UNIVERSITATEA DE STAT “A.

RUSSO” DIN BĂLŢI

CATEDRA DE ELECTRONICĂ ŞI INFORMATICĂ
REZOLVAREA NUMERICĂ A PROBLEMELOR ALGEBREI ŞI ANALIZEI MATEMATICE
(Set de proiecte de program la cursul de “Analiză numerică”)
PROIECT DE PROGRAM Nr. 1. REZOLVAREA ECUAŢIILOR NELINIARE

I. Formularea problemei
Se cere de determinat toate soluţiile ecuaţiei f(x) = 0 cu exactitatea dată ε>0, folosind în acest scop 8 metode: metoda
bisecţiei (dihotomiei); metoda secţiunii de aur; metoda iteraţiei simple; metoda lui Newton (tangentelor); metoda modificată a
tangentelor; metoda secantelor; metoda coardelor; metoda mixtă a tangentelor şi coardelor. Funcţia y = f(x) este o funcţie reală
de variabilă reală şi continuă pe domeniul ei de definiţie.
II. Indicaţii metodice
Problema formulată se rezolvă în 2 etape:
1. Se separă soluţiile ecuaţiei date în formă grafică, iar apoi cu pasul h prin program.
2. Se determină soluţiile cu exactitatea dată ε > 0. Aceasta se poate realiza prin mai multe metode. Esenţa tuturor
metodelor constă în construirea după o lege sau alta a unui şir de numere aproximaţii  x n  
n 1 , care în anumite
condiţii converge la soluţia căutată.
III. Datele iniţiale
Expresia funcţiei f(x) de forma unei ecuaţii de gradul III: x3 – a*x2 – b*x + a*b = 0, a, b sunt date în tabelul de mai jos.
h = 0.010.1; ε = 10–910–12.
IV. Cerinţele faţă de program
1. Programul trebuie să fie pe cât este posibil de universal.
2. De cercetat toate intervalele cu rădăcinile separate.
3. De făcut concluziile despre:
a) Metoda cea mai rapidă (cele mai puţine aproximaţii);
b) Convergenţa metodelor iterative;
c) Evaluarea erorii obţinute.
V. Tiparul
De extras la tipar soluţiile, valorile funcţiei f(x) în aceste puncte şi numărul ultimei estimaţii, pentru care s-a obţinut
exactitatea cerută ε > 0.

Varianta Coeficientul a Coeficientul b Ecuaţia

1 5 13 x3 – 5x2 – 13x + 65 = 0
2 3 2 x3 – 3x2 – 2x + 6 = 0
3 4 3 x3 – 4x2 – 3x + 12 = 0
4 5 5 x3 – 5x2 – 5x + 15 = 0
5 6 7 x3 – 6x2 – 7x + 42 = 0
6 5 8 x3 – 5x2 – 8x + 40 = 0
7 4 9 x3 – 4x2 – 9x + 36 = 0
8 3 10 x3 – 3x2 – 10x + 30 = 0
9 2 11 x3 – 2x2 – 11x + 22 = 0
10 3 12 x3 – 3x2 – 12x + 36 = 0
11 4 14 x3 – 4x2 – 14x + 56 = 0
12 5 15 x3 – 5x2 – 15x + 60 = 0
13 6 13 x3 – 6x2 – 13x + 78 = 0
14 7 17 x3 – 7x2 – 17x + 109 = 0
15 6 18 x3 – 6x2 – 18x + 108 = 0
16 5 19 x3 – 5x2 – 19x + 95 = 0
17 4 20 x3 – 4x2 – 20x + 80 = 0
18 3 21 x3 – 3x2 – 21x + 63 = 0
19 2 22 x3 – 2x2 – 22x + 44 = 0
20 1 23 x3 – x2 – 23x + 23 = 0

