Tratament balneofizioterapic

Electroterapia

Are unele aplicaţii în deformările coloanei. Rolul său este de a reduce retracţiile şi
contracţiile prin încălzirea profundă a regiunii (ultrasunete, diadinamici), de a supliza masa,
latura şi ligamentele retractate şi sclerozate (ionizările cu iodură de potasiu 4-5%, ultrasunete
cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazona), de a limita efectele dureroase sau calcefierile anchiloze
ale artrozelor secundare. Contractările musculare, mai ales cele dureroase la solicitările pasive,
de întindere, mai pot beneficia de băi de lumină infraroşii, masaj iar hipotoniile musculare de
termoterapie, algitoniflax (curenţi aperiodici de joasă frecvenţă, curenţi faradici şi galvanizări).
Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim: galvanizările, ionoterapia
electrică, faradizarea, curenţii diadinamici, razele ultraviolete şi ultrasunetele.

Hidroterapia

Balneoterapia este rareori folosită

singură în deformările coloanei vertebrale.

Putem vorbi de cure

balneokinetoterapeutice, adică de proceduri
de kinetoterapie aplicate în bazine cu apă
dulce sau carbogazoasă. Avantajele acestei
metode constau în acţiunea fizică a apei de
a "descărca" mişcările în mare parte, de acţiunea gravitaţiei. De asemenea apa opune o
rezistenţă la mişcare, ceea ce face ca partea izometrică a contracţiei să reprezinte mai mult din
mişcare, crescând astfel tonusul muscular.

La aceste acţiuni se mai adaugă efectele termalităţii apei asupra vasomotricităţii şi

efectele tonifiante asupra sistemului nervos central şi periferic. În cazul apelor carbogazoase
este de adăugat efectul binefăcător al sărurilor şi bulelor de gaz degajate.

De asemenea, masajul subacvatic sau talasoterapia, pot da rezultate bune. Noi insistăm
asupra a două metode de valoare excepţională în tratamentul profilactic preparator al
deformărilor:
  înotul

 gimnastica respiratorie.

Înotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rând (braţ, spate, fluture, delfin). Este un
excelent mijloc activ de autocontrol, de rechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de
dirijare a dezvoltării simetrice a toracelui.

Gimnastica respiratorie, în apă se face sub formă de înot sau programe specializate. Exerciţiile
se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat până la bărbie, membrele inferioare
întinse şi atingând fundul bazinului cu vârful degetelor de la picioare. Această gimnastică
asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul şi favorizează dezvoltarea
simetrică a toracelui şi creşterea capacităţii vitale.

Tratament prin masaj

Prelucrarea metodică şi sistematică a tuturor părţilor moi ale organismului prin diferite
mijloace mecanice, în scop terapeutic şi profilactic, se numeşte masaj.

Efectele fiziologice ale masajului :

 acţiunea sedativă asupra durerilor de tip nevralgic musculare sau articulare;

 acţiune hiperemiantă locală de îmbunătăţire a circulaţei locale, care se manifestă

prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra căruia se execută masajul;

 înlăturarea lichidelor interstiţiale de stază, cu accelerarea proceselor resorbţiei

în regiunea masată.

Masajul are şi acţiuni generale asupra organismului:

a. stimulează funcţiile aparatului cardio-vascular şi respirator;

b. îmbunătăţirea metabolismului bazal;

c. efecte benefice asupra stării generale a bolnavului cu îmbunătăţirea somnului şi

îndepărtarea oboselii musculare.

Toate aceste acţiuni se explică prin acţiunea exercitată de masaj asupra pielii care este
bogat vascularizată şi inervată, în piele aflându-se terminaţii nervoase (exteroceptori) punct de
plecare a unei serii de reflexe. La acestea trebuie adăugate şi efectele excitante pe care le
excercită masajul asupra terminaţiilor nervoase din muşchi, ligamente, tendoane
(propioceptori).

Cel mai important mecanism de acţiune al masajului este reprezentat deci de

mecanismul reflex.Acesta pleacă de la exteroceptorii din tegument şi propioceptorii din muşchi,
ligamente, tendoane la nivelul la care iau naştere stimuli de diferite intensitâţi care pornesc spre
SNC.

Trebuie adăugat deasemenea că organele interne în suferintă se manifestă prin senzaţii

dureroase ale peretelui toracal şi abdominal,fiecărui organ corespunzându-i o anumită zona de
proiectie cutanată. Cunoaşterea acestor zone este necesară maseurului care acţionează asupra
lor influenţând pe cale reflexă starea funcţională a organelor în suferinţă.

