minescu

a IV

l singuratec, oglindindu-se în lacuri,

l apei clare doarme umbra lui de veacuri;
tăcere dintre rariştea de brazi,
întunerec rotitorului talaz.
ele arcate, după geamuri, tremur numa'
ele încreţite, care scânteie ca bruma.
ră pe codri, se aprinde, se măreşte,
âncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăveşte,
par o strajă de giganţi ce-o înconjoară,
păzindu-l ca pe-o tainică comoară.

dele albe, când plutesc încet din trestii,

e peste ape, oaspeţi liniştei acestei,
ntinse se mai scutură şi-o taie,
rcuri tremurânde, când în brazde de văpaie.
mişcă-n freamăt de al undelor cutrier,
înflorită, somnoros suspin-un grier...
ă-n aer, e atât de dulce zvonul...
ai cavalerul suspinând privea balconul
era de frunze, de îi spânzur' prin ostreţe
de Şiras şi liane-n fel de feţe.

cea de ape îl îmbată, ca şi sara;

ecul naturii dulce-i picură ghitara:
mi-te iară-n haină lungă de mătasă,
ncărcată de o pulbere-argintoasă,
o viaţă-ntreagă în cununa ta de raze,
âna ta cea albă părul galben îl netează.
ă-te cu mine... cu norocul meu... mi-aruncă
tău cel dulce floarea veştedă de luncă,
dele ghitarei răsunând încet să cadă...
de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă.

a parfumată a buduarului să vin,

ete acel miros de la pânzele de in;
paj şăgalnic, va ascunde cu-a lui mână,
al lampei, mlădioasa mea stăpână!"
şni mătasa pe podele, între glastre,
de Şiras şi lianele albastre;
copila râde şi se-nclină peste gratii -
uşor de înger e-arătarea adoratei -
i-aruncă-o roză şi cu mâinile la gură,
 ojeneşte când şopteşte cu căldură;
pare-nluntru... auzi pasuri ce coboară...
e uşă iute, ei s-au prins de subsuoară.

ţ păşesc alături... le stă bine laolaltă,

ă şi el tânăr, el înalt şi ea înaltă.
a de la maluri se desface-acum la larg
ale ei vintrele spânzurate de catarg
intează în lovire de lopeţi,
atâta farmec şi atâtea frumuseţi...
a iese-ntreagă, se înalţ-aşa bălaie
în ţărm durează o cărare de văpaie,
pede-nmiire de mici unde o aşterne
cea de aur, visul negurii eterne;
mina-i dulce tot mai mult se lămureşte,
urile apei, cu-atât ţărmul parcă creşte,
e tot mai mare, parcă vine mai aproape
cu al lunei disc, stăpânitor de ape.

umbra lată şi cu flori până-n pământ

ntunecată lin se scutură de vânt;
l blond al fetei zboară florile ş-o plouă...
e de grumazu-i cu mâinuţele-amândouă
-şi lasă capul: - Mă uimeşti dacă nu mântui...
s de dulce de pe buza ta cuvântu-i!
ridici acuma în gândirea ta pe-o roabă,
ea ta din suflet este singura-mi podoabă.
blând din glasu-ţi tu mă dori şi mă cutremuri,
e o poveste de amor din alte vremuri;
e toate, ochiul tău atât de tristu-i,
ed-adâncime toată mintea mea o mistui...

ochii negri... nu privi cu ei în laturi,

aptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi -
ind într-înşii... O, ascultă numa-ncoace,
bă mii de valuri stau cu stelele proroace!
aiurează şi izvoarele-i albastre
ele-nde ele numai dragostele noastre
ce tremur aşa reci prin negre cetini,
ul, lacul, cerul... toate, toate ni-s prietini...
lepezi cârma şi lopeţile să lepezi,
ia lor voie să ne ducă unde repezi,
e numai ele ar dori ca să ne poarte,
i fericire... de-i viaţă, de e moarte.

...............
antazie, când suntem numai noi singuri,
ă porţi pe lacuri şi pe mare şi prin crânguri!
zut vrodată aste ţări necunoscute?
trecur-aceste? La o mie patru sute?
p în toată voia în privirea-i să te pierzi,
e, cum îţi place pe copilă s-o desmierzi,
ă-i aşezi braţul, gură-n gură, piept la piept,
numai cu ochii: "Mă iubeşti tu? Spune drept!"
ai întins mâna, sare ivărul la uşă,
es de rubedenii, vre un unchi, vre o mătuşă...
ntr-o parte şi te uiţi în jos smerit...
n lumea asta vrun ungher pentru iubit?

i egiptene stau cu toţii-n scaun ţepeni,

ile-ncleştate, mai cu degetele depeni,
vre o ţigară, numeri fire de musteţi
me culinare te încerci a fi isteţ.
de-aşa viaţă... nu sorbind a ei pahară,
aceasta, proza asta e amară.
cu mii de lacrimi un instinct atât de van
e şi la pasări de vreo două ori pe an?
, ci un altul vă inspiră - el trăieşte,
voastră râde, el se-ncântă, el şopteşte,
stre vieţi cu toate sunt ca undele ce curg,
e numai râul: râul este Demiurg.

-amorul vostru e-un amor străin? Nebuni!

ă-n proaste lucruri voi vedeţi numai minuni?
-acea iubire serv-o cauză din natură?
n unor vieţe ce seminţe sunt de ură?
ă râsul vostru e în fiii voştri plâns,
ă cum că neamul Cain încă nu s-a stâns?
e păpuşe... zvon de vorbe omeneşti,
ca papagalii mii de glume şi poveşti
le priceapă... După ele un actor
ă cu el însuşi, spune zeci de mii de ori
veacuri dupolaltă, ce va spune veacuri încă,
arele s-o stinge în genunea cea adâncă.

una se strecoară printre nouri, prin pustii,

a ta de gânduri după ea să te aţii?
pe poleiul de pe uliţele ninse,
prin lucii geamuri la luminile aprinse
înconjurată de un roi de pierde-vară,
eşte tuturora cu gândirea ei uşoară?
 etul de pinteni şi foşnirile de rochii,
sucesc musteaţa, iară ele fac cu ochii?
ie cu-o privire amoroasele-nţelegeri,
ţi simţire tu la poarta ei să degeri?
îndărătnic s-o iubeşti ca un copil
ece şi cu toane ca şi luna lui april?
a tale braţe toată mintea să ţi-o pierzi?
et la picioare s-o admiri şi s-o desmierzi
armură de Paros sau o pânză de Corregio,
ece şi cochetă? Eşti ridicul, înţelege-o...
odinioară pe acea ce m-ar iubi,
a pierdut pe gânduri, peste umăr mi-ar privi,
că-i aproape şi ar şti c-o înţeleg...
a noastră viaţă, am dura roman întreg...

ut... Ce să caut? E acelaşi cântec vechi,

ei eterne care-mi sună în urechi;
le-s sfărmate şi-n strigări iregulare
ntec mai străbate cum în nopţi izvorul sare.
lo mai străbate câte-o rază mai curată
rmen Saeculare ce-l visai şi eu odată.
ă şi strigă, scapără şi rupt răsună,
umultuoase şi sălbatice pe strună,
-mi trece vântul, capul arde pustiit,
sună cântul cel etern neisprăvit...
rile clare din viaţa-mi să le spun?
e-s sfărmate şi maestrul e nebun!