Întreprinderea reprezintă principala verigă a întregii economii.

Anume la nivelul organizaţiei se

creează produsele necesare societăţii şi se prestează serviciile cuvenite.Pentru a-şi desfăşura

activitatea şi de a obţine succes întreprinderea are nevoie de resurse care se specifică în

potenţialul uman,material,financiar şi informaţional.Ingridientul magistral al succesului

întreprinderii sunt angajaţii.Astfel resursa umană este cea care atrage şi combină toate celelalte

reusurse în scopul realizării obiectivului principal al întreprinderii.Pentru desfăşurarea activităţii

întreprinderii la un nivel înalt factorul uman trebuie sa fie controlat şi motivat.Utilizarea

raţională a factorului uman reprezintă o sursă principală de majorare a eficienţei şi profitabilităţii

întreprinderii.

Termenul de eficienţă provine din latină şi derivă de la cuvîntul efficere ceea ce înseamnă ‘‘a

efectua’’.

Per general, eficienţa determină calitatea unei acţiuni de a produce efectul aşteptat. Din punct

de vedere economic, eficienţa este raportul dintre ansamblul rezultatelor şi eforturile

(cheltuielile) cauzate de desfăşurarea unei activităţi economice.

Consecinţa valorificării raţionale a resurselor entităţii economice,veniturilor şi

cheltuielilor,care se manifestă prin profitul obţinut, este eficienţa.

Prin intermediul eficienţei, se formează relaţia dintre volumul şi calitatea eforturilor, ca factori

producători de efecte şi rezultatele ce se obţin într-o anumită perioadă, ca reultat al valorificării

eforturilor.

În dependenţă de factorii de producţie care participă la producerea efectelor, eficienţa

economică apare sub diferite forme: eficienţa producţiei, forţei de muncă,investiţiilor, capitalului

etc.

Eficienţa economică reprezintă indicatorul ce exprimă evoluţia şi nivelul de dezvoltare a

economiei.

Printre primele definiţii ale conceptului a fost se enumeră cea a lui Victor Novojilov, potrivit

căreia: eficienţa economică, în general, reprezintă diferenţa dintre efectele utile şi celelalte

cheltuieli făcute pentru obţinerea lor.

O altă explicare a conceptului de eficienţă este oferită de Ştefan Matei potrivit căreia:

eficienţa economică a unei activităţi este o însuşire a acesteia exprimată de relaţia de cauzalitate

dintre efectele totale, echivalate ca natura, timp şi resursele totale echivalate ca natură şi timp

implicate de aceasta activitate, relaţie pozitiva in sine, în comparaţie cu alte variante ale