50.

Prin izvoare de drept civil, în sens formal, se înţelege totalitatea:

a. actelor juridice civile;
b. actelor normative şi jurisprudenţa;
C. LEGILOR ÎN SENS LARG.

51. Sunt izvoare de drept civil, în sens formal:

a. legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului;
b. şi obiceiul şi uzurile profesionale în orice condiţii;
c. totalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materie civilă.

52. Sunt izvoare de drept civil, în sens material:

A. CONDIŢIILE MATERIALE DE EXISTENŢĂ;
b. obiceiurile;
c. morala şi bunele moravuri.

53. Prin izvor de drept civil în sens material înţelegem:

a. actele de aplicare;
b. actele normative;
C. CONDIŢIILE MATERIAL DE EXISTENŢĂ.

54. Dreptul comunitar derivat este format din:

A. REGULAMENTE, DIRECTIVE ŞI DECIZII COMUNITARE;
b. Convenţia europeană a drepturilor omului şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
c. Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

55. Dreptul Uniunii Europene se aplică prioritar în materiile reglementate de Codul civil:
A. INDIFERENT DE CALITATEA ŞI STATUTUL PĂRŢILOR;
b. numai persoanelor juridice cu sediul în alt stat membru al Uniunii Europene;
c. numai apatrizilor.

56. Dintre actele normative comunitare se aplică obligatoriu în statele membre:

A. REGULAMENTELE COMUNITARE;
b. directivele comunitare;
c. deciziile comunitare.

57. Prin expresia de lege lata se înţelege, potrivit:

A. LEGII ÎN VIGOARE;
b. actului de aplicare;
c. legii fundamentale.

58. Prin expresia de lege ferenda se înţelege:

a. potrivit legii în vigoare;
b. conform actului de aplicare;
C. PROPUNERI PENTRU VIITOR CU PRIVIRE LA MODIFICAREA UNUI ACT NORMATIV EXISTENT SAU ADOPTAREA UNUI NOU ACT
NORMATIV.

59. Prin lege stricta sensu se înţelege:

A. ORICE LEGE ORDINARĂ;
b. numai legile organice;
C. ŞI CONSTITUŢIA.

60. Prin lege lato sensu se înţelege:

A. ŞI ORDONANŢA DE GUVERN;
B. ŞI CODUL CIVIL;
c. numai actele normative care emană de la autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale.

61. Codul civil reprezintă o lege:

a. constituţională;
B. ORDINARĂ;
c. organică.

62. În funcţie de rezultatul interpretării, distingem între interpretarea:

a. literală, sistematică şi oficială;
b. gramaticală, sistematică şi logică;
C. RESTRICTIVĂ, EXTENSIVĂ ŞI LITERALĂ.

63. În funcţie de persoana de la care provine, interpretarea poate fi:

a. sistematică şi logică;
B. OFICIALĂ ŞI NEOFICIALĂ;
c. JUDICIARĂ ŞI JURISDICŢIONALĂ.

64. Interpretarea care provine de la judecător este:

 A. JUDICIARĂ;
B. OBLIGATORIE ŞI GENERALA DOAR ÎN ANUMITE SITUAŢII;
c. întotdeauna obligatorie şi generală.

65. În funcţie de metoda de interpretare, interpretarea poate fi:

a. gramaticală, sistematică, logică, istorică şi oficială;
b. numai gramaticală;
C. ŞI LOGICĂ.

66. Interpretarea sistematică:

a. operează cu argumente de interpretare logică;
b. presupune aplicarea regulii unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă;
C. PRESUPUNE INTERPRETAREA UNEI NORME JURIDICE PRIN RAPORTARE LA ALTE NORME JURIDICE DIN
ACELAŞI ACT NORMATIV SAU DINTR-UN ALT ACT NORMATIV.

67. Interpretarea restrictivă intervine atunci când:

a. conţinutul formal al normei juridice este prea general faţă de conţinutul său real;
b. există concordanţă între conţinutul formal al normei juridice şi conţinutul său real;
c. conţinutul formal al normei juridice este prea restrâns în raport cu conţinutul său real.

68. Interpretarea este restrictivă atunci când:

A. SE AJUNGE LA CONCLUZIA CĂ FORMULAREA TEXTULUI LEGAL ESTE PREA LARGĂ ÎN RAPORT CU CONŢINUTUL
SĂU REAL;
b. pentru desprinderea sensului corect al normei juridice interpretate, se are în vedere legătura acesteia cu alte norme juridice din
acelaşi act normativ;
c. se ajunge la concluzia că textul legal interpretat nu coincide cu sensul real al acestuia.

69. Interpretarea oficială provine de la:

a. autorităţi ale administraţiei publice locale;
B. AUTORITATEA LEGISLATIVĂ;
c. autoritatea judecătorească.

70. Expresia excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, reprezintă:

a. o excepţie de la regulile de interpretare;
B. O REGULĂ DE INTERPRETARE LOGICĂ;
c. un argument de interpretare logică.

71. Expresia excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, este utilă în cazul interpretării:
a. sistematice;
b. gramaticale;
C. LOGICE.

72. Sunt argumente de interpretare logică:

a. unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă şi per a contraria;
B. PER A CONTRARIA ŞI REDUCTIO AD ABSURDUM;
c. exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis şi a fortiori.

73. Norma juridică este o regulă de conduită:

a. personală, obligatorie şi generală care poate fi impusă, la nevoie, prin forţa de constrângere a statului;
B. IMPERSONALĂ, OBLIGATORIE ŞI GENERALĂ CARE POATE FI IMPUSĂ, LA NEVOIE, PRIN FORŢA DE CONSTRÂNGERE A
STATULUI;
c. de la care subiectele de drept civil nu pot deroga.

