Capitolul 4 Final

Cap. 4.
Transmisii mecanice directe şi indirecte
CAPITOLUL 4
TRANSMISII MECANICE
DIRECTE ŞI INDIRECTE
4.1. Introducere
Pentru transmiterea mişcării de rotaţie între două elemente

aparţinând, unul unei maşini motoare iar altul unei maşini de lucru sau
aparţinând ambele aceleiaşi maşini, se folosesc transmisiile mecanice. [32],
[36],[88].
Transmisiile mecanice sunt ansamblele formate din organe de maşini
specifice şi în funcţie de modul cum transmit mişcarea, se împart în două
mari categorii:
I- transmisi mecanicei directe, care transmit mişcarea prin organe
legate de elementul motor şi cel rezistent cu contact direct între ele:
a) Mecanisme cu roti dintate;
b) Mecanisme cu came;
c) Mecanisme cu roti de frictiune.
II- transmisii indirecte, la care intervine un element intermediar
între elementul de intrare şi cel de ieşire.
Transmisiile mecanice indirecte se împart în trei grupe, în funcţie de
tipul elementului intermediar:
a) transmisii prin curele;
b) transmisii prin lanţuri;
c) transmisii prin pârghii.
149
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ
I. TRANSMISII MECANICE DIRECTE
4.2. Mecanisme cu roţi dinţate.
4.2.1. Definiţii. Caracterizare

Mecanismele cu roţi dinţate, cunoscute sub denumirea de angrenaje,
servesc la transmiterea mişcării de rotaţie de la o roată conducătoare, numită
pinion, la o roată condusă prin intermediul unor dinţi care angrenează
succesiv şi continuu.
Angrenajele pot reduce viteza unghiulară de intrare şi, în acest caz,
se numesc reductoare, sau pot amplifica această viteză, numindu-se
multiplicatoare.
Angrenajele pot fi utilizate şi pentru transformarea mişcării de
rotaţie în mişcare de translaţie şi invers, când una dintre roţi are o rază
infinită, numită cremalieră.
Angrenajul este format, de regulă, din două roţi dinţate cu forme şi
dimensiuni diferite, de la zecimi de milimetru până la circa 12 metri şi sunt
utilizate în toate domeniile de activitate, ocupând peste 65% din transmisiile
mecanice datorită avantajelor semnificative pe care le prezintă.
Transmisiile prin roţi dinţate se întâlnesc în cele mai variate domenii
ale tehnicii, de la tehnica aerospaţială la maşinile agricole şi de la maşinile
cele mai grele la mecanica fină, în construcţiile de roboţi industriali, în
tehnica de calcul şi birotică.
4.2.2. Clasificarea angrenajelor

Formele variate ale roţilor dinţate şi ale angrenajelor au impus
stabilirea unor criterii de clasificare ce vor fi prezentate mai jos.
I. După direcţia dintelui roţilor dinţate;
II. După mişcarea axelor celor două roţi dinţate ce formează angrenajul;
III. După profilul dintelui;
IV. După forma roţilor dinţate;
150
Cap. 4. Transmisii mecanice directe şi indirecte
V. Un ultim criteriu de clasificare, considerat în literatura de specialitate

[34],[35],[36],[46],[64],[73] unul dintre cel mai important criteriu de
clasificare a angrenajelor, se referă la orientarea în spaţiu a axelor între care
se transmite mişcarea de rotaţie.
După acest criteriu angrenajele se clasifică în:
1. Angrenaje cu axe paralele;
2. Angrenaje cu axe concurente;
3. Angrenaje cu axe încrucişate.
I. După criteriul direcţiei dintelui:
- dinte drept;
- dinte înclinat;
- dinte în V;
- dinte curb.
II. După criteriul privind mişcarea axelor:
- angrenaje cu axe fixe (fig. 4.1);
- angrenaje cu axe mobile (fig. 4.2);
-
Fig.4.1
Fig.4.2
III. După profilul dintelui:
- evolventă;
- arc de cerc;
- cicloidă;
151
- octoidă;
- spirală arhimedică.
IV. După forma roţilor dinţate:
- angrenaje cu roţi cilindrice;
- angrenaje cu roţi conice;
- angrenaje hiperboloide;
- angrenaje melcate;
- angrenaje cremalieră;
- angrenaje necirculare.
V. După orientarea axelor:
1. Angrenaje cu axe paralele:
a) angrenaj cilindric exterior cu dinţi drepţi (fig. 4.3.a);
b) angrenaj cilindric exterior cu dinţi înclinaţi (fig. 4.3.b);
c) angrenaj cilindric exterior cu dinţi în V (fig. 4.3.c);
d) angrenaj cilindric interior cu dinţi drepţi (fig. 4.3.d);
e) angrenaj cilindric interior cu dinţi înclinaţi (fig. 4.3.e);
f) angrenaj cilindric cu cremalieră (fig. 4.3.f).
a) b) c)
152
d) e) f)
Fig.4.3
2. Angrenaje cu axe concurente:
a) angrenaj conic cu dinţi drepţi (fig. 4.4.a);
b) angrenaj conic cu dinţi înclinaţi (fig. 4.4.b);
c) angrenaj conic cu dinţi curbi (fig. 4.4.c);
d) angrenaj conic cu dinţi cu roată plană (fig. 4.4.d).
a) b) c) d)
Fig.4.4
3. Angrenaje cu axe încrucişate:

a) angrenaj cilindric încrucişat (fig. 4.5.a);
b) angrenaj hipoid (fig. 4.5.b);
c) angrenaj cu melc cilindru (fig. 4.5.c);
d) angrenaj cu melc globoidal (fig. 4.5.d).
Întru-cât angrenajele cilindrice sunt cel mai des întâlnite în practică,
acestea vor fi analizate în paragraful următor.
153
a) b)
c) d)
Fig.4.5
4.2.3. Analiza angrenajelor cilindrice

4.2.3.1. Determinarea axoidelor
Este necesar să fie făcută încă de la început menţiunea că din punct
de vedere practic, trebuie ca între roata conducătoare şi cea condusă să
existe un acelaşi grad de neuniformitate (respectiv de uniformitate) a
mişcării. Acest deziderat este exprimat prin relaţia raportului de transmitere
i12 care trebuie să rămână constant.[46],[64].
Se defineşte i12 prin relaţia, scrisă algebric pentru vitezele
unghiulare:
 (4.1)
i12  1
2
Urmează deci condiţia care va trebui îndeplinită de angrenaj:
 (4.2)
i12  1  const
2
Relaţia (4.2) va fi găsită ca o condiţie de realizare a danturii la toate
tipurile de angrenaje.
În continuare se va analiza modul în care se transmite mişcarea între
cele două roţi, având ca ipoteză relaţia (4.2).
Pentru aceasta se introduc noţiunile de axoide, în mişcarea relativă a
celor două corpuri. Axoidele au două caracteristici fundamentale:
154
- sunt două suprafeţe riglate, tangente, descrise în fiecare spaţiu asociat

rigidelor, de axa instantanee a mişcării relative (sunt suprafeţe, în general,
nematerializate);
- se rostogolesc fără alunecare (în orice punct al generatoarei de contact
viteza liniară este comună).
Se consideră două rigide S1 şi S 2 (fig. 4.6), care se rotesc cu
vitezele unghiulare  1 şi  2 în jurul axelor fixe şi paralele  1 şi  2 .
În continuare va trebui să fie identificată axa instantanee a mişcării
relative, adică suportul vitezei unghiulare  12 .
Pentru uşurarea studiului este necesar ca mişcarea relativă să fie
transformată în mişcare absolută, pentru unul dintre corpuri, chiar dacă
pentru celălalt mişcarea ce rezultă este complexă. Se aplică deci, principiul
inversării mişcării, la care condiţia principală este menţinerea neschimbată a
mişcării relative dintre corpuri. Să presupunem faptul că întreg ansamblul
format din cele două corpuri este închis într-o carcasă, care se roteşte (de
exemplu) cu   2 în jurul axei  2 . În această situaţie, pentru observatorul
situat în interiorul carcasei, mişcarea celor două rigide a rămas aceeaşi ca la
început. Pentru observatorul situat în spaţiul fix, însă, mişcările celor două
corpuri sunt esenţial diferite, şi anume: rigidul S1 are o mişcare complexă,
ca urmare a adăugării rotaţiei (de transport)   2 în jurul axei  2 la
rotaţia (relativă)  1 în jurul axei  1 ; rigidul S 2 este în repaus, datorită
adunării rotaţiilor  2 şi   2 în jurul aceleiaşi axe  2 .
Dacă ne referim la rigidul S1 , acesta are viteza unghiulară:

  1   2  (4.3)
a cărui suport este o dreaptă  , paralelă cu  1 şi  2 şi situată între
acestea. Pentru a găsi locul dreptei  se aplică teorema Varignon, faţă de
un punct C de pe dreapta  , în cazul compunerii vectorilor paraleli şi
rezultă:
 
r1   1  r 2    2  0 (4.4)
155
 
    
 
S 1 S 2
 
C
1 r1 1 r2


Fig. 4.6
Deoarece  1   1  l , de acelaşi sens cu   2 , iar r 1 şi r 2 au

sensuri contrare, relaţia (2.4) se scrie sub forma scalară:
1  r1   2  r2  0 (4.5)
sau
1 r (4.6)
 2
2 r1
Dacă se notează cu a distanţa constantă dintre  1 şi  2 , se poate
scrie:
r1  r2  a (4.7)
Din relaţiile (4.6) şi (4.7) asociate cu ipoteza (4.2) rezultă că r2 este
constant, adică dreapta  descrie un cilindru circular drept de rază r2 şi
de axă  2 .
În mod asemănător se demonstrează că şi cea de-a doua axoidă este
un cilindru circular drept, de rază r1 şi de axă  1 . În mişcarea reală cele
două axoide sunt suprafeţe aflate în rotaţie, cu vitezele unghiulare  1 şi
 2 . Dacă se face o secţiune plană prin ansamblul din fig. 4.6, se obţine
156
ansamblul din fig. 4.7, în care cele două centroide sunt cercuri, de raze r1
şi r2 , cu centrele O1 şi O2 . Ele se numesc cercuri de rostogolire (sau de
rulare) şi sunt notate în fig. 4.7 cu  1 , respectiv cu  2 . În punctul C,
viteza comună v rezultă din relaţia:
v   1  r1   2  r 2 (4.8)
Uneori este necesar să se scrie relaţia (2.8) în valori absolute:
v   1  r1   2  r 2 (4.9)
deşi, din această relaţie nu rezultă sensurile contrare a vectorilor  1 şi  2 .
v 2
1
2
2
1
O1 r1 r2 O2 O2 O1 r1
C
C r2
1
1
2
v
Fig.4.7 Fig.4.8
În fig. 4.8. este arătat contactul interior a celor două axoide, în

punctul C, spre deosebire de contactul exterior prezentat în fig. 4.6 şi în fig.
4.7. În cazul contactului interior, în relaţia (4.4) r 1 şi r 2 au acelaşi sens; la
fel şi vectorii  1 şi  2 . Astfel relaţia (4.5) devine:
 1  r1   2  r2  0 (4.10)
iar relaţia (2.6) se scrie acum:
 1 r2 (4.11)
i12 
 2 r1
În concluzie, relaţiile (4.6) şi (4.11) se pot scrie sub o singură formă:
 r (4.12)
i12  1   2
2 r1
157
unde semnele minus şi plus corespund respectiv contactului exterior şi

interior.
4.2.3.2. Teorema fundamentală a angrenării (Teorema Willis)

Se consideră două roţi de raze r1 şi r2 cu centrele fixe O1 şi
respectiv O2 , având doi dinţi în contact. Contactul dintre cei doi dinţi k1
şi k 2 are loc în punctul M (fig. 4.7). Viteza unghiulară a roţii de centru O1
este  1 iar a roţii de centru O2 este  2 [46],[64].
Prin ipoteză se consideră raportul de transmitere i12  const. ; dinţii
rămân tangenţi, neexistând tendinţa de a intra unul în celălalt sau de a se
despărţi. Punctul M alunecă pe profilul dinţilor, vitezele v 1 şi v 2 fiind
perpendiculare în M pe r1 , respectiv r2 .
Se urmăreşte să se demonstreze faptul că normala pe dinţi în punctul
de contact M trece printr-un punct fix C. Se duce tangenta comună T şi, apoi
normala N. Se va aplica principiul inversării mişcării; se închide totul într-o
carcasă şi se imprimă carcasei o viteză unghiulară   1 faţă de axa care
trece prin punctul O1 . În această situaţie k1 va fi în repaus, iar dintele k 2
va avea o rotaţie compusă din  2 şi   1 , obţinându-se:

   2  1  (4.13)
cu expresia scalară:
   2  1 (4.14)
Viteza punctului M pe dintele k 2 va fi:
v  v 2  v1 (4.15)
care va fi pe direcţia tangentei, în aşa fel încât să se respecte ipoteza ca dinţii
să rămână tangenţi. Normala pe dinţi, care este acum şi normala pe viteza
v , trebuie să treacă prin centrul instantaneu de rotaţie, care nu este oriunde
pe normală, ci în punctul C de pe dreapta O1O2 . Rezultanta    2   1
(fig. 4.9) este în planul celor două componente, deci pe dreapta O1O2 .
158
v2
- v1
k1
v1
k2
r1 M
1 r2
O1 - 1
2
) C O2
(T
)
(N
Carcasa
Fig.4.9
K1
K2
1 2
M
K1
K2
O2
O1 a C
Fig.4.10
Punctul C se află utilizându-se teorema lui Varignon:

   1   O1C     2   O2 C   0 (4.16)
Din relaţia (4.16) rezultă:
1 OC (4.17)
 2
2 O1C
Dar din ipoteză
 (4.18)
i12  1  const.
2
159
Şi din relaţiile (4.17) şi (4.18) rezultă că:

1 OC (4.19)
  2  const.
2 O1C
Însă:
 O1C    O2 C   a (4.20)
unde a este distanţa dintre axe (care este constantă); rezultă din (4.19) şi
(2.20) că O1C  const. şi O2 C  const. , adică tocmai ce era de
demonstrat.
În concluzie, teorema fundamentală a angrenării se enunţă astfel:

În timpul contactului a doi dinţi conjugaţi, normala comună trece
printr-un punct fix C de pe linia centrelor.
În fig. 4.10 este desenată şi o a doua poziţie de contact a celor doi
dinţi conjugaţi k1 şi k 2 ; normala trebuie să treacă tot prin punctul C.
4.2.3.3. Elementele geometrice ale angrenajelor cilindrice cu

dinţi drepţi
Se disting elementele geometrice ale fiecărei roţi dinţate şi
elementele geometrice ale angrenajului în ansamblul sau.
A. Elementele geometrice ale roţii (fig. 4.11)

 cercul de vârf
 cercul de bază
 cercul de rostogolire
 înălţimea dintelui
160
Fig.4.11
Cremaliera de referinţă
Cremaliera: când z→∞ roata dinţată devine cremalieră ⇨cercurile devin
drepte, iar evolventa devine profil rectiliniu (fig. 4.12).
Fig.4.12
161
Elementele geometrice standardizate se definesc pe cremaliera de

referinţă: ha  ha* �
m (coeficientul înălţimii capului dintelui) c  c* �
m
(coeficientul jocului danturii) p f  p f m (coeficientul racordării piciorului
*
dintelui).
Cremaliera de referinţă standardizată: α=20°; c*  0, 25 , ha*  1 .
a) pasul danturii p- măsurat pe cercul de divizare = distanţa dintre 2 flancuri
omoloage consecutive pb = pas pe cercul de bază;
b) modulul-parametrul principal al unui angrenaj m. Modulul m este o
mărime standardizată prin STAS 822.
Se poate scrie:
� d  p� z ; Diametrul de divizare, d, rezultă:
p
d z ; d1  m �
z  m�
� z1 ; d 2  m �
z2 ; z= numărul de dinţi

