GGIG

CURS 2
Geosintetice şi geocompozite – aspecte generale

şef.lucr.dr.ing. OANA ELENA COLŢ

 Geosintetice şi geocompozite - Aspecte generale

Simbolistica
Pentru uşurinţă şi cu avantaje
în proiectare şi în interpretările
grafice ale aplicaţiilor
geosinteticelor, aceste produse pot
fi reprezentate prin prescurtări
şi/sau simboluri grafice după cum
s-a propus de Societatea
Internațională pentru Geosintetice.

Curs 2 2
 Geosintetice şi geocompozite - Aspecte generale

Aspecte generale privind extinderea utilizării geosinteticelor

Datorită fiabilității şi avantajelor pe care le prezintă, utilizarea materialelor
geosintetice s-a extins considerabil atât din punct de vedere al tipurilor de produse folosite
cât şi din punct de vedere al domeniilor de utilizare. Din graficele şi tabelele prezentate mai
jos se observă creșterea producției şi consumului de geosintetice pe întreg globul.

a) producţia de geosintetice b) consumul de geosintetice

Fig. 2.1. Evoluţia producţiei (a) şi a utilizării (b) geosinteticelor în America de Nord [după Koerner 2000]

Curs 2 3
 Geosintetice şi geocompozite - Aspecte generale

Din analizele realizate de către Müller & Fokke Saathoff în 2015, se observă că
estimările privind consumul de geosintetice realizate pentru anul 2010, Tabel 2.1, au fost
depășite încă din anul 2010,

Tabel 2.2
Tabel 2.1. Estimarea consumului de geosintetice în lume la nivelul anului 2010 [Bygness, 2014]

Tip Cantitate Preţ (dolari Vânzări (milioane de

(milioane de americani / dolari americani)
m2) m2)
Geotextile 1400 0.75 1050
Geogrile 250 2.50 625
Geonete 75 2.00 150
Geomembrane 300 6.00 1800
Geosompozit cu strat 100 6.50 650
de argilă
Geospume 5 75.00 375
Geocompozit 100 4.00 400
Total 2230 5050

Curs 2 4
 Geosintetice şi geocompozite - Aspecte generale

Tabel 2.2. Consumul de geosintetice în lume şi estimarea pentru 2017 în milioane de m2 [W. Müller & Fokke Saathoff, 2015]

Ţara 2007 2012 2017 2007–2012 2012–2017

(milioane (milioane (milioane (% creşterea (% creşterea
de m2) de m2) de m2) anuală) anuală)
America de Nord 923 965 1300 0.9 6.1
Vestul Europei 668 615 725 −1.6 3.3
Asia / Pacific 723 1200 2330 10.7 14.2
America Centrală şi 124 160 220 5.2 6.6
de Sud
Estul Europei 248 305 405 4.2 5.8
Africa 115 155 220 6.2 7.3
Total cerere 2801 3400 5200 4.0 8.9
geosintetic

Curs 2 5
 Geosintetice şi geocompozite - Aspecte generale

Utilizarea pe scară tot mai extinsă a produselor geosintetice provine în cea mai mare
parte din avantajele distincte ale acestor tipuri de materiale din care amintim:
➢ sunt disponibile într-o gamă diversă atât din punct de vedere al formei, mărcii cât şi
a domeniului de utilizare, fiind ușor identificabile datorită denumirii cu coduri sau
numere de identificare, Tabel 2.3
Tabel 2.3. Tipuri de geosintetice

Curs 2 6
 Geosintetice şi geocompozite - Aspecte generale

➢ sunt pretabile la a fi combinate cu diferite materiale de construcții;

➢ admit aplicabilitate la o gamă largă de lucrări din ingineria civilă, în special din
domeniile: geotehnică, căi de comunicaţii, protecția mediului prin componenta teren,
amenajări a profilelor hidrotehnice, protecții anti - erozionale, ingineria costieră;
➢ prezintă beneficii tehnice şi economice fiind ușor de transportat, manipulat, depozitat;
➢ prezentă ușurință la punerea în operă asigurând astfel reducerea perioadei de execuție
prin rapiditatea şi ușurința de a fi încorporate în lucrare;
➢ pot asigură cerințele de mediu, prin protecție şi nepoluare asigurând totodată o mai
bună performanță tehnică, durabilitate, estetică cât şi cerinţe legate de mediu pentru
unele lucrări din ingineria civilă comparativ cu alte materiale;
➢ datorită formelor şi tipurilor diverse aceste materiale pot asigura realizarea unor
structuri cu aspecte arhitecturale deosebite, încadrabile în mediul ambiental al zonei;
➢ pot substitui rolul unor materiale deficitare calitativ sau doar o parte din volumul
acestora, la nivelul unor anumitor tipuri de lucrări.

