Universitatea de Științe Agricole si Medicină Veterinară a

Banatului din Timișoara “Regele Mihai I al Romaniei”

TEHNOLOGIA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

TEMĂ PROIECT: Reziduri de metale grele în produsele alimentare vegetale

Timișoara

2017

1
 CUPRINS

1.Introducere…………………………………………………………………..pag.3.

2. Metode de determinare a metalelor grele din produse alimentare………….pag.5.

2.1.Spectroscopia de absorbtie atomica………………………………...pag.6.

2.1.1.Principiul spectroscopiei de absorbtie atomica………….pag.6.

3.Surse de metale grele pentru plante, animale şi om…………………………pag.6.

4.Efectul toxic al metalelor la nivelul ţesuturilor şi celulelor vegetale……….pag.8.

5.Acumularea metalelor grele în produsele alimentare vegetale…………….pag.10.

5.1.Surse de metale grele pentru plante, animale şi om………………...pag.13.

5.2.Acumularea metalelor grele in produsele alimentare vegetale……..pag.14.

6. Mercur…………………………………………………………................pag.15.

7.Cadmiu……………………………………………………………………pag.17.

8.Plumb……………………………………………………………………..pag.20.

9.Cupru……………………………………………………………………………………………………...pag.22.

10.Staniu………………………………………………………….................pag.23.

11.Zinc….……………………………………………………………………pag.24.

12.Arseniu……………………………………………………………………pag.26.

13.Bibliografie…………………………………………………………………………………………….pag.27.

2
 1. Introducere

Poluarea cu metale grele este o problemă de anvergură mondială care, deşi

asociată în special zonelor intens industrializate, a devenit de mare actualitate
pentru autostrăzi şi pentru localităţile frecventate de un mare număr de
autovehicule.

Luând în considerare cel puţin 90 de metale poluante eliberate pe şosele prin

arderea combustibililor, zincul, cuprul şi plumbul sunt cele trei metale grele cel
mai frecvent depistate. Metalele grele sunt asociate, ca factori secundari, unor
procese patologice complexe întâlnite la om şi animale. Omenirea nu are altă
soluţie decât aceea de a conştientiza pericolul deosebit pe care poluarea cu metale
grele îl reprezintă şi de a lua măsuri de reducere a acesteia. în acest sens, un fapt
îmbucurător este acela al diminuării concentraţiei plumbului prin fabricarea şi
utilizarea tot mai frecventă în ultimii ani a benzinei fără plumb.

În categoria metalelor grele intră o serie de elemente chimice, cu mare

toxicitate pentru organismele vii. Efectul toxic se manifestă la depăşirea unui
anumit prag sub care unele (Co, Cu, Fe, Ni, Zn) pot fi chiar componente esenţiale
ale unor proteine implicate în diferite căi metabolice. Astfel, dacă alimentele ar fi
complet lipsite de metale atunci ar apărea deficienţe nutriţionale.

Metalele grele se găsesc în diferite concentraţii în sol, apă, aer, alimente de

origine vegetală sau animală, în funcţie de diferiţi factori care determină poluarea
acestora.Aerul poate fi o sursă de contaminare reprezentând o cale de vehiculare a
metalelor şi de depunere a lor pe sol, plante (de exemplu emisia de plumb de la
automobile). Contaminarea cu metale grele a aerului este rezultatul numeroaselor
activităţi antropogene: combustia cărbunelui, petrolului, producţia de metale
neferoase, producerea de oţel şi fier, producţia de ciment, instalaţii pentru epurarea
gazelor reziduale, acumularea şi incinerarea deşeurilor etc.

3
 Sursele de metale în sol pot fi: folosirea fertilizatorilor, pesticide care conţin
metale (fungicide ce conţin mercur, cupru, arsen, zinc etc.). Bineînţeles că în
funcţie de tipul solului şi localizarea geografică, acesta conţine cantităţi ridicate de
metale grele (în România la Baia Mare, Copşa Mică) sau poate fi deficient în
acestea.

Nivelurile concentraţiilor de metale grele în soluri uscate necontaminate

menţionate în literatură sunt: crom 50 μg/g, cobalt 8 μg/g, cupru 12 μg/g, plumb 15
μg/g, magneziu 450 μg/g, molibden 1,5 μg/g, nichel 25 μg/g, vanadiu 90 μg/g,
cadmiu 0,4 μg/g, mercur 0,06 μg/g, zinc 40 μg/g. Niveluri ridicate natural în sol
pot rezulta ca urmare a proceselor geologice, însă în cea mai mare parte rezultă în
urma agriculturii şi a activităţii industriale.

Apa poate fi o importantă sursă de contaminare, ca urmare a deversărilor,

activităţii staţiilor de epurare şi preepurare, descărcării apelor de canalizare, a
deşeurilor menajere. Duritatea apei şi conţinutul de compuşi organici pot determina
îmbogăţirea acesteia cu plumbul din conductele străbătute.

De asemenea, o importantă sursă de contaminare cu metale grele a

alimentelor poate fi contactul cu maşinile, instalaţiile sau utilajele de prelucrare,
păstrarea conservelor în ambalaje metalice. Există şi surse accidentale, de exemplu
utilizarea de recipiente şi ţevi la instalaţii clandestine de fabricat rachiuri, folosirea
diferiţilor compuşi ai unor metale grele pentru spoire.Pentru om o importantă sursă
de intoxicări o reprezintă şi specificul locului de muncă, ducând la apriţia unor boli
profesionale în anumite industrii.

4
2. Metode de determinare a metalelor grele din produse alimentare

Sunt cateva metode generale de laborator care ajuta la determinarea

concentratiei metalelor grele cu o precizie de ordinul ppm, dupa cum urmeaza:

- Absorbtia atomica spectrala (A.A.S);

- Calorimetria;
- Polarigrafia;
- Razele X flourescente;
- Analiza energiei de dispersie prin razele X (EDAX);
- Analiza microsondelor de electroni;
- Folosirea electrozilor ioni selctivi.

Absorbtia atomica spectrala (AAS), razele X fluorescente, EDAX, si

icrosondele,printer altele, toate determina doar concentratia metalica totala, dar nu
pot oferi direct informatiile despre specia detectata.Folosirea electrozilor ioni
selctivi, calorimetria, si polarografia, pe de alta parte , nu numai ca permite ca un
metal greu necunoscut sa fie identificat dar permit si determinarea valentei
metalului respectiv.

