Subiecte TGD

1. Analizati elementele componente (partile) ale sistemului stiintelor juridice.

2. Definiti conceptul de “drept”. Enumerate si analizati acceptiunile conceptului de “drept”.
3. Enumerati si analizati componentele realitatii juridice.
4. Definiti conceptul “familie de drept”. Clasificarea si analiza particularitatilor familiilor de
drept.
5. Diviziunile dreptului. Obiectul de reglementare al dreptului public/privat.
6. Definiti, enumerati si analizati factorii de configurare a dreptului.
7. Caracteristicile dreptului
8. Definiti, enumerati si analizati principalele metode de cercetare stiintifica a dreptului
9. Definiti, enumerate si analizati functiile dreptului din perspectiva teoriei generale a
dreptului
10. Definitia statului si sensurile termenului “stat”.
11. Enumerati si analizati elementele statului.
12. Analizati trasaturile puterii de stat
13. Exercitarea puterii de stat
14. Organele de stat
15. Structura de stat si formele de stat
16. Definiti conceptul “stat de drept” si analizati trasaturile statului de drept
17. Separatia puterilor in stat
18. Definiti principiile generale ale dreptului
19. Enumerati si analizati trasaturile esentiale ale principiilor generale de drept
20. Rolul principiilor de drept
21. Principiile generale de drept: criterii de clasificare si categorii
22. Definiti conceptele si categoriile juridice
23. Care este corelatia norme juridice- principii
24. Enumerati si analizati principiile generale ale dreptului
25. Asemanarile si deosebirile dintre drept si morala
26. Definitia si scopul normei juridice
27. Enumerati si analizati trasaturile/ caracteristicile normei juridice
28. Enumerati elementele structurii logice ale normei juridice
29. Ipoteza normei juridice: definitie, clasificare, exemple
30. Dispozitia normei juridice: definitie, clasificare, exemple
31. Sanctiunea normei juridice: definitie, clasificare, exemple
32. Structura tehnico- legislativa a normei juridice
33. Clasificarea normelor juridice dupa criteriul ramurii de drept
34. Clasificarea normelor juridice dupa criteriul fortei juridice a actului normativ
35. Clasificarea normelor juridice dupa criteriul structurii interne
36. Clasificarea normelor juridice dupa criteriul sferei de aplicare
37. Clasificarea normelor juridice dupa criteriul gradului si intensitatii incidentei
38. Clasificarea normelor juridice dupa criteriul modului de reglementare a conduitei
39. Actiunea in timp a normei juridice (momentul intrarii in vigoare si al iesirii din vigoare a
normei juridice).
40. Principiile actiunii in timp a normei juridice
41. Exceptii de la principiul neretroactivitatii normei juridice
42. Actiunea normelor juridice in spatiu asupra persoanelor
43. Legea ca izvor de drept: definitie si trasaturi
44. Cutuma ca izvor de drept: definitie si trasaturi
45. Asemanari si deosebiri intre lege si cutuma
46. Enumerati si analizati cateva (minim 5) dintre avantajele legii fata de cutuma
47. Doctrina si practica judiciara ca izvoare de drept
 48. Criteriile in temeiul carora sunt structurate ramurile sistemului dreptului
49. Definiti “ramura de drept” si “institutia juridica”
50. Definiti conceptul “realizarea dreptului”
51. Formele realizarii dreptului
52. Trasaturile actului de aplicare a dreptului
53. Enumerati si analizati fazele procesului de aplicare a dreptului
54. Notiunea “interpretarii dreptului” si considerentele interpretarii
55. Interpretarea oficiala a normelor juridice
56. Interpretarea neoficiala a normelor juridice
57. Metode tehnice de interpretare a normelor juridice: metoda gramaticala, metoda
sistemantica, metoda istorica si metoda analogiei
58. Metoda logica de interpretare a normelor juridice: definitie, rationamente logice
59. Argumentele logice folosite in activitatea de interpretare
60. Rezultatele si principiile interpretarii normelor juridice
61. Raportul juridic: notiune, premisele raportului juridic
62. Trasaturile raportului juridic
63. Subiectele, continutul si obiectul raportului juridic
64. Notiunea de raspundere juridica si delimitarea intre raspundere si responsabilitate
65. Conditiile raspunderii juridice

Rezolvare:

1. Sistemul stiintelor dreptului (stiintelor juridice) este alcatuit din urmatoarele parti:
- Teoria generala a dreptului;
- Stiintele juridice de ramura;
- Stiinte juridice istorice;
- Stiintele ajutatoare.
Teoria generala a dreptului este o parte a stiintelor juridice care studiaza dreptul in mod
sintetic, general si integral din punct de vedere teoretic.
Principalul scop al teoriei generale a dreptului este acela de a stabili conexiuni intre
elementele ce formeaza obiectul stiintelor de ramura.
Obiectul teoriei generale a dreptului il constituie explicarea notiunilor elementare si a
principiilor commune diferitelor ramuri ale dreptului.
Teoria generala a dreptului are un profund caracter explicative, prezentand realitatea
juridical, fara a fi ignorate elementele specifice stiintelor de ramura. Teoria generala a dreptului
evidentiaza elementele commune tuturor stiintelor juridice.
Stiintele juridice de ramura reprezinta adevarate subsisteme ale sistemului stiintelor
juridice. Obiectul stiintelor de ramura il reprezinta studiul fenomenelor juridice particulare din
perspectiva regulilor juridice proprii ramurii respective. Fiecare ramura de drept are norme
specific si reglementeaza relatii sociale specifice si strict delimitate de celelalte stiinte juridice.
De exemplu:
- Dreptul civil reglementeaza relatiile sociale patrimoniale sau nepatrimoniale ale
subiectelor de drept;
- Dreptul penal are ca obiect protectia sociala a relatiei dintre stat (prin ogane specializate)
si indivizii care nesocotesc legea;
- Dreptul international public reglementeaza relatiile interstatele in totalitatea lor.
Stiintele juridice istorice au ca obiect de studiu dreptul din punct de vedere al unei
anumite perioade, al unei anumite tari sau arii geografice (exemplu: istoria dreptului, istoria
dreptului romanesc sau dreptul roman
Importanta studierii stiintelor istorice rezulta din aceea ca:
 - Ajuta la observarea si intelegerea evolutiva a diferitelor institutii de drept, norme juridice
si contexte istorice;
- Ne ajuta sa regasim baza fenomenului juridic. In contextual in care diverse institutii
juridice, cum ar fi familia, proprietatea isi regasesc momentul de aparitie inca din
Antichitate, putem intelege caracterul evoutiv al dreptului si ideea ca valorile umane
socio-juridice au existat dintotdeauna si ele trebuie protejate;
- Studiul stiintelor juridice istorice probeaza si imprejurarea ca dreptul nu este static, el se
adapteaza nevoilor umane, si ca de-a lungul timpului anumite concept, institutii au
disparut, iar altele le-au luat locul.
Stiintele ajutatoare/disciplinele ajutatoare sunt stiinte autonome cu obiect propriu de
stiu si reglementare, care coexista si se desfasoara in legatura cu stiintele juridice, de exemplu,
logica juridical, medicina legala, criminalistica, statistica juridica.

2. Notiunea de drept
Dreptul reprezinta un ansamblu de norme juridice elaborate de catre stat, care au ca
obiect disciplinarea si organizarea conduitei oamenilor in societate, in acord cu valorile
fundamentale ale societatii si intr-un spatiu care sa permita realizarea drepturilor si libertatilor
fundamentale ale omenirii. In cazul nerespectarii acestor norme, se face apel la forta de
constrangere a statului.
Acceptiunile dreptului:
Drept obiectiv- reprezinta totalitatea normelor juridice ale institutiilor care se aplica
deopotriva individului societatii, prin care se urmareste normarea (=ordonarea) competentelor
existente ale societatii; nerespectarea normelor atrage dupa sine apelul la forta de constrangere a
statului.
Drept pozitiv- reprezinta totalitatea normelor institutiilor care sunt in vigoare. Dreptul
pozitiv este un drept de aplicare imediata.
Drept subiectiv- reprezinta acea posibilitate (prerogative) in virtutea careia titularul sau
are o anumita conduit la nivel social, dar in virtutea careia titularul dreptului poate sa pretinda de
la un tert sa aiba o anumita conduit (sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva)
Drepturile subiective sunt efective in masura in care sunt recunoscute de dreptul obiectiv.
Drept national- ansamblul de norme juridice care determina dreptul obiectiv (dreptul
subiectiv) si dreptul pozitiv al unui stat.
Drept international- ansamblu de norme juridice stabilite prin acordul de vointa al
statelor; intre state care au ca obiect de reglementare relatiile dintre state. Aceste norme sunt, de
regula, respectate de bunavoie de catre statele respective; in caz contrar se face apel la sanctiuni
internationale.

3. Elementele componente ale realitatii juridice sunt:

Constiinta juridica- presupune rezultatul pe care il obtinem in urma unui proces de
valorizare si de evaluare a fenomenului juridic.
Componentele constiintei juridice sunt:
- Ipoteza: - axiologica/valorica (sau elementul axiologic; componenta principal)
-actionala
-cognitiva
- Dreptul cu elementele sale normative si institutiile
- Relatiile juridice – presupun aplicarea dreptului la relatiile elementului obiectiv
reprezentat de ansamblul de opinii.

4. Sistemele de drept apartin de diverse culturi juridice, care formeaza, din punct de vedere
al dreptului comparat “Familia de drept”. Familia de drept grupeaza, contine sisteme
juridice nationale ordonate din prisma trasaturilor comune acestora.
Famiiliile de drept se clasifica in:
 a. Sistemul de drept romano-franco-germanic;
b. Sistemul de drept anglo-saxon;
c. Sistemele juridice si religioase traditionale.

a. Marele sistem de drept romano-franco-germanic cuprinde sistemul francez, sistemul

Germanic, sistemul scandinav.
Principala trasatura a acestui sistem de drept consta in legea scrisa ca izvor de drept.
Sistematizarea dreptului in colectii de legi sau alte acte normative scrise a facut posibila
diviziunea in ramuri de drept.
Sistemul juridic francez are ca moment de referinta elaborarea si adoptarea in 1804 a
Codului Civil, despre care insusi Napoleon Bonaparte, sub a carui autoritate s-a elaborat, spunea
ca va trai etern.
Sistemul de drept francez este raspandit in tari precum Franta, Romania, Belgia, Spania,
Portugalia, Bulgaria.
Sistemul juridic german, la fel ca si cel francez, se inspira din dreptul roman, intre cele
doua mari sisteme existand foarte multe asemanari.
Particularitatea sistemul german de drept este aceea ca deasupra legii scrise romane, se
aseaza cutuma germana.
La 1900 se constituie un cod german care prin raportare la Codul Civil francez (de ex: se
individualizeaza prin faptul ca avea un grad mai inalt de claritate, de rigurozitate), rezulta ca
modul de formare era mult mai clar fata de formularile utilizate de legiuitorul francez.
Sistemul scandinav este aplicabil statelor nordice si are ca particularitate faptul ca nu
exista precedent judiciar si incepe sa preia din particularitatile sistemului german.
b. Sistemul anglo-saxon se opune sistemului de drept continental romano-franco-germanic
intrucat recunoaste ca sursa a dreptului precedentul judiciar.
Acest sistem isi are originea in Anglia si se aplica in tari precum Anglia, SUA (exceptand
statul Louisiana), Noua Zeelanda si Australia.
El se compune din:
• Common law, alcatuit din reguli stabilite prin hotarari judecatoresti. Aceste hotarari
devin obligatorii pentru instantele inferioare.
• Equity, reprezentand principiile justitiei, un ansamblu de norme ce completeaz si
revizuiesc common law;
• Statutory law, reprezentand drept scris, provenind din acte ce emana de la parlament, legi
a caror aplicare ramane sub controlul puterii judecatoresti.
c. Sistemele juridice si traditionale religioase
Ex: sistemul de drept musulman, iudaic
Specificul acestor sisteme consta in faptul ca impugn anumite reguli. Este vorba despre o
mixtiune intre elementele de stat si elementele religioase.
Specificul dreptului religios, manifestat in sistemul musulman, iudaic s.a.m.d., ar fi faptul
ca sunt constituite niste reguli religioase care se aplica persoanelor in functie de religia pe care
persoanele respective o au.
In cazul existentei minoritatilor religioase in anumite state, ia nastere Pluralismul juridic
si pluralismul legal.
Pluralism juridic= manifestarea a doua sau mai multe forme de drept in acelasi timp, fapt care ar
putea duce la o oscitiune la nivelul societatii, la un conflict
Aceste sisteme religioase si traditionale sunt foarte bine controlate de puterea statala si de
dreptul care este impus de autoritatile statale.

