Teodor Ionuț Însurățelu

Anul II Pastorală, grupa 4

Divanul

Divanul este considerată a fi prima operă cu caracter filozofic a culturii românești.

Într-adevăr, prin conținutul său, scrierea lui Cantemir arată ca un mic tratat de etică creștină.
„Ea este cea dintâi încercare în domeniul eticii făcută de un cugetător român în limba română,
potrivit cu împrejurări socotite specifice societății românești din acele vremuri, această critică
a moralei lumești fiind și o critică transparentă a egoismului și a lăcomiei boierimii”1.
Cartea e împărțită în 3 părți. Prima este un dialog între Înțelept și Lume, adică între
întrupările a două atitudini opuse față de lume și viață: una stoică și ascetică, cultivând
disprețul față de lume și abținerea de la orice voluptăți lumești, asociată Înțeleptului, cealaltă,
realistă și hedonistă, cu deschidere față de bucuriile vieții și față de plăcerile simțurilor.
Bineînțeles, disputa este câștigată de Înțelept. A doua parte cuprinde argumente suplimentare
aduse în slujba Înțeleptului, culese din Sfânta Scriptură sau din Părinții Bisericii. A treia parte
este traducerea din latină a unei lucrări de morală creștină, despre cultivarea virtuților și
combaterea viciilor, scrisă de un autor unitarian Andrea Wissowatius2. Textul lui Cantemir
este unul profund, chiar dacă are o substanță doctrinară creștin-ortodoxă conservatoare,
autorul nu se sfiește în același timp să citeze ca surse de autoritate și să folosească ca izvoare
scrieri neortodoxe, sunt utilizate, între altele, scrierile stoicilor, ale unor autori catolici, pasaje
din autorul persan Saadi, iar citatele din Biblie sunt luate din Vulgata.
Tema abordată de Cantemir a mai fost dezbătută de Sfinții Grigorie Teologul, Efrem
Sirianul și alții, iar mai târziu de Filip Solitarul, scriitor ascetic din Bizanțul secolului al XIII-
lea (în lucrarea Dioptra), de Mihail Choniates în secolul XII (în Personificări felurite de
gâlceavă și mai ales de judecată)3.
„Divanul este o operă de gândire, și sub acest raport interesează pe cercetătorii
filosofiei noastre, una din vechile opere de exprimare în limba română într-o formă artistică –
ceea ce îi justifică atenția filologiei și istoriografiei literare – și totodată, unul dintre izvoarele
prețioase de informație asupra cunoștințelor variate ale cărturarilor români din secolul al
XVII-lea și ale cititorilor lui. El interesează deci, în egală măsură, istoria culturii române

1
Dan Bădărău, Filosofia lui Dimitrie Cantemir, Ed. Academiei Române, București, 1964, p. 125;
2
http://www.tipariturivechi.ro/document/divanul, accesat 07.12.2019;
3
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a III-a revizuită, vol. 2, Trinitas /
Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2004, p. 175;

1
 Teodor Ionuț Însurățelu
Anul II Pastorală, grupa 4

vechi. Această întreită valoare a Divanului îi îndreptățește pentru totdeauna prețuirea