74. Normele juridice dispozitive:

A. SUNT ACELE NORME JURIDICE DE LA CARE PĂRŢILE POT DEROGA;
b. impun o anumită conduită;
c. obligă la o anumită conduită.

75. Normele juridice imperative:

a. suplinesc consimţământul părţilor dacă nu a fost exprimat;
b. permit părţilor să-şi aleagă o conduită;
C. IMPUN PĂRŢILOR O ANUMITĂ CONDUITĂ SAU INTERZIC PĂRŢILOR O ANUMITĂ CONDUITĂ.

76. Corelaţia dintre norma juridică generală şi norma juridică specială constă în aceea că:
a. norma juridică generală se aplică cu întâietate;
B. SE APLICĂ NUMAI NORMA JURIDICĂ SPECIALĂ;
c. se aplică concomitent şi norma juridică generală şi norma juridică specială.

77. Structura logico-juridică a normei juridice presupune:

A. IPOTEZĂ, DISPOZIŢIE ŞI SANCŢIUNE;
b. articole, alineate, secţiuni, capitol, titluri, cărţi;
c. ipoteză, sancţiune şi alineat.

78. Prin act de aplicare a normei juridice civile se înţelege:

 A. HOTĂRÂREA JUDECĂTOREASCĂ;
b. contractul civil;
c. orice lege.

79. Actul de aplicare a normei juridice civile este:

a. un act adoptat de Guvern în materia dreptului civil;
b. un fapt juridic civil;
C. O SENTINŢĂ CIVILĂ.

80. Etapele de aplicare a normelor de drept civil sunt:

a. stabilirea situaţiei de drept, calificarea juridică şi emiterea actului de aplicare;
b. stabilirea situaţiei de fapt, stabilirea situaţiei de drept şi emiterea actului normativ;
C. STABILIREA SITUAŢIEI DE FAPT, CALIFICAREA JURIDICĂ ŞI EMITEREA HOTĂRÂRII JUDECĂTOREŞTI.

81. Legalitatea reprezintă o condiţie de validilitatea a:

a. actului normativ;
B. ACTULUI DE APLICARE;
c. oricărei sentinţe civile.

82. Actul de aplicare este valabil dacă:

A. A FOST STABILITĂ CORECT ATÂT SITUAŢIA DE FAPT CÂT ŞI SITUAŢIA DE DREPT;
b. este în conformitate cu voinţa părţilor;
c. este loial şi temeinic.

83. Actul de aplicare este valabil:

A. DACĂ ESTE LEGAL ŞI TEMEINIC;
b. şi atunci când este doar temeinic;
c. dacă este doar legal.

84. Potrivit legii, nu se publică în Monitorul Oficial al României:

A. DECIZIILE PRIMULUI MINISTRU CLASIFICATE, POTRIVIT LEGII;
b. ordonanţele de urgenţă ale Guvernului;
C. HOTĂRÂRILE CONSILIULUI LOCAL.

85. Legea civilă intră în vigoare la data:

a. aplicării ei;
b. publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I;
C. STABILITĂ PRIN DISPOZIŢIILE SALE FINALE.

86. O ordonanţă de urgenţă a Guvernului intră în vigoare la data:

A. PUBLICĂRII ÎN MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I;
b. stabilită de Parlament;
c. stabilită prin actul de aplicare.

87. Intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României;

A. ORICE LEGE PENTRU CARE NU S-A STABILIT O ALTĂ DATĂ ÎN DISPOZIŢIILE SALE FINALE
b. ordonanţele de Guvern;
c. ordonanţele de urgenţă ale Guvernului.

88. Legea civilă iese din vigoare:

A. PRIN ABROGARE EXPRESĂ SAU IMPLICITĂ;
b. numai prin abrogare implicită;
c. şi prin desuetudine.

89. Dacă prin dispoziţiile finale ale legii civile noi se dispune: la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 5 din Legea nr. X/2000, suntem
în prezenţa unei abrogări:
A. EXPRESE DIRECTE;
b. exprese indirecte;
c. implicite.

90. Abrogarea parţială atrage:

a. înlocuirea în totalitate a unui act normativ:
b. modificarea unui act normativ;
c. LIPSIREA ACTULUI NORMATIV DE TEXTELE DIN CONŢINUTUL SĂU PENTRU CARE S-A DISPUS ABROGAREA.

91. Abrogarea parţială poate fi:

A. ŞI EXPRESĂ DIRECT;
b. şi implicită;
c. numai expresă

92. Abrogările parţiale succesive cu privire la acelaşi act normativ:

A. ATRAG OBLIGAŢIA CA ULTIMA ABROGARE SĂ SE REFERE LA ÎNTREGUL ACT NORMATIV, NU NUMAI LA TEXTELE RĂMASE ÎN
VIGOARE;
b. nu atrag obligaţia ca ultima abrogare să se refere la întregul act normativ, nu numai la textele rămase în vigoare;
 c. atrag obligaţia ca ultima abrogare să se refere numai la textele rămase în vigoare.

93. Desuetudinea:
a. presupune ieşirea din vigoare a unei legi;
B. NU AFECTEAZĂ ACŢIUNEA LEGII ÎN TIMP;
c. poate afecta acţiunea legii în spaţiu.

94. O lege care nu se mai aplică datorită dispariţiei condiţiilor pentru care a fost adoptată:
a. DEVINE DESUETĂ;
b. iese din vigoare;
c. este abrogată implicit.

95. Aplicarea legii în timp este guvernată de:

A. PRINCIPIUL NERETROACTIVITĂŢII ŞI PRINCIPIUL APLICĂRII IMEDIATE A LEGII CIVILE;
b. principiul irevocabilităţii şi principiul aplicării imediate a legii civile;
c. principiul aplicării imediate a legii civile şi principiul irevocabilităţii.