5. Romanii au divizat dreptul in drept public si drept privat. Astfel, dreptul privat cuprinde
norme juridice care apara interesele indivizilor, in opozitie cu dreptul public, care apara
interesele statului.
 Din punct de vedere al dreptului intern, dreptul public are ca obiect de reglementare
relatiile sociale ce vizeaza raporturile dintre cetateni si stat sau raporturile interstatale. Aceasta
diviziune a dreptului cuprinde: drept constitutional, drept penal, drept administrative, drept
international public etc.
In privinta dreptului privat, precizam ca acesta reglementeaza relatiile patrimoniale si
nepatrimoniale ale particularilor. In aceasta diviziune regasim: drept civil, drept international
privat etc.

6. Dreptul este un produs socio-istoric influentat direct de numerosi factori:

a. Mediul natural (demografie, fauna, flora, mediul geografic)
Montesquieu: “legile trebuie sa fie potrivite cu conditiile fizice ale tarii, cu clima- rece,
calda sau temperate-, cu calitatea solului, cu asezarea, cu intinderea sa”.
Cadrul natural (factorii geografici, demografici, biologici) determină specificul
legislației prin influenta vietii sociale, dezvoltarii economice si a normei juridice. De exemplu
introducerea unor norme privind problema ecologică a unei țări.
b. Cadrul social-politic si ideologic (forma de guvernămant, forma de organizare a
statului) influențează politica legislativă și actele legislative. De exemplu un stat
democratic diferă de unul totalitar sau de unul federativ.
Acest factor de configurare este complex si cuprinde politicul, economicul, culturalul,
istoricul, socialul etc., componente ale vietii sociale care se gasesc intr-o miscare continua, dar si
intr-o relatie de interdependenta.
c. Factorul uman este zona centrala de interes pentru legiuitor, dar si halta de destinatie a
normei juridice.
d. Religia si drepturile omului
Religia a fost confundata inca din antichitate cu dreptul. Romanii au facut diferenta intre
religie (Fast) si drept (Jus). Insa, religia si dreptul sunt doua sisteme normative care nu exclud,
dimpotriva, ele actioneaza in beneficiul propasirii spirituale, morale si sociale ale omului.

7. Caracteristicile dreptului sunt:

- Stiinta dreptului are o istorie proprie, care este integrata in istoria statului; dreptul si statul
nu se pot separa, ci se gasesc intr-o stransa independenta
- Stiinta dreptului are un puternic caracter normativ
- Stiinta dreptului are un aparat conceptual propriu
- Dreptul foloseste expresia „lege” intr-un sens propriu; stiinta dreptului intelege prin lege
norma de drept
- Stiinta dreptului are profunde conotatii socio-umane.

8. Principalele metode de studiere a dreptului sunt:

a. Metoda generalizarii si abstractizarii teoretice a fenomenului juridic (specifica TGD ului)
b. Metoda logica (stiinta deductiva)- fenomenele, institutiile, conceptele cercetate sunt
descrise sub aspect concluziv din punct de vedere al rationamentului corect si al logicii.
c. Metoda istorica de cercetare a dreptului ajuta la cunoasterea dreptului pe baza evolutiei
sale istorice.
d. Metoda comparativa are ca obiectiv compararea sistemelor de drept diferite, a ramurilor
si institutiilor, a normelor de drept (care pot fi comparate)
e. Metoda sociologica analizeaza fenomenul juridic din perspectiva influentei societatii
asupra fenomenului juridic, in general (cerceteaza, de exemplu, cum reactioneaza
populatia in cazul unei norme. Rezultatele cercetarilor sunt transmise legiuitorului).
 9. Functiile dreptului din perspectiva teoriei generale a dreptului
Functiile dreptului au ca obiect asigurarea echilibrului social prin intermediul cooperarii
subiectilor de drept si cu participarea institutiilor de stat care au competenta pentru
reglementarea, realizarea si completarea dreptului.
a. Functia de institutionalizare sau formalizare juridica a organizarii social-politice
- Aceasta functie desemneaza capacitatea (puterea dreptului) de a crea, de a construi cadrul
necesar functionarii intregului sistem de organizare sociala.
- Pentru ca un stat sa functioneze are nevoie de norme juridice.
b. Functia de conservare, protejare si garantare a valorilor sociale esentiale
- Rolul principal al dreptului il reprezinta ocrotirea valorilor sociale (ex: stabilirea
directiilor si tiparelor obligatorii erga omnes, sanctionarea oricarei incalcari a legii, in
limita si spiritul actului normativ aplicabil in vederea restabilirii ordinii de drept, creearea
unui cadru institutional si normativ in spiritul principiilor de drept, in vederea asigurarii
ordinii sociale)
c. Functia de conducere a societatii
- Rolul cel mai important al dreptului in conducerea societatii se regaseste in activitatea de
legiferare, dar si in activitatea de aplicare a dreptului de catre institutiile abilitate
d. Functia normativa a dreptului (le implica pe toate celelalte)
- Aceasta functie exprima pozitia dominanta a dreptului in viata societatii, scopul sau
primordial de a organiza si conduce mecanismele sociale potrivit vointei generale.

10. Statul este cea mai importanta institutie politica.

In sensul istorico-geografic, statul reprezinta populatia existenta si organizata in limitele
unui teritoriu. Aceste limite sunt frontierele de stat. In interiorul granitelor sale, populatia
fiecarui stat isi desfasoara activitatile socio-economice, politice, culturale etc.
In sensul politico-juridic, prin stat se intelege o organizatie politico-sociala. Aceasta
organizatie teritoriala este compusa dintr-un ansamblu de institutii si mecanisme specifice, prin
intermediul carora se oranduieste si conduce societatea.

11. Elementele statului:

a. Teritoriul- una dintre bazele organizarii puterii statale. Teritoriul de stat este spatiul
terestru, acvatic si aerian asupra caruia statul isi exercita suveranitatea sa deplina si
exclusiva
b. Populatia- se raporteaza la stat prin legatura de cetatenie (legatura juridica ce fixeaza
drepturi si obligatii reciproce).
- Desemneaza totalitatea membrilor comunitatii, dar si totalitatea raporturilor economice,
socioculturale, politice etc, ce au loc in sanul comunitatii statelor respective.
c. Forta publica- organizarea politica care vizeaza o anumita populatie traitoare inlauntrul
frontierelor de stat, deci pe un teritoriu suveran.

12. Trasaturile puterii de stat

Puterea statala reprezinta o forma de organizare de stat a puterii populare.
a. Ea exprima vointa poporului. Vointa poporului este vointa generala si obligatorie.
b. Puterea de stat se exercita prin organele si institutiile puterii.
c. Obiectul puterii de stat il reprezinta guvernarea intregii societati.
d. Puterea de stat se exercita in cadrul legal, iar in caz de nevoie este permisa folosirea fortei
coercitive a organelor si institutiilor specializate.

13. Montesquieu este cel care vorbeste despre organizarea de stat, statul de drept in care
exista trei puteri: legislativa, executiva, judecatoreasca (egale, dar lucreaza independent)
14. Elementul de baza al mecanismului statului il constituie organul de stat, acea parte
componenta a aparatului de stat, investita cu competenta si putere si care se
caracterizeaza prin aceea ca cei care o compun au o calitate specifica- deputati,
functionari de stat sau magistrati.
Organele de stat se impart in:
- Organele puterii legislative- elaboreaza acte normative; au putere de legiferare
(Parlament, congres, adunare etc);
- Organele puterii executive- aplicarea legii si administrarea societatii. Organele puterii
executive sunt centrale si locale, fiind conduse de ministri sau inalti functionari publici
(ex: prefectul);
- Organele judecatoresti- functie jurisdictionala, asigurand respectarea drepturilor omului
si a ordinii juridice in ansamblul sau.

15. Structura de stat – organizarea in ansamblu a puterii in raport cu teritoriul, indicandu-ne

daca un stat este constituit din unul sau mai multe state membre
A. Statul unitar (simplu) – exista un singur sistem al organelor centrale ale puterii si
administratiei (ex: organ legiuitor unic, guvern unic si un singur organ judecatoresc
suprem); are o singura constitutie si este subiect unic de drept international.
Exemple: Romania, Suedia, Portugalia, Polonia etc
B. Uniunile de state – au o structura statala in cadrul careia se regaseste asocierea a doua
sau mai multe state si care dupa intrarea in uniune exercita in continuare, in limitele
propriului teritoriu, atributele stabilite de actul constitutiv al uniunii (tratat,
constitutie)
a. Statul federal este rezultatul fuziunii mai multor state, in cadrul unei organizari
statale complexe, si exercita pe plan intern si extern atributele deplinei suveranitati.
Se caracterizeaza prin existenta a doua randuri de organe centrale de stat, si anume
organele federatiei (parlament, guvern, organ judecatoresc suprem) si organele
statelor membre, in sensul ca fiecare stat membru are un parlament, un guvern si un
organ judecatoresc suprem. Relatia dintre statele federale si uniunea federala, limitele
suveranitatii statelor federale si atributele acestora sunt stabilite prin actul constitutiv.
Exemple: Elvetia, SUA
b. Confederatia de state reprezinta o forma asociativa statala in cadrul careia fiecare
stat isi pastreaza independenta si atributul de subiect de drept international. In cadrul
confederatiei exista si organe si institutii comune, de exemplu: parlament comun,
organe jurisdictionale comune chiar si legislatie comuna pe anumite domenii.
Exemplu: confederatia halvetica si confederatia SUA au evoluat in uniuni federale
c. Uniunea reala reprezinta o structura statala unionala formata din doua sau mai multe
state. Ea se caracterizeaza prin aceea ca:
- Are un sef de stat comun;
- Are unul sau mai multe organe comune ce vizeaza domenii de interes general (politica
externa, finante);
- Statele componente continua sa exercite anumite atribute ale suveranitatii;
- Este subiect de drept international.
Exemplu: Statul Austro-Ungar (1867-1918), Uniunea Principatelor Romane (1862)
d. Uniunea personala reprezinta o structura statala unionala, formata din doua sau mai
multe state si care au in comun doar seful statului.

