Capitolul 9 Măsurarea nivelului noxelor emise de MAI de

autovehicule

9.1. Analizoare de gaze

9.1.1. Analizoare cu absorbție în infraroșu nedispersiv

Aparatul se bazează pe proprietatea gazelor de a avea spectre diferite de absorbție
în funcție de lungimea de undă a emisiei.
9 10 11 12 A 13 14 15

B
17

6
16

5
Gaze de eșapament

3 2 1
4
1. Teava de esapament, 2. Sonda de prelevare a probei de gaze (cu orificii radiale), 3. Furtun, 4. Pahar pentru
condensul de apa, 5. Racitor pentru condensarea vaporilor de apa, 6. Filtru din hartie, 7. Surse de radiatii
infrarosii, 8. Morisca, 9. Ferestre din cuartz, 10. Camera de referinta umpluta cu aer curat, 11. Camera de
masura prin care circula proba de gaze de evacuare, 12. Filtre optice, 13. Placa metalica cu orificii, 14.
Membrana metalica elastica, 15. Punte de condensatoare si aparat de afisare, 16. Pompa pentru vehicularea
probei de gaze, 17. Aparat de măsură, A, B - incinte de incalzire.

Gazele emise de motor sunt preluate de sonda 1, curățate de apă în separatorul 5 și

de particulele solide în filtrul 6, apoi sunt introduse la presiune constantă în tubul 11 de către
pompa 16.
Razele infraroșii provenite de la sursele 7 traversează incintele 10 și 11, sunt filtrate de
12 și ajung în A și B. În incintele 10 și 11 are loc o absorbție parțială a acestor radiații. În incinta
11 absorbția este mai intensă datorită gazelor prezente în proba de gaze. Din acest motiv în
incinta B vor ajunge mai puține radiații infraroșii decât în A. Gazul din A se va încălzi mai mult,
se va dilata și va deforma membrana 14 îndepărtând-o de placa 13. Cu cât concentrația unei
anumite substanțe în gazele de evacuare va fi mai mare cu atât diferența de radiație care
ajunge în B față de A va fi mai mare, iar membrana 14 se va deforma mai mult. Capacitatea
condensatorului format din piesele 13 și 14 se va modifica astfel proporțional cu concentrația
de substanță din gazele de evacuare. Se va produce un dezechilibru al punții 15 înregistrat de
aparatul de afișare. Deoarece măsurarea capacității în regim static este mai dificilă decât în
regim dinamic se va utiliza morișca 8 ale cărei palete vor întrerupe cele doua fluxuri de radiație.
Va rezulta o vibrație a membranei 14 cu frecvență constantă, dar cu amplitudine proporțională
cu concentrația de substanță analizată. Spectrele de absorbție ale substanțelor din gazele de
evacuare se suprapun parțial îngreunând măsurarea concentrației unei singure substanțe.
Pentru rezolvarea acestei probleme vaporii de apă sunt separați din proba de gaze prin
condensare în dispozitivul 5. Pentru celelalte substanțe se utilizează filtrele 12 care sunt
permeabile într-o zonă a spectrului în care absoarbe doar substanța căutată.

Iabs S1

Λ
Iabs
S2

Filtru

Iabs

Iabs
Analizor

Λ
9.1.2. Analizoare de HC cu ionizare în flacără de H2
Arderea H2 se realizează cu viteze ridicate în raport cu arderea HC. Moleculele
de HC care ajung în flacăra de H2 nu apucă să ardă, dar din cauza temperaturilor foarte
ridicate crachează generând ioni (particule încărcate electric). De o parte și de alta a
flăcării se află 2 plăci metalice conectate la o tensiune de curent continuu. Astfel, în
spațiul dintre cele 2 plăci se formează un câmp electric. Acesta va dirija ionii proveniți
din cracarea moleculelor de HC, generând un curent de ionizare. Acest curent
parcurge un rezistor cu rezistență foarte mare producând o cădere de tensiune la
bornele rezistorului. Se măsoară această cădere de tensiune, care e proporțională cu
intensitatea curentului de ionizare, și proporțională, la rândul ei, cu cantitatea de ioni
de HC, deci cu concentrația de HC din gazele de evacuare.
 • Domeniu de măsură: 1 ..100 000
ppm;
• Timp de răspuns: 0,5 s;
• Rezoluție 1 ppm;

plăci puse în legătură cu o sursă de tensiune

9.1.3. Analizoare de NOX cu chemiluminiscență

Au la baza funcționării următoarele reacții chimice:

NO + O3 → NO2 + O2

Aceste aparate (analizoarele de NOx și HC) au nevoie de o preîncălzire care

poate dura și jumătate de oră. Ele nu sunt utilizate pentru diagnosticare, ci pentru
cercetare.

1 – sursă de impulsuri de înaltă tensiune; 2 – incintă în care au loc descărcări electrice în atmosferă
de O2 cu generare de O3; 3 – incintă de reacție; 4 – filtru optic; 5 – fotomultiplicator electronic; 6 –
echipament electronic și de afișare; 7 – pompă de vid; 8 – reactor termic pentru disocierea NO2 în NO
și O2 atunci când se dorește măsurarea concentrațiilor de NO+NO2; 9 – robinete

• Domeniu de măsură 0,1 …10 000 ppm;

• Timp de răspuns 0,5 … 1 s;
• Rezoluție 0,1 ppm … 1 ppm;
NO + O3 → NO2* + O2
NO2* - stare excitată (are un electron evoluând pe o orbită cu nivel energetic mai mare decât cel
normal).

Aceste molecule își pierd spontan starea de excitație. Această trecere este însoțită de emiterea unei
cuante de lumină hv sub forma unei scintilație (scânteie). Uneori însă moleculele de NO2* se lovesc de
alte molecule mari inerte, iar în urma impactului electronul revine pe orbita sa dar fără a se produce
scintilația.

NO2*→ NO2 + ℎ𝜈 , Λ =6000 Å …..32 000 Å

NO2* + M → NO2 + M

Această ultimă reacție trebuie evitată pe cât posibil pentru a beneficia de un număr cât mai mare de
scintilații.

Proba de gaze e adusă în incinta 3 unde pătrunde și O3 produs în incinta 2. În incinta 3 au loc reacțiile
dintre NO și O3, cu generare de NO2*, precum și procesele de emitere de cuante de lumină, atunci când
molecula de NO2* revine la nivelul energetic normal.

9.2. Aparate utilizate doar la standuri speciale:

Opacimetrul
 În stânga se prezintă măsurarea înnegririi unui filtru de hârtie în mod continuu.
Se obține o bandă de hârtie a cărei intensități de înnegrire variază.

Pentru ca funinginea să nu se depună pe ferestrele 2 și 7 se folosește o instalație de suflare. Supapa 5

este folosită pentru etalonare la 0. Prima poziție e pentru etalonare.

