Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova

Academia ,,Ștefan cel Mare” a MAI

Facultatea Drept, Ordine Publică si securitate civilă

Disciplina: Istoria statului și dreptului

Tema: Statul geto-dac în timpul lui Decebal

Chișinău 2020
 Introducere

Dacia era în antichitate țara locuită de geto-daci, care erau împărțiți într-un
număr mai mare de state și ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa (vest), râul
Nistru și Marea Neagră (est), Dunăre (sud) și Carpații Păduroși (nord).
În anumite părți chiar depășeau aceste hotare: spre est peste Nistru,
"înaintând până spre Bug", iar spre vest, "ajunseră până la Dunărea panonică".
[1]Grecii le spuneau dacilor geți, iar romanii daci.
Dacii erau organizați în state și aveau cetăți numite dava. Din agricultură
obțineau: grâu, vin, miere, creșteau vite și cai, dar și pescuiau. Îmbrăcămintea era
făcută din lână de oaie și din cânepă. Dacă la șes locuințele erau făcute din nuiele
împletite pe pari și zidite cu pământ, la deal și la munte ele erau făcute din lemn,
folosindu-se bârnele încheiate. Conducerea o avea regele, ajutat de un sfat de
nobili, și mai era consiliat de un preot.
Dacii se ocupau cu extracția și prelucrarea metalelor din care confecționau
unelte, arme, obiecte de cult sau mobilier, podoabe, vase și monede. Ceramica era
prelucrată atât cu mâna cât și cu roata olarului și devenise o artă. Slujbele
religioase se țineau în sanctuare ce aveau formă patrulateră sau circulară. Ritualul
funerar consta în arderea morților, iar cenușa era pusă în urne și îngropată în
pământ. Dacii iubeau muzica. Izvoarele antice spun că ei cântau din gură, dar și din
chitare.
Din 85 până în 89, dacii au dus două războaie împotriva romanilor sub
conducerea lui Duras si apoi Diurpaneus / Decebal. După două răsturnări de
situații, romanii, sub conducerea lui Tettius Iullianus aveau un mic avantaj, dar vor
fi nevoiți să facă pace din cauza înfrângerii lui Domițian de către Marcomani (trib
germanic).
Între timp, Decebal și-a refăcut armata, iar Domițian este forțat să accepte plata
unui tribut anual dacilor. Astfel Roma a platit timp de peste un deceniu tribut
Daciei.
 STATUL GETO-DAC ÎN TIMPUL LUI DECEBAL.
RĂZBOAIELE DACO-ROMANE ŞI CUCERIREA DACIEI DE
CĂTRE ROMANI
Condiţiile reunificării politice a geto-dacilor, în secolul I d.Chr., după un
interval de 131 de ani de la moartea lui Burebista, unitatea politică a geto-dacilor
se reface în jurul nucleului statal din zona Munţilor Orăştiei. în acest spaţiu
intercarpatic s-a păstrat o continuitate statală şi după destrămarea "marii stăpâniri"
a lui Burebista.

Restauratorul Daciei era regele Decebal (87-106 d.Chr.), căruia predecesorul

său Duras, fiind bătrân, i-a cedat tronul. Dio Cassius (sec. II-III d.Chr.), istoric şi
om politic grec, scria despre Decebal: "Era foarte priceput în ale războiului şi
iscusit în luptă, ştiind să aleagă prilejul pentru a^l ataca pe duşman şi a se retrage la
timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o
victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp,
pentru romani un potrivnic de temut".

Personalitatea marcantă a regelui şi un şir de premise din viaţa societăţii

geto-dace au determinat ascensiunea regatului geto-dac pe o nouă treaptă, devenit
o forţă considerabilă în zona Carpaţilor şi la Dunăre. Dacia avea o populaţie
numeroasă de agricultori sedentari şi meşteşugari iscusiţi în prelucrarea fierului,
ceea ce o dovedesc numeroasele unelte agricole şi meşteşugăreşti descoperite în
săpăturile arheologice. Ei prelucrau metalele preţioase, mai ales argintul,
confecţionau vase de uz casnic de o calitate superioară, utilizând roata olarului,
aveau cunoştinţe în botanică, medicină, astronomie.

O mare importanţă în ascensiunea statului geto-dac au avut o relaţiile lui

economice şi culturale cu lumea romană şi elinistă: schimbul comercial intens,
folosirea monedei romane, însuşirea scrisului latin etc. Activitatea economică şi
spirituală din Dacia este tot mai mult influenţată de cultura popoarelor de limbă
latină. Se poate afirma că încă până la cucerirea romană în Dacia începe un proces
de romanizare în domeniul culturii.