16. Statul de drept elimina opresiunile si arbitrajul fortei publice. Scopul principal il
reprezinta transformarea statului intr-un instrument aflat in slujba cetateanului, sub
domnia legii (rule of law). Intreaga conceptie a statului de drept a fost si ramane centrata
pe individ.
 Trasaturi:
- Autonomia dreptului – eliminarea posibilitatii transformarii dreptului intr-o simpla
unealta aflata la indemana promovarii unor interese politice asupritoare.
- Previzibilitatea si predictibilitatea- legea trebuie sa asigure un confort psihic pentru
individ. Aceasta trebuie sa fie cunoscuta de fiecare subiect de drept, pentru ca acesta sa-si
poata cantona actiunile sau inactiunile in cadrul legal, cu respectarea prescriptiilor actelor
normative.

17. Separatia puterilor in stat

Separatia puterilor garanteaza un regim constitutional democratic si apararea drepturilor
omului. Dupa cum se arata in doctrina, regimul constitutional consta intr-un ansamblu de
stratageme constitutionale, reprezentand masuri de precautie destinate sa complice procesul de
guvernare, astfel incat sa nu fie posibil ca o singura persoana sau un singur partid politic sa
obtina controlul asupra intregului mecanism al puterii si sa-l foloseasca in scopuri private.

18. Principiile generale de drept sunt prescriptii fundamentale ce contin idei esentiale ce
trebuie sa se regaseasca in orice norma de drept, avand un rol creator asupra fenomenului
juridic, dar si conditional, prin aceea ca ele contin conditiile obiective ce trebuie sa existe
in orice lege.

19. Trasaturile esentiale ale principiilor generale de drept:

- Sunt idei de baza ale stiintei dreptului;
- Au caracter general;
- Se regasesc in mai multe ramuri de drept;
- Relationeaza cu ordinea juridica si promoveaza valori juridice esentiale;
- Fie ca izvorasc din norma de drept, fie ca e vorba de principii nescrise ale dreptului, fac
sa predomine spiritul legii, fata de litera legii;
- Consolideaza sistemele de drept pozitiv;
- Servesc la orientarea activitatii juridice;
- Reprezinta adevarate comandamente sociale care vegheaza la asigurarea ordinii si
sigurantei sociale;
- Cele mai multe principii ale dreptului au o mai mare longevitate decat norma juridica,
fiindca izvorasc din dreptul natural si, pe aceasta cale, pot servi la interpretarea noilor
norme juridice;
- Sunt flexibile, adaptabile la nevoile sociale si sprijina dezvoltarea ordinii de drept atat
sub aspect legal, dar si institutional;
- Se caracterizeaza printr-un profund umanism si nicio lege democratica nu poate fi faurita
si aplicata fara respectarea principiilor generale ale dreptului.
Succint, pot fi retinute urmatoarele trasaturi specifice: maximum de generalitate, valoarea
lor juridica imperativa, caracterul lor interdependent si unitar.

20. Rolul principiilor dreptului:

Autorul D. Top remarca faptul ca principiile dreptului reprezinta un factor de stabilitate,
adaptare si integrare in ordinea juridica, ca ele completeaza lacune, corijeaza excesele si
anomaliile in procesul de interpretare si aplicare a dreptului, unele dintre ele fiind exprimate in
forma unor maxime sau adagii, inca din dreptul roman.
Asa cum s-a aratat in doctrina, principiile generale explica, fundamenteaza si dau
coerenta dreptului, coordoneaza elaborarea si aplicarea dreptului.

21. Potrivit opiniei regretatului profesor J. Wroblewski, pot fi distinse cinci categorii de
principii, si anume:
 - Principiile pozitive ale dreptului, definite ca „norme explicit formulate in textele de drept
pozitiv sau, cel putin, construite, plecandu-se la elementele continute in aceste
dispozitii”;
- Principiile implicite ale dreptului, adica acele reguli tratate ca premise sau consecinte ale
dispozitiilor dreptului pozitiv, fara a fi expres enuntate;
- Principiile extrasistemice ale dreptului, adica acele reguli privite ca principii, dar care nu
pot fi incadrate in primele doua categorii pentru ca sunt exterioare dreptului pozitiv;
- Principiile-nume, ca denumiri fara caracter normativ, ce caracterizeaza trasaturile
esentiale ale unei institutii juridice;
- Principiile constructii ale dreptului sunt instrumente conceptuale presupuse in elaborarea
dogmatica a dreptului sau in aplicarea si interpretarea legii.
Conform punctului de vedere al prof, J. L. Bergel, trei ar fi criteriile dupa care ar putea fi
aplicate principiile generale de drept, si anume: criteriul fortei (juridice), al sursei de inspiratie si
al functiei indeplinite de principiile generale de drept. Astfel, ar exista urmatoarele categorii:
a. Dupa criteriul fortei juridice:
- Principii generale de drept cu valoare constitutionala;
- Celelalte principii generale de drept;
b. Dupa criteriul sursei de inspiratie:
- Principiile generale de drept inspirate de filozofia politica;
- Principiile generale de drept inspirate de tehnica juridica.
c. Dupa criteriul functiei indeplinite:
- Principii directoare;
- Principii corectoare.
Aceasta ultima clasificare se regaseste si in doctrina romaneasca, care contine si
definitiile de rigoare. Principiile directoare sunt principiile care stau la temelia ordinii sociale
(principiul egalitatii in fata legii, principiul autoritatii de lucru judecat etc.). Principiile corective
sunt acele principii in absenta carora solutiile legale ar putea fi nejuste sau neadecvate.

22. Conceptele si categoriile juridice sunt procedee de conceptualizare a dreptului care pun
in miscare mijloacele, principiile fundamentale ale dreptului, in timp ce acestea din urma le dau
un continut concret, le fac funtionale si viabile. Conceptele si categoriile juridice servesc ca
elemente de mijlocire pentru principiile fundamentale ale dreptului, iar acestea, la randul lor, dau
continut concret categoriilor juridice.
Rolul categoriilor juridice contribuie la evaluarea actiunilor sau inactiunilor subiectelor
de drept, precum si la raportarea faptelor omului la sistemul de drept. Juristul practician
(judecator, avocat, procuror, notar, consilier juridic,mediator), prin folosirea acestora, va putea sa
stabileasca natura juridica a unui fenomen.

23. Corelatia norme juridice- principii

a. Normele juridice contin principiile dreptului;
b. Principiile dreptului sunt recunoscute in practica, prin aplicarea normei de drept;
c. Principiile de drept inspira adoptarea normelor juridice;
d. Principiile servesc la interpretarea normelor de drept pozitiv.

24. a. Principiul asigurarii bazelor legale de functionare a statului. Acest principiu

gireaza practic premisa existentei statului de drept. In statul de drept, intinderea puterii trebuie sa
fie compensata de scurtimea duratei sale (a celor care o detin), izvorul oricarei puteri politice sau
civile trebuie sa fie vointa suverana a poporului, iar aceasta trebuie sa-si gaseasca formule
juridice potrivite de exprimare, in asa fel incat puterea poporului sa poata functiona in mod real
ca o democratie. Guvernarea prin drept (rule of law) in cadrul statului de drept se realizeaza in
ansamblul conditiilor interne si internationale intr-o etapa data, scopul fiind formarea unui climat
propice dezvoltarii individului in cadrul unei societati democratice.
 b. Principiul separatiei puterilor in stat statueaza existenta in stat a puterii legislative,
executive si judecatoresti si calauzeste intregul proces de legiferare cu privire la activitatile
organelor statului. Separatia puterilor trebuie inteleasa ca un echilibru al lor si garantarea faptului
ca puterea nu trebuie sa se concentreze in mainile unei singure structuri, ci in ale mai multor
organe de stat, in masura sa se controleze unele pe altele.

c. Principiul libertatii si egalitatii. Libertatea si egalitatea sunt adevarati piloni ai

dreptului, notiuni care au fost promovate si aparate de fenomenul juridic inca din cele mai vechi
timpuri. Principiul egalitatii si libertatii se regaseste exprimat sub diverse moduri atat in legile
fundamentale ale statelor democratice, cat si in tratate si acte normative internationale.

d. Principiul legalitatii consacra ideea suprematiei legii in toate domeniile sociale. In

virtutea acestui principiu, se recunoaste suprematia Constitutiei, deoarece toate actele normative,
indiferent de importanta si ierarhie, trebuie sa fie elaborate in litera si spiritul legii fundamentale
(Constitutia).

25. Asemanari si deosebiri intre drept si morala:

Intrucat dreptul si morala au caracter normative, este evident ca intre acestea exista
asemanari si deosebiri.
Asemanari:
- Atat regulile de drept, cat si regulile morale vizeaza raporturile sociale dintre indivizi sau
dintre indivizi si alte colectivitati umane;
- Atat dreptul, cat si morala sunt logice si rationale;
- Atat dreptul, cat si morala protejeaza ideile de justete, libertatea, egalitatea;
- Ambele prescriu un comportament de urmat.
Deosebiri:
- Morala are la baza recepte religioase sau comandamente individuale sau collective, in
vreme ce dreptul este o creatie etatica;
- Obiectul de reglementare al morale vizeaza faptele interne, in schimb, dreptul
reglementeaza faptele material exterioare;
- Cea mai mare distinctie o gasim insa la regimul sanctionator, intrucat incalcarile
normelor de drept se sanctioneaza potrivit legilor scrise, cu ajutorul fortei de constrangere
a statului, incalcarile normelor morale se sanctioneaza prin interventia oprobiului public,
desconsiderarea, marginalizarea etc.

26. Norma juridica poate fi definite ca o regula de conduita instituita de puterea publica sau
recunoscuta de aceasta, a carei respectare este asigurata la nevoie, prin forta coercitiva a statului.
Scopul normei juridice este restabilirea ordinii de drept, ca parte a ordinii sociale.

27. Caracteristicile normei juridice:

a. Norma juridica are un caracter general. Norma juridica prescrie o conduita in
sarcina indivizilor si ea se aplica la un numar nelimitat de cazuri. Scopul regulii de drept este ca
aceasta sa se aplice repetat la toate situatiile prin ipoteza.
b. Norma juridica are caracter impersonal. Norma juridica nu are un anume destinatar
in randul subiectelor de drept. Neadresandu-se unei anumite persoane, rezulta ca ea se aplica
tuturor celor care intra sub incidenta prescriptiei din ipoteza regulii de drept respective.
Caracterul impersonal al normei juridice nu dispare atunci cand ea vizeaza o anumita categorie
sociala (studenti, functionari publici etc) pentru ca norma juridica se adreseaza tuturor
persoanelor ce compun categoria respectiva. Caracterul impersonal al normei juridice subzista si
atunci cand vizeaza, de pilda, “organelle unipersonale”, cum ar fi presedintele tarii sau prim-
ministrul, intrucat nu se are in vedere persoana care ocupa temporar functia, norma de drept
referindu-se ca institutie.
 c. Norma juridica prescrie conduite sociale, ea reglementand relatii sociale. Norma
de drept nu exista decat in si pentru societate, ea avand menirea de a asigura echilibrul si ordinea
in societate.
d. Norma juridica are un caracter tipic. Norma juridica impune subiectelor de drept o
atitudine de recunoastere si respectare fata de regula de drept si, implicit, un comportament “tip”,
in litera si spiritul legii.
e. Norma juridica este obligatorie. Norma juridica contine prescriptii si precept
categorice imperative. Caracterul obligatoriu este poate cea mai importanta trasatura a normei de
drept, care este, prin ea insasi “un ordin social”, iar nu o recomandare a legiuitorului sau o
doleanta sociala. Obligativitatea este o trasatura comuna tuturor normelor juridice, indifferent de
domeniul in care reglementeaza (public sau privat), indiferent de forta juridica a actului
normative in care este cuprinsa norma, indiferent de campul si frecventa aplicabilitatii.