Curs 2 7
 Geosintetice şi geocompozite - Aspecte generale

Geosinteticele s-au impus datorită caracteristicilor care le au ca materiale (în special

comparativ cu alte materiale de construcții):
➢ sunt necorozive;
➢ au rezistență ridicată la degradări chimice şi biologice;
➢ prezintă durabilitate ca material lucrând în contact cu pământul;
➢ prezintă suplețe-flexibilitate;
➢ au volum redus şi sunt ușoare.

Curs 2 8
 Geosintetice şi geocompozite - Aspecte generale

Materialul de bază (neprelucrat)

Marea majoritate a geosinteticelor sunt produse din polimeri. Polimerii sunt materiale
cu masă moleculară ridicată ce şi-au găsit o diversitate de aplicaţii pentru om şi societate.

Fig. 2.2. Polimeri [https://www.google.ro/search?q=polimeri]

Curs 2 9
 2.3. Materialul de bază

Polimerii utilizaţi la producerea geosinteticelor sunt de tip “termoplastic”, cu structură

amorfă sau semi-cristalină. Astfel de materiale se topesc prin încălzire şi se solidifică prin
răcire. Repetarea unor astfel de cicluri, în anumit număr şi limite de temperatură, nu aduc
modificări caracteristicilor acestora.

Orice polimer, fie amorf sau semi-cristalin, constă dintr-un lanţ de unităţi identice
chimic, realizat prin legături covalente.
Fiecare unitate poate fi compusă din una sau mai mulţi componenţi moleculari denumiţi
monomeri, care în mod curent sunt molecule de hidrocarburi.
Procesul de înlănţuire a monomerilor definit ca polimerizare este specific tehnologiilor
din domeniul prelucrărilor petrochimice şi chimice, polimerii fiind livrați sub formă solidă:
granule, bulgări, fulgi, aglomerării.

Curs 2 10
 2.3. Materialul de bază

În timpul polimerizării, carbonul dublu valent al monomerului tip etilenă formează prin
polimerizare o legătură covalentă cu atomul de carbon al monomerului vecin, prin înlănțuire
rezultând aranjamentul molecular specific polietilenei. Prin înlănțuire şi aranjarea ordonată
a atomilor se generează o structură cristalină, în caz contrar ar rezulta una de tip amorf.

Fig. 2.3. Proces de polimerizare : a - monomer de etilenă; b – moleculă de polietilenă

Curs 2 11
 2.3. Materialul de bază

Nu toţi polimerii folosiţi în realizarea geosinteticelor sunt complet cristalizaţi.

Exemplu - HDPE (High-density polyethylene = Polietilena de înaltă (mare) densitate
poate atinge un grad de cristalizare de 90% sau chiar complet cristalizată, dar uneori sunt
complet amorfe.

Numărul de monomeri din lanţul polimeric, gradul de cristalizare, legăturile dintre lanţuri
determină lungimea acestuia şi greutatea moleculară, care influenţează proprietăţile
geosinteticelor: fizice şi mecanice, rezistenţa la temperatură, durabilitatea prin rezistenţa la
agenţi chimici şi biologici.

Creşterea gradului de cristalizare determină creşterea rigidităţii, a rezistenţei la

întindere, a tăriei, a punctului de înmuiere şi descreşterea permeabilităţii chimice.

Curs 2 12
 2.3. Materialul de bază

Astfel funcţiile geosinteticelor şi geocompozitelor depind foarte mult de materialul de

bază utilizat la realizarea lor.

Curs 2 13
 2.3. Materialul de bază

Dacă polimerii sunt supuşi tracţiunii în starea lor topită sau solidă, formează la
temperatura de operare lanţuri moleculare aliniate în direcţia de tragere.

O astfel de aliniere, sau orientare moleculară, poate fi permanentă, dacă sub efortul de
tragere, materialul este răcit la temperatura de operare. Orientarea moleculelor polimerilor
prin tragere mecanică are ca rezultat creşterea proprietăţilor la tracţiune şi îmbunătăţirea
durabilităţii fibrelor.
Proprietăţile polimerilor pot fi alterate prin includerea de ramificaţii sau grefe
(substituenţi) în lanţul principal.

Curs 2 14
 2.3. Materialul de bază

Polimerii utilizaţi pentru producerea produselor geosintetice sunt prezentaţi în Tabel

2.4. Printre cei mai utilizaţi amintim polipropilena (PP), polietilena de înaltă densitate
(HDPE) şi poliesterul – variantă de polietilenă teraftalat (PET).
Tabel 2.4

Geotextilele sunt produse de regulă din PP

sau PET, după cum se remarcă din Tabel 2.3.
Tabel 2.5

Curs 2 15
 2.3. Materialul de bază

Polipropilena (PP)
✓ temperatură de topire 165oC şi o densitate de 0,90 – 0,91g/cm3.
✓ cost mai scăzut şi calitate tehnică bună a materialului obţinut (comparativ cu
ceilalţi polimeri) determină o largă utilizare a propilenei ca material primar în
confecţionarea geotextilelor;
✓ rezistenţa chimică şi domeniul valorilor PH-ului în care poate lucra datorită
structurii semi-cristaline. Pentru sporirea rezistenţei la raze ultraviolete (UV) se
pot adăuga aditivi stabilizatori, ca de exemplu carbonul negru.
✓ Un mediu sever de lucru al structurii, sau o durată lungă de exploatare pot
conduce la o tendinţă de pierdere a eficienţei din cauza unei caracteristici de
curgere sub solicitare relativ redusă.