iubitorilor de cultură și atenția cercetătorilor”4.
Dintre toate cărțile lui Cantemir, aceasta a fost cea mai frecventată și mai gustată de
către cititorii epocii. Exemplare ale textului tipărit au fost identificate atât în Moldova și în
Țara Românească, cât și în Transilvania. A fost, de asemenea, deseori copiată, prelucrată și
rezumată în manuscrise aparținând secolului XVIII și primei jumătăți a secolului XIX, ea
căpătând astfel statutul unei cărți populare. Textul grecesc al Divanului a pătruns și în lumea
arabă, avându-l ca traducător pe Athanasios Dabbas, patriarhul de Antiohia5.
„În cartea sa Divanul, Dimitrie Cantemir realizează o meditație amplă, în duhul Sfintei
Scripturi, dar fără să se limiteze doar la citarea unor texte biblice. El folosește și autori greci și
latini, cu precădere pe stoici. Citează des din Cicero, Seneca, Epictet, Fericitul Augustin.
Autorul merge pe linia Sfintei Scripturi, însă interiorizează textul în cadrul unor reflecții
personale remarcabile. Firul călăuzitor al gândirii din lucrarea Divanul este dat de afirmația
Eclesiastului din Sfânta Scriptură prin care se subliniază că lumea se laudă cu trufia ei, cu
bogăția și frumusețile sale. Însă, înțeleptul, cu luciditate, exprimă caracterul trecător sau
efemer al realităţilor percepute în duh lumesc, materialist. Dialogul dintre lume și înțelept se
poartă cu argumente și subtilități”6.
Dimitrie Cantemir exprimă prin vocea înțeleptului că avuțiile lumii sunt fum, bunurile au
devenit praf, iar desfătările s-au transformat în „pulbere de vânt ridicate”. Inclusiv cinstea și
slava lumii devin „ocară și defăimare”. Totodată, înțeleptul mărturisește că numai prin lumina
credinței se ajunge la adevăr, ca sens ultim al existenței, depășindu-se întunericul ignoranței.
În acest sens, pentru a trăi cu dreaptă măsură, omul trebuie să reflecteze în mod consecvent la
trei realități: moartea, învierea și dreapta judecată. Se poate observa în Divanul tendința lui
Cantemir de a parafraza epistolele Sfântului Apostol Pavel, structurând lucrarea sa într-un fel
de manual de morală practică.
Dimitrie Cantemir își asumă în mod explicit și cu mândrie identitatea creştin-ortodoxă
a credinței sale. La începutul Divanului el adresează un cuvânt de laudă fratelui său Antioh. În
acest context, Dimitrie Cantemir „…se mândrește în primul rând că nu este păgân, ci creștin,

4
Acad. Virgil Cândea, „Divanul în cultura românească și în cultura europeană” în Dimitrie Cantemir (1673-
1723). Principe român și cărturar european, Editura Trinitas, Iaşi, 2003, p. 18;
5
http://www.tipariturivechi.ro/document/divanul;
6
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Dimensiunea religioasă a operei lui Dimitrie Cntemir,
https://basilica.ro/dimensiunea-religioasa-a-operei-lui-dimitrie-cantemir/#ftn4, accesat 10.12.2019;

2
 Teodor Ionuț Însurățelu
Anul II Pastorală, grupa 4

în al doilea rând că nu altei Biserici, ci a

Răsăritului este următor; iar în al treilea rând
este o fericire pentru el că se trage dintr-un
părinte și-o maică cu Antioh”7.
Lucrarea are un cuvânt închinat de către autor
fratelui său Antioh Cantemir, domnul
Moldovei; un cuvânt către cititor și un alt
cuvânt către voevod al lui Ieremia Kakavela.
Apoi, urmează stema domnitorului și câteva
stihuri:

Herbul țărâi vechii ș-au fost ales buar

Numele vestindu-și, ca tunul prin nuar,
Noii mai pre urmă, avându-lu moșie,
Tot acel vechiu nume mai vestindu-l șie,
Într-aciastă vreme, cine-l stăpânește,
O Dumnezău svinte, tu îl ocrotiaște,
Că mâna ta sv(â)ntă l-au încoronatu-l
Și brațul tău tare l-au întemeiatu-l,
Părințeasca sacră și scaunul dându-i,
Ceriasca ta armă, crucia întinzându-i,
Spata-i povățește, biruindu pre toată
Văzut, nevăzutâ, vrăjmășasca gloată.
Căruntețe vază, bătrâneț-ajungă,
Slăvit fericește-l cu viață îndelungă8

7
Dimitrie Cantemir, Divanul, ediție îngrijită, studiu introductiv și comentarii de Virgil Cândea, Ed. Academiei
române, București, 1974, p. 195;
8
Bibliografia românească veche, vol. I (1508-1716), 1698, Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumia,
româneşte si greceşte – Iaşi, p. 358;