96. Neretroactivitatea reprezintă:

a. o excepţie de la principiul aplicării imediate a legii civile;
B. UN PRINCIPIU AL APLICĂRII LEGII CIVILE ÎN TIMP;
c. un principiu al aplicării legii civile cu privire la persoane.

97. Ultraactivitatea legii civile vechi reprezintă:

a. o excepţie de la principiul retroactivităţii legii civile noi;
b. un principiu care guvernează aplicarea legii civile în timp;
C. O EXCEPŢIE DE LA PRINCIPIUL APLICĂRII IMEDIATE A LEGII CIVILE NOI.

98. Aplicarea legii penale sau contravenţionale mai favorabile reprezintă:

A. O EXCEPŢIE DE LA PRINCIPIUL NERETROACTIVITĂŢII LEGII;
b. un principiu care guvernează aplicarea legii civile în timp;
c. o excepţie de la principiul teritorialităţi.

99. Facto praeterita:

A. SUNT ACELE SITUAŢII JURIDICE FORMATE, MODIFICATE SAU STINSE ÎNAINTE DE INTRAREA ÎN VIGOARE A LEGII
NOI;
b. SUNT GUVERNATE DE LEGEA VECHe;
c. sunt guvernate întotdeauna de legea nouă.

100. Facto pendentia:

A. SUNT ACELE SITUAŢII JURIDICE AFLATE ÎN CURS DE FORMARE, MODIFICARE SAU STINGERE LA DATA INTRĂRII
ÎN VIGOARE A LEGII NOI;
b. se supun numai legii noi;
C. POT FI GUVERNATE ŞI DE LEGEA VECHE.

101. Facto futura:

A. SUNT ACELE SITUAŢII JURIDICE AFLATE ÎN CURS DE FORMARE, MODIFICARE SAU STINGERE DUPĂ INTRAREA ÎN
VIGOARE A LEGII NOI;
B. SE SUPUN NUMAI LEGII NOI;
c. pot fi guvernate şi de legea veche.

102. Conflictul de legi există atunci când:

a. raportul juridic civil este reglementat de două legi cu dispoziţii contrare;
B. RAPORTUL JURIDIC CIVIL CONŢINE UN ELEMENT DE EXTRANEITATE;
c. devin incidente atât o normă juridică generala cât şi o normă juridică specială.

103. Conflictul de legi:

a. priveşte aplicarea legii civile în timp;
B. ESTE ÎNTÂLNIT ÎN CAZUL APLICĂRII LEGII CIVILE ÎN SPAŢIU;
c. POATE EXISTA ÎNTRE O LEGE CIVILĂ ROMÂNĂ ŞI O LEGE CIVILĂ STRĂINĂ.

104. Principiul teritorialităţii guvernează aplicarea legii civile:

a. în timp;
B. ÎN SPAŢIU;
c. cu privire la persoane.

105. Conflictul de legi se rezolvă prin reguli stabilite în materia dreptului:

A. INTERNAŢIONAL PRIVAT;
b. internaţional public;
c. procesual civil.

1. Reprezinta o premisa a raportului juridic civil concret:

A. O NORMA JURIDICA CIVILA;
B. UN CONTRACT DE VANZARE;
c. orice norma juridica.
2. Contractul de locaţiune este:
a. o premisă a unui raport juridic obligaţional;
b. o premisă a unui raport juridic real;
C. UN IZVOR AL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL CONCRET.

3. Reprezintă o premisă a raportului juridic civil abstract:

a. normele juridice care reglementează contractul de depozit;
b. contractul de depozit;
C. ORICE NORMĂ JURIDICĂ.

4. Raportul juridic civil abstract devine raport juridic civil concret:

A. NUMAI ÎN PREZENŢA UNUI ACT JURIDIC CIVIL;
b. şi în prezenţa gestiunii de afaceri;
c. numai în prezenţa unui fapt juridic ilicit.

5. Raportul juridic civil reprezintă o relaţie socială, patrimonială sau personală nepatrimonială reglementată de:
a. lege;
B. NORMA DE DREPT CIVIL;
c. orice normă juridică.

6. Raportul juridic civil este:

a. o regulă de conduită reglementată de norma juridică civilă;
B. O RELAŢIE SOCIALĂ REGLEMENTATĂ DE NORMA JURIDICĂ CIVILĂ;
c. un act sau un fapt juridic ce produce efecte juridice.

7. Raportul juridic civil are caracter:

A. SOCIAL;
b. întotdeauna dublu voliţional;
c. numai social.

8. Egalitatea juridică a părţilor raportului juridic civil reprezintă:

a. un principiu general al dreptului civil;
B. UN CARACTER JURIDIC AL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL;
c. o metodă de reglementare pentru ramurile de drept public.

9. Egalitatea juridică a părţilor raportului juridic civil presupune că:

a. în orice raport juridic civil, părţile ar avea un număr egal de drepturi subiective civile şi de obligaţii;
B. VOINŢA UNEIA DINTRE PĂRŢILE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL NU SE SUBORDONEAZĂ VOINŢEI CELEILALTE PĂRŢI;
c. toţi participanţii la raporturile juridice civile sunt egali în faţa legii.

10. Izvoarele raportului juridic civil concret sunt:

a. actele normative;
B. EVENIMENTELE ŞI ACŢIUNILE OMENEŞTI;
c. numai actele juridice civile.

11. În funcţie de voinţa părţilor, izvoarele raportului juridic civil se clasifică în:
A. ACŢIUNI OMENEŞTI SĂVÂRŞITE CU SAU FĂRĂ INTENŢIA DE A PRODUCE EFECTE JURIDICE;
b. evenimente şi acţiuni omeneşti;
C. FAPTE NATURALE, FAPTE JURIDICE LICITE ŞI FAPTE JURIDICE ILICITE.

