandate nu a arătat nici o înclinație și nu a
avut nici un pic dorința de a proteja poziția Americii ca să se mențină sau să
ajungă să fie numărul unu în lume.
Într-o vizită pe care a făcut-o în țările arabe s-a înclinat în fața conducătorilor
acestor țări și și-a cerut scuze în numele poporului american pentru faptele
”inatimisibile” ale Americii (?).
Nu a avut nici o reținere de a dispune eliberarea din închisoarea Guantanamo a
unora dintre cei mai mari criminali teroriști musulmani extremiști.
Nu a avut nici o ezitare să accepte eliberarea din închisoare a unui dezertor din
armata americană și care s-a predate de bună voie talibanului.
Cu toate că era convins că modul în care Hillary Clinton rezolvase diversele
obligaţii în calitate de Secretară de Stat nu erau la înălţimea şi calitatea firească
pentru această funcţie, a susţinut-o în campania sa electrorală într-un mod asiduu,
numai pentru a menţine un candidat democrat în poziţia de preşedinte al Statelor
Unite.
Barack Obama ar fi fost deosebit de mulțumit să vadă America ajungând pe
locul al 18, sau chiar pe locul 67, la masa națiunilor lumii. În discursul său la
inaugurare a afirmat că scopul său de a "remake America" - o putea face, dar
trebuia mai întâi să distrugă America.
Singura întrebare pe care și-au pus-o majoritatea americanilor era dacă era
cazul să-i aprobe faptul ca țara lor ajunsă într-o stare de diminuare să-i acorde
încă patru ani pentru a-și ”încheia prezidenția”.

Anul 2012: Ciclul electoral (sau mai bine zis ”circul electoral”- n.n.), a ajuns
din nou la momentul decisiv. Alegerea sau realegerea Președintelui Statelor
Unite.
Acesta a fost primul ciclu electoral care a fost influențat de decizia Curții
Supreme a cetățenilor Statelor Unite, interzicând guvernului să restricționeze
donațiile politice independente de către corporații și sindicate.
Cheltuielilel estimate pentru cursele electorale federale în 2012 se estimaseră la
peste 5,8 miliarde de dolari, cu aproximativ 1 miliard dolari provenind din
grupuri considerate "din afară" (grupuri care nu erau direct controlate de
campania candidatului sau controlate oficial de partidul respective).

18
 În timpul alegerilor cheltuielile de lobby-urile, în special cele din domeniul
combustibililor fosili au fost deosbit de mari; astfel după analiza efectuată la
terminarea alegerilor s-a constatat că întregul ”sezon” electoral a fost cel mai
scump din istoria Americii.
Dezbaterile purtate de-alungul întregii perioade pre-electorale și a celor din
timpul alegerilor s-au referit în principal la următoarele probleme care nu au fost
rezolvate în perioada dintre anii 2008 și 2012 printre care:
• condițiile economice naționale și a locurilor de muncă,
• deficitele bugetare federale,
• asigurarea medicală a populației
• securitatea națională și terorismului,
• asigurarea unor condiții de îmbunătățire a educației și
• problemele energiei
În urma alegerilor, Președintele democrat, Barack Obama, a fost reales,
învingându-l pe fostul guvernator republican din Massachusetts, Mitt Romney.
Acestea au fost primele alegeri prezidențiale care au schimbat repartizarea
votului în colegiul electoral.
După căștigarea celui de al doilea termen prezidențial diverși autori, inclusiv
Dinesh D’Souza, despre care am amintit înainte, aprecia:

”Cel mai periculos om în America este din nou în Casa Albă.