3
 Teodor Ionuț Însurățelu
Anul II Pastorală, grupa 4

Pe pagina care deschide textul propriu-zis al cărții prezintă o gravură pe lemn realizată
de însuși Cantemir, care prezintă două persoane: Desfrânata lume sau Trupulu și Omul
înțelept sau Sufletulu, iar de jur împrejur se găsesc câteva versete biblice, în greacă și română:
Ce iaste omul, căci l-ai pomenit, sau fiul omului că l-ai cercetat? Micșoratu-l-ai cu puțin oare
ce decât îngerii, cu slavă și cinste l-ai încorunat, așezatu-l-ai preste lucrurile mânulor tale.
Toate ai supus supt picioarele lui, oile și boii, încă și dobitoacele câmpului, paserile ceriului
și peștii mării. Nepriatinii omului căsașii lui; Înțelepciunea cărnii moarte; Ucide sufletele
carile nu mor.
Cuprinsul cărții cuprinde trei părți sau scări, cum sunt numite de Cantemir. Temele acestuia
sunt:

I. Cartea întâia
1. Lumea este creația lui Dumnezeu și a fost concepută ca o grădina, dar după căderea
primilor oameni din Rai, frumusețile lumii devin motiv de amăgire spre păcat.
2. Fericirea în această lume este trecătoare. Măririle sunt deșarte. Moartea pune capăt
tuturor iluziilor.
3. Dumnezeu a făcut lumea bună, nu rea, dar ea a devenit loc de trudă pentru om după
cădere. Însă când va fi restaurată, atunci va fi din nou cu totul bună și frumoasă.
4. Dumnezeu a dăruit omului nu numai luminători ai ochiului și ai trupului (aștrii
cerești), ci și lumina a minții, prin care sa judece si sa se fereasca de rau.
5. Lumea indeana la pofte trupesti si lacomie fara satiu si de aici se ajunge la pacate inca
mult mai mari.
6. Chiar si cei mai puternici imparati, care au adunat multa slava si multe bogatii, au fost
rapiti de moarte si au parasit viata fara sa ia nimic. Frumusetile si bogatiile lumii, care
se leapada si fara voie la moarte, nu merita sa-ti pierzi viata pentru ele. Bogatia nu este
o conditie neaparata pentru pieire, dar pe cei stapaniti de ea ii duce in Iad.
7. Lumea este temnita pentru om si trupul pentru suflet, dupa cum zice Sfanta Scriptura:
„Scoate din temnita sufletul meu” (Ps. 141, 10).
8. Sfintii din toate timpurile, locuind in lume, nu s-au lipit de ea, ci au fugit de amagirile
ei. Au urat lumea si pe ei insisi si iubeau ziua mortii si si a parasirii acestei lumi.
Frumusetile si desfatarile lumii sunt uraciune si spurcaciune, iar nevointele, lipsurile,
durerile si torturile indurate pentru Hristos sunt dulci si desfatatoare pentru Sfinti.

