ANGRENAJE

“Ansamblul format din două roţi dinţate aflate în contact, care transmit
mişcarea şi momentul de torsiune de la un arbore conducător la un arbore
condus se numeşte angrenaj.”
Admiţînd că nu avem pierderi (   1 ) puterea transmisă se poate scrie
P  M 1  1  M 2   2
1
Dacă se defineşte raportul de transmitere i12  , rezultă imediat legătura
2
1 M 2
dintre momentele transmise : i12   (dacă admitem   1 )
2 M1
Clasificarea angrenajelor
După poziţia axelor celor doi arbori, tipul de angrenare (interioară sau
exterioară), forma roţilor, respectiv forma dinţilor, se deosebesc următoarele
tipuri de angrenaje:
angrenare dantură dreaptă
exterioară dantură înclinată
dantură compusă
roţi cilindrice
angrenare dantură dreaptă
 Axe paralele interioară dantură înclinată

roţi necilindrice (roţi eliptice, ovale, etc)

dantură dreaptă
cu roţi conice dantură înclinată
 axe concurente hiperboloidale dantură curbă
speciale (cilindro-conice)
cilindrice cu axe încrucişate (elicoidale)
melc cilindric
 axe încrucişate melc-roată melcată
melc globoidal
pseudoconice (hipoide)

Angrenaje cu axe paralele

Teoria angrenării cu raport de transmitere constant

( Legea de bază a angrenării - Willis)
Ipotezele angrenării sunt:
 Angrenaj cu geometrie perfectă
 Corpurile sunt solide, rigide.
 Raportul de transmitere i12  ct
 Se admite că cele două corpuri prezintă în zona de contact două profile
conjugate C1 respectiv C2. Acestea sunt de regulă curbe ciclice, generate prin
rostogolire, definite de o bază şi de o rostogolitoare. Geometria cazului în
discuţie este prezentată în fig. 1

Fig.1 Teorema fundamentală a angrenării

În punctul de contact M al celor două profile conjugate C 1 şi C2 se duc

tangenta comună t-t şi normala comună n-n. Vitezele celor două puncte
suprapuse M1 şi M2 sunt perpendiculare pe razele rM 1 , respectiv rM 2 şi au
mărimea v M 1  1rM 1  v1 respectiv v M 2   2  rM 2  v 2 .
Angernarea continuă (menţinerea permanentă a contactului) este posibilă
numai dacă componentele celor două viteze pe direcţia normalei comune sunt
egale.Dacă prima componentă v1n  v1  cos 1 ar fi mai mică decât v2n  v2  cos  2 ,
primul corp ar rămâne în urmă şi s-ar pierde contactul. Dacă prima componentă
ar fi mai mare decât a doua, primul corp ar trebui să “pătrundă” în cel de al
doilea fapt imposibil întrucât corpurile sunt rigide. Prin urmare vom avea:
v1n  1  rM 1  cos 1  v 2n   2  rM 2  cos  2 (1)
sau încă:
1 rM 1  cos 1 O2T2 O2 P
i12      ct (2)
 2 rM 2  cos  2 O1T1 O1 P
Relaţia arată că punctul P este univoc determinat şi se numeşte polul
angrenării. Acesta împarte distanţa dintre axe O1O2 în două segmente al căror
raport este egal cu i12.”
Se observă că proiecţiile vitezelor pe direcţia tangentei comune nu sunt
egale, adică mişcarea este o rostogolire cu alunecare.
 Raportul segmentelor O2T2 şi O1T1 este şi el constant şi egal cu raportul de
transmitere, fapt ce arată că punctele T 1 respectiv T2 se pot afla teoretic pe două
cercuri de raze O1T1 şiO2T2
Dar punctele T 1 şi T2 sunt şi pe normala comună n-n, fapt ce implică
unicitatea normalei comune (trece prin P şi este tangentă la cercurile de raze R b1
respectiv Rb2). Acest fapt arată că punctul de contact M se va deplasa în timpul
angrenării pe linia de angrenare n-n. Când punctul de contact M ajunge în polul
angrenării P, vitezele celor două puncte (M1 , M2) sunt egale, deci în acest punct
avem o mişcare de rostogolire pură.
Prin urmare, se pot ataşa celor două corpuri două cercuri de raze O1P,
respectiv O2P, care, pe tot timpul mişcării se vor rostogoli unul peste celălalt
fără alunecare. Aceste cercuri se numesc cercuri de rostogolire. Segmentul T 1T2
de pe linia de angrenare se numeşte segment de angrenare.Unghiul  dintre
linia centrelor şi O1T1, respectiv O2T2 se numeşte unghi de angrenare. Raportul
de transmitere i12 se poate scrie acum astfel:
1 n1 Rr 2 Rb 2
i12    (3)
 2 n2 Rr1 Rb1
Dacă centrul roţii O2 se deplasează la infinit,( Rr 2   ) mişcarea corpului 2
va deveni translaţie iar profilul conjugat C2 va degenera şi se va cofunda cu
tangenta t-t. Aceasta semnifică faptul că este posibilă angrenarea primului corp
cu o cremalieră cu profil rectiliniu al flancului care efectuează o mişcare de
translaţie, numită cremaliera asociată a angrenajului.(Fig.2)

Curbe utilizate pentru profilele conjugate.

Cerinţe care se impun curbelor sunt :
 Să satisfacă legea angrenării
 Dantura realizată să aibă o execuţie simplă
 Să aibă o sensibilitate mică la erori
 Dantura obţinută să aibă o capacitate de încărcare mare
 Să ofere interschimbabilitate
Cel mai des utilizată dintre curbe este evolventa, aproximativ 98% din
angrenaje fiind evolventice. Pentru angrenajele din mecanica fină (orologerie) se
utilizează cicloida şi arcele de cerc racordate.

Evolventa
Evolenta este locul geometric al unui punct de pe o dreaptă (M) care se
rostogoleşte fără alunecare pe un cerc fix (cerc bază, de raza Rb).
Generarea evolventei este arătată în fig.3
Ecuaţia parametrică a evolventei
Se exprimă în coordonate polare coordonatele punctului M (fig.4)
 Fig.3 Generarea evolventei Fig.4 Ecuaţia evolventei
Se poate scrie cu uşurinţă:
OT  Rb  OM  cos  , (4)
R
de unde: r  OM  b (5)
cos 
Dacă se scrie lungimea arcului M 0T şi se egalează cu lungimea
segmentului TM (Segmentul se rostogoleşte fără alunecare pe cerc!) vom obţine
succesiv:
TM
tg     (6)
Rb
respectiv arc M 0T  Rb   . (7)
Dar cum      vom obţine:  
M 0T TM
Rb   (8)
     tg
sau încă :
  tg   (7)
Fuincţia tg  poartă numele de involută şi în final se poate scrie cea de a
doua ecuaţie parametrică a evolventei (parametrul fiind  )

Insensibilitatea evolventei

Dacă din diverse motive nu se respectă distanţa iniţială dintre axe, cele
două corpuri cu profile conjugate evolventice vor angrena totuşi corect,
păstrîndu-se aceelaşi raport de transmitere. Situaţia este reflectată în figura
următoare:
 Fig.5 Insensibilitatea evolventei
Se observă că prin deplasarea centrului celei de a doua roţii O2 în noua
poziţie O2' se modifică unghiul de angrenare  , polul angrenării P trece în P’ dar
razele de bază (Rb1,Rb2) rămîn aceleaşi şi prin umare:
1 O2 P Rb 2
i12    , (8)
 2 O1 P Rb1
1 O2 P ' Rb 2 cos  '
iar i12'     i12 (
 2' O1 P ' cos  ' R b1
Cremaliera de referinţă şi cremaliera generatoare
Dovedită fiind posibilitateea angrenării cu o cremalieră (fig.6) a apărut
ideea definirii angrenajului (roţilor) cu ajutorul unei cremaliere.

Fig.nr.6 Cremaliera asociată

Astfel a apărut un desen standardizat al unei cremaliere numită cremaliera

de referinţă cu ajutorul căreia se poate defini complet un angrenaj doar cu 4
mărimi standardizate. Acestea sunt: unghiul de înclinare al flancului  0 ,
p0
modulul danturii definit ca raportul dintre pasul cremalierei şi  , m  ,

coeficientul de înălţime al capului dintelui f 0 şi coeficientul jocului la piciorul
dintelui w0 .
 Costrucţia cremalierei (fig. nr.6) pleacă de la linia de referinţă a
cremalierei pe care plinul şi golul dintelui sunt egale:
p0
s0  t0  (10)
2
Aceasta împarte dintele în capul şi în piciorul dintelui. Înălţimea
piciorului este mai mare decât înălţimea capului pentru a asigura jocul la
piciorul dintelui c0 . Toate mărimile se exprimă ca un produs între modulul
danturii m şi un coeficient. Astfel înălţimea capului dintelui este:
ha  f 0  m , (11)
unde f 0  1 este coeeficientul de înălţime al capului dintelui.
Înălţimea piciorului este :
h f  ha  c0  m f 0  w0  , (12)
unde w0  0,25 este coeficientul jocului la piciorul dintelui.
Înălţimea dintelui este :
h  ha  h f  m 2 f 0  w0   2 ,5  m (13)
Astfel, cremaliera standardizată este definită de următoarele valori:
 0  20 0 , f 0  1 , w0  0 ,25 şi modulul m
Pentru a asigura interschimbabilitatea roţilor şi pentru limitarea numărului
de scule s-a standardizat o gamă de module (STAS 821-2000). Derivată din
cremaliera de referinţă este cremaliera generatoare. Aceasta este negativul
cremalierei de referinţă (fig.7) şi reprezintă forma sculei cu ajutorul căreia se
poate prelucra o roată dinţată. Se observă că înălţimea capului dintelui este
mărită cu c0 pentru a prelucra jocul de la baza dintelui uzinat.Vîrful dintelui
sculei este rotunjit cu raza r0 (fig.8) fapt cu consecinţe importante la fabricarea
roţilor cu număr mic de dinţi.

Fig.7 Cremaliera de referinţă şi cremaliera generatoare

 Fig.8 Detaliu de la vârful dintelui cremalierei generatoare

Geometria roţilor dinţate

O roată dinţată cilindrică cu dinţi drepţi are forma din figura 8.
Se observă un cerc important pe roată numit cerc de divizare. Aceesta este
singurul cerc al roţii pe care pasul danturii este egal cu pasul cremalierei. El
împarte dintele în cap şi picior (măsurate de la cercul de divizare) sd respectiv
t d .Dacă în timpul prelucrării linia de referinţă a creemalierei generatoare este
tagentă la cercul de divizare roata se numeşte “roată zero” sau “roată
nemodificată” Se observă cu uşurinţă că lungimea cercului de divizare este:
  Dd  p0  z    m  z (14)
Rezultă imediat: D d  m  z (15)
unde z este numărul de dinţi ai roţii
De asemenea, având în vedere faptul că cercul de divizare al roţii se
rostogoleşte fără alunecare peste linia de referinţă a cremalerei situaţia de pe
aceasta se va reproduce fidel pe cerc:
p0
s d  s0  t d  t 0  (16)
2
De asemenea, înălţmile capului şi a piciorului dintelui vor fi egale cu cele
ale cremalierei de referinţă a d  a0  m  f 0 (17)
respectiv: a d  a 0  m  f 0  w0  (18)

Fig.8 Geometria roţii dinţate

Acum se pot scrie cu uşurinţă diametrele principale ale roţii:
Dd  m  z (19)
 De  D d 2  ad  m z  2  f 0  , (20)
Di  Dd  2  bd  m z  2 f 0 w0   (21)
Modificarea danturilor
Pentru a obţine o capacitate portantă sporită se produc roţi dinţate cu
dantura modificată. Se deosebesc modificări în planul frontal precum şi
modificări în planul axial al roţiilor. Modificarea în plan frontal este cel mai des
utilizată. Ea poate fi făcută modificând anumiţi parametrii ai cremalierei
generatoare (  0 , f 0 , w0 ) sau fără modificarea cremalierei.
Modificarea unghiului de referinţă 0 este frecvent folosită mai ales la
angrenajele conice (17030`,150, 14030`,etc). La angrenajul cilindric mărirea
unghiului de referinţă duce la micşorarea razei cercului de bază, la îngroşarea
bazei dintelui şi la subţierea vârfului precum şi la mărirea razei de curbură a
evolventei fapt ce duce la creşterea capacităţii de încărcare a flancului la
solicitarea de contact. Se reduc de asemenea alunecările şi creşte randamentul.
Scurtarea dintelui se realizează prin micşorarea valorii coeficientului de
înălţime al capului de referinţă. În mod obişnuit se adoptă f 0  0.8 faţă de
valoarea standardizată f 0  1 .
În alte cazuri se adoptă valori diferite pentru f 0 la calculul înălţimii
capului dintelui ( a0  0 ,8m ) şi al piciorului ( b0  1,1m ). Alteori la calculul
înălţimii dintelui se foloseşte un modul mai mic decât cel cu care se calculează
celelalte elemente ale roţii dinţate (dantura Stubb). Aceasta se indică sub forma
unei fracţii având la numărător modulul pasului de referinţă, iar la numitor
modulul folosit la calculul înălţimii dintelui.
Modificarea coeficientului jocului w0 . Se admit valori diferite de cele
standardizate. Astfel chiar STAS-ul admite valori de pînă la 0,35
Modificarea grosimii dintelui se face prin modificareea dinţilor sculei.
Este frecvent folosită la angrenajele conice şi ea implică utilizarea a două scule
complementare, una pentru pinion şi alta pentru roată. În fig.nr.9 este prezentat
modul de modificare al cremalierei (în cazul de faţă se obţine un dinte mai
subţire decât cel normal, deplasarea considerându-se negativă).