Curs 2 16
 2.3. Materialul de bază

Poliesterul (PE)
✓ polimer de tip termoplast cu punct de topire 260oC şi o densitate de 1,20 –
1,38g/cm3.
✓ largă utilizare în realizarea geosinteticelor cu rol de armare, în special a geogrilelor
datorită rezistenţei ridicate la întindere şi curgere.
✓ bună rezistenţă chimică exceptând valori ridicate ale PH-ului (mediu alcalin).
✓ stabil la acţiunea UV.

Curs 2 17
 2.3. Materialul de bază

Polietilena (PET)
✓ unul din cei mai simpli polimeri organici, cu largă utilizare la fabricarea
geomembranelor.
✓ folosită la densitate redusă şi în formă redusă de cristalizare (LDPE), prezintă
flexibilitate, pliabilitate, o uşoară procesare şi bune proprietăţi fizice.
✓ poate fi utilizată şi ca polietilenă de înaltă densitate fiind mai rigidă dar mai
rezistentă chimic.

Curs 2 18
 2.3. Materialul de bază

Policlorura de vinil (PVC)

✓ PVC-ul este cel mai comun şi cunoscut produs din familia bazată pe răşina de vinil.
✓ combinat cu plastifianţi şi aditivi capătă o diversitate de forme.
✓ Deşi PVC prezintă stabilitate, ea tinde să devină casantă şi întunecată după o perioadă
de expunere la UV şi se degradează sub efectul căldurii.

Curs 2 19
 2.3. Materialul de bază

Poliamida (PA)
✓ PA cunoscută ca nailon, este un produs termoplastic procesat prin topire, conţinând un
grup amidic ca unitate de bază în formarea lanţului.
✓ prezintă o combinaţie de proprietăţi: rezistenţă ridicată la temperatură mare,
ductilitate, rezistenţă la abraziune şi uzură, proprietăţi de frecare scăzute, permeabilitate
redusă la gaze şi hidrocarburi, o bună rezistenţă chimică.
✓ limitările acestui material constau în tendinţă de absorbi
umiditatea ceea ce schimbă proprietăţile fizice şi
mecanice, având şi rezistenţă redusă la acizi şi alterare.

Curs 2 20
 2.3. Materialul de bază

Polistirenul (PS)
✓ material utilizat pentru geospume şi cunoscut, de marea majoritate a oamenilor, ca
material de împachetare şi izolare.
✓ produs din etilenă şi disponibil ca: polistiren expandat (EPS) şi polistiren extrudat
(XPS).

Curs 2 21
 Geosintetice şi geocompozite - Aspecte generale

Caracteristici de bază

Caracteristicile de durabilitate a produselor polimerice sunt influenţate de factorii de

mediu:
- exteriori: expunerea la radiaţia solară prin UV, căldura şi oxigenul, umiditatea;
- interiori prin incorporarea / asocierea cu pământul: dimensiunile particulelor
şi neregularitatea acestora, aciditate, alcalinitate, ionii metalelor grele,
prezenţa oxigenului, umiditatea, conţinutul în materie organică;

Curs 2 22
 Geosintetice şi geocompozite - Aspecte generale
Tabel 2.6

Prin utilizarea de aditivi reacţia la diferiţi factori poate fi întârziată.

PP – polipropilena PE – poliesterul
PET – polietilena PA – poliamida

Curs 2 23
 Geosintetice şi geocompozite - Aspecte generale

Când polimerii sunt supuşi unor temperaturi mari ei pierd din greutate, iar ceea ce
rămâne peste 500oC este probabil carbon negru (negru de fum) şi cenuşă.
De notat că cenuşa conţine componenţi anorganici ai polimerului şi poate fi utilizată ca
filtru sau agent de stabilizare-legătură (cenuşă pe bază de polimer).

Fig. 2.4. Efectul temperaturii asupra unor polimeri geosintetici [după Thomas şi Verschoor 1988]

Curs 2 24
 Geosintetice şi geocompozite - Aspecte generale

Denumirea de material polimeric este o formulare delicată, pentru că materialul de

bază nu este 100% răşina polimerică ce-i dă numele produsului. Răşinile sunt frecvent
asociate cu aditivi, filer şi/sau alţi agenţi cu rol de absorbanţi de UV, antioxidanţi,
stabilizatori termici, etc. Spre exemplu, PE, PET şi PA au 97% răşină, 2–3% carbon negru
(sau pigment), şi 0.5–1.0% alţi aditivi.

