Prin Ordonanţa nr. 712/14.11.

2001, având ca obiect somaţie de plată, a fost

admisă cererea creditorului A.S.V., fiind obligată debitoarea la plata către
creditor a sumei de 2.800 USD sau contravaloarea acesteia în lei la data plăţii
efective, cu dobânda de 5,5% calculată de la data scadenţei (25.12.2000),
reţinându-se că debitoarea nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile asumate
prin contractul de împrumut încheiat între părţi la 12.06.2000.
Instanţa a respins excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei privind
soluţionarea cauzei, având în vedere că dispoziţiile O.G. nr. 5/2001 instituie o
procedură specială ce derogă de la normele generale.
împotriva Ordonanţei nr. 712/2001 debitoarea a formulat acţiune în anulare, iar
Judecătoria Făget, prin sentinţa civilă nr. 138/5 martie 2002, a respins ca
neîntemeiată acţiunea în anulare. Totodată, a fost respinsă excepţia de
necompetenţă materială a instanţei pentru a soluţiona cauza în fond,
reţinându-se că natura contractelor de împrumut încheiate de părţi este civilă.
Sentinţa mai sus a fost atacată cu recurs şi criticată sub aspectul nerespec-
tării dispoziţiilor legale privind competenţa materială. Instanţa de control
judiciar a respins recursul şi a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate,
reiterând că natura contractelor de împrumut încheiate de părţi este civilă şi,
având în vedere dispoziţiile art. 2 şi art. 8 alin. 2 din O.U.G. nr. 5/2001, care
instituie o procedură specială, a constatat că au fost respectate dispoziţiile de
ordine publică referitoare la competenţa materială.
Prin contestaţia în anulare, motivată în drept cu prevederile art. 317 alin. 1 pct.
2 Cod procedură civilă, s-a invocat faptul că instanţele au încălcat dispoziţiile
de ordine publică privitoare la competenţă, deoarece ar fi de natură
comercială.
Nu s-a putut reţine de instanţă motivarea în drept a contestaţiei în anulare,
respectiv prevederile art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă şi anume că,
prin pronunţarea hotărârii atacate, s-ar fi încălcat competenţa materială,
întrucât în mod întemeiat instanţele au reţinut natura litigiului ca fiind civilă şi
nu comercială, aspect reţinut de altfel şi în practica judiciară. Natura
contractelor de împrumut este civilă şi nu comercială.