Fig.9 Modificarea grosimii dintelui

De regulă se măreşte grosimea dinţilor pinionului şi se subţiază în aceiaşi
măsură dintele roţii.
Flancarea dintelui se face în scopul micşorării şocurilor (flancarea de
cap, fig. nr.10) la intrarea în angrenare a dinţilor, mai ales la viteze de lucru
mari. Indicaţii sunt date în STAS 821-63. Este posibilă şi flancarea simultană de
picior şi de cap

Fig.10 Flancarea de cap a dintelui cremalierei

Modificarea axială a danturii constă într-o uşoară bombare a dinţilor

(fig.nr11) în scopul măririi capacităţii de încărcare a angrenajului. Prin bombare
se elimină complet concentrarea eforturilor de la marginile dinţilor datorită
lungimii finite a acestora. Bombarea se poate executa la danturare sau ulterior pe
maşini unelte specializate.

Fig.11. Modificareea axială a danturii

Modificarea frontală fără modificarea cremalierei se realizează prin

modificarea poziţiei sculei în raport cu axa semifabricatului. Dacă se îndepărteză
scula faţă de axa semifabricatului cu distanţa     m dantura se numeşte
dantură plus. Dimensiunile roţii cresc faţă de roata zero ( De , Di ) iar forma
dintelui în plan frontal se modifică (picior mai gros, vârf mai ascuţit, rază de
curbură a flancului dintelui mai mare - fapt favorabil la solicitarea de contact,
etc). Dimpotrivă, apropiind scula de axa semifabricatului cu distanţa     m
se obţine o roată minus. Aceasta are dimensiuni mai mici ( De , Di ), dinţi cu
piciorul mai subţire şi cu capul mai gros. În fig.12, 13 şi 14 sunt arătate poziţiile
sculei faţă de axa semifabricatului în cazul roţii zero (fig.12), a roţii plus (fig.13)
respectiv minus (fig.14)
Fig.12. Generarea danturii Zero

Fig.13. Generarea danturii Plus

Fig.14 Generarea danturii Minus

 În fig..15 se arată felul în care se modifică forma dinţilor la danturile Plus şi
Minus faţă de dantura nemodificată (Zero)

Fig.15 Forma
dinţilor danturilor
Zero, Plus şi
Minus

Arcul
dintelui pe cercul
de divizare şi la
raza Rx
1.Arcul
dintelui pe cercul de divizare

Pe cercul de divizare al unei roţi dinţate se regăseşte pasul cremalierei

generatoare deoarece prin definiţie, cercul de divizare este acel cerc de pe o
roată dinţată pe care dantura are pasul egal cu pasul cremalierei generatoare.
Mai mult, în cazul danturii ZERO cercul de divizare este tangent la linia de
referinţă a cremalierei şi vom avea plinul şi golul dintelui de mărime egală,
p0   m
adică : s d  s0  t d  t 0  
2 2
În cazul unei roţi modificate cercul de divizare nu va mai fi tangent la
linia de referinţă a cremalierei ci la o altă linie, numită line de divizare. (fig.1)
Pe această linie pasul este acelaşi (p0) dar plinul şi golul dintelui nu vor mai fi
egale, situaţie care se va transfera şi la roată.

Fig.16. Arcul dintelui pe cercul de divizare

s d  2   tg 0 (22)
 Dacă cremaliera generatoare a fost îndepărtată de axa semifabricatului
roţii cu distanţa     m (dantură Plus) mărimea arcului dintelui pe cercul de
divizare va creşte cu 2 s ca în figură, devenind:
 
s d  s0  2 s  m  2  tg 0  (23)
2 
Golul dintelui pe cercul de divizare se obţine scăzînd arcul plinului din
pasul pe cercul de divizare:
   
t d  p0  s d    m  m  2  tg 0   m  2  tg 0  (24)
2  2 
2.Arcul dintelui la raza Rx
Pentru a studia modul în care angrenează două roţi dinţate de orice tip
(Zero, Plus sau Minus ) este necesar să cunoaştem care este mărimea arcului
plinului şi al golului dintelui oricărei roţi la orice rază. Condiţia teoretică de
angrenare corectă este jocul de flanc nul. Aceasta însemnează că pe cercurile de
rostogolire arcul plinului dintelui unei roţi trebuie să fie egal cu arcul golului
celeilalte roţi.

Fig.14 Arcul dintelui la raza Rx

În figură a fost reprezentat un dinte, cercurile de bază (Rb), de divizare

(Rd), de vârf (Rv), exterior (Re), precum şi un cerc oarecare de rază Rx.Având în
vedere definiţia evolventei au fost reprezentate de asemenea unghiurile specifice
(invi, i ) corespunzătoare punctelor: P de pe cercul de divizare,V de pe cel de
vârf şi X de pe cercul de rază oarecare Rx. Arcul dintelui pe cercul de divizare
este;
 
s d  2  PP'  m  2  tg 0  (25)
2 
Dar lungimea arcului PP’se poate scrie:
mz
PP'  Rd   inv v  inv 0    inv v  inv 0  (26)
2
Din cele două relaţii rezultă imediat expresia involutei cercului de vârf:
 1 
inv v  inv 0    2  tg 0  (27)
z 2 
Lungimea arcului dintelui la raza Rx se poate scrie:
cos  0
XX '  2 Rx  inv v  inv x   2 Rd
sx  2 �  inv v  inv x  (28)
cos  x
(se observă cu uşurinţă din figură că Rd  cos  0  Rx  cos  x  Rb )
Înlocuind (27) în (28) vom obţine expresia arcului dintelui la raza Rx :
  cos  0
s x  m   2  tg 0  z  inv 0  inv x   (29)
2  cos  x
Dar cum pasul danturii la raza Rx este :
2  R x 2 cos  0
px   s x t x  Rd , (30)
z z cos  x
vom gasi imediat expresia golului dintelui la raza Rx:
  cos  0
t x  m   2  tg 0  z  inv 0  inv x   (31)
2  cos  x
Relaţiile (29) şi (31) ne vor permite sa scriem condiţia de angrenare
teoretică corectă -joc de flanc nul. Acest lucru nu se întâmplă în realitate,
angrenajele fiind realizate cu joc pentru a compensa dilatările şi erorile de
execuţie şi de montaj inerente.

Jocul de flanc al dinţilor

Grosimile dinţilor s1 şi s 2 se fac mai mici decât cele teoretice, pentru a
asigura un joc între flancuri. Acesta este necesar pentru a compensa dilatările
sau deformarile (în cazul maselor plastice) şi pentru a împiedica astfel blocarea
angrenajului :
jc  p  s1  s2 ; (32)
Distanţa minimă dintre două flacuri este:
jn  j f cos  0 (33)
În cazul danturii înclinate: j n  j f cos  0  cos  0, (34)

Angrenarea roţilor generate cu cremaliera generatoare

Două roţi dinţate cu profil evolventic generate cu aceiaşi cremalieră
generatoare angrenează între ele. Prin împerecherea a două roţi dinţate oarecare
(zero, plus, minus) este posibilă obţinerea a trei tipuri de angrenaje: angrenaje
zero, zero deplasate şi deplasate. Clasificarea se face după suma deplasărilor
specifice de profil a celor două roţi 1 şi  2 . Dacă cele două roţi sunt zero, (
1   2  0 ) angrenajul se numeşte angrenaj zero. Dacă cele două deplasări
specifice de profil sunt diferite de zero ( 1  0 ,  2  0 ) avem un angrenaj
deplasat. Se deosebesc trei tipuri de angrenaje deplasate:
-zero deplasat ( 1   2 ,  s  1   2  0 )
-deplasat plus (  s  1   2  0 ) (distanţa dintre axe mărită faţă de
angrenajul zero)
 - deplasat minus (  s  1   2  0 )(distanţa dintre axe micşorată faţă de
angrenajul zero)
Este posibil ca una din deplasări să fie nulă, una pozitivă şi alta negativă,
etc. Importantă este suma deplasărilor specifice  s ea fiind cea care defineşte
tipul angrenajului.
Condiţia jocului de flanc nul
  cos  0
m   21  tg 0  z1  inv 0  inv r   
2  cos  r (35)

  cos  0
m   2 2  tg 0  z2  inv 0  inv r  
2  cos  r
După simplificările de rigoare se obţine succeesiv:
 1   2   tg   inv  inv    s  tg   inv  inv  
 z1  z2  0 0 r
zs 0 0 r
(36)
2 2
 0  tg 0   inv 0  inv r   0
Sau încă: inv r  inv 0   0  tg 0 (37)

Vom examina pe rând toate tipurile de angrenaje

 Angrenajul zero: 1   2  0
Se observă din (37) că deoarece  s   0  0 , rezultă în mod necesar
 r   0 , adică cercurile de rostogolire coincid cu cele de divizare. (Firesc,
deoarece pe cercurile de divizare ale roţilor zero plinul şi golul dinţilor sunt
p0
eegale cu ). Situaţia este prezeentată în figura nr.15, prin comparaţie cu
2
angrenajul zero deplasat. În cazul acestuia 1  0 ,  2  0 dar cum 1   2 vom
avea  s  0 şi  0  0 şi prin urmare unghiul de angrenare coincide cu cel de
divizare, adică cercurile de divizare sunt şi cercuri de rostogolire, la fel ca în
cazul angrenajului zero
Fig.14. Angrenajul zero şi zero deplasat
 Se poate deci scrie:
mz1 mz
Rd1   Rr1 ; Rd 2  2  Rr 2 ;  r   0  20 0 (38)
2 2
iar distanţa dintre axe devine:
 z1  z 2 
A  Rr1  Rr 2  Rd 1  Rd 2  m  A0 (39)
2
A0 se numeşte distanţă dintre axe de referinţă şi corespunde angrenajelor
Zero şi Zero deplasat.

Angrenajul deplasat
Are suma deplasărilor specifice diferită de zero:  s  1   2  0
Din condiţia de angrenare corectă rezultă unghiul de rostogolire  r :
inv r  inv 0   0  tg 0
Razele cercurilor de rostogolire se pot scrie imediat (fig.nr 15 ):
Rr1  cos  r  Rd 1  cos  0  Rb1 (40)
cos  0 mz1 cos  0
de unde Rr 1  Rd 1 
cos  r 2 cos  r
cos  0 mz 2 cos  0
R r 2  Rd 2  (41)
cos  r 2 cos  r
iar distanţa dintre axe A devine:
m z1  z 2  cos  0 cos  0
A  Rr1  Rr 2   A0 (42)
2 cos  r cos  r
Angrenajul Plus.
Distanţa dintre axe este mai mare decât ceea de la angrenajul zero( A  A0 ).
Creşterea distanţei dintre axe este:
cos  0  cos  0 
A  A  A0  A0  A0  A0   1 (43)
cos  r  cos  r 
În calcule se foloseşte adesea o mărime adimensională ce exprimă creşterea
specifică a distanţei dintre axe:
A  A0  cos  0 
0     (44)
A0  cos  r 
Relaţiile (37), (42) şi (44) constituie un sistem de ecuaţii cu ajutorul cărora
se pot determina toate mărimile angrenajului deplasat.

Angrenajul deplasat minus

Are suma deplasărilor specifice de profil negativă. Distanţa dintre axe la
angrenajul Minus este mai mică decât distanţa dee referinţă A0 . Unghiul de
rostogolire  r este mai mic decât unghiul de referinţă ( 0 = 200). Relaţiile
stabilite anterior rămân valabile şi în acest caz. Acesta nu face parte din
categoria angrenajelor preferenţiale, fiin utilizat doar în cazurile în care este
necesară alinierea axelor a două sau mai multe angrenaje.
 Fig.15 Angrenajul Plus
Tabel.nr.1 Angrenaje preferenţiale
 Tipul angre- Angre- Angrenaj deplasat
Forma najului Angrenaj naj zero
danturii zero deplasat Angrenaj plus Angrenaj minus
Dantura pinionului* 0 + - + + 0 + - - - 0 - +
Dantura roţii * 0 - + + 0 + - + - 0 - + -
Suma deplasărilor s  0 s  0  s  1   2  0  s  1   2  0
specifice
Distanţa dintre axe A  A0 A  A0 A  A0 A  A0
Unghiul de r  0 r  0 r  0 r  0
angrenare
În tabelul de mai sus sunt trecute toate variantele posibile de angrenaje.
Cele încadrate sunt angrenaje preferenţiale. Se remarcă că sunt preferate
angrenajele plus, zero sau zero deplasat. Ca regulă generală pinionul trebuie să
fie plus sau măcar zero.