Dacă lanţurile moleculare ale polimerului prezintă legături între ele, materialul rezultat
este numit termostabil, care, odată răcit, rămâne solid până la următoare secvenţă de aplicare
a temperaturii - încălzire. Materialele termostabile (ca etil vinil acetat (EVA), butilul, etc.),
singure sau în combinaţie cu materialele termoplastice sunt uneori folosite în realizarea
geomembranelor.
Uneori este necesar să se cunoască compusul polimeric utilizat la producerea
geosinteticului.

Curs 2 25
 Geosintetice şi geocompozite - Aspecte generale

Deşi majoritatea geosinteticelor sunt fabricate din polimeri sintetici, unele geosintetice
speciale, în special geotextile, pot încorpora de asemenea fire de oţel sau fibre naturale
biodegradabile cum ar fi: iută, fibră de nucă de cocos, hârtie, bumbac, lână, mătase, etc.

În cazul geotextilele biodegradabile materilul de bază este iuta. Aceste produse sunt
curent folosite în lucrări de protecţie antierozională unde vegetaţia naturală înlocuieşte rolul
geotextilului după degradare.

Curs 2 26
 Geosintetice şi geocompozite - Aspecte generale

Geoiuta
➢ reţea pe bază de iută
➢ produse de „fixare-reţinere a pământului” sau produse de „anti-
spălare/antrenare”.
➢ comercializate ca produse sub formă de reţea ţesută cu ochiuri la deschideri de
10 la 15 mm, grosime de circa 5 mm şi o suprafaţă liberă-deschisă de circa 65%.
➢ vegetaţia poate creşte cu uşurinţă prin ochiurile reţelei şi sunt folosite la
fabricarea ansamblurilor suport pentru vegetalizare.
➢ iuta, care este aproximativ 80% celuloză naturală, se va degrada complet în
aproximativ doi ani.
➢ avantaj suplimentar a acestor produse biodegradabile este că prin descompunere
se asigură îmbunătăţirea calităţii solului pentru creşterea vegetaţiei.

Alte materiale ne-polimerice utilizate la realizarea geosinteticelor sunt bentonita

sodică şi calcică.

Curs 2 27
 Geosintetice şi geocompozite - Aspecte generale

Procese de fabricare
Procesele de fabricare diferă funcție de material: geogrile, geomembrane, geotextile,
respectiv de materialul de bază utilizat.

Procese de fabricare a geotextilelor

Pentru producerea geotextilelor se utilizează moduri diferite de fabricare, folosind
parţial procedeele tradiţionale sectorului textil.
După (Giroud şi Carroll, 1983), procedeul de bază constă din două etape:
• prima etapă constă în obţinerea elementelor liniare de tip fire sau fibre din granulele
sau fulgi polimerici sub efectul agenţilor de temperatură şi presiune;
• a doua etapă constă în combinarea acestor elemente pentru a realiza structura plană
denumită ca fiind produs.

Curs 2 28
 2.5. Procese de fabricare

Elementele de bază ale geotextilelor sunt însăși firele din care se realizează acestea.

Firul este o unitate caracterizată prin flexibilitate, fineţe şi un mare raport între lungime
şi grosime. Sunt patru tipuri principale de fire sintetice:
✓ filament – produs prin extrudarea polimerului topit prin matriţe perforate
sau filator – torcător şi succesiv trase după direcţia longitudinală;
✓ fire scurte – obţinute prin tăierea firelor filament la lungimi de 2 - 10cm;
✓ fire plate-panglică – produse prin tăierea cu lame a unui foiţe de plastic
extrudat şi succesiv tras, lăţimea acestora fiind de de 1-3mm;
✓ fire şuviţă – se obţin din fibre plate ce sunt ataşate parţial unele de altele,
buclate şi răsucite,
Pe durata procesului de tragere, moleculele devin orientate în aceeași direcţie
rezultând o creştere a modulului firului.

Curs 2 29
 2.5. Procese de fabricare

Fibrele rezultă din fire realizate din polimerul ales. Ca tipuri fibrele pot fi de tip:
• monofilament – dintr-un singur fir;

• multifilament – din mai multe filamente/fire aliniate la un loc;

Curs 2 30
 2.5. Procese de fabricare

• fibre răsucite făcute din fire scurte de celofibră împletite sau răsucite împreună;

• fibre subţiri de tip panglică făcută dintr-un singur fir de acest tip;
• fibre fibrilate făcute din fire şuviţă-buclate.

De remarcat faptul că eficienţă sub încărcare a unor elemente obţinute din fire, este
comparabilă uneori cu rezistenţa la întindere echivalentă a oţelului tras-laminat (este cazul
firelor poliamidice). Tehnologia firelor şi fibrelor, prin dezvoltarea ei ca ştiinţă, oferă multe
informaţii. Într-un program global, prevăzut de o manieră deplin automatizată, există un
control total al proprietăţilor fizice şi mecanice ca o primă obligaţie.