De asemenea, dintre toate metodele de detectie prezentate mai sus,

colorimetria, polarigrafia, si electrozii ioni selectivi, sunt caracteristice unor
echipamente ce pot fii folosite cu usurinta.

Dintre aceste metode polarigrafia prezinta cea mai scazuta limita de detectie.
Unul din avantajele acestei metode este pretul relativ scazut fata de alte metode
analitice cum ar fi EDAX-ul, absorbtia atomica spectrala, sau microsondele cu
electroni.La fel ca toate metodele analitice polarigrafia este si ea o metoda limitata
(este dificila realizarea unei analize simultane a mai multor elemente).Eroarea ca
electrodul din complex sa contina macromolecule asociate pote fii o problema.
Deasemenea si interferenta dintre ionii cu acelasi potential electrochimic poate
provoca rezultate unele erori.

5
 2.1 Spectroscopia de absorbţie atomică

2.1.1.Principiul spectroscopiei de absorbţie atomică

Această metodă este analogă spectroscopiei de absorbţie a soluţiilor,

deosebindu-se doar prin aceea că proba este în stare de vapori generaţi şi întreţinuţi
în flacără. Atomii volatilizaţi în flacără sunt excitaţi de energia unei surse de
radiaţie având o frecvenţă egală cu frecvenţa liniei de rezonanţă a atomilor
respectivi. Această frecvenţă este absorbită de atomii compoziţiei şi ca urmare
intensitatea radiaţiei care străbate flacăra este micşorată. Intensitatea radiaţiei
absorbite este proporţională cu numărul atomilor prezenţi în flacără (concentraţia),
cu grosimea stratului absorbant (lăţimea flăcării) şi este independentă de
temperatura flăcării şi de energia de excitaţie a atomilor. Fenomenul se manifestă
conform legilor absorbţiei: A = K * l * c unde: A – extincţia K – constantă care
include coeficientul specific de absorbţie L – lungimea optică absorbantă C –
concentraţia atomilor în flacără, proporţională cu concentraţia soluţiei de analizat.
Sensibilitatea metodei poate fi mărită sau micşorată prin numărul atomilor
absorbanţi din parcursul optic util. Aceasta se poate realiza prin construcţia
specială a pulverizatoarelor şi a arzătoarelor cu unghi reglabil.

3. Surse de metale grele pentru plante, animale şi om

În categoria metalelor grele intră o serie de elemente chimice, cu mare

toxicitate pentru organismele vii. Efectul toxic se manifestă la depăşirea unui
anumit prag sub care unele (Co, Cu, Fe, Ni, Zn) pot fi chiar componente esenţiale
ale unor proteine implicate în diferite căi metabolice. Astfel, dacă alimentele ar fi
complet lipsite de metale atunci ar apărea deficienţe nutriţionale (Lee, Susan,
1990).Metalele grele se găsesc în diferite concentraţii în sol, apă, aer, alimente de
origine vegetală sau animală, în funcţie de diferiţi factori care determină poluarea
acestora.

6
 Aerul poate fi o sursă de contaminare reprezentând o cale de vehiculare a
metalelor şi de depunerea lor pe sol, plante (de exemplu emisia de plumb de la
automobile). Contaminarea cu metale grele a aerului este rezultatul numeroaselor
activităţi antropogene: combustia cărbunelui, petrolului, producţia de metale
neferoase, producerea de oţel şi fier, producţia de ciment, instalaţii pentru epurarea
gazelor reziduale, acumularea şi incinerarea deşeurilor etc.

Sursele de metale în sol pot fi: folosirea fertilizatorilor, pesticide care

conţin metale (fungicide ce conţin mercur, cupru, arsen, zinc etc. ). Bineînţeles că
în funcţie de tipul solului şi localizarea geografică, acesta conţine cantităţi ridicate
de metale grele (în România la Baia Mare, Copşa Mică) sau poate fi deficient în
acestea.

Nivelurile concentraţiilor de metale grele în soluri uscate necontaminate

menţionate în literatură sunt: crom 50 μg/g, cobalt 8 μg/g, cupru 12 μg/g, plumb 15
μg/g, magneziu 450 μg/g, molibden 1,5 μg/g, nichel 25 μg/g, vanadiu 90 μg/g,
cadmiu 0,4 μg/g, mercur 0,06 μg/g, zinc 40 μg/g (Lee, Susan, 1990). Nivele
ridicate natural în sol pot rezulta ca urmare a proceselor geologice, însă în cea mai
mare parte rezultă în urma agriculturii şi a activităţii industriale.

Apa poate fi o importantă sursă de contaminare, ca urmare a deversărilor,

activităţii staţiilor de epurare şi preepurare, descărcării apelor de canalizare, a
deşeurilor menajere. Duritatea apei şi conţinutul de compuşi organici pot determina
îmbogăţirea acesteia cu plumbul din conductele străbătute.
De asemenea, o importantă sursă de contaminare cu metale grele a alimentelor
poate fi contactul cu maşinile, instalaţiile sau utilajele de prelucrare, păstrarea
conservelor în ambalaje metalice. Există şi surse accidentale, de exemplu utilizarea
de recipiente şi ţevi la instalaţii clandestine de fabricat rachiuri, folosirea diferiţilor
compuşi ai unor metale grele pentru spoire etc.
Pentru om o importantă sursă de intoxicări o reprezintă şi specificul locului de
muncă, ducând la apriţia unor boli profesionale în anumite industrii.

7
4.Efectul toxic al metalelor la nivelul ţesuturilor şi celulelor vegetale

Variază în funcţie de concentraţie, la concentraţii mari poate fi inhibat

chiar întregul proces de creştere şi dezvoltare al plantei, în timp ce la concentraţii
mai mici efectele sunt foarte reduse sau chiar absente.
La pătrunderea în plantă aceste elemente trebuie să treacă mai întâi bariera
membranelor celulare. S-a demonstrat că unele metale pot provoca modificări ale
permeabilităţii membranare, cu pierderi de ioni de potasiu. De exemplu, la o plantă
spontană sudică din fam.Caryophyllaceae, Silene cucubalus, permeabilitatea
membranei era pierdută imediat prin adăugarea de cupru.

Se pare că ATP-azele plsmalemei, responsabile de fluxul şi echilibrarea

ionilor la nivel membranar, ar fi în primul rând afectate de metale. Astfel,
adăugarea de cationi de zinc, cadmiu, mercur şi plumb, la rădăcinile de porumb,
determină inhibarea activităţii Mg2+-ATP-azei şi respectiv a efluxului proton-ion.
În mod contrar, la orez s-a observat că după aplicarea de cadmiu şi nichel s-a
produs o intensificare a activităţii Mg2+-ATP-azei.