Limitele angrenajului cilindric exterior cu dantura dreaptă

` Angrenajul cilindric exterior format din două roţi dinţate conjugate are
anumite limite între care poate funcţiona. Unele dintre limite se referă la fiecare
roată (subtăierea şi ascuţirea dintelui) şi constituie limitele generării
(danturării).Altele sunt caracteristice ambelor roţi (interferenţa în funcţionare,
continuitatea angrenării şi jocul la capul dintelui) şi constituie limitele
angrenării.

Limtele generării danturii

Roata dinţată are o singură rază care nu depinde de parametrii
adimensionali ai cremalierei. Aceeasta este raza de divizare. Toate celelalte raze
sunt funcţie de parametrii adimensionali ai cremalierei şi de poziţia relativă a
acesteia faţă de roata generată (deplasareea profilului) Deplasarea nu poate fi
aleasă arbitrar, ea trebuind să se încadreze între două limite:limita inferioară la
depăşirea căreia scula produce interferenţa profilului evolventic producând
subtăierea acestuia la baza sa şi o limită superioară depăşirea căreia produce
ascuţirea dintelui.

Subtăierea
Partea rectilinie a flancului cremalierei prelucrează profil evolventic.
Vârful racordat al dintelui prelucrează un profil de racordare. Evolventa există
doar în afara cercului de bază.
Dacă cremaliera este prea apropiată de axa semifabricatului roţii se poate
ca raza corespunzătoare ultimui punct de pe flancul rectiliniu al sculei Ru să fie
mai mică decât raza de bază Rb . Atunci cremaliera ar “încerca” să prelucreze
profil evolventic în interiorul cercului de bază, lucru imposibil.
 Practic, vârful rotunjit al dintelui cremalierei ar pătrunde în baza dintelui
prelucrat subtăindu-l. Pentru evitarea acestei situaţii estee suficient ca
întotdeauna să avem: Ru  Rb .
În figura următoare este prezentată situaţia discutată

Fig.16 Subtăierea danturii

Raza punctului de pe roată prelucrat de ultimului punct situat pe profilul
rectiliniu al dintelui sculei Ru se poate scrie conform figurii:
2
 Pu ' 
Ru   Ri  c0   u u   Ri  c0     (1)
2 ' 2 2

 tg 0 
Înlocuind Ri  Rd  b0   şi Pu ,  b0  c0   în relaţia anterioară se obţine:
2  m f 0    
2
Ru  Rb   Rd sin  0   (2)
 sin  0 
 
Scriind inegalitatea amintită se obţine:
 m f 0    
2

Rb  Ru  Rb   Rd sin  0 
2

 (3)
 sin  0 
Ridicând la pătrat şi făcînd simpificările de rigoare se obţine succesiv:
m f 0    mz
Rd sin  0  , şi cum Rd  găsim:
sin  0 2
z
 min  f 0  sin 2  (4)
2
Roata zero (   0) are un număr minim de dinţi ( f 0  1 ,  0  20 0 ):
2 f    2f
z min  02  2 0  17 (5)
sin  0 sin  0
 2 f0
Notînd cu z 0 relaţia (5) se poate scrie pentru cazul roţii
sin 2  0
deplasate
2
z min  z 0   z 0 1    (6)
sin 2  0
Dacă vom explicita deplasarea  vom obţine valoarea minimă a deplasării
ce poate fi aplicată unei roţi cu z dinţi:
z
 min  1  (7)
17
Practic s-a costatat că influenţa subtăierii nu se simte pînă la 14 dinţi,
această valoare fiind limita practică a subtăierii pentru roţile Zero. În fig.nr.2 se
prezintă sub formă grafică relaţia (7), pentru mai multe valori ale lui f 0
respectiv  0 :

Fig.17 Evitarea subtăierii

Ascuţirea dinţilor

Limita superioară a deplasării profilului este stabilită de ascuţirea dinţilor

(fig.18). Deplasareea maximă ce se poate aplica este aceea în care grosimea
dintelui devine nulă.
 Re
Rv
Rb

Fig.18 Ascuţirea dinţilor

Evident, un asemenea dinte este fragil, nefuncţional şi de aceea se impune

ca pe cercul de vârf dintele să aibă o grosime minimă se  k  m unde m este
modulul danturii iar coeficientul k are valoarea k  0,5 în cazul unei roţi
confecţionate din materiale dure, tratate termic deci mai fragile (HB> 350),
respectiv k  0,3 în cazul unor materiale mai moi (normalizatee sau îmbunătăţite
care au HB<350)
Cu notaţiile din fig.18 raza vârfului este:
Rb cos  0 mz cos  0
Rv   Rd  (8)
cos  v cos  v 2 cos  v
Scriind condiţia ca Rv  R e se obţine:
m
 z  2 f 0      mz cos  0 (9)
2 2 cos  v
respectiv deplasarea specifică maximă:
z  cos  0 
 max    1  f 0 (10)
2  cos  v 
 2    tg 0
inv v    inv 0
De la calculul arcului dintelui la raza Rx : 2z z
găsim:
z   
 max   inv v  inv 0   (11)
2  tg 0  2z 
Adăugînd relaţia:

  cos  0
s e  m  2  tg 0  z  inv 0  inv e    km (12)
2  cos  e
Practic, rezolvarea sistemului format din ecuaţiile (10), (11), (12) se face
grafic sau numeric. Primele două relaţii permit trasarea curbei  max    z  ,
corespunzătoare unui dinte cu grosime zero (ascuţit) pe cercul de vîrf. Cea de a
treia relaţie permite găsirea lui  e pentru o anumită valoarea a lui k, valoare
care se introduce in primele 2 ecuaţii în locul lui  v .
În fig.19 sunt prezentate valorile maxime ale deplasărilor care nu produc
ascuţirea dinţilor :
 Fig.19 Ascuţirea dinţilor
Se recomandă se  05m în cazul dinţilor căliţi respectiv se  0,3m pentru
dinţii normalizaţi sau îmbunătăţiţi. În cazul roţilor cu z > 40 dinţi la deplasări
uzuale (   1 ) nu este necesară verificarea ascuţirii dinţilor.
Dacă se reprezintă grafic curbele de la subtăiere  min    z  (practică şi
teoretică) precum şi cea de la ascuţire corespunzătoare grosimii nule a dintelui (
s e  0 ) se obţine numărul minim de dinţi ai roţii cu dantură deplasată prelucraţi
cu cremaliera. Se observă că acesta este 8 dinţi pentru cazul teoretic şi 7 dinţi
pentru cazul practic

Fig.20 Roata minimă

Limitele angrenării
Angrenarea a două roţi dinţate generate cu cremaliera poate fi limitată de
interferenţă, de gradul de acoperire sau de jocul la capul dintelui.

Interferenţa
Este fenomenul de pătrundere teoretică al vârfului dintelui unei roţi în
dintele roţii conjugate.
Aceest fapt nefiind posibil, angrenajul se va bloca. În unele cazuri angrenajul
funcţionează, dar cu şocuri, vibraţii şi uzură pronunţată.
Există două feluri de interferenţă:
 Interferenţa primară.
 Interferenţa în zona de racordare.
Interferenţa primară
Angrenarea poate avea teeoretic loc în interiorul segmentului T 1T2 (fig.
21).
Fie B1 punctul de început al angrenării (intersecţia cercului e vârf al roţii
2 cu linia de angrenare). Poziţia extremă posibilă pentru B1 este coincidenţa sa
cu punctul T1 .

Fig.21 Interferenţa primară

Prin urmare se impune: R e 2  O2T1 (13)

Dar Re 2  R r 2  a r 2 (14)

iar segmentul O2T1  Rb22  T1T22 (15)

cum T1T2  T1 P  PT2   Rr1  Rr 2  sin  r (16)

se obţine O2T1  Rr22 cos 2  r   Rr1  Rr 2  sin 2  r (17)

2

După înlocuirea în (13) şi împărţirea cu Rr1 se obţine:

a r 2 cos  0
 i12 cos 2  r  1 i12  sin 2  r
2
i12  (18)
Rr1 cos  r
cos  0 mz1 cos  0
dacă exprimăm acum Rr1  Rd 1  (19)
cos  r 2 cos  r
 se obţine în final condiţia pentru evitarea interferenţei primare:
2ar 2 cos  r 1
z1min  (20)
m cos  0 i122  1  2i12  sin 2  r  i12
În cazul angrenajului zero vom avea:
2 f0
z1min  (21)
i122  1  2i12  sin 2  0  i12
Interferenţa în zona de racordare

Se ştie că flancul dintelui nu este în întregime evolventic, avînd la picior

o zonă de racordare.
Pe de altă parte la angrenare participă (fig.nr.7) numai zona activă a flancului
(de la B1 spre vîrf)
Dacă zona activă se extinde şi în zona de racordare angrenarea nu este
corectă şi se produce interferenţa în zona de racordare.

Fig.22. Interferenţa în zona de racordare

Se ştie că zona evolventică începe de la raza Ru . Fie Ra raza de la care

flancul dintelui devine activ. Condiţia de evitare a interferenţei în zona de
racordare este: Ra  Ru .
Din fig.22 rezultă:
Ra  Rb21   A sin  r  Re22  Rb22 
2
(22)
cum expresia razei Ru este:
m  f 0  1  
2

Ru1  Rb21   Rd 1 sin  0   (23)
 sin  0 
Găsim în final condiţia de evitare:
 m  f 0  1 
A sin  r  Re22  Rb22  Rd 1 sin  0  (24)
sin  0
Gradul de acoperire
Continuitatea angrenării impune ca înaitea ieşirii din angrenare a doi
dinţi, următorii să fi început deja angrenarea. Aceasta are loc atunci cînd arcul
de angrenare C1C1' este mai mare decât pasul de rostogolire (fig.7) Arcul de
angrenare se măsoară pe cercul de rostogolire de la intrarea şi pînă la ieşirea
dintelui din angrenare

Fig.23 Gradul de acoperire

Condiţia anterioară se scrie:

arcC1C1' arcC 2 C 2'
  1 (25)
pr pr
Arcele EE1 şi CC1 subîntind acelaşi unghi la centru şi se poate scrie:

arcC1C1' arcE1 E1'

 (26)
R r1 Rb1

arcC1C1' arcE1 E1'


sau încă: z z ,
 pr pb
 
 arcC1C1' arcE1 E1'
adică   (27)
pr pb

Din definiţia evolventei (dreapta T1T2 se rostogoleşte fără alunecare pe cercul de

bază) putem scrie:
arcE E1'  B1 B2  arcE 2 E2' (28)
Acum expresia gradului de acoperire devine:
B1 B2
 (29)
pb

Segmentul B1 B2 se determină din figură:

B1 B2  Re22  Rb22  Rr 2 sin  r  Re21  Rb21  Rr1 sin  r (30)
Printr-o grupare convenabilă a termenilor obţinem expresia finală:
Re21  Rb21 Re22  Rb22 A sin  r
   (31)
pb pb pb

Expresia mai poate fi pusă şi sub forma unei sume algebrice a trei rapoarte:

1 
1
pb
 
Re21  Rb21 
Rb1tg e1 z1
pb

2
tg e1 (32)

respectiv 2 
1
pb
 
Re22  Rb22 
Rb 2 tg e 2 z 2
pb

2
tg e 2 (33)

iar ultimul termen devine:

A sin  r A0  cos  0  tg r z1  z 2
r    tg r (34)
pb pb 2

În final se poate scrie:   1   2   r (35)

Unghiurile se pot calcula cu relaţiile:

Rd 1 R A
cos  e1  cos  0 , cos  e 2  d 2 cos  0 , cos  r  cos  0
Re1 Re 2 A0

Angrenarea singulară
Continuitatea angrenării este asigurată la un grad de acoperire
supraunitar şi semnifică faptul că intră în angrenare o pereche de dinţi înaintea
 ieşirii din angrenare a perechii anterioare (fig.24)