Pericolul nu constă în aceea că el vrea ceea ce este rău
pentru America, ci pentru că el crede că este bine pentru America.8

Cum de a ajuns din nou Barack Obama în al doilea termen al președenției SUA?
Oare americanii trebuie să fie învinuiți pentru că l-au votat și l-au pus din nou
în Casa Albă?
Nu cred, a spus Dinesh D’Souza, în cartea sa.
Poporul nu l-a ştiut pe Obama şi ca atare l-au votat nu pentru cee ace a făcut el,
ci pentru ceeace le-a spus el, cu un talent oratoric deosebit.
Cu toate că unii comentatori printre care şi Brett Stephens, într-un articolul
publicat în Wall Street Journal, afirma că Obama nu este un om intelligent, nu
pot fi nici pe departe de părerea lui. Prin exemplele prin care şi-a susţinut
afirmaţia: ”...cînd Obama face predicții, acestea se dovedesc a fi false”.
Obama a fost şi este deosebit de intelligent şi a ştiut cum să-i îmbrobodească pe
susţinătorii lui cu tot felul de afirmaţii. El a făcut apel la speranţa oamenilor şi la
aspiraţiile lor şi americanii prin naivitatea lor deosebit de sinceră, l-au crezut, iar

8
Dinesh D’Souza, ibidem, pg. 215

19
mulți dintre democrații l-au votat și se bucurau că își aveau reprezentantul în
calitate de Președinte pentru al doilea mandat.
Este tot odată adevărat că erau unii, destul de mulți, dintre democrați care nu au
fost de accord cu modul de conducere și ideologia lui Obama.
De la începutul celui de al doilea mandate Obama și-a manifestat și mai profund
modul camunflat al ideologiei sale și întreaga sa agendă.
Așa cum au apreciat diverși autori numai printr-o atentă investigarea a
fundalului pe care și-a construit poziția politică și prin analiza detaliată a
diverselor acțiuni putem să ne facem o imagine mai complete a gândirii sale și
cunoașterea mai exacta a drumului pe care a mers și în care nu a fost constrâns
sau obligat să-l modifice sau chiar să renunțe în urma unor presiuni din partea
opiniei publice.
În perioada celui de al doilea mandat, el și-a susținut poziția de continuare a
sancțiunilor date Federației Ruse și o poziție clară împotriva președintelui
Vladimir Putin, în egală măsură a avut o poziție de subestimare a Europei.
În cartea Dreams from My Father, în urma unui drum făcut în Europa, el scrie:
”... Nu a fost, că Europa nu era frumoasă ... Nu a fost a mea”,
și de aceea i-a acordat acestei impresii și drumului făcut în Europa, numai câteva
paragrafuri în timp ce drumului făcut în Kenya i-a acordat peste 130 de pagini.
Acordându-i anumite circumstanțe atenuante, cred că poate fi de înțeles..!
El nu era un european ci mai mult un kenian.
Poziția adversarului politic în alegerile din 2012, Mit Romnei, era mult mai
politicoasă la adresa Europei și a lui Obama în mod special. El nu a vrut să-l
numească socialist, și a folosit cuvântul ”social democrat”.
Referindu-se la planurile lui Obama ca președinte, într-un editorial a lui The
Weekly Standard era scris:
”este posibil ca americanii să nu se mai bucure de libertate,
de rezolvarea problemelor fiscale sau de prosperitatea
economică ca cea a înaintașilor noștri”.
Și întradevăr în cei patru ani ai noului mandat, în afară de masa mare a tinerilor
care ne muncind primeau asistență de la guvern, nu se putea vorbi de o
prosperitate așteptată.
În privința poziției Administrației Obama pe termen lung, față de Federația
Rusă, aceasta s-a dovedit, așa cum se afirma în unele articole din presa
americană, ca un ecou al Războiului Rece.

Ziarul New York Times,menționase această ideie, scrind:

” Deşi criză din Ucraina continuă să sfideze posibilitatea unei solutionari

uşoare, preşedintele Obama şi echipa să de securitate naţională se uită
20
 dincolo de conflictul imediat pentru a crea o nouă abordare pe termen
lung pentru Rusia, care aplică o versiune actualizată a strategiei de izolare
folosită în timpul Războiului Rece”.