În acelaşi timp acţiunea nervoasă reflexă pe căile rahidiene, manevrate de masaj

determină o serie de reflexe neurovegetative, îndeosebi vasculare.

Cum vasele cutanate conţin mai mult de un sfert din cantitatea totală de sânge din
organism, pielea fiind un adevărat rezervor de sânge, masajul exercită o influenţă considerabilă
asupra circulaţiei superficiale şi indirect asupra organismului.

Un alt mecanism de acţiune al masajului este reprezentat de apariţia în urma

compresiilor, ciupirilor, frământărilor sau baterii a unor reacţii extinse în piele cu focare în cazul
metabolismului bazal, a unor produse metabolice care trec în circulaţia generală.

Un alt mod de acţiune al masajului este efectul lui mecanic asupra lichidelor interstiţiale.
Când acest lichid este în exces, în spaţiile şi interstitiile tesuturilor, masajul poate să intervină
favorabil ajutând resorbţia lui în sânge pentru a fi eliminat.

Rezultă îmbunătăţirea funcţiilor circulatorii şi a reducerii muncii inimii care are de mobilizat o
masă de lichid mai mică. Toate aceste acţiuni explică indicaţiile largi ale masajului într-o serie
de afecţiuni precum şi utilizarea lui în scop igienic precum şi în viaţa sportivă.

Tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri)

Lordoza lombară beneficiază mult de tratamentul balnear. Alegerea staţiunii şi

individualizarea tratamentului se vor face în funcţie de vârsta bolnavului, de starea
neurovegetativă ca şi de bolile asociate.
Putem să indicăm – apele termale simple, uşor radioactive de tipul Felix; apele sărate - iodurate
de la Breaza, Olăneşti, Govora; heliotermale de la Sovata şi Ocna Sibiului, apele sulfuroase
termale de tipul Herculane şi cele atermale de la Govora, Olăneşti, Pucioasa, nămolul de tipul
celor de la Techirghiol, Eforie, Amara, Sovata, Ocna Sibiului.

Schematic, numărul de băi este de 12-14 pe serie, temperatura este de 37-38 grade Celsius,
durata este de 15-20 minute.

Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic (mecanic) şi chimic.

 Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic;

 Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);

 Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);

 Govora (nămol silicos şi iodat);

 Geoagiu (nămoluri feruginoase)

Pentru nămol temperatura este de 40-44 grade Celsius, durata 30-40 minute. Se
asociază cu proceduri fizioterapeutice şi helioterapeutice, de la caz la caz.

In fazele incipiente de boală, ca şi în cele tardive, neînsoţite de complicaţii, putem să

indicăm cu succes ungerile cu nămol urmate de băi de G hiol.

Terapia fizicală şi de recuperare este practic cea mai importantă, cu cea mai mare eficacitate.
Ea începe concomitent cu celelalte terapii, cît mai precoce, după stabilirea diagnosticului clinico
– funcţional.

Medicina fizicală de recuperare a devenit, în ultimul sfert al secolului XX o specialitate

modernă, fundamentată ştiinţific, cu dezvoltarea unor metode de tratament activ, prin exerciţii
terapeutice şi educarea bolnavilor.

 Tratament prin electroterapie

Are unele aplicaţii în deformările coloanei. Rolul său este de a reduce retracţiile şi contracţiile
prin încălzirea profundă a regiunii (ultrasunete, diadinamici), de a asupliza musculatura şi
ligamentele retractate şi sclerozate (ionizările cu iodura de potasiu 4-5%, ultrasunete cu
hidrocortizon 1% sau fenilbutazona), de a limita efectele dureroase sau anchilozele artrozelor
secundare.

Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitările pasive, de întindere, mai pot
beneficia de băi de lumină infraroşii, masaj, iar hipotoniile musculare de termoterapie, curenţi
aperiodici de joasă frecvenţă, curenţi faradici şi galvanizări.

Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom (electroterapie antalgică

simptomatică), cât şi contracturii musculare şi ea sursă generatoare de durere (electroterapie
antalgică patogenică).

Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim: galvanizările, ionoterapia

electrică, faradizarea, curenţii diadinamici, razele ultraviolete şi ultrasunetele.

Ultrasunetele se folosesc în special pentru efectul mecanic, micromasajul celular, creşterea

temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete, efectul fibrolitic ce
dezorganizează procesele incipiente de fibrozare.