Fig.24 Angrenarea singulară

La intrarea în angrenare a perechii (A,B) (punctul B1), perechea (C,D) se

află încă în angrenare în punctul Ge. Distanţa pe segmentul de angrenare între
punctele de contact (B1, Ge) este egală cu pasul de bază (distanţa dintre două
evolvente ale aceluiaşi cerc de bază).Perechea de dinţi (C,D) iese din angrenare
în punctul B2. În acest moment perechea (A,B) ajunge în poziţia notată Gi ,aflată
la o distanţă egală cu pasul de bază faţă de punctul B2. Cum perechea următoare
va intra în angrenare în punctul B1 rezultă că pe parcursul segmentului GiGe în
angrenare se află o singură pereche de dinţi, adică avem angrenare singulară.
Acest fapt este important deoarece întreaga sarcină este preluată de un singur
dinte. Conform figurii 24 se pot exprima succesiv elementele necesare pentru a
găsi în final lungimea segmentului de angrenare singulară. Astfel se poate scrie
succesiv:
Rb1 cos  0
RGi1   Rd 1 , (36)
cos  Gi1 cos  Gi!
T G T B  pb p 2
unde: tg Gi1  1 i  1 2  tg e1  b  tg e1  (37)
Rb1 Rb1 Rb1 z1
Analog rezultă raza corespunzătoare punctului de ieşire din angrenare:
Rb1 cos  0
RGe1   Rd 1 (38)
cos  Ge1 cos  Ge1
iar unghiul de presiune fiind dat de
2
tg Ge1  1  i12  tg r  i12tg e 2  (39)
z1
Similar, pentru roata 2 se poate scrie:
1  i12 1
tg Gi 2  tg r  tg Gi1 (40)
i12 i12
 2
respectiv tg Ge 2  tg e 2  (41)
z2
şi corespunzător, razele zonei de angrenare singulară:
Rb 2 cos  0
RGi 2   Rd 2 (42)
cos  Gi 2 cos  Gi 2
Rb 2 cos  0
RGe 2   Rd 2 (43)
cos  Ge 2 cos  Ge 2
Lungimea segmentului de angrenare singulară rezultă imediat:
Gi Ge  B1Ge  B1Gi  pb   B1 B2  pb  (44)
Exprimând segmentul B1 B2    pb , găsim în final:
Gi Ge  p b  2    (45)
Jocul la capul dintelui.
Angrenarea a două roţi dinţate impune existenţa unui anumit joc la capul
dintelui, c a cărei mărime rezultă din figura 25. În cazul angrenajului deplasat se
obţine o distanţă dintre axe diferită de ceea de referinţă A0 , fapt ce poate
conduce la modificareea jocului la capul dintelui c0, existând pericolul ca jocul
să se anuleze, fapt echivalent cu blocarea angrenajului.

Fig. 25 Jocul la capul dintelui

Din figura 25 se poate scrie:

m z1  z 2  cos  0 m m
c1    z1  2 f 0  w0  1     z 2  2 f 0   2   (46)
2 cos  r 2 2
De unde rezultă jocul specific la capul dintelui roţii 2:
c1 z1  z 2  cos  0 
w1     1   1   2   w0 (47)
m 2  cos  r 
Se remarcă că jocul este acelaşi la capul dintelui ambelor roţi iar
modificarea are loc în măsura în care
z1  z 2  cos  0 
  1   1   2   0 (48)
2  cos  r 
Ţinând cont de relaţia:
  1   2 
inv r  inv 0  2 tg 0 (49)
z1  z 2
z1  z 2  cos  0 
vom putea să notăm   1  k  1   2  (50)
2  cos  r 
tg 0  cos  0 
unde k   1 (51)
inv r  inv 0  cos  r 
şi în : w  w0   1   2  k  1 , relaţie care arată direct posibilitateea ca jocul să se
anuleze. Relaţia se mai poate scrie
z1  z 2
w  w1  w2  w0   0  0  (52)
2
Dacă nu este îndeplinită condiţia w  wmin se poate scurta dintele cu
h  m ,unde  este scurtarea specifică şi are valoarea   wmin  w , raza de vîrf
a roţii devenind:
m
Re   z  2 f 0      
2 (53)

Sisteme de deplasări specifice.

Alegerea deplasării profilului constituie una din problemele fundamentale

ale proiectării angrenajelor. Ţinînd seama de toate limitările (subtăiere, ascuţire,
interferenţe, grad de acoperire, joc la capul dintelui) se stabileşte mai întâi
domeniul soluţiilor posibile pentru  1 ,  2 . Limitele generării şi limitele
angrenării unui angrenaj cu z1,z2 dinţi reprezintă legături funcţionale determinate
între deplasările specifice 1 , 2 . Dacă se reprezintă grafic aceste funcţii într-un
sistem de coordonate 1 , 2 curbele respective închid un contur numit contur de
blocare care limitează domeniul de alegere al deplasărilor specifice. În interiorul
conturului de blocare deplasările se aleg după anumite criterii. Acestea sunt
multiple şi depind de: materialul roţilor, tratamentele termice aplicate, de
condiţiile de ungere şi de exploatare, etc. Astfel în cazul materialelor dure
(oţeluri tratate şi fonte) este raţional să se aleagă deplasări pozitive încât
rezistenţa bazei dintelui la încovoiere să aibă valori maxime
Pentru reducerea uzurii (angrenaje neînchise în carcase, care lucrează în
medii agresive) deplasările trebuie să asigure egalizarea alunecărilor specifice la
picioarele dinţilor celor două roţi.
Pentru obţinerea concomitentă a mai multor avantaje s-au constituit
anumite sisteme de deplasări specifice. Astfel sistemul TKBR asigură egalizarea
alunecărilor specifice pentru angrenajele zero deplasate iar pentru cele deplasate
şi o mărire a capacităţii de încărcare [3].
Când se urmăreşte mărirea capacităţii de încărcare se recomandă sistemul
de deplasări în funcţie de solicitarea hotărîtoare în dimensionare [3]. Deplasările
din acest sistem asigură valori maxime ale rezistenţei flancului la contact (  k ),
la uzură şi gripare (  ug ) sau la încovoierea dintelui (  i ).
 În acelaşi timp se asigură încadrarea angrenajului în limitele generării şi
ale angrenării cu o valoare a gradului de acoperire   1,2 şi un arc de dinte pe
cercul de vîrf se  0 ,25m

Tabel Sistemul de deplasări specifice funcţie de

z2
z1 12 15 18 22 28 34 42
1 2 1 2 1 2 1 2 1 2 1 2 1
0,38 0,38 0,30 0,50 0,30 0,61 0,30 0,66 0,30 0,88 0,30 1,03 0,30
12 0,47 0,23 0,53 0,22 0,57 0,25 0,62 0,28 0,70 0,26 0,76 0,22 0,75
0,36 0,36 0,43 0,34 0,49 0,35 0,53 0,38 0,57 0,48 0,60 0,53 0,62
0,45 0,45 0,34 0,64 0,38 0,75 0,26 1,04 0,12 1,42 0,20
15 0,58 0,28 0,64 0,29 0,73 0,32 0,79 0,35 0,83 0,34 0,92
0,44 0,44 0,48 0,46 0,55 0,54 0,60 0,63 0,63 0,72 0,68
18 0,54 0,54 0,60 0,64 0,40 1,02 0,30 1,30 0,29
0,72 0,34 0,81 0,38 0,89 0,38 0,93 0,37 1,02
0,54 0,54 0,60 0,63 0,63 0,72 0,67 0,82 0,68
22 0,68 0,68 0,59 0,94 0,48 1,20 0,40
0,95 0,39 1,04 0,40 1,08 0,38 1,18
 0,67 0,67 0,71 0,81 0,74 0,90 0,76
28 0,86 0,86 0,80 1,08 0,72
1,26 0,42 1,30 0,36 1,24
0,85 0,85 0,86 1,00 0,88
34 1,01 1,01 0,90
1,38 0,34 1,31
1,00 1,00 1,00
42 1,17
1,35
1,15
50

55

80

100

solicitarea hotărîtoare în dimensionare

z2 Cri-
42 50 55 80 100 125 te-
2 1 2 1 2 1 2 1 2 1 2 riul
1,30 0,30 1,43 0,30 1,69 0,30 1,96 0,30 2,90 k
0,21 0,58 0,16 0,55 0,35 0,54 0,54 0,53 0,76 i
0,67 0,63 0,77 0,64 1,00 0,,65 1,18 0,65 1,42 ug

1,53 0,25 1,65 1,26 1,87 0,30 2,14 0,36 2,32 k

0,32 0,97 0,31 0,80 0,04 0,73 0,15 0,71 0,22 i
0,88 0,66 1,02 0,67 1,22 0,67 1,36 0,66 1,70 ug

1,48 0,32 1,63 0,41 1,89 0,48 2,08 0,52 2,31 k

0,36 1,05 0,36 1,10 0,40 1,14 0,40 1,00 0,28 i
0,94 0,70 1,11 0,71 1,35 0,71 1,61 0,71 1,90 ug

1,48 0,43 1,60 0,53 1,80 0,61 1,99 0,65 2,19 0,75 2,43 k
0,38 1,22 0,42 1,17 0,36 1,15 0,26 1,21 0,22 1,11 0,21 i
1,03 0,76 1,17 0,76 1,44 0,76 1,73 0,76 1,98 0,76 2,38 ug
2,33 0,54 1,60 0,70 1,84 0,75 2,04 0,80 2,26 0,83 2,47 k
0,31 1,22 0,25 1,19 0,20 1,16 0,12 1,14 0,08 1,12 0,07 i
1,12 0,91 1,26 0,88 1,56 0,89 1,85 0,86 2,12 0,86 2,40 ug

1,30 0,80 1,58 0,83 1,79 0,89 1,97 0,94 0,22 1,00 2,46 k
0,27 1,25 0,20 1,23 0,15 1,19 0,07 1,15 0,01 1,2 0,09 i
1,16 1,00 1,31 0,99 1,55 0,98 1,81 0,97 2,15 0,92 2,40 ug

1,17 1,11 1,41 1,05 1,75 1,09 1,95 1,12 2,20 1,35 2,52 k
0,20 1,30 0,12 1,25 0,02 1,20 0,06 1,15 0,14 1,12 0,15 i
1,15 1,16 1,32 1,17 1,59 1,14 1,86 1,12 2,18 1,03 2,37 ug

1,34 1,34 1,32 1,60 1,26 1,89 1,28 2,13 1,44 2,42 k
1,34 0,04 1,28 0,05 1,21 0,15 1,14 0,22 1,13 0,22 i
1,31 1,31 1,32 1,58 1,28 1,84 1,20 2,09 1,06 2,22 ug

1,58 1,58 1,57 1,83 1,55 2,10 1,54 2,32 k

1,32 0,12 1,24 0,22 1,17 0,35 1,14 0,35 i
1,56 1,56 1,54 1,84 1,44 2,04 1,30 2,22 ug

1,82 1,82 1,76 2,00 1,70 2,16 k

1,25 0,32 1,18 0,45 1,14 0,45 i
1,81 1,81 1,67 1,98 1,45 2,05 ug

1,90 1,90 1,78 2,05 k

1,18 0,56 1,16 0,54 i
1,90 1,90 1,68 2,00 ug
1 ELEMENTELE DE DEFINIRE A ANGRENAJULUI
Unghiul profilului 0
1.1 de referinţă
Coeficientul Cremaliera de referinţă STAS 821-63 :
1.2 înălţimii capului f0  0  20 0 , f 0  1 , w0  0 ,25
Coeficientul La generarea danturii cu roată geeneratoare se
1.3 jocului la capul w0 admite
dintelui w0 max  0 ,35
STAS 822-61
1.4 Modulul danturii m (Anexa 1)
z1 Se alege ţinînd cont de numărul critic de dinţi
Numerele de dinţi şi de limitele angrenajului
1.5 ai roţilor z2 z 2  z1  i12

Deplasarea 1 Ţinînd cont de: 0 ,  r , A , A0 precum şi de

1.6 specifică a 2 recomandările din Sistemele de deplsări
profilului specific
2 ELEMENTELE GEOMETRICE ALE ANGRENAJULUI
2.1 Coeficientul 0  0  2 1   2  z1  z 2  1
specific de
deplasare
2.2 Unghiul de r inv r  inv 0   0 tg 0
angrenare
2.3 Creşterea specifică  0 cos  0
0  1 ,
a distanţei dintr cos  r
axe ( Sau din Anexa3 în funcţie de  0 )
2.4 Distanţa de A0 A0  0,5m z1  z 2 
referinţă dintre axe
2.5 Distanţa dintre axe A A  A0  0  1

2.6 Diametrele de Dd Dd  mz
divizare
2.7 Diametrele de vîrf De De  Dd  2m f 0   
(de cap)
2.8 Diametrele de Dr Dr  Dd  0  1
rostogolire
2.9 Diametrele de Db Db  Dd cos  0
bază
2.10 Diametrele de Di Di  m z  2 f 0  w0    
(de picior)
Tabel nr.3 Calculul geometric al angrenajului cilindric exterior
3. VERIFICAREA ÎNCADRĂRII ÎN LIMITELE GENERĂRII
La dantura geenerată cu cremaliera generatoare:
z
  f 0  sin 2  0
2
Sub- Pentru f 0  1 şi  0  20 0
3.1 tăie- z z
teoretic:   1
17
, practic   1 
rea 14
sau cu nomograma din fig. 2
  cos  0
se  m   2  tg 0  z  inv 0  inv e  
2  cos  ee
3.2 Ascuţirea sau cu nomograma din fig..4
dinţilor Se recomandă e  0 ,3m pentru roţi normalizate sau
s
îmbunătăţite ; se  0 ,5m pentru roţi cu dinţi căliţi
4 VERIFICAREA ÎNCADRĂRII ANGRENAJULUI
ÎN LIMITELE ANGRENĂRII
ar 2 cos  r
z1  z r min , a r 2  Re 2  Rr 2
m  cos  0
2
z r min 
Interfe-  1  2i12  sin 2  r  i12
i122
4.1 renţa Pentru angrenajul zero ( 1   2  0 , f 0  1 )
primară 2 f0
z1 
i122  1  2i12  sin  0  i12

Interfe- -În zona de racordare a dintelui pinionului:

renţa în m f 0  1 
A sin  r  Re22  Rb22  Rd 1 sin  0 
4.2 zona de sin  0
racordare -În zona de racordare a roţii: se schimbă indicii 1 şi 2 între
ei
z1  z 2
w0   0   0   wmin
2
se recomandă wmin   0.05 0,1
Jocul la Dacă nu este îndeplinită condiţia se scurtează dinţii
4.3 capul micşorînd
dintelui razele de vîrf la valoarea:
m
Re   z  2 f 0      min 
2
z1  z 2
scurtarea specifică fiind:  min  wmin  w0    0  0 
2
 Re21  Rb21  Re22  Rb22  A sin  r

m  cos  0
z
Gradul de sau cu relaţia    1   2   r unde:  1 1 tg e1 ,
2
4.4 acoperire z2 z z
2  tg e 2  r  1 2 tg r
2 2
Se recomandă   1,1 pentru angrenajele din clasa cea
mai înaltă de precizie.   1,3 pentru cele din clasa cea mai
joasă de precizie.