Metalele grele prezintă o afinitate ridicată pentru grupările carboxil şi

sulfhidril, în funcţie de proprietăţile fizico-chimice ale acestora. Astfel, oxidarea şi
formarea punţilor disulfurice de către grupările sulfhidril ale proteinelor
membranare din eritrocite, joacă un rol important în mecanismul de distrugere
celulară şi hemoliza ulterioară cauzată de cupru.

Formarea radicalilor liberi activi (H2O2 peroxidul de hidrogen, O2¯

anion superoxid, OH¯ radicalul hidroxil) în celulele aerobe, are loc la rate destul de
mici. Metalele grele determină mărirea vitezei de formare a acestor radicali liberi,
având ca urmare iniţierea unui proces de peroxidare a lipidelor, ceea ce duce la
alterarea funcţionării biomembranelor.

Inhibarea enzimatică este de asemenea unul dintre efectele metalelor

grele, funcţionând prin acelaşi mecanism principal al afinităţii pentru grupările

8
sulfhidril necesare activităţii catalitice, prin oxidarea acestora sau prin substituirea
unor cationi divalenţi din alcătuirea enzimei.

Efectele produse de metalele grele asupra diferitelor enzime sunt specifice în

funcţie de metoda de aplicare. La soia, de exemplu, aplicarea „in vivo” de cadmiu
şi plumb a produs stimularea intensităţii respiraţiei, ca urmare a necesităţii
producerii ATP prin fosforilare oxidativă, deoarece rata fotofosforilării a fost
redusă.S-a arătat „in vitro” că una dintre cele mai efectate enzime este nitrat-
reductaza care catalizează prima reacţie de asimilare a nitraţilor.
Un efect important evidenţiat în cazul unor metale ca mercur, cobalt, cadmiu, zinc
este inhibarea sintezei de pigmenţi clorofilieni (Phasoelus vulgaris, unele speci de
alge). Efecte inhibitoare au fost observate şi la nivelul fotosistemului II al
fotosintezei. La Lycopersicon esculentum a fost inhibat de ionii de cadmiu şi zinc,
în timp ce la Phaseolus vulgaris acelaşi efect l-au avut şi ionii de cobalt.
Fotosistemul I este mai puţin sensibil.

Mai multe enzime ale ciclului Calvin sunt afectate direct de metale. S-ar
părea că un prim efect al ionilor de cadmiu la nivelul frunzelor este de închidere a
stomatelor şi respectiv de inhibare a fixării CO2 la nivelul cloroplastelor (spanac).
S-au stabilit 2 mecanisme principale de inhibare a activităţii enzimatice sub
acţiunea metalelor:
- legarea metalelor la grupările funcţionale (-s) importante pentru activitatea
catalitică;
- substituţia ionului din structura enzimei cu unul toxic, respectiv determinarea
carenţei de ioni necesari pentru metaloenzime.

Efectele metalelor aplicate „in vitro” pot de cele mai multe ori să fie diferite
de cele produse „in vivo”. Pentru ca metalul să genereze un efect inhibitor trebuie
să se găsească într-o formă activă şi la o concentraţie inhibitoare pentru a putea
interacţiona, respectiv pentru a putea intra în competiţie cu metalul din structura
enzimei.La diferite concentraţii ridicate, unele metale pot însă determina şi efecte
de inducţie enzimatică. Acest proces este însă unul secundar şi apare doar ca
urmare a aplicării „in vivo” a metalelor. De exemplu, inducţia peroxidazei a fost

9
observată la diferite specii de plante, în frunze şi rădăcini, după aplicarea unor
cantităţi toxice de cadmiu, cupru, nichel, plumb, mercur (inducţia peroxidazei
poate fi deerminată şi de alţi factori: infecţii patogene, poluarea aerului cu SO2 ).
O intensificare a activităţii catalazei a fost observată în urma aplicării de doze
toxice de plumb la Zea mays, iar la Allium cepa sub acţiunea mercurului. Într-un
mod similar, enzimele implicate în metabolismul intermediar (ciclul Krebs):
izocitrat-dehidrogenaza, malat-dehidrogenaza, glutamat-dehidrogenaza suferă un
proces de inducţie.În ceea ce priveşte interacţiunea cu acizii nucleici, majoritatea
studiilor au fost efectuate pe bacterii şi animale, datele privind plantele superioare
fiind puţine. Interacţiunea cu acizii nucleici (atât ADN cât şi ARN) poate fi directă
sau indirectă şi se datorează numeroşilor centri nucleofili prezenţi la nivelul
acizilor nucleici. Aceştia reprezintă situsuri de legare pentru metale, la nivelul
cărora pot genera ruperi de catenă (ADN), depurinare care poate avea efecte
mutagene (Cu, Ni, Cr).

De asemenea efectele metalelor asupra enzimelor implicate în

metabolismul acizilor nucleici, pot cauza indirect alterări ale fidelităţii replicării.
De asemenea, s-a observat o intensificare a activităţii enzimelor hidrolitice ca
ribonucleaza şi deoxiribonucleazle, după aplicarea „in vivo” a cadmiului la
plantulele de Glycine max (Farago, Margaret, 1994).

5.Acumularea metalelor grele în produsele alimentare vegetale

Contaminarea cu metale grele a produselor alimentare de origine

vegetală se realizează din sol şi atmosferă, mai ales în condiţiile în care culturile se
află în vecinătatea intreprinderilor, apelor reziduale orăşeneşti, străzi intens
circulate etc.
Toxicitatea metalelor grele este influenţată de solubilitatea metalului şi a
compuşilor metalici. Pe de altă parte s-a evidenţiat un sinergism de potenţare între
Cu şi Zn, Cu şi As, Cu şi Sn, Zn şi As, dar un antagonism între aceste elemente şi
Pb. Efectul sinergic sau antagonic depinde însă de doza şi durata de aplicare a
substanţelor.

10
 Plumbul este utilizat sub formă de tetraetil de plumb la aditivarea
benzinelor. Prin eliminarea lui cu gazele de eşapament are loc poluarea aerului şi
respectiv a terenului învecinat carosabilului pe o distanţă de 200-250 m. Plante ca
varza, ţelina, sfecla, porumbul, piersicul colectează mult plumb.

Mercurul provine din folosirea de pesticide, din emisii de gaze sau ape
industriale. Are capacitatea de a precipita proteine citoplasmatice şi de a bloca
unele enzime. Cantitatea de mercur din alimentele produse în România este scăzută
(0,02 mg/kg).