Galvanizarea transversală este decontracturantă şi antalgică, efectul antalgic fiind potenţat de

alegerea unor soluţii medicamentoase cu efect anestezic de suprafaţă (xilină, novocaină).
Esenţial este ca mărimea electrozilor să acopere integral zona de tratat, intensitatea curentului
să fie la prag şi durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute).

Curenţii diadinamici alcăror efect antalgic este foarte bine cunoscut acţionează şi patogenetic
prin contracţiile musculare pe care le induc formele excitomotorii (RS, PS, PL). Şi aici, dozarea
intensităţii şi durata şedinţei condiţionează efectul terapeutic.

Curentul interferenţial în aplicaţie statică, dar mai ales dinamică, folosind frecvenţe
excitomotorii în forma SPECTRU, aduce o contribuţie substanţialâ în pregătirea musculaturii
pentru programele de kinetoterapie.

 Tratament prin termoterapie

Termoterapia locală se foloseşte ca procedură de relaxare musculară, creşterea metabolismului

tisular local prin vasodilataţia cutanată şi musculară. Mijloacele se aleg în funcţie de posibilităţi
şi pot fi extrem de simple sau sofisticate. Important este ca indicaţia de termoterapie să fie
corectă şi metodologia de aplicare să fie respectată.
Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de căldură. Efectele de bază ale
termoterapiei sunt:

 analgezia,

 hiperemia,

 hipertermia locală şi sistemică,

 creşterea tonusului muscular,

 creşterea elasticităţii ţesutului conjunctiv.

Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie şi masaj.

Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaţii:

 Căldură profundă, produsă de diatermie şi ultrasunete

 Căldură superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul de penetraţie este mai
redus, de numai cîţiva centimetri de la tegument.

Căldura umedă sub forma împachetărilor cu parafină, cu nămol şi nisip este mai benefică decît
căldura uscată.

Încălzirea superficială se realizează cu lampa Solux, cataplasma cu muştar, sare caldă, parafină
etc. Pentru încălzirea structurilor profunde se folosesc microundele sau undele scurte.

1. Împachetarea nămol

Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 - 40°C pe o anumită regiune. Durata unei

şedinţe este de 20 -- 40 minute.

Acţiunea: nămolul are mai multe efecte:

- efect mecanic, producând excitaţia pielii

- efect fizic, temperatura corpului creşte cu 2 - 3°C;

- efect chimic, prin rezorbţia unor substanţe biologic active prin piele din nămol.

2. Băile de abur complete

Se execută într-o cameră supraîncălzită de vapori, la temperatură de 40°C. Se mai pot practica
în dulapuri speciale orizontale sau verticale.

Se pleacă de la o temperatură iniţială de 38 - 42°C şi se urcă treptat la 50 ~ 55°C. În timpul

procedurii se pune o compresă rece pe cap, ceafă sau inimă. Baia se termină cu o procedură de
răcire.

3. Băile de aer cald folosesc căldura uscată, cu temperatura între 60 - 120°C, care provine de
la radiatoare supraîncălzite în atmosferă închisă.

Sunt mai uşor suportate decât cele de abur cald. Transpiraţia se instalează mai încet, dar
cantitatea e mai abundentă decât la băile de abur.

4. Băile de lumină se realizează în dulapuri de lemn cu becuri, iar cele parţiale în dispozitive
adaptate. Durata băilor este de 5 - 20 minute. Căldura radiantă produsă de băile de lumină e mai
penetrantă decât cea de abur sau aer cald, iar transpiraţia începe mai devreme.

5. Băile de soare şi nisip utilizează spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu
precauţie, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului, cantitatea se creşte treptat în zilele
următoare.

Aceste băi sunt indicate mai ales la copii, în perioada de creştere (ele stimulează metabolismul
fosfo-calcic şi cel al vitaminei D) şi contraindicate la persoanele cu probleme cardiace.

6. Cataplasmele

Constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanţe, la temperaturi variate asura

diferitelor regiuni ale corpului.

Ele acţionează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor
hiperemiant şi rezorbiv, precum şi pentru acţiunea antispastică şi antialgică. La cataplasmele cu
plante medicinale se mai adaugă şi efectul chimic.

Tratament prin Masaj

Definiţia masajului

Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulări manuale, variate, aplicate simetric la
suprafaţa organismului în scop terapeutic. Acţiunea fiziologică a acestor manevre constă în
aceea că în timpul executării lor pornesc spre sistemul nervos central impulsuri nervoase de la
terminaţiile nervoase profunde cutanate. Acestea măresc excitabilitatea şi întăresc starea
funcţională a scoarţei cerebrale.