4
 Teodor Ionuț Însurățelu
Anul II Pastorală, grupa 4

9. Lumea este pamant si cenusa, Sodoma si Gomora, lat, sirena, parere si vis,
desertaciunea desertaciunilor. Cel ce cauta slava lumii are parte nu numai de nefericire
vesnica, ci si de cea vremelnica, de zbucium, cadere si durere.
10. „Innoi-se-vor ca ale vulturului tineretile tale” (Ps. 102, 5): innoirea care va avea loc in
veacul viitor, cand sufletul se va innoi prin faptele bune savarsite pe pamant. Dar chiar
inca pe pamant fiind, faptele bune atrag binecuvantare si o viata lunga si fericita celor
cuviosi si drepti.
11. Cei chinuiti pentru dreptate in aceasta lume vor primi cele ce ochiul nu le-a vazut,
urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit (I Cor. 2, 9).
12. Dumnezeu l-a facut pe om si i-a supus lui toata lumea, spre a se folosi bine de ea, iar
omul trebuie sa se osteneasca si sa se trudeasca pentru a trai si a se bucura.
13. Nu multi sunt gata sa paraseasca lumea pentru Rai.
14. Lumea este foc, cuptor, para de foc in care se lamureste ca aurul in topitoare sufletul
celor Sfinti, care rabdand se mantuiesc. Focul de care vorbste Sfantul Pavel (I Cor. 3,
15) este lumea, iar nu Purgatoriul, asa cum au inventat catolicii.
15. Omul este o lume mare intr-una mica: lumina zilei corespunde in om cu lumina
credintei; taria (cerul) corespunde nadejdii; apele de deasupra – grijile de Dumnezeu
lasate; apele dedesupt – necazurile; pamantul – trupul omenesc; copacii si iarba si
rodurile – faptele bune; soarele arata intelepciunea vesnica; luna inchipuie
intelepciunea vremelnica; pestii – plecaciunile; pasarile – privelistea cereasca;
animalele – patimile si durerile; fiarele – atacurile demonice.
16. Omul nu stie zilele vietii sale si trebuie sa fie pregatit in fiecare clipa de moarte. Viata
este foarte scurta si anii in care suntem cu adevarat constienti de ceea ce facem si in
putere (vreo 20), sunt cu mult mai putini chiar si decat anii vietii (care sunt 70-80 de
ani). Nici macar o zi pe saptamana nu putem sa facem voile noastre fara sa ne scurtam
si mai mult viata.
17. Aceasta lume reprezinta locul si vremea pregatirii pentru viata vesnica vesnica.

II. Cartea a doua

1. Lumea e ca o gradina, trupul omenesc ca floarea campului si ca iarba, omul ca un pom
bun care face roada buna sau ca un pom langa izvoarele apelor care va da roada sa la
vremea sa (cf. Ps. 1).
2. Sa asteptam cer nou si pamant nou (Apoc. 21, 1).

5
 Teodor Ionuț Însurățelu
Anul II Pastorală, grupa 4

3. Cei ce par bogati si slaviti sunt bogati si goi (cf. Apoc. 3, 17).
4. Dumnezeu „cu ale Lui puternice maini m-au framantat…”
5. Dumnezeu cauta spre cei sarmani si napastuiti si zdrobiti cu Duhul (Is. 66, 2).
6. Cel ce se mareste piere fara veste.
7. Dupa moarte trebuie sa lasi un nume bun (cf, Eccl. 7, 2 ).
8. Sfantul Grigorie („Invataturi morale”): „ca sa intelegi ce esti, trebuie mai intai sa
intelegi ce nu esti”.
9. Omul e vierme si viata abur.
10. Intelepciunea lumii este nebunie. „Cat este de nestiutor omul, cu toata stiinta lui.”
11. A cauta cele ale lumii inseamna a crede ca exista ceva mai bun decat Dumnezeu (cf.
Fer. Augustin), insa dobandirea lumii aduce doar nefericire vremelnica si vesnica.
12. Fer. Augustin (Sermo CLXIX, 13): Qui ergo fecit te sine te, non te iustificat sine te.
13. Credinta face vii pe cei care mor iar necredinta face morti pe cei ce traiesc in pacate.
14. Dumnezeu Se cunoaste din fapturi (cf. Ps. 18, 1-2).
15. Se cuvine a dori numai lumina dumnezeiasca, ca sa nu se zica „a iubit mai mult
intunericul decat lumina” (In. 3, 19).
16. „Iar eu ca un surd nu auzeam si ca un mut ce nu-si deschide gura sa” (Ps. 37, 14): fa-te
surd si mut la ispitele lumii.
17. Moartea e sfarsitul tuturor oamenilor, iar zidirile marete sunt sortite naruirii.
18. Lumea i-a ademenit chiar si pe unii mari Sfinti si i-a facut sa cada.
19. Dragostea adevarata catre Dumnezeu aduce omului implinirea oricarei rugaciuni si
dorinte.
20. Suntem puternici cand suntem slabi, insa impreuna cu Domnul.
21. Nu din batran tanar, ci din pacatos drept trebuie sa se faca omul. Implinirea poftelor
duce la deznadejde.
22. Sf. Grigorie de Nazianz: „In desert se osteneste limba, de n-ar fi fost a Mantuitorului
mila.”
23. Toata firea slujeste omului din porunca lui Dumnezeu. Cu atat mai mult este rusinos
faptul ca omul nu asculta poruncile si fiind pacatos, e mai rau decat dobitoacele.
24. Cunoscand bunatatea lui Dumnezeu, Care a supus omului toata lumea, cu atat mai
mult trebuie sa credem ca ne va darui si viata vesnica si fericita, daca vom pazi
poruncile Lui. Daca Dumnezeu are grija de pacatosi, cu atat mai mult de cei Drepti.
25. In orice zi sa fii ca in ceasul mortii.