12. Sunt fapte juridice stricta sensu:

a. toate acţiunile omeneşti şi evenimentele;
B. FAPTELE JURIDICE LICITE, FAPTELE JURIDICE ILICITE ŞI EVENIMENTELE;
c. şi actele juridice civile.

13. Sunt fapte juridice lato sensu:

A. ŞI FAPTELE JURIDICE LICITE;
B. ŞI ACTELE JURIDICE CIVILE;
c. numai evenimentele.

14. Pot fi subiecte ale raportului juridic civil:

A. ŞI PERSOANELE JURIDICE;
b. numai persoanele fizice;
C. ŞI PERSOANELE FIZICE.

15. Personalitatea juridică a unei persoane juridice se dobândeşte:

a. numai dacă are un patrimoniu propriu;
b. dacă are o organizare de sine stătătoare şi un scop licit, chiar în lipsa unui patrimoniu propriu;
C. DACĂ ARE UN SCOP LICIT ŞI MORAL, O ORGANIZARE DE SINE STĂTĂTOARE ŞI UN PATRIMONIU PROPRIU.
16. În cazul raporturilor juridice obligaţionale, subiectul activ este:
a. debitorul;
B. CREDITORUL;
c. titularul dreptului de creanţă.
 17. În cazul raporturilor juridice reale subiectul activ este:
a. titularul dreptului de uzufruct;
b. creditorul;
C. TITULARUL DREPTULUI DE PROPRIETATE.

18. Subiectul activ al raportului juridic civil este:

A. TITULARUL DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE;
b. proprietarul;
c. persoana obligată.

19. În cazul raporturilor juridice personale nepatrimoniale, subiectul activ poate fi:
a. numai o persoană fizică;
b. numai o persoană juridică;
C. ŞI O PERSOANĂ JURIDICĂ.

20. In cazul contractelor sinalagmatice:

a. numai una dintre părţi întruneşte concomitent calitatea de subiect activ şi calitatea de subiect pasiv;
B. AMBELE PĂRŢI ÎNTRUNESC CONCOMITENT CALITATEA DE SUBIECT ACTIV ŞI CALITATEA DE SUBIECT PASIV;
c. una dintre părţi are calitate de subiect activ, iar cealaltă parte are calitatea de subiect pasiv.

21. In cazul raporturilor reale:

a. atât subiectul activ cât şi subiectul pasiv sunt determinati;
b. numai subiectul pasiv este determinat·
C. NUMAI SUBIECTUL ACTIV ESTE DETERMINAT.

22. In cazul raporturilor civile reale:

a. subiectul activ nu este determinat;
b. subiectul activ este nedeterminat;
c. SUBIECTUL PASIV ESTE NEDETERMINAT.

23. In cazul raporturilor civile reale:

a. subiectul pasiv este determinat;
B. SUBIECTUL ACTIV ESTE DETERMINAT;
c. atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv sunt nedeterminaţi.

24. In cazul raporturilor obligaţionale:

A. ŞI SUBIECTUL PASIV ESTE DETERMINAT;
b. numai subiectul pasiv este determinat;
c. numai subiectul activ este determinat.

25. In cazul raporturilor civile obligaţionale:

a. subiectul activ este determinat şi subiectul pasiv este nedeterminat
b. numai subiectul activ este determinat
C. ATÂT SUBIECTUL ACTIV CÂT ŞI SUBIECTUL PASIV SUNT DETERMINATI.

26. In cazul raporturilor personale nepatrimoniale:

A. SUBIECTUL ACTIV ESTE DETERMINAT;
B. SUBIECTUL PASIV ESTE NEDETERMINAT;
c. şi subiectul pasiv este determinat.

27. Obligaţia subiectului pasiv în cadrul unui raport juridic real poate consta în:
a. a da;
b. a nu face ceva ce ar fi putut face dacă nu se obliga să nu facă;
C. A NU FACE CEVA CE AR PUTEA ADUCE ATINGERE DREPTULUI REAL.

28. Obligaţia subiectului pasiv în cadrul unui raport juridic obligational poate consta în:
A. A DA;
b. A NU FACE CEVA CE AR FI PUTUT FACE DACĂ NU SE OBLIGA SĂ NU FACĂ;
c. a nu face ceva ce ar putea aduce atingere dreptului real.

29. Obligaţia subiectului pasiv în cadrul unui raport juridic nepatrimonial poate consta în:
A. A NU FACE NIMIC CARE AR PUTEA ADUCE ATINGERE DREPTULUI SUBIECTULUI ACTIV;
b. a face;
c. a da.

30. Poate fi subiect activ:

A. AUTORUL UNEI OPERE ARTISTICE;
b. numai titularul dreptului de proprietate;
C. CREDITORUL.

31. Pluralitatea pasivă în cazul raporturilor civile obligaţionale presupune:

a. mai mulţi creditori;
 B. MAI MULŢI DEBITORI;
c. mai mulţi creditori şi debitori.

32. Pluralitatea activă în cazul raporturilor obligaţionale presupune:

a. mai mulţi titulari de drepturi;
b. mai mulţi debitori;
c. MAI MULŢI CREDITORI.

33. În cazul raporturilor civile reale pluralitatea poate fi:

a. numai activă;
b. numai pasivă;
C. ŞI ACTIVĂ.

34. Pluralitatea pasivă în cazul raporturilor civile reale presupune:

A. MAI MULTE SUBIECTE PASIVE NEDETERMINATE;
b. mai multe subiecte pasive determinate;
c. mai mulţi debitori.

35. În cazul raporturilor civile obligaţionale, pluralitatea poate fi:

a. numai pasivă;
b. numai activă ;
C. ŞI MIXTĂ.