Cadmiul se foloseşte în aliajele inox, în tehnica dentară, colorant în

emailarea vaselor etc. Folosirea de îngrăşăminte (cu reziduuri de Cd) duce la
acumularea acestuia în sol, de unde este preluat de plante, migrând rapid în
organele acestora. Orezul, grâul acumulează cantităţi mari de cadmiu.
Mercurul şi cadmiul se acumulează în fito şi zooplancton, moluşte crustacee,
insecte acvatice, specii de peşti rezistenţi la prezenţa lui.

Zincul prezintă un rol biologic important, dar în cazul unor cantităţi ridicate
determină efecte toxice. Este utilizat sub formă de compuşi (oxid, sulfură, sulfat,
clorură) în diferite întrebuinţări industriale. Folosirea insecticidelor şi fungicidelor
pe bază de compuşi organici ai zincului duc la contaminarea produselor
agroalimentare şi a furajelor. Se acumulează în fasole, porumb, sorg.

Cuprul este utilizat în tratamente fitosanitare (combaterea algelor verzi în

bazine, a maladiilor viţei de vie), precum şi în industrie. Se acumulează în
principal în legumele rădăcinoase.

Staniul (cositorul) este utilizat atât în industrie (ambalaje metalice pentru

conserve, tacâmuri), cât şi în agricultură. Contaminarea produselor se realizează
prin utilizarea diferitelor fungicide şi prin contactul cu utilajele de prelucrare sau
ambalajele de păstrare. Cationii necombinaţi nu sunt toxici spre deosebire de
compuşii săi, clorura şi tetraclorura de staniu. S-a constat acumularea lui în

11
compoturi de cireşe, prune, caise, sucul de tomate şi conservele de fasole în timpul
păstrării.

Arsenul este un element prezent în organisme, având rol incomplet

elucidat. Este utilizat în terapeutică, în industria alimentară şi în agricultură,
reziduurile sale fiind active ani de zile.

 Fructele proaspete pot conţine maximum 0,5 mg/kg As, 0,05 mg/kg Cd, 0,5
mg/kg Pb, 5 mg/kg Zn, 5 mg/kg Cu, 0,05 mg/kg Hg.

 Legumele de frunze pot conţine până la 0,2 mg/kg Cd, 0,5 mg/kg Pb, 0,03
mg/kg Hg;

 Legume proaspete (exceptând cele de frunze) vor conţine până la 0,5 mg/kg
Pb, 0,5 mg/kg As, 0,1 mg/kg Cd, 0,05 mg/kg Hg, 5,0 mg/kg Cu;

 Legumele conservate în apă nu vor depăşi 0,5 mg/kg Pb, 0,5 mg/kg As,
0,1mg/kg Cd, 15 mg/kg Zn, 5 mg/kg Cu, 150 mg/kg Sn;

 Legumele conservate în ulei, oţet, bulion, pot conţine maximum 0,5 mg/kg
As, Pb, 0,1 mg/kg Cd, 20 mg/kg Zn, 7,0 mg/kg Cu, 150 mg/kg Sn;

 Compoturile, nectarurile, sucurile pasteurizate de fructe vor conţine cel mult

0,5 mg/kg As, Pb, 0,05 mg/kg Cd, 5 mg/kg Cu, 0,05 mg/kg Hg, 150 mg/kg
Sn.

Din punct de vedere chimic, in categoria metalelor grele intra aproape 40 de

metale care au efect nociv asupra alimentelor daca ajung in contact cu ele. In
termeni mai comuni, in aceasta categorie a “metalelor grele” sunt cuprinse
metalele cele mai toxice. Toxicitatea metalelor grele este rezultatul legarii lor de
sisteme enzimatice importante din celula animala sau de anumite componente ale
membranelor celulare.

12
 Metalele grele sunt asociate, ca factori secundari, unor procese
patologice complexe întâlnite la om si animale. Efectul toxic se manifesta la
depasirea unui anumit prag sub care unele (Co, Cu, Fe, Ni, Zn) pot fi chiar
componente esenţiale ale unor proteine implicate in diferite cai metabolice. Astfel,
daca alimentele ar fi complet lipsite de metale atunci ar aparea deficienţe
nutritionale. Metalele grele se gasesc in diferite concentratii in sol, apa, aer,
alimente de origine vegetala sau animala, in functie de diferiti factori care
determina poluarea acestora.

5.1.Surse de metale grele pentru plante, animale şi om

În categoria metalelor grele intra o serie de elemente chimice, cu mare

toxicitate pentru organismele vii.

• Aerul poate fi o sursa de contaminare reprezentand o cale de vehiculare a

metalelor si de depunere a lor pe sol, plante (de exemplu emisia de plumb de
la automobile). Contaminarea cu metale grele a aerului este rezultatul
numeroaselor activitati antropogene: combustia carbunelui, petrolului,
productia de metale neferoase, producerea de otel si fier, producţia de
ciment.

• Sursele de metale in sol pot fi: folosirea fertilizatorilor, pesticide care

conţin metale (fungicide ce conţin mercur, cupru, arsen, zinc). In functie de
tipul solului si localizarea geografica, acesta contine cantitati ridicate de
metale grele sau poate fi deficient in acestea.

• Apa poate fi o importanta sursa de contaminare, ca urmare a deversarilor,

activitatii staţiilor de epurare şi preepurare, descarcarii apelor de canalizare,
a deseurilor menajere. Duritatea apei si continutul de compusi organici pot
determina imbogăţirea acesteia cu plumbul din conductele strabatute.

13
 • De asemenea, o importanta sursa de contaminare cu metale grele a
alimentelor poate fi contactul cu masinile, instalatiile sau utilajele de
prelucrare, pastrarea conservelor in ambalaje metalice.

• Exista si surse accidentale: utilizarea de recipiente si tevi la instalaţii

clandestine de fabricat rachiuri, folosirea diferiţilor compuşi ai unor metale
grele pentru spoire. Pentru om o importanta sursa de intoxicari o reprezinta
si specificul locului de munca, ducand la apritia unor boli profesionale in
anumite industrii.

Rinichii reprezinta organele in care se acumuleaza cele mai multe dintre

metalele grele. In această directie arseniul, mercurul, plumbul, cadmiul cauzează
necroza tubulilor renali, oliguria şi în cetarea functiei renale, in caz de toxicitate
acuta. Expunerea cronica la plumb, mercur, cadmiu, conduce la efecte nefrotoxice,
probabil datorită malfuncţionării enzimelor sulfhidrilice, in special
dehidrogenazele.