Observaţie importantă: roţile dinţate conjugate pot angrena numai
dacă sunt de acelaşi fel şi au acelaşi pas şi deci acelaşi modul.
c) Diametrele caracteristice
- de vârf (exterior) d a1  d1  2ha  m �
( z1  2ha* ) ; d a 2  d 2  2ha  m �
( z2  2ha* ) ;
- de fund (interior) d f 1  d1  2h f  m �
( z1  2ha*  2c* ) ;
d f 2  d 2  2h f  m �
( z2  2ha*  2c* ) ;
- de divizare (de generare) d: d1  d w1  m �

z1 ; d 2  d w 2  m �
z2 .
- de rostogolire dw;
- de bază db;
d) Înălţimea dintelui h:
- înălţimea piciorului dintelui h f  (ha  c ) �
* *
m
- înălţimea capului dintelui ha  ha* �

m coeficientul înălţimii capului dintelui
- jocul la capul dintelui: c  c* �
m;
B) Elemente geometrice ale angrenajului
În procesul de funcţionare, punctele succesive de contact definesc segmentul
de angrenare AE.
162
Puncte pe linia de angrenare : A- punctul de intrare în angrenare; E-punctul de ieşire

din angrenare; B,D-punctele de angrenare unipară.
Fig.4.13
ab a cos 
pb    p cos 
z z
 A   ce 2 T1T2 ;  B  AE  pb ;
 C  O1O2 T1T2 ;  D  AE  pb ;
 E   ce1 T1T2 
Corespunzător celor doi dinţi conjugate, punctele specific pe linia de
angrenare sunt: A1, A2, B1, B2, C1, C2, D1, D2, E1, E2.
Se defineşte:
ε= arc de angrenare/pasul pe cerc de rostogolire
AE
 ; ε = grad de acoperire şi reprezintă, sub aspect fizic, numărul
pb
mediu de perechi de dinţi aflaţi simultan în angrenare;
ε>1 pentru ca angrenarea să fie continuă, mişcarea să fie uniformă şi
raportul de transmitere i=constant.
163
Dacă pinionul are un număr foarte mic de dinţi (z 1<17) şi

angrenează cu o roata condusă cu număr mare de dinţi ( >>17), în timpul
procesului de angrenare apare fenomenul de interferenţă, care constă din
tendinţa de pătrundere a vârfului dinţilor roţii( în profilul evolventic al
dinţilor pinionului ( .
Evitarea acestui lucru se poate face prin:
- alegerea unui număr minim de dinţi z1 min
- corijarea danturii
Număr minim de dinţi : z1 min
Fig.4.14
În ∆ABC
AC hao hao ha*m 2ha*m
sin        2ha*
BC OC sin   d  d  mz sin  0 z min 
  sin    sin  0 sin 2 
2 2
Cum scula cremalieră se caracterizează prin :
h *
a 
 1,  0  20o  zmin 
2ha*
sin 2 20
 17dinti
Corijarea danturii
Se deplasează scula cremalieră faţă de linia de referinţă T-T cu
164
x
distanţa x, care se exprimă în funcţie de modulul m: x=ξm,   
m
deplasarea specifică sau coeficientul de deplasare (corijare).
Daca x>0⇨roţi corijate pozitiv(cremaliera se apropie de centrul
roţii faţă de poziţia de referinţă); x<0⇨roţi corijate negativ (cremaliera se
îndepărtează de centrul roţii faţă de poziţia de referinţă); x=0⇨roţi
necorijate.
Fig.4.15
h=hon+x+hof-x=ho h=hon+hof=m(z+1, 25)=ho; h=hon-x+hof+x=ho; x=ξm=0 ;
x=+ξm
165
Fig.4.16
Forma aproximativă a unor dinţi necorijaţi ("0") si corijaţi("+") sau("-") este
precizată în schema de mai jos:
Fig.4.17
Pentru a îmbunătăţi comportarea angrenajului, deplasarea profilului

se poate face, diferit, pe cele 2 roţi:
a)  s  1   2  0 ,  1   2  angrenaj cu dantura compensată (se schimbă
raportul dintre înălţimile capului şi piciorul dinţilor).
m
aw  a   z1  z2 
2
b)  s  1   2  0
m
aw  a   a   z1  z2    a
2
 a   1   2  m
Necesitatea deplasării(corijării)
a) realizarea unor roţi cu gabarit redus, deci cu număr de dinţi foarte
mic, astfel încât să se evite fenomenul de interferenţă.
b) realizarea unor distanţe dintre axe impuse
c) creşterea capacităţii portante la încovoiere şi la presiune contact
d) reducerea alunecării dintre flancuri
e) creşterea gradului de acoperire.
Realizarea unei roţi cu un număr minim de dinţi
166
Fig.4.18
mz
CA  BC sin    d 2  sin   sin   1 sin 2 
2
mz
ha  hao  x  AC  x  1 sin 2   m
2
mz
ha*m  1 sin 2   m
2
z 2
ha*  1 
2 z1min
dar z min  2ha* / sin 2 
z min  z1
dacă ha  1   
*
z min
Angrenaje cilindrice cu dinţi drepţi
a) Forţele din angrenaj: Forţa Fn se deplasează pe flancul activ
după cum se deplasează dintele de la intrarea la ieşirea din
angrenare.
Ţinând seama de imprecizia de execuţie şi montaj şi de repartiţia
sarcinii pe lăţimea angrenajului => sarcini dinamice suplimentare.
Forţa normală pe dinte Fn aplicată în punctul C de rostogolire, se
descompune în:
Forţa tangenţială la cercul de rostogolire:
167
2 M t1(2)
Ft1(2)  ;
d w1(2)
unde M t1(2) reprezintă momentul de torsiune la arborele 1, respectiv 2.
Fig.4.19
tan  w ;
Forţa radială: Fr1(2)  Ft1(2) �
Ft1(2)
Forţa normală dată de relaţia: Fn1(2) 
cos  w
Conform principiului acţiunii şi reacţiunii, se poate scrie Fn1 = Fn2 şi
apoi se poate stabili legătura dintre momentele de torsiune şi raportul de
transmitere.
În calculul angrenajului se consideră forţa nominală de calcul Fnc:
F 2M t 1
Fnc  Fn  k  t  k   k
cos  d w1 cos 
k = factorul de sarcină:
k  k S  kV  k B
unde : kS = coeficient de suprasarcină, dependent de maşina de lucru şi de
maşina motoare
k V = coeficient dinamic dependent de viteza şi clasa de precizie a
angrenajului.
168
kB = coeficient de repartizare a sarcinii pe lăţimea dintelui,

dependent de lăţimea roţii şi de diametrul de rostogolire.
b ) Calculul la solicitarea de încovoiere
Ipoteze simplificatoare:
- se consideră forţa normală de valoare Fnc/ε aplicată în vârful
dintelui (A2 sau E1), Ԑ-gradul de acoperire);
-se consideră doar efortul de încovoiere în secţiunea de la baza
dintelui;
-secţiunea periculoasă de la baza dintelui se defineşte prin punctul de tangenţă la
profilul dintelui în zona de racordare cu corpul roţii dinţate.
Fig.4.20
Fnc
 cos  e  h30
Mi Fte h30 1 F h m
 ip    2      t  k  cos  e  30  
Wi s30  B B  cos  B m
s302  s302 
6 6 6
h 
6 30   cos  e
Ft m F
   2  k   t  k  Y f  Y
B  m    s30  Bm
   cos 
m
unde: B este lungimea dintelui; Yf=coeficientul de formă al dintelui;
169
1
Y  coeficientul gradului de acoperire.

F 
 ip  t  k  Y f  Y   pai  p lim  k p  k pN relaţie ce poate fi utilizată pentru
Bm C p min
dimensionare sau verificare;
unde:  p lim -rezistenţa limită la oboseală prin încovoiere la piciorul dintelui
 p lim = - 250...300 N/mm2 pentru oţeluri aliate îmbunătăţite
- 400...450 N/mm2 pentru oţeluri aliate de cementare
- 40...60 N/mm2 pentru fonte cenuşii (Fc)
-150...170 N/mm2 pentru fonte cu grafit nodular (Fgn)
C p min = factorul minim de siguranţă la încovoiere
C p min = - 1,25...1,35 pentru materiale îmbunătăţite
- 1,75...2 pentru materiale cementate-călite
kp = factorul concentratorului de tensiune: funcţie de raza de racordare a
piciorului dintelui - kp =1....1,2; k pN = factorul numărului de cicluri;
 7 1/ 9
 10  pentru103  N p  107
k pN   N p 

1 pentruN p  10
7
N p  60  n  h ( n – turaţia în rotaţii pe minut, h – numărul de ore de

funcţionare).
Pentru dimensionare:
B
Se alege:  m  = - 6 pentru dinţi neprelucraţi
m
- 10...20 pentru dinţi prelucraţi şi roţi pe lagăre detaşabile
B
a  = 0,1...0,3 angrenaj deschis
a
0,15...0,3 angrenaje cu duritatea HB >350
0,3...0,4 pentru reductoare obişnuite
170
B 0,8. .1 HB  350
d    0,3 pentru angrenaje cementate călite prin CIF
d1 0,3. .0,5 HB  350

(curenţi de înaltă frecvenţă)
- Determinarea modulului
F
 ip  t  k  Y f  Y   pai
Bm
2  M t1 2  M t1
 ip   k  Y f  Y   k  Y f  Y   pai 
d1  B  m z1  m  m  m  m
2  M t1  k  Y f  Y 2  M t1
m3 sau  ip   k  Y f  Y
 m  z1   pai B
   m  d12
 d1 
2a
iar d1  , i fiind raportul de transmitere.
1 i
Dacă se calculează modulul, atunci se standardizează m STAS 822 .
Se calculează
d d m z1  z 2  cos 
a  w1 w 2   şi apoi se standardizează a. STAS
2 2 cos  w
6055; pentru realizarea STAS a distanţei dintre axe se face corijarea danturii
(   20 ,  w  unghiul real de angrenare).
o
În cazul când se calculează din relaţia de dimensionare d1 şi apoi distanţa
2M t1 (1  i ) 2
a  mmin 
dintre axe B 2
4a  pai
d
b) Calculul pe baza solicitării de contact (ciupire, pitting)
Ipoteze simplificatoare (teoria lui Hertz)
- corpuri omogene şi izotrope
- materialul respectă legea lui Hooke (E=ct)
171
-forţele exterioare acţionează normal pe suprafaţă

-suprafeţele sunt netede
-se neglijează forţele de frecare
Contactul sub acţiunea sarcinii este o fâşie de lăţime 2b şi lungime B
Fnc  
b  1,52 .
BE
Fnc  E (4.21)
 H max  0,418
B
1 1 1
unde: ρ= raza de curbură redusă;   r  r ; E = modulul de elasticitate
1 2
redus.
Relaţia lui Hertz se aplică pentru flancurile evolventice, considerate
cilindri, în polul angrenării.
Identificarea mărimilor din (4.21) pentru angrenajul cu dinţi drepţi:
Fnc = forţa normală din punctul C; pentru angrenajul cilindric cu dinţi drepţi,
forţa normală de calcul este (a se vedea punctele a şi b):
Ft
Fnc  k  Fn   k  Y
cos  w
b = lungimea de contact a cilindrilor→lungimea dinţilor;
Rc= raza de curbură echivalentă a cilindrilor → pentru angrenaj
1 1 1
  , unde R1=T1C şi R2=T2C razele de curbură ale cilindrilor cu
RC R1 R2
care se aproximează evolventele celor două flancuri. Dar T1C  O1C sin  w
1 2
şi T2C  O2C sin  w    d w1  d w2   2d w1 1  i  .
RC sin  w sin  w
i=raportul de transmisie
172
Fig.4.21
Fig.4.22
E=modulul de elasticitate redus al materialelor cilindrilor
2 1  12 1   22
 
E E1 E2
E1,2 = modul de elasticitate;
υ1,2 = coeficientul Poisson.
Înlocuind în (4.21)
Ft i  1 (4.22)
  H maxC    k  Y  Ym  YC   Had
bd w1 i
Unde Ym  0,418 E - factor de material;
2
YC  factor al poziţiei punctului C pe linia de angrenare.
sin  w cos  w
173
 H lim
 Had = tensiunea admisibilă;  Had  k R  k d k N în care  H lim =
cH min
tensiunea de contact minimă, dependentă de material.
De exemplu:
 H lim = 2,6HB – pentru oţel, unde HB este duritatea Brinell (N/mm2)
= 1,5HB – pentru fonta cenuşie;
= 1,8HB – pentru fonta de înaltă calitate.
c H min = coeficient de siguranţă minim la oboseala superficială.
c H min ≈ 1,15…1,25.
kd = factorul de duritate;
kr = factorul de rugozitate;
kN = factorul numărului de cicluri, ţine seama de oboseala materialului
(curbe tip Wohler).
1 pentru N H  5 107

kN  
  16
 5 107 / N H pentru N H  5 107
NH = 60hLn. NH = număr cicluri; h - rot/min; Ln – ore.
Fig.4.23
Ft  k  Y i  1
Relaţia (4.22),  H max C    Ym  YC   Had , poate fi utilizată
bd w1 i
pentru verificarea angrenajului sau pentru dimnesionare.
Pentru dimensionare – intersectează distanţa dintre axe a
cunoscând: Mt1 (momentul de torsiune), i (raportul de transmitere);
174
Se alege materialul (  Had ), se alege un raport , ( b = 0,8…1 pentru

material cu HB<350 şi  b =0,3…0,5 pentru material cu HB≥350)
În (4.22): Ym şi YC se determină, respectiv se estimează pentru α w ≈
2 M t1
α=20o; Ft  ; k, Ys se estimează:
d w1
2 M t1 Y   k  Y i  1 (4.23)
 H max C    Ym  YC   Had
 b  i
 d w1  d w1
2
 d w1 
Singura sursa necunoscută este dw1 dar,
d d d  i  1 2a
a  w1 w 2  w1  d w1 
2 2 1 i
Înlocuind dw1 în (4.23) şi la limită a  3

