Imi port pustiu prin noapte pasul

Mihail Lermontov

Imi port pustiu prin noapte pasul meu

Pe drumul cu pietriș lucind la stele.

S-apleacă peste lume Dumnezeu

Și stau de vorbă stelele-ntre ele.

Solemn e cerul, minunat mereu!

Pământul doarme-n ceață azurie.

De ce mi-e sufletul atât de greu?

Aștept ceva? Păreri de rău să fie?

Păreri de rău? De ce? În van sunt toate!

Și de la viață ce-aș mai aștepta?

Vreau numai liniște și libertate.

S-adorm adânc, s-adorm, să pot uita!

Dar nu vreau somnul de mormânt să-mi fie!

Să dorm pe veci și totuși pieptul meu

Să fie încă plin de vlagă vie

Și să se-nalțe răsuflând mereu.

Și zi și noapte-auzul să-mi dezmierde

Un cântec de iubire lin și clar

Și să foșnească-ntr-una, veșnic verde,

Deasupra frunții mele un stejar.