28. Structura normei juridice contine:

- Structura interna (ipoteza, dispozitie, sanctiune);
- Structura externa (tehnico-legislativa).

29. Ipoteza stabileste conditiile, imprejurarile in care intervine norma juridica.

Ipotezele pot fi:
a. determinate, atunci cand se stabilesc cu exactitate conditiile de aplicare a dispozitiei
(de exemplu, art. 676 C.Civ. prevede ca partajul bunurilor comune se va face in natura,
proportional cu cota-parte a fiecarui coproprietar).
b. relative determinate, atunci cand imprejurarile de aplicare a dispozitiei sunt lasate la
aprecierea organului ce aplica legea (de exemplu, art. 1351 C.civ., prin care se reglementeaza
cauzele exoneratoare de raspundere. In aceasta situatie, instanta va stabili daca in speta dedusa
judecatii a intervenit forta majora sau cazul fortuit.)
c. ipotezele pot fi si simple (cand exista o singura conditie in care se aplica dispozitia),
multiple (cand exista impreuna mai multe imprejurari care fac norma aplicabila), complexe (cand
fiecare dintre conditiile ipotezei fac norma aplicabila).

30. Dispozitia este acea parte a normei juridice ce prevede conduita de urmat si ea poate:
- Sa-i ordone ceva subiectului de drept (ex: art.1350 alin (1) C.civ., prin care se statueaza
ca orice persoana trebuie sa isi execute obligatiile pe care le-a contractat);
- Sa-i ceara subiectului de drept sa se abtina de la ceva (ex: art.335 C.pen. interzice
conducerea unui vehicul fara permis, dupa cu urmeaza: conducerea pe drumurile publice
a unui autovehicul ori a unui tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de
conducere se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani);
- Sa lase la aprecierea subiectului de drept alegerea unui anumit comportament (ex: art.24
C.civ. statueaza ca orice persoana, chiar fara a justifica un interes, poate, in conditiile
legii, sa consulte registrele publice privitoare la un drept, act, fapt sau o anumita situatie
juridica si sa obtina extrase sau copii certificate de pe acestea).
Dispozitiile se clasifica, la randul lor, in:
- Determinate, care stabilesc cu precizie conduit subiectelor (drepturi si obligatii),
legiuitorul folosind notiuni precum: trebuie, obligat etc. (ex: art.11 C.civ. prevede ca nu
se poate deroga prin conventii sau acte juridice unilaterale de la legile care intereseaza
ordinea publica sau de la bunele moravuri).
- Relativ determinate, potrivit carora pentru subiectele de drept exista variante sau limite
de urmat (ex: art. 840 C.civ., care stabileste: beneficiarul fructelor este indreptatit la
venitul net rezultat din administrarea bunurilor incepand cu data prevazuta in actul
constitutive sau, in lipsa unei asemenea date, de la momentul inceperii administrarii ori,
dupa caz, al decesului testatorului).
 31. Sanctiunea – respectarea normei juridice este principalul comandament prescris de
regula de drept. In ipoteza incalcarii dispozitiei legale, intervin organelle statului in
vederea restabilirii ordinii de drept.
Precizam ca sanctiunea juridica este de apanajul statului. In privinta trasaturilor sanctiunii
juridice amintim:
a. caracterul material, caci nu este numai o sanctiune psihologica, ci si fizica, exercitata
asupra corpului sau bunului persoanei, aducandu-se atingerii libertatii, onoarei si activitatii sale.
Sanctiunea reprezinta o actiune materiala a unor persoane, exercitata in numele statului asupra
altor persoane sau bunurilor lor;
b. caracterul organizat;
c. caracterul tehnic.
Clasificarea sanctiunii juridice si criterii de clasificare:
a. Dupa natura lor, sanctiunile juridice pot fi penale, administrative, disciplinare, civile.
Masurile ce se pot lua in cazul acestui tip de sanctiuni sunt: masuri de anulare a actelor ilicite
(ex: anularea unei clauze ilicite dintr-o conventie civila) sau masuri reparatorii (ex: obligarea
constructorului de a remedia/inlatura viciile de constructive ale unui imobil);
b. Dupa gradul de determinare sanctiunile sunt:
- Absolut determinate, fiind precis fixate din punct de vedere al marimii, intinderii, fara
posibilitatea ca autoritatea aplicanta sa poata intervene pe aceasta linie;
- Relativ determinate, se intalnesc in ramurile de drept public. Prin normele specific,
legiuitorul a fixat un minim si un maxim inlauntrul carora autoritatea investita cu
aplicarea sanctiunii poate sa “penduleze” si sa stabileasca, pe baza unor criterii legale si
obiective, pedeapsa ce se cuvine;
- Alternative, permit statului, prin institutiile specific, sa aplice, cand este cazul, o
pedeapsa la alegere, dintre doua sau mai multe sanctiuni;
- Comulative, permit, de pilda, instantei penale de judecata sa aplice mai multe sanctiuni
pentru savarsirea unei fapte (ex: pedeapsa inchisorii si interzicerea unor drepturi).

32. Structura externa a normei de drept reprezinta forma exterioara de exprimare a normei
juridice, respective modul de redactare a regulii de drept. Maniera de redactare a oricarui act
normativ trebuie sa fie clara, concisa si concreta.
Normele juridice pot fi: legi, ordonante de govern, regulamente, statute etc.
Prin act normativ intelegem si cod de legi, cum ar fi Codul civil, Codul muncii etc.
Acestea sunt divizate in parti, titluri, capitol, sectiuni, articole, alineate, puncte. Elementul de
baza al actului normativ este articolul. El exprima o regula de drept si contine ipoteza, dispozitie
si sanctiune.

33. Clasificarea normelor juridice dupa criteriul ramurii de drept

a) In functie de obiectul de reglementare juridic si potrivit metodelor de reglementare:
- Drept constitutional;
- Drept penal;
- Drept administrativ;
- Drept civil etc.

34. Dupa izvorul de drept din care provin:

- Legi
- Decrete;
- Ordonante de Guvern etc
 35. Clasificarea normelor juridice dupa structura interna, respectiv dupa modul de
cuprindere al elementelor structural
- Norme juridice complete, care cuprind in articolele din actul normative toate elementele
structural (ipoteza+dispozitie+sanctiune)
- Norme juridice incomplete (lipseste un element). Aceste norme juridice se clasifica la
randul lor in:
o Norme juridice de trimitere: cele care se completeaza cu norme juridice de acelasi act
normative sau dintr-un alt act normative in vigoare
o Norme juridice in alb: sunt cele ce se completeaza cu dispozitii din acte normative ce
urmeaza sa apara

36. Clasificarea normelor juridice dupa criteriul sferei de aplicare

- Norme juridice generale, care se aplica tuturor relatiilor sociale prevazute de o ramura
de drept sau domeniu de drept;
- Norme juridice speciale, care au o arie restransa de reglementare, o ramura de drept (ex:
normele juridice ce reglementeaza contractual de schimb din civil sunt norme special fata
de normele juridice ce reglementeaza contractele).
- Norme juridice de exceptie, care sunt norme de aplicabilitate restransa, derogand de la
normele generale, fiind de stricta aplicare (ex: art 272 din Codul Civil)

37. Clasificarea normelor juridice dupa criteriul gradului si intensitatii incidentei:

- Norme juridice principii
- Norme juridice mijloace: sunt cele care asigura aplicarea normelor principii la
specificul domeniilor reglementate

38. Clasificarea normelor juridice dupa criteriul modului de reglementare al conduitei:

• Imperative, care impun, ordona un anumit comportament prin care subiectul de drept
trebuie sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. La randul lor, normele imperative pot fi:
- Onerative, cand impun in sarcina individului o actiune, o obligatie (art. 1641 C.civ.)
- Prohibitive, sunt normele care interzic savarsirea unor actiuni, a unor fapte
• Permisive, care pot fi:
- Norme supletive, a caror caracteristica consta in aceea ca atunci cand subiectele de drept
nu folosesc libertatea carea le-a fost acordata, norma juridica suplineste vointa
subiectelor, dispunand intr-un mod determinat (ex: in caz de divort partile se pot invoi in
legatura cu numele pe care il vor purta dupa desfacerea casatoriei, iar instanta de judecata
ia act de invoiala partilor, consemnand-o in hotararea de divort. Daca partile nu utilizeaza
aceasta libertate, instant este obligata sa hotarasca si in legatura cu numele pe care
urmeaza sa il poarte fostii soti dupa casatorie- art 383 C.civ)
Alte norme juridice:
- Norme juridice de stimulare, prin care se reglementeaza, de pilda, posibilitatea
acordarii de prime, decoratii, stimulente;
- Norme juridice de recomandare, care reprezinta prevederi neobligatorii prin care
subiectele de drept sunt sfatuite sa aiba o anumita conduita.

39. Actiunea in timp a normei juridice (momentul intrarii in vigoare si al iesirii din vigoare
a normei juridice).
Norma juridica este o masura generala care se aplica in toate cazurile ce se vor ivi sub
imperiul ei, pe timp determinat sau in intervalul de timp prevazut in cuprinsul ei, intr-un anumit
spatiu (teritoriu) si unor subiecte care participa la circuitul juridic in acest spatiu. Prin urmare,
actiunea normei juridice comporta trei coordinate necesare: timpul, spatiul si persoanele.
In sistemul de drept romanesc, o norma juridica produce efecte juridice la momentul
intrarii in vigoare, de regula, la trei zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al
Romaniei, cu exceptia situatiilor cand prin insusi continutul normei juridice se prevede o alta
data a intrarii in vigoare.
La data intrarii in vigoare a legii se considera ca legea este cunoscuta de toti cetatenii si
nimeni nu poate sa invoce in beneficiul sau necunoasterea legii (nemo censetur ignorare legem).
Practic, se instituie o prezumtie legala a cunoasterii legii.
In privinta aplicarii normei juridice in timp este essential a stabili daca norma se aplica in
viitor sau si in trecut. In ipoteza in care norma se aplica numai in viitor sau si in trecut. In ipoteza
in care norma se aplica numai in viitor, asupra unor relatii sociale de dupa intrarea ei in vigoare,
inseamna ca norma este active, dar daca ea se aplica si unor imprejurari anterioare intrarii ei in
vigoare rezulta ca norma este retroactiva.
Momentul iesirii din vigoare a normei juridice nu este precizat in lege, intrucat aceasta
se adopta pe o perioada nedeterminata. O exceptie o reprezinta insa normele juridice temporare,
care se aplica in cazuri special si pentru situatii provizorii, cum ar fi calamitatile, starea de razboi
etc. Odata cu incetarea situatiilor exceptionale inceteaza si valabilitatea normei juridice aferente.
Iesirea din vigoare a normei juridice se realizeaza prin:
- Abrogare, care poate fi expresa (directa) si exista atunci cand noua lege prevede expres
ce lege se abroga, daca se abroga in integralitate, iar, in caz contrar, care articol se abroga. O alta
variant o reprezinta abrogarea indirecta, care opereaza printr-o precizare din noul act normativ
prin care se prevede ca se abroga toate normele contrare noii reguli de drept. Abrogarea tacita,
implicita, exista atunci cand prevederile noii norme de drept sunt radical distincte de vechea
reglementare, astfel incat, in mod implicit, vechea lege se considera a fi abrogata.
- Ajungerea la termen este o modalitate speciala de incetare a efectelor normei de drept,
care opereaza la normele juridice cu termen si exceptionale, astfel incat regula de drept isi
inceteaza efectele atunci cand se implineste termenul sau dispare cauza exceptionala pentru care
a fost elaborata.
- Desuetudine exista atunci cand o norma juridica, formal in vigoare, nu se mai aplica din
cauza modificarilor sociale aparute.