 M t1
Y   k  i  1

4
 Ym2  YC2
4 b   rad
2
i
d) Metoda de proiectare a unui angrenaj cilindric cu dinţi drepţi.
Se dau: Mt1, i, condiţii de lucru.
Se aleg: materialul (  H lim ,  p lim ); b/d1;
Calcul: aHmin → aSTAS6055; mmin incov.→ mSTAS822 (dacă m<1 se consideră m=1).
2a z i i 
 z1  , z 2  i12ef  2   i   12STAS 12ef    ia  3%  calculul
m1  i  z1  i12 STAS 
elementelor geometrice.
Calculul geometric:
A) Elementele cremalierei de referinţă.  0  20 o ; hoa
*
 1;
*
hof  1,25; c0*  0,25
B) Calculul deplasărilor specifice ale danturii
-unghiul de rostogolire a cremalierei aw cos  w  a0 cos 
a w – distanţa dintre axe standardizată,
a0 - distanţa de referinţă a0  m z1  z 2  / 2 → aw
- suma deplasărilor danturii roţilor
inv w  inv
 s  1   2   z1  z 2 
2tg
175
-repartizarea deplasărilor specifice   2 şi se calculează 1   s   2

Elementele geometrice ale angrenajului.
d1, 2  mz1, 2
d b1, 2  d1, 2 cos 
d w1, 2  d1, 2 cos  / cos  w

d f 1, 2  d1, 2  2m hof*  1, 2 

d a1, 2   d1, 2  2m h  1, 2*
oa 
 
d a1  2 a  m h   2  d1
*
oa 
da2  2 a  m h *
oa     d
1 2
-unghiul de presiune la capul dintelui (αa1,2); arcul dintelui pe cercul
de cap (Da1,2).
-lăţimea danturii b1, 2 ; b2  d1  b / d1  ; b1  b2   2...6mm 
-diametrele cercurilor începutului profilului evolventic d11, d12
(relaţiile sunt date în Îndrumare de proiectare).
-gradul de acoperire εα.
C) Relaţiile de calcul pentru verificarea dimensională a danturii
roţilor: -lungimea (cota) peste N dinţi; coarda de divizare etc (relaţiile sunt
date în Îndrumare de proiectare).
4.2.3.4. Serii de angrenaje

Seriile sau trenurile de angrenaje se clasifică în: serii cu axe fixe şi
serii cu axe mobile.
a) Serii de angrenaje cu axe fixe.
În categoria angrenajelor cu axe fixe în practică sunt întâlnite două
variante:
1.serii de angrenaje cu axe fixe cu roţi intermediare(parazite);
2.serii de angrenaje cu axe fixe cu roţi în cascadă;
Un prim exemplu este prezentat în fig. 4.24 (cu roţi intermediare).
176
2
vB
r2 O2
1
A B 3
O1
r1
vA O3
r3
Fig.4.24
Se presupun cunoscute razele de rostogolire r1 , r2 şi r3 , precum

şi viteza unghiulară  1 . Se urmăreşte să se determine  2 şi  3 . Dacă se
scriu rapoartele de transmitere între roţile 1 şi 2, respectiv între 2 şi 3, va
rezulta:
1 r (4.24)
 2
2 r1
şi
2 r (4.25)
 3
3 r2
de unde se pot calcula  2 şi  3 (inclusiv sensurile lor în raport cu  1 ).
În legătură cu afirmaţiile de mai sus se pot face următoarele
observaţii:
- dacă în locul razelor de rulare ar fi fost date numerele de dinţi, relaţiile
(4.24) şi (4.25) ar fi fost scrise:
1 z  z (4.26)
  2 şi 2   3
2 z1 3 z2
- relaţiile (4.24) şi (4.25) ar putea fi regăsite şi prin exprimarea vitezelor liniare în
punctele de contact:
v A   1  r1   2  r2 (4.27)
177
v B   2  r2   3  r3
Se observă că relaţiile (4.27) scrise sub formă de raporturi ca în

relaţiile (4.24), (4.25) şi (4.26), trebuie să fie corectate, ţinându-se seama de
semnul (sensul) vitezelor unghiulare respective.
- dacă în problema propusă interesează numai transmiterea mişcării între
roţile 1 şi 3, din relaţiile (4.24), (4.25) şi (4.26) rezultă:
1 r3 z 3 (4.28)
 
 3 r1 z1
relaţii care, cu excepţia semnului, s-ar regăsi dacă roţile 1 şi 3 ar fi puse în
contact direct. Din această cauză, roata 2 este denumită uneori roată
parazită. Ea se utilizează în practică, fie pentru a asigura transmiterea
mişcării între axele ce se proiectează în O1 şi O3 , atunci când pe aceste
axe se montează diverse roţi de raze r1 şi r3 variabile, fie pentru a se
obţine un acelaşi sens de rotaţie pentru roata conducătoare 1 şi roata
condusă 3.
Se mai observă faptul că la relaţia (4.28) se poate ajunge şi prin
„amplificarea formală a raportului de transmitere” în sensul următor:
i13  i12  i 23 (4.29)
adică:
 r   r  r (4.30)
i13    2     3   3
 r1   r2  r1
Un al doilea exemplu de serii de angrenaje cu axe fixe este
mecanismul prezentat în fig. 4.25 (cu roţi în cascadă) , la care roţile cu
razele de rulare r2 şi r2 sunt solidarizate pe acelaşi ax, deci au aceeaşi
viteză unghiulară  2 .
Se scrie şi acum raportul de transmitere între roţile 1 şi 2, respectiv între
roţile 2 şi 3 şi rezultă:
1 r  r (4.31)
 2 ; 2  3
2 r1  3 r2
178
r2 O2
1 3
A B
O1
r1
O3
r3
Fig.4.25
de unde se calculează  2 şi  3 .
Se pot face următoarele observaţii:
- prima observaţie din exemplul precedent rămâne valabilă;
- în acest caz relaţiile (4.27) devin:
v A   1  r1   2  r2 v B   2  r2   3  r3 (4.32)
- dacă şi acum se ia în considerare numai corelaţia dintre  1 şi  3 , din
relaţia (4.31) rezultă:
1 r2  r3 (4.33)

 3 r1  r2
De această dată în expresia (4.33) intră şi valorile razelor de rulare
r2 şi r2 . Rezultatul este diferit faţă de situaţia în care roţile 1 şi 3 ar veni
în contact direct. Din această cauză mecanismul din fig. 4.25 este denumit
uneori mecanism cu roţi în cascadă.
În ceea ce priveşte amplificarea exprimării raportului de transmitere,
relaţia (4.29) rămâne valabilă, numai că explicitarea ei duce la relaţia:
 r   r  r r z z (4.34)
i13    2     3   2 3  2 3
 r1   r2  r1  r2 z1  z 2
Serii de angrenaje cu axe mobile
Seriile de angrenaje cu axe mobile sunt utilizate în situaţiile în care
este necesar ca raportul de transmitere, intrare – ieşire, să aibă o valoare mai
179
mare decât s-ar obţine în cazurile precedente (respectiv o valoare foarte

mică pentru cazul în care fluxul de forţă se inversează) sau atunci când, cu
acelaşi mecanism, se urmăreşte obţinerea raportului de transmitere intrare –
ieşire cu diverse valori, prin oprirea (frânarea) succesivă a unor motoare de
acţionare (maşini de ridicat, instalaţii de punte navale etc.).
Pentru exemplificare se consideră mecanismul din fig. 4.26 la care
roata 1 are axa geometrică fixă. Ea este denumită roată centrală sau solară.
Roata 2, denumită satelit, are axa geometrică ce se proiectează în O2
mobilă. Distanţa dintre axele ce trec prin punctele O1 şi O2 este asigurată
de elementul S, denumit braţ port-satelit.
Gradul de mobilitate se calculează observând cele trei elemente în
mişcare, articulaţiile din O1 , O2 şi O3 proiectate într-un acelaşi plan,
precum şi cupla superioară din A, de clasa a IV-a.
Rezultă:
M  3n  2C5  C4  3  3  2  3  1  2 (4.35)
Se fac observaţiile:
- la orice structură, din punct de vedere teoretic: m  C5 ;
- structurile pentru care M  1 , ca în cazul de faţă, se numesc
diferenţiale, spre deosebire de cazul M  1 , care poartă denumirea de
angrenaje, sau serii de angrenaje, planetare. Se poate obţine ultima situaţie
dacă se blochează roata 1. Într-adevăr, în acest caz, relaţia (4.35) devine:
M  3 2  2  2 1  1.
- se observă că mecanismul din fig. 4.26 nu poate funcţiona decât dacă
axa de rotaţie  este comună atât pentru roata 1, cât şi pentru S. Din acest
motiv aceste mecanisme sunt denumite angrenaje coliniare.
180
satelit 2
r2 O2 2S
O2 2
A S
S 2 Q
a
S solara 1
x
S P
O1, OS 1
r1 OS
1 O1 S
a) b)
Fig.4.26
Revenind la fig. 4.26 şi în baza relaţiei (4.35), se consideră

următoarele mărimi de intrare: z1 , z 2 ,  1 ,  S , precum şi modulul
danturii, m.
Se caută vectorul  2 (inclusiv suportul acestui vector). Pentru
aceasta, se vor scoate în evidenţă unele caracteristici mecanice ale
mecanismului şi anume:
- Suporturile vectorilor  1 şi  S sunt pe  . În problema propusă s-au
acceptat aceleaşi sensuri, presupuse pozitive.
- Satelitul 2 are o mişcare comună, rezultată din:
 2   S   2S (4.36)
unde  2 S reprezintă componenta relativă şi este situată pe axa  al roţii 2
iar  S este componenta de transport.
- Punctul A este I 21 denumit centrul instantaneu relativ în mişcarea
elementelor 1 şi 2 şi este suportul vectorului  21 .
181
Pentru a se putea calcula scalarul vectorului  2 , este necesar să fie

aplicată relaţia:
r z (4.37)
i12   2   2
r1 z1
numai că ea este valabilă numai dacă ambele roţi au axele geometrice fixe.
Pentru a se putea realiza această situaţie este necesar ca şi de această
dată să fie aplicat principiul inversării mişcării. Se presupune că s-a închis
întregul mecanism într-o carcasă şi se dă acestei carcase viteza unghiulară
  S în jurul axei  . Rezultă că ambele roţi au acum axele geometrice
fixe (din cauză că elementul S este în repaus). Pentru sistematizarea
calculului se propune completarea tabelului 4.1, în care:
- pe linia 1 sunt numerotate elementele ce se iau în discuţie;
- pe linia 2 sunt arătaţi scalarii vitezelor unghiulare, în mişcarea reală;
- pe linia 3 sunt arătaţi scalarii vitezelor unghiulare, pentru ɷelement,
după ce a fost aplicat principiul inversării mişcării. Aceşti scalari sunt
implicaţi acum în relaţia (4.37), deoarece ambele roţi au axele fixe.
Tabel 4.1.
Indicele elementului considerat 1 2 s
Scalarii vitezelor unghiulare reale 1 2 ɷs
Scalarii vitezelor unghiulare obţinute 1   S  2   S 0
după inversare
Din cele arătate mai sus rezultă:

1   S r z (4.38)
 2  2
2  S r1 z1
de unde rezultă scalarul vectorului  2 .
Pentru a găsi şi suportul acestui vector, este necesar ca în expresia
(4.36) să se calculeze scalarul vitezei unghiulare relative,  2 S . El rezultă
din:  2 S   2   S .
În membrul al doilea al relaţiei (4.36) sunt cunoscuţi atât scalarii
componentelor, cât şi suporturile acestor vectori. Suportul vectorului  2 va
182
fi obţinut prin aplicarea teoremei Varignon. În fig. 4.25.b s-a ales ca pol al
momentelor punctul P de pe  . Rezultă:
 2  x   S  0   2S  a (4.39)
În relaţia (4.39) se menţionează că distanţa a se calculează din:
m (4.40)
a  r1  r2   z1  z 2 
2
Se fac următoarele observaţii:
- Pe lângă metoda de rezolvare a vitezelor unghiulare care a avut
la bază metoda aplicării inversării mişcării, se mai pot folosi şi alte
metode şi anume metoda analitică şi chiar metoda grafică.
- În cazul mecanismelor cu structură mai complexă decât
exemplul din fig. 4.26 setul de ecuaţii necesare rezolvării problemei
mai poate cupride şi următoarele:
- Un grup de ecuaţii scrise pentru unele roţi aflate în structură şi
care efectiv au axele geometrice fixe. Pentru aceasta se utilizează
direct relaţii de forma (4.26) înainte de a se aplica inversarea;
- Un grup de relaţii care exprimă calculul distanţei a pe mai multe
laturi ale angrenajelor care au această distanţă comună între axele
roţilor.
Dacă se rezolvă ecuaţia (4.38) se obţine:
   z  z   1  z1 (4.41)
2  S 1 2
z1
Datele de intrare pot fi alese în aşa fel încât să se obţină  2  0 . În
această situaţie satelitul S este într-o mişcare de translaţie circulară.
- S-a observat mai înainte că dacă roata 1 este în repaus, mecanismul
este planetar. În această situaţie atât în tabelul 4.1, cât şi în relaţia
(4.38) se va înlocui  1  0 . Este de menţionat că, în acest caz,
suportul vectorului  2 trebuie să treacă prin punctul A. Calculul
trebuie să conducă la acest rezultat.
4.2.3.5. Aplicaţii la angrenajele cu axe fixe şi mobile

183
Aplicaţii la angrenajele cu axe fixe:

Se consideră schemele cinematice din fig. 4.27, pentru care se
urmăreşte să se calculeze rapoartele de transmitere: [73]
Z Z 1

3

Z 1
 Z 1
Z 2
 
Z 2
Z 2
Z ’2 
Z 3
Z 3
a) b) c)
Z 1
 Z 1
Z
Z ’2  3
Z
Z 3

2
 Z 2
Z ’2
d) e)
Fig.4.27
a) Tren de roţi dinţate cilindrice cu contacte exterioare(fig. 4.27.a).

 z z (4.42)
i13  1  2  3   
2
 3 z1 z 2
De notat că, puterea semnului reprezintă numărul de angrenaje cu
contacte exterioare. Sensul de transmitere a mişcării se stabileşte pe schema
cinematică, prin regula săgeţilor. Această regulă se poate enunţa astfel:
sensul de deplasare a unui punct, situat pe roata dinţată în partea
observatorului, este dat de sensul vitezei unghiulare a roţii. În cazul când se
cunoaşte sensul de deplasare a acestui punct este valabilă şi reciproca, adică
se stabileşte sensul de rotaţie a roţii.
b) Tren de roţi cilindrice cu contacte exterioare la care roata z 2
este parazită(fig.4.27.b), pentru că nu influenţează valoarea raportului de
184
transmitere, însă schimbă sensul mişcării de rotaţie, motiv pentru care se

numeşte şi roată inversoare:
 z z z (4.43)
i13  1  2  3     3   
2 2
 3 z1 z 2 z1
c) Angrenaj cilindric exterior cu angrenaj cilindric
interior(fig.4.27.c):
 z z z (4.44)
i13  1  2  3      3
1
 3 z1 z 2 z1
d) Angrenaj cilindric exterior cu angrenaj conic
exterior(fig.4.27.d):
 z z (4.45)
i13  1  2  3
 3 z1 z 2
De observat că în acest caz, relaţia de calcul nu a mai fost afectată de
semn, întrucât axele nu sunt paralele şi sensurile de rotaţie, a roţii
conducătoare şi a celei conduse, nu se pot compara. Sensurile se stabilesc pe
schemă prin regula săgeţii.
e) Angrenaj cilindric exterior cu angrenaj melcat(fig.4.27.e):
 z z (4.46)
i13  1  2  3
 3 z1 z 2
Se face aceeaşi observaţie, ca şi în cazul precedent, cu precizarea că
la angrenajul melcat trebuie aplicată şi regula burghiului pentru şurubul
melc, z 2 , cu luarea în considerare a sensului de înclinare a elicei filetului.
În exemplul dat, înclinarea este spre dreapta, ceea ce înseamnă că la rotirea
melcului în sensul acelor de ceasornic, el va avea o mişcare imaginară de
deplasare spre înainte, faţă de observatorul situat în partea roţii z 2 .
185
Aplicaţii la angrenajele cu axe mobile:

În fig. 4.28a, se prezintă un angrenaj cu axe mobile, format din
două roţi centrale cu axe fixe, z1 , respectiv z 2 şi un braţ
portsatelit cu o roată cu axa mobilă z S . De precizat că roţile pot fi
cilindrice sau conice şi că acest mecanism are gradul de mobilitate
doi şi se numeşte diferenţial. Această denumire provine din faptul
că mişcarea de la o roată centrală se poate transfera la cealaltă,
viteza unei roţi este mai mică cu cantitatea care se transferă
celeilalte roţi. Calculul raportului de transmitere se realizează cu
relaţia Willis, sub forma:
 S z z z (4.47)
 i0  S  2      2
1
i1S2  1
2  S z1 z S z1
unde: i0 este raportul intern de transmitere şi se calculează ca la
angrenajele cu axe fixe dacă se consideră observatorul plasat pe portsatelitul
S.
Acest mecanism mai poate funcţiona şi ca mecanism cu axe fixe
dacă portsatelitul este fix; ca planetar când una dintre roţile centrale este
fixă; cuplaj când între roţile centrale nu se face transfer de mişcare. Pentru a
înţelege această funcţionare, se face referire la funcţionarea diferenţialului
de automobil, care lucrează ca: diferenţial atunci când autovehiculul se
deplasează în curbă; planetar când o roată stă nemişcată iar cealaltă
patinează; cuplaj când autovehiculul se deplasează în linie dreaptă.
În următoarele exemple de calcul, se fac referiri la toate posibilităţile
de funcţionare:
a) Funcţionare ca angrenaj cu axe fixe.
Se consideră fig. 4.28a, în care portsatelitul este fix. În această
situaţie mecanismul are gradul de mobilitate unu şi se convine ca roata 1 să
fie motoare.
186
Din relaţia (4.47), pentru  S  0 rezultă că raportul de transmitere

este chiar raportul intern i0 . Dacă elementul conducător va fi roata 2,
1
valoarea raportului de transmitere va fi .
i0
b) Funcţionare ca diferenţial.
Mecanismul având gradul de mobilitate doi, mărimile cunoscute pot
fi:  1 şi  2 cu necunoscuta  S ;  1 şi  S cu necunoscuta  2 ;  2 şi
 S cu necunoscuta  1 . Din relaţia (4.47) se calculează:
i0   2   1  1   i0  1   S
S  ; 2  ;  1  i0   2   i0  1   S
i0  1 i0
Dacă se particularizează aceste relaţii pentru diferenţialul
automobilului, la care i0  1 , se obţine:
1   2
S  ;  2  2 S  1 ; 1  2 S   2 .
2
c) Funcţionare ca planetar.
În această situaţie mecanismul are gradul de mobilitate unu şi se pot
obţine cazurile:  1  0 ,  S cunoscut şi  2 necunoscut; 1  0 ,  2
cunoscut şi  S necunoscut;  2  0 ,  S cunoscut şi  1 necunoscut;
 2  0 ,  1 cunoscut şi  S necunoscut. Din relaţia (4.47) rezultă:
i0  1 i 1
2   S ;  S  0 2 ; 1   i0  1   S ; S   1 .
i0 i0  1 1  i0
Dacă aceste relaţii sunt particularizate pentru automobil, i0  1 ,
2 
rezultă:  2  2 S ;  S  ;  1  2 S ;  S   1 .
2 2
d) Funcţionare în regim de cuplaj.
Dacă în interior nu se transmite mişcare, atunci i0  0 şi din relaţia
(4.47) rezultă că:  1   2   S .
e) Mecanism diferenţial asociat cu mecanisme cu axe fixe.
187
În fig. 4.28b se prezintă un mecanism complex la care trebuie

identificat mecanismul cu axe mobile (format din roţile z1 , z S , z 2 şi
braţul portsatelit comun cu discul roţii z 3 ) şi mecanismele asociate z 3  z 4
şi z 2  z 4 .
Z 2
Z 2
Z
Z S  S
 S   S=  3
 Z 1 Z 1
Z 3
Z ’2 Z 4
 Z ’4
a) b)
Fig.4.28
Se calculează raportul de transmitere intern cu relaţia (4.47) şi
rapoartele mecanismelor asociate, considerând că intrarea este prin arborele
roţilor 4, iar ieşirile prin arborii roţilor 1 şi 3, unde arborele 3 este identic cu
arborele portsatelit:
 S z
i0  1  2
2  S z1
4 4 z
i43    3 ;
3  S z4
4 z
i42   2 .
2 z 4
Interesează determinarea vitezelor unghiulare  1 şi  3   S . Din
relaţia raportului parţial i 43 se obţine  3 , iar din relaţia raportului parţial
188
i 42 se obţine  2 . Aceste viteze unghiulare se introduc în relaţia raportului

intern, din care se deduce:
z 2  z 3  z 4  z1  z 2  z 4  z 2  z 2  z 4 (4.48)
1   4 
z1  z 2  z 3
4
Din relaţia (4.48) se poate calcula raportul total i41  .
1
4.3. Mecanisme cu came

4.3.1. Consideraţii generale
Mecanismele cu camă, sunt mecanismele care au în structura lor, cel
puţin, o cuplă cinematică superioară de clasă patru, realizată prin contactul
dintre un element conducător, având un anumit profil, denumit camă, şi un
element condus, cu mişcare de translaţie sau oscilaţie, denumit tachet, care
se deplasează după o lege determinată de forma profilului camei. [34],[51],
[73].
Mecanismul cu camă (fig. 4.29) este format din următoarele piese
principale: elementul 1 – camă, care are un profil determinat a şi care,
prin cupla superioară B, transmite mişcarea tachetului 2 – mişcare care
poate fi de translaţie, orientată de către cupla de translaţie din C, aşa
cum este în fig. 4.29, sau poate fi o mişcare de oscilaţie, cum se va
vedea în exemplele viitoare.
Contactul dintre camă şi tachet se realizează cu ajutorul unei role
(galet) 3 şi a unui resort 4.
Mecanismul cu camă din fig. 4.29, este un mecanism plan, deoarece
mişcările tuturor punctelor au loc în plane paralele. Mecanismul din figură
este axat (centric), dar sunt întâlnite în practică şi mecanisme excentrice
(dezaxate) atunci când direcţia de deplasare a tachetului este la distanţa e,
faţă de centrul de rotaţie al camei.
Mecanismele cu came sunt folosite în toate domeniile de activitate
unde sunt necesare anumite legi de mişcare cerute de procesul tehnologic
189
sau de sistemele de mecanizare şi automatizare: construcţii de maşini,

mecanică fină, maşini de calcul, industria alimentară, industria textilă.
Utilizarea acestor mecanisme este recomandată de o serie de
avantaje: gabarit mic, proiectare uşoară, durabilitate foarte bună pentru legi
complicate; schimbarea legii de mişcare se realizează numai prin înlocuirea
camei, simplitate în construcţie, compactitatea mecanismului.
2 1
tr a ie c to r ia
c e n tru lu i ro le i
p ro filu l c a m e i(a )
Fig.4.29
Mecanismele cu camă au unele dezavantaje şi anume: uzură mare a
celor două elemente mobile (cama şi tachetul) în părţile lor de contact, fapt
care, cu timpul, poate duce la modificarea legii de mişcare a mecanismului;
dificultăţi la execuţia cu precizie a profilelor complicate pentru camă;
190
apariţia unor rezistenţe suplimentare (de frecare, vibraţii), din cauza

contactului, de regulă, forţat (prin intermediul arcurilor) între camă şi tachet.
Dezavantajele arătate pot fi parţial înlăturate prin alegerea unor
soluţii tehnice deosebite, şi nu scad, în general, gradul de utilizare al
mecanismelor cu camă.
4.3.2. Clasificarea mecanismelor cu camă

Datorită unei diversificări foarte mari, s-a impus stabilirea unor
criterii de clasificare. După unii autori [34],[51],[73], aceste criterii sunt:
forma şi mişcarea tacheţilor; forma şi mişcarea camelor; după modul cum se
dispune vârful tachetului faţă de axa de rotaţie a camei şi de felul cum se
realizează contactul camă – tachet.
a) Clasificarea tacheţilor după forma contactului camă – tachet (fig. 4.30):
- tachet cu vârf (fig. 4.30a);
- tachet cu rolă (fig. 4.30b);
- tachet cu talpă sau plan (fig. 4.30c);
- tachet cu talpă curbă sau disc curb (fig. 4.30d).
a b c d a b c
Fig. 4.31
Fig.4.30
b) Clasificare tacheţilor după mişcarea lor (fig. 4.31);
- tachet cu mişcare de translaţie (fig. 4.31a);
- tachet cu mişcare de oscilaţie (fig. 4.31b);
- tachet cu mişcare plană (fig. 4.31c).
c) Clasificarea camelor după forma curbei de profil (fig. 4.32):
- plană (fig. 4.32a şi fig. 4.32b);
- spaţială cilindrică (fig. 4.32c);
191
- spaţială conică (fig. 4.32d).
a c
b d
Fig.4.32
d) Clasificarea camelor după dispunerea profilului (fig. 4.32 şi fig. 4.33):

- exterioară (fig. 4.32a; fig. 4.32b);
- interioară (fig. 4.33a şi 4.33 b).
a b
Fig.4.33
e) Clasificarea camelor după ecuaţia curbei deplasării (fig. 4.34),

s  s  :
- deplasare liniară (fig. 4.34a), s  A   , unde A  const. ;
- deplasare parabolică (fig. 4.34b), s  A   2 ;
- deplasare cosinusoidală (fig. 4.34c), s  A  B  cos C   , A, B, C –
const.;
- deplasare sinusoidală (fig. 4.34d), s  A    B  sin C   ;
- deplasare polinomială.
192
S S S S
   
a b c d
Fig.4.34
f) Clasificarea camelor după fazele de lucru comandate (fig. 4.35):

- came care la o rotaţie comandă o urcare U, o staţionare superioară S,
o coborâre C şi o staţionare inferioară S, (U.S.C.S), (fig. 4.35a);
- came U.S.C, (fig. 4.35b);
- came U.C.S, (fig. 4.35c);
- came U.C, (fig. 4.35d).
g) Clasificarea camelor după numărul curselor la o rotaţie a camei (fig.
4.36):
- came simple (fig. 4.36a);
- came duble (fig. 4.36b);
- came triple (fig. 4.36c).
S U S C S S U C S U C S
      S    S  U  C 
   
a b c d
Fig.4.35
h) Clasificarea camelor după forma constructivă (fig. 4.32 şi fig. 4.37):

- construcţie monobloc (fig. 4.32a şi fig. 4.32b);
- construcţie asamblată din mai multe bucăţi (fig. 4.37a şi fig. 4.37b).
193
a b c d
Fig.4.36
a b
a b
Fig.4.37
Fig.4.38
i) Clasificarea camelor după mişcarea lor (fig. 4.32 şi fig. 4.38):
- camă de translaţie (fig. 4.32a);
- camă de rotaţie (fig. 4.32b);
- camă oscilantă (fig. 4.38a);
- camă fixă (fig. 4.38b).
C C D
D l d
l C
B C  d B B
A B A e
A
A
e
a b c d
Fig.4.39
j) Clasificarea mecanismelor cu camă după poziţia contactului camă –
tachet faţă de axa de rotaţie a camei (fig. 4.39):
194
- tachet axial de translaţie (fig. 4.39a);

- tachet axial oscilant (fig. 4.39b);
- tachet excentric de translaţie (fig. 4.39c);
- tachet excentric oscilant (fig. 4.39d).
k. Clasificarea mecanismelor cu camă după modul de închidere a cuplei

superioare camă – tachet (fig.4.40):
a b c d
e f g h
Fig.4.40
- închidere prin forţă dezvoltată de arc (fig. 4.40a);

- închidere prin greutate proprie (fig. 4.40b);
- închidere cinematică prin canal, la camă plană (fig. 4.40c) şi la camă
spaţială (fig.4.40d);
- închidere cinematică prin came duble şi tacheţi dubli (fig. 4.40e);
- închidere prin came duble şi un tachet (fig. 4.40f);
- închidere prin tachet dublu şi o camă (fig. 4.40g);
195
- închidere prin canal cu tachet cu două role (fig. 4.40h).

Pe baza criteriilor prezentate, se poate realiza o clasificare generală a
celor mai uzuale mecanisme cu camă şi tachet.
Astfel, după unii autori, mecanismele cu came pot fi clasificate în:
I) Mecanisme cu came plane;
II) Mecanisme cu came spaţiale;
III) Mecanisme cu came circulare;
IV) Mecanisme cu came imobile
I) La mecanismele cu came plane (fig. 4.41), traiectoriile mişcării

tachetului şi profilul camei sunt situate într-un plan perpendicular pe axa de
rotaţie a camei. Elementul conducător (cama) al mecanismului cu came
plane poate executa o mişcare a rotaţie (fig. 4.41e, f, g, h) sau de translaţie
(fig. 4.41a, b, c, d). Elementul condus (tachetul) poate executa o mişcare de
translaţie (fig. 4.41a, b, e, f), oscilatorie (fig. 4.41c, g) sau o mişcare plană
compusă (fig. 4.41d, h).
II) La mecanismele cu came spaţiale (fig. 4.42), axele de rotaţie ale

camei şi tachetului pot fi plasate în planuri situate sub un unghi unul faţă de
altul, profilul camei poate fi conturat pe o oarecare suprafaţă de rotaţie, de
exemplu, cilindrică (fig. 4.42a, b, c), conică (fig. 4.42d, g), globoidală (fig.
4.42e,f) sau sferică (fig. 4.42h).
III) La mecanismele cu came circulare (fig. 4.43) elementul

conducător este tachetul (a) iar cel condus este cama (b).
IV) La mecanismele cu came imobile (fig. 4.44), elementul 1 se

roteşte în raport cu punctul A. Rola 3 a elementului 2 rulează după profilul
camei imobile 4, executând simultan mişcare oscilatorie (fig. 4.44a) sau de
translaţie (fig. 4.44b) în raport cu elementul 1.
196
Fig.4.41
Fig.4.42
197
Fig.4.43
Fig.4.44
4.3.3. Analiza mecanismelor cu camă
4.3.3.1. Introducere.
Analiza, ca şi în cazul mecanismelor cu pârghii, are ca scop
studierea unor mecanisme existente, pentru care nu sunt cunoscute datele de
proiectare, în vederea creşterii performanţelor, dar se aplică şi mecanismelor
cu came noi, chiar în faza de proiectare [34],51],[73], pentru a vedea dacă
datele impuse prin temă sunt realizate. Unele rezultate obţinute în urma
analizei servesc, evident, la proiectarea noilor mecanisme, mai ales în
studiul şi calculul dinamic al mecanismelor cu came prezentat în literatura
de specialitate.
Ca aspecte generale, se vor prezenta în acest capitol, analiza
structurală şi cinematică a mecanismelor cu camă.
4.3.3.2. Analiza structurală.