1
 PROIECT DE PROGRAM Nr. 2. REZOLVAREA SISTEMELOR DE ECUAŢII ALGEBRICE
LINIARE (SEAL). INVERSAREA MATRICELOR. CALCULUL DETERMINANŢILOR
I. Formularea problemei
Fie sistemul de ecuaţii algebrice liniare
A∙X = B (1)
unde A = (aij), i,j = 1,…,n este o matrice regulată de ordinul n (det A ≠ 0), B = (b1,…,bn) - un vector cunoscut, iar X - vector
necunoscut. Se cere de rezolvat sistemul dat prin metode exacte şi prin metode iterative şi de factorizare. Prin metodele
iterative de determinat soluţia cu exactitatea dată ε > 0.
II. Indicaţii metodice
Metodele de rezolvare a SEAL se împart în 2 grupe:
a) metode exacte (directe): Gauss, Jordan, rădăcinii pătrate, reflectării, parcurgerii (matricea A – tridiagonală) ş. a.;
b) metode iterative: iteraţiei simple Jacobi, Seidel, coborârii rapide (matricea A - simetrică şi pozitivă).
La rezolvarea sistemului dat prin metode iterative se recomandă de înlocuit matricea A cu matricea A': A' =A + k∙E, E -
matricea unitate, k - un număr natural, care se alege astfel ca metoda respectivă să conveargă.
III. Datele iniţiale
Matricea A şi coloana termenilor liberi B (dacă este necesară). Rangul matricei N = 5  10.
IV. Cerinţele faţă de program
1. Programul trebuie să fie universal, adică trebuie să fie adaptat pentru orice date iniţiale.
2. Dacă:
a) pentru oarecare matrice detA = 0;
b) pentru metoda rădăcinii pătrate detA ≤ 0 sau matricea nu-i simetrică;
c) pentru metodele iterative nu-s satisfăcute condiţiile de convergenţă;
atunci de afişat mesajul corespunzător.
3. De făcut concluziile necesare despre:
a) convergenţa metodelor iterative;
b) evaluarea erorii obţinute;
c) rezultatele testării.
V. La tipar de extras:
1. Datele iniţiale ale problemei şi matricea extinsă a sistemului (1).
2. Soluţia obţinută prin metodele aplicate.
3. Norma restului ||R|| = ||A∙X* – F||, unde X* e soluţia sistemului.
4. În punctul b) de extras şi numărul iteraţiilor necesare pentru a obţine exactitatea cerută ε > 0.
5. Rezultatele testării.
VI. Variantele de test ale lucrării
a). Metode directe.
De rezolvat sistemul de ecuaţii aplicând:
1. Metoda Gauss: schema cu pivotare parţială. 2. Metoda Gauss: schema cu pivotare generală.
3. Metoda Gauss: schema cu pivotare diagonală. 4. Metoda Gauss-Jordan: schema cu pivotare parţială.
5. Metoda Gauss-Jordan: schema cu pivotare generală. 6. Metoda Gauss-Jordan: schema cu pivotare diagonală.
De determinat matricea inversă prin metoda:
7. Metoda Gauss: schema cu pivotare parţială. 8. Metoda Gauss: schema cu pivotare generală.
9. Metoda Gauss: schema cu pivotare diagonală. 10. Metoda Gauss-Jordan: schema cu pivotare parţială.
11. Metoda Gauss-Jordan: schema cu pivotare generală. 12. Metoda Gauss-Jordan: schema cu pivotare diagonală.
De calculat determinantul unei matrice prin metoda:
13. Metoda Gauss: schema cu pivotare parţială. 14. Metoda Gauss: schema cu pivotare generală.
15. Metoda Gauss: schema cu pivotare diagonală. 16. Metoda Gauss-Jordan: schema cu pivotare parţială.
17. Metoda Gauss-Jordan: schema cu pivotare generală. 18. Metoda Gauss-Jordan: schema cu pivotare diagonală.
b). Metode iterative şi de factorizare.
De rezolvat sistemul de ecuaţii aplicând:
1. Metoda rădăcinii pătrate. 2. Metoda Jacobi – iteraţiei simple.
3. Metoda Gauss-Seidel simplă. 4. Metoda Gauss-Seidel generală.
5. Metoda superrelaxaţiei. 6. Metoda relaxaţiei simple.
De determinat matricea inversă prin:
1. Metoda rădăcinii pătrate. 2. Metoda Jacobi – iteraţiei simple.
3. Metoda Gauss-Seidel simplă. 4. Metoda Gauss-Seidel generală.
5. Metoda superrelaxaţiei. 6. Metoda relaxaţiei simple.