36. Pluralitatea activă în cazul raporturilor reale presupune:

A. MAI MULŢI TITULARI AI DREPTULUI DE PROPRIETATE;
b. mai multe persoane obligate;
c. mai mulţi creditori
.
37. În cazul raporturilor civile obligaţionale pluralitatea pasivă presupune:
a. mai mulţi creditori;
B. MAI MULŢI DEBITORI;
c. mai mulţi coproprietari.

38. Proprietatea comună reprezintă:

a. formă de manifestare a pluralităţii active în cazul raporturilor civile obligaţionale;
b. formă de manifestare a pluralităţii pasive în cazul raporturilor civile reale;
C. FORMĂ DE MANIFESTARE A PLURALITĂŢII ACTIVE ÎN CAZUL RAPORTURILOR CIVILE REALE.

39. În cazul raporturilor civile obligaţionale pluralitatea activă presupune:

a. mai mulţi debitori;
B. MAI MULŢI CREDITORI;
c. mai mulţi debitori şi creditori.

40. Pluralitatea activă în cazul raporturilor juridice civile reale presupune:

A. MAI MULŢI COPROPRIETARI;
b. mai multe subiecte pasive determinate;
C. EXERCITAREA DE CĂTRE SOŢI A DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA BUNURILOR COMMUNE

41. Pluralitatea pasivă în cazul raporturilor juridice civile reale presupune:

a. mai mulţi debitori;
B. MAI MULTE SUBIECTE PASIVE NEDETERMINATE;
c. mai mulţi coproprietari.

42. Pluralitatea active în cazul raporturilor personale nepatrimoniale presupune:

a. toate persoanele fizice care au acelaşi nume ;
B. AUTORII UNEI OPERE COMUNE;
c. COLECTIVUL DE INVENTATORI AI UNEI INVENŢII.

43. Pluralitatea pasivă în cazul raporturilor personale nepatrimoniale presupune:

a. autorii unei opere comune ;
b. mai mulţi debitori;
C. MAI MULTE SUBIECTE PASIVE NEDETERMINATE

44. Pluralitatea pasivă în cazul raporturilor reale este:

a. determinată;
B. NEDETERMINATĂ ;
c. exclusă.

45. Pluralitatea pasivă în cazul raporturilor obligaţionale este:

A. DETERMINATĂ;
b. nedetermin ată ;
c. prezentă în toate situaţiile.

46. Pluralitatea pasivă în cazul raporturilor personale nepatrimoniale este:

 A. NEDETERMINATĂ;
b. determinată;
C. PREZENTĂ AB INITIO.

47. Pluralitatea mixtă :

A. PRESUPUNE MAI MULTE SUBIECTE ACTIVE ŞI SUBIECTE PASIVE ÎN CADRUL RAPORTURILOR JURIDICE
OBLIGAŢIONALE;
B. MAI MULŢI CREDITORI ŞI MAI MULŢI DEBITORI;
c. presupune mai multe subiecte active şi subiecte pasive în cadrul tuturor raporturilor juridice personale nepatrimoniale.

48. Obligaţia civilă divizibilă:

A. ESTE NUMITĂ ŞI CONJUNCTĂ;
b. presupune divizarea creanţei între mai mulţi debitori în mod egal, în toate cazurile;
C. PRESUPUNE DIVIZAREA CREANŢEI ÎNTRE MAI MULŢI DEBITORI POTRIVIT VOINŢEI LOR.

49. Obligaţia civilă divizibilă:

a. nu exclude solidaritatea;
b. exclude solidaritatea;
C. REPREZINTĂ REGULA ÎN MATERIA OBLIGAŢIILOR.

50. Obligaţia civilă solidară poate fi:

a. numai pasivă;
B. ŞI ACTIVĂ;
c. numai activă.

51. Obligaţia civilă solidară:

a. este divizibilă între creditori şi indivizibilă între debitori;
b. este divizibilă între debitori şi indivizibilă între creditori;
C. ESTE DIVIZIBILĂ ÎN CAZUL TRANSMISIUNILOR PRIN MOŞTENIRE.

52. Solidaritatea activă se poate naşte:

a. NUMAI DINTR-UN ACT JURIDIC CIVIL;
b. şi din lege;
c. numai din lege.

53. Solidaritatea pasivă se poate naşte:

A. ŞI DINTR-UN ACT JURIDIC CIVIL;
b. numai din lege;
C. ŞI DIN LEGE.

54. În cazul raporturilor civile obligaţionale, solidaritatea activa presupune:

A. POSIBILITATEA FIECĂRUI CREDITOR DE A CERE DE LA DEBITOR PLATA ÎNTREGII DATORII;
b. posibilitatea fiecărui creditor de a pretinde doar partea sa din creanţă;
c. posibilitatea unicului creditor de a pretinde întreaga datorie de la oricare dintre debitori.

55. În cazul raporturilor civile obligaţionale, solidaritatea activă presupune:

a. mai mulţi debitori;
B. MAI MULŢI CREDITORI;
c. mai mulţi coproprietari.

56. Solidaritatea pasivă poate fi întâlnită:

a. numai în cazul raporturilor civile reale;
b. atât în cazul raporturilor civile reale cât şi obligaţionale;
C. NUMAI ÎN CAZUL RAPORTURILOR CIVILE OBLIGAŢIONALE.

57. Posibilitatea fiecărui creditor de a cere debitorului plata întregii datorii există în cadrul raporturilor juridice obligaţionale:
a. indivizibile;
B. CU SOLIDARITATE ACTIVĂ;
c. cu solidaritate pasivă.

58. Posibilitatea creditorului de a cere oricăruia dintre debitori plata întregii datorii există în cadrul raporturilor juridice obligaţionale:
a. cu solidaritate activă;
B. CU SOLIDARITATE PASIVĂ;
c. cu solidaritate mixtă.

59. Unul dintre debitori poate fi obligat la plata întregii datorii dacă există:
A. SOLIDARITATE PASIVĂ;
b. solidaritate activă;
c. solidaritate mixtă.

