Sunteți pe pagina 1din 1

DE PAŞTI

E un fel de veselie prin mahalaua înfundată. E doară zi de Paşti, zi de repaus.


Scrînciobul se învîrte viu şi colorat, iar lăutarii cîntă cu foc.
„Tu unde eşti, Marie, frumoasă fată de mahala?”...
Pe cerdacul căsuţei tale, părinţii tăi bătrîni se uită la lumea care trece; un marinar
în concediu cîntă din harmonie, şi valsul lui se pierde prin mahalaua plină de soare, de
coji de ouă roşii şi de fărmituri de cozonac. Căsuţa voastră acum are igrasie şi parcă s-a
mai aplecat, acoperişul de şindrilă a putrezit de tot?...
„Tu unde eşti, Marie, frumoasă fată de mahala?”...
Pe la portiţe stau cavaleri şi domnişoare; şi rîd, şi îşi dau cărţi poştale ilustrate;
numai la portiţa voastră nu e nimeni, şi nici o bicicletă, nici o trăsură nu se mai opreşte şi
nici un domn elegant nu mai coboară, ca altădată.
Dar tu erai plină de viaţă, şi rochiile tale scumpe le admira toată mahalaua; nici o
fată nu era geloasă pe tine, fiindcă sticluţele cu parfum şi toate bomboanele pe care ţi le
dădeau liceenii, şi băieţii de boier, şi subofiţerii şi toţi amanţii tăi le împărţeai lor.
Te iubeau toţi, erai atît de bună şi tu rîdeai mult...
Cînd aveai timp citeai, şi printre cărţile tale felurite erau multe care-ţi vorbeau de
o viaţă mai blîndă, de o iubire mai nouă, pe care tu nu le înţelegeai, dar care te puneau
pe gînduri.
Mai tîrziu, prietenele tale spuneau că te-ai schimbat şi ieşeai din casă tot mai rar;
inima ta începuse să bată ne-înţeleasă, pe cînd toţi te credeau fericită.
Şi acea durere, ascunsă, care pune trandafiri pe obraji, într-o zi te-a făcut să
părăseşti, pentru totdeauna, această lume, pe care tu o mîngîiai cu frumuseţea trupului
tău...

E Paşti acum, şi mahalaua e plină de soare, de coji de ouă roşii şi de fărmituri de


cozonac, şi tremură de cîntece de harmonice şi de rîsul ascuţit al copiilor şi al fetelor
pudrate.
„Tu unde eşti, Marie, frumoasă fată de mahala?”...

S-ar putea să vă placă și