40. Principiile actiunii in timp a normei juridice

- Devine activa si actioneaza pentru viitor
- In acelasi timp, norma juridica nu este ultraactiva; ea nu se aplica unor raporturi juridice
viitoare (dupa iesirea din vigoare). Nu este nici retroactiva;
Norma juridica iesita din vigoare continua sa se aplice in situatiilor faptelor sau
drepturilor care s-au nascut sub incidenta acestora.
Norma juridica noua, intrata in vigoare, produce efecte pentru trecut dar este vorba numai
despre legea penala/contraventionala mai favorabila.

41. Exceptii de la principiul neretroactivitatii normei juridice

Neretroactivitatea legii reprezinta principiul fundamental al actiunii normei juridice.
Acest principiu este un adevarat “dat”, potrivit caruia legea actioneaza numai pentru viitor. Acest
principiu este consacrat de prevederile art.15 alin.(2) din Constitutia Romaniei, care statueaza ca
legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.
In esenta, aplicarea legii penale mai favorabile (mitior lex) este o adevarata exceptie de la
principiul neretroactivitatii si are la baza un concept umanitar, prin care persoana care a savarsit
in trecut o infractiune sub imperiul vechii legi sa beneficieze de o lege noua, in masura in care
aceasta este mai blanda.
O alta exceptie de la principiul neretroactivitatii exista in situatia in care actul normativ
prevede expres ca acesta se aplica si la situatii anterioare.
 42. Actiunea normelor juridice in spatiu si asupra persoanelor
In spatiul geografic coexista si uneori se confrunta o multitudine de sisteme juridice
nationale, delimitate de frontierele nationale. In virtutea suveranitatii sale, fiecare stat stabileste
anumite norme de conduit general obligatorii pe teritoriul sau. Ordinea de drept intr-un anumit
stat este limitata la teritoriul asupra caruia isi exercita suveranitatea. In aparenta, delimitarea intre
sferele de suveranitate legislative a statelor este neta. Totusi, coexistenta sistemelor de drept
nationale genereaza conflicte de legislatii. Asadar, cercetarea normei juridice in spatiu trebuie sa
se faca atat sub aspectul legii nationale, dar si sub aspectul legii internationale.
La umbra suprematiei puterii de stat isi produce efecte principiul teritorialitatii. Astfel,
actele normative elaborate si emise de catre un stat sunt obligatori pe intreg teritoriul statului
respectiv.
Actiunea actelor normative in spatiu depinde de competenta teritoriala a organelor
statului emitent. In statele unitare, precum Romania, exista un singur rand de organisme supreme
ale puterii de stat si ale administratiei de stat, actele normative actionand pe intreg teritoriul.
Este evident ca prin raportare la tipul de impartire administrative si la competentele
institutiilor abilitate, normele juridice pot sa aiba din acest punct de vedere o actiune limitata
territorial (de exemplu, la nivel judetean sau municipal etc). In acelasi sens, exista norme juridice
ce se vor aplica limitat (in zonele de frontier sau in zonele in care s-au produs dezastre naturale).
In statele cu structura compusa, precum statul federativ, actele normative ale organelor
federale creeaza efecte asupra teritoriului tuturor statelor federale, in timp ce actele normative ale
unui stat federat sunt valabile in limitele sale teritoriale. In situatia in care se produce un conflict
intre legile federale si legile unui stat federat, se aplica de regula legea federala, cand nu
actioneaza o alta lege indicate in normele ce reglementeaza conflictele de legi dintre autoritatea
centrala si cea locala.

Norma juridical este teritoriala, dar si personala, deoarece regula de drept se aplica
tuturor persoanelor care se afla pe teritoriul unui stat.
Categoriile de persoane care se pot afla pe teritoriul unui stat:
- Cetatenii statului respectiv (cetatenia fiind legatura juridica dintre stat si locuitorii aflati
pe teritoriul sau);
- Strainii (cetatenii altor state);
- Apatrizii (persoane fara cetatenie).
Potrivit principiului personalitatii normei juridice, regula de drept se va aplica tuturor
categoriilor de persoane indicate mai sus. Exista insa si exceptia imunitatii diplomatice, care isi
are izvorul de drept in norma nationala sau in normele internationale. Imunitatea diplomatica se
refera la personalul diplomatic, acesta beneficind de o seama de drepturi si privilegii, si anume:
inviolabilitatea persoanei, imunitatea de jurisdictie, diverse scutiri de taxe si impozite etc. In ceea
ce il priveste pe jurist, vom preciza ca in ipoteza in care vreun membru al personalului
diplomatic savarseste fapte grave ce lezeaza ordinea sociala a statului acreditar, se poate ajunge
pana la ridicarea acreditarii pentru acel membru, declararea ca persona non grata si expulzarea.
In privinta personalului tehnic sau al personalului de serviciu al misiunilor diplomatice,
facem precizarea ca acestia nu beneficiaza de totalitatea drepturilor si privilegiilor de care se
bucura personalul diplomatic si in niciun caz de imunitatea de jurisdictie.
In privinta regimului juridic aplicabil strainilor, aratam ca sunt recunoscute trei forme de
reglementare si anume:
- Regimul national, prin care se recunosc pentru straini aceleasi drepturi precum cele ale
cetatenilor, cu mici exceptii (ex: lipsa drepturilor electorale);
- Regimul special, ce consta in acordarea unor drepturi reglementate de legislatia interna
sau international strainilor;
- Clauza natiunii celei mai favorizate, prin care cetatenii unui stat, in baza conventiei cu un
altul, beneficiaza de un regim/tratament favorizat in domenii precum exportul, tarife
vamale etc.
 43. Legea ca izvor de drept
Legea a fost definite in moduri diferite, dupa cum urmeaza:
- Formula generala care enunta o corelatie intre fenomene fizice, verificata prin experienta;
in sens larg, principiu esential si constant;
- Formula generala care enunta o corelatie intre fenomene fizice si organizarea sociala; in
sens larg, regula imperativa care exprima un ideal, o norma, o etica;
- Regula imperativa cu caracter general, care emana de la un detonator al autoritatii intr-un
grup social, impusa omului din exterior si sanctionata prin intermediul fortei publice.
Legea, in sens restrans, este un act normative cu forta juridica superioara, fata de cea a
celorlalte acte normative. In principiu, legea conceputa in acest sens, emana de la autoritatea
suprema in stat. celelalte acte normative sunt elaborate de la autoritatea suprema in stat. Celelalte
acte normative sunt elaborate si de alte autoritati publice. Legea reglementeaza cele mai
importante relatii sociale si are un caracter obligatoriu, fiind rezultatul vointei generale. In sensul
larg si comun al termenului, legea- insemnand orice regula de drept obligatorie- cuprinde orice
izvor de drept (in acest sens, si obiceiul este o lege, din moment ce este obligatoriu).
In prezent, legea, in sens restrans, ocupa locul central in sistemul actelor normative, care
este compus din legi, decrete, ordonante si hotarari ale guvernului, regulamente si ordine ale
ministrilor, decizii ale organelor administrative locale etc.
Caractere fundamentale:
- Legea este actul normativ care emana de la autoritatea publica;
- Legea este o regula ce contine prescriptii general obligatorii cu caracter impersonal.
Legea este impusa subiectilor de drept de catre autoritati si este menita a reglementa raporturile
intre cetateni;
- Legea are un caracter permanent si general, adica orice act normative se va aplica in mod
repetat, pana la abrogare. Caracterul general al legii rezulta din imprejurarea ca aceasta se aplica
tuturor, iar nu in mod discretionar. Imprejurarea ca o anumita lege se aplica unor anumite
categorii sociale, de pilda militarilor, profesorilor, agricultorilor etc., nu atrage dupa sine
disparita caracterului general;
- Respectarea legii este asigurata la nevoie prin forta de coercitie a statului.
De asemenea, se pot adauga si urmatoarele trasaturi:
- Este singurul izvor de drept care are capacitatea de a raspunde cerintelor de mobilitate si
dinamism ale dreptului, ca impuls al complexitatii relatiilor sociale supuse reglementarii;
- Poate acoperi prin normele juridice toate domeniile relatiilor sociale;
- Fiind redactata in scris, legea poate fi adusa la cunostinta publicului mult mai repede
decat celelalte izvoare de drept, se constata usor (pentru ca fiecare are posibilitatea sa
studieze textul ei), ofera continuitate in infaptuirea actului de justitie si asigura ocrotirea
drepturilor subiective ale fiecaruia, prin stabilitatea si exactitatea sa;
- Legea poate fi mai usor modificata, incorporate, sistematizata si codificata.

44. Cutuma ca izvor de lege

Cutuma a fost definita ca regula de drept, in general nescrisa, care atribuie unei practici
constant si repetate un caracter juridic coercitiv, recunoscut de catre cei interesati.
Cutuma este forma primitive, originara a dreptului. Valoarea sa juridica are la baza un
process extreme de complex care tine de practica indelungata, repetabilitate, recunoasterea ei ca
norma obligatorie de catre indivizi.
Obiceiul juridic este dreptul care se stabileste prin practica prelungita de catre o societate
a unor reguli pe care le considera obligatorii.
Pentru ca obiceiul sa dobandeasca valoarea de norma juridica, trebuie sa fie exprimat
intr-o forma clara, pe care legiuitorul sau instant sa si-o poata reprezenta, fara vreo dificultate. In
istoria izvoarelor de drept pozitiv, obiceiul juridic a precedat toate celelalte forme de exprimare a
dreptului. Mai mult chiar, in timpurile vechi obiceiurile juridice se bucurau de o mare autoritate.
 Caracteristicile cutumei:
- Precizie sau un caracter cat de cat precizabil;
- Repetabilitate;
- Acceptarea ei ca izvor de drept de catre autoritatea publica;
- Conformitate cu ordinea publica si bunele moravuri.
Puterea de stat are fata de obiceiurile existente urmatoarea atitudine:
- De recunoastere, consacrare si sanctionare, dandu-le forta juridica acelora pe care le
considera utile si necesare consolidarii ordinii de drept;
- De acceptare si tolerare a acelora care, prin semnificatie si importanta, nu reclama
transformarea lor in norme cu caracter juridic, iar prin continutul lor nu contravin ordinii
de drept;
- De interzicere a acelora care contravin ordinii instituite si aparate de puterea de stat.