De aici rezulta că Obama a ajuns la concluzia după care chiar dacă ar exista o
soluţie la actualul impas privind Crimeea şi estul Ucrainei, el nu va avea
niciodată o relaţie constructivă cu Vladimir Putin prin tăierea legăturilor sale
economice şi politice cu restul lumii, limitând ambiţiile sale expansioniste în
propria vecinătate şi transformând-o într-un stat paria.
Astfel fiind, Obama a încearcat să reducă la minimum perturbările pe care Putin
le-ar fi putut provoca, să păstreze orice cooperare marginală care ar fi putut să fie
salvată, iar în rest l-a ignorat pe liderul de la Kremlin în favoarea altor zone de
politică externă în care existau şanse de progres.
Politica dură a lui Obama față de Rusia, cu toate avatarurile pe care le avea
această țară sub președenția lui Putin, nu cred că ar putea fi socotită ca fiind cea
mai corectă poziție diplomatică, în special având intenția de a menţine un
consens internaţional împotriva Rusiei, în care să fie inclusă şi China,
recunoscută ca un susţinător tradiţional al Moscovei în Consiliul de Securitate al
Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Poziția lui Obama în cel de al doilea mandat a reprezentat o schimbare deosebită
faţă de începutul preşedinţiei sale, când liderul de la Casă Albă vorbea despre
creerea unui nou parteneriat cu Rusia. Întrebarea pe care și-o puneau cei ce erau
implicați în analiza situației internaționale, era cât de mult din relaţia dintre cele
două ţări mai rămăsese şi dacă eventual mai putea fi salvată.
Inteligența și modul lui de exprimare cu o notă deosebit de teatrală s-a
manifestat în ultimul discurs pe care l-a ținut înainte de a pleca din Casa Albă.
Unic în felul său, camerele de luat vederi au surprins momentul în care
președintele Statelor Unite a început să plângă când și-a luat rămas bun de la
colectivul cu care a lucrat timp de opt ani și la cel prezentat la Chicago, în faţa a
18.000 de persoane. În acest discurs, el a spus:

„În această seară e rândul meu să adresez mulţumiri.

În fiecare zi am învăţat de la voi.
Am devenit un
preşedinte mai bun şi un om mai
bun
datorită vouă”

Apreciend în mod deosebit modul

în care fostul președinte George W.
21
Bush a condus procesul transferului la Casa Albă, l-a asigurat pe viitorul
președinte de acelaș mod de transfer și tot odată a încercat să asigure populația
americană că nu o va părăsii ci va fi mereu alături de ea.
Obama a spus:

„A fost o onoare să fiu în serviciul vostru.

Nu mă voi opri aici. Voi continua.
Voi rămâne alături de voi, în calitate de cetăţean, tot restul vieţii mele. Acum
însă, fie că sunteţi tineri, fie că aveţi sufletele tinere, vă mai cer un lucru, în
calitate de preşedinte al vostru – acelaşi lucru pe care vi l-am cerut când v-am
rugat să aveţi încredere în mine, acum opt ani. Vă cer să credeţi. Nu în
capacitatea mea de a aduce schimbarea, ci în a voastră. (…) Da, putem. Da, am
reuşit. Da, putem” a spus Barack Obama.
Cei opt ani pe care i-a avut ca Președinte al Statelor Unite pot fi sintetizați în
următoarele aspect:

20 ianuarie 2009 - inverstit în funcția de președinte

9 octombrie 2009 - primește premiul Nobel pentru pace
3 noiembrie 2010 – democrații au pierdut controlul Camerei Reprezentanților
1 mai 2011 - Osama Bin laden a fost ucis în Pakistan
6 noiembrie 2012 – realegerea pentru încă patru ani
5 noiembrie 2014 – Republicanii preiau controlul Congresului American
5 iulie 2016 - Anunță că o susține pe Hillary Clinto la alegerile prezidențiale,
ignorând toate greșelile făcute de fosta Secretară de Stat în
problama Bengazi, a greșelilor privind informațiile secrete ce
au ajuns să fie cunoscute datorită lipsei unui control al
mijloacelor de înmagazinare și transmitere
a informațiilor, și a rezultatelor nesatisfăcătoare în multe dintre
problemele dificile din Departamentul de Stat
3 septembrie 2016 – SUA a ratificat Acordul de la Paris privind clima
20 ianuarie 2017 – încheierea celui de-al doilea mandate ca președinte.