6
 Teodor Ionuț Însurățelu
Anul II Pastorală, grupa 4

26. Lumea e munca si iad.

27. Nu e pocainta dupa moarte, pentru ca cele pacatuite in trup trebuie curatite fiind tot in
trup.
28. Omul e o lume mica, chip al lumii mari, si mantuindu-se omul, recupereaza si lumea si
o mosteneste.
29. Lumina soarelui material, in comparatie cu lumina dumnezeiasca, este intuneric si
noapte.
30. In lumea aceasta se agoniseste lumea viitoare prin nevointa si pocainta. Cei ce au
numai intelepciune trupeasca, fara intelepciune duhovnicesca, vor pieri.
31. „Intelepciunea si-a zidit siesi casa sprijinita pe sapte stalpi” (Pilde 9, 1): inteleptul isi
face in Imparatia Cerului casa intemeiata pe cele 7 daruri ale Duhului.
32. Este nevoie sa cugetam neincetat la moarte si la Judecata.
33. Deprinderile bune se invata din copilarie si se mostenesc la batranete.

III. Cartea a treia

1. Se cuvine omului sa se cunoasca pe sine.
2. Sa te lupti cu patima care te ataca cel mai tare.
3. Omul: strain si oaspete pe pamant.
4. Cei curati sunt in paza lui Dumnezeu. Curatia naste nadejde. Curatia si sfintenia duc la
vederea lui Dumnezeu si la intrarea in Imparatia Cerurilor.
5. O cale sigura este urmarea pildelor celor bune. Rugaciunea este impreuna vorbire cu
Dumnezeu. Rugaciunea celui curat cu inima este auzita9

Mineiul

Mineiul s-a tipărit în tipografia Episcopiei Buzăului, în 1698, de către Episcopul

Mitrofan, cu cheltuiala domnitorului Constantin Brâncoveanu. Traducerea textului în limba
română a fost făcută de Radu Greceanu. Gravor, monahul Teodosie10. Are 12 volume in-
quarto, cuprinzând viețile sfinților și slujbele celor 12 luni. Seria începe cu luna septembrie,
care, pe pagina de titlu, are scris astfel:

9
https://www.teologiepentruazi.ro/2007/02/04/galceava-inteleptului-cu-lumea/, accesat 10.12.2019;
10
http://www.tipariturivechi.ro/document/1698-minei#ref1, accesat 07.12.2019;