Curs 2 31
 2.5. Procese de fabricare

Fabricarea geotextilelor ţesute

După cum şi
denumirea o implică
„geotextilele ţesute” sunt
obţinute prin procese
convenţionale de ţesere.
Deşi războaiele moderne de
ţesut sunt extrem de
performante şi complexe,
ele operează pe baza unor
principii redate prin
războiul mecanic ilustrat în
Fig. 2.5.

Fig. 2.5. Componente principale ale unui război de ţesut [după Rankilor, 1981]

Curs 2 32
 2.5. Procese de fabricare

Urzeală = firul longitudinal, tras în lungul maşinii de ţesut

sau a războiului şi care urmăreşte direcţia longitudinală a
geotextilului ţesut livrat în rulou.
Băteală = firul sau fibra transversală, condusă transversal
războiului şi care dă lăţimea rolei de geotextil ţesut.

Fig. 2.6. Geotextil în ţesătură plină

Când direcţia urzelii coincide cu direcţia în

care geotextilul este realizat de războiul
mecanic, aceasta este denumită direcţia maşinii
(MD) (asimilat: direcţia de producţie sau
direcţia lungimii ruloului), în timp ce, la
unghiuri drepte cu direcţia maşinii, în planul
geotextilului este direcţia transversală a maşinii (CMD), care este direcţia de bază a bătelii.
https://www.youtube.com/watch?v=21V_oosUiXE
https://www.youtube.com/watch?v=2ZhEB7KXvt4
Curs 2 33
 2.5. Procese de fabricare

Fabricarea geotextilelor neţesute

Geotextilele neţesute sunt obţinute printr-un proces diferit de cel de ţesere.

Producerea acestor geotextile implică aşternerea continuă a fibrelor pe o bandă
transportoare în mişcare pentru a forma o pătură înfoiată pe o lăţime uşor peste cea dorită
la produsul final. Aceasta este purtată de bandă şi împachetată / strânsă pe direcţia grosimii
prin împâslire. Împâslirea se realizează cu trei tipuri de legături:
• legături de tip mecanic - obţinute prin mii de împunsături a unor ace cu cârlig ce străbat
pătura înfoiată de fibre;
• legături termice - obţinute prin topirea parţială a fibrelor;
• legături chimice - obţinute prin fixarea fibrelor cu un mediu de cimentare cum ar fi clei,
cauciuc crud, derivate din celuloză sau răşini sintetice;

Curs 2 34
 2.5. Procese de fabricare

Prin împâslire rezultă trei tipuri diferite de geotextile neşesute:

✓ geotextile neţesute consolidate prin legături mecanice de interţesere sau împâslire
(geotextile interţesute sau împâslite);
✓ geotextile neţesute termofixate / termolipite / termosudate;
✓ geotextile neţesute fixate chimic / consolidate chimic.

Curs 2 35
 2.5. Procese de fabricare

În Fig. 2.7 este prezentată reprezentarea schematică a producerii geotextilelor neţesute

consolidate prin interţesere - împâslire. Aceste geotextile sunt relativ groase, cu grosime de
0,5 la 5,0mm.

Fig. 2.7. Proces de fabricare a geotextilelor neţesute consolidate mecanic

https://www.youtube.com/watch?v=6BBgEo0Y24o

Curs 2 36
 2.5. Procese de fabricare

Fabricarea geotextilelor tricotate

Geotextilele tricotate sunt produse printr-un proces de tricotare, ce implică o înlănţuire
de serii de bucle (ochiuri) formate din unul sau mai multe fibre/fire la un loc, pentru a obţine o
structură plană. Există o gamă largă de tipuri de tricoturi, unul fiind exemplificat în Fig.2.8.
Aceste geotextile sunt foarte extensibile şi tocmai din acest motiv sunt folosite în cantităţi
limitate.

Fig.2.8. Tip de geotextil tricotat

Curs 2 37
 2.5. Procese de fabricare

Fabricarea altor tipuri de geotextile

Geotextilele sunt uneori fabricate prin ţesere în forme tubulare, cilindrice fără îmbinare
longitudinală. Astfel de geotextile sunt denumite tubulare.
Un geotextil poate fi saturat cu bitum, obţinând un geotextil impregnat cu bitum.
Impregnarea urmăreşte modificarea geotextilului pentru a fi mai protejat la forţe externe şi
în anumite cazuri de al face impermeabil la fluide.

Curs 2 38
 2.5. Procese de fabricare

Procese de fabricare a geogrilelor

Toate geogrilele prezintă o geometrie comună alcătuită din două seturi de elemente
ortogonale, capabile de a prelua încărcări, care încorporează ochiuri rectangulare sau
pătratice.
Datorită necesităţii unor proprietăţi de întindere, rezistenţe mari şi deformaţii, la
rupere şi alungire (creep), acceptabile, toate geogrilele sunt realizate din materiale plastice
molecular orientate. Diferenţa principală dintre diferitele structuri ale geogrilelor se referă
la modul cum sunt conectate în punctele de intersecţie (noduri) elementele longitudinale şi
transversale.