*
Anul 2016: Una dintre revistele cele mai serioase și de largă circulație pe plan
mondial, Financial Times își continuă tradiția previziunilor pentru anul 2016 și
anul ce urmează, iar o privire retrospectivă arată că estimările jurnaliștilor
britanici s-au dovedit aproape tot timpul deosebit de corecte. Dintre prognozele
prezentate de această revistă, cele mai semnificative au fost:
- prăbușirea prețului petrolului,
22
 - politica Băncii Centrale Europene și
- faptul că politica Federației Ruse, respective a lui Vladimir
Putin că nu mai are în momentul de față intenția unor enexări
teritoriale au fost confirmate.
Principali protagoniști ai scenei politice care s-au remarcat în mod special în
pre-alegerile din anul 2016, au fost:
- Hillary Clinton și Bernie Sanders din partea partidului Democrat
- 17 candidați din partea partidului Republican

Enorm de multe întrebări și chiar pariuri s-au făcut pe seama diferiților candidați.
Mulți dintre susținătorii candidaților aveau convingerea că Hillary Clinton, care
avea un palmares foarte bogat prin activitaea sa social-politică pe care o
desfășurase în calitate de:
- avocată, deci știa să prezinte o problem de interes naţional sau
internaţional
- primă doamnă a SUA (ca soție a președintelui Bill Clinton)
- Senatoare de New York
- Secretară de Stat în Administrația lui Barack Obama
- Nominată drept candidată favorită a partidului democrat,
va ieși victorioasă și va ajunge prima femeie Președintă a Statelor
Unite.
În acelaşi timp personalitatea ei puternică, ambiţia ei deosebită şi planurile pe
care şi le propusese ar fi ajutat-o să-şi atingă obiectul urmărit.
După opinia unor autori, personalitatea ei fascinează şi în acelaşi timp
scandalizează deopotrivă opinia publică. S-au spus multe despre soţia lui Bill
Clinton: că este de o inteligenţă sclipitoare, că pentru aşi atinge scopurile, calcă şi
pe cadavre, că metodele ei de a se impune în faţa celor cu care lucrează sau pe
care îi are în grijă nu sunt de cele mai multe ori normale, nu sunt tocmai cele
tradiţionale şi are tendinţa să devină deosebit de agresivă când cineva îi stă în
cale. Femeia cu un impact uriaş asupra politicii americane a ieşit învingatoare din
scandaluri care au zguduit din temelii Casa Albă si s-a luptat cu toate armele în
faţa lui Donald Trump, care a denigrat-o în nenumărate rânduri şi a încercat să o
lovească unde era ea deosebit de sensibilă.
Despre personalitatea acestei ființe lipsită de manifestările unui comportament
normal şi cu un talent deosebit de a zâmbii în mod fals, pentru o fracțiune de
secundă sau de a devenii deosebit de vicioasă în următoarea secundă; sau scris
multe lucrări și de cele mai multe ori autorii au reușit s-o caracterizeze ca pe o
femeie împinsă de anumite interese și ambiții și nu de sensibilități. Pentru ea
ambițiile și orgoliul personal sînt mult mai presus și depășesc relațiile umane
normale.
23
 In 1998, un scandal sexual de mari proporții a zdruncinat cuplul numit
”Billary”. Bill Clinton era cunoscut pentru aventurile lui extraconjugale. Hillary a
făcut tot posibilul ca aceste aventuri să rămână departe de ochii presei. De această
dată el nu numai că provocat o profundă jignire, dar toata lumea a aflat că Bill o
înșelase cu Monica Lewinski, o tănârăa stagiară de la Casa Alba. Urmând
exemplul mamei sale, Hillary Clinton și-a iertat înca o dată soțul pentru
infidelitate, după lungi ședinte de terapie de cuplu, și l-a apărat în fața tuturor.