Pentru mecanismele cu camă, analiza structurală urmăreşte
determinarea gradului de mobilitate, parcurgându-se toate etapele studiate la
mecanismele cu bare şi anume: determinarea numărului de elemente,
198
determinarea numărului de cuple cinematice şi clasa lor, determinarea

familiei mecanismului şi în final calculul gradului de mobilitate cu formula
lui Dobrovolski. [51].
Analizând fig. 4.29, cama 1 prin rotaţie cu viteza  1 pune în
mişcare de translaţie elementul 2, tachetul, prin intermediul rolei, pune în
mişcare elementul 3.
Gradul de mobilitate a lanţului cinematic se calculează cu formula
menţionată mai sus, pentru mecanismele plane de familia a III-a şi anume:
M  3  n  2  C5  C 4 (4.49)
Prin urmare: M  3  3  2  3  1  2
Se observă că s-a obţinut un lanţ “nedeterminat” deci am afirma că
nu avem un mecanism propriu-zis, ci un pseudomecanism ( M  2 şi un
singur element conducător).
Explicaţia: rotaţia rolei se datorează resortului 4, rotaţia nu este
determinată de structura mecanismului, ea fiind rezultatul frecării dintre rolă
şi camă.
Pentru studiul mecanismului cu camă se utilizează principiul
inversării mişcării, principiu aplicat şi în cazul studiului mecanismelor cu
roţi dinţate cu axe mobile. Prin aplicarea acestui principiu, se urmăreşte să
se menţină mişcarea relativă între cele două corpuri care vin în contact, şi se
va realiza o situaţie în care unul dintre corpuri este în repaus.
Pentru aplicarea principiului inversării mişcării, teoretic se închide
mecanismul într-o carcasă (fig. 4.45) căreia îi imprimăm viteza   1 faţă
de axa care trece prin O1 . În această situaţie, observatorul 1, solidar cu
carcasa S, va vedea aceeaşi mişcare ca la început, în timp ce observatorul 2,
din spaţiul fix va vedea cama în repaus, iar direcţiile de deplasare ale
tachetului formează un fascicul de drepte echidistant şi convergent în O1
(fig. 4.46).
199
c S
1
2
B 3
Pr
Pt
O1
OBSERVATOR 1
Fig.4.45
1
B1 B0
B2
r0 =s 0
B3
3
sB Pt
O1
Fig.4.46
200
Se cercetează problema schimbând structura mecanismului, adică se

pune rola în diverse poziţii, centrul rolei descriind profilul teoretic Pt al
camei, un profil echidistant cu profilul real, PR , şi astfel se consideră,
teoretic, că şi tachetul are un vârf, ca şi cum am avea un contact comun între
vârf şi profilul teoretic. În această nouă situaţie, gradul de mobilitate rezultă:
M  3  2  2  2  1  1 cum era de aşteptat.
În analiza structurală a mecanismelor cu camă, interesează şi
transformarea acestor mecanisme în mecanisme echivalente cu bare. Aceste
transformări sunt necesare pentru unele demonstraţii şi pentru analiza
cinematică în unele situaţii şi chiar pentru o clasificare structurală a acestor
mecanisme. În fig. 4.47, fig. 4.48, fig. 4.49, fig. 4.50, fig.4.51 şi fig. 4.52 se
prezintă câteva mecanisme şi echivalentele lor, cu precizarea că un
mecanism cu camă are o familie de mecanisme echivalente, în funcţie de
forma şi poziţia camei. [73].
1 -2
1
B B2
B2
1 -2
B1 2
B1 2
1
1 2
1
2
A
C A
3 C
3
Fig.4.47
Transformarea mecanismelor cu camă se face pe baza înlocuirii

cuplei superioare prin două cuple inferioare, de rotaţie sau de translaţie, şi
un nou element, care uneşte cele două cuple înlocuitoare. Aşa cum se
observă în fig. 4.47a, cupla superioară B se realizează cu două elemente cu
raze de curbură bine definite. Înlocuirea se realizează cu două cuple de
rotaţie B1 şi B 2 , aşezate în centrele de curbură ale elementului 1,
respectiv ale elementului 2 şi noul element 1-2 care uneşte cele două
201
cuple( în fig. 4.47b). În fig. 4.48a, se regăseşte cazul  1  0 şi  2   , iar

înlocuirea cuplei superioare B, se realizează cu o cuplă de rotaţie B1 şi B 2
de translaţie(fig. 4.48b), situaţie care se repetă şi la mecanismul cu talpă
plană din fig. 4.49.
1 -2
1
B
B2 1 -2
B1 B2
2 B1
2
1
1
2
1
2
A
C A
C
3
3
Fig.4.48
C V2 C
V2
2
B B2 B2 2
1 -2
1
3 1 -2
B1
B1
A
1 1
1
3
A
Fig.4.49
Pentru mecanismul cu tachet cu vârf din fig. 4.50a, cupla B se

înlocuieşte cu o cuplă de rotaţie B1 situată în centrul de curbură al
elementului 1 cu  1  0 şi o altă cuplă de rotaţie B 2 situată chiar în
punctul de contact B şi care aparţine elementului 2 cu raza de curbură
 2  0 (fig. 4.50b).
202
C
V2
2 1
V2
B 1 -2 2
B2 1 -2
3 B2
3
B1
1 B1
A 1
1
A
Fig.4.50
Ultima situaţie,  1   şi  2  0 , este prezentată prin două

exemple: fig. 4.51 – mecanism cu camă de translaţie; fig.4.52b – mecanism
cu camă de rotaţie cu profil rectiliniu pe porţiunea t-t. Ambele situaţii, se
rezolvă prin înlocuirea cuplei superioare B cu o cuplă de translaţie B1 ,
ataşată camelor pe zona rectilinie şi printr-o cuplă de rotaţie B 2 , amplasată
în punctul de contact şi aparţine elementului 2 cu vârf. Noul element 1-2 are
mărime nulă.
C V2 C V2
1
2 B2
2 B2
3
B 3 1 -2 =0
B1
V1 A B1 1
A V1
Fig.4.51
Se observă că, în exemple nu apar role. Ele sunt elemente cu mişcare proprie (de
prisos) şi sunt eliminate din structura mecanismului analizat, la care profilul real se
înlocuieşte cu un profil teoretic, echidistant cu cel real la o distanţă egală cu raza rolei.
203
C V2 C V2
t t
2 B2 2 B2
1
t B1 B1
3 3
t
1 -2=0 1 -2=0
1
A 1
1
Fig.4.52
4.3.3.3. Analiza cinematică a mecanismelor cu came.

Această analiză urmăreşte determinarea vitezelor şi a acceleraţiilor
unor puncte şi a unor elemente şi în mod special parametrii cinematici ai
tachetului. Ea se realizează prin diverse metode: grafice (metoda
diagramelor); grafoanalitice (metoda poligoanelor de viteze şi acceleraţii);
analitice. Analiza cinematică a tachetului rezultă şi din studiul legilor de
mişcare. [34].
4.3.3.3.1. Metoda grafică – a diagramelor cinematice – se poate
aplica direct [73] sau prin inversarea mişcării mecanismului, aşa cum s-a
procedat anterior (fig. 4.46).
De data aceasta se caută spaţiul descris de vârful tachetului în fiecare
interval de timp t , deci S B  t  .
Dacă se aplică metoda prin inversarea mişcării mecanismului; se
reaminteşte că aceasta constă în imobilizarea teoretică a camei şi rotirea
tachetului în jurul acesteia, transmiţându-se întregului mecanism o mişcare
de rotaţie în jurul axei camei, cu o viteză unghiulară egală ca mărime cu cea
a camei, dar de sens contrar.
Considerându-se mecanismul cu camă de rotaţie şi tachet de
translaţie axat, prezentat în fig. 4.46, având profilul teoretic Pt , cama 1 se
204
roteşte în jurul axei ce trece prin O1 cu viteza unghiulară  1 . Tachetul 2,

se va deplasa pe direcţia B0 C . Când se aplică inversarea cu viteza
unghiulară   1 , tachetul nu mai rămâne pe direcţia lui, ci constituie un
fascicul echidistant de drepte pentru că punctul C se deplasează pe un arc de
cerc cu centrul în O1 cu   1 . Punctul C parcurge arce egale (  ) în
intervale de timp egale ( t ), în ipoteza că  1  const. Aceste intervale de
unghi ce vor apare vor fi de forma:
   1  t (4.50)
Pentru diviziuni de ordin i, rezultă:
 i  i   (4.51)
În fig. 4.46, se observă modul în care este citit S B , şi anume
pornind de la cercul de cea mai mică rază, denumit cerc de bază notat cu r0
. În figură, s-a arătat spaţiul S B corespunzător diviziunii 3, notat cu S B3 .
De asemenea se observă, analizând relaţiile de mai sus, că funcţia
SB t
S B    este aceeaşi cu .
1
În fig. 4.53 este trasată curba spaţiului funcţie de  , compusă de
patru zone, funcţie de profilul camei, exemplu dat pentru funcţia cea mai des
utilizată, cuprinzând cele patru etape de funcţionare: tachetul se ridică (R),
sB
1 2 3
1 2 3 4
R P C P
Fig.4.53
tachetul în repaus (P), tachetul coboară (C), tachetul în repaus (R), după o
ciclogramă de funcţionare dată de procesul tehnologic impus conform
profilului camei.
205
Într-un sistem de axe S B O , se trasează la scară, diagrama de

variaţie a spaţiului S B cu o curbă continuă (care să treacă prin majoritatea
punctelor). Diagrama astfel obţinută, se derivează grafic pentru a obţine
vitezele şi acceleraţiile reduse ale tachetului:
ds ds d ds (4.52)
v  2     1
dt d dt d
sau
ds v 2 (4.53)

d  1
unde: v 2  m / s  - viteza tachetului;
 1  rad / s  - viteza unghiulară a camei;
v2
 m - viteza redusă,
1
iar pentru acceleraţie:
dv dv d dv d 2s (4.54)
a2      1    12
dt d dt d d 2
sau:
a2 d 2s (4.55)

 2
1 d 2
 
în care: a 2 m / s 2 - acceleraţia tachetului;
a2
 12
 m - acceleraţia redusă.
Vor fi analizate, în continuare, o serie de mecanisme cu camă des

întâlnite în practică.
Mecanisme cu camă de rotaţie cu tachet de translaţie dezaxat
Dacă în fig. 4.46 s-a analizat un mecanism cu camă de rotaţie cu
tachet de translaţie axat, în fig. 4.54 este arătat mecanismul cu camă de
rotaţie şi tachet de translaţie dezaxat (în fig. 4.54 a fost desenat direct
profilul teoretic al camei). Dezaxarea a fost notată cu e.
Principiul inversării se aplică în mod identic cu cel de la tacheţii
axaţi. Ghidajul nu rămâne pe verticală ci se mişcă cu viteza   1 faţă de
206
axa ce trece prin O1 ; centrul C se deplasează pe un cerc cu unghiuri 

egale în intervale de timp egale.
1
B0
B1
B2 r0
s0
B3 e
3 A0 Pt
sB O1
A1
A2
A3 1
Fig.4.54
Pentru că în realitate punctele O1 şi C sunt fixe, atunci când se
aplică principiul inversării mişcării, punctul A “fuge” pe cercul de rază e cu
viteza   1 (se observă că întreg triunghiul dreptunghic O1 A0 C este în
mişcare de rotaţie). Spaţiile se citesc şi acum de la cercul de bază de rază
r0 , numai că acum r02  s 02  e 2 , obţinându-se în principiu o curbă de
aceeaşi formă ca în fig. 4.53.
Mecanisme cu camă de rotaţie cu tachet de translaţie cu disc plan
În fig. 4.55. este prezentat mecanismul cu camă de rotaţie şi tachet
de translaţie cu disc plan. Prin aplicarea principiului inversării mişcării,
dreapta  (discul plan) aparţinând tachetului rămâne tangentă la profilul
camei, însă punctul de contact (de tangenţă) B se deplasează aşa după cum
se arată în figură. Spaţiile sunt măsurate de la cercul de bază, de rază r0 .
[51],[73],[34].
207
Ca observaţie, în fig. 4.55 şi în fig. 4.56 sunt prezentate mecanisme

identice, talpa  , se deplasează cu ea însăşi chiar dacă mecanismul este sau nu axat.
1
C
C
e
2
B0 B0
r0
2
3
sB
O1
O1
1
Fig.4.55 Fig.4.56
Mecanisme cu camă de rotaţie cu tachet de rotaţie cu rolă

În fig. 4.57 este prezentat un mecanism cu camă de rotaţie şi tachet
de rotaţie cu rolă. Avem un pseudomecanism deoarece:
M  3  3  2  3  1  2 . Construim profilul echidistant, adică profilul
teoretic, aşa cum se arată în fig. 4.58. Acum gradul de mobilitate este:
M  3  2  2  2  1  1.
Prin aplicarea principiului inversării mişcării, punctul C se
deplasează cu   1  const. , pe un cerc cu centrul în O1 . Acum rolul
spaţiului s B este preluat de unghiul de rotaţie al tachetului  . Aceasta se
măsoară de la un unghi iniţial  0 (care joacă rolul spaţiului iniţial s 0 de la
tacheţii de translaţie).
208
C
3
C3
0
2 C2
B
3 C1
D
1
l2
C
2 1 B0
O1 3 B B
B
0
1
O1
r0
1
Pt
Fig.4.57 Fig.4.58
În fig. 4.58 este arătat modul în care a fost determinat unghiul  ,

corespunzător diviziunii 3. Se obţine o curbă de aceeaşi formă ca în fig.
4.53, aşa după cum este arătat în fig. 4.59.
1 2 3 4
Fig.4.59
Mecanisme cu camă de rotaţie cu tachet tangenţial

În fig. 4.60 este arătat mecanismul cu camă de rotaţie şi tachet de
rotaţie acţionat tangenţial.
Ca şi în cazul mecanismelor din fig. 4.55, 4.56 , se ia în consideraţie
numai profilul real al camei.
209
C3
3
0
C2
C1
l2
C
2 1 B0
3 B B
B
0
O1 2
r0
Fig.4.60
Atunci când aplicăm principiul inversării mişcării, punctul C se pune

în mişcare cu   1 ; prin C 1 , C 2 , C 3 ducem tangente la cama care stă în
repaus şi obţinem unghiurile  ca şi în cazul precedent.
Metoda grafică de analiză urmată de derivare grafică – deci de
utilizarea diagramelor cinematice – are dezavantajul erorilor pa care le
conţine, care sunt cu atât mai mari, cu cât derivata se repetă (erorile cele mai
mari sunt tocmai la acceleraţii).
4.3.3.3.2. Metoda analitică.