Curs 2 39
 2.5. Procese de fabricare

Fabricarea geogrilelor extrudate

Geogrilele extrudate sunt fabricate din foi de polimeri în două sau trei stadii de
procesare:
- primul stadiu implică introducerea unei coli/foi polimerice cu grosimea de câţiva
milimetri, într-o maşină de perforare, ce perforează goluri într-o dispunere regulată;
- în al doilea stadiu coala perforată este încălzită şi trasă/întinsă în direcţia maşinii.
În această a doua etapă a procesului golurile sunt deformate pentru a obţine o formă
de grilă alungită de deschidere cunoscută. Procesul de modificarea a geometriei iniţiale a
golurilor, ca proces de tragere, orientează lanţurile moleculare ale polimerului, aflate în
dispunere aleatoare, după direcţia de tragere.
uniaxile biaxile triaxile

Curs 2 40
 2.5. Procese de fabricare

Gradul de orientare va fi diferit de-a lungul lungimii grilei. Efectul global constă în
creşterea rezistenţei la întindere şi rigiditatea pe direcţia întinsă. Procesul poate fi oprit la
acest stadiu, caz în care produsul obţinut este o geogrilă orientată uniaxial.
- în al treilea stadiu grilele uniaxiale obţinute anterior pot fi procesate prin tragere
în direcţie transversală, caz în care este obţinută o grilă orientată biaxial Fig. 2.9.

Fig. 2.9. Proces de producere pentru geogrilele biaxiale Tensar (după Netlon Limited, UK).
Curs 2 41
 2.5. Procese de fabricare

Chiar dacă temperaturile folosite în procesul de tragere sunt peste cea ambientală,
procesul de fabricare a geogrilelor este efectiv un proces de tragere la rece, fiindcă
temperaturile sunt cu mult sub cele de topire ale polimerului. Din punct de vedere a
proprietăţilor geogrilelor trebuie menţionat că nervurile geogrilelor sunt cu siguranţă mai
rigide în comparaţie cu fibrele geotextile.
https://www.youtube.com/watch?v=EzT8t826eUs

Curs 2 42
 2.5. Procese de fabricare

Fabricarea geogrilelor ţesute

Geogrilele ţesute sunt produse prin procese de ţesere sau tricotare din multifilamente
de poliester. Când firele de urzeala şi băteală se intersectează ele sunt suprapuse formând
multiple legături rezistente. Structura scheletată este în general vopsită cu acril, PVC sau
bitum pentru a asigura o protecţie suplimentară contra atacurilor de mediu şi degradărilor
datorate modului de fabricare.

Curs 2 43
 2.5. Procese de fabricare

Fabricarea geogrilelor lipite

Geogrilele lipite sunt obţinute prin lipirea intimă a benzilor din PP sau PET, dispuse
perpendicular, în punctele de suprapunere, folosind fie laserul fie sudura ultrasonică. Există
o serie de geogrile lipite care prezintă performanţe deosebite, ele putând fi utilizate ca benzi
izolate sau în cuplaj pentru armarea terenului.

Curs 2 44
 2.5. Procese de fabricare

Procese de fabricare a georeţelelor

Georeţelele sunt realizate printr-un proces de extrudare în care sunt utilizate minim
două seturi de fibre buclate sau de benzi, înlănţuite unele cu altele şi suprapuse pentru a
forma o structură tridimensională.
O matriţă cu tamburi ce se rotesc în sens contrar, cu o secţiune
simplă, după cum se indică în Fig. 2.10, este alimentată cu plastic printr-
un extruder elicoidal. Matriţa este formată dintr-o mandrină inelară
montată concentric la interiorul unui manşon tubular mai mare.
Fig. 2.10. Matriţă rotativă.

Când mandrina inelară şi partea exterioară a matriţei sunt rotite atunci două seturi de
spirale sunt produse simultan; la un moment dat canalele (şliţurile) de pe tamburul exterior
şi interior se suprapun generând un singur element cu grosime dublă faţă de cea a fibrei
buclate extrudată.

Curs 2 45
 2.5. Procese de fabricare

În momentul în care apar punctele de suprapunere a celor două spirale se realizează o

legătură extrudată. În consecinţă extrudatul capătă forma unei georeţele tubulare. Acest tub
extrudat continuu este dirijat pe o mandrină de formare, coaxială, ce întinde tubul la
diametrul necesar. Acest proces de tragere are ca rezultat un anumit grad de orientarea a
lanţurilor moleculare, controlul dimensiunilor şi geometria georeţelei finale.