60. Obligaţia civilă indivizibilă:

A. REPREZINTĂ O EXCEPŢIE DE LA REGULA DIVIZIBILITĂŢII OBLIGAŢIEI CIVILE;
b. se naşte numai din convenţia părţilor chiar dacă nu este prevăzută expres;
C. SE POATE NAŞTE ŞI DIN OBIECTUL OBLIGAŢIEI, DACĂ ACESTA PRIN NATURA LUI NU POATE FI DIVIZAT.
61. Indivizibilitatea obligaţiei civile:
a. exclude solidaritatea în toate cazurile;
b. devine solidară numai dacă există stipulaţie expresă în acest sens;
C. POATE FI ŞI ACTIVĂ ŞI PASIVĂ.

62. În cazul raporturilor juridice reale se poate schimba:

a. atât subiectul activ cât şi subiectul pasiv;
b. numai subiectul pasiv;
C. NUMAI SUBIECTUL ACTIV.

63. Prin accesiune poate fi schimbat:

A. SUBIECTUL ACTIV;
b. subiectul pasiv;
c. creditorul

64. Prin cesiune de creanţă poate fi schimbat:

A. SUBIECTUL ACTIV;
b. creditorul;
c. debitorul.

65. Debitorul poate fi schimbat prin:

a. tradiţiune;
B. CESIUNE DE CONTRACT;
c. contract de vânzare

66. Reprezintă o modalitate de schimbare a debitorului:

A. STIPULAŢIA PENTRU ALTUL;
b. uzucapiunea;
C. POPRIREA.

67. Fuziunea reprezintă o modalitate de schimbare a subiectului:

a. activ în cazul persoanei fizice;
b. pasiv în cazul persoanei fizice;
C. ACTIV ÎN CAZUL PERSOANEI JURIDICE.

68. În cazul persoanei juridice subiectul activ poate fi schimbat prin:

A. DIVIZARE;
b. moştenire;
c. cesiune de contract.

69. Conţinutul raportului juridic civil este format:

a. numai din drepturi subiective civile;
B. ŞI DIN OBLIGAŢII CIVILE;
c. numai din obligaţii civile.

70. Reprezintă conţinutul raportului juridic civil:

a. conduita părţilor;
B. DREPTURILE SUBIECTIVE CIVILE ŞI OBLIGAŢIILE CIVILE;
c. acţiunile şi inacţiunile părţilor.

71. Interdependenţa drepturilor şi obligaţiilor:

A. PRESUPUNE CĂ FIECĂRUI DREPT SUBIECTIV ÎI CORESPUNDE O OBLIGAŢIE CIVILĂ;
b. este specifică actelor juridice civile;
c. este o caracteristică a contractelor sinalagmatice.

72. Latura activă a conţinutului raportului juridic civil este formată:

A. NUMAI DIN DREPTURILE SUBIECTIVE CIVILE;
b. şi din drepturi subiective civile;
c. şi din obligaţii civile.

73. Latura pasivă a conţinutului raportului juridic civil este formată:

A. NUMAI DIN OBLIGAŢIILE CIVILE;
b. în mod excepţional şi din drepturi subiective civile;
c. întotdeauna din drepturile subiective civile.

74. Formează conţinutul raportului juridic:

a. norma juridică civilă şi actul juridic civil;
b. relaţia socială şi norma juridica care o reglementează;
C. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE CIVILE.

75. Subiectul activ are numai drepturi iar subiectul pasiv are numai obligaţii în cazul raporturilor juridice civile:
A. REALE;
 b. obligaţionale, în anumite cazuri;
c. obligaţionale, în toate cazurile.

76. Drepturile civile absolute:

a. sunt opozabile între părţi;
B. SUNT OPOZABILE ERGA OMNES;
c. au ca obligaţie corelativă, obligaţia generală de a nu face.

77. În cazul drepturilor civile absolute este determinat:

a. atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv;
B. NUMAI SUBIECTUL ACTIV;
c. numai subiectul pasiv.

78. Dreptul relativ se caracterizează prin faptul că:

A. ESTE CUNOSCUT NU DOAR SUBIECTUL ACTIV, CI ŞI SUBIECTUL PASIV;
B. ESTE OPOZABIL ÎNTRE PĂRŢI;
c. titularul său nu poate fi determinat.

79. Dreptul de gaj este:

a. drept real principal;
B. DREPT REAL ACCESORIU;
c. drept patrimonial.

80. Dreptul de proprietate este:

A. UN DREPT ABSOLUT;
b. un drept relativ;
C. OPOZABIL ERGA OMNES.

81. Dreptul de proprietate:

A. ESTE UN DREPT REAL PRINCIPAL;
b. este un drept real accesoriu;
c. este un drept relativ

82. Obligaţia civilă corelativă unui drept absolut poate consta în:
a. a da;
b. a nu face ceva ce ar fi putut face dacă nu se obliga să nu facă;
C. A NU FACE NIMIC CARE SĂ AFECTEZE EXERCITAREA DREPTULUI DE CĂTRE TITULARUL SĂU.

83. Dreptul subiectiv civil relativ:

a. este opozabil erga omnes;
B. ESTE OPOZABIL NUMAI DEBITORULUI;
c. este întotdeauna un drept subiectiv civil principal.

84. Dreptul la calitatea de autor al unei opere artistice este un drept:

a. real;
b. de creanţă;
C. PERSONAL NEPATRIMONIAL.

85. Dreptul la viaţă:

a. este un drept patrimonial;
b. este un drept de creanţă;
C. FACE PARTE DIN CATEGORIA DREPTURILOR PRIVIND EXISTENŢA ŞI INTEGRITATEA FIZICĂ ŞI PSIHICĂ A PERSOANEI
FIZICE.