45. Asemanari si deosebiri intre lege si cutuma

Asemanari:
- Atat legea, cat si cutuma sunt moduri de formare a normelor juridice obligatorii,
sanctionate de catre organele de stat.
Deosebiri:
- Legea emana de la autoritatea publica, este obligatorie, iar respectarea ei este asigurata, la
nevoie, de forta coercitiva a statului. Obiceiul juridic are o provenienta spontana. Provine
in mod nemijlocit de la grupul social, iar forta lui obligatorie are la baza practica
indelungata.
Originile acestor izvoare de drept sunt diferite. Astfel, legea este creatia autoritatilor
publice. Opera de legiferare parcurge mai multe etape si la ea participa mai multe organisme
statale, pana cand norma capata forta obligatorie. Obiceiul isi are originea in practica si
convingerile poporului.
- Legea este un izvor de drept scris. Cutuma este insa, in general, un izvor nescris al
dreptului. Dreptul cutumiar poate fi totusi redactat, intocmindu-se culegeri de cutume.
- Legea este un izvor formal de drept, precis, spre deosebire de cutuma, care are un grad
destul de mare de imprecizie.

46. Avantajele legii fata de cutuma

- Legea este emanatia unei autoritati si are la baza un procedeu tehnico-stiintific de
elaborare, fapt care ii confera o mai mare posibilitate de intelegere;
- Cutuma isi are originea in practica, ce poate necesita o schimbare la un moment dat, iar
daca schimbarea nu intervine, obiceiul juridic se transforma intr-un izvor de drept
anacronic;
- Cutuma este lipsita de precizie, ea exista doar in memoria oamenilor;
- Legea, fiind un act juridic publicat, isi prezinta limitele, conceptele, termenele si
delimitarile etc., satisfacand in acest fel cerinta unui izvor de drept precis;
- Legea prezinta avantajul ca asigura stabilitatea si securitatea raporturilor sociale;
- Spre deosebire de cutuma, legea indica momentul intrarii si momentul iesirii din vigoare;
- Legea, spre deosebire de cutuma, poate fi modificata mult mai rapid, adaptandu-se astfel
nevoii sociale concrete existente in momentul X. Aceasta capacitate a legii ii confera un
caracter dinamic;
- Legea ca izvor de drept nu trebuie probate;
- Legea beneficiaza de avantajul publicitatii;
- Legea nu este conditionata de factorul de timp pentru a produce efecte juridice.
 47. Pentru definirea jurisprudentei, in literature de specialitate franceza, s-au avut in vedere
atat diferentele dintre diversele sisteme de drept, cat si evolutia sa in timp.
Astfel, jurisprudenta a fost definite dupa cum urmeaza:
- Intr-un sens vechi: cunoasterea a ceea ce este just sau injust;
- In sens modern, in Franta: ansamblul de decizii, sufficient de concordante, exprimate de
instantele judecatoresti asupra unei problem de drept;
- In sens modern, in sistemele de common law: “stiinta dreptului”, care adauga la definitia
jurisprudentei in sensul de la a doua liniuta, doctrina juridica si teoria dreptului.
Rolul si functiile jurisprudentei au fost diferite in evolutia societatii omenesti, atat din
punct de vedere sistemic, dar si istoric.

Doctrina a fost definite in literatura de specialitate dupa cum urmeaza:

- Opinie, teorie, teza;
- In sens larg, ansamblul de produse datorate, prin opozitie fata de jurisprudenta, stiintei
juridice, precum lucrari care au ca obiect sa expuna dreptul sau sa il interpreteze;
- In sens strict, opinii emise de autori in operele lor; prin extensie, aceste lucrari si autorii
lor;
- Opinie care prezinta autoritate.
Doctrina reprezinta un stiudiu sistematic si critic al diferitelor materii juridice. Ea este
constituita din opiniile cu autoritate emise de autori in lucrarile lor. Doctrina inseamna dreptul,
astfel cum este conceput de teorie, explicarea lui stiintifica, generalizarea si sistematizarea lui.
Rolul doctrinei a variat si el dupa epoci si tari si azi conceptia asupra ei nu mai este aceeasi ca la
romani sau chiar ca la inceputul secolului trecut. Pe cand azi, jurisconsultii nu-si pot impune
parerile lor, pe care tribunalele au facultatea de a le urma sau nu, deci doctrina are o autoritate
pur morala, la Roma rolul ei era mult mai mare.

48. Criteriile in temeiul carora se structureaza ramurile sistemului dreptului

sunt: obiectul reglementarii juridice – relatiile sociale ce cad sub incidenta normelor
juridice; metoda reglementarii - modalitatea practica de influentare a conduitei in cadrul respec-
tivelor relatii sociale; principiile comune ramurii de drept respective.

49. Ramura de drept este ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale
dintr-un anumit domeniu al vietii sociale, in baza unei metode specifice de reglementare si a
unor principii comune.
Institutia juridica se defineste ca o totalitate de norme juridice organic legate, apartinatoare
unei ramuri de drept, norme ce reglementeaza un grup de relatii sociale inrudite, dupa metoda de
reglementare specifica ramurii respective.

50. Realizarea dreptului este procesul social de implementare a prescriptiilor normelor de

drept prin care subiectele de drept respecta si pun in executare regulile normative, in vreme ce
organele etatice aplica dreptul potrivit limitelor si competentelor legale.

51. Modurile de realizare a dreptului:

a) Respectarea prescriptiilor normelor juridice

Libertatea reprezinta o aspiratie logica specifica oricarei fiinte umane. Libertatea, sub
toate formele ei, este garantata de orice constitutie democratica si de orice stat de drept, insa
libertatea individului are anumite limite si ea trebuie exercitata in asa fel incat libertatea celorlalti
sa nu fie atinsa.
Astfel, pentru a nu periclita in vreun fel libertatea celorlalti, este suficient ca orice subiect
de drept sa respecte interdictiile impuse de normele prohibitive. In acest fel, prin abtinerea
subiectului de drept de la orice incalcare a regulii juridice nu creeaza raporturi juridice. In
schimb, normele juridice prohibitive creeaza raporturi juridice in cazul in care sunt incalcate, iar
pentru restabilirea ordinii de drept este necesara aplicarea sanctiunii legale.
In acest sens, se apreciaza ca eficacitatea sanctiunii, privita ca factor de modelare a
conduitei umane, rezida in trei elemente: gradul de probabilitate a aplicarii unei sanctiuni, nivelul
de rationalitate al subiectelor de drept in cauza si insemnatatea relativa si inselatoare a
avantajelor scontate prin incalcarea normei de drept. De aici putem desprinde concluzia ca
oamenii respecta legea, deoarece: sunt animati de un spirit de conservare, sunt presati de
societate, le este teama de pedeapsa sau, pur si simplu, respecta legea deoarece stiu ca asa este
normal si in beneficiul propriu, dar si in beneficiul societatii.
Sanctionarea comportamentului ilicit nu atrage dupa sine neaparat o pedeapsa penala (de
multe ori privativa de libertate). Sanctiunile pot fi si de ordin contraventional (plata unei amenzi
contraventionale), dar si civile (plata de daune-interese in caz de nerespectare a unei clauze
contractuale).
Realizarea dreptului prin respectarea prescriptiilor juridice presupune urmatoarele
atitutdini ale subiectelor de drept:
- Indeplinirea cerintelor legale, imperative sau permisive;
- Executarea normei juridice in vederea valorificarii drepturilor subiective, dar cu
respectarea libertatii celorlalti.
b) Aplicarea normei juridice de catre organele de stat competente
Aceasta operatiune are la baza o forma si o procedura oficiala si se infaptuieste prin
elaborarea unor documente de aplicare, generatoare de raporturi juridice. Specificul acestei
forme de realizare a dreptului este faptul ca in cadrul raportului juridic ce se naste unul dintre
subiecte este intotdeauna un organ de stat cu competente si prerogative proprii.

52. Trasaturile actelor de aplicare a dreptului si diferentele fata de actele normative:

- Au un caracter concret, care se refera la o anumita situatie de fapt, in schimb normele
juridice sunt generale si impersonale;
- Actul de aplicare a dreptului naste, modifica sau stinge un raport juridic, in schimb regula
de drept nu genereaza automat un raport de drept;
- In privinta actiunii in timp, observam ca actele de aplicare a dreptului sunt influentate de
elaborarea si comunicarea partilor interesate, in vreme ce actul normativ este producator
de efecte juridice in momentul publicarii sau la o data ulterioara si precizata. De remarcat
faptul ca norma juridica inceteaza sa-si mai produca efectele prin ajungerea la termen sau
prin abrogare, in schimb efectul in timp al actelor de aplicare este influentat de natura
acestora (penale, civile etc), de tipul de litigiu, de urgenta masurilor etc.;
- Actele de aplicare pot fi elaborate de toate cele trei puteri de stat (legislativa, executiva,
judecatoreasca).

53. Aplicarea dreptului parcurge urmatoarele faze:

- Stabilirea starii de fapt reprezinta prima faza a aplicarii dreptului, dar si cea mai
importanta, intrucat de aceasta sunt legate urmatoarele faze. Organele competente trebuie sa tina
cont de imprejurarile concrete in care s-a savarsit fapta, de circumstante, conjuncturi, motivatii
etc., in esenta, se va tine cont de toate elementele relevante care ot sa lamureasca situatia de fapt.
Imprejurarile la care am facut referire sunt denumite fapte juridice. In vederea identificarii
corecte a situatiei de fapt, organul de stat este tinut sa lamureasca toate elementele ce pot duce la
aflarea adevarului. Pentru aceasta este nevoie sa se foloseasca de probe care pot fi: inscrisuri,
martori, interogatoriu, expertize de specialitate, confruntarile partilor implicate in eveniment etc.
- Alegerea normei juridice reprezinta a doua etapa a procesului de aplicare a dreptului. In
cadrul acestei etape, misiunea organului competent este de a stabili norma juridica aplicabila
situatiei de fapt corect retinute. Operatiunea respectiva se desfasoara cu respectarea principiului
legalitatii. Activitatile specifice organului de aplicare constau in desemnarea regulii de drept
incidente, constatarea valabilitati normei juridice, corelatia si, eventual, coroborarea cu alte
norme de drept.
- Interpretarea dreptului presupune activitati de lamurire a continutului actului normativ.
Intrucat regulii de drept i se va da un caracter concret, este necesar ca organul de aplicare a
dreptului sa stapaneasca foarte bine mijloacele si metodele de interpretare a normei juridice.
- Elaborarea si emiterea actului de aplicare reprezinta faza finala a procesului de aplicare a
dreptului. Operatiunea cuprinde doua elemente: elementul rational, prin care factorul competent,
dupa o profunda analiza prealabila, intelege cu exactitate situatia de fapt, cu luarea in considerare
a tuturor elementelor relevante si a circumstantelor cauzei, si elementul volitiv, care reprezinta o
manifestare de vointa prin care imprejurarile sunt incadrate intr-o norma de drept, urmand
calificarea juridica a acestor imprejurari. Intrucat cele doua elemente se realizeaza cu respectarea
legii, este evident ca actul de aplicare rezultat trebuie sa imbrace si conditiile de forma prevazute,
pentru a putea produce efecte juridice depline.
Actele de aplicare se deosebesc in functie de organul emitent. De exemplu, in cazul
instantelor judecatoresti, sentinte sau decizii, dar si incheieri, care au valoarea juridica a unor
hotarari judecatoresti partiale si care sunt intocmite la finele fiecarei sedinte de judecata;
organele administrative intocmesc procese-verbale de constatare sau sanctionare; executorii
judecatoresti intocmesc, de exemplu, procese-verbale de sechestru asupra bunurilor debitorului.