Această metodă dă cele mai precise rezultate, în determinarea
deplasării, vitezei şi acceleraţiei tachetului. Se pleacă fie de la ecuaţia dată a
profilului camei în coordonate polare (care este şi ecuaţia deplasării
tachetului), fie plecându-se de la curba dată a profilului camei şi în funcţie
de care se stabileşte deplasarea tachetului. [23],[73].
Primul caz, unde este vorba de studiul unei funcţii şi a derivatelor
sale, nu prezintă probleme.
În cel de-al doilea caz, pentru a se determina deplasarea, metoda
foloseşte, pentru stabilirea relaţiilor geometrice, mecanismele înlocuitoare.
210
Se consideră un mecanism axial, având un tachet cu rolă, în mişcare

de translaţie (fig. 4.61). Mecanismul înlocuitor, cu cuple inferioare, este un
mecanism bielă-manivelă, Oc EDC .
C
Luându-se în considerare profilul
teoretic al camei, se determină
D rr
deplasarea s a tachetului (ca deplasare a
patinei de la mecanismul bielă-
s
B D
1 rr l
manivelă). Unghiul  de rotaţie al
camei se consideră în raport cu raza
Oc r
care corespunde deplasării tachetului.
E
rr
E" Dacă punctul E ajunge în E1 , punctul

l
E' D ajunge în D1 . Cu notaţiile din fig.

4.61, deplasarea s a tachetului este:
s
E1
Fig.4.61
s  r  r  cos   l  cos   l (4.56)
r r
Notându-se   şi ţinându-se seama că sin   sin     sin  .
l l
Relaţia de mai sus devine:
 1 1  (4.57)
s  r  1  cos     1   2  sin 2  
   
Viteza va fi:
  sin 2  (4.58)
v  r   1   sin    
 2 1   2  sin 2  
 
iar acceleraţia:

   cos 2 3  sin 2 2


(4.59)
a  r   12   cos    

 
1   2  sin 2  4 1   2  sin 2   3

unde  1 este viteza unghiulară a camei.
4.3.4. Sinteza mecanismelor cu camă

211
4.3.4.1. Introducere
Sinteza mecanismelor cu camă cuprinde determinarea profilului
camei în funcţie de legea de mişcare prescrisă tachetului şi determinarea
dimensiunilor principalelor elemente geometrice şi funcţionale ale unui
mecanism cu respectarea condiţiilor prin tema de proiectare: legea de
mişcare a tachetului, cursa tachetului, unghiurile de fază. Etapele sintezei
sunt: studiul temei; analiza legilor de mişcare; stabilirea unghiului admisibil
de presiune; stabilirea parametrilor de bază şi gabaritul camei; determinarea
profilului camei; verificarea profilului; analiza cinematică, cinetostatică,
dinamica; calculul organologic; stabilirea preciziei de execuţie. Legea de
mişcare poate fi cinematică, dinamică, de gabarit minim sau de precizie
optimă. O mare parte din etapele prezentate se studiază la discipline de
specialitate, aşa că problemele care vor fi tratate sunt: determinarea
profilului camei şi legile de mişcare ale tachetului. [23],[50],[51].
Asupra determinării profilului camei se precizează că prin metoda
grafică utilizând metodologia prezentată la trasarea diagramei SB = f(φ), se
inversează doar unele etape. Din aceste motive nu se va trata în detaliu
determinarea profilului camei.
4.3.4.2. Legi de mişcare ale tachetului

Cele mai uzuale legi întâlnite în practică vor fi analizate în cele ce
urmează.
Legea parabolică.
Pentru porţiunea corespunzătoare unghiului  1 de ridicare a
tachetului, legea de mişcare este dată de ecuaţiile:

- pentru variaţia lui  de la   0 la   1 :
2
2h (4.60)
sB  2   2
1
212
vB 4  h (4.61)
 
 1  12
vB 4  h (4.62)

 12  12

- pentru variaţia lui  de la   1 la  1 :
2
2h (4.63)
s B  h  2  1   2 
2
1
vB 4  h (4.64)
 1   
 1  12
aB 4h (4.65)

 2
112
În fig. 4.62 sunt trasate curbele de variaţie ale deplasării ( s B ),
 vB   aB 
vitezei reduse   şi acceleraţiei reduse  2  corespunzătoare legii de
 1   1 
mişcare parabolice a tachetului.

Viteza redusă maximă are loc la   1 şi are valoarea:
2
 vB  2h (4.66)
  
  1  max  1
Legea sinusoidală.
Corespunzător unghiului de ridicare  1 , legea de mişcare a
tachetului este dată de ecuaţiile:
 1 2  (4.67)
s B  h     sin   
  1 2 1 
213
vB h  2  (4.68)
 1  cos   
1 1  1 
aB 2  h 2 (4.69)
  sin 
 12 12
1
SB
8' 5 6 7 B8 B'0
7'
6'
5'
h
B4 B'4
4'
3' a)
h/2
2'
O 1' B'8
B0 1 2 3 4 5 6 7 8
1 1 3 3
2 2 2 2 2 4
vB
1
1
2h
b)
0 4 8 0' 4' 8'
3
2h
aB
2
1
3
2
4h
c)
2
1
4h
0 4 8 0' 4' 8'

2
1
4h
3
2
4h
Fig.4.62
214
În fig. 4.63 sunt trasate curbele de variaţie ale deplasării ( s B ),
 vB   aB 
vitezei reduse   şi acceleraţiei reduse  2  corespunzătoare legii de

 1   1 
mişcare sinusoidale a tachetului.
1
Viteza redusă maximă a tachetului are loc pentru   şi are
2
valoarea:
 vB  2h (4.70)
  
  1  max  1
SB
h
a)
1 2 3 4
vB
1 6 7
5 8
4 b)
3
1
2h
2
1
0
3
2h
aB
2
1
3
2,4
c)
h
2
1
1,5
3
2
6 0 12
11
h
h
3
2
2
1
7
10
8
9
215
1 1 1
4 4 2 3
Fig.4.63
1
Acceleraţia redusă maximă, pentru   , este:
4
 aB  2h (4.71)
 2  2
 
 1  max  1
3  1
iar cea minimă, pentru   , are valoarea:
4
 aB  2h (4.72)
 2   2
  1
 1  min
Legea cosinusoidală.
Corespunzător unghiului  1 , legile de mişcare ale tachetului sunt:
h   (4.73)
sB  1  cos  
2   1 
vB   h  (4.74)
  sin  
1 2  1 1
aB  2  h  (4.75)
  cos  
1 2   1
2 2
1
În fig. 4.64 sunt tratate curbele de variaţie ale deplasării ( s B ),
 vB   aB 
vitezei reduse   şi acceleraţiei reduse  2  corespunzătoare legii de
 1   1 
mişcare cosinusoidale a tachetului.

Viteza redusă maximă a tachetului are loc pentru   1 şi este:
2
 vB   h (4.76)
  
  1  max 2   1
216
SB
B8
0
7
B6 B7
6
B5
5
h
B4
4
B3
3 a)
h
2
B2
2
B B1
1
0 0' 1 2 3 4 5 6 7 8 8' 7' 6' 5' 4' 3' 2' 1' 0'
1 2 3 4
vB
1
4 4
3
5 3 5
2
2 6
1
6
h
1 b)
7 1 7
0 8 8' 7' 6' 5' 4' 3' 2' 1' 0'
0' 8' 0 1 2 3 4 5 6 7 8
1' 7' 1'
7'
3
h
2' 6' 2'

6' 3' 5' 3'
5'
aB 4' 4'
2
1
0 8' 0'
1
2 6' 7' 1 2' 1'
2
2
3
2
3 5' 3'
h
c)
3
4'
4 4'
0 1 2 3 4 5 6 7 8
3' 5'
5
h 2
3
2
5
2' 6 6'
6
1' 0' 7 7'
7 8 8 8'
Fig.4.64
Acceleraţia redusă maximă, pentru   0 , este:

 aB   2 h (4.77)
 2 
 
 1  max 2   1
2
217
iar cea minimă, pentru    1 , are valoarea:

 aB  2 h (4.78)
 2  
  2   12
 1  min
Mai pot exista şi profile corespunzătoare pentru:
- legea de mişcare liniară a tachetului racordată cu:
- legea parabolică;
- legea sinusoidală;
- legea cosinusoidală;
- arce de cerc;
- construcţii cu arce de cerc:
- care imprimă tachetului o lege de mişcare liniară;
- care imprimă tachetului o mişcare cu acceleraţie constantă.
4.4. Transmisii prin roţi de fricţiune

4.2.1. Generalităţi
Transmisiile prin roţi de fricţiune sunt formate din două roţi în contact
pe suprafaţă cilindrică sau plană, apăsate una faţă de alta cu o forţă
capabilă să realizeze o forţă de frecare mai mare decât forţa periferică
dată de momentul de torsiune transmis. [10],[11],[32].
Faţă de alte transmisii, acestea se caracterizează prin funcţionare
liniştită, fără şocuri şi vibraţii, având posibilitatea de a patina la
suprasarcini, asigurând astfel protecţia instalaţiei din care fac parte, la
suprasarcini.
Materialele folosite pentru construcţia roţilor de fricţiune trebuie să
prezinte următoarele particularităţi:
- să asigure un coeficient de frecare mare;
- să aibă o bună rezistenţă la uzură;
- rezistenţă bună la presiunea de contact.
Printre cuplurile de materiale mai utilizate sunt: oţel călit – oţel călit;
oţel călit – fontă; oţel – cauciuc; lemn – cauciuc; masă plastică – masă
plastică.
218
4.2.2. Clasificarea transmisiilor prin roţi de fricţiune

Transmisiile prin roţi de fricţiune se clasifică după trei criterii
principale:
I. după forma suprafeţei cilindrice a roţilor:
1-transmisii cu roţi cilindrice netede (figura 4.65);
2- transmisii cu roţi cilindrice canelate (figura 4.66).
Fa
a M t1
  1 
M t
2
  2 
Fig.4.65 Fig.4.66
II. după poziţia axelor roţilor:

1-transmisii cu axe paralele (figurile 4.65;4.66;4.69);
2- transmisii cu axe concurente (figurile 4.67;4.68).
III. după caracterul raportului de transmitere:
1- transmisii cu raport constant (figurile 4.65;4.66;4.67);
2- transmisii cu raport variabil (figurile 4.68;4.69;4.70).
În figurile 4.65 – 4.70 sunt prezentate mai multe figuri de transmisii
prin roţi de fricţiune:
219
x
1 n
1
R1
Fa n2 i= x
R1

2
Fig.4.67 Fig.4.68
n
1
R1 n1 n2
n2 R R2
R2
Fig.4.70
Fig.4.69
4.2.3. Elemente de calcul

Condiţia de funcţionare a unei transmisii prin roţi de fricţiune este ca
forţa de frecare realizată prin apăsarea roţilor între ele [32], să fie mai mare
decât forţa periferică dată de momentul de torsiune transmis.(Ff  Ft) unde
forţa de frecare: Ff = C  Ft, cu C = 1,25…..2
Dar Ff =   Fa
deci   Fa = C  Ft
prin urmare:
220
C  Ft (4.79)
Fa 

M t1 M t2
iar, Ft  
R1 R2
in final,
C  M t1 (4.80)
Fa 
  R1
Ştiind că: P1  M t1  1 - unde P1 este puterea ce trebuie transmisă,
rezultă:
C  P1 (4.81)
Fa 
  1  R1
Dintr-un calcul estimativ, folosind valori medii, rezultă o forţă de
apăsare de 8 până la 12 ori mai mare decât F1. Aceasta duce la limitarea
posibilităţilor de transmitere a puterilor până la 20-25 kw.
Pentru mărirea acestei limite se folosesc roţile canelate, la care
frecările sunt mai mari pentru aceeaşi forţă de apăsare:
Fa = 2  FN  sin
Ff C  Ft
FN  
 
deci:
2  C  Ft (4.82)
Fa  sin 

Se observă în acest caz că dacă sin  ½    300, rezultă o forţă
de apăsare mai mică decât la roţile cilindrice netede.
Dezavantajul care apare în acest caz constă în existenţa unor frecări
mai mari pe pereţii laterali şi caneluri, datorită diferenţelor de viteze de
alunecare ale celor două roţi, pe zonele diferite de diametrul mediu. Aceste
frecări duc desigur la uzură mai accentuată şi durabilitate mai mică a
transmisiei.
221
În cazul roţilor conice, forţa de apăsare Fa se descompune într-o

componentă normală la linia de contact şi o componentă pe direcţia acestei
linii.
 R
i 1  2
2 R1
R1  OA  sin 1
R2  OA  sin  2
sin 1
Deci: i
sin  2
FN
Fa 
sin 1
Ff C  Ft
FN  
 
Deci:
C  Ft (4.83)
Fa 
  sin 1
Dimensionarea roţilor de fricţiune se face pe baza rezistenţei de
contact.
Se porneşte de la formula lui Herz, din care în final se ajunge la
valoarea distanţei dintre axe:
FN  E (4.84)
 H  0,418   aH
b
E este modulul de elasticitate echivalent:
2  E1  E2
E
E1  E2
 este raza de curbură echivalentă:
1 1 1
 
 R1 R2
se vor exprima  şi b în funcţie de a şi i:
222
a = R1  R2 = R1 (i  1) la roţile cilindrice:
a
R1 
i 1
a i
R2 
i 1
C  Ft C  M t1 R R a i
FN    1 2 
  R1  R2  i  1 2
C  M t1   i  1
Fn 
 a
b  a  a
unde a = 0,2…..0,4, este coeficient de lăţime în funcţie de distanţa între
axe a
Înlocuind în formula (4.84) se obţine:
(4.85)
C  M t1   i  1
3
 H  0,418   aH
  a 3  a  i
La limită:
0,1747  C  M t1  E (4.86)
a   i  i3
   aH
2
 a  i
4
5 II. TRANSMISII MECANICE INDIRECTE
6
7 4.5. Transmisii prin curele
4.5.1. Generalităţi
Transmisia prin curea este folosită pentru transmiterea mişcării de
rotaţie şi puterii între un arbore motor şi unul sau mai mulaţi arbori
antrenaţi, necoaxiali. Această transmisie are deci cel puţin două roţi de curea
(figura 4.71) pe care se înfăşoară cureaua-elementul elastic-montată cu
pretensionare.
223
1 
D1 O1  O 2
 R
2- 1 D2

A
Fig.4.71
Raportul de transmitere realizabil i  8 (iar i  20) este comparabil
cu cel al altor tipuri de transmisii cu o treaptă (cu excepţia transmisiilor cu
angrenaje planetare, armonice şi şurub - roată) domeniul de puteri şi viteze
este limitat superior la P = 2000 kw, v = 90 m/s, pentru A  12 m şi curele
late; P = 1200 kw şi v = 40 m/s pentru A  3 m şi curele trapezoidale şi P =
420 kw şi v = 80 m/s şi A – distanţa dintre axe destul de mică. [16],[32],[36],
[88].
4.5.1.2. Clasificarea transmisiilor prin curele.