86. În funcţie de conţinutul lor, drepturile subiective civile se clasifică în:

A. DREPTURI PATRIMONIALE ŞI DREPTURI PERSONALE NEPATRIMONIALE;
b. drepturi reale şi drepturi de creanţă;
c. drepturi absolute şi drepturi relative.

87. În funcţie de corelaţia dintre ele, drepturile subiective civile se clasifică în:
a. drepturi absolute şi drepturi relative;
B. DREPTURI PRINCIPALE ŞI DREPTURI ACCESORII DREPTURI PATRIMONIALE
c. şi drepturi personale nepatrimoniale.

88. Este un drept real principal:

a. dreptul de ipotecă;
B. DREPTUL DE UZUFRUCT;
C. DREPTUL DESUPERFICIE.

89. Dreptul de ipotecă este un drept:

a. real principal;
B. REAL ACCESORIU;
c. patrimonial.
90. Dreptul de uzufruct este un drept:
 A. REAL PRINCIPAL;
b. personal nepatrimonial;
c. relativ.

91. Dreptul născut din clauza penală este un drept:

a. real accesoriu;
B. DE CREANŢĂ ACCESORIU;
C. RELATIV.

92. Sunt drepturi reale accesorii:

a. dreptul născut din clauza penală şi dreptul asupra dobânzii;
B. DREPTUL DE GAJ ŞI DREPTUL DE IPOTECĂ;
c. dreptul de superficie şi dreptul de abitaţie.

93. Drepturile reale accesorii sunt drepturi subiective civile:

A. ABSOLUTE;
b. relative;
C. PATRIMONIALE.

94. Dreptul subiectiv civil pur şi simplu reprezintă acel drept subiectiv:
a. afectat de un termen;
b. afectat de o condiţie;
C. CARE CONFERĂ TITULARULUI SĂU UN MAXIM DE CERTITUDINE DEOARECE UN DEPINDE DE VREO ÎMPREJURARE VIITOARE.

95. Dreptul de creanţă născut dintr-un contract de împrumut;

a. este un drept pur şi simplu;
B. ESTE AFECTAT DE UN TERMEN;
C. POATE FI AFECTAT ŞI DE O CONDIŢIE.

96. Obligaţia subiectului pasiv de a da se consideră, de regulă, executată în momentul:

a. executării lucrării sau prestării serviciului;
b. predării efective a bunului;
c. REALIZĂRII ACORDULUI DE VOINŢĂ CU PRIVIRE LA UN BUN CERt.

97. Obligaţia de a da:

A. PRESUPUNE ÎNDATORIREA DE A CONSTITUI SAU DE A TRANSMITE UN DREPT REAL;
b. constă într-o prestaţie;
C. SE EXECUTĂ PRIN PREDAREA BUNULUI ÎN CAZUL ACTELOR REALE.

98. Obligaţia asumată de avocat faţă de clientul său este:

a. de rezultat;
B. DE MIJLOACE;
c. de a face.

99. Obligaţia de rezultat:

a. este obligaţia asumată de medic faţă de pacientul său;
b. se consideră executată chiar dacă rezultatul asumat nu a fost realizat;
C. SE CONSIDERĂ NEEXECUTATĂ DACĂ REZULTATUL NU A FOST REALIZAT.

100. Obligaţia imperfectă:

A. SE MAI NUMEŞTE ŞI NATURALĂ;
b. se bucură de sancţiune juridică;
c. este aceea a cărei executare se poate obţine pe cale silită.

101. Obligaţia propter rem este o obligaţie:

a. opozabilă şi terţilor;
B. REALĂ;
c. obişnuită.

102. Obligaţia civilă imperfectă reprezintă acea obligaţie:

A. A CĂREI EXECUTARE NU SE POATE OBŢINE PE CALE SILITĂ;
b. a cărei executare se poate obţine numai pe cale silită;
c. care numai în cazuri limitativ prevăzute de lege nu poate fi obţinută pe cale silită.

103. Îndatorirea deţinătorului unui teren agricol de a-l cultiva este o obligaţie:
a. PROPTER REM;
b. scriptae in rem;
c. obişnuită.

104. Obligaţia de reparaţie a încălţămintei este obligaţie de:

a. a da;
b. a face;
C. REZULTAT.
105. Transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun mobil este obligaţie de:
 A. A DA;
b. a face;
c. diligenţă.

106. Obligaţia asumată de debitor de a nu folosi banii împrumutaţi pentru plata altor datorii este obligaţie de:
a. a face;
b. A NU FACE OPOZABILĂ UNUI DREPT DE CREANŢĂ;
c. a nu face opozabilă unui drept real.

107. În funcţie de opozabilitate, obligaţiile civile se clasifică în:

A. TREI CATEGORII;
b. două categorii;
c. patru categorii.
1

108. Clasificarea obligaţiilor civile în obligaţii civile obişnuite, obligaţii scriptae in rem şi obligaţii civile propter rem se face după criteriul:
A. GRADULUI DE OPOZABILITATE;
b. obiectului lor;
c. sancţiunii.

109. Obligaţia dobânditorului unui imobil de a respecta contractul de închiriere cu privire la acesta este obligaţie:
a. obişnuită;
B. SCRIPTAE IN REM;
C. OPOZABILĂ ŞI TERŢILOR.

110. Sunt obligaţii civile complexe:

A. OBLIGAŢIILE CONDIŢIONALE;
B. OBLIGAŢIILE SOLIDARE;
c. numai obligaţiile alternative.

111. Obiectul raportului juridic civil reprezintă:

A. CONDUITA PĂRŢILOR;
B. ACŢIUNILE ŞI INACŢIUNILE PĂRŢILOR;
c. faptele juridice în sens larg.

112. Obiectul derivat al raportului juridic civil constă în:

a. totalitatea drepturilor şi obligaţiilor părţilor;
b. conduita concretă a părţilor;
C. TOTALITATEA BUNURILOR LA CARE SE REFERĂ CONDUITA PĂRŢILOR.