Nivelul înalt de dezvoltare a geto-dacilor prezenta pentru romani un obstacol

în calea unor noi cuceriri în zona Carpato-Dunăreană. Geto-dacii au sesizat
pericolul roman şi au întreprins acţiuni în vederea perfecţionării organizării
militare a statului. Se construiesc noi cetăţi pe locul celor vechi (Blidaru, Piatra
Roşie), se întăresc celelalte (cetatea de scaun Sarmisegetusa, unde se afla şi
cancelaria regală, Costeşti, Baniţa etc.). Statul daco-get era mai restrâns ca teritoriu
decât regatul lui Burebista. El cuprindea spaţiul de la cursul superior al Nistrului
până la Dunăre, incluzând teritoriul Transilvaniei şi pământurile din vestul
Moldovei .unde alături de geţi se aşezaseră triburi sarmatice, care au alcătuit o
"confederaţie de neamuri" opuse Romei. Stepa Dunării, pământurile dintre Dunăre,
Balcani (Haemus) şi Marea Neagră, precum şi sudul interfluviului Dunăre-Nistru
au fost treptat supuse de către romani. Pe Dunăre circula o flotă romană care ţinea
în supunere malurile fluviului.
 Astfel, creşterea pericolului unei expansiuni romane servea drept premisă
externă a consolidării statului lui Decebal, care atinsese un nivel de dezvoltare
superior faţă de regatul lui Burebista.

Începutul confruntării lui Decebal cu Imperiul Roman, confruntarea geto-

dacilor cu romanii a început până la domnia lui Decebal. Căpeteniile militare ale
geto-dacilor întreprindeau numeroase incursiuni peste Dunăre, atacând castrele
(lagăre militare) ale romanilor. Atacurile lor erau o formă de apărare activă.
Expansiunea romană la Dunărea de Jos începe cu Dobrogea. Acest teritoriu este
cucerit în anul 28 Î.Chr, de romani în urma campaniei lui Marcus Lucius Crassus,
în alianţă cu regele geţilor Rholes, când au fost înfrânte. Căpiteniile geto-dace
locale -papux şi Zyraxes. După aceasta un anumit timp Dobrogea era inclusă în
Regatul odrizilor, tutelat de Roma. în timpul împăratului Tiberius (14-37 d.Chr.)
romanii îşi extind stăpânirea asupra cojoniilor greceşti, înglobându-le în
"prefectura ţărmului Mării", dependentă de provincia romană Macedonia, în anul
46 d.Chr. Întreaga Dobroge a fost inclusă în provincia Moesia. O garnizoană
romană a fost introdusă în anur-57 d.Chr. în colonia grecească Tira, situată la
limanul Nistrului.

Populaţia băştinaşă din această zonă intră în contact direct cu romanii,

inclusiv cu populaţia strămutată aici pentru a lucra la minele de fier, de sare, la
extragerea pietrei de construcţie etc.

Regii daci înţeleg marele pericol al întăririi romanilor la Dunăre pentru

întreg neamul geto-dac. De aceea în iarna anilor 85/86 d.Chr. armatele regelui dac
Duras pătrund în Moesia. Guvernatorul provinciei Opiius Sabinus este ucis în
luptă.

Împăratul roman Domiţian (Domitianus) (81-96) soseşte în grabă în Moesia

în fruntea unei numeroase armate. El respinge pe daci în anul 86, şi apoi
organizează în zonă două provincii - Moesia Superior (pe teritoriul actualei Serbii
până la râul Tibriţa în Bulgaria) şi Moesia Inferior (de la Tibriţa până la gurile
Dunării cu o fâşie îngustă pe litoral până la limanul Nistrului).

Retras în provincia Illiricum, Domiţian începe în anul 87 o campanie

militară contra Daciei. Lupta se dă la Tapae (lângă Porţile de Fier ale
Transilvaniei). Armata romană este înfrântă, iar conducătorul expediţiei, Fuscus,
este ucis în luptă, în relatările istoricilor Orosius (sec. V) şi lordanes (sec. VI)
învingătorul în acest război este numit comandantul dac Diurpaneus. După ce
bătrânul rege Duras îi lasă tronul, Diurpaneus este supranumit Decebal ("Cel
Viteaz", "Cel Puternic").