Efectul toxic al metalelor la nivelul tesuturilor si celulelor vegetale variaza

in functie de concentratie, astfel: la concentratii mari poate fi inhibat chiar întregul
proces de crestere si dezvoltare al plantei, in timp ce la concentratii mai mici
efectele sunt foarte reduse sau chiar absente. La patrunderea in planta aceste
elemente trebuie sa treaca mai intai bariera membranelor celulare.

5.2.Acumularea metalelor grele in produsele alimentare vegetale

Alimentatia sanatoasa presupune un echilibru al deprinderilor igieno-

alimentare; orice depasire a unor limite impuse de toleranta digestiva se transforma
intr-o agresiune alimentara, care determina din partea organismului reactii
functionale si anatomice reversibile, daca agresiunea inceteaza, sau daca nu, se
constitue in disfunctionalitati de lunga durata sau permanente.

14
 Contaminarea cu metale grele a produselor alimentare de origine vegetală se
realizează din sol şi atmosferă, mai ales în condiţiile în care culturile se află în
vecinatatea intreprinderilor, apelor reziduale orasenesti, strazi intens circulate etc.
Toxicitatea metalelor grele este influenţată de solubilitatea metalului si a
compuşilor metalici. Pe de alta parte s-a evidenţiat un sinergism de potentare între
Cu si Zn, Cu si As, Cu si Sn, Zn si As, dar un antagonism intre aceste elemente si
Pb. Efectul sinergic sau antagonic depinde insa de doza si durata de aplicare a
substantelor pe alimente.

Dintre metalele grele cele mai renumite care contamineaza produsele

alimentare amintim: mercur, cadmiu, plumb, cupru, staniu, zinc, arsen.

6.Mercur (Hg)

Mercurul este un compus care poate fi găsit în mod natural în mediu. Poate
fi găsit în forma metalică, ca sare de mercur sau compuşi organici de mercur.

Mercurul metalic este folosit într-o serie de produse casnice, ca barometre,

termometre şi tuburi fluorescente de lumină. Mercurul din aceste dispozitive este
blocat şi de obicei nu provoacă probleme de sănătate. Cu toate acestea, când un
termometrul se sparge va avea loc, prin respirare, o expunere semnificativă la
mercur pentru o perioadă scurtă de timp, până este vaporizat. Aceasta poate cauza
efecte dăunătoare, ca nervozitate, afecţiuni ale creierului şi rinichilor, iritaţii la
plămâni, iritaţii la ochi, mâncărimi ale pielii, vome şi diaree.

Mercurul nu se găseşte în mod natural în hrană, dar este posibil să apară în

alimentaţie deoarece se poate răspândi în produse cu ajutorul organisme mici care
sunt consummate de oameni, de exemplu prin peşte. De obicei concentraţia de
mercur din peşte depăşeşte concentraţia din apa în care ei trăiesc. Carnea de
asemenea poate conţine importante cantităţi de mercur, în special după poluarea
pajiştilor. Mercurul nu se găseşte de obicei în produsele din plante, dar poate intra

15
în corpul uman prin legume, atunci când stropiturile folosite în agricultură conţin
mercur.

Mercurul are numeroase efecte asupra oamenilor, ce pot fi toate simplificate

in urmatoarele efecte principale:

 Distrugerea sistemului nervos;

 Distrugerea functiilor creierului;
 Afectiuni ale AND-ului si afectiuni cromozomiale;
 Reactii alergice rezultand in mancarimi ale pielii, oboseala si durerii de cap;
 Efecte negative asupra reproducerii, defecte din nastere si pierderea
sarcinilor.
 Afecţiuni ale funcţionalităţii creierului poate cauza scăderea abilităţii de
învăţare, dereglări de personalitate, tremurături, vedenii, surzenie, pierderea
coordonării muşchilor şi pierderea memoriei. Afecţiunile cromozomiale sunt
cunoscute ca şi cauzatoare de mongolisme.

Toxicitatea mercului din hrană este foarte rară şi aproape întotdeauna este
cauzată de poluarea mediului.

Unii compusi ai mercurului precum sublimatul corziv (HgCl2) este cunoscut de

mult timp ca fiind toxic.O toxicitate mare o au compusii organomercurici, ca
metilmercurul,dimetilmercurul.Compusii metilmercurici provoaca anomalii
cromosomiale, trec prin placenta din corpul mamei in cel al fatului, afecteaza
celulele nervoase ale creerului, provocind grave afectiuni - ca orbire, deteriorarea
coordonarii nervoase, anomalii psihice, moarte. Mecanismul chimic al acestor
procese pare a consta in afinitatea mare a mercurului fata de sulful din moleculele
proteice, cea ce afecteaza tranzitul de ioni prin membrane, activitatea enzimatica,
activitatea mitocondriilor.

Mercurul este singrul metal care se gasete in toate cel trei medii majore - apa,
sol, atmosfera.Sursele de mercur sunt naturale si din activitatea umana.
Mercurul este folsit mai ales in industria chimica la fabricarea vopselelor, a hirtiei,
a unor pesticide si fugnicide, a produselor farmaceutice, a dezinfectantilor.
La prepararea sodei caustice, de exemplu, la fiecare tona de soda sunt diversate
circa 200 gr. de mercur. O parte din acest produs ramine si in soda care se foloseste

16
si in unele ramuri ale industriei alimentare.

O alta sursa de poluare cu mercur o constitue arderea combustibililor fosili.

Anual in urma acestui proces in atmosfera nimeresc circa 5000 tone de mercur.
Contaminarea cu mercur are un caracter global si afecteaza atit mediul terestru, cit
si cel acvatic. Mediul natural contine o anumita cantitate de mercur la care
vietuitoarele s-au adaptat in decursul evolutiei. Dar datorita activitatii umane
nivelul global al contaminari cu mercur este in crestere. Cea mai mare parte a Hg
provenit din activitatea umana se degaja in atmosfera, prin migrare si transformare
el ajunge in mediul acvatic, unde se acumuleaza mai ales in organisme sub forma
unor produsi foarte toxici. Intoxicatiile cu mercur se produc frecvent in urma
utilizarii fungicidelor organomercurice.

Cercetari efectuate arata ca toxicitatea mercurului este diminuata de catre

Seleniu. Seleniul duce la scaderea nivelui de mercur din organe, si schimba legarea
sa de care proteinele solubile. Efectul are loc datorita competitiei intre Se si Hg
pentru grupele SH ale proteinelor.