„Stau alături de el pentru că îl iubesc și îl respect atât pe el,

cât și toate experiențele prin care a trecut și prin care
am trecut împreună“, declara la vremea aceea Hillary Clinton.

Cât de onestă a fost această declarație și cât de interesată de poziția ei și de

avantajele pe care le aducea poziția de primă doamnă pentru ea și pentru
președintele țării, este sub un mare semn de întrebare.
Așa cum se prezintă de către diferitele surse ale mass-mediei, atitudinea ei a
fost criticată, și în egală măsură, admirată de unele dintre femeile din întreaga
lume. Femeile au simpatizat-o pentru puterea de care a dat dovada și au luat-o
drept model, însă Donald Trump a profitat de acel moment dificil din viața ei
pentru a o pune într-o situație total neconfortabilă. O serie de autori susțin că
legătura dintre Bill si Hillary s-a transformat de atunci într-un parteneriat din care
ambii au de căștigat, dar din care lipsește pasiunea. După un asemenea scandal de
mari proporții în politica americana, majoritatea populației americane credea că
Hillary va intra intr-un ”con de umbra”. Aceeași ambiție și interesele personale
au determinat-o să nu accepte situația de a se retrage din viața social-politică și a
continuat să-și manifeste personalitatea cu orice ocazie.
După câțiva ani Hillary Clinton, în calitate de senatoare de New York avea să
fie implicată într-un nou scandal. Ea a votat pentru invazia Irakului in 2003,
decizie care avea s-o regrete ulterior si care i-a influențat în mod negativ
ascensiunea politică.
Pierzând nominarea în fața oponentului ei Barack Obama, Hillaru a lucrat
aducându-și contribuția în Campania electorală a lui Barack Obama. După
alegerea lui Obama ca Președinte, acesta i-a acordat lui Hillary, funcția de
Secretar de Stat.
În această funcție nu a avut deosebite succese iar când a avut loc atentatul din
Libia împotriva ambasadei Statelor Unite și care s-a soldat cu moartea
ambasadorului american Christopher Stevens și a câtorva salariați ai ambasadei.
Cazul a luat proporții și s-a considerat că așa numitul ”cazul Bengazii” (Libia),
a fost rezultatul lipsei totale de responsabilitate a lui Hillary în calitatea de

24
Secretar de Stat întrucât nu a făcut nimic din ceeace era absolut necesar pentru a
apăra diplomații americani.
Partea cea mai gravă care a caracterizat-o încă odată pe cea care se interesa mai
puțin de alții decât de ea însăși a fost răspunsul total nepotrivit pe care l-a dat
când a fost chemată să răspundă în fața Comitetului de Investigație al
Congresului, organizat pentru analiza actului Bengazii și în care la o întrebare a
unui senator, dând dovadă de o atitudine nepotrivită a început să ridice vocea și
foarte iritată de întrebarea care i s-a pus, a răspuns într-un mod care a deranjat pe
cei mai mulți dintre cei ce urmăreau emisiunea de la TV despre desfășurarea
anchetei:
”… "Adevărul este că am avut patru americani morți",
"A fost din cauza unui protest sau a fost din cauza băieților
care au ieșit într-o plimbare într-o seară și care au decis că
vor merge să omoare niște americani?”

- Ce diferență face în acest moment?