7
 Teodor Ionuț Însurățelu
Anul II Pastorală, grupa 4

Mineiul. Luna lui Septembrie, care acum intâiu s-au tipărit, cu Tipicul, și Parimiile, și
Sinaxariul pe limba Rumănească. Den porunca și toată cheltuiala, Prea Luminatului Domn
Io Konstantin Basarab Voevod. Oblăduitoriu a toată Țara Rumănească. Mitropolit fiind a
toată Țara, Kyr Theodosie și s-au tipărit în Sfânta Episcopie dela Buzău în anul dela zidirea
lumii 7206. Însuși episcopul Buzăului, Kyr Mitrofan fiind tipograf, Buzău, în Tipografia
Sfintei Episcopii, 7206.
Are 139 de foi numerotate, cu text în două coloane, a câte 39 de rânduri, tipărit cu roși
și negru. Titlul, de asemenea, cu roșu și negru, are un frontispiciu și alte ornamente. Pe pagina
următoare se află stema lui Brâncoveanu și următorul text dispus în stihuri:
Stihuri politice 10 asupra stemei pre luminatului, slăvitului și blagocestivului Io Constantin
B. Basarab Voevod.
Semn strașnicu și armă la războiu pre tare
Den ceriu fu arătat o minune mare.
O cruce de stele pre ceriu însemnată
Marelui Constantin H(risto)s îi arată
Cu slove înprejuru scrise râmlenești:
Pre toți vrăjmașii tăi tu să-i biruești.
Acuma și Corbulu încă o arată
Domnului Constantinu într-aciastă dată.
Dându-i lui putere cu nădejde bună
Ca să stăpânescă, că-i de viță bună11.
Un cuvânt dedicat domnitorului urmează după stemă, fiind compoziția Mitropolitului
Teodosie. Se observă erudiția acestui ierarh din parafrazarea, încă de la începutul cuvântului,
a unui cuvânt al filosofului Sinesie, filosof neoplatonic și mitropolit de Ptolemais, în
Cyrenaica, autor care nici astăzi nu e tradus în românește, ceea ce înseamnă că Teodosie
cunoștea grecește. Conform spuselor mitropolitului, Sinesie spune că un bărbat, mai cu seamă
din cei cu autoritate, folosește orașului, țării și poporului mai mult prin erudiție, decât prin
putere politică. Și îl compară pe Constantin Brâncoveanu cu omonimul său de la începutul
secolului al IV-lea, Cel întocmai cu Apostolii.
Celelalte volume au exact același titlu, în afară de numele lunii, și aceleași stihuri la
stemă, ca cele din primul volum. Nu mai este reprodus cuvântul Mitropolitului Teodosie. Se

11
BRV, Mineiul slavonește și românește, p. 366;

8
 Teodor Ionuț Însurățelu
Anul II Pastorală, grupa 4

pare că din volumele pe Noiembrie și Decembrie nu există exemplare complete12. Luna lui
Octombrie are 152 pagini, Noiembrie are 164, Decembrie, 173, „Ghenarie” are 186, Februarie
are 117; Martie, 120; Aprilie, 98; Mai, 101; Iunie, 108; Iulie, 116 și August, 132.
Campania traducerii cărților în limba poporului era în toi. Până la această dată avem
Sfânta Scriptură, Sfânta Liturghie, Psaltirea, Viețile Sfinților traduse în românește. Acum,
prin Mineele de la Buzău, sunt traduse rânduielile de tipic, sinaxarele și paremiile, însă
cântările și rugăciunile au rămas în limba slavonă. Totuși, unele rugăciuni, partea citită din Sf.
Scriptură (Apostolul și Evanghelia) și unele ectenii au fost traduse în limb română13.
Importanța acesei serii de Minei este mărturisită și de Mitropolit: Prin ascuţita socotelă Mării
tale, nu numai lipsa den besericile noastre au plinitu cu Canoanele cele ce cântă ale sfinţilor,
ci şi turburare ce ce era mai înainte la besereci au potolitu pentru că era învăţăturile tipicului
şi ale orânduialelor la Minei scrise cu mâna, pre limba slovenesca, iară preoţii noştri de pe
la sate nici de cumu înţelegând limba aceia, orânduialele besericii nu să făcea deplin, nu era,
au ţinbale strigându să auziia14.
Așadar, cele 12 volume ale Mineiului, tipărit la Buzău, reprezintă un nou drum pe
calea traducerii textelor liturgice în limba poporului român.

