Sunteți pe pagina 1din 1

Art.

14
Obiectul şi exercitarea acţiunii penale
(1) Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor
care au săvârşit infracţiuni.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de
lege.
(3) Acţiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal, în
condiţiile legii.

Art. 15

Condiţiile de punere în mişcare sau de exercitare a acţiunii penale

Acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care
rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu
există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia.

Art. 16
Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale
(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în
mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia
prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului
competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în
mişcare a acţiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului
persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană
juridică;
g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care
retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a
fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;
h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i) există autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Detalii: https://legeaz.net/noul-cod-procedura-penala-ncpp/art-16

S-ar putea să vă placă și

  • Speta 5
    Speta 5
    Document1 pagină
    Speta 5
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • Speta 1
    Speta 1
    Document1 pagină
    Speta 1
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • Anulare Act Juridic
    Anulare Act Juridic
    Document1 pagină
    Anulare Act Juridic
    Daniela Nicolae
    Încă nu există evaluări
  • Anulare Act Juridic
    Anulare Act Juridic
    Document1 pagină
    Anulare Act Juridic
    Daniela Nicolae
    Încă nu există evaluări
  • Speta 3
    Speta 3
    Document1 pagină
    Speta 3
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • Ro1 Mem 102 Ce Ora Este - Fisa de Lucru Cu Posibilitate de Completare Digitala - Ver - 2
    Ro1 Mem 102 Ce Ora Este - Fisa de Lucru Cu Posibilitate de Completare Digitala - Ver - 2
    Document1 pagină
    Ro1 Mem 102 Ce Ora Este - Fisa de Lucru Cu Posibilitate de Completare Digitala - Ver - 2
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • MODEL Adeverinta Angajator PDF
    MODEL Adeverinta Angajator PDF
    Document1 pagină
    MODEL Adeverinta Angajator PDF
    Lidia Hominet
    Încă nu există evaluări
  • ORDIN NR 2020
    ORDIN NR 2020
    Document3 pagini
    ORDIN NR 2020
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • Ordin 98 2015
    Ordin 98 2015
    Document9 pagini
    Ordin 98 2015
    dean2010
    Încă nu există evaluări
  • Termeni Si Conditii Cartela Digi August 2017
    Termeni Si Conditii Cartela Digi August 2017
    Document6 pagini
    Termeni Si Conditii Cartela Digi August 2017
    George Geo
    Încă nu există evaluări
  • LEGE NR
    LEGE NR
    Document5 pagini
    LEGE NR
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • ORDIN NR 2020
    ORDIN NR 2020
    Document3 pagini
    ORDIN NR 2020
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • HOTĂRÂRE Nr.
    HOTĂRÂRE Nr.
    Document6 pagini
    HOTĂRÂRE Nr.
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • ORDIN NR 1671
    ORDIN NR 1671
    Document5 pagini
    ORDIN NR 1671
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • Ordin
    Ordin
    Document2 pagini
    Ordin
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • Art 1
    Art 1
    Document1 pagină
    Art 1
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • Scuza Provocării
    Scuza Provocării
    Document1 pagină
    Scuza Provocării
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • Titlul IV
    Titlul IV
    Document5 pagini
    Titlul IV
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • Articolul 64
    Articolul 64
    Document4 pagini
    Articolul 64
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • OUG
    OUG
    Document2 pagini
    OUG
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • NORME PROCEDURALE Din 25 Mai 2001
    NORME PROCEDURALE Din 25 Mai 2001
    Document3 pagini
    NORME PROCEDURALE Din 25 Mai 2001
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • Art 1
    Art 1
    Document1 pagină
    Art 1
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • ORDONANTA
    ORDONANTA
    Document1 pagină
    ORDONANTA
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • Art 3
    Art 3
    Document1 pagină
    Art 3
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • Art 3
    Art 3
    Document1 pagină
    Art 3
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • R o M Â N I A
    R o M Â N I A
    Document5 pagini
    R o M Â N I A
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • ORDONANTA
    ORDONANTA
    Document1 pagină
    ORDONANTA
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • NR
    NR
    Document2 pagini
    NR
    crisan
    Încă nu există evaluări
  • ORDONANTA
    ORDONANTA
    Document1 pagină
    ORDONANTA
    crisan
    Încă nu există evaluări