Pentru a trece de la georeţeaua tubulară la forma de coală, tubul este tăiat şi trecut în
forma plană. Dacă tubul este tăiat după direcţia lui longitudinală rezultă o georeţea ce are
aspect diagonal al ochiurilor. Ca alternativă tubul poate fi tăiat urmărind un traseu paralel
cu direcţia urmată de nervuri (fibra – şuviţă), caz în care ochiurile vor rezulta pătratice.
Spre deosebire de geogrile, intersecţiile nervurilor georeţelei sunt în general
neperpendiculare una pe alta. Ele se intersectează la unghiuri de 60 – 80 grade pentru a
forma ochiuri de alură romboedrică-diamantată. Prin suprapunerea elementelor în aranjare
paralelă generate de cele două unităţi rotative rezultă o structură plană cu o anumită
grosime şi adâncime a interspaţiilor. Georeţelele prezintă grosimi curente de 5 la 10mm.

Curs 2 46
 2.5. Procese de fabricare

Procese de fabricare a geomebranelor

Majoritatea geomembranelor sunt făcute în unităţi specializate folosindu-se unul din
următoarele procese: de extrudare, acoperire prin aşternere (întindere) şi calandrare.
Procesul de extrudare - este o metodă prin care polimerul topit este extrudat într-o
coală/foaie nearmată folosind un extruder. Imediat după extrudare, când coala este încă
caldă, aceasta poate fi laminată cu un geotextil rezultând astfel o geomembrană armată.
Procesul de acoperire prin întinderea polimerului, constă în mod obişnuit în acoperirea unui
geotextil (ţesut sau neţesut, tricotat) prin întinderea-răspândirea unui polimer sau compus
asfaltic pe el. Geomembranele astfel obţinute sunt prin urmare armate. Geomembranele
nearmate pot fi fabricate prin întinderea polimerului pe un suport de hârtie, care este
îndepărtat la finalul procesului de fabricare.
Calandrarea este cel mai frecvent proces de fabricare a geomembranelor în care materialul
polimeric este trecută printr-o serie de role încălzite ale unității de calandrare, rotite
mecanic sau sub presiune hidraulică (Fig. 2.11)

Curs 2 47
 2.5. Procese de fabricare

Fig. 2.11. Proces de calandrare in fabricarea geomembranelor (după Ingold,

1994).

Prin utilizarea unor extrudere auxiliare, atât geomembrana din HDPE (polipropilenă de
înaltă densitate) cât şi cea de polietilenă de densitate scăzută sunt simultan extrudate,
folosind matriţe plate sau metoda filmului suflat. Produsul astfel realizat poate fi o
geomembrană de tip HDPE-LLDPE-HDPE. Acoperirea suprafeţelor superioară şi inferioară
cu HDPE reprezintă aproximativ 10 – 20 % din totalul grosimii. Scopul acestui proces este
de a obţine o rezistenţă chimică mai bună la suprafaţa geomembranei dată de HDPE şi o
flexibilitate a acesteia prin realizarea miezului din LLDPE. Grosimile obişnuite ale acestor
geomembrane se înscriu în domeniul 0,25 la 7,5mm.

Curs 2 48
 2.5. Procese de fabricare

Suprafeţele texturate (suprafeţe cu proeminenţe sau crestături-dinţi) pe una sau

ambele feţe ale geomembranelor pot fi realizate prin co-extrudarea de filme suflate,
împigmentarea de particule de PE fierbinte sau alte metode disponibile.
O geomembrană cu ambele feţe texturate este denumită geomembrană texturată.
Suprafeţele texturate cresc stabilitatea, în particular pe taluzuri, prin creşterea frecării
dintre geomembrană şi teren sau geosintetice.
Produsele texturate sunt, în general, mai groase, cu aproape 150mm faţă de cele
netexturate, când texturarea este pe ambele suprafeţe.
Produsele netexturate, lucioase, asigură o mai bună suprafaţă de sudare decât cele
texturate. Marginile lucioase permit de asemenea verificarea rapidă a grosimii şi rezistenţei
înainte de punere în operă.

Curs 2 49
 2.5. Procese de fabricare

Procese de fabricare a geocompozitelor

Geocompozitele pot fi obţinute din două sau mai multe tipuri de geosintetice. Un
geocompozit poate, prin urmare, combina proprietăţile elementelor componente pentru a
răspunde nevoilor / cerinţelor din cadrul unei lucrări.
➢ Geocompozite de drenaj geotextile tip bandă/fâşie / fitil combinat cu stratul
geosintetic cu argilă (GCLs). Drenurile bandă sunt numite şi drenuri fine-subţiri, ce constau
uzual dintr-un plastic „fluier” sau miez-suport, miez ce permite curgerea apei (miez drenant)
înfăşurat într-o cămaşă geotextilă (Fig. 2.12). Aceste tipuri de produse sunt destinate pentru
a fi instalate cu uşurinţă în şliţuri şi tranşei săpate în pământ în lungul platformei căilor
rutiere (drumuri, căilor feroviare) sau altor structuri inginereşti ce necesită măsuri de
drenare.
Fig. 2.12. Dren bandă: (a)
componente; (b) diferite
configuraţii ale miezului.