9.2.1. Standul trebuie comandat astfel încât să fie capabil să reproducă un anumit ciclu de
deplasare.

Cât timp sunt supuse la temperaturi ridicate, gazele suferă reacții chimice și își schimbă
compoziția. Pentru încetinirea reacției se utilizează diluarea controlată cu aer, rezultând scăderea
concentrației, și se răcește scăzând viteza de reacție. Astfel, reacțiile chimice de la nivelul traseului de
evacuare al autovehiculului vor fi înghețate până la nivelul analizoarelor de substanțe.
 De câțiva ani nu mai este acceptat standul cu două role ci cel cu o rolă cu diametru mai mare.
La standurile moderne nu se mai folosesc volanți. Se răcește proba de gaze pentru ca să se înghețe
compoziția chimică la starea la care erau la ieșire.
9.3. Sistem portabil de măsurare a emisiilor (PEMS)
Un sistem portabil pentru masurarea emisiilor poluante (portable emissions
measurement system – PEMS) este un dispozitiv de masurare a emisiilor produse de catre
vehicule care este de mici dimensiuni si cu masa redusa indeajuns incat sa fie carat sau tractat
de catre un vehicul dotat cu motor cu ardere interna pe toata durata efectuarii masurarilor. Acest
sistem prezinta avantajul utilizarii in conditii reale de drum, comparativ cu standurile
dinamometrice cu role care doar simuleaza conditiile de drum.
Primele echipamente portabile pentru masurarea emisiilor poluante la autovehicule au
fost dezvoltate si vandute la inceputul anului 1990 de catre Warren Spring Laboratory (UK).
Acestea au fost utilizate pentru masurarea emisiilor in conditii reale de drum ca parte a
Programului de Cercetare a Mediului Inconjurator in UK. Agentiile guvernamentale precum
Agentia pentru protectia mediului din Statele Unite ale Americii (United States Environmental
Protection Agency – USEPA), Uniunea Europeana, dar si alte state precum si entitati private
au inceput utilizarea PEMS pentru a reduce atat costurile, cat si timpul necesar pentru luarea
deciziilor privind emisiile produse de catre autovehicule in miscare (emisii mobile).
Leo Breton (din USEPA) a inventat primul dispozitiv de masurare a emisiilor in timp
real, in conditii de drum pe autovehicule in anul 1995. Primul dispozitiv disponibil
comercializarii a fost inventat de catre Michal Vojtisek-Lom si dezvoltat de catre David Miller
de la “Clean Air Technologies International” (CATI) in Buffalo, New York in anul 1999.
Aceste prime dispozitive foloseau date primite de la motor fie prin conexiunea OBD, fie in mod
direct de la senzorii motorului. Primul exemplar a fost dezvoltat pentru Dr. H. Christopher Frey
de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord, fiindu-i vandut in cele din urma pentru a il
utiliza pentru prima data in cadrul unui proiect ce avea ca scop masurarea emisiilor poluante in
conditii reale de drum.

Un sistem portabil de măsurare a emisiilor (PEMS) este compus, în general din:

1). analizoare de gaze poluante

2). un dispozitiv de măsurare a debitului de evacuare (EFM)

3). un sistem global de poziționare (GPS)

4) senzori auxiliari (temperatură și presiune ambientală etc.)

5). o sursă de alimentare

Emisiile specifice la distanță sunt calculate pe baza semnalelor date de analizor, a

debitmetrului de evacuare și a GPS-ului. Regulamentul 2016/427 al Comisiei (RDE1, 2016)
descrie cerințele tehnice pentru dispozitivele de măsurare PEMS.

Figura 1 – Principalele componente ale sistemului PEMS, instalate într-un automobil

[Disponibil la: https://www.researchgate.net/figure/Main-components-of-PEMS-installed-in-
light-duty-vehicles-adapted-from-10_fig6_301243051]
 Figura 2 – Implementare PEMS [Disponibil la:
https://www.jove.com/video/54753/implementation-portable-emissions-measurement-
systems-pems-for-real]

EFM = Exhaust Flow Meter (dispozitiv de măsurare a debitului de evacuare)

Figura 3 – Diferite tipuri de PEMS [Disponibil la:

https://www.jove.com/video/54753/implementation-portable-emissions-measurement-
systems-pems-for-real]
 Figura 4 – Unitatea centrala a „PEMS”

Figura 5 – Elemente componente ale sistemului „PEMS”

 Figura 6 - Analizor SEMTECH DS, utilizat pentru măsurarea componentelor gazelor de
evacuare în condiții reale de funcționare[4]

Figura 7 - a) Analizor AVL MSS pentru măsurarea PMS; b) echipamente SIE TS 3090 EEPS
™ pentru distribuția mărimii PMS în condiții reale de funcționare

