Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Din cele prezentate am văzut că unul din motivele care au determinat Porta
otomană să instituie domniile fanariote a fost încercarea domnilor de a desprinde ţările
lor de sub dominaţia acesteia, sesizând declinul imperiului.
Elita boierească în preajma instaurării regimului fanariot era împărţită în două
grupări: -una dorea emanciparea de sub suzeranitatea otomană, dar era conştientă că
Imperiul turc, cu toate înfrângerile după 1683, era o putere încă de temut, că era
neîncrezătoare în victoriile puterilor creştine în faţa otomanilor, încât angajarea alături de
acestea părea temerară şi contrară interesului ţării şi al elitei politice; -a doua, filo
creştină, după luarea în stăpânire a Transilvaniei de către Habsburgi, unde au promovat
un prozelitism catolic agresiv, şi-a limitat colaborarea doar la enunţarea unor proiecte de
colaborare.
În fapt elita boierească dorea colaborarea cu puterile creştine pentru a limita
ascensiunea elementelor grceşti, considerate drept concurenţi puternici la obţinerea
dregătoriilor, stăpânirea domeniilor, la ascensiunea conducerii bisericii şi a mănăstirilor.
Apoi introducerea sistemului de numire a domnilor direct de către Poarta otomnă nu era
nouă, iar domnii străini, cu toţii greci, cu excepţia lui Gaspar Garţiani, au urcat, în
repetate rânduri, în scaunele de domnie de la Bucureşti şi de la Iaşi.
Aşadar, domnia lui Nicolae Mavrocordat, care inaugurează regimul fanariot în
Moldova şi Ţara Românească, nu a fost privită ca un intrus pe scena politică moldo-
munteană, mai ales că el se înrudea cu elita boierească pământeană, prezentându-se ca
descedent al lui Alexandru cel Bun. Abia, după câteva decenii boierimea a sesizat, în
urma reformelor domnilor fanarioţi, schimbarea de regim. Ca urmare, mişcarea de
emncipare naţională din Moldova şi Ţara Românească cunoaşte două etape: - în prima
etapă, de la instaurarea regimului fanariot (1711/1716) la războiul ruso.turc (1768 –
1774), mişcarea de emancipare naţională se reducea doar la obţinerea sprijinului austriac
sau rus pentru înlăturarea dominaţiei otomane, fiind o prelungire a politicii lui Şerban
Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir; -a doua (1774 – 1821),
gândirea politică a elitei societăţii moldo-muntene, pusă în evidenţă prin mulţimea
memoriilor adresate Petersburgului, Vienei şi Poloniei, se îndrepta spre obiectivele
interne, care vizau forma de guvernământ, împărţirea puterii între domn şi clasa
bioierească , precum şi structurile politice ale ţării.
BIBLIOGRAFIE:
- * * * Istoria românilor. Vol. VI. Românii între Europa clasică şi Europa
luminilor (1711 – 1821). Coordonatori: dr. Paul
Cernovodeanu, membru de onoare al Academiei
Române, prof. univ. dr. Nicolae Edroiu, membru
corespondent al Academiei Române. Secretar ştiinţific:
Constantin Bălan, Bucureşti, Editura Enciclopedică,
2002, p. 512 - 522.
- Ibidem, capitolele: Bibliografie, p. 523 – 526 (facultativ), în sensul alegerii
lucrărilor care vi se par interesante sau vă completează
informaţiile, deja indicate, din Tratatul privind istoria
românilor.