2
 PROIECT DE PROGRAM Nr. 3. Interpolarea funcţiilor
I. Formularea problemei
Se cere de interpolat pe segmentul [a, b] funcţia f(x) definită tabelar cu polinoame algebrice de interpolare.
a). Cazul când funcţia f(x) este dată în mod discret.
b). Cazul când expresia funcţiei f(x) este cunoscută (pentru testare).
II. Indicaţii metodice
De construit după necesitate tabelul diferenţelor divizate sau finite.
La calculul erorii teoretice de utilizat formula de evaluare a erorii exprimată prin diferenţe divizate.
III. Datele iniţiale.
a). Cazul când funcţia f(x) este dată în mod discret.
Nodurile xi şi valorile funcţiei necunoscute în noduri yi, i = 1N, N = 68. Pentru metodele cu pasul echidistant se dă
primul nod şi pasul h. Punctele de cercetare zj, j = 1M, M = 58.
b). Cazul când expresia funcţiei f(x) este cunoscută (pentru testare).
Nodurile xi şi valorile funcţiei în noduri yi = g(xi), i = 1N, N = 610. Pentru metodele cu pasul echidistant se dă primul
nod şi pasul h. Punctele de cercetare zj, j = 1M, M = 510. Expresia funcţiei g(x).
Nr xi zi g
1 0; 0.1; 0.2; 0.35; 0.3; 0.5; 0.6 0.1; 0.3;0.32;0.4;0.45; 0.51 sin(x)∙ex+2/(x+1)
2 0.5; 0.6; 0.7; 0.8; 0.9; 1; 1.1 0.52; 0.6;0.65;0.7;0.84; 0.9 ex∙ x 2  1
3 1; 1.1; 1.2; 1.3; 1.4; 1.5; 1.6 1.12;1.19;1.2;1.4;1.45;1.49 sin(x)∙ex/x
4 2; 2.1;2.2; 2.3; 2.4; 2.5; 2.6 2.05; 2.3; 2.4; 2.6; 2.7; 2.9 x /ln(x)
5 2; 2.2; 2.4; 2.6; 2.8; 3; 3.2 2.08;2.15;2.3;2.4;2.8 cos(x)∙ex/x
6 10;10.1; 10.2; 10.3;10.4; 10.5 10.05;10.13;10.28;10.36;10.5 ln(x+1)/x
7 3; 3.2; 3.4; 3.6; 3.8; 4; 4.2; 4.4 3.1; 3.3; 3.5; 3.7; 3.9; 4.1 ex∙ln(x)
8 4; 4.2; 4.4; 4.6; 4.8; 5; 5.2; 5.4 4.1; 4.3; 4.5; 4.7; 4.9; 5 x∙esin(x)
9 0.2; 0.4; 0.6; 0.8; 1; 1.2; 1.4 0.1; 0.3; 0.5; 0.7; 0.9; 1.1 e–x/x
10 1.1; 1.3; 1.5; 1.7; 1.9; 2.1; 2.3 1; 1.2; 1.4; 1.6; 1.8; 1.95 e–x/x2
11 1; 1.2; 1.4; 1.6; 1.8; 2; 2.2 1.12;1.25;1.3;1.45;1.5;1.7 x∙e2sin(x)
15; 15.2; 15.4; 15.6; 15.8; 16;
12 15.1;15.25;15.43;15.5;15.9 x∙ecos(x)
16.2
IV. Cerinţele faţă de program
1. Programul trebuie să fie universal, adică trebuie să dea rezultat pentru orice valori ale nodurilor xi şi ale argumentelor zj
de pe domeniul de continuitate ale funcţiei.
2. De făcut concluziile despre:
a) Eroarea de calcul a valorii aproximative a funcţiei în noduri;
b) Eroarea de calcul a valorii aproximative în punctele diferite de noduri. De comparat cu eroarea teoretică.
c) Comportarea erorii la începutul, mijlocul sau sfârşitul tabelului de interpolare;
d) De comparat eroarea când punctele sunt apropiate de noduri sau mai îndepărtate;
e) Comportarea erorii în dependenţă de pasul h.
V. La tipar de extras tabelele:
a). Cazul când funcţia f(x) este dată în mod discret.
 Tabela după care se interpolează cu antetele: xi - nodurile interpolării; şi yi - valorile funcţiei ce se interpolează în
noduri, i = 1,…,N.
 Tabela interpolării cu antetele: zi - punctele în care se interpolează; Pi - valorile polinomului de interpolare.
b). Cazul când expresia funcţiei f(x) este cunoscută (pentru testare).
 Tabela după care se interpolează cu antetele: xi - nodurile interpolării; şi yi - valorile funcţiei ce se interpolează în
noduri, i = 1,…,n.
 Tabela testării cu antetele: i - numărul de rând; zi - punctele în care se interpolează funcţia g(x); Pi – valoarea
polinomului de interpolare, construit după tabela de valori (xi,g(xi)), i = 1,…,n (xi şi g(x) sunt date în tabelul de mai jos conform
variantei primite); yj - valoarea funcţiei g(x) în punctul zj; Δi=|gi–Pi|.
VI. Variantele de test ale lucrării.
De utilizat polinomul de interpolare al lui:
1. Lagrange (cazul nodurilor arbitrare); 8. Gauss (formula regresivă);
2. Lagrange (cazul nodurilor echidistante, formula I); 9. Sterling;
3. Lagrange (cazul nodurilor echidistante, formula II); 10. Bessel;
4. Newton (cazul nodurilor arbitrare); 11. Heverette;
5. Newton (formula progresivă); 12. Hermit;
6. Newton (formula regresivă); 13. Cebîşev;
7. Gauss (formula progresivă); 14. Legendre.

