Imaginați-vă că plecați intr-o Tabără precum aceea organizată de Petrom " Tabăra lui Andrei" și

în timpul unui program de pregătire pentru supraviețuire în sălbăticie, unul dintre colegi are o
criză de astm. Construiți o narațiune, prezentând cum îl ajutați în acel context.

Pupilele i s-au dilatat și corpul îi tremură. Scoate un sunet înspăimântător și prelung, de parcă
ființa lui depinde de fiecare gură de aer pe care o primește cu greu. Instructorul a oprit
exercițiul, singura demonstrație pe care o are acum de făcut este aceea a salvării unei vieți
omenești.

Trei pași și Mihai își pierde echilibrul, sunt chiar în spatele lui și îl prind înainte să atingă
pământul. Este transfigurat de frică, paloarea feței mă sperie. Îmi spune cu un glas aproape
sfârșit că are o criză de astm, iar aparatul respirator este în camera hotelului. Realizez cât de
gravă este situația pentru că suntem în mijlocul unei păduri dese, un drum labirintic pe care
orice mașină de teren l-ar străbate cu greu.

Coordonatorul echipei noastre este un om calm și, ne asigură el, cu experiență în astfel de
incidente. Crizele de astm nu sunt un fenomen străin nici pentru mine, se întâmplă să fie al
treilea la care asist. Telefonez echipajele de urgenta și insist ca un elicopter să fie trimis pentru
Mihai. Le explic gravitatea situației, timpul pierdut scade șansele prietenului meu de a
supraviețui.

Coordonatorul îmi solicită ajutorul, stăpânirea de sine și experiența mă fac singura persoană
capabilă dintr-un grup de tineri speriați să contribuie la menținerea sub control a situației. Intru
repede în rol. Gândesc un plan de rezervă și mobilizez două persoane cu o condiție fizică bună
să se întoarcă în ritm alert către hotel pentru a aduce aparatului respirator.

Resping propunerea unui alt coleg de a merge într-o zonă mai accesibilă ajutoarelor speciale.
Corpul lui Mihai trebuie menținut într-o poziție fixă, verticală, orice mișcare bruscă sau neatent
coordonată îngreunează respirarea.

Îl țin strâns de mână pe prietenul meu care, în chinul său, se străduie să îmi spună că mă
descurc grozav. Preiau poziția coordonatorului care mă încredințează să îi susțin corpul lui
Mihai cât timp el încearcă să mai solicite și alte ajutoare.

prijinit acum de mine, îl simt pe Mihai mult mai calm pentru că tremurul a încetat și chipul își
schimbă ușor nuanța, devine roziu. Poziționez bine trupul, îl înclin ușor în față și mă asigur să
susțin umerii și mijlocul. Reușesc să îi calmez și pe ceilalți prin stăpânirea de sine.

Elicopterul își face în cele din urmă apariția, la timp pentru a-l transporta pe Mihai într-o stare
relativ stabilă, dar mult mai târziu decât m-am așteptat. În mai puțin de o oră prietenul meu
este repus pe picioare și pregătim programul pentru mâine, fără să uităm esențialul : aparatul
respirator.