Transmisiile prin curele se clasifică după următoarele criterii:
1.După poziţia axelor;
2.După numărul de curele;
3.După forma secţiunii curelei;
4.După felul roţilor de curea;
5.După raportul de transmitere;
6.După felul pretensionării curelei.
1. După primul criteriu, transmisiile prin curele se pot clasifica în
două mari grupe:
I. transmisii cu axe paralele care pot fi:
a- cu ramuri deschise (figura 4.72.a);
b- cu ramuri încrucişate (figura 4.72.b).
224
 2
 2 1
1
b
a
Fig.4.72
II. transmisii cu axe încrucişate:

a - fără rolă de ghidare (figura 4.73.a);
b - cu rolă de ghidare (figura 4.73.b).
b
a
Fig.4.73
2. După cel de al doilea criteriu, transmisiile pot fi:

a - cu o curea;
b - cu mai multe curele.
3. Al treilea criteriu de clasificare, des întâlnit în practică, împart
transmisiile prin curele în:
a - transmisii cu curea lată (secţiune dreptunghiulară)(figura 4.74.a);
225
b - transmisii cu curea trapezoidală(figura 4.74.b);

c - transmisii cu curea rotundă(figura 4.74.c);
d - transmisii cu curea dinţată(figura 4.74.d);
a
x
x
a
b
d
Fig.4.74 Fig.4.75
4. După felul roţilor de curea:
I- după forma constructivă:
a - cu obadă netedă;
b - cu obadă canelată;
c - cu obadă în trepte;
d - cu obadă dinţată.
II- după rolul funcţional:
a - cu roată liberă (figura 4.75.a);
b - cu roţi multiple (figura 4.75.b).
5. După criteriul raportului de transmitere, transmisiile prin curea
pot fi:
a - transmisii cu raport constant;
b - transmisii cu raport variabil.
6. După ultimul criteriu de clasificare, transmisiile prin curele sunt:
a - cu distanţă între axe fixă;
226
b - cu distanţă între axe variabilă.
4.5.1.3. Transmisii prin curele late.

Materialele utilizate pentru curele late sunt specificate în tabelul 4.2, având
principalele caracteristici exprimate în unităţi SI.
Tabel 4.2.
Frecvenţa
r E at .103
Materialul  D1/h m/s maximă în
MPa MPa MPa kg/m3
încovoiere
30-
Piele 30 4,4 0,9 0,55 20-35 45 20
70
Textile
50 50 3,9 1,2 0,5 30 40 30
cauciucate
Balată +
55 30 5,5 1,25 0,5 20-25 40 20
cord
Mătase
50 40 3,9 1,0 0,35 25 65 40
sintetică
Celofibră 47 40 3,9 1,1 0,8 25 50 40
Bumbac 40 40 3,9 1,3 0,3 20 40 30
Păr de
35 40 4,4 1,15 0,3 20 60 45
cămilă
Fibre
100 40 8,8 0,9 0,3 15 65 40
sintetice
Curele (5- 20- 17-
200 1,2 0,55 100 50-100
compund 8,5)105 35 100
Curelele late se pot executa din materiale omogene sau de structuri

diferite; astfel cureaua compound îmbină proprietăţile fibrei din material
plastic(poliamidă, poliester) din inserţia de rezistenţă a curelei cu
proprietăţile superioare din punct de vedere al frecării al stratului superficial
din piele. Cu excepţia curelelor din material omogen (piele, bandă din oţel)
secţiunea acestora prezintă o inserţie de rezistenţă –textilă, fibră sintetică,
fibră din sticlă, sârmă de oţel - înglobată într-un material compact (cauciuc
227
vulcanizat, material plastic), eventual protejat pe suprafaţa activă cu un strat

de ţesătură cauciucată sau material plastic cu proprietăţi de frecare
superioare.
Elementele geometrice şi cinematice ale transmisiilor prin curele cu
axe paralele.
Transmisiile între arbori paraleli sunt cele mai utilizate în practică şi
formează din punct de vedere constructiv şi teoretic cea mai generală
transmisie prin curele şi din acest motiv, toate problemele de calcul şi
constructive se vor referi la acest tip de transmisie.
STAS 1163-71 stabileşte metoda generală de calcul a transmisiilor
prin curele trapezoidale clasice ţi înguste cu arbori paraleli, iar STAS 1162-
67 stabileşte forma, dimensiunile şi metodele de verificare geometrică a
roţilor de curea.
În calculele aplicate la transmisia cu curele late din figura 4.76 s-a
neglijat grosimea curelei; pentru transmisiile cu curele trapezoidale sau rotunde, diametrele
cu care se lucrează în relaţii sunt diametrele primitive ale roţilor.
F 1 F1
1 1 
 2
2 
  D  2
1 1 2
 D 
2 2 2

2
2 F F
2 2
A
Fig.4.76
În figură s-au utilizat următoarele notaţii:

1- ramura activă a curelei;
2- ramura pasivă a curelei;
- unghiul dintre ramurile curelei;
228
1,2-unghiurile de înfăşurare a curelei pe roţi;

A-distanţa dintre axe;
D1,D2-diametrele roţilor de curea;
Se observă că:
 1 +  2 = 2
1 +  = 
2 -  = 
Din aceste condiţii, utilizând notaţiile se poate calcula lungimea
  
curelei: L  2  A  cos    D1  D2     D2  D1 
2 2 2
Unghiul  se calculează din relaţia:
 D  D1  (4.87)
sin  2  ,  rad 
2 2 A 2
  D  D 
cos  1  sin 2  1  2 21
2
2 2 4 A
Dacă se consideră cureaua inextensibilă, vitezele periferice ale

roţilor sunt egale:
D D (4.88)
v  1  1  2  2
2 2
  D1  n1   D2  n2
Sau: v  
60 60
unde n1 şi n2 sunt turaţiile, în rot/min, ale roţilor de curea.
Cureaua nu este inextensibilă, existând o alunecare elastică a curelei
pe roţi, ceea ce face ca viteza să nu fie aceeaşi. Astfel se defineşte un
coeficient al alunecării elastice:
v v (4.89)
 1 2
v1
În aceste condiţii, raportul de transmitere real este:
n D2 (4.90)
i 1 
n2 D1  1   
229
4.5.4. Transmisii prin curele dinţate

4.5.4.1. Consideraţii generale
Din multiplele tipuri de curele, un interes deosebit, pentru
construcţia de aparate, de maşini electronice şi tehnică de calcul, prezintă
curelele dinţate (figura 4.77) care transmit mişcarea prin angrenarea dinţilor
curelei cu dinţii roţilor de curea. [36],[88].
Transmisiile prin curele dinţate cumulează avantajele transmisiilor prin lanţuri:
raport de transmitere riguros constant, randament mare, tensionare mică a curelelor,
întreţinere simplă, domeniu mare de viteze(până la 80 m/s), domeniul întins de puteri( de la
0,12 până la 420 kw), distanţă mică între axe şi funcţionare liniştită.
A

p

1 
D p
1 D p2
Fig.4.77
În funcţie de valoarea pasului p (figura 4.77) curelele se execută în
cinci serii de dimensiuni prezentate în tabelul 4.3.
Tabel 4.3
Pasul pc Tipul curelei Seria
in mm
1/5 5,080 XL Foarte uşoară
3/8 9,525 L Uşoară
230
1/2 12,7 H Grea

7/8 22,225 XH Foarte grea
1,25 31,75 XXH Dublu foarte grea
Dimensiunile acestor curele (figura 4.78) sunt incluse în limitele:

- pasul curelei - pc =5,080-31,75[mm];
- modulul – m=1,6÷10[mm];
- înălţimea dinţilor – h=1,2÷ 6,0[mm];
- grosimea minimă a dintelui – δe=2,0÷10,5[mm];
- unghiul de vârf a dintelui – θ=20÷500;
- lăţimea curelei – b=8÷80 [mm];
- grosimea curelei – H=3,0÷11,0 [mm];
- distanţa dintre linia de fund a dintelui până la axa cablului de oţel –
δ=0,6÷1,3[mm];
- lungimea curelei măsurată pe axa cablului este – L=201,0÷3140,0
[mm];
- numărul de dinţi ai curelei – Zc=32÷160.
Structura curelei dinţate este alcătuită din următoarele componente: structura de
rezistenţă formată din fibre de sticlă sau fibre(cabluri) de oţel (cu diametre 0,3÷0,8 mm)
care asigură rigiditate longitudinală necesară pentru repartizarea optimă a sarcinii între
dinţi; acestea sunt dispuse pe un singur rând pe lăţimea curelei, spatele curelei (partea
nedinţată) şi dinţii curelei sunt din cauciucuri cloroprenice, cauciuc sintetic dur, iar învelişul
dinţilor din ţesătură din fibre poliamidice.
A S e c tiu n e A - A
Pc
b

h
H
Se A
231
J
0
De
D
h
Fig.4.78
4.5.4.2. Calculul transmisiilor cu curele dinţate.

Calculul acestor transmisii are la bază în cea mai mare parte,
recomandările indicate în cataloagele firmelor producătoare. Aceste
recomandări de calcul ţin seama, în primul rând, de rezistenţa la uzură a
flancurilor dinţilor curelei în contact cu dinţii roţilor de curea, având valori
tabelate pentru dimensiunile date ale transmisiei şi cu corecţii precizate prin
coeficienţi.
Se remarcă faptul că sunt şi transmisii cu curele dinţate, care
funcţionează cu roţi de curea cu periferice netedă, la care calculul se face ca
la curelele late, pentru structura de rezistenţă a curelei.
Datele iniţiale necesare proiectării sunt: puterea utilă de transmis Pu,
turaţia n1 a roţii de antrenare, raportul de transmitere i, domeniul de variaţie
a distanţei între axe (Amin şi Amax), maşina de antrenare, maşina antrenată,
regimul de lucru, dimensiunile capetelor de arbore pentru cele două roţi,
lăţimea de curea maximă admisă, diametrele maxime admise ale roţilor,
modul de reglare a întinderii(cu glisieră de întindere pentru una din roţi sau
cu rolă de întindere).
232
Raportul de transmitere maxim se limitează (tabelul 4.4) pentru a

determina un unghi de înfăşurare al curelei pe roata mică β1(figura 4.79)
suficient de mare, astfel încât numărul minim de dinţi aflaţi în angrenare să
fie cel puţin trei.
Tabel 4.4
Timpul Pasul z1 DP1 Raportul de
curelei minim Minim transmitere maxim
mm
[mm] i
XL 5,08 10 16,17 7,2
L 9,525 12 36,37 8,4
H 12,7 16 64,66 8,57
XH 22,225 22 155,62 6,67
XXH 31,75 32 222,32 5,00
Alegerea tipului de curea se face după monograme, în funcţie de

turaţia roţii de curea şi puterea de calcul:
Pc= CPu [kw] (4.26)
unde C este un coeficient global de corecţie, dat de relaţia:
C=C1+ C2+ C3+ C4 (4.27)
unde coeficienţii C1 , C2 , C3, C4 sunt daţi în literatura de specialitate [ ].
După unii autori [ ] modulul m se alege în funcţie de puterea P conform
tabelului 4.5.
Tabel 4.5.
P [kw]  0,4 0,4 ÷3,0 3,0 ÷5,5 5,5 ÷10 10 ÷22 22 ÷ 40
M [mm] 1,6; 2; 3 3; 4 4; 5 4; 5; 7 5; 7 7;(10)
La stabilirea numărului de dinţi ai roţilor ( i = z2/z1) se au în vedere
valorile z1 minime prezentate în tabelul 4.4, admiţându-se abateri de ± 1 %
între raportul de transmitere teoretic şi real.
Calculul preliminar al lungimii curelei pentru transmisia fără rolă de
întindere, se face cu o valoare medie a distanţei între axe:
A= 0,5 (Amin + Amax);
( DP2  DP1 ) 2
L  2 A  1,57( DP1  DP2 ) 
4A
233
unde: DP1=mz1; DP2=mz2

În final se obţine:
(mz2  mz1 ) 2 (4.91)
L  ( Amin  Amax )  1,57m( z1  z2 ) 
2( Amin  Amax )
unde modulul m, conform literaturii de specialitate, se ia din tabelul 4.6.

Tab. 4.6.
În cazul transmisiei cu rolă de
Tipul curelei Modulul
întindere pe faţa interioară sau pe faţa
m [mm]
XL 1,617 exterioară a curelei, lungimea L se
L 3,032 determină cu relaţiile modificate
H 4,042 corespunzător.
XH 7,074 Valoarea L obţinută mai sus, conform
XXH 10,106 relaţiei 4.28, se rotunjeşte în plus sau în
minus la un multiplu întreg de paşi. Cu valoarea astfel obţinută pentru L
normalizată se recalculează distanţa dintre axe. Lăţimea curelei b
normalizată se alege având la bază relaţia de calcul:
Pc (4.92)
b [in].
P0 K b  K z
Unde:
Pc- reprezintă puterea de calcul [kw];
P0- puterea transmisă de o curea lată de 1 in;[kw];
Kb şi Kz- coeficienţi daţi în literatura de specialitate[ ].
Numărul de dinţi ai roţii mici de curea z0 se calculează cu relaţia :
  z1
z0 
2
unde β = π – arc sinm(z2-z1)/2A] [rad]
Cataloagele firmelor producătoare utilizează simboluri adecvate atât
pentru curele, cât şi pentru roţile corespunzătoare de cure.
234
În literatură, sunt date elementele geometrice caracteristice roţilor de

curea şi relaţiilor de calcul.
4.6.Transmisii prin lanţ.
4.6.1. Consideraţii generale. Clasificare.

