EDUCAŢIE INTERCULTURALĂ

(suport de curs)

Prof. univ. dr. Dorin Herlo

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

I. Cultură, multiculturalitate, interculturalitate, transculturalitate.

Cultura. Ce este „CULTURA”?

CULTURA este totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire în procesul practicii
social-istorice, precum şi a instituţiilor necesare pentru crearea şi comunicarea acestor valori.
(DEX)

CULTURA este ansamblul structurilor sociale, religioase, etc., manifestărilor intelectuale,

artistice, etc., ce caracterizează o societate (Larousse – Dictionnaire usuel)

CULTURA este o cale de a trăi (Webster’s Dictionary)

CULTURA este totalitatea valorilor create de om în domeniul literaturii, artelor, ştiinţei şi

tehnologiei recunoscute de un grup mare de indivizi.

CULTURA, în sens clasic, este un fenomen social ce cuprinde comportamentul socio-uman

implicând mintea şi corpul, obiectele materiale şi informaţionale integrate acestui
comportament.

CULTURA este un sistem complex de cunoaşteri şi credinţe, de raţionamente şi trăiri, de acţiuni

şi retroacţiuni împărtăşite de un grup larg de oameni.

CULTURA este un fenomen colectiv care nu este în mod necesar restricţionat la etnicitate şi/sau
religiozitate. Dacă culturile regionale sau ale grupurilor profesionale sunt destul de
cuprinzătoare, pot deveni culturi distincte.

CULTURA
 TEONOMĂ (din grecescul Theos - Dumnezeu, și nomos - Lege) „legea lui Dumnezeu“
concept care consideră că Dumnezeu revelat în Biblie este singura sursă posibilă de
cultură!
 AUTONOMĂ – valori spirituale; valori materiale

METAFORELE CULTURII
- Icebergului
- Cepei
- Nufărului

IDENTITATE
 Identitate - însuşirea unei persoane, a unui obiect sau fenomen de a-şi manifesta
individualitatea în timp şi în spaţiu, prin caracteristicile fundamentale, neschimbătoare,
ce le deosebesc de toate celelalte şi le determină să rămână ele însele pe întreaga durată a
existenţei lor.
  Identitatea – în sens larg - un sistem de sentimente şi reprezentări prin care subiectul se
singularizează.
ALTERITATE
 Alteritate - existența, ființa privită din punct de vedere diferit de ea însăși. [lat.
alteritas,fr. alterité, it. alterità,].
 eu și celălalt/altul – identitate/alteritate
 ,,dacă mă identific cu cel de lângă mine și dacă conștientizez faptul că și eu mă pot afla
oricând în acceași postură ca și el, atunci cel de asemeni mie va fi tratat de către mine
exact așa cum mi-aș dori eu să fiu tratat în situația dată, deci nu ca mijloc pentru ceva, ci
ca scop în sine.” (I. Kant)
 „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”

VIZIUNI ASUPRA CULTURII:

 Esenţialismul
– Culturi clar definite prin caracteristici considerate fixe şi permanente
 Interacţionismul / constructivismul
– Cultura este dinamică, în permanentă evoluţie, se îmbogăţeşte prin interacţiuni

Viziuni asupra diferenţelor culturale:

NATURALISMUL
 Pune la baza diferenţelor între grupuri aspecte de natură biologică, genetică: legăturile
«de sânge», ereditatea, înrudirea biologică;
 Inspirat de darwinism ;
 Riscuri: ierarhizare între grupuri, pe baze «obiective»; dezavuarea căsătoriilor mixte;
tendinţe spre purificare etnică; rasism ;
 Este nerealist: nu există practic în Europa contemporană grupuri «pure» din punct de
vedere al originii biologice.

CULTURALISMUL
 Deplasează originea diferenţelor între grupuri spre «cultură» (în sens esenţialist);
 Culturile sunt considerate închise şi imuabile, ele reprezintă ansambluri stereotipe de
conţinuturi folclorice şi tradiţii, incapabile de evoluţie şi adaptare;
 Nostalgia unei societăţi tradiţionale ideale, cu o cultură «pură» (inexistentă real);
 Riscul ierarhizării pe baza teoriei evoluţionismului social; aceasta justifică tendinţele
asimilaţioniste ale culturilor «mai avansate» faţă de cele «inferioare».

CONSTRUCTIVISMUL
 Porneşte de la analiza mecanismelor de constituire şi de menţinere a grupurilor etnice;
 Frontierele etnice (de includere şi excludere – noi/ei); semne distinctive (sociale) ce
definesc apartenenţa la grup;
 Determinantă este asumarea apartenenţei şi recunoaşterea acesteia;
 Nu neagă existenţa şi stabilitatea caracteristicilor culturale dar le relativizează.

Concepte noi: multiculturalism, interculturalism, transculturalism.

Ce este “MULTICULTURALITATEA”?

