Aureliu Augustin (354-430 en) 03

Aureliu Augustin (Augustin de Hipona / Sfântul Augustin - la catolici / Fericitul

Augustin – la ortodocşi) a fost un episcop, filozof, teolog și doctor al Bisericii. El a fost crescut
de o mamă creştină, în nordul Africii - zona Algeriei actuale şi va face studii la Tagaste,
Madoura şi Cartagina, unde studiază limbile clasice şi retorica. Ulterior el va profesează la
Roma şi Milano ca profesor de retorică, iar la vârsta de 33 de ani (387 en) se creştinează. Din
opera s-a distingem lucrarea: “De civitae Dei” (Despre Cetatea lui Dumnezeu). În această carte
Aureliu Augustine prezintă idei despre societate, anume el cercetează diferenţa dintre
societatea terestră şi societatea celestă. De asemenea, în scrierile sale, încercă să demonstreze
veridicitatea religiei creștine, utilizeând argumente logice.Aureliu Augustin porneste în
demersul său de la natura deficitară a omului, care deşi este creat dup chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu, el îşi desfăşoară viaţa sub semnul crizei datorate păcatelor capitale (comise anterior
lui). Astfel, Augustin spune ca viaţa omului este dominată de războaie, conflicte, rivalitate,
concurenţă ce reprezintă toate, în ultimă instanţă, o dezordine socială.
Omul, ne spune Aureliu Augustin încearcă să-şi depaşească starea de neputinţă
recurgând la diverse resurse pe care Divinitatea I Le-a dat, anume:
 Sociabilitatea – este dată de pornirea naturală a omului de a se integra unui grup şi de a
obţine aprobarea acestuia;
 Prietenia - reprezintă identificarea persoanelor dispuse să ofere ajutor neconditionat;
 Iubirea - disponibilitatea individului de a se sacrifica pe sine în favoarea altuia.
Aureliu Augustin a adaugat acestora apariţia regulilor şi a instituţiilor ce au culminat
cu instituirea statului, care este cea mai puternică instituţie deoarece ordonează viaţa unui număr
foarte mare de oameni, însa, specifică acesta, cea mai importantă sursă de ordonare a vieţii
umane rămâne religia.
Astfel, Augustin diferenţiaza între societatea terestră şi societatea divină,
prezentându-ne că societatea terestră este alcatuită din indivizi care au interese diferite, puteri
diferite, valori diferite, ajungând până la a avea limbi diferite. În cetatea terestră fiecare individ
urmareşte să obţină un avantaj pentru sine în relaţia cu ceilalţi. De aceea, în cetatea terestră
prevalează: (1) minciuna în raport cu adevarul; (2) valorile materiale devansează valorile
spirituale; (3) calitatea este depăşită de egoism şi avuţie; (4) puterea politică se manifestă în
mod partizan în favoarea demosului (poporului).
Conform celor prezentate de Augustin, la sfârşitul vieţii terestre urmează judecata de
apoi, iar în funcţie de rezultatele acesteia urmează accederea în cetatea celestă (divină). În
această cetate există o pace permanentă deoarece prevalează adevarul infailibil, acesta creeând o
bunăstare totală. Cetatea celestă nu poate fi cunoscută în mod empiric şi din această cauză
indivizii nu cred în existenţa ei, desconsiderându-L pe Dumnezeu şi punându-se pe ei înşişi
înaintea Acestuia.
Aureliu Augustin ne spune că puţini indivizi, la numar, sunt cei care-L pun pe
Dumnezeu mai presus de ei înşişi, aceştia fiind singurii capabili să aibă reprezentări credibile
despre societatea celestă.

© CGT; AO & ED 03
 Astfel, individul care locuieşte în cetatea terestră şi este afectat prin natura lui de
foarte multe crize poate beneficia de ajutorul divinităţii pentru a-şi depăşi neputinţa. Omul
beneficiază de ajutorul divinităţii dacă se încadrează în cadrul comportamental recomandat de
către divinitate, anume:
 foloseşte oferta mediului înconjurator;
 descoperă calităţile organizatorice atunci când locuieşte în centre puternic aglomerate;
 participă la viaţa publică şi la actul ce conducere, descoperindu-şi misiunea de conducător.
Aureliu Augustin ne spune că în cadrul cetăţii terestre există mulţi oameni dar puţini
conducători, iar aceştia din urmă au atribuţii speciale:
 funcţia de comandă – ei iau decizii convenabile pentru grupuri mari de oameni, ce se află
în situaţii de impas;
 funcţia de prevedere – conducătorii trebuie să ofere o schemă comportamentală valabilă,
nu doar pentru prezent cât şi pentru viitor;
 funcţia înţelepciunii – actele conducătorilor sunt înţelepte atunci când generează binele
colectiv şi când vin în ajutorul celor care nu au mijloace de a-şi procura singuri binele.
Augustin precizează că şi conducatorii pot produce greşeli, cele mai mari fiind atunci
când: mobilizează propriul popor pentru a agresa alte state sau îşi prigoneşte propriul popor. În
concluzie putem spune că Aureliu Augustin rămâne primul mare presociolog.

© CGT; AO & ED 03