În funcția de Secretară de Stat a comis și o altă greșeală și mai mare care si-a
pus amprenta asupra viitorului ei profesional: Hillary a ignorat protocolul si a
folosit e-mailul personal in interes de serviciu. Serverul ei privat a fost spart de
un hacker (al cărui pseudonym era Guccifer –n.n.).
După cum s-a prezentat informația prin mijloacele mass-mediei naționale și
internaționale, în campania prezidentiala, Donald Trump, s-a folosit și de această
”scapare” a candidatei democrate pentru a o face să înțeleagă că:
… este incapabilă de a conduce o țara atât de puternică
și de a păstra secrete importante de stat, fără a crea
riscul compromiterii și răspândirii informațiilor secrete ale țării .
Și de data aceasta răspunsul lui Hillary a fost mai mult o glumă decât a avut o
notă de seriozitate spunând:
Îmi asum responsabilitatea !

Nimeni n-a înțeles și ce a însemnat acest răspuns pentru ea și pentru întreaga

politică americană. Cum a fost socotită această ”responsabilitate” sau mai bine
zis – iresponsabilitate, sau neglijență de care a dat dovadă.

In campania prezidențială, Donald Trump, s-a folosit și de această ”scapare” a

candidatei democrate pentru a o face să înțeleagă că este incapabilă de a conduce
o țară atât de puternică si de a păstra secretele importante de stat.

25
Pentru a mușamaliza și această gravă situație, la interviul pe care l-a dat fostul
Director al FBI, James Comey, în fața unei comisii a Senatului acesta a spus:
ceeace a făcut Hillary, nu a fost făcut cu intenție
și ca atare nu face obiectul unei sancțiuni grave.

Cei mai mulți dintre analiștii politici considerau că Hillary Clinton ar fi avut
toate șansele și suporturile din partea partidului democrat și personal din partea
președintelui în funcție până la noile algeri, pentru a câștiga alegerile în mod
categoric, iar în acest caz, democrații ar avea toate șansele de a re-deveni
majoritari în Senat; ân cazul succesului lui Hillary, ea și-ar fi început mandatul
într-o atmosferă foarte polarizata.
În perioada pre-electorală, candidatul democrat Bernie Sanders a creat o
surpriză deosebită invingând-o pe Hillary Clinton în statul industrial Michigan
stat important în cursa pentru investitura democrată în vederea alegerilor
prezidentiale din noiembrie 2016.
Potrivit rezultatelor aproape complete, el a obtinut 50% din voturi, față de 48%
cât obținuse Hillary Clinton.
La scurt timp, după această victorie, candidatul Bernie Sanders a fost invitat la
Casa Albă și în urma unui dialog cu președintele Obama s-a ”re-orientat” (?!!), și
a început s-o suțină și el pa candidate Hillary.
După această rocadă, celelalte alegeri democrate, s-au soldat cu victoria lui
Hillary Clinton, asa cum se prognozase. Ea fiind votata de 83% dintre alegatorii
democrați, in timp ce principalul ei contracandidat (Bernie Sanders), a fost votat
doar de 16%.
De partea cealaltă, în cadrul partidului republican, multi miliardarul Donald
Trump a reușit rând pe rând să-și elimine din competiție pe toți adversarii din
cadrul partidului, pe cei mai mulți dintre ei, i-a ironizat și până la urmă a rămas
singurul nominat să reprezinte în alegeri partidul republican.
Sloganul campaniei sale electorale era:„Make America Great Again” (Să
facem America din nou măreaţă). Acest slogan avea meritul de a transmite trei
mesaje în doar patru cuvinte:
Mai întâi, America a fost cândva măreaţă – mitul vârstei de aur.
În al doilea rând, America de acum nu mai e măreaţă, de aici însuşirea
mesajului anti-sistem, cu o Americă asaltată de imigranţi ilegali şi
condusă de o elită coruptă – mitul duşmanului dinăuntru şi din exterior.
În al treilea rând, promisiunea că America poate fi măreaţă în viitor –
mitul eroului salvator, în persoana lui Donald Trump.