în anul 88 romanii au reluat ofensiva, avându-l în frunte pe Tettius lulianus,

guvernatorul Moesiei Superior. Lupta se dă tot la Tapae. De data aceasta romanii
iese învingători. Totodată, ei înţeleg că nu vor putea cuceri puternicile cetăţi
dacice. Situaţia se agravează şi din cauza înfrângerii lui Domiţian în Panonia în
lupta cu triburile germanice - evazii şi marcomanii.

Cele menţionate îl determină pe Domiţian să accepte propunerile de pace din

partea lui Decebal. Pentru negocierea păcii Decebal îl trimite pe Diegis, fratele
regelui dac. Formal Decebal acceptă de a fi considerat rege clientar al Romei, în
această calitate Decebal primeşte de la Domiţian, după cum relata Dio Cassius, "nu
numai însemnate sume de bani, dar şi meşteri la felurite lucruri folositoare în timp
de pace şi de război". Din acest motiv pacea a fost considerată ruşinoasă de către
Senatul Romei.

În anii ce au urmat după încheierea păcii Decebal organizează o coaliţie

antiromană, în care de rând cu geto-dacii se includ şi alte popoare vecine: sarmaţii,
burii germanici. Concomitent el ridică noi cetăţi şi le repară pe cele vechi. Regatul
lui Decebal rămânea o primejdie permanentă pentru stăpânirile romane de la
Dunăre.

Războaiele daco-romane şi cucerirea Daciei de către romani. Consolidarea şi

lărgirea stăpânirii romane la Dunărea de Jos şi Mijlocie au făcut ca războiul cu
Dacia să fie inevitabil. Noul împărat roman Traian (98-117), unul dintre cei mai
mari pe care i-a avut imperiul, declanşază în primăvara anului 101 războiul cu
Decebal. El pătrunde în Dacia pe aceeaşi cale, ca şi armata lui Domiţian. La Tapae
romanii câştigă cu mari sacrificii o nouă bătălie. Puternicile cetăţi dacice
reţineaujnaintarea armatei romane. Venirea iernii i-a silit pe romani să rămână în
tabere, în schimb Decebal profită de răgaz şi-i atacă pe romani în Moesia, sperând
să mute acolo teatrul de război din Dacia. Dar în bătălia de lângă localitatea actuală
Adamclisi din Dobrogea romanii, cu pierderi enorme, au ieşit învingătoari. în
memoria acestei lupte în 109 Traian a ridicat aici un monument grandios, numit
Tropaeum Traiani.

În anul 102 romanii au reluat luptele în Dacia, depunând mari eforturi pentru
a recâştiga poziţiiile pierdute în decursul iernii. Decebal cere pace, care este
acceptată de Traian. Condiţiile erau extrem de grele: Decebal trebuia să predea
toate armele şi maşinile de război romane capturate, să dărâme zidurile cetăţilor, să
cedeze teritoriile ocupate de romani, să nu încheie alianţe îndreptate împotriva lor
şi să nu primească fugari din imperiu.

Ca urmare a păcii Banatul, Oltenia, Muntenia, Ţara Haţegului, colţul sud-

estic al Transilvaniei şi sudul Moldovei intrau sub administraţie romană. Legiunile
romane din Moesia erau permanent gata să intre în luptă în cazul unui nou conflict
militar cu dacii.

Pacea s-a dovedit a fi doar un armistiţiu: Traian dorea să-şi atingă scopul
-cucerirea Daciei, iar Decebal nu putea accepta condiţiile extrem de grele ale păcii,
între anii 102-105 ambele părţi se pregătesc de război, în acest răstimp Traian
construieşte, conform proiectului lui. Apollodor din Damasc, un pod de piatră peste
Dunăre, la Drobeta (Turnu Severin), creează noi castre la nord de acest fluviu.
Decebal, la rândul său, confecţionează arme, reface cetăţile sale şi trimite solii la
popoarele vecine pentru a constitui o coaliţie antiromană.

Toate aceste acţiuni întreprinse de Decebal au fost considerate de romani ca

o încălcare a păcii, în iunie 105 Traian soseşte la Drobeta şi reia luptele în condiţii
mult mai favorabile, deoarece deja ocupaseră o bună parte a teritoriului locuit de
geto-daci. Zona Munţilor Orăştiei a fost asaltată din câteva direcţii. După lupte
grele au căzut la rând cetăţile dace. Rezistenţa lor eroică n-a putut opri cucerirea de
către romani a cetăţii de scaun - Sarmizegetusa, Decebal a încercat să fugă spre
răsărit pentru a organiza o nouă rezistenţă, dar a fost ajuns de urmăritori. Nedorind
să împodobească triumful învingătorilor, el s-a sinucis, în anul 106 războiul se
încheie, Dacia este cucerită şi Traian constituie aici provincia romană cu acelaşi
nume.