Efectele masajului

Efecte locale

1. Acţiune sedativă asupra:

- durerilor de tip nevralgic;

- durerilor musculare şi articulare.

Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente care stimulează repetat extraceptorii şi
proprioceptorii existenti.

2. Acţiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra

căruia se exercită masajul această acţiime se exercită prin manevre mai energice care comprimă
alternativ vasele sangvine.

3. Îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona masată.

Masajul permite înlăturarea lichidelor de stază. Acest efect este benefic la persoane cu
insuficienţă venoasă periferică şi apare după manevre profunde care conduc lichidul de stază
de la periferie spre centru.

Efecte generale

Creşterea metabolismului bazal stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator,

influentează favorabil starea generală a organismului, îmbunătăţeşte somnul, îndepărtează
oboseala musculară.

Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii care este un organ
bine vascularizat şi mai ales bogat inervat.

Mecanisme de acţiune

Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul reflex
asupra organelor interne. Aceasta se explică prin stimulii care pleacă prin exteroceptori şi
proprioceptori, care simt de diferite intensităţi pe cale aferentă către SNC, iar de acolo pe cale
aferentă, ajung la organele interne în suferinţă.
Un alt mecanism al masajului este acţiunea mecanică produsă de manevrele mai dure ca
frământarea: contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face transversal
pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătăţirea funcţiei şi forţei
musculare care participă la mişcarea într-o articulaţie.

Descrierea regiunii anatomice:

Coloana vertebrală este un sistem complex, în structura căruia intră 33 – 34 vertebre, 344 de
suprafeţe articulare, 24 de discuri, 365 de ligamente şi asupra căreia acţionează 750 de muşchi.

Cele 5 segmente ale coloanei vertebrale sunt: cervical (7 vertebre), dorsal (12 vertebre),
lombar (5 vertebre), sacral (5 vertebre) şi coccigian (4-5 vertebre sudate între ele).

Regiunea dorsală se delimitează în partea superioară prin linia imaginară ce trece prin
C7, spina omoplatului şi acromion. În partea inferioară se delimitează prin linia imaginară ce
trece prin T12 şi coastele flotante.

Musculatura regiunii este bine dezvoltată. Muşchii mai importanti sunt: marii dorsali,
trapezii inferiori, intercostalii, iliocostalii, muşchii proprii ai coloanei vertebrale
(paravertebralii dorsali, intervertebralii, interspinoşii şi transverso- spinoşii). În partea
superioară a regiunii dorsale sunt: muşchii romboizi, muşchii supra- şi subspinoşi la splina
omoplatului, dar intră şi la regiunea cefei şi cea dorsala.

Tehnica de masaj

Masajul regiunii dorsale se execută aşezând bolnavul în decubit ventral, cu mîinile pe lîngă
corp. Bolnavul este acoperit cu un cearceaf lăsând descoperită numai regiunea de masat.

Se începe cu netezirea sau efleurajul cu ambele palme întinse, pornind de la partea inferioară a
toracelui pe muşchii paravertebrali şi muşchii dorsali, partea superioară a trapezilor,
înconjurând umerii.

A doua formă de netezire se face tot cu palmele întinse pe părţile laterale ale toracelui tot de jos
în sus făcând terminaţia la C7. 0 altă formă de netezire este netezirea pe coloană cu două degete
depărtate de la T12 la C7, cu spina vertebrală între degetele depărtate de la mâna stângă atât pe
partea opusa noua cât şi pe partea noastra.

Ultima netezire este pieptene şi se face pe muşchii bine dezvoltaţi, marii dorsali, derulând
pumnul de la rădăcină către vârful degetelor de 5-6 ori. Urmează frământarea sau petrisajul cu
toate formele sale, frământarea cu o mână începând cu partea opusă nouă, în 2-3 straturi de
muşchi, prin compresiuni şi relaxări dintre police şi celelalte 4 degete, ridicând muşchiul de pe
planul osos. Pe aceleaşi direcţii se execută şi frământarea cu două mâini şi contratimp. După
fiecare se face netezirea de întrerupere.