54. Operatiunea de interpretare a regulii de drept conduce la explicarea unui text de lege.
Necesitatea rezida in aplicarea dreptului, ocazie cu care organul ce pune in practica norma
juridica (judecatorul, procurorul, politistul etc) trebuie sa clarifice prescriptiile cuprinse de regula
incidenta. Ideal este ca legiuitorul, atunci cand elaboreaza norma de drept, sa identifice o
modalitate prin care actul normativ creat sa fie clar si accesibil destinatarilor. De multe ori, insa,
este nevoie de o interpretare a textului, prin folosirea unor tehnici si metode specifice. Prin
interpretare, ambiguitatile textelor legale pot fi eliminate, iar continutul precizat.
Considerentele pentru care este necesara interpretarea normelor juridice sunt:
- In primul rand, norma juridica, ce are un caracter general si impersonal, nu poate, oricat
de perfecta ar fi formularea ei, sa cuprinda situatiile posibile care apar in viata. Or, ea
trebuie aplicata unor situatii concrete;
- In al doilea rand, norma juridica, pentru a fi cunoscuta si corect aplicata, trebuie
coroborata cu celelalte norme, sa fie inteleasa ca parte componenta a unui sistem de
reglementari. Astfel, o norma juridica cuprinsa in partea speciala a Codului penal nu
poate fi inteleasa corespunzator decat daca este analizata in stransa legatura cu normele
juridice din partea generala a codului;
- In al treilea rand, interpretarea este impusa de modul de redactare a textelor normative.
Limbajul si stilul, terminologia utilizata de legiuitor si modul concret de formulare a
propozitiilor juridice reclama lamuriri si explicatii, care necesita cunostinte de
specialitate care sa permita gasirea sensului real al unor concepte, expresii, formulari etc.;
- In al patrulea rand, interpretarea este determinata si de existenta unor texte normative
confuz redactate, al caror limbaj si stil sunt in neconcordanta cu exigentele dreptului
modern.

55. Interpretarea oficiala si obligatorie este realizata de organele competente, in cadrul

proceselor de elaborare sau de aplicare a normelor de drept. Exista situatii in care organele
legislative emit, odata cu actul normativ, si norme imperative de interpretare. Aceasta
interpretare este interpretarea autentica si legala.
Organul de aplicare a dreptului, atunci cand dezbate situatia dedusa analizei, intreprinde
urmatoarele actiuni:
- Realizeaza corespondenta dintre situatia de fapt si ipoteza normei juridice incidente;
- Verifica respectarea drepturilor si obligatiilor consacrate prin regula de drept aplicabila;
- Cand este cazul, restabileste ordinea de drept prin stabilirea de sanctiuni.
 56. Interpretarea neoficiala (doctrinara) nu este obligatorie, ci facultativa. Ea se regaseste
in lucrarile stiintifice de specialitate si exprima opiniile autorilor. Opiniile sunt de lege lata, cand
se refera la situatia prezenta, la dreptul pozitiv, si de lege ferenda, cand specialistul indeamna “sa
se tina seama de”. Opiniile dictrinarilor se regasesc in cursuri universitare, tratate, articole
publicate in reviste de specialitate etc.
Cu toate ca interpretarea neoficiala, doctrinara, are un caracter facultativ, organele de
aplicare a dreptului, dar si de elaborare a legilor tin seama de opiniile calificate, docte ale
specialistilor, intrucat acestea sunt pareri avizate, stiintifice, ajutand la punerea in practica a
fenomenului juridic in ansamblul sau.

57. Metode tehnice de interpretare a normelor juridice

Metodele pot fi intrinseci, cand vizeaza textele interpretate (metoda gramaticala, metoda
logica) si extrinseci, atunci cand se folosesc elemente exterioare regulii juridice ce se
interpreteaza (metoda sistematica, istorica, teleologica, analogia).

a) Metoda gramaticala vizeaza sensul sintactic si morfologic al normei de drept. Misiunea

interpretului este sa stabileasca sensul cuvintelor, daca legiuitorul foloseste termenii, notiunile,
cuvintele din lege in sensul comun sau intr-o acceptiune juridica. De aceea, in multe sisteme,
pentru a inlatura orice dubiu de interpretare, legiuitorul explica sensul anumitor cuvinte, expresii
prin insusi continutul actului normativ.
Interpretul legii, atunci cand se foloseste de un act normativ la o speta data, va trebui sa
tina seama de imprejurarea ca orice text poate avea si imperfectiuni de exprimare sau redactare,
astfel incat revine interpretului misiunea ca mesajul legii sa fie, in final, bine deslusit.
b) Metoda sistematica permite asezarea normei de interpretat in context si la ramura
apartinatoare, cat si la institutia juridica din care face parte. Normele juridice nu exista izolat, ele
se interpreteaza unele prin altele si au un sediu al materiei comune (de exemplu, normele ce
reglementeaza casatoria sau contractul de locatiune etc.)
c) Metoda istorica lamureste intelesul normei juridice din prisma considerentelor socio-
juridice ce au stat la baza elaborarii si a adoptarii sale- occasio legis. Ratiunile care au stat la
baza elaborarii unui act normativ se regasesc in actiunile prealabile: expunere de motive,
interpretari, dezbateri parlamentare etc. Metoda istorica de interpretare a normei juridice
foloseste si studiul comparativ cu reglementarile anterioare ce priveau acelasi subiect, aratand,
practic, prin acest procedeu, care au fost scopurile ce au determinat noua reglementare.
d) Metoda teleologica se afla in stransa legatura cu metoda istorica de cercetare a dreptului,
deoarece vizeaza, practic, investigarea scopului social urmarit de legiuitor in momentul
elaborarii respectivului act normativ (ratio legis).
e) Analogia se foloseste in ipoteza in care organul de aplicare a dreptului nu gaseste o
norma corespunzatoare, folosind astfel o norma asemanatoare sau apeland la principiile de drept.
Judecatorul nu poate invoca inexistenta unei legi si nici nu poate sa refuze din acest motiv
solutionarea spetei, caci s-ar face vinovat de denegare de dreptate.

58. Metoda logica foloseste procedee de rationament si judecata in interpretarea normelor

juridice. Distingem mai multe procedee:
- Rationamentul a pari – ajuta la obtinerea unor rezultate logice prin folosirea analogiei
la doua situatii asemanatoare;
- Rationamentul a contrario deduce – din opozitia ipotezelor normelor de drept, opozitia
concluziilor, in sensul in care in cazul in care conditiile de aplicare a unei legi nu sunt
indeplinite, se va aplica o norma contrara;
- Rationamentul ad absurdum – demonstreaza imposibilitatea logica a unei situatii, cu
consecinta ca numai o anumita solutie este posibila. Prin folosirea acestui rationament,
interpretul va stabili adevarul ideii de demonstrat, cu consecinta inlaturarii tezei
contrazise;
 - Regula specialia generalibus derogant- arata ca, in ipoteza in care doua texte de lege
sunt aplicabile unei situatii de fapt, textul de lege special are intaietate fata de cel general;

59. Argumentele logice folosite in activitatea de interpretare:

- Argumentul a majori ad minus- potrivit caruia “cine poate mai mult, poate si mai
putin”;
- Argumentul a minori ad maius- potrivit caruia actul normative care interzice mai putin,
interzice si mai mult.

60. Principiile de interpretare a normelor juridice

- Asigurarea efectului juridic al normei de drept;
- Lacunele legislative se vor interpreta in favoarea libertatii de actiune;
- Tot ce nu este interzis este permis;
- Asigurarea unei coerente si permanente in procesul de interpretare;
- Interpretul trebuie sa asigure o interpretare justa si echitabila.

61. Raportul juridic este relatia sociala reglementata de norma juridica, impunand o
anumita conduita subiectilor de drept, conduita a carei respectare poate fi obtinuta pe calea
coercitiei puterii statale.
Premisele raportului juridic sunt norma juridica, subiectele de drept si faptele juridice.
In ansamblul premiselor ce conditioneaza raportul juridic, norma juridica exercita rolul
fundamental. Celelalte premise (subiecte de drept, faptele juridice) se afla, la randul lor, in
stransa interdependenta cu norma juridica. In cadrul acestei interdependente, pot sa apara nuante
diferite de la o ramura la alta (ex: in cadrul raporturilor juridice de drept international, calitatea
de subiect de drept a statului suveran primeaza). In alte situatii, raportul juridic poate sa apara
direct din norma juridica, fara a mai fi nevoie de un fapt care sa prilejuiasca intrarea in actiune a
dispozitiei sau a sanctiunii normei de drept.

62. Trasaturile raportului juridic:

a. Raportul juridic este un raport social care se stabileste intotdeauna intre oameni, fie numai
intre persoane fizice sau juridice, fie intre persoane fizice sau juridice si organe ale statului, fie
numai intre organele statului. Se poate afirma ca, si in situatia in care unele raporturi juridice se
refera la bunuri, in realitate, ele nu inceteaza a fi raporturi sociale, adica relatii intre oameni.

b. Raportul juridic este un raport de suprastructura deoarece raporturile de drept suporta

influenta tuturor raporturilor sociale (material si ideologice). In acest sens, trebuie mentionat
faptul ca in doctrina s-a acceptat unanim ideea potrivit careia relatiile de proprietate formeaza
axul in jurul caruia graviteaza toate reglementarile juridice.
Ca raporturi de suprastructura, raporturile juridice se pot manifesta intr-un grad de
independent relativa fata de raporturile material, putand fiinta si o creatie a normei de drept.
Asemenea raporturi sunt, spre exemplu, raporturile juridice procesuale.

c. Raportul juridic este un raport volitional, trasatura care rezulta din aceea ca raportul juridic
presupune intotdeauna implicarea oamenilor, a vointei acestora relativa la legaturile ce se
formeaza intre acestia. Relatia sociala reglementata de norma juridica implica participarea
constienta, voita a omului la relatia sociala ce se stabileste. Ca raport cu caracter volitional,
raportul juridic este terenul pe care se intalnesc doua vointe: vointa statala, exprimata in norma
de drept, care consacra drepturile si obligatiile participantilor, si vointa subiectelor. Din aceasta
perspectiva, in doctrina de specialitate se vorbeste de dublul caracter volitional al raportului
juridic.
 In functie de atitudinea subiectelor de drept, raporturile juridice se pot clasifica in
raporturi de conformare, prin care se realizeaza dispozitia normei juridice, si raporturi
sanctionatoare, prin care se realizeaza sanctiunea normelor juridice.
Pe de alta parte, in manifestarea dublului caracter volitional al raportului juridic, trebuie
sa se tina seama de specificitatea fiecarei ramuri de drept. De exemplu, in ramurile de drept
privat, cum ar fi dreptul civil sau dreptul muncii, majoritatea raporturilor juridice se nasc in
temeiul vointei individuale, in timp ce in ramurile de drept public, cum ar fi dreptul
administrative, dreptul penal, de cele mai multe ori initiative raportului juridic o are organul de
stat, ca reprezentant al vointei statale.
Acest mecanism ce presupune colaborarea dintre vointa generala si cea individuala,
indiferent de caracterul normei juridice (permisiv sau prohibitive), reprezinta metoda prin
intermediul careia norma juridica isi pune amprenta asupra comportamentului uman, influentand
astfel si relatiile sociale.

d. Raportul juridic este un raport valoric. Atat timp cat norma juridica isi propune sa apere
valorile sociale esentiale pentru societate, este evident ca si raportul juridic care este rezultatul
actiunii normei juridice asupra relatiilor sociale nu poate avea decat un caracter valoric.

e. Raportul juridic este o categorie istorica, deoarece de-a lungul timpului raporturile juridice au
fost influentate de organizarea sociala sub imperiul careia s-au nascut. In funtie de etapa istorica
pe care societatea umana o traverseaza, si normele juridice au un anumit continut, fapt ce se
reflecta direct si asupra raporturilor juridice.