Calculul de rezistenţă al angrenajului cilindric exterior

cu dantură dreaptă
Calculul de rezistenţă constă în determinarea dimensiunilor minime, a
toleranţelor şi a condiţiilor de ungere astfel încât acestea să nu se deterioreze
înainte de termenul de durabilitate impus. Calculul de rezistenţă trebuie să se
axeze pe cauzele care pot provoca deteriorarea şi scoaterea lor din funcţionare.

Cauzele deteriorării angrenajelor

Cauzele sunt multiple dar pot fi grupate în două categorii: cauze care duc
la ruperea dinţilor şi cauze care duc la distrugerea flancurilor dinţilor şi se pot
vedea în schema următoare:
Rupere prin oboseală
Ruperea dinţilor
Rupere prin suprasarcini
Cauze de
deteriorare progresivă
a angrenajelor Ciupirea
lentă
Distrugerea flancurilor Uzura abrazivă
Exfolierea
Griparea
Strivirea flancurilor

Problema prezintă interes pentru stabilirea metodelor de calcul cît şi

pentru stabilirea metodelor de remediere ce se impun a fi luate în exploatare în
cazul unor angrenaje deteriorate prematur.

Cauzele ruperii dinţilor

Ruperea prin oboseală
 Este produsă de sarcina variabilă după ciclul pulsator în cazul roţii cu un
singur sens şi după un ciclu alternant în cazul rotirii în ambele sensuri. Fisura
începe de obicei în zona de racordare pe partea activă a dintelui. Cauza o
constituie concentrarea puternică de eforturi în zona de racordare.
Ruperea este favorizată de pătrunderea lubrefiantului în microfisurile de pe
partea întinsă a dintelui în sarcină, cînd acestea se deschid. Adesori fisura
porneşte de la un defect de material, de prelucrare sau de tratament termic.
Mărirea rezistenţei la ruperea prin oboseală se poate obţine prin deplasarea
pozitivă de profil, mărirea razei de racordare de la baza dintelui, mărirea
modului danturii, ecruisarea zonei de trecere, etc.
Ruperea prin oboseală este cauza principală de scoatere din uz a
angrenajelor cu flancuri dure şi a celor din mase plastice.

Ruperea prin suprasarcini

Suprasarcinile se produc din cauza unor supraîncărcări şi cel mai frecvent
din cauze dinamice (şocuri). Dacă excuţia şi montajul angrenajului sunt corecte
cauza poate fi înlăturată. La roţile baladoare pot apare suprasarcini în timpul
cuplării, iar la roţile cu flancuri dure se pot rupe vârfurilor dinţilor dacă
grosimea dintelui pe cercul de vârf este mică.

Cauzele distrugerii flancurilor

Cauzele distrugerii flancurilor sunt: ciupirea, uzura abrazivă, griparea,
exfolierea şi strivirea aceestora

Ciupirea flancurilor
La angrenajele închise în carcase , solicitate la eforturi de contact mari pe
flancurile active apar microfisuri aşezate în formă de evantai care se dezvoltă
apoi atît în adîncime cît şi pe suprafaţă. Ca urmare se desprind particule de
material formîndu-se pe flancuri ciupituri disparate (gropiţe de forma unor
cratere). În timp, numărul şi mărimea acestora creşte ducînd la scoaterea din uz
a roţii.
Apariţia continuuă a ciupiturilor se numeşte uzură prin ciupire progresivă.
Roţile afectate pot să mai funcţioneze câteva sute de ore pînă la scoaterea
completă din uz. Ciupiturile apar mai întîi la pinion, cu predilecţie în vecinătatea
polului angrenării, unde are loc inversarea sensului vitezelor de alunecare, fapt
însoţit de ruperea peliculei de lubrefiant, frecare semiuscată, cavitaţie, etc. De
asemenea apar ciupituri la începutul zonei de angrenare singulară.Această zonă,
la angrenajele zero, se află de o parte şi de alta a cercurilor de rostogolire şi
cuprinde aproximativ o treime din înălţimea capului şi a piciorului
dintelui.Fenomenul se manifestă în special la roţile din oţeluri normalizate sau
îmbunătăţite cu durităţi mici şi mijlocii (HB<350). În cazul în care angrenajul
are condiţii de ungere perfecte cel mai important criteriu al siguranţei în
exploatare este rezistenţa la oboseala de contact.
 Uzura abrazivă
Este rezultatul acţiunii particulelor dure - praf, particule metalice, etc care
pătrund între flancurile în contact sub sarcină, cu ungere semifluidă, semiuscată
sau la limită. Acest tip de uzură apare mai ales la angrenajele deeschise care
funcţionează într-un mediu impurificat cu substanţe abrazive (construcţii,
industria minieră, agricultură, etc). Ea este cu atît mai intensă cu cît duritatea
flancurilor şi vâscozitatea lubrefiantului sunt mai reduse.Din aceest motiv, în
aceste cazuri se impune un număe mic de dinţi la pinion (modul mare!) precum
şi un material mai dur. Se poate face un calcul estimativ al duratei de viaţă a
angrenajului determinîndu-se experimental cantitatea de material îndepărtată
prin eroziune în unitatea de timp.

Griparea dinţilor
Griparea are forma unei suduri cu adîncituri şi zgîrîieturi în direcţia
mişcării de alunecare, pornind din zone supuse concomitent la presiuni şi viteze
de alunecare mari. Cauza o constituie întreruperea filmului de lubrefiant, însoţită
de o puternică degajare de căldură, în zonele de contact putîndu-se produce
temperaturi locale foarte mari care produc sudura flancurilor celor doi
dinţi.Dacă apare griparea, ea se manifestă imediat , la punerea în funcţiune a
angrenajului. Se poate evita prin utilizarea unor uleiuri speciale, cu vâscozitate
mare,care asigură lubrefierea într-o gamă largă de temperaturi. De asemenea,
împerecherea unor materiale diferite ( pinion cementat, roată îmbunătăţită)
reduce pericolul gripării. Există o clasă de angrenaje numite extrapolare,(care nu
conţin polul angrenării în segmentul de angrenare) la care nu se mai produce
schimbarea sensului mişcării de alunecare şi prin urmare se micşorează
pericolul gripării.
Calculul la gripare se reduce la controlul temperaturii în locurile de
contact şi la compararea cu temperatura admisă.

Exfolierea
Constă în desprinderea unor straturi superficiale de material ca urmare a
unor tratamente termice necorespunzătoare (nitrurare, cianurare, cementare). În
fisurile produse la tratament pătrunde lubrefiantul care produce extinderea lor şi
în final exfolierea.

Strivirea flancurilor
Strivirea flancului constă în deformarea plastică a profilelor fapt ce
conduce la formarea în zona polului angrenării a unor adîncituri pe dinţii roţii
motoare şi a unor ieşituri pe dinţii roţii conduse.
Fenomenul se produce la roţile dinţate cu flancuri moi, avînd o duritate HB
< 2oo, la o ungere insuficientă şi la viteze periferice mari. Problema stabilirii
cauzelor care duc la deteriorarea angrenajelor este foarte complexă. Distrugerea
unui angrenaj poate să aibă mai multe cauze care s-au succedat în timp. De
exemplu, ca urmare a unei ciupiri progresive s-a produs şi o uzură abrazivă
datorită particulelor metalice depuse de lubrifiant, ambele contribuind la
subţierea dinţilor, la creşterea solicitărilor suplimentare dinamice şi ducînd în
final la ruperea dinţilor. Pe de altă parte, influenţa organelor conexe (arbori,
lagăre,etc) poate fi determinantă, de exemplu un lagăr defect poate duce la
distrugerea angrenajului, dar şi invers, distrugerea unui angrenaj conduce de
regulă la distrugerea lagărelor.
Trebuie stabilit întotdeauna care a fost cauza principală: uzura lagărelor a
condus la o repartiţie neuniformă a sarcinii de-a lungul dinţilor şi deci la
ruperea lor, sau invers, deteriorarea angrenajului a condus la defectarea
lagărelor. Toate aceste aspecte îngreunează mult determinarea corectă a
cauzelor care au condus la deteriorarea prematură a unor angrenaje

Materiale pentru roţi dinţate

După scop şi condiţiile impuse, roţile dinţate pot fi fabricate din materiale
metalice, feroase sau neferoase, cît şi din materiale plastice. Dintre materialele
feroase se utilizează fonta, oţelul turnat, oţelurile forjate şi laminate, iar dintre
aliajele neferoase se folosesc frecvent bronzul fosforos, aliajele de
aluminiu,alama etc.
Materialele plastice mai vechi ca textolitul, lignofolul şi poliamidele
precum şi o gamă foarte diversificată de materiale plastice noi completează
gama materialelor folosite pentru construcţia roţilor dinţate. Din motive tehnice
şi economice, la fabricarea roţilor dinţate cea mai largă utilizare o au oţelurile,
care oferă posibilităţi multiple prin sortimentul bogat existent şi prin gama
largă a proprietăţilor lor.
Totuşi, în funcţie de destinaţie, în anumite condiţii de lucru apare raţională
substituirea lor cu alte materiale cu proprietăţi fizico-mecanice diferite.
Oţelurile folosite pentru construcţia roţilor dinţate pot fi împărţite în două
categorii:
- oţeluri avînd duritatea HB<350, adică oţeluri netratate, normalizate
sau îmbunătăţite;
- oţeluri avînd duritatea HB>35o, adică oţeluri pentru durificare
superficială
În literatură există informaţii bogate despre materialele utilizate la
fabricarea roţilor dinţate. Sunt prezentate toate categoriile de materiale,
proprietăţile acestora, tratamentele termice care pot fi aplicate, precum şi (foarte
important!) rezistenţele admisibile la oboseala pulsatorie prin încovoiere (  a0 )
respectiv la solicitarea de contact (  ak ). Sunt prezentate şi recomandări
specifice fiecărui material (oţeluri, fonte, mase plastice)
Forţele nominale din angrenajul cilindric exterior cu dinţi drepţi
 Fie un angrenaj cilindric exterior cu dantura dreaptă care transmite
momentul de torsiune M t1 rotindu-se cu viteza unghiulară 1 (Fig.26).
Transmiterea cuplului se face prin apăsarea flancului activ al dintelui
pinionului pe flancul activ al roţii. De-a lungul normalei comune apare o
forţă de reacţiune normală Fn . Normala comună este linia de angrenare
T1T2 , tangentă simultan la
cele două cercuri de bază. Dacă neglijăm forţele de frecare se poate scrie:
2 M t1 2 M t1 2 M t1
Fn    ( 54)
Db1 Dd 1 cos  0 mz1 cos  0

În plan frontal forţa Fn se descompune într-o componentă tangenţială

Ft şi o componentă radială Fr . Se remarcă faptul că acestea sunt variabile
chiar dacă forţa normală Fn este constantă.
În calcule se folosesc valorile corespunzătoare trecerii prin polul
angrenării (Fig.26 b). În aceeastă poziţie forţa tangenţială este tangentă la
cercurile de rostogolire . Forţele tangenţiale ale celor două roţi sunt egale şi de
semn contrar