Curs 2 50
 2.5. Procese de fabricare

➢ Geotextilele pot fi ataşate şi geomembranelor pentru a forma geocompozite, utilizate

pentru protecţia la perforare, drenaj şi îmbunătăţirea rezistenţei la întindere.
➢ Un geocompozit alcătuit dintr-un strat geosintetic şi argilă formează o barieră
hidraulică fabricată folosită ca material alternativ ce substituie stratul convenţional de
pământ compactat cu permeabilitate scăzută din diferite lucrări de mediu sau hidrotehnice,
inclusiv depozite şi lucrări de reparaţie-reabilitare.
Un astfel de produs constă dintr-un strat subţire de bentonită sodică sau calcică (masa
pe unitate de suprafaţă 5 kg/m2 ) ce este fie poziţionat între două foi de geotextile ţesute (tip
sandwhich) fie şi ataşat la o geomembrană )în acest caz bentonita fiind în prealabil
amestecată cu un adeziv), Fig. 2.13. Se utilizează bentonit sodică deoarece are o
conductivitate hidraulică mai scăzută.

Curs 2 51
 2.5. Procese de fabricare

Fig. 2.13. Tipuri de straturi de argilă geosintetice (după Koerner şi Daniel, 1997).

În Fig. 2.14 sunt prezentate etapele majore din procesul de producere a straturilor
geosintetice cu argilă (GCL) prin procedeul de interţesere. Geotextilele au rolul de a asigura
reţinerea argilei. Trebuie menţionat că (GCLs) sunt cunoscute şi sub alte denumiri: saltele
bentonitice; pături bentonitice; perne bentonitice.

Curs 2 52
 2.5. Procese de fabricare

Fig. 2.14. Etape majore în procesul de fabricare straturilor geosintetice de argilă pe baza de geotextile interţesute şi însăilate.

Combinaţia dintre geotextile cu rol de filtrare, geomembrane, cu rol de

impermeabilizare şi georeţele cu rol de drenare şi distribuţie a încărcării, oferă un sistem
complet de filtrare - drenare - protecţie ce este foarte compact şi uşor de instalat.

https://www.youtube.com/watch?v=7MAzp6-jq38
https://www.youtube.com/watch?v=8BE8dXp72fQ

Curs 2 53
 2.5. Procese de fabricare

Date generale despre dimensiuni şi livrare

Geosinteticele fabricate, în condiţii de mediu, prezintă proprietăţi specifice a căror
uniformitate este mult superioară pământurilor care sunt după cum este cunoscut cu
omogenitate şi izotropie discutabilă. Pe baza experienţei acumulate pe durata anilor de
fabricare a geosinteticelor şi dezvoltarea procedurilor de asigurare a calităţii, acestea sunt
realizate cu proprietăţi ce asigură o bună durabilitate.
Majoritatea geosinteticelor sunt furnizate în rulouri. Deşi nu există o lăţime standard
pentru geosintetice, majoritatea geotextilelor prezintă lăţimi în jur de 5,0m, pe când
geogrilele sunt mai înguste iar geomembranele pot fi mai largi. Georeţelele sunt
comercializate în role cu lăţime de peste 4.5m.
Geotextilele sunt livrate curent cu o suprafaţă de 500 m2 pe rulou pentru un produs de
masă medie pe unitate de suprafaţă. În fapt, depinzând de masa pe unitate de suprafaţă,
grosime şi flexibilitatea produsului, lungimea ruloului variază de la câţiva zeci de metri la
câteva sute de metri, cu majoritatea lungimilor pe rulou încadrabile în domeniu a 100 la
200m.

Curs 2 54
 2.5. Procese de fabricare

Masa pe unitate de suprafaţă a produsului, lăţimea ruloului şi lungimea acestuia, dau

masa totală a ruloului. Rulourile cu masă sub 100kg pot fi purtate manual. Dacă accidental
devin umede, greutatea rolei, în particular de geotextile, poate creşte semnificativ-dramatic.
Geomembranele din HDPE şi din polietilenă de foarte redusă densitate (VLDPE) sunt
livrate în rulouri formate cu lăţimi de aproximativ 4,6 la 10,5m şi lungimi de 200 - 300m.
Geosinteticele cu strat de argilă bentonitică sunt produse în panouri cu dimensiuni de
4-5m lăţime şi 30-60m lungime şi sunt plasate pe role pentru transportul pe amplasament.

Curs 2 55
 Exemple de calcul

1. Se doreşte să se determine lungimea de geotextil rămasă dintr-un rulou aflat în

depozitul firmei, geotextil cu următoarele caracteristici:
- masă: M = 88kg
- lăţime; B = 5,0 m;
- masă pe unitate de suprafaţă: m = 200g/m2

Rezolvare:
Masa pe unitate de suprafață poate fi exprimată ca:
M
m= ;
L B
unde L este lungimea ruloului;
Din relaţie rezultă:
M 88[kg ]
L= = = 88m
m  B 0.2[kg / m2 ]  5[m]

Curs 2 56