Cucerirea Daciei a marcat apogeul puterii Imperiului Roman. Bogăţiile

capturate în Dacia erau fabuloase. Tezaurul lui Decebal ar fi conţinut 165 tone de
aur şi 331 tone de argint. Din bogăţiile obţinute Traian a reconstruit centrul Romei
(Forum Traiani) în mijlocul căreia a fost înălţată Columna. Ea a fost construită în
anul 113 de acelaşi Apollodor din Damasc, înaltă de 38 m şi decorată în întregime
cu scene sculptate care reprezintă desfăşurarea războaielor lui Traian cu dacii.

În soclul construcţiei a fost apoi depusă urna de aur cu cenuşa împăratului

Traian, decedat la 117.

Despre războaiele daco-romane au scris mai mulţi autori antici, inclusiv şi

împăratul Traian, care a descris campaniile sale în Dacia în lucrarea numită
"Comentariile". Dar aceste lucrări n-au ajuns până la noi (din lucarea lui Traian s-a
păstrat numai o frază).

Despre războaiele daco-romane au mai scris medicul grec Criton, care I-a
însoţit pe împărat, Dio Chrysos tomos, care a călătorit prin Dacia aproximativ în
anul 96 d.Chr., Dio Cassius (145-235 d.Hr), autorul unei vaste lucrări numite
"Istoria romană" ş.a. Dar toate aceste izvoare nu s-au păstrat în original, fiind
expuse mai târziu în rezumat de către unii autori bizantini. Ca urmare, Columna lui
Traian şi monumentul de la Adamclisi Tropaeum Traiani rămân a fi cele mai
importante izvoare autentice despre războaiele daco-romane.

Cucerirea Daciei a însemnat pentru Imperiul Roman acapararea unor bogate

teritorii la nord de Dunăre şi lichidarea unui inamic dârz şi viteaz, care îi ameninţa
hotarele în această zonă.

Pentru daci cucerirea romană a însemnat pierderea independenţei,

instaurarea unei stăpâniri străine şi mari pierderi umane (în lupte, prin
transformarea prizonierilor în sclavi etc.).

În acelaşi timp, în urma acestor războaie geto-dacii au fost integraţi în lumea

romană, asupra lor s-a extins un lung proces de romanizare ce a condus la o nouă
sinteză etno-culturală pe baza căreia s-a format poporul român şi limba română.
 Concluzii
Decebal desăvârşeşte unificarea întregului areal geto-dac, proces iniţiat ca
urmare a politicii ofensive duse de romani, el stăpânind Transilvania până la Tisa
Superioară, Banatul, Oltenia, Muntenia, sudul şi vestul Moldovei. În timpul
domniei sale, statul atinge un înalt nivel de dezvoltare şi devine o forţă militară în
zonă. Mult mai puţin întins, acesta este mai bine organizat, Dio Cassius aminteşte
pe Vezina, mâna dreaptă a regelui (probabil mare preot şi vice-rege), şi Diegis,
trimis să încheie tratativele de pace cu împăratul roman Domiţian. Criton vorbeşte
despre o nouă instituţie, cea a prefecţilor, pe care Decebal îi numeşte în fruntea
cetăţilor şi ca supraveghetori ai domeniului agricol. La nivel central, regele se
putea baza pe un consiliu, constituit din membrii familie regale (cazul lui Diegis,
fratele lui Decebal) şi nobilime, precum şi pe o cancelarie care emitea documente
şi trimitea solii. Pe plan militar, este dezvoltată armata, înzestrată cu maşini de
război, cele mai multe primite de la romani, pe baza tratatului de pace încheiat în
anul 89, şi fortifică, cu ajutorul unor meşteri romani, cetăţile Daciei. Statul a fost
desfiinţat de romani care l-au transformat în provincie a Imperiului.
 Bibliografie
 http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Statul_geto-dac_%C3%AEn_timpul_lui_Decebal
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Decebal
 https://ru.scribd.com/document/287713309/Statul-Geto-dac-in-Timpul-Lui-Decebal-
Razboaiele-Daco-romane-Si-Cucerirea-Daciei-de-Catre-Romani