3
 PROIECT DE PROGRAM Nr. 4. CALCULUL APROXIMATIV AL INTEGRALELOR
DEFINITE
I. Formularea problemei
Se cere de calculat prin aproximaţie 4 integrale definite pentru 4 cazuri posibile:
a). termenul de rest este egal cu 0 (polinom de grad mai mic ca ordinul derivatei restului);
b). termenul de rest este constant (polinom de grad egal cu ordinul derivatei restului);
c). termenul de rest este variabil (polinom de grad mai mare ca ordinul derivatei restului sau orice funcţie);
d). de aplicat regula Runge pentru orice funcţie,
folosind 2 variante ale formulelor de cuadratură.
e). de determinat integrala improprie.
II. Indicaţii metodice
1. Pentru formulele de cuadratură Newton-Cotes de determinat coeficienţii prin rezolvarea sistemului sau de introdus
de la tastatură.
2. Pentru formula de cuadratură Gauss de determinat coeficienţii şi nodurile prin rezolvarea sistemului sau de introdus
de la tastatură.
3. Pentru formula de cuadratură Cebâşev de determinat nodurile prin rezolvarea ecuaţiei pentru cazul particular –
segmentul de integrare [-1; 1], apoi de trecut la segmentul necesar de integrare.
III. Datele iniţiale
Limitele intervalului de integrare: A şi B. Numărul de noduri. Formula de calcul pentru metoda respectivă.
IV. Cerinţele faţă de program
De comparat valoarea obţinută a integralei cu valorile calculate în mod analitic.
De făcut concluziile despre:
a) Valoarea obţinută a integralei în comparaţie cu valoarea teoretică calculată.
b) Dependenţa lungimii intervalului de numărul de noduri la estimarea rezultatului.
c) Evaluarea termenului de rest.
V. La tipar de extras:
a). termenul de rest este egal cu 0;
Valoarea aproximativă a integralei, identică cu cea exactă.
b). termenul de rest este constant;
Valoarea aproximativă a integralei.
Valoarea termenului de rest.
Valoarea exactă a integralei.
c). termenul de rest este variabil;
Valoarea aproximativă a integralei.
Valoarea termenului de rest.
Domeniul de valori pentru valoarea exactă a integralei.
VI. Variantele de test ale lucrării
Variantele lucrării pentru cazurile c) şi d):
1
x2 1 2
x 2 1
x2  4 
e x
1.  dx 6.  sin x  e dx 11.  dx 16.  dx
0 2  sin x 0 0 1  x2 02x
1 2 2 
sin x cos x sin x 2 x
2.  x dx 7.  2
dx 12.  dx 17.  x e dx
0 01 x 0 2x 0

2
x cos x 2 4 2
sin x ln(1  x )
3.  dx 8.
4 3 2
 sin( x  2x  x )dx 13.  3 dx 18.  2
dx
0 x 1 0 0 x 1 1 x 3
1  2 2 3
2x  1
x 2 2
4.  e cos( x  1)dx 9.  cos(2x  1) sin 2xdx 14.  dx 19.
0 0 1 4  x2

cos 2 x
 dx
0 x3 1
2 5 2 
ln(x  5) cos x sin x
 sin x dx
2
5. 10.  2  cos 3x dx 15.  dx 20.  dx .
0 2.1 1 x2 1 0 x2 1
De utilizat una din formulele de cuadratură:
1. Formula dreptunghiurilor. Formula generalizată a dreptunghiurilor.
2. Formula trapezelor. Formula generalizată a trapezelor.
3. Formula Simpson. Formula generalizată Simpson.
4. Formule de cuadratură Newton. Formula generalizată Newton.
5. Formule de cuadratură Newton-Cottess (cazul închis) 4, 5, 6, 7 noduri.
6. Formule de cuadratură Newton-Cottess (cazul deschis) 2, 3, 4, 5 noduri.

4
7. Formule de cuadratură Gauss 2, 3, 4, 5, 6, 7 noduri.
8. Formule de cuadratură Cebâşev 2, 3, 4, 5, 6, 7 noduri.
9. Formule de cuadratură Hermit 2, 3, 4, 5 noduri.