Deoarece un echipament “PEMS” este usor de carat de catre o persoana in fiecare loc
unde este nevoie de utilizarea acestuia, dar si pentru ca poate fi utilizat fara a fi nevoie de o
intreaga echipa, proiectele necesare pentru masurarea emisiilor sunt viabile din punct de vedere
economic. Mai pe scurt, pot fi efectuate mai multe masurari intr-un timp scurt, realizate de catre
un numar redus de persoane, crescand astfel numarul de teste efectuate intr-o anumita perioada
de timp. Acest fapt a dus la reducerea costurilor pentru efectuare unei masuratori, crescand
totodata si precizia masuratorilor deoarece erau realizate in conditii reale de drum.
Pentru testele oficiale, cele pentru omologarea autovehiculelor noi și verificarea celor
în uz, scandalul Dieselgate a demonstrat că, realizând doar teste în laborator, rezultatele obținute
nu sunt întotdeauna cele mai apropiate de realitate. Așa se face că, grupurile de lucru ale
Comisiei Europene, din care fac parte și experți ai RAR, au dezvoltat un nou test ce se realizează
utilizând PEMS. În acest caz, libertatea de utilizare a PEMS este limitată, deoarece
regulamentele Comisiei Europene impun asigurarea trasabilității și repetabilității pentru
rezultatele obținute. Mai exact, autoritatea de omologare/serviciul tehnic, RAR în cazul
României, alege traseul ce urmează să fie parcurs dar, la final, PEMS validează rezultatele doar
dacă: autovehiculul a fost condus timp de 90-120 minute; a parcurs un anumit număr de
kilometri în fiecare dintre ciclurile urban, extraurban și autostradă (cicluri caracterizate de
viteza medie de deplasare); temperatura ambientală, presiunea, umiditatea și altitudinea se
încadrează în toleranțele regulamentelor. Acest test este denumit RDE – Real Driving
Emissions și a fost pus in aplicare de la 1 septembrie 2017 pentru omologarea noilor tipuri de
autovehicule în statele membre UE.
Serviciile Tehnice din state precum Germania, Franța, Marea Britanie sau Olanda,
echivalente RAR, au achiziționat sau urmează să achiziționeze PEMS. În decembrie 2016 RAR
a finalizat procedurile pentru cumpărarea unui echipament PEMS, iar în primăvara anului
urmator, sistemul produs de una dintre cele mai importante companii din domeniu a intrat în
dotarea Laboratorului de Încercări Emisii Poluante și Consum. Acest echipament a fost special
configurat pentru a permite efectuarea testului RDE pe orice autovehicul din categoriile M și
N, de la autovehiculele din clasa mini până la camioane și autobuze.
Achiziționând PEMS, RAR își propune să efectueze teste și să emită omologări de tip
în conformitate cu regulamentul RDE al Comisiei Europene, continuând astfel colaborarea cu
Renault Technologie Roumanie și clienții existenți, dar totodată, încercând să atragă înspre
România și alte companii din domeniul auto. De asemenea, PEMS va putea fi utilizat pentru
certificarea sistemelor retrofit, sisteme auxiliare instalate pe autovehicul după construcția
acestuia. De exemplu, va putea fi folosit pentru certificarea sistemelor de alimentare cu GPL.
Nu în ultimul rând, RAR va folosi PEMS pentru supravegherea pieței interne de autovehicule,
verificând respectarea valorilor înscrise în certificatul de conformitate emis de constructor în
momentul punerii în circulație a autovehiculului.
 9.4. Măsurarea emisiilor în trafic prin teledetecție

Tehnologiile de teledetecție ale vehiculelor sunt sisteme de măsurare a emisiilor care nu

interacționează fizic cu vehiculul in timpul testării. Teledetecția măsoară concentrațiile de
poluanți din volumul gazelor evacuate de un vehicul prin spectroscopie, pe măsură ce vehiculul
rulează printr-un fascicul de lumina sau alternativ se extrage un eșantion din masa de gaze de
evacuare pentru a o măsura în analizoarele de gaze.

Imaginea cu conținutul norului colectat prin teledetecție este echivalentă cu o secundă

de date privind emisiile1, dar alte mii de vehicule pot fi măsurate într-o singura zi. Deoarece
vehiculul nu detectează că este testat, această metodă este o soluție adecvată pentru
supravegherea pieței. Cu suficiente măsurători, teledetecția poate fi folosită pentru a cuantifica
statistic emisiile diferitelor modele de vehicule, pentru a evalua impactul condițiilor de mediu
și de conducere, pentru a monitoriza vehiculele mai vechi și mai noi, si pentru a urmări efectele
îmbătrânirii, deteriorării, defecțiunilor și rechemărilor.