113. Patrimoniul:
a. reprezintă o universalitate juridică;
b. este alcătuit şi din drepturile personale nepatrimoniale;
C. EXPLICĂ DREPTUL DE GAJ GENERAL AL CREDITORILOR CHIROGRAFARI.

114. Patrimoniul se caracterizează prin:

A. UNICITATE;
b. transmisibilitate, inclusiv prin acte juridice civile inter vivos;
C. DIVIZIBILITATE.

115. Reprezintă obiect derivat al raportului juridic civil concret:

A. BUNURILE LA CARE SE REFERĂ CONDUITA PĂRŢILOR;
b. drepturile părţilor;
c. obligaţiile părţilor.

116. Bunurile imobile pot fi imobile:

A. PRIN NATURA LOR, PRIN DETERMINAREA LEGII, PRIN DESTINAŢIE;
b. prin natura lor, prin obiectul la care se aplică, prin anticipaţie;
c. prin natura lor, prin obiectul la care se aplica, prin destinaţie.

117. Bunurile mobile se clasifică în:

A. BUNURI MOBILE PRIN NATURA LOR, BUNURI MOBILE PRIN ANTICIPAŢIE ŞI BUNURI MOBILE PRIN DETERMINAREA
LEGII;
b. bunuri mobile prin natura lor şi bunuri mobile prin destinaţie;
c. bunuri mobile prin anticipaţie, bunuri mobile prin natura lor şi bunuri mobile prin destinaţie.

118. Bunurile mobile se clasifică în:

a. mobile prin natura lor, mobile prin destinaţie şi mobile prin determinarea legii;
B. MOBILE PRIN NATURA LOR, MOBILE PRIN ANTICIPAŢIE ŞI MOBILE PRIN DETERMINAREA LEGII;
c. mobile prin natura lor, mobile prin destinaţie şi mobile prin anticipaţie.

119. Un anumit teren aparţinând unei persoane fizice se clasifică astfel:

a. imobil prin natura sa, corporal, cert, aflat în circuitul civil, frugifer, indivizibil;
B. IMOBIL PRIN NATURA SA, CORPORAL, CERT, AFLAT ÎN CIRCUITUL CIVIL, FRUGIFER, DIVIZIBIL;
c. imobil prin anticipaţie, corporal, cert, aflat în circuitul civil, frugifer, divizibil.
120. Bunurile divizibile:
A. POT FACE OBIECTUL UNUI PARTAJ ÎN NATURĂ;
b. îşi schimbă destinaţia economică prin împărţire;
C. POT FI CONSIDERATE INDIVIZIBILE, PRIN VOINŢA PĂRŢILOR.

121. Un tablou semnat de un pictor celebru este:

a. un bun mobil, cert, indivizibil, frugifer, fungibil;
b. un bun imobil prin destinaţie, sesizabil, consumptibil, indivizibil;
C. UN BUN MOBIL PRIN NATURA LUI, NEFUNGIBIL, INDIVIZIBIL, CORPORAL.

122. Bunurile la care se referă conduita părţilor reprezintă:

A. OBIECTUL DERIVAT AL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL;
b. conţinutul raportului juridic civil;
c. Iatura activă a obiectului raportului juridic civil.

123. Bunurile fungibile sunt:

a. cele care produc periodic fructe fără consumarea substanţei lor;
b. cele care produc periodic fructe cu consumarea substanţei lor;
C. CELE CARE POT FI ÎNLOCUITE ÎN EXECUTAREA UNEI OBLIGAŢII CIVILE.

124. Bunurile imobile prin natura lor:

A. POT FI ŞI FRUGIFERE;
b. nu pot fi sesizabile;
c. nu pot fi fungibile.

125. Uşa de la intrare reprezintă un bun:

a. mobil prin natura sa;
B. IMOBIL PRIN DESTINAŢIE;
c. imobil prin natura sa.

126. Recolta neculeasă reprezintă un bun:

A. MOBIL PRIN ANTICIPAŢIE;
b. imobil prin natura sa;
c. mobil prin natura sa

127. Sculptura „Cuminţeni a pământului" reprezintă un bun:

A. MOBIL PRIN NATURA SA;
b. fungibil;
C. NEFUNGIBIL.

128. Se dobândesc prin culegere:

A. PRODUCTELE;
b. fructele industriale;
c. fructele civile.

129. Bunurile consumptibile :

A. IMPLICĂ CONSUMAREA SUBSTANŢEI LOR DE LA PRIMA ÎNTREBUINŢARE;
b. nu pot fi declarate neconsumptibile prin voinţa părţilor;
c. de regulă, sunt nefungibile.

130. Fructele:
a. se obţin prin consumarea substanţei bunului;
B. SUNT LUCRURI CE SE OBŢIN PERIODIC FĂRĂ CONSUMAREA SUBSTANŢEI BUNULUI;
C. SE DEOSEBESC DE PRODUCTE.

131. Fructele pot fi:

A. CIVILE;
b. numai industriale;
C. LIŞI NATURALE.

132. Dobanda face parte din categoria:

a. fructelor industriale;
b. productelor;
C. FRUCTELOR CIVILE.

133. Fructele civile:

a. se dobândesc prin culegere;
B. SE DOBÂNDESC ZI DE ZI, PRIN TRECEREA TIMPULUI;
c. aparţin proprietarului în toate cazurile.

134. Productele:
A. APARŢIN PROPRIETARULUI;
b. pot aparţine şi posesorului de bună credinţă;
C. SE OBŢIN PRIN CONSUMAREA SUBSTANŢEI BUNULUI .
135. Legumele cultivate sunt:
a. fructe naturale;
B. FRUCTE INDUSTRIALE;
c. fructe civile.