Geluirea este tot o frământare ce se face pe coloană cu 2 degete depărtate cu spina vertebrală
între degete (T12-C7). 0 altă direcţie a geluirii cu degetele apropiate se face pe muşchii
paravertebrali dorsali.Toate formele frământării se fac de 2-3 ori pe fiecare direcţie. După
netezirea de întrerupere urmează fricţiunea care se face pe coloana dorsală (T12-C7) cu două
degete depărtate cu mişcări de sus în jos, stânga-dreapta, circular dreapta, circular stânga. 0 altă
direcţie de fricţiune este intercostală cu degetele depărtate cu mişcări circulare şi o alta cu
degetele apropiate pe muşchii paravertebrali dorsali.

După fricţiune urmează tapotamentul care se face pe muşchii bine dezvoltaţi ca marii dorsali şi
trapezii inferiori având în vedere evitarea rinichilor. Formele tapotamentului sunt: căuş, partea
cubitală a degetului şi pumn.

Urmează vibraţia care se face cu palma întreagă pe toată suprafaţa musculară prin trenuri
vibratorii destul de profunde şi rapide pentru a ajunge vibraţia şi la organele interne .

După toate netezirile de întrerupere masajul se termină tot cu o netezire.

După aceea facem kinetoterapie deoarece avem articulaţiile costo-vertebrale care trebuiesc
mobilizate. Pentru acest lucru facem mişcarile de inspiratie-expiratie masorul ţinând palmele
perpendiculare pe coloana dorsală şi spunându-i bolnavului să tragă aer în piept după care
bolnavul expiră aerul, iar masorul apasă prin vibraţii coloana dorsala (de 2-3 ori).

Indicaţii : spondiloza anchilozantă, sechele posttraumatice în această regiune, deformări de

coloană toracală, cum ar fi cifoza sau devieri laterale ale coloanei -scolioze, în contracturi
musculare de diferite cauze

Contraindicaţii: boli dermatologice, boli hemoragice, inflamaţii acute ale organelor

abdominale, TBC, boli vasculare, boli infecţioase.

Kinetoterapie

Exerciţiile pentru corectarea cifozei urmăresc:

 1.Tonifierea musculaturii paravertebrale cervicale, în sensul scurtării musculaturii
posterioare (prin mişcări concentrice) şi alungirea celei anterioare a gîtului şi toracelui (prin
mişcări excentrice)

2. Ştergerea deprinderii greşite şi formarea unei atitudini corecte a corpului

3. Corectarea sau prevenirea deviaţiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a
celorlalte regiuni ale corpului.

Mijloacele folosite sunt:

 Exerciţii statice:

- eforturi izometrice executate cu extensia trunchiului

- stînd în picioare corect

- stînd în genunchi

- stînd în decubit dorsal şi ventral

- stînd atîrnat

 exerciţii dinamice – extensia şi întinderea coloanei vertebrale, apoi exerciţii pentru cap, gît,
membre, care să amplifice extensia trunchiului.

Pentru îngreunări se folosesc bastoane aşezate la spate sub axile, mingi medicinale purtate pe
cap sau aruncate cu ambele mîini deasupra capului.

Exerciţiile vor fi întrerupte de frecvente mişcări de respiraţie şi relaxare.

Deosebit de utile sunt exerciţiile de redresare pasivă şi pasiv-activă la scară fixă, la

perete şi, mai ales, în faţa oglinzii.

În cazul atitudinii cifotice, trebuie să învăţăm pacientul să-şi formeze simţul poziţiei
corecte, prin autocontrol continuu, lucru posibil datorită supleţei coloanei vertebrale.

Se are în vedere poziţia defectuoasă a capului căzut înainte, care trebuie redresată prin
contracţia musculaturii cefei, cu corectarea curburii cervicale, menţinînd privirea înainte,
paralelă cu pămîntul.
 Tonifierea şi reechilibrarea musculaturii paravertebrale este unul din obiectivele
principale :

 din decubit ventral se execută gradat ridicarea capului, umerilor, membrelor superioare
(pentru tonifierea musculaturii dorsale bilaterale),

 ridicarea ambelor membre inferioare tonifică musculatura lombară ;

 ridicarea membrelor ipsilaterale tonifică musculatura unilaterală paravertebrală respectivă

Un alt obiectiv al tratamentului fizical-kinetic îl constituie asuplizarea coloanei vertebrale.

Pentru a se realiza acest lucru este necesar să se acţioneze în sensul:

 eliberării mişcării în articulaţiile interapofizare posterioare,

 contracararea tendinţei la cifozare,

 împiedicarea agravării unei eventuale scolioze preexistente,

 îmbunătăţirea mobilităţii costo-vertebrale.