MULTICULTURALITATEA înseamnă pluralitatea, diversitatea culturilor dar semnificaţia ei se

restricţionează de multe ori la «producătoare de identităţi, de recunoaştere a culturilor minoritare
de cea majoritară» şi atât, nefiind importantă interacţiunea dintre cultura majoritară şi cele
minoritare.

MULTICULTURALITATEA este ansamblul de culturi diverse, acceptate de cultura majoritară

dar închistate în „cuştile” lor. Cultura majoritară le ademeneşte într-o „cuşcă nouă” cu tendinţe
chiar de asimilare în timp.

Ce este “INTERCULTURALITATEA”?

INTERCULTURALITATEA reflectă acea dimensiune a întâlnirii, relaţionării şi interacţiei dintre

culturi, implicând la indivizi capacitatea de a defini, a plasa şi negocia, între anumite limite,
propria apartenenţă şi propria identitate culturală.

INTERCULTURALITATEA semnifică recunoaşterea importanţei interacţiei care are loc

simultan între multiplele registre ale aceleiaşi culturi şi/sau ale diferitelor culturi.

INTERCULTURALITATEA mai înseamnă - societăţi în interacţie fiecare cu fiecare şi în

concordanţă cu lumea întreagă.

INTERCULTURALITATEA înseamnă şi cunoaşterea, comunicarea şi comuniunea între culturi

diverse conducând la buna înţelegere între oameni, promovând parteneriatul, toleranţa,
civilizaţia şi contribuind la armonia noii Europe.

INTERCULTURALITATEA postulează modele normative de integrare şi nu de separare

culturală între majoritari şi minoritari.

INTERCULTURALITATEA reprezintă coexistenţa mai multor grupuri culturale între care există
numeroase interacţiuni şi influenţe reciproce, acordându-se egală importanţă păstrării şi
dezvoltării identităţii culturale specifice şi comunicării interculturale.

Care este diferenţa între accepţia vest-europeană şi est-europeană asupra interculturalităţii?

Diferenţa rezultă din percepţia diferită faţă de ceea ce constituie DIVERSITATEA

CULTURALĂ:
- în România şi în general în ţările foste comuniste este bazată pe etnicitate şi
religiozitate (minorităţi etnice şi religioase);
- în vestul continentului, distincţia se face între imigranţi şi băştinaşi.

Ce este „TRANSCULTURALITATEA”?

TRANSCULTURALITATEA propune societatea ca un „ecumene global” în care indivizii cu

identităţi culturale diferite au capacitatea personală şi/sau colectivă de a transcende graniţele
culturale.

II. Stereotipuri. Prejudecăţi. Discriminare.

Călătoreşti de la Arad la Paris cu Orient Express. Ai bilet într-o cuşetă cu alte trei persoane.
a. Din lista următoare: o femeie romă, gravidă în luna 7-a; un businessman evreu
supraponderal; un tânăr artist ci HIV; un bătrân de 75 de ani aproape orb; un cultivator de
tutun; un student în teologie; un turist american cu un rucsac enorm; o femeie de vârstă medie
din Moldova cu un copil; un acordeonist de „stradă”; o cântăreaţă „oxigenată” de vârstă
medie; un fan „Steaua”; un tânăr în vestimentaţie „new age” care ascultă muzică la intensitate
maximă la un telefon mobil; o tânără „dansatoare” care-şi caută loc de muncă la Paris; un
consumator de alcool şi ţigări.
alege trei persoane/personaje cu care ai dori să împarţi cuşeta şi alte trei cu care nu ai dori să
călătoreşti în aceeaşi cuşetă, explicând în scris de ce!(muncă independentă)

b. Ce stereotip al pasagerului ai ales? Este el identic cu cel din mintea şi imaginaţia ta?
(activitate frontală)

c. Cum te-ai simţi dacă nu te-ar dori nimeni în cuşetă? (activitate frontală)

STEREOTIPURI - reprezentări mentale schematice ale membrilor unui grup (presupun

generalizări abuzive);

PREJUDECĂŢI - atitudini (în general negative) faţă de membrii unui grup (pe baza apartenenţei
la grup)

Rasismul
 Este o prejudecată
 Bazată pe un presupus set de caracteristici interne imuabile ale membrilor unui grup
 Susţinut deseori cu argumente faptice şi/sau ştiinţifice
 Cu consecinţe negative
– La nivel psihologic
– La scară socială (inegalităţi sociale structurale)
 In România: populaţia romă