Teledetecția este, probabil, cea mai bună opțiune pentru:

• Determinarea factorilor de emisie granulară pentru a ajuta administrațiile locale să ia
decizii în elaborarea politicilor, cum ar fi stabilirea unor măsuri de restricționare a
vehiculelor, cum ar fi zonele cu emisii reduse sau interzicerea vehiculelor, sau
dezvoltarea programelor de casare și reînnoire a vehiculelor;
• Monitorizarea tendințelor generale ale emisiilor;
• Identificarea grupurilor de vehicule cu emisii ridicate pentru supravegherea pieței și
activități de monitorizare a conformității cu reglementările;
• Utilizarea datelor privind emisiile reale ale vehiculelor pentru a informa noile decizii de
achiziționare de către clienți;
• Identificarea vehiculelor cu emisii mici, pentru programe “clean screen” prin care
vehiculele care funcționează corect să poată trece inspecțiile tehnice anuale;
• Identificarea vehiculelor cu emisii ridicate pentru declanșarea inspecțiilor tehnice mai
devreme sau pentru detectarea daunelor acestuia.
 Figura 1: Posibile aplicatii a teledetectiei pentru vehiculel intr-un program imbunatatit de
controlare al emisiilor acestora.

Metode de măsurare a emisiilor prin teledetecție:

Metoda I: Sisteme de cale deschisa (vezi Figura 2): O sursă de lumină și un detector sunt
amplasate deasupra sau la marginea unui drum, lumina fiind reflectată înapoi de o oglindă sau de o
banda reflectorizantă poziționată pe partea cealaltă. Lumina absorbită de norul de fum în timp ce
lumina trece prin acesta este măsurată și legată de cantitatea de poluanți din fum. Concentrația de
poluanți măsurată înainte de trecerea vehiculului este luată drept poluare de fundal și sustrasă din
măsurători. Sistemul de asemenea include detectori de viteză și accelerație și o cameră pentru
înregistrarea plăcii de înmatriculare. La momentul actual, toata sistemele folosesc raze infraroșii și
surse de lumină ultraviolete prin lampă, precum xenon sau lasere. Utilizarea laserelor ca sursă de
lumină poate crește rata testării unui nor de fum de la aproximativ 100 de ori per secundă la peste
10,000 de ori per secundă, îmbunătățind posibil viteza și acuratețea.

În mod teoretic, oricare dintre sursele de lumină poate fi folosită în oricare dintre configurații
(figura 2), deși este mai frecvent ca sistemul de proiecție să utilizeze o sursă de lumină cu laser și un
sistem de drumuri transversale pentru a utiliza o sursă de lumină în arc. Sistemele aeriene funcționează
în mod similar sistemelor transversale și sunt capabile să efectueze măsurători pe amplasamente cu
mai multe benzi, precum și să colecteze măsurători de la orice vehicul independent de înălțimea
conductei de evacuare.

Alte varietate de tehnici concepute pentru verificarea evacuării:

1. Urmăritor de evacuare de fum (Figura 3a): Un vehicul echipat cu un analizor de emisii

care prinde vehicule în timp ce testează aerul din spatele lor. O parte din norul de fum de la
vehiculul țintă este prins folosind o linie de prelevare cu sondă sau pe exteriorul vehiculului de
urmărire. Aceasta mostră este condusă spre analizatorul de gaze pentru a măsura concentrația
gazului de eșapament.

2. Testarea aerului static (Figura 3b): Aerul din vecinătatea norului de fum este constant
aspirat. Metoda de măsurare este similară cu cea a urmăritorului de fum, cu excepția faptului
că vehiculele țintă conduc printr-o locație fixată de testare, cu capătul de aspirare plasat în
aproprierea țevii de eșapament a vehiculelor trecătoare. Schema din Figura 3b reprezintă un
sistem de testare statică optimizat pentru vehicule mari.

Figura 3a Schema a unui dispozitiv de analiza montat Figura 3b Schema unei statii de analiza a
pe un autovehicul aerului

https://theicct.org/sites/default/files/publications/World-wide_remote-
sensing_2019_4_30.pdf