7.Cadmiu (Cd)

Cadmiul poate fi găsit în principal în scoarţa terestră. Se găseşte întotdeauna

în combinaţie cu zincul. Cadmiul se regăseşte, de asemenea, în industrie, ca un
produs secundar inevitabil al procesului de extracţie al zincului, plumbului si
cuprului. Ajunge în mediu în principal prin intermediul solului deoarece poate fi
găsit în îngrăşăminte şi pesticide.

Oamenii asimilează cadmiul în principal prin intermediul alimentaţiei.

Alimentele bogate în cadmiu pot mări concentraţia de cadmiu din corpul uman. Ca
exemple, se pot menţiona ficatul, ciupercile, crustaceele, midiile, praful de cacao şi
alge de mare uscate.

17
 In cazul celor care fumează are loc o expunere la o concentraţie
semnificativă de cadmiu. Fumul de ţigară transportă cadmiul în plămâni. Sângele îl
va transporta prin restul corpului unde poate avea efecte toxice.

Alte expuneri ridicate pot avea loc în cazul celor care locuiesc în apropierea
gropilor de deşeuri periculoase sau fabricilor care elimină cadmiu în atmosferă
precum şi a celor care muncesc în industria de rafinare a metalelor. In cazul celor
care respiră în cadmiu, plămânii pot fi sever agravaţi. Acest eveniment poate
produce moartea.

Cadmiul este, mai întâi, transportat la ficat prin intermediul sângelui. Acolo,
se combină cu proteine şi formează compuşi care sunt transportaţi la rinichi.
Cadmiul se acumulează în rinichi, unde afectează mecanismul de filtrare. Acesta
cauzează excreţia proteinelor şi zaharurilor esenţiale din corpul uman şi a rinichilor
ulterior. Cadmiul acumulat în rinichi necesită o perioadă foarte mare de timp
pentru a fi eliminat din organismul uman.

Alte efecte asupra sănătăţii cauzate de cadmiu sunt:

 Diareea, dureri stomacale şi vomări severe;

 Fracturi de oase;
 Avorturi involuntare şi chiar infertilitate;
 Distruge sistemul nervos central;
 Distruge sistemul imunitar;
 Dereglări psihologice;
 Posibil distrugător de ADN sau dezvoltă cancerul.

Cu toate acestea, toxicitatea cadmiului din alimentaţie este foarte rară şi are loc
in urma poluării mediului sau consumarea alimentelor cu un conţinut ridicat de
cadmiu.

Are o puternica actiune toxica asupra organizmelor vii. Cd patrunde in

organism prin hrana si prin suprafata corpului si se acumuleaza selectiv in diferite
tesuturi, unde se leaga partial de moleculele proteice.

18
 In apele dulci concentratie de Cd este mai mare decit in mari.In apele marine
concentratia este mai mare decat in zonele de coasta.

In primele zile ale acestui an, cercetatorii Institutului National de Cercetare -

Dezvoltare Delta Dunarii au dat publicitatii concluziile unei investigatii efectuate
pe parcursul intregului an 2000 in vederea cuantificarii impactului poluarii in Delta
Dunarii. Studiul intreprins de cercetatorii de la institutul tulcean a avut ca obiectiv
si determinarea prezentei metalelor grele in apa de pe teritoriul Deltei Dunarii,
precum si din sedimentele depuse pe canale si de pe fundurile de lac sau de balti.
S-au facut cercetari si in privinta determinarii existentei metalelor grele in
tesuturile pestilor si ale molustelor din zona deltaica. Trebuie spus ca specialistii de
la institutul din Tulcea efectueaza astfel cercetari la solicitarea Ministerului Apelor,
Padurilor si Protectiei Mediului inca din anul 1997. O prima concluzie si cea mai
alarmanta a respectivului studiu este aceea ca in apa din Delta Dunarii aproape
toate metalele grele inregistreaza depasiri semnificative ale valorilor maxime
admise de legislatia din tara noastra. Doar manganul este singurul metal greu care
se afla, in zonele acvatice din Delta, sub nivelul maxim admis. Trebuie spus insa ca
metalele rare nu inregistreaza concentratii foarte mari in toate zonele din Delta.
Conform studiului citat cele mai mari concentratii de fier se afla in apele lacurilor
Iacub, Raduculet si Sinoe. Zincul depaseste concentratia maxima admisa in lacurile
Nebunu, Miazazi, Furtuna si Raduculetu, iar nichelul a inregistrat cresteri
alarmante in apele lacurilor Rosu, Rosulet, Rotundu, Raduculet, Erexciuc si Iacub.
De asemenea, cadmiul a fost depistat in cantitati alarmant de mari in apa lacurilor
Samova, Rotunda, Rosu, Merhei, Sinoe si Razelm. Semnificativ este si faptul ca
respectivele concentratii de metale grele nu s-au diminuat nici pe parcursul
ultimului an, dupa concentratiile foarte mari inregistrate pe parcursul anului 1999.

Concluzia specialistilor tulceni este ca aceasta poluare masiva cu metale grele,

cu toate ca aceasta a fost semnalata cu cativa ani in urma, s-a accentuat brusc in
urma razboiului din Iugoslavia si, mai ales ca urmare a bombardamentelor uzinelor
chimice situate pe malul Dunarii in zona iugoslava.

19
Grav este ca respectivele metale se regasesc deja si in sedimentele de pe fundul
lacurilor din Delta. Cantitati mari de nichel de exemplu se afla pe fundul lacurilor
Nebunu, Furtuna si Erexciuc, iar cadmiul depaseste valorile maxime admise in
sedimentele Rosu, Rosulet, Furtuna, Raduculet, Merhei. Ingrijorator este si faptul
ca unel metale grele, cum este cadmiul, au patruns peste limetele maxime admise si
in tesuturile unor specii depistati de catre cercetatorii tulceni in zonele Caraorman
si Matita. Aceeasi specialisti sustin ca respectivele metale aflate in cantitati mari in
organismul pestilor, ca si in al altor vietuitoare pot conduce la malformatii
semnificative. Respectivele metale afecteaza mai ales sistemul osos al pestilor si pe
cel muscular. La unele specii de peste cum este carasul, de exemplu, au fost
depistate in organism cantitati de cadmiu de peste 3 ori mai mari decat nivelul
maxim admis de legislatia din tara noastra. Asa stand lucrurile, cercetatorii
institutului tulcean trag un serios semnal de alarma asupra efectelor pe care le
poate avea poluarea cu metale grele asupra Deltei Dunarii. In noul an cercetatorii
respectivi vor solicita atat organismelor de mediu, cat si altor specialisti abilitati sa
investigheze posibilele consecinte ale poluarii zonei deltaice cu metale grele si
asupra organismului uman.

