V-ați întrebat vreodată dacă organigrama unei companii transpune realitatea importanței

posturilor acesteia cu adevărat? Conform acesteia, întotdeauna în vârful “piramidei” tronează

titlul de antreprenor, urmat de câțiva manageri și directori pe anumite segmente ale companiei.
Mai jos, majoritatea angajaților, în ordinea importanței posturilor deținute. În realitate însă,
privită cumva invers decât normal, organigrama ne vorbește despre importanța angajatului într-o
companie, deoarece acesta reprezintă existența pentru orice firmă. În cadrul unor schimbări
profunde ale epocii noastre ce ţin de introducerea şi utilizarea unor noi metode, principii şi
tehnologii, însoţite de noi forme de organizare a muncii, factorul uman a devenit un factor
preţios şi strategic pentru orice organizaţie. Importanţa fiinţei umane în conducerea cu succes a
unei afaceri e cea care face din managementul resurselor umane un set de competenţe, deprinderi
şi atitudini esenţiale pentru toţi managerii. Unul din vestiţii specialişti în domeniul
managementului resurselor umane Manolescu A. sublinia faptul că „dintre toate funcţiile
întreprinderii, funcţia de personal este probabil cea, care a cunoscut evoluţia cea mai
spectaculoasă şi cea mai permanentă în decursul ultimilor zece ani. Orice organizaţie, presupune
o formă de coordonare între oameni, scopuri, structuri. Existenţa unui scop este completată de
procedura de realizare a acestuia.

Fiecare aspect din activitatea unei firme este determinat de competenţă, motivaţie şi eficienţă în
organizarea personalului. Factorul uman determină eficienţa şi eficacitatea funcţionării oricărei
organizație indiferent de tipul acesteea şi capacitatea de a realiza, prin activităţile desfăşurate, un
impact real la nivel de comunitate. Prin urmare, astăzi, aspectul cheie în strategia dezvoltării
instituţionale îl reprezintă strategia de personal.

Dintre toate sarcinile managementului, conducerea componentei umane este cea mai importantă
deoarece de ea depinde cât de bine este realizat totul într-o organizaţie. Mecanismul gestionarii
cu personalul are loc în dependență de tipul organizației. În domeniul privat orice companie
poate să elaboreze şi să pună în aplicare orice fel de politici de personal, cât timp acestea sunt în
conformitate cu legislaţia în vigoare, în domeniul administraţiei publice libertatea respectivă este
mai restrânsă; există legi, reguli şi regulamente care, mai degrabă, pun accentul pe uniformizare
decât pe flexibilitate. Forta de munca este singura creatoare de valoare de întrebuintare. Firma
reprezinta principalul element al sistemului socio-economic' a carei functionare se datoreaza, în
cea mai mare parte, resurselor umane. Resursa umana este singura în masura sa creeze, nu numai
sub aspect economic, ci si sub aspect spiritual, stiintific. Generarea de noi idei concretizate în
produse, tehnologii, metode de conducere, solutii organizatorice noi, este apanajul exclusiv al
omului.

Toţi lucrătorii unei întreprinderi se împart în două categorii: personal de producţie, implicat
direct în procesul de producţie şi în deservirea lui și personal neproductiv, implicat în sfera
socială de activitate a întreprinderii. În structura personalului total al organizațiilor , ponderea
principală îi revine personalului productive. Angajatul devine așadar resursa cea mai prețioasă
din companie. Indiferent de poziție, el își aduce aportul zilnic înspre dezvoltarea propice a
acesteia. Aceste lucruri și nu numai, trebuie recunoscute de către angajator, atât ca formă umană
de respect, cât și ca temei de prețuire pentru beneficiile pe care le aduce un angajat companiei.
Din păcate însă, uneori angajatorii uită anumite aspecte ce țin de angajați, lucru care conduce
către frustrări și uneori chiar către incapacitatea de relaționare între cele două tabere.

Prmordial pentru organizații ar fi să înțeleagă că fără angajați buni firma/instituția nu are cum
să reziste în timp . Un antreprenor/conducator nu se va putea ocupa niciodată și de munca
aferentă unei persoane fără studii superioare sau de munca unui departament specializat,
simultan. Conducatorul organizației atît în sectorul privat cît si cel public nu este construit pentru
a răspunde tuturor necesitaților unei firme și tocmai de aceea are nevoie de oameni, de resurse
umane care să preia din funcții. Personalul devine așadar indispensabil, colaborările devin
soluții mai mult decât benefice și necesare.

În același timp, pentru o funcționare mai eficace a întreprinderilor angajatorul trebuie să mergă
la anumite pîtghii de motivare și menținere a peronalului șă recunoască angajaților drepturile pe
care aceștia le au, fără a-i condiționa sau constrânge în scopul acordării lor. E greu ca orice tip de
organizație să se dezvolte atunci când mediul economic este ușor defavorabil. Cu toate acestea
însă, nu pot fi exploatați la maxim angajații, deoarece dincolo de resurse umane vorbim despre
oameni cu familii, cu nevoi financiare, cu rate sau cu aspirații care nu trebuie sub nicio formă
neglijate. Astfel, salariile, plata contribuțiilor, acordarea de concedii sau de zile libere, reprezintă
considerente peste care niciun angajator nu trebuie să treacă, dacă își dorește un colectiv devotat,
capabil mereu de noi încercări. Un alt aspect ce ține de angajat este cel ce vizează specizalizarea.
Puțini conducatori își amintesc faptul că studiile, experiența, sau ideile angajaților chiar
valorează mult, fie și din punct de vedere financiar. Pentru a ajunge într-o poziție cu putere de
decizie, un angajat trece prin anumite procese de specializare, pe care angajatorul are pretenția ca
acesta să le dețină, fără a se întreba însă care a fost valoarea investiției. Cursurile, facultatea, sau
chiar studiul individual, toate aceste lucruri cer timp și bani și este indicat din postura de
antreprenor să vedem aceste aspecte și să le recunoaștem în consecință. Un specialist bine
pregătit poate spori esențial situația din cadrul întreprinderii, de aceea administratorii trebuie
mereu să opteze pentru instruirea în continua a angajaților săi, fără o echipă puternică și bine
pregătită nu poti merge înainte spre avansare.

Concluzia este aceea că fiecare tabără își are propriile drepturi și obligații, cerințe și nevoi, însă
că undeva toate acestea au un numitor comun. Acest numitor comun este chiar țelul sau
aspirațiile fiecăruia. Dezvoltarea, progresul, dorința de afirmare și câștig există de ambele părți
ale baricadei. O dată identificat acest lucru, este mai ușor ca cei doi membri să conlucreze, astfel
încât țelul să fie atins.