63. Subiectele raportului juridic

Subiectele raportului juridic sunt oamenii.
Capacitatea juridical este aptitudinea recunoscuta de lege unei persoane de a fi titular de
drepturi si obligatii juridice in diverse raporturi juridice. In acest sens, se poate distinge o
capacitate juridical civila, administrative, penala etc. Dupa cum in functie de ramura de drept se
poate distinge intre capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu, capacitate de a mosteni,
capacitate electorala, capacitate de a raspunde penal etc.
Din perspectiva TGD-ului, capacitatea juridica a fost clasificata in:
- Capacitate juridica generala, adica aptitudinea de a participa ca titular de drepturi si
obligatii juridice in toate categoriile de raporturi juridice, fara ca legea sa conditioneze
aceasta participare de indeplinirea unor conditii;
- Capacitate juridica speciala, adica posibilitatea recunoscuta de lege de a participa ca
subiect de drept in raporturile in care trebuie indeplinite anumite conditii (de exemplu,
calitatea de functionar public, de military, de deputat sau senator, de autoritate publica
administrativa in dreptul administrative etc).
Prin urmare, capacitatea juridical trebuie considerate ca fiind o premisa a dobandirii
calitatii de subiect de drept.
Subiectele de drept pot fi clasificate in subiecte individuale si subiecte colective. Astfel,
daca in categoria subiectelor individuale se incadreaza persoana fizica, in categoria subiectelor
colective intra persoanele juridice (subiecte distincte de drept ce au o organizare de sine
statatoare, un patrimoniu propriu si un scop- patrimonial sau nepatrimonial- conform cu
prevederile legale), autoritatile statului (organele puterii legislative, executive si judecatoresti),
statul (se manifesta ca subiect de drept intern prin intermediul Ministerului Finantelor Publice, in
timp ce in plan international este supus regulilor dreptului international public).
Fac parte din categoria subiectelor colective, prin prisma calitatii lor de persoane juridice,
si organizatiile cu caracter economic nestatal (cooperatiste), organizatiile nestatale (sindicate si
asociatii), respective subiectele colective atipice (fundatii, barouri de avocati etc).
 Continutul raportului juridic
Este format din drepturile si obligatiile subiectelor de drept.
Dreptul subiectiv este facultatea subiectului unui raport juridic de a actiona intr-un
anumit fel, de a pretinde o atitudine corespunzatoare celuilalt subiect de drept, iar, in caz de
nevoie, de a recurge la sprijinul fortei publice pentru realizarea dreptului sau. Dreptul subiectiv
ia nastere prin realizarea dreptului obiectic in cadrul unui raport juridic. Au calitatea de drepturi
subiective numai acele prerogative ale indivizilor care le sunt recunoscute prin lege si care pot fi
valorificate numai in societate si prin societate.
Drepturile subiective pot fi clasificate in functie de mai multe criterii.
In functie de provenienta lor, drepturile se impart in:
a. drepturi fundamentale;
b. drepturi care deriva prin prezenta individului in viata sociala;
c. drepturi care deriva prin vointa exprimata a indivizilor.
Potrivit criteriului opozabilitatii lor, distingem intre:
a. drepturi absolute, adica acele drepturi carora le corespunde obligatia tuturor subiectilor de
drept de a le respecta;
b. drepturi relative, care presupun ca numai un anumit subiect de drept sau anumitor subiecti de
drept (determinati sau determinabili) le este opozabil, adica sunt tinuti a-l respecta.
Dupa natura continutului drepturilor, acestea se impart in:
a. drepturi nepatrimoniale, respectiv acele drepturi al caror continut nu poate fi exprimat in bani.
Aceste drepturi pot fi:
- Drepturi care privesc existenta si integritatea fizica sau morala ale persoanei;
- Drepturi care privesc identificarea persoanei;
- Drepturi decurgand din creatia intelectuala (cu conditia sa nu aiba un continut pecuniar,
cand ar fi patrimoniale)
b. drepturi patrimoniale, adica acele drepturi ale caror continut are o valoarea pecuniara, care, la
randul lor, pot fi:
- Drepturi reale, care reprezinta drepturile in temeiul carora titularul lor isi exercita
prerogativele asupra unui lucru in mod direct si nemijlocit, fara concursul altei persoane;
- Drepturi de creanta, care sunt acele drepturi patrimoniale in temeiul carora subiectul activ
(creditorul) poate pretinde subiectului pasiv (debitorul) sa dea, sa faca sau sa nu faca
ceva.
In functie de criteriul corelatiei dintre drepturi, acestea pot fi:
a. drepturi principale, adica acele drepturi care au o existent de sine statatoare, nedepinzand de
vreun alt drept;
b. drepturi accesorii, care sunt drepturile a caror existent este strans legata de un alt drept, acesta
din urma avand calitatea de drept principal.
Dupa gradul de certitudine oferit titularului dreptului, drepturile se clasifica in:
a. drepturi pure si simple, respectiv drepturile a caror existent si exercitare nu depind de vreo
imprejurare viitoare, conferind astfel certitudine maxima titularului lor;
b. drepturi afectate de modalitati, adica drepturile a caror existenta sau exercitare depind de o
imprejurare viitoare, aceasta putand fi una dintre modalitatile actului juridic, si anume termenul,
conditia sau sarcina.
Obligatia juridica reprezinta indatorirea pe care un subiect al raportului juridic o are fata
de celalalt subiect al raportului juridic, presupunand din partea subiectului pasiv un anumit
comportament, constand in a da, a face sau a nu face ceva, conduita ce poate fi impusa prin forta
coercitiva a statului. Astfel dupa cum chiar din definitia obligatiei juridice rezulta, acestea pot fi
obligatii de tip activ, ce impun de obicei subiectului pasiv sa dea sau sa faca, in timp ce
obligatiile de tip pasiv presupun o abstentiune, respectiv sa nu faca ceva subiectul pasiv.
Intre drepturi si obligatii exista o legatura indisolubila, respectiv un drept nu poate avea o
existenta concreta fara ca unui anumit subiect de drept sa-i revina obligatia corespunzatoare. Prin
urmare, drepturile si obligatiile sunt strans legate intre ele.
 Obiectul raportului juridic
Il reprezinta chiar conduita, constand in actiunile pe care titularul dreptului le exercita sau
le pretinde titularului obligatiei pe parcursul desfasurarii raportului juridic. Se impune a se
preciza faptul ca obiectul raportului juridic (conduita rezultand din exercitarea drepturilor si a
obligatiilor) nu se confunda cu continutul raportului juridic (drepturile si obligatiile).
Cunoasterea obiectului raportului juridic este utila, deoarece permite intelegerea naturii
juridice si a specificului raportului juridic, individualizand conduita ce trebuie urmata de catre
subiectele de drept in desfasurarea raportului juridic.

64. Raspunderea juridica

Notiune: Respectarea normelor de drept reprezinta o obligatie esentiala pentru orice
cetatean. Respectarea regulilor de drept se afla in stransa legatura cu principiul responsabilitatii,
care se impune in plan moral, social, politic, dar mai ales juridic. Ceea ce creaza in randul
subiectelor de drept atitudinea sociala responsabila este convingerea ca regulile care trebuie sa
fie respectate sunt juste si echitabile. De aceea comandamentele legale impun conduit care
modeleaza subiectele de drept in spiritul valorilor sociale, adica intr-un sens just si moral.
Orice incalcare a normelor de drept perturba ordinea sociala, antreneaza raspunderea si
atrage aplicarea de sanctiuni proportional cu fapta si consecinta produsa. Astfel, este evident ca
raspunderea juridica are o importanta sociala aparte, pentru ca asigura stabilitatea si ordinea
sociala. Orice cetatean care comite o fapta antisociala trebuie sa raspunda si sa fie sanctionat in
mod prorportional cu prejudiciul creat.
Definitie: Raspunderea juridica reprezinta un raport juridic de constrangere ce intervine
in cazul incalcarii normei juridice, raport prin care se naste dreptul statului, prin organele
specializate, sa aplice o sanctiune justa si proportional cu paguba produsa persoanei vinovate,
care este obligata sa se supuna masurii dispuse.
Trasaturi:
a. raspunderea juridica reprezinta un raport juridic de constrangere;
b. raspunderea juridica da nastere dreptului statului de a aplica o sanctiune si obligatiei persoanei
vinovate de a se supune sanctiunii;
c. sanctiunea aplicata se supune principiului legalitatii;
d. sanctiunea se aplica numai prin organele statului.

65. Conditiile raspunderii juridice

Raspunderea juridica poate fi activate in conditiile in care sunt indeplinite cumulativ
urmatoarele conditii: conduita ilicita, vinovatia si legatura de cauzalitate.
a. Conduita ilicita reprezinta o actiune sau o inactiune prin care subiectele de drept incalca o
norma juridica. Cu alte cuvinte, fapta ilicita poate fi savarsita cand legea impune subiectului o
anumita actiune, de pilda, produsul livrat in baza contractului de vanzare-cumparare contine vicii
ascunse sau construirea defectuoasa a unei case in baza unui contract de antrepriza.
Pe de alta parte, raspunderea juridica intrevine si in cazul unei inactiuni (abstentiuni), de
pilda, art.337 C.pen. incrimineaza refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

b. Vinovatia reprezinta atitudinea psihica a celui care a savarsit fapta ilicita, referitoare la fapta in
sine si fata de consecintele acesteia. Formele vinovatiei sunt: intentia si culpa.
Intentia este directa cand persoana ce a savarsit fapta a cunoscut caracterul ilicit al
actiunii sau inactiunii sale, a prevazut consecintele nelegale, urmarind producerea lor. Intentia
este indirecta atunci cand autorul faptei, desi nu a urmarit producerea consecintelor ilicite, a
acceptat totusi posibilitatea producerii lor.
Culpa reprezinta a doua forma de vinovatie si se poate prezenta sub forma neglijentei sau
imprudentei. Culpa reprezinta o conduita ilicita a subiectului de drept si se manifesta atunci cand
autorul faptei nu prevede consecintele acesteia, desi trebuia sa le prevada, sau, prevazandu-le,
spera in mod usuratic sa nu se produca.
 Exista si cauze care inlatura vinovatia si, in mod implicit, raspunderea juridica. De ex:
- Minoritatea faptuitorului, intrucat se considera ca acesta nu are suficient discernamant;
- Boli psihice, motiv de iresponsabilitate;
- Cazul fortuit;
- Legitima aparare etc.

c. Legatura de cauzalitate reprezinta o conditie obiectiva a raspunderii juridice. Dupa cum se

arata in literatura de specialitate, pentru ca raspunderea sa se declanseze si un subiect sa poata fi
tras la raspundere pentru savarsirea cu vinovatie a unei fapte antisociale, este necesar ca
rezultatul ilicit sa fie consecinta nemijlocita a actiunii sale (actiunea sa fie cauza producerii
efectului pagubitor pentru ordinea de drept).