8.Plumb (Pb)

Plumbul este un metal moale care a cunoscut multe aplicaţii de-a lungul
timpului. Incepând cu 5000 I.H., a fost folosit foarte mult pentru aplicaţii în
produse metalice, cabluri şi ţevi, dar şi în vopseluri şi pesticide. Plumbul este unul
din cele patru metale care are cel mai distructiv efect asupra sănătăţii umane. Poate
intra în organismul uman prin hrană (65%), apă (20%) şi aer (15%).

Fructele, legumele, carnea, cerealele, fructele de mare, băuturile uşoare şi

vinul pot conţine cantităţi semnificative de plumb. Fumul ţigărilor conţine de
asemenea cantităţi mici de plumb.

Plumbul poate ajunge în apă (apa potabilă) prin coroziunea ţevilor. Aceasta
este cel mai probabil să se întâmple când apa este puţin acidă. De aceea, sistemele

20
publice de tratare a apei sunt obligate să efectueze ajustări de pH în apă cu scopul
de a îi imbunătăţi potabilitatea.

Din câte se cunoaşte, plumbul nu are funcţii esenţiale în corpul uman, poate
doar dăuna după asimilarea lui prin hrană, aer sau apă.

Plumbul poate cauza o serie de efecte nedorite, ca de exemplu:

 Distrugerea biosintezei hemoglobinei şi anemie;

 Creşterea presiunii sângelui;
 Afecţiuni ale rinichilor;
 Avorturi;
 Distrugerea sistemului nervos;
 Afecţiuni cerebrale;
 Scăderea fertilităţii la bărbaţi;
 Diminuarea capacităţii de învăţare a copiilor;
 Afectarea comportamentului la copii, ca agresiuni, comportament impulsiv
şi hiperactivitate.

Plumbul poate intra în făt prin placenta mamei. Din această cauză pote provoca
fetusului serioase afecţiuni ale sistemului nervos şi creierului.

Cu toate acestea, toxicitatea plumbului din hrană este foarte rară şi aproape
întotdeauna cauzată de poluarea mediului .

Anual pe pamint se extrag peste 2, 5 milioane de tone de plumb.In atmosfera

Plumbul ajunge in special odata cu gazele de esapament ale automobilelor dotate
cu motoare cu benzina. Din atmosfera plumbul agunge in sol, ape. In apa de ploaie
s-au determinat concentrati de 40 mg de Pb.

Pb din sol este absorbit de plante, in special de radacini, Pb din atmosfera poate
ajunge in frunze, de unde consumat de animale poate ajunde la concentratii destul
de importante.Mamiferele erbivore retin 1% din plumbul consumat.

Omul preia plumbul atat prin respiratie, dar mai ales prin alimente.(330 m g/zi).

Pb este un metal toxic. O parte importanta a plumbului nimerit in organism este

acumulata in oase si par, iar o alta parte se acumuleaza in ficat. Pb inhiba

21
dehidrogenaza acidului aminolevuluinic din eritrocite, ceea ce provoaca anemie,
intoxicarile cronice cu Pb duc la tulburari ale sistemului nervos.

9.Cupru (Cu)

Cuprul este o substanţă foarte comună care se găseşte în mod natural în

mediu şi se răspândeşte în mediu prin fenomene naturale. Oamenii folosesc cuprul
foarte mult. Este aplicat de exemplu în industrii şi agricultură. Producţia de cupru a
crescut în ultima decadă si de aceea a crescut ş i cantitatea cuprului din mediu.

Cuprul poate fi găsit în diferite sortimente de hrană, în apa de băut şi în aer.

Din acest motiv, absorbim în fiecare zi, prin mâncare, băuturi si respiraţie, cantităţi
ridicate de cupru. Absorbţia cuprului este necesară, deoarece cuprul este un
element esenţial pentru sănătatea umană. Cu toate că oamenii pot face faţă la
concentraţii mari de cupru, in cantităţi excesive poate totuşi cauza probleme mari
de sănătate.

Majoritatea compuşilor de cupru se depun pe sedimentele din apă sau

particulele de sol. Compuşii solubili de cupru prezintă o ameninţare majoră pentru
sănătatea umană. De obicei, compuşii de cupru solubili în apă, se găsesc în mediu
după eliminarea urmată aplicării in agricultură.

Concentraţia cuprului din aer este de obicei foarte joasă, deci expunerea la
cupru prin intermediul respiraţiei este neglijabilă. Cei care locuiesc în vecinătatea
unei topitorii care procesează/transformă cuprul în metal experimentează acest tip
de expunere.

Oamenii care locuiesc în case care încă mai au instalaţii sanitare de cupru
sunt expuşi la un nivel mai ridicat de cupru decât restul oamenilor, deoarece cuprul
este eliberat în apa de băut prin coroziunea ţevilor.

22
 Expunerea la cupru are loc adesea în mediile de lucru. La locul de muncă
cuprul din mediu poate conduce la o stare de gripă numită febra metalică. Această
stare va trece după două zile şi este cauzată de o sensibilitate ridicată.

Expunerea la cupru pe termen indelungat poate caza iritaţii ale nasului, gurii
şi ochilor, şi cauzează dureri de cap, arsuri stomacale, ameţeală, vome şi diaree. O
asimilare intenţionată de cantităţi mari de cupru poate produce afecţiuni ale
ficatului şi rinichilor şi chiar moartea. Nu a fost determinat încă dacă cuprul este
cancerigen.

Există articole ştiinţifice care indică legătura dintre expunerea pe termen

îndelungat la mari concentraţii de cupru şi o scădere a inteligenţei la adolescenţi.
Dacă aceasta este un motiv de îngrijorare, este o temă pentru investigări ulterioare.

Expunerea industrială la vapori, praf şi aburi de cupru poate rezulta în febra

metalică ce duce la modificări atrofice ale membranei mucoasei nazale. Otrăvirea
cronică cu cupru duce la boala Wilson caracterizată prin ciroză hepatică şi afecţiuni
cerebrale, scăderea mielinei, boli renale şi depozitare de crom în cornee.

10.Staniu (Sn)

Staniul este în principal aplicat în substanţe organice variate. Legăturile

organice ale staniului sunt, pentru corpul uman, cele mai periculoase forme ale
staniului. Compuşii staniului sunt aplicaţi în numeroase industrii, ca industria
vopselurilor şi industria plasticului şi în agricultură prin pesticide. Numărul de
aplicaţii ale staniului organic este în creştere.