26
 În plus faţă de mesaj, Trump şi-a construit campania pe autenticitate şi
economia de mijloace în propagare a mesajelor. Experienţa proprie din vânzări şi
din marketing l-a condus spre urmărirea atentă a electoratului şi proiecţia la
saturaţie a mesajelor. Altfel spus, mesajul şi căile de transmisie ale campaniei lui
Trump au fost, de la bun început, gândite să se completeze reciproc pe cale
naturală.
În mod conştient şi explicit, Donald Trump a denunţat modelul candidatului
uzual, care îşi petrece o bună parte din timp nu cu alegătorii, ci adresându-se
marilor donatori şi lobby-işti, în schimbul fondurilor necesare campaniei. Într-o
competiţie de 16 candidaţi devenită un soi de reality show, Trump s-a bazat pe
proiecţia de forţă şi charisma proprie, la care se adaugă experienţa din emisiunile
tip reality show. Charisma candidatului s-a manifestat atât prin proiecţia
succesului personal, cât şi, mai ales, prin abilitatea de a spune lucruri
neconvenţionale, anti-sistem, pe care mulţi le gândesc, dar nu au curajul să le
spună public, cum ar fi imigraţia, atacurile la sistemul corupt, întruchipat de
donatori, lobbiști, precumși de elita politică şi economică.
Pentru transmiterea acestor mesaje în electorat, Trump a căutat, pe cât posibil,
să evite publicitatea contra cost.
Pe de o parte, a optat pentru Internet, îndeosebi Twitter.
Pe de altă parte, a utilizat ceea ce se numeşte „free media”.
Prin declaraţii categorice, chiar dure, incluzând atacuri la contra-candidaţi, a
captat atenţia media, care i-a transmis mesajele în cadrul ştirilor şi programelor
generale. În termeni economici, valoarea timpilor (de antenna), gratuiţi, obţinuţi
de Trump prin dezbateri şi reportaje asupra declaraţiilor sale, a lăsat cu mult în
urmă timpii de publicitate TV, cumpăraţi de competitorii săi graţie strângerii de
fonduri, ceeace se exprimă prin activitate consumatoare de timp şi toxică la
nivelul electoratului prin asocierea cu practici corupte.
Finalul alegerilor din Statele Unite din 2016, s-a soldat cu investiture lui
Donald Trump ca președinte al Statelor Unite și cu o înverșunată campanie
democrată împotriva planurilor și promisiunilor făcute de acesta în privința
diverselor modificări și îmbunătățiri economice pe care le preconizase.
O asemenea campanie înverșunată susținută zi de zi de către reprezentanții din
Senatul și Congresul American, îl împiedică pe Trump să-și finalizeze
constituirea unui govern și să-și ducă la îndeplinire primele proiecte la care se
rferise în Campania electorală și care trebuie să fie aprobate cu majoritate de
voturi de către Senat și Congres.
Aducându-i-se tot felul de învinuiri, lui și familiei sale, privind relațiile cu
Federația Rusă care s-a implicat în alegeri și continuând cu planul de ănlocuire a
programului de asistență medical, majoritatea planurilor ș ice își propusese să
facă din punct de vedere economic sunt încă într-o mare încurcătură și ca atare
27
se întârzie realizarea lor.
Iată una dintre diferențele existente între politica dictatorială folosită de
sistemul comunist și cea a democrației aplicată în Statele Unite.
Poate îmbinarea celor două ideologii prin ”metoda chineză” ar putea să fie
analizată și de către Statele Unite sau alte țări în care democrația liberă uneori
crează bariere de netrecut și întârzie efectuarea unor soluții care ar fi în favoarea
populației.
Timpul va fi cel mai bun judecător și va oferii poate soluția optima a unui nou
sistem, ce s-ar putea aplica și în Statele Unite și în alte țări.

28