Tehnica de lucru indicată derivă în mare măsură din metoda Klapp. Cifoza dorsală se corectează
prin exerciţii de întindere a coloanei din cele trei poziţii de bază (decubit, şezând, ortostatism),
de fapt, conştientizarea poziţiei „de a sta înalt" sau „a sta drept". Postura se controlează în
oglindă, urmărind alungirea gâtului şi a trunchiului în ax. Exerciţiile devin mai eficiente dacă
se oferă bolnavului câţiva parametri care să-i permită să conştientizeze corecţia posturală (o
rezistenţă uşoară aplicată de palma terapeutului pe creştetul bolnavului, o carte aşezată pe
creştet etc.).

Din metoda Klapp se folosesc poziţiile lordozante plecând din poziţia de start „în genunchi".

Extensiile active, mersul în patru labe, tracţiunile prin propria greutate a corpului (atârnat la
spalier), unele sporturi (volei, baschet, înotul pe spate), toate pot fi exploatate pentru
îndeplinirea aceluiaşi obiectiv.

Pentru tonifîerea musculaturii paravertebrale se folosesc tehnici globale clasice, dar sunt şi
unele manevre particulare deosebit de utile deoarece, deşi se adresează în principal musculaturii
paravertebrale, antrenează în lucru şi musculatura centurilor scapulo-humerale.

Exercitii pentru mobilizarea coloanei

 Din decubit dorsal, cu muschii flectati si bratele intinse lateral, se duc genunchi la piept si
se revine la pozitia de plecare.

 Din pozitie sezand, inclinati laterale si rotiri ale trunchiului;

 Din pozitie cvadripeda, ridicarea in extensie maxima a membrelor inferioare (alternativ),

concomitent cu flectarea membrului superior din coaste;

 Din pozitie cvadripeda, bolnavul arunca bratele brusc inainte si lateral.

 Din decubit ventral, ridicarea capului-trunchiului, poziţia membrelor superioare

schimbându-se pentru a grada efortul (pe lângă corp, sub bărbie, pe ceafa, pe umeri).

 În decubit ventral cu bazinul la marginea mesei, membrele inferioare atâmând, se fac

extensii din şold cu genunchii întinşi.

 Din pozitia „în genunchi" cu un baston în mâini, redresarea completă a trunchiului, extensia
braţelor şi menţinerea pentru câteva secunde a poziţiei de maximă extensie.

Exerciţiile pot fi deosebit de variate, se pot realiza în condiţii de dotare minimă şi nu pierd din
valoare decât datorită lipsei de continuitate.

Putem vorbi de cure balneokinetoterapeutice, adică de proceduri de kinetoterapie aplicate în

bazine cu apă dulce sau carbogazoasă. Avantajele acestei metode constau în acţiunea fizică a
apei de a "descărca" mişcarile în mare parte, de acţiunea gravitaţiei.

De asemenea apa opune o rezistenţa la miscare, ceea ce face ca partea izometrică a contractiei
să reprezinte mai mult din mişcare, crescînd astfel tonusul muscular.

La aceste acţiuni se mai adaugă efectele termalităţii apei asupra vasomotricităţii şi efectele
tonifiante asupra sistemului nervos central şi periferic. In cazul apelor carbogazoase este de
adaugat efectul binefăcator al sărurilor şi bulelor de gaz degajate.

De asemenea, masajul subacvatic sau talasoterapia, pot da rezultate bune. Sînt importante două
metode în tratamentul profilactic al deformarilor:

- înotul

- gimnastica respiratorie.
Inotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rănd (bras, spate, fluture, delfin). Este un
excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de
dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui.

Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub forma de inot sau programe specializate.
Exerciţiile se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat pînă la bărbie, membrele
inferioare întinse şi atingînd fundul bazinului cu vîrful degetelor de la picioare. Această
gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul şi favorizează
dezvoltarea simetrică a toracelui şi cresterea capacităţii vitale.

Climatoterapia

 Cură balneară

Bolnavul cu cifoză poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni profilate pe

tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.),
unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică şi,
împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea funcţională.

Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:

 Încetinirea procesului degenerativ

 Îmbunătăţirea circulaţiei locale şi generale

 Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei musculare

Tipuri de ape:

 Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)

 Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)

 Ape sărate iodurate (Bazna)

 Ape sulfuroase sărate (Călimăneşti, Govora)

 Ape sulfuroase termale (Herculane)

Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic (mecanic) şi chimic.

Staţiunile indicate sunt:

 Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic;

 Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);

 Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);

 Govora (nămol silicos şi iodat);

 Geoagiu (nămoluri feruginoase)