Tipuri de rasism
a) Rasism clasic, deschis:
 cu adânci rădăcini istorice în cazul romilor.
 se traduce prin manifestarea explicită a unei atitudini negative şi a unor
comportamente discriminatorii faţă de romi în general.
 rasiştii menţin despre propria persoană o imagine pozitivă şi justifică atitudinile şi
comportamentele lor prin atribuirea unor caracteristici ce pun romii în situaţie de
inferioritate faţă de celelalte grupuri din societate. Aceste caracteristici s-ar regăsi la
toţi romii, cu eventuale variaţii de intensitate, ar fi inseparabil asociate cu identitatea
de rom şi ar fi fixe, imposibil de modificat. Astfel de persoane cred în transmiterea pe
cale genetică a unor tendinţe comportamentale, sunt sceptici în privinţa eficienţei
oricăror măsuri, de ordin educativ, socio-economic etc, vizând îmbunătăţirea situaţiei
romilor.
 motto-ul celor din această categorie ar putea fi „aşa sunt ei, n-ai ce le face, nu vor fi
niciodată ca noi”
b) Rasism camuflat / simbolic / modern:
 apare un decalaj sau chiar o contradicţie între nivelul discursului şi cel al
comportamentelor.
 discurs în care afirmă că tratează pe toată lumea la fel, că diferenţele de
comportament se datorează doar unor elemente circumstanţiale sau aplicării unor
criterii obiective, independente de persoana lor şi fără legătură cu apartenenţa etnică.
Se întâmplă însă că aceste criterii obiective aplicate rezultă în defavorizarea în mod
sistematic a romilor.
 resping rasismul dar şi politicile în favoarea minorităţilor defavorizate; consideră că
romii primesc / cer prea multe, că li se acordă pe nedrept atenţie specială
  motto-ul acestei categorii ar putea fi: „Eu nu fac diferenţe între romi şi neromi,
pentru mine toţi sunt la fel, dar toţi trebuie să respecte legea/regulamentele/regulile
sociale/etc”.
c) Rasism aversiv:
 o formă mult mai subtilă, mai dificil de identificat, atât la ceilalţi cât şi în propriul
comportament, şi, implicit, mult mai dificil de combătut.
 eEste vorba despre persoane care se consideră tolerante, fără tendinţe rasiste, care
exprimă opinii de respingere şi chiar condamnare a rasismului.
 aceste persoane au o aversiune personală (deseori neconştientizată) la adresa romilor
şi comit în mod inconştient şi neintenţionat acte de discriminare, nu atât prin
dezavantajarea romilor cât prin favorizarea ne-romilor sau prin atitudini faţă de romi
ce îi situează pe aceştia în poziţie de inferioritate.
 motto-ul ce ar corespunde cel mai bine acestei manifestări este: „şi ei (romii) sunt
oameni...”.

DISCRIMINARE - comportament ce dezavantajează membrii unui grup (pe baza apartenenţei la

grup)

III. Educaţie interculturală.

EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ are menirea dezvoltării cunoaşterii diferenţelor culturale la

indivizi a consolidării unei strategii referitoare la absorbţia valorilor umaniste şi ştiinţifice,
spirituale şi materiale dintr-o cultură spre/în alta.

EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ promovează cu mijloace didactice, raporturile – liber

consimţite – între culturi, proiectează standarde clare (educaţionale, morale şi juridice) capabile
să dezvolte reguli de comunicare, colaborare şi cooperare.

EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ are ca scop dezvoltarea capacităţii indivizilor de a

recunoaşte diferenţele care există în aceeaşi societate (de exemplu în judeţul Arad românii,
maghiarii, germanii, sîrbii, bulgarii, slovacii, evreii, ukrainienii, cehii şi romii trăiesc împreună
în armonie) nereferindu-se la o educaţie diferenţiată pentru diferitele culturi ci unitară, pentru
interferenţele culturale.

EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ constituie în fapt o opţiune ideologică a societăţilor

democratice şi are ca scop formarea viitorilor cetăţeni capabili de a diferenţia şi a selecta
“nucleul tare” al variilor sisteme de valori!

IV. Obiectivele educaţiei interculturale

OBIECTIVELE EDUCAŢIEI INTERCULTURALE:

- dobândirea cunoştinţelor bazale cu privire la cultură şi impactul ei asupra comportamentului
indivizilor şi grupurilor de oameni vis a vis de propria cultură şi de cultura celorlalţi;
- dezvoltarea abilităţilor legate de realităţile unei societăţi multiculturale (a fi conştient de
amprenta propriei culturi, de stereotipurile şi prejudecăţile tale; a le identifica şi la alţii; a avea
puncte de vedere bazate pe argumente; a avea aptitudini comunicaţionale şi relaţionale);
- construirea unor atitudini precum: respectul pentru diversitatea culturală, pentru identitatea
propriei culturi dar şi altor culturi, refuzând discriminarea şi intoleranţa;
- stimularea participării la promovarea principiilor societăţii interculturale şi luptei împotriva
discriminării şi intoleranţei.
După cum ştim, competenţele sunt „clădite” pe cunoştinţe, aptitudini şi atitudini deci obiectivele
descrise mai sus practic vor forma competenţa interculturală a indivizilor.