Tomul dragostei asupra latinilor

Această publicație este tipărită la Iași, în

1698, în grecește. Cuprinde 25 de scrieri din diferite
timpuri împotriva romano-catolicilor, în ceea ce
privește primatul papal, purcederea Sfântului Duh „și
de la Fiul”, folosirea azimelor în cult și practica
botezului prin stropire. Această antologie de texte
este întocmită de Patriarhul Dositei Nottara al
Ierusalimului.
Cuprinde 436 de foi, împărțite astfel: 14 foi fără
număr, 114 pagini, o foie albă, 123 foi numerotate,

12
BRV, p. 368;
13
https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/episcopul-mitrofan-al-buzaului-un-nou-coresi-al-artei-
tipografice-150064.html, accesat 11.12.2019;
14
Ioan Bușagă, „Prefețele cărților religioase românești”, în Ziarul Lumina, 14.09.2010,
https://ziarullumina.ro/repere-si-idei/prefetele-cartilor-religioase-romanesti-22837.html, accesat 07.12.2019;

9
 Teodor Ionuț Însurățelu
Anul II Pastorală, grupa 4

454 de pagini numerotate (de la 124 la 588, sărindu-se numerele 571-580), și iarăși 14 foi fără
număr, ultima fiind albă. Cartea este tipărită cu cerneală neagră, cu 41 de rânduri pe pagină 15.
La început se află două scrisori ale Patriarhului Dositei către cititori, cuprinsul și două
compuneri în versuri, dintre care una este semnată de Ieremia Kakavela16.
Patronajul financiar l-a asigurat Frăția Sfântului Mormânt, cu încuviințarea
domnitorului Antioh Cantemir. Tipograf a fost un anumit Dionisie, diortositorul textului fiind
Ieremia Kakavela17.
Pe pagina de titlu scrie: Tomul dragostei asupra latinilor, adunat și tipărit de Dositei,
Patriarhul Ierusalimului, pe timpul domniei prea piosului și prea strălucitului Domn și
Stăpânitor, Domnul Ioan Antioh Cantemir Voevod a toată Moldovlahia. În anul 1698.
La sfârșit scrie: S-a tipărit tomul acesta în Iașul Moldovlahiei cu halcotipia și
cheltuiala Sfântului Mormânt, prin Dionisie monahul, fiind îndreptător prea învățatul
profesor Ieremia Kakavela. Deci, de sunt greșeli la unele litere sau cuvinte, acesta s-a
întâmplat pentru că halcograful era de altă limbă și care nu știa carte grecească 18, așadar să
avem iertare. În anul mântuirii 1698, luna martie. Sfârșit și lui Dumnezeu slavă.

15
BRV, p. 369;
16
BRV, p. 369; Ieremia Kakavela a fost un monah cărturar din Creta, primul dascăl al lui Dimitrie Cantemir; a
trăit în Țările Române; a făcut studii la Lipsca și la Beciu;
17
http://www.tipariturivechi.ro/document/1698-tomul-dragostei-asupra-latinilor, accesat 07.12.2019;
18
De aici reiese faptul că Dionisie monahul era român.

10
 Teodor Ionuț Însurățelu
Anul II Pastorală, grupa 4

Bibliografie

I. Cărți
1. Bădărău, Dan, Filosofia lui Dimitrie Cantemir, Ed. Academiei Române, București,
1964;
2. Bibliografia românească veche, vol. I (1508-1716);
3. Cantemir, Dimitrie, Divanul, ediție îngrijită, studiu introductiv și comentarii de Virgil
Cândea, Ed. Academiei române, București, 1974;
4. Cândea, Acad. Virgil, „Divanul în cultura românească și în cultura europeană”
în Dimitrie Cantemir (1673-1723). Principe român și cărturar european, Editura
Trinitas, Iaşi, 2003;
5. Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a III-a
revizuită, vol. 2, Trinitas / Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2004;

II. Resurse electronice

6. http://www.tipariturivechi.ro/document/divanul;
7. https://basilica.ro/dimensiunea-religioasa-a-operei-lui-dimitrie-cantemir/#ftn4;
8. https://www.teologiepentruazi.ro/2007/02/04/galceava-inteleptului-cu-lumea/;
9. http://www.tipariturivechi.ro/document/1698-minei#ref1;
10. https://ziarullumina.ro/repere-si-idei/prefetele-cartilor-religioase-romanesti-
22837.html;
11. http://www.tipariturivechi.ro/document/1698-tomul-dragostei-asupra-latinilor.

11