Fig.26 Forţele din angrenajul cilindric exterior cu dantură dreaptă

Valorile celor două componente ale forţei normale se pot scrie imediat:
2 M t1 2 M t1
Ft  Fn  cos  r  cos  r  (55)
D d 1 cos  0 Dr 1
2 M t1
respectiv: Fr  Ft1tg r  tg r (56)
Dr1
 În cazul angrenajelor zero sau zero deplasate relaţiile devin:
2 M t1 2 M t1
Ft  respectiv Fr  Ft tg 0  tg 0 (57)
Dd 1 Dd 1

Sarcina de calcul
Este sarcina uniform distribuită pe lungimea de contact a dinţilor a cărei
acţiune se consideră echivalentă cu sarcina variabilă care include în ea atît
sarcina nominală, cît şi cea suplimentară care apare datorită deformaţiilor
elastice ale arborilor, erorilor de execuţie, eroilor de montaj, etc.
Ea se exprimă prin intermediul unor coeficienţi :
Pc  K  Pn , M tc  KM t , Ftc  K  Ft (58)
Coeficientul de sarcină K se determină cu relaţia:
K  Kr  Kd (59)
în care K r este coeficientul de repartizare a sarcinii pe lungimea dintelui iar K d
coeficientul dinamic

Coeficientul de repartizare a sarcinii

Datorită (în principal) deformaţiilor elastice ale arborilor lagărelor, roţilor
precum şi a erorilor de excuţie sau de montaj sarcina nu se repartizează uniform
pe lungimea dinţilor.
O situaţie exagerată este prezentată în fig.27. Datorită elasticităţii dinţilor
de obicei, contactul se realizează pe toată lungimea dintelui, (sau pe cea mai
mare parte a lungimii) fără a fi posibilă însă o uniformizare completă a sarcinii
(fig.27 e.) Din aceest motiv se introduce în calcule coeficientul de repartiţie
p max
Kr  (60)
p med

Fig.27. Repartizarea sarcinii pe dinte

Datorită posibilităţii de rodare a dinţilor repartizarea sarcinii se poate
egaliza parţial sau complet. Capacitatea de rodare depinde de duritatea
flancurilor şi de condiţiile de funcţionare.
În funcţie de aceasta angrenajele se împart îndouă grupe:
Angrenaje care nu se rodează (sau se rodează nesatisfăcător), la care ambele
roţi sunt călite şi au o duritate mare (HB>350) sau funcţionează la o viteză v >15
m/s. De la această viteză se constată că uzura este inexistentă indiferent de
materialul roţilor din cauza ungerii fluide care se dezvoltă complet.
 Angrenaje care se rodează la care cel puţin flancurile dinţilor unei roţi au
o duritate HB<350 iar viteza periferică la cercul de rostogolire v < 15 m/s.
După rodaj concentrarea sarcinii se micşorează iar în cazul cînd sarcina este
constantă repartiţia devine uniformă.
Valoarea coeficientului de repartiţie se dă în literatură în funcţie de produsul
 A  i12  1 , de poziţia pinionului faţă de lagăre şi de felul arborilor ( lungi, scurţi,
rigizi, elastici,etc.) În cazul rodării roţilor valoarea K r se micşoreză faţă de
valorile din tabel conform relaţiei:
K r'  0 ,5 K r  1 (61)
Tabel.nr.4 Coeficientul de repartizare a sarcinii
Poziţia pinionului faţă de lagăre
 A  i12  1 Simetrică Asimetrică Asimetrică În consolă
Lagăre Arbore foarte Arbore puţin
apropiate rigid rigid
0,40 1,00 1,00 1,05 1,08
0,80 1,00 1,04 1,12 1,15
1,20 1,03 1,10 1,22 1,22
1,60 1,o6 1,16 1,28 1,30
2,00 1,o9 1,22 1,34 -
2,40 1,14 1,26 1,40 -
2,80 1,19 1,30 1,45 -
3,20 1,25 1,35 - -
3,60 1,32 - - -
4,00 1,44 - - -
Notă: Arborii foarte rigizi sunt arborii intermediari şi cei cu viteză mică.
Mai puţin rigizi se consideră arborii cu viteză mare ai reductoarelor.

Coeficientul dinamic
Ia în considerare faptul că roata se roteşte neuniform chiar şi cînd pinionul
se roteşte uniform, fapt ce produce sarcini dinamice pe dinte. Din cauza erorilor
de execuţie, de montaj şi a deformaţiilor elastice a dinţilor valoarea raportului de
transmitere nu este constantă şi prin urmare apar în angrenaj sarcini dinamice
suplimentare iar funcţionarea este însoţită de zgomote şi de vibraţii.
Stabilirea mărimii componentei dinamice este complicată. Ea este
dependentă de precizia de execuţie şi de montaj a roţilor, de viteza de lucru, şi
de faptul că angrenajul se poate roda sau nu.
În literatură se cunosc mai multe relaţii propuse de diverşi autori pentru
calculul coeficientului dinamic K d Iată cîteva dintre ele:
(AGMA- American gear manufacturer Asociation) :
 5,5  v
Kd 
5,5
[v] = m/s ( 61)
E. Buckingham (UK) recomandă relaţia:
v Ft  CEcp B 
Fd  [daN] (62)
v  0,15 Ft  CEcp B
În care v este viteza periferică a roţii, Ecp este eroarea cumulată de pas, B
lăţimea roţii, iar C un coeficient de rigiditate a dinţilor
0,111
( C  1/ E ) (63)
1  1 / E2

A.I.Petrusievici (RU) recomandă:

A A pb  5
Fd  0 ,8vB [daN ( 64)
i12
Unde A este distanţa dintre axe [cm], Apb- diferenţa maximă între pasul de
bază al roţii motoare şi cel al roţii conduse [m]. Practic, K d se alege din tabelul
următor:
Tabel nr.3 Coeficientul dinamic
Clasa de Duritatea Viteza periferică [m/s]
precizie superficială 1…3 3…8 8…12
a a flancurilor
angrenajului
6  350  HB 1 1,2 1,3
 350  HB 1 1,2 1,3
7  350  HB 1,2 1,4 1,5
 350  HB 1,2 1,3 1,4
8  350  HB 1,3 1,55 -
 350  HB 1,3 1,40 -

Calculul dinţilor la rupere prin oboseală

Rezistenţa dinţilor la rupere prin oboseală prezintă importanţă deosebită
pentru angrenajele cu cu roţi dinţate din oţeluri cu duritate mare (HB > 350).
Majoritatea acestora sunt scoase din funcţiune datorită ruperii dinţilor prin
oboseală şi nu datorită distrugerii flancurilor.
Este necesară rezolvarea următoarelor probleme:
 Stabilirea punctului de aplicaţie al forţei
 Determinarea secţiunii periclitate şi a tensiunilor reale din această
secţiune,
 Stabilirea relaţiilor de calcul
 Determinarea rezistenţelor admisibile.

Punctul de aplicaţie al forţei

Forţa Fn este dirijată de-a lungul liniei de angrenare. În momentul intrării
dintelui în angrenare aceeastă forţă acţionează la vîrful lui. Avînd însă în vedere
gradul de acoperire supraunitar, forţa acţionează cu întreaga ei mărime numai pe
segmentul de angrenare singulară (Gi Ge) . Totuşi, datorită erorilor de execuţie şi
de montaj se consideră că forţa acţionează cu întraga ei mărime chiar din vîrful
dintelui. Desigur, acest fapt reprezintă o acoperire apreciabilă şi în cazul
angrenajelor precise se poate ţine cont de acest fapt pentru a realiza angrenaje
cu greutate minimă.

Fig.28. Calculul dinţilor la oboseală

Pentru uşurinţa calculelor punctul de aplicaţie al forţei se consideră a fi la

intersecţia axei de simetrie a dintelui cu linia de angrenare (fig.28).
Forţa Fn se descompune în două componente , una perpendiculară pe axa
dintelui Fn cos  şi care produce încovoierea dintelui, iar alta pe direcţia axei
dintelui Fn sin  , care produce compresiunea acestuia. Solicitarea principală este
încovoierea, eforturilor de forfecare şi de compresiune fiind neînsemnate
comparativ cu cele de încovoiere.
Se consideră dintele o grindă încastrată (se înlocuieşte dintele real cu un
solid de egală rezistenţă la încovoiere, avînd drept flanc profilul parabolic din
figură; cele două parabole intersectîndu-se în O’) la care secţiunea de încastrare
AB se consideră ca fiind cea periclitată.
Tensiunea de încovoiere în scţiunea periclitată are valoarea:

M i Fn hi cos  6 Fn hi cos 
R   
w ai2 B ai2 B (65)
6
F sin 
iar cea de compresiune:  RC  n (66)
ai B
şi în care B este lungimea dintelui. Tensiunea totală în secţiunea periclitată
are valorile:
 Fn  6hi cos  sin  
 max     (67)
B  ai2 ai 
pe flancul activ al dintelui, reespectiv
Fn  6hi cos  sin  
 max     (68)
B  ai2 ai 
pe flancul inactiv al dintelui.
Deşi tensiunea este mai mare pe flancul inactiv, se consideră periclitat
flancul activ care este supus la întindere, spre deosebire de cel inactiv supus la
compresiune, solicitare la care materialul se comportă mult mai bine. Înmulţind
şi împărţind membrul drept al relaţiei (67) cu   m se obţine relaţia:
Fn  6  mhi cos    m sin  
 max     (69)
  mB  ai2 ai 

 6  mhi cos    m sin   1
Dacă notăm:    ,
 a 2
ai  c
 i  f

relaţia ( 69) ia forma mai simplă

Fn
 max  (70)
  m  B c f
Se observă că mărimile care intră în expresia lui cf depind de forma
dintelui, coeficientul adimensional numindu-se coeficient de formă a dintelui.
Valorille acestuia pot fi luate din tabelul nr.5
Forţa de frecare (care a fost neglijată pînă acum) produce o abatere a
rezultantei cu unghiul  de la normala la profile, în sensul măriri momentului
încovoietor la roata conducătoare şi micşorării acestuia la roata condusă. Pentru
a corecta aceste abateri se introduc în calcule coeficienţi de formă care iau în
considerare forţa de frecare şi care se determină cu formula:
cf
cF  (71)
1  1,06  0 ,075  tg
în care  este unghiul de frecare pentru care se poate admite   80 în cazul
angrenajelor neînchise în carcase, şi   30 50 în cazul angrenajelor închise în
carcase, iar  deplasarea specifică a profilului.Semnul “ + “ se referă la roata
conducătoare, iar semnul ” –“ la roata condusă.

Tabel.nr. 5 Coeficientul de formă c f

Nr. Deplasarea specifică a profilului 
dinti -0,2 0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0 1,4 1,8
10 - - 0,124 0,152 0,180 - - - -
11 - - - 0,127 0,153 0,180 - - - -
12 - - 0,103 0,129 0,155 0,180 0,200 - - -
13 - - 0,107 0,134 0,157 0,180 0,199 - - -
14 - - 0,110 0,134 0,157 0,180 0,198 - - -
15 - 0,091 0,113 0,135 0,158 0,180 0,197 0,209 - -
 16 - 0,094 0,115 0,137 0,159 0,180 0,196 0,208 - -
17 - 0,097 0,118 0,139 0,160 0,180 0,195 0,207 - -
18 - 0.100 0,120 0,141 0,160 0,180 0,194 0,206 - -
19 - 0,103 0,123 0,142 0,161 0,180 0,194 0,205 - -
20 - 0,106 0,126 0,144 0,162 0,180 0,193 0,204 - -
22 - 0,112 0,130 0,147 0,164 0,180 0,193 0,203 - -
24 - 0,117 0,134 0,150 0,165 0,180 0,192 0,202 - -
26 0,089 0,122 0,137 0,152 0,166 0,180 0,192 0,200 0,207 -
28 0,093 0,125 0,130 0,154 0,168 0,180 0,191 0,199 0,206 -
30 0,097 0,128 0,141 0,155 0,169 0,179 0,190 0,198 0,204 -
33 0,101 0,131 0,144 0,158 0,170 0,179 0,190 0,197 0,202 -
36 0,106 0,134 0,147 0,160 0,171 0,179 0,189 0,198 0,200 0,202
39 0,110 0,136 0,150 0,161 0,172 0,179 0,188 0,194 0,199 0,200
42 0,113 0,139 0,151 0,162 0,173 0,179 0,188 0,193 0,197 0,197
45 0,116 0,141 0,153 0,164 0,174 0,179 0,187 0,192 0,195 0,195
50 0,120 0,144 0,155 0,166 0,174 0,179 0,186 0,190 0,193 0,191
65 0,132 0,150 0,160 0,167 0,174 0,178 0,182 0,185 0,187 0,181
80 0,139 0,155 0,162 0,168 0,173 0,177 0,179 0,181 0,182 0,174
100 0,144 0,159 0,163 0,168 0,173 0,176 0,177 0,178 0,175 0,166

Formule pentru verificare şi dimensionare la rupere prin oboseală

Vom înlocui mărimile Fn , m, în relaţia (70) şi vom obţine succesiv:
Avem expresia forţei nominale de calcul (54):
2 KM t1
Fn  ,
mz1 cos  0
Din formula distanţei dintre axe
cos 0 m z1  z 2  cos  0 mz1 1  i12  cos 0
A  A0   ,
cos  r 2 cos r 2 cos r
2 A cos  r
se poate exprima modululul: m  (72)
z1  i12  1 cos  0
Acum, vom avea succesiv:
2 KM t1 0,68KM t1
 max   2 (73)
  m z1 B  c f 1 cos 0 m z1 B  c f 1  cos  0
2

0,15KM t1  i12  1 z1
2

respectiv  max  (74)

A 2 B  c f 1  cos 2  r
În formula (74) s-a considerat  0  20 0 . Ea este o relaţie de verificare
pentru angrenajul deplasat. Dacă avem un angrenaj zero sau zero deplasat (
 r   0  20 0 ) relaţia devine:

0,17 KM t1  i12  1 z1
2
 max  (75)
A2 B  c f 1 
 Dacă vom explicita distanţa dintre axe A din relaţiile (74) şi (75) vom obţine
relaţiile de dimensionare pentru angrenajul deplasat respectiv pentru cel zero sau
zero deplasat:
KM t1  i12  1 z1
2
A  0,53  3 (76)
A  c f 1   aR cos 2  r

KM t1  i12  1 z1
2

respectiv: A0  0,555  3 (77)

A  c f 1   aR
În aceste relaţii  aR [N/mm2] este rezistenţa admisibilă la oboseală pentru
ciclul de coeficient de asimetrie R (la roţile dinţate R = 0 sau R = -1); A este
distanţa dintre axe [mm]; Mt1 [N.mm] este momentul de torsiune la arborele
B
roţii motoare, A este coeficientul de lăţime al roţii ( A  A ) şi poate fi ales
conform tabelului 6, iar i12 - raportul de transmitere.

Tabel nr.6 Coeficientul de lăţime  A  B A

Tipul transmisiei A
Transmisie deschisă 0,1L 0,3
Rapide - v  8L 25 m/s �0,3
Reductoare Obişnuite - v  2L 10 m/s �0,6
Lente - v  1L 3 m/s �1,0
Cutii de viteze cu roţi baladoare 0,12L 0,15

Calculul la solicitarea de contact

Studiul tensiunilor la contactul dintre două corpuri a fost abordat de
Hertz. Pentru cazul contactului a doi cilindrii cu axele paralele valoarea tensiunii
de contact maxime este dată de expresia:
Fn  Eech
 k max  0,418 (78)
 ech B
2 E1 E2
în care Eech  (79)
E1  E 2
E este modulul de elasticitate echivalent al celor două corpuri ( E1 , E2 ),
B – lungimea cilindrilor,  ech este raza de cubură echivalentă dată de relaţia:
1 1 1
  (80)
 ech 1  2

unde 1 şi  2 sunt razele de curbură ale flancurilor dinţilor celor doi cilindrii.
Această teorie poate fi transpusă la cazul angrenajului dacă vom considera
că se pot înlocui flancurile dinţilor cu doi cilindrii cu raze egale cu razele de
curbură ale flancurilor evolventice.Avînd în vedere faptul că solicitarea de
contact provoacă ciupirea flancurilor şi că aceasta se manifestă mai ales în zona
polului angrenării, vom considera această poziţie ca fiind periculoasă . Situaţia
este prezentată în fig.29:

Fig.29 Solicitarea de contact.

Se observă cu uşurinţă că razele de curbură ale flancurilor sunt T1 P

respectiv T2 P şi sunt egale cu razele celor doi cilindrii ce substituie angrenajul.

Se poate scrie imediat: 1  O1 P  sin  r  Rr1 sin  r (81)

 2  O2 P  sin  r  Rr 2 sin  r
 1 
1  
sau încă: 1
(
1

1
)
Rr1  Rr 2
 
i12  (82)
 ech Rr1 sin  r Rr 2 sin  r Rr1 Rr 2 sin  r Rr1 sin r
cos  0 mz1 cos  0
dar cum Rr1  Rd 1  (83)
cos  r 2 cos  r

 i12  1 
 
obţinem 1  i12   i12  1   i12  1 2 (84)
 
 ech Rr1 sin r i12  Rr1 sin  r i12 A sin  r
A
deoarece A  Rr1  Rr 2  Rr1  i12  1 iar Rr1 
i12  1

Tensiunea maximă va fi:

2 KM t1  i12  1 Eech
2
 max  0 ,418 (85)
B  A  m  z1 cos r sin  r
 cos  r 2 A cos  r
cum mz1  2 Rd 1  2 Rr1  (86)
cos 0  i12  1 cos  0

2 KM t1 KM t1  i12  1
iar Fn   (87)
mz1 cos 0 A cos  r

0,589 KM t1  i12  1 E
3
găsim în final  k max  (88)
A B  i12 sin  r

Dacă avem un angrenaj zero sau zero deplasat (  0   r  20 0 ), iar roţile sunt
din oţel ( E=2,1.105 N/mm2 ) expresia (88) devine:
345 KM t1  i12  1
3
 k max  (89)
A0 B  i12

Relaţiile (88) şi (89) sunt formule de verificare ( condiţia  k max   ak ).

Dacă explicităm distanţa dintre axe vom obţine formulele de dimensionare:
2
 0,589  KM t1 E
A   i12  1   (90)
  ak  Ai12 sin 2 r
2
 345  KM t1 E
A0   i12  1   (91)
  ak  Ai12

Condiţia de echiportanţă. Numărul critic de dinţi

Echiportanţa se realizează atunci când angrenajul transmite acelaşi Mt1 la
limită, atît din condiţia de oboseală la încovoiere cît şi din cea de la solicitarea
de contact. Explicitând Mt1 din relaţiile (76), (77) respectiv (90) şi (91) şi
egalînd expresiile găsite, după simplificările de rigoare,, se obţine condiţia de
echiportanţă:
pentru angrenajul deplasat
z1 i  1  aR E
( )cr  1,16 12 (92)
cf1 i12  ak
2
tg r

sau pentru cel zero sau zero deplasat:

z1 i  1  aR
( )cr  6 ,8  105 12 (93)
cf1 i12  ak
2

 z1 
Pentru uşurarea calculelor se foloseşte un grafic    f  z1  .
c 
 f 1  cr
Dacă vom alege z1 > z1cr solicitarea periculoasă va fi încovoierea, iar dacă z1
< z1cr solicitarea periculoasă va fi contactul.
La dimensionare se vor folosi prin urmare relaţiile corespunzătoare
solicitării periculoase, ne mai fiind necesară verificarea la cealaltă solicitare.
 ANGRENAJUL CILINDRIC EXTERIOR CU DANTURĂ ÎNCLINATĂ

În scopul micşorării influenţei erorilor de execuţie şi montaj, pentru a

mării gradul de acoperire şi implicit capacitatea de încărcare a angrenajului s-au
construit roţi cu dantură înclinată. Modul de generare al flancului rezultă din
figura 1

Fig.nr.1 Generarea flancului danturii înclinate

Prin rostogolirea planului generator pe cilindrul de bază fiecare punct al

dreptei generatoare înclinată cu unghiul  b faţă de generatoarea cilindrului
descrie o evolventă. Înfăşurătoarea acestora este o suprafaţă care formează
flancul dintelui înclinat. Dreapta generatoare se înfăşoară pe cilindrul de bază
sub forma unei elice. Unghiul ascuţit de înclinare al elicei faţă de generatoarea
cilindrului este tot  b . Complementul său este unghiul elicei  . Unghiul de
înclinare al flancului dintelui depinde de raza la care se face referire. (fig.nr.2)

Fig.nr.2 Unghiul de înclinare al elicii

Din figură rezultă:
pe  Dbtg b  Dd tg d  Detg e  Dxtg x
Db Dd De Dx
analog rezultă şi pe    
tg b tg d tg e tg x
D D D
de unde: tg d  d tg b  d tg e  d tg x
Db De Dx
Elementele geometrice ale roţii cu dantură înclinată sunt definite de
cremaliera de referinţă cu dinţi înclinaţi STAS 821-63. La angrenarea unei roţi
cu cremaliera se disting trei plane caracteristice : planul normal PN , planul
frontal PF şi planul axial PA (fig.3).

Fig.nr3 Plane de referinţă

Secţionînd cremaliera cu cele tei plane se obţin trei cremaliere diferite

prezentate în figura următoare (fig.nr.4)
 Fig.4.Elementele cremalierei de referinţă cu dantură înclinată
Elementele geometrice corespunzătoare celor trei secţiuni sunt notate cu
indicii n pentru planul normal, cu indicele f pentru planul frontal, respectiv a
pentru planul axial. Elementele din planul normal sunt cele standardizate, fiind
identice cu cele ale cremalierei cu dinţi drepţi (   0 ) scriind legătura dintre
pasul normal, pasul frontal şi cel axial se obţine:
p0 n  p0 f cos  0  p0 a cos  a
de unde mn  m f cos  0  ma sin  0
Dacă se prelungesc imaginar flancurile dinţilor cremalierei se obţine
înălţimea maximă pe care o pot avea dinţii (aceiaşi în toate planele):
p0 n p0 f p0 a
hmax   
2tg 0 n 2tg 0 f 2tg 0 a
de unde: tg 0 n  tg 0 f cos  0  tg 0 a sin  0
Paramerii adimensionali ai cremalierei de referinţă cu dantură înclinată în
planul normal şi în cel frontal sunt:
a0 n c0 n
f 0n  w0 n 
mn mn
a0 f c0 f
f0 f  w0 f 
mf mf
Avînd în vedere că înălţimea dintelui este aceiaşi în toate planele, la fel ca
şi elementele legate de înălţime ( a0 , c0 ) se poate scrie:
a0 f a0 n f m
f0 f    0 n n  f 0 n cos  0
mf mf mf
respectiv wof  w0 n cos  0
 Situaţia este identică şi ân cazul exprimării delasării cremalierei pe
direcţie radială:  n   f   a . Printr-un raţionament similar se poate scrie:
 f   n cos  0
O roată dinţată cu dantură înclinată este definită în plan frontal de
numărul de
dinţi z , modulul frontal m f , parametrii adimensionali de referinţă f 0 f şi w0 f ,
de unghiul de referinţă în plan frontal  0 f şi de plasarea specifică în plan frontal
 f . Diametrele caracteristice ale roţii sunt date de relaţiile:
- Diametrul de divizare: Dd  m f z
- Diametrul de bază: Db  Dd cos  0 f  m f z cos  0 f
- Diametrul de vîrf: De  Da  2a0 f  2 f  m f [ z  2 f 0 f   f ]
- Diametrul de fund: Di  Dd  2b0 f  2  f  m f  z  2 f 0 f  w0 f   0 f  
Dacă vom exprima elementele din planul frontal prin cele standardizate
(din planul normal) vom obţine:
mn
Dd  z
cos  0
mn
Db  Dd cos  0 f  cos  0 f
cos  0
z
De  mn [  2 f 0 n   n  ]
cos  0
z
Di  mn [  2 f 0 n  w0 n   n  ]
cos  0
Avînd în vedere că la generarea roţii planul de rostogolire al cremalierei
este tangent la cilindrul de divizare , rezultă că unghiul de înclinare de referinţă
se reproduce pe elicea de divizare, adică:  d   0 , relaţia ( )devine:
Dd D D tg b
tg 0  tg b  d tg e  d tg x 
Db De Dx cos  0 f

Angrenarea roţilor dinţate cu dantură exterioară înclinată

Este obligatoriu ca înclinarea dinţilor să aibă riguros aceiaşi valoare pe

cilindrul de rostogolire şi în acelaşi timp sensuri opuse de înclinare (fig. 5).
Prin convenţie sensul de înclinare se stabileşte privind roata de sus şi
poate fi spre dreapta (fig. 5a) sau spre stînga (fig.5b)

a) b)
Fig.nr. 5 Sensul de înclinarea al dintelui
 În plan frontal roţile par a fi două roţi cu dinţi drepţi (avînd elementele de
definire din planul frontal). Prin urmare se pot extrapola relaţiile de la dinţi
drepţi, scriind însă mărimile din planul frontal.
cos  0 f
A  A0
cos  rf
unde :
- A0 este distanţa de referinţă dintre axe:
Dd 1  Dd 2 mn
A0    z1  z2 
2 2 cos  0
-  0 f unghiul frontal al profilului de referinţă dat de:
tg 0 n
tg 0 f 
cos  0
-  rf unghiul de angrenare frontal, dat de relaţia:

inv rf  inv 0 f   0 f tg 0 f

-  0 f fiind coeficientul specific frontal de deplasare al angrenajului
1 f   2 f
0 f  2
z1  z2
Distanţa dintre axe se poate scrie şi cu relaţia
A  A0  0 f  1
0 f fiind creşterea specifică a distanţei dintre axe:
cos  of
0 f  1
cos  rf
Diametrele cercurilor de rostogolire

cos  0 f cos  0 f
Dr1  Dd 1 Dr 2  Dd 2
cos  rf , cos  rf
sau cu relaţia ( )

Dr1   0 f  1 Dd 1 Dr 2   0 f  1 Dd 2
Unghiul de înclinare de referinţă se admite în intervalul 50   0  350 .
Pentru unghiuri mai mariforţa axială devine mare fiind necesară o
construcţie deosebită a lagărelor. Din acest motiv se limitează la valoarea de
350.
Calculul geometric al angrenajului cilindric exterior cu dinţi înclinaţi.
Calculul se efectuează cu aceleaşi relaţi stabilite la angrenajul cu dinţi
drepţi în care se pun mărimile din planul frontal. Pentru simplificarea calculelor
sunt date două nomograme destinate verificării la subtăiere.
Specific angrenajului cu dantură înclinată este faptul că gradul de
acoperire este mai mare. Datorită înclinării dinţilor aceştia stau mai mult în
angrenare apărînd o acoperire suplimentară  s .
Gradul de acoperire total este
    f  s
Gradul de acoperire frontal se calculează cu relaţia stabiltă la dinţii drepţi
adaptată cu elementele frontale:
Re21  Rb21 Re22  Rb22 A sin  rf
f   
pb pb pb

Gradul de acoperire suplimentar se defineşte prin relaţia s 
, unde
mărimile implicate sunt prezentate în fig.nr.6.