Efectele staniului organic pot varia. Ele depind de tipul de substanţă

prezentă şi de organismul care este expus la ea. Pentru oameni, trietielstaniu este
cea mai periculoasă substanţă organică a staniului. Oamenii pot absoarbe compuşii
staniului prin hrană, respiraţie şi prin piele.

Asimilarea compuşilor staniului poate cauza efecte acute cât şi efecte pe

termen lung.

23
 Efectele acute sunt:

 Iritarea ochilor si a pielii;

 Dureri de cap;
 Arsuri stomacale;
 Rau si ameteala;
 Transpiratie severa;
 Sufocari;
 Probleme de urinare.

Efectele pe termen lung sunt:

 Depresii;
 Afectiuni ale ficatului;
 Functionarea defectuoasa a sistemului imunitar;
 Afectiuni cronice;
 Scaderea numarului de celule rosii din sange;
 Defectiuni cerebrale ( cauzand manie, dereglarea somnului, probleme de
memorie si dureri de cap ).

Cu toate acestea, toxicitatea staniului din mâncare este foarte rară şi are loc
numai după poluări ale mediului. Unica intoxicaţie înregistrată (posibilă) cu
staniu/plumb datează de la mijlocul secolului al-XIX-lea, când membrii expediţiei
lui Franklin către Polul Nord au fost intoxicaţi cu staniu din conserve conţinând
mâncare acidă. Acidul a dizolvat staniul şi plumbul şi membrii expediţiei au
asimilat într-adevăr o cantitate foarte mare de metale.

24
 11.Zincul ( Zn)

Zincul este un microelement cu virtuti antioxidante si intra ca element activ

in constitutia a cea 60 de enzime; are rol important in:

 mentinerea acuitatii vizuale ;

 metabolismul proteinelor;
 activitatea pancreasului si a organelor sexuale;
 grabirea vindecarii arsurilor si a ranilor;
 stimularea procesului de asimilare a unor vitamine ;
 formarea leucocitelor;
 activarea sistemului imunitar ;
 favorizarea sintezei acizilor nucleici si a proceselor de regenerare etc.

De asemenea, zincul stimuleaza activitatea mintala si ajuta la buna functionare

a creierului. Cantitatea totala de zinc aflata in organism este de cca 1,8 grame.
Necesarul zilnic de zinc este de 8-10 mg. (Din cercetarile efectuate recent, a
rezultat ca acest necesar ar fi cu mult mai mare, si anume de 15-25 mg/zi.)
Cantitatea respectiva este oarecum usor de preluat din alimentatia obisnuita, care
furnizeaza cea 15 mg zinc pe zi. Trebuie insa remarcat aici si faptul ca numai 30-
50% din cantitatea de zinc asigurata de alimente este absorbita de organism.

Pierderi in zinc se produc la prepararea termica a alimentelor, in bolile

infectioase si in diferite traumatizari, in caz de boli ale ficatului, infarct, anemii,
cancer, sarcina, menstruatii, intoxicatii cu plumb, in inflamari ale prostatei,
tratamente cu antibiotice etc.

25
 12.Arsenicul (As)

Arsenicul este unul dintre cele mai toxice elemente. În ciuda efectului toxic,
combinaţii anorganice ale arsenicului apar pe pământ, în mod natural, în cantităţi
mici. Oamenii pot fi expuşi la arsenic prin intermediul hranei, apei şi aerului. De
asemenea, expunerea poate avea loc prin contactul pielii cu solul sau apa ce
conţine arsenic.

Nivelurile de arsenic din hrană sunt aproximativ mici. In schimb, nivelurile

de arsenic din peşte şi fructe de mare pot fi mari, deoarece peştele absoarbe
arsenicul din apa în care trăieşte. Din fericire, aceasta este cea mai inofensivă
formă de arsenic, dar peştele care conţine cantităţi importante de arsenic anorganic
poate fi un pericol pentru sănătatea umană.

Expunerea la arsenic poate fi ridicată pentru persoanele care lucrează cu

arsenic, pentru persoanele care beau cantităţi importante de vin, pentru persoanele
care trăiesc în case ce conţin lemn conservat de orice fel şi pentru cei care trăiesc la
ferme, unde anterior au fost aplicate pesticide ce conţineau arsenic.

Expunerea la arsenic anorganic poate cauza o serie de efecte ale sănătăţii,

cum ar fi iritarea stomacului şi a intestinelor, scăderea generării de globule albe şi
roşii din sânge, schimbări ale pielii şi iritaţii ale plămânilor. S-a sugerat că
expunerea la cantităţi importante de arsenic anorganic poate intensifica evoluţia
cancerului, în special evoluţia cancerului de piele, plămâni, ficat şi a cancerului
limfatic.

O expunere foarte ridicată la arsenic anorganic poate cauza infertilitate şi

pierderi de sarcină la femei, şi poate cauza afecţiuni ale pielii, scăderea rezistenţei
la infecţii, distrugerea inimii şi lezarea creierului la femei şi la bărbaţi.
În cele din urmă, arsenicul anorganic poate deteriora ADN-ul.

Arsenicul organic nu cauzează nici cancer şi nici nu afectează ADN-ul. Dar

expunerea la mari doze poate cauza sănătăţii umane unele efecte, cum ar fi lezarea
nervilor sau dureri de stomac.

26
 BIBLIOGRAFIE

1.Produsele alimentare si inocuitatea lor, Constantin Banu, Bucuresti,

editura Tehnica, 1982.

2.Contaminarea cu metale grele a carnii si preparatelor din carne, Boltea

Florin Daniel, Timisoara, 2011.

3.Contaminarea cu metale grele a laptelui si a derivatilor din lapte si riscul

pentru consummator, Buhan Diana Mariana, Timisoara, 2011.

4.Comportarea unor metale in sistemul sol-planta-aliment, Vranceanu

Nicoleta – Olimpia, Timisoara, editura Solness, 2010.

5.Analiza produselor agroalimentare, Iosif Gergen, Timisoara,editura

Eurostapa, 2004.

6. http://facultate.regielive.ro/referate/industria-alimentara/metalele-grele-in-produsele-
alimentare-85825.html

7. http://facultate.regielive.ro/referate/industria-alimentara/contaminarea-produselor-
alimentare-cu-metale-grele-171953.html

8. http://www.food-info.net/ro/metal/intro.htm

27