Transmisia prin lanţ serveşte la transmiterea mişcării între două sau
mai multe roţi de lanţ prin contactul dintre dinţii roţilor de lanţ şi
rolele(bucşele, bolţurile) zalelor lanţului. Lanţul este alcătuit dintr-un şir de
elemente asemănătoare (şine, zale, verigi, plăci) figura 4.80,articulate între
ele şi care sunt solicitate numai la tracţiune. [36].
R o a ta c o n d u s a
L ant
R o a ta
m o to a re
f
A
Fig.4.80
Transmisia prin lanţ se utilizează în situaţiile în care distanţa dintre
arbori este prea mică pentru a putea fi utilizată transmisia prin curele sau
prea mare pentru a putea fi utilizată transmisia prin roţi dinţate (angrenaje),
eliminându-se roţile dinţate intermediare cu arbori şi lagărele aferente. Se
recomandă a se utiliza transmisia prin lanţ, atunci când se cere transmiterea
235
unor momente de torsiune mari cu menţinerea raportului de transmitere

constant. Se pot evidenţia următoarele avantaje ale transmisiilor prin lanţ;
încărcarea redusă pe arbori, randament relativ ridicat (η= 0,88 ÷0,98),
gabarit redus, funcţionează şi în condiţii grele de exploatare (praf,
coroziune) şi temperaturi cuprinse 150-2500C iar în cazuri speciale la
temperaturi de 8000C, dacă elementele lanţului sunt executate din oţeluri
termoizolante.
Folosirea transmisiilor prin lanţ este limitată de unele dezavantaje:
este o transmisie rigidă, produce vibraţii şi zgomot, necesită o întreţinere
mai pretenţioasă decât transmisia prin curele, necesită montaj precis al
roţilor şi al arborilor.
Cel mai important dezavantaj al transmisiilor prin lanţ este
înfăşurarea poligonală a zalelor pe dinţii roţii. Efectul acestei înfăşurări
poligonale, asociat cu ciocnirea dintre rolă, produce forţe dinamice, la
turaţii, şocuri, vibraţii şi zgomot.
Aceste dezavantaje pot fi mult mai reduse prin construcţia unor
lanţuri speciale şi prin proiectarea, execuţia şi montarea corectă a
transmisiilor prin lanţ.
Deoarece durabilitatea transmisiilor prin lanţ depinde, pe lângă alţi
factori şi de poziţia corectă a ramurii conducătoare a lanţului, în figura 4.81,
sunt prezentate schemele de transmisii cu lanţ recomandate [ ].
Elementele componente ale transmisiei prin lanţ (figura 4.81 ), sunt:
lanţul, roata conducătoare, roata condusă, dispozitivul de întindere( rolă de întindere,
patină, etc.) şi instalaţia de ungere.
236
c
b
g
h
Fig.4.81
Clasificarea transmisiilor prin lanţ poate fi făcută după următoarele criterii:
237
1- După felul lanţului, transmisiile pot fi:

- transmisii cu lanţuri cu bolţuri;
- transmisii cu lanţuri cu bolţuri şi bucşe;
- transmisii cu lanţuri cu bolţuri, bucşe şi role;
- transmisii cu lanţuri cu eclise dinţate.
2- După direcţia axei transmisiei, transmisiile prin lanţuri pot fi
grupate în:
- transmisii orizontale;
- transmisii înclinate;
- transmisii verticale.
3- După numărul arborilor acţionaţi, transmisiile prin lanţuri pot fi:
- transmisii simple;
- transmisii multiple.
4- După sistemul de ungere:
- cu ungere prin barbotare;
- cu ungere prin picurare;
- cu alte sisteme de ungere.
Cele mai des întâlnite transmisii în practică sunt transmisiile prin
lanţuri articulate cu role. Perfecţionarea continuă a execuţiei elementelor
componente ale transmisiilor prin lanţuri articulate cu role, a dus la o largă
utilizare a acestor transmisii, capabile de performanţe deosebite: viteza
lanţului v=20 ÷ 40m/s; turaţia n = 10.000 rot/min; puterea transmisiei P =
3000 kw; raportul de transmitere i= 1:10; randament ridicat η=(0,97÷0,99).
În ţara noastră aceste limite sunt: n=185÷1400 rot/min; P=500kw.
4.6.2. Geometria şi cinematica transmisiilor prin

lanţuri articulate cu role.
Lanţul cu role este alcătuit dintr-o succesiune e zale interioare şi
exterioare.
În figura 4.82, este prezentat un lanţ cu role şi zale lungi conform STAS 4231-
65.
238
p p
b
a1
a g
4 d3 d1
3 2 1
5
Fig.4.82
Zalele interioare sunt formate din eclisele interioare 1, montate prin
ajustaj cu strângere pe bucşele 2, pe care se pot roti liber rolele 3. Zalele
exterioare sunt alcătuite eclisele exterioare 4, montate prin ajustaj cu
strângere pe bolţurile 5, ce se pot mişca liber pe bucşele 2.
În figura 4.83 se prezintă un lanţ cu role şi zale scurte conform STAS
5174-66. Acest tip de lanţ poate fi executat cu unul sau mai multe rânduri de
zale (în practică uzual maxim şase rânduri de zale).
Lanţul cu role se caracterizează prin: pasul p ce reprezintă distanţa
dintre axele a două bolţuri consecutive; distanţa a ce reprezintă distanţa
dintre eclisele interioare, diametrul d1 a rolei; diametrul d3 a bolţului; b1,b2-
lăţimea eclisei interioare, respectiv exterioare; e- distanţa între două rânduri.
Prin STAS 5174-66 sunt normalizate 20 de mărimi de lanţ cu pasul
=(8÷76,2)mm.
Durabilitatea, capacitatea portantă şi calităţile de funcţionare ale
lanţurilor depind în mare măsură de calitatea materialelor utilizate şi
tratamentele aplicate precum şi de precizia de execuţie şi montajul
elementelor componente ale zalelor.
239
p p
D1
D 2
d1
D1
d
D 2
L1
d3
p p
L2
e
Fig.4.83
Parametrii principali ai transmisiei sunt: pasul p; numărul de dinţi al

roţilor z1 conducătoare şi z2 conduse; raportul de transmitere i; distanţa
dintre axe A; şi lungimea lanţului L.(figura 4.84)
240
L
A2

B1 D d2
L
1
 D
 1 d1 
O1  O2 2

A1

L

2
L B2
Fig.4.84
Pasul p se alege din monograme existente în literatură [ ],funcţie de
tipul lanţului, turaţia şi capacitatea portantă a lanţului şi se verifică cu
relaţia:
 Mt1  C  h  n1 1 / 3 
3/8
(4.93)
p    [mm]
 78 z1  y  i  
7/6
P
unde: Mt1   reprezintă momentul de transmis la roata conducătoare; y
1
este numărul de rânduri de zale; C coeficientul de corecţie total [ ]; h durata

de funcţionare propusă, în ore.
Pasul lanţului se recomandă să fie cât mai mic posibil deoarece
permite alegerea unui număr de dinţi mai mare la roţi, ceea ce duce la
micşorarea şocurilor şi vibraţiilor, şi prin urmare la o funcţionare liniştită.
Numărul de dinţi la roata conducătoare, z1, se alege funcţie de tipul
lanţului, turaţia roţii şi de raportul de transmitere [ ]; sau se calculează cu
relaţia:
z1min = 29-2i; (4.94)
Luând în consideraţie următoarele recomandări:
z1min  13……15; la v  2 m/s;
z1min  19; la v  2 m/s;
241
z1min  23 când transmisia lucrează sub sarcini cu şoc.

Raportul de transmitere efectiv i, în calculele practice, se ia în
considerare folosind relaţia:
 n z Dd 2 Mt2 (4.95)
i 1  1  2  
2 n2 z1 Dd1 Mt1
Distanţa dintre axe A (figura 4.27) se recomandă să fie: 20p  A  80
cu limitele inferioare se acceptă în situaţia când transmisia suportă sarcini
pulsatorii. Uzual se adoptă valori pentru A în intervalul: 30 p  50 p.
La stabilirea distanţei dintre axe A, se verifică ca unghiul 1 de
înfăşurare a lanţului pe roata mică  1200. Distanţa dintre axe calculată
teoretic At trebuie corectată.
În situaţia când transmisia cu lanţ are distanţa dintre axe reglabilă,
atunci:
A = ( 1-S)At;
unde: S=0,5[ 4fr / (sin 4fr) – 1]
este un factor de corecţie datorită săgeţii relative fr a ramurii inferioare
egală cu 2 din A în cazul transmisiilor cu unghiul de înclinare faţă de
orizontală 450 şi cu 1-1,5 din A pentru situaţia transmisiilor cu
450.Lăţimea lanţului, se exprimă în număr de rânduri de zale y, şi se alege
din monograme [ ] odată cu alegerea pasului lanţului. Lungimea lanţului se
calculează din punct de vedere geometric, funcţie de elementele componente
ale transmisiei. Pentru o transmisie cu două roţi de lanţ se foloseşte relaţia:
X = 2At/p+0,5(z1+z2)+0,25(z2-z1)2p/(2At) [zale]
iar L = Xp[mm];
În cazul transmisiilor cu mai multe roţi de lanţ, lungimea lanţului se
calculează cu relaţia:
1 n n
 (4.96)
X    Li   i [ zale]
 p  i 1 i 1  i
cu menţiunea că lungimea lanţului se rotunjeşte la un număr întreg şi par de

zale; la un număr impar de zale închiderea lanţului necesită o za cotită de
legătură, aceasta reducând cu 20 % capacitatea portantă a lanţului.
242
Din punct de vedere al calcului cinematic, parametrii cinematici ai

transmisiei prin lanţ, variază în timp, datorită efectului poligonal.
Fie un punct instantaneu de contact A1x(figura 4.85) care este definit
prin unghiul de poziţie instantaneu 1x, măsurat în sens trigonometric de la
direcţia O1 A10 perpendiculară pe direcţia ramurii conducătoare.
A A 2 x
20
A
vn
• • 2
v
A 1x B
B 1x A 10 2
• • 2 x
vt A  2
1
B1 1 x
1
O 1 O
1 2
 2
Fig.4.85
Componentele vitezei instantanee a lanţului se calculează cu
relaţiile:
vt = v cos1x; vn = v sin1x (4.97)
unde vt – componenta tangenţială a vitezei în lungul ramurii conducătoare;
vn – componenta normală a vitezei normală pe direcţia ramurii
conducătoare.
1 
Ştiind că: 1x   1t   1 ; v  0,5Dd1 1 şi Dd1  P / sin   / z1  
2 z1
, relaţiile 4.36 devin:
cos  z1  1t   sin   / z1  1t   (4.98)
vt  0,5 p 1 v
; n  0,5 p
sin   / z1 
1
sin  / z1
Pentru valorile limită ale unghiului 1x-1/2;+1/2 se obţine:
- în punctul A10:
243
vt max  0.5Dd1  1  0,5 p 1 / sin   / z1  , vn = 0 (4.99)

- în punctele A1 şi B1:
0,5 p 1 (4.100)
vt min   0,5 p 1 cos  / z1   / sin z1  
tg  z1 
v n max  0,5 p 1
Ţinând seama că, la o rotaţie a roţii, lanţul parcurge un drum egal cu
perimetrul poligonului de divizare pz al roţii, viteza medie de înaintare a
lanţului se calculează cu relaţia:
pz  n pz   (4.101)
vm  
60 2
Derivând expresiile vitezelor vt şi vn din relaţia (4.37) ţinând seama
de valorile limită ale unghiului 1x, se obţin valorile limită ale acceleraţiilor:
- în punctul A10- at min  0 ; at max  0,5 p 12 / sin  z1 
- în punctele A1 şi B1- a t max  0,5 p 1
2
0,5 p12 (4.102)

a t min  
tg   / z1 
vt max 1
Din raportul vitezelor   1 , rezultă că variaţia
vt min cos  / z1 
vitezei de înaintare a lanţului depinde numai de numărul de dinţi al roţii
conducătoare.
Observaţii
- Componenta normală a vitezei, vn determină apariţia vibraţiilor
transversale ale ramurii conducătoare a lanţului, proporţionale cu pasul
lanţului şi viteza unghiulară 1 a roţii conducătoare.
- Componenta tangenţială a acceleraţiei, at, dezvoltă forţe inerţiale în
ramura conducătoare a lanţului şi în masele elementelor acţionate de
aceasta.
- Componenta normală, an, produce solicitări dinamice transversale în
ramura conducătoare, care nu se transmit sistemului acţionat.
244

Capitolul 4 Final

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 4 Final

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cap. 4.

Transmisii mecanice directe şi indirecte

Pentru transmiterea mişcării de rotaţie între două elemente

I. TRANSMISII MECANICE DIRECTE

4.2. Mecanisme cu roţi dinţate.

4.2.1. Definiţii. Caracterizare

4.2.2. Clasificarea angrenajelor

V. Un ultim criteriu de clasificare, considerat în literatura de specialitate

3. Angrenaje cu axe încrucişate:

4.2.3. Analiza angrenajelor cilindrice

- sunt două suprafeţe riglate, tangente, descrise în fiecare spaţiu asociat

Deoarece  1   1  l , de acelaşi sens cu   2 , iar r 1 şi r 2 au

În fig. 4.8. este arătat contactul interior a celor două axoide, în

unde semnele minus şi plus corespund respectiv contactului exterior şi

4.2.3.2. Teorema fundamentală a angrenării (Teorema Willis)

Punctul C se află utilizându-se teorema lui Varignon:

Şi din relaţiile (4.17) şi (4.18) rezultă că:

În concluzie, teorema fundamentală a angrenării se enunţă astfel:

4.2.3.3. Elementele geometrice ale angrenajelor cilindrice cu

A. Elementele geometrice ale roţii (fig. 4.11)

Elementele geometrice standardizate se definesc pe cremaliera de

- de divizare (de generare) d: d1  d w1  m �

- înălţimea capului dintelui ha  ha* �

Puncte pe linia de angrenare : A- punctul de intrare în angrenare; E-punctul de ieşire

Dacă pinionul are un număr foarte mic de dinţi (z 1<17) şi

Pentru a îmbunătăţi comportarea angrenajului, deplasarea profilului

kB = coeficient de repartizare a sarcinii pe lăţimea dintelui,

N p  60  n  h ( n – turaţia în rotaţii pe minut, h – numărul de ore de

d1 0,3. .0,5 HB  350

În cazul când se calculează din relaţia de dimensionare d1 şi apoi distanţa

-forţele exterioare acţionează normal pe suprafaţă

1 pentru N H  5 107

Se alege materialul (  Had ), se alege un raport , ( b = 0,8…1 pentru

Înlocuind dw1 în (4.23) şi la limită a  3

-repartizarea deplasărilor specifice   2 şi se calculează 1   s   2

4.2.3.4. Serii de angrenaje

Se presupun cunoscute razele de rostogolire r1 , r2 şi r3 , precum

Se observă că relaţiile (4.27) scrise sub formă de raporturi ca în

mare decât s-ar obţine în cazurile precedente (respectiv o valoare foarte

Revenind la fig. 4.26 şi în baza relaţiei (4.35), se consideră

Pentru a se putea calcula scalarul vectorului  2 , este necesar să fie

Din cele arătate mai sus rezultă:

4.2.3.5. Aplicaţii la angrenajele cu axe fixe şi mobile

Aplicaţii la angrenajele cu axe fixe:

a) Tren de roţi dinţate cilindrice cu contacte exterioare(fig. 4.27.a).

transmitere, însă schimbă sensul mişcării de rotaţie, motiv pentru care se

Aplicaţii la angrenajele cu axe mobile:

Din relaţia (4.47), pentru  S  0 rezultă că raportul de transmitere

În fig. 4.28b se prezintă un mecanism complex la care trebuie

i 42 se obţine  2 . Aceste viteze unghiulare se introduc în relaţia raportului

4.3. Mecanisme cu came

sau de sistemele de mecanizare şi automatizare: construcţii de maşini,

apariţia unor rezistenţe suplimentare (de frecare, vibraţii), din cauza

4.3.2. Clasificarea mecanismelor cu camă

- spaţială conică (fig. 4.32d).

d) Clasificarea camelor după dispunerea profilului (fig. 4.32 şi fig. 4.33):

e) Clasificarea camelor după ecuaţia curbei deplasării (fig. 4.34),

f) Clasificarea camelor după fazele de lucru comandate (fig. 4.35):

h) Clasificarea camelor după forma constructivă (fig. 4.32 şi fig. 4.37):

- tachet axial de translaţie (fig. 4.39a);

k. Clasificarea mecanismelor cu camă după modul de închidere a cuplei

- închidere prin forţă dezvoltată de arc (fig. 4.40a);

- închidere prin canal cu tachet cu două role (fig. 4.40h).