Fig.nr.6. Gradul de acoperire suplimentar

Se poate scrie
arcPP ' P ' P ''tg r B
   tg r
Rr Rr Rr
iar pasul unghiular-   2 / z .Exprimînd tg r în funcţie de tg 0 vom găsi:
B z B B
s  tg 0  tg 0  sin  0
Rd 2 m f   mn
Algoritmul de calcul geometric al angrenajului cilindric exterior cu
dantură înclinată este prezentat în mod sintetic în tabelul nr.1
Tabel.nr.1 Calculul angrenajului cilindric cu dantură înclinată
Nr. DENUMIREA Simbo RELAŢIA DECALCUL
crt l
1 Elemente de definire a angrenajului
1.1 Unghiul normal al  0 n
profilului de referinţă Cremaliera de referinţă STAS 821-
1.2 Coeficientul normal de 0 n f 63
înălţime al capului de
referinţă  0 n  200 , f on  1 , w0 n  0,25
1.3 Coeficientul jocului de w0 n
referinţă la picior
1.4 Unghiul de înclinare de  0 Se recomandă :  0  50 350
referinţă al dinţilor
1.5 mnSe stabileşte la calculul de
Modulul normal rezistenţă conform STAS 822-61
z1 se stabileşte la calculul de
rezistenţă. Se va ţine cont şi de
1.6 Numărul de dinţi z1 , z 2 limitele angrenajului. Numărul de
dinţi ai roţii va fi z 2  i12 z1 şi va fi
număr întreg număr întreg.
1.7 Deplasarea specifică n Conform sistemelor de deplasări
normală a profilulelor specifice.
2 Elementele geometrice ale angrenajului
mf mn
mf 
2.1 Modulul frontal cos  0
2.2 Unghiul frontal al 0 f tg 0 n
tg 0 f 
profilului de referinţă cos  0
2.3 Deplasarea specifică f  f   n cos  0
frontală a profilului
2.4 Coeficientul specific 0 f 2  f 1   f 2 
0 f 
frontal de deplasare z1  z2
2.5 Unghiul de angrenare  rf inv rf  inv 0 f   0 f tg 0 f
frontal
2.6 Creşterea specifică 0 f cos  0 f
0 f  1
frontală a distanţei dintre cos  rf
axe
2.7 Distanţa de referinţă dintre A0 A  0,5m f  z1  z 2 
axe
2.8 Distanţa dintre axe A A  A0  0 f  1
2.9 Diametrele de divizare Dd Dd  m f z
2.10 Diametrele de rostogolire Dr Dr   0 f  1 Dd
2.11 Diametrele de vîrf De De  Dd  2mn  f 0 n   n 
2.13 Diametrele de bază Db Db  Dd cos  0 f
2.14 Diametrele de fund Di Di  Dd  2 f 0n  w0 n   n 
3 Verificarea încadrării în limitele generării şi angrenării
3.1 Verificarea se face la fel ca la angrenajul cu dinţi drepţi (folosind
elementele din planul frontal) cu excepţia gradului de acoperire:
3.2 Gradul de acoperire    f  s ;
Re21  Rb21 Re22  Rb22 A sin  rf
f   
pb pb pb
B
s  sin  0
 mn
4 Toleranţele angrenajului Se stabilesc conform STAS 6273-60
Calculul de rezistenţă al angrenajului cilindric exterior
 cu dantură înclinată

Calculul se efectuează pe baza forţelor ce apar în angrenare, care produc

aceleaşi solicitări ca şi în cazul unui angrenaj cu dantură dreaptă, folosindu-se
noţiunea de angrenaj echivalent.

Fig. nr.7 Angrenajul echivalent al ACE cu dantură înclinată

Sistemul de forţe
 Forţele din angrenaj se determină ţinînd cont de unghiul de înclinare al
dinţilor. Forţa Fn cu care dintele conducător apasă asupra dintelui condus
acţionează în planul de angrenare şi este dispusă după normala comună în
punctul de contact. Cum în planul de angrenare dinţii sunt înclinaţi cu unghiul
 b , înseamnă că forţa face cu planul frontal acelaşi unghi de înclinare  b

Situaţia este prezentată în fig. nr.7. Forţa Fn se poate descompune coform

figurii în două componente Fnf şi Fax .
Fnf  Fn cos  b
Fax  Fn sin  b  Fnf tg b
care este o forţă perpendiculară pe planul frontal şi care este axială pentru
angrenaj.
Forţa Fnf se poatedescompune la rîndul ei într-o forţă tangenţială
Ft  Fnf cos  rf
respectiv o forţă radială: Fr  Fnf sin  rf  Ft tg rf
Forţa tangenţială poate fi determinată cu uşurinţă din momentul de
torsiune transmis şi de aceeea se preferă exprimarea tuturor componentelor în
funcţie de Ft .
2M t1 2 M t1 cos  rf
Ft  
Dr1 Dd 1 cos  0 f
Astfel, pe baza relaţiilor anterioare se poate scrie
Fnf Ft
Fn  
cos  b cos  b cos  rf
- forţa axială (al cărei sens depinde de sensul de înclinare al dinţilor precum
şi de sensul de rotaţie ) va fi:
tg b tg 0 cos  0 f
Fax  Ft  Ft
cos  rf cos  rf
În cazul schimbării fie a sensului de rotaţie fie al sensului de înclinare al
dinţilor se va schimba sensul forţei axiale.
Forţa radială este dată de:
Fr  Ft tg rf
În cazul angrenajului zro şi zero deplasat vom avea

Fax  Ft tg 0
tg 0 n
Fr  Ft
cos  0
Introducînd forţa tangenţială şi coeficientul de suprasarcină K  K r K d
,obţinem
2 KM t1
Fn 
Dd 1 cos  0 f cos  b

Angrenajul echivalent
 Planul normal pe direcţia dinţilor NN taie cilindrii de rostogolire
obţinîndu-se două elipse dinţate cu contact în punctul P, cu elemente
corespunzătoare planului normal. Arcele de elipsă aflate în contact (unul-doi
dinţi) sunt mici şi pot fi înlocuite cu două arce de cerc avînd razele egale cu
razele de curbură echivalente ale arcelor de elipsă în punctul P. Prin urmare
angrenajul real cu dinţi înclinaţi se poate înlocui cu un angrenaj echivalent,
cilndric cu dinţi drepţi Cum semiaxele elipselor sunt (fig. )
Dr1 D
a1  , b  r1 ,
2 cos  r 1 2
Dr 2 D
respectiv a2  , b2  r 2 ,
2 cos  r 2
razele de curbură echivalente vor fi:
a12, 2 Dr21, 2 2 Dr1,2
Rr 1,2   e1, 2   
b1, 2 4 cos  r Dr1, 2 2 cos 2  r
2

Distanţa dintre axe a angrenajului echivalent va fi:

Rr1  Rr 2 A
A  Rr 1  Rr 2  
cos  r cos 2  r
2

Numărul de dinţi ai roţii echivalente (cu dinţi drepţi) este dat de

Dd Dd 1 mf z z
z    
mn cos  0 mn m f cos  0 cos3  0
2 3

Raportul de transmitere al angrenajului echivalent este:

Dr 2 Dr 2
i12    i12
Dr 1 Dr1
Forţa tangenţială din angrenajul echivalent este

Ft  Fn cos  rn
iar momentul de torsiune echivalent:
Dr D cos  rn
M t  Ft  Fn r
2 2 cos 2  r
Cum momentul de torsiune din angrenajul real este

Ft Dr D
Mt   Fn r cos  b cos  rf
2 2
Făcînd raportul dintre ele se găseşte:
Mt
M t 
cos3  r
cos  rf cos  b
(Deoarece se poate demonstra că cos  rn  )
cos  rf
Lăţimea danturii roţilor echivalente este
B B
B  
cos  b cos  0
 Calculul dinţilor la rupere prin oboseală

Formula stabilită la ACE cu dinţi drepţi este:

0,68 KM t 1
 max 
mn2 z 1 B c f

Înlocuind elementele angrenajului echivalent stabilite anterior şi admiţînd

cos  r  cos  0 rezultă:
0,68 KM t1 cos  0
 max 
mn2 z1 B c f

în care c f este coeficientul de formă al dintelui roţii echivalente.

Relaţia este o relaţie de verificare.
2 A cos  cos rf
Înlocuind mn  z  i  1 cos 
0 0
şi B  A A rezultă
12 0f

relaţia de dimensionare
2
KM t1  i12  1 z1  cos  0 f 
2
A  0,5553  
 A aR cos  0 c f  cos  
 rf 

În cazul angrenajului zero şi zero deplasat la care  0 f   rf relaţia devine:

KM t1  i12  1 z1
2
A0  0,5553
 A aR cos  0 c f

Valorile coeficientului de sarcină K r se determină din tabelul de la dinţii

drepţi iar coeficientul dinamic K d din tabelul de mai jos :

Tabelul nr. 2 Coeficientul dinamic Kd pentru dantura înclinată

Cls. de Duritatea Viteza periferică
precizie flancului HB 2…3 3…8 8…12 12…18 18…25
6….7  350 HB 1 1 1,1 1,2 1,3
 350 HB 1 1 1 1,1 1,2
7…8  350 HB 1 1 1,2 1,3 1,4
 350 HB 1 1 1,1 1,2 1,3
8…9  350 HB 1,1 1,3 1,4 - -
 350 HB 1,1 1,2 1,3 - -

Coeficientul de formă al dintelui c f se determină din tabelul de la

angrenajul cu dinţi drepţi în funcţie de numărul de dinţi ai roţii echivalente z1 .

Calculul dinţilor la tensiuni de contact

Se porneşte de la relaţia stabilită la angrenajul cu dinţi drepţi :
 0,589 KM t 1  i12  1 E
3
k 
A B i12 sin 2 rn

Înlocuind elementele angrenajului echivalent relaţia devine:

0,589 KM t1  i12  1 E cos  r cos  0
3
 k max 
A Bi12 sin 2 rn

şi admiţînd cos  r  cos  0 rezultă:

0,589 KM t1  i12  1 E cos 2  0
3
 k max 
A B  i12 sin 2 rn

În cazul angrenajului zero şi zero deplasat definit de cremaliera

standardizată (  rn   0 n  200 ) cu roţile de oţel ( E  2,1  105 n/mm2) relaţia devine:
340 KM t1  i12  1 cos 2  0
3
 k max  [N/mm2]
A0 Bi12

Relaţie în care trebuie să se introducă Mt1 în N.mm,iar A0 şi B0 în mm.

Formulele sunt formule de verificare.Explicitînd A şi punînd B   A A se obţine
formula de dimensionare:
2
 0,589  KM t1 E cos 2  0
A   i12  1 
3  [mm]
  ak   Ai12 sin 2 rn

În cazul angrenajelor zero sau zero deplasate cu roţile din oţel formula devine:
2
 340  KM t1 cos 2  0
A0   i12  1 
3  [mm]
  ak   Ai12

în care [Mt1] = N.mm şi [  ak ]=N/mm2

Numărul critic de dinţi solicitarea periculoasă.

Numărul critic de dinţi se determină la fel ca la ACE cu dinţi drepţi.

Explicitînd momentul de torsiune din formulele corespunzătoare. solicitărilor de
încovoiere şi de contact şi egalînd expresiile se obţine:
z1cr i  1  aR
 6,8  105 12 cos 3  0
c f 1 i12  ak
2

